Feb 032024
 
FagarasAdventure

 

 

Un “shorts” pe baza filmării organizatorilor, le mulţumesc pentru tot!

Acum, la jumătate de an de la Făgăraş Adventure, conştientizez parcă mai tare ce a însemnat şi înseamnă pentru mine câştigarea concursului de aventură (45h25min), considerat cel mai greu concurs din ţară pentru nişte amatori, atât ca efort susţinut pe durata mare de până la 50 de ore, cât şi ca folosire a tot ce înseamnă complexitatea unui om, cu bagaj intelectual, cunoştinţe acumulate, imaginaţie etc. Iar doza de şansă, de “all in one” trebuie extinsă pentru că e vorba de concurs pe echipe.
Ce pot să spun, sunt mândru că soarta ne-a ales. 🙂 Felicitări încă o dată participanţilor, îndeosebi tinerei echipe Grind Piatra Craiului Jr.!

Concursul a avut loc în perioada 7-9 iulie 2023, la sub o săptămână de Carpathia Trails proba de 102km pe care am încheiat-o pe loc 2 la categorie şi 8 la open (18h48min).

Luna iulie s-a încheiat cu veşnicele mele explorari, în căutarea de drumuri şi poteci, de data aceasta pentru MTB Odyssey.

Dar, să ataşez doar o mică parte din postările mele pe Facebook referitoare la aceste evenimente. Pentru Făgăraş Adventure, pentru popularizarea lui, m-am străduit să scriu despre toate probele prin care am trecut, care ne-au întrebuinţat în multiple feluri.

Despre Făgăraş Adventure.

Sigur, sunt extrem de bucuros pentru locul 1 la Făgăraș Adventure, multumesc in primul rand prietenilor – coechipieri Oana Marina , Adrian Brîndușan si Radu Botezan pentru tot ceea ce a insemnat acest concurs, inca dinainte de desfasurarea lui. In mod clar combinatia artist – avocat – spirit liber si “cel ce nu face nimic” a avut succes, oricat de dificile ar fi fost unele momente de pe parcurs.
Multumesc pentru sprijin fostilor coechipieri Vasile Cipcigan , Bagonya Oszkar , prietenului meu Marcel Giurgea , multumesc pentru like-uri la postarile cu echipa Cheile Turzii tuturor.
O editie grea, acum as spune ca cea mai grea cel putin pentru mine, dar poate sunt sub influenta oboselii.
Probe interesante, numai bine sa stim cat de multe nu stim despre natura si lumea frumoasa din jur. “Codurile acelea de bare” ce reprezentau culorile penajului pasarilor au fost distractive, ma simteam ca un copil ce invata alfabetul, nu mai spun de identificarea si corespondenta plantelor medicinale cu organele pe care le trateaza, la care daca le stiai dinainte erai castigat, altfel memoria in regim de efort si oboseala este dintre primele sacrificate.
Am fost pana pe la CP7 cel putin la 2h30min in urma echipelor Creasta Cocosului si Muntii Fagaras. Stiu ca am si cronometrat.
Ceea ce ne-a ajutat sa trecem in fata a fost traseul spre PC10A Valea Lotrioarei, cu improvizatia spre PC11 Boita doar ceea ce a iesit in evidenta. In mod sigur echipele din fata au trecut prin portiuni foarte dificile, acea parte de care beneficiem in fiecare an cel putin in doua segmente de cursa. Adica am avut si noroc.
Am fost impresionat de echipa Grind Piatra Craiului jr, care continua traditia parintilor. Ei au folosit o alta strategie, cand au mers au stiut sa mearga, cand au facut pauze au stat sa se odihneasca cat este necesar, ceea ce denota acea liniste si stapanire de sine necesara la un concurs pe mai multe zile si… potentialul din anii urmatori.
Sunt evident bucuros, cum sigur sunt si coechipierii mei, acestea sunt primele cuvinte pe care le scriu mai coerent dupa concurs.
Felicitari tuturor! Pana la urma n-a fost o vreme atat de rea, dar ca exemplu au fost echipe care au prins pe urcare ploaie spre PC7 Saua Apa Cumpanita, nu vreau sa stiu cum le-a fost.
Multumim organizatorilor pentru inca o editie reusita, cu zgarieturi la caiac 🙂 unde in sfarsit am ajuns pe lacul Scoreiu, locul unde mai demult era proba de inot la triatlonul Transfagarasan. Felicitari inca o data tuturor participantilor! Si multumesc evident si voluntarilor, acei oameni fara de care toate evenimentele nu pot avea loc, au avut o munca imensa care isi are rasplatirea doar in interiorul lor.

Despre Carpathia Trails (1 iulie 2023).

Sa stiti cand mai dati mana cu mine ca sambata am pus mana pe o vulpe. Sigur, stiu, e ca la rozatoare, nu stii ce primesti. Dar eram obosit, era miezul noptii si tocmai incheiasem 102km cu vreo 5900m dif nivel la Carpathia Trails Si, pe una din mesele cu fursecuri si alte mancaruri, tot se urca o vulpe superba. Cu hâş-hâş n-a tinut decat la inceput, apoi s-a adaptat urgent. Nici cu lumina frontalei n-am pus-o la respect.
Asa ca, incet, dupa ce mi-am revenit, reusind sa inghit o bucatica de banana si o singura pasta pe care am pus tot parmezanul ce era acolo, timp in care vulpea cred ca s-a umflat pana la crapare de fursecuri, m-am schimbat si in sfarsit m-am ridicat cu succes si, sub lumina frontalei, i-am sters o palma pe umarul drept. A sarit ca arsa si cat am fost acolo n-am mai vazut-o.
La cum eram de parfumat de la toate prostiile mancate pe traseu, oricat s-ar spala tot nu scapa de mirosul meu, asa ca am facut-o clar de rusine in comunitatea ei din Cheile Gradistei. Cine-a mai auzit de-o vulpe atinsa de om?
Postarea nu se refera doar la rezultatul meu la concurs, un loc doi la categorie si 9 la open, ci si la Făgăraș Adventure , un concurs de anduranta si aventura ce incepe vineri, cu timp limita de 50h. Unde vom interactiona cu animalele cel putin la nivel teoretic.
Pot spune ca participarea la Carpathia Trails a fost si ca un ultim sunet de sirena de avertizare ca vine UTMB cu 170km si 10.000m dif nivel si daca nu iau masuri urgent va fi problematica chiar incheierea cursei.
Carpathia Trails cursa de 102km e o cursa 3 in 1, adica organizatorii au inlantuit practic traseele din cele trei zile de concurs din anii precedenti: Piatra Craiului, Bucegi si Leaota. Da, acele dealuri imense de la sfarsit (cineva a numarat 12 urcari) pe care speram sa nu le prind pe inserat erau Leaota. Stiti, Fagarasul nu e departe, animalele sunt tot aceleasi si vor fi voluntari din Piatra Craiului la Fagaras Adventure, ceea ce e un indiciu, ca la un concurs de aventura nu se stie unde ajungi.
A fost foarte greu pentru mine, m-am tot conservat pe coborari, am mancat impreuna cu Adrian Surubaru zapada pe Omu din Bucegi, dand la o parte pamantul de deasupra, era foarte cald si sute de turisti doar in acea zona. Foarte faini organizatorii, o multime dintre ei fiind din elita alergatorilor de la noi si da, erau la punctele de alimentare Milea (cel mai mult am vorbit cu el, multumesc), Balan, Alexandra, surorile David, Dani Florea, evident ca l-am recunoscut pe Adi Bostan de la punctul cu Dinu Turcanu. Pacat ca echipa Vulcanii Noroiosi nu participa la aventura in acest an. Cu Alex Petrut m-am intalnit cum cobora de la Omu, evident nu s-a rabdat sa-mi bage fitilul ca Stefania Buzincu e in fata. Da, stiam, si nu e o noutate ca incheie in fata mea, e chiar dovada normalitatii. 🙂
Frumos concurs, am intalnit multi prieteni pe care altfel e greu sa-i intalnesc datorita distantei, stiu ca a fost in paralel Rodnei Sky Race unde iar a fost vreme buna si stiu ca au participat si … organizat majoritatea prietenilor mei alergatori.
Ca orice viteaz, la inceput m-am gandit ca 16 ore de cursa e pretabil, mi-am dat seama dupa coborarea de La Om ca nu-i asa si mi-am tot ajustat dorintele. Am incheiat cu “daca reusesc sa nu pornesc frontala” si apoi cu maxim o ora pe intuneric. Am avut si ceva probleme tehnice cu ceasul ce m-a lasat cand era plin de lume in jur, pe la Pestera, am si bajbait in zona Padina, reusind sa-mi regrupez mintea si concentrarea dupa vreo 20min pierdute.
Dar sa continui acum pe linia interactiunilor om – animal, una dintre ele fiind si cea cu vulpea. Adevarul e ca in ultima vreme mereu ma intalnesc cu vietati, pe unele ca nici nu le mai pun la socoteala, au inceput sa fie o obisnuinta: caprioare, veverite, arici, iepuri. Stiu si locuri pe unde ele trec adesea in padurea Fagetul Clujului pe unde ma antrenez de obicei. In Cheile Turzii ma duc mai rar, dar acolo legatura cu Trascaul e mai puternica, iar daca am vazut pui de urs in Faget pe inserate… poate sa scrie orice la fauna obisnuita de acolo.
Pur si simplu animalele salbatice au inceput sa se inghesuie spre asezarile oamenilor. Si sa obtina mancare mai usor de la locurile de picnic de exemplu, de la livezile parasite – o multime langa Cluj.
La Carpathia Trails spre noapte un baiat din fata mea s-a intalnit cu ursul. Unul mare, fata in fata pe carare. Cel mai destept a cedat si a fugit in vale – era de fapt si cel mai puternic. Inca o dovada ca evitarea conflictelor inutile e practica obisnuita la animale. L-am tot auzit cum striga prin padure, asa am stiut ca nu mai poate alerga. Eu fac altfel, strigatul imi conturba gandurile. Asa ca vorbesc cu voce tare. Se mai uita cu mila cate un ciupercar la mine, asa ca nu spun chiar orice. Si oricum, la cum miroseam, un urs m-ar fi simtit de la sute de metri. Cica are mirosul de 2000 de ori mai bun ca oamenii.
Ce animale am mai vazut in “excursia” mea in Meridionali? Mai nimic, multumita miilor de turisti de pe creste. Locul cheie e Leaota, cu padurile ei, si acolo doar niste arici mai spre sat si seara. Si o alerta de urs, dar cica spre Dambovicioara, vorbea femeia aia la mine-n rucsac fara oprire in toate limbile… Asa ca n-am avut conflicte.
Daca doriti mai multe amanunte despre urs, ca tot ii vedem tot mai des, va dau din linkurile primite si un link dintr-un ziar local, cu explicatiile unui ecolog.
Si, multumita prietenului meu Ovidiu Brindusan , un mare iubitor si cunoscator de natura, pun mai jos poze de langa Cluj, din Faget. Literalmente langa Cluj, din gradina lui. Are si caine, dar e batran si sta ca babele la intersectie de drumuri alaturi de alt caine si tot povesteste cu cine-l baga in seama.
Viata e frumoasa doar impreuna! 🙂
Aug 132022
 

A mai trecut o ediţie Propark Adventure, a cincea pentru mine – ediţiile anterioare. Frumoasă, interesantă, cu doi coechipieri noi şi foarte buni la care am apelat cu încredere pe ultima sută de metri, când am ştiut că la Vasi a intervenit ceva şi Andreea avea de lucru şi era departe. Tot echipa “Cheile Turzii” am fost, dar cu noul format, alături de prietenii mei Annamaria Bako, Oszkar Bagonya şi Adrian Cosma. La fiecare ediţie am avut coechipieri deosebiţi, nici acum n-a fost excepţie. În fond nici nu chemi şi, la rândul lor, nici nu acceptă să fim împreună într-o competiţie cu de toate, unde contează pe lângă pregătirea fizică şi determinarea, puterea de a trece peste eşecuri, imaginaţia, cultura generală şi multe altele. S-au dovedit a fi grozavi în ciuda unor momente dificile ce au dus la mari întârzieri clar insurmontabile, care pe alţii poate i-ar fi dus la abandon.
În principiu cine ajunge sus în clasament a făcut un echilibru mai bun între reuşite şi nereuşite, a avut poate şi niţel noroc sau l-a ocolit ghinionul.
Rezultatele spun multe, iar organizatorii sunt convins că la sfârşit de concurs se uită şi le studiază, să vadă dacă se acordează pe visul lor, pe profilul dorit al competiţiei, mai cer reacţia concurenţilor… Pe scurt, anul acesta din 19 echipe au încheiat tura completă 11 şi doar o echipă a abandonat. Limita de timp de 50h nu a mai fost aşa o sperietoare, pregătirea fizică a contat mai puţin ca altădată în reuşită, în schimb a contat extrem de mult traseul ales şi să nu faci greşeli majore, că atunci nu mai puteai să revii.

Pentru că nu mă îndur să las poze pe dinafară pun şi linkuri la albume, doar unele poze le afişez separat.

Cum presimt că va urma o pădure de cuvinte în rătăcirea căreia cu greu voi mai şti de unde am plecat şi ce am vrut să spun în momentul când realizez problema, lăsând la mare ananghie pe eventualii cititori, voi crea nişte pagini pe subiectele adiacente. Pentru cei pe care-i interesează mai întâi rezultatul ca să anticipeze ce urmează, am încheiat pe locul 5, după primele trei PC-uri am fost pe locul 1 etc. Timpul nostru total a fost de 41h30min, timpul limită de 50h. Clasamentul este aici. Pentru cine e interesat de cum a evoluat competiţia, recomand ce am scris anul trecut, comparativ, mai ales pentru că tot de Munţii Făgăraş a fost vorba.

1. Mai întâi un link la subiectul cu tema “Prezentaţi ca turist în zona… Cheile Turzii obiectivele turistice, cu referiri dacă se poate la Munţii Făgăraş şi festivalul Făgăraş Fest”, cu titlul “Să fii turist în rezervaţia Cheile Turzii”. Să fie cel puţin trei articole pe Facebook sau Instagram.
Despre aceste articole ne-au întrebat la PC3 înainte de proba de caiac. Pentru că am făcut referire la Munţii Făgăraş am primit trei vouchere, din care două am folosit apoi de identificarea de triluri de păsărele la PC4, lângă cabana Suru din Făgăraş. Eu consider că e bine să rămână cele scrise de mine despre a fi turist în Cheile Turzii, e util.

2. Ce am scris deja, un rezumat

Propark Adventure race – cuvinte de final, pe scurt.
A fost a cincea participare pentru mine http://www.unpicdetimpliber.ro/…/propark-adventure-race
Am fost in echipa cu Bako Annamaria, Bagonya Oszkar si Adi Cosma. O echipa tare pentru mine sub aspect fizic, care in combinatie cu problemele aparute pe parcurs m-a facut sa simt si efortul din saptamana precedenta de la Mures 24h unde am incheiat pe locul 1 la trail. Oboseala te face mai putin sprinten la minte ceea ce la un concurs unde cuvantul aventura inseamna si previzibilitatea imprevizibilitatii duce la alegeri mai putin bune si de acolo aparitia unui lant de probleme. Cum se spune, ghinionul ti-l faci si singur si nu vine singur.
A fost pentru prima data la Propark cand m-am vazut in postura de a fi primul pe parcurs, adica pana la CP3. Am mers bine si la final de la CP10, cand n-a mai trebuit sa tot opresc sa umflu o roata.
Partea foarte buna e ca am convingerea ca am castigat doi oameni foarte buni de partea aventurii, pe Anna si Oszkar. Adi a devenit si mai bun ca inainte. Faptul ca am ajuns sa fiu veriga slaba spune multe si e de bine.

Concursul de aventura a avut probe speciale de parc aventura combinate cu cunostinte despre alimentatia si comportamentul ursilor, de gasit frunze de plante si copaci ale caror fructe le mananca zimbri (aclimatizati in muntii Fagaras), de ghicit condimente de gulas facut in tinutul sasesc, de ghicit pasarele dupa ciripit, de rezolvat un puzzle cu figuri geometrice ce reprezenta un munte cu lacuri, stanci, paduri. Am folosit o noua aplicatie de reperat si marcat deseuri.
Toate au avut legatura cu muntii Fagaras, colinele Transilvaniei, turismul si ecoturismul. Incetul cu incetul muntii Fagaras se indreapta spre postura de parc national, iar acest lucru implica schimbarea unor obiceiuri, a modului de castigare a existentei pentru localnici, fiind in stransa legatura cu educarea turistilor in general. Pentru aceasta este si evenimentul Făgăraș Fest care vad ca se tine an de an.
Punctul de start si finish a fost langa Avrig, la poalele Fagarasilor. A fost bike, traversare inot a Oltului, 21km de caiac pe Olt in jos de la Turnu Rosu la Cainenii Mari, trail pana la cabana Suru din Fagaras, bike pana la final dar cu condimentul de trail si portiune de drezina sau mocanita intre gara Hosman si gara Cornatel.
Noi pentru partea de trail am ales mersul pe creasta si ne-am ales cu un traseu pe la soare dar cu privelisti deosebite. Pe partea turistica n-am avut ce ne plange.
A fost cu probleme tehnice – multime de pene si la sfarsit un schimbator blocat pe un pinion, partea cu penele aparand in momentul cand situatia din teren ne-a trimis pe improvizatie si am ajuns pe un camp cu spini, cositi si pe care nu i-am vazut fiind noapte. Am fost toti patru pe pana, dar Adi si cu mine nu eram pe tubeless.
41h30min a fost timpul final, limita fiind 50h si probabil am incheiat pe locul 5, clasamentul de mai jos nu e definitivat.
Au fost 19 echipe, a fost interesant, provocator, m-a scos din rutina concursurilor clasice bazate mult mai mult pe componenta fizica.

