Jul 202020
 

Am programat cu Csaba ultra-ul acesta pe două zile pentru luna iunie, dar l-am amânat în weekendul 18-19 iulie, în ideea că poate se vor atașa mai mulți prieteni.

Propunerea lui Csaba a venit poate și ca urmare a amânării turei de parcurgere a Munților Meridionali pe care trebuia s-o facă în compania lui Zoli Bogya.

Eu am pus doar “pe hârtie” traseul, pe care l-am dorit mai provocator, nestandard. De aceea, atât pentru munții Rodnei, cât și pentru Suhard, nu am urmat strict banda roșie, ci ne-am abătut și spre vârfuri importante și cunoscute care nu fac parte din traseul obișnuit. Pe traseu am avut grijă să adaug de pe hărți câteva izvoare, zone de campare, mai știam vreo 2-3 adăposturi.

Trebuie să menționez că am mai parcurs creasta Rodnei pe bandă roșie cu Lușu acum mulți ani în drumeție, în 2010. Se pot vedea modificările la lungime și diferență de nivel.

De asemenea, ca să-mi aduc aminte cum e să te înscrii la un concurs, m-am înscris la Halfmarathon challenge organizat de clubul Runners. Evident, m-am luptat cu brio pentru ultimele locuri, ierarhia în clasament fiind făcută pe baza timpului cel mai bun obținut la o distanță de minim un semimaraton în weekendul 18-19 iulie. Eu am avut așadar 2 încercări, într-una am făcut 68km și în a doua 48km, s-a luat de pe Strava alergarea cea mai rapidă pentru 21km.

Vă recomand concursul de trail, cu traseu fizic însă – Făget Trail Challenge. Este un tip de concurs de alergare mai deosebit în țara noastra, organizat de prietenii mei de la Clubul Sporturilor Montane Rupicapra . Prima etapa este in padurea Faget.
Ce este caracteristic: se poate alerga oricand în săptămâna 25-31 iulie, rezultatele se inregistreaza cu ajutorul unei aplicatii pe mobil.

Am trecut în titlu “parcurgere” și nu “traversare” pentru că termenul traversare e mai potrivit pentru străbarea munților pe latura mai scurtă, unii montaniarzi (de exemplu d-l Dinu Mititeanu) obiectând la folosirea improprie a cuvântului.

Traseele au fost:

Ziua 1 – creasta Rodnei de la pasul Șetref la pasul Rotunda, devieri pentru Pietrosul, Puzdrele, Ineu – cu Csaba Papp si Adi Cosma

Traseul mai exact: pasul Setref han Tentea (cazare) – vf Posiușiu – vf Capu Muntelui – vf Bătrâna – vf Rebra – vf Buhăiescu Mic – vf Buhăiescu Mare – vf Pietrosul Rodnei – vf Obârșia Rebrii – vf Cormaia – vf Repede – vf Puzdrelor – vf Laptelui Mare – vf Galațului – vf Gărgălau – vf Clăii – vf Omului – vf Cișa – vf Coasta Netedă – vf Ineu – vf Ineuț – pasul Rotunda cab Croitor
Pe scurt: ploaie dupa ora 15, prima cu grindina pe creastă înainte de a ajunge pe Ineu, ultima din zona Lala până la final

Ziua 2 – creasta Suhardului de la pasul Rotunda la Vatra Dornei, devieri pentru Omului și Ousor – cu Csaba

Traseul mai exact: pasul Rotunda cab Croitor – vf Omului – vf Pietrele Roșii – vf Diecilor – vf Oușorul – Vatra Dornei
Pe scurt: ploaie după ora 12, multe stâne, jnepeniș la Pietrele Roșii, coborârea de pe Oușorul plină de copaci căzuți

Au rezultat, conform Strava, 68km cu 4611m diferență pozitivă de nivel pentru ziua 1 (timp total 14:32:10), respectiv 48,7km cu 1976m diferență pozitivă de nivel pentru ziua 2 (timp total 8:59:58).

Traseele le-am urmat practic așa cum le-am gândit de la început. Alături de noi a fost în prima zi și prietenul nostru Adrian Cosma, alături de care am participat în echipă la câteva concursuri grele – Marathon 7500, Ultra Trail Făgăraș și Carpathia Trail. Cu Csaba de asemenea am fost împreună la Marathon 7500, așa că eu îi cunoșteam pe amândoi foarte bine în regim de concurs.

