Aug 142022
 

A venit rândul să fac ordine în trecutul apropiat la evenimentele la care am participat.
Printre promisiunile de care mă ţin faţă de mine sunt şi de a participa la evenimente cât mai diverse, să nu mă limitez la sportul principal din aceşti ultimi ani – alergarea montană şi, dacă prin natura curselor la care particip am nevoie de o perioadă de recuperare mai lungă, să aleg şi ture unde pot alege cât de tare trag, nefiind chiar concurs.

Prin urmare înainte de evenimentele grele pe care le programasem şi care, ca şi anul trecut, au fost la interval de o săptămână – Mureş 24h (încă n-am apucat să scriu) 30 iulie şi Propark Adventure 5-7 august am ales să particip la Tura Memorială de MTB Vasvari Pal (16 iulie) şi la maratonul de MTB Movilele Blăjelului (24 iulie).
După cele opt zile de alergare pe Via Transilvanica din cadrul concursului Transylvania Legends de la mijlocul lunii mai am revenit aproximativ la nivelul normal de efort, am fost voluntar ca închizător pe prima jumătate din traseul de ultra de la Maraton Apuseni, am mai explorat cu MTB-ul pe la Muntele Mare şi Muntele Băişorii.

În fapt, tot ce a urmat după Transylvania Legends, un concurs mai aparte şi ieşit din standardele concursurilor clasice, a fost pentru ţintele Mureş 24h, pregătirea de MTB pentru un alt concurs unic în România – Propark Adventure şi pentru a ajuta la stabilirea definitivă a traseelor pentru acest an de la concursul MTB Odyssey din Muntele Băişorii.

1. Tura Memorială de MTB Vasvari Pal 16 iulie

Cele câteva cuvinte scrise pe facebook la timpul potrivit sunt mai jos. Subliniez că am fost extrem de bucuros că alături de mine a venit şi fiul meu, Tudor, cu greu reuşim să ne facem un program împreună. Dacă e să fac legătura acum cu subiectul de turism de la Propark Adventure, pot spune că această tură este una potrivită pentru a atinge multe locuri pitoreşti, unde poţi face multe activităţi, de la ski, înot, la downhill, drumeţie. Sunt multe concursuri în zona Munţii Gilăului din toate ramurile ca triatlon, caiac şi chiar ultratrail. Similar Făgăraş Fest, aici finish-ul a fost la Festivalul Ţinutul Călatei de la Huedin.
Intenţionat am ales să fac tura cu MTB-ul meu cu care voi participa la Propark Adventure.

Ce am scris pe facebook:
Memorial Vasvari Pal, o tura de bike (şosea) cu ruta Cluj – lac Floresti – Gilau – valea Somesului Rece – drumul Generalului – Marisel – lacul Belis – Sancraiu – Huedin.

Anul acesta tura nu a putut trece pe valea Somesului Cald, adica pe la Tarnita spre Marisel, sunt probleme cu un pod. Finishul nu a fost la Izvorul Crisului ci la Huedin unde are loc Festivalul Tara Calatei.
A fost asadar o tura mai deosebita, cu atat mai frumoasa, cu multi prieteni si cunoscuti. Am fost impreuna cu Tudor al meu, asa ca ne-am impartit bicicletele, el cu cursiera si eu cu MTB-ul.
Pe principiul – cand simti ca esti obosit mai bine mergi acasa – n-am stat prea mult in zona festivalului unde lumea abia incepea sa se stranga si am luat-o spre casa pe drumul cel mai direct. – pun doar link

 

 

 

 

 

 

2. Maratonul de MTB Movilele Blăjelului 24 iulie

Deja Mureş 24h e aproape, timp pentru antrenament de MTB pentru Propark Adventure nu mai este, trebuie să particip şi la un concurs, să văd cum mă mai simt în astfel de regim.
Dar aveam şi alte motive pentru a alege Movilele Blăjelului. Unul dintre ele, să văd cum e marcat, stilul, dacă a apărut ceva nou la concursurile în special mai lungi de MTB. Am participat la tura lungă nu pentru că sunt într-o formă de vis, ci şi pentru că ritmul e mai lent şi am timp să mă uit în jur. Eram niţel cam stresat la start, mă gândeam că poate nu mă încadrez în timpul intermediar de 4h, mai puţin de cel de 6h la final. M-au liniştit prietenii.
Dar motivele nu se mai termină: bănuiam că la Propark Adventure, cu startul din Avrig la poalele Munţilor Făgăraş, proba de trailrun va fi pe munte, dar eram convins că partea de bike va fi mai puţin tehnică şi va fi prin Colinele Transilvaniei. La marginea Colinelor este şi zona Bazna şi Mediaş unde este acest concurs. Movilele de la Blăjel în fapt sunt nişte dealuri care arată după cum le spune numele. Tipul de teren este la fel. Am cumpărat până şi harta cu zona, nu se poate spune că n-am acordat atenţie pregătirii pentru Propark. Doar că de data aceasta a fost acolo locul 5.

Ce-i drept, am ajuns aproape ultimul. Asta deşi parcursesem porţiuni din traseu într-o recunoaştere cu Tudor al meu cu o săptămână înainte. Cum se spune, ajută să ştii, dar mai trebuie să şi poţi.
Am fost cu întreaga familie, la concurs au participat şi fiica mea Andreea, dar şi sora mea Simona. Şi am rămas în concediu la câţiva paşi, la Bazna.Ce am scris pe facebook:

Zile de concediu, sa fac si eu altceva decat alergare. Si am ales Maraton XCM / XCO Movilele Blajelului , proba de maraton 62km.
O parte din pozele de mai jos sunt de la Bazna, nu departe de Blajel si Paucea, unde s-a tinut concursul.
Movilele de la … Paucea, o arie protejata, le-am vazut mai bine inainte cu cateva zile cand am fost la o scurta recunoastere de traseu cu fiul meu. A fost cum ma asteptam, traseu sinuos, tot sus-jos, specific zonei Medias, frumos si care iti mentine atentia mereu treaza.
La concurs am fost impreuna si cu fiica-mea, ea la proba scurta de 14km, asa ca a cam trebuit sa sharuiesc din echipament. Ea dorea sa marcheze intrarea intr-o vacanta binemeritata dupa examenele de la bacalaureat si admitere facultate.
Asadar, eu am ramas cu 29’erul ca altfel mi-ar fi fost prea greu sa am un ritm multumitor, dar cu papuci mai greu de folosit daca aveam nevoie de push-bike.
Daca e sa ma uit la rezultat, locul 43 din 44, putand sa fiu si ultimul, nu a fost o cursa buna. Daca spun locul 6 la categorie parca e mai bine, in stil politicianist. Important e timpul de 4h4min care pentru mine e foarte bine.
Nu m-a deranjat prea tare caldura, am avut si camel-bag si am oprit o singura data la un PA, la ultimul, pentru un pahar cu cola, doar de fite, bucuros ca am sa inchei cu bine.
Felicitari pentru organizare, bravo voluntarilor care au rezistat in caldurile acelea si pot spune ca au fost multi, era nevoie si au fost prezenti pe intregul traseu.
Multumesc pentru poze!
Si felicitari concurentilor, au fost foarte buni! Mi-am reintalnit multi prieteni cu care nu m-am vazut demult, asa ca din toate punctele de vedere ma bucur ca am fost acolo.

