Ca şi data trecută am început cu o pauză, cea de vizitare a bisericii fortificate Biertan. Sigur, am fi preferat să plecăm mai devreme, dar programul de vizitare la biserici în general începe pe la ora 10 şi se încheie cel târziu la ora 19. Sunt oprelişti care ne-au determinat să încercăm să ajungem la Mălâncrav mai repede şi ziua următoare să putem pleca dis de dimineaţă ca într-o drumeţie obişnuită.
Doar câteva elemente de la Biertan, aflată şi ea în reconstrucţie… Altarul este pictat, accesul la orgă este pe scări din interior, fiind o biserică mare. Sacristia, locul unde localnicii îşi duceau lucrurile de valoare în caz de pericol, are o uşă mult-lăudată şi premiată la Paris cu 19 încuietori. Nu sunt chei de boltă, în dreptul lor sunt pictate un fel de frunze, adică tot vegetaţie sau raze care pot simboliza viaţa, spiritul.
Am primit o explicaţie oficială simpatică la cei doi clovnii pictaţi pe tavan – “pentru turişti”. Pictorii n-au primit suficienţi bani pentru munca lor şi atunci au creat acele figuri. Dar… explicaţia nu rezistă pentru noi. Şi atunci ghidul ne-a dat motivul mult mai plauzibil. Acei clovni sunt plasaţi în faţa stranei bogaţilor, a celor care conduc comunitatea şi se văd doar de pe băncile oamenilor din popor. Să zicem că a 11-a poruncă e să nu bârfeşti şi scopul este de a reaminti mereu, chiar şi în momentele sfinte de rugăciune, că nu e bine să-i vorbeşti de rău pe … cei din faţa ta. În fond, ei au contribuit cel mai mult la ridicarea acestui lăcaş de cult, tot pe spinarea celor mulţi în fapt. Şi să ţină minte talpa ţării că sunt doar nişte fiinţe umile.
Am făcut poze şi cu câteva motive interesante de pe ceramica de Mediaş expusă acolo.
Şi, nu puteam să nu vorbesc despre cladirea – încăpere – închisoare pentru cuplurile nefericite. Un pat mic, o măsuţă, un lădoi, minimul necesar însurăţeilor pentru a locui împreună câteva zile şi să-şi bage minţile în cap, să nu divorţeze. Se zice că în sute de ani doar una sau două perechi s-au despărţit. Eu zic că şi o despărţire e prea mult, cu o astfel de “ameninţare – ruşine” pe lângă care treci şi o vezi din pruncie la fiecare slujbă.
Şi am pornit spre Copşa Mare. A trecut de ora 12, la ora 13 încă vedeam Biertanul în departare. Cei doi câini de stână pripăşiţi pe lângă noi de pe lângă Moşna nu se dădeau duşi. Singura lor problemă câinească era că nu ştiau cu exactitate cine-i masculul alfa din grupul nostru pestriţ, la care să ceară acceptul.
Ziua precedentă n-am reuşit să vizităm biserica din Nemşa, era pustiu pe acolo. Aici, la Copşa Mare, am făcut doar poze din exterior pentru că ambele persoane care puteau deschide lucrau. Da, povestea e din 2 mai.
În drum spre Nou Săsesc ne-am întâlnit cu alt grup mai mărişor ce venea pe sensul “normal” de parcurgere al Viei. Noi, pentru a găsi cazări, am ales sensul opus şi a fost mai bine aşa şi pentru că am putut întâlni mai mulţi drumeţi şi să schimbăm impresii şi informaţii.
Am avut noroc cu două sătence că am găsit “tractoristul” cu cheia la Nou Săsesc. Şi el avea mult de lucru. E fain şi util să schimbi vorbe cu localnicii.
Micuţă şi drăguţă biserica, mi-au atras atenţia mulţimea de cărţi cu cântece evanghelice, merită să vă uitaţi puţin, special am făcut şi una cu o ştampilă parohială. Din Sozialistischen Republik Rumanien.
”Ghizii_nostri_in_salbaticie” / Google Photos
După o bornă cu un urs stilizat am ajuns la Mălâncrav. La timp să vedem pe omul cu un manunchi de chei vechi cum pleacă. L-am convins să mai zăbovească puţin şi cu noi. Le mulţumesc şi lui şi celui din Nou Săsesc!
Picturi păstrate pe pereţi, impresionante! Acele numere de pe un perete sunt psalmii despre care se va vorbi la slujbă, să ştie toată lumea.
Am găsit mâncare caldă şi foarte bună, ca de obicei, întrebând pe drum pe o femeie cu bebe în cărucior. Se pare că-n micile comunităţi fiecare are un rol şi se ajută, iar de când cu Via din cei care gătesc pentru pensiunile mai mari şi cunoscute au început să cazeze şi ei.
Ultima poză din Mălâncrav e cu o fântâna cu ciutură şi cu contragreutate înverzită (găleată – ghiveci).
