Jul 202020
 

Am programat cu Csaba ultra-ul acesta pe două zile pentru luna iunie, dar l-am amânat în weekendul 18-19 iulie, în ideea că poate se vor atașa mai mulți prieteni.

Propunerea lui Csaba a venit poate și ca urmare a amânării turei de parcurgere a Munților Meridionali pe care trebuia s-o facă în compania lui Zoli Bogya.

Eu am pus doar “pe hârtie” traseul, pe care l-am dorit mai provocator, nestandard. De aceea, atât pentru munții Rodnei, cât și pentru Suhard, nu am urmat strict banda roșie, ci ne-am abătut și spre vârfuri importante și cunoscute care nu fac parte din traseul obișnuit. Pe traseu am avut grijă să adaug de pe hărți câteva izvoare, zone de campare, mai știam vreo 2-3 adăposturi.

Trebuie să menționez că am mai parcurs creasta Rodnei pe bandă roșie cu Lușu acum mulți ani în drumeție, în 2010. Se pot vedea modificările la lungime și diferență de nivel.

De asemenea, ca să-mi aduc aminte cum e să te înscrii la un concurs, m-am înscris la Halfmarathon challenge organizat de clubul Runners. Evident, m-am luptat cu brio pentru ultimele locuri, ierarhia în clasament fiind făcută pe baza timpului cel mai bun obținut la o distanță de minim un semimaraton în weekendul 18-19 iulie. Eu am avut așadar 2 încercări, într-una am făcut 68km și în a doua 48km, s-a luat de pe Strava alergarea cea mai rapidă pentru 21km.

Vă recomand concursul de trail, cu traseu fizic însă – Făget Trail Challenge. Este un tip de concurs de alergare mai deosebit în țara noastra, organizat de prietenii mei de la Clubul Sporturilor Montane Rupicapra . Prima etapa este in padurea Faget.
Ce este caracteristic: se poate alerga oricand în săptămâna 25-31 iulie, rezultatele se inregistreaza cu ajutorul unei aplicatii pe mobil.

Am trecut în titlu “parcurgere” și nu “traversare” pentru că termenul traversare e mai potrivit pentru străbarea munților pe latura mai scurtă, unii montaniarzi (de exemplu d-l Dinu Mititeanu) obiectând la folosirea improprie a cuvântului.

Traseele au fost:

Ziua 1 – creasta Rodnei de la pasul Șetref la pasul Rotunda, devieri pentru Pietrosul, Puzdrele, Ineu – cu Csaba Papp si Adi Cosma

Traseul mai exact: pasul Setref han Tentea (cazare) – vf Posiușiu – vf Capu Muntelui – vf Bătrâna – vf Rebra – vf Buhăiescu Mic – vf Buhăiescu Mare – vf Pietrosul Rodnei – vf Obârșia Rebrii – vf Cormaia – vf Repede – vf Puzdrelor – vf Laptelui Mare – vf Galațului – vf Gărgălau – vf Clăii – vf Omului – vf Cișa – vf Coasta Netedă – vf Ineu – vf Ineuț – pasul Rotunda cab Croitor
Pe scurt: ploaie dupa ora 15, prima cu grindina pe creastă înainte de a ajunge pe Ineu, ultima din zona Lala până la final

Ziua 2 – creasta Suhardului de la pasul Rotunda la Vatra Dornei, devieri pentru Omului și Ousor – cu Csaba

Traseul mai exact: pasul Rotunda cab Croitor – vf Omului – vf Pietrele Roșii – vf Diecilor – vf Oușorul – Vatra Dornei
Pe scurt: ploaie după ora 12, multe stâne, jnepeniș la Pietrele Roșii, coborârea de pe Oușorul plină de copaci căzuți

Au rezultat, conform Strava, 68km cu 4611m diferență pozitivă de nivel pentru ziua 1 (timp total 14:32:10), respectiv 48,7km cu 1976m diferență pozitivă de nivel pentru ziua 2 (timp total 8:59:58).