Toate cele bune si felicitari colegilor de aventura, din echipa si din echipele concurente, multumesc echipei Propark pentru gandirea probelor, a punctelor de control (cateva unde a trebuit sa facem poze de grup sa dovedim trecerea prin ele). Am avut multe surprize placute, incepand cu caiacul pe Olt in jos. Pentru mine a fost o mare provocare partea de parc aventura, dar cumva am reusit doua trasee. Eram clar mai avantajati daca acceptam direct punctele de penalizare.

Pun mai jos trackul nostru.

Am inceput sa studiez traseul facut de ceilalti concurenti, diferentele dintre traseul nostru gandit si cel realizat. Pentru mine concursul nu s-a incheiat, vreau sa mai invat cate ceva.

3. Despre probele speciale şi punctele de pe traseu, de reţinut

Nu voi pune linkuri, cine doreste să ştie mai multe sunt convins că prima intrare o va face pe facebook pe pagina Propark.
Aici este un link cu hărţile scanate, sunt mai clare decat pe Google Photos.

Au fost 12 puncte de control unde puteau fi probe speciale. Nu ştiam dinainte ce va fi şi când. Ataşez hărţile de concurs, sunt utile pentru exersare la partea de stabilire trasee, ori eu acolo voi mai avea de spus câteva cuvinte. Cu cât ştiu mai mulţi despre acest concurs şi sunt mai buni, cu atât mai bine pentru mine. Oricum cel mai mult contează cât de bine faci tu şi apoi alţii.

Start: Pensiunea Brânduşa – lângă Făgăraş Fest
bike la PC1 drum forestier lângă pârâul Mârşa
proba specială 1 : de numit dintr-o listă ce mănâncă zimbrul (aclimatizat şi în Munţii Făgăraş în câteva locaţii), erau în listă şi anumite fructe, şi apoi de găsit frunzele acelor plante/copaci în jurul acelui punct
pedeapsa: distanţe de alergare
bike la PC2 Turnu Roşu, punct de dropbag 
eram pe locul 1
schimb pentru alergare-trail pe munte, de luat drybag şi costum baie
run la PC3 balastiera lângă Olt
tot locul 1
proba specială 2: de prezentat cele trei articole despre a fi turist (vedeţi punctul 1), am obţinut trei vouchere
Anna şi Adi înot pe malul opus al Oltului, luat un caiac şi un canoe (gonflabile) cu patru veste de salvare
caiac la PC4 Câinenii Mari malul stâng
locul 3, minute de locurile 1 (Vulcanii Noroioşi), 2 (Piertrele Roşii) şi tot aşa de 4 (Creasta Cocoşului care a încheiat pe 1), 5
21km în aval pe Olt, o ocazie unică pentru mine, peste 3h în care am avut parte şi de mici vâltori şi de curenţi mai iuţi; au fost excavatoare care adânceau albia, în unele porţiuni am atins pietre cu fundul caiacului, canoea nu avea probleme
run la PC5 lângă cabana Suru
am ales un traseu care ştiam că nu-l vor alege restul, pe creastă, cruce roşie şi apoi bandă roşie; totul sau nimic
dezavantaj căldura şi lipsa apei (am luat la Câineni), avantaj peisaje
am ajuns pe locul 5, 30 minute întârziere de locul 1
proba specială 3: identificat cântat de păsărele, din 10 obligatoriu 8, am identificat 6 (n-am ascultat de Adi) şi 2 puncte penalizare scoase cu 2 vouchere
am plecat repede spre PC6
run la PC6=PC2 Turnu Roşu, punct de dropbag

am ales tot traseu unic, trecând pe la cabana Suru, apoi triunghi albastru şi roşu; am oprit în Sebeşu de Sus, apoi prin Sebeşu de Jos am ajuns la Turnu Roşu
1h întârziere faţă de locul 1
proba specială 4: identificat ingrediente gulaş săsesc (cartofi, morcovi…, era vegetarian, foarte bun), listă de 30 obligatoriu 20, am găsit şi ciuperci care nu erau în listă
bike la PC7 Hula Bradului, primul punct critic care a departajat mult echipele, nu cred că ar fi ghicit cineva de la început că acesta va fi
am avut şi harta Colinele Transilvaniei, dar am ales un traseu pe care l-am bibilit mult, ce ocolea dealul
începea distraţia cu drumurile interzise, DN interzise, zone pe lângă Sibiu interzise
calea cea mai bună Pietrele Roşii (nu ştim la Creasta Cocoşului)
nu am reuşit să de ţinem de traseu (grabă), până la urmă tot pe deal am ajuns dar eram rezonabil faţă de echipa care a ajuns pe 3 (am văzut ulterior, fosta 1, Vulcanii Noroioşi)
noapte, ghinion, pene toţi patru (crenguţe pe jos cu ghimpi mulţi de porumbar – prun sălbatic, tăiate de curând, altfel se vedeau că e arbust ce creşte de 1-3m) Adi la două roţi, Adi şi cu mine cu camere, dar şi Oszkar a avut probleme de sigilare cauciuc, întârziere majoră de 1h30min în plus, la Adi cu greu am putut da roata spate jos
când credeam că am rezolvat o bicicletă ne întorceam la alta şi până terminam cea dinainte era pe geantă
bănuiesc că organizatorii au gândit că vor fi excepţii cei care reuşesc să aleagă varianta mai uşoară şi rapidă ce ocoleşte dealul, ştiind că sunt garduri, proprietăţi
noi am ocolit un gard pe partea dreaptă, altă soluţie necâştigătoare, mai lentă, echipa lui Erzsebet pe stânga, după noi, mai inspirată
proba specială 5: parc de aventură, două slackline (coardă de asigurare şi de care te prindeai cu mâinile) şi panglică pe care păşeai între doi copaci;
două corzi între alţi copaci de care te asigurai şi trebuia să te deplasezi cu ajutorul mâinilor, cine putea se prindea cu un picior să repartizeze greutatea şi să cruţe efortul braţelor
carabele se deplasau astfel, asigurând şi frânarea ca să nu revii înapoi
Anna a încercat pe proba coardă, greu, a trebuit să renunţe, Adi un slackline, eu cu chiu, cu vai un slackline şi o coardă cu carabă
timp enorm pierdut, conform clasamentului 2h30min, noi în continuare nu eram rezolvaţi cu penele pentru că mai rămăseseră ghimpi în cauciucuri
noi am făcut 3 din cele 4 lungimi cerute, am avut şi pedeapsă că nu am încheiat provocarea, nici n-am primit indiciu pentru proba următoare
în general echipele petreceau în medie 1h15min la proba specială, doar echipa care a încheiat pe locul 4 (Munţii Făgăraş) cred că au refuzat să o efectueze executând direct pedeapsa maximă,
doar că pedeapsa a fost mers cu bicicleta şi ei au fost singurii care au stat la CP7 23min
aici a devenit clar pentru noi că trebuie să greşească cei din faţă pentru a ajunge pe podium
bike la PC8 Hamba
poză ca dovadă cu biserica evanghelică
traseul ales de noi a fost cu parametri asemănători cu al celorlalţi, dar n-am ales banda roşie
ca evenimente: a trebuit să ocolim în zona Bungard un depozit de deşeuri materiale de construcţii prin care trecea drumul, cică sâmbătă şi duminică populaţia nu are acces, deşi noi doar treceam
aşa că l-am ocolit pe nişte poteci de capre şi oi
drumul a trecut prin curtea unui om; poveşti cu el, că dacă avea el nişte câini mai deştepţi, de rasă, că da, până acum drumul era valabil, se circula
în continuare luam pauze de umflat roţi
bike la PC9 spre Salcău
poză la intersecţie de drumuri cu doi fagi cu rădăcini ieşite din pământ
bike la PC10 Ţichindeal, punct de dropbag
calea cea mai bună a avut-o Pietrele Roşii, cum ne-am obişnuit
proba specială 6: de arătat în aplicaţia instalată în timpul şedinţei tehnice că am marcat un deşeu găsit pe drum
Pfui, ce probleme de memorie am avut, n-am mai ştiut cum îi spune şi eu chiar am o grămadă de aplicaţii instalate pe mobil, una chiar cu acelaşi scop! Şi pe care am folosit-o în zona Clujului! Noroc cu Adi! Cuvânt cheie HARTA! Harta deşeurilor îi spune, dar cu “ş”. No way s-o găsesc fără diacritice. Nu ştiu sigur, dar cred că la Ţichindeal am fost întrebaţi de ea şi am primit ceva vouchere.
Pare ciudat să fie două probe speciale la Ţichindeal, dar momentan sunt mulţumit că mi-am amintit de aplicaţie.
proba specială 7: de construit din figuri geometrice din placaj (în general triunghiuri) pictate cu stânci, lacuri, păduri, jnepeniş un munte
am fost singurii care am găsit soluţia dintre cei care nu aveam indiciul de la proba specială 5 – Anna a construit, bravo
n-am fost penalizaţi, dar în continuare eu tot schimbam un petec prost pus
nu ştiu cum de am rămas cu trei vouchere, dar cum nu aveam ce face cu ele, le-am dat pe un pepene roşu (oricum îl primeam)
Doar de fun
Noi când am coborât la Ţichindeal am trecut prin zona de pedeapsă (urcare) şi ca urmare ştiam denumirile de la punctele de pedeapsă (de exemplu Maliţa) şi când am ajuns la proba specială am spus că avem deja pozele de la punctele de pedeapsă, nu mai trebuie să facem proba, le putem arăta.
run la PC10B gara Hosman
la fiecare echipă i se spunea unde merge – gara Cornăţel PC10A sau gara Hosman PC10B, urmând să parcurgă cu drezina distanţa de 7km de cale ferată de mocăniţă
şi apoi să se întorcă la Ţichindeal de unde lasă drezina
în două intrevale orare însă, când circula mocăniţa cu turişti, trebuia să luăm mocăniţa
încă o idee foarte frumoasă şi cred, originală, a organizatorilor noştri, încă o experienţă unică pe care urma s-o trăim
“mocăniţă” la PC10A gara Cornăţel
nouă însă ne-a venit rândul la mocăniţă, mai lentă, şi – cine s-ar fi gândit că va fi plină cu turişti şi toate cele 41 de locuri vor fi ocupate
în sfârşit, din aceste întârzieri (mocăniţă, o singură drezină, manipulare drezină să fie întoarsă pe şine) vine explicaţia cu bonusurile de timp din clasamentul final
run la PC10 Ţichindeal, punct de dropbag
bike la PC11 Noul Român
poză cu biserica ortodoxă
noi am ales un track peste deal la Hosman în partea de început, mai scurt dar mai greu
deja începea noaptea a doua
bike la PC12 Porumbacu de Jos
poză la Monumentul Eroilor din primul război mondial
bike la Finish la Pensiunea Brânduşa, lângă Avrig
Mie, aflat la a cincea ediţie, mi s-a părut interesant, au multă imaginaţie organizatorii şi se vede şi în poze că s-au străduit să ne aducă zâmbete pe buze chiar dacă uneori nu eram chiar în forma … maximă. Eu ştiu ce mai am de îmbunătăţit, ştiu şi cât va dura – toată viaţa.
Foarte mulţumesc încă o dată!

4. Anumite porţiuni, pentru unii critice, de pe trasee
Titlul mai corect ar fi ce rute au ales unele echipe pentru a ajunge la anumite puncte de control.
Pentru că vreau să mă ajute şi pe mine în viitor, fiind vorba şi de lucruri de principiu, voi pune în pagină separată partea aceasta de trackuri.

Trasee comparative alese de echipe în ediţia din Aiud a Propark 2022 Munţii Făgăraş – Colinele Transilvaniei

Închei acum epopeea Propark, mi-a făcut plăcere să-mi amintesc şi sunt convins că, cu atât mai mult, le-a făcut plăcere celor care au conceput-o şi realizat-o. Sper că a fost bine pentru toţi, cei care au avut probleme şi-au revenit. Să ne revedem anul viitor!
Oare ce mai inventează?!

Progresul, Luptătorul şi Liniştitul în echipă cu mine la Propark Adventure 2021

 Adventure, Fagaras, Munti, Nucsoara, Perisani, Piscul Negru, Propark Adventure Race, Saua Podeanu, Sboghitesti  Comments Off on Progresul, Luptătorul şi Liniştitul în echipă cu mine la Propark Adventure 2021
Aug 102021
 

Propark Adventure 2021 – 06-08 august 2021, start-finish la Sboghiţeşti – Argeş.

Am fost o echipă incredibilă. Echipa “Cheile Turzii”, locul 3 la ediţia din acest an a Propark Adventure. Am parcurs 226km cu 6700m diferenţă de nivel în 44h32min. N-am dormit nicio clipă, dacă cumva timpul v-ar sugera acest lucru. Când mă uitam înainte spre data de start a aventurii Propark care se tot apropia şi vedeam că nu reuşim să ne întâlnim (doar Adi şi cu mine, care oricum ne cunoşteam bine de la multiplele noastre concursuri cum sunt cele de Marathon 7500, Ultra Trail Făgăraş, ski tură de la Vlădeasa etc), că Andreea încă nu are bicicletă, că e la început cu MTB-ul, că Vasi e salvamontist dar n-am văzut să participe la concursuri de anduranţă, mă gândeam că suntem complet diferiţi. Acum, după concurs, spun la fel: suntem diferiţi dar … există un element în comun care apare când trebuie: determinarea, forţa interioară care trece dincolo de pregătirea diferită, de backgroundul diferit.
Am vrut să-i caracterizez pe fiecare din echipă printr-un cuvânt. Am fost în echipă aşadar cu Andreea Pavel “Progresul”, cu Vasile Cipcigan “Luptătorul” şi Adrian Cosma “Liniştitul”. Am să spun şi de ce, exemplificând cu câteva episoade din timpul cursei.
Noi am avut momente critice în concurs, sunt convins că fiecare echipă a avut indiferent de poziţia în clasamentul final. Fiind la a patra participare la Propark pot spune că e ceva firesc, ba mai mult, nu e normal să nu existe astfel de situaţii, ar însemna că nu suntem în concurs ci am face turism.
Dar…Am avut senzaţia că mergem parcă cu frâna de mână trasă de la început. Am continuat. Am avut evenimente, mici accidentări. Asta zic eu, poate judecam altfel dacă mi se întamplau mie. Am continuat. Abia am putut coborî, şchiopătând spre Piscul Negru. Am continuat. Nu ne-am împăcat cu un push-bike pe valea Pietrelor. Am continuat. Am schimbat din mers traseul pe baza a ceea ce aveam la noi, fără semnal gsm. Am continuat. Ne-am mai răzgândit o dată. Am continuat. Starea de rău a devenit o constantă, o bicicletă a început să cedeze. Am continuat. Luptă la final, fiind ajunşi din urmă. Am rezistat presiunii. Şi finish. Io încă aşa ceva…

Andreea a fost “Progresul” din echipa noastră. Cu o bicicletă foarte bună dar necunoscută, pe trasee la care totuşi am avut noroc că nu au fost tehnice, a evoluat de la o oră la alta. “Pajiştea” de pietre şi bolovanii erau o sperietoare pentru ea la coborâri. Noi am fost lenţi la MTB la început, foarte lenţi. Mă uitam în spate şi nu vedeam pe nimeni. Speranţa mea era ca alergarea de dinainte de caiac să ne salveze şi să nu fim între ultimele două echipe care urmau să “beneficieze” de caiacele cele mai lente. Vorba unui organizator: ce mai contează 15 minute întârziere la caiac pentru ultimii?
A căzut şi s-a ridicat. S-a şi accidentat la o mână, la genunchi… Cineva era musai să rămână după ea. A avut episod de înfricare, se vedea după cum coboară, nu a spus nimic. Şi a trecut peste, şi-a revenit, a mai căzut o dată, iar sus. La coborârea lungă în noapte de vreo 10km dinspre Muntişorul spre Arefu, undeva la km190 de cursă (noi am avut un traseu mai solicitant între P10 Primăria Perişani şi P11 Berindeşti, asta e, nu suntem perfecţi, dar a fost traseul cel mai frumos din spusele organizatorilor), unul după altul ne-a depăşit pe toţi şi a trecut în faţă. Mă uitam la ea cum mişcă ghidonul cu rapiditate printre pietre, parcă toată se împrăştia. Mere? Mere… Are viteză cât noi? Are. Nu pică? Nu se opreşte? Are din nou încredere şi stăpânire? Înseamnă ca face bine dar altfel. N-am mai spus nimic. Am văzut atâtea… Eu n-aş putea, nu mai am reflexele acelea, eu mă străduiesc să compensez.
Am primit ca echipă trofeul de loc 3, acel căluţ de lemn stilizat. Am căzut de acord să rămână la ea. L-a meritat.

