Jun 302016
 


Au fost două concursuri pe care nu am vrut să le ratez, chiar dacă a trebuit să duc lupte grele şi în afara lor. 🙂 Fiecare din acestea au fost o combinaţie de provocare şi plăcere, dar fiecare în moduri diferite.

ziua 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
la finish X-Man – From X-Man Oradea proba full

Erau programate să fie la distanţă de 4 săptămâni unul după altul dar din cauza vremii Bike 4 Mountains a fost amânat cu 3 şi uite-aşa a apărut întrebarea: e bine să mergi la amândouă?  Pentru răspuns, primul meu gând m-a purtat la scena din “Cei trei muşchetari” cu lupta dintre D’Artagnan cu viitorii lui prieteni Athos, Porthos şi Aramis. Firesc, efortul meu principal va fi la primul concurs, care era şi pe echipe, iar triatlonul de tip ironman probabil va fi o umbră a celui de anul trecut, deşi pentru el m-am tot pregătit un an.
Căutând traducerea originală a textului din Alexandre Dumas pe internet şi recitind-o, am avut încă o dovadă clară a cât de mult pierd copiii de azi folosind pentru lecţii şi teme la şcoală doar rezumatele cărţilor pe care noi le citeam uneori pe ascuns noaptea, mascând lumina să nu ne vadă parinţii care credeau că dormim. Şi asta pentru că efectiv lectura te captiva, nu era o obligaţie. Ce pierd în primul rând? Farmecul scrierilor! Pentru ei scriitorii nu sunt decât o colecţie de procedee artistice şi de opinii ale cine ştie cărui critic sau băgător de seamă.

― Cum, ― făcu d’Artagnan, ― întîiul dumitale martor este domnul Porthos?
― Da. Ai ceva împotrivă?
― Nu, de loc.
― Iată şi pe cel de al doilea. Întorcîndu-se spre partea unde arăta Athos, d’Artagnan îl recunoscu pe Aramis.
― Cum, ― făcu el şi mai uimit decît întîia oară, ― cel de al doilea martor al dumitale e domnul Aramis?
― Domnul este cel cu care mă bat, răspunse Athos, arătîndu-l pe d’Artagnan cu mîna şi salutînd tot astfel.
― Şi eu tot cu el mă bat, adăugă Porthos.
― Dar abia la ora unu, lămuri d’Artagnan.
― Şi eu tot cu domnul mă bat, spuse şi Aramis apropiindu-se de ei.
― Da, dar abia la ora două, se amestecă d’Artagnan, cu acelaşi glas liniştit.
― Şi acum, fiindcă v-aţi strîns toţi laolaltă, ― începu d’Artagnan, ― îngăduiţi-mi, domnilor, să vă cer mai întîi iertare. La auzul cuvîntului “iertare”‘, un nor trecu pe fruntea lui Athos, un surîs semeţ juca pe buzele lui Porthos şi un semn de împotrivire fu răspunsul lui Aramis.
― Nu mă înţelegeţi domnilor, ― urmă d’Artagnan ridicîndu-şi capul luminat în clipa aceea de soarele ce-i aurea trăsăturile fine şi îndrăzneţe, ― vă cer iertare dacă s-ar întîmpla să nu-mi pot plăti datoria faţă de toţi trei, căci domnul Athos are dreptul să mă ucidă cel dintîi, ceea ce răpeşte din valoarea poliţei dumitale, domnule Porthos, şi ceea ce-o face aproape egală cu zero, pe-a dumitale, domnule Aramis. De aceea, domnilor, vă cer încă o dată, iertare, dar numai pentru asta, şi acum, în gardă.”
No, cam aşa şi cu rezultatele mele la cele două concursuri la interval de mai puţin de o săptămână… 🙂 Şi urmează Swimathonul de la Cluj, unde înot câteva minute pentru tinerii de la Centrul Daniel, adică relaxare.

1. Bike 4 Mountains – 17 – 20 iun
2. X-Man Romania – 25 iun
 1.

Bike 4 Mountains
E declarat concurs, dar mai întâi de toate este plăcerea de a pedala în munţi prin locuri în care cu greu şi puţini ajung. Ai de parcurs trasee în 4 munţi – Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi, trasee pe care un turist obişnuit cu hărţile montane avute la dispoziţie cu greu şi le putea creiona. În plus a intervenit şi munca de a face ciclabili kilometri de poteci, uneori fără să fie la bază nici măcar urme de animale. Toate acestea s-au întâmplat pentru că oameni care şi-au petrecut viaţa prin acei munţi au dorit să împărtăşească lumea lor şi cu alţii care ştiu să aprecieze ce văd. Mă bucur că mă număr printre cei din urmă. Ne-au povestit organizatorii de numeroasele zile petrecute la amenajare şi m-am convins de acest lucru în concurs.
Merită citit articolul lui Horaţiu Câmpian de pe freerider.ro , descrie foarte bine traseele şi atmosfera de acolo. La câteva zile au apărut pe site şi cuvintele câştigătorilor – Timy Păcurar şi Kelemen Arpad.
Eu am avut în plus bucuria de a trăi un fel de remember when I was young, participând alături de sora mea Simona în echipa Vezentanii. Au fost echipe tari la toate categoriile, iar la general misiunea câştigătorilor n-a fost deloc uşoară. La mixt, unde eram direct interesaţi, au fost la start 13 echipe şi pot spune că au fost foarte bune. Au fost răsturnări de situaţie pe podium zilnic, s-au întâmplat accidentări, probleme tehnice, căderi fizice care au decis câştigătorii abia la sfârşitul ultimei etape.
Acum, în postura nouă de “iepure” am putut înţelege cu adevărat şi stările trăite acum doi ani de Dan Lupşa, coechipierul meu de atunci şi am apreciat foarte mult efortul Simonei de acum. Mulţumesc! Poate va scrie şi ea aici câteva cuvinte, aşa cum a făcut Dan acum doi ani.
Ca la orice concurs serios ne-am studiat adversarii, pe mulţi dintre ei îi ştiam şi le ştiam posibilităţile. Mi-am dat seama că multe din fete sunt apropiate de nivelul meu şi pot fi chiar mai bune. Oricât de mult mi-aş fi dorit, oricum le întorceam, nu ne puteam considera decât outsideri, mai ales că Simona n-a avut prea mult timp să se antreneze. Concluzia a fost de genul – să fim bucuroşi dacă terminăm pe locul 5, dar sperăm şi la mai bine. Ne bazăm pe constanţă, sperăm să mergem din zi în zi mai bine.
start etapa 1 Iezer-Papusa – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa 1 Iezer-Păpuşa a fost mai deosebită ca acum doi ani. A avut înainte de coborârea finală de 6km o zonă de neutralizare traseu de 15km. A fost etapa în care s-a conturat pregătirea fiecărei echipe, ne-am putut da seama în realitate cum stăm.
Am încheiat pe locul 6 dar cu specificaţia că echipa Andreei Dan (care era în faţa noastră) a avut probleme tehnice ireparabile şi practic de acolo Andreea a continuat concursul singură pentru a fi finisher. Nu mă aşteptasem ca Hoinarii să termine primii la 10 minute de restul, nu mă aşteptasem ca Patricia să fie aşa bună şi să termine pe locul 3. În fine, de fapt oricât mă uitam la alţii, cel mai important era să mergem noi bine. Mă aşteptasem ca fetele tinere să fie primele. Mi se părea că locul 1 era deja adjudecat de Hoinari care erau peste ceilalţi ca pregătire, tot ce trebuiau să facă era să nu forţeze, eventual să aibă o pierdere controlată dacă urma o zi mai proastă.
profilele etapelor – From Bike 4 Mountains 2016
numar de concurs – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a doua Leaota avea la început o urcare grea de peste 17km şi peste 1000m diferenţă de nivel. Va fi greu pentru noi să progresăm pe coborâre. Nu aveam alt atu totuşi.
A fost cred etapa care a contat cel mai mult, care a afectat cele mai multe echipe. Echipa NoMad Merida CST3 cu Suzi a avut o cădere fizică, Hoinarii au avut primele probleme tehnice, de la Mountain Riders Tibi se accidentase la mână şi erau cam dezamăgiţi, iar noi cu atâtea probleme în jur am terminat abia pe 7! A fost etapa în care Giant Team a Patriciei a terminat prima la peste 18min de următorii – echipa Formula Prima a lui Emese Fodor. Emese cu Joe Indianul aveau să fie de fapt una din puţinele echipe care a mers ceas, constant, etapă de etapă, progresând în clasament încet şi sigur. Noi deja aveam probleme cu Siculus Alpin Club a lui Karacsony Kinga, care clar erau mai buni pe urcări, iar etapele următoare se încheiau pe urcare. La general am rămas pe locul 6. Deja şansele noastre de “mai bine” de locul 5 erau mai degrabă vise.
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a treia Piatra Craiului n-a început prea bine. 29’er pentru Simona, dar cauciucurile ne-au jucat festa. Numai de întârzieri din motive tehnice nu aveam nevoie, conform devizei “noi nu putem avea luxul să greşim”. Ca multă lume, am avut şi noi probleme cu noroiul de la început. S-a adunat pe schimbătorul faţă noroi cu carul şi pur şi simplu ne-am oprit că nu mai putea coborî pe foaie mică. Cunosc tipul de schimbător, era clar că intrase ceva acolo şi se blocase. Jumătate din bidonul Simonei şi aproape tot al meu s-a dus pe curăţare până am scos pietricica. Am crezut că toţi au trecut de noi, am aflat pe urmă la Hoinarii au avut probleme şi ei. Am pierdut câteva minute care au contat. Pe pârâu a trebuit să trec în faţa echipei BikeExpert Racing Team a Ralucăi Cătană tocmai ca să-i grăbesc şi să încerc să-i ajung pe Siculus, sperând ca Simona să nu aibă probleme. I-am ajuns din urmă pe când să scape de pârâu pe Siculus şi măcar ştiam că nu-s la mare distanţă. Cu 20km înainte de final, pe coborâre, la PA-ul dinainte de Prapăstiile Zărneştilor i-am şi depăşit dar degeaba: tot au terminat cu aproape 15min înaintea noastră, urcând în clasament în faţa noastră.
Partea bună a fost că pe vreo două porţiuni de coborâre în viteză Simona a fost mai rapidă ca mine, iar partea proastă a fost că, deşi am rămas pe 6 la general, echipa NoMad Merida CST4 a Doinei s-a apropiat la 6 minute de noi.
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a patra şi ultima din Bucegi e cea care-mi place cel mai mult. Aş spune că mi se potriveşte dacă nu ar fi porţiunea finală de 6km de urcare pe asfalt în Cheile Grădiştei. Aveam să încercăm să ne menţinem cât putem în faţa Doinei până la porţiunea de push-bike, iar de acolo consideram că cel puţin în spate nu vom mai avea probleme. Nu ştiu cât m-au crezut pe cei de la Siculus când le-am spus că nu ne luptăm cu ei, că cele 9 minute avans ale lor sunt prea mult pentru noi având în vedere finalul în urcare.
finish etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
clasament final mixt – From Bike 4 Mountains 2016
Cert e că pentru prima dată am împins din cand în când pe Simona, că la push-bike am ajuns în faţa Doinei şi aproape de Siculus, că la PA-ul de la baza urcării finale i-am văzut pe Siculus care s-au grăbit să ridice ancora şi să plece. Am pierdut incă aproximativ 3 minute faţă de Siculus pe acea urcare şi în final ne-am clasat pe locul 5, cu timpul total 20h21min44s, la peste  o oră de locul 3. Hoinarii abandonaseră.
Podiumul a fost Giant Team, Formula Prima şi Mountain Riders. Dacă e vorba de părere de rău e că puteam fi noi pe locul 4. 🙂 Atât, că oricum şi locul 5 nu ni s-a datorat doar meritelor noastre ci şi conjuncturii. În rest, foarte mult ne-au plăcut traseele, nu ştiu dacă mai rabd 2 ani până să parcurg ceva asemănător. E altceva MTB-ul faţă de alergare. Voi mai căuta vreun concurs care măcar pentru o zi să-mi aducă aminte de 4 Munţi.
Foarte frumos concurs, deosebit şi greu! S-a văzut la premiere că lumea nu prea mai avea putere să spună multe. Acum doi ani echipele de pe podium au spus fiecare câteva cuvinte despre cursă. Impresiile lor pozitive “de acasă” sunt însă împărtăşite şi vor rămâne scrise, am şi citit câteva.