Organizare
Fiind 3 persoane care urmau sa se descurce pe cont propriu in totalitate, am plecat fiecare cu masina proprie. Csaba si cu mine am mers la Vatra Dornei (punctul final), am lasat masina mea cu bagaje de schimb pentru toti 3, apoi cu masina lui Csaba ne-am indreptat spre pasul Setref (locul de start, hanul Tentea) lasand de asemenea bagaje la cabana Croitor (popasul intermediar din pasul Rotunda unde urma sa innoptam la sfarsitul primei zile). Adi a venit direct la Șetref.
Bagajele au trebuit sa contina cel putin mancare, echipament de schimb, frontala.

Desfășurare eveniment

Trebuie spus că de la început se știa ca vremea va putea crea probleme, motiv pentru care nici n-am fost mai multi la start. Sunt convins ca puteam forma un grup mai mare de alergatori in conditii mai favorabile. Stiu ca de exemplu prietenii din CAR filiala Cluj au amanat o tura pe Țibleș și Creasta Cocoșului din motive de progniza meteo. Pe traseu nu am întâlnit decât foarte puțini turiști, două perechi înainte de Pietrosul Rodnei și două după Gărgălău în prima zi, iar în Suhard a fost pustiu, cu excepția unei perechi de cehi.
Noi ne-am spus ca vom vedea și ne vom adapta. Am fost trei, un număr ideal dpdv al vitezei de deplasare si al sigurantei. In ziua a doua, Adi trebuind sa plece, nu ne-am simtit asa de confortabil trecand prin apropierea numeroaselor stâne din Suhard.

Pozele sunt de pe albumul: Câteva din poze: Poza cu cabana Croitor e din ziua precedenta, de vineri când am dus bagajele de schimb. Sâmbătă seara când am ajuns de pe traseu, în plină ploaie, numai la poze nu ne-am gândit. 🙂

Ziua 1 – munții Rodnei
La ora 5 am plecat din Șetref, toate s-au potrivit, iar până la Pietrosul am fost în grafic, cu o viteză medie aproximativă de 5km/h. Înainte de Puzdrele am întâlnit primii turiști, două perechi care deja își căutau loc de cort. Știam că după ora 15 urmau ploile. Norii veneau și plecau, glumeam spunând că până la urmă se vor întâlni “verișorii” și vor face un chef deasupra noastră.
De pe Puzdrele am schimbat puțin traseul inițial, alegând varianta de la Rodnei Sky Race, cu urcare pe varfurile Laptelui și Galațului.
Pe Gărgălău devenisem mai optimiști, speram să scăpăm neplouați, uscați – cum spunea Csaba. Ne-am salutat cu două perechi de turiști deja echipați cu pelerine de ploaie.
Am tot alergat pe creastă până în zona varfului Coasta Netedă, nu mult până la Ineu, și n-am mai scăpat: a venit un front de ploaie cu grindină dinspre Ineu de a trebuit să coborâm puțin să nu fim fix în calea vântului. Era evident că nu puteam rezista mult timp așa ghemuiți și nemișcați la peste 2000m altitudine, abia apucasem să ne luăm hainele de ploaie mai serioase, dar suprapantalonii nu. Adi, care era puțin în fața noastră, a coborât și el spunând că trebuie să mergem orice ar fi. Am fost de acord, numai să treacă valul de grindină. N-am stat mai mult de 5 minute și apoi, sub ploaie torențială și vânt puternic de față am continuat cu o alergare chinuită spre Ineu. Eram în echilibru termic, era ok.
Am privit partea bună a lucrurilor, dacă înainte Ineul nu se vedea de nori și ceață, acum era o acalmie temporară care ne-a permis să urcăm și chiar să facem poze și să filmăm.
A urmat Ineuțul și apoi o coborâre pe bandă roșie mai tehnică spre șaua Gajei. Evident, un nou front de ploaie ne-a prins și ultimele ore până la cabana Croitor a plouat nonstop, ploaie asezonată cu mici fulgere și tunete.

Am ajuns la destinație puțin înainte de ora 20, rezonabil.

