Din nou la competiţia Mureş 24h – 30 iulie 2022, cu dorinţa de a îndrepta micile greşeli de anul trecut şi conştient că atunci eram mai pregătit fizic. Când te gândeşti la participarea la competiţie mai întâi trebuie să ţii cont de context, de cum se încadrează în programul tău, de pregătirea ta şi apoi să-ţi stabileşti o ştachetă umană, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
La mine contextul a ţinut cont că urmează Propark Adventure care e concurs pe echipe şi ca urmare nu eram singur, trebuia să nu forţez să ajung la accidentare, să fac pe cât posibil efortul minim necesar ca să-mi îndeplinesc obiectivul. Tot de ce urmează a ţinut alegerea Mureş 24h şi în acest an, în dauna altor concursuri care ar fi fost provocare mai ales nouă pentru mine, ca Bucovina UltraRocks, cu multe necunoscute. Adică am ales o cursă controlabilă, unde la nevoie mă puteam opri oriunde în siguranţă, în locul uneia care era la mare distanţă de casă şi care implica alergare pe munte, altitudini mari, vreme imprevizibilă, obligativitatea parcurgerii traseului pentru că eu nu abandonez ci aleg ritm mai scăzut din vreme. În plus, eram alături de soţie mai multă vreme, nu doar la start şi apoi după două zile, mă putea încuraja, ajuta, putea simţi atmosfera de concurs mai bine, să ia contact cu alergătorii, organizatorii.
Pe partea de optimizare pot enumera câteva aspecte: am putut să-mi iau concediu, modul de dispunere a punctului propriu de alimentare lângă traseu, încălţăminte mai puţin de ultra, cât potrivită şi pentru noroiul posibil, setarea ceasului gps în mod specific.
Mi-am stabilit şi obiectivul, podiumul, şi ţinând cont de concurenţă, speranţa că voi putea obţine mai mult decât locul 3 la individual cum a fost anul trecut. Nu eram însă dispus să fac ture rapide, am lăsat corpul să-mi dicteze ritmul, ştiind că treptat turele vor fi mai lente, doar că am făcut în aşa fel încât să fiu avertizat când depăşesc 1h30min pe tura de aproximativ 11km cu ceva peste 200m diferenţă de nivel.
Pentru că e posibil ca printre cei care citesc să fie şi din cei care nu ştiu în ce constă cursa Mureş 24h, e vorba de alergare pe traseu de deal în zona platoului Corneşti de lângă Târgu-Mureş, pe lângă grădina zoologică. Se parcurg în 24h câte ture integrale se poate, iar câştigătorul este cine face mai multe ture, iar la acelaşi număr de ture – cine le-a făcut în timp mai scurt.
Ca şi la concursul de MTB Movilele Blăjelului, am vrut să mă duc în recunoaştere traseu cu o săptămână înainte (anul trecut am fost) dar n-am reuşit. Tehnologia însă poate suplini multe. Am studiat timpii pe tură de atunci, mi-am stabilit intervalul de timp unde era bine să ajung să mă încadrez după parcurgerea primelor ture care nu intrau în calcul şi care depindeau mai mult de forma de moment – între 1h20min şi 1h30min, deci aveam nişte simulări de câte ture apuc să fac. Dacă cei cu care concuram erau mai rapizi nu aveam de gând să forţez, asta e – stilul muncitor versus talent, tinereţe etc.
Totuşi vineri, ziua precedentă competiţiei, am parcurs o dată traseul, să nu fie modificări. Am dezactivat de pe ceas alertele la 1km parcurs, să nu mă deranjeze, şi deja ştiam de acasă câteva puncte de pe traseu unde aveam de gând să pun lap-uri manual, inclusiv la trecerea la finish. Primul punct de lap manual era dupa coborârea mai abruptă pe la km1,7, al doilea după un şanţ cu jos-sus de pe la km3, al treilea la ieşirea din pădure cu intrarea în urcare, unde intram şi în soare – km4, al patrulea nu la PA ci la vreo 100m când se termina de fapt acea urcare – km5, al cincilea la despărţirea de trasee MTB şi run dinainte de zoo pe la km8,5 şi al şaselea la finish, dar după ce treceam de punctul meu de alimentare – nu doream să mă fur singur şi intenţia era să fie timpul de tură similar cu cel oficial. Amănunţit, nu? Detalii care în sine mai mult ca sigur nu ajută pe cei care citesc, dar arată la ce nivel pregătesc o cursă. Ştiam aproximativ şi cam ce timp va trebui să aibă lap-urile respective, anticipam că uneori voi uita să apăs butonul de lap, dar acest lucru intra în dificultăţile de concurs. Mai important era că această metodă urma să mă ţină în priză, în modul concurs, să nu “adorm” cum se mai întâmplă la cursele lungi.
Până la urmă metoda cu lap-urile manuale m-a ajutat mult pentru că a fost dificil să aflu cum stă concurenţa, chiar şi locul meu în clasament, un lucru la care nu mă aşteptam. Aşa că mi-am văzut de ritmul de alergare, dar la un moment dat am simţit nevoia să tot întreb concurenţii pe care-i ajungeam sau care mă ajungeam dacă au idee de cum stau şi câte ture au la activ. Venea seara şi după mai bine de zece ore de cursă mi-am dat seama că nu ştiu nimic precis despre ceilalţi şi, în consecinţă, dacă e nevoie de ajustări la ritm. Era tot mai greu, aveam nevoie de motivaţie suplimentară dacă trebuia să alerg mai repede şi acest lucru nu era bine să-l fac brusc, urmând să se vadă efectul abia peste două – trei ture. Ghidarea după ritmul unor concurenţi pe care-i cunoşteam ca Adrian Costea, Nenu Mariana sau a celor de pe podium din acel moment nu am putut-o avea. După primul tur am fost pe locul 14, apoi pe 8 şi după ce Adrian Costea s-a decis să renunţe (poate tot că şi el urma să participe la Propark) am ajuns pe locul 5 multă vreme. Nu eram sigur însă de nimic.