Top

 2.

ultimele pregatiri inainte de start – From X-Man Oradea proba full
X-Man Oradea – proba full
Urma pentru mine în 5 zile ironmanul de la Oradea. Speram să mă pot recupera, având în vedere că n-am tras la maxim. Am promis că dacă nu mă simt bine abandonez şi că nu forţez. N-a fost greu să mă ţin de promisiune. 🙂 De fapt problema principală a fost capul, care judeca dar nu mai avea hotărârea de a aplica o decizie şi o amâna la infinit.
A fost alt fel de concurs. De această dată n-a mai fost la mijloc farmecul unor peisaje, provocarea unor coborâri, drămuirea unui efort ca să rezişti 4 zile, monitorizarea coechipierului ca să ştii cum să mergi, ci a fost vorba de un efort extraordinar care parcă începe cu o joacă – proba de înot. Ai un termen limită de 2h20min pentru 3,8km de înot în 8 ture, dar parcă nici nu contează, ieşi răcorit din apă, oricât de caldă e tot nu simţi zăpuşeala de afară.
Dar toate se adună. Aici parcă încurajările contează mai mult, iar problema e că nu-ţi dai seama cât eşti de sfârşit sau proaspăt decât după ce începi proba de alergare, poate la câţiva kilometri.
Pe mine proba de înot m-a “liniştit” complet. N-am reuşit să mă adaptez la apă, n-am fost în stare să iau decizia de a-mi da jos ochelarii deşi nu vedeam cu ei balizele (înainte cu o zi am dat o tură fără ochelari, că-i uitasem, n-am avut aşa probleme dar tot am făcut vreo 500m), cred că mai mult m-am agitat stânga-dreapta decât am înotat. Aveam gesturile de la baba-oarba, n-am reuşit să înot relaxat decât spre sfârşit când m-am hotărât să nu mă mai uit decât la mal chiar dacă urma să fac apoi o ajustare de zeci de metri spre balize. 2h05min08sec a durat proba mea de înot, am ieşit printre ultimii (poziţia 71).
From X-Man Oradea proba full
Bicicleta, 180km, iar n-a mers ok. M-am trezit de la început cu o durere uşoară de cap de care nu izbuteam să scap. Era şi tot mai cald. Eram dispus să fac un anumit efort şi acel efort însemna 26km/h media, nu 30 sau mai mult. Abia după 60km, după ce am renunţat să mai iau la schimb bidoane cu izotonic şi am trecut pe apă, stropindu-mă regulat, am început să-mi revin, să intru într-un echilibru. Erau peste 38 grade şi schimbam bidoanele la fiecare trecere pe la biserica din Cetariu, deci de 2 ori pe fiecare tură din cele 5 care rămăseseră din cele 7. Şi nici n-am mai fost depăşit, avioanele deja trecuseră. Timpul cumulat la bike cu cele 2 tranziţii şi prima tură de alergare a fost de 7h16min42sec (al 43-lea timp).
selfie cu prieteni in timpul alergarii – From X-Man Oradea proba full
From X-Man Oradea proba full
La alergare a fost în sfârşit acceptabil, nici n-am alergat rău, 4h40min (al 29-lea timp). Am fost mulţumit că nu m-am simţit aşa sfârşit ca anul trecut, dar şi timpul meu total a fost mult mai slab, cu peste 1h30min (14h02min12sec, poziţia 42 la general şi 11 la categorie).
Mulţumesc încă o dată pentru sprijinul celor din jur, pentru umorul comentariilor, pentru gheaţă… Adaug ce-am scris şi pe FB.
O doamna (eram in stadiul de memory erase de alergat in nestire fara ganduri si nici nu stiu cine era) statea la tasnitoare. Cand i-am spus ca mai am peste 20 de ture nu s-a descurajat. 🙂
Dupa finish m-am dus la PA-ul cu gheata sa mananc ceva si sa-mi revin. Din experienta, dupa efort mare, la cateva minute ma simt mai slabit si trebuie sa mananc si sa beau ce pot pana atunci si abia apoi sa ma relaxez. Si in orice caz nu-mi place sa vorbesc, e un efort suplimentar. Asa ca mi-am lasat tot ce tineam in maini, inclusiv medalia si panglica de finisher la standul de bici.
Masaj, prima data cand mi se face, langa PA, multumesc! Apoi tot la PA ma pomenesc luat in primire de Marmota (care terminase de ceva vreme) si de voluntari: mi-au dat rosii sarate, gheata, tot ce am vrut. M-au pus sa ma asez pe blocurile de gheata si dupa cateva minute, Marmota: ar trebui sa te ridici si sa pleci, ca altfel n-o sa mai poti umbla. Eu: am terminat! M: Si de ce nu spui asa? Eu, in gluma: am constatat ca e mai bine sa te duci la PA-uri ca si concurent, nu ca si finisher… 🙂
Să ne vedem cu bine şi sănătoşi şi dacă se poate la concursuri mai normale! O vreme…
Multumesc pentru poze fotografilor!

Top

Apr 192016
 


Am ajuns şi la Oradea, mai precis la Kings Land, pentru prima dată la maratonul de MTB Probikers. Până acum de fiecare dată se suprapunea cu Maratonul Internaţional Cluj – alergare şi alegeam maratonul de alergare. Anul acesta a fost meciul România – Germania la tenis şi s-a antedatat alergarea. În concluzie – 3 weekenduri pline: maratonul de alergare Cluj, maratonul de MTB  Probikers (proba lungă, doar mă pregătesc de 4Munţi) şi urmează Clujul Pedalează  – NapoCup XCO, Făget UCI Marathon şi – dacă prind cât de cât startul şi mai am puteri – Faget Trail Running, unde voi face oricum mai mult figuraţie.

From Probikers Bike Maraton

Ca de obicei când sunt marcat de ceva iau o pauză şi nu scriu imediat. Teribil de rău îmi pare că s-a întâmplat accidentul. Pur şi simplu MTB-ul e un sport extrem, aşa este considerat şi când îţi faci asigurare când pleci în străinătate. Foarte rar se întâmplă totuşi, mult mai rar ca la accidentele de maşină, pe şosea… Condoleanţe… Eram în tura a doua când s-a oprit Vaum şi m-am oprit şi eu. Erau de toate pe acolo şi oameni pregătiţi. Eu nu avea sens să mai stau, să nu mă autosugestionez şi să mai creez o problemă. Am mai leşinat eu, cel puţin aşa zic alţii. L-am strigat şi pe Vaum şi am plecat. Omul avea experienţă, era din una din categoriile de vârstă considerate cele mai sigure şi fără evenimente. La proba lungă categoria 40-49 toţi au încheiat concursul, fără niciun abandon măcar. Dar cred că fiecare din noi am trecut prin momente şi momente şi cumva am avut noroc. Şi uneori…

Probikers, concursul? Pe scurt: felicit organizatorii. Ştiu că au acum momente grele, măcar un sprijin simbolic din partea mea, mai ales că imediat se găseşte câte cineva să dea cu piatra.
Mult din traseu pe drumuri de ţară, de căruţă, dar măcar am încheiat în timp decent. E şi greu să faci un traseu mai deosebit, tot pe poteci, fiind şi început de sezon şi o perioadă dificilă pentru practicarea MTB-ului. Mai bine aşa, cu un traseu accesibil, cu mai mari şanse să nu devină impracticabil la o vreme ploioasă.
La partea cu punctele de alimentare chiar s-a simţit nevoia încă unui loc, probabil cel mai bine era la una din buclele de intersecţie trasee. Sau poate a fost şi eu n-am văzut, am mai păţit şi asta, dar era la concurs de alergare noaptea. Eu am avut două bidoane, unul umplut pe jumătate, totuşi abia am aşteptat să ajung a doua oară la PA. E drept că prima dată eram voinic şi n-am oprit, că n-aveam nevoie de aşa multă … minte.
Marcajele cred că au fost ok, dovadă că majoritatea şi mai ales cei buni care aveau şi viteză mai mare n-au avut probleme. Eu am luat-o însă greşit de vreo 3 ori, a treia oară în tura a doua, deci puţin scuzabil. Dar în principiu când e curbă într-o direcţie pe mine marcajele mă ajută dacă sunt puse înainte numai pe acea parte, să nu trebuiască să-mi mut privirea de la stânga la dreapta prea des. Că la mine aşa funcţionează procesorul mai ales când obosesc şi sunt în viteză la vale: mai întâi se taie conexiunile cu lumea din jur, cu spectatorii; devin cam autist; orientarea ajunge şi ea pe unul planurile secunde iar toată atenţia e la drum, cu atât mai mult cu cât e mai solicitant. Cred că sunt printre primii de la MTB care şi-au luat gps, de drumeţie, după aventurile de la concursurile din Târgu-Mureş unde am ajuns să ştiu multe sate care nu erau pe trasee. Nu că nu era marcat şi acolo. Acum aveam un gps bătrâior care-şi obosea creierul să scrie pe tot ecranul “off course” în loc să mă lase să văd trackul şi până îşi revenea parcurgeam “din pasiune” sute de metri. Asta era ca la TV, o grafică beton la o emisiune de cacao.
Prima dată când s-a întâmplat am văzut un marcaj în dreapta şi o potecă faină care urca abrupt. Nu m-am lăsat, culmea e că s-a luat după mine şi un băiat de la tura scurtă, din primii 12, care mă ajunsese chiar atunci. Când s-a mai domolit panta ne-am uitat în jur şi ne-am întors. A fost fain dar chiar nu era necesar. A doua oară abia apucasem să depăşesc doi rideri şi începusem să mă uit după marcaje. Mie mi se părea că şi poteca mea merge bine. Noroc că m-au strigat – mulţumesc. Am mai avut o bâlbă scurtă, dar n-o mai povestesc. Ultima oară a fost pe tura doi, mă tot luptam cu Vaum, eram iar în faţa lui. El cu penele, eu cu rătăcirile. Nu eram departe de Monika, o ajunsesem la PA. Şi în plin câmp văd o fată de la tura scurtă. Gata, partea cu orientarea am considerat-o rezolvată, şi am coborât cât am putut de tare. Şi am ajuns-o în pădure. Trec, marcaj nimic. O întreb, ea “don’t understand”. Eu, un cuvânt: mark?! Şi înapoi. Oameni în căruţă: “apoi nu-i vezi colo pe deal”? Eu, “amu-i văd”! Era Vaum şi câţiva de la tura scurtă pe deal. Asta e, încă vreo 4 minute. Iar când ajung lângă el mă întreabă ceva de genul “no, acum pe unde-ai mai fost”? Ce să zic: după o tipă faină, văd că ni-i dat să mergem împreună.  Totul a culminat după finiş când cineva m-a întrebat “numai acum ai ajuns, erai în faţa mea”!

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-lNFL2GqkUWA/VxaJZZuPaAI/AAAAAAAAgBE/tmLATsQkRFYluME35DY47u8EF5VwDqhEwCHM/s144-o/13029568_10154200113368846_6555757685576786620_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/ProbikersBikeMaraton#6275354200281933826″ caption=”” type=”image” alt=”13029568_10154200113368846_6555757685576786620_o.jpg” image_size=”912×1368″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Yo1zZr4vwxE/VxaJZe_OMYI/AAAAAAAAgBE/RnvW5ZSobKYgfhrqJa_LtCzKSVsFRMoAwCHM/s144-o/12983201_1092336880833796_7884889658953121776_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/ProbikersBikeMaraton#6275354201695334786″ caption=”” type=”image” alt=”12983201_1092336880833796_7884889658953121776_o.jpg” image_size=”2048×1365″ ]

A fost primul concurs cu noua bicicletă. Foarte mulţumit, n-am avut probleme. Mi-am pus şi ceva imbusuri şi ulei de lanţ, că totuşi e la început. Încă mai trebuie să lucrez la partea de încredere, mă aşteaptă XCO-ul de la Cluj care e foarte greu cel puţin fizic. Am fost şi azi pe acolo, în alergare uşoară, iar concluzia mea e că după o tură de recunoaştere poţi merge liniştit să te culci. Oare câte vor avea amatorii? Sper că maxim 3!

Am încheiat cei 82km pe locul 8 la categorie şi 27 la general, cu un timp de 4h31min. Rezonabil. Am fost cu întreaga familie, s-au simţit foarte bine şi au avut ce face acolo.

Sănătate să avem şi multă atenţie şi noroc!

Mulţumesc pentru poze Czirják Andris şi AMO Riders.