Ziua 2 – munții Suhardului

Ne resimțeam puțin după ziua precedentă, mereu mi s-a părut că e mai ușor să faci un traseu dintr-o dată decât să-l împarți pe două zile. Deja, dacă-ți dai timp să gândești prea mult, ai tendința să alegi soluțiile mai comode. Ne-am lăsat influențați și noi și am amânat cu o oră plecarea, la ora 6. Motivul era evident vremea, plouase și peste noapte. Speranța era că cu cât plouă mai mult când suntem la adăpost, cu atât e mai puțin probabil să ne plouă pe traseu.

Ne-a filmat puțin Adi la start, apoi a plecat să prindă ocazii spre Șetref la mașina lui. Noi am luat-o în sus spre prima stână îmbrăcați cu tot ce aveam la noi. Ne-a însoțit o vreme și un câine mic și negru pripășit la cabana. Aveam să aflu apoi că-i genul maratonist, a mai fost cu turiști și spre Șanț, și spre Vatra Dornei. Cu noi se pare că nu i-a plăcut și s-a întors înainte de a ajunge pe vârful Omului, a și fost scărmănat nițel de câinii de stână. Cine știe, poate și-a adus aminte că pe traseul acesta vor fi multe stâni.
În orice caz, dacă doriți să parcurgeți Suhardul, bețele sunt foarte utile. Din spusele d-lui Croitor, proprietarul cabanei, ciobanii coboară cu oile în 12 septembrie. Am să țin minte această dată. Sunt munți mai molcomi, cu pășuni, cu multe oi și mulți câini, cu stâni parcă înadins puse la răspântii de drumuri și pe traseu. Sunt frumoși, se văd munții mai înalți din jur, merită vizitați și iarna pentru schi de tură.

Am tot alergat prin Suhard pe la o altitudine între 1600m și 1200m. După ora 12 se anunțau și aici ploi și așa a fost. Apucasem să trecem de vărfurile mai înalte, de peste 1900m, ca Omu. Am avut dificultăți și am fost încetiniți de urcarea prin jnepeniș spre vârful Pietrele Roșii. Ne-am și rătăcit puțin și am executat o mică buclă “de întârziere”.

Apoi a venit ploaia, ceața. Noi mergeam spre Oușoru care, deși ar fi trebuit să-l vedem de la mare distanță, nu era nicăieri. La începutul ploii ne-am intersectat cu o pereche de cehi, veneau de la Vatra Dornei și doreau să facă și creasta Rodnei. Simpatici, ne-au întrebat ce hărți folosim, dacă mai sunt turiști. Le-am spus să-și ia apă suficientă de la izvorul unde urmau să ajungă peste 1-2km, că de altele n-am dat și nici n-am fost dornic să conversez cu ciobanii.

Ca și pe Ineu, dacă perseverezi reușești: am urcat pe ploaie pe Oușorul, am schimbat la urcare traseul – l-am abordat pe drumul de țară, iar când am ajuns sus a fost frumos, considerând standardul zilei: nu lătra nimeni, nu ploua. Coborârea în schimb a fost dificilă. Căzuți erau și copacii cu marcajul triunghi albastru.
Când ne-am urcat pe unul pus de-a curmezișul m-a întrebat Csaba: pe unde o fi traseul? Păi, i-am răspuns, care-i capătul cu rădăcina? Probabil a fost o furtună ce a doborât copacii, pur și simplu la un moment dat nici n-am mai căutat cărarea, am coborât pe unde ne-a fost mai ușor… spre ultima stână din drum. Dacă alegeam și ca urcare acest traseu, ca pe trackul inițial, probabil renunțam. Au rămas marcajele de la concursul Oușorul challenge de anul trecut și e evident că mai nimeni nu a mai urcat pe vârf anul acesta.

Am ajuns cu bine la Vatra Dornei pe la ora 15, sub ploaia cea veșnică, dar mai călduță. De data aceasta ne-am încadrat în media de 5km/h, a fost și traseul mai ușor per ansamblu. Am dat apoi turul pe la cabana Croitor și Șetref (e mâncare bună la hanul Țentea) să ne recuperăm lucrurile și seara pe la ora 22 am ajuns acasă.

A meritat efortul celor două zile, am avut noroc că în punctele esențiale vremea ne-a ajutat. Am fost împreună cu Csaba și Adi ca o echipă veche, dezbaterile au fost puține și rapide. Mulțumesc pentru timpul petrecut împreună, n-a fost de data aceasta nici concurs, nici provocare de timp, dar a fost frumos în multe alte feluri.

La munte “cine se scoală de dimineață ajunge departe” e o zicală verificată. Să ne vedem cu bine pe poteci!