Vasi a fost “Luptătorul”. Era opusul Andreei la MTB. Fix opusul, nu ne jucăm cu cuvintele: cobora dar la urcări era aproape mereu pe ultimul pinion. Andreea urca foarte bine, am mers porţiuni alături de ea să văd cam ce efort înseamnă pentru mine, să-l memorez. Îţi dai seama, făcând periodic acest lucru, de statusul fiecăruia dintre noi, comparativ, în timpul întregii curse. Ce rezulta pentru echipă e evident: molcomi la deal şi cu grijă la vale. Când la final ne ajunseseră pe ultimii kilometri cei de pe locul 4, echipa “Someşul inferior”, şi l-am mai ajutat împingând la bicicletă, mi-am dat seama de ce: de bicicleta aia s-ar bucura orice iubitor de fier vechi. Să nu cumva să cadă pe tine că te omoară. Nici nu ştiu cum a rezistat atâţia kilometri, la gabaritul meu n-aş fi făcut faţă. Am încercat să-l împing şi de pe bicicletă, mă pricep la asta. Dar parcă împingeam un zid. Noi am avut traseul stabilit cel mai solicitant fizic din primele 4 echipe: 226km cu 6700m diferenţă de nivel. Bine, iniţial trebuiau să iasă sub 200km, dar am modificat din mers trackul şi am mai şi bâjbăit ceva. Spre sfârşit în mod constant avea o stare de rău, se oprea scurt şi o lua de la capăt. A fost pe Himalaya sau pe unde o fi fost, nu ştiu. Dar luptător e puţin spus. Şi are un ritm la mers…

Adi e “Liniştitul”. Nu l-am văzut niciodată agitat, ce să mai spun nervos. Şi chiar cred că ne cunoaştem de peste zece ani. A fost elementul de echilibru, pe care te poţi baza, siguranţa că din partea lui nu poţi avea surprize, că ai spatele asigurat. Cred că e ca şi cei care nu văd unele culori, îşi imaginează cum ar fi starea aceea pe care o vede la alţii. Spune ce are de spus pe un ton egal, indiferent de importanţa celor zise. Problema e aşadar că trebuie să fii mereu foarte atent când vorbeşte şi mai bine întrebi de două ori dacă nu auzi.
Un exemplu limpede a fost cu lupta noastră cu echipa lui Erzsebet Hodas, “Someşul inferior” din ultimii 7-8km. Eu am aflat şi i-am văzut că sunt în urma noastră abia atunci când deja îl ajunseseră pe Vasi. Adi, care mereu era în faţă spre final şi se oprea privind spre noi în spate, a spus ceva de genul “ne-a ajuns o echipă”. Auzisem eu câinii de la stâna aceea nebună hămăind în noapte după ce trecusem de ea, mă uitasem în spate dar nu văzusem frontale. Apoi am neglijat aspectul. El i-a văzut demult, îi spusese şi Andreei. Dar ea probabil nu înţelesese. Şi la mine informaţia nu ajunsese… Şi, cum bicicleta Andreei spre sfârşit avea probleme la frâna spate care se puteau agrava, am convenit ca la vale dacă e mai abrupt să meargă pe lângă că oricum … nu vine nimeni. A fost un duş rece brusc şi o mobilizare exemplară şi am reuşit să terminăm cu câteva minute înainte de urmăritori. I-am spus Andreei să-l cheme în ajutor pe Adi, să coboare din sfera lui din vârf de deal, că eu trebuie să împing. Şi el a făcut dute-vino, ne-am înţeles toţi bine rolurile. Da, echipa lui Erji a fost penalizată cu 5h din cauza unei mici greşeli la Sălătrucu. Nimic de comentat, o neatenţie, dar pe merit penalizarea. Nu a schimbat cu nimic meritul lor, au fost aproape şi au fost buni. Şi s-au încadrat în timp, am fost patru echipe în timp regulamentar care am atins toate punctele. Bravo tuturor echipelor! Bravo Vulcanilor Noroioşi pentru locul 2, sunt o constantă pe podium la Propark, au şi câştigat de câteva ori. Bravo Creasta Cocoşului pentru locul 1, bravo amicului meu cu care mă tot întâlnesc la concursurile din anul acesta – Adrian Costea. Dar, cum spun în glumă, habar n-aveţi cum e să nu dormi două nopţi şi să pedalezi noaptea spre cer.

Totul a început când Vasi m-a întrebat dacă nu vreau să particip la Propark, că alături de el e Andreea. Şi că tot ce doreşte e să termine cu bine, fără pretenţii la podium, asta aşa, să nu-mi fac iluzii. Îi cunoşteam pe amândoi, ştiam ce pregătire aveau în ultima perioadă. Şi zic: tu ştii că de fapt să închei această cursă înseamnă practic să fii pe podium? Adică se cam bat cap în cap scopul şi realitatea. Participasem deja de 3 ori la Propark , prima dată am abandonat, apoi am fost locul 4 (cam excepţie să fii finisher şi să nu fii pe podium) şi apoi locul 2. Deci obiectivul nostru, dincolo de declaraţii, e podiumul. Şi aş dori ca alături de noi, dacă doreşte, să vină Adi. E siguranţă, nu e rachetă cu pretenţii, ne trebuie o bază. Şi aşa a rămas, cu propunerea onorantă ca eu să fiu căpitan de echipă. Şi am ales numele de echipă de data trecută, “Cheile Turzii”. Ne reprezintă zona Clujului, sunt cunoscute.

Voi spune cum s-a desfăşurat concursul nostru mai pe îndelete zilele următoare. Momentan scriu despre câteva aspecte importante care să reflecte cursa, amploarea ei, complexitatea ei. Adică mai multe informaţii utile care să vă atragă în aventură în anii ce vin. Dacă nu împărtăşeşti ce-ţi place rişti să rămâi singur.

În primul rând le mulţumesc celor care au fost alături de noi şi ne-au sprijinit în efortul nostru.
Încep cu Suni Andras, care a fost alături de mine în două ediţii precedente, şi care de la distanţă a fost baza la stabilirea trackului nostru în noaptea dinaintea startului. Nu ne-am culcat pe la ora 1 noaptea ca în alţi ani. A fost un traseu inteligent făcut, într-adevăr nu cel mai uşor dar cel mai frumos şi poate cel mai sigur. E greu cu stabilirea unui traseu şi pentru principiile de care trebuie să ţii seama, între care e şi nivelul celor la care te adresezi, punctele lor tari şi slabe. De exemplu degeaba faci un traseu de locul 1, cu riscurile de rigoare, pentru putinţa unei echipe de nivel mediu. Noi am mai “stricat” din el, din logica lui, am improvizat. Da, trebuie nervi tari să-l urmezi. Vorba ceea: pe aici ar trebui să fie drum.
Mulţumesc pentru sponsorizare revistei Ski&Outdoor Magazine, care prin Vasi ne-a ajutat cu echipamentul NorthFinder. N-am purtat în concurs tot ce am primit din două motive: cel mai important e că… e prea bun să-mi permit să-l port în hârşâiala asta de concurs. Măcar să apuc să mă bucur de el în condiţii normale – o săptămână să zicem. Apoi aveam eu tabieturile mele, greu de trecut peste ele, verificate si răsverificate în concursuri de acest gen.
Mulţumesc de asemenea cofetăriei Tata Vlad pentru batoanele primite, aici e meritul Andreei pentru că-i cunoaşte. Incredibil de bune, stau şi mă gândesc acum ce voi lua la UTMB dacă voi reuşi să ajung acolo. A fost o proba edificatoare Propark.
Trebuie spus că Adi şi cu mine suntem de la Rupicapra Team, care au fost alături de noi ca de obicei. Vasi va intra şi el în trupa noastră faină.

Despre concurs, cum să spun pe scurt? Eu din 2017 n-am mai participat şi nu pentru că n-aş fi vrut. Mi-a plăcut de la început atât ca structură cât mai ales oamenii care-l înconjoară. Un sincer bravo pentru acest an, peste aşteptări! Foarte bine gândit, o zonă nouă ca de obicei. Făgăraşul sudic, zona Nucşoara, Transfăgărăşan. România rămâne mereu surprinzătoare. Repet cuvintele unui părinte spuse în alt context, dar sunt memorabile: nu poţi să n-o iubeşti! Să zic de progres e o jignire la adresa ediţiilor precedente. Aşa că mai bine un “keep going”, se vede că puneţi suflet şi asta apreciez în primul rând la un concurs. Aţi dorit să fie mai uşor, mai accesibil? Foarte bine, să fie mulţumiţi cu toţii! Ştim să-l complicăm să fie şi pentru noi o provocare. 🙂 E la liberă alegere traseul.
În principiu pot spune că a crescut ponderea alergării, care coroborată cu lungile forestiere mai puţin tehnice de la MTB (am văzut că de fapt drumurile judeţene din acea zonă sunt mai degrabă neasfaltate) a dus la o mai mică importanţă a cerinţei să fii un ciclist bun. Pe noi ne-a avantajat acest lucru. Și mi-au plăcut probele, au fost instructive, draguțe.

Faină tema cu rangerii.
Concursul a început înainte de a… începe. Primeam vouchere care ne puteau ajuta în decursul dacă postăm în media despre concurs, despre valorile naturale din munţii Făgăraş şi … Cheile Turzii, că echipa noastră poartă numele acestei rezervaţii naturale.
Pun aici linkuri la cele scrise de noi, a rămas acolo niţel din sufletul nostru.

Continui cu traseul nostru real, l-am unit pentru a fi mai uşor de urmărit. Amănuntele despre probele speciale şi punctele de control vor fi prezentate după aceea.

Scurtă descriere
Am avut de căutat pe parcurs probe ADN (excremente de urs, cerb, râs) şi păr (în special de urs) şi de pus în recipiente pentru a fi duse la P11 (Berindeşti).
Noi am găsit 1 rahat urs, 1 rahat posibil cerb, 1 păr urs, n-am avut nevoie de voucherele câştigate pe parcurs. Vă daţi seama că le-am purtat vreo 40 de ore cu mine, funny.
Au fost pentru noi:
bike 32,5km P1 Sboghiţesti (start) – P2 (Călugăriţa – pod Vidraru)
run 10km (circuit Valea lui Stan, canion) P2 – P3 – P4
P3 proba via ferrata
P4=P2=P9 era punctul de schimb bike-run-caiac
P4 proba cunoştinţe de prim ajutor (Adi cu Vasi s-au prezentat acolo, au avut şi o mică penalizare de alergare dar au încheiat proba înainte de sosirea Andreei şi a mea cu caiacul şi canoea), la final rapel de pe pod în caiace
caiac 13km (cu tot cu 1,5km pana la pod) P4- P5 (Valea Buda); da, noi atât am făcut, am greşit puţin … direcţia
P5 proba de găsit o floare (buruiană) propăşită din America la noi – într-o mică zonă delimitată, semăna cu muşeţelul dar era mai mică şi cu petalele foarte dese (am găsit, trebuia s-o smulgem cu tot cu rădăcină)
run 27km P5-P6 (Hotel Piscu Negru)
P6 proba de cunoştinţe turistice, ce obiective din listă sunt în E de Transfăgărăşan şi care pot fi atinse în maxim 10h de un turist obişnuit (minim 3, Adi a spus 5 şi a primit 2 vouchere) S-a văzut că e montaniard, a fost fără ezitare spre mirarea fotografului voluntar de acolo, un om tare de treabă. S-a mirat şi Vasi, mai ales că el e salvamontist. A pomenit deci de Podragu, de vârful Roşu, Moldoveanu … Aşa liniştit şi imperturbabil cum e el. Sigur vrei să continui, întreabă voluntarul? Ai spus deja 3! Adi spunea în continuare denumiri şi atunci m-am apucat să spun numerele din dreptul lor.
run 6km P6 – P7 (şaua Podeanu) aici am făcut poză la indicator, primisem informaţia că din cauza vântului voluntarii au coborât la o stână
run 21km P7 – P8 (Cumpăna, adică înapoi la lac)
P8 proba de găsit un castor (Adi, exasperat că ne tot tragem pe c… s-a dus el şi l-a găsit). Precizez că era vorba de a găsi un emiţător de sunete care ar fi putut fi pe un castor cu ajutorul unei antene
run 13km (nu caiac2, aşa am ales de siguranţă, să avem şanse să ajungem dacă putem echipa de pe locul 2) P8 – P9 (Călugăriţa)
P9 proba de prezentare poze cu descriere de pe FB cu Propark, am avut 3 la număr, pe tema rezervaţie naturală Cheile Turzii – Munţii Făgăraş, am primit vouchere (proba ar fi trebuit să fie în Şaua Podeanu, dar acolo n-au fost condiţii de vreme bună)
bike 34km P9 – P10 Primăria Perişani din Băiaşu (am făcut poză, ştiam că s-ar putea să fie puncte de control fără voluntari, dar ne-am agitat mai ales că nu era semnal gsm să avem confirmare)
bike 50km (7h30min) P10 – P11 Berindeşti (trecând prin Sălătrucu) A fost modificare faţă de trackul de acasă care implica dus-întors în porţiunea Perişani – râul Topolog
P11 proba de prezentare probe ADN strânse, n-am avut nevoie de vouchere
bike 20km P11 – P1 (finish)

Ataşez câteva din pozele făcute pe traseu, o parte de către fotografii oficiali cărora le mulţumesc.

Cum a fost pe larg aventura noastră, îmi trebuie muult timp să scriu. Să-mi fac curaj mai întâi.
Bravo alor mei, aţi fost cei mai buni pentru mine!

Propark Adventure, comparatie intre traseele primelor 4 echipe, referinta noi (loc 3). Si cateva observatii, la cat ma pricep eu.

Traseele au fost luate de pe Strava de la inregistrarile Erzsebet Hodas (loc 4), a mea (loc 3), Rosioru (loc 2) si Dan Caba (loc 1). Din pacate Dan Sorin Caba nu are activat flyby la Strava, asa ca e mai greu cu urmarirea comparativa.

Loc 1 Creasta Cocosului cu Costea Adrian cu rosu. La loc 1 lipseste portiunea de caiac2, de aceea e linie dreapta din unirea de trasee.
Loc 2 Vulcanii Noroiosi cu Rosioru Daniel Marius cu verde.
Loc 3 Cheile Turzii cu Andreea Pavel, Adi Cosma si Vasile Cipcigan , cu albastru.
Loc 4 Somesul Inferior cu Erzsèbet Katalin Hodas cu alb.

Loc 1 vs loc 3, deosebiri, descriere
Loc 1 a mers mai direct la caiac1, adica spre malul stang. Din unele poze, fiind si mai devreme, nu se vad asa valuri de la vant ca la noi, loc 3.
Loc 1 in zona Piscul Negru de la alergare au urmat aceeasi linie ca si noi, pe creasta, nu pe CA prin vale. Dar, fiind pe ziua, si-au permis sa continue pe creasta trecand peste Piscul Negru si coborand spre hotel mai incolo, deci parcurgand mai putin din CA care a fost dificil.
Loc 1 de la P9 la P10 a trecut prin Salatrucu.
Loc 1 de la P10 la P11 au trecut tot prin Salatrucu si au ales trecerea la Arefu pe unde am hotarat ca nu-i sigur pentru noi.
Trebuie spus ca ei au incheiat pe ziua, deci bike-ul l-au facut pe lumina si altfel mergi pe lumina.

Loc 2 vs loc 3, deosebiri, descriere
Loc 2 a facut la inceput si la dus si la intors sosea (P1-P2), zona de start.
Loc 2 au facut caiac1 ca si loc 1, mai direct, mal stang.
Loc 2 in zona Piscul Negru au mers ca noi. Deosebiri neesentiale.
Loc 2 de la P9 la P10 au mers ca noi pe la Mlaceni, doar cu un ocol, netrecand prin vale. Noi ne-am tot oprit acolo.
Loc 2 de la P10 la P11 au trecut prin Salatrucu si au ales varianta mai din jos spre Arefu, dar au fost ok si nu au mers pe sosea portiunea aceea rosie ca si locul 4, scapand de penalizare. Au mers o bucata cred ca fix pe malul raului Topolog.

