Oct 132017
 

Maraton Piatra Craiului

Maraton Piatra Craiului 2017 este încheierea Circuitului Carpaților. Nu se poate să nu se țină, ar fi păcat. E drept că n-am fost la toate competițiile din Circuit, dar poate anii următori mă duc acolo unde n-am reușit acum, să mai văd țara și munții noștri. E faină ideea cu Circuitul, din punctul meu de vedere strict ca și competitor nu m-ar deranja să se adauge și alte concursuri care merită, chiar dacă se desfășoară simultan, oricum nu voi putea participa la toate și nu asta contează cel mai mult. Un concurs din Circuit înseamnă niște standarde care le respectă, niște așteptări pentru mine. Să zicem așa, e echivalentul româneasc la concursurile certificate ITRA.

22281709_1463641877089353_6223853348325325705_n.jpg

Dar să revin la MPC. După ediția jubiliară de anul trecut când s-a parcurs traseul în sens invers, se revine la traseul normal. Așa scria în descriere și așa ar fi fost dacă n-ar fi venit vremea ploioasă … de la Cluj. Așa am auzit la PA-ul de la Curmătura, când nu mai aveam mult până la finish – “Uite, el e din Cluj! Ploaia vine de la Cluj!” Așa se spune pe acolo când vine vremea rea. 🙂 Bine că nu vine ceața și smogul, că suntem într-o depresiune ca într-un microclimat. De ele scap însă ușor urcând pe dealurile Feleacului.

Traseul normal … normal că nu a fost normal pentru că nu se putea normal! Normal! A fost altfel, nu s-a urcat mai sus de 1700m, am recunoscut porțiuni din traseul clasic, mai știam partea de Curmătura, au fost și noutăți. A plouat, a fost lapoviță și ninsoare, dar n-a fost așa frig și mai ales – n-a ajuns vântul la noi. Nu au fost condiții extreme! Totuși s-au plâns oamenii că a fost greu, că trebuia amânat, că nu trebuia pusă bucla etc, parcă mai mult decât la orice alt concurs. Mie ceasul mi-a indicat 43,5km și 2460m diferență de nivel. Din cei 43,5km cred că 9km au fost de alergat la munte (partea de început spre Plaiul Foii și Prăpăstiile Zărneștilor) și doar restul de 34km de alergat pe munte. 34km au fost în fapt de munte, și timpul meu final a arătat acest lucru – 5h47min – în condițiile în care am început foarte greu și am accelerat pe parcurs când mi-am revenit tocmai ca să n-o lungesc pe o vreme dificilă. Pentru mine cursa a început după km20. În anii precedenți traseul normal îl parcursesem undeva între 5h06min și 5h25min, nu mare diferență.

Un exemplu de condiții mai grele, dar nu extreme – s-a scurtat și cursa “din mers”: Pirin Ultra – Bulgaria “run like no other” – 150km cu 9000+ diferență de nivel. Am făcut la final 140km cu 6800m diferență de nivel. La km110 aveam de urcat în șa pe creasta principală la 2600m (creasta care ducea la vârful Vihren 2914m) și apoi să cobor la cabana Vihren. Noaptea. Total 13km. Timpul? 5h35min. Aproape cât MPC-ul meu de anul acesta! Cum se spune – același om, aceeași pregătire, cu câteva săptămâni înainte. Și n-am fost singur, ci cu Mihai Șerban. Am fost printre primii, e drept că alții pe lumină au parcurs bucata cu o oră mai repede, noi am și bâjbăit.

22228273_1463642013756006_7371143600373667994_n.jpg

Cine a avut probleme la MPC și-a depășit limitele și a ajuns în stare de epuizare prin “metode clasice” cum e un ritm prea intens nesusținut de alimentație suficientă. Adevărul e că alergarea “te fură”, intri într-o stare din care e greu să te desprinzi și să asculți de nevoile pământești ale corpului. Și asta pe vreme urâtă te costă! Să nu uităm că acum câțiva ani cineva tremura de frig, avea spasme, era culcat pe jos. Și asta pe urcarea pe Diana și atunci a fost foarte cald! Epuizare, dorință de a ține pasul cu cei mai buni! Ce ar fi însemnat asta în condițiile de acum? În fapt, nu acest lucru s-a întâmplat acum, dar la mai mulți concurenți? Cum poți să tragi peste limite când nu știi când se termină cursa, ce provocări ai pe parcurs?! Eu habar n-aveam de traseu! Nu cred că ceilalți erau mult mai cunoscători. Am mai spus și altădată: citiți cu atenție regulamentul. E făcut mai ales spre binele concurentului. Gândiți-vă de ce s-au scris anumite lucruri. Cum s-a făcut selecția la concurs? Oare de ce? La câte concursuri din România la care ați participat s-a cerut experiență montană, curse de un anumit grad de dificultate încheiate cu bine? Cum a fost acolo? Cum v-ați comportat? Imediat trebuie percutat și luat măsuri. Ați mai fost la MPC și n-au fost probleme? Și ce? Atunci poate ați avut altă motivație, ați alergat doar ca să încheiați cursa, acum vreți mai mult și vă permiteți să riscați. Oare?
Și poate cea mai pertinentă întrebare: în cât timp estimați că parcurgeți traseul? Eu vă mărturisesc că este primul lucru la care mă gândesc. De ce? Pentru că îmi influențează toată cursa: echipament, alimentație, ritm la start, așteptări, rezerva la necunoscut.
Ca să vedeți ce serios am tratat cursa în condițiile de acum (și am mai participat la MPC câteva ediții și atunci nu m-am gândit la așa ceva) – am avut și bani la mine: o hârtie de 50lei și una de 10 lei. De ce? Chiar așa amănunt contează și merită atenția? Pentru mine da! Dacă ajung la un cătun, o colibă, vreau să cumpăr ceva? Doar n-or fi nababi pe acolo bătrânii ăia care trăiesc de pe o zi pe alta. Oi primi gratis ceva de mâncare dar mi-ar fi jenă să cer… 10 lei nu-i așa mult. Dar dacă cumva ajung total aiurea și am nevoie de transport? 50 de lei sper să ajungă. Am cântărit, doar 10g cu tot cu punguță, îmi pare rău că n-am scos bateria din cheia de la mașină, că era 20g. 🙂 Asta apropo de echipament minimalist.
Ajungi mai calculat după ce participi la un ultra. Să vedeți ce înseamnă să ajungi epuizat după ritm de maraton la km50. Și să mai ai de parcurs 120km și dublu diferență de nivel! Depinde de cât de antrenat ești, îți revii cu muultă răbdare, știi că dacă mai ajungi în astfel de stare o dată sau de două ori ești terminat sau intri în modul supraviețuire, n-ai 9 vieți ca pisica. Și sigur nu mai ești cum ai fost, e cursă ratată ca rezultat. Puteai mai bine! Din ciclul “spune-mi cum ești la km50 și-ți spun cine ești la sfârșit”. La maraton pragul e la distanța de semi: după 20km se vede cine e antrenat de semi și cine pentru distanțe mai lungi.

medalia.jpg

Și acum pun mai jos fragmente din ce am postat pe facebook, ca de obicei în ultima vreme.
Și nu uit să-i mulțumesc lui Luci Clinciu pentru înscrierea gratuită, anul trecut n-am putut participa, n-am spus nimic, pur și simplu … Mai bine să ne trăim viața frumos, alături de cei dragi, nu-i fără sfârșit cum pare la 30 de ani.

Ce am postat pe Facebook, nițel adaptat

FB, a doua postare
Maraton Piatra Craiului – editia 11 – un concurs mai special pentru mine: am ajuns și eu CarpathianMan, am trecut cu bine suita de concursuri de MTB (4 Munți în echipă cu sora mea Simona Pop), alergare în etape (Ultra Trail Fagaraș în echipă cu prietenul Adi Cosma) și Postăvaru Night (o dată skyrunning și o data cu schiuri de tură), încheierea fiind Maraton Piatra Craiului.

Am avut și eu ocazia să ajung pe scena și să spun câteva cuvinte. Am încercat să fiu scurt, n-am fost coerent așa cum aș fi vrut. Încerc și acum. M-am gândit ce să spun, totul părea simplu, oricum de scris o cuvântare era cam greu – ar fi trebuit să scriu foarte mare sau să fiu cu ochelari, o postura puțin mai neobișnuită pentru mine – CarpathianMan cu ochelari? 🙂 . Poate era mai bine totuși cum a procedat Andreea Dan – a fost un discurs frumos care l-a influențat emoțional pe al meu. Mi-a scăpat aspectul acesta – că înaintea mea vor vorbi și alții, mare eroare!

Merită să participi la concursurile CarpathianMan, mai ales cele pe echipe și pe etape. Ajungi să vezi “mai altfel” munții, oamenii, să simți că ești o echipă nu numai cu coechipierul ci și cu toți ceilalți: prieteni, concurenți, voluntari, organizatori… cabanieri. Orice se întâmplă la cineva se reflectă și te influențează.
Se muncește mult la trasee, unele sunt inedite, ajungi să parcurgi munții pe unde n-ai fost niciodată chiar dacă ai mulți ani în spate de drumeție. Se vede când se pune suflet…
Și mie îmi place să particip la concursuri din care învăț ceva. Și mereu e ceva nou. La fiecare start de la concursurile mai deosebite îmi sare gândul la replica celebră din BD la munte – “Ce avem noi aici?”. 🙂 Asta apropo și de MPC!

Maraton Piatra Craiului de anul acesta? Parca l-aș dori tot pe acelasi traseu și anul viitor! Sau de fiecare dată pe alt traseu! Am avut parte de zăpadă, ploaie, ninsoare, noroi în două culori… Cel negru a fost de groază pentru mine. De fiecare dată când vedeam că se schimbă terenul călcam cu grijă așa cum la început încerci cu degetul apa. Iar de zăpada proaspătă la vale… eram ca schiorii începători – fugeam în diagonală, fără să mă pot opri, dintr-o pădure în alta, străbătând toată “pârtia”. Simțeam că doar dacă mă trântesc pe jos pot să mă opresc și nu găseam un loc potrivit.

43,5km, 2460m diferenta nivel, 5h47min. Luna Walking Month “umblă pentru cei ce nu pot umbla” – concurs caritabil pe echipe era la sfârșit, lună în care am alergat o săptămână serios, nu cu viteză dar extrem de mult. Am avut de ales între un rezultat mai bun la MPC sau un rezultat mai bun la Walking Month. Am ales WM, titlul de CarpathianMan a fost arhisuficient pentru mine. Nu puteam să nu aleg WM, e pe echipe, deci nu sunt singur să fac ce vreau. Just for records, în ziua MPC am făcut 100.000 pași din care 50.000 la concurs. Am tot alergat pe ploaie și după concurs! Ziua precedentă, vineri, 72000 pași (undeva între 7h alergare și 10 ore mers). Ca reper pentru mine – într-o oră fac 10.000 pași alergați sau 7000 pași de mers consistent. Media pe ultima săptămâna de Walking Month a fost de peste 89000 pași zilnic, ce să-i faci dacă m-am trezit doar cu 10 zile înainte de încheierea lunii că mă interesează rezultatul!

Eu n-am nevoie de clasament, mă interesează cum stau față de prieteni. Le spun la toți “Bravo” și mă gândesc în sinea mea pentru cei mai rapizi “da, sigur, la tine a fost numai soare” sau, la cei din urmă, “yes, te-am luat”. 

Și propunerea mea (că tot e la modă să faci sugestii și să dai sfaturi la organizatori) e puțin alta decât ce am tot auzit: să existe o lingură de lemn ca premiu pentru ultimul sosit, valabil mai ales la concursurile în echipe sau pe etape. Noutatea ar fi că lingura s-ar decerna doar dacă ultimul ar sosi într-un timp să zicem cu 20min mai mare ca penultimul. Ar fi multe avantaje, nu insist. Și ar fi o competiție și la sfârșitul clasamentului, oamenii ar găsi soluția să încheie împreună și mai în siguranță… Și dacă ajungi să ai o colecție de linguri, când le folosești la bucătarie te mai gandești … cum să ajungi mai competitiv sau … la mine, dacă dați și un nume la lingură, nu mă supăr să-i spuneți premiul Veze 🙂 . Să las și eu ceva moștenire în lumea alergării…
Mda, poate că aș acorda lingura și la DNF-iștii din prima jumătate a clasamentului… temporar. Sau care necesită intervenţii sau ajutor de la cei din jur. De ciudă, că sunt buni! De ce să aibă numai premii și medalii ca trofee? Ia să mai fie și o lingură printre ele! Dovadă că un rezultat bun nu se obține fără căderi! Dacă nu vor lingură, să aibă curajul să termine cursa cu un rezultat mai slab!
De unde propunerea? Consider că sunt două categorii de oameni la concursuri care-și pun viața în pericol, și nu numai atât: ultimii și cei din față care cad jos când riscă prea mult.

Să vină zăpada! Nu numai după gât când te oprești în copaci ca la MPC!
Toata stima la organizatori și voluntari!

lingura.jpg

FB, prima postare

Mie mi s-a părut ok MPC-ul anul acesta. Super că au modificat traseul și nu s-a amânat cursa. Atâta că n-am ajuns la ședința tehnică și nu știam sigur cât va dura concursul, chiar dacă se estimau 41km. A semănat puțin cu condițiile de la Maraton Brașov. Am alunecat și eu, asta e. Am fost mulțumit și de PA-uri, e drept că aveam batoane și geluri la mine, nu-mi puteam permite să mi se facă foame. Așa e la munte când e frig și plouă/ninge: trebuie să ajuți și mai mult organismul. Să vedeți cum e la Pirin ultra: anul trecut s-au facut (primii concurenți) 26km între două PA-uri în 10 ore! Noaptea! Așa că fiecare cu reperele lui. Ca îmbrăcăminte am avut pe mine tricou și mânecuțe, peste o vestă care ține de ploaie/zăpadă și ține la vânt (foarte important pentru piept și spate), mănuși de bicicletă fără degete (foarte bune pentru căzături), gaitere, papuci de ultra care sunt mai serioși, șosete duble și șapcă pe cap. Normal, pantaloni lungi. Nu mi-a fost frig. Eram liniștit, în rucsac mai aveam: foiță de ploaie, haină sintetică, căciulă, mănuși groase impermeabile și șosete (toate puse într-o pungă). Sănătate!

PS: În general nu-mi place și evit să apelez la organizatori și să pun una din miile de întrebări pe care le-au pus probabil și alții. Asta în timp ce au de lucru, au de rezolvat o mulțime de treburi mai importante. Și mai ales că e ceva ce scrie clar în regulament. Dar… mi s-a părut foarte calm. 🙂 L-am întrebat pe Luci dacă pot să-mi pun cu mine doar mănuși simple, având și cele de MTB. S-a uitat cu atenție la mine și mi-a spus brusc: pune groase. Am făcut ochii mari, dar așa am făcut. A fost certitudinea că nu va fi o cursă ușoară.

Mulțumesc pentru poze!

Sep 062016
 


Concediu, concediu, dar ce fel de concediu? Să n-apuc să dau cu bățul deloc, să scriu nimic? Am fost așa de prins cu relaxarea că efectiv nu făceam mulți pureci pe acasă, fie că “acasă” însemna Crveni Vrh (Monte Rosso) – Croația, Saint Gervais les Bains – Franța sau Babarunca – Brașov.
34194689
Vara aceasta am avut parte de concursuri grele, care fiecare ar fi meritat o atenție specială și o pauză corespunzătoare de la unul la altul. Mă uit în urmă și văd însă grupări de la o săptămână la alta, pauzele fiind mai mici de o săptămână datorită faptului că unele concursuri au fost și pe mai multe zile: Bike 4Mountains – 17-20 iunie și X-Man Romania – 25 iunie, Marathon 7500 – 15-17 iulie, Geiger tura lungă – 24 iulie, Traversarea Tarniței – 30 iulie și Triatlon Cluj – 31 iulie, iar acum UTMB – chiar proba regină – Ultra Trail de Mont Blanc 170km cu peste 10.000m diferență de nivel pozitivă, timp limită 46 ore – 26-28 august urmat de Propark Adventure – 01-04 septembrie, timp limită 50 ore și … Walking Month 12 septembrie – 11 octombrie.