Acum câteva update-uri.

Un link la screenshoturi din aplicația Locus de pe android. Sunt screenshoturi făcute pentru traseul inițial.
Adaug traseele parcurse, se pot descărca.

Mar 052012
 
Weekend de martie, o luna in care mereu am avut probleme de vreme. Nici acum nu putea fi altfel. Nu m-am uitat pe site-urile de specialitate, ca doar nu mergeam singur si ma hotarasem in ultim moment pentru aceasta excursie.
Cu schiurile de tura in Suhard… Nu mai fusesem niciodata pe acolo. Datorita lui Lusu am inceput si eu febra pregatirilor, stiind ca nu ma duc cu oricine: am fost in total opt, in afara de noi doi fiind d-l Dinu si Marlene – organizatori, Dragos si Mihaita, Alina si Marian, toti din CAR Universitar. Am cam avut ghinion cu pregatirile, nici n-am reusit sa pozez desi am carat aparatul foto cu mine. Ce era esential totusi n-am “ratacit”. In sfarsit, ma bucur ca au pozat partenerii de “cod galben”. Pozele ce urmeaza si un scurt filmulet ilustrativ pentru viscolul care ne-a insotit aproape doua zile sunt meritul  lui Dragos, iar traseul urmat dupa gps este meritul organizatorilor.

traseul urmat, poza Dragos Roncu – ca si cele ce urmeaza

Vineri a fost ziua sosirii. Totul a fost aranjat – drum pana-n Ciocanesti cu masinile, sofer cu dubita (are si pensiune) care ne-a dus pana la Cazarmi (n-a putut urca pana-n pasul Rotunda), singurul meu merit a fost ca mi-am carat picioarele pana la cabana  Croitor – primul nostru loc de popas. Am ajuns noaptea tarziu, era trecut de ora 11, asa ca n-am avut timp de povesti.
Sambata stiam ca urmeaza un traseu greu, fiind si “dotati” cu rucsaci mari si corturi. Am inceput direct cu urcare, ca altfel nu se poate. Ne intram incetul cu incetul in ritm, facem cu schimbul la trena mai ales pe portiunile cu zapada mare, dar apar si primele probleme. Vremea se inrautateste, incep sa jeneze claparii. Nici nu mai stiu daca pe varful Cociorbii sau mai aproape de Omu, Marian se simte tot mai rau – am vazut de dimineata ca era cam palid si fara chef de vorba. Cel mai greu e sa renunti si sa stii si cand fara sa incurci pe nimeni. Toata stima si pentru Alina ca l-a insotit, singur cred ca era riscant si daca stiai drumul sau aveai urme. Deja ningea, era ceata si sus ne astepta o surpriza si mai mare: vantul, anuntat de fapt de meteorologi.
Filmuletul de la Dragos, linkul sub cadrul capturat din filmulet:

linkul la “vreme”
Dragos ne tine sub observatie

“Poarta” Diecilor – poza din padurea strabatuta cu greu

Am trecut de varfurile Omu si Pietrele Rosii, vesnic fiind de ales intre doua rele: ori vant rece care sa te dea jos de pe picioare daca urmai culmea (de cateva ori fiind la un pas de prabusire), ori urmai o linie pe sub varfuri si culmi, dar cu mers ca pe sarma sa nu aluneci la vale. Alternau portiuni inghetate, batute de vant, cu portiuni cu zapada mai afanata. In orice caz trebuia sa ne miscam tot timpul si m-am felicitat ca mi-am luat casca, nu simteam asa vantul, chiar mi-am scos obturatoarele ca sa nu transpir la cap.

Utile GPS-urile, nu stiu ce ne faceam fara ele. Imi incarcasem si eu de pe alpinet trasee din zona, e bine ca-l aveam si eu ca rezerva, dar traseul mai exact era la Marlene, verificat de ei mai demult. Eu aveam o varianta mai de vara, mai riscanta. Oare oamenii pana acum 10-20 de ani statea doar la gura sobei in astfel de conditii? Sau aveau o experienta deosebita si mergeau numai pe trasee de nenumarate ori strabatute de ei?
Am cateva date luate de pe GPS-ul meu – fara inregistrarea de vineri, cu sosirea la cabana Croitoru (vreo 4-5 km):

