Aug 302010
 

De multa vreme n-am mai fost in Fagaras si de fiecare data cand am fost am incheiat abrupt, fara sa reusesc sa vad mare lucru din creasta din cauza vremii. Asa ca atunci cand prietenul meu Lusu mi-a propus o excursie prin acesti munti, fara sa stiu exact ce am de strabatut, am acceptat, reusind sa-mi fac un pic de timp liber de la serviciu. Normal ca la decizia mea au contribuit multi factori: stiam ca la finalul excursiei urma sa ne intalnim cu membrii CAR Universitar in zona Ferestrei Mari a Sambetei (ei aveau planificata o “sedere” in Fagaras de o saptamana la care nu puteam participa din motive de timp si … concursul Geiger de MB), drumul spre Poiana Neamtului (locul nostru de acces spre munti) il faceam cu masina unui alt vechi prieten – Claudiu, iar vremea se anunta frumoasa.
Si uite-asa am purces la drum miercuri 18 august, urmand sa ne intoarcem duminica, cel tarziu luni dimineata la Cluj. Am innoptat langa lacul Scoreiu, prilej pentru mine de a-mi aduce aminte de vremurile cand  concuram la triatlonul Transfagarasan si inotul il faceam in acest lac. S-au schimbat multe, s-au construit multe case de vacanta, dar am putut gasi si un loc de cort acceptabil. M-am bucurat cand am constatat ca apa e mai buna ca altadata pentru inotat, fara senzatia aia ca-i plina de matasea broastei. Poate fi o explicatie plauzibila cea data de Lusu si anume ca apa nu mai e asa poluata. In sfarsit, dupa o baie seara si alta dimineata am plecat spre destinatie.
Ne-am luat ramas bun de la Claudiu in dimineata de joi la cabana Poiana Neamtului, nu inainte de a rememora unele amintiri din perioada noastra de boemie. A urmat o zi destul de solicitanta, cu rucsaci grei si lenea de inceput.

Cabana Barcaciu

Am urcat pe la cabana Barcaciu pe punct albastru pana la lacul Avrig si de aici pe creasta (banda rosie) spre refugiul Caltun, trecand fireste peste varful Negoiu. Lusu nu se dezminte nici acum, are un stil de a calcula timpii de te baga in noapte, asa ca la poalele Negoiului am ajuns numai bine sa-i facem poze pe asfintit.  Pana la urma, vazand ca se ingroasa gluma, am trecut de la sandale la o incaltaminte mai serioasa, pe care n-am mai parasit-o pana la final.

Custura Saratii – poale Negoiu

Negoiu pe inserate

Apus de pe Negoiu

De urcat nu ma pot plange, dar coborarea ce a urmat pe la lanturile de ocnasi a   fost lenta. Atunci am constatat ca lumina mea nu mai e si am presupus ca a ramas agatata si impachetata in cort la Scoreiu (nu-n cortul nostru), asa ca am orbecait cu placere, in plus aparand si ceata. Ca sa tin un ritm cat de cat mai alert, l-am rugat pe Lusu sa-si suceasca capul din cand in cand si am ajuns la Caltun pe la 10 noaptea. Repede am instalat cortul, masa si nani. Asa am crezut noi. Noaptea s-a pornit un vant puternic, in rafale, am tot sprijinit betele sa nu se indoaie prea tare.
Dimineata de vineri ceata groasa fara ploaie, cortul harcea-parcea – murdar si, cum aveam sa constatam mai tarziu, cu cateva bete de fibra fisurate.
Ce a urmat – o schimbare de plan: nu mai mergem pe creasta ci o ocolim pe cruce albastra pana la tunelul Transfagarasan, partea sudica.

Apoi mai vedem noi. S-a imbunat vremea asa ca am urcat iar in creasta undeva in saua din estul varfului Paltinu, am trecut pe langa lacul Capra (BR) si ata prin Fereastra Zmeilor (BA) spre lacul Podragel. Eu sunt mai putin preocupat de poze, in schimb Lusu tot timpul cu aparatul la indemana. A putut fotografia si capre negre, si o marmota. De ciuda am pozat si eu niste magari, dar de la distanta, si i-am botezat caprele mele. In sfarsit, la Podragel am ajuns pe la cinci dupa-masa, am putut face ce am vrut, iar vremea a fost de data aceasta blanda.

Caprele mele

Sambata, trecand pe la cabana Podragu, am urcat in saua Podragu si de aici tot bulevard pana pe varful Vistea Mare si o scurta escala pe Moldoveanu.

Moldoveanu – ca de obicei sub ocupatie

Timp de facut planuri de intalnire cu trupa CAR, la care speram sa le facem o surpriza placuta cu aparitia noastra. Ne-am gandit ca-n bancul cu gaina, cand ar fi bine sa ajungem in Fereastra Mare a Sambetei:  daca ajungeam prea repede nu era bine, ca trebuia poate sa ajutam, ca doar e grup mare si se gaseste de lucru. Daca ajungem prea tarziu, iar nu-i bine, ca nu apucam sa povestim nimic si la urma urmei nu pentru asta vrem sa ne intalnim? De impiedicat nu se pune insa problema, asa ca lalaind-o (in special Lusu) am luat-o spre muntele Galasescu. Lume, lume si iar lume pe drum. A sosit si ceata, asa ca vrand-nevrand am lungit pasul. In Fereastra Mare a Sambetei – nimeni. Ce sa facem, nu putem astepta ca poate la vederea cetii grupul se hotaraste sa ramana jos, asa ca cu toata groaza o luam la vale. Si pe cand ne puneam intrebari existentiale din ce in ce mai des, apar. Am rezistat sa nu ma bucur prea tare si i-am urmarit. Urcau voiniceste spre sa. Mi-am muncit creierii sa gasesc motive plauzibile sa nu urce in seara aceea in Fereastra, dar lipsa apei din jur nu m-a ajutat. Si … intalnirea. Eu n-am urmarit pe forum discutiile despre Fagaras, ca sa nu-mi fac sange rau, asa ca am fost si eu surprins si bucuros ca intalnesc si prieteni, pe langa d-l Dinu si Marlene, de care nu se punea problema sa lipseasca. Mici discutii – ei au rucsaci grei, cu mancare pentru o saptamana. Aflu ca de fapt nu departe de locul de campare din sa este si apa, asa ca se elimina enigma cu alegerea locului. Asta e, daca nu eram asa heirupist cu plecarea si ma oboseam un pic sa ma informez…

Duminica nu avem alt plan decat sa mergem impreuna cu grupul (ca de obicei, peste 20 persoane) unde vor ei  si sa ne intoarcem mai repede, ca ne asteapta drumul spre casa. Am simtit si noi un pic din “Fagarasii mai altfel” – cum au intitulat ei excursia, mergand pe trasee mai putin umblate.

Spre Racorele

Am coborat iar in Valea Sambetei si am urcat apoi pe punct albastru (grupul in cea mai mare parte a urmat o linie de nivel) pana in saua din nordul varfului Galasescu Mare, de unde se vedea lacul Vistisoara. Era deja timpul de plecare pentru mine si Lusu, asa ca ne-am luat ramas bun si, la sfatul d-lui Dinu, am luat-o spre Hornul Rasucit (hornul cel mai aproape de varful Galasescu Mare), ajungand astfel rapid in drumul de creasta. Am apreciat amanuntul cu saritoarea si ocolirea ei prin dreapta, acum o sa tin minte si eu.
Urmeaza coborarea lunga, trei ocazii pana-n Avrig si de aici trenuri.
“Frumos tarisoru meu” cum ar spune un coleg.

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)