Loc 4 vs loc 3, deosebiri, descriere
Loc 4 au mers fix ca noi pana la P10. Inclusiv caiacul1, adica malul drept, cred ca noi ne-am luat dupa ei gresind directia (cam 4h au facut). Doar noi am alergat in loc de caiac2.
Loc 4 asadar de la P9 la P10 au trecut prin Valea Pietrele, dar ei au parcurs-o in 2h18min si au stat si 16min in pauza pe acolo.
Alegerea de la P9 la P10 n-a fost determinanta la primele 4 locuri. Daca consideram diferenta de la intersectie vale Topolog la P10, aveam asa: loc 1 1h50min, loc 2 1h30min, loc 3 2h35min, loc 4 2h18min.
Loc 4 de la P10 la P11 a ales ca loc 2 Rosioru portiunea la Arefu, dar au gresit urmand soseaua rosie, fiind penalizati cu 5h.

Obs cu privire la trasee, de retinut pt altadata.
A fost mai rapid pe culme la alergare decat pe CA. Am vazut noi in departare fostul loc 3. Si acela mersese pe lumina si au pierdut multa vreme, depasindu-i. Daca era lumina poate si noi urcam pe Piscul Negru ca si loc 1.
La portiunea cu Valea Pietrele cred ca era mai bine, chiar si in acele conditii sa ne desprindem de track si sa urcam in dreapta, au fost mai multe drumuri de caruta care se desprindeau din vale si urcau fara bolovanis pe culmea dealului, fiind inieerbat acolo, nu padure si bolovani ca la noi.
La cum aveam trackul, raman la parerea ca era mai bine de la P10 la P11 sa fi mers invers, cu acel ocol de valea Pietrelor, ceva de genul cum a facut loc 2 Rosioru.
Pentru noi, pe noapte, cu cele spuse de acel localnic nitel afumat, cu faptul ca noi am avut dificultati si la push-bike-ul de pe valea Pietrelor, a fost de inteles ca am ales ca de la Salatrucu sa dam din nou in trackul nostru original, chiar daca am facut ocol.
Ps:
Am mai adugat harta pe care figureaza punctele de control.
Clasamentul este pe https://time-it.ro/2021/proparkadventure/
De fun, pe flyby finishul locului 3 si 4. Am fost ajunsi de locul 4 inainte cu 7km. O mica bucata din registrarea locului 4 lipseste. Selectati inregistrarea corespunzatoare de la Erzsebet. https://labs.strava.com/flyby/viewer/#5764555837?c=u813fpp6&z=A&t=1X3i6t&a=PSSYV4o0Rlc

A trecut o săptămână şi, după cele scrise de Andreea şi … ce va scrie Vasi, mi se pare că nu trebuie să mă obosesc prea tare să fac o descriere pe larg. În fond contează prin ceea ce scriu să redau din atmosfera de acolo, ce am simţit eu, să ştiţi cum e la un concurs de aventură şi din perspectiva mea. Redau mai jos cele scrise de Andreea.

Noi am avut traseul cel mai solicitant spre sfârşit, peste 300m diferenţă de nivel mai mult decât ceilalţi şi peste 7km în plus ca lungime. Dar am ales să nu riscăm şi, într-adevăr, dacă eram mai atenţi la motivul pentru care au trecut organizatorii cu roşu (interzis) drumul judeţean DJ703H de legătură cu drumul comunal DC249 probabil că alegeam de la Sălătrucu spre Arefu calea aleasă de echipa de pe locul 2, DC249, care era drum oficial de legătură şi era tot sigur. Cu singura observaţie că era musai să traversăm DJ703H doar o dată şi pe maxim 500m să mergem pe el, conform regulamentului.
Aşa, am ajuns mai obosiţi la finish, ne-a trebuit mai mult timp decât ne aşteptam să parcurgem traseul şi am fost aproape de a pierde locul 3. Dar… eu cel puţin am fost parcă mai fericit aşa!

Un triatlon mai neobișnuit, o provocare Rupicapra Challenge

 Fagaras, Munti, Provocari, Triatlon  Comments Off on Un triatlon mai neobișnuit, o provocare Rupicapra Challenge
Aug 272020
 

Ce fac oamenii când li se ia jucăria? Cum care jucărie? Concursurile în special din weekenduri… Da, știu, ar fi putut să sape în grădină, să planteze un pom, să salveze omenirea. Dar nu, ei se mai întâlnesc la câte o vorbă, mai la o bere, mai la croșetat… Și de obicei în astfel de situații apar idei năstrușnice, cu cât mai irealizabile cu atât par mai bune, mai fezabile.

Noroc că vine dimineața și pui o frână, dar să nu uităm că vine iar seara. Și tot așa, până iese la iveală o provocare mai realistă. Acum, mecanismul acesta nu-i sigur că s-a aplicat aici, ca să spun așa eu am băut bere solo. Meritul meu e că în brainstormingul meu singuratic am decis să mă alipesc dorinței prietenilor mei de la Rupicapra Team – Szenasi Zoltan, Katona Alpar, Csongor Vagasi de a face un fel de triatlon în mai multe zile. Și tot meritul meu e că m-am gândit că trebuie să existe un mecanism în spate care să te împingă la nebunii, că nu doar noi avem idei crețe în această perioadă.

Am mai scris și pe FB despre provocare, o repet aici. Evident am ținut o ședință relaxată miercuri, s-a prezentat planul mai în detaliu, s-a intrat în amănunte ce țin de logistică… Aveam mașină de însoțire – mulțumim lui Arpad care ne-a însoțit cu fiul său în acest periplu.
Până la această ședință nu știam decât că mergem cu bicicletele în Făgăraș vreo 200km, parcurgem acolo creasta dar nu toată și ne întoarcem tot cu bicicleta 200km, evident pe alt traseu și tot așa de clar era că ambele trasee nu vor fi pe drumuri naționale decât când nu vom avea încotro. Mie mi se părea suficient de amănunțit atât. 🙂
Cu cazarea, așa cum probabil știe lumea care s-a străduit să-și găsească loc pentru concediu, a fost mai greu – am găsit până la urmă o căsuță în Poiana Neamțului unde urma să dormim în cele două nopți după bike 1 și run. Urma așadar să mai alocăm timp și pentru transport pentru că ideea de bază a fost că de unde ajungem cu bicicleta să plecăm în alergare și de unde ajungem cu alergarea să continuăm cu bicicleta spre casă.

Ziua1 – vineri 21 august – înot 4km. Ca să fie ca la Ironman, unde proba de înot e 3,8km. Fiecare face proba când și unde poate și dacă poate.
Ziua2 – sâmbătă 22 august – bicicletă de la Aiton – județul Cluj (am pus Aitonul pe harta României, cred că Zoli e mândru) la Poiana Neamțului, lângă Avrig, la poalele Făgărașului.
Traseul în mare: Aiton – Tureni – Săndulești – Buru – Râmetea – Poiana Aiudului – Aiud – Rădești – Blaj – Soroștin – Mândra – Ocna Sibiului – Sibiu – Tălmaciu – Avrig – Poiana Nemțului.
Aproximativ 220km cu o diferență de nivel absolut ciudată dată de Alltrails și Trace de Trail, chiar și Garmin Connect – peste 4000m. În schimb aplicația Komoot dădea superoptimista calculație de 1500m diferență de nivel. Adevărul a fost la mijloc, am făcut niște exchibiții cu aducere la altitudinea hărții și până la urmă au reieșit vrei 2400m.
Ziua3 – duminică 23 august – alergare de la Poiana Neamțului până pe Valea Sâmbetei, de unde poate mașina să ne recupereze.
Traseul în mare: Poiana Neamțului – cab. Bârcaciu – vf Scara și apoi pe bandă roșie în principiu – vf Șerbota – Custura Sărății – vf Negoiu – Strunga Dracului sau cea a Doamnei ( am ales-o pe cea din urmă) – lacul Călțun – vf Laița – iezerul Caprei – vf Mircii – vf Viștea Mare – vf Moldoveanu – vf Slăninei (sau coborâre din Fereastra Mică a Sâmbetei) – cabana Valea Sâmbetei și pe vale în jos
Aproximativ 48km cu 4500m+, de astă dată pe bune – toate aplicațiile au fost “pe acolo”.
Ziua4 – luni 24 august – bicicletă de la Stațiunea Climaterică Sâmbăta la Aiton.
Traseul în mare: Stațiunea Climaterică Sâmbăta – Sâmbăta de Sus – Cincșor – Cincu – Merghindeal – Agnita – Pelișor – Moșna – Mediaș – Blăjel – pe lângă Târnăveni – Vama Seacă – Ocna Mureș – Unirea – Moldovenești – Săndulești – Aiton
Pe la 206km cu 2000m+ diferență de nivel, rezonabil.

No, acum sper că e destul de clar ce am dorit, iar la întrebarea “de ce” am răspuns în primele rânduri.

Acum, să trec la partea frumoasă, drumul până la finish. Cum am văzut eu aventura am descris pe scurt (sper!, ăsta e gândul de început) mai jos.

Ziua1 – înotul în Tarnița.

Acum, pe bune: în toată țara e greu să te antrenezi la piscine. Lumea care poate înoată de 2-3 ori pe săptămână în ape deschise. Să nu vă imaginați că acest lucru nu afectează sănătatea oamenilor, mai ales a celor care practică intensiv acest sport care e considerat de unii cel mai complet. Și vai de copiii noștri! La bun simț e că un om sănătos, cu obiceiuri sănătoase, se îmbolnăvește mai greu și în principiu face forme mai ușoare la boli.

Eu am tot lăsat deoparte înotul în speranța remedierii cât mai rapide a situației. Până la urmă, cu dead-lineul provocării aproape, am reușit să înot în Tarnița de două ori câte doi kilometri, doar să-mi aduc aminte cum e, cum stau cu neoprenul și rapid mi-am adus aminte cum e să faci julituri la gât și să te doară mușchii umerilor pentru că nu ești antrenat și nu ești suficient de tehnic să faci mișcarea mâinilor corect.

Vineri, ziua cu cei 4km. N-am vrut să fac dus-întors câte doi kilometri, mi se părea plictisitor și deprimant, am văzut că pot ajunge la o peninsulă unde de multe ori am stat cu cortul și de acolo mă pot întoarce în alergare ușoară înapoi la mașină.
Zis și făcut, am mers cu mașina în zona de finish, am ascuns o pungă cu papuci și haine, m-am întors la start și gata. Măcar nu aveam limită de timp ca la concursurile de tip Ironman.

Cum am ieșit din micul golf de start cum parcă înotam pe loc, aveam curent contrar. S-au mai adăugat și trecerile prin zone cu apă neobișnuit de rece unde strănutam periodic, m-am cam chinuit. Cu răbdarea stau bine, a fost singurul atu’. Am avut grijă să nu forțez, să nu solicit umerii, iar rezultatul s-a văzut: 2h19min pentru cei 4km. Am ajuns lihnit de foame la mal, mi-am recuperat lucrurile și am pornit copăcel spre mașină.

Mi-a plăcut că nu am întâlnit în lac decât oameni cu ambarcațiuni cu vâsle. Am fost atât de aiurit că mi-am lăsat punga cu lucrurile de la start și abia înainte de Florești mi-am făcut un recensământ al înotului și mi-am adus aminte de ea. A fost o oră în plus pierdută în trafic.

Ziua2 – bicicletă Aiton – Poiana Neamțului.

Conform planului urma să plecăm din Aiton la ora 6, în consecință cu Csonghi și cu Alpar ne-am pornit mai devreme de acasă.
Am avut noroc de vreme bună, poate puțin prea caldă, iar de mișcat ne-am mișcat binișor, deși am făcut destul de multe pauze. Spre sfârșit ne-au cam durut tălpile și posterioarele, normal la așa distanță.
13h30min a fost durata totală pentru cei 222km cu 1839m diferență de nivel (10h21min de mișcare).
Eu m-am ambiționat să ajung fix la cabana Poiana Neamțului de unde urma să alergăm ziua următoare, așa că am avut parte de 4km la dus și tot atât la întors de drum forestier, o plăcere pentru cursieră.
Nu mi-am pus probleme însă, “pe vremea mea” nu erau MTB-uri și am fost de multe ori cu bicicleta – cursieră pe baieuri în tot felul de locuri, inclusiv în Padiș. Atunci mi se părea firesc să car bicicleta, să cos baierurile. Și atunci m-am învățat să nu pun bagaje mari pe suportul de bicicletă, că e mai bine în spate. Și tot de atunci am reținut că o cursieră nu e atât de sensibilă pe cât pare, dar ajută mult cum “te dai” cu ea în zonele improprii.

Momentele de menționat din prima zi? Cred că toți ne-am protejat să fim rezonabil de fresh pentru ziua de trail.
Am avut parte de o “scurtătură” de la Meșcreac la Crăciunelu de Jos, de la km 77 la km 89 unde am circulat pe drum de pământ direct peste câmpuri. Am avut fenomenala viteză medie de 7,7km/h, dar am evitat folosirea mai lungă a drumului național de la Aiud. De întrebat am întrebat localnicii cum e drumul: 2km de drum de pământ. Au trecut vreo 4km și mai întâlnim un țăran – știm deja, numai 2km de pământ urmează.
Cred că de aici ne-a rămas întipărită în minte întrebarea “cât mai e până la Luduș” și răspunsul “2km”. De aici încolo, indiferent dacă eram la trail sau la bike, când eram mai obosiți și fără chef ne reveneam de îndată când cineva punea întrebarea și ceilalți spuneau răspunsul.
Al doilea moment de menționat, să nu se spună că nu am avut probleme tehnice, a făcut pană Alpar și am constatat că de fapt era aproape explodat cauciucul față. Am avut de schimb în mașina lui Arpad un cauciuc de tour ride mai cramponat și s-a rezolvat problema.

Practic ziua1 a fost îndeplinită 100%, am avut vreme de stat la terasă la bere și supă. Pe la 19.30 sosisem și eu din scurta escapadă de făcut o poză la cabana Poiana Neamțului.

Ziua3 – trail de la Poiana Neamțului până pe Valea Viștei Mari la cabana Viștea Mare

Greu de sculat să pornim pe ora 5 de la Poiana Neamțului! Totuși o tură de 200km cu cursiera e solicitantă, mai ales dacă mai mult ai ținut-o pe trainer și “ocupația” de bază în ultima vreme e alergarea. Am mai întârziat puțin cu repararea bețelor de tracking ale lui Csonghi, așa că de pornit am pornit efectiv la ora 5.26. Au fost porțiuni mai tehnice, în special Custura Sărății, care ne-au întârziat mult și timpul a început să ne preseze destul de repede. Pauzele au contat mult în economia turei, ca să mă exprim în limbaj de lemn.

Încă înainte de Negoiu ne puneam problema că poate nu reușim să ajungem pe Valea Sâmbetei. În grup de patru câți eram deplasarea era mai înceată, fiecare avea problemele lui, fiecare dorea să fotografieze ceva, de preferință altceva decât ceilalți. 🙂 A fost de-a dreptul poetic până la un moment dat.

Lume am început să întâlnim mai multă de la Negoiu, până atunci doar corturi răzlețe, drumeți liniștiți în mici grupuri.

Ne-am întâlnit cu Hajnal, cu prietena. Să nu-l recunosc, avea plete, eu eram obișnuit să-l văd tuns scurt și cu echipament de alergare, nu cu rucsac mare și cort. Am stat puțin de vorbă despre Apuseni Ultra Race înainte de a ajunge la lacul Capra unde ne aștepta Arpad cu cola și pachetele noastre pentru restul drumului.

Alpar avea unele probleme și a preferat să se oprească la lacul Capra, să nu ne întârzie. Se gândea că așa are posibilitatea să se recupereze mai bine pentru ziua următoare. În schimb de aici ne-a însoțit Peti, salvamontist și montainbiker, ce știa de aventura noastră. Urcase Transfăgărășanul cu bicicleta dimineață ca să se întâlnească cu noi. Așadar, nu era nici el chiar fresh.

În noua formație, presați de timp, ne-am mișcat mai repede și cu pauze mai mici. Doar la ora 14.30 ajunsesem la lacul Capra, la km25, jumătatea drumului, trecuseră aproximativ 9h.

Turiștii se întorceau, nu erau așa de mulți cum am văzut în pozele ce circulă pe internet. Noi apelam destul de des la întrebarea cu Ludușul, de s-a pus în temă cu asta și Peti.

