Aug 132022
 

A mai trecut o ediţie Propark Adventure, a cincea pentru mine – ediţiile anterioare. Frumoasă, interesantă, cu doi coechipieri noi şi foarte buni la care am apelat cu încredere pe ultima sută de metri, când am ştiut că la Vasi a intervenit ceva şi Andreea avea de lucru şi era departe. Tot echipa “Cheile Turzii” am fost, dar cu noul format, alături de prietenii mei Annamaria Bako, Oszkar Bagonya şi Adrian Cosma. La fiecare ediţie am avut coechipieri deosebiţi, nici acum n-a fost excepţie. În fond nici nu chemi şi, la rândul lor, nici nu acceptă să fim împreună într-o competiţie cu de toate, unde contează pe lângă pregătirea fizică şi determinarea, puterea de a trece peste eşecuri, imaginaţia, cultura generală şi multe altele. S-au dovedit a fi grozavi în ciuda unor momente dificile ce au dus la mari întârzieri clar insurmontabile, care pe alţii poate i-ar fi dus la abandon.
În principiu cine ajunge sus în clasament a făcut un echilibru mai bun între reuşite şi nereuşite, a avut poate şi niţel noroc sau l-a ocolit ghinionul.
Rezultatele spun multe, iar organizatorii sunt convins că la sfârşit de concurs se uită şi le studiază, să vadă dacă se acordează pe visul lor, pe profilul dorit al competiţiei, mai cer reacţia concurenţilor… Pe scurt, anul acesta din 19 echipe au încheiat tura completă 11 şi doar o echipă a abandonat. Limita de timp de 50h nu a mai fost aşa o sperietoare, pregătirea fizică a contat mai puţin ca altădată în reuşită, în schimb a contat extrem de mult traseul ales şi să nu faci greşeli majore, că atunci nu mai puteai să revii.

Pentru că nu mă îndur să las poze pe dinafară pun şi linkuri la albume, doar unele poze le afişez separat.

Cum presimt că va urma o pădure de cuvinte în rătăcirea căreia cu greu voi mai şti de unde am plecat şi ce am vrut să spun în momentul când realizez problema, lăsând la mare ananghie pe eventualii cititori, voi crea nişte pagini pe subiectele adiacente. Pentru cei pe care-i interesează mai întâi rezultatul ca să anticipeze ce urmează, am încheiat pe locul 5, după primele trei PC-uri am fost pe locul 1 etc. Timpul nostru total a fost de 41h30min, timpul limită de 50h. Clasamentul este aici. Pentru cine e interesat de cum a evoluat competiţia, recomand ce am scris anul trecut, comparativ, mai ales pentru că tot de Munţii Făgăraş a fost vorba.

1. Mai întâi un link la subiectul cu tema “Prezentaţi ca turist în zona… Cheile Turzii obiectivele turistice, cu referiri dacă se poate la Munţii Făgăraş şi festivalul Făgăraş Fest”, cu titlul “Să fii turist în rezervaţia Cheile Turzii”. Să fie cel puţin trei articole pe Facebook sau Instagram.
Despre aceste articole ne-au întrebat la PC3 înainte de proba de caiac. Pentru că am făcut referire la Munţii Făgăraş am primit trei vouchere, din care două am folosit apoi de identificarea de triluri de păsărele la PC4, lângă cabana Suru din Făgăraş. Eu consider că e bine să rămână cele scrise de mine despre a fi turist în Cheile Turzii, e util.

2. Ce am scris deja, un rezumat

Propark Adventure race – cuvinte de final, pe scurt.
A fost a cincea participare pentru mine http://www.unpicdetimpliber.ro/…/propark-adventure-race
Am fost in echipa cu Bako Annamaria, Bagonya Oszkar si Adi Cosma. O echipa tare pentru mine sub aspect fizic, care in combinatie cu problemele aparute pe parcurs m-a facut sa simt si efortul din saptamana precedenta de la Mures 24h unde am incheiat pe locul 1 la trail. Oboseala te face mai putin sprinten la minte ceea ce la un concurs unde cuvantul aventura inseamna si previzibilitatea imprevizibilitatii duce la alegeri mai putin bune si de acolo aparitia unui lant de probleme. Cum se spune, ghinionul ti-l faci si singur si nu vine singur.
A fost pentru prima data la Propark cand m-am vazut in postura de a fi primul pe parcurs, adica pana la CP3. Am mers bine si la final de la CP10, cand n-a mai trebuit sa tot opresc sa umflu o roata.
Partea foarte buna e ca am convingerea ca am castigat doi oameni foarte buni de partea aventurii, pe Anna si Oszkar. Adi a devenit si mai bun ca inainte. Faptul ca am ajuns sa fiu veriga slaba spune multe si e de bine.

Concursul de aventura a avut probe speciale de parc aventura combinate cu cunostinte despre alimentatia si comportamentul ursilor, de gasit frunze de plante si copaci ale caror fructe le mananca zimbri (aclimatizati in muntii Fagaras), de ghicit condimente de gulas facut in tinutul sasesc, de ghicit pasarele dupa ciripit, de rezolvat un puzzle cu figuri geometrice ce reprezenta un munte cu lacuri, stanci, paduri. Am folosit o noua aplicatie de reperat si marcat deseuri.
Toate au avut legatura cu muntii Fagaras, colinele Transilvaniei, turismul si ecoturismul. Incetul cu incetul muntii Fagaras se indreapta spre postura de parc national, iar acest lucru implica schimbarea unor obiceiuri, a modului de castigare a existentei pentru localnici, fiind in stransa legatura cu educarea turistilor in general. Pentru aceasta este si evenimentul Făgăraș Fest care vad ca se tine an de an.
Punctul de start si finish a fost langa Avrig, la poalele Fagarasilor. A fost bike, traversare inot a Oltului, 21km de caiac pe Olt in jos de la Turnu Rosu la Cainenii Mari, trail pana la cabana Suru din Fagaras, bike pana la final dar cu condimentul de trail si portiune de drezina sau mocanita intre gara Hosman si gara Cornatel.
Noi pentru partea de trail am ales mersul pe creasta si ne-am ales cu un traseu pe la soare dar cu privelisti deosebite. Pe partea turistica n-am avut ce ne plange.
A fost cu probleme tehnice – multime de pene si la sfarsit un schimbator blocat pe un pinion, partea cu penele aparand in momentul cand situatia din teren ne-a trimis pe improvizatie si am ajuns pe un camp cu spini, cositi si pe care nu i-am vazut fiind noapte. Am fost toti patru pe pana, dar Adi si cu mine nu eram pe tubeless.
41h30min a fost timpul final, limita fiind 50h si probabil am incheiat pe locul 5, clasamentul de mai jos nu e definitivat.
Au fost 19 echipe, a fost interesant, provocator, m-a scos din rutina concursurilor clasice bazate mult mai mult pe componenta fizica.