1. Croația – Crveni Vrh
2. Ultra Trail de Mont Blanc
3. Propark Adventure
4. Cuvintele scrise de Gyongyi despre Propark Adventure
 1.
În drumul spre UTMB am purces cu familia în Croația, partea nordică, aproape de granița cu Slovenia, în peninsula Istria. Am stat în Crveni Vrh (Monte Rosso în italiană), nu departe de Umag, vizavi de Portoroz și Piran din Slovenia.
Foarte fain a fost acolo, am alergat zilnic și am străbătut zona în zig-zag, ajungând până aproape de graniță. E puțin mai scump ca în alte locuri din Croația, dar a fost un loc nou pentru mine și, foarte important, nu a trebuit să mă abat prea mult de la drumul ideal spre Franța.
Ca și în restul Croației, aici e o combinație de locuri foarte bine amenajate, de lux, întretăiate de porțiuni sălbatice, “la liber”. Ei au campingurile plasate în locuri ideale, nu “remorci” la câte o stațiune “bengoasă”. Chiar dacă nu am stat la camping, am fost la mare cu ei pe acolo, au putut să joace baschet cu alți copii. Eu în alergările mele exploram iar apoi mergeam pe gps fix în locațiile mai potrivite, chiar cu nisip bun de construit și intrare lină la mare. Pun mai jos o alergare în care am urmărit coasta, trecând de la Umag la Crveni Vrh prin Punta, Basanija, Savudrija. Noi am mers la plajă dimineață chiar lângă noi, iar în rest – cu mașina câțive km – la autocamp Veli Joze, la Savudrija, iar în partea opusă la Kanegra, unde este și o plajă FKK.

Ca să atrag și copiii la mișcare în restul timpului am încărcat coordonate și am făcut și geocaching în zonă, ajungând astfel și-n locuri mai ascunse, pitorești, la castele vechi. Ce mai e de spus, e altfel, altă lume… Multe drumuri de țară, poteci, cu indicatoare la intersecții, pentru bicicletă și drumeție. Trece prin zonă și un “drum european” de bicicletă, cred că e marcat cu E1.
Cum e la noi? Știm! 🙂 Avem umor… Un mic episod – cum am intrat în România, de data aceasta pe la vama Petea (am și stat acolo ca pe vremea când nu eram în UE, erau moldoveni la coadă care erau controlați foarte strict – ne aducem aminte și noi), să mai schimb câte ceva, am trecut printr-un sat din Sălaj, în drum pre Zalău. Și pe drum, un biciclist. Nu era el prea semnalizat, în stil clasic. Adică pe portbagaj fiu-meu a văzut o pisică, ținută de cap de stăpân. Într-o străfulgerare le-am spus: are ochi de pisică, circulă regulamentar.

IMG_20160813_101125.jpg IMG_20160813_105250.jpg IMG_20160815_171730.jpg IMG_20160815_171918.jpg IMG_20160817_165611.jpg IMG_20160817_165642.jpg IMG_20160817_191808.jpg IMG_20160818_204928.jpg IMG_20160817_163112.jpg IMG_20160816_174543.jpg IMG_20160816_174332.jpg IMG_20160816_182024.jpg IMG_20160819_165155.jpg IMG_20160820_192928.jpg

 

Top

 2.
Și acum despre UTMB.

Anul trecut am stat în partea italiană într-un camping, eu participând la TDS, cu startul în Courmayeur. Acum ne convenea să stăm cât mai aproape de Chamonix. Noi ne-am stabilit la Saint Gervais les Bains pentru că acolo își găsise loc de cazare și prietenul Gabor Sztranyiczki, care și el era cu familia. În fond, noi urmând să lipsim o zi și aproximativ două nopți (startul la UTMB era la ora 18 și probabil unul din motive era că estimarea de timp final pentru primii era în jur de 22 ore, aceștia urmând să ajungă astfel la o oră de maximă audiență), în restul timpului familiile puteau să fie împreună, să ne vadă când trecem prin Saint Gervais (km21, al doilea punct de cronometrare și primul de alimentare, noi ajungeam acolo conform planului nostru de cursă pe la ora 21). Ne-am mai întâlnit cu prieteni români, cu Sove, cu Polgar în Chamonix, dar n-am putut sta decât de vorbă puțin – noi ne făceam programul și în funcție de ai noștri.

Până să vină Gabor ne-am și ales un traseu mai ușor prin care să ne acomodăm cu munții. Am găsit în locuința noastră mai rustică, foarte dotată cu tot felul de accesorii de bucătărie și jocuri de societate, un ghid montan cu o mulțime de trasee pentru toate vârstele și puterile, cu startul în diverse localități din zona Chamonix. Așa am ales un traseu declarat pentru familie, cu start în Les Houches – la vreo 10km de Saint Gervais, care ne urca până la 1533m, la Col de la Forclaz. Era recomandat și pentru pitorescul cabanelor de pe traseu. Mai jos sunt câteva poze mai semnificative.

IMG_20160823_144531.jpg IMG_20160823_155211.jpg IMG_20160823_150002.jpg IMG_20160823_170736.jpg IMG_20160823_174008.jpg IMG_20160824_193952_1472105972910.jpg IMG_20160824_194039.jpg IMG_20160824_194111.jpg

A venit apoi și rândul unei excursii cu Gabor, a ales el un traseu unde noi ne puteam testa acomodarea cu altitudinea, urcând la Mont Jolie 2525m. Normal că nu am făcut efortul să urcăm chiar de jos, era deja joi, am luat telecabinele aflate chiar lângă noi. 1000m diferență de nivel tot am făcut, pe vârf ajungând dintre copii doar cu fiică-mea. Pe lângă priveliște mi-a plăcut și placa de orientare din vârf, care arăta în toate punctele cardinale ce vârfuri și obiective sunt vizibile.

IMG_20160825_112726.jpg IMG_20160825_124035.jpg IMG_20160825_133738.jpg IMG_20160825_135904.jpg IMG_20160825_135858.jpg IMG_20160825_135951.jpg

Și în sfârșit a venit vremea ca noi să ne concentrăm strict pe cursa noastră. Eu aveam planul făcut, de care încercam să mă țin. Pe baza TDS-ului de anul trecut mi-am găsit o viteză medie pe care era posibil să o obțin și am aplicat-o pe un grafic în timp făcut de un francez în excel. Acolo figurau și durata pauzelor, se ținea cont și de încetinirea normală datorată efortului pe măsură ce te îndreptai spre finish. Eu anul trecut am reușit să mă comport mult mai bine decât previziona spre final, sărind din grila de finish de 25-26 ore la cea de 24 ore.
Schița cu timpii era bună și pentru familia care mă urmărea și putea estima unde mă aflu, plus că am tipărit și timpii la mai multe persoane care au încheiat anul trecut la interval de o oră, începând de la 31 ore până la 36 ore. Dacă depășeam grila de 36 ore nu mai urma să lupt așa mult pentru rezultat, pentru timp final, însemna că s-a întâmplat ceva, nu-s chiar ok. Pauzele le-am pus foarte scurte, de 3min, utopice, ca anul trecut de altfel, și nu însemna că voi ține cu dinții să plec repede de la PA-uri. De terminat nu-mi făceam probleme, îmi făceam griji însă că trebuie să închei apt pentru Propark Adventure, să nu-mi trag în jos echipa. Asta însemna că nu aveam voie să risc la coborâri, să rămân cu sechele. Oboseala și lipsa de somn urma să le recuperez cât de bine mă pricep.

planificare.png rezultat.png

Un scurt remember de peripeții.
Mai întâi legat de cazare. Am ajuns în Saint Gervais luni, cu ceva după ora 19 care era trecută limită că găsesc gazdele/omul de la agenție, la pensiune/motel. A fost coadă de o oră la tunelul pe sub Mont Blanc. Așa că a trebuit să sun, conform indicațiilor de pe booking. Totul ok, trebuie să găsesc o cheie într-un plic într-o cutiuță poștală cu cifru de la agenție aflată pe strada X. Mi s-a dat cifrul. Coordonatele GPS erau însă greșite, strada nu știu din ce motiv nu era scrisă nicăieri pe indicatoarele stradale (aveam să văd că de fapt era cea principală) și uite-așa am ajuns să introduc codul pentru cifru la o cutiuță din preajmă … care era de la altă agenție. Nu a mers, era și culmea. Mi-am dat seama că de fapt nici nu mi s-a spus numele agenției, am presupus că e totuși Interhome, am găsit-o pe google maps și după multă tevatură am reușit să intru în casă. Adică, pe scurt, parcă am făcut geocaching dar nu în joacă.
Dar chinurile nu s-au terminat, în instrucțiuni era trecută parcare subterană. Am găsit-o, am văzut poarta, aveam cheia dar nu știam unde s-o bag. Nu puteam deschide. Am studiat pereții, mi-am folosit imaginația, degeaba. Ca-n filmele cu proști. Nici cei din jur pe care i-am întrebat nu știau. În fine, găsește soția locul de introducere, la metri buni de poartă. Intru, loc îngust, în pantă. Numărul de garaj 44 nu există, numerotarea se termină undeva la 32. Precis mai este o intrare, un alt șir de garaje. De ieșit doar cu spatele, trebuie talent de șofer nu glumă. Reușesc să parchez unde trebuie. S-a dus ziua.
Apoi, legat de numărul de concurs. Am fost cu Gabor miercuri să ne ridicăm pachetele de înscriere. Atâtea verificări s-au făcut, de atâtea ori le-am arătat plicul cu numărul primit … acasă am observat că din toate lipseau tocmai numărul și eticheta pentru bagajul ce urma să-l las la start pentru Courmayeur. Am simțit că turbez. Verificasem la ieșirea de la standuri, cu Gabor de față, că nu pot pierde nimic, că nu mi-a căzut nimic, dar nu m-am gândit să verific că e tot ce trebuie la mine, că am primit tot ce trebuie.  Sunt destul de tipicar în astfel de situații, prefer să pierd timp mai mult dar să fiu sigur că ceea ce fac e aproape de perfecțiune. A fost ca-n scheciul cu Dem Rădulescu și Jean Constantin, că nu mai știi dacă ai dat ceva sau ai primit.

Și am rememorat, nu mi-a venit să cred. Mi-am adus aminte că la ultimul punct, când primeam punguțele pentru gunoi și alte chițibușuri/reclame n-am văzut să mi se introducă și plicul. Și telefon la organizatori. Engleză, stres… S-a lămurit, urma să iau un nou număr ziua următoare. Adică trebuia să mă întorc la Chamonix, să încerc să ajung și la excursia programată cu Gabor (se vede treaba că am reușit). Eu știu ce complicații pot apărea la o schimbare de număr, ce implică, așa că nu eram deloc liniștit. Dacă trebuia să se întample așa ceva și reușeau să-l schimbe atunci ori eram extrem de norocos (cu totul improbabil) ori aveau o organizare nepământeană.
Și la prima oră am ajuns la Chamonix, de fapt cu jumătate de oră înainte de distribuirea de noi pachete. Câteva întrebări și în fața mea apare plicul meu. Era acolo, nu s-a pierdut. Fuga înapoi la excursie.
Cum UTMB e pentru toți, au fost și curse pentru copii, pe categorii de vârstă. Foarte încântați au fost ai mei, mi-au tot adus aminte să nu uit. Asta tot miercuri a fost, atunci drumul la Chamonix a fost cu dublu rol: ridicare pachete și curse copii. Ai mei au fost la MiniUTMB – Tudor și MiniPTL – Andreea. Pe Andreea am însoțit-o, era mai complicat ca o alergare, era și orientare. La fiecare reper avea câteva poze cu numere pe ele și ea trebuia să memoreze numărul din dreptul pozei corecte. Pozele erau cu sigle de la sponsorii concursului sau cu ceva legat de concursul în sine. La final obțineai 4 cifre care reprezentau ceva. Noi am greșit una, dar nu conta. Doar totul era pentru spiritul UTMB. Cele 4 cifre, rearanjate, însemnau … înălțimea Mont Blanc 4810m, deci era ceva semnificativ pentru concurs. Fain, acum ea vrea direct la UTMB… sau la cursa cea mai scurtă de la UTMB. M-am liniștit, n-are vârsta, nu poate da vina pe mine. 🙂
IMG_20160824_141654.jpg IMG_20160824_192628.jpg

Apare o schimbare de plan pentru cursă… Era o idee frumoasă să ajungem împreună la Saint Gervais să ne vadă copiii, așa că am fost de acord cu Gabor să alergăm împreună prima parte, primii 21km, iar apoi, dacă ritmul era asemănător, să continuăm și noaptea ce urma.

Asta însemna că la cursa mea puteau să fie modificări și de fapt am și împărțit-o la modul cum am mers în 4 etape.
Mai întâi câteva poze de la start. Ne-am așezat acolo cu mai bine de o oră înainte, să putem privi și simți ce înseamnă o atmosferă ca de corridă.

IMG_20160826_170718.jpg IMG_20160826_170832.jpg IMG_20160826_164215.jpg
Prima etapă a fost Chamonix – Saint Gervais – 21km, în care am alergat alături de Gabor. Am mai și povestit, era doar începutul, încălzirea. Gabor era ușor mai lent pe coborâri, dar aveam ritm bun. La Saint Gervais am ajuns cu câteva minute întârziere față de grafic, 2h50min față de 2h45min.
A venit a doua etapă, în care am alergat cu Gabor, dar nu cot la cot. De fapt el avea o țintă de timp mult mai rezonabilă, de 40h, nu 34h ca și mine, așa că nu avea sens să se grăbească mai ales la început. Era important pentru amândoi să avem ritmul nostru, mai ales pe coborâri e o solicitare suplimentară să mergi mai încet, să frânezi după ritmul altuia. Așa că am preferat mici pauze în vârfuri sau pauze suplimentare la PA-uri, deci să poți face și ceva util în așteptare. Așa ne-am înțeles, să ne anunțăm când încetăm să mai mergem împreună, să nu ne stresăm și să alergăm ca iepurii unul după altul. A fost fain, mi-a făcut plăcere să alerg împreună cu el, cel puțin pe distanțe scurte-medii suntem apropiați ca nivel. La 7500 a mers foarte bine.
La refugiul Croix de Bonhomme, km45 știam deja că va urma despărțirea. Urma coborâre. La Les Chapieux, km50 ne-am strîns mâinile și ne-am urat succes.
Porneam în cea de-a treia etapă, de recuperare timp, cu bun simț, dacă se putea. Din păcate euforia vitezei pe coborâri mi-a creat o febră musculară de care nu am scăpat până la sfârșit. Ce să-i faci, din când în când mai ești copil. Am luat doar o jumătate de aspirină o dată, mi-a făcut bine, dar cum nu mai luasem nu am vrut să fac experimente chiar acum, am mers pe siguranță și mai lent.
Știam că sunt în urmă față de grafic, n-am avut răbdare să mă uit cu cât. Acum știu: 8h25min față de timpul estimat de 8h05min. Toți din lista mea au fost mult mai iuți decât calculul hârtiei, sub 8h, deși terminaseră unii în 35-36 ore.
Astfel că am început aventura de unul singur destul de tare. Urma urcare. La Col de la Seigne aveam 10h41min față de 10h26min, recuperasem chiar mai mult decât se vede pentru că la punctul precedent am și stat să aștept. Ajunsesem pe poziția 633, cu peste 100 poziții recuperate.
La Lac Combal, km67, după coborâre, începusem să-mi simt mușchii și a trebuit să o iau mai încet. Coborârile erau și abrupte, cu bolovăniș, și mai ales spre Courmayeur m-au liniștit cu totul, fiind numai trepte de pământ separate cu lemn sau rădăcini. Și asta kilometri întregi, până aici coborând peste 4000m diferență de nivel.
Poze de pe traseu făcute de mine:
IMG_20160827_150820.jpg IMG_20160827_150832.jpg

La Courmayeur am intrat în etapa a patra și ultima: alergarea și mersul să rezist la infinit, indiferent de ce urma. Eram la km80, poziția 547, 15h14min de la start, dar la aproape 2 ore față de țintă. A durat ceva și să-mi iau bagajul, să-mi schimb șosetele, să-mi schimb bateriile la gps, să-mi iau altă pungă de mâncare etc. Dar aveam șanse la 36ore.
Până acum mă lămurisem de niște aspecte diferite și față de TDS. Coborârile erau mai solicitante, nu era atâta drum de țară la vale. Concurenții din jur erau foarte liniștiți, nu făceau gesturi în plus. Alergau foarte economic, nu tare dar constant.
M-a distrat o femeie, probabil englezoaică, care se plângea că i-e somn. Era cu un grup. I-am sugerat să cânte, ceva simplu. 🙂 Așa am făcut și cu Gyongyi la Propark mai apoi. Am cântat “un elefant se legăna”. Infantil, dar ține faza. Cântam în studenție tot felul de cântece simple și repetitive când eram obosiți în excursii și ne prindea noaptea, țin minte și acum coborârea de la Vârful lui Pătru la lacul Oașa, unde ocolirea ni s-a părut interminabilă. O prietenă chiar a vrut să traverseze înot lacul, iar un coleg tot dădea în gropi până ne-am dat seama că umbla pe întuneric cu ochelarii de soare. 🙂 Nu mi-a venit în minte cum să-i dau exemplu, dar un prieten de-al ei i-a dat unul. Ne-am mai întânit de vreo 3 ori până la final, ne recunoșteam chiar dacă era noapte.
Un lucru care pe mine (și nu numai) mă termina psihic era ocolirea. Nu eram singurul afectat. Ajungeai la localitatea de destinație dar nu o luai direct spre punctul de alimentare, ci ocoleai pe poteci localitatea până ajungeai aproape. E drept că nu încurcai astfel deloc circulația, dar mai dura peste o jumătate de oră să ajungi.