 

 

 

 

 

 

Urmează să scriu despre Mureş 24h. Anul acesta nu am fost la multe concursuri, dar câteva au fost şi grele şi mi-au pus provocări şi minţii: Istria 100 Mile, Transylvania Legends, Mures24h şi Propark Adventure.

Sep 262014
 


E vremea, după mai multe concursuri de alergare, să trec iar la MTB, la ultimul concurs Clujul Pedalează pentru adulţi din acest an – Maratonul Gilăului (care contează ca şi campionat naţional de MTB prin proba lungă de maraton). M-am înscris abia în ultima săptămână, ştiind că ultratrailul de la Ciucaş din săptămâna precedentă – alergare 105km cu peste 5000m diferenţă de nivel – poate să mă împiedice să mai particip în termen aşa de scurt la vreun concurs. Am devenit ceva mai calculat după ceea ce am păţit la Runsilvania – Borşa, când am luat startul cu probleme şi m-am chinuit apoi tot traseul din cauza unei indigestii. Până joi n-am putut sta bine în şa, eram cam opărit, aşa că m-am înscris iniţial la cursa regină – maraton 80km – măcar dacă nu pot pedala cum trebuie să am un traseu interesant şi să fac cicloturism. Joi în schimb am fost mai ok, mi-a venit cheful să mă mai uit pe clasamente, pe trasee şi … am constatat că sunt pe locul 2 la general la categoria de vârstă, dar la traseul Race. Urmarea e clară: m-am trecut la Race 50km şi am sperat ca motivaţia să ţină loc parţial oboselii, mai ales  că nu m-am mai antrenat aşa mult anul acesta la MTB.

pe Pape – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Cum toată lumea ameninţa că vremea va fi ploioasă mi-am pus nişte cauciucuri mai lente dar cu care n-am avut probleme nici la Bike 4 Mountains – Maxxis Beaver. Am avut la start mici regrete deoarece vremea se arăta ideală, dar uitasem să le pun în maşină pe cele uzuale. În fine, mi-am rememorat ţinta: să încerc să nu pierd teren faţă de locul 1 “Joe Indianul” – Torok Janos şi la modul ideal să prind chiar un podium. Am văzut că Vaum se trecuse la 50km, că Saroşi participă, aşa că şansele la podium erau minimale, dar…

Cursa mea pe ansamblu a fost acceptabilă. Chiar m-am autodepăşit pe unele segmente (mă stimulează Strava), dar nu cu mult: de exemplu am fost mai iute pe urcarea la Mănăstirea Muntele Rece cu aproximativ 30s, în condiţiile în care la un moment dat m-am dat jos şi am mers câţiva zeci de metri pentru că cei din faţă erau mai lenţi şi n-am vrut să schimb pe foaia mică. A trebuit apoi să trec de ei peste pietre şi crengi, considerând că pierd prea mult timp faţă de obsesiile mele. Pe coborârea “Austria” nu m-am grăbit, ştiind că urmează urcarea grea de Păltinei. Abruptă urcare, iar n-am reuşit s-o parcurg integral pe MTB şi atunci am simţit că nu sunt la potenţial maxim, nici nu se putea pune problema să pedalez în picioare. Norocul meu că merg repede…

coborare “Austria” – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Sus în deal am şi mâncat puţin şi am început coborârea abruptă destul de prudent până-mi revin. Şi aici s-a întâmplat ce n-am mai păţit niciodată: a intrat în mine cineva din spate. Nici nu ştiu cum am zburat, cert e că am avut baftă: m-am recules de pe jos întreg, doar cu ceva julituri la o mână. Eram aşa focusat că trebuie să merg mai departe, că treaba mea e să-l prind pe Joe, că nici nu ştiu cine m-a agăţat, privirile şi atenţia mea erau îndreptate doar la bike-ul meu. În afară de lanţ sărit şi ghidon sucit uşor cu care aşa am mers mai departe nereuşind să-l îndrept, părea totul ok. Şi-a cerut scuze omul, spunea că m-a avertizat, dar eu chiar n-am auzit. În orice caz eu când depăşesc încerc că anticipez şi trasa celui din faţă, adică am în cap nu numai pe unde trec eu. Dacă nu sunt sigur cât de cât aştept, chiar dacă nu cu mare plăcere. Anunţ pe unde o iau în general, excepţie fiind unele cazuri în care am o viteză mult mai mare sau cel din faţă e începător. Încă n-am lovit pe nimeni şi sper să rămână la fel situaţia în continuare. Încerc să cobor, să merg cât mai previzibil, fără schimbări bruşte de direcţie, nu port căşti în urechi şi alte bazaconii, şi aceleaşi reguli le aplic şi la şosea, tocmai ca să mă feresc de accidentările din spate. În fine, sper că înjurăturile mele nu l-au supărat prea tare, mă descărcam şi eu. Mi-am continuat coborârea şi iar constat că nu mă pot desprinde de trecut oricât de mult încerc să-mi impun asta – am mai păţit aşa şi la Băişoara: un eveniment de pe parcurs cum a fost această cădere îmi distrage atenţia de la traseu în continuare, iar dacă sunt pe coborâre devine chiar periculos. În primul rând era să o iau greşit pe traseul de anul trecut deşi era marcat bine – s-a făcut o mică modificare pe care eu nu o ştiam, n-am avut timp de recunoaştere traseu anul acesta – aşa că a trebuit să mă opresc puţin; apoi la un moment dat am luat-o pe o trasă marginală ce trecea pe lângă tufe cu spini. Am pus o frână bruscă, numai de pene n-aveam chef, şi uite-aşa m-am mai oprit o dată scoţându-mi cu grijă roţile din încleştarea crenguţelor. Asta m-a liniştit definitiv … câteva secunde şi … iar în viteză la penultima şansă – urcarea de la Pape.

chinuindu-ma pe Pape – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Chiar înainte de Pape îl văd pe Popex, colegul meu de la serviciu, aflat în plimbare cu ocazia concursului. Îl şi întreb de Joe, prietenul nostru. Aflu că are vreo 3 minute avans. Încep să am speranţe. Începe urcarea. După sprintul pe şosea vreau să-mi trag sufletul şi s-o iau mai încet la început, să mai şi mestec o bucată de baton între timp. Trec pe ultimul pinion şi surpriză: agaţă schimbătorul în ceva. Se pare că m-am înşelat, la căzătură s-a mai stricat ceva. Mi-era clar: nu pot folosi ultimul pinion = nu pot urca integral Papele. M-am străduit eu să schimb cât pot de des pe alte pinioane ca să-mi rămână penultimul ca rezervă, dar nu aveam suficientă forţă, mă chinuiam. Aşa că am apelat la vechea salvare – mersul rapid, frustrat însă că erau porţiuni unde altă dată nu se punea problema de împins. Când l-am ajuns pe Cristi Max Man care avea ceva probleme am început să cred că nu merg chiar rău, deşi am fost depăşit de doi – trei concurenţi, inclusiv de o fată, probabil Andor. Apoi l-am văzut pe Joe, nu cred că era mai mult de 100m în faţă. Poate m-a văzut şi el, cert e că nu l-am prins decât la coborâre, el oprindu-se că avea pană. Asta e, fiecare cu ghinioanele lui, aveam de recuperat 4 puncte pentru locul 1 în clasamentul general “Cluj Bike Challenge”. Mi-era teamă că la ultima urcare, scurtă şi grea, mă poate ajunge mai ales că nu ştiam cât de mult pot urca pe MTB în condiţiile de faţă, aşa că am tras cât am putut pe coborâre şi pe porţiunea intermediară. Am reuşit apoi să mai depăşesc pe câte cineva la deal, evident sunt un adevărat talent la împins, păcat că nu e probă de olimpiadă, şi cu mult noroc am terminat pe locul 4 la categorie, 45 din peste 270 la general. Vaum nu participase, a fost la un concurs de triatlon între prieteni la Cluj.