X-Man Oradea – Ironman Romania

 IronMan Oradea, Localitati si zone, Oradea, Saldabagiu de Munte  Comments Off on X-Man Oradea – Ironman Romania
Jul 072015
 


Anul acesta este un an mai deosebit, un an al schimbărilor. Am fost la multe concursuri de tot felul până acum, dar ca să zic aşa eram în ritmul meu normal.

panglica de finisher – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Câteva repere mai deosebite:
1. Spuri Balaton Szupermarathon – turul Balatonului – 195km – în echipa de ştafetă Tuşnad Marathon cu Mihai Pantiş şi Hadnagy Jozsef  – a fost primul meu concurs peste hotare. Un plus a fost şi că am alergat în echipă (mie-mi place tot mai mult să merg la concursuri în echipă). Cum am mai spus, nu mi-ar fi dat prin cap până acum că primul meu concurs în afara ţării va fi de alergare, am tot căutat concursuri de MTB în Croaţia unde m-am dus în ultimii ani la mare. Le mulţumesc coechipierilor încă o dată pentru companie.
2. Propark Adventure Race – concurs de tip adventure – echipa Iezerele Cindrelului cu Cristina şi Ady Beleanu, Cristina Trancă – un concurs în care m-am înscris pe ultima sută de metri – le mulţumesc pentru încredere coechipierilor. A fost primul meu concurs de tip adventure, a fost foarte fain şi instructiv şi sper să mai particip şi în alte ediţii. Până una-alta am pus ochii şi pe un concurs din august din Cehia, dar poate la anul… 🙂
3. X-Man Oradea – concurs de tip IronMan – triatlon – 3,8km înot, 180km bicicletă asfalt, 42km alergare prin parc. Este concursul despre care voi spune câteva cuvinte în continuare, este primul meu concurs de Ironman. Ştiu că Diana l-a confundat cu un concurs ţinut tot a Oradea – Ironbike, la care am participat mai demult 🙂 Este concursul care a constituit motivaţia mea să învăţ să înot stilul liber. La acest concurs am avut parte şi de alte premiere: primul concurs cu cursiera din “epoca contemporană” (am mai fost la concursuri de triatlon mai demult, cu altă cursieră) – mi-am cumpărat în sfârşit cursieră după mai bine de 20 de ani, primul concurs în care am folosit aerobare, pe care le-am cumpărat cu 2 zile înainte de concurs şi nu le-am putut proba din pricina vremii, primul concurs la care am înotat stilul liber, pe care am început să-l învăţ din toamna anului trecut. Până atunci tot ce ştiam era brasul, m-am mai chinuit să înot crawl dar oboseam foarte repede şi înotam dezamăgitor de încet faţă de bras. Aş fi vrut să-mi probez înainte înotul la alt concurs mai normal, dar n-am avut cum, aşa că direct 3,8km. Mulţumesc încă o dată lui Loţi că m-a învăţat să înot crawl – în sfârşit eram la acelaşi stil cu ceilalţi competitori ai mei de la categoria de vârstă. Mai am evident de lucrat la viteză, dar am şi eu limitările mele şi-mi trebuie timp. Ceea ce m-a determinat cel mai mult să fac cursuri de înot a fost însă dorinţa ca ai mei să înveţe şi ei, nu mai puteam amâna, nu doream să înveţe la 46 de ani. Şi tot la capitolul premiere intră şi folosirea costumului de neopren, luat cu două luni înainte. Am apucat să-l probez de două ori la Tarniţa. Şi trisuitul, iar pentru prima oară… oare va fi suficient bazonul lui la aşa distanţă? La atâtea premiere mă şi mir că am terminat cursa.
Ce urmează:
4. Marathon 7500 – concurs de ultratrail – +90km cu 7500m diferenţă de nivel – în echipa Regi şi Pioni cu Adi Cosma, la fel ca anul trecut. Sper să terminăm cu bine, pentru mine e şi o repetiţie pentru UTMB – proba TDS.
5. Traversarea Tarniţei – 6,5km înot şi triatlonul de la Tarniţa din ziua următoare. Acum m-am decis să mă înscriu, sper să închei cu bine traversarea, în timpul limită de 3h. Am făcut ceva teste, nu-s chiar ageamiu, e cea mai lungă distanţă pe care o voi înota. Înainte de Ironman n-aş fi crezut că voi avea tupeul să mă înscriu.
6. TDS (Sur les Traces des Ducs de Savoie) – ultratrail 120km cu 7500m diferenţă de nivel. Un concurs mare, cu înscriere pe bază de puncte de calificare, cu tragere la sorţi. Ar fi cel mai greu ultratrail pentru mine, aşa că îmi voi lua concediu şi voi merge cu familia să mă şi susţină. 🙂
7. Open…

From X-Man Oradea – Ironman Romania
bicicletele aşteaptă în tranziţie – From X-Man Oradea – Ironman Romania
X-Man – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Şi acum despre punctul 3… Eu funcţíonez pe bază de motivaţie. Aşa că mi-am găsit IronMan-ul de la Oradea. E accesibil şi ca distanţă de casă, şi ca preţ la înscriere. Ironman-urile certificate au nişte scoruri! În plus îl cunoşteam pe organizator – foarte serios şi trecut prin multe concursuri. Mai întâi m-am înscris şi apoi am început să lucrez la realizarea planului 🙂 : nu trebuia decât să învăţ să înot crawl, să-mi cumpăr cursieră şi costum de neopren. Cu aşa ţintă e clar că m-am mobilizat. Şi mi-am fixat şi timpi: ideal 1h30min la înot, dar tot ce era sub 2h era bonus, 6h la bicicletă, tot aşa – ce era sub era bonus, să consider bonus tot ce era sub 8h după primele două probe – înot şi bicicletă, să alerg ideal 3h30min, maxim 4h; ca timp final să mă încadrez între 11h şi 12h, să fiu cu atât mai mulţumit cu cât eram mai aproape de 11h30min. Mi-am ales şi nişte iepuri buni de la categoria mea, pe care-i ştiam de la concursuri: Vaum Waldemar şi Szikszai Bruno. Dacă reuşeam să recuperez la alergare ce pierdeam la înot în special, dacă nu pierdeam decât puţin sau eram în ritm cu ei la bicicletă, consideram că m-am autodepăşit.

am fost acolo – From X-Man Oradea – Ironman Romania
locul 3 categorie, români – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Ce am reuşit? Partea bună e că am încheiat pe locul 17 din 73 participanţi la individual, locul 3 în clasamentul pe ţară al FRTRI la categoria 40-50 ani (am fost locul 4 la categorie – a fost şi un ungur). Timpul meu a fost de 12h28min, ce m-a tras în jos a fost fix unde am crezut că voi fi mai tare şi voi face diferenţa – alergarea. Am făcut diferenţa, dar spre negativ… Am avut 1h48min la înot, 6h11min la bicicletă (6h2min fără tranziţii) şi 4h28min la alergare. Am primit şi un premiu de la Club Moving Cluj unde mă antrenez – mulţumesc, am dat luna de acces gratuit la un bun prieten din copilărie!

Am fost şi în calitate de invitat la TVR Cluj (unde şi lucrez 🙂 ) la emisiunea Bună Dimineaţa Transilvania şi am spus câte ceva despre concurs, mulţumesc Irinei! Am vrut ca informaţiile să fie exacte “nu ca la TV” 🙂 , cum aşa s-a nimerit să fiu de serviciu de dimineaţă am făcut un pas în plus – din regie în platou. N-am avut timp să pregătesc câteva imagini.

Ce a mers bine şi ce nu? Până când a fost bine şi ce am greşit? Că ceva sigur am greşit…

From X-Man Oradea – Ironman Romania

Înotul: lacul Săldăbagiu de Munte, 8 ture, am fost foarte mulţumit. Puteam să fiu ceva mai rapid, dar mi-am dat seama pe urmă, la Tarniţa. În orice caz am terminat fresh. Am înotat mai mult de 3,8km, cam 4,5km. Balizele mai depărtate nu le vedeam şi am luat repere greşite – concurenţi din jur, care nu înotau prea drept şi mă mai şi ciocneam. Apoi mi-am luat ca repere grupuri de înotători de la … orizont. La bras înainte nu aveam astfel de probleme de orientare, dar şi atunci trebuia să evit înotătorii de crawl care îmi tăiau calea în viteză înotând în direcţii numai de ei ştiute.
Am terminat proba puţin înainte de Cojan Gabriel, cred că mai erau de sosit vreo 17 concurenţi. Nu ştiam cât de în faţă sunt Vaum şi Bruno, nu ştiam cât durează o tură din cele 7 de la bicicletă, nu eram sigur dacă ei au o tură sau două în faţa mea.

From X-Man Oradea – Ironman Romania
From X-Man Oradea – Ironman Romania

Bicicleta: 7 ture între Săldăbagiu şi Cauaceu, în parametri, n-am forţat – ştiam că nu e un traseu uşor, că nu-i plat. Am început cu o oprire, la tufe. Foarte important, aveam să văd pe propria piele la alergare ce înseamnă să neglijezi. Nici n-am ajuns bine pe bucla de bike şi Vaum a trecut de mine. S-a tot dus, nu m-am străduit să mă ţin de el, era important să intru în ritm normal. Cojan era cam în ritm cu mine. La tura 5 l-am ajuns pe Vaum, m-am mirat, ceva nu era în regulă cu el. Tot nu eram în stare să-mi dau seama dacă are o tură sau două în faţă, eram prea concentrat să ţin ritmul, am vrut să-l întreb dar fix la depăşire a mai fost cineva de care a trebuit să trec. Atât aveam în cap, să continui şi timpul va ţine cu mine. Am fost în continuare relativ constant, singura observaţie e că la penultima tură, a şasea, am constatat că nu mai aveam nimic de mâncat, nici gel. Avusesem două batoane, le terminasem şi m-am mirat că n-am găsit cutiuţa cu polen rezervă, se pare că n-a încăput. Eram cu trisuit de triatlon, nu avea buzunare ca o bluză normală de bike… da, trisuitul era la categoria utilizare prima dată. A trebuit să mă opresc la PA şi să mănânc biscuiţi. Nu era suficient, dar a fost mai bine. Nu l-am mai văzut pe Vaum, eram speriat că deja terminase bike-ul. De Bruno ce să mai spun, l-am văzut doar o dată şi mergea foarte bine. Pot spune că la bike am recuperat multe poziţii la general, a fost singura probă în care am fost clar peste medie, al 13-lea dintre finisheri. Abia am aşteptat să ajung la tranziţie şi să mănânc ceva.

din când în când mă simţeam bine – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Alergarea: 38 ture în parcul Brătianu din Oradea. Mi-am făcut alergarea grea, am încheiat cu un timp dezastru – 4h28min, mai slab şi ca timpul de la primul meu maraton. Dacă o iau însă statistic, n-am fost chiar slab – al 19-lea timp. E clar însă că n-am mers bine, că eram epuizat. Noroc cu încurajările de pe parcurs, mulţumesc pentru ele. Şi Istvan a văzut că nu-s chiar ok şi mi-a mai pasat câte o bomboană energizantă. Îi mulţumesc şi lui Istvan Etele Demeter de la PA, la Sebi şi soţiei lui pentru poze şi încurajări (o latură a parcului a fost acoperită de ei), la toţi cei de pe margine, la concurenţi – Viorica Henry (de la ştafeta de fete, care m-a tot outlappat şi la ultima tură m-a ajuns şi ca timp, propunându-mi să terminăm împreună), Alexandra Vlad, Adrian Toma, şi la familie.

la finish – From X-Man Oradea – Ironman Romania
mulţumesc Viorica! – From X-Man Oradea – Ironman Romania

N-am început rău, cu pace de 5.40/km. Mâncasem în tranziţie jumătate de baton, mi-am luat cu mine încă unul şi aşteptam cu răbdare să-mi dau drumul la picioare. Putea dura 5km, poate 10, depinde de cât de obosit eram. Pentru prima dată la un triatlon nu aveam problemele specifice tranziţiei, nu alergam ca raţa după bike. Foarte bine mi-au prins aerobarele şi schimbările de poziţie. Nu aveam probleme cu picioarele, nu aveam crampe. Am outlappat pe Bruno, nu alerga prea bine, în condiţiile în care nici eu nu străluceam. Am început să mă ambiţionez. Nu-l vedeam pe Vaum, nu înţelegeam de ce. Apoi mi-am dat seama că au abandonat amândoi şi probabil că m-am relaxat. Cam de pe la tura 4 am început să am probleme, mă uitam la boscheţi. Era o toaletă publică şi m-am gândit că-i cu plată (la noi în Parcul Mare se plăteşte) şi tot îmi făceam planuri să las batonul gaj etc. Noroc că m-a ajuns Adrian Toma şi mi-a spus că-i free. N-am mai aşteptat invitaţii. Era deja km10 şi am sperat că va fi mai bine. Chiar a fost, vreo 3km. Apoi iar… m-am supărat … pe mine şi n-am mai mers. Doar nu mai aveam mult, vreo 20 şi ceva de km! Dar nici n-am mai putut coborî sub 6min/km. Pentru cele 3-4 minute pe care le pierdeam … m-am trezit epuizat de foame la final, cu batoane la mine. Ca şi leneşul care moare de foame cu traista plină. Pur şi simplu n-am simţit senzaţia de foame şi nici nu m-am gândit că nu-i normal să petrec 12h30min cu 2,5 batoane. Parcă eram mai deştept mai demult – în armată umblam în marşuri cu pâine şi slănină în buzunar, plus o pastă de dinţi pentru fumători (era mentolată, nu ca pasta Cristal), iar apa din bidon o puteam da la colegii din pluton că nu-i duceam aşa lipsa. După finish, după “vizita oficială”, simţeam că leşin de foame. În sfârşit corpul îmi dădea semnalele corecte. Mi-am revenit după ce am mâncat pâine cu brânză şi iaurt. E frustrant să te opreşti într-o cursă intensă, în care totul e alergabil, totul e ciclabil, tentaţia e mare să continui, dar la curse lungi îţi dai peste cap tot organismul dacă nu-l asculţi – un exemplu cazul meu.

noi 🙂 – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Alergarea am încheiat-o cu sprint ca să nu mă depăşească Andrei Zamfir – nu-l cunoşteam, dar auzeam cum “Dragonul” îl încuraja – nu era mult în spate şi se apropia – avea altă viteză. Ştiam că “Marmota” Cojan Gabriel terminase, alergase aşa de bine că recuperase ce pierduse la bike faţă de mine şi-n plus eu mai aveam atunci 4 ture.

podium categorie FRTRI – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Mă bucur că am participat alături de atâta lume deosebită. Felicitări pentru concurs, pentru atmosferă! Pentru mine urmează Marathon 7500.