Descrierea anterioară a cursei de pe facebook a fost ca o poveste, dar în spatele ei stau cele scrise mai sus, cele simţite când mi-am dat seama că am reale şanse la locul întâi după ce cumva mă resemnasem la ce viteză aveau tură de tură unii şi fusesem outlapp-at. Nu mă aşteptam să fie căderi atât de mari şi bruşte la cei din faţa mea, eram mai obişnuit cu genul de concurenţă de anul trecut, cu genul de ultramaratonist al lui Adrian Costea la care îţi dai seama că are resurse şi nu se merită să îţi schimbi ritmul pentru glorie de moment. Anul acesta în două ture, 11 şi 12, s-a definitivat tot, tura 13 a fost de confirmare, iar tura 16 n-am mai făcut-o deşi aveam timp 1h50min pentru că obiectiv vorbind nu mai era nevoie, 16 ture am făcut anul trecut cu un timp clar mai bun şi urma Propark.
Ca să rezum o cursă de ultra, inclusiv Mureş 24h, cu referire la un principiu de viaţă: ai multe provocări, necunoscute, reuşite fără mare efort şi nereuşite când te-ai străduit cel mai mult, vrei mereu să ştii şi să înţelegi tot, dar devii înţelept când realizezi că nu vei avea cunoaşterea absolută şi nici nu vei putea controla tot şi singurul lucru ce-l poţi face e să fii în continuă mişcare pentru a deveni mai bun. Prin mişcare nu se înţelege doar cea fizică.
Ce am scris pe facebook imediat după concurs:
Mures 24h, o competitie la care am revenit pentru a treia oara – precedentele ediţii. Prima data am fost cu echipa Clubul Sporturilor Montane Rupicapra la stafeta – loc 1, apoi anul trecut la individual loc 3, iar acum un loc 1 tot la individual.
A fost o atmosfera vesela ca de obicei, multa lume cunoscuta, una din oportunitatile – punte in care se intalnesc alergatorii cu MTB-istii.
Ploaia n-a putut lipsi, dar de data aceasta a fost de durata si pana la urma traseul nu s-a mai zvantat si toata lumea a incetinit ritmul, cele mai mari probleme avandu-le, fireste, cei cu biciclete.
Pe mine vremea m-a avantajat, alaturi si de faptul ca s-a fortat ritmul la inceput. Baiatul de pe locul 2 de exemplu prin tura 6 ma depasise deja cu o tura. Nu mergeam nici eu stralucit, anul acesta n-am fost asa de pregatit ca altadata.
Sunt multe de povestit, mai imi vin in minte flash-uri, dar am sa scriu mai multe peste o saptamana, dupa Propark Adventure.
Pe scurt, in turul 11 l-am ajuns din urma pe Tudor Sirbu care era pe locul 1, habar n-aveam ca sunt in tura cu el si nu l-am recunoscut – avea foita de ploaie pe el, bete de trail si … mergea. Cum nu stiam sigur nimic referitor la clasament, eu imi luam informatiile din cursa de la concurenti. Venind din spate il auzeam cum vorbeste la telefon ca de acum incolo va umbla. Asa ca, spre ghinionul meu, l-am intrebat ce tura e, daca stie locul, si la intrebarea lui fireasca reciproca am spus ca tot turul 11 si sunt probabil pe locul 3. M-a intrebat daca sunt numarul 25 (ca noi mai mult asa ne stiam din clasamentul afisat, dupa numere, iar numarul 25 avea o problema de afisare in clasament), am spus ca nu, ca sunt numarul 20. A incheiat repede convorbirea telefonica, mi-a spus ca acum e locul 2, adica eu sunt pe 1 si a tasnit, a lasat balta mersul. Cum n-aveam nicio sansa sa ma tin de el, dupa scurt timp am simtit nevoia unei pauze scurte si m-am oprit, dar era si un fel de forma de protest.
Complicata poveste, nu? 1 minut sau 2 de vorbe, generand o gramada de ganduri. Ce mult conteaza informatia, daca treceam linistit pe langa el castigam 10min in acea tura fara stres. Asa am ajuns dupa cateva minute, dar eram motivat si in turul 12 am reusit sa trec in fata, eu putand sa alerg bine la vale.
Pana la urma am incheiat doar 15 ture, aveam 1h50min pentru turul 16 dar n-a mai fost nevoie. Anul trecut cu 16 ture abia am fost pe locul 3, dar ploaia ne-a afectat mai putina vreme, suficient insa sa facem timpi lungi, sa ne oboseasca si sa nu reusesc turul 17.
Multe multumiri organizatorilor, apreciez foarte mult efortul voluntarilor, multi fiind tineri, care au stat toata noaptea alaturi de noi, concurentii. Au inceput sa apara pozele (faine cum m-am obisnuit), va fi si clasamentul.
Ca si mine, tot locul 1 au ocupat dar la MTB Bako Annamaria si Bagonya Oszkar , au avut si ei efort intens. Felicitari, sper sa ne recuperam cu bine pana la Propark Adventure.
Multumesc pentru cuvintele de incurajare de pe traseu, felicitari concurentilor pentru efortul lor, a fost greu dar e un eveniment deosebit.
Textul de mai jos l-am scris atunci, în august, concursul având loc în perioada 31 iulie – 1 august. Nu trebuie să mai adaug mai nimic, doar subliniez la condiţii iniţiale că eram la primul concurs greu după Transylvania Legends după care am rămas cu ceva urmări, că la câteva zile urma concursul pe echipe Propark Adventure şi nu puteam risca nimic, iar UTMB-ul nu era nici el departe şi nu aveam chef să fac doar turism sau saună în Franţa.
Am participat la Mures 24h – un eveniment organizat de prietenii de la Mures Runners într-o zonă arhicunoscută de iubitorii de sport şi concursuri, nu numai de mureşeni – Platoul Corneşti şi pădurea din jur.
Atunci timpii mei au fost între 51min şi 55min pe tură… Chiar altă poveste. Acum primul meu timp a fost la prima tură – 1h05min (e drept, prima tura a fost singura neafectată de pauza de încheiere buclă), iar cel mai slab timp a fost de 1h48min, de la penultima buclă din cele 16 parcurse în timpul regulamentar.
Concursul a fost la înălţime, a fost multă lume implicată, practic comunitatea din zonă. Am fost surprins să văd ca voluntari atâţia tineri, elevi, veseli si zâmbitori. Parcă am alergat altfel aşa, cu încurajări, am trecut mai uşor peste căldură, peste scurta furtună dinspre noapte care a dat peste cap în special ritmul celor de la MTB dar a afectat şi pe alergători.