Traseele le-am urmat practic așa cum le-am gândit de la început. Alături de noi a fost în prima zi și prietenul nostru Adrian Cosma, alături de care am participat în echipă la câteva concursuri grele – Marathon 7500, Ultra Trail Făgăraș și Carpathia Trail. Cu Csaba de asemenea am fost împreună la Marathon 7500, așa că eu îi cunoșteam pe amândoi foarte bine în regim de concurs.

Organizare
Fiind 3 persoane care urmau sa se descurce pe cont propriu in totalitate, am plecat fiecare cu masina proprie. Csaba si cu mine am mers la Vatra Dornei (punctul final), am lasat masina mea cu bagaje de schimb pentru toti 3, apoi cu masina lui Csaba ne-am indreptat spre pasul Setref (locul de start, hanul Tentea) lasand de asemenea bagaje la cabana Croitor (popasul intermediar din pasul Rotunda unde urma sa innoptam la sfarsitul primei zile). Adi a venit direct la Șetref.
Bagajele au trebuit sa contina cel putin mancare, echipament de schimb, frontala.

Desfășurare eveniment

Trebuie spus că de la început se știa ca vremea va putea crea probleme, motiv pentru care nici n-am fost mai multi la start. Sunt convins ca puteam forma un grup mai mare de alergatori in conditii mai favorabile. Stiu ca de exemplu prietenii din CAR filiala Cluj au amanat o tura pe Țibleș și Creasta Cocoșului din motive de progniza meteo. Pe traseu nu am întâlnit decât foarte puțini turiști, două perechi înainte de Pietrosul Rodnei și două după Gărgălău în prima zi, iar în Suhard a fost pustiu, cu excepția unei perechi de cehi.
Noi ne-am spus ca vom vedea și ne vom adapta. Am fost trei, un număr ideal dpdv al vitezei de deplasare si al sigurantei. In ziua a doua, Adi trebuind sa plece, nu ne-am simtit asa de confortabil trecand prin apropierea numeroaselor stâne din Suhard.

Pozele sunt de pe albumul: Câteva din poze: Poza cu cabana Croitor e din ziua precedenta, de vineri când am dus bagajele de schimb. Sâmbătă seara când am ajuns de pe traseu, în plină ploaie, numai la poze nu ne-am gândit. 🙂

Ziua 1 – munții Rodnei
La ora 5 am plecat din Șetref, toate s-au potrivit, iar până la Pietrosul am fost în grafic, cu o viteză medie aproximativă de 5km/h. Înainte de Puzdrele am întâlnit primii turiști, două perechi care deja își căutau loc de cort. Știam că după ora 15 urmau ploile. Norii veneau și plecau, glumeam spunând că până la urmă se vor întâlni “verișorii” și vor face un chef deasupra noastră.
De pe Puzdrele am schimbat puțin traseul inițial, alegând varianta de la Rodnei Sky Race, cu urcare pe varfurile Laptelui și Galațului.
Pe Gărgălău devenisem mai optimiști, speram să scăpăm neplouați, uscați – cum spunea Csaba. Ne-am salutat cu două perechi de turiști deja echipați cu pelerine de ploaie.
Am tot alergat pe creastă până în zona varfului Coasta Netedă, nu mult până la Ineu, și n-am mai scăpat: a venit un front de ploaie cu grindină dinspre Ineu de a trebuit să coborâm puțin să nu fim fix în calea vântului. Era evident că nu puteam rezista mult timp așa ghemuiți și nemișcați la peste 2000m altitudine, abia apucasem să ne luăm hainele de ploaie mai serioase, dar suprapantalonii nu. Adi, care era puțin în fața noastră, a coborât și el spunând că trebuie să mergem orice ar fi. Am fost de acord, numai să treacă valul de grindină. N-am stat mai mult de 5 minute și apoi, sub ploaie torențială și vânt puternic de față am continuat cu o alergare chinuită spre Ineu. Eram în echilibru termic, era ok.
Am privit partea bună a lucrurilor, dacă înainte Ineul nu se vedea de nori și ceață, acum era o acalmie temporară care ne-a permis să urcăm și chiar să facem poze și să filmăm.
A urmat Ineuțul și apoi o coborâre pe bandă roșie mai tehnică spre șaua Gajei. Evident, un nou front de ploaie ne-a prins și ultimele ore până la cabana Croitor a plouat nonstop, ploaie asezonată cu mici fulgere și tunete.