La ora 19 deja eram întorși pe Viștea de pe Moldoveanu unde ne aștepta liniștit Zoli. I se părea că nu e ok să continuăm spre Sămbăta, mai bine coborâm direct pe Valea Viștei, să nu ne prindă noaptea.
Ne-am uitat pe hartă, am măsurat, eu am fost pentru continuare după plan. Ieșeau 12km pe Valea Viștei până să avem șansa să ne întâlnim cu mașina, în condițiile în care nu știam cum e pe acolo, n-am mai fost și putea fi potecă doar din amintiri și greu de străbătut, fără viteză.
În favoarea continuării planului era vremea bună, e drept că mai erau 5km de creastă dar totul era clar, mai mult de 400m+ diferență de nivel nu mai aveam și tot 12km erau, dar până aproape la Stațiunea Climaterică Sâmbăta. Iar cu mașina sigur se putea ajunge mai sus, poate trebuie să facem doar spre 9-10km de traseu clasic, umblat.

În final am hotărât să nu ne despărțim, Peti nici nu avea frontală, și am continuat pe Valea Viștei Mari. În condiții mai dure nu-s pe principiul votului majoritar, nici nu am adus în discuție asta. Nici cu veto-ul nu-s de acord. În schimb, consider că fiecare știe ce poate și cum se simte mai bine decât ceilalți, așadar pentru decizie trebuie să cântărești și acest lucru, să te gândești la celălalt de lângă tine, la faptul că suntem o echipă și efortul mai mare uneori e să rămâi o echipă. Provocarea era menită să ne unească, să fim împreună în situațiile mai dificile, de aici a început totul, altfel era o competiție obișnuită care pe care.

Eu m-am ales cel puțin cu străbaterea unei văi prin care n-am mai fost, mai sălbatică, cu o singură turmă de oi și un refugiu pe parcurs. Pârâiașele spălau de multe ori poteca care mergea sinuos la vale. Ne-a ajuns destul de repede umbra și noaptea, dar am coborât în siguranță la ai noștri – Arpad, băiatul lui și Alpar. Ei ne așteptau la cabana Viștea Mare.

Am parcurs 51,5km cu 4200m+ diferență de nivel în 16h50min, din care mers efectiv 11h50min. Adică pe la ora 22.30 abia am ajuns la mașină, am avut de mers apoi cu ea la cazare și cred că pe la ora 1 noaptea ne-am culcat.

A fost mai greu decât m-am așteptat, trebuia să fie provocare, să-și merite numele! N-a fost cine știe ce schimbare de plan, poate a fost chiar mai greu pe Valea Viștei Mari, consider că am făcut împreună ce a fost mai bine pentru toți. Urma o nouă zi, întoarcerea, trebuia să ne odihnim bine, nu conta ora de finish, doar mergeam acasă. Am decis să ne trezim numai la 7 și la 8.30 cel târziu să plecăm cu mașina spre Viștișoara sau Viștea de Sus, unde ducea asfaltul. Noile destinații, apropiate de Sâmbăta de Sus, erau în concordanță cu circuitul pe care doream să-l facem conform ideii de bază enunțate mai la început.

Ziua4 – întoarcerea pe biciclete de la Viștea Mare la Aiton

Am urmat planul, de la Viștea Mare am ajuns la Sâmbăta de Sus și apoi de acolo traseul a fost în mare cel stabilit. Eram din nou în formația noastră de patru, Alpar se simțea bine.
Am trecut prin sate săsești, cu bisericile lor fortificate și cu casele cu ziduri plasate nu imediat lângă șosea, ci cu spațiu verde în față.
Am trecut și prin punctul marcat ca fiind “centrul țării”.
La Dealu Frumos am băut o bere iar la Mediaș am făcut o pauză mai mare, dictată și de o ploaie puternică. Aici Csonghi s-a decis să-și pună bicicleta pe mașină și să ne ajute ca parte din echipa de suport. Avea probleme în special cu tălpile de la atâta pedalat. Pentru noi a fost un mare ajutor în continuare, era greu pentru Arpad să fie și cu șofatul, și cu cumparăturile, și cu opririle noastre, unele nu conform înțelegerilor noastre prealabile.

No, de la Mediaș a urmat Blăjel și apoi… schimbare de traseu. Părea mai rapid pe la Jidvei, dar trackul inițial încărcat pe ceas mergea până aproape de Târnăveni și apoi o lua pe la Herepea, Șilea și Fărău la Ocna Mureș. Am fi putut avea și acolo surprize cu drumurile noastre județene, ce pot spune sigur că pe la Jidvei am avut. Drumul județean 107V pe la Sânmiclăuș și Alecuș e un fel de drum forestier, aproximativ 13km.
După câteva sute de metri în care ne-am dat seama că nu sunt șanse de mai bine, am chemat mașina de suport, nici nu știu dacă apucaseră să ajungă departe. Eu am continuat pe bicicletă, eram în fond cel mai ușor dintre noi, cu șanse mai mici să-mi prăpădesc cauciucurile sau gențile de bicicletă. Pe când pedalam mă gândeam că de fapt foarte greu aș fi încăput în mașină, am fi fost șase. Am ajuns la șosea mai repede ca mașina, care era cu garda mai joasă și trebuia să aibă grijă la balans. O oră a trecut, viteza medie 13km/h, doar de vreo 2-3 ori mi-au scăpat printre dinți mici cuvinte de omagiu adresate drumului și celui care l-a lăsat așa.

Restul a decurs liniștit, am mers cursiv, traseul în final a fost:
Viștea de Sus – Sâmbăta de Sus – Cincșor – Cincu – Merghindeal – Agnita – Pelișor – Moșna – Mediaș – Blăjel – Bazna – Cetatea de Baltă – Jidvei – Sânmiclăuș – Alecuș – Ocna Mureș – Unirea – Turda – Săndulești – Aiton

Traseul a măsurat 197km cu 1600m+ diferență de nivel, în aproape 12h din care 9h15min timp de mișcare. Pe la ora 22 am ajuns în Aiton, mulțumiți că am încheiat cu bine aproape tot ce ne-am propus. Cred că și mai mulțumiți am fost pentru că n-a fost ușor, acum avem încă un weekend de ținut minte pentru o viață.

Mulțumesc Csonghi, Alpar, Zoli, Arpad, Peti pentru tură, mulțumesc de asemenea băiatului lui Arpad că ne-a ajutat și sunt curios despre ce impresie i-am făcut noi, adulții, cu toții. Dar parcă mi-e frică să-l întreb. 🙂

Pentru mine e posibil să urmeze Apuseni Ultra Race 180k, sper să ne recuperăm cu toții cât mai repede.

Pentru cine e curios, pun trackurile de pe Strava mai jos.
Ziua 1 – Rupicapra Tri Challenge – inot 4km Tarnita
Inapoi la start de la finish inot cu punga cu costum neopren in mana

Ziua 2 – Rupicapra Tri Challenge – Aiton – Poiana Neamtului

Ziua 3 – Rupicapra Tri Challenge – Poiana Neamtului – cabana Vistea Mare – mica schimbare de plan

La shopping in Avrig
Ziua 4 – Rupicapra Tri Challenge – Vistea de Sus – Aiton

PS: Mulțumesc și pentru poze, unele sunt făcute de coechipierii mei!

Sep 112017
 

UTF
Ultra Trail Făgăraș – poză din etapa 3 – urcare pe Negoiu prin Acele Cleopatrei

Ultra Trail Făgăraș este unul din concursurile mari la care acum câțiva ani nu credeam că voi participa. Motivul era evident: eram axat pe MTB și puțin triatlon. Când am început “diversificarea” cu alergarea mai consistentă și puțină orientare, când au început să-mi placă ultratrailurile (un fel de drumeție combinată cu fugă, că drumeție am tot făcut mai demult), am început să caut provocări și peste hotare: TDS și UTMB. Acestea însă erau în aceeași perioadă cu UTF, care oricum se desfășoară doar la 2 ani. 4 Munți, echivalentul UTF la MTB, la care am participat de două ori, alături de Marathon 7500, mi-au arătat că este altfel – mai complex când privești un concurs în echipă, și acest lucru este și mai evident la cursele în etape.  Privești cu patru ochi, gândești în contradictoriu nu numai cu mintea ta. 🙂

Cum anul acesta n-am participat la UTMB, mi-am ales ca ultra “de siguranță” Istria 100 miles, să am “cap de pod” pentru UTMB de anul viitor și în sfârșit mi-am programat sfârşitul verii cu UTF. Au trecut câțiva ani, nu se poate spune că n-am avut răbdare…

Chiar dacă detaliile despre UTF din acest an, inclusiv înscrierea, le-am primit târziu, n-a fost o problemă – a acceptat dinainte propunerea de a-mi fi coechipier Adi Cosma, “tinerelul” (după cum s-au exprimat prietenii concurenți de la UTF) cu care am mai trecut greutățile la Marathon 7500 în 2014 și 2015, iar pregătirile erau amănunte care acum le rezolv într-o oră oricând, nu-i ca la MTB.

Așa am format din nou echipa Regi și Pioni, echipă cu care urma să luptăm la master din postura de outsideri de pe locul 4, favoriții fiind clar echipele lui Nușu și Silip, veșnica Gică Blajiu&Pepi și concurenții lor – Adrian Roșca și Nae Plumbota – echipa Ebasto, o echipă sudată care a mai participat la edițiile precedente. Pe Roșca îl știam după rezultate de la unele concursuri de alergare, eram cam tot pe acolo cu el, iar pe Nae îl știam și de la 4 Munți, și de la ski de tură, speram să fiu ceva mai bun ca el strict la trail. Ca echipă puteam spera să ne atingem de Ebasto dacă totul ne merge bine. Lozinca noastră trebuia să fie “fără greșeală”.

Mă așteptam să fie multe echipe la UTF anul acesta, chiar dacă e un concurs mai deosebit, chiar dacă timp de înscriere a fost foarte puțin (38 echipe, incluzând echipa închizător Adrian&Ady Beleanu – bravo lui pentru răbdare și efort). Edițiile precedente au fost în mod sigur motivul. Acum era prima ediție cu 4 etape, din care cea de-a doua sigur era o surpriză, neștiindu-se exact traseul, doar că urma să urce pe la vârful Ciortea. Pe baza descrierilor de trasee, ajutat și de gpsies, mi-am încropit totuși trackurile de etape, care au fost destul de exacte cu excepția, bineînțeles, a etapei a doua. Etapa a 4-a n-am putut din păcate s-o verific, a suflat-o vântul.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-LTcdgt4UiGg/Wbbg0f-n6-I/AAAAAAAAmwE/hoCQl_SmXd4KtboSvBF6mEs6k0FEY4AkACCoYBhgL/s144-o/etapa%2B1%2BAvrig.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601507678907362″ caption=”etapa 1 Avrig.jpg” type=”image” alt=”etapa 1 Avrig.jpg” image_size=”1102×622″ ]

Etapa 1 – prologul din Avrig – joi, 31 august. 

A fost etapa de acomodare, înscriere, întâlnire cu prietenii, cu organizatorii. Numai bine că a fost mai scurtă, am avut timp de pălăvrăgeală, să intru în atmosfera de concurs. Ne așteptau 3 etape de munte, 3 nopți de dormit în cort, mă simțeam ca-ntr-o excursie organizată, cu grijile pasate la organizator, noi trebuind doar să fim atenți să ajungem să parcurgem cu bine traseele și dacă se poate să trecem “neobservați”, adică să nu creăm probleme suplimentare. Latura competițională era doar o parte din experiența care urma s-o trăim, așa că ne-am alertat și “senzorii de exterior”.

Am început bine concursul, am terminat cei 3,7km de fugă prin orașul Avrig, trecând prin parcul umbros din jurul palatului Bruckenthal în 15min57sec, pe locul 3 la master, 7 la general, cu un avantaj de ceva peste 40 secunde peste echipa Ebasto a lui Nae și Roșca. Nu era concludent încă cum mă simt după oboseala de weekend – ultratrailul Via Maria Theresia. M-am bucurat să fiu pe podium la categorie, chiar dacă era doar începutul.

Mi-am putut face primele impresii și confirma unele aspecte: eram mai rapizi la alergare fără dificultăți tehnice, eu cred că  stăteam cel mai bine dacă nu urma să mă resimt după săptămâni consecutive de concursuri grele. Comparațiile le fac doar cu concurenții noștri direcți – Ebasto, cu ceilalți nu are sens, povestim doar la start și după finish. Partea proastă e că i-am pus în gardă de la început pe “ai noștri” Adi&Nae, dar gloria de moment a meritat. 🙂 Ultima etapă Conacul Ursului – Complex Sâmbăta putea să fie în avantajul nostru, era o lungă coborâre de final fără tehnicitate, dar … încă e prea devreme.

A trecut și prima noapte dormită în campingul de lângă pensiunea Ghiocelul. Foarte bine a găsit Luci Clinciu și prietenii lui din echipa de organizare locurile pentru înnoptat, cu un plus mare pentru Bârcaciu pentru poziționare și pentru familia gazdă de acolo. Asta nu înseamnă că la Ghiocelul sau, mai apoi, la Conacul Ursului, n-a fost fain. Pur și simplu la Bârcaciu am prins și soare, eram și mai odihniţi şi intraţi mai bine în atmosfera de concurs, eram pe “iarba verde de acasă”. La Ghiocelul am cam avut probleme cu somnul, cum am adesea într-un loc nou, dar am fost “ajutat” și de pompa de hidrofor apropiată de locul de campare, care a funcționat cu intermitențe toată noaptea.

De cu seară ne-am pregătit bagajele pentru Bârcaciu și pentru Conacul Ursului și a început aventura. Mi-a părut rău pe urmă că n-am pus în bagaje hamacele primite la înscriere, dar am încercat să minimizăm lucrurile necesare pentru transport, mai ales că cel pentru Bârcaciu devenise impresionant. Da, mulţumesc şi pentru carte, în stilul obişnuit la concursurile CarpathianMan, Luci ne-a înmânat fiecăruia câte o carte scrisă de/despre o personalitate, de această dată din Avrig. Cine nu a auzit de Gheorghe Lazăr? Acum am ocazia să aflu mai multe. O carte rămâne mereu un cadou frumos. Păcat că nu s-a ajuns la Sâmbăta să primească concurenţii și cartea “Chemarea Muntelui” a d-lui Dinu Mititeanu, un mare iubitor al muntelui născut la poalele Făgăraşului, eu o am deja şi am avut vreme s-o citesc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-0Udu8Q1VE3Y/WbbhRWy3okI/AAAAAAAAmwE/48QraiWfk0AEZqCQoIKlQaRyKCLSsESfgCCoYBhgL/s144-o/etapa%2B2%2BBarcaciu.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602003429892674″ caption=”etapa 2 Barcaciu.jpg” type=”image” alt=”etapa 2 Barcaciu.jpg” image_size=”974×676″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CI37b9R9eoo/WbbhKzSNJHI/AAAAAAAAmwE/IbtPQsTl5c0V66W3GnXk-UopnpUcgt5bwCCoYBhgL/s144-o/_DSC7977.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601890818434162″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7977.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-DgyBxWdjKOw/WbbhLjQrefI/AAAAAAAAmwE/CzftyM_yD1MC0sHyyjFsm9v5L-sBBOPLwCCoYBhgL/s144-o/_DSC7979.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601903696935410″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7979.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-v38TGL8NEpY/WbbhMRqUFnI/AAAAAAAAmwE/jEn1Sf4U5_EnmZp5NUdjte99g0GSOzA6QCCoYBhgL/s144-o/_DSC7998.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601916152485490″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7998.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CEoLTt0W8kc/WbbhM5M04GI/AAAAAAAAmwE/aVv4vVNOL4Aatq1hsEqM9DaKwq0B7P28QCCoYBhgL/s144-o/_DSC8045.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601926766223458″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8045.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-2JwTgfNxEiw/WbbhNkRQiMI/AAAAAAAAmwE/nowf0Uo0528VgLC3o6uWzWIpNkWN4e4oACCoYBhgL/s144-o/_DSC8046.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601938327537858″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8046.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-YfrTmdUJqBQ/WbbhOZqVJ0I/AAAAAAAAmwE/jYd_oetS24oq5Xb0l0oZsJ8pivfkqvACACCoYBhgL/s144-o/_DSC8047.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601952659777346″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8047.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-VSN2NG-bQBg/WbbhPP1kaKI/AAAAAAAAmwE/uTmUeOhwywk64-NOVzPE4k7HbC5Pm2vhQCCoYBhgL/s144-o/_DSC8048.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601967202429090″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8048.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ZQJIOFthT3M/WbbhPzL2-RI/AAAAAAAAmwE/43TZlbb5xNwicR47UsbBcrB-NqtJ_6f9gCCoYBhgL/s144-o/IMG_5281.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601976691161362″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5281.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gKddX8FxFc0/WbbhQnyOLmI/AAAAAAAAmwE/GidXic1j1TUnwS7CaScbxBO_v-JQ7Hy8ACCoYBhgL/s144-o/_DSC8204.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601990810709602″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8204.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 2 – Ghiocelul – Bârcaciu pe la vârful Ciortea – vineri, 01 septembrie.