Toate cele bune si felicitari colegilor de aventura, din echipa si din echipele concurente, multumesc echipei Propark pentru gandirea probelor, a punctelor de control (cateva unde a trebuit sa facem poze de grup sa dovedim trecerea prin ele). Am avut multe surprize placute, incepand cu caiacul pe Olt in jos. Pentru mine a fost o mare provocare partea de parc aventura, dar cumva am reusit doua trasee. Eram clar mai avantajati daca acceptam direct punctele de penalizare.

Pun mai jos trackul nostru.

Am inceput sa studiez traseul facut de ceilalti concurenti, diferentele dintre traseul nostru gandit si cel realizat. Pentru mine concursul nu s-a incheiat, vreau sa mai invat cate ceva.

3. Despre probele speciale şi punctele de pe traseu, de reţinut

Nu voi pune linkuri, cine doreste să ştie mai multe sunt convins că prima intrare o va face pe facebook pe pagina Propark.
Aici este un link cu hărţile scanate, sunt mai clare decat pe Google Photos.

Au fost 12 puncte de control unde puteau fi probe speciale. Nu ştiam dinainte ce va fi şi când. Ataşez hărţile de concurs, sunt utile pentru exersare la partea de stabilire trasee, ori eu acolo voi mai avea de spus câteva cuvinte. Cu cât ştiu mai mulţi despre acest concurs şi sunt mai buni, cu atât mai bine pentru mine. Oricum cel mai mult contează cât de bine faci tu şi apoi alţii.

Start: Pensiunea Brânduşa – lângă Făgăraş Fest
bike la PC1 drum forestier lângă pârâul Mârşa
proba specială 1 : de numit dintr-o listă ce mănâncă zimbrul (aclimatizat şi în Munţii Făgăraş în câteva locaţii), erau în listă şi anumite fructe, şi apoi de găsit frunzele acelor plante/copaci în jurul acelui punct
pedeapsa: distanţe de alergare
bike la PC2 Turnu Roşu, punct de dropbag 
eram pe locul 1
schimb pentru alergare-trail pe munte, de luat drybag şi costum baie
run la PC3 balastiera lângă Olt
tot locul 1
proba specială 2: de prezentat cele trei articole despre a fi turist (vedeţi punctul 1), am obţinut trei vouchere
Anna şi Adi înot pe malul opus al Oltului, luat un caiac şi un canoe (gonflabile) cu patru veste de salvare
caiac la PC4 Câinenii Mari malul stâng
locul 3, minute de locurile 1 (Vulcanii Noroioşi), 2 (Piertrele Roşii) şi tot aşa de 4 (Creasta Cocoşului care a încheiat pe 1), 5
21km în aval pe Olt, o ocazie unică pentru mine, peste 3h în care am avut parte şi de mici vâltori şi de curenţi mai iuţi; au fost excavatoare care adânceau albia, în unele porţiuni am atins pietre cu fundul caiacului, canoea nu avea probleme
run la PC5 lângă cabana Suru
am ales un traseu care ştiam că nu-l vor alege restul, pe creastă, cruce roşie şi apoi bandă roşie; totul sau nimic
dezavantaj căldura şi lipsa apei (am luat la Câineni), avantaj peisaje
am ajuns pe locul 5, 30 minute întârziere de locul 1
proba specială 3: identificat cântat de păsărele, din 10 obligatoriu 8, am identificat 6 (n-am ascultat de Adi) şi 2 puncte penalizare scoase cu 2 vouchere
am plecat repede spre PC6
run la PC6=PC2 Turnu Roşu, punct de dropbag