Am ajuns cu bine la lacul Icoana, tinta noastra programata. Pana sa-si puna corturile “vecinii” nostri de drum, impreuna cu Lusu, mari domni, am inceput sa cautam o stana mai apropiata. Cortul nostru nu avea “veranda”, aveam o folie in plus, dar preferam un loc mai adapostit. Cautarea noastra a fost incununata succes – am gasit o stana – parfum nu alta: nu mirosea asa tare incat sa ma intepe in urechi. Ne-am pus cortul pe un prici si ne-am bucurat de un spatiu suficient de mare, dotat si cu masuta. Soba era fireste luata, sa nu tenteze pribegii.

stana primitoare – poza Lusu
poza cu corturile “vecinilor”

La cate lucruri in plus am carat pot pune si o sticla de jumatate pe jumatate plina de … cola. Va recomand numai pentru ca ingheata aproape ultima. A trecut prin faza de frape si a ajuns suficient de solida ca sa devina o povara, dar bolovan n-a ajuns ca sana sau apa. Sana cu miere si nuci a fost surpriza placuta, n-am avut probleme cu ea. A fost asa de frig si-n stana ca taiam salata de icre cu cutitul. Nu-mi dau seama cam ce temperatura era, Dragos spunea ca in jur de -15 grade C. Pot spune ca era frig si dupa faptul ca a trebuit sa schimb bateriile alcaline nou-noute la gps pe traseu, iar in mod normal acestea trebuiau sa ma tina chiar si zile intregi.
Duminica a inceput cu senin pana ne-am strans corturile. Macar au iesit cateva poze … de la Dragos, evident:

Inainte de varful Faraoane am cotit-o la stanga spre manastirea “Sfanta Cruce” si tot coborare pana la Ciocanesti. O zi scurta, gandita de la inceput asa – mai ales in eventualitatea ca nu ajungeam de sambata la lacul Icoana, dar si noi eram mai obositi. Mai bine in siguranta, decat surprize pe traseul spre Vatra Dornei.
Pe cand trasee de schi de tura pe la noi, pe langa localitatile mai favorizate de zapada, ca-n Austria?

discutie cu Lusu: urci un pic, treci cativa munti si ajungi lejer  in Vatra Dornei
schi de tura in Ciocanesti

Sa aveti vreme buna saptamana urmatoare in tabara din Rotunda!

Jul 162011
 
Vara, cald, lumea in vacanta, numai unii pedepsiti sa stinga lumina. Noroc ca nu-s singurul care simte asa si bine ca prietenii imi seamana. Vrea Lusu sa mearga la munte? Vrea in Rodnei? Nu-i timp decat o zi? Si nu in weekend? Nici o problema! Dar trebuie totusi sa ma si motiveze cumva: vrea sa faca creasta Rodnei pe banda rosie, estimativ 60km de mers, de la pasul Rotunda la pasul Setref. Si uite ce-a iesit:


Hike route 1113236 – powered by Wandermap

In primul rand am luptat ceva pentru eliberare, dar am reusit sa impacam apele. Miercuri dimineata am avut si un alt eveniment – la rugamintea unei colege de la radio am participat ca biciclist la un test in oras: Radio Cluj – experiment trafic. Am iesit castigator fara sa caut asta si acest lucru este un punct mare in plus pentru varianta deplasarii pe bicicleta in oras. Si nu era ora de varf!
In sfarsit, plecarea: nu reusim sa luam trenul de 15.30, asa ca alegem mersul cu masina pana in Salva, de unde om vedea noi cum ne descurcam mai departe. Ca sa-i tin minte, colegii de la serviciu ma ingreuneaza cu un acumulator de UPS pe care-l car fara sa vreau pana la masina. Noroc ca bagajul meu nu a fost finalizat si a mai trebuit sa tai salamul si sa fac sandwichuri, ca altfel ma pomeneam cu caramida pe munte. Asa a facut si acumulatorul un drum de Salva si la intoarcere l-am innecat in untul care se topise peste el.
De la Salva tren privat! Ca sa vezi unde a ajuns tara asta! Cu 6lei am mers la Rodna cu un tren care astepta CFR-ul sa-i lase clientii in Salva. Pentru CFR nu era rentabila ruta… Din Rodna – prima ocazie – un camion. Ne lasa in Sant (asa-i zice la localitate) si de acolo, cu un noroc extraordinar (e drept ca si Lusu a luat cred vreo zece autostopisti pe drum) am dat de un IMS cu treaba la o stana de langa Rotunda.