Totdeauna pauzele lungi strică. Mi-a fost greu să ajung la refugiul Bertone după Courmayeur. S-a făcut și foarte cald. Mă străduiam să merg cât mai bine, dar fără mișcări suplimentare. De febră musculară scăpam temporar după ce se obișnuiau mușchii cu coborârea, și asta însemna să fie cel puțin jumătate de oră de mers la vale.
La Champex Lac, km122, aveam 25h46min, poziția 530. Era de ploaie, se vedea în depărtare, și începea să picure. Urma din nou noapte. M-a prins ploaia cu tunete și fulgere sus, pe La Giete (1884m altitudine). Și beznă. Mai vedeam luminițe de la concurenți departe, dar în rest pe lângă mine pustiu. Cred că mulți se opriseră, fulgera pe lângă mine. N-aveam ce face, n-avea sens să mă întorc. Noroc că traseul nu mergea chiar pe creastă, ci sub ea, mai erau și conifere din când în când, mă bucuram când le vedeam. Am umblat foarte încet, aplecat, cu bețele târându-le după mine. Am văzut acum că am avansat până pe poziția 458, dar asta pentru că eram cam singurul nebun pe sus. Deja trecuseră 29 ore. Foarte bine mi-a prins echipamentul obligatoriu care era de calitate. Mi-am luat și suprapantalonii la refugiul Bovine de după Giete.
Poze de la organizatori:
34227110.jpg 34181473.jpg 34220802.jpg 34201966.jpg

Apoi vremea s-a calmat, s-a făcut frumos. M-am întâlnit cu Bogdan Petruțu la Vallorcine, cu 20 km înainte de finish. Mi-a dat o pastilă de săruri și două de BCAA  (mulțumesc), dar de senzația de somn n-am scăpat. 🙂 Pe urcarea de La Tete aux Vents, abruptă, era să pic o dată, noroc cu bețele. Pășeam atât de rar și legănat că mi se făcea somn. M-am consolat că măcar ajung pe ziuă și o să-mi iasă pozele bine la finish. De această dată n-am fugit ca nebunul la linia de finish, să dau timp la fotografi să se așeze. De altfel organizatorii au pus linia tehnică de finish înainte, tocmai pentru a se putea bucura concurenții și cei din jurul lor de un final mai liniștit și eliberat de spiritul de competiție. Mulți așteptau să le vină prietenii, copiii, să treacă pe sub poartă împreună. Am încheiat pe poziția 470 la general, 182 la categoria V1H, cu un timp de 38h58min. Am fugit cât era necesar să termin sub 39 ore. Din 2555 de concurenți au încheiat cursa 1468.
L-am așteptat apoi pe Gabor, a terminat și el cu bine sub 42 ore, n-am reușit să-i fac o poză mai bună, am uitat să-l avertizez să nu se grăbească. Felicitări la românii noștri, și la finisheri și la cei care au fost nevoiți să abandoneze. Când încerci să te autodepășești se întâmplă să nu reușești, dar asta pentru că ai vrut mai mult.

Împreună am plecat apoi la Saint Gervais să ne odihnim. Mulțumim prietenilor români care ne-au însoțit la finish. În rest atmosfera a fost deosebită, acolo toată lumea din localități pune suflet la acest eveniment, am și spus în glumă că scoteam un timp mai bun cu o oră dacă nu spuneam de sute de ori “merci” la strigătele lor de “allez” și “courage”.
Ca o concluzie, la cursele foarte lungi am să-mi pun mai mult sandwichuri decât batoane. Efectiv asta am tot căutat la punctele de alimentare: pâine, salam, caș, supă caldă, cola. Și cel mai greu și periculos e drumul spre casă cu mașina, după atâtea ore de nesomn. Cursa am terminat-o cu bine, iar după ce am dormit suficient n-am avut nici o problemă iar la Propark Adventure n-am ajuns să am slăbiciuni evidente, atât că … evitam mișcările inutile.

La finish:

34194688.jpg

Regretul meu a fost că am dormit așa de bine că m-am trezit după premiere. Nici anul acesta n-am reușit să ajung, deși acum eram pe “partea bună” a tunelului. Mai trebuie să mă duc o dată.
Traseul meu, parțial, că m-a lăsat și gps-ul, așa am fost de lent. Lipsesc vreo 5h, 20km și 1000m diferență de nivel.

Top

 3.
Propark Adventure

Le pun împreună cele două concursuri. Prea seamănă ca efort. Să fac două introduceri? Nu-i cazul.

2016-09-02 07.49.27.jpg

Sunt însă și diferențe. Mari. Pentru că Propark Adventure e un concurs pe echipe. Minim o fată. Și e greu, anul trecut echipa mea a abandonat – Iezerele Cindrelului. Am avut și probleme tehnice la o bicicletă care oricum făcea irealizabilă încadrarea noastră în timp.
Acum a fost altfel. Mai întâi am încercat să mă lipesc de cineva cunoscut, de un prieten. Știam că Dan Jecan, care și el participase în altă echipă anul trecut și abandonase, era deja înscris. Ne știm de la CAR Universitar Cluj. Băiat de treabă, liniștit, obișnuit cu muntele, alpinist. Nu e el fan concursuri, nu l-am văzut participând la alergare sau bike, dar sunt lucruri mai importante decât acest aspect. Apoi a venit alături de noi Dan Lupșa. El e bun, uneori prea bun și e riscul că se plictisește. Dar mai important e să știi cu cine ai de-a face. 🙂 Am fost cu el la 4 Munți, ne-am înțeles, am mers bine împreună, chiar pe podium la categorie. Așa că știam că va trebui să-l lăsăm să povestească cu fetele de pe la punctele de control. 🙂 Și apoi a venit bomba: Gyongyi. Fata. Ea mai lipsea, nu știu cum de s-a hotărât și cum de-a vrut cu noi. Adică e foarte bună, orientaristă, hotărâtă, nu-i din aluat obișnuit. Și așa a luat naștere Pietrosul Rodnei, numele fostei echipe a lui Jecan. Mie-mi plac Rodnei… și toți munții din țară.

Ne așteptam la ceva greu. Adică dacă pui un termen limită de 50 ore e greu de crezut că scapi doar cu o noapte nedormită. Foarte secretoși organizatorii. Și frumos numele localității de … instructaj – Babarunca – județul Brașov. Apăi chiar putea fi startul oriunde în țară la ce munți am străbătut, se vede pe diploma noastră de locul 4: Piatra Craiului (startul pe bike până la urmă a fost din Zărnești), Iezer-Păpușa (trailul), Leaota, Bucegi, Baiului și Neamțului (finishul a fost la Babarunca).

Și încă ceva: nu poți spune că faci așa ceva de fun. N-ai cum. Adică numai dacă chiar ești masochist cu acte în regulă. Atunci e simplu, nu trebuie să gândești prea mult, trăiești doar clipa. 🙂 Pentru restul lumii, la care plăcerea se transformă încetul cu încetul din cauza oboselii și problemelor fizice într-o luptă cu tine însuți, totul funcționează pe bază de motivație și voință. Și mai ales să te gândești că ești în ECHIPĂ.
Mai jos sunt detaliile legate de traseu, ca de obicei fiind obligatorii doar trecerea pe la punctele de control în ordine și efectuarea probelor speciale unde era cazul, altfel erai penalizat cu timp de staționare.

IMG_20160907_103620.jpg

IMG_20160907_103629.jpg

Noi aveam un mare avantaj, fata. Ea se descurca singură. Și mereu cu gps-ul în mână. Doar pe urcarea de Leaota puțin am ajutat-o (mai ales Lupșa) la împins bicicleta. Dar a fost doar o demonstrație scurtă, câțiva zeci de metri, să vedem că suntem o echipă. Dar condițiile noastre inițiale nu arătau prea bine și de aceea nu avea sens să pomenesc sau să-mi doresc prea mult un podium. Și nu neaparat din cauza concurenței, care era puternică – cu echipa Grind “a lui Luci” care după ce-am văzut punctele de control era clar în mediul lor, echipa Vulcanii Noroioși “a lui Roșioru” care câștigase anul trecut (acum era cu Iulia Găinariu în componență), a echipei EcoXtrem “a lui Hajnal” și celelalte până la 21, ci mai ales din cauza noastră, a băieților. Noi toți aveam câte o problemă fizică reală sau potențială: Jecan era în refacere după o căzătură la alpinism și la vale nu se putea pune problema de alergare, Lupșa trebuie să aibă și el grijă, iar eu eram după UTMB, abia marți ajunsesem în Cluj după un drum în care condusesem peste 1700km. Mă simțeam odihnit, dar așa se spune că te simți bine înainte de moarte. Nu se știe niciodată. Clar era un lucru: nu puteam spune “hai să”, doar mă puteam baza pe experiența lor și să am încredere că toți vom merge cât putem de bine, iar dacă cineva rămâne în urmă e pentru că așa e mai bine. Pentru toți.

Îi mulțumesc foarte mult lui Suni că a fost alături de noi ca suport. A renunțat chiar la triatlonul de la Sfântu Gheorghe la care trebuia să participe duminică. Acum, la sfârșit, sper ca toți coechipierii și el sunt mulțumiți de ceea ce am făcut, de cum am fost ca echipă. Eu sunt mulțumit. Că am fost buni sau nu, asta pot spune ceilalți, concurenții noștri. Poate le-am dat ceva emoții, eu m-am străduit. 🙂 Am încheiat pe locul 4, în 49ore și 28min, adică în timpul regulamentar inițial. Pe ultima urcare spre pasul Predeluș asta ne-am propus. Cum am avut motivație s-a văzut…

2016-09-02 00.36.44.jpg 2016-09-02 00.36.41.jpg

A contat foarte mult ”pierderea” a 3-4 ore de somn din noaptea dinaintea startului. Am făcut ședință cu privire la viitorul traseu și vreau să spun că așa a rămas. Cu o singură răzgândire, dată de condițiile din acel moment și de … o ultimă încercare. Meritul traseului este aproape în totalitate a lui Suni și a lui Gyongyi. Eu doar mi-am pus coordonatele PC-urilor pe gps și am spus “da” ca la nevastă. 🙂

S-au adunat mulți km – 282km, 8500m diferență de nivel, din care 56km și 3000m au fost la trail.


Nu voi face o descriere a traseului ales, sunt convins că știu alții mai semnificativ să o facă. Mai bine insist pe partea romanțată. Și se vede și pe trackuri, iar dacă sunt unele întrebări sigur răspunsurile sunt anticipabile.

14141608_1256700267697771_3327909323327901956_n.jpg

Prima parte de bike ne-a purtat de la Zărnești la Peștera Liliecilor – PC1. Acolo am intrat cu Jecan și am luat o poză cu un liliac. Brrr… cică o specie de noapte. Adică e specializat… Cum și ceilalți circulă noaptea, bănui că ăsta e muma lor, noaptea nopții și coșmarul coșmarurilor. Și unii îi iubesc. 🙂 Am poză cu el dar n-o pun, să nu speriu blogul. A, da, am vrut să scap de intrare în peșteră și să fac o ambuscadă, să fur hârtia de la cei care deja se întorceau. Erau însă scrise cu număr de echipă.

14289831_1223141011070984_6355471228304544536_o.jpg 14241492_1223141791070906_1447633400413816401_o.jpg

La PC2 Dâmbovicioara a avut loc identificarea arătării din peșteră și proba specială de arhitectură din zonă. Am avut de identificat o casă după cum a fost construită, să le spunem numărul, Dan Lupșa a găsit-o, pe bike.

2016-09-02 12.07.26.jpg 2016-09-02 12.07.25-1.jpg2016-09-02 12.10.33.jpg

Podu Dâmboviței a fost PC3. Am mers de data aceasta fluent, ne acomodasem unii cu ceilalți și deja am avut câteva învățăminte de tras. Aici am trecut la trail.

La PC4 Poiana Pietricica am avut de identificat niște frunze specifice. Cred că le-au mâncat animalele din zonă, că noi 2 din 7 nu am găsit. Am preferat să fim penalizați cu 2x5min, că tot era timp de masă. De fapt de la început spusesem că concursul acesta de aventură se poate transforma ușor în concurs de cine doarme mai mult dacă nu trecem probele speciale. Chiar am făcut niște calcule. Nu știu sigur dacă ne mai puteam încadra în timp, dar sigur ne puteam îngrășa. În orice caz aici a ieșit Jecan la rampă, a dat două răspunsuri corecte la întrebările băiatului creț care ne-a povestit și de arii protejate la Babarunca. De acum preventiv am să trec pe trotuarul celălalt când văd vreun brunet creț pe stradă, să nu-mi pună întrebări. Dar acum știu că măcrișul nu are toxine (la cât am mâncat, cred) și că molidul e specia dominantă în zonă. Practic, degeaba cauți plante prin pădure, trebuie să te uiți prin poieni dacă vrei ceva deosebit.

Am ajuns și la PC5 Șaua Funduri. Conform fișei de concurs, aici urma să fim informați dacă următorul punct e Vărful Păpușa sau e un punct mai jos dacă vremea e neprielnică. Lozul a fost câștigător, meritam după atâta lene din noi să urcăm pe Păpușa. Am urmat triunghiul roșu și am ajuns în valea Dâmboviței. Iar Dâmbovița…

Până la Vârful Păpușa am urcat în neștire. Ne-a prins noaptea, așa că a fost bine că la întoarcere urma să avem aproape același traseu. Au fost peste 5 ore trecute de la PC5 la PC6 Păpușa, mai precis de la ora 15:42 la ora 21:13. Acolo oamenii au fost bucuroși de oaspeți, nu mai văzuseră fețe umane de ceva vreme. Am făcut și poze.

IMG_20160902_211512.jpg IMG_20160902_211450.jpg

Și în sfârșit am ajuns la Podu Dâmboviței PC7. Gata cu trailul. A fost lung drumul, aveam interzis la alergare, doar era la vale. 🙂 Am avut și aici o probă specială, am identificat dintr-un puzzle o specie de cerb. Denumire în latină. Și apoi am avut liber la echipare. Ceea ce am și făcut. Cred că am băgat puțin în sperieți concurența aici, dar noi nu am plecat practic din Podu Dâmboviței la ora 1:30 ci la 5:15. Cam mare pauza, ne-a costat. Oricum eu n-am putut dormi, nu pot dormi până nu duc o treabă la capăt. La partea asta mai trebuie să lucrez, la pauze. N-am dormit deloc nici la UTMB. Adică cele 39 ore plus că startul a fost vineri la 6 seara și înapoi la pensiune am ajuns la ora 14 duminică.

2016-09-03 01.32.48.jpg2016-09-03 01.47.32.jpg

Dacă până aici pot spune că traseul a fost greu, de aici am făcut la push bike într-o veselie. Adică pentru știm noi cine, a fost chiar fun. Îmi place Leaota la nebunie, la 4 Munți anul acesta am avut-o de urcat dar era în sens invers. Ai de urcat, dacă nu faci pauze sigur îți zboară toate gândurile din cap, bune sau rele. Scapi de toate. Acum mă uitam pe trackul din iunie și cu jind la vale, pe unde cu plăcere aș fi schimbat sensul. Am ajuns și la PC8, aproape de vârful Leaota, la intersecția dintre muchia Leaotei cu Militarca. Aici altă probă specială, pe care am trecut-o ireproșabil. Au fost întrebări sigur crețe legate de suprafața pădurilor, de munți etc. Aici în sfârșit mi-am putut ajuta coechipierii, mai știam și eu câte ceva, plus că am fost la ședința de la Babarunca unde ni s-au dat niște informații. Iar eu numere pot ține minte, nu trebuie să aibă logică, deși ajută. Era deja ora 10.44 dimineața. Concurența noastră avea ore avans în față, iar de cei din urmă nu ne făceam probleme.

Cică așa se obișnuiește în Șaua Strungulița, vezi Bike 4 Mountains și poza de mai jos.

14215781_1084051194976691_1707150625_o.jpg

N-am crezut că ne poate lua peste 5 ore să ajungem la Bolboci la PC9 – ora 16.06, dar viața bate filmul. Dacă așa scrie pe hârtie așa este. Mai că eram îngrijorați că nu prindem proba de caiac în timp util. Am făcut echipă cu Lupșa pentru cele 3 repere mai îndepărtate și au rămas Gyongyi cu Jecan pentru cele 2 mai apropiate. A avut o logică alegerea aceasta, de fapt au fost mai multe motive. Și acum consider că a fost bine așa.

2016-09-03 16.39.49.jpg

2016-09-03 17.12.31.jpg

La ora 17.13 ridicam ancora spre PC10 grota Sfânta Ana – Sinaia, Bucegi. Am făcut proba de rapel la crepuscul, aproape noapte și am plecat la ora 20.35.