am ales tot traseu unic, trecând pe la cabana Suru, apoi triunghi albastru şi roşu; am oprit în Sebeşu de Sus, apoi prin Sebeşu de Jos am ajuns la Turnu Roşu
1h întârziere faţă de locul 1
proba specială 4: identificat ingrediente gulaş săsesc (cartofi, morcovi…, era vegetarian, foarte bun), listă de 30 obligatoriu 20, am găsit şi ciuperci care nu erau în listă
bike la PC7 Hula Bradului, primul punct critic care a departajat mult echipele, nu cred că ar fi ghicit cineva de la început că acesta va fi
am avut şi harta Colinele Transilvaniei, dar am ales un traseu pe care l-am bibilit mult, ce ocolea dealul
începea distraţia cu drumurile interzise, DN interzise, zone pe lângă Sibiu interzise
calea cea mai bună Pietrele Roşii (nu ştim la Creasta Cocoşului)
nu am reuşit să de ţinem de traseu (grabă), până la urmă tot pe deal am ajuns dar eram rezonabil faţă de echipa care a ajuns pe 3 (am văzut ulterior, fosta 1, Vulcanii Noroioşi)
noapte, ghinion, pene toţi patru (crenguţe pe jos cu ghimpi mulţi de porumbar – prun sălbatic, tăiate de curând, altfel se vedeau că e arbust ce creşte de 1-3m) Adi la două roţi, Adi şi cu mine cu camere, dar şi Oszkar a avut probleme de sigilare cauciuc, întârziere majoră de 1h30min în plus, la Adi cu greu am putut da roata spate jos
când credeam că am rezolvat o bicicletă ne întorceam la alta şi până terminam cea dinainte era pe geantă
bănuiesc că organizatorii au gândit că vor fi excepţii cei care reuşesc să aleagă varianta mai uşoară şi rapidă ce ocoleşte dealul, ştiind că sunt garduri, proprietăţi
noi am ocolit un gard pe partea dreaptă, altă soluţie necâştigătoare, mai lentă, echipa lui Erzsebet pe stânga, după noi, mai inspirată
proba specială 5: parc de aventură, două slackline (coardă de asigurare şi de care te prindeai cu mâinile) şi panglică pe care păşeai între doi copaci;
două corzi între alţi copaci de care te asigurai şi trebuia să te deplasezi cu ajutorul mâinilor, cine putea se prindea cu un picior să repartizeze greutatea şi să cruţe efortul braţelor
carabele se deplasau astfel, asigurând şi frânarea ca să nu revii înapoi
Anna a încercat pe proba coardă, greu, a trebuit să renunţe, Adi un slackline, eu cu chiu, cu vai un slackline şi o coardă cu carabă
timp enorm pierdut, conform clasamentului 2h30min, noi în continuare nu eram rezolvaţi cu penele pentru că mai rămăseseră ghimpi în cauciucuri
noi am făcut 3 din cele 4 lungimi cerute, am avut şi pedeapsă că nu am încheiat provocarea, nici n-am primit indiciu pentru proba următoare
în general echipele petreceau în medie 1h15min la proba specială, doar echipa care a încheiat pe locul 4 (Munţii Făgăraş) cred că au refuzat să o efectueze executând direct pedeapsa maximă,
doar că pedeapsa a fost mers cu bicicleta şi ei au fost singurii care au stat la CP7 23min
aici a devenit clar pentru noi că trebuie să greşească cei din faţă pentru a ajunge pe podium
bike la PC8 Hamba
poză ca dovadă cu biserica evanghelică
traseul ales de noi a fost cu parametri asemănători cu al celorlalţi, dar n-am ales banda roşie
ca evenimente: a trebuit să ocolim în zona Bungard un depozit de deşeuri materiale de construcţii prin care trecea drumul, cică sâmbătă şi duminică populaţia nu are acces, deşi noi doar treceam
aşa că l-am ocolit pe nişte poteci de capre şi oi
drumul a trecut prin curtea unui om; poveşti cu el, că dacă avea el nişte câini mai deştepţi, de rasă, că da, până acum drumul era valabil, se circula
în continuare luam pauze de umflat roţi
bike la PC9 spre Salcău
poză la intersecţie de drumuri cu doi fagi cu rădăcini ieşite din pământ
bike la PC10 Ţichindeal, punct de dropbag
calea cea mai bună a avut-o Pietrele Roşii, cum ne-am obişnuit
proba specială 6: de arătat în aplicaţia instalată în timpul şedinţei tehnice că am marcat un deşeu găsit pe drum
Pfui, ce probleme de memorie am avut, n-am mai ştiut cum îi spune şi eu chiar am o grămadă de aplicaţii instalate pe mobil, una chiar cu acelaşi scop! Şi pe care am folosit-o în zona Clujului! Noroc cu Adi! Cuvânt cheie HARTA! Harta deşeurilor îi spune, dar cu “ş”. No way s-o găsesc fără diacritice. Nu ştiu sigur, dar cred că la Ţichindeal am fost întrebaţi de ea şi am primit ceva vouchere.
Pare ciudat să fie două probe speciale la Ţichindeal, dar momentan sunt mulţumit că mi-am amintit de aplicaţie.
proba specială 7: de construit din figuri geometrice din placaj (în general triunghiuri) pictate cu stânci, lacuri, păduri, jnepeniş un munte
am fost singurii care am găsit soluţia dintre cei care nu aveam indiciul de la proba specială 5 – Anna a construit, bravo
n-am fost penalizaţi, dar în continuare eu tot schimbam un petec prost pus
nu ştiu cum de am rămas cu trei vouchere, dar cum nu aveam ce face cu ele, le-am dat pe un pepene roşu (oricum îl primeam)
Doar de fun
Noi când am coborât la Ţichindeal am trecut prin zona de pedeapsă (urcare) şi ca urmare ştiam denumirile de la punctele de pedeapsă (de exemplu Maliţa) şi când am ajuns la proba specială am spus că avem deja pozele de la punctele de pedeapsă, nu mai trebuie să facem proba, le putem arăta.
run la PC10B gara Hosman
la fiecare echipă i se spunea unde merge – gara Cornăţel PC10A sau gara Hosman PC10B, urmând să parcurgă cu drezina distanţa de 7km de cale ferată de mocăniţă
şi apoi să se întorcă la Ţichindeal de unde lasă drezina
în două intrevale orare însă, când circula mocăniţa cu turişti, trebuia să luăm mocăniţa
încă o idee foarte frumoasă şi cred, originală, a organizatorilor noştri, încă o experienţă unică pe care urma s-o trăim
“mocăniţă” la PC10A gara Cornăţel
nouă însă ne-a venit rândul la mocăniţă, mai lentă, şi – cine s-ar fi gândit că va fi plină cu turişti şi toate cele 41 de locuri vor fi ocupate
în sfârşit, din aceste întârzieri (mocăniţă, o singură drezină, manipulare drezină să fie întoarsă pe şine) vine explicaţia cu bonusurile de timp din clasamentul final
run la PC10 Ţichindeal, punct de dropbag
bike la PC11 Noul Român
poză cu biserica ortodoxă
noi am ales un track peste deal la Hosman în partea de început, mai scurt dar mai greu
deja începea noaptea a doua
bike la PC12 Porumbacu de Jos
poză la Monumentul Eroilor din primul război mondial
bike la Finish la Pensiunea Brânduşa, lângă Avrig
Mie, aflat la a cincea ediţie, mi s-a părut interesant, au multă imaginaţie organizatorii şi se vede şi în poze că s-au străduit să ne aducă zâmbete pe buze chiar dacă uneori nu eram chiar în forma … maximă. Eu ştiu ce mai am de îmbunătăţit, ştiu şi cât va dura – toată viaţa.
Foarte mulţumesc încă o dată!

4. Anumite porţiuni, pentru unii critice, de pe trasee
Titlul mai corect ar fi ce rute au ales unele echipe pentru a ajunge la anumite puncte de control.
Pentru că vreau să mă ajute şi pe mine în viitor, fiind vorba şi de lucruri de principiu, voi pune în pagină separată partea aceasta de trackuri.

Trasee comparative alese de echipe în ediţia din Aiud a Propark 2022 Munţii Făgăraş – Colinele Transilvaniei

Închei acum epopeea Propark, mi-a făcut plăcere să-mi amintesc şi sunt convins că, cu atât mai mult, le-a făcut plăcere celor care au conceput-o şi realizat-o. Sper că a fost bine pentru toţi, cei care au avut probleme şi-au revenit. Să ne revedem anul viitor!
Oare ce mai inventează?!

Sep 112017
 

UTF
Ultra Trail Făgăraș – poză din etapa 3 – urcare pe Negoiu prin Acele Cleopatrei

Ultra Trail Făgăraș este unul din concursurile mari la care acum câțiva ani nu credeam că voi participa. Motivul era evident: eram axat pe MTB și puțin triatlon. Când am început “diversificarea” cu alergarea mai consistentă și puțină orientare, când au început să-mi placă ultratrailurile (un fel de drumeție combinată cu fugă, că drumeție am tot făcut mai demult), am început să caut provocări și peste hotare: TDS și UTMB. Acestea însă erau în aceeași perioadă cu UTF, care oricum se desfășoară doar la 2 ani. 4 Munți, echivalentul UTF la MTB, la care am participat de două ori, alături de Marathon 7500, mi-au arătat că este altfel – mai complex când privești un concurs în echipă, și acest lucru este și mai evident la cursele în etape.  Privești cu patru ochi, gândești în contradictoriu nu numai cu mintea ta. 🙂

Cum anul acesta n-am participat la UTMB, mi-am ales ca ultra “de siguranță” Istria 100 miles, să am “cap de pod” pentru UTMB de anul viitor și în sfârșit mi-am programat sfârşitul verii cu UTF. Au trecut câțiva ani, nu se poate spune că n-am avut răbdare…

Chiar dacă detaliile despre UTF din acest an, inclusiv înscrierea, le-am primit târziu, n-a fost o problemă – a acceptat dinainte propunerea de a-mi fi coechipier Adi Cosma, “tinerelul” (după cum s-au exprimat prietenii concurenți de la UTF) cu care am mai trecut greutățile la Marathon 7500 în 2014 și 2015, iar pregătirile erau amănunte care acum le rezolv într-o oră oricând, nu-i ca la MTB.