Foarte faine pozele, am pus din ele, dar merită să vă uitaţi în special la cele cu MTB. Au surprins din atmosfera, din momentele mai deosebite. Eu am fost ajutat de băiatul meu pentru prima dată la un concurs, este şi o poză cu noi. Greu pentru el să stea în noapte, dar a venit când a putut şi soţia. Am mai povestit puţin cu Timy de care mă leagă amintiri faine. A ajuns el primar, dar n-a uitat de una din pasiunile lui, participând cu echipa la ştafeta MTB. Se pare că ştie să-şi aleagă echipa, a ajuns pe podium. Iar acasă e bun gospodar şi a meritat alegerea lui.
Pentru mine Mures 24h a fost un test important înainte de UTMB şi de Propark Adventure . Puteam să mă opresc oricând dacî se întâmpla ceva, era un mediu mai controlat. Test ca test, dar dacă merge treaba… “apt condiţionat”, nu? Anul acesta n-am avut o pregătire consecventă la alergare, nici n-am prea fost la concursuri. Parcă tot cu hei-rupul am alergat – ori mult, ori deloc. Ştiu, Propark e săptămâna aceasta, m-am străduit însă să nu risc nimic. Am luat doar o trântă în care am frânat puţin şi cu faţa. Şi mi-am protejat extensorul degetului mare (extensor hallucis longus – este de ex un video unde se explică mai pentru novici care e rolul lui şi amplasarea – https://www.youtube.com/watch?v=A0Zl5Xd5fYc ) cu care am avut probleme după Transylvania Legends. În special pe urcarea din câmpul liber de pe la km5 (apropo, indicatorul de km6 rămaşi nu era corect pus langa PA-ul de la liziera pădurii, trebuia km5) spre sfârşit îmi repetam într-una să-mi ridic genunchii, să nu compensez prea tare cu încheietura gleznei. Fizic, ca urmări, am rămas doar cu o problemă la o unghie, căpătată spre sfârşit datorită schimbării încălţărilor după ploaie. Văd eu, “divorţează” sau nu… Papucii nu erau de ultra, erau mai potriviţi la noroi dar mai rigizi în partea din faţă şi aveam deja degetele umflate de la atâta alergat.
A, da, ce am realizat: 16 ture, 172km, cam 4000m diferenţă de nivel https://www.strava.com/activities/5720876308/overview Ceva probleme cu gps-ul în două ture, nişte linii drepte în înregistrare. Locul 3, după Octavian Ciorescu care de departe a fost mai bun ca mine şi a făcut 17 ture şi Costea Adrian – 16 ture (16min în faţa mea la final), cu care m-am tot luptat pentru locul 2. Bine, mi-a dat şi şanse, a alergat o vreme alături de Mihai Cengher , care a încheiat pe locul 5 la open, 4 la masculin cu 14 ture. Când Adi a văzut că se îngroaşă gluma şi mă distanţez a revenit puternic. În fapt, când eram în faţa lui Adi întrebarea mea pentru ai mei care mă ajutau la PA cam asta era: s-a despărţit Adi de Mihai?
Istoria cursei se vede tot dintr-o poza, cu turele comparative ale lui Adi şi ale mele.
La început a fost el mai rapid, până în tura 6 când am trecut în faţă. Mihai a lăsat pasul (1h30min pe tura 7) şi Adi s-a decis să plece în tura 8, iar în tura 9 a scos un timp foarte bun pentru acea perioadă – 1h19min, când s-a mai linistit puţin fiind doar la cateva minute de mine, controlabile. Mi-am păstrat locul 2 până prin tura 11, pe înserate.
Cam atunci a fost şi ploaia aceea puternică, fiind nevoit să mai iau haine pe mine şi să-mi pun ceasul la încărcat. Am luat şi beţele, dar tura mea a fost un dezastru, alunecam pe noroi şi m-am oprit din nou mai mult ca să-mi schimb şi papucii. Speedgoat-ul folosit până atunci este all-around de ultra, la noroi şi iarbă udă nu sunt aşa de potriviţi. La Transylvania Legends de aceea am avut probleme la un picior, fiind condiţii mai dificile, distanţă cumulată lungă, cu teren inclusiv cu zăpadă şi gheaţă, am tot alunecat în lateral. Numai aşa ceva nu doream să se mai întâmple.
Prin tura 13, surprinzător, l-am ajuns şi chiar am trecut în faţa lui Adi înainte cu vreo 3km de finalul buclei. Pe timpi se vede însă că dacă a apăsat pe acceleraţie mi-a şi luat-o în faţă cu 2 minute în ultimii 2 kilometri. Asta m-a făcut să nu mă mai stresez atât, am considerat că riscurile sunt mult mai mari decât infima şansă să termin pe locul 2 şi am mâncat pentru prima dată liniştit dintr-o conservă de peşte. A trebuit să mă mulţumesc cu 16 ture, rămânând la final până la scurgerea timpului regulamentar doar 1h12min pentru o ipotetică tură în plus. Suficient timp dacă nu eram aşa de obosit.
Eu sper că la Adi i-a plăcut cursa, că l-am stimulat, că a simţit că e concurs. Cu cea mai mare plăcere am s-o fac din nou şi data viitoare dacă va fi.
Cu UTMB-ul ce urmează după Propark un lucru e evident: în 24h n-am să-l termin niciodată, 30h e un obiectiv care poate era fezabil anul trecut cu pregătirea de atunci, acum un 32h ar fi performanţa vieţii mele. Cel mai probabil îl voi încheia între 33 şi 35 de ore. Dar până atunci mă apuc să mă documentez pentru Propark, să citesc cât n-am citit tot anul. Parcă ar fi concurs de anduranţă la lectură, nu sportiv. 🙂
Felicitări concurenţilor, mulţumesc pentru tot alor mei, organizatorilor, voluntarilor, fotografilor. A fost fain, antrenant şi instructiv.
După Marathon 7500 de acum două săptămâni concediul meu a continuat cu familia în Grecia. Pe drum am ținut neaparat să oprim la Bansko, să vedem cu toții Vihrenul – 2914m. Nu puteam spera să trecem de el, nu încă, dar se putea să simtă ai mei ce înseamnă o urcare adevărată și să vadă munți deosebiți cu puzderie de capre negre de care te poți apropia la câțiva metri. Caprele efectiv se uitau la tine și pășteau liniștite, știind că n-ai nicio șansă să le atingi, doar ele sunt stăpânele stâncilor.