la finish – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

S-a încheiat epopeea mea cu un loc 1 la general categorie, proba Race, alături de Joe, după calculele noastre ulterioare. M-am străduit foarte mult să scot un rezultat bun, am avut peripeţii, aşa că la final n-am fost prea vesel. M-am bucurat însă să văd că şi copiii au încheiat cu bine, Andreea pe 2 şi Tudor pe 4 la categoriile lor. Toată stima pentru efortul concurenţilor, mulţumesc pentru poze, pentru încurajări, mulţumesc prietenilor şi colegilor mei de club pentru organizare, ştiu că a fost greu şi sper ca lumea să fie în general mulţumită. Au fost foarte multe categorii de premiat, fiind şi categorii de copii şi clasamente pentru Campionatul Naţional şi cred că era mai bine ca premierea să înceapă mai repede. Sper de asemenea ca la castel să vină în viitor mai multe firme de catering, ca-n vremurile bune ale castelului, când avea mulţi invitaţi 🙂 . Eu mi-am inaugurat cu aceast concurs noul costum Clujul Pedalează, am motive să ţin minte momentul.

podium cu Joe si Marin Marie – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”
Tudor la competitia lui – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”
locul 2 pentru Andreea – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”

Poze de la:
Ovidiu Ciobanu
Bogdan Pal
Iancu Verdes
Rares Puscas
NoMad Merida CST

clasament oficial 40+ proba Race – From Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge”
Sep 262013
 


După Maratonul Făgetului anul acesta cluburile Clujul Pedalează şi Interteam au organizat şi al doilea maraton montan de MTB – Maratonul Gilaului – urmaşul Maros Bike Maratonului ca trasee la Race şi Maraton. În sfârşit a devenit mai palpabilă şi pentru publicul larg – amatorii – colaborarea Federaţiei de Ciclism cu cluburile de ciclism şi MTB, sub forma organizării primului campionat naţional de MTB pentru amatori din România – Clujul având onoarea să deschidă, sper, această punte spre performanţă şi în domeniul cross-country maraton MTB (XCM). Un precedent în schimbarea concepţiei despre selecţia spre performanţă a tinerilor a avut loc tot în acest an la Păltiniş, la Campionatele Naţionale de XCO – cross-country olympics (singura probă olimpică de MTB – mai spectaculoasă pentru public şi mai tehnică pentru concurenţi) – concurs organizat de clubul Pro Cycling din Sibiu. Aştept cu interes un clasament anual la amatori bazat pe un circuit de concursuri mai importante de MTB.

Incurajari – From Maraton Gilau – CN maraton 2013
pe coborarea “Austria” – From Maraton Gilau – CN maraton 2013
cu Joe si Andy – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

După acest preambul e evident că Maratonul Gilăului a avut premisele să strângă la start pe majoritatea cicliştilor buni de la MTB, nu numai la elite cât mai ales la amatori.  Cum doar proba mai lungă – cea de maraton 80km – a contat în clasamentul naţional de amatori m-am aşteptat la o concurenţă acerbă pentru primele locuri la categorii – mai toţi concurenţii buni (sau cu pretenţii 🙂 ) înscriindu-se la proba lungă, lăsând proba Race 50km mai accesibilă spre podium.

Ce a adus nou Maratonul Gilăului ca probe de concurs faţă de maratoanele de anii trecuţi – traseul de Fun 15km – pentru copii peste 12 ani, family şi amatori începători şi traseul de copii 6-11 ani – pe domeniul castelului din Gilău – gazdă nouă la concurs nou.

From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Am fost pe traseul Fun cu două zile înainte şi pot spune, pe fondul ploilor din zilele precedente, că n-a fost uşor. Sunt nişte dealuri abrupte în jurul castelului de nu-ţi vine să crezi! N-am putut urca tot şi am parcurs traseul (cu două mici rătăciri din neatenţie) în 1h4min, un timp pe care l-am considerat elocvent pentru cei mai buni începători. Am reuşit astfel să-mi testez în sfârşit noua furcă şi noile cauciucuri, dar a fost prea puţin ca să am totală încredere că stăpânesc bicicleta ca înainte. Acest lucru l-am simţit pe parcursul concursului de maraton, abia spre sfârşit nemaiavând neuroni stresaţi şi ocupaţi cu bicicleta, putând să mă concentrez numai la traseu şi coborând ştacheta la nivelul de prudenţă. Ştiu că nu-i bine să schimbi nimic înainte de concurs, dar … doar sunt amator şi în plus chiar n-am avut încotro.

Ziua concursului a început cu vestea că s-ar putea să se scoată Papele de la tura lungă, nu din cauza vremii ci din cauza unor buldozere care ocupaseră coborârea. Mi-am propus să nu mă bazez că schimbarea rămâne definitivă şi să-mi rămână resurse şi pentru cazul urcării Papelor. Până la urmă traseul a fost scurtat, devenind de 71km, dar nu pot spune că a fost mai uşor ca altădată pentru că vremea a înmuiat potecile şi drumurile. Singurul meu regret a rămas că nu puteam compara timpul meu final cu timpii de anii trecuţi (cel mai bun timp al meu la cursa lungă a fost 6h4min), dar mi-au rămas segmentele de pe Strava care-au arătat cât am fost de “bun”. În fine, văd că tendinţa de construire de drumuri accesibile pentru autovehicule până la cer se manifestă şi la Cluj, după ce observasem şi urcarea lăţită pe Măgura (la Geiger) şi după exemplele clasice de transalpine de “record” naţional şi mondial pe toţi munţii. Aşa oameni, aşa ţară! Reproşul mi se adresează şi mie. E greu de crezut că la Cluj se fac aceste drumuri judeţene sau comunale fără alt scop decât facilitarea exploatării lemnului şi a construirii de case de vacanţă. Eu în loc de indicative de genul DJ101C, DC10J aş folosi denumiri mai semnificative, mai “umane” – Calea Lemnului 1001, La Exploatare 502, Valea Trunchiului 63… Dar să las viitorul sumbru pentru plăcerea de o clipă de a concura alături de prieteni.