Așa am format din nou echipa Regi și Pioni, echipă cu care urma să luptăm la master din postura de outsideri de pe locul 4, favoriții fiind clar echipele lui Nușu și Silip, veșnica Gică Blajiu&Pepi și concurenții lor – Adrian Roșca și Nae Plumbota – echipa Ebasto, o echipă sudată care a mai participat la edițiile precedente. Pe Roșca îl știam după rezultate de la unele concursuri de alergare, eram cam tot pe acolo cu el, iar pe Nae îl știam și de la 4 Munți, și de la ski de tură, speram să fiu ceva mai bun ca el strict la trail. Ca echipă puteam spera să ne atingem de Ebasto dacă totul ne merge bine. Lozinca noastră trebuia să fie “fără greșeală”.

Mă așteptam să fie multe echipe la UTF anul acesta, chiar dacă e un concurs mai deosebit, chiar dacă timp de înscriere a fost foarte puțin (38 echipe, incluzând echipa închizător Adrian&Ady Beleanu – bravo lui pentru răbdare și efort). Edițiile precedente au fost în mod sigur motivul. Acum era prima ediție cu 4 etape, din care cea de-a doua sigur era o surpriză, neștiindu-se exact traseul, doar că urma să urce pe la vârful Ciortea. Pe baza descrierilor de trasee, ajutat și de gpsies, mi-am încropit totuși trackurile de etape, care au fost destul de exacte cu excepția, bineînțeles, a etapei a doua. Etapa a 4-a n-am putut din păcate s-o verific, a suflat-o vântul.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-LTcdgt4UiGg/Wbbg0f-n6-I/AAAAAAAAmwE/hoCQl_SmXd4KtboSvBF6mEs6k0FEY4AkACCoYBhgL/s144-o/etapa%2B1%2BAvrig.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601507678907362″ caption=”etapa 1 Avrig.jpg” type=”image” alt=”etapa 1 Avrig.jpg” image_size=”1102×622″ ]

Etapa 1 – prologul din Avrig – joi, 31 august. 

A fost etapa de acomodare, înscriere, întâlnire cu prietenii, cu organizatorii. Numai bine că a fost mai scurtă, am avut timp de pălăvrăgeală, să intru în atmosfera de concurs. Ne așteptau 3 etape de munte, 3 nopți de dormit în cort, mă simțeam ca-ntr-o excursie organizată, cu grijile pasate la organizator, noi trebuind doar să fim atenți să ajungem să parcurgem cu bine traseele și dacă se poate să trecem “neobservați”, adică să nu creăm probleme suplimentare. Latura competițională era doar o parte din experiența care urma s-o trăim, așa că ne-am alertat și “senzorii de exterior”.

Am început bine concursul, am terminat cei 3,7km de fugă prin orașul Avrig, trecând prin parcul umbros din jurul palatului Bruckenthal în 15min57sec, pe locul 3 la master, 7 la general, cu un avantaj de ceva peste 40 secunde peste echipa Ebasto a lui Nae și Roșca. Nu era concludent încă cum mă simt după oboseala de weekend – ultratrailul Via Maria Theresia. M-am bucurat să fiu pe podium la categorie, chiar dacă era doar începutul.

Mi-am putut face primele impresii și confirma unele aspecte: eram mai rapizi la alergare fără dificultăți tehnice, eu cred că  stăteam cel mai bine dacă nu urma să mă resimt după săptămâni consecutive de concursuri grele. Comparațiile le fac doar cu concurenții noștri direcți – Ebasto, cu ceilalți nu are sens, povestim doar la start și după finish. Partea proastă e că i-am pus în gardă de la început pe “ai noștri” Adi&Nae, dar gloria de moment a meritat. 🙂 Ultima etapă Conacul Ursului – Complex Sâmbăta putea să fie în avantajul nostru, era o lungă coborâre de final fără tehnicitate, dar … încă e prea devreme.

A trecut și prima noapte dormită în campingul de lângă pensiunea Ghiocelul. Foarte bine a găsit Luci Clinciu și prietenii lui din echipa de organizare locurile pentru înnoptat, cu un plus mare pentru Bârcaciu pentru poziționare și pentru familia gazdă de acolo. Asta nu înseamnă că la Ghiocelul sau, mai apoi, la Conacul Ursului, n-a fost fain. Pur și simplu la Bârcaciu am prins și soare, eram și mai odihniţi şi intraţi mai bine în atmosfera de concurs, eram pe “iarba verde de acasă”. La Ghiocelul am cam avut probleme cu somnul, cum am adesea într-un loc nou, dar am fost “ajutat” și de pompa de hidrofor apropiată de locul de campare, care a funcționat cu intermitențe toată noaptea.

De cu seară ne-am pregătit bagajele pentru Bârcaciu și pentru Conacul Ursului și a început aventura. Mi-a părut rău pe urmă că n-am pus în bagaje hamacele primite la înscriere, dar am încercat să minimizăm lucrurile necesare pentru transport, mai ales că cel pentru Bârcaciu devenise impresionant. Da, mulţumesc şi pentru carte, în stilul obişnuit la concursurile CarpathianMan, Luci ne-a înmânat fiecăruia câte o carte scrisă de/despre o personalitate, de această dată din Avrig. Cine nu a auzit de Gheorghe Lazăr? Acum am ocazia să aflu mai multe. O carte rămâne mereu un cadou frumos. Păcat că nu s-a ajuns la Sâmbăta să primească concurenţii și cartea “Chemarea Muntelui” a d-lui Dinu Mititeanu, un mare iubitor al muntelui născut la poalele Făgăraşului, eu o am deja şi am avut vreme s-o citesc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-0Udu8Q1VE3Y/WbbhRWy3okI/AAAAAAAAmwE/48QraiWfk0AEZqCQoIKlQaRyKCLSsESfgCCoYBhgL/s144-o/etapa%2B2%2BBarcaciu.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602003429892674″ caption=”etapa 2 Barcaciu.jpg” type=”image” alt=”etapa 2 Barcaciu.jpg” image_size=”974×676″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CI37b9R9eoo/WbbhKzSNJHI/AAAAAAAAmwE/IbtPQsTl5c0V66W3GnXk-UopnpUcgt5bwCCoYBhgL/s144-o/_DSC7977.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601890818434162″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7977.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-DgyBxWdjKOw/WbbhLjQrefI/AAAAAAAAmwE/CzftyM_yD1MC0sHyyjFsm9v5L-sBBOPLwCCoYBhgL/s144-o/_DSC7979.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601903696935410″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7979.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-v38TGL8NEpY/WbbhMRqUFnI/AAAAAAAAmwE/jEn1Sf4U5_EnmZp5NUdjte99g0GSOzA6QCCoYBhgL/s144-o/_DSC7998.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601916152485490″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC7998.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CEoLTt0W8kc/WbbhM5M04GI/AAAAAAAAmwE/aVv4vVNOL4Aatq1hsEqM9DaKwq0B7P28QCCoYBhgL/s144-o/_DSC8045.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601926766223458″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8045.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-2JwTgfNxEiw/WbbhNkRQiMI/AAAAAAAAmwE/nowf0Uo0528VgLC3o6uWzWIpNkWN4e4oACCoYBhgL/s144-o/_DSC8046.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601938327537858″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8046.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-YfrTmdUJqBQ/WbbhOZqVJ0I/AAAAAAAAmwE/jYd_oetS24oq5Xb0l0oZsJ8pivfkqvACACCoYBhgL/s144-o/_DSC8047.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601952659777346″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8047.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-VSN2NG-bQBg/WbbhPP1kaKI/AAAAAAAAmwE/uTmUeOhwywk64-NOVzPE4k7HbC5Pm2vhQCCoYBhgL/s144-o/_DSC8048.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601967202429090″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8048.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ZQJIOFthT3M/WbbhPzL2-RI/AAAAAAAAmwE/43TZlbb5xNwicR47UsbBcrB-NqtJ_6f9gCCoYBhgL/s144-o/IMG_5281.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601976691161362″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5281.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gKddX8FxFc0/WbbhQnyOLmI/AAAAAAAAmwE/GidXic1j1TUnwS7CaScbxBO_v-JQ7Hy8ACCoYBhgL/s144-o/_DSC8204.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464601990810709602″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8204.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 2 – Ghiocelul – Bârcaciu pe la vârful Ciortea – vineri, 01 septembrie.