N-am avut vreme în Grecia să studiez prea mult concursul Mureș 24h, eram prea preocupat … să nu fac nimic, să mă deconectez, să mă refac, să înot cât pot de mult și să mă bucur de soare – ceea ce mi-a prins bine în fond la Mureș. La Cluj doar am schimbat din bagaje, am dormit o noapte și împreună cu Alex am pornit iar la drum.
Pe drumul spre Mociu am avut vreme să povestim, să mă pun la curent cu anumite detalii despre cursă. Prietenii mei de la RupiCapra, atât fetele cât și băieții, au făcut ședință pe tema concursului înainte să plece și eram curios să știu la ce concluzii s-a ajuns. Și așa am aflat că propunerea echipierilor mei – Zoli, Alex și Csongor era să fiu eu căpitanul, să facem 25 de ture (recordul de anul trecut) și să fac eu tura în plus, asta însemnând teoretic că eu urma să iau primul startul. Pentru mine această propunere m-a onorat extrem de mult, vă mulțumesc mult! Știu că eram cel mai în vârstă, cel mai cu experiență, dar mai știu că-n ziua de astăzi fără să ceri nu obții chiar dacă meriți. Și noi, ăștia mai în vârstă, nu suntem obișnuiți să cerem. Să vină cineva și fără să spui nimic să te avanseze, să-ți mărească salariul etc n-am mai întâlnit din secolul trecut. Pe bune, nu înseamnă că laud acea epocă, ci că atunci mai ajungeau parcă mai des să fie șefi oameni de calitate, pe care îi regret și acum!
Revenind la discuția din mașină, m-am bucurat dar mi-am spus să am răbdare să discutăm despre planul de cursă “face to face” la o bere la platoul Cornești. Nu pot spune că nu cunoșteam nimic despre zonă, despre concurs. În fond deja aveam trackul de cursă luat de la Csongor încărcat pe ceas, la Cornești am fost de nenumărate ori cu participările mele la concursuri de MTB, duatlon sau alergare. Am făcut și o recunoaștere la pas cu Alex înainte de a ne întâlni cu toată echipa, ne-a luat aproape două ore. Cunoșteam în special ultima parte de traseu, nu am văzut însă “din prima” ocolirea pentru alergare. Bănuiam că traseul nou de ocolire va fi de alergare, că n-ai cum să cureți de vegetație și să fie safe pentru MTB – rămân o grămadă de rădăcini. Ca să spun așa, “politica” cursei era clară din punct de vedere organizatoric: nu trebuie să fie traseu tehnic, se merge pe siguranță, că oricum va fi greu de rezistat 24 ore. Și în fond, toată lumea ar trebui să știe că, cu cât ești mai obosit, cu atât toți parametrii fizici scad și mai ales viteza de reacție. Mai ales la MTB, trecând și prin noapte, un traseu tehnic poate însemna doar 2-3 finisheri fără accidentări.
Să ne înțelegem, concluziile ce urmează nu mi le arog doar pentru mine, am fost o echipă și am încercat împreună să le “identificăm”, cum se zice în limbajul de lemn din management, și să ținem cont de ele.
Și de aici o primă concluzie, referitoare la profilul ideal al concurentului: puternic, dar și rezistent. Eu nu bifam bine prima calitate. Dorința mea – să nu fiu, în calitate de căpitan, veriga slabă. Va fi foarte greu să reușesc, timpul va lucra în favoarea mea, dar cel mai important e să meargă echipa, restul sunt ambiții personale.
Ce studiasem dinainte era concurența. Ca să aflu acum, după reînnoirea listelor, că mai ales echipa care terminase pe locul 2 anul trecut și pe care o consideram principalul adversar, își schimbase doi dintre componenți. Echipa devenise o combinație dintre un club din Odorheiul Secuiesc și Feel Good Team. De ambele cluburi m-am izbit de multe ori, inclusiv la MTB, au sportivi care nu-s prea cunoscuți pentru că nu se obosesc să participe la concursuri, dar unii sunt extrem de buni. Și ceea ce contează enorm, au o ambiție și o determinare, fix ce se citește pe fața lui Levente Gyorgy, un monstru sacru pentru târgu-mureșeni, la fel ca și Robike. Și mai au ei câțiva “de legendă”, eu v-am pomenit din cei mai bătrâni cu care m-am întâlnit la concursuri și mai puțin pot spune că m-am luptat cu ei cu adevărat, sunt la alt nivel.
La echipa Vsk Szekelyudvarhely – Feel Good Team 1 componența inițială era cu oameni care conform ITRA erau de profil semimaraton și doi dintre ei nu erau prea buni. Participaseră, așa cum am spus, doar la puține concursuri omologate ITRA, printre care și Ciucaș semimaraton, care pentru mine nu e un reper fantastic – mă refer fix ca și reper semnificativ în cazul de faţă, Ciucaș chiar e un concurs deosebit, cu foarte multă lume și cu probe până la ultramaraton. Am intrat în modul alarmă mai ales când văd un nume – Takacs. Păi mi-e cunoscut, unde l-am mai întâlnit? Doar n-o fi chiar el? Și la ITRA nu mai văd alte nume asemănătoare decât la unguri. Pentru cine nu știe, Takacs Szabi a fost coechipierul lui Bartha Balint de la CarpathiaTrails din iunie (au încheiat în fața mea, pe locul 2 la general, participasem atunci cu Adi Cosma – locul 4 la general, 1 la master; la Carpathia Trails am avut și concurență tare de la Feel Good Team, abia i-am “dovedit”) și de la Marathon 7500 (iar au fost în față, pe locul 2 la general, Gabor și cu mine încheind pe 3). Cine se aseamănă se adună, așa se spune. Balint a câștigat acum la Etna Trail, un concurs internațional, nu doar național. Takacs precis vrea locul 1 acum. Va fi greu pentru noi.
Abia târziu aflu și că Yana fusese schimbată din echipa RupiCapra Girls Power, că avea alt program, și intrase Sarolta în locul ei. Pe Erzsebet n-o știam bine, în schimb știam ce pot Iulia și Gyongyi. Le va fi și lor greu, dar fetele în general sunt mari luptătoare. Nu va fi clasament separat la fete, vor trebui să-și găsească alte motivații.
