După Maraton Piatra Craiului care încheie seria de concursuri din Circuitul Carpaţilor în acest an am dorit ca totuşi anul meu … competiţional să-l mai prelungesc puţin. Şi am ales Hercules Maraton, un concurs din cele mai vechi, departe de casă dar … când ai amintiri frumoase şi ţi-ai pregătit şi provocări efortul merită.
E a treia oară când particip, prima dată a fost la a doua ediţie – 2011, iar următoarea anul trecut, când am încheiat pe locul 4 la categorie cu 5h43min. Şi de aici a venit provocarea principală, să încerc să fiu pe podium, în 2024 am fost la 3 minute de locul 3, Vasile Florin Mînzatu. Ca de obicei mă motivează prezenţa prietenilor, a concurenţilor mei direcţi, şi îmi place să-mi construiesc cursa cu mici etape provocatoare. Să le prezint şi aşa – nu-mi place să rămân într-o bulă, să alerg şi să povestesc alături de prieteni, dacă e competiţie prefer să sar dintr-o bulă în alta, adică să avansez.
Să mă dau mare, aplic ce spune Emanuelle Charpentier, care împreună cu Jennifer Doudna a câştigat premiul Nobel în 2020 pentru … editarea genomică – mecanismul CRISPR – CAS9 de tăiere precisă a ADN-ului. Ea spunea că nu-i place să rămână într-un loc angajată, că nu-i place când vede grupuri de profesori universitari care se cunosc de prea multă vreme şi ajung să se perie unul pe altul, intrând în plafonare. Şi vorbea la nivel de Institut Max Planck din Germania. Aşa că toată viaţa până acum s-a tot mutat prin lume, inclusiv în China. Adică a trecut dintr-o bulă în alta. E drept că nici nu s-a măritat, să găsesc şi eu o hibă. 🙂
Participând mai rar ca în alţi ani la competiţii, iar la curse de distanţă de maraton şi mai puţin, memoria mai proaspătă şi învăţămintele au fost de la Maraton Piatra Craiului de la sfârşitul lui septembrie. Atunci pe Florin Chircu l-am ajuns târziu, aproape de Plaiul Foii, cei mai buni de la categoria mea cum sunt Sebastian Butcovan, Laszlo Kokovici, Gică Blajiu, Tilea Pepi şi alţii au fost mult mai rapizi şi…
Primul pas a fost să-mi iau pantaloni scurţi 🙂 , să-mi mut zona de confort spre viteză mai mare, dat fiind şi că vremea nu era prea frumoasă.
Al doilea a fost să încerc să mă ţin de Florin Chircu, care la început merge foarte bine pentru mine. Al treilea a fost, dacă primul pas e îndeplinit, să ajung pe Răzvan Ilieş şi chiar pe Dragoş Moraru, deşi nu e la categoria mea, doar ca ambiţie de clujean. Şi speram astfel ca să pot încheia în faţa lui Vasile Mînzatu, să-mi iau revanşa. Din ce auzisem alerga foarte bine pe coborâri, deci la coborârea finală ar fi fost bine să am o rezervă de timp, să nu fiu nevoit să alerg la risc, mai ales că nu sunt chiar fanul bulinelor roz la marcaj şi anul trecut am avut două mici devieri care m-au costat minute. Ştiam exact unde, le ţineam minte. Pasul 4 însemna să mă ambiționez pe ultima urcare spre Prisăcina, înainte de ultimii 4 km de coborâre. Dacă era să închei astfel în fața lui Vasile era ideal, nu știam exact cine e.
Şi am început cursa cu startul aproape de cascada Vânturătoarea, echipat cu haină de ploaie în rucsac şi cu o vestă subţire şi o foiţă de vânt pe mine. Era destul de rece. După primul kilometru a început urcarea serioasă şi, la ritmul lui Florin, a fost de musai să rămân în tricou, a durat spre un minut tărăşenia dar a meritat.
E interesant de urmărit pe Strava evoluţia noastră. Cum noi nu suntem prea discreţi în postările de pe Strava, am pus în poze şi Strava flyby (care în ultimii ani nu e activată implicit), dar mai ales o comparaţie între noi pe prima urcare de aproximativ 3,5km cu 630m diferenţă de nivel, cea numită segmentul Valea Cernei – Dobraia. Se vede în pozele de mai jos. În prima am pus şi pe Cristian Moşoiu, aşa, ca să vedeţi ce ritm poate avea câştigătorul concursului faţă de oamenii obişnuiţi. Şi pentru că faţă de el totul se aplatizează, nu e reprezentativ graficul, în următorul l-am scos: nu e prea bine să stai prea aproape de “Soare” că te arzi, nu?