Îi mulţumesc lui Ovidiu Ciobanu pentru pozele de la premiere copii, Antoniei Purle pentru pozele de pe traseu, Imprezzio Global pentru sistematizarea pozelor după numărul de concurs şi bineînţeles celorlalţi fotografi de pe traseu. Am putut avea cu ajutorul lor o idee de ansamblu asupra concursului, asupra performanţelor concurenţilor şi … am putut vedea şi pe copiii mei în cursa lor. Bravo pentru cei mici!

incalzire si recunoastere traseu copii – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

După încălzirea pe care mi-am făcut-o alături de copii pe traseul lor, m-am aşezat la start cu dorinţa de a mă comporta onorabil într-o cursă în care am văzut înscrişi la categoria mea cam pe toţi cei pe care-i ştiam mai buni decât mine. Până şi Tibi Bereczki era acolo, cel care veşnic termină cursele în faţa mea la câteva minute – un bun reper – din păcate nu reuşesc să-i reţin tricoul nici acum (camuflarea face parte şi ea din armele unei curse 🙂 ). Am văzut în poze că era în spatele meu de la început – eu nu mă uit în urmă decât extrem de rar. Un alt reper al meu rămâne  Nyaradi – deşi acum că s-a antrenat mai intens încep să-l pun alături de Lupşa şi Sorin. De ceilalţi nu pot spune decât că speranţa moare ultima.

intrarea pe urcarea spre Manastire, Tibi IronBike in spatele meu – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Start şi cursa începe. După ce scăpăm de şosea începem să urcăm spre Mănăstire. Nu trag la maxim, ştiu că nu am şanse la podium şi mai ştiu că la tura lungă eu mereu am avut o cădere fizică pe Drumul Generalului. De data aceasta vreau să fiu mai constant şi să mă alimentez la timp şi regulat, să mă simt bine pe tot traseul. Depăşesc, după km8 de urcare deja valorile s-au aşezat, urc alături de Tudor Stupariu şi … aud în spate pe cineva vorbind. Măi să fie, noi ne chinuim şi el vorbeşte! Cred că merg prea încet! E Radu Vădan – înseamnă că nu mă duc chiar rău :). Mă impulsionează şi ridic uşor ritmul. Apoi începe să-mi arate ciupercile de pe marginea drumului! Ai de capul meu, încep să mă simt frustrat, înseamnă că poate şi mai repede! Las poezia la o parte şi ritmul devenit prea confortabil şi intru în atmosfera de concurs. Termin urcarea într-un timp record pentru mine – 57min, nu uit să mă opresc la alimentare şi o iau la vale. Sunt mai prudent, nu ştiu cum e furca la viteză mare la vale pe pietriş şi mi-e frică să nu zbor în cap. Sunt depăşit, dar nimic grav.

Pe Păltinei urc binişor, fac şi push-bike rapid, trec pe lângă o Zsuzsu care nu mi se părea prea determinată (ca şi mine de altfel). Reuşesc să iau urma lui Radu care mă depăşise pe coborâre, văd că el se străduie să urce pe MTB – singurul din cei din faţa mea – şi ultimii metri înainte dinainte de separare traseu. Eu fac puţin push-bike, merg în ritmul lui şi mă urc iar pe cal, că doar n-o să mă vadă “pe lângă” Gyorgy Szalbocs – un alergător foarte bun aflat la PC! A ţinut figura :), m-a felicitat!

De aici încolo începe hălăduiala proprie curselor lungi! Merită să încercaţi, merită să vedeţi cum e pe cont propriu, doar cu limitele şi cu voinţa voastră. Cred că la turele lungi, indiferent de disciplină, înveţi cel mai bine care ţi-e adevărata faţă.

de pe traseu – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Până la PA Balta deja ştiu pe unde sunt fără să trebuiască să întreb pe nimeni: îl ajung pe Nyaradi doar pentru că se oprise să-şi spele lanţul – se depărtează de mine constant şi repejor, trec pe lângă Dîrnescu oprit cu încă cineva – au probleme tehnice, văd în faţă pe cineva în albastru dar nu reuşesc să-l ajung. Urmează coborârea spre Măgura. Cobor binişor, dar tot prudent. Depăşesc pe băiatul în albastru care alerga pe lângă bici şi mă depăşeşte cineva pe care îl simţeam mereu în coaste. Nu-mi dau seama că-i Tibi – ce să-i faci – camuflajul. M-aş fi stimulat enorm dacă ştiam că-i el! Cobor surprinzător pe MTB aproape tot traseul, o singură dată pun piciorul jos pentru că am văzut o panglică în faţă şi n-am observat o curbă. Îmi aduc aminte că anii trecuţi nu puteam coborî pe acolo nici în condiţii de uscat.

La intersecţia şoselei cu Drumul Generalului ajung împreună cu încă cineva (scuze că nu ştiu numele), văd un băiat oprit, mi se părea că-i ok dar dorea număr de telefon de la organizatori. N-am putut să-l ajut şi nu-mi pică fisa să-l întreb numărul de concurs. Oricum la PA Costeşti am spus de el. Începe urcarea. Povestesc cu concurentul de alături, mă aştept să mă ajungă băiatul în albastru. Mă simt bine în sfârşit, nu am probleme ca altadată. Mă ajunge Iuga Dragoş – el era în albastru. Mă ştie doar virtual – de pe Strava :). Urc împreună cu el până PA Costeşti, văd pe cineva în alb care se grabeşte să plece. Acum ştiu că era Tibi! Mersesem mai bine. Până la coborârea la Someşul Rece tot alături de Dragoş sunt, cu singurul ţel să ajung pe “băiatul în alb”.  Nu reuşesc, deşi îl mai văd pe câte o scurtă urcare. Nu mai sunt Papele, e clar că nu mai am şanse “de avansare”. Nu-l mai simt pe Dragoş în spate. Îl văd în poză mai apoi în spate, după oprirea la ultimul PA – Someşul Cald. Termin cursa pe locul 10 la categorie cu 5h10min, 46 la general, la peste 3 minute de Tibi şi cu 4 minute în faţa lui Dragoş. Sunt mulţumit, ştiu că acesta e locul meu real la categorie. E clasament pe ţară, un loc 10 e bun.

From Maraton Gilau – CN maraton 2013

A fost ceva de lucru la organizarea acestei competiţii, sper ca toată lumea să fi plecat mulţumită, nu insist cu laudele ca să nu se interpreteze 🙂 . Am fost la demarcare traseu pe porţiunea urcare mănăstire – coborâre “Austria” şi excursia mi-a luat 5h30min, prinzând noaptea – la 22.30 eram încă în Someşul Rece. Foarte dese marcajele, nici să vrei nu te puteai rătăci. Felicitări învingătorilor, celorlalţi că au sperat şi s-au străduit – numai aşa poţi reuşi, mulţumesc de compania pe traseu. Mă bucur pentru ai mei că au putut veni şi pun o poză şi cu Diana care a participat la Crosul Companiilor.

From Maraton Gilau – CN maraton 2013
From Maraton Gilau – CN maraton 2013
From Maraton Gilau – CN maraton 2013
Crosul Companiilor concomitent cu maratonul nostru – From Maraton Gilau – CN maraton 2013

Maros Bike Marathon pentru a treia oara

 Cluj, Gilau, Localitati si zone, Maraton MTB, Maros Bike Marathon  Comments Off on Maros Bike Marathon pentru a treia oara
Oct 012012
 
Am fost 14! Atâţia am participat de la Clubul Clujul Pedalează la concurs şi au mai fost cel puţin opt la partea de voluntariat-organizare. Pot spune că eu am reprezentat şi CAR Universitar, un alt club mare dar la care profilul principal nu este MTB-ul.

la finish, multumesc lui Miki pentru poză

Cred că este ultimul maraton mare pe anul acesta. A fost antrenant, am avut câteva frustrări legate de mici probleme tehnice care poate m-au privat de un loc pe podium la categoria mea, dar cel mai important e că m-am simţit bine în mijlocul sutelor de concurenţi din care cunosc sau sunt prieten cu … sute.
Am încheiat pe locul 7 la categorie, locul 58 din peste 360 concurenţi la general, pare un rezultat destul de slăbuţ, dar am fost 60 numai la categoria mea, iar timpul meu de 3h20min a fost doar la 2 minute de locul 3. Practic am fost 5 concurenţi în acest interval, ceea ce arată ce luptă a fost, cât a contat fiecare secundă pierdută aiurea, că valorile sunt apropiate şi … că am avut dreptate să sper la podium, poate pentru ultima dată pentru că rândurile celor la 40+ se îngroaşă an de an şi de întinerit încă nu-i cazul. Din câte ţin minte rezultatele care mă privesc direct, Vaum a terminat pe locul 1 cu 3h6min, Klos Viktor a avut 3h14min fiind urmat de grupul de 5 în intervalul 3h18min – 3h20min: Ladislau Speth – locul 3, Aurelian Răducanu, Martin Speth, Egon Pommersheim şi cu mine.