Și vine întâlnirea de la terasă, ai mei într-adevăr mi-au propus să fiu căpitan de echipă. Mulțumesc încă o dată! Din punct de vedere psihologic ajută mult să deschizi un concurs în echipă, dar și să-l închizi. Te și obligă, iar în general onoarea deschiderii și închiderii se împarte între coechipieri. De aceea am și insistat la sfârșit să facem cu toții ultima tură, a 26-a, cu care am și depășit recordul de ture stabilit anul trecut. În schimb este o greutate parcă mai mare pe ultimul schimb din serie, și de aceea l-am înțeles perfect pe Alex că a dorit să fie pe poziția 3. Poziția 2 revenise lui Zoli, era puternic, mai bun ca mine pe distanțe scurte și mai experimentat la concursuri ca și Csongor. Așa că a picat pe Csongor sarcina de închizător serie, în principiu n-ar trebui să simtă presiune, doar că din punct de vedere al calculelor și statisticilor mereu oamenii trag linie după fiecare serie, că așa-i mai ușor. Eu drept să spun nicio clipă nu am gândit cursa ca medie de kilometri pe serie, ca timp mediu pe serie, pentru comparație cu urmăritorii. Nu aveam timp de astfel de calcule, conta mai mult cât pierde și câștigă fiecare dintre noi în fiecare tură relativ la adversar și, cel mai mult, cât pierde fiecare dintre noi față de timpul obținut la prima serie, deci o comparație PB (personal best) cu timpul obtinut de același om în seria curentă. Bravo Csongor, ai fost cel mai constant deși mereu ai fost sub presiunea lui Takacs care scotea timpi mult mai buni ca noi toți! Mi-a spus mie Zoli că ești tare, ai confirmat și poate o parte mai mare în descurajarea adversarilor ai avut-o tu.
Poate greșeala echipei din Odorhei a fost că l-au pus pe Takacs în schimbul 4. Eu l-aș fi pus pe 2, lăsând într-adevăr pe primul loc pe un om mai cu experiență. Când ai o rachetă în echipă nu trebuie să o arăți doar la sfârșit de serie, dacă poți să treci pe locul 1 chiar și temporar ajută mult la motivația coechipierilor care urmează, cu atât mai mult cu cât ar fi fost o lovitură puternică pentru noi.
Și așa am ajuns la a doua concluzie/observație/reper. Nu avem cum, din practică, să ne stăpânim să alergăm mai cu bun simț în prima serie. În plus şi de fapt, fără să tragi de adversar, acesta nu va ceda. Un exemplu clar a fost la 7500: cu Gabor am fost buni de locul 3, am trecut milimetru cu milimetru de echipa lui Silip și Ștefan, dar ne-a lipsit foarte puțin să punem presiune suficientă pe cei din față. Chiar foarte puțin… Eu eram mai încet pe urcările mai grele gen Bucșoiu și Gaura, Gabor pe coborâri, începând cu Ciubotea și mai ales spre Guțanu, având probleme la un picior. Cine a reușit să pună presiune a câștigat – adică Marmota și Pisicul. Așa că am stabilit că primul timp pe tură va fi reper personal pentru fiecare, la următoarele e firesc să faci cu 2-3 minute mai mult, iar când ajungem la 5 min diferență față de primul timp al nostru știm că trebuie deja să ne monitorizăm mai cu atenție, începe greul. De unde am luat 5min? Așa, că-s 10km și 30 secunde pe kilometru pierduți în medie față de PB e ușor de ținut minte și … e mult, chiar așa să decădem fizic?! Da! N-a fost cum am văzut că a scris Cipri, că ne-am fixat pe 50min timp. Nu neg că poate toți ai mei, văzând timpul scos de mine, s-au ambiționat să scoată mai bun sau tot pe acolo. 🙂 Chiar am să-i întreb, bine că n-am fost mai iute! Nu aveam de unde să știu cât fac în regim de concurs o tură, depinde de mulți factori. Mecanismul e și va fi adaptiv, în funcție și de adversar, dar și de dorința noastră de a face 25 ture. Poate adaptarea merită să fie trecută ca a treia observație.
A treia observație: să fim concentrați 100% pe tot parcursul alergării, în niciun caz nu dorim să ne accidentăm sau să ne rătăcim. Știu că toată lumea va cunoaște traseul, dar o clipă de neatenție poate duce la oprirea noastră undeva și ștafeta nu mai poate fi preluată. Suntem și cu cei de la MTB în jur, chiar trebuie atenție.
Pentru că nu am dori niciunul dintre noi să purtăm mobil care să arate poziția noastră pe traseu (sorry Tamas), am decis pe baza timpilor de anul trecut să folosim cronometrul de pe mobil și că la prima serie să ne agităm cu schimbul de pe la 40 min la băieți și 50 min la fete. Am trecut apoi urgent spre 50min ca referință.
Și acum ajung la titlul poveștii. Ăsta-i chiar meritul meu, gândirea mea de la “umbra nucului bătrân”, adică noaptea dinaintea concursului, pe la ora două. Nu zic că am descoperit America, doar că m-am distrat şi mi-am zis că e păcat să-mi aduc aminte decât parţial dimineaţă. Ce să fac, dacă nu pot dormi, că am probleme cu burta? Aveam să aflu dimineața de ce, Denes care participa la individual, singurul din acest an de la Rupicapra, m-a întâmpinat direct de la ușa cortului cu întrebarea: și tu ai probleme după berea Stella Artois de ieri? #șîio
Tare mulțumesc gazdelor noastre, rudelor lui Iulia care-s și medici! M-am odihnit cum am putut, e drept că mi-am rezolvat problema singur cu furazolidon, rămânând să văd efectele negative ale folosirii lui când vor apărea și sperând să fie după concurs (din păcate au apărut balonări mai devreme). Dar ei ne-au ajutat mult după concurs, când eram rupți de oboseală, iar Alex avea probleme cu stomacul. Pun mai jos print-screenul cu nota scrisă în acea noapte. Am citit de acolo, să fiu mai cursiv, când am povestit ultimele detalii dinainte de concurs.
