O poza de pe traseu, pe coborarea spre Garana – facuta cu o zi inainte, la recunoastere traseu:
 |
| https://picasaweb.google.com/vezentan/Garana2011BanatMTBMarathon |
Si altele de la locul de start, tot sambata, cand lumea era stransa pentru festivalul folk care avea loc tot in acest weekend:
Cateva date: 81km (84,2km pe ciclocomputer), un traseu frumos si in sfarsit pe uscat – fara ploaie: start in Garana, urcare pe Semenic, apoi se ajunge la statia meteo, la izvoarele Nerei, de aici o “linie de nivel” pana in localitatea 3 Ape, traseul trece pe langa Brebu Nou, apare separatia de traseul de 50km si urca infernal trecand peste paraul Golet pana la varful Nemanu si de aici inapoi in Garana. GPS-ul indica 2283m diferenta de nivel pozitiva.
Traseul:
Datele mele: 7h37min in miscare, cu 10,6km/h media, timp de stationare 12min13sec – in total 7h51min mi-a trebuit ca sa inchei cursa se pare ca pe penultimul loc (23 din 24 finisheri), nepunand la socoteala abandonurile. Spuneam pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios ca o sa termin ultimul avand in vedere concurentii inscrisi, veniti unii si din Bulgaria – Wouter Cleppe a si castigat cu un timp inuman de aproximativ 4h45min. Tudor Oprea a fost urmatorul ca timp si primul roman, cred ca la 10min distanta, impresionant pentru cineva care nu se mai considera “la varf” si a lasat stafeta la cei mai tineri. Podiumul general a fost incheiat de Lucian Logigan. Un reper important pentru lumea “noastra”, Maus, a terminat pe podium la categoria de varsta, dar cu un timp de 5h38min, ceea ce arata cat de greu a fost traseul. Pentru toti premiantii parca a fost asfalt in fatza rotilor lor, iar trasa mea a implicat mult push-bike pe urcarea mare de final.
Telegrafiez acum din desfasurare si conditii:
– mi-am facut noi prieteni in persoana celor cu care am calatorit cu masina: am mers cu trenul – “foamea” de ora 1 dimineata la Alba-Iulia si de plictiseala ca sa nu-i astept in gara, am pedalat pana in Sebes (ei veneau de pe parcursul Odorhei – Sibiu); le multumesc pentru companie la Emese, Diana si Razvan si, normal, lui Laszlo AirBoy
– la intoarcere, pentru ca a fost un accident pe drum, am coborat din masina in Simeria si apoi am luat iar trenul acasa
– cazarea a fost rezervata la 3 Ape – la motel, o alegere cu doua taisuri: ok ca si conditii, dar n-am putut dormi mare lucru din cauza muzicii tocmite pentru weekend, care numai folk n-a fost (una din caracteristicile muzicii folk e ca nu-i cu volumul la maxim)
– online au fost inscrisi 27 de concurenti la proba lunga, multi dintre ei din lumea buna a MTB de la noi, la cat ma pricep eu; amatori get-beget ca si mine cam ioc, asa ca singurul meu scop real e incheierea cursei daca se poate sub 8 ore – un timp de descalificare din punctul meu de vedere (am fost la 9 minute de el)
– doar de primii 30-40km am fost multumit si am avut ceva ritm, in rest tot mai slabit si o senzatie de sete care nu mai trecea; am schimbat hidratantul, am luat ceva mai ieftin si clar nu mi-a facut bine: o sa-l folosesc doar ca suc pe cel nou, asta ca sa nu-l arunc pe geam. Ce au avut organizatorii la punctele de alimentare si-a facut efectul, pacat ca la ultimul punct, PA4, pana am ajuns eu…
– ultimii 10km am ramas fara lichid, adica ceea ce era in bidon nu puteam folosi, parca era apa cu pamant
– pana la km 37 n-am depasit pe nimeni (in afara de cei cu pene, pe care nu-i pun la socoteala – n-a fost meritul meu); m-au ajuns cei mai buni de la 50km (cei de la cursa lunga, deci si eu, am luat startul cu 15min inainte), din pacate n-am avut taria sa-i urmez, nici macar cu privirea. Dintre fete, Zsuzsa m-a ajuns la primul parau, dupa al doilea PA, iar Anda si Emese au trecut ca vantul pe langa mine la o coborare. Clar cele doua, lipite una de alta, urmau o poteca invizibila pentru muritorii ca mine. Eu credeam ca merg pe poteca optima, batatorita, mi-era frica ca nu au cum sa ma ocoleasca, dar ele m-au contrazis: cu MTB mai bine mergi pe pereti, dar iti trebuie viteza – ca si la zidul mortii cu motocicleta
– tineam minte profilul cursei, tot speram ca ultimii km sa fie mai mult coborare, dar degeaba: cand esti obosit, parca tot urci; am ajuns destul de epuizat la finish, dar suficient de lucid ca sa-mi aranjez tricoul pentru poza, sa pun pe foaie mare pentru impresie; nu mi-a iesit nici acest aranjament – terminand asa tarziu, cu 9 minute inainte de premiere, n-au prea fost ochi pentru mine
 |
| clasamentul la proba lunga |
Impresii: eu n-am avut probleme deosebite, n-am a ma plange. Prin paduri vedeam marcajele, dar de cateva ori nu prea am stiut cum sa ajung la ele, asa ca am incalecat ceva trunchiuri. Avand gps, nu m-am stresat cu intersectiile, fiind prevenit de schimbarea de directie. De fiecare data a fost si marcaj de confirmare a directiei la mica distanta, ceea ce-i o idee buna. In general rauvoitorii se limiteaza a sparli fix indicatoarele directionale, dar lasa confirmarile. Cu punctele de alimentare am fost multumit, foarte bine mi-au prins dozele cu energizant. La PA4 in schimb n-am mai prins doze, cei din fatza le-au golit pe toate, parca a trecut o armata de oameni, nu un pluton :). Am mancat pe indelete cina de final, sa nu ma sparg, asa ma simteam de fragil.
Si acum, dupa o zi, tonul pe care scriu e cam pierit, fara entuziasm, asa ca, cu ultimele puteri, felicit pe toti pentru efortul lor si sper ca anul viitor sa fiu prezent din nou cu familia – participanta activa. Felicitari organizatorilor, a fost un efort mare sa acopere asa distante si atatea trasee. Ca sugestie: puneti categorii de varsta si la premiere femei, chiar daca aceasta inseamna doar medalii. Lor le e si mai greu ca la barbati…
PS: Titlul l-am dat dupa cum m-am simtit: o mare parte din traseu l-am parcurs singur, numai eu si umbra mea.