multumesc pentru poze Florian Raducanu – NoMad Merida

Mai multe poze de la Florian Raducanu pe FB


E prima mea participare la tura scurtă, de 50km. Anii precedenţi am fost la tura lungă, care-mi place cel mai mult. De data aceasta am ales 50km strict numai din motivul că am considerat că am şanse la podium. La 80km erau cel puţin 4 care în mod obişnuit termină cu mai mult de 40 de minute în faţa mea. De anul viitor voi reveni la proba lungă, să scap de ritmul infernal, de trafic, să mă relaxez mergând singur ore întregi, să fiu întâmpinat de feţe zâmbitoare şi masa pusă din loc în loc, iar singurul meu concurent să fi eu însumi şi timpul optim din anii precedenţi – 6h4min.

poză de la Vali – mulţumesc

Şi acum despre cursă… După startul mai tricky, în care în urma rotaţiei am ajuns spre coada plutonului, totul a decurs normal – un puhoi de oameni în faţă, slalom şi pericol de agăţări şi trânte. Am fost luat prin surprindere de unul din coarnele unui MTB venit din spate care mi-a agăţat mâna stângă şi era să mă smulgă de pe bicicletă. Am scăpat şi a venit prima urcare. 10,5km efectivi, atâta e urcarea propriu-zisă spre Mănăstirea Muntele Rece, pe care în regim de antrenament am reuşit s-o urc pe foaia mijlocie. Acum din cauza traficului, spre sfârşit a trebuit să încetinesc şi să pun foaie mică – nu aveam unde să depăşesc. Avansam, grupurile nu mai erau aşa mari, dar era suficient ca unul să se dezechilibreze ca să încurce toate socotelile.

ultima porţiune de la coborârea “Austria” – multumesc pentru poză lui Tudor Căpăţână

La capătul coborârii mai bolovănoase “Austria” am avut satisfacţia să ajung pe englezi, inclusiv pe Charles, care de data aceasta a ales proba lungă. Ştiam că merg bine pentru nivelul meu, dar Vaum trebuie că era departe şi cine ştie câţi alţii de vârsta mea mai erau înşiraţi în faţă. Pe push-bike-ul spre Dodeşti am reuşit s-o  ajung şi pe Beata (tot tura lungă). Nu pot spune că sunt un bun MTB-ist, că pot da lecţii la alţii, dar categoric la push-bike sunt fruntaş şi aş putea scrie câteva pagini despre această “tehnică”. Pot merge mai repede ca alţii care se zbat pe bicicletă, cred că sunt urmările mersului pe munte cu rucsaci grei. Am avut primele semne însă că ceva nu e în regulă cu angrenajul, mai păcănea lanţul pe pinionul mare, mai făceam câte jumătate de rotaţie în gol – destul de frustrant şi îngrijorător pentru că ştiam ce traseu urmează.
Pe coborârea Păltinei l-am compătimit pe Levente (tura lungă) care urca înapoi leoarcă de transpiraţie. O luase greşit, poate singura explicaţie e că uitase că de data aceasta e la 80km nu la 50km ca anul trecut. Era unul din cei cu o clasă peste mine şi care totuşi a terminat pe locul 5 la categorie cu un timp pe care nu cred că-l obţineam eu fără rătăcire, sub 6 ore. În fine, ghinion, în mod normal eu îl vedeam pe podium.
Au urmat Papele (3,5km de urcare mai dificilă). Am mers bine, am depăşit, era cineva pe margine care ne număra – mulţumesc. Numărul meu de cod a fost 71. Am reuşit să-i ajung cel puţin pe unul din fraţii Speth, să-l depăşesc pe colegul meu de club Cipri Nedea dar aveam probleme tehnice. După trei opriri din cauză că-mi cădea lanţul de pe ultimul pinion am hotărât că mai bine consider că nu-l mai am. Şi aşa mai aveam păcănituri şi pe penultimul. M-a cam încurcat treaba asta şi nu mi-a fost uşor să urc pe pinion de 30 (cel mare avea 34). N-am reuşit să mă depărtez suficient ca să nu mai fiu ajuns de “duşmanii” mei pe ultima coborâre mare. Nu la părţile de coborâre mai tehnice pierdeam eu teren, ci ca de obicei la porţiunile de plat, fals plat şi şosea. La acestea n-am strălucit niciodată.
În fine, a urmat ultima porţiune prin pădure, pe nedrept neglijată ca importanţă de unii. E cam 1,5km de urcare, din care o parte de push-bike. Am urcat alături de Minulescu, am înjurat în gând că trebuie să fac push-bike şi pe porţiuni “de pinion mare” şi am ajuns la finish nu înainte de a fi depăşit pe ultimii metri de un concurent mai determinat. A trebuit să mă opresc pentru poze, felicitări şi m-am pomenit cu crampe musculare la un picior.

traseele la maraton

Am avut satisfacţia că am ajuns în sfârşit înaintea lui Marton Blazso la final, nu contează “amănuntele”, că doar suntem în România: el a concurat la 80km şi eu la 50km, a terminat primul cu 4h7min, în condiţiile în care n-a tras tare la final.
Felicitări organizatorilor, sper că toată lumea s-a simţit bine. Mi-a plăcut mâncarea, dar tare mult a trebuit să aştept după ea.
Au fost şi prezenţe unice pentru mine la acest maraton: prietenul meu Luşu la tura lungă – bravo lui şi pentru rezultat şi Joe Indianul la tura scurtă. Cred că Joe are nişte planuri legate de un viitor maraton de MTB la Vlădeasa, dacă-i adevărat atunci succes, că zona e faină şi cunoscută mai ales pentru … drumeţie, alergare, schi şi alpinism.
PS: Am găsit şi problema din cauza căreia îmi cădea lanţul de pe ultimul pinion şi păcănea şi pe următorul. Am scăpat ieftin, era doar slăbit şurubul de prindere pe cadru al urechii schimbătorului spate, un rol având probabil şi şocurile de la coborâri. E bine de ştiut pentru alte maratoane. Cu prilejul acesta am aflat că la fiică-mea îi place cum miroase bicicleta – un semn bun.