Aceasta a fost etapa “regină”, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, că s-a lucrat mult la ea. Finishul urma să fie la Bârcaciu şi pentru asta ştiu că organizatorii s-au ocupat şi cu amenajarea drumului de urcare la Bârcaciu, să se poată urca bagajele noastre cu maşina de teren. Apoi s-a lucrat la traseul în sine: ocolirea de Ciortea de la vest la est eu n-o mai făcusem, acolo a fost prezent şi Luci, ca să avertizeze şi să ghideze concurenţii pe unde să urce ca să nu se trezească cei de mai jos cu avalanşă de bolovani. Mie cel puţin mi s-a tot indicat pe unde să urc, să fie mai sigur. Prima amenajare de traseu a fost de fapt aşa numitul “drum al tunurilor”, din care acum se ştie mai bine doar o bucăţică mai clară – cea din platoul Scărişoarei. Restul, cum se ajunge din Avrig acolo… Despre acest drum ne-a mai pomenit la prezentare invitata din Avrig: în primul război mondial, ca să se salveze o mare parte din ostaşii români şi echipamentul lor, incluzând tunuri, prinşi în cleştele dintre cele două armate cu care se confruntau – armata habsburgică şi cea germană, avrigenii şi porumbăcenii i-au ajutat să treacă munţii pe drumurile de ei ştiute. Despre bătălia de la Sibiu, incompetenţa unor conducători români pasibili de curtea marţială, puteţi citi de exemplu aici şi aici. No comment…

Dar să revin la traseul nostru. Ruta a fost Ghiocelul – Bârcaciu (traseu nou) – lacul Avrig – Ciortea Vest – Est (nou pentru mine) – pe sub vârful Scara – platoul Scărişoara – Bârcaciu. 25km cu 2500m diferenţă de nivel.

Fiind prima etapă serioasă lumea a tras pentru departajare (competiţionalii), iar lucrurile ce ţin de clasament s-au limpezit mult. Noi am mers bine, cât am putut, dar Ebasto au fost în frunte. Pe urcarea puternică prin spatele Ciortei am fost surprinşi când i-am văzut nu mult în faţă, semn că la urcări nu stăteam tocmai rău. I-am şi ajuns sus când ei bâjbâiau după marcaje şi am început să coborâm împreună. La vale erau mai rapizi, eu nu mă puteam desprinde de ritmul de ultra cu care eram obişnuit şi nu eram dispus să-mi forţez genunchii. De fapt din această cauză am folosit şi beţele, pe care de obicei le folosesc doar la distanţe peste maraton. Una peste alta: noi un mic plus la urcări, ei la coborâri tehnice. Deja se prefigura ce va urma zilele următoare: ei să tragă de la început, să încerce să pună distanţă, dacă se poate să nu-i prindem pe urcări şi apoi să pună minute pe coborâri; noi să încercăm să ne mişcăm mai cu talent de la început deşi nu ne stă în fire şi să încercăm să câştigăm minute pe urcări ca să avem de unde pierde la vale. Poate la distanţe mai mari să avem încă un avantaj, dar nu aveam să ne dăm seama de acest lucru din cauza vremii.

Cum am scăpat de bolovănişuri am încercat să-i ajungem. Chiar înainte de Bârcaciu, probabil ultima intersecţie, n-am văzut marcajul de bulină roz (am mai spus eu că nu-i culoarea mea preferată) şi din viteză am luat-o pe unde am văzut marcaj cruce galbenă. Mă aşteptam să revăd bulina mai apoi, sau crucea roşie. A contat că apucasem să zăresc şi o haină verde la vale, chiar cum se repezea în pădure, şi am bănuit că-i Roşca, apoi m-am gândit că sigur traseele se reunesc mai la vale. Degeaba şi-a tot pus Adi întrebări, am şi ajuns la răspântia de drumuri, era clar că o lungisem: am făcut 2 laturi de triunghi în loc de una. Măcar dacă îmi vizualizam trackul de pe ceas, acea parte era corectă! Şi uite-aşa, muştruluindu-l pe Adi că alergăm fără convingere, am pierdut peste 8 minute (eram în faţa echipei de mixt Retezat înaintea rătăcirii). Dar faţă de Ebasto am pierdut ceva peste 1 minut, adică am ajuns la secunde pe locul 4 categorie după 2 etape, doar şi ei o luaseră greşit. În cadrul etapei am terminat pe locul 9 general, asta pentru că echipa CPNT Junior a lui Biolan a luat-o aiurea complet pe marcajele de ziua următoare, ajungând la cabana Negoiu, numai bine să facă recunoaştere traseu. Timpul nostru – 5h07min24sec pentru 26,1km cu 2481m diferenţă de nivel, cu peste 1km în plus.

