Cupa Concordia Lugoj – XC

 Cupa Concordia Lugoj, Localitati si zone, Tapia, Timis, XCO  Comments Off on Cupa Concordia Lugoj – XC
Jun 122012
 
Dacă tot am un pic de timp liber, hai să scriu câteva cuvinte şi despre weekendul trecut. Am fost la Tapia – lângă Lugoj. Acolo s-a ţinut concursul! Da, există localitate cu numele Tapia. Da, sunt multe localităţi în România cu denumiri semnificative, deosebite. Da, dacă vă uitaţi pe o hartă o să constataţi că în Banat sunt o mulţime cu denumiri cel puţin simpatice. Nu mă întrebaţi ce legătură au cu dacii şi romanii.

Mulţumesc pentru poze! Câteva cu participanţii de la Clujul Pedalează am selectat pe picasa.

Dar să revenim. Eu de fiecare dată când fac ceva încerc să-l fac din timp. E un viciu căpătat la serviciu, unde aşa ceva e foarte greu de realizat. Deci în sfârşit mi-am schimbat şi cauciucurile la maşină, trecând pe cele de vară. Realitatea e că până acum n-am simţit nevoia, ori a fost frig ori a plouat. Şi uite-aşa mi-a venit şi pieirea: m-am pregatit de drum lung la Lugoj, dar am capatat o durere ametitoare de spate, facand o miscare gresita cand am ridicat un cauciuc (cu tot cu geanta) sa-l pun in masina. Vorba ceea: ce poti face azi lasa pe maine ca poate poimaine nu mai trebuie sa-l faci. Aici se potriveste in sensul ca mai bine se rod cauciucurile decat sa aud intrebarea: “tati, cand mori?”. Că nu mă puteam îndrepta de spate şi nici nu mă puteam concentra să-i dau un raspuns mai inteligent de genul: “ai sa afli, că înainte îţi dau o mamă de bătaie”.
Am trecut pe modul “test”. Primul test, cazut: am fost la fotbal. Evident, nu la TV, ci să joc: mie-mi place să fac lucruri, nu să privesc cum se fac. Din prima clipă am trecut în poartă, acolo se pare că am fost bun: apăram! Secretul: nu mă puteam trage din faţa mingii. Eram criticat că nu pot da cu piciorul în minge să degajez mai departe de 10m. Bine că am câştigat meciul… Nu-mi place în poartă, nu-mi place să privesc…
Al doilea test: Cupa Concordia. E XC. Numai 3 ture la “oldies but goldies”, fiecare de 3,5km. Un mizilic ca distanţă. Am fost in recunoaştere sambata. Incă un test căzut. Traseul nu era prea tehnic, era ceva superior celor de incepatori de la noi, solicitant ca urcari (acum, depinde si cat de tare te strofoci). Frumos traseu! Problema e ca avea la dâmbuleţe de la smocurile de iarbă taiate (care-n mod normal nu ma deranjau) de tot m-am scuturat. Si au reinceput durerile, cam la nivelul celor din ziua accidentarii. Concluzii: duminica la concurs am luat pastilă antiinflamatoare, nu m-am incalzit pe traseul de concurs ci doar pe sosea, cel mult doream sa pot parcurge toate cele 3 ture; în mod clar nu pot să particip la un maraton în următoarele zile, trebuie să am răbdare să-mi revin.