Maros Bike Marathon 2011 – un traseu pe dealuri apropiate mie

 Cluj, Gilau, Localitati si zone, Maraton MTB, Maros Bike Marathon  Comments Off on Maros Bike Marathon 2011 – un traseu pe dealuri apropiate mie
Sep 272011
 
Editia a doua a Maros Bike Marathon la care particip consecutiv – de data aceasta fara podium (anul trecut am fost locul 2 dupa Tibi “IronBike”, la 40 de minute de el), dar cu un timp mult peste asteptarile mele – un timp parca al unui alt om: 6h04min fatza de 7h28min anul trecut. Traseul a fost mai greu acum, am mai imbatranit un an (la mine se cheama puteri mai scazute, la cei pana la 30 de ani e invers), e drept ca anul trecut n-a fost o vreme asa buna, m-a prins si ploaia la final si am avut la pene si snake-bites ce m-au intarziat cel putin 30min si m-au determinat ca in continuare un an intreg sa folosesc camere cu lichid antipana. Dar cred eu ca diferenta majora a fost bicicleta – am schimbat-o de curand si e primul concurs de maraton cu ea, inainte cu putina vreme am participat cu ea la o etapa “Clujul Pedaleaza”.

urcarea spre manastirea Muntele Rece,  am fost al 5-lea la categoria mea ca  pozitie,  fiind in fatza doar la Tibi
– multumesc pentru pozele de pe urcarea la manastire lui Alexandru Miroiu – 

Pun si o poza cu ea si-i multumesc la George cu ocazia aceasta, chiar e un MTB deosebit care acum mi-a permis – nu sa-mi depasesc limitele, ca eu merg mereu la maxim cat sa nu gafai si sa ma omor – ci sa descopar ca pot merge altfel in special la coborari. Cu binele totusi te acomodezi mai usor. Tot creste nivelul de incredere si nu m-am obisnuit inca cu franele disc, dar deja stiu ca atunci cand maraie inseamna ca le-am folosit prea intens. Asta m-a si determinat ca pe coborarea de la Balta sa le las sa se racoreasca si … muream prost daca nu faceam asta: am vazut ca pot cobori cu o viteza cu care nu eram obisnuit, n-am mai avut parte de maraituri dar a trebuit sa ma opresc de cateva ori ca mi se scuturau toate: pompa de vreo 3 ori, am pierdut magnetul ciclocomputerului de pe spite, mi s-a desfacut bidonasul cu gelul primit de mi s-au lipit tricoul si pantalonul de corp. Si doar eu sunt destul de calculat, am fost in echiparea aceasta si la antrenament pe traseu si mi s-a parut totul in regula.

un scandium

Pe scurt despre maratonul de MTB: aprox 80km, 2700m diferenta de nivel, locul 6 in final la +40 de ani, dupa Levente din Targu-Mures – locul 1 (locul 2 la general hobby) – de neatins pentru mine, a ajuns la 10 secunde de Szentes – sunt mai multe poze (multumesc pentru ele) pe picasa, un italian si un englez pe locurile urmatoare (uau, n-au mers rau – iar de neatins ca performanta – oare ce cautau in .ro – englezul e de la un club de bici din Londra, iar italianul e … italian – or fi infratite cluburile lor cu Maros sau orasele lor cu Gilaul?). Singurii de care m-am apropiat au fost Ghitoc (16min in fatza, care e mult ca timp dar … nu mai pare cu “n” clase peste) si Tibi.

traseele si profilele – poza de pe site-ul organizatorilor
clasament provizoriu
numar personalizat

Desfasurarea concursului: Stiam ca premiile mari vor aduce greuceni la concurs, asa ca slabe sansele mele de podium, dar … speranta moare ultima. M-am pregatit insa, am fost si pe traseu, pe bucati, ca n-aveam timp decat cateva ore de fiecare data. M-a prins si noaptea pe dealul de final prin padurea aceea, iar fara frontala am fost fiul ploii, am si cazut de vreo doua ori si am ajuns sa merg cu ledul fatza in mana. O poza de pe traseu:

trailul de urcare pe Magura, dupa urcarea de Paltinu

Deja eram obisnuit de anul trecut, habar n-aveam unde-i linia de start, noroc cu startul anuntat decalat care mi-a permis sa ma plasez pe ultima linie de la hobby-istii maratonisti si-n fatza sutelor de race-isti. Pana la urma start decalat au avut doar cei de la elite – ce se luptau pentru punctele UCI si premiile in euro. I-am facut loc la Robike (concura la race) sa treaca in fatza (stiam ca are treaba si n-avea sens sa-l incurc, a si terminat primul la categoria lui) si apoi am luat-o si eu mai tare. Nu m-am stresat prea tare, dar nici n-am lalait-o. Prima data cand iau un start mai vartos pe urcarea la manastire – am tot depasit dar am si fost depasit. M-am pregatit de cursa si gasindu-mi pe hartie repere … concurenti, sa stiu cum merg si de cine sa ma agat. Fara suparare, la nivelul meu mereu m-am comparat cu fetele mai bune, care chiar sunt de apreciat: nu pot fi la fel de puternice ca barbatii, dar au o ambitie si … e semnificativ ca fac parte din reperele mele. Asa ca urc si caut repere. O depasesc pe Elena, iar cand o vad pe Emese ma sochez: la Geiger a terminat cu o ora si ceva in fatza mea. Clar merg bine fatza de cum ma asteptam (poate a avut si Emese o zi mai proasta), mai ales ca nu ma fortam. Stau cateva secunde sa cuget: oare nu-i mai bine sa stau dupa ea, ca poate am luat-o prea tare la inceput?! Ca asa se spune – te simti foarte bine inainte de a pica jos. Nu stiam pe unde-i Ghitoc, dar banuiam ca numai in fatza putea fi. De Ghitoc stiam inca de anul trecut ca va participa la 80km (atunci participase la race, luase locul 3 la categorie si si-a dat seama ca la 80km lua probabil locul 1). De straini nu-mi faceam probleme, nu stiam cum merg, asa ca aprecierea lor era ca si cum as fi dat la zaruri (unde se vede ca n-am noroc, as always). Sus in deal am ajuns la 10-20 de metri de Gyurka (concura la race – a ocupat, normal, locul 1), dar … s-a terminat parcela. La primul punct de alimentare la manastire am stat putin (daca eram la race nu opream). Ce a urmat – traseul frumos – coborare, urmata de urcarea de Paltinu, unde am facut si cara-bike (nu push), ca doar e bici mai usoara. Nu m-am omorat cu urcarea pe bici, ca aveam cale lunga si cum ma antrenez numai pe apucate si la concursuri… La despartirea de traseul race eram intr-un grup cu Dezso Csaba, Liviu Precup, Tegzesiu tanarul, toti de la race.
In fine, PA Balta. Pana aici nici o problema, ma simteam bine, doar ca eram singur cuc. La PA – Adela – sotia lui Levi de la Clujul Pedaleaza. Glumesc cu ea, pana mi se umple bidonul cu izotonic. Ii spun ca eu concurez cu fetele si ea ma intreaba cum de ma lasa organizatorii. Eu zic ceva in sensul ca nu-i treaba lor cu cine concurez :). In sfarsit – urmeaza singurele coborari mai tehnice de care daca scap cu bine sunt sef. Cad ca de obicei in tufe o data (la inceput, am dat de o radacina si n-am fost suficient de hotarat), ma potolesc si o iau la goana cu bici pe umar. Macar n-am cazut de 3 ori ca la “antrenament”. De aici, in grafic pana la trailul cu serpentine prin padure. Stiu ca si acolo ma pandeste alergarea de intretinere. Dau de Levi, prezenta lui ma determina sa … incerc totusi si pe bici cateva curbe stranse. Se pare ca daca as avea pe cineva care sa ma impinga de la spate pot face lucruri nebanuite. Mai si alerg, dar putin. Se incalzesc franele, maraie in spate. Tin la bicicleta, asa ca o protejez: imi dau drumul. Culmea, nu am senzatia de frica. Mi se scutura toate, e gata sa pice pompa. Opresc, apoi iar se intampla. Ma stresez si pentru ca vad marcajul cum merge la vale si nu stiu unde trebuie sa o iau pe scurtatura spre Racatau spre finalul coborarii. La antrenament o ratasem, acum nu inteleg ce se intampla. Incetinesc, stiu de la o femeie intalnita la birt (stapana cainilor de la casa din varf de la Balta pe care traseul o ocoleste) ca poteca trebuie sa fie de la o casa, dar marcajul indica altceva. In fine, ma pomenesc in vale pe drumul de carute normal. Morala: nici sa stii prea multe nu-i bine.
Ajung la drumul Generalului. Imi dau seama ca-s obosit dupa faptul ca-mi tot sare roata fatza pe pietre. Ma uit la vitezometru, e pe ceas. No frate, ceva e defect. Imi dau seama ca magnetul de pe spita a disparut. Si eu, singur-singurel, napadit de caldura (clar am cadere fizica), fara reper de viteza! Si nu-mi pot controla viteza, sa o pot mari incetisor, sa scap de penultimul pinon spate. Vreau sa folosesc gelul. Pun mana la spate, iau bidonasul in care-l pusesem si ceea ce obtin e o mana lipicioasa. S-a scurs tot. Cand e sa se intample, apoi toate deodata. De fapt nu cred ca deodata, dar le observi doar atunci cand ai o lipsa. Un singur baton muscat deja am si nu-i energizant. Trece Tibi pe langa mine, spune cate ceva, eu sunt preocupat sa ma regrupez. Pana la urma macar ceasul merge si-mi fac un calcul ca pot spera sa ajung macar in timp la premiere. Si apoi o lalai pana sus.
Sus la PA Costesti ung si lantul, pe cand sa plec soseste si Emese si se tot strang oameni. Dar deja ma simt altfel, dupa cura de lamai si glucoza. Nu-mi plac portiunile de fals plat pentru ca pana acum ma dezavantajau. Dar am alta bicicleta. Nu ma ajunge nimeni pana la Pape. La PA de acolo se vede ca au trecut lacustele. Vorbesc cu Voichita (felicitari ei pentru locul 1 de la MTB la concursul de ziua precedenta din Faget), beau un pahar de apa. Noroc ca la PA Balta umplusem bidonul. E clar ca nu mai are sens sa opresc la ultimul PA, de la baraj. Papele nu reusesc sa le urc ca anul trecut, nu am avut acea motivatie data de furia penelor. M-a depasit un concurent. Apoi viteza la maxim cat pot. Nu mai am problemele de la antrenament cu coborarea, semn ca ma obisnuiesc cu bicicleta. Trec urgent pe langa PA si apoi … un pic de push-bike rapid si finish-ul in nisip, la care am grija sa schimb urgent pe foaie mica sa pot trece. Bratara de finisher si macaroanele cu branza si slanina – foarte bune.
Finalul cu merituosii invingatori, dar nu pot sa nu ma gandesc – uitandu-ma si la poze – la restul concurentilor, care au avut un traseu greu de parcurs, unii cu biciclete pe care nu le poti ridica decat cu doua maini. Bravo la toti, cel putin pentru perseverenta. Marton Blazso a castigat si anul acesta, dar a trebuit sa se intrebuinteze serios: a avut pene, la PA Balta a trecut abia pe locul 7-8. Am schimbat cateva vorbe cu el (in engleza, ca nu stiu maghiara). Un om deosebit, a lasat vineri o parere buna si la TVR Cluj, unde a fost invitat impreuna cu Levi.

