Jan 192012
 

Dupa cautari, planificari, apoi iar cautari … am ajuns la concluzia ca mai bine facem o ierarhie cu cazarile si rezervam cat putem de repede. De ce? Pentru ca suntem peste 20 doritori, iar pana ne intelegem – destinatia dorita e ocupata. Vreo doua saptamani am tot studiat ofertele, am facut destul de minutios studii despre domeniile schiabile, cu avantaje si dezavantaje, preturi etc si … rezultatul a fost ca acum am scrise multe despre … locatii din viitor, daca ma ajuta soarta.

poze pe picasa, o parte de la Lusu

Si asa am ajuns la Kramsach – in Tirol. De fapt, un pic langa – in Moosen. Si configuratia prietenilor cu care mi-am petrecut vacanta s-a schimbat partial si … am fost cu totii 11 adulti si 12 copii, cu program nonstop de dimineata de la 7 pana seara la cat am rezistat.

Inneralpbach
Alpbachtal
o parte din prieteni

Telegrafiez cate ceva despre zilele petrecute acolo: desteptarea adultilor la 7 sau pe aproape, baut cafea, facut mancare, sandwichuri, ceai, plecat care incotro la schi – cu masini sau bus, schiat in stilul romanesc pana la sfarsitul programului, cu lupte de incadrare in timp sa prindem ultima urcare de ora 16.15 (o data am luat teapa ca au pus husele pe cititoarele de skipass-uri la ora 16.14), unii dintre noi am fost inscrisi la scoli de schi sau snowboard – si copii si adulti, retur “acasa”, iar mancare, urmata in unele zile de mers la bazin – in Worgl, apoi program de voie – cu jocuri de moara, sah etc pentru copii si testari de bauturi pentru adulti.
Din impartasirile copilului care a fost la scoala de snowboard, nu cele tehnice – ca nu ma pricep: a avut un instructor tanar, austriac, de prin partile locului, care vara e taietor de lemne (da, in Austria sunt fermieri, e patria laptelui, a ciocolatei, nu trebuie sa ai facultate ca sa poti avea o ferma, sa poti construi o cabana pentru cazare, sa poti trai decent) si care era putin cam traznit – cum posibil e sa fie adolescentii de azi. A invatat cateva cuvinte in romaneste, strigand dupa elevi ceva de genul: “vino odata, ca te bat”. Stia si versurile la “Dragostea din tei”! Adultii au avut parte de mai multi antrenori, probabil ca erau considerati fara speranta si in fiecare zi altcineva isi incerca fortele cu ei. Au terminat cu un antrenor batran, plictisit, la care cuvintele de despartire au fost ca cei doi prieteni n-are sens sa se prezinte la concursul de final de serie.
Unde am schiat? Cel mai aproape a fost domeniul Alpbachtal – 54 km de partii cu tot cu partiutele din Kramsach si Reith im Albachtal. A fost mult mai ieftin skipass-ul aici decat in Zillertal, in parte si pentru ca la copiii sub 14 ani era gratuit, daca parintii isi luau skipass pe minim 5 zile. Toata lumea a schiat in Alpbachtal, cu o exceptie … eu.

Alpbachtal

In ziua a patra am fost in Hochzillertal, iar in ziua a saptea, dupa terminarea impachetarii de plecare, in Mayrhofen – cu familia.
Am avut noroc de vreme acceptabila, in doua zile chiar superba. Cand era ceata ne mutam pe zonele de partii mai vizibile, ce mi-a placut in Alpbachtal a fost ca partiile continuau pana jos, de unde porneau telecabinele, si astfel cand era vreme mai urata schiam jos, urcand repede cu telecabinele. E un avantaj fatza de Mayrhofen de exemplu, unde telecabinele te duc sus si de acolo mai toate “lifturile” sunt telescaune si teleschiuri. In ziua cand am schiat in Mayrhofen era cam frig pentru copiii mei destul de mici si au stat destul de mult prin “hutte”. E drept ca si acolo exista posibilitatea de coborare pana la baza, dar numai pentru cei mai avansati, fiind doar “skiweg”-uri.

Hochzillertal
Hochzillertal

Sub aspectul acesta mi-a placut mai mult Hochzillertal-ul (cam aglomerat), acesta fiind unit de Hochfugen – unde nu era deloc inghesuiala si urcarile le puteai face cu telecabinele.
Am facut si putin schi de tura, fortat de fiecare data. In a doua zi drumul a fost blocat spre Alpbach, cazand probabil un stalp de inalta tensiune, oprindu-se curentul electric pe toata valea, iar noi ne-am oprit la Reith, unde am putut schia vreo trei ore pe o partie deservita de un teleschi cu generator. Ca sa nu ma plictisesc, am urcat pe schiuri pana in varful partiei mari, care are si iluminare. Mi-a luat cam 40 de minute de urcat continuu. In alta zi, in zona de sus din Alpbachtal era ceata apropiata de ce se numeste “whiteout”, iar cand am ajuns la telescaun, acesta era oprit. Decat sa ma intorc pe piei (tot timpul le aveam la mine), am preferat sa continui coborarea pe skiweg-ul de acolo (care si acela era oficial inchis, dar m-au lasat sa cobor – era ora 15). Multi nebuni pe lumea asta: nu va spun pe unde coborau unii prin zapada afanata, de la ce inaltimi sareau! Evident, mai am multe de invatat in materie de schi. Dupa ce m-am uitat la acei schiori care chiuiau de placere, am ajuns jos deprimat complet, convins ca habar n-am sa schiez pe pulver si nici n-am vreo sansa in viata asta sa recuperez ceva.
Alte lucruri care m-au atras… In Zillertal skipass-ul iti permitea sa vezi, pe baza seriei, cat ai schiat si pe unde – pe internet. Am fost destul de fraier sa nu-mi notez seria cand am schiat in Hochzillertal – cand am fost singur si am schiat cam 80km (track gps), cu tot cu urcari, dar pentru Mayrhofen, chiar daca am schiat putin, am putut sa-mi astampar curiozitatea, plus ca am vazut si ce au schiat copiii si sotia.

de pe internet pe baza seriei de skipass – skiline-ul din Mayrhofen – ziua a 7-a
acelasi lucru pe baza trackului GPS
trackul GPS din ziua a 6-a Alpbachtal
trackul GPS din ziua a 4-a Hochzillertal

Am fost pe partiile negre mai renumite (de ex Eberharter in Hochzillertal), dar Harakiri din Mayrhofen era inchisa, raschetata si cu tunurile pornite.
In sfarsit, pot trage concluzia ca am nimerit bine cu Alpbachtal-ul: un domeniu destul de mare sa nu te plictisesti, mai discret, cu posibilitati de schi de tura (au pe site si trasee “oficiale” cu trackuri gps), cu posibilitati si pentru schi pe zapada nebatuta, fara riscuri de avalanse. Nu-s munti asa inalti – pana la 2200m, iar cu zapada stau bine.
Pe cand in Romania ceva similar? Si sa nu ne plangem de zapada, munti de altitudine mica. In Bukovel (Carpatii ucraineni) altitudinea maxima e 1350m! Si au 50km de partii numai pe acel domeniu! Bine ca muntii Rodnei sunt “protejati” de astfel de investitii! Iar in Alba vor sa niveleze muntii, sa nu coste asa mult autostrazile… De austrieci ce sa mai spun, ei isi protejeaza oamenii, construiesc domenii schiabile, drumuri. Noi am stat in casa unor fermieri, iar o cladire mai departe era ferma, de unde cumparam zilnic lapte proaspat.
Acum, pentru acasa, intram iar in ritmul zilnic de biciclit si sah.