Ce/cine sunt avionul, terminatul, cloșca și puiul? Noi, prin rotație. Puteam să mai schimb denumirile, dar parcă mai la îndemână e să le țin minte așa. Am vrut să ne ușurăm munca și controlul cursei atunci când suntem între alergări. E lesne de înțeles, cu timpul niciunul din noi nu va mai fi așa de entuziast să aplaude pe celălalt, să fie în picioare să vadă ce face concurența, să știe cum stăm, va trebui să ne găsim motivații interioare mai presus de cele agreate împreună, ne trebuie și liniște și mai ales o deconectare la un timp bine ales. Așa că: – Avionul este cel care zboară, e în cursă. E cursa lui, nu are alt gând decât să alerge cât poate de bine să nu se rupă, nu trebuie să-l macine alte gânduri cu privire la clasament, dacă îl depășește X sau Y. Să-și facă cursa lui. Așa cum îmi place să tot pomenesc, jucătorul de poker din cântec spune “nu-ți număra banii cât ești la masă, ai timp suficient să-i numeri după aceea” și mai ales “fiecare carte poate fi un As, ai grijă ce arunci” – citate aproximative, eu nu țin minte “mot a mot”, n-am memorie bună și mai ales n-am exersat-o. Mai demult jucam șah și din acest motiv, de antrenament al memoriei. Ascultați Kenny Rogers – The Gambler. În general muzica country e cu învățăminte, merită citite măcar cuvintele, chiar dacă nu vă place s-o ascultați. – Terminatul e evident cel care termină alergarea. Nu te poți baza pe el, are necesități, trebuie să se recupereze, să mănânce, dacă poate să doarmă. Nu trebuie împovărat cu nimic altceva, mai întâi să fie recuperat fizic, are o oră la dispoziție pentru asta. – Cloșca e cea mai grea piesă dintre noi, e mintea, spionul, supraveghetorul, ajută la luarea deciziilor în deplinătatea facultăților mintale. Nu are treabă cu pregătirea de “decolare”, ajungi în stadiul de Cloșcă după ce ai trecut de Terminat. Cloșca se uită la timpi, dacă unul dintre noi buimac nu știe ce să facă, cine vine la rând la alergare, cât e ceasul și alte întrebări cumplite și tâmpite, nu trebuie să strige decât un cuvânt: Cloșca! Cloșca vede stadiul terminatului, vede stadiul mai ales al puiului, ia decizia dacă puiul poate continua și dacă cumva are probleme insurmontabile atunci îi ia locul. S-a și întâmplat asta la noi, cu Alex, nu-s doar povești ce scriu aici. Timpul rezolvă multe și o oră sau două de pauză în plus te poate face ca nou. Mă rog, “ca”. – Puiul e cel care se pregătește să zboare. E cocoloșit de Cloșcă, e lăsat să doarmă dacă vrea până în ultimul moment, nu trebuie să stea la pândă ca-n aeroport că poate vine Avionul. Trebuie să se concentreze doar la motivație, în rest Cloșca chiar face un recensământ de echipament să nu cumva să-și uite numărul etc.
Pentru exemplificare, ordinea noastră – constantă până în seria 6 când s-au întâmplat lucruri – a fost așa: Seria 1 Tura 1 Avion – eu; Pui – Zoli; Cloșcă – Alex; Terminat – Csongor (normal că fiind prima serie numai obosit nu era); Tura 2 Avion – Zoli; Pui – Alex; Cloșcă – Csongor; Terminat – eu. Și tot așa, permutări. Eu eram mereu cloșca lui Csongor, poate am și eu un merit că a scos timpii cei mai constanți. 🙂
Alte aspecte scrise, unele ca pentru începători, dar eu le scriu și pentru mine. 🙂 1. Cursa am împărțit-o în 3 părți: coborâre 4km, urcare până la gardul Grădinii Zoologice și ultimii vreo 2km unde trebuie tras mai tare. Mie mi-a plăcut traseul pentru că mă puteam “așeza pe urcare” pe a doua porțiune, nu-mi place falsul plat. La coborâre n-am tras tare decât în prima tură, în general pierdeam vremea cu intratul în ritm și întinsul picioarelor, mai ales la sfârșitul concursului. 2. Respiră la vale, nimic anaerob. Valabil la prima porțiune. 3. Ritm constant, să poți urca în fugă măcar 2km. Valabil pentru a doua porțiune. 4. Motivație personală. 5. Motivație să scoți timp mai bun ca să fie mai ușor la următorul coechipier. 6. Dacă e în față cineva să încerci să te ții de el, nu să mărești efortul, eventual îl ajungi treptat, fără accelerări bruște. Dacă avea nevoie cineva de motivații, găseam eu. Nu m-au întrebat, că-s majori. Dar eu oricum spuneam vrute și nevrute. 7. 55 min tura la băieți, 1h la fete, fiecare se va compara apoi cu timpul din prima tură. Deci n-am scris de 50min tura, pur și simplu a ieșit atât.
Gata și cu nota, a urmat cursa. Ca de obicei nu voi scrie multe din ce s-a întâmplat în cursă, nu sunt poet și nu mă uit după păsări, copaci, vârfuri de munte și biserici. Doar alerg, iar când sunt în echipă cu atât mai mult nu-mi permit priviri și cuvinte în plus. Așa-s obișnuit, ca să pot ține pasul cu concurența. Dacă nu-ți pregătești cursa deja ai pierdut, așa că nu-i așa important ce urmează.
Cursa de ștafetă a echipei RupiCapra Team boys.
Am încheiat cursa pe locul 1 la open ștafete, cu 26 de ture efectuate, record de ture la ștafete. Dacă faci un calcul de 55min media pe tură la fiecare concurent, cam așa dă, că poți face 26 de ture. După prima serie deja m-am gândit că 25 ture s-ar putea să nu fie suficient din cauza adversarilor și oricum, că e fezabil.