Am ajuns la destinație puțin înainte de ora 20, rezonabil.

Ziua 2 – munții Suhardului

Ne resimțeam puțin după ziua precedentă, mereu mi s-a părut că e mai ușor să faci un traseu dintr-o dată decât să-l împarți pe două zile. Deja, dacă-ți dai timp să gândești prea mult, ai tendința să alegi soluțiile mai comode. Ne-am lăsat influențați și noi și am amânat cu o oră plecarea, la ora 6. Motivul era evident vremea, plouase și peste noapte. Speranța era că cu cât plouă mai mult când suntem la adăpost, cu atât e mai puțin probabil să ne plouă pe traseu.

Ne-a filmat puțin Adi la start, apoi a plecat să prindă ocazii spre Șetref la mașina lui. Noi am luat-o în sus spre prima stână îmbrăcați cu tot ce aveam la noi. Ne-a însoțit o vreme și un câine mic și negru pripășit la cabana. Aveam să aflu apoi că-i genul maratonist, a mai fost cu turiști și spre Șanț, și spre Vatra Dornei. Cu noi se pare că nu i-a plăcut și s-a întors înainte de a ajunge pe vârful Omului, a și fost scărmănat nițel de câinii de stână. Cine știe, poate și-a adus aminte că pe traseul acesta vor fi multe stâni.
În orice caz, dacă doriți să parcurgeți Suhardul, bețele sunt foarte utile. Din spusele d-lui Croitor, proprietarul cabanei, ciobanii coboară cu oile în 12 septembrie. Am să țin minte această dată. Sunt munți mai molcomi, cu pășuni, cu multe oi și mulți câini, cu stâni parcă înadins puse la răspântii de drumuri și pe traseu. Sunt frumoși, se văd munții mai înalți din jur, merită vizitați și iarna pentru schi de tură.

Am tot alergat prin Suhard pe la o altitudine între 1600m și 1200m. După ora 12 se anunțau și aici ploi și așa a fost. Apucasem să trecem de vărfurile mai înalte, de peste 1900m, ca Omu. Am avut dificultăți și am fost încetiniți de urcarea prin jnepeniș spre vârful Pietrele Roșii. Ne-am și rătăcit puțin și am executat o mică buclă “de întârziere”.

Apoi a venit ploaia, ceața. Noi mergeam spre Oușoru care, deși ar fi trebuit să-l vedem de la mare distanță, nu era nicăieri. La începutul ploii ne-am intersectat cu o pereche de cehi, veneau de la Vatra Dornei și doreau să facă și creasta Rodnei. Simpatici, ne-au întrebat ce hărți folosim, dacă mai sunt turiști. Le-am spus să-și ia apă suficientă de la izvorul unde urmau să ajungă peste 1-2km, că de altele n-am dat și nici n-am fost dornic să conversez cu ciobanii.

Ca și pe Ineu, dacă perseverezi reușești: am urcat pe ploaie pe Oușorul, am schimbat la urcare traseul – l-am abordat pe drumul de țară, iar când am ajuns sus a fost frumos, considerând standardul zilei: nu lătra nimeni, nu ploua. Coborârea în schimb a fost dificilă. Căzuți erau și copacii cu marcajul triunghi albastru.
Când ne-am urcat pe unul pus de-a curmezișul m-a întrebat Csaba: pe unde o fi traseul? Păi, i-am răspuns, care-i capătul cu rădăcina? Probabil a fost o furtună ce a doborât copacii, pur și simplu la un moment dat nici n-am mai căutat cărarea, am coborât pe unde ne-a fost mai ușor… spre ultima stână din drum. Dacă alegeam și ca urcare acest traseu, ca pe trackul inițial, probabil renunțam. Au rămas marcajele de la concursul Oușorul challenge de anul trecut și e evident că mai nimeni nu a mai urcat pe vârf anul acesta.