2016-09-04 00.54.56.jpg2016-09-03 20.09.54.jpg

2016-09-03 20.19.32.jpg

PC11 a fost stâna din munții Baiului, se modificase traseul și punctul se mutase mai jos, nu pe vârful Baiul Mare. Și se schimbase și limita de 50 ore, se mărise cu vreo 3 ore, până la ora 13 duminică. De întrebări scăpasem, nu mai erau probe speciale. Se pare că am mers bine. Ora 23.40 am bifat trecerea. Eram la aproape 2 ore de echipa EcoXtrem, mai aveam șanse, dar trebuia să schimbăm ceva. Totul sau nimic. Și acea schimbare a fost traseul. Singura schimbare față de ceea ce stabilisem cu “da” înainte de start.

N-a funcționat pentru că trebuia să mergi. Bine, adică ca la șosea. Dar am încercat. Noi am luat-o prin nord, Clinciu prin sud. Aceeași logică în spate, motivele ușor diferite.
La somn în municipiul Săcele:

IMG_20160904_034247.jpgIMG_20160904_034143.jpg

Când urcam spre pasul Predeluș PC12 ne-am întânit cu Hajnal și ai lui. De aici încolo a contat motivația cu timpul sub 50 ore. Pentru că puteam.

Au încheiat oficial concursul 6 echipe. Bravo învingătorilor! Și felicit în continuare toate echipele participante, nu contează unde au ajuns. Anul viitor vor dori să deslușească mai multe probe speciale. Și la mine a funcționat anul acesta. Și mă bucur că echipa Iezerele Cindrelului a ajuns așa departe și a încheiat pe locul 9, când coboram de pe Păpușa ne-am întâlnit, ei urcau spre bucuria câinilor. 🙂 O parte din inimă mi-a rămas la acea echipă atunci, așa cum o parte îmi va rămâne alături de Pietrosul Rodnei.

Și am ales Marathon 7500 ca premiu pentru anul viitor. Așa, ca să se știe! 🙂

IMG_20160905_100318.jpg IMG_20160905_085520.jpg IMG_20160905_085454.jpg 14183780_1259218070779324_4735222476783677249_n.jpg 14222233_1259218560779275_4019365212820428378_n.jpg 14215212_1084051141643363_2099675622_o.jpg 14233384_1084051444976666_757500749_o.jpg 14192537_1259218150779316_4305042472561848612_n.jpg 14191903_1259218227445975_1277398770097908012_n.jpg

Totdeauna las un spațiu în timp când scriu despre un eveniment ca să fiu mai lucid, cu atât mai mare cu cât sunt mai obosit. Acum pot spune că mi-a plăcut chiar dacă am avut de împins mult bicicleta, că am avut de învățat și că oamenii de la această competiție sunt deosebiți, indiferent din care parte privesc concursul. Și anul viitor sper să ne reîntâlnim și să aibă în continuare inspirație pentru probele speciale. Și tot ca o concluzie, lăsând la o parte prima parte de bicicletă care a fost mai ușoară pentru că am fost și mai odihniți, toate celelalte treceri de la un punct de control la altul pot fi considerate concursuri în sine de trail sau MTB, unele chiar grele, gen maraton.

Mulțumesc coechipierilor pentru efortul lor, pentru timpul petrecut alături de mine. Dacă dintre voi doriți să scrieți aici câteva cuvinte, m-aș bucura. Să ne vedem cu bine!

Top

 4.

14233782_1084051241643353_1893629903_o.jpg

Mai jos sunt cuvintele scrise de Gyongyi despre cursă, mulțumesc!

Ai avut o vara incarcata. Cum spuneam si pe traseu, nu stiu cum puteti face atatea concursuri ultra. Felicitari pentru rezultate!
Frumos ai descris Veze concursul Pro Park Adventure, realist pe fiecare sectiune de parcurs, doar ca ai exagerat un pic in ceea ce ma priveste pe mine. Nu am fost nu stiu ce, stiti si voi cat m-ati ajutat in sus spre Leaota, in zona no bike! unde ne-au trimis organizatorii cu bike 🙂 , mi-ati legat bicicleta (Dan Lupsa si cu Veze) de a voastra si eu nu trebuia sa o imping pe cativa km, doar sa o tin sa nu se imburde… M-a ajuat enorm ca sa-mi revin si sa pot merge mai departe. Spre Papusa la trail la fel, eram foarte jos cu bateriile dupa ce am grabit pasul catre stana salvatoare. Aici Dan Jecan si cu tine Laurentiu ati stat si ati mers la pas moale de tot in urma mea si m-ati ajutat sa ajung pe Papusa. Ti-am gatat gelurile si apele si sandvichul lui Dan Lupsa 🙂 . Dan Lupsa mi-a luminat drumul cu frontala lui din lateral pe toata coborarea de la CP11. Etc.
A fost o echipa buna spun si eu. Echilibrata. Nu ne-am certat. L-am avut langa mine pe puternicul Dan Lupsa, pe istetul si calmul Dan Jecan si pe cel “cu de toate” bune pentru un astfel de concurs, Vezentan Laurentiu, care tace si face 🙂 , te sprijina la greu si ce e cel mai important, merge. Ca asa cum arata si track-ul, e mult de mers si pe Suni baba 🙂 , el ne-a ajutat cu planuitul, eu doar am executat.
Eu nu pot sa spun nici azi ca mi-a placut 🙂 , prea greu pentru gustul meu, iese din categoria sport pentru mine, asa-numita “bomba” nu s-a recuperat nici pana azi. Dar ce pot spune e ca daca asta am zis ca facem, atunci a fost bine cum am facut noi toti. Si asta mi-a placut. Multumesc coechipierilor si lui Veze ca m-a chemat si ne-a adunat laolalta.
Nu mai merg niciodata! 🙂 )

Top

Jun 302016
 


Au fost două concursuri pe care nu am vrut să le ratez, chiar dacă a trebuit să duc lupte grele şi în afara lor. 🙂 Fiecare din acestea au fost o combinaţie de provocare şi plăcere, dar fiecare în moduri diferite.

ziua 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
la finish X-Man – From X-Man Oradea proba full

Erau programate să fie la distanţă de 4 săptămâni unul după altul dar din cauza vremii Bike 4 Mountains a fost amânat cu 3 şi uite-aşa a apărut întrebarea: e bine să mergi la amândouă?  Pentru răspuns, primul meu gând m-a purtat la scena din “Cei trei muşchetari” cu lupta dintre D’Artagnan cu viitorii lui prieteni Athos, Porthos şi Aramis. Firesc, efortul meu principal va fi la primul concurs, care era şi pe echipe, iar triatlonul de tip ironman probabil va fi o umbră a celui de anul trecut, deşi pentru el m-am tot pregătit un an.
Căutând traducerea originală a textului din Alexandre Dumas pe internet şi recitind-o, am avut încă o dovadă clară a cât de mult pierd copiii de azi folosind pentru lecţii şi teme la şcoală doar rezumatele cărţilor pe care noi le citeam uneori pe ascuns noaptea, mascând lumina să nu ne vadă parinţii care credeau că dormim. Şi asta pentru că efectiv lectura te captiva, nu era o obligaţie. Ce pierd în primul rând? Farmecul scrierilor! Pentru ei scriitorii nu sunt decât o colecţie de procedee artistice şi de opinii ale cine ştie cărui critic sau băgător de seamă.

― Cum, ― făcu d’Artagnan, ― întîiul dumitale martor este domnul Porthos?
― Da. Ai ceva împotrivă?
― Nu, de loc.
― Iată şi pe cel de al doilea. Întorcîndu-se spre partea unde arăta Athos, d’Artagnan îl recunoscu pe Aramis.
― Cum, ― făcu el şi mai uimit decît întîia oară, ― cel de al doilea martor al dumitale e domnul Aramis?
― Domnul este cel cu care mă bat, răspunse Athos, arătîndu-l pe d’Artagnan cu mîna şi salutînd tot astfel.
― Şi eu tot cu el mă bat, adăugă Porthos.
― Dar abia la ora unu, lămuri d’Artagnan.
― Şi eu tot cu domnul mă bat, spuse şi Aramis apropiindu-se de ei.
― Da, dar abia la ora două, se amestecă d’Artagnan, cu acelaşi glas liniştit.
― Şi acum, fiindcă v-aţi strîns toţi laolaltă, ― începu d’Artagnan, ― îngăduiţi-mi, domnilor, să vă cer mai întîi iertare. La auzul cuvîntului “iertare”‘, un nor trecu pe fruntea lui Athos, un surîs semeţ juca pe buzele lui Porthos şi un semn de împotrivire fu răspunsul lui Aramis.
― Nu mă înţelegeţi domnilor, ― urmă d’Artagnan ridicîndu-şi capul luminat în clipa aceea de soarele ce-i aurea trăsăturile fine şi îndrăzneţe, ― vă cer iertare dacă s-ar întîmpla să nu-mi pot plăti datoria faţă de toţi trei, căci domnul Athos are dreptul să mă ucidă cel dintîi, ceea ce răpeşte din valoarea poliţei dumitale, domnule Porthos, şi ceea ce-o face aproape egală cu zero, pe-a dumitale, domnule Aramis. De aceea, domnilor, vă cer încă o dată, iertare, dar numai pentru asta, şi acum, în gardă.”
No, cam aşa şi cu rezultatele mele la cele două concursuri la interval de mai puţin de o săptămână… 🙂 Şi urmează Swimathonul de la Cluj, unde înot câteva minute pentru tinerii de la Centrul Daniel, adică relaxare.

1. Bike 4 Mountains – 17 – 20 iun
2. X-Man Romania – 25 iun
 1.

Bike 4 Mountains
E declarat concurs, dar mai întâi de toate este plăcerea de a pedala în munţi prin locuri în care cu greu şi puţini ajung. Ai de parcurs trasee în 4 munţi – Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi, trasee pe care un turist obişnuit cu hărţile montane avute la dispoziţie cu greu şi le putea creiona. În plus a intervenit şi munca de a face ciclabili kilometri de poteci, uneori fără să fie la bază nici măcar urme de animale. Toate acestea s-au întâmplat pentru că oameni care şi-au petrecut viaţa prin acei munţi au dorit să împărtăşească lumea lor şi cu alţii care ştiu să aprecieze ce văd. Mă bucur că mă număr printre cei din urmă. Ne-au povestit organizatorii de numeroasele zile petrecute la amenajare şi m-am convins de acest lucru în concurs.
Merită citit articolul lui Horaţiu Câmpian de pe freerider.ro , descrie foarte bine traseele şi atmosfera de acolo. La câteva zile au apărut pe site şi cuvintele câştigătorilor – Timy Păcurar şi Kelemen Arpad.
Eu am avut în plus bucuria de a trăi un fel de remember when I was young, participând alături de sora mea Simona în echipa Vezentanii. Au fost echipe tari la toate categoriile, iar la general misiunea câştigătorilor n-a fost deloc uşoară. La mixt, unde eram direct interesaţi, au fost la start 13 echipe şi pot spune că au fost foarte bune. Au fost răsturnări de situaţie pe podium zilnic, s-au întâmplat accidentări, probleme tehnice, căderi fizice care au decis câştigătorii abia la sfârşitul ultimei etape.
Acum, în postura nouă de “iepure” am putut înţelege cu adevărat şi stările trăite acum doi ani de Dan Lupşa, coechipierul meu de atunci şi am apreciat foarte mult efortul Simonei de acum. Mulţumesc! Poate va scrie şi ea aici câteva cuvinte, aşa cum a făcut Dan acum doi ani.
Ca la orice concurs serios ne-am studiat adversarii, pe mulţi dintre ei îi ştiam şi le ştiam posibilităţile. Mi-am dat seama că multe din fete sunt apropiate de nivelul meu şi pot fi chiar mai bune. Oricât de mult mi-aş fi dorit, oricum le întorceam, nu ne puteam considera decât outsideri, mai ales că Simona n-a avut prea mult timp să se antreneze. Concluzia a fost de genul – să fim bucuroşi dacă terminăm pe locul 5, dar sperăm şi la mai bine. Ne bazăm pe constanţă, sperăm să mergem din zi în zi mai bine.
start etapa 1 Iezer-Papusa – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa 1 Iezer-Păpuşa a fost mai deosebită ca acum doi ani. A avut înainte de coborârea finală de 6km o zonă de neutralizare traseu de 15km. A fost etapa în care s-a conturat pregătirea fiecărei echipe, ne-am putut da seama în realitate cum stăm.
Am încheiat pe locul 6 dar cu specificaţia că echipa Andreei Dan (care era în faţa noastră) a avut probleme tehnice ireparabile şi practic de acolo Andreea a continuat concursul singură pentru a fi finisher. Nu mă aşteptasem ca Hoinarii să termine primii la 10 minute de restul, nu mă aşteptasem ca Patricia să fie aşa bună şi să termine pe locul 3. În fine, de fapt oricât mă uitam la alţii, cel mai important era să mergem noi bine. Mă aşteptasem ca fetele tinere să fie primele. Mi se părea că locul 1 era deja adjudecat de Hoinari care erau peste ceilalţi ca pregătire, tot ce trebuiau să facă era să nu forţeze, eventual să aibă o pierdere controlată dacă urma o zi mai proastă.
profilele etapelor – From Bike 4 Mountains 2016
numar de concurs – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a doua Leaota avea la început o urcare grea de peste 17km şi peste 1000m diferenţă de nivel. Va fi greu pentru noi să progresăm pe coborâre. Nu aveam alt atu totuşi.
A fost cred etapa care a contat cel mai mult, care a afectat cele mai multe echipe. Echipa NoMad Merida CST3 cu Suzi a avut o cădere fizică, Hoinarii au avut primele probleme tehnice, de la Mountain Riders Tibi se accidentase la mână şi erau cam dezamăgiţi, iar noi cu atâtea probleme în jur am terminat abia pe 7! A fost etapa în care Giant Team a Patriciei a terminat prima la peste 18min de următorii – echipa Formula Prima a lui Emese Fodor. Emese cu Joe Indianul aveau să fie de fapt una din puţinele echipe care a mers ceas, constant, etapă de etapă, progresând în clasament încet şi sigur. Noi deja aveam probleme cu Siculus Alpin Club a lui Karacsony Kinga, care clar erau mai buni pe urcări, iar etapele următoare se încheiau pe urcare. La general am rămas pe locul 6. Deja şansele noastre de “mai bine” de locul 5 erau mai degrabă vise.
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a treia Piatra Craiului n-a început prea bine. 29’er pentru Simona, dar cauciucurile ne-au jucat festa. Numai de întârzieri din motive tehnice nu aveam nevoie, conform devizei “noi nu putem avea luxul să greşim”. Ca multă lume, am avut şi noi probleme cu noroiul de la început. S-a adunat pe schimbătorul faţă noroi cu carul şi pur şi simplu ne-am oprit că nu mai putea coborî pe foaie mică. Cunosc tipul de schimbător, era clar că intrase ceva acolo şi se blocase. Jumătate din bidonul Simonei şi aproape tot al meu s-a dus pe curăţare până am scos pietricica. Am crezut că toţi au trecut de noi, am aflat pe urmă la Hoinarii au avut probleme şi ei. Am pierdut câteva minute care au contat. Pe pârâu a trebuit să trec în faţa echipei BikeExpert Racing Team a Ralucăi Cătană tocmai ca să-i grăbesc şi să încerc să-i ajung pe Siculus, sperând ca Simona să nu aibă probleme. I-am ajuns din urmă pe când să scape de pârâu pe Siculus şi măcar ştiam că nu-s la mare distanţă. Cu 20km înainte de final, pe coborâre, la PA-ul dinainte de Prapăstiile Zărneştilor i-am şi depăşit dar degeaba: tot au terminat cu aproape 15min înaintea noastră, urcând în clasament în faţa noastră.
Partea bună a fost că pe vreo două porţiuni de coborâre în viteză Simona a fost mai rapidă ca mine, iar partea proastă a fost că, deşi am rămas pe 6 la general, echipa NoMad Merida CST4 a Doinei s-a apropiat la 6 minute de noi.
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a patra şi ultima din Bucegi e cea care-mi place cel mai mult. Aş spune că mi se potriveşte dacă nu ar fi porţiunea finală de 6km de urcare pe asfalt în Cheile Grădiştei. Aveam să încercăm să ne menţinem cât putem în faţa Doinei până la porţiunea de push-bike, iar de acolo consideram că cel puţin în spate nu vom mai avea probleme. Nu ştiu cât m-au crezut pe cei de la Siculus când le-am spus că nu ne luptăm cu ei, că cele 9 minute avans ale lor sunt prea mult pentru noi având în vedere finalul în urcare.
finish etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
clasament final mixt – From Bike 4 Mountains 2016
Cert e că pentru prima dată am împins din cand în când pe Simona, că la push-bike am ajuns în faţa Doinei şi aproape de Siculus, că la PA-ul de la baza urcării finale i-am văzut pe Siculus care s-au grăbit să ridice ancora şi să plece. Am pierdut incă aproximativ 3 minute faţă de Siculus pe acea urcare şi în final ne-am clasat pe locul 5, cu timpul total 20h21min44s, la peste  o oră de locul 3. Hoinarii abandonaseră.
Podiumul a fost Giant Team, Formula Prima şi Mountain Riders. Dacă e vorba de părere de rău e că puteam fi noi pe locul 4. 🙂 Atât, că oricum şi locul 5 nu ni s-a datorat doar meritelor noastre ci şi conjuncturii. În rest, foarte mult ne-au plăcut traseele, nu ştiu dacă mai rabd 2 ani până să parcurg ceva asemănător. E altceva MTB-ul faţă de alergare. Voi mai căuta vreun concurs care măcar pentru o zi să-mi aducă aminte de 4 Munţi.
Foarte frumos concurs, deosebit şi greu! S-a văzut la premiere că lumea nu prea mai avea putere să spună multe. Acum doi ani echipele de pe podium au spus fiecare câteva cuvinte despre cursă. Impresiile lor pozitive “de acasă” sunt însă împărtăşite şi vor rămâne scrise, am şi citit câteva.