…
Asta şi ca apropo la rezultatul remarcabil, nou record naţional la maraton şosea al lui Nicolae Soare. Un link. Pentru că linkurile cam devin invalide cu timpul, în rezumat, Nicolae Soare a doborât recordul ţării la maraton, la Maratonul Internaţional Bucureşti, un record care a dăinuit din 1978, a alergat în 2h11min58sec şi a fost şi câştigătorul competiţiei. A făcut-o în faţa a doi kenyeni, care au cedat abia la sfârşit, în ultimii 5 kilometri. Times New Roman, în stilul caracteristic, n-a putut să scape ocazia de a titra “Secretul românului care a câştigat maratonul: avea 100 de lei datorie la kenyanul de pe locul 2“. Sigur că subiectul maratonului de alergare era de-a dreptul inspiraţional, aşa că am citit şi “Efectul maratonului! Miros puternic de Bengay în toate clădirile de birouri din Pipera“.
…
Dar, revenind la prima urcare, după ce am scăpat de “soarele” din grafic, se vede clar cum am pierdut spre un minut la începutul urcării. Apoi pe Florin l-am ajuns în partea de sus şi am alergat o vreme aproape unul de altul. Pasul 2 a fost îndeplinit, nu au fost 25km până să-l ajung cum a fost la MPC. Şi l-am întrebat de Ilieş şi Dragoş.
…
Ca să închei cu parantezele, cum am amintit de Strava, e util de observat pentru organizatori urmărind flyby unde au greşit unii, puţini, concurenţi. Şi chiar dacă au supramarcat… viteza şi nebăgarea de seamă. O panglică poate face cât 10 buline.
Tot de actualitate, a apărut în sfârşit vestea şi în ziarele româneşti, Strava a dat în judecată Garmin pentru nişte… patente. Fix referitor la segmente, dar şi cu privire la “heat maps”. Cel puţin în ultima privinţă nu au dreptate, eu am Strava “de când s-a născut”, cu Garminul iar sunt vechi. Ce să mai repet, de ce nu au cumpărat Strava când au introdus segmentele, şi unul ca mine a putut vedea potenţialul de dezvoltare? Pe vremea când Strava nu era companie americană, din ce ţin minte era poloneză. Dar dintre cei mai buni observatori şi comentatori e Dcrainmaker, un guru al dispozitivelor gps, sportiv la origine. El, şi alţii, spun încă de săptămâna trecută că e doar o mişcare pentru o viitoare listare la bursă a lui Strava – ceea ce s-a confirmat, că la Garmin îi place să rezolve lucrurile în linişte – bifat şi aici, că în fapt Garmin are o colaborare fructuoasă cu Strava încă de acum 10 ani şi “ce-i mână pe ei în luptă fix acum?”. Clienţii revoltaţi, furtună în pahar cu apă, trecem mai departe, dacă vă interesează subiectul aveţi de unde citi, eu am baleiat şi prin câteva zeci de comentarii.
…
Așadar începeam să “vânez” pasul 3. Răzvan nu era departe, dar cine știe unde era Dragoș, nici nu mai speram. L-am avut alături pe Csongor Vagasi, prietenul meu de la Rupicapra. Nu era el în condiții ideale de alergare dar mă urmărea ca o umbră. Mai conversam scurt strictul necesar legat de traseu. Mă știa el că nu prea vorbesc când am ambiții. 🙂
Și a trecut și Șaua Ciumărna, nici n-a fost așa de mare vântul pe acolo, dar a fost suficient să nu-și poată lăsa picurii nicio ploaie. Am ținut bine aproape în integralitate linia de nivel prin jnepenișul pitic ce urma, am sărit ca de obicei ca la jocul de coțcă. Așa mi-am și dat seama când m-am abătut de la traseu, dădusem de iarbă.
Cu Csongi după mine am trecut cu bine și de fostele mele rătăciri de data trecută. A venit tare din urmă la vale Emilian Cornea, unul din prietenii cu care ar fi trebuit să fac echipă anul acesta la Propark Adventure. Nu s-a ținut aventura pentru că au fost acele inundații mari în zona Broșteni – Izvorul Muntelui (Bicaz). M-am bucurat că suntem de nivel asemănător. Și uite-așa, cu Emilian și cu Csongi am ajuns la penultimul punct de alimentare, mai erau cel mult 14 km până la final.
Și de acolo cam trebuia să încep pasul 4. Am mai avut un stimulent, întâlnirea cu Andreea Dan aflată în drumeție. AMR 7km. S-a întâmplat să-l prind din urmă pe Dragoș, iar pe coborârea de final am trecut doar de un concurent mai cu probleme.
Le mulțumesc pentru compania din concurs prietenilor și concurenților, m-au stimulat. Am fost, cu 5h32min, pe locul 24 la general, 2 la categoria 50-59, iar după comasarea cu 60+ am rămas pe podium, pe 3. Tase a fost mai rapid cu 3 minute, pe 23 general. Mult mai strânsă diferența, la MPC a fost în altă ligă. Pe 1, evident, Gheorghe Blajiu. Sigur, Constantin Busuioc ar fi fost marele favorit pentru mine, dar ceva nu a mers, se mai întâmplă.
Să aveți un an fain în continuare! Mulțumesc de asemenea organizatorilor, voluntarilor și fotografilor. Anul viitor, ediția a XV-a!