Aug 192014
 


Au mai trecut două săptămâni, fiecare cu câte o competiţie mai deosebită. Înainte de 2X2 Race am dorit o pauză dar era prea mare tentaţia să plec la Oradea cu familia la concursul de MTB de acolo şi apoi să ne relaxăm la băi. Îmi pare rău că n-am putut fi şi la Răchiţele, la Runsilvania Wild Race, mai ales că nu lipsisem la primele două etape din Runsilvania Tour, dar 2X2 era planificat de mai multă vreme şi eram înscris la echipe, cu Dan Lupşa – partenerul meu de la Bike 4 Mountains. O participare într-o echipă implică o responsabilitate mult mai mare, aşa că la escapada mea la Oradea am ţinut seama să nu risc prea mult pe coborârile tehnice.

alergare si MTB – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cupa Crater din pădurea Betfia – Oradea este o competiţie de XCO care în fiecare an aduce ceva nou la traseul şi aşa destul de tehnic, iar acum nu s-a dezminţit: a pus puţin din traseul de downhill de anul trecut – ştiu că atunci am făcut poze la coborâtori după ce am terminat cursa mea. Au venit ca de obicei păsări mai rare şi scumpe de la noi şi din Ungaria, inclusiv la categoria mea de vârstă. La un XCO trebuie mers cu cel puţin o zi înainte pentru antrenamente şi recunoaştere traseu, că altfel rişti ori să scoţi un rezultat slab, ori o accidentare. A fost bine că duminica a fost cursa, am avut vreme să parcurg traseul sâmbătă chiar de trei ori, o dată de fun cu Tudor al meu. Mi-am tras frână în minte să nu încerc să trec pe săritoarea de la downhill şi să urmez “”chicken line”” acolo, cu gândul la 2X2 şi la Dan. Chiar şi la porţiunea “”Moss”” unde erau nişte rădăcini şi pietre la antrenament am trecut pe lângă, iar la concurs din 3 treceri doar la două m-a prins ambiţia să trec.

multumesc pentru poze – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
harta traseu – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Pe scurt – fain traseu, frumoasă atmosferă, mulţi prieteni, cred că-i cunoşteam pe majoritatea competitorilor. Rămân dator să exersez săritoarea data viitoare când mai trec pe acolo. E greu cu săritorile de tipul acesta, când nu vezi aterizarea din timp, îţi trebuie ceva curaj şi experienţă. Odată ajuns în buza prăpastiei nu mai ai cale de întoarcere, că te accidentezi sigur. La un concurs de la noi, organizat de Clujul Pedalează în Făget la Observatorul Astronomic, pe o coborâre abruptă şi lungă n-am avut de gând să trec, urmând calea mai simplă şi mai lentă. Îmi şi imaginam ce viteză urma să am la capătul coborârii care se termina şi cu un viraj strâns la dreapta. Şi totuşi la antrenamente o dată am trecut. De ce? M-am luat după cineva care mi-a promis s-o ia pe chicken line şi … a uitat 🙂 . Eu eram în roata lui şi până să-mi dau seama deja era prea târziu. S-a terminat repede şi bine, nici timp să înjur n-am avut. În fine, acum trebuia să am grijă să nu stau prea aproape de cel din faţă la porţiunile pe care mă simţeam nesigur.

premiere veterani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
premiere fete 9-11 ani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cursa am încheiat-o pe locul 3 la categorie, după Saroşi şi un ungur. N-am avut evenimente neplăcute, doar mici sâcâieli în special pe ultima tură când mi-a căzut lanţul de două ori de am încurcat puţin şi pe Eli care mă outlappase. Cursa elite a fost câştigată de Logigan, urmat de Marton Blazso. Ai mei au ocupat la cursele lor de copii locul 2 – Andreea şi locul 4 – Tudor. La el acum i-am şi luat o bicicletă mai mare, în ton cu a celorlalţi de vârsta lui.

Bâlea Lac – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Mulţumesc pentru poze Radu Cristi, Mihai Savu, Bogdan Petruţu, Gabriel Solomon, Feel Good Sportegyesulet
A urmat 2X2 Race din acest weekend – trail running – urcare pe Moldoveanu şi pe Negoiu plecând de la Bâlea Lac. Aveam emoţii pozitive, eram determinat. Cu o zi înainte aflu însă că Dan nu mai poate veni – participase la o cursă de biciclete pe şosea şi avea probleme la un tendon. Mi-a părut rău, dar nu doream să renunţ. Aşa că am dat telefon la organizatori şi am fost acceptat la elite. Multe mulţumiri! Apoi mi-am căutat partener de drum şi aşa am ajuns la FB şi … la găsirea unui nou partener de competiţie – Sorin Hosu. Cu toata jena am mai dat un telefon şi totul s-a rezolvat. Echipa UnPicDeTimpLiber avea o modificare de componenţă. Se schimbase situaţia, Sorin era mai tânăr şi cu alt ritm. M-am aşteptat să fiu tot în urmă la început şi am sperat să nu se enerveze prea tare 🙂 . Acum am un nou prieten, îi mulţumesc pentru încrederea acordată. Multă lume şi-a tot schimbat încadrările la înscriere, am şi spus că parcă eram la matrimoniale 🙂 . S-au descurcat organizatorii, deşi au avut de-a face şi cu alte provocări datorate schimbărilor de trasee. Felicitări!

punct de belvedere la Bâlea la sosirea mea vineri – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Doar patru competiţii în echipă am avut până acum – Ironbike Oradea 2011, Bike 4 Mountains 2014, Marathon 7500 2014 şi 2X2 2014. Am puţin ghinion, din cele 4 doar Bike 4 Mountains a fost fără modificări de traseu datorate vremii, fără opriri, anulări. Şi la 2X2 practic elitele şi echipele au parcurs traseul X2, iar cei înscrişi la cursele X1 şi X2 au parcurs traseul Bâlea Lac – lacul Călţun. Iar a fost dezamăgire din partea multora, dar se anunţa vreme proastă cu ceaţă, ploaie şi descărcări electrice după-masa de sâmbătă. Eu eram pregătit cam de orice, aveam ca de obicei şi trackul încărcat ca să nu ne rătăcim. De la o cursă de anduranţă cu mare diferenţă de nivel s-a ajuns astfel la una de skyrunning de lungimea unui semimaraton, cu tot ce implică ea: alt echipament, alt ritm, altă strategie.

From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber
cu Sorin – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Am încheiat pe locul 10, onorabil, la echipe 2X2, fiind pe locul 11 la punctul intermediar Negoiu şi ajungând chiar pe locul 9 pe urcarea finală Iezerul Caprei. A fost cum mi-am imaginat, cu Sorin aşteptându-mă câte puţin la dus şi invers pe final. Pe urcarea Iezerul Caprei l-am ajuns pe Adi Cosma, partenerul meu de la Marathon 7500 care acum concura la elite. Ne-am mobilizat apoi toţi trei şi am zâmbit în gând de câteva ori – întrebam dacă-i ok şi primeam doi de “da”. Pe final, pe ultima coborâre am lăsat pasul şi astfel am terminat pe locul 10, cu 3h59min. Vremea a fost super, s-au făcut şi poze reuşite, traseul a fost cam aglomerat fiind mulţi concurenţi. Ne-am făcut loc unii la alţii, n-au fost probleme. Eu am alergat cam împiedicat cu papucii mei de ultratrail luaţi să fie puţin mai mari, o dată era să şi trag o trântă intrându-mi vârful de la un papuc între stânci şi reuşind la limită pe când eram aproape la orizontală să mi-l salt. Am fost mai prudent apoi, dar tot n-am scăpat de poticneli absurde o vreme.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
urcarea din Valea Vadului, traseu invers ca la BikeFest – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Cum tot s-a schimbat programul şi iar începea ceaţa şi ploaia să-şi intre în drepturi, n-am mai stat la premiere, lasându-l pe Sorin să ne reprezinte, şi m-am îndreptat spre Cluj să-mi iau MTB-ul şi să ajung pe lumină în Staţiunea Muntele Băişorii să-mi reîntregesc familia. Ei erau acolo de joi la un cantonament organizat de Clujul Pedalează pentru cei mici. Dacă eram cu bicicleta la mine alegeam altă variantă – să mă opresc la Sibiu şi să particip la Geiger MTB Challenge, unde în ultimii ani am fost nelipsit 🙂 . Aşa însă duminică am putut participa şi eu la programul copiilor şi nu mi-a fost uşor: după o mică alergare de încălzire de vreo 3km prin pădure, tura de MTB a fost destul de grea – cam 24km de sus-jos, cu unele urcări abrupte care abia le făceam, ajungând până aproape de Scăriţa-Belioara. Mare minune că au rezistat copiii, cu bicicletele lor cu roţi de 24 inch.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
aproape de finish – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Pentru mine urmează triatlonul de la Floreşti unde trebuie să mă străduiesc să termin repejor până pe la ora 12 că am de lucru.

May 262014
 


Evenimentele se succed săptămână după săptămână şi iar mă pomenesc că au trecut două competiţii frumoase, fiecare cu specificul ei.

După ce acum două săptămâni am fost la Ecomarathon Moeciu mi-am zis că nu strică o alternanţă şi să particip la un maraton de MTB la Oradea, prin zona pădurii Betfia (de fapt proba Race, mai scurtă, de 37km), urmat de un nou maraton montan – Maraton Apuseni, organizat de prietenii mei de la la CAR Cluj Universitar. Urma să dau maxim la amândouă, având la fiecare şanse la podium la categorie. Un alt mare avantaj al lor era că de data aceasta puteam la fiecare să merg împreună la întreaga familie şi, în plus, la fiecare exista probă pentru copii şi/sau family. În sfârşit reuşeam să ne reunim, să nu plec singur: chiar dacă e mai greu pentru mine, e incomparabil mai plăcut.

From Crater Maraton Oradea – premiere

Maratonul Crater – MTB – Oradea

Şi uite-aşa am ajuns la Oradea, de fapt la Băile 1Mai. Din planurile noastre iniţiale legate de apă termală, înot, s-a cam ales praful, fiind şi o vreme ploioasă şi fiind cam obosiţi. Am ales să facem recunoaştere la traseul de family şi copii, să stabilim o tactică, să ne încurajăm reciproc şi să sperăm că noroiul de pe traseu nu ne va pune prea multe probleme.

poza Dumitru Lungu – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere
poza X-Factor.ro – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere

A tot plouat noaptea, dar în ziua concursului a fost bine. Traseul în schimb a creat multe probleme tehnice, mai ales celor de la proba de maraton – din aproximativ 30 de concurenţi doar 4 au încheiat cursa. La noi, la Race, bicicletele au rezistat eroic, dar cred că încă câţiva km ne puneau pe butuci şi pe noi. Eu am început cursa acceptabil, dar din păcate o neatenţie la o intersecţie m-a deviat de la traseu şi am pierdut cam 11minute. Aveam doi oameni în faţă, eram în viteză la vale, iar gps-ul meu în astfel de condiţii nu puteam să-l consult, că riscam să derapez. Văzând că nu mai sunt marcaje am început să încetinesc, am mai fost depăşit de cineva, şi plin de speranţă m-am uitat la gps: off course. Schimb scala, traseul nicăieri, trec de la 80m la 800m şi în sfârşit… Mă întorc, trag tare să recuperez. Vin din sens opus 2 concurenţi, mă uit la ei cu speranţa ca gps-ul minte, dar nu pot să mă înţeleg cu ei – sunt din Ungaria. No, nu-i bai, ţineţi-o tot aşa 🙂 . Nu reuşesc să-i fac să se întoarcă. Ajung la intersecţie în sfârşit, parcursesem 3,3km în plus şi cred că eram ultimul. Noroc că eram după numai 5km şi mai aveam şanse de recuperare. Trece ceva timp până văd concurenţi în faţă şi e evident că au altă viteză ca mine. Depăşesc, dar apar probleme de la noroi: de câteva ori era să rup lanţul, care se bloca la angrenaj pe foaia mică – parcă “chain suck” e termenul. Sunt nevoit să opresc, să trag lanţul cu forţă înapoi, mai îmi stric şi avântul la deal. În fine, evit foaia mică cât de mult pot şi rămân … doar cu una, că acum nu mai am trei foi în faţă, că-s mai “deştept”. Asta e, finalul e previzibil, locul 4 la categorie, 2h47min, la 8 minute de locul 3 şi 9 de locul 2. La general n-am stat rău – locul 19 din 79 finisheri, plus vreo 21 de abandonuri.