poza cu mobilul pe un drum anevoios, Lusu sofer

Nici cu planificare nu iesea asa bine. La introducere, soferul a zis ceva de genul: Va urcati? Vedeti ca io-s cam beat! Ne-am uitat la el sa vedem daca glumeste si ce sa facem… In Valea Mare, dupa o oprire pentru shopping – o bere la 2litri pentru ciobani, ne-a intrebat cu seriozitate daca nu stim sa conducem, ca el s-a mai rasturnat o data cu o saptamana inainte. Stim, cum sa nu, orice numai nu cu el la volan pe serpentinele care urmau. Cum Lusu avea experienta Luaz-ului – o masina de teren ucrainiana foarte simpatica cu care am amintiri deosebite, s-a urcat la volan si da-i sa marga. Am constatat ca berea i-a facut bine omului nostru, si-a mai revenit. Ma si imbia sa beau si, exasperat ca nu-s prea dornic, mi-a spus: ma, fa-te macar ca bei! Ok, am luat petul si l-am tinut la mine pana si-a adus aminte din nou de el. Pe drumul spre stana, aflata cam la 2km de pasul Rotunda, pe un drum lateral, a trebuit sa ne oprim. De ce? Simplu, omul nostru nu putea sa creada ca noi suntem mai in varsta  ca el (mai ales Lusu). Am scos buletinul prietenului si i l-am aratat. A fost testul adevarului, dupa asta n-a mai avut decat o nelamurire: unde-s femeile? Asa singuri pe munte? Om fi pe invers… La chestia asta nu mai era concludent buletinul…
Si asa, din poveste in poveste, ajungem in pas si dam de o prima stana – de oi. Acolo, omul nost’ ii stie pe toti.  Vin la el cu sticla de tarie (prefacuta – cum zic ei – adica indoita cu apa si zahar, au ei motivele lor :)) dar – surpriza: hop si un paharel. Nu vor nicicum sa-i dea sticla. Stau si ma gandesc: da’ bine-l cunosc! Urmeaza momente vesele care se termina cu un test cred ca foarte provocator: i se da sticla si aceasta se inapoiaza la ciobani fara sa sufere prea mult.
In sfarsit la destinatie: stana de vaci. Aici am ramas peste noapte, ne-au primit oamenii. Toata cinstea pentru ei si pentru soferul care ne-a adus! Apropo, soferul s-a intors atunci, n-a ramas peste noapte. Doamne ajuta! Seful stanei ne-a omenit cu urda si cu tarie – noi am avut acces si la cea pura, dar n-am profitat. Conditii bune – geamuri termopan, generator electric, toaleta… Sa incepem sa ne obisnuim cu asa ceva la stani? In orice caz, serios seful asta si foarte autoritar, iar lucrurile importante le tinea sub lacat.
La 4.30 desteptarea! N-am stat mult pe ganduri, aveam drum lung inainte. La ora 5 ajungem in pasul Rotunda.

in pas

Calcam pe roua. Parca umblam cu papuci gauriti. Se vede varful Rosu.

Are Lusu grafic de timp cu repere pe parcurs. A sapat el pe harti si la fiecare timp gasit inmultea cu 0,6. Adica noi suntem mai zmei, ca avem bagaje mici. Si cu constanta asta lusutiana ne dadea ca ajungem noaptea pe la 11 la destinatie. Cred si eu ca era stresat. Nu ne opream decat cate putin, ca nu apucam nici sa ma uit cum trebuie pe GPS. Am vrut sa experimentez si transmiterea live pe facebook cu un programel pe mobil, dar m-a lasat acumulatorul dupa 4 ore (asa-i daca n-am luat caramida colegilor 🙂 in rucsac).  Cred ca numai Lusu a fost fericit, a scapat de un stres. De la lacul Lala incolo m-am bazat numai pe tabachera lui.

lacul Lala, ora 7.30, urcam pe Ineut

Ajungem pe la altitudinea de 2204m, pana la urma va fi maximul atins. Nu vom avea timp de atins varfuri si de altfel, nu acesta era scopul.