Am ajuns cu bine la Vatra Dornei pe la ora 15, sub ploaia cea veșnică, dar mai călduță. De data aceasta ne-am încadrat în media de 5km/h, a fost și traseul mai ușor per ansamblu. Am dat apoi turul pe la cabana Croitor și Șetref (e mâncare bună la hanul Țentea) să ne recuperăm lucrurile și seara pe la ora 22 am ajuns acasă.

A meritat efortul celor două zile, am avut noroc că în punctele esențiale vremea ne-a ajutat. Am fost împreună cu Csaba și Adi ca o echipă veche, dezbaterile au fost puține și rapide. Mulțumesc pentru timpul petrecut împreună, n-a fost de data aceasta nici concurs, nici provocare de timp, dar a fost frumos în multe alte feluri.

La munte “cine se scoală de dimineață ajunge departe” e o zicală verificată. Să ne vedem cu bine pe poteci!

Acum câteva update-uri.

Un link la screenshoturi din aplicația Locus de pe android. Sunt screenshoturi făcute pentru traseul inițial.
Adaug traseele parcurse, se pot descărca.

Sep 032019
 

 

Anul acesta “călindarul” meu de timp liber n-a conținut multe concursuri, în schimb unele au fost grele: Istria 100 mile, UltraBug Fundu Moldovei, CarpathiaTrails, Marathon 7500 și Mureș 24h ștafetă. E anul în care m-am atașat de RupiCapra Team, o echipă cu oameni faini, mulți fiindu-mi prieteni de mai multă vreme și, deloc de neglijat, cu preocupări comune.

Mi-era dor de concursuri mai “normale”, clasice și mai ales să mai variez sporturile. Prin ce am trecut în ultimele săptămâni enumăr mai jos, cu cele mai “proaspete” în față.  Am avut pentru fiecare motive să le aleg, pe lângă cele ce țin de încadrarea între competițiile mele … majore. De acum voi face pauză, pentru că urmează Apuseni Ultra Race –  176km în 20 – 22 septembrie.

1. Háromszék Triathlon – 31 august.
2. Transilvania Bike Trails Race – 17 august.
3. Hit the Egg – Oușoru Challenge – 10 august.

1. Háromszék Triathlon – 31 august.

Anul acesta nu s-a mai ținut Ultra Trail Făgăraș a lui Luci Clinciu, din seria CarpathianMan. Acolo aveam deja înțelegere să fac echipă cu prietenul meu de la RupiCapra Team – Csaba Papp. N-a fost să fie, e al doilea concurs pe echipe, primul fiind Marathon 7500, în care înțelegerea pică din motive independente de noi.

Mi-am aruncat ochii pe Sportsplanner, unde știam că pot găsi competiții din mai multe sporturi, și am dorit să fie un triatlon. În același weekend a fost și Hargita Trail Running, mulți de la RupiCapra au mers acolo, dar eu deja eram chitit să particip măcar la un triatlon și în acest an. Și am găsit Háromszék Triathlon, aflat la ediția cu numărul 28!

M-am bucurat, deși amintirile mele nu erau tocmai vesele de la ultimele participări, din motive ce țineau de turiști, nu de organizare.  Ce am scris în 2010 și 2011 se poate citi la acele linkuri. În primul rând am fost impresionat de longevitatea concursului. Apoi, e bine de știut că “Háromszék” înseamnă “Trei Scaune”, cu referire directă la Ținutul cu același nume care a fost județ în perioada interbelică. În contextul în care orașul Sfântu Gheorghe a fost reședință de județ, nu-i de mirare că în amintirea acelor vremuri istorice de vârf oamenii locului au dat această denumire triatlonului. Și pot spune că oamenii acestui oraș liniștit (m-am cazat acolo) au obiceiuri pe care te aștepți să le vezi mai degrabă în orașele mari, mai legate de trendurile moderne: umblă mult cu bicicletele, nu contează că sunt de oraș sau mai specializate, aleargă zilnic.