From Crater Maraton Oradea – premiere
From Crater Maraton Oradea – premiere

Ce m-a bucurat însă e că Andreea şi Tudor au câştigat fiecare la categoriile lor, iar la family au încheiat tot pe locul 1. Au mers împreună, fără soţie, şi s-au descurcat extraordinar. Deja cam devin a 5-a roată la căruţă.

premiere family – From Crater Maraton Oradea – premiere
una din biciclete – From Crater Maraton Oradea – premiere

Le mulţumesc pentru eforturi organizatorilor – clubul Velosport Oradea, mulţumesc voluntarilor pentru încurajări şi fotografilor pentru poze.

dupa start – poza Tudor Sofron – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Maraton Apuseni

De la începutul anului tot aştept concursul acesta. Pentru mine e cel mai frumos traseu de maraton montan de alergare, poate sunt subiectiv, dar clar i se potriveşte denumirea “hoinari prin trecut”. Căsuţele acestea risipite, mulţimea de pâraie, stâncăria de la Scăriţa-Belioara, toate mă poartă cu gândul şi la alte zone din Apuseni. Ţin minte şi acum – cred că au trecut şi 20 de ani de atunci – că am fost în zona Roşia-Montana – Detunata şi în una – două căsuţe mai locuiau bătrâne, dar majoritatea păreau nelocuite. Am intrat cu greu într-una, parcă era casă de pitici! Şi nici eu nu sunt mare. Avea un pat mic, de lemn masiv – mai mult de 1,5m lungime nu era. Pitoreşti casuţe, din bârne nu din scânduri, cu obloane sculptate. Mi s-a făcut inima grea – ce viaţă au avut bătrânii şi pentru ce nimicuri ne frământăm noi. Merită să vedeţi Apusenii, Trascăul e iar deosebit, dar nu aşa pe rutele clasice, ci ca un hoinar, tăind-o aiurea peste dealuri. Şi mă bucur pe de o parte că d-l Dinu şi Marlene au creionat traseul, dar şi mă uit cu tristeţe cum se modifică de la an la an arealul.  Păcat, uitaţi-vă şi ţineţi minte. Măcar atât ne-a rămas, până poate se găseşte o soluţie de îngheţare a timpului.

spre Sagagea – poza organizatori – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Vineri mi-am şi luat liber şi am întins-o mai devreme în staţiunea Muntele Băişorii, doar cu copiii. Diana urma să vină când poate, mai târziu, iar noi trebuia să marcăm traseul de family. Am fost ca de obicei într-o prospecţie cu o săptămână înainte şi am curăţat potenţialele trasee, că anul acesta am avut două. M-am îngrozit de cât s-a tăiat pe La Plopiş, la PA-ul de sus, şi chiar m-am gândit iniţial să includ zona cu doborâturi şi să-i dau şi nume : zona dezolantă. Să vadă şi copiii! Şi … m-am răzgândit. Mai au vreme, toată viaţa vor încerca să îndrepte greşelile noastre. Aşa că am curăţat o potecuţă pe care am marcat-o atunci doar cu crengi uscate din loc în loc, că altfel nu reuşeam să o găsesc decât cu bâjbâituri. Vreo 3 ore am tot marcat, ajutat de cei mici. Le-am mai spus şi să aibă răbdare cu … părintele, să nu se supere 🙂 Ştiu că a fost greu traseul, nu era prea alergabil, dar eu zic că a fost un mic eşantion din cel mare: 155m diferenţă de nivel la 3,2km e ceva. Am luat şi fluierele, sper că v-a plăcut ideea. De tot restul probei s-au ocupat Mihai, Mihaela, Vasilica, probabil că şi din CAR-iştii de la probele mari – eu nu ştiu alte amănunte – anul acesta a fost prima dată când particip ca şi concurent la proba de maraton, în rest tot rotiţă la organizare family şi concurent la family cu copiii. Sper că a ieşit totul bine.

zona dezolanta – From Maraton Apuseni 2014

Povestea cursei mele? Uşor dezamăgit de mine. Am avut o şansă uriaşă la podium la categorie, dată de circumstanţe, nu chiar de merit 🙂 . N-am ştiut să profit, să fiu mai calculat… poate. Asta e, viaţa e ciclică … încă, mai am eu alte ocazii. Am sperat să scot 5 ore, am fost în recunoaştere cu MTB-ul în ziua cu curăţarea de traseu, cam ştiam la ce să mă aştept. Şi până la Dealul Răfăileştilor eram chiar peste normă, dar… Dar aveam probleme cu călcâiele, în special cel drept, de la muratul picioarelor la Crucea Crencii urmat de coborârile abrupte spre Săgagea, unde am tras tare să ajung şi să depăşesc, să fiu acolo unde credeam că-mi e locul în pluton.

pe Dealul rafailestilor – poza Marian Poara – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

E prima dată când mi se întâmplă, aşa că am circumstanţe atenuante. În timp ce urcam mă tot gândeam că poate s-a adunat şoseta, că merită să mă opresc până nu mă apuc de şchiopătat. Dar fiind deal, încă mai puteam fenta călcând mai pe vârfuri oricum. Aşa că am ajuns La Răscruce binişor, în 2h15min parcursesem deja distanţa de semimaraton. Dar urma coborârea şi deja problema devenea importantă. Mă aud strigat din spate – era Geanina. Mă mir, că doar era în faţă nu de mult. Avea şi ea problemele ei. Mă decid să mă opresc şi să mă descalţ. Dau gaiterul la o parte, şoseta e perfect întinsă. Problema e că pielea e toată cute, nu-i de mirare că s-a format perniţă. N-am ce face, trag aer în piept şi dă-i înainte, că înainte mult mai este. Abia de cobor cu pace de 5min/km, plus că mă strădui să calc cât mai drept. Deşi era vale, iau şi singurul activator ce-l pregătisem pentru final, să devin mai optimist. Cu Geanina parcă eram la ştafetă, ba eu, ba ea în faţă. Înainte pe Dealul Răfăileştilor mă distram în gând văzând că-n urma ei se strânseseră o mulţime de băieţi care parcă numai la fusta ei se uitau :). Şi eu eram printre ei, dar n-o puteam ajunge. Acum eram puţin în faţă şi mă împiedic, cad în mâini. Naşpa, în dorinţa mea de a călca cât mai pe vârfuri ţineam gleznele cam rigide. În fine, timpul trece, Geanina se tot duce, ajung la stânci, sunt ajuns şi de Adi Cosma de la CAR. Măcar viitorul meu partener de la Maraton 7500 se descurcă bine, la EcoMarathon a terminat cu 20min în spatele meu, acum e în creştere şi mă şi depăşeşte. Bravo lui! Încerc să mă ţin de cei din faţă şi milimetru cu milimetru chiar mă apropiu. Eu am răbdare, mă grăbesc, vreau să-i ajung, dar e bine şi câte un milimetru. Puţin sunt şahist, apropo de mesajele acelea cu umor negru pe care la un moment dat am renunţat să le mai citesc 🙂 : că am plătit să fac urcarea La Măteoaie, că dacă văd mesajul înseamnă că sunt ultimul etc.

poza Misu Popa – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Îi văd pe mulţi înşiraţi în faţa mea. Îl văd şi pe Csaba. Ştiu că e la categoria mea, mai ştiu că la Eco a fost la 10min după mine, vreau să-l ajung numai ca să-l salut 🙂 … normal, să-l las apoi în spate. Nu ştiu cine sunt primii, dar simt că mai mult de 4-5 de la categorie n-au cum să fie. Măcar să reuşesc să trec de Csaba şi apoi ce va fi… Iar ajung La Răscruce . Îl întreb pe Adi de fixul meu – e departe Csaba? Atât. Apoi l-am văzut. Am reuşit să-l ajung înainte de Ştiolne. Tocmai trecusem şi de una din surorile David, îmi cer scuze că încă nu le recunosc exact, dar eu sunt mai nou pe la alergări. Mă şi grăbeam, eram şi preocupat să amuţesc înţepăturile. Trec de Csaba, văd că creşte ritmul şi el să se ţină de mine. În mod normal mă bucuram, dar acum ştiam că am făcut prea mare efort neprogramat, că nu aveam nici un stimulent la mine şi numai apă în bidon. Dacă nu reuşesc să mă depărtez pierd. Am tras cât am putut la vale, am urcat pe La Zapodie dealul Boinic, iar era Geanina în faţă. Dar Csaba s-a ţinut la câţiva zeci de metri, iar coborârea mea de pe Boinic a fost de-a dreptul lamentabilă. Gata, am pierdut bătălia. A fost numai chestie de timp ca pe Valea Vadului să mă ajungă şi să se tot ducă. De Geanina am reuşit să mă mai ţin, măcar până la ultimul PA. Apoi, deşi amândoi alternam mersul cu alergatul, diferenţa e că ea chiar avea ritm de alergare pe când eu eram într-un jogging chinuit. Am reuşit să depăşesc şi eu pe cineva, mai obosit ca noi, dar atât. Am ajuns la 5min de Csaba şi 3min de Geanina. Bravo lor, sunt foarte buni. Mă bucur pentru Csaba, a luat încă un podium cineva din CAR Universitar. Dacă nu alerga bine, eu aş fi ajuns numai pe locul 4. Ma bucur şi că Adi Cosma a ajuns la un minut de mine. Aşa, după o poveste lungă, am obţinut un loc 5 la categorie, 20 + o fată la general, 5h19min. Urmează o săptămână de înot, MTB şi alergare numai pe vârfuri.

poza Radu Dinu – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Familia a fost grozavă, m-au distrat cu modul lor de povestire, fiecare cu altă versiune. Ursuleţii Alergători au terminat pe locul 2 la categorie 7-9 ani, copiii ajungând la finish şi aşteptând – cum îmi place mie să spun – să hotărască părintele (adică soţia) ce loc să ocupe 🙂

finish family – From Maraton Apuseni 2014
finish family – From Maraton Apuseni 2014

Foarte pe scurt, ca să fie şi versiunea scurtată la povestea mea gigantică – a fost pentru mine un concurs greu. Foarte greu, cel mai greu, m-am şi aşteptat la asta. Mi s-a părut mai greu ca Maraton Piatra Craiului, EcoMarathon, Hercules vechi, Ciucaş. Chiar au fost cam 42km (a luat-o puţin razna gps-ul pe coborârea de La Răscruce) şi peste 2400m diferenţă de nivel. La celelalte poate am şi avut noroc cu vremea, că nu a fost aşa de cald. În orice caz a fost frumos, mă bucur foarte mult că am participat. Mulţumesc la toţi pentru încurajări, păcat că n-am putut fi mai vesel. Mulţumesc Monei pentru optimism şi găzduire, după cursă şi premierea la family m-am grăbit să plec să-mi culc copiii şi am sfârşit adormind eu aşa că nu vă pot spune nimic despre premierea celor mari şi concertul de chitară 🙂 .

From Maraton Apuseni 2014

Să ne vedem sănătoşi!

XCO Oradea Series la final – Cupa “Crater” Betfia Oradea

 Cupa Crater Betfia XCO, Localitati si zone, Oradea, Padurea Betfia, XCO  Comments Off on XCO Oradea Series la final – Cupa “Crater” Betfia Oradea
Aug 152013
 


A treia etapa (şi ultima) din XCO Oradea Series a fost Cupa “Crater” din padurea Betfia – Oradea. Am participat la primele două etape aşa că nu puteam lipsi la cea mai bine cotată din serie – Cupa “Crater”, singura de altfel consacrată – am participat şi anul trecut.

Multumesc pentru poze – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

La primele două etape – Doja şi Paleu – am încheiat tot pe locul 1 la veterani dar concurenţa a fost mai puţin numeroasă şi mai mult locală. Acum în lista de participare erau înscrişi inclusiv concurenţi din Ungaria, ţară cu rezultate mult mai bune ca a noastră în MTB, aşa că ţelul meu era să încerc să prind podium şi la această etapă, având astfel asigurat locul 1 în clasamentul general al campionatului de la Oradea.

La start – copiii asteapta sa plecam noi – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

Spre deosebire de Campionatul Naţional XCO de la Păltiniş, am ajuns la Betfia cu o zi înainte, cu întreaga familie, reuşind să fac şi două ture de recunoaştere traseu înainte de a începe ploaia, plus câteva ture pe traseul de copii cu ai mei. La “valoarea” mea am nevoie mai mare ca alţii să fac aceste recunoaşteri, să tot repet anumite porţiuni mai tehnice ca să evit pierderile de timp pe “chicken line”. La Păltiniş n-am apucat să fac acest lucru decât în ziua concursului şi abia am reuşit să memorez porţiunile şi să-mi fac strategia pentru … “duatlon” – două coborâri erau prea riscante pentru mine şi nu doream să ma afecteze la XCP-ul din ziua următoare. M-am bucurat să văd că n-am probleme deosebite pe coborâri, aducându-mi aminte traseul de anul trecut (nu erau mari modificări). Eram cu cauciucurile mele obişnuite, n-am avut nevoie de Rubber Queen ca anul trecut, şi speram să fiu mai rapid ca atunci.

Participanţii tradiţionali de la echipele Clujul Pedalează şi Interteam erau prezenţi şi acum, dar erau şi câteva surprize de valoare: Marton Blazso (Ungaria), Tudor Oprea (Ideal Geiger Team) şi Marius Petrache (Interteam). Îmi pare rău că n-a fost la start prietenul Sorin Simu, că acum nu mai era ziua mea (ca la Paleu) şi doream să văd dacă şi-n condiţii obişnuite pot fi mai bun :). În fine, odată cu prezenţa elitelor la start, a mai apărut o motivaţie: să nu fiu “outlapped” decât în a treia tură (şi ultima la amatori).

Şi a început cursa… Am fost relativ constant – cam 23min şi câteva secunde pe tur, practic diferenţe în jur de două – trei secunde de la o tură la alta şi cred că mai puteam continua tot aşa o tură – două. La prima tură era trafic dar toată lumea trăgea mai tare, iar la ultima am fost mai atent ca să fac loc la cei mai buni. M-a ajutat la acest ritm Tudor Stupariu, de care m-am tot ţinut pe parcursul turelor, ajungându-l la urcări dar pierzându-l pe porţiunile mai rapide.

locul 1 la veterani la general – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH
podium la baieti 6-10 ani – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH
podium la fete 6-10 ani – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH
podium la veterani general XCO Series – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

Finalul pentru mine a însemnat:
– locul 4 la categorie (m-au întrecut Sarosi, un concurent din Ungaria şi Horvath Dezso – care şi anul trecut a fost mai bun, dar de data aceasta am fost la 40 secunde de el, nu la 5 minute) şi locul 1 la general veterani după cele 3 etape
– un timp pe fiecare tur cu aproximativ 30 de secunde mai rapid ca anul trecut.