Ca abandonuri – echipa lui Florin Totalcă – probleme “de mecanică” şi echipa familiei Manea – ei cred că au ţinut neaparat să participe la concurs dar micuţa deja dictează în casă.
Lumea se simţea bine, a fost o plăcere să dorm în cort, am avut de mâncare cât am dorit, pe scurt – toate condiţiile. S-a defectat maşina de transport şi au ajuns unele bagaje mai târziu decât era prevăzut, dar noi am avut noroc.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-8q2gsWNEWDs/WbbiKOocvHI/AAAAAAAAmwE/vCBiCNYI2gMpNOx_i_VGHZXFK_rGWCQrACCoYBhgL/s144-o/etapa%2B3%2BConacul%2BUrsului.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602980491246706″ caption=”etapa 3 Conacul Ursului.jpg” type=”image” alt=”etapa 3 Conacul Ursului.jpg” image_size=”1326×681″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-WD09g9nSygA/WbbiESxuMgI/AAAAAAAAmwE/R-3mf7UukS0c1N-aWqL2sg4Fc_GcjSMSgCCoYBhgL/s144-o/_DSC8294.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602878524666370″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8294.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-a7QNkYu_NQc/WbbiE-xbHgI/AAAAAAAAmwE/DgGW0A8z52A4Nti_Kj9Skxj_YUp_YG3yACCoYBhgL/s144-o/_DSC8350.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602890334576130″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8350.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qVBlLjc2XoU/WbbiFzbmXMI/AAAAAAAAmwE/2AzWn1JCXMULkYl4hW6c66jeqTbggO45QCCoYBhgL/s144-o/_DSC8352.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602904470117570″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8352.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-BspbMO-lzUU/WbbiGRh8BCI/AAAAAAAAmwE/C1nWOOgrl_ALvthdzd-seitkDR5ngzh_gCCoYBhgL/s144-o/_DSC8353.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602912549766178″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8353.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-FfmwEV6fVxw/WbbiHOjhMBI/AAAAAAAAmwE/TeszoRFe9s8655j6WACu41e36A5rOvZBACCoYBhgL/s144-o/_DSC8354.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602928930959378″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8354.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4d0TFWMnbb8/WbbiH4beKwI/AAAAAAAAmwE/QYoSq2LgdZQvbr9CYLhwNv2GxDG8fQKrACCoYBhgL/s144-o/_DSC8357.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602940171496194″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8357.jpg” image_size=”1366×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Hu1NaMDt_NI/WbbiITjya1I/AAAAAAAAmwE/wcNYLqgDMW49nN2ZdHzvRCmGvKzAkoHEwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5407.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602947454135122″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5407.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qPUTgjfwoCQ/WbbiJLk9-0I/AAAAAAAAmwE/zd96I7u5EScpyOu_u30LH9o4ghdDY3DiwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5408.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602962491472706″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5408.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-75JlniMR6YI/WbbiJgF2uYI/AAAAAAAAmwE/pxByQYCx9-k339XYVW5Xi6HkQycmy3ASwCCoYBhgL/s144-o/IMG_5418.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464602967998118274″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_5418.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 3 – Bârcaciu – cabana Negoiu – Acele Cleopatrei – Negoiu – strunga Doamnei – lacul Călţun – Paltinu – lacul Bâlea – şaua Capra – Conacul Ursului – sâmbătă, 02 septembrie.

De această dată traseul a fost pe marcaje turistice, dar coborârea din şaua Capra a fost mai deosebită, marcată în mod special şi amenajată. Doar cu 2 săptămâni înainte fusesem la 2X2 Race şi nu mă puteam plânge că nu ştiam traseul.

Ebasto n-a reuşit să se distanţeze de noi şi apoi a venit rândul nostru să încercăm să trecem în faţă pe urcarea de Negoiu. Mergeam în faţă şi cu coada ochiului mă mai uitam ce se întâmplă. Nae rămăsese ceva mai în urmă dar Adi al meu nu reuşea să treacă în faţa lui Roşca. Nu ne puteam rupe definitiv de ei aşa că sus am cedat iniţiativa la Adi şi m-am pregătit de coborâre împachetându-mi beţele şi alimentându-mă.

Ca de obicei, aproape de punctele critice era Luci, acum pe Negoiu. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul acestor zile, ştiu că pentru ei a fost şi mai greu, indiferent că au făcut poze, au fost la PA-uri, la intersecţii etc, s-au sculat mult mai devreme ca noi şi au ajuns la finish mult mai târziu. Şi pentru că nu au fost mulţi au avut şi mai multe sarcini de executat şi au reuşit pentru că au fost foarte bine organizaţi.
Mulţumesc încă o dată pentru poze!

De la Negoiu pentru Regi şi Pioni se prefigura o pierdere controlată de minute. Ca să-i ajungem din urmă trebuia să tragem peste ce doream noi (mai ales eu) la urcări, nu era ok. Aşa că, mai aruncându-mi câte o privire în jur – era încă o zi frumoasă, am ajuns la finish după 5h18min23sec – 25km cu 2081m diferenţă de nivel, pe etapă locul 4 master şi locul 10 general. Două echipe de mixt au fost mai bune, ca şi ziua precedentă. După 3 etape am rămas pe 4 master la aproximativ 8 minute de locul 3 şi pe locul 9 general. Nimic nu era pierdut, la master ce se mai putea întâmpla ceva şi la mixt. La mixt era o luptă “de sus până jos” în clasament sau, cum se spune politically correct – toţi erau la concurs “doar de fun”, de relaxare, faptul că unii erau pe podium era pură întâmplare.

A fost o etapă care s-a lungit destul de mult, aducându-l la exasperare pe Ady Beleanu. 🙂 Poate fără să recunoaştem, chiar dacă nu erau distanţe spectaculoase, oboseala s-a acumulat. Eu cel puţin nu eram fresh. Am aşteptat să ajungă bagajul de Bârcaciu să ne putem pune cortul şi apoi n-am mai lungit-o mult şi ne-am culcat. Veştile meteo nu erau grozave pentru ziua următoare, se putea scurta traseul şi atunci chiar nu mai aveam cum să recuperăm minutele pierdute. Dar poate o să se strice vremea doar după-masă, să trecem munţii.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-IjlqwieRMBo/WbbihaU-4oI/AAAAAAAAmwE/qcD5EXFqSKsifzQH1UyP3MPVoHsAAFGMQCCoYBhgL/s144-o/etapa%2B4%2BFereastra%2BZmeilor.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603378767815298″ caption=”etapa 4 Fereastra Zmeilor.jpg” type=”image” alt=”etapa 4 Fereastra Zmeilor.jpg” image_size=”1078×644″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-XNZVjpuC0Qc/Wbbic1K2qkI/AAAAAAAAmwE/JkmtEmE6WJEEyFh1-XFfW6cNBqMsoayWACCoYBhgL/s144-o/_DSC8533.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603300073744962″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8533.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-m-PUjkm66lM/WbbicLFSRiI/AAAAAAAAmwE/fScdCQWwYpwPgABXM0eYoIq_0W2nOnyBACCoYBhgL/s144-o/_DSC8528.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603288776099362″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8528.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-bBZCWYmbG2A/WbbidZYcNhI/AAAAAAAAmwE/tAi8J427CHMyzlNj7Di5i45ly_bOqsvAwCCoYBhgL/s144-o/_DSC8537.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603309794407954″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8537.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-SZKh6hte5Sw/WbbieLLdCWI/AAAAAAAAmwE/k3P8FQg48m0s5BsF_uIjgVRp4Q9qFt_egCCoYBhgL/s144-o/_DSC8546.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603323161708898″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8546.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-_OyQIwX-pvM/Wbbienl_s_I/AAAAAAAAmwE/98p9cRArwjE9EA8hRGWJG_zTkZtiKqhwgCCoYBhgL/s144-o/_DSC8672.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603330789225458″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8672.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9RA2MHjYQTQ/WbbifXH51II/AAAAAAAAmwE/WQkr1vMqMSEIrk424QXjoiIbcw5Cqt9dwCCoYBhgL/s144-o/_DSC8709.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603343547913346″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8709.jpg” image_size=”2048×1366″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Xm_MtA-KDuU/WbbigPMQ29I/AAAAAAAAmwE/dWw_JG2rmVg_fKLq1IfU80BX8FH18sE2gCCoYBhgL/s144-o/_DSC8712.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464603358598585298″ caption=”” type=”image” alt=”_DSC8712.jpg” image_size=”2048×1366″ ]

Etapa 4 – Conacul Ursului – Fereastra Zmeilor – mică buclă spre “la trei paşi de moarte” – Conacul Ursului – duminică, 03 septembrie.