Top

 2.

ultimele pregatiri inainte de start – From X-Man Oradea proba full
X-Man Oradea – proba full
Urma pentru mine în 5 zile ironmanul de la Oradea. Speram să mă pot recupera, având în vedere că n-am tras la maxim. Am promis că dacă nu mă simt bine abandonez şi că nu forţez. N-a fost greu să mă ţin de promisiune. 🙂 De fapt problema principală a fost capul, care judeca dar nu mai avea hotărârea de a aplica o decizie şi o amâna la infinit.
A fost alt fel de concurs. De această dată n-a mai fost la mijloc farmecul unor peisaje, provocarea unor coborâri, drămuirea unui efort ca să rezişti 4 zile, monitorizarea coechipierului ca să ştii cum să mergi, ci a fost vorba de un efort extraordinar care parcă începe cu o joacă – proba de înot. Ai un termen limită de 2h20min pentru 3,8km de înot în 8 ture, dar parcă nici nu contează, ieşi răcorit din apă, oricât de caldă e tot nu simţi zăpuşeala de afară.
Dar toate se adună. Aici parcă încurajările contează mai mult, iar problema e că nu-ţi dai seama cât eşti de sfârşit sau proaspăt decât după ce începi proba de alergare, poate la câţiva kilometri.
Pe mine proba de înot m-a “liniştit” complet. N-am reuşit să mă adaptez la apă, n-am fost în stare să iau decizia de a-mi da jos ochelarii deşi nu vedeam cu ei balizele (înainte cu o zi am dat o tură fără ochelari, că-i uitasem, n-am avut aşa probleme dar tot am făcut vreo 500m), cred că mai mult m-am agitat stânga-dreapta decât am înotat. Aveam gesturile de la baba-oarba, n-am reuşit să înot relaxat decât spre sfârşit când m-am hotărât să nu mă mai uit decât la mal chiar dacă urma să fac apoi o ajustare de zeci de metri spre balize. 2h05min08sec a durat proba mea de înot, am ieşit printre ultimii (poziţia 71).
From X-Man Oradea proba full
Bicicleta, 180km, iar n-a mers ok. M-am trezit de la început cu o durere uşoară de cap de care nu izbuteam să scap. Era şi tot mai cald. Eram dispus să fac un anumit efort şi acel efort însemna 26km/h media, nu 30 sau mai mult. Abia după 60km, după ce am renunţat să mai iau la schimb bidoane cu izotonic şi am trecut pe apă, stropindu-mă regulat, am început să-mi revin, să intru într-un echilibru. Erau peste 38 grade şi schimbam bidoanele la fiecare trecere pe la biserica din Cetariu, deci de 2 ori pe fiecare tură din cele 5 care rămăseseră din cele 7. Şi nici n-am mai fost depăşit, avioanele deja trecuseră. Timpul cumulat la bike cu cele 2 tranziţii şi prima tură de alergare a fost de 7h16min42sec (al 43-lea timp).
selfie cu prieteni in timpul alergarii – From X-Man Oradea proba full
From X-Man Oradea proba full
La alergare a fost în sfârşit acceptabil, nici n-am alergat rău, 4h40min (al 29-lea timp). Am fost mulţumit că nu m-am simţit aşa sfârşit ca anul trecut, dar şi timpul meu total a fost mult mai slab, cu peste 1h30min (14h02min12sec, poziţia 42 la general şi 11 la categorie).
Mulţumesc încă o dată pentru sprijinul celor din jur, pentru umorul comentariilor, pentru gheaţă… Adaug ce-am scris şi pe FB.
O doamna (eram in stadiul de memory erase de alergat in nestire fara ganduri si nici nu stiu cine era) statea la tasnitoare. Cand i-am spus ca mai am peste 20 de ture nu s-a descurajat. 🙂
Dupa finish m-am dus la PA-ul cu gheata sa mananc ceva si sa-mi revin. Din experienta, dupa efort mare, la cateva minute ma simt mai slabit si trebuie sa mananc si sa beau ce pot pana atunci si abia apoi sa ma relaxez. Si in orice caz nu-mi place sa vorbesc, e un efort suplimentar. Asa ca mi-am lasat tot ce tineam in maini, inclusiv medalia si panglica de finisher la standul de bici.
Masaj, prima data cand mi se face, langa PA, multumesc! Apoi tot la PA ma pomenesc luat in primire de Marmota (care terminase de ceva vreme) si de voluntari: mi-au dat rosii sarate, gheata, tot ce am vrut. M-au pus sa ma asez pe blocurile de gheata si dupa cateva minute, Marmota: ar trebui sa te ridici si sa pleci, ca altfel n-o sa mai poti umbla. Eu: am terminat! M: Si de ce nu spui asa? Eu, in gluma: am constatat ca e mai bine sa te duci la PA-uri ca si concurent, nu ca si finisher… 🙂
Să ne vedem cu bine şi sănătoşi şi dacă se poate la concursuri mai normale! O vreme…
Multumesc pentru poze fotografilor!

Top

Oct 102015
 

La start – Mulţumesc pentru poze fotografilor! From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Multă lume a dorit să vină la Maraton Piatra Craiului în acest an! Conştient sau nu, nu are cum să nu te influenţeze şi să nu apreciezi continuitatea acestui concurs, mai ales în condiţiile de astăzi, când constaţi că planul cincinal atât de mult hulit din trecut s-a transformat deplorabil în lipsă de viziune şi schimbări de pe o zi pe alta, într-o lipsă de predictibilitate care enervează pe toată lumea cu cât de cât bun simţ. Am venit şi eu pentru a treia oară, dar efortul meu a fost incomparabil mai mic decât al acelora care au ţinut neaparat să vină deşi aveau alte planuri ziua următoare, inclusiv şi un alt maraton la Bucureşti.
Îmi place să văd oameni, tot mai rari, care îşi urmează un crez, care perseverează pe o cale pe care cei din jur i-au încurajat an de an şi i-au asigurat că nu greşesc, că e un lucru bun. Pentru că semnalele celor care ţin la tine te pot convinge că ceea ce faci nu e încăpăţânare ci se bazează pe discernământ. Eu cred că mai ales de aceea Maraton Piatra Craiului a răzbit atâţia ani, şi din câte ştiu e concursul de trail running cu cea mai mare longevitate de la noi, pentru că nucleul a fost înconjurat în mod fericit de cei apropiaţi şi toată această celulă a fost la baza atmosferei actuale. Fiecare dintre cei care au participat de-a lungul anilor au contribuit cu o părticică la ceea ce este MPC, au făcut parte din atmosferă. Abia apoi a contat frumuseţea acestui munte.
1. Sfârşitul de an competiţional
2. Cum a fost anul acesta, pe scurt
3. Walking Month
4. Concursul meu
5. Să vrei să fii primul

10 ani – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
de pe traseu – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
înainte de start – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Sunt şi alte concursuri deosebite, chiar dacă nu de alergare. care acum sunt într-o pauză – sper că temporară. Ceva la un moment dat le-a întrerupt firul şi poate exemplul MPC le va da un nou impuls la viaţă.
Top

 

Concursul acesta marchează şi sfârşitul anului competiţional 2015. La unele discipline, cum e orientarea – Cupa Berii la Orientare – concursurile de final sunt ca între prieteni – simpatice, de socializare, de poveşti la gura sobei. Nu contează aspectul competiţional. Am să mă duc acolo şi-n acest an. La MTB pentru mine concursul de final a fost Maratonul Clujului (fostul Maraton Gilău) organizat de Clujul Pedalează, despre care n-am apucat să spun mai nimic şi pun acum câteva poze.

From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB

Top

 

Cum a fost anul acesta, pe scurt
Maraton Piatra Craiului are latura competiţională foarte puternică, toată lumea îşi doreşte un loc bun, unii să câştige. Mulţi îşi încearcă forţele pentru prima dată la un maraton tot aici, din multe motive, şi poate unul dintre ele este şi acela că se permite încheierea cu fruntea sus, fără abandon, a acelora care se opresc pe parcurs la Casa Folea, Şaua Funduri sau Plaiul Foii. Fiecare cu maratonul lui, important e să simtă atmosfera unui mare concurs şi să prindă gustul alergării montane, să-şi dorească mai mult!

Cum a fost anul acesta? Aproximativ 800 de concurenţi, cei mai mulţi de până acum! Traseul a fost puţin schimbat în porţiunea de coborâre din Şaua Funduri, au fost voluntari care au ajutat la modificare cu săptămâni înainte. S-au ocolit şi s-au protejat porţiunile mai periculoase, a devenit ceva mai lentă parcurgerea dar nu mai riscai să te accidentezi din vina celor din jur ci mai mult din cauza ta, mai ales că a fost mai alunecos traseul faţă de anii trecuţi. Multe poze şi încurajări pe traseu, mulţi prieteni şi cunoscuţi au participat acum. Vreme bună, drone şi elicopter, vizibilitate până în depărtări sunt aspecte care au completat concursul. Mi-a plăcut filmarea cu drona pe care am văzut-o ulterior pe TVR.

Am tot stat să mă gândesc şi eu ce vreau de la MPC şi mai ales ce pot. Şi totul s-a lămurit de la sine. După ultima etapă (a treia, şi am participat la toate – trail şi MTB) – Cluj trail-running de sâmbătă 12 septembrie urmat duminica de Cluj MTB de la Mănăstirea Muntele Rece, mi-am dat seama că am nevoie de o pauză. E greu să ai concurs de trail de peste 20km şi apoi pe acelaşi traseu în ziua următoare MTB. Pe urcarea de Păltinei mai mult am mers pe lângă bicicletă, ca niciodată. Dar măcar am terminat în clasamentul general pe categorie pe locul 1 la trail şi am reuşit să mă menţin pe locul 3 la MTB. Pauza în schimb n-a fost decât de câteva zile, pentru că am primit o propunere…

Sus, cu Szenasi pe urmele mele – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Top

 

Walking Month
Şi acea provocare a fost concursul pe echipe Walking Month. Citez: OUR GOAL This year, it’s about walking and doing a good deed at the same time. Your walked steps will contribute both to your health and to equipping the Intensive Unit Care of the Hospital for Children in Cluj. All money raised from participation fees will go to this cause. 

Ziua MPC – From Walking Month
Saptamana MPC – From Walking Month
Saptamana MPC – norma făcută – From Walking Month

E un concurs pe echipe de câte 4 participanţi, şi sunt înscrise 164 echipe, în care fiecare participant poartă o brăţară care numără paşii. Câştigă echipa cu cei mai mulţi paşi făcuţi. Care e numărul de paşi pe care e bine să-i faci zilnic pentru sănătatea ta? 10.000! Asta înseamnă că, pe lângă activitatea obişnuită trebuie să dedici minim o jumătate de oră pentru tine, să faci o activitate fizică. Nu intru în amănunte, dar partea motivantă la acest concurs e că nu ţi se arată decât paşii care te despart de cel din faţa ta, la fel şi pentru paşii echipei din faţă. Nu se ştiu echipele, componenţa lor e o nebuloasă, dar e fun… atât că din când în când mă simt ca un cobai la care i se studiază fiecare mişcare şi obicei 🙂 . Normal că nu spun acum în ce echipă sunt, că suntem la mijlocul concursului: 21 septembrie – 20 octombrie. Ne-am stabilit şi un plan de număr de paşi zilnic, rezonabil, nu bazat pe entuziasmul de început, doar e vorba de o lună. Şi vreau să spun că, deşi nu am reuşit cu toţii să ne respectăm norma, media dupa peste 2 săptămâni aşa iese. Adică se vede că am experienţă 🙂 .

Să vă spun cum puteţi pierde zile de înregistrare în programul Mi Fit de pe mobil? Simplu! Soluţia este călătoria în timp! Asta am păţit eu, nici n-am apucat să mă dumiresc bine de program şi cum trebuie să procedez… În primul rând trebuie Android 4.4 minim. Şi cine are în casă mobil mai nou cu aşa ceva? Aţi ghicit! Fetiţa! Şi uite-aşa sunt nevoit să aştept să vină de la şcoală, să sper că e bine dispusă… Luna aceasta n-am întrebat-o de note, nu ştiu dacă a sesizat. Şi după ce încarc paşii, după două zile îmi dau seama că nu-i ceva în regulă. Azi e luni sau marţi? 21, 22 sau 23? M-am ramolit! Ba nu, data mobilului a fost schimbată! Dar cine şi de ce? De ce nu-i pe automat? Şi-mi cade fisa: jocurile. Are jocuri cu îmbrăcat păpuşi, cu îngrijit bebeluşi. Păi cum să-ţi plângă bebeluşul de foame, să-ţi scrie “mamă rea” pe ecran că ai uitat câteva zile să-l hrăneşti? Întoarcere în timp! Back to the roots! Şi cum am setat data corectă, fără nicio întrebare de genul – ai copii, dacă da apasă tasta ok etc, programul a scris în dreptul paşilor mei un mare zero. În fine… Am decis să fac print screenuri în fiecare zi.

Şi uite-aşa m-am pomenit că alerg zilnic, în loc de pauză, cu un ritm debordant de 6 la mie, că oricum nu eram refăcut şi contează mai mult cadenţa. În rest mai puţin înot şi doar cu citybike-ul la serviciu. Şi la mijlocul Walking Month, în care alerg cam de un semimaraton zilnic, ce trebuie să fac? Să alerg bine la Maraton Piatra Craiului! Hai să fim serioşi, eu sunt om obişnuit totuşi…
Top

 

Concursul meu
Ce contează mai mult, rezultatul personal sau echipa? Am ales echipa. Am alergat şi în zilele dinainte de MPC. Cum e să folosesc beţe de tracking la un maraton, nu la ultra? Bună ocazie! Când cred că mă vor ajuta cel mai mult, la început sau la sfârşit? La sfârşit, pe urcarea Diana! Aş fi fost foarte mulţumit să-mi bat timpii de anii trecuţi de pe Diana, şi acolo n-am urcat rău, va trebui să-mi dau sufletul acum.

Coborâre de pe Diana – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Start şi început acceptabil. Atât că încetul cu încetul mă topesc. Ştiu alături de cine ar trebui să alerg şi nu e cazul acum. Nici nu are rost să mă uit la ceas. În mod normal ar trebui să-l ajung pe Sorin până la Şaua Funduri. 2h25min a durat urcarea, mai mult cu peste 10min faţă de anii trecuţi. Poate fără beţe era şi mai rău. Apoi a urmat coborârea, mai greu cu beţele mele dintr-o bucată. Şi după 3h mă lasă acumulatorul la ceas. Pentru mine contează, n-am să mai ştiu ce fac la Diana. În spatele meu e Szenasi. Cei din faţă dispăruseră, alergam practic singuri de o bună bucată de vreme. Am văzut în poze că tot în urma mea a fost, încă din Şaua Funduri. N-a vrut să treacă în faţă, îi convenea ritmul meu. Şi dacă tot alergam împreună l-am întrebat cât mai avem şi cât a trecut: 15km şi 3h47min. Adică mai avem încă vreo 2-3km până la Plaiul Foii şi ne apropiem de 4h? Şi terminăm în 6 ore dacă mergem în ritmul ăsta? Rezultatul a fost că m-am mobilizat. S-au tot adăugat minute întârziere pe coborârea mai tehnică, nu prea mergeau picioarele şi simţeam că alunec. În continuare însă am mers bine, peste ritmul din anii trecuţi. M-am oprit minimul necesar la Plaiul Foii. Abia pe urcarea Diana l-am ajuns pe Sorin şi am încheiat în 5h34min, cel mai slab rezultat al meu, dar am făcut la paşi! 🙂 Peste 42.000! Iar pe întreaga zi mi-am bătut recordurile zilnice – am depăşit 63.000 de paşi. De mai multe ori am parcurs distanţa din centru la cabana Gura Râului unde eram cazat cu Nicu.
Update: locul 17 categorie, 88+2 general. Mulţumesc Adrian Chihaia pentru ritmul de pe coborârea de la Diana până la Zărneşti!.