în 2010 a fost primul triatlon (atunci a fost “pe asfalt”) după mai bine de 9 ani de la ultimul triatlon la care mai participasem la Baia-Mare. Deci nu degeaba i-am spus în titlu “Return to innocence”, la perioada când eram mai tânăr. Acum, în 2019, am văzut că iar au început să organizeze triatlon lângă Baia-Mare, e drept că la alt lac. După 18 ani! 🙂
În 2011 a fost triatlonul de tip offroad, prin rezervația Mestecănișul de la Reci. Lacul unde s-a înotat a fost Reci și ce nu mi-a plăcut atunci a fost comportamentul oamenilor din camping, care făceau foc de tip tabără lângă corturi, puneau muzică tare până dimineața pe la ora 3.30 și, nu în ultimul rând, lipsa de reacție a celor din jur care au preferat să tacă, să-și mute corturile, în loc să-și spună păsul la scandalagii. Bine că eu am fost și sunt o forță a naturii!

Ce pot să le spun organizatorilor de acum e că mai am și port tricoul alb din acel an (2011) și că n-au făcut rău că au schimbat locația. Să nu uit încă o amintire ce mă leagă de Alpinsport, clubul organizator. Poate unii din cei de acum de la acest club nici nu știu… 🙂 Au organizat maraton de MTB, la o ediție cu startul la Șugaș Băi (a fost cred că prima dată când am vizitat stațiunea). Tot în 2011 a fost, am participat la proba lungă de 80km, linkul aici. Am prins vreme de iarnă, și atunci am fost avertizați că sunt urși.

Anul acesta triatlonul s-a ținut mai aproape de Sfântu Gheorghe, cu înotul la lacul Valea Crișului, de acolo proba de bicicletă offroad până la Șugaș Băi unde era și finishul, tritlonul încheindu-se cu o buclă de alergare. M-am documentat pe grabă și am scăpat esențialul. Am fost atât de marcat de nopțile nedormite de acum 8 ani că m-am cazat la Sfantu Gheorghe, la distanță de “lumea dezlănțuită”. A fost bine, doar că ipoteza a fost greșită: când m-am gândit la Háromszék Triathlon am presupus implicit că lacul Valea Crișului … e cel de la Reci (uitasem denumirea). Am găsit amănunte ca: lacul Valea Crișului e cu situația juridică neclară, ceva de genul revendicat. A urmat o epopee pentru mine în ziua premergătoare concursului, nu recunoșteam locul, n-am știut cum să ajung la intrarea oficială la lac cu mașina, Am dat o tură în jurul lui, noroc că am SUV, și m-am întors busumflat să-mi iau pachetul de înscriere. Acolo mi-a picat fisa… și am regretat că n-am citit mai întâi ce scrisesem pe blog înainte.

Dar, despre concursul de acum…
Cum am început, am și sfârșit: aerian la documentare, rătăcitor, deconectat, la concurs. Cei 1500m de înot i-am făcut în 54min, record negativ, printre ultimii 3 din concurs. 🙂 Am parcurs vreo 1750m, , ceea ce pentru un înotător “bun” ca mine e o lovitură, să spun că m-am rătăcit? Au fost două ture pe lac, la a doua m-au fluierat oamenii de pe barcă să mă întrebe dacă chiar vreau să ajung la mal acolo. Mi-am scos ochelarii, parcă am intrat în altă lume, geamandura era în altă direcție, și așa am continuat să înot, fără ochelari. Când am ieșit din apă deja startul la copii fusese dat, nu era nevoie să mă uit la ceas ca să știu că trecuse cam o oră de la start.