Seria 1. Ora 9. Tura 1. Pornește MTB-ul, pornim și noi după 30 secunde. Mă aștept la înghesuială spre vale așa că n-am ce face și-mi calc pe inimă și plec cât de tare pot. Cred că am ajuns primul sau al doilea la intrarea în pădure și coborâre. La ai mei le-am spus că sunt mulțumit dacă închei tura în primii 4. Încetul cu încetul sunt depășit și mă țin cu greu pe poziția 4 pe tronsonul 1. Abia așteptam să se termine odată cu viteza asta de cacao, pur și simplu nu-s antrenat de cros. Cu câteva zile înainte am dat câteva sprinturi scurte la viteze diferite, doar ca să știu ce simt la acele viteze, să nu trebuiască să mă uit la ceas. Pe tronsonul 2 deja de la ieșirea din pădure reușesc să mă impun față de doi dintre concurenți din față dar pe primul mi-a fost clar că este peste puterile mele să-l ajung. Poate dacă era pe viață și pe moarte… Am încheiat pe locul 2 ca poziție și spre surprinderea mea am aflat două lucruri: că nu Takacs a intrat în schimbul 2 și, mai ales, că primul sosit fusese de la mixt. Deși eram în stadiul de Terminat, în euforia de început m-am și dus la cronometrare să corecteze, scriseseră că primii erau din echipă de feminin. O chestiune minoră, s-a rezolvat urgent, simpatic omul de la cronometrare. Am și călcat pe bec odată, trecând înapoi peste linia de start cu numărul uitat pe mine, așa că dacă și eu greșesc mai las și pe alții… 🙂 Față de primul concurent din “echipa cu nume complicat și complex” am câștigat un minut. În continuare a fost foarte greu să smulg câteva secunde de la el până spre ultimele 2 serii, când deja practic renunțaseră la lupta cu noi, dar oricând dacă aveam o problemă mai mare echipa lor ne putea ajunge. Scriu aici numele lor, că merită, ne-au făcut viața grea și deci, mai frumoasă. 🙂 Nagy Csaba, Sinca Zsolt, Szabo Zoltan și Takács Szalbocs Toată stima, ați făcut să fie un concurs fain pentru noi! Îmi pare rău că nu știu sigur dacă aceasta a fost ordinea voastră exactă, în orice caz felicitări la toți! Zoli, Alex și Csongor s-au comportat peste așteptările mele, cum am spus, începeam să cred că eu sunt veriga slabă, vedeam paiul din ochii lor dar nu vedeam bârna din ai mei. Seria 2. Tura 1. La intrarea în seria 2 aveam avantaj de 7 minute după 3 ture, deci încă nu sosise Szabi Takacs când am plecat eu. Ce poate să se întâmple, doar Csongor a mers cel mai bine dintre noi, cu 49 minute! Cobor cât pot de bine, nu exagerez. Intru pe tronsonul 2, urc prin soare la PA și când virez la dreapta, e un unghi ascuțit acolo, mă uit fără mult interes în spate și pe cine văd? Pe al meu adversar, la 30 de metri în spate! Măi dragă, dar ce timp a scos Szabi? Nu se poate să cobor așa de lent! Anul trecut cel mai bun scosese pe la 43 minute, Szabi e la nivelul acela? Am pus capul în pământ, mi-am văzut de urcare. Dacă mă ajunge, încerc să mă țin cât pot de mult. Kilometri treceau, nu mă ajungea, deja îi știam respirația, nu-l auzeam. Se pare că am câștigat 2 minute pe acei kilometri, la final am recuperat minutul pierdut pe coborâre. Și Szabi într-adevăr scosese 44min. În concluzie Szabi a dat practic reset la seria 1, echipa lor ajunsese la 1 minut. Oare câte reseturi va fi în stare să dea? Depinde mult și de coechipieri. Dar și mai mult de noi. Cum spuneam, “don’t count your money till the end”, să rămânem concentrați, calculele fără acoperire în realitate n-au sens. De încurajare spuneam, ca să mă conving și pe mine: cu timpul, timpii lui Szabi vor scădea mai drastic ca ai noștri, trebuie să ajungă la 50min. Noi să ne ținem de cele 2-3 minute pierdere față de PB-urile noastre, pe care noi ni le-am stabilit, “în nemernicia noastră”. Zoli, Alex și Csongor iar au fost ceas, toți am fost în limita de 2-3 minute. La adversari schimbul 3 deja trecuse la 5minute față de PB-ul lui, semn rău pentru ei, forțase prea mult în prima tură, presat fiind și de dorința de a recupera timpul pierdut de Puiul lui, schimbul 2.
Seria 3. Tura 1. Am ajuns la 7 minute avantaj, minor. Szabi iar recuperase – 47 min tura, dar cum estimam, era mai slab cu 3min față de timpul precedent. Csongor pierduse și el față de PB-ul lui, dar doar 1min – făcuse tura în 51min, semn că nu forțase. No, parcă 4 minute nu-i așa grav între ei, nu-s 5. Îl încurajez, doar sunt Cloșca lui. Chiar a mers foarte bine, peste mine și Alex, pur și simplu Szabi e prea bun, dar n-are cum să reziste… sper. Primul care dă semn de oboseală sunt eu. 56minute, cu 6 minute mai lent ca înainte, cu câteva secunde mai rapid ca adversarul direct. Dar chiar e cald, încă pentru noi e cum e, dar deja cei de la individual pică ca muștele. Nu-i bai, tura următoare sigur voi face mai bine, putere am. Nici Alex nu reușește să se țină de cele 5 minute, dar e aproape. Se pare că asta-i situația, începe greul. Seria 4. Tura 1.10 minute avantaj. Greu se lasă adversarii, secunde cu secunde smulgem 3 minute. Tot 3 minute a ajuns diferența dintre timpul lui Szabi (48 min) și Csongor (cu perenul 51min). Szabi deja a ajuns la 4 minute față de PB-ul lui. Eu mă lupt, e după 18.30, nu mai e așa cald. Scot 55 minute, mai bine ca tura precedentă, ceva mai mult de 5minute față de PB. Toți ai mei merg bine, se încadrează în cele 5 minute pierdere, Csongor e la 52minute, cel mai tare. Seria 5. Tura 1. Diferența după seria 4 a ajuns la 15 minute. Takacs a făcut 50minute la tura 4 din seria 4, a câștigat doar 2 minute. Absolut rezonabil. Până acum toți din cele 2 echipe am făcut sub 1h pe tură. După ce termin tura mea aflu că ai mei au vorbit cu adversarii și că ei ajuns la concluzia că nu ne mai pot ajunge. Se vor strădui doar să facă 25 ture. Szabi va face de acum încolo pe la 55 minute. E o