Traseul a fost solicitant şi cu tot felul de provocări – mai mari sau mai mici, practic nu aveai prea mult timp de respiro. Faţă de Păltiniş nu a fost aşa dur pe coborâri, dar a compensat prin faptul că a fost bibilit 🙂 de la cap la coadă. Felicitări Velosport!

cateva poze si de la downhill – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

A fost bine că şi copiii au avut nu numai ce vedea dar şi au putut să-şi folosească energia la concursurile lor. Ai mei au terminat pe locul 2 la categoriile lor şi apoi, după pauza de masă (altfel ar fi fost grea asteptarea până la premiere), au plecat să-i vadă pe cei de la downhill. Da, competiţia XCO clasică a fost însoţită şi de o probă de downhill – am şi fost per-pedes să văd traseul şi am făcut poze – nu m-am străduit prea mult să scot câteva bune, am vrut să rămână şi pentru mine stilul de abordare a unei coborâri abrupte şi de aceea am setat modul continuu la pozat (că n-a fost chiar continuu şi după două-trei poze intram în “aşteptare” e vina SD-cardului în principal). Cel puţin într-un loc – la o săritoare cam de doi metri – aş fi urmat chicken line. Interesant sport şi downhillul – dacă MTB în general e considerat sport extrem cel puţin la firmele de asigurări, atunci DH nu ştiu la ce termen îl încadrează.

Urmează pentru mine si copii Geiger, la Sibiu. Ne vedem acolo!

Jun 052013
 


Intru în concediu şi n-am de gând să stau prea mult pe acasă.

Pentru început am plecat la Oradea la concursul de XCO Paleu – etapa a doua din XCO Oradea Series. Aşa s-a nimerit să fie şi ziua mea, aşa cum anul trecut a fost maratonul MMM de la Mediaş care anul acesta a luat o pauză.
Am fost şi la prima etapă – Doja XCO unde am prins o vreme ploioasă şi mult noroi. Mi-a plăcut concursul şi de atunci m-am gândit să fac tot posibilul să particip la toate cele 3 etape (a treia fiind XCO Betfia prin august).

From Paleu XCO Oradea Series et2

Prăpăstioşi sunt oamenii! Cum văd că plouă o perioadă mai mare de o săptămână, cum caută o explicaţie dacă se poate inexplicabilă: a plouat în nu ştiu care zi de sărbătoare, gata, plouă 40 de zile. Dacă nu găsesc sărbatoare în calendarul ortodox (unde aproape în fiecare zi din an este un eveniment), nu-i nimic, se găsesc alte calendare, alte rituri – la maghiari, mayaşi, incaşi etc. In orice caz, precis a fost o sărbătoare în care nu trebuia să plouă! Nu poţi să-i contrazici, am prins ploaie şi la Oradea, şi zilele următoare la Muntele Băişorii.

From Paleu XCO Oradea Series et2

Traseul din pădurea Paleu a fost interesant, fără a fi prea tehnic. A avut porţiuni sinuoase prin pădure unde nu se putea depăşi, coborâri în linie dreaptă unde puteai atinge viteze mărişoare şi câteva urcări scurte dar puternice. Am luat startul mai mulţi clujeni, dar au fost concurenţi şi din Timişoara şi alte localităţi. La veterani am avut şi eu lupta mea cu Sorin şi de data aceasta – o excepţie – am terminat în faţa lui.

Cu Sorin pe urme From Paleu XCO Oradea Series et2

N-am pornit strălucit, dar deja sunt obişnuit cu asta: nu am start puternic sau, altfel spus, ceilalţi sunt mai buni. Imediat la intrarea în pădure iar a trebuit să stau la coadă, răbdător, după unii care parcă se sperie şi trag frâna cum văd un copac. Evident alţii din spate presează, nu văd ce-i în faţă, vor să treacă de mine. Am spus că nu-i las, dar degeaba, cineva cum a găsit o fereastră liberă cum a ţâşnit şi s-a înfipt în cel din faţa mea, blocând de tot circulaţia. Eu m-am ales cu ceva zgârieturi pe faţă, de puţin o creangă a ratat un ochi, şi am reuşit să trec. În fine, după prima tură totul s-a mai potolit, fiecare şi-a găsit locul după putinţe şi voinţe.

La final From Paleu XCO Oradea Series et2

M-am străduit mult să mai depăşesc din concurenţi şi să fiu pe podium. Abia la a treia tură (din cinci câte aveam de făcut) am reuşit să-l ajung pe Sorin care apoi, cel puţin până la mijlocul turei patru, s-a tot ţinut de mine. Am tot accelerat unde am putut, rupând ritmul, şi până la urmă am reuşit să mă distanţez. Am procedat, păstrând proporţiile, ca în formula 1, înainte de unele curbe am încetinit intenţionat ca să nu aibă timp cei din spate să depăşească pe porţiunile drepte. Am aflat la sfârşit că el e pe 29-er şi nu s-a adaptat încă cu MTB-ul. În fond, eu abia dupa doi ani m-am obişnuit cu bicicleta mea, putând acum să folosesc din avantajele ei. În tura cinci a plouat torenţial, s-a schimbat cu totul terenul şi efectiv nu mai puteam să urc în picioare că patinam, nu puteam coborî repede că imediat îmi fugea spatele şi după ce era să mă întorc cu 180  de grade a trebuit să mă mulţumesc cu un ritm mai prudent. După ce depăşisem cu greu pe un concurent de la altă categorie, de data aceasta n-am mai avut ce face şi s-a distanţat. Abia pe urcarea de final l-am văzut şi am reuşit să ma apropiu la vreo 20 de metri. Aproape cu trei  minute am fost mai lent în tura finală pe ploaie.
Mulţumesc pentru efort organizatorilor şi voluntarilor şi mulţumesc pentru pozele făcute şi lui Ovidiu, care ca de obicei pe unde merge face poze la toţi pe care-i cunoaşte.

Premiere veterani From Paleu XCO Oradea Series et2

Şi acum despre Maraton Apuseni, un concurs de alergare prin Apuseni organizat de iubitorii de munte din CAR Universitar. E un concurs care în fiecare an îşi modifică puţin traseul, făcându-l şi mai interesant. Am fost şi eu curios să văd noile modificări, ştiind că de data aceasta ei doresc ca traseul de maraton să înconjoare rezervaţia Scăriţa-Belioara. Cred că şi numai numele cătunelor şi a locurilor prin care trece vă va atrage: Staţiunea Muntele Băişorii – La Plopiş – Buscat – Izvorul Găbrienii – Poiana Buhuia – Şesu Cald – Colţul Rotund – vf Pietrele Mărunte – Stăuina Runcanilor – Crucea Crencii – Bocşeşti – Săgagea – Dealul Răfăileştilor – La Răscruce – La Lăpşor – Rezervaţia Scăriţa Belioara – Ştiolne – Zăpodie – dealul Boinic – Valea Vadului şi înapoi la staţiune.

La Plopis From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
spre Pietrele Marunte From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Vreme de intors From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Pe traseul de family From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Ploaia face totul viu From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

În prima zi m-am pornit pe ploaie cu MTB  şi n-am ajuns decât la Pietrele Mărunte. Eram deja ciuciulete, cu toate că aveam şi poncho şi fâş. A trebuit să mă întorc şi, când a stat ploaia ( a se înţelege că nu mai ploua cu găleata) am pornit într-o nouă prospecţie la traseul de family. Ideea este că nu-s chiar mulţumit cu urcarea de anul trecut pe drumul auto de Buscat şi am căutat alte variante nu prea lungi. Posibilităţi sunt multe şi de aceea e aşa complicat. Ceva variante sunt pe un site. O nouă variantă ar fi ca urcarea să fie pe drumul folosit de schiori care trece pe la mijlocul pârtiei vechi.

Un iepure – atat am reusit sa ma apropii From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

Dar să revin la traseul mare. În ziua următoare m-am pornit iar, evident tot pe ploaie. Nu m-am grăbit pentru că ştiam că trebuie să rezist mai multe ore. M-am bucurat că sunt cu bicicleta, nu pentru că sunt mai rapid, că nu eram, dar măcar nu mă udam aşa tare şi nu mă noroiam. Cu tot cu distanţa de la şi spre hotelul din staţiune am parcurs 47km în peste 10 ore (peste 2500m diferenţă de nivel). Sună a provocare, nu? În orice caz eu m-am bucurat că n-am reuşit ziua precedentă, că mă prindea noaptea.

Scarita Belioara From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
poarta simbolica de acces From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
in sfarsit fara poncho From Muntele Baisorii 4 iun

Până la Săgagea m-a plouat nonstop, dar acceptabil. Eram leoarcă la picioare, dar măcar papucii mei de MTB erau suficient de cramponaţi ca să n-am probleme la mers pe jos. Am făcut multe poze şi am bâjbâit de câteva ori cu gps-ul în mână. La Răscruce am lăsat bicicleta pentru că era o povară s-o car  prin rezervaţie. Erau porţiuni unde m-aş fi putut duce pe ea în condiţii normale, dar cu ploile acum alunecai şi n-aveai nici o siguranţă: nu ştiai ce e sub covorul de frunze – pietre sau crengi, pe single- trailuri era şi mai greu cu smocurile de iarbă. În plus eram singur şi nu vroiam să risc. Spectaculos traseu, dar foarte solicitant. N-aveam cum să fug pe acolo în condiţiile în care eram, dar şi aşa, umbând, n-a fost uşor. Să se pregătească maratoniştii la un Hercules cu aspecte de Piatra Craiului. Şi dacă e de ploaie, să aibă musai măcar o foiţă şi ceva pe cap, că nu vor termina în grabă. E drept că eu, în nemernicia mea, am parcurs traseul ce înconjoară rezervaţia în sens invers (nu m-a lovit soarele în cap), dar chiar nu contează. O parte din poze le-am cam ratat, dar tot sunt semnificative.
Baftă la concurs, peisajele sunt superbe!

From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
un triunghi albastru interminabil From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun
Mar 302013
 
locul 1 veterani +40 ani

Update: adaug link la clip pe youtube de la organizatori:

Se vad amanunte de concurs, majoritatea concurentilor, eu apar şi la podium http://youtu.be/5ZAU_yAf4Oo?t=23m29s şi spunând câteva cuvinte la finalul cursei http://youtu.be/5ZAU_yAf4Oo?t=17m20s 

Doja XCO Oradea 2013 a fost prima etapa din cele trei pe care Velosport Oradea doreste sa le organizeze in acest an sub numele de XCOradea Series. E, altfel spus, “Oradea pedaleaza”. Anul trecut am participat la Cupa Crater Betfia si mi-a placut foarte mult traseul, a fost provocator pentru mine si am mai si invatat cate ceva. Acum , in aceeasi companie – cu familia Ciobanu – am purces iar la Oradea inca de vineri.

Am avut in acest weekend de ales intre un concurs de schi de tura langa Toplita – in Calimani, o tura de schi/schi tura la Obarsia Lotrului – Transalpina si concursul de faţă. A fost foarte grea alegerea dar pana la urma am concluzionat: 6 luni de iarna mi-au ajuns, mi s-a facut dor de concursurile de MTB. E drept ca vremea era execrabila, decretată de meteorologi cu inundatii şi ploi în rafale, dar… Am ajuns la Oradea pe ploaie, a turnat cu galeata toata noaptea ce a urmat. Am facut cateva poze vineri la inscriere.

vineri seara pe traseu

Sambata ne-am luat inima-n dinti si am plecat sa luam startul pe o ploaie blândă. Când am ajuns am fost surprinşi să vedem multă lume ce forfotea, dornică de o schimbare, de activitate. În fond, mai întâi o schimbare trebuie s-o vrem în noi.

pregatire, multumesc pentru poze lui Ovidiu Ciobanu  si celor de la Velosport Oradea
asezare la coada de start
cei mai buni in faţă

Se ia startul, traseul este foarte bun pentru a te învăţa cu noroiul şi pedalatul prin şuvoaie de apă. Am fost mulţumit de Maxxis Medusa de 1,55 cu care am umblat, ajungeam urgent la baza tare de sub noroi, atât că la unica săritoare am preferat să alerg pe lângă bicicletă de frică să nu mă înfig prea tare în pământ şi să cad în noroi. Foarte faine senzaţii, mi-a plăcut cu bicicleta prin noroi şi, aşa cum la Winter Race-ul de la Cluj am preferat să stau cât mai mult pe bicicletă prin zăpadă chiar dacă simţeam că eram mai rapid alergând, tot aşa şi acum mi-am încercat priceperea prin noroi, în tura doi  –  ultima a mea – am reuşit să merg pe MTB chiar mai bine, deşi nu cred că am fost mai rapid. Dacă nu eşti în concurs, cu alţii în jur, e greu să te stimulezi să faci trasee în condiţii de acest fel, deci am profitat de ocazie.

 

la finish

Am încheiat 2 ture în 52min06sec (neoficial, după gps) şi am reuşit locul 1 la veterani +40 de ani. Andy lui Ovidiu a încheiat pe locul 2 la categoria lui – nu i-a fost uşor – bravo, iar de la Cluj au mai venit de la noul club Interteam Eli (locul 1 elite), Dan Boldi (locul 3 elite), iar de la BikeSport Oli (locul 1 la categoria lui, cred că şi la general amatori), Rusu Doru şi Beni.

podium la +40 ani

Închei felicitând organizatorii pentru voinţă şi tot ce-au făcut, pe voluntari şi mai mult pentru că pentru ei cred că a fost cel mai greu şi bravo competitorilor şi spectatorilor lor.