Ce a urmat – o cursă de recuperare fără șanse de izbândă. La MTB, 1h42min, un traseu frumos, cu urcări care mă avantajau față de triatloniștii clasici, și cu porțiuni tehnice de coborâre, dar mie nu-mi ajungeau 30km să intru în grupul de mijloc al triatloniștilor, nu-s chiar atât de bun. Când am văzut că prind din urmă concurenți aflați la mare distanțâ unii de alții am știut că e prea mare ecartul de timp pierdut la înot.  Singura mea grijă a devenit să nu mă descurajez și să “las pedala”, să rămână cursa provocatoare ca și cum m-aș lupta pentru podium la categorie.

Abia după alergarea de 6,2km cu 220m diferență de nivel (35min pentru mine) am văzut la rezultate că am reușit să mă lipesc de grupul de mijloc.
Final: locul 23 general, 6 categoria 50-54 de ani, 3h15min timpul.
Mi-a plăcut concursul și m-a ambiționat iar … să progresez la înot. E bine să ai scopuri în viață, chiar dacă ceea ce poți ajunge să fie tot mai des sub ceea ce nu poți.

E un sport complex triatlonul, din păcate nu e multă lume angrenată la acest “multisport”. Cum nu particip așa des la astfel de concursuri, de pe margine se vede mai bine. Sunt doar câteva centre mai puternice de triatlon în țară și puțini copii continuă să facă performanță și după 20 de ani. Iar situația de aici nu e singulară. Un sport însă practicat din tinerețe se ține minte toată viața, iar odata cu revenirea minții la cap, la 30 – 40 de ani, îți revin și obiceiurile sănătoase cu avantajul că ai știință de ceea ce faci.

Top

2.  Transilvania Bike Trails Race – 17 august.

Unde să te duci cu familia, dacă tu vrei MTB, poate și copiii (care nu-s prea hotărâți), și e important să fie și ceva nou, interesant, de vacanță și relaxare și pentru omul obișnuit? Am ales cursa de la Saschiz, iar cele scrise mai jos sunt pe baza relatărilor mele la momentul potrivit de pe FB.

Bineînțeles că am început minivacanța cu o excursie scurtă prin Saschiz și am ajuns și la Cetate.

La concursul de MTB Transilvania Bike Trails, tura lungă la care am participat a trecut prin multe localități pitorești “de pe colinele Transilvaniei”. Așa că în duminica de după concurs am fost să vizităm și cu alți ochi Viscri, unde si prințul Charles de Wales are o casă săsească – singurul ei indiciu e că sunt însemnele heraldice deasupra porții (se pot închiria camerele!).

Sinuos a fost traseul de MTB care m-a purtat de la Saschiz prin Mesendorf, Viscri, Bunești și Criț. Mai trebuie să vin pe aici, e prea puțin cât am stat. Cel mai bine e de vizitat pe bicicletă sau în drumeție, e mai în ton cu zona.

Frumos a fost evenimentul întins pe mai multe zile, unde concursul în sine e doar un motiv să adune laolaltă vizitatorii pe doua roți! Felicitări pentru organizare, aș fi vrut cu familia să particip și la turele zilnice (asta era intenția, am venit de joi și am stat la camping în Saschiz, cum spune Timy – pe terenul de fotbal) dar nu s-a putut acum. Dar la proiecțiile de filme am fost, printre care și cea cu expediția lui Zsolt Torók pe Pumori. Dumnezeu să-l ierte, mare alpinist și om, în ziua următoare am aflat de dispariția lui în Făgăraș!

Andreea a participat la cursa scurtă, am înscris-o la fața locului, a tot insistat deși anul acesta n-a mers cu MTB-ul deloc. Locul 4 pentru ea la feminin open, sper să-i revină plăcerea pedalării.

Pentru mine a fost o mică revenire la concursurile de MTB după câțiva ani lipsă. Am auzit lucruri frumoase despre acest concurs, plus că din punct de vedere tehnic era mai potrivit pentru mine, pentru început, să capăt curaj.