Aceasta a fost etapa “regină”, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, că s-a lucrat mult la ea. Finishul urma să fie la Bârcaciu şi pentru asta ştiu că organizatorii s-au ocupat şi cu amenajarea drumului de urcare la Bârcaciu, să se poată urca bagajele noastre cu maşina de teren. Apoi s-a lucrat la traseul în sine: ocolirea de Ciortea de la vest la est eu n-o mai făcusem, acolo a fost prezent şi Luci, ca să avertizeze şi să ghideze concurenţii pe unde să urce ca să nu se trezească cei de mai jos cu avalanşă de bolovani. Mie cel puţin mi s-a tot indicat pe unde să urc, să fie mai sigur. Prima amenajare de traseu a fost de fapt aşa numitul “drum al tunurilor”, din care acum se ştie mai bine doar o bucăţică mai clară – cea din platoul Scărişoarei. Restul, cum se ajunge din Avrig acolo… Despre acest drum ne-a mai pomenit la prezentare invitata din Avrig: în primul război mondial, ca să se salveze o mare parte din ostaşii români şi echipamentul lor, incluzând tunuri, prinşi în cleştele dintre cele două armate cu care se confruntau – armata habsburgică şi cea germană, avrigenii şi porumbăcenii i-au ajutat să treacă munţii pe drumurile de ei ştiute. Despre bătălia de la Sibiu, incompetenţa unor conducători români pasibili de curtea marţială, puteţi citi de exemplu aici şi aici. No comment…

Dar să revin la traseul nostru. Ruta a fost Ghiocelul – Bârcaciu (traseu nou) – lacul Avrig – Ciortea Vest – Est (nou pentru mine) – pe sub vârful Scara – platoul Scărişoara – Bârcaciu. 25km cu 2500m diferenţă de nivel.

Fiind prima etapă serioasă lumea a tras pentru departajare (competiţionalii), iar lucrurile ce ţin de clasament s-au limpezit mult. Noi am mers bine, cât am putut, dar Ebasto au fost în frunte. Pe urcarea puternică prin spatele Ciortei am fost surprinşi când i-am văzut nu mult în faţă, semn că la urcări nu stăteam tocmai rău. I-am şi ajuns sus când ei bâjbâiau după marcaje şi am început să coborâm împreună. La vale erau mai rapizi, eu nu mă puteam desprinde de ritmul de ultra cu care eram obişnuit şi nu eram dispus să-mi forţez genunchii. De fapt din această cauză am folosit şi beţele, pe care de obicei le folosesc doar la distanţe peste maraton. Una peste alta: noi un mic plus la urcări, ei la coborâri tehnice. Deja se prefigura ce va urma zilele următoare: ei să tragă de la început, să încerce să pună distanţă, dacă se poate să nu-i prindem pe urcări şi apoi să pună minute pe coborâri; noi să încercăm să ne mişcăm mai cu talent de la început deşi nu ne stă în fire şi să încercăm să câştigăm minute pe urcări ca să avem de unde pierde la vale. Poate la distanţe mai mari să avem încă un avantaj, dar nu aveam să ne dăm seama de acest lucru din cauza vremii.

Cum am scăpat de bolovănişuri am încercat să-i ajungem. Chiar înainte de Bârcaciu, probabil ultima intersecţie, n-am văzut marcajul de bulină roz (am mai spus eu că nu-i culoarea mea preferată) şi din viteză am luat-o pe unde am văzut marcaj cruce galbenă. Mă aşteptam să revăd bulina mai apoi, sau crucea roşie. A contat că apucasem să zăresc şi o haină verde la vale, chiar cum se repezea în pădure, şi am bănuit că-i Roşca, apoi m-am gândit că sigur traseele se reunesc mai la vale. Degeaba şi-a tot pus Adi întrebări, am şi ajuns la răspântia de drumuri, era clar că o lungisem: am făcut 2 laturi de triunghi în loc de una. Măcar dacă îmi vizualizam trackul de pe ceas, acea parte era corectă! Şi uite-aşa, muştruluindu-l pe Adi că alergăm fără convingere, am pierdut peste 8 minute (eram în faţa echipei de mixt Retezat înaintea rătăcirii). Dar faţă de Ebasto am pierdut ceva peste 1 minut, adică am ajuns la secunde pe locul 4 categorie după 2 etape, doar şi ei o luaseră greşit. În cadrul etapei am terminat pe locul 9 general, asta pentru că echipa CPNT Junior a lui Biolan a luat-o aiurea complet pe marcajele de ziua următoare, ajungând la cabana Negoiu, numai bine să facă recunoaştere traseu. Timpul nostru – 5h07min24sec pentru 26,1km cu 2481m diferenţă de nivel, cu peste 1km în plus.

Ca abandonuri – echipa lui Florin Totalcă – probleme “de mecanică” şi echipa familiei Manea – ei cred că au ţinut neaparat să participe la concurs dar micuţa deja dictează în casă.
Lumea se simţea bine, a fost o plăcere să dorm în cort, am avut de mâncare cât am dorit, pe scurt – toate condiţiile. S-a defectat maşina de transport şi au ajuns unele bagaje mai târziu decât era prevăzut, dar noi am avut noroc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-8q2gsWNEWDs/WbbiKOocvHI/AAAAAAAAmwE/vCBiCNYI2gMpNOx_i_VGHZXFK_rGWCQrACCoYBhgL/s144-o/etapa%2B3%2BConacul%2BUrsului.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602980491246706″ caption=”etapa 3 Conacul Ursului.jpg” type=”image” alt=”etapa 3 Conacul Ursului.jpg” image_size=”1326×681″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-WD09g9nSygA/WbbiESxuMgI/AAAAAAAAmwE/R-3mf7UukS0c1N-aWqL2sg4Fc_GcjSMSgCCoYBhgL/s144-o/_DSC8294.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602878524666370″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8294.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-a7QNkYu_NQc/WbbiE-xbHgI/AAAAAAAAmwE/DgGW0A8z52A4Nti_Kj9Skxj_YUp_YG3yACCoYBhgL/s144-o/_DSC8350.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602890334576130″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8350.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qVBlLjc2XoU/WbbiFzbmXMI/AAAAAAAAmwE/2AzWn1JCXMULkYl4hW6c66jeqTbggO45QCCoYBhgL/s144-o/_DSC8352.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602904470117570″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8352.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-BspbMO-lzUU/WbbiGRh8BCI/AAAAAAAAmwE/C1nWOOgrl_ALvthdzd-seitkDR5ngzh_gCCoYBhgL/s144-o/_DSC8353.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602912549766178″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8353.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-FfmwEV6fVxw/WbbiHOjhMBI/AAAAAAAAmwE/TeszoRFe9s8655j6WACu41e36A5rOvZBACCoYBhgL/s144-o/_DSC8354.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602928930959378″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8354.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4d0TFWMnbb8/WbbiH4beKwI/AAAAAAAAmwE/QYoSq2LgdZQvbr9CYLhwNv2GxDG8fQKrACCoYBhgL/s144-o/_DSC8357.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602940171496194″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8357.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Hu1NaMDt_NI/WbbiITjya1I/AAAAAAAAmwE/wcNYLqgDMW49nN2ZdHzvRCmGvKzAkoHEwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5407.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602947454135122″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5407.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qPUTgjfwoCQ/WbbiJLk9-0I/AAAAAAAAmwE/zd96I7u5EScpyOu_u30LH9o4ghdDY3DiwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5408.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602962491472706″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5408.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-75JlniMR6YI/WbbiJgF2uYI/AAAAAAAAmwE/pxByQYCx9-k339XYVW5Xi6HkQycmy3ASwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5418.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602967998118274″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5418.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 3 – Bârcaciu – cabana Negoiu – Acele Cleopatrei – Negoiu – strunga Doamnei – lacul Călţun – Paltinu – lacul Bâlea – şaua Capra – Conacul Ursului – sâmbătă, 02 septembrie.

De această dată traseul a fost pe marcaje turistice, dar coborârea din şaua Capra a fost mai deosebită, marcată în mod special şi amenajată. Doar cu 2 săptămâni înainte fusesem la 2X2 Race şi nu mă puteam plânge că nu ştiam traseul.

Ebasto n-a reuşit să se distanţeze de noi şi apoi a venit rândul nostru să încercăm să trecem în faţă pe urcarea de Negoiu. Mergeam în faţă şi cu coada ochiului mă mai uitam ce se întâmplă. Nae rămăsese ceva mai în urmă dar Adi al meu nu reuşea să treacă în faţa lui Roşca. Nu ne puteam rupe definitiv de ei aşa că sus am cedat iniţiativa la Adi şi m-am pregătit de coborâre împachetându-mi beţele şi alimentându-mă.

Ca de obicei, aproape de punctele critice era Luci, acum pe Negoiu. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul acestor zile, ştiu că pentru ei a fost şi mai greu, indiferent că au făcut poze, au fost la PA-uri, la intersecţii etc, s-au sculat mult mai devreme ca noi şi au ajuns la finish mult mai târziu. Şi pentru că nu au fost mulţi au avut şi mai multe sarcini de executat şi au reuşit pentru că au fost foarte bine organizaţi.
Mulţumesc încă o dată pentru poze!

De la Negoiu pentru Regi şi Pioni se prefigura o pierdere controlată de minute. Ca să-i ajungem din urmă trebuia să tragem peste ce doream noi (mai ales eu) la urcări, nu era ok. Aşa că, mai aruncându-mi câte o privire în jur – era încă o zi frumoasă, am ajuns la finish după 5h18min23sec – 25km cu 2081m diferenţă de nivel, pe etapă locul 4 master şi locul 10 general. Două echipe de mixt au fost mai bune, ca şi ziua precedentă. După 3 etape am rămas pe 4 master la aproximativ 8 minute de locul 3 şi pe locul 9 general. Nimic nu era pierdut, la master ce se mai putea întâmpla ceva şi la mixt. La mixt era o luptă “de sus până jos” în clasament sau, cum se spune politically correct – toţi erau la concurs “doar de fun”, de relaxare, faptul că unii erau pe podium era pură întâmplare.

A fost o etapă care s-a lungit destul de mult, aducându-l la exasperare pe Ady Beleanu. 🙂 Poate fără să recunoaştem, chiar dacă nu erau distanţe spectaculoase, oboseala s-a acumulat. Eu cel puţin nu eram fresh. Am aşteptat să ajungă bagajul de Bârcaciu să ne putem pune cortul şi apoi n-am mai lungit-o mult şi ne-am culcat. Veştile meteo nu erau grozave pentru ziua următoare, se putea scurta traseul şi atunci chiar nu mai aveam cum să recuperăm minutele pierdute. Dar poate o să se strice vremea doar după-masă, să trecem munţii.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-IjlqwieRMBo/WbbihaU-4oI/AAAAAAAAmwE/qcD5EXFqSKsifzQH1UyP3MPVoHsAAFGMQCCoYBhgL/s144-o/etapa%2B4%2BFereastra%2BZmeilor.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603378767815298″ caption=”etapa 4 Fereastra Zmeilor.jpg” type=”image” alt=”etapa 4 Fereastra Zmeilor.jpg” image_size=”1078×644″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-XNZVjpuC0Qc/Wbbic1K2qkI/AAAAAAAAmwE/JkmtEmE6WJEEyFh1-XFfW6cNBqMsoayWACCoYBhgL/s144-o/_DSC8533.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603300073744962″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8533.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-m-PUjkm66lM/WbbicLFSRiI/AAAAAAAAmwE/fScdCQWwYpwPgABXM0eYoIq_0W2nOnyBACCoYBhgL/s144-o/_DSC8528.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603288776099362″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8528.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-bBZCWYmbG2A/WbbidZYcNhI/AAAAAAAAmwE/tAi8J427CHMyzlNj7Di5i45ly_bOqsvAwCCoYBhgL/s144-o/_DSC8537.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603309794407954″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8537.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-SZKh6hte5Sw/WbbieLLdCWI/AAAAAAAAmwE/k3P8FQg48m0s5BsF_uIjgVRp4Q9qFt_egCCoYBhgL/s144-o/_DSC8546.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603323161708898″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8546.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-_OyQIwX-pvM/Wbbienl_s_I/AAAAAAAAmwE/98p9cRArwjE9EA8hRGWJG_zTkZtiKqhwgCCoYBhgL/s144-o/_DSC8672.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603330789225458″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8672.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9RA2MHjYQTQ/WbbifXH51II/AAAAAAAAmwE/WQkr1vMqMSEIrk424QXjoiIbcw5Cqt9dwCCoYBhgL/s144-o/_DSC8709.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603343547913346″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8709.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Xm_MtA-KDuU/WbbigPMQ29I/AAAAAAAAmwE/dWw_JG2rmVg_fKLq1IfU80BX8FH18sE2gCCoYBhgL/s144-o/_DSC8712.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603358598585298″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8712.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 4 – Conacul Ursului – Fereastra Zmeilor – mică buclă spre “la trei paşi de moarte” – Conacul Ursului – duminică, 03 septembrie.

Molizi frumoşi, înalţi, în campingul improvizat din spatele Conacului, langă pârâu. O plăcere pentru cei cu hamace, am stat şi eu puţin într-unul – m-a lăsat Raul Clinciu. Afară era frumos, nu era prevestire de vreme rea. Doar pe internet erau ameninţări. Şi experienţa unora care spunea că rar se prind 4 zile consecutive frumoase în Făgăraş. Că de aceea s-a făcut UTF de 4 zile, să nimerim măcar 2 etape serioase, nu ca în două din ediţiile anterioare.

Mă trezeşte noaptea căldura. Nu-i a bună. Mă uit afară şi găsesc motivul: s-a înnorat. Păcat, dar mai sper. Pe la 1.30 dimineaţa mă trezesc iar. Bate un vânt! Bine că suntem la adăpost în vale. Dar copacii spun poveste de furtună. Mă îngrijorez că se rupe vreunul, mă liniştesc gândindu-mă că doar cu câteva ore în urmă mă uitasem la ei şi erau zdraveni. Ceva lemn totuşi a căzut sau s-a rupt nu departe, dimineaţa am văzut că era o masă. Începe curând şi ploaia. Aud chemarea organizatorilor la arme, cred că era ora 5. Totuşi ei pleacă pe traseu! Adică au de gând să şi urce pe creastă, nu-i de ajuns de descurajator cum e în vale.

Ne sculăm şi noi, împachetăm cortul aşa cum e şi rapid ne ascundem cu toate bagajele sub acoperişul terasei, pregătiţi de orice se hotărăşte. Ce să facem, mâncăm şi ascultăm. Decizia. Vremea e în continuă schimbare cu viteză mare, nu se ştie cine câştigă – soarele sau norii. Se amână startul cu 15minute şi auzim de 3 variante: scurtă până la Fereastra Zmeilor şi o mică buclă, medie, cu urcare pe Mircii şi coborâre la Podragu şi lungă, programata destinaţie de Complex Sâmbăta, peste Viştea, utopia UTF de la ultimele ediţii.

Hotărârea, aveam s-o aflu pe urmă, o vor lua primii care ajung sus. N-am fost noi, ci Bălan şi Bălăşan, dar cred că la fel hotăram: varianta scurtă. Sus în fereastră bătea tare vântul, ploua, cine ştie ce se va mai întâmpla când vor ajunge ultimii.

Mi-am luat haina de ploaie serioasă, păstrată doar pentru ultra ca să fie în bune condiţii. Am început urcarea pe şoseaua de Transfăgărăşan destul de relaxat. Va fi o nouă etapă, dar cu surprizele date de vreme. Ebasto iar în faţă, asta e, ne-am străduit, au fost mai buni, a fost un concurs fain, cu de toate. Peste doi ani dacă suntem sănătoşi ne vedem iar! Cum am trecut de protecţia munţilor din jur, a văii, cum ne-au lovit ca la un semn vântul şi ploaia, tot mai intensă. Abia am aşteptat să trecem de Fereastră spre nord, unde parcă era altă lume, era linişte. A urmat o coborâre abruptă, am reuşit performanţa să-mi rup un segment dintr-un băţ care s-a agăţat între pietre (a n-a oară a fost cu ghinion) şi din cauza vitezei şi dezechilibrului nu l-am eliberat la timp. Adi tot în faţă, mă străduiam să mă ţin de el. Am ajuns cu bine majoritatea înapoi la Conac. Şifonări au mai avut şi alţii, cel mai tare probabil Silip care a avut ghinionul să se oprească într-un deget. La capitolul înţelepţi pot pune doar o echipă cu un nume adecvat deciziei – Young (and Still) Living, cu Cristina şi Vasilica, care au zis pas ultimei etape. Apăi chiar n-au pierdut nimic, prin ploi şi furtuni au mai trecut şi sus chiar nu aveai chef să te uiţi la peisaje, nu că ai fi putut vedea ceva.