Pun totuşi şi o traseul înregistrat pe gps, am creat şi un segment pe Strava pentru a se putea compara lumea (timpul pe o tură).

Daţi clic pe “View the Full Leaderboard on Strava” – aşa va apărea traseul.

Aug 142012
 
Se termina concediul! Intru in panica. Sunt obosit dupa atatea calatorii, concursuri. Copiii sunt la ţară, maşina e defectă. Am limitări de mişcare dar singur e mai uşor. Mă uit pe calendar, vorbesc cu prietenul Ovidiu care mă poate ajuta cu transportul. Am trei opţiuni: Traversarea Tarniţei – înot – asta ar fi fost prima opţiune, fiind şi aproape, şi după ce am fost la mare unde cât de cât am şi înotat; din păcate înscrieri la faţa locului nu acceptau, m-am uitat şi pe forum unde s-a întrebat lucrul acesta; cum am fost tot plecat am ratat înscrierea online – nu reţinusem amănuntele. A doua opţiune era concursul de maraton de la Rânca – Transalpina, dar era departe şi Ovidiu s-a decis pentru a treia opţiune – concursul de XCO de la Betfia, organizat de Velosport Oradea.

poze de la organizatori şi spectatori, mulţumesc pentru ele
traseul de anul trecut, în mare la fel şi-n acest an
Andy al lui Ovidiu avea şi el proba lui, eu aveam de parcurs 3 ture  de 4,6km la amatori – veterani. M-am interesat de acest concurs, mai ales că eu nu eram mare fan al concursurilor tehnice de tip XC, nefiind un expert in coborari şi-n plus neavantajându-mă cursele scurte şi intense. Ce m-au determinat să plec a fost relatarea lui Eli de anul trecut şi gândul că repetiţia e mama învăţării şi astfel am şansa să devin mai bun acolo unde mă consider mai slab – la probele tehnice. Ceva urme trebuie că au rămas dupa cantonamentul de MTB cu clubul Clujul Pedalează la Doda Pilii, unde antrenorul principal a fost Blazso Marton – campionul Ungariei la maraton. E drept că poate să te antreneze oricine şi să n-ai rezultate dacă nu continui să practici ce ai învăţat. La câte cursuri n-am fost în diverse domenii, câte am învăţat la facultate şi cu ce-am rămas? Fix numai cu cunoştinţele pe care le-am aplicat regulat.

la start
vedere de sus spre zona de start
pe o urcare în tura 2
Şi vreau să spun că am căpătat ceva frică după cele citite la Eli: traseu interesant, sigur vine şi anul acesta că i-au plăcut coborârile, înlănţuirile… Când spune aşa ceva cineva de la elite pentru mine însemna până de curând că n-am ce căuta acolo. Acum, ce să fac, doar n-o să stau acasă… Îmi iau măsuri de prevedere şi-mi caut printre cauciucurile câştigate de nevastă la concursuri ceva bun şi pentru downhill, că eu cam rar pe podium şi n-am pasiunea cumpărării de cauciucuri. Las la roata spate “The Captain” de la Specialized dar în faţă schimb Race King cu Continental Rubber Queen de 2.2. E greu, spre 900g, sunt mai lent cu el, l-am folosit doar o dată iarna la “Clujul Pedalează pe zăpadă”, dar merg pe siguranţă. Pun cu mine şi Rocket Ron – dacă mă simt confortabil la antrenamentul pe traseu sâmbătă poate la concurs trec pe cauciucul mai rapid.

zona “Piton”
tot acolo, am reuşit să cobor în turele 2 şi 3
Ajung la traseu cu Andy, el fiind sub 14 ani n-are ce căuta în mod normal pe traseul de adulţi aşa că mergem cu prudenţă. Mă bucur că sunt făcute “chicken line” în toate porţiunile abrupte şi astfel putem testa şi cât pot câştiga ca timp dacă merg pe direct (Andy cobora pe chicken line în general). Sunt secunde bune aşa că merită să mă strădui. Facem şi pauze după urcări, să nu fim prea obosiţi şi să ne putem concentra pe coborâri. Totul merge ok, evident nu de la prima încercare (acesta e unul din avantajele majore la o probă de XC – că poţi exersa şi ai timp să cunoşti tot traseul) în afară de porţiunea “Piton” unde nicicum nu-mi pot face curaj să cobor pe bicicletă – am încercat de trei ori. Mă sperie prea tare stâncile de pe coborâre şi ştiu că trebuie să mă plasez din timp corect ca să atac coborârea fără să mă înclin, trebuie să intru cursiv, ce să-i faci, nu-s bun la downhill şi n-am să fiu niciodată. Cu ceva concluzii tot am rămas de acolo: poate adrenalina mă va face să reuşesc ceea ce n-am reuşit acum şi chiar în cazul când n-am curajul necesar tot mai bine cobor alergând pe acolo decât să pierd vremea pe chicken line unde tot trebuie să schimb direcţia.
De urcări n-am mult de povestit, am reuşit să fac unele pe penultimul pinion dar am fost convins că-n cursă n-am să reuşesc de fiecare dată din cauza oboselii şi ritmului.

În sfârşit vine ziua cursei, după o noapte când a tot plouat. Mă gândeam că vor fi concurenţi care să renunţe la concurs din această cauză, eu fără să simt un imbold deosebit m-am înscris şi am plecat urgent pe traseu, să fac măcar prima coborâre abruptă – “Pizza” şi să-mi dau seama de starea traseului după ploaie. Am rămas pe Rubber Queen, deşi traseul era ca-n ziua precedentă, chiar mai bine încă – nu se ridica colbul.
Am fost 44 concurenţi fără să pun la socoteală copiii, din care 10 la elite. A fost şi lume bună, de la echipele Maros, NoMad Merida şi DHS, spectatorii au avut ce vedea, inclusiv căzături mai mult sau mai puţin fericite. Sper ca toţi participanţii să fie acum bine şi fără reparaţii capitale.
Am avut o cursă destul de liniştită, cu unele aspecte ce le-am prevăzut la antrenament. N-am fost prea vesel pe urcări, nu-mi dau seama de ce, încă de la prima tură urcam pe ultimul pinion şi ceea ce speram să nu se întâmple au facut-o 4 de la elite: am fost depăşit (outlapped) în tura 3, ultima a mea,  în ordine de Radu Tudor, Elisei Miron, Dobai Robert (cred) şi, evident, de câştigătorul la elite – Kelemen Arpad. În prima tură am cam fost încetinit şi am încurcat la rândul meu pe cineva pe porţiunea “Piton” unde am coborât în alergare, dar din a doua tură n-am mai avut trafic intens, m-am putut concentra mai bine şi am reuşit fără probleme să cobor pe bicicletă tot. După ce l-am văzut pe băiatul accidentat la mână am devenit mai prudent şi m-am străduit să stau concentrat pe toată durata coborârilor, chiar dacă eram pe porţiunile mai simple. Am constatat că era să ies în decor de câteva ori pentru că mă relaxam imediat după ce mă felicitam în gând că am trecut cu bine de părţile dificile.

podium la veterani +35 ani

clasamentul, cu porţiunea veteranilor

Am încheiat pe locul 2 la veterani +35 ani, la aproape 5 minute de locul 1 dar şi la 10 minute de locul 3. Dacă venea mai multă lume nu cred că prindeam eu podiumul. Am mers relativ constant, cam 24 minute pe tur.
A fost un traseu pentru care a meritat să vin, aşa cum a fost descris de cei mai buni ca mine. S-au făcut o mulţime de poze, filmări, mulţumesc pentru ele. Bravo organizatorilor, ne revedem la concursuri până anul ce vine.

podiumul la băieţi 10-15 ani

Felicitări şi la Andy că a luat locul 1 la băieţi 10-15 ani, l-am stimulat şi eu cum am putut, e drept că nu toate expresiile mele au fost tocmai ortodoxe. Păcat că n-au reuşit să vină şi colegele mele de club, era interesantă ca reper o luptă cu cele de la DHS Tibiscus. Rămâne pe data următoare.

Jul 312011
 
Am sa incep cu o poza:

echipa TrussstInMe – cu Loti din Ineu la IronBike 2011, mai sunt cateva poze pe picasa
sponsor bicicleta: Shine (Jet Power Team)

si cu dictonul “Alea jacta est”. De fapt comentariul la poza de mai sus (uploadata vineri, inainte de concurs) a fost:Alea jacta est! Cu o zi inainte se stiu castigator
ii :)!
Am gasit si sponsori, bicicleta nu-i a noastra! ” De ce echipa TrussstInMe? De ce noi pe locul 1 inainte de a incepe concursul? De ce a plouat asa cu spor? Daca doriti sa stiti raspunsul la aceste intrebari si la multe altele care abia se infiripa in gandul vostru, atunci … N-am sa va ametesc si plictisesc cu o poveste lunga, am sa scriu pe capitole, in fond de aceea s-a inventat si programarea structurata, montajul neliniar etc. Si sper ca n-o sa luati in serios tot ce scriu in continuare.
Despre ce vorbim…


Bike route 741385 – powered by Bikemap 


Concursul IronBike  – un concurs deosebit: de anduranta – peste 4000m diferenta de altitudine pozitiva, peste 240km de parcurs cu MTB-ul, dar mai ales, pe echipe. Pentru mine asta a fost adevarata provocare: mersul pe bicicleta cu un partener, in cadrul unei echipe. La o asa distanta, la cat de greu poate sa fie, trebuie sa fii constient ca nu se mai pune problema doar la ce-i bine pentru tine, la aspiratiile tale. Nimic nu-i numai al tau, se vorbeste cu “noi”, e ca in familie: daca nu-i merge bine la cineva, merge prost la toti.

startul la ora 4.30 – foto Anca Dogaru
Cum s-a sfarsit: intreruperea cursei la Stana de Vale, dupa doar 110km – punctul de control 5 datorita conditiilor meteo nefavorabile. Toata lumea a fost urcata in microbuze si valea la Baile 1 Mai, unde a fost si startul cursei. Nu s-au mai dat medalii de finisheri, nu ca n-ar fi meritat multi dintre noi, dar traseul parcurs de noi a fost neconcludent.

Realitatea e ca a chiar plouat. Maus – pardon, echipa Ornubea – castigatorii de anul trecut au fost si de asta data primii la Stana de vale. Si s-au pus pe asteptat. Si urmatorii la fel. Daca ei au ajuns la ora 9 (startul cursei a fost la 4.30 dimineata) la PC4 – Budureasa, noi (TrussstInMe) am ajuns la 10.40 acolo (pozitia 15 in clasament), iar diferenta a crescut pana la PC5. Pe noi ne-a plouat 8h5min, pe ei 6ore. Cand m-a intrebat cineva daca a plouat chiar tot timpul, am spus nu chiar, dar asta pentru ca n-am luat in considerare ploaia usoara. Pe urcarea spre Stana de Vale (15km) a fost ploaie nonstop din categoria “ciuciulete intr-un minut”. Si sus se pare ca a plouat asa ore intregi.
Decizia organizatorilor de intrerupere a fost inteleapta – a protejat concurentii, dar dureroasa pentru multi. Devreme ce i-a oprit si pe primii sositi (care au stat cateva ore pana i-a luat microbuzul) inseamna ca au avut motive serioase dar si ca… ceea ce nu s-a spus… s-a sperat probabil in schimbarea vremii, urmand ca fiecare echipa sa plece cu decalajul de timp fatza de primii la PC5. Sau poate ca la decizie a contribuit si faptul ca n-au iesit castigatorii din prima poza…

PC1 – langa mine e Loti – foto Anca Dogaru
Vremea. S-a prognozat cod galben, asa a si fost. Dar nu se astepta nimeni sa nu fie nici o speranta. Si nu pot sa nu ma gandesc la concursul meu de maraton de la Cluj – primul meu concurs de alergare, cand am tot sperat sa ploua ca sa se mai “niveleze” valorile. Atunci nu s-a intamplat, a fost acum cat pentru doua maratoane. In orice caz, n-am sa-mi mai doresc ploaie la concursuri, mai bine ma antrenez mai mult.
Primele concluzii: Organizatorii – de treaba. De fapt, la cate concursuri de MTB si nu numai am participat, am observat ca la toate e tot mai bine, oamenii invata si comunica. Un plus mare pentru Tibi care m-a ajutat fara comentarii la schimbarea de concurs – am trecut de la PCMB (Padurea Craiului Bike Marathon – 135km, individual) la IBO (IronBike Oradea- 240km, pe echipe). Am dat bani la concursul asta, mai multi ca la altele, dar a meritat: am primit un tricou de profesionist (si ca material, si cu reclame, parca as fi super-sportivul anului si firmele se calca in picioare sa-si puna siglele pe hainele mele), pe traseu am avut de toate ca mancare (stiam asta de la Voichita care a fost anul trecut – ea si Vlad – Cecenii – au ajuns primii dintre echipele mixte la PC5 – felicitari) asa ca nu mi-am pus mare lucru in bagajul de drum, n-au fost organizatori la fiecare intersectie dar nu s-a simtit lipsa lor – a fost bine marcat – eu (noi) n-am facut excursii pe langa traseu decat de doua ori (pentru cat sunt eu de atent e foarte bine) – normal ca aveam si gps cu traseul, dar ce mai conteaza. Numarul de la bicicleta e personalizat cu numele meu si al echipei …noastre – am sa-l pastrez. Am primit si road-book – o carticica color cu punctele de control si alimentare, cu amanunte tehnice legate de traseu si chiar cu “meniul” de la fiecare punct de alimentare. Restul a depins doar de noi si de… vreme.