La finish, un sprint, că doar e concurs – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
Cei trei ani, comparativ – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
Cei trei ani, comparativ, se termina acumulatorul la km 19 – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Top

 

Să vrei să fii primul
Am trecut şi eu pe urcarea Diana pe lângă băiatul care a avut probleme. Toată lumea întreba cu ce poate să ajute. Erau mulţi care erau în jurul lui. Am recunoscut-o pe Florina. Îmi pare rău că a trebuit să vină salvamontul să-l coboare. Respect pentru Adi Vălean şi toţi cei care l-au ajutat. Pur şi simplu se întâmplă. A fost printre primii, şi-a dorit foarte mult un podium pentru că e capabil de asta. A arătat la 2×2 Race, unde a fost printre primii la echipe. Nu ai cum să fii primul dacă nu lupţi până la epuizare. Pentru că şi ceilalţi fac la fel. Povestea lui Pălici spusă pe scurt de Luci Clinciu e un exemplu. Vrei să fii primul? Aşteaptă-te să cazi de sus! Va veni dăţile următoare şi va fi şi primul. Are de la cine să înveţe… în familie. Cine-i bun nu renunţă şi nu se descurajează. Poate fiecare dintre noi a avut cândva o întrebare la care a trebuit să răspundă: vrei să fii om obişnuit sau nu? Şi întrebarea asta nu ţi-o pui după 40 de ani, că Maria Magdalena a fost doar una. 🙂 Partea fun e că ambele variante sunt bune, nicio cale nu-i uşoară, important e să rămâi om.

Să ne revedem cu bucurie în următorii ani!

La festivitatea de premiere, abia am aşteptat tortul – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Şi câteva linkuri la pozele fotografilor – le mulţumesc:
Oana Grigore – MPC2015 – Plaiu Foii 2, MPC – Plaiu Foii 1, MPC – Plaiu Foii 3, Start şi Botorog
Cristian Constantinescu
Andrei Popescu
Feel Good Team
Viorel Micu
Ivanov Octavian – Botorog in sus, De la Diana pana-n Zarnesti
Viorica Cristea
Fodor Corina Maria – Saua Funduri
George Soare

Oct 082014
 

multumesc pentru poze, voi pune linkuri la final
acum vad ca fotografia a fost pusa mai intai pe romanticu.org , eu sunt de parere
ca nu-i bai, merita – Saua Funduri – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

Se apropie sfârşitul de sezon competiţional şi fiecare îşi pune ochii pe câte un concurs care să-i marcheze încheierea de an ca o sărbătoare. Pentru mine la MTB sărbătoarea a fost Maratonul Gilăului, aproape de casă. Pentru alergare alegerea a fost uşoară – maratonul din Piatra Craiului. Am spus de la început că anul acesta e anul alergării, că anul viitor e posibil să fie anul triatlonului. Faţă de anii precedenţi, în care in majoritate concursurile la care am participat au fost de MTB, anul acesta bilanţul a arătat 15 competiţii de alergare (cu Piatra Craiului), 7 de MTB şi 1 de triatlon. Dacă la MTB rezistam şi mă recuperam rezonabil de la o săptămână la alta, altfel stau lucrurile la alergare, unde picioarele nu mai au protecţia oferită de roţi. Efectul a fost o scădere a vitezei de alergare pe care încercam s-o compensez pe urcări, cu oboseala de rigoare. La MPC am pornit după trei săptămâni consecutive de concursuri: Ciucaş ultratrail, Maraton Gilău MTB şi Făget-Tour semimaraton.

medalia de finisher – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare
startul – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

Anul trecut am fost la concursul din Piatra Craiului, am văzut că multă lume îl tratează ca pe un bun prilej de a alerga printr-un peisaj deosebit alături de cei buni, de prieteni, performanţa sportivă trecând pe un loc secundar fiind cel mult o luptă cu propriul record precedent. Eu nu mă pot dezbăra de spiritul de competiţie, ştiu că odată ajuns la start n-am cum să mă detaşez, să privesc relaxat marea de oameni cum se mişcă, să întreb de sănătate pe cei din jur. Aşa că plec la drum cu lecţiile făcute, îmi fac un tabel cu timpii intermediari de anul trecut şi ce e mai esenţial, ca să nu mai am grija unei hârtii, îmi scriu cu markerul pe antebraţul stâng. Obiectivul mi-e clar – idealul un 5h (anul trecut am avut cam 5h09min). Mi-am recapitulat plusurile şi minusurile: anul trecut am fost mai obosit la start dar starea generală era mai bună, nefiind afectat de atâtea competiţii de alergare, acum eram cu ceva mai bun pe urcări şi speram ca prin motivaţia de concurs să nu pierd prea mult pe porţiunile de viteză mai mare.

tabelul cu timpii de anul trecut, mai jos am trecut după concurs câţiva din timpii lui Szaby – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

Am povestit de planul meu cu oricine era în stare să mă asculte, aşa că lista cu timpii a ajuns şi la Cozmin Ardelean, cu Sorin Hosu – coechipierul de la 2×2 – urma să mă mai întâlnesc pe parcurs, el având posibilitatea să ia un start mai puternic, iar cu Radu Vădan practic am alergat alături mai mult de jumătate de cursă. Până la Vârful Funduri totul a decurs normal, luptându-mă după un început mai bun ca anul trecut (am tot PR-uri pe Strava până la Măgura), să mă menţin cu câteva secunde în faţa partenerului meu virtual – modul “course” real al meu de anul trecut. Ştiam că va fi un timp greu de bătut pentru mine, că la fiecare concurs trag cu dinţii să scot maxim, că acum trebuie să fiu mai câine decât câinele de anul trecut. Radu era după mine, mă mai întreba de cum stăm, avea chef de vorbă. Cică să-i spun un banc! 🙂 Păi dacă sunt în stare să vorbesc înseamnă că-l părăsesc pe Laurenţiu virtual care profita de orice denivelare mai mică ca să accelereze! Sus, înainte de coborârea Valea Urzicii, la îndemnul lui Radu m-am uitat în jur: o vreme superbă, soare, şirag de oameni care urcă şi coboară, valea acoperită cu nori pufoşi albi. Pun mai jos şi o poză reprezentativă, cu care ocazie mulţumesc şi fotografilor pentru efortul şi perseverenţa lor deosebită. Eram în grafic, chiar mai bine, deşi timpul de avans se redusese la zeci de secunde. Îi văd pe Lazăr Sângeorzan, pe Paula Dogaru în spate, îmi pot da seama şi-n realitate cum stau. În faţă au scăpat Cozmin – bravo lui, Robike, deci am obiective.

Saua Funduri – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

Încep coborârea pe Valea Urzicii, atent să nu derapez. Trec de corzi, mă ţin de ele ca să le am sub control, mi-e teamă că dacă le las libere se mişcă şi pe neaşteptate mă pot atinge şi dezechilibra fix când fac vreo săritură. Îi fac loc apoi la Lazăr să treacă, coboară mai repede ca mine. În spatele meu undeva e Radu. Ajungem la zone cu pietriş, mergem în zig-zag după cum e cărarea. Încep avertizările lui Radu de căderi de pietre. Mă trag de fiecare dată din zonele expuse pe o margine sau alta, lăsând povârnişul plin de pietre liber. Anul trecut mă lovise un bolovan în gleznă, norocul meu a fost că purtam gaitere şi bolovanul se urnise din apropiere şi nu avea viteză. Acum însă până la urmă am încurcat-o: m-am tras ca de obicei spre peretele de stâncă şi am privit în sus să văd ce se întâmplă. În faţa mea doar povârnişul, ca un tablou plin de pietre. Nici una nu mişcă, sau?! Sare de undeva o piatră cât pumnul, se izbeşte de un bolovan şi îşi schimbă direcţia fix spre ochii mei. Atât am apucat: să fac o mişcare uşoară din cap. Piatra a zburat ca din praştie şi m-a lovit în pomet. Cred că am stat câteva secunde uluit. Când m-am uitat în jos mâna mea stângă care din ceva motiv era orientată cu palma în sus era plină de sânge, iar pe antebraţul drept iar erau pete. M-a ajuns Radu, îi mulţumesc pentru încurajări. M-am pipăit puţin cu mâna dreaptă, eram umflat dar durerea nu era mare. N-avea sens să stau, ştiam că Laurenţiu de anul trecut sigur aleargă undeva în faţă 🙁 . Mă luptam cu cineva la care singurul dezavantaj era că nu putea scoate un timp mai bun de 5h09min. Sângerarea s-a oprit, ne-am gândit că mai jos vom găsi pe cineva să se uite la rană şi să pun ceva pe ea. Aşa a şi fost, salvamontiştii au vrut să mă ajute dar n-am avut răbdare. Mă simţeam bine, minus că eram supărat. Nu m-am gândit că arăt ca Rambo, după cum spunea un prieten. Eram supărat că degeaba mă feresc eu şi cobor cu grijă dacă alţii nu procedează la fel. Un singur centimetru dacă mă lovea piatra mai sus, în stânga sau în dreapta putea avea urmări mai grave. În fine, tot oscilam cu gândurile, ba la cursă, la faptul că deja sunt în urmă cu un minut, ba la accident. Am comparat povârnişul cu pietre cu un lac în care dacă arunci cu pietre făcând “broscuţe”, acestea fac salturi tot mai largi. Diferenţa e că la povârniş pietrele sunt în cădere şi viteza lor tot creşte. M-am gândit că poate unii nu ştiu că nu trebuie frânat pe pietre, că viteza maximă nu e dată de cât de repede poţi coborî, că ea marchează acel punct în care pietrele încep să se urnească sub picioare. Fiecare om pentru asta îşi îmbină anumite tehnici, folosindu-se de tufe, de teren, călcând ca pisica, ghemuindu-se, mişcându-şi corpul, mărindu-şi cadenţa, orice numai să-şi micşoreze inerţia de frânare pe pietre şi să-şi controleze viteza. Când eşti obosit, când ţi-e frică corpul e mult mai rigid, dar dacă eşti la concurs te ia adrenalina… şi greşeşti.

 – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare
coborârea de la Spirlea – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

Am făcut un calcul, reflectat în parte şi pe poza cu timpii mei de anul trecut (nu de acum) şi cu cei ai lui Szaby care a câştigat concursul. El a terminat în 3h42min, eu în 5h09min. Cel mai mult a câştigat pe urcări, cred că şi 5min/km, de exemplu pe urcarea la Şaua Funduri pe 3km a fost mai rapid cu 19min, pe urcarea Diana cu 12-13min. Şi eu nu urc chiar rău! Cred că practic cel mai puţin timp am pierdut tocmai pe porţiunea tehnică de 1km de corzi şi continuarea, cam un minut! Eu însă am avut trafic, n-am tăiat-o direct la vale cum aş face când aş fi singur. Dacă aş fi pierdut doar câte un minut la fiecare km faţă de Szaby timpul meu final era de 4h20min! Am fost hăt departe de acest timp. Aşa că concluzia e clară: nu se merită să te grăbeşti pierzându-ţi controlul pe porţiunile tehnice, respectă-i pe cei din faţă. Au ajuns acolo pentru că au fost mai buni! Vrei mai mult, vrei să nu stai la coadă… Să fie MPC sărbătoare pentru toţi!

faţa vizibilă a “lunii” – aproape de Plaiul Foii – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

La Plaiul Foii am ajuns cu bine, am început să mă gândesc numai la Diana şi la cursă. Mi-am umplut un bidon cu apă şi m-am spălat puţin din mers. Mie-mi place să urc, trebuie să încerc acum să dreg busuiocul, că la vale nu voi putea alerga repede. Aveam în faţă pe cineva care urca bine, abia mă ţineam de el. Anul trecut a fost Adi Vălean, dar anul acesta el a fost zmeu faţă de mine. Acum am văzut că cel din faţă a fost un băiat Rus Marius din Mediaş. Cumva, cumva m-am ţinut la câţiva zeci de metri de el, m-am putut apropia doar la sfârşitul urcării. Pe parcurs am reuşit să mai trecem de câte cineva, la un concurent care s-a aşezat chiar i-am spus (poate a sunat cam răstit) “ridică-te în puii mei”. Nu cred că i-a sunat ca o glumă, eu am vrut să fie îndemn. Aproape de vârf spre surprinderea mea am constatat că nu-s departe mai mulţi alergători, i-am recunoscut pe Vlad Sâncrăian şi pe Paula. Sus m-a întrebat şi Luci cum mă simt, chiar n-aveam probleme, aşa că am luat-o la vale cât de repede am putut. Cei din faţă parcă intraseră în pământ. La ultimul PA la Colţul Chiliilor am reuşit să trec de vreo doi concurenţi şi am început să-i văd pe cei din faţă. Nicicum n-am mai reuşit să-l ajung pe Vlad, ce să mai spun de Paula, deşi la un moment dat el era doar cu vreo 20m în faţă. Foarte greu coboram sub 5min/km aşa că ierarhia a rămas neschimbată la final. Semnalul că Laurenţiu de anul trecut terminase cursa a venit cu aproximativ 1km înainte de finish, de data asta a fost mai bun 🙂 . Timpul meu final a fost de 5h15min, locul 69 la general şi 12 la categorie. Anul acesta au fost mai mulţi concurenţi ca anul trecut şi mai mulţi buni, aproape 700, păcat că iar au fost în acelaşi weekend MPC şi Maratonul Internaţional Bucureşti.

coborarea de pe Diana – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare
pagina 3 – From Maraton Piatra Craiului ca o sărbătoare

Le mulţumesc pentru încurajări, pentru poze, pentru implicare la toţi, cu un plus copiilor de pe traseu. Am zâmbit în sinea mea când am văzut că cei mici îmi întindeau palmele de încurajare, mai ales cei de pe dreapta, că ceilalţi subit deveneau reticenţi. 🙂 Premierea mult aşteptată mi-a dat prilejul să mai strâng mâna cu “adversarii” mei şi mă bucur că printre cei chemaţi la rampă au fost şi d-l Dinu şi Marlene care sunt puternic ataşaţi de munţii aceştia. Să ne vedem cu bine!

poze:
Simon Levente Attila
Radu Cristi
Andreea Stroisteanu
Roxana Alupulesei
Ionel Maftei
Fisheye.ro
Mihai Munteanu
Alex Fodor

Jun 152014
 

locul 2 la master – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

La început – cuvintele prietenului şi partenerului meu de echipă – Dan Lupşa

“În acest an a avut loc o modificare în echipa San Marco – Simu Sorin – colegul meu de echipă de la ediţia trecută, a fost nevoit să renunţe datorită unor probleme de sănătate.

Am promis că am să fiu cu gândul alături de el şi nu voi dezamăgi echipa, echipa care s-a reformat cu Laurentiu.
În acest mod am purces la anunţarea organizatorului principal, CarpathianMan, adică Lucian Clinciu, şi astfel am fost acceptaţi în noua formulă.
A fost frumos…

prima zi la start – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

A fost plăcut să mă văd alături de cunoştinţe din ediţiile trecute şi nu numai. Acest gen de competiţie de anduranţă, desfăşurată pe parcursul a 4 zile, prin zone montane deosebite… a făcut ca la linia de start să fie rideri puternici.
Din această ediţie Lucian a decis să mai introducă o zi, adică un masiv montan: Iezer-Păpuşa.
Împreună cu Veze am decis să nu luăm în serios prima zi, să nu tragem, să mergem doar la 80%, pentru a ne salva energia în zilele ce vor urma, zile ce am considerat a fi mai dure. Bine am făcut, astfel am luat “pulsul” riderilor şi astfel am făcut o mică strategie care a mers de minune.
In prima zi, adică
1 – Etapa 1, cu startul din Câmpulung şi sosire în Stoeneşti, am sosit pe locul 3, la doar 1+ min.
2 – Etapa a 2-a, cu startul din Stoeneşti (AG) şi sosire în Cheile Grădiştei, a fost mai plăcută şi astfel am început să “rulăm” mai cu foc. Am sosit pe locul 2.
3 – Etapa a 3-a fost etapa mai de viteză, dar mai cu surprize, adică a fost mai “umeda”, prin traversarea direct printr-un pârâiaş/curs de apă bolovănos şi foarte interesant. Am sosit din nou pe locul 2 după cei de la Mureş.
4 – Etapa a 4-a am decis să dăm totul din nou. Vezentan a mers exemplar, doar că … după doar 3 km am tăiat anvelopa spate. Ei, de aici a început un declin. Am decis să pun camera şi am uitat să curăţ cât de cât anvelopa de posibilii spini şi astfel am rulat mai tot timpul cu roata moale, având multe pauze de umflat roata. Dar Veze era acolo unde trebuia şi astfel am dus în repetate rânduri “marşuri de recuperare” care au fost foarte interesante şi plăcute pentru mine.
Astfel am reusit sa trecem pe locul 1 la etapă şi un loc 2 la general.
Pe această cale mulţumesc încă o dată colegului de echipă Laurenţiu.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Despre organizare … pot spune că s-a organizat din suflet, cu oameni deosebiţi şi, sincer, nu este simplu să asiguri marcare PA, PC-uri în patru zile şi în locuri diferite. Sunt sigur că nimeni nu s-a rătăcit sau, cel putin, eu/noi echipa, nu ne-am simţit nici o secundă în afara cursei.
Mulţumesc voluntarilor care au susţinut pe Lucian Clinciu, mulţumesc sumedeniilor de pozaşi care au făcut ca noi, acum, să ne readucem aminte de acele clipe plăcute din timpul cursei.
Mulţumesc şi felicit toţi participanţii din acest concurs unic de anduranţă.
Nu în ultimul rând mulţumesc pentru suport :
San Marco Edil Colore
şi:
Emil Cristescu pentru tot ajutorul lor, cei care au făcut ca eu să ajung la acest concurs.”