14,4km a măsurat etapa, 1000m diferenţă de nivel, 2h17min11sec pentru noi, încă 5 minute pierdute faţă de Ebasto. Tot locul 4 master şi 10 general pentru etapă, iar după cele 4 etape locul 4 master şi 9 general, cu un timp total de 12h58min55sec, la 13min de locul 3. Felicitări învingătorilor! Felicitări tuturor participanţilor, sunt convins că vor veni şi data următoare să încheie şi maratonul de duminică la Sâmbăta!

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9_jNNeLo7ac/WbbohO57rSI/AAAAAAAAmwo/u6IlChWsLs0UQ-RGLHU69hT44TzgpN0DwCCoYBhgL/s144-o/trasee%2BUTF.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464609972771335458″ caption=”trasee UTF.jpg” type=”image” alt=”trasee UTF.jpg” image_size=”1053×667″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-hNMsgS5Y3fU/Wbbohq4aZtI/AAAAAAAAmwo/rrpL6BHlg0kJPENXgsrm0jLf3pppU7fPgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0092.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464609980281153234″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0092.JPG” image_size=”2048×1943″ ]

Mulţumesc Adi Cosma pentru companie, am făcut echipă bună! Tot tinerel ai să rămâi faţă de mine. 🙂

 

2×2 Race v.3 – solo

 2x2 Race, Alergare, Balea Lac, Fagaras, Localitati si zone, Munti  Comments Off on 2×2 Race v.3 – solo
Aug 282017
 

2×2 Race v.3 – solo

Vine iar UTMB! Yes! Dar nu pentru mine anul acesta, pentru că am fost tras la sorţi să particip … la 2×2 Race, ultramaraton Via Maria Therezia şi Ultra Trail Făgăraş, cel din urmă cu desfăşurare o dată la doi ani. Ce bine s-au aranjat, sunt foarte mulţumit!

2×2 Race – 18 aug – de data aceasta l-am parcurs singur, nu în echipă ca anii trecuţi 2014 şi 2015, şi acest element împreună cu condiţiile uşor schimbate de la PA-uri mi-au creat motivaţia necesară pentru acest concurs greu şi tehnic.
Via Maria Therezia – 26 aug – pe care tocmai l-am încheiat cu bine, a fost aşa cum mi-am imaginat – un loc nou pentru mine, neexplorat, bine organizat, surprinzător de greu pentru un ultra pentru că mai toată lumea a tras de parcă era vorba de un maraton – mai multe într-o postare ulterioară când voi avea “un pic de timp liber”.
Pentru că urmează Ultra Trail Făgăraş – o cursă de 4 etape în echipă cu prietenul meu Adi Cosma, care începe joi în 31 august. I’m packing! Încă nu m-am resetat după VMT, aşa că va fi un “Clinciu style” mereu surprinzător în care va trebui să fiu foarte hotărât.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-kHVgpPhkpok/WaRsxDaLARI/AAAAAAAAmhQ/Fxj2EmgApQ4SoLO41eSI5nzU80QmxB2oACCoYBhgL/s144-o/21083009_2071306232886860_2830964832419729525_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459407335765779521#6459407355540603154″ caption=”” type=”image” alt=”21083009_2071306232886860_2830964832419729525_o.jpg” image_size=”2048×1368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-uKp-ZOK3Cs8/WaRsyY7zD2I/AAAAAAAAmhQ/kpgsUKQNWYIEQhxWe5eZWCiYTeKpo15OACCoYBhgL/s144-o/20935061_1762462584050927_5149121708213715521_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459407335765779521#6459407378498654050″ caption=”” type=”image” alt=”20935061_1762462584050927_5149121708213715521_o.jpg” image_size=”1800×1200″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-tfDZIbGjbiw/WaRsxqea8PI/AAAAAAAAmhQ/VCs0OyJqarAxob3RKq1DuKMx-4hai96VwCCoYBhgL/s144-o/20989079_2071311859552964_8501454474102622324_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6459407335765779521#6459407366027407602″ caption=”” type=”image” alt=”20989079_2071311859552964_8501454474102622324_o.jpg” image_size=”1368×2048″ ]

Despre 2×2? Cuvinte pozitive am tot spus în anii precedenţi! E fain în Făgăraş, Moldoveanu şi Negoiu sunt acoperişul nostru, atrag concurenţi buni şi prezenţe rare, e o tradiţie. M-am întâlnit şi cu prietenii mei de la Clujul Pedalează! Mică-i lumea! Contrastul dintre pretenţiile mele mai austere şi ce văd la intrarea în tunelul Transfăgărăşan e destul de mare, ca de obicei. Dar ajung eu sus!

Ajung seara târziu, am călătorit cu Adi Cosma, ne luăm pachetele şi trecem imediat la somn la corturi. Seara eram buimaci, Adi nu-şi găsea ceva, dimineaţa am continuat în aceeaşi notă, nu găseam cheia la maşină. Aşa că nu-i de mirare că la start am fost niţel nepregătit, a trebuit să mă opresc intempestiv pe după stânci destul de repede şi la Moldoveanu am ajuns parcă mai greu decât mă aşteptam, undeva pe la 3h – nimic spectaculos. Lumea competitivă trecuse deja pe acolo demult. Atât că am fost destul de constant şi am încetinit mai târziu ca alţii.

Lapsusurile lui Adi mi s-au transmis parcă şi mie. Am uitat ce e nou şi am rămas cu amintirile de acum 2-3 ani. Atunci era punct de alimentare şi în Şaua Capra şi la Călţun. Era cald dar nu m-am impacientat şi mi-am calculat rezervele de lichid până în Şaua Capra unde evident … fata morgana! Ba încă am mai prostit şi pe alţii, că-s convingător, inclusiv pe Adina Ţipei cu care am alergat multă vreme – aveam în medie acelaşi ritm – eu la deal mai iute şi ea la vale. Cu Călţun aceeaşi poveste, dar măcar mi-am udat şapca. Am avut noroc la Negoiu să primesc apă, mulţumesc! Pe Negoiu deja aveam 8h02min, aşa mi-au spus, dacă puteam parcurge restul de traseu sub 2h eram la maximul dorinţei mele – să termin sub 10h. Nu mă simţeam însă în stare să cobor repede în siguranţă şi să ajung în 2h.

După mine se alergau de zor Cristina Cecan şi Adina. Înainte a fost luptă între Cristina şi Katharina, am văzut însă la finish – Kati s-a accidentat – sper că uşor! Am fost suficient de înţelept să nu mă bag în sprinturile lor, că pentru mine aşa păreau. 🙂 Pe întoarcerea de Negoiu foarte repede m-a ajuns Cristina şi s-a tot dus, în schimb de Adina am reuşit să mă ţin şi pe la Călţun am dat şi de Dan Lupşa, vechiul meu prieten şi coechipier de 4 Munţi şi Propark. Cu greu m-am ţinut de ei şi am trecut linia de finish împreună, chiar dacă cronometrul a vrut musai să pună ceva între noi.

Le mulţumesc pentru companie mai ales Adinei şi lui Dan. Aşa cum am anticipat, 2h pe întoarcerea de Negoiu a fost prea puţin timp pentru mine, am încheiat în 10h18min37sec pe locul 27-29 la general open, la 9 minute de Cristina – locul 2 la fete. Adina a completat podiumul la fete.

Ne-a prins foarte bine lebeniţa de la final, pastele, a venit curând şi Adi şi ne-am pregătit de întoarcere. Nu au lipsit şi poveştile de la “o bere”, unde ne-am lins fiecare rănile. Faini oameni, faină atmosferă! Poate anul viitor iar trag lozul de 2×2! 🙂

PS: Mulțumesc pentru poze, ca de obicei ies foarte bine când decorul ajută! Mulțumesc pentru încurajări, pentru întâmpinările de peste tot – mai ales de pe vârfuri și din Strunga Doamnei!

 

Aug 172015
 


2×2 Race din nou! Poate anul acesta va fi vreme buna si nu se scurteaza cursa ca anul trecut! Şi da, de data aceasta ne-am incadrat în fereastra bună a vremii. M-am înscris alături de prietenul meu Zsolt Langviser destul de târziu. Singur nu aş fi mers, oricât de provocator era traseul, pentru că e prea aproape de concursul din Franţa – TDS – Sur les Traces des Ducs de Savoie şi eram convins că voi trage prea mult de mine şi-mi va părea rău după câteva zile. În echipă însă e altfel, în general se merge mai încet dar … mai sigur. Întotdeauna mai înveţi câte ceva, nu te gândeşti doar la tine şi … e suspans mai mare. Într-adevăr în timpul concursului n-ai prea mult timp de schimbat impresii, dar concursul în sine e doar rezultatul, nu şi drumul, gândurile şi concluziile. Anul trecut am fost alături de un viitor medic – Sorin Hosu, acum alături de un IT-ist consacrat. Pot spune că multă lume bună se învârte pe la concursurile de amatori, indiferent că e vorba de alergare, bicicletă, triatlon … Mi-a propus Zsolt să mergem împreună în echipa Absolut Explorer – n-am rezistat tentaţiei, a fost picătura care a înclinat balanţa nehotărârii mele. Am mai alergat la concursuri de trail unde a fost şi el, e drept că nu distanţe aşa mari, şi ştiam că e genul de luptător care nu se aruncă la ceva fără să aibă în spate o pregătire. Mai ştiam că e genul de concurent care vine din urmă şi dacă merg prea tare la început risc ca pe ultima bucată să devin piatră de moară. Din câte ştiu porecla lui e Dieselul 🙂 . La MTB e mai bun ca mine, aşa că mi-am pregătit scenarii şi pentru cazul că sunt iepurele echipei, şi pentru cazul broaştei ţestoase. Ţinta noastră: între 10 şi 12 ore, mi-am şi încărcat în modul course trackul de la organizatori în care cineva a încheiat în 11 ore traseul.

profilul cursei – poză de la organizatori – From 2×2 Race 2015 echipa

În maşină am venit împreună şi cu Adi Cosma, coechipierul meu de la Marathon 7500, care alerga la elite. Aveam astfel un reper aproape de potenţialul meu şi nu trebuia decât să văd când ne intersectăm cu el ca să-mi dau seama cum stăm cu ritmul fără să fiu prea subiectiv.

Şi începe concursul. Poate încep cam tare pe urcarea spre lacul Capra, dar ţinta mea e 3h la X1 – Moldoveanu. Dacă obţinem sub 3h atunci puteam spera la 10 ore timp total. Era primul reper de timp care hotăra ce facem în continuare. De altfel toată lumea e plină de vervă, e doar 6 dimineaţa. Ne lăsăm din bagaj la punctul de control şi plecăm mai departe. Mă tot salut cu concurenţi, cu prieteni, unii veniţi în drumeţie în Făgăraş. Până la urmă pot spune că asta a fost caracteristica predominantă la acest concurs: plin de prieteni şi cunoscuţi pe tot parcursul, atât concurenţi, organizatori, cât şi excursionişti. De la vârful Mircii unde am întâlnit-o pe Cristina Trancă (era să mă şi înşir pe jos pe pământul umed de acolo), mereu şi mereu prieteni: Adi Beleanu, Liviu şi Raluca Precup, Lily Bindeanu, Adi Vălean… De incurajări n-am dus lipsă – mulţumesc, şi la rândul meu am încercat să motivez pe cei întâlniţi. Ca echipă de pe Mircii ştiam deja amândoi cum stăm unul faţă de altul: la urcări tot cam pe-acolo, iar la coborâri şi drum întins eram ceva mai rapid. Numai bine că puteam păstra rezerve, să mă ajute la final dacă totul ne mergea bine şi doream să forţăm. În 3h5min am ajuns pe Moldoveanu, nu la mare distanţă de Adi Cosma. Mi-era clar însă că timpul nostru va fi peste 10 ore, undeva spre 11, pentru că sigur eu nu aveam cum să parcurg distanţa lacul Capra – Negoiu şi înapoi sub 4 ore – anul trecut făcusem cu Sorin în echipă doar X2 în 3h59min.

multumesc pentru poze – From 2×2 Race 2015 echipa
Zsolt – From 2×2 Race 2015 echipa

După 6h15min am ajuns din nou la Lacul Capra. Pe parcurs am fost depăşiţi şi de prima echipă de la mixt. Zsolt avea probleme la un picior dar era motivat să continue. Îi era tot mai greu pe coborâri. Mă mai uitam pe gps (îmi pusesem şi puncte intermediare), eram în graficul de 11h30min – 12 ore. La 9h5min am ajuns la Negoiu, trecând pe lângă Adrian Petruţ care era descurajat că nu poate încheia sub 12h, cât era timpul limită la finish elită. Mă uit la gps, mecanismul spune că se poate, numai să alerge la vale. Noi la echipe nu aveam astfel de probleme, 15h era mult, atât că pe munte se poate întâmpla orice. De pe Negoiu “linie dreaptă” spre finish. Aproape de Călţun suntem ajunşi de o echipă de masculin şi ne prinde din urmă şi Adrian Petruţ. La rubrica info am trecut că mai aveam şanse să terminăm sub 12h dar trebuia un ritm uşor mai alert. Noi nu puteam mai repede la vale, aşa că m-am decis să devin arbitru. De meci: a fost o luptă grea între fetele de la mixt – locurile 2-3. Ne-au ajuns din urmă şi iniţial n-am înţeles nici eu, nici Zsolt, de unde atâta înverşunare să ne ajungă şi să ne depăşească echipa de mixt care atunci era pe locul 2. Noi eram într-o stare de linişte sufletească, împăcaţi cu soarta noastră în mijlocul naturii superbe 🙂 Au reuşit să ne încreţească ritmul, de credeam că imediat îl prindem din urmă pe Palici, evident la băut rânduri de bere. Îl văzusem alergând cu spaniolul lipit de el tot timpul, ştiam că terminase demult, când noi eram sus pe creastă şi ne chinuiam să ajungem la Negoiu – auzisem strigăte de jos de la Bâlea Lac. La punctul de alimentare Izvorul Paltinului Zsolt mi-a spus că perechea nu s-a oprit, poate asta a fost greşeala lor – neglijarea alimentării din cauza grabei. Mai era mult de parcurs ca şi timp şi dacă te prinde sfârşeala nu mai poţi lupta când vine concurenţa – parcă am în faţă un tablou dintr-un film cu Schwarzenegger când un luptător indian se pregăteşte să înfrunte un alien vopsindu-se războinic pe faţă: degeaba e voinţă dacă n-o sprijini cu tot ce poţi. La câteva minute distanţă era perechea a treia. Singura lor şansă era ultima urcare înainte de lacul Capra şi au reuşit. Eu felicit ambele echipe, au avut putere până la final, ambele sunt printre echipele învingătoare.

un schimb de cuvinte cu Adi Valean – multumesc pentru poze – From 2×2 Race 2015 echipa
From 2×2 Race 2015 echipa

Am încheiat cu bine în 12h13min, pe locul 13 la echipe, nu înainte de a face fericiţi încă o echipă, de astă dată de masculin, care a trecut vijelios în jos pe lângă noi cu câteva sute de metri înainte de finish. 🙂 Bravo Zsolt şi mulţumesc pentru propunerea de a alerga împreună, sper să am şi eu voinţa ta să pot alerga până la final la concursul următor! Bravo Adi Cosma, sub 11h e un timp foarte bun! Şi bravo lui Petruţ, a terminat la 2 minute după 12h. Sper ca şi cei de la elite care au încheiat sub 15h să fie trecuţi ca finisheri.

From 2×2 Race 2015 echipa

Să nu uit, Adi Cosma îşi caută coechipier pentru Ultratrailul din Făgăraş organizat de Luci Clinciu! E un concurs greu de 3 etape unde recuperarea e foarte importantă. Aşa cum am spus, Adi are sub 11h la 2×2 de acum şi 24h52min la 7500, când a fost în echipă cu mine. Eu nu pot ajunge aproape sigur, ca şi la Postăvaru Night voi fi pe alte meleaguri. Acestea-s regretele mele pe anul acesta 🙂 Termenul limită pentru înscriere e 25 august şi nu-i … negociabil.

Frumoasă atmosfera pe tot parcursul concursului, numai pentru asta şi merită să mai vin. Felicitări organizatorilor! Pentru mine urmează înot, înot şi … TDS – startul va fi miercuri 26 august ora 6. Vacanţă activă şi plăcută în continuare!

PS: Că tot am pomenit de gps şi cum sunt român şi-mi plac cârpelile, la cursa de acum, pentru că estimam peste 10 ore şi ceasurile mele nu au autonomie mai mare de 5ore iar gps-ul de drumeţie mi se părea prea greu, am folosit pe cel de bike – un Edge 500, şi acesta mai vechi. Pe mână i-am făcut adaptare dar … e cam butucănos şi în plus, nu este gândit să compenseze mişcările de alergare că doar e pentru bike. I-am făcut o nouă adaptare dintr-un card de la schi (se poate folosi orice cartela şi forma decupării e la liberă alegere) şi l-am prins pe rucsac. Nu dă erori … pe creastă, n-a trebuit să editez trackul.