Felicit organizatorii, e bine ca la Cluj se lucreaza in echipa (de exemplu clubul “Clujul pedaleaza” a participat acum cu voluntari), e loc de mai bine la partea de alimentare. In rest traseul deosebit, oamenii de la PA-uri si de pe traseu tot unul si unul, n-au fost problemele de anul trecut cu localnicii, premii mari, tombola de final unde am tot strigat 5 (numarul meu) si pana la urma m-am ales cu inca un bidon. 

Aug 142011
 
Abia am asteptat sa inot in Tarnita … oficial. Am participat la proba de 1,5km, la 6,5km nu puteam cu stilul meu, cred ca-mi lua cam 3 ore jumatate, fiind si neantrenat. E apa care-mi place cel mai mult, evident pentru ca aici mi-am petrecut multe zile, chiar si o zi onomastica. Ce poate fi mai placut, dupa o tura de bicicleta, pe caldura infernala, decat o runda de inot? E si gratis, asa ca preferam cand aveam timp sa merg la Tarnita sa inot si de banii pentru bazin sa-mi cumpar de mancare.

imagine de la premiere, poze de la organizatori

Dupa experienta de acum renunt la stilul bras. Timpul pe care-l mai gasesc, atata cat e, va fi dedicat stilului liber. Au ajuns sa ma depaseasca copiii! Sa vezi o padure de maini micute care se tot departeaza… Nu-s convins ca printre ei nu erau si sub 12 ani! Jenant :)! Si privirea nevestei :)! Mai lipsea sa spuna bravo. Imediat ajung si ai mei la varsta asta! In sfarsit, oricat de lent inot, e o mare placere.

doream sa continui: ce urmeaza?

Si acum despre concursul in sine, atat cat am putut sta. A trebuit sa plec la serviciu si n-am putut asista la premiere (prima data cand particip la un concurs si nu stau pana la sfarsit). Au fost multi participanti, peste 100, inscrisi la doua probe: 1,5km si 6,5km. Se vede dupa timpi ca au fost si inotatori adevarati. Au venit si de departe, multi din Pitesti, dovada ca nu prea au ocazii sa-si masoare fortele in tara asta. Si acest lucru da o valoare si mai mare acestui concurs si initiativei organizatorilor. Felicitari tuturor si ma bucur ca am fost si eu pe acolo. Bravo Orca! Mi-a placut “marcajul” din apa, nu m-am putut “rataci”. Daca ar face asa cei care organizeaza triatlonuri…

diploma – marturie si motiv de ambitionare: am sa o “consult” din cand in cand

Astept reactii de la ceilalti participanti, eu sunt cu mai putina experienta la concursurile de inot … pur.
Dar pana atunci pot spune ce-mi doresc: un triatlon la Cluj. Targu-Mures sa fie in fatza noastra? Oradea are Iron Man! Oameni capabili sa organizeze asa ceva sunt, m-am convins. O mica Antanta intre Orca – inot, Clujul Pedaleaza – MTB, ciclism si CAR Universitar – alergare? Ca prieteni de pe la aceste cluburi au fost acum. Si mai sunt cluburi in Cluj care sper sa nu se supere ca nu le-am pomenit.
Mai raman de pus rezultatele. Multumesc si TVR Cluj – redactia Stiri pentru ceea ce au facut. Din pacate, cand au venit ei a trebuit sa plec eu.

Sep 262010
 
Rezultat surprinzator pentru mine, locul 2 la cat +40 ani la proba lunga de 80km – 2600m diferenta nivel (a doua la care particip), dupa multe peripetii care m-au adus aproape de pragul abandonului. Ajunsesem sa cred ca probele mai lungi nu-mi poarta noroc, mai ales dupa preambulul Geiger unde am fost descalificat pentru neincadrare in timp limita. Acolo au fost conditii meteo dificile, si aici a plouat, dar traseul a fost mai putin tehnic si am putut cobori mai normal. Dar ceea ce a contat cel mai mult – n-am renuntat si am luptat pana la capat. Am urcat Papele pe bici cat am putut de repede ca sa-i ajung pe cei care ma depasisera spre sfarsit. Poate parea ciudat pentru unii sa vada pe cineva tragand cu dintii sa ajunga pe cel din fata, desi “calul plecase”, adica eram printre ultimii. Sper ca n-a ramas cu gatul sucit concurentul din fata mea pe care-l depasisem pe urcarea la Pape (spre sfarsit) si care m-a “luat” la coborare, dar scopul meu era – daca nu puteam sa-l ajung, sa-l stimulez sa accelereze si sa ajungem pe altii. Poate si de asta am ajuns pe locul 2.