Molizi frumoşi, înalţi, în campingul improvizat din spatele Conacului, langă pârâu. O plăcere pentru cei cu hamace, am stat şi eu puţin într-unul – m-a lăsat Raul Clinciu. Afară era frumos, nu era prevestire de vreme rea. Doar pe internet erau ameninţări. Şi experienţa unora care spunea că rar se prind 4 zile consecutive frumoase în Făgăraş. Că de aceea s-a făcut UTF de 4 zile, să nimerim măcar 2 etape serioase, nu ca în două din ediţiile anterioare.

Mă trezeşte noaptea căldura. Nu-i a bună. Mă uit afară şi găsesc motivul: s-a înnorat. Păcat, dar mai sper. Pe la 1.30 dimineaţa mă trezesc iar. Bate un vânt! Bine că suntem la adăpost în vale. Dar copacii spun poveste de furtună. Mă îngrijorez că se rupe vreunul, mă liniştesc gândindu-mă că doar cu câteva ore în urmă mă uitasem la ei şi erau zdraveni. Ceva lemn totuşi a căzut sau s-a rupt nu departe, dimineaţa am văzut că era o masă. Începe curând şi ploaia. Aud chemarea organizatorilor la arme, cred că era ora 5. Totuşi ei pleacă pe traseu! Adică au de gând să şi urce pe creastă, nu-i de ajuns de descurajator cum e în vale.

Ne sculăm şi noi, împachetăm cortul aşa cum e şi rapid ne ascundem cu toate bagajele sub acoperişul terasei, pregătiţi de orice se hotărăşte. Ce să facem, mâncăm şi ascultăm. Decizia. Vremea e în continuă schimbare cu viteză mare, nu se ştie cine câştigă – soarele sau norii. Se amână startul cu 15minute şi auzim de 3 variante: scurtă până la Fereastra Zmeilor şi o mică buclă, medie, cu urcare pe Mircii şi coborâre la Podragu şi lungă, programata destinaţie de Complex Sâmbăta, peste Viştea, utopia UTF de la ultimele ediţii.

Hotărârea, aveam s-o aflu pe urmă, o vor lua primii care ajung sus. N-am fost noi, ci Bălan şi Bălăşan, dar cred că la fel hotăram: varianta scurtă. Sus în fereastră bătea tare vântul, ploua, cine ştie ce se va mai întâmpla când vor ajunge ultimii.

Mi-am luat haina de ploaie serioasă, păstrată doar pentru ultra ca să fie în bune condiţii. Am început urcarea pe şoseaua de Transfăgărăşan destul de relaxat. Va fi o nouă etapă, dar cu surprizele date de vreme. Ebasto iar în faţă, asta e, ne-am străduit, au fost mai buni, a fost un concurs fain, cu de toate. Peste doi ani dacă suntem sănătoşi ne vedem iar! Cum am trecut de protecţia munţilor din jur, a văii, cum ne-au lovit ca la un semn vântul şi ploaia, tot mai intensă. Abia am aşteptat să trecem de Fereastră spre nord, unde parcă era altă lume, era linişte. A urmat o coborâre abruptă, am reuşit performanţa să-mi rup un segment dintr-un băţ care s-a agăţat între pietre (a n-a oară a fost cu ghinion) şi din cauza vitezei şi dezechilibrului nu l-am eliberat la timp. Adi tot în faţă, mă străduiam să mă ţin de el. Am ajuns cu bine majoritatea înapoi la Conac. Şifonări au mai avut şi alţii, cel mai tare probabil Silip care a avut ghinionul să se oprească într-un deget. La capitolul înţelepţi pot pune doar o echipă cu un nume adecvat deciziei – Young (and Still) Living, cu Cristina şi Vasilica, care au zis pas ultimei etape. Apăi chiar n-au pierdut nimic, prin ploi şi furtuni au mai trecut şi sus chiar nu aveai chef să te uiţi la peisaje, nu că ai fi putut vedea ceva.

14,4km a măsurat etapa, 1000m diferenţă de nivel, 2h17min11sec pentru noi, încă 5 minute pierdute faţă de Ebasto. Tot locul 4 master şi 10 general pentru etapă, iar după cele 4 etape locul 4 master şi 9 general, cu un timp total de 12h58min55sec, la 13min de locul 3. Felicitări învingătorilor! Felicitări tuturor participanţilor, sunt convins că vor veni şi data următoare să încheie şi maratonul de duminică la Sâmbăta!

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9_jNNeLo7ac/WbbohO57rSI/AAAAAAAAmwo/u6IlChWsLs0UQ-RGLHU69hT44TzgpN0DwCCoYBhgL/s144-o/trasee%2BUTF.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464609972771335458″ caption=”trasee UTF.jpg” type=”image” alt=”trasee UTF.jpg” image_size=”1053×667″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-hNMsgS5Y3fU/Wbbohq4aZtI/AAAAAAAAmwo/rrpL6BHlg0kJPENXgsrm0jLf3pppU7fPgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0092.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6464601495901479297#6464609980281153234″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0092.JPG” image_size=”2048×1943″ ]

Mulţumesc Adi Cosma pentru companie, am făcut echipă bună! Tot tinerel ai să rămâi faţă de mine. 🙂

 

Intalnire in Fagaras

 Avrig, Drumetie, Fagaras, Lacul Scoreiu, Localitati si zone, Munti  Comments Off on Intalnire in Fagaras
Aug 302010
 