Tot la plus, pe langa traseu pun si cazarea: am stat la o gradinita in Lugoj. Foarte bune conditii de invatare au acei copii. Un exemplu de urmat! Se vede cand cineva se implica sa faca cu cap ceva si-n plus nu urmareste castigul imediat. E ca diferenta dintre doua pensiuni identice la exterior: una facuta cu cateva camere, cu confort, conditii deosebite si alta cu camere stil cutii de chibrituri; evident, pentru ca diferentierea sa fie completa, pretul la o cămăruţă e acelaşi cu cel al unei camere din prima pensiune, dar fără mic dejun. Am ramas impresionat si de sala lor de mese, parcă aş fi pătruns în desenele animate de Disney, cele cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici: o sală largă plină de măsuţe şi scăunele perfect aranjate, pe fiecare masă câte o tăviţă cu câte o căniţă. Am vrut să fac o poză şi am stiut că o să-mi pară rău dacă n-o să fac…
Şi vine concursul. Noi, cei din Cluj de la Clujul Pedalează, cu o întreagă echipă. Cu o excepţie, toţi avem echipament similar. Unii participă ca şi concurenţi: Adela, Andy, Tudor, Dan, Tibi, Mathe şi cu mine, iar alţii cu alte treburi: Levi, Zoli, Vali, Ovidiu. Bravo la toţi pentru efort!
Ne încălzim, vine startul. Aici pot spune ca e un aspect negativ: este scris in secţiunea “traseu” că startul e decalat între categorii cu 2-3 minute dar… Împreună cu copiii m-am plasat în spate, în aşteptarea startului la elite şi a celor de la sub 35 ani. Totuşi, fiind mai cu experienţă, îmi las bicicleta la Tibi şi mă duc să întreb pe omul cu startul dacă asta e ordinea. Primesc confirmarea, aud că urmează startul la elite, aud că trebuie copiii de la sub 16 ani să meargă în spate. Se cheamă elitele să vină în primele rânduri. Mă întorc victorios la bicicletă şi le spun la toţi din jur să stea liniştiţi. Aştept să apară alţi copii în spatele meu, nimeni nu mişcă nimic. În sfârşit, mai e timp. Iau startul cei de la elite şi dupa 30 secunde ne mişcăm şi noi. Mă gândesc că s-au eliberat locuri prin plecarea elitelor si urmează rearanjarea. Dar … surpriză: primii trec de linia de start. În jurul meu se rândurile se răresc. Toţi pleacă! Start ratat, plin de copii, femei, în fine, toţi în faţa mea. Naşpa, la XC nu mai ai timp să recuperezi. Bine, mai sunt excepţii: Sorin care a ajuns pe locul 3 la oldies. Dar îţi trebuie şi noroc să scapi cu bine în prima tură. Eu am depăşit în draci pe urcare, mergând prin şanţurile de lângă traseu. Şi spatele… îl simt, noroc că n-am dureri “ascuţite”. Am reuşit să termin pe locul 10 din 43 finisheri la oldies, la 3 minute de locul 2 (pe Robike nu-l pun la socoteală, el e mult mai bun ca noi). În prima tură am fost cel mai lent, deşi efortul a fost cel mai mare. În tura a doua am reuşit să ajung şi să depăşesc vreo 2-3 grupuri aflate la distanţă ceva mai mare între ele. În ultima tură deja am avut probleme şi cu cei rămaşi în urmă, pe unii prinzându-i pe coborârea de final şi trecând cu greu de ei pe la serpentine. În fine, onorabil, dar dacă eram mai în faţă… În orice caz de acum încolo mă plasez cât mai în faţă şi până nu mi se adresează organizatorul explicit să mă duc mai în spate eu nu mă mişc. Că nu se ştie…

Al doilea lucru mai discutabil a fost cu încadrările la categoriile de vârstă la copii. Aici nu se discută cu părinţii: dacă s-a hotărât o regulă, nu mai schimbi. Că al nu ştiu cui încă nu are 12 ani, dar împlineşte peste câteva zile… Dacă intervii la unul trebuie să-i pureci pe toţi, altfel rămăn de fraieri unii. A fost caz astfel când cineva putea să participe la sub 12 ani şi poate să fie pe podium după noua regulă… Am tot spus şi o repet:  cele mai deranjante şi sensibile probleme pot apărea la copii pentru că aici încă oamenii mai au urme de educaţie şi bun simţ. Aici orice greşeală contează infinit mai mult. La adulţi, în “lumea reală”, merge numai cu penalizările, nu degeaba există amenzi etc. Adică, ca să spun aşa, orice om ştie şi puţin fotbal…
Ce-mi place e că s-a pornit lumea cu concursurile pentru copii. Toată stima! Data viitoare sigur va fi mai bine! Şi dacă n-aş mai vedea răzgândiri…

Vacanţă plăcută la toţi!