ușurare, dar văzând cât e de greu să țin de timp, încerc să nu las atmosfera să se relaxeze, motivez că nu cred că lupta e sfârşită până nu văd 30 minute între noi. În sinea mea mă gândeam că ar fi păcat să lăsăm ritmul pentru că am putea face 26 ture. Seria 6. Tura 1. S-au ținut de cuvânt, au lăsat-o mai moale, e prima dată când au avut și timpi cu 2 minute peste 1h. Au trecut aproximativ 18 ore de concurs, mai sunt 6 ore. Diferența e de 23 minute. Însă și eu abia mă încadrez într-o oră, cu 2 secunde sub. Am crampe intestinale care mă deranjează la coborâri. Urmează Zoli, nici lui nu-i ușor, face vreo 58 minute. Toți se pare că suntem pe făraș în jos. Schimbul 3 (tura 23) ar trebui să fie Alex, dar el nu poate mânca, îl doare stomacul. Cloșca lui e Csongor, așa că se decide să vorbească și cu mine. Alex nu are sens să continue, îi trebuie timp mai lung de revenire. Îl convingem și înțelege, tot va face 6 ture, dar nu acum. Mai avem 10 minute și rapid Csongor se pregătește. Pentru mine, ca Terminat, ar fi fost prea scurtă pauza. Csongor face 55 minute în tură, devine și el mai uman, dar e după doar 2 ore de pauză. Ajung și eu Cloșcă pentru Alex, tot nu e bine, plec eu. Așa că fac tura 4 (tura 24) din serie, oricum în plan era că trebuie să fac o tură în plus, pe a 25-a. Pentru prima dată fac peste 1h, și anume 1h03minute. Vreau neaparat să facem și tura 26, discutasem deja cu Zoli, cu Csongor, în principiu erau de acord. Doream dacă putem să o facem împreună, ne trebuia ca să fim siguri să o încheiem vreo 1h10minute până la împlinirea celor 24 de ore. Tura 24 a fost prima tură în care efectiv a trebuit să mă opresc din cauza crampelor intestinale, așa brusc, ca și curentat. Nu oprisem la PA, dar oprisem așa aiurea pe cărare. Era deja lumină, condiții ideale, dar eu eram nevoit să alerg cu grijă să nu mă scutur prea tare, să nu contractez prea tare abdomenul. S-a putut până la urmă, cu episoade când alergam aproape normal. Aproape am depăşit cu o tură pe concurenții noștri, ei erau liniștiți și mulțumiți cu locul 2, făceau poze pe traseu. Seria 7. Tura 1. Suntem în competiție doar noi cu noi. Mă schimbă Alex și face tura mult dorită cu un timp foarte bun date fiind condițiile: 58 minute. De siguranță își luase și bețele şi ne lăsase link să vedem online poziţia lui. Bună pauza! A fugit şi cu 4.30 la vale, eu n-am avut aşa viteză de prin seria 3. Au luat decizie bună Zoli și Csongor că l-au lăsat și Alex că a apreciat că e în regulă. Eu poate dacă eram acolo îl amânam pentru tura 26, că suflu și-n iaurt.
Linkul la rezultate, se selectează concursul Mureș 24h. Tura 2 și ultima (tura 26). Aveam 1h 14 min la dispoziție până la urmă. Credeam că doar 1h10min, dar timpul lui Alex ne-a surprins. Am vorbit cu organizatorii (mai precis Zoli sau Csongor) și au spus că nu-i împotriva regulamentului dacă facem tura împreună, doar că doar unul dintre noi poate prelua ștafeta de la Alex. Așa am și făcut, am continuat toți 4, eu scârțiind cel mai tare la vale. Alex a trebuit însă să se oprească după aproximativ 1km, s-a întors și ne-a așteptat cam cu 1 km înainte de final ca să încheiem împreună. Noi am continuat și a cam trebuit să mă ambiționez să terminăm tura în 1h06min. A fost singura dată când ne-am oprit la PA-ul intermediar să mâncăm pepene. Să nu se supere, să nu creadă că avem ceva cu ei. 🙂 În final am obţinut cred fiecare ce ne-am propus, plus o tură bonus. Zoli şi Csongor au făcut câte 7 ture, Alex 6 şi eu 8. Evident, ultima am pus-o de 3 ori, dar n-a contat oficial decât o dată. Asta-i tot despre cursa în sine!
Mulțumesc voluntarilor pentru tot, a fost o grămadă de lume veselă și tânără pe traseu și la PA-uri. Scuze concurenților că n-am stat de vorbă, la ștafetă nu prea ai cum când ai adversari la nivelul tău. S-a văzut că le e greu după discrepanța dintre ritmul nostru și al lor. Categoric lor le-a fost și mai greu, oricât m-aș plânge eu. Doar faptul că Alex Petruț care a fost nevoit să facă o tură la pas spune multe pentru cine îi știe valoarea. Toată stima și pentru cei de la MTB, acolo e în plus și grija pentru bike și pericolul de accidentări mult mai mare. Mulțumesc pentru poze, ați fost și voi grozavi cu răbdarea voastră. Am să pun și eu una- două poze, va fi greu de ales că au ieșit bine. Super omul de la masaj, angajați-i și lui unul la fel de priceput să-l maseze după așa efort și atâtea ore petrecute în picioare.
Felicitări lui Zoli și pentru ideea de a da jumătate din premiul nostru fetelor, merită! S-a văzut că le-a emoționat gestul, s-a văzut că a contat, ceea ce-i cel mai important. S-au străduit, au încheiat pe locul 5 la general, cu 21 de ture, primele la feminin și … mixt. A fost suficient să le spun la un moment dat că sunt doar cu 4 minute în spatele primilor de la mixt că nu știu ce au făcut și au reușit să-i depășească. N-am putut fi așa atent la evoluția lor spre sfârșit, eram obosit și eu.
Bravo pentru organizare, cum spune Tomiță, pentru atenția la amănunte. Amănuntele fac diferența așa cum secundele fac diferența între elite. Ori la Mureș 24h, cu așa background în spate, nu-i de mirare că a ieșit bine. Mai ceva vreme erau concursuri mai degrabă prietenești și locale organizate pe brânci, cum s-a putut. Dar când era ceva mai important se vedea diferența. Și acum, după atâtea concursuri de alergare, MTB, duatlon și triatlon și mai ales după Campionatele Europene de Triatlon din acest an… sunteți o trupă faină pe acolo, know-how-ul se lipește de la unii la alții.
Pfui, precis am făcut unele mici greșeli și omisiuni, mă apucă groaza că iar am scris mult și, nu ca voi, trebuie să și citesc tot! Să ne vedem cu bine!