De multa vreme n-am mai fost in Fagaras si de fiecare data cand am fost am incheiat abrupt, fara sa reusesc sa vad mare lucru din creasta din cauza vremii. Asa ca atunci cand prietenul meu Lusu mi-a propus o excursie prin acesti munti, fara sa stiu exact ce am de strabatut, am acceptat, reusind sa-mi fac un pic de timp liber de la serviciu. Normal ca la decizia mea au contribuit multi factori: stiam ca la finalul excursiei urma sa ne intalnim cu membrii CAR Universitar in zona Ferestrei Mari a Sambetei (ei aveau planificata o “sedere” in Fagaras de o saptamana la care nu puteam participa din motive de timp si … concursul Geiger de MB), drumul spre Poiana Neamtului (locul nostru de acces spre munti) il faceam cu masina unui alt vechi prieten – Claudiu, iar vremea se anunta frumoasa.
Si uite-asa am purces la drum miercuri 18 august, urmand sa ne intoarcem duminica, cel tarziu luni dimineata la Cluj. Am innoptat langa lacul Scoreiu, prilej pentru mine de a-mi aduce aminte de vremurile cand  concuram la triatlonul Transfagarasan si inotul il faceam in acest lac. S-au schimbat multe, s-au construit multe case de vacanta, dar am putut gasi si un loc de cort acceptabil. M-am bucurat cand am constatat ca apa e mai buna ca altadata pentru inotat, fara senzatia aia ca-i plina de matasea broastei. Poate fi o explicatie plauzibila cea data de Lusu si anume ca apa nu mai e asa poluata. In sfarsit, dupa o baie seara si alta dimineata am plecat spre destinatie.
Ne-am luat ramas bun de la Claudiu in dimineata de joi la cabana Poiana Neamtului, nu inainte de a rememora unele amintiri din perioada noastra de boemie. A urmat o zi destul de solicitanta, cu rucsaci grei si lenea de inceput.

Cabana Barcaciu

Am urcat pe la cabana Barcaciu pe punct albastru pana la lacul Avrig si de aici pe creasta (banda rosie) spre refugiul Caltun, trecand fireste peste varful Negoiu. Lusu nu se dezminte nici acum, are un stil de a calcula timpii de te baga in noapte, asa ca la poalele Negoiului am ajuns numai bine sa-i facem poze pe asfintit.  Pana la urma, vazand ca se ingroasa gluma, am trecut de la sandale la o incaltaminte mai serioasa, pe care n-am mai parasit-o pana la final.

Custura Saratii – poale Negoiu

Negoiu pe inserate

Apus de pe Negoiu

De urcat nu ma pot plange, dar coborarea ce a urmat pe la lanturile de ocnasi a   fost lenta. Atunci am constatat ca lumina mea nu mai e si am presupus ca a ramas agatata si impachetata in cort la Scoreiu (nu-n cortul nostru), asa ca am orbecait cu placere, in plus aparand si ceata. Ca sa tin un ritm cat de cat mai alert, l-am rugat pe Lusu sa-si suceasca capul din cand in cand si am ajuns la Caltun pe la 10 noaptea. Repede am instalat cortul, masa si nani. Asa am crezut noi. Noaptea s-a pornit un vant puternic, in rafale, am tot sprijinit betele sa nu se indoaie prea tare.
Dimineata de vineri ceata groasa fara ploaie, cortul harcea-parcea – murdar si, cum aveam sa constatam mai tarziu, cu cateva bete de fibra fisurate.
Ce a urmat – o schimbare de plan: nu mai mergem pe creasta ci o ocolim pe cruce albastra pana la tunelul Transfagarasan, partea sudica.

Apoi mai vedem noi. S-a imbunat vremea asa ca am urcat iar in creasta undeva in saua din estul varfului Paltinu, am trecut pe langa lacul Capra (BR) si ata prin Fereastra Zmeilor (BA) spre lacul Podragel. Eu sunt mai putin preocupat de poze, in schimb Lusu tot timpul cu aparatul la indemana. A putut fotografia si capre negre, si o marmota. De ciuda am pozat si eu niste magari, dar de la distanta, si i-am botezat caprele mele. In sfarsit, la Podragel am ajuns pe la cinci dupa-masa, am putut face ce am vrut, iar vremea a fost de data aceasta blanda.

Caprele mele

Sambata, trecand pe la cabana Podragu, am urcat in saua Podragu si de aici tot bulevard pana pe varful Vistea Mare si o scurta escala pe Moldoveanu.

Moldoveanu – ca de obicei sub ocupatie

Timp de facut planuri de intalnire cu trupa CAR, la care speram sa le facem o surpriza placuta cu aparitia noastra. Ne-am gandit ca-n bancul cu gaina, cand ar fi bine sa ajungem in Fereastra Mare a Sambetei:  daca ajungeam prea repede nu era bine, ca trebuia poate sa ajutam, ca doar e grup mare si se gaseste de lucru. Daca ajungem prea tarziu, iar nu-i bine, ca nu apucam sa povestim nimic si la urma urmei nu pentru asta vrem sa ne intalnim? De impiedicat nu se pune insa problema, asa ca lalaind-o (in special Lusu) am luat-o spre muntele Galasescu. Lume, lume si iar lume pe drum. A sosit si ceata, asa ca vrand-nevrand am lungit pasul. In Fereastra Mare a Sambetei – nimeni. Ce sa facem, nu putem astepta ca poate la vederea cetii grupul se hotaraste sa ramana jos, asa ca cu toata groaza o luam la vale. Si pe cand ne puneam intrebari existentiale din ce in ce mai des, apar. Am rezistat sa nu ma bucur prea tare si i-am urmarit. Urcau voiniceste spre sa. Mi-am muncit creierii sa gasesc motive plauzibile sa nu urce in seara aceea in Fereastra, dar lipsa apei din jur nu m-a ajutat. Si … intalnirea. Eu n-am urmarit pe forum discutiile despre Fagaras, ca sa nu-mi fac sange rau, asa ca am fost si eu surprins si bucuros ca intalnesc si prieteni, pe langa d-l Dinu si Marlene, de care nu se punea problema sa lipseasca. Mici discutii – ei au rucsaci grei, cu mancare pentru o saptamana. Aflu ca de fapt nu departe de locul de campare din sa este si apa, asa ca se elimina enigma cu alegerea locului. Asta e, daca nu eram asa heirupist cu plecarea si ma oboseam un pic sa ma informez…

Duminica nu avem alt plan decat sa mergem impreuna cu grupul (ca de obicei, peste 20 persoane) unde vor ei  si sa ne intoarcem mai repede, ca ne asteapta drumul spre casa. Am simtit si noi un pic din “Fagarasii mai altfel” – cum au intitulat ei excursia, mergand pe trasee mai putin umblate.

Spre Racorele

Am coborat iar in Valea Sambetei si am urcat apoi pe punct albastru (grupul in cea mai mare parte a urmat o linie de nivel) pana in saua din nordul varfului Galasescu Mare, de unde se vedea lacul Vistisoara. Era deja timpul de plecare pentru mine si Lusu, asa ca ne-am luat ramas bun si, la sfatul d-lui Dinu, am luat-o spre Hornul Rasucit (hornul cel mai aproape de varful Galasescu Mare), ajungand astfel rapid in drumul de creasta. Am apreciat amanuntul cu saritoarea si ocolirea ei prin dreapta, acum o sa tin minte si eu.
Urmeaza coborarea lunga, trei ocazii pana-n Avrig si de aici trenuri.
“Frumos tarisoru meu” cum ar spune un coleg.