Medalia de “argint”
pe podium

In orice caz nu m-am asteptat la podium si cand mi-am auzit numele era sa trec “peste” daca nu era Voichita sa ma felicite. Primul lucru ce l-am facut a fost sa intreb unde este podiumul. Al doilea lucru a fost sa multumesc public baiatului din Salaj (singurul din Salaj la 80km) care mi-a dat camera de schimb care a ramas la mine. O sa-l contactez.
Si acum desfasurarea, ca pregatiri n-am facut – n-am avut timp – lucrez la o emisiune de sah.
Eu nu ma am cu inceputurile de cursa, deja m-am obisnuit si nu ma mai stresez. In general in partea a doua imi dau drumul (normal, la nivelul meu). Primele sicanari au inceput cu faptul ca m-am trezit ca n-am la cine lasa cheia de la masina. Multumesc lui Levi de la Bike Sport. Apoi, stateam undeva in pluton (cel de 50km), noroc ca nu mai am inhibitiile din tinerete si intreb daca nu cumva cei de la 80km au locul in alta parte – raspuns pozitiv, in urma caruia m-am plasat strategic la alta coada, dar printre ultimii.
Primul motiv de suduieli (tot din nestiinta) in varf de deal la Manastirea Muntele Rece. Ma asteptam ca traseul de 80km sa continue inainte, dar am luat-o la vale … si tot la vale, pana m-a apucat panica, sa nu cumva sa fiu pe traseul de 50km. Am inceput niste injuraturi mai ales cand am vazut parteneri rataciti (o luasera la un moment dat inainte la o intersectie nemarcata) si m-am temut ca trebuia s-o iau eu inainte. In sfarsit, bifurcatia era mai jos si nu ratacisem. Intre timp conversez cu un baiat de 19 ani – Felix, cred ca din Timisoara (foarte respectuos si linistit).
Pe coborarea din Balta reusesc sa depasesc pe o fata (stiam ca merge bine, dar cu tehnica sta mai prost ca mine). Ma depaseste iar si se distanteaza. Am contact vizual, asa ca ma motivez instant. Eu ma consider in principiu, ca posibilitati, la nivelul primelor fete. Daca ajung in fatza lor sunt peste grafic. Cred ca nu m-am inselat si tipa a teminat pe podium, daca nu prima.
Urmeaza urcarea din Maguri-Racatau si ma simt din ce in ce mai bine. Nici nu ma intereseaza ploaia. Sus in varf, la alimentare, iau repede cate ceva si dau sa plec. Mai era un baiat ce manca tacticos si care m-a intrebat unde ma grabesc. Pai, in mintea mea – e concurs. Raspund la bascau ca vreau sa-l ajung pe Maus. La care, fata din post – ala indesat si scund? tare era nervos, poate nu e in forma. Stau si ma gandesc si-mi zic – nu cred, altceva e la mijloc. Si am avut se pare dreptate, era nervos ca se ratacise. Si eu era sa ma ratacesc o data, am facut chiar un pic de prospectie cu Felix. Stiu ca marcajele in zonele locuite sunt “sensibile”.
Vine ceasul rau, pisica neagra: la km 54, inainte de coborarea spre Uzina, simt pietrele la roata din spate. Mama ce am pufait de ciuda. Am sperat sa se repete istoria de la Garana unde am umflat roata si m-a tinut cat de cat pana la final. Nici poveste acum. Am oprit de 2 ori sa umflu roata si apoi a trebuit sa schimb camera. Deja eram nerabdator si m-am pornit la vale pot sa zic tare, cum nu-mi sta in fire. Zburau pietrele in jur. Si – iar pana, tot pe spate. Nu mai am alta rezerva, incep sa pun petec pe prima camera. Numar secundele. In sfarsit, iar pe cal. Iar tare. Pleosc. Cedeaza petecul la socuri. De data asta nu mai mai gandesc la cei din fata, imi pun probleme serioase daca mai pot continua. Nu mai am decat un petec si sunt inca 25 km. Nu cred ca pot impinge bicicleta cu roata pe geanta atatia km. Opreste un baiat si mai imi da un petec. Iar numar, de data asta astept sa se usuce ca acasa si ma jur sa merg la vale incet ca vacile. Intre timp – baiatul din Salaj – toata stima, imi da camera lui de rezerva. Nu mai ezit si o pun pe a lui… si nu mai am probleme, dar am coborat mult mai incet. Se pare ca la prima camera am avut spin, iar la rezerva snakebites. M-am uitat la ceas si la timpul efectiv de mers pe bici, cam o ora diferenta. Enorm, ca la Medias (dar din alte motive). Ma consideram deja fara posibilitatea de a ajunge pe podium, dar am vrut sa termin frumos, sa urc Papele, sa nu fiu ultimul.
Termin coborarea, urmeaza Pape. Urc si urc si urc, nimic. Toti concurentii parca au avut aripi. Pe ultimul km incep sa depasesc. Ce mult se distantasera! Termin in 7h28min, pe computer 6h27. La ce opriri scurte am facut (in afara de pene), in mod normal cred ca eram la mare lupta cu locul 1 (care terminase in 6h47min). Fata terminase in 6h33min, iar Felix in 6h44min. Dar ar fi culmea sa ma plang acum de ghinion, am avut noroc ca am terminat cu bine si…. cred ca de la o varsta conteaza tot mai mult norocul, cum altfel sa-mi explic locul 2?
Organizare. Eli si Maros… Cred ca-i frustrant pentru Eli sa nu poata participa. Macar pentru asta si trebuie apreciat. Se vede ca s-au straduit, s-au pregatit si eu zic ca au reusit. Au fost cateva hibe, dar ce-i perfect? Ce sa-i faci, marcajele “e” mai ceva ca zidul lui “nenea” Manole. Cred ca in zonele de case trebuie sa existe musai cate un organizator (era sa spun zidita cate o Ana), ca altfel marcajele le pasc vacile si boii. Raman si la sugestia ca s-ar putea scrie si data concursului pe marcaje, ca poate se trezeste bunul simt in cetitori. UCI sau ne-UCI, sunt convins ca premiile (nu cele de la elite), foarte consistente, au fost ca urmare a efortului Maros si celorlalti sponsori. A fost mare si tombola la sfarsit. Multumesc, pe mine chiar “m-au nimerit” cu saua. Nu mai spun de celelalte lucruri, pe care sigur o sa le folosesc. Daca ma tin obiceiurile, vin si la anul. Ar fi pacat sa nu vin, mai ales ca-i aproape.
Singurul regret, ca n-a fost si familia. Nu s-a putut, din 3 motive: urmau sa stea macar 8ore, vremea ploioasa si … fiica-mea tocmai si-a rupt mana (nu la concurs, ci in parc).
Astept poze, mai ales ca la halul cum aratam (am prins la ploi din cauza intarzierii…) eram tot asa de simpatic ca un porc de Craciun.