From 2×2 Race 2015 echipa
Aug 192014
 


Au mai trecut două săptămâni, fiecare cu câte o competiţie mai deosebită. Înainte de 2X2 Race am dorit o pauză dar era prea mare tentaţia să plec la Oradea cu familia la concursul de MTB de acolo şi apoi să ne relaxăm la băi. Îmi pare rău că n-am putut fi şi la Răchiţele, la Runsilvania Wild Race, mai ales că nu lipsisem la primele două etape din Runsilvania Tour, dar 2X2 era planificat de mai multă vreme şi eram înscris la echipe, cu Dan Lupşa – partenerul meu de la Bike 4 Mountains. O participare într-o echipă implică o responsabilitate mult mai mare, aşa că la escapada mea la Oradea am ţinut seama să nu risc prea mult pe coborârile tehnice.

alergare si MTB – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cupa Crater din pădurea Betfia – Oradea este o competiţie de XCO care în fiecare an aduce ceva nou la traseul şi aşa destul de tehnic, iar acum nu s-a dezminţit: a pus puţin din traseul de downhill de anul trecut – ştiu că atunci am făcut poze la coborâtori după ce am terminat cursa mea. Au venit ca de obicei păsări mai rare şi scumpe de la noi şi din Ungaria, inclusiv la categoria mea de vârstă. La un XCO trebuie mers cu cel puţin o zi înainte pentru antrenamente şi recunoaştere traseu, că altfel rişti ori să scoţi un rezultat slab, ori o accidentare. A fost bine că duminica a fost cursa, am avut vreme să parcurg traseul sâmbătă chiar de trei ori, o dată de fun cu Tudor al meu. Mi-am tras frână în minte să nu încerc să trec pe săritoarea de la downhill şi să urmez “”chicken line”” acolo, cu gândul la 2X2 şi la Dan. Chiar şi la porţiunea “”Moss”” unde erau nişte rădăcini şi pietre la antrenament am trecut pe lângă, iar la concurs din 3 treceri doar la două m-a prins ambiţia să trec.

multumesc pentru poze – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
harta traseu – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Pe scurt – fain traseu, frumoasă atmosferă, mulţi prieteni, cred că-i cunoşteam pe majoritatea competitorilor. Rămân dator să exersez săritoarea data viitoare când mai trec pe acolo. E greu cu săritorile de tipul acesta, când nu vezi aterizarea din timp, îţi trebuie ceva curaj şi experienţă. Odată ajuns în buza prăpastiei nu mai ai cale de întoarcere, că te accidentezi sigur. La un concurs de la noi, organizat de Clujul Pedalează în Făget la Observatorul Astronomic, pe o coborâre abruptă şi lungă n-am avut de gând să trec, urmând calea mai simplă şi mai lentă. Îmi şi imaginam ce viteză urma să am la capătul coborârii care se termina şi cu un viraj strâns la dreapta. Şi totuşi la antrenamente o dată am trecut. De ce? M-am luat după cineva care mi-a promis s-o ia pe chicken line şi … a uitat 🙂 . Eu eram în roata lui şi până să-mi dau seama deja era prea târziu. S-a terminat repede şi bine, nici timp să înjur n-am avut. În fine, acum trebuia să am grijă să nu stau prea aproape de cel din faţă la porţiunile pe care mă simţeam nesigur.

premiere veterani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
premiere fete 9-11 ani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cursa am încheiat-o pe locul 3 la categorie, după Saroşi şi un ungur. N-am avut evenimente neplăcute, doar mici sâcâieli în special pe ultima tură când mi-a căzut lanţul de două ori de am încurcat puţin şi pe Eli care mă outlappase. Cursa elite a fost câştigată de Logigan, urmat de Marton Blazso. Ai mei au ocupat la cursele lor de copii locul 2 – Andreea şi locul 4 – Tudor. La el acum i-am şi luat o bicicletă mai mare, în ton cu a celorlalţi de vârsta lui.

Bâlea Lac – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Mulţumesc pentru poze Radu Cristi, Mihai Savu, Bogdan Petruţu, Gabriel Solomon, Feel Good Sportegyesulet
A urmat 2X2 Race din acest weekend – trail running – urcare pe Moldoveanu şi pe Negoiu plecând de la Bâlea Lac. Aveam emoţii pozitive, eram determinat. Cu o zi înainte aflu însă că Dan nu mai poate veni – participase la o cursă de biciclete pe şosea şi avea probleme la un tendon. Mi-a părut rău, dar nu doream să renunţ. Aşa că am dat telefon la organizatori şi am fost acceptat la elite. Multe mulţumiri! Apoi mi-am căutat partener de drum şi aşa am ajuns la FB şi … la găsirea unui nou partener de competiţie – Sorin Hosu. Cu toata jena am mai dat un telefon şi totul s-a rezolvat. Echipa UnPicDeTimpLiber avea o modificare de componenţă. Se schimbase situaţia, Sorin era mai tânăr şi cu alt ritm. M-am aşteptat să fiu tot în urmă la început şi am sperat să nu se enerveze prea tare 🙂 . Acum am un nou prieten, îi mulţumesc pentru încrederea acordată. Multă lume şi-a tot schimbat încadrările la înscriere, am şi spus că parcă eram la matrimoniale 🙂 . S-au descurcat organizatorii, deşi au avut de-a face şi cu alte provocări datorate schimbărilor de trasee. Felicitări!

punct de belvedere la Bâlea la sosirea mea vineri – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Doar patru competiţii în echipă am avut până acum – Ironbike Oradea 2011, Bike 4 Mountains 2014, Marathon 7500 2014 şi 2X2 2014. Am puţin ghinion, din cele 4 doar Bike 4 Mountains a fost fără modificări de traseu datorate vremii, fără opriri, anulări. Şi la 2X2 practic elitele şi echipele au parcurs traseul X2, iar cei înscrişi la cursele X1 şi X2 au parcurs traseul Bâlea Lac – lacul Călţun. Iar a fost dezamăgire din partea multora, dar se anunţa vreme proastă cu ceaţă, ploaie şi descărcări electrice după-masa de sâmbătă. Eu eram pregătit cam de orice, aveam ca de obicei şi trackul încărcat ca să nu ne rătăcim. De la o cursă de anduranţă cu mare diferenţă de nivel s-a ajuns astfel la una de skyrunning de lungimea unui semimaraton, cu tot ce implică ea: alt echipament, alt ritm, altă strategie.

From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber
cu Sorin – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Am încheiat pe locul 10, onorabil, la echipe 2X2, fiind pe locul 11 la punctul intermediar Negoiu şi ajungând chiar pe locul 9 pe urcarea finală Iezerul Caprei. A fost cum mi-am imaginat, cu Sorin aşteptându-mă câte puţin la dus şi invers pe final. Pe urcarea Iezerul Caprei l-am ajuns pe Adi Cosma, partenerul meu de la Marathon 7500 care acum concura la elite. Ne-am mobilizat apoi toţi trei şi am zâmbit în gând de câteva ori – întrebam dacă-i ok şi primeam doi de “da”. Pe final, pe ultima coborâre am lăsat pasul şi astfel am terminat pe locul 10, cu 3h59min. Vremea a fost super, s-au făcut şi poze reuşite, traseul a fost cam aglomerat fiind mulţi concurenţi. Ne-am făcut loc unii la alţii, n-au fost probleme. Eu am alergat cam împiedicat cu papucii mei de ultratrail luaţi să fie puţin mai mari, o dată era să şi trag o trântă intrându-mi vârful de la un papuc între stânci şi reuşind la limită pe când eram aproape la orizontală să mi-l salt. Am fost mai prudent apoi, dar tot n-am scăpat de poticneli absurde o vreme.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
urcarea din Valea Vadului, traseu invers ca la BikeFest – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Cum tot s-a schimbat programul şi iar începea ceaţa şi ploaia să-şi intre în drepturi, n-am mai stat la premiere, lasându-l pe Sorin să ne reprezinte, şi m-am îndreptat spre Cluj să-mi iau MTB-ul şi să ajung pe lumină în Staţiunea Muntele Băişorii să-mi reîntregesc familia. Ei erau acolo de joi la un cantonament organizat de Clujul Pedalează pentru cei mici. Dacă eram cu bicicleta la mine alegeam altă variantă – să mă opresc la Sibiu şi să particip la Geiger MTB Challenge, unde în ultimii ani am fost nelipsit 🙂 . Aşa însă duminică am putut participa şi eu la programul copiilor şi nu mi-a fost uşor: după o mică alergare de încălzire de vreo 3km prin pădure, tura de MTB a fost destul de grea – cam 24km de sus-jos, cu unele urcări abrupte care abia le făceam, ajungând până aproape de Scăriţa-Belioara. Mare minune că au rezistat copiii, cu bicicletele lor cu roţi de 24 inch.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
aproape de finish – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Pentru mine urmează triatlonul de la Floreşti unde trebuie să mă străduiesc să termin repejor până pe la ora 12 că am de lucru.

Intalnire in Fagaras

 Avrig, Drumetie, Fagaras, Lacul Scoreiu, Localitati si zone, Munti  Comments Off on Intalnire in Fagaras
Aug 302010
 

De multa vreme n-am mai fost in Fagaras si de fiecare data cand am fost am incheiat abrupt, fara sa reusesc sa vad mare lucru din creasta din cauza vremii. Asa ca atunci cand prietenul meu Lusu mi-a propus o excursie prin acesti munti, fara sa stiu exact ce am de strabatut, am acceptat, reusind sa-mi fac un pic de timp liber de la serviciu. Normal ca la decizia mea au contribuit multi factori: stiam ca la finalul excursiei urma sa ne intalnim cu membrii CAR Universitar in zona Ferestrei Mari a Sambetei (ei aveau planificata o “sedere” in Fagaras de o saptamana la care nu puteam participa din motive de timp si … concursul Geiger de MB), drumul spre Poiana Neamtului (locul nostru de acces spre munti) il faceam cu masina unui alt vechi prieten – Claudiu, iar vremea se anunta frumoasa.
Si uite-asa am purces la drum miercuri 18 august, urmand sa ne intoarcem duminica, cel tarziu luni dimineata la Cluj. Am innoptat langa lacul Scoreiu, prilej pentru mine de a-mi aduce aminte de vremurile cand  concuram la triatlonul Transfagarasan si inotul il faceam in acest lac. S-au schimbat multe, s-au construit multe case de vacanta, dar am putut gasi si un loc de cort acceptabil. M-am bucurat cand am constatat ca apa e mai buna ca altadata pentru inotat, fara senzatia aia ca-i plina de matasea broastei. Poate fi o explicatie plauzibila cea data de Lusu si anume ca apa nu mai e asa poluata. In sfarsit, dupa o baie seara si alta dimineata am plecat spre destinatie.
Ne-am luat ramas bun de la Claudiu in dimineata de joi la cabana Poiana Neamtului, nu inainte de a rememora unele amintiri din perioada noastra de boemie. A urmat o zi destul de solicitanta, cu rucsaci grei si lenea de inceput.

Cabana Barcaciu

Am urcat pe la cabana Barcaciu pe punct albastru pana la lacul Avrig si de aici pe creasta (banda rosie) spre refugiul Caltun, trecand fireste peste varful Negoiu. Lusu nu se dezminte nici acum, are un stil de a calcula timpii de te baga in noapte, asa ca la poalele Negoiului am ajuns numai bine sa-i facem poze pe asfintit.  Pana la urma, vazand ca se ingroasa gluma, am trecut de la sandale la o incaltaminte mai serioasa, pe care n-am mai parasit-o pana la final.

Custura Saratii – poale Negoiu

Negoiu pe inserate

Apus de pe Negoiu

De urcat nu ma pot plange, dar coborarea ce a urmat pe la lanturile de ocnasi a   fost lenta. Atunci am constatat ca lumina mea nu mai e si am presupus ca a ramas agatata si impachetata in cort la Scoreiu (nu-n cortul nostru), asa ca am orbecait cu placere, in plus aparand si ceata. Ca sa tin un ritm cat de cat mai alert, l-am rugat pe Lusu sa-si suceasca capul din cand in cand si am ajuns la Caltun pe la 10 noaptea. Repede am instalat cortul, masa si nani. Asa am crezut noi. Noaptea s-a pornit un vant puternic, in rafale, am tot sprijinit betele sa nu se indoaie prea tare.
Dimineata de vineri ceata groasa fara ploaie, cortul harcea-parcea – murdar si, cum aveam sa constatam mai tarziu, cu cateva bete de fibra fisurate.
Ce a urmat – o schimbare de plan: nu mai mergem pe creasta ci o ocolim pe cruce albastra pana la tunelul Transfagarasan, partea sudica.

Apoi mai vedem noi. S-a imbunat vremea asa ca am urcat iar in creasta undeva in saua din estul varfului Paltinu, am trecut pe langa lacul Capra (BR) si ata prin Fereastra Zmeilor (BA) spre lacul Podragel. Eu sunt mai putin preocupat de poze, in schimb Lusu tot timpul cu aparatul la indemana. A putut fotografia si capre negre, si o marmota. De ciuda am pozat si eu niste magari, dar de la distanta, si i-am botezat caprele mele. In sfarsit, la Podragel am ajuns pe la cinci dupa-masa, am putut face ce am vrut, iar vremea a fost de data aceasta blanda.

Caprele mele

Sambata, trecand pe la cabana Podragu, am urcat in saua Podragu si de aici tot bulevard pana pe varful Vistea Mare si o scurta escala pe Moldoveanu.

Moldoveanu – ca de obicei sub ocupatie

Timp de facut planuri de intalnire cu trupa CAR, la care speram sa le facem o surpriza placuta cu aparitia noastra. Ne-am gandit ca-n bancul cu gaina, cand ar fi bine sa ajungem in Fereastra Mare a Sambetei:  daca ajungeam prea repede nu era bine, ca trebuia poate sa ajutam, ca doar e grup mare si se gaseste de lucru. Daca ajungem prea tarziu, iar nu-i bine, ca nu apucam sa povestim nimic si la urma urmei nu pentru asta vrem sa ne intalnim? De impiedicat nu se pune insa problema, asa ca lalaind-o (in special Lusu) am luat-o spre muntele Galasescu. Lume, lume si iar lume pe drum. A sosit si ceata, asa ca vrand-nevrand am lungit pasul. In Fereastra Mare a Sambetei – nimeni. Ce sa facem, nu putem astepta ca poate la vederea cetii grupul se hotaraste sa ramana jos, asa ca cu toata groaza o luam la vale. Si pe cand ne puneam intrebari existentiale din ce in ce mai des, apar. Am rezistat sa nu ma bucur prea tare si i-am urmarit. Urcau voiniceste spre sa. Mi-am muncit creierii sa gasesc motive plauzibile sa nu urce in seara aceea in Fereastra, dar lipsa apei din jur nu m-a ajutat. Si … intalnirea. Eu n-am urmarit pe forum discutiile despre Fagaras, ca sa nu-mi fac sange rau, asa ca am fost si eu surprins si bucuros ca intalnesc si prieteni, pe langa d-l Dinu si Marlene, de care nu se punea problema sa lipseasca. Mici discutii – ei au rucsaci grei, cu mancare pentru o saptamana. Aflu ca de fapt nu departe de locul de campare din sa este si apa, asa ca se elimina enigma cu alegerea locului. Asta e, daca nu eram asa heirupist cu plecarea si ma oboseam un pic sa ma informez…

Duminica nu avem alt plan decat sa mergem impreuna cu grupul (ca de obicei, peste 20 persoane) unde vor ei  si sa ne intoarcem mai repede, ca ne asteapta drumul spre casa. Am simtit si noi un pic din “Fagarasii mai altfel” – cum au intitulat ei excursia, mergand pe trasee mai putin umblate.

Spre Racorele

Am coborat iar in Valea Sambetei si am urcat apoi pe punct albastru (grupul in cea mai mare parte a urmat o linie de nivel) pana in saua din nordul varfului Galasescu Mare, de unde se vedea lacul Vistisoara. Era deja timpul de plecare pentru mine si Lusu, asa ca ne-am luat ramas bun si, la sfatul d-lui Dinu, am luat-o spre Hornul Rasucit (hornul cel mai aproape de varful Galasescu Mare), ajungand astfel rapid in drumul de creasta. Am apreciat amanuntul cu saritoarea si ocolirea ei prin dreapta, acum o sa tin minte si eu.
Urmeaza coborarea lunga, trei ocazii pana-n Avrig si de aici trenuri.
“Frumos tarisoru meu” cum ar spune un coleg.