N-a trecut multă vreme de la Istria 100 Mile și, tot cu program încărcat, am căutat o scăpare în altă zi decât cea de sâmbătă. M-am bucurat să văd Urme pe play duminică, în 28 aprilie, chiar dacă n-am putut avea parte de evenimentele pregătite de ei la Rășinari. Sâmbăta am fost voluntar la Aiton Bike lângă Cluj, concurs organizat de Clubul Rupicapra, numai bine să-mi doresc și mai mult să fiu și eu în centrul acțiunii.
Au fost mai multe puncte care m-au îndrumat spre Urme pe play, nu doar că a fost duminică. A contat că n-am mai fost demult la un concurs în Munții Cindrel, și mai demult în drumeție pe acolo, îmi aduceam aminte de peisajele pitorești. Și chiar am avut parte de ele, cu munții înalți din jur încă cu zăpadă, în mare contrast cu iarba însuflețită pe care călcam, cu pădurile vesele de foioase prin care treceam.
Și am vrut să văd cum a pregătit Răzvan Morariu concursul, mi-a mai dat idei. M-am documentat puțin chiar dacă nu mă consideram capabil de un rezultat deosebit. Mi s-a părut interesant că a făcut ședințele tehnice pe youtube, mi se par mai utile și mai precise în majoritatea privințelor față de cele de la fața locului. M-am uitat apoi la program, la multe… și la partea cu refacerea marcajelor turistice. Pe scurt, multe plusuri.
La fața locului a fost și mai bine, am ales ultra, cu vârful Prejba parcă neglijat și anonimizat pe hărțile mari. M-a mai trezit din oboseală întâlnirea cu maratoniștii “de 6 ore”, adică a celor care au încheiat cursa lor în 6 ore, eu plecând cu două ore înainte. Nu erau cu ritmul nici prea – prea, nici foarte – foarte față de mine. Și, dacă pe partea competițională era clar că nu puteam decât un 8 ore, la partea de socializare, cam nefirească pentru mine la un ultra, am excelat.
La partea de pregătire mi-am spus că dacă și așa nu pot ajunge la timp să fi odihnit la start, atunci să o fac lată: m-am trezit pe la două dimineața și am pornit din Cluj la startul de ora șapte din Rășinari. Mi-am setat de curiozitate pe ceas și opțiunea pace-pro pentru un ritm de 9 la mie, adică vreo 8 ore la final pentru cei 54km cu peste 3000m diferență de nivel, doar-doar voi găsi un motiv de încurajare suplimentar. Oricum nu aveam de gând să fiu influențat de acele estimări, iar ca o concluzie după cursă, am fost mai lent pe urcări și mai rapid pe coborâri, iar rezultatul real a fost de 8h29secunde. Suficient pentru un loc 2 la categorie și 17 la general (din 50 de finisheri).
Dar cum a fost în cursă? Mai întâi am făcut cunoștință, în alergare, cu Stelian. Cum care Stelian? Vezentan, ca și mine! Am văzut eu prin rezultate numele lui, bănuiam că e de prin Satu-Mare. Acum în sfârșit ne-am văzut. Taică-meu era din Medieșu-Aurit, el din Apa, tot pe-acolo. Am avut ritm asemănător cam două treimi din cursă. Om fi ceva rude, dar noi nu folosim tracker genealogic.
Tot cam pe-acolo am fost cu Cătălin Toda, dar la sfârșit nu l-am mai ajuns. E drept că am stat și la niște poze. Pare-se că la Căsuța MGS pe la km40, după ce deja alergam împreună cu maratoniștii, le-a venit ideea voluntarilor de acolo să facă un podium cu câte o șampanie pe fiecare loc. Ca și la Istria, când mi-am făcut poze la finish înainte de concurs să fiu sigur că am în condiții bune și sigure, și aici am rugat pe cineva să-mi facă poze pe locul 1. Cu avantajul că am și un peisaj frumos în spate, chiar dacă contre-jour. Și, ca să fie mai veridic, am invitat pe o fată faină să vină și ea pe podium, mulțumesc! Ce mai contează că a câștigat Hajnal, că el a terminat în 5h30min? Istoria acestei poze va rămâne!
Ce am mai tras după aceea! Nimic nu mergea… cârcei cât n-am avut toată viața, m-am tot luptat să ajung pe cel din față, ar fi trebuit să reușesc, nici sub 8h n-am ajuns… Dar a fost un concurs plin de veselie, se vede acum și din pozele fotografilor. Probabil primăvara…
Mulțumesc pentru brânza sărată de pe traseu, au fost și alte produse bune, “de casă”, cel mai bine au fost reprezentate la finish – prăjituri cu brânză, cu mere, jumări… greu și de enumerat. Se vede când se implică comunitatea locală, e o mare diferență.
Mulțumesc pentru poze, pentru companie alergătorilor… Multe de spus, cred ca v-ați făcut o idee despre cum a fost.
Cum s-a încheiat lunga zi de duminică? Păi înapoi la Cluuj. Și nu așa, simplu. Ci cu un alergător marocan ce trebuia să ajunga la aeroport. Cadou primit de la Răzvan. Știți voi care. Unul care vorbea perfect arabă, mă gândesc, și franceză, dar nu-s chiar sigur. Adică eu nu mă știu la franceză dar mai înțeleg cuvinte, aici n-a fost cazul. Un fel de franceză rostită în stil arab, “aruncat”. Noroc cu antrenorul sau ruda lui de peste mări. Sigur că am încercat cu google translate! Ba chiar am oprit într-o parcare lângă autostradă la Sebeș să ajungem la un numitor comun. Nu vreți să știți cum a fost! Mobilul lui descărcat, îl folosea pe al meu. El scria în arabă, verifica că e corect în franceză, apoi treceam eu în loc de franceză engleză, că română n-avea rost, prea multe necunoscute și cine știe ce ieșea după montarea pieselor de tractor… Altă cultură! Eu chiar nu înțeleg cum pot comunica ei în limba aia, iar de “hieroglife” ce să mai spun! Hai că vă fac o poză în translate. Și încercați și să ascultați. Așa, să vă faceți o impresie. Și poate vă alegeți cu provocarea să învățați zece cuvinte în arabă.
A doua zi am fost ca și mort. Pe aproape.
Timp de o urare. Cuvinte simple, ușor de tradus.
1 Viață bună în viitor ! 1 حياة جيدة في المستقبل!
A, dar nu-i corect! Am dat copy-paste. E invers în parte. Adică ! și 1 sunt inversați, scris de la dreapta la stânga, nu ca mai sus. O poză mai jos. Măcar la cifre ne-am luat după ei. O fi bine, o fi rău că ne-au cucerit romanii?