Ineul – urmeaza poze de la Lusu
pe creasta inierbata

Am suferit ceva de sete, s-a incalzit si n-au fost decat putine izvoare pe parcurs pana la Gargalau. Am avut sana cu diferite nuante la mine si mi-a prins bine: n-a mai fost nevoie sa mananc, am impuscat 2 iepuri deodata. Dar tot mi-a fost dor de apa. Drumeti ioc. Nimeni pana in zona Pietrosului. Am cautat in saua Gargalau locul de campare unde am stat iarna cu prietenii din CAR Universitar si l-am identificat. Ne-am adus aminte si de stana – cabana bine amenajata unde am dormit tot in acea excursie. Ce periculoasa ni s-a parut atunci urcarea si mai ales coborarea in pasul Prislop. Si ce vreme am prins la intoarcere, ca te puteai rataci si cu GPS-ul!
Imediat dupa aceea ne-am incarcat si cu apa, aproape de poteca “principala”. Suntem in treimea a doua a parcursului si e plin de lacuri si izvoare. Se mai vad si petece de zapada razlete.

se vede Pietrosul Rodnei

Intalnim perechi si perechi. Facem “schimb” de poze.

Sunt lasat in sfarsit sa citesc cateva randuri dintr-o carte.

“La Carti”

Dupa ce “depasim” Pietrosul, avem parte de un drum nesfarsit de tara. Imi faceam sperante ca ajungem la trenul de ora 20 in Dealul Stefanitei. Dar, varful Batrana se lasa cu greu ocolit, poate suntem si noi mai obositi.

Muntii mareti raman in spate si pe noi ne asteapta dealuri molcome. Mergem si nu se mai termina. Ne gandim ca portiunea asta e buna de bicicleta.

Urmeaza socurile: drumul devine plin de noroi de la exploatari, dealurile nu mai sunt linistite. Reusim sa ne abatem de la traseu de cateva ori, inaintam cu greu tot pe marginile santurilor lutoase. GPS-ul meu, care-mi arata doar distanta la destinatie (nu aveam nici un track incarcat), imi arata parca de ore intregi tot 4,5km la destinatie. Asa e de fapt drumul: ocoleste. Si urca si apoi iar coboara. Banda rosie uneori e foarte vizibila si marcajul des, alteori mergem la instinct. Bine ca nu ne-a prins noaptea, ca sigur nu ne descurcam nici sub lumina reflectoarelor.
Ne-am schimbat parerea: pe aici n-o sa ne mai vedeti curand, cu toate ca Lusu a gasit doua hribe uriase fara efort.

 

Am ajuns in pasul Setref chiar inainte de asfintit. Tren ioc pana dimineata, asa ca stam iar la ocazie. Vin masini parca numai din sens opus. Si totusi sunt de treaba oamenii si avem norocul de o dacie cardanica cu remorca pe care o capusam. Aflam ca la Reghin inca se fac viori, ca paltinul e la mare pret, ca instrumentele pot ajunge la o valoare de cateva mii de euro. Stim acum ca pentru un contrabas trebuie un trunchi de 70cm raza, adica paltin secular. Si ca mai exista. Si nu-i usor nici in domeniul asta, iar noi o ducem chiar bine, haladuim prin munti si paduri nu ca asta ne e meseria. Exista teste pentru lemn si cate si mai cate: ce ignorant sunt… Am inca o confirmare.
Si acum Salva-rea noastra, la masina. Acasa la 1 noaptea. Back to work!
PS: Cateva informatii de pe GPS: 13h55 mers efectiv cu 4,2km/h, 2h34min pauzele, viteza medie per ansamblu 3,6km/h; la 4.40 am plecat din pasul Rotunda si la 21.10 am ajuns in pasul Setref (inserarea oficiala s-a facut la 21.15); 59,08km parcursi, 2749m diferenta de nivel, altitudinea maxima atinsa 2204m, dar wandermapul a avut grija sa mai reteze din colturi; cam 1,5km au fost de la stana la pasul Rotunda, deci in plus fatza de traseul banda rosie.

Mar 192010
 

Cu aceste randuri vreau doar sa marchez o premiera: sotia mea pe schiuri de tura… si nu s-a descurcat rau. Asa ca am avut ceva emotii, dar a meritat. La ce desfasurare de forte a fost, nu m-am mirat sa apara relatari frumoase.

Prima dintre ele e cea a Alinei:

http://bandarosie.blogspot.com/2010/03/tabara-de-initiere-in-ture-de-iarna-13.html

Spre galerie poze

Sorry, cineva a sters continuarea. Macar pe blogul Banda Rosie a ramas istorisirea.