Şi acum cele scrise de mine:
Gânduri înainte de concurs

Principalul eveniment de MTB de anul acesta l-am programat să fie Bike 4 Mountains, un concurs de anduranţă şi echipă cum la noi încă n-am văzut. Anul acesta urma să parcurgem în zile consecutive patru trasee montane cu lungime între 45 şi 65km şi cu diferenţă de nivel în jur de 2000m fiecare. Etapele erau Iezer-Păpuşa – cu startul în Câmpulung Argeş, Leaota – cu startul în Stoeneşti, Piatra Craiului şi Bucegi – ambele cu startul în Grădişte Fundata. Traseele au fost alese de Lucian Clinciu şi pot spune acum că au avut de toate şi am avut mare noroc că am prins vreme bună atâtea zile în munţi care depăşesc 2000m altitudine.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Era prima ediţie la care participam dar nu aveam mari emoţii: aveam să fiu în echipă cu Andrei Gaşpar, un prieten al prietenilor mei Sorin Simu şi Dan Lupşa, şi aveam mare încredere în privinţa alegerii lor. Nici presiunea rezultatelor nu exista, noi urmând să fim echipa numită mai elegant “San Marco 4 Fun”, adică – pentru cei mai pragmatici – echipa San Marco 2. Dan şi cu Sorin urmau să lupte în special cu echipa Mureş Cycling formată din Robike – “cap de coardă” în echipă şi Nyaradi, iar Andrei şi cu mine pentru locul 3, dacă reuşeam să fim mai buni ca englezii de la Dulwich Paragon – Charles şi Dave. Pe concurenţii de la BikeExpert nu-i cunoşteam absolut deloc dar speram să-i putem depăşi.

Nu m-am obosit prea tare să studiez traseele, nu le cunoşteam, ştiam doar că la EcoMarathon am alergat ceva bucăţi. Nu-mi puneam problema că nu rezist, mă consideram mai în formă decât anii trecuţi, chiar dacă antrenamentele mele de anul acesta au fost mai mult de alergare. Ca idee, în acest an am cam 1700km alergaţi, iar cu bicicleta abia am strâns 700km cu tot cu Bike 4 Mountains. Ca să fiu cât de cât sigur că nu mă lasă bicicleta am schimbat la ea toată linia de angrenaj şi, ca să evit desfacerea zilnică a butucului spate de la Mavic, am schimbat până şi roţile cu ceva second dar mai puţin pretenţios. La toate schimbările n-am ţinut cont de gramaj şi sigur aveam peste 11,5kg de  dus cu mine zi de zi.

Ştiam că echipele de la master cu pretenţii mari la podium erau bine sudate, membrii lor participând cu orice ocazie împreună la concursuri, uneori chiar de alergare sau duatlon. Adică în afară de San Marco 4 Fun, echipele Mureşul, San Marco şi Dulwich se ştiau bine şi chiar participaseră la ediţiile precedente. În echipă la MTB eu am mai participat doar o singură dată, la IronBike în 2011, culmea că şi atunci cu un partener pe care nu-l mai văzusem 🙂 . Şi am fost mulţumit, păcat de condiţiile meteo care au întrerupt cursa la toţi. Numele echipei de atunci a fost semnificativ: TrussstInMe – cum îi spunea şarpele Kaa lui Mowgli. Altfel, experienţe de echipă am numai de la … şah din adolescenţă şi voi avea curând la alergare – Marathon7500 – cu Adi Cosma şi 2×2 – tot cu Dan Lupşa 🙂 .

privelisti – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Să vă spun cum e în echipă la şah? Contează? Da, contează astfel de experinţe, de aceea mă lupt să experimenteze aşa ceva şi copiii mei. În primul rând la şah sunt ierarhii. Clare, nu merge cu poveşti. Aşa e de fapt şi la MTB, doar că nu e pus la punct un sistem de punctaj. În funcţie de ierarhie fiecare echipă îşi pune la mesele de joc jucătorii, în principiu la masa 1 jucătorul cel mai bun şi tot aşa. Ce contează la final, după disputarea partidelor, e rezultatul pe echipă, adică fix ca la MTB. Diferenţa e că la şah nu poţi să-ţi ajuţi în timpul concursului coechipierii, în rest … degeaba obţii victorie la masa 1 dacă mai departe ai pierderi în linie. Şi de aici transpunerea la MTB, cu particularizarea de rigoare: putem tăia piesele grele din fiecare echipă – Robike de la Mureş, Dan de la San Marco (echipa finală) şi probabil Dave de la Dulwich şi rămânem noi – pionii slabi: Nyaradi, eu şi Charles. Contează deci suportul acestor verigi slabe, ele sigur merg la maxim, n-au pauze şi se recuperează mai greu. Nici nu intră în ecuaţie greşelile potenţiale ale celor mai buni, eu le clasific ca impardonabile. Superficialitatea iepurelui e ceea ce a dus la victoria broaştei ţestoase. So, every team has a turtle. Every turtle is more important than every rabbit, normally the contest is between turtles, not between rabbits. Sorry for rabbits if they are frustrated 🙂

Ei, şi a venit ziua plecării dar şi prima surpriză: Sorin are probleme medicale. Urmează să fac echipă cu Dan în echipa San Marco. Regretele n-au rost, privim înainte: se schimbă tot. Avantajul meu era că ne ştiam binişor, chiar dacă n-am mai făcut echipă, în plus Dan ştia traseele, în afară de primul – Iezer-Păpuşa, nou introdus în acest an. Ştiam că pe ansamblu e mai bun ca mine, singurele dăţi când am terminat în faţa lui au fost când se rătăcea sau avea evenimente pe traseu. Nyaradi şi Charles sunt buni, în mod normal peste mine, sper să descopăr pe parcurs un punctişor care să mă avantajeze. La prima vedere s-ar putea să conteze push-bike-ul.

Etapele.

În primul rând pot spune că am mers la maxim în fiecare etapă, n-am ţinut seama de cele spuse de Dan. Cu cât înaintezi în vârstă te poţi baza pe organism, pe cât poate duce, nu mai ai nevoie de frână suplimentară. E concurs, nu? E drept însă că am evitat ruperile de ritm la primele două etape. A vazut şi el apoi pe pulsul meu, comparativ cu al lui. Eu zic că am centura de puls defectă, am şi vrut s-o înlocuiesc la un moment dat 🙂 Dar, în fond, dacă pot ţine puls mediu peste 155 4-5 ore zilnic şi la sfârşit să termin cu 165+ şi să nu fiu epuizat înseamnă că aşa funcţionez. Electronica are şi ea limitele ei. De la 60 la 133 trec instant numai să mă enervez puţin, nici nu trebuie să mă mişc.

cam asa arata fiecare pliant de profil – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Etapa 1 Iezer-Păpuşa

Nimic deosebit, traseul a fost bine ales, l-am tratat ca pe un concurs normal de MTB de o zi, dar fără forţări. Am fost cam îngrijoraţi de vreme la început, ne-am dat seama că într-adevăr la urcările în forţă sunt cam pastă, rămân mereu în urmă, poate se vede că la MTB am lăsat-o mai moale în acest an. Au fost 57km şi peste 2100m diferenţă de nivel, 4h29min37sec timp final – locul 3 la categoria master, dar la 1min de locul 1 Mureş Cycling. Meciul între noi a fost practic nul. Un prim semnal că Dulwich sunt buni la sprint pe final – au terminat la 1 secundă de Mureş! Am băgat la tărtăcuţă. La mine a scris “suffer score 352”, adică EPIC! Numai 80% nu mi se pare că am fost. 2h49min am fost la zona 4 – threshold – peste 159 puls. Pe scurt, cam atâta pot. La general am fost  pe 15. Incredibil ce bine merg elitele! Primul timp – Nomad Merida – a fost de 3h31min23sec. M-am bucurat şi pentru locul 3 al echipei Maratonic – Eli şi Oli, iar ei de atunci mi-au spus că sunt 3 echipe ce se luptă pentru locul 3 şi Petrache şi Roşioru au avut ghinion.
Mulţumim Fodor Emese pentru atenţionarea de viraj la jumătatea cursei – tocmai acolo a făcut o pauză de pană, Dan a şi pus apoi şi o creangă pentru neatenţi.

cu Charles in urmarirea mea, Dan cu probleme de angrenaj – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Etapa a 2-a Leaota

Naşpa când nu poţi dormi bine noaptea. M-am trezit obosit. Aveam deci la start o broască flască, care mima buna dispoziţie. Dan m-a încurajat – lasă că te încălzeşti şi-ţi dai drumul. Urmau vreo 28 km de urcare continuă, aveam timp de încălzire cât cuprinde. Şi start! Eu ca de obicei, cât pot duce. Atâta că lumea trecea pe lângă mine, se duceau şi BikeExpertul, pe Mureş şi Dulwich nu i-am mai văzut de la start. Eram îngrijorat, nu ştiu dacă mai erau 3-4 echipe în spate, Dan cred că pufăia, sprinta după cine se nimerea în faţă, povestea şi apoi iar revenea să-mi spună: ai blocat furca, foarte bine că te încălzeşti! Eram deja la km 17 de urcare şi eu cică mă tot încălzeam! Totuşi simţeam o schimbare, cred că cu 0,1km/h devenisem mai rapid ca unii din faţă. Ajunsesem în zona alpină, începeam să depăşesc, mă simţeam tot mai bine. Văd în faţa mea şirag de concurenţi. Şi culmea, la PA îi văd pe Charles şi Dave. Sunt şocat, cu ochii bulbucaţi, am căscat gura şi mai tare deşi nu credeam că pot. Mi se pare că unul dintre ei se aşează. Eu mă simt bine, clar că nu opresc. Urmează porţiune de trail, mai tehnică, cu urcatul în forţă s-a cam terminat. Strig la Dan să nu mai stea. Începe şi push-bike. Merg pe bike, pe lângă, cu MTB ţinut ca o roabă, orice numai să am viteză. Nu mă uit în spate, n-am vreme.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Urmează nişte dâmburi uriaşe, iar push-bike. Pe unul dintre ele mă opresc, mă uit în spate. Nimeni! Adică pustiu! De rătăcit nu m-am rătăcit, sper. Unde-i “iepurele”? Vine şi Silviu Bălan. El e singur de ieri, din păcate, zâmbitor cum l-am tot văzut. Îl întreb de Dan, zice că-i în spate. Aştept, îmi pare rău că nu m-am uitat mai devreme dar nu-s obişnuit, mi se face şi frig. Trag încălzitoarele, mai apar concurenţi, văd şi galben. Apare Dan, căzuse! Bine că-i ok. Probabil întârziase la PA şi apoi, dornic să recupereze cât mai repede, a forţat unde nu trebuia. În orice caz, a fost un moment de cumpănă pe care l-am depăşit amândoi în mod înţelept. După două etape ne-am dat seama că la trail şi coborâri mai abrupte am un avantaj şi doar aici puteam spera că pot face diferenţă faţă de concurenţă. Următoarele etape le vom privi mai ales din punctul acesta de vedere.

La finalul etapei am trecut pe locul 2 la general categorie, dar am pierdut încă 12min faţă de Robike şi Nyaradi. Charles şi Dave au terminat la 9min de noi, per total eram la 13 min de Mureş şi cu 8 min în faţa Dulwich. La general etapă am terminat pe locul 10. Timpul nostru a fost de 4h26min30sec, după 47,6km şi peste 2000m diferenţă de nivel. Am scăzut la efort la “extrem suffer score 210”

Etapa a 3-a Piatra Craiului

În sfârşit mă simt bine de dimineaţă, n-am nici o problemă. Mi-a intrat în reflex concursul acesta. Mai studiem o dată traseul. E cea mai lungă şi grea etapă, e traseu vălurit, trece mult timp şi prin pârâu. Aş da din coadă dar mi-e teamă însă de urcarea de şosea de 3km de la final, cele 8 minute ale noastre faţă de Dulwich pot fi înjumătăţite. Cu Mureşul se pare că am cam încheiat lupta, dar nu trag linie. Înainte de start aud de la englezi doar un cuvânt: slow. Restul mi-am imaginat. După ritmul mai alert de la start de ieri când s-au rupt, acum aveau de gând să o lase mai moale la început. Lor poate le convenea să facă meci nul cu noi până spre sfârşit, dar nouă nu. Aşa că am pornit cât am putut de tare şi cu prima ocazie am povestit câte ceva şi cu Dan. Frumoasă etapă, mi-a plăcut pârâul. Am mai alergat şi prin apă când nimeream prea adânc şi mă împotmoleam, dar în general am ghicit bine partea ciclabilă. Poate era mai uşor cu 29-er, dar cred că senzaţiile sunt mai spectaculoase cu 26.

cursa de neutralizare pentru Robike – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Robike şi Nyaradi se mulţumeau doar să stea prin preajma noastră, ar fi preferat şi să povestim 🙂 Englezii erau în spate, păream în siguranţă, dar mie nu-mi plac surprizele. Opresc şi eu în sfârşit la un PA, dar foarte scurt timp. Pentru mine nu poate fi pauză. Deşi la un moment dat îi depăşisem, spre final mureşenii şi-au făcut treaba, ne-au lăsat în spate, nu m-am putut ţine de ei. Sus în deal la finish Dan m-a felicitat şi a vrut să coborâm la braţ. Am auzit ceva în spate şi i-am spus să amânăm bucuria pentru finish, să nu pierdem un loc în clasamentul general. Ştiam că echipa Spirit a lui Vlad e în spate, nu departe. Nu apucăm să trecem bine finishul şi ce să vezi: englezii! Nici nu ştiu de unde au apărut, dar erau să ne ia cu fulgi cu tot. Au terminat la 15 secunde după noi!

una din lungile treceri prin apa – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

4h28min15sec a fost timpul nostru pentru 61km şi peste 2100m diferenţă de nivel. Mureşul a terminat cu 4min30sec în faţa noastră, bravo lor! Diferenţa a crescut cam la 18minute. Noi ne-am păstrat locul 2 la categorie, cu peste 8minute în faţa Dulwich, în etapă am fost pe locul 8 la general.

Etapa a 4-a Bucegi

A fost ultima etapă, era totul sau nimic. Mă simţeam bine. În nici un caz nu aveam chef de slow, iar dacă tot încheiem competiţia vom încerca să o facem cu fruntea sus. Doream să intrăm primii pe o coborâre de început mai tehnică prin pădure şi să încercăm să dispărem. Finalul urma să fie şi mai greu pentru mine, aveam de urcat tot drumul de la Moieciu de Sus la Grădişte Fundata, adică aproximativ 6km. Doream neaparat să fim în faţa englezilor la baza urcării şi pentru asta la coborârea lungă de vreo 15km din Şaua Strunga trebuia să zburăm dacă putem.