Am încheiat pe locul 2 la categoria 50-59 de ani, locul 60 general, 4h32min pentru 78km de cursă. M-am străduit, dar am simțit lipsa antrenamentelor de MTB, eram cam țeapăn cel puțin la început, plus că viteza mea de reacție e cam … să zicem adecvată vârstei, deși … unii cum pot? M-am tot intersectat cu Suzi, de pe la km25, ea fiind am impresia mai mult de fun acum pe traseu. Și în condițiile acestea m-am chinuit să mă țin după ea și Manuela până simțeam că vin cârceii. Noroc că se mai opreau și o luam de la capăt. Până nu s-au mai oprit.
Pe Fabian l-am ajuns in zona KOM de la Strava, nu știam că este concurs separat și pentru KOM. Oricum n-am accelerat niciun pic, nu era cazul, eram mulțumit să pot păstra un ritm cât mai constant până la finish. Se pare că el avea un timp de bătut, așa că m-a lăsat în urmă și nu ne-am mai văzut.
Am vrut să parcurg tura culturală de vineri, cu întoarcerea pe ultimii km din pădure de la tura lungă, pe la Cetatea Saschiz. N-a fost să fie, mi-ar fi prins foarte bine. Ultimii km din concurs am tot luat-o pe delături, nu văd bine marcajul roz, noroc cu trackul de pe ceas că puteam reveni. Cum era și soare, prin pădure luminile și umbrele mă bruiau complet, iar la o schimbare bruscă de direcție când am văzut într-un tarziu marcajul mi-a sărit și lanțul. În fine, mi-am adus aminte de serialul acela cu RObotzi – Mo si Foca –S01.Ep2.Defect , vedeam fix ca acolo “p… roz cu luminițe”. M-am bucurat când mi-a spus “starostele” de la premiere că arăt cam tânăr pentru vârsta asta, sper să-mi poată spune la fel măcar într-unul din anii urmatori.

Merită să vă uitați pentru inspirație pe site-ul TBT Race la turele culturale sau altceva ce vă interesează, în cazul când veniți prin zonă. Spor la pedalat sau alergat sau ce vă mai place să faceți! Mulțumesc pentru pozele de la premiere, Radu Cristi, de astă dată ne-am vazut la MTB!  

Top

3. Hit the Egg – Oușoru Challenge – 10 august.

În sfârșit o alergare normală de maraton trail, un concurs pe categorii de vârstă la care particip! Primul clasic după 50 de ani, până acum toată vara numai de “avioane” am avut parte!

Hit the Egg a fost un concurs pe un traseu reprezentativ pentru Țara Dornelor. Sunt convins că e foarte pitoresc, cu o zi înainte am urcat puțin să văd în liniște la ce să mă aștept. Și am vizitat Vatra Dornei, eram cazat la campingul din apropiere. Vatra Dornei – stațiune și oraș, e o alăturare de nou și vechi, de cladiri impresionante ca design, din păcate doar unele renovate. Chiar la o scurtă vizită observi contrastele nou-vechi, sărac-bogat, tânăr-bătrân, liniște-agitație, sclipici-sobrietate. Se încadrează ca stațiune în ceea ce au ajuns și celelalte vechi și renumite.

Dar în timpul cursei a fost vorba doar de “power, more power”, vorba (singura) unei melodii de antrenament indoor la bike. N-a fost un traseu tehnic în mare parte, dar a fost greu. Așa că am zis “pas” la orice mă putea distrage și, premeditat, mi-am luat bețele … că tot au vrut organizatorii să mai adauge diferență de nivel și a ajuns la 2070m conform ceasului (44,5km) – s-a urcat de două ori pe Oușoru.

E și greu să privești în jur când circuli cu 160bpm puls mediu și 180bpm maxim. Probabil a contat căldura, că rezultatul meu n-a fost spectaculos – 5h27min.

La final, locul 6 general și 1 la categoria unde sunt “new entry” 50-59

Mulțumesc organizatorilor pentru tot, începând cu înscrierea, mulțumesc voluntarilor de la PA-uri și PC-uri – pe căldura asta am fost nevoit să … nu ratez nimic. Și mulțumesc pentru poze!

 

Top