Totul părea ok, dar cam la 3km de la start Dan face pană. Îl văd cum întoarce roata, e pe tubeless. N-are nevoie de cameră, are şi el, nu mai aud fâsâit, Dan îmi spune să plec mai departe. Urmează coborârea prin pădure, mă tot duc. Mă dau la o parte când îi aud pe fraţii Manea că vin. Şi ei au avut probleme. Ajung jos, îl aştept pe Dan. La sfatul lui Horaţiu nu stau, pedalez alene. Eram pachet de nervi, îmi exprimam părerea despre tubeless cu voce tare. Pentru 100g mai puţin îţi trebuie un tir de scule şi echipă tehnică! Veci n-o să-mi pun aşa ceva! Mulţumesc de încurajări şi de îndemnurile la calm 🙂 Când a venit Dan eram deja răcorit şi am fost numai lapte şi miere, ca o mironosiţă. Englezii trecuseră, Mureşul erau hăt departe, speram să nu forţeze. Pentru noi era ca un nou start, cu handicap. A urmat un push-bike lung, i-am prins pe englezi, am ajuns Mureş Cycling. Ei cu strategia lor, mergeau în ritmul meu. Mai povesteam câte puţin, dar nu-mi convenea situaţia. Culmea e că aproape sus ne ajung şi englezii. Luci stătea la limba de zăpadă, noi, masterii, eram toţi în păr acolo. Dan era ceva mai sus. Şi de acolo ultima şansă – cu Dan eram ca un acordeon: mă apropiam la coborâri, iar urma o gâlmă  de urcare şi punea metri între noi. Toţi voluntarii îmi spuneau că Dan are pană, deja mă şi vedeam la şosea împrumutându-i bicicleta mea şi alergând în sus pe lângă el.

Dan , cu cască a’ la Robike – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

În sfârşit şoseaua, Dan pompează la PA. Greu trec kilometri. O echipă ne ajunge şi se depărtează încetişor. Trecem de punctul cu izvor, aflat la 3km de finish. Locul 2 la general master sper că e asigurat. Îl rog pe Dan să se mai uite în vale. Ultimul km, Dan îl vede pe Robike. Acum chiar mă ambiţionez şi cresc viteza. Terminăm pentru prima dată o etapă pe locul 1 la categorie şi … surpriză: Dulwich termină etapa pe locul 2, la 1 minut de noi. Mureşul soseşte pe 3 la 3 minute de noi. A fost o victorie de moral.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

3h43min13sec pentru cea mai scurtă etapă a competiţiei – 45km şi 2000m diferenţă de nivel, locul 9 în etapă, cu un deja clasic “218 extrem suffer score”. La general după 4 etape am terminat pe locul 9, iar la categorie pe 2. Echipa Mureş Cycling a terminat pe locul 1 cu 15min ecart, iar Dulwich Paragon pe 3 la 9min de noi. Timpul nostru total final a fost 17h07min35sec. Mulţumim Robike pentru casca împrumutată!

etapa de final si un loc 1 de moral – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

La sfârşit

Pentru mine a fost o luptă frumoasă pe întreg parcursul competiţiei, o luptă în care dacă nu erai mulţumit, dacă doreai mai mult, aveai încă o şansă ziua următoare şi tot aşa. Luni m-am trezit pregătit să pedalez 🙂 Am avut noroc să fiu cu un partener mai bun ca mine. La început mi se părea că nu trebuie decât să pedalăm, nu contează aşa mult cât de diferiţi sau nu suntem. Apoi păsărelele mele au luat cunoştinţă cu ale lui. Toate nevinovate cică. Am terminat ca o echipă, sper că l-am ajutat şi eu cu câte ceva, că nu-mi aduc aminte. Mulţumesc Dane!

podium final master – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan
From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Mulţumesc CarpathianMan pentru concurs, după 2 etape am intrat într-o dependenţă. Abia marţi după concurs am început să intru în ritm mai normal, adică să mă simt cam terminat 🙂 . Frumoase peisaje, solicitante trasee! Impresionant efort de organizare pentru cele patru zile de concurs, ceea ce am văzut a fost doar vârful aisbergului. Le mulţumesc şi eu, ca şi concurent, sponsorilor concursului şi sper astfel să-i încurajez să sprijine în continuare astfel de idei. Sunt evenimente care nu aduc sute de concurenţi la start pentru că pur şi simplu trebuie îndeplinite condiţii care nu pot fi îndeplinite de mulţi, dar nu contează numai numărul.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Mulţumesc pentru încurajări, mulţumesc voluntarilor inimoşi, mulţumesc fotografilor. Felicitări concurenţilor, atât învingători cât şi învinşi. Pun mai jos linkuri la pozele lor, sunt foarte reuşite, una din ele am pus-o ca profil.

Edi Pislaru
https://www.facebook.com/edi.pislaru/media_set?set=a.327167624104578.1073741873.100004340288943&type=1

https://www.facebook.com/edi.pislaru/media_set?set=a.326411150846892.1073741872.100004340288943&type=1

Mihai Dinculescu
https://www.facebook.com/MihaiDinculescu/media_set?set=a.10152503057833524.1073741827.561053523&type=1

Ionut Cioban – et3 – Piatra Craiului – sambata
https://www.facebook.com/ionut.cioban/media_set?set=a.887253791301979.1073741828.100000520991113&type=3

FreeriderPunctRo – et1 – Iezer-Papusa – joi
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.713887082011083.1073741904.111063712293426&type=3

Mihai Benea
https://picasaweb.google.com/116606785858514545800/4Munti2014PiatraCraiului?noredirect=1#
https://plus.google.com/photos/116606785858514545800/albums/6023357984696268609?banner=pwa

Fodor Corina – poze Iezer Papusa si Leaota
https://picasaweb.google.com/102022947216033657172/IEZERPAPUSA4MUNTI?noredirect=1#
https://picasaweb.google.com/102022947216033657172/LEAOTA4MUNTI?noredirect=1#

Florin Duicu
https://www.facebook.com/florin.duicu.3/media_set?set=a.10152472924193769.1073741864.726948768&type=1 

Nov 042013
 


De obicei caut la postările mele un nume mai interesant, mai incitant, să atrag măcar câteva clipe privirea potenţialilor cititori şi prima impresie să fie pozitivă. De data aceasta nu trebuie să fac “febră musculară” şi la minte. Să scriu despre Piatra Craiului e o sarcină prea grea pentru mine. Spun doar că munţii aceştia mă impresionează de fiecare dată ca la început. Să laud ceva de valoare iarăşi poate aluneca uşor în penibil mai ales pentru un “scriitor de ocazie”, aşa că punctez două dintre lucrurile deosebite care merită de luat în considerare şi la alte concursuri:

– culoarul central de la start pentru câştigători (se poate extinde selecţia şi la primii 30 etc);
– strigarea la podium/scenă a tuturor concurenţilor şi pozele de grup.

din excursia de duminica cu prietenii – From Maraton Piatra Craiului 2013
in Saua Funduri – multumesc pentru poze Mihai Zlavog – From Maraton Piatra Craiului 2013

Şi acum să mă concentrez asupra cursei…
Pe scurt: a fost greu. Greu pentru că aveam pretenţii de la mine. Doream să scot pe la 5ore şi cu acest timp să sper în relativitate :). Pe ce mă bazam în afară de antrenamentul meu în timpul meu liber: pe timpul scos la Ciucaş Trail în jur de 4h45min, cu tot cu ceva rătăciri şi ceaţă, când am obţinut un podium la categorie. Ştiam că va fi concurenţă mare, că toată lumea vrea să încheie anul la maxim; că şansele mele cresc cu distanţa şi cu dificultatea urcuşului. Nu am considerat că venind pentru prima oară aici sunt dezavantajat: sunt motivat de cei din jur şi întotdeauna merg la maxim iar timpul scos, în afară de cazul când apar evenimente neplăcute, reflectă potenţialul meu real şi sigur în anii următori va deveni o referinţă greu de bătut pentru mine. În continuare văd în schimb un dezavantaj faptul că nu cunosc mulţi concurenţi de nivel apropiat de al meu, să ştiu pe cine setez să fie virtual-partner-ul meu ca să nu las ritmul. Ce pot face în privinţa asta? Să alerg mai des la concursuri :).
Ce am greşit? Poate faptul că am alergat cam mult zilele precedente, având nişte provocări pe Strava. Am fost şi la multe concursuri weekend de weekend, atât la MTB cât şi de alergare. Chiar şi miercuri am parcurs o distanţă de semimaraton prin Făget în ritm lent într-adevăr, dar… a fost neintenţionat, pur şi simplu mă simţeam bine şi era frumos pe afară.
Dacă era scopul vieţii ce făceam? Dacă fac abstracţie de “cam târzior, bătrâne… “? Veneam cel puţin de joi şi mă odihneam.

pe Marele Grohotis – multumesc pentru poza Stoica Teodor-Cosmin – From Maraton Piatra Craiului 2013

Se dă startul… Mă simt uşor obosit şi chiar dacă mi-am propus să încep mai tare picioarele-mi sunt cam defazate. Mă depăşeşte fără drept de apel Robike. Îl pot urmări pentru o vreme doar cu privirea. Mi se pare totuşi că nu alerg rău, că e uşoară urcare. Lăsăm brusc drumul şi începe ascensiunea. Sunt pe undeva pierdut, parcă totuşi văd pe cineva cunoscut. Apoi o văd pe Ioana Mica. Încep să capăt puteri. Reuşesc să o ajung puţin înainte de întâlnirea cu Vlad, aflat la PC2 – Casa Folea. Ce să-i faci, văd că la toate sporturile am treabă tot cu femeile şi-n plus mi-e mult mai uşor să le ţin minte :). M-am gândit eu şi la Iulia, dar se vede după rezultate că mai trebuie să treacă încă multă apă pe Dunăre. Am sperat că după ce trec de distanţa de semimaraton… În fine, până în Şaua Funduri nu se întâmplă nimic spectaculos. Tragem toţi ca nebunii. Depăşiri ca şi inexistente. Mă enervează puţin că mi-am pus numărul pe picior şi trebuie să am grijă să nu-l rup, că nu mi-am pus problema că nu pot alerga kilometri întregi. E Piatra Craiului – îmi tot repet în gând şi de fiecare dată îmi sare întrebarea “Ei şi?!”. Mi se pare ciudat că nu poate corpul mai mult. Arunc priviri în jur, apar stâncile. N-am mai fost pe acolo, n-am făcut creasta Pietrei Craiului niciodată – cand am vrut a fost o vreme… Ştiu că o dată am urcat pe Piatra Mică, am înnoptat şi apoi am stat încă o noapte sub o folie de cort la Curmătura sub o ploaie continuă. Am sfârşit străbătând Bucegii. Sunt în Şaua Funduri, e … Închid gura şi caut cu disperare un loc la bidonaşul meu din mână. Am nevoie de ambele mâini libere, urmează maimuţăreală: Marele Grohotiş, corzi. Cobor repejor, mă agăţ de jnepeni, de pietre, de tot ce găsesc, încerc să nu dizloc pietre. Tot sunt depăşit de 4-5 concurenţi. Trece şi Răzvan Ilie de mine, pe restul nu reuşesc să-i identific, n-am vreme. Trebuie să mă feresc şi de pietrele ce cad de sus, devin şi mai atent după ce mă nimereşte o piatră puţin sub gleznă. Am noroc cu protecţia de la gleznă şi că-s încălzit, dar tot şchioapăt câteva minute.

pe traseu, după urcarea la refugiul Diana – multumesc pentru poză George Birla – From Maraton Piatra Craiului 2013

În fine, iar alergabil. Recuperez terenul pierdut. Îl salut pe Răzvan şi-mi spune că Brandiburg nu e departe. Îmi aduc aminte că la Ciucaş a terminat în faţa mea, pe locul 2. Mă ambiţionez. Nu-mi aduceam aminte pe moment cum arată dar imediat ce l-am văzut n-am avut nici o îndoială că e el. Am început să fac un pic de studiu şi am hotărât brusc că nu pentru laborator am venit şi că cel mai bine e să depăşesc dacă pot. Apoi care rezistă, rezistă – vorba cuiva care-şi lăsa la înmuiat hainele în maşina de spălat câte o săptămână (nu era automată atunci).
Trec pentru o scurtă vreme în faţă, iar apoi evoluţia mea până la final a gravitat în jurul unui singur fix: să mă ţin de el. E drept, fixul meu a căpătat şi un satelit pe urcarea la refugiul Diana.
Până atunci nu oprisem la nici un PA că nu simţisem nevoia – aveam tot ce e nevoie la mine, iar acum PC-urile şi PA-urile erau prilej să mai reduc din distanţă. N-am oprit la Plaiul Foii, n-am oprit nici să iau gel de la Simona Ardelean – mulţumesc că a vrut să mă ajute. Depăşea el, depăşeam şi eu. Eram la 20-30m de Cristian, dar urma urcarea cu un nume pentru mine predestinat: Diana – numele soţiei. Mai trebuia să o cuceresc o dată :)! În viaţă trebuie să fii hotărât, aşa că în momentul când Cristian a încetinit – probabil să-şi scoată beţele din rucsac – am profitat. Şi chiar am tras tare, având surpriza să-l ajung pe Adi Vălean. Uau, numai nu dădeam din coadă! El din Cluj, eu din Cluj, el la 30-39, eu la 40-49 – m-oi înţelege eu cumva să mă ajute la final, să nu mă rătăcesc şi dacă se poate să nu mă ajungă Cristian. Am adoptat tactica de la Ciucaş, unde după ce mă rătăcisem de două ori din cauza ceţii pe toată coborârea am alergat alături de Florian Petre care ştia traseul. Trebuia doar să rezist la ritmul lui Adi şi să-l impulsionez dacă era cazul şi-mi puteam permite.

spre finish, cu Adi Vălean in faţă – multumesc pentru poze Liana Samoila – From Maraton Piatra Craiului 2013
ma straduiesc sa tin pasul – multumesc pentru poze Liana Samoila – From Maraton Piatra Craiului 2013

Şi uite-aşa fixul a căpătat satelit. L-am urmat ca un câine. Nu vroiam să muşc, doar să latru din când în când :). Cred că la vederea mea a găsit şi Adi motivaţie suplimentară – a accelerat. N-am trecut de mulţi concurenţi, poate vreo cinci. În orice caz, în cele aproximativ 51min de urcare (conform segmentului de pe Strava) mi-a fost foarte greu. M-am uitat pe furiş în spate la Cristian, când poteca făcea câte o curbă, să văd dacă e suficient ritmul lui Adi – nu că aş fi putut mai mult. Se depărta încet – încet, dar între mine şi el degeaba puneam câte un om. Era o luptă, cel puţin pentru mine. Am apreciat la un moment dat că sunt cam două minute diferenţă şi nu m-am mai uitat în spate. Urmau coborârea şi finalul unde trebuia să pierd cât mai puţin timp.

categoria 40-49 ani pe podium – multumesc pentru poze Ady Beleanu – From Maraton Piatra Craiului 2013

Adi pe coborâre s-a tot depărtat şi am intrat în uşoară panică. Nu-l mai vedeam. Punea oameni între mine şi el. Am tăiat-o direct la vale, mai riscând pe ici pe colo. De astă dată mă propteam de copaci. L-am ajuns abia la PA. Acolo a fost musai să opresc, nu mai aveam nimic în camelbag şi simţisem lipsa încă de pe ultima porţiune de urcare la Diana. Am părăsit pit-stopul mai repede, dar după vreo 20m am încetinit şi i-am făcut semn să vină. Urmau câmp şi străzi necunoscute. Nu vedeam pe nimeni în faţă. I-am spus că lupta mea nu era cu el şi dacă vrea ne luptăm la finish :). Cred că a înţeles foarte bine, că m-am chinuit mult să mă ţin de el. Finish-ul l-am câştigat că stătusem mai mult la plasă, ce e mai important e că am reuşit un timp destul de bun. Mulţumesc Adi! La cei aproximativ 37km şi 2500m diferenţă pozitivă de nivel am trecut linia de finish în 5h8min59sec – timp neoficial, pe locul 6 la categorie şi la aproximativ 50sec de locul 5, 13min de podium. În clasamentul general am fost pe locul 38, un loc cu care trebuie să fiu mulţumit – atâta pot.

MPC – la finish – multumesc Anda Ignat
Am atins viteza de 27km/h pentru o secunda – niciodata n-am mai reusit asa ceva. – From Maraton Piatra Craiului 2013
clasament intermediar – pag2 – primele pagini sunt în album – Maraton Piatra Craiului 2013

Am văzut timpii la primii – de neatins pentru mine. Ce să mă mir, şi la MTB e la fel. La ceva oi fi şi eu pe podium, mai trebuie doar să găsesc lozul câştigător. Felicitări speciale Iuliei, Ioanei pentru rezultate! Cred că toţi cei care s-au încumetat să participe la acest maraton au ceva setat pe off :). Cu dârzenia asta se pot proteja munţii.

După maraton am mai alergat 6km la relanti spre Fantâna lui Botorog, să am sigur distanţă de maraton – aveam eu un “goal” pe Strava. Măcar ţinta asta s-o ating…

From Maraton Piatra Craiului 2013

Duminică am făcut o aşteptare activă împreună cu Adi şi Laura Cosma (le mulţumesc pentru companie), de la Fântâna lui Botorog, trecând prin Cheile Pisicii, urcând la cabana Curmătura unde ne-am reîntâlnit cu partenerul nostru de drum spre Cluj, pornit pe creastă cu o zi înainte. Plin de drumeţi pe traseu, la cabană, nu ca altădată. Evident, printre ei erau mulţi maratonişti.
Să ne vedem cu bine, nu numai la concursuri!