poze Anca Dogaru
Planurile mele. Avand in vedere ca am ratat Ironman Oradea (ma batea gandul – ma credeti sau nu) din motive de concediu, stiam de anul trecut ca IronBike e ceva sau poate fi ceva deosebit. Asa ca m-am obosit sa tin minte evenimentul, si eu am memoria destul de mica si deci scumpa. M-am gandit ca imi gasesc eu un prieten dornic sa participe cu mine in echipa la concurs. Variantele au cazut. Daca e si de o varsta onorabila, cu atat mai bine: stiam ca se premiaza separat si categoria 80+, adica echipa castigatoare la care suma varstelor partenerilor e peste 80 de ani. Am fi avut sanse, trebuia doar sa terminam (eram singurii). Nici asa n-am gasit. Iar aveam sanse daca participam cu o fata. Iar n-a fost sa fie – gandul meu era la sora-mea, cu care ma incadram si la 80+, si la mixt. De varianta din urma chiar imi pare rau: ar fi insemnat si un remember – perioada din adolescenta – facultate cand mergeam cu semicursele in excursie la bunica, la matusi. Si nu erau aproape: 90km la bunica si de acolo inca vreo 150km la matusi. Si pe atunci nu prea gaseai nebuni sa faca asa ceva.
Crearea TrussstInMe. Nici o varianta IBO pentru mine, nu-i nimic: ma inscriu la maratonul de la Oradea, unde la varsta mea chiar am sanse la podium. Dar, ca sa nu raman cu regretul probei “regina”, am dat anunt ca la mica publicitate pe forumul IBO. Nici o reactie multa vreme. In fond, e o mare responsabilitate, te legi de un om pe care nu-l cunosti. Daca vezi un anunt de acest fel, in primul rand te intrebi cum poti avea incredere in cineva care crede ca o echipa se formeaza doar prin alaturarea lui unu la unu: ori e dili, ori are o problema, ori are mai multe probleme. O sansa infima e sa fie normal. Asa ca nu mi-am pus mari sperante. In fond, parerea mea despre cine ma alege – stiti care-s cele trei variante – cele din fraza precedenta. Si totusi: un mail respectuos de la Loti din Ineu  – Arad. I-am raspuns, i-am pus cateva intrebari, m-am gandit initial sa-l las sa raspunda si apoi sa dau pe google pentru confruntare, dar nu am rezistat 24 de ore pana mi-a raspuns el… Mi-am ascultat si instinctul si nu am gresit: ma bucur ca am castigat un prieten. E asa cum trebuie in primul rand sa fie un prieten: corect, de incredere. Dar, ca sa marchez indoielile (si ale mele, si probabil ale lui), am pus numele echipei dupa “Cartea Junglei” – eu – sarpele Kaa, Loti – Mowgli si numele echipei dupa expresia “Trust in me” a lui Kaa. 
Pregatirea: Fiecare dintre noi cum a putut, nu ne-am vazut decat la locul de start. E drept, am sosit amandoi (eu cu familia) joi. Ne-am tot scris, ne-am tinut in priza pana la intalnire. Loti a si facut urcarea de Stana de Vale de doua ori.  Foarte serios, treaba asta chiar m-a impresionat. Si s-a si vazut de fapt “la fatza locului”, ceea ce-i si mai important. Eu am refacut Maros – maratonul de MTB – proba de 80km, care, cu tot cu sosea (plecare de acasa) a fost 117km. Am stat dupa oi, am gonit caini, am ridicat bariere, am deschis porti, am trecut peste copaci doborati, n-am facut pene pe coborare ca anul trecut de la pietrele tetraedrice. Si am scos un timp multumitor fara sa palpitez. Nici o problema, din punctul meu de vedere incadrarea in timp la punctul eliminatoriu CP5 nu-i o provocare, mai ales cu atata sosea. Distante lungi am mai parcurs. Cea mai lunga distanta a fost, culmea, tot cam 240km, de la Balea Lac la Cluj, pe vremea cand aveam cursiera. Mi-au trebuit 13 ore. E drept, eram cu cursiera, numai pe sosea si eram mai tanar. Dar veneam dupa triatlonul de la Transfagarasan, tinut cu o zi inainte, eram incarcat cu doi rucsacei, cort, sac de dormit etc. Doar la Aiud mi le-au luat niste prieteni in masina. Si nu tineam sa bat nici un record. Tin minte si acum ce am gresit, din graba de a da bagajele: ce stresat eram sa nu fac pana, cum calculam in cat timp as face distanta pe jos pana la trenul din Campia Turzii; ma ardea stomacul si n-am putut cumpara decat ciocolata, pe atunci nu era de mancare peste tot si la orice ora.
Oricat am discuta, e clar ca in doi problemele care pot aparea nu se dubleaza, ci se tripleaza – ca sa fim optimisti. Asa ca vineri am avut program de pregatire bicicleta si echipament pentru variantele ploicica si ploaie serioasa, urmand ca inainte de start sa hotaram ce era evident: ploaie.
Startul: La 4.30 startul, dar noi trebuia sa fim pe 4. A stiut bine Tibi, au fost care-au intarziat. Si eu am avut emotii, m-am speriat ca nu-mi mai vine partenerul. De uitat n-a uitat decat sa-si umple bidonul. Cred ca a avut si emotii: e mai tanar, precis i-a fost frica ca-s ca o soacra. Nu-i problema de apa, ca asa de frumos ploua…
Tibi ne intreaba pe cei cativa sositi: se gandeste sa amane startul. Era ploaie peste tot pe traseu. Poate avea informatii si de la Stana de Vale. Parerea mea a fost sa asteptam ora de start si hotararea s-o luam cu totii. S-a votat pentru pornirea la timp, cred ca nimeni nu credea ca o sa ne ploua fara incetare.
Am fost echipat la modul sumbru, cum niciodata n-am facut-o: pantaloni scurti (semn de optimism) dar cu incalzitoare de picioare (cumparate cu 2 zile inainte), tricou si incalzitoare pentru maini, foita dar fara maneci si peste … un poncho de bicicleta (si acesta inaugurat acum si luat tot de doua zile). Am inaugurat si sosonii aceia care se iau peste papuci, castigati de mine la MarosBike Maraton si despre care credeam ca-s doar un lux si ultimul lucru pe care l-as cumpara ca echipament si ca se folosesc doar iarna. Si am facut foarte bine ca le-am avut pe toate. N-am suferit de frig, n-am tremurat nici pe ploaia aia cainoasa din final. Si am parcat picioarele de n ori in apa, eram ud leoarca.

Spre PC3 – Cabesti – poza Livia

Evenimente: Normal, la rubrica asta e ca la stiri: daca te iei numai dupa ele, parca ai trai in iad. Iti creezi impresia gresita ca lucrurile n-au mers bine. Dar daca tii cont ca au fost pentru noi 8 ore de mers impreuna si de restul timpului n-am pomenit nimic…
Primul incident: coborarea din padurea Betfia, chiar la inceput, cand era inca noapte. Drum de caruta. Trec prin apa ca de atatea ori. Dar, surpriza: ma infund in apa pana aproape de partea de sus a rotii. Oprire involuntara, deja sunt ud la picioare. Loti, in spate, cade in apa. Nu ma uit, ies cat de repede pot din sant si continui drumul. Din cand in cand il strig. Imi spune la un moment dat ca-i ok. Cred tot timpul ca-i in spatele meu. N-am observat cand m-a depasit, eram probabil atent la cei din fatza. Strig in continuare si-mi tot raspunde … Loti. Dar alt Loti, din pacate. Cand mi-am dat seama, am inceput sa merg tot mai incet. La sfarsitul coborarii m-am oprit. Si astept, imi dau jos puncho-ul. Trec multi, Loti nicaieri. Ma intorc, cred ca am parcurs vreo 600 de metri. Intreb pe intarziati daca au vazut pe cineva accidentat. Nimic. Suna telefonul. No frate, or fi organizatorii. Am dat de… Cand colo, Loti. Ma asteapta, ce fac de nu vin. A parcurs ceva distanta pe sosea, i-au spus unii ca-s mai in spate si vin mai incet. Prima mea reactie: pai cum de esti cu telefonul, doar am stabilit ca il iau pe-al meu (cu ocazia asta ii felicit pe organizatori ca au spus sa-si ia fiecare telefon, desi in regulament e trecut minim unul) si de fapt, de ce nu mi-ai spus ca l-ai luat? Ca altfel reactionam. Apoi… Si de ce nu m-ai asteptat cand ai vazut ca nu vin? Si ca nu raspund? De fapt de ce nu m-ai strigat? Si cum de ai incredere in ce-ti spun altii, pe care nu-i cunosti? In sfarsit, cred ca am fost putin furios. De parca pe mine ma cunostea tare bine… Dar mersul pe bicicleta e un calmant deosebit, il recomand, in cazul cand nu aveti posibilitatea de altceva. Am pierdut peste 10 minute si sigur eram ultimii. Am depasit vreo doua echipe pana la reintalnire. Apoi sa nu credeti ca au fost numai pupaturi… vorba vine. Dar in fond, pana la noaptea urmatoare, n-o sa se mai intample.
Alte incidente: In afara de clasicele greutati in schimbarea vitezelor dupa trecutul prin parauri, nimic deosebit. Cinste noua!
Pregatirea din cursa: Fiind in echipa, cu Loti pentru prima data alaturi, trebuia sa existe si asa ceva. El e mai tanar, eu mai cu experienta. Nu puteam rata soseaua, stiind ca finalul va fi tot pe sosea sau pe ceva asemanator. In primul rand ne-am cam dat seama cum stam ca performante: un plus pentru mine, dar la distanta lunga nu se stie pana cand. La portiunile mai tehnice, el e mai bun, cred ca trece prin parauri cand merge zilnic la serviciu. Exersam mersul la plasa, cateva reguli. La MTB nu prea ai ocazia asta, numai daca esti masochist si mergi sute de km pe sosea cu el. In plus, creeaza probleme soseaua uda, ce sa-i faci. Alta proba: impinsul. La asta iar ma pricep si am si ocazia sa exersez cu copiii. Unde vedeam ca lasa pedala mai moale, incercam. Intr-un fel e deranjant, te simti putin ofensat, dar e important pentru final. Caderi fizice putem avea fiecare si, spre deosebire de pauzele pe care le hotaram impreuna, chestiile astea nu le poti programa. Si cand te impinge cineva, trebuie sa stii sa profiti, sa rezisti tentatiei de a accelera prea mult cand simti ca ti-e mai usor, din dorinta de a demonstra ca esti ok. In sfarsit, toate acestea n-au avut un impact major asupra timpului nostru, scopul era sa avem un limbaj comun acum, cand suntem lucizi, nu dupa ce suntem rupti de oboseala.
Finalul. Din pacate, a fost sa fie la sfarsitul urcarii de 15 km spre Stana de Vale. Ne incadram in timp, totul a fost ok in afara de vreme. Ca sa zic asa, cel mai destept cedeaza. Loti a urcat neasteptat de bine, cred ca s-a vazut pregatirea lui pe pantele acelea, stia si unele amanunte. Pana am uns eu lantul si schimbatoarele la CP4, ca nu mai faceau fatza, el a luat-o inainte, in ideea ca-l ajung. Am depasit repejor vreo doua – trei echipe, dar de ajuns l-am ajuns destul de greu. Dupa ce m-am apropiat la 20-30 metri de el, parca aveam o munca de Sisif inainte. L-am ajuns abia dupa ce cineva dintr-o masina ne-a descurajat, spunandu-ne ca sus e gata cursa.  Si mai aveam vreo 7 km de facut pana la CP5 si mergeam binisor. Ce sa-i faci, pe ultimii 3 km ne-au depasit doua echipe si oricat am incercat sa-i depasim in ideea ca sus e finishul si ordinea conteaza, n-am reusit. Pe clujenii din echipa 42, cu care ne-am tot intretaiat caile, aproape ca-i puteam depasi, dar m-a pus michiduta sa-i motivez: am trecut pe langa ei, mergeau pe jos, si la constatarea lor ca nu merg asa repede fatza de ei desi-s pe bicicleta, le-am spus ca asa-i dar face bine la moral. La scurt timp au incalecat pe-o sa si dusi au fost.
Sus, padure de biciclete pe jos si plin cortul de oameni. Cand l-am vazut pe Maus am stiut ca-i sfarsitul  Pana atunci n-am crezut. Ma gandeam ca exista si varianta de rezerva cu ocolirea varfului Poieni, ca poate primii au trecut si n-o sa aiba incotro organizatorii si o sa lase si pe altii dupa ei. Bagajele ne asteptau tot acolo, ne puteam schimba (eu ma gandeam sa raman tot asa), stateam 10minute sa ne revenim si sa ne facem planul de bataie dupa cum stabillisem, in functie de pozitia in clasament si dupa cum ne simtim si… asta e. N-am prea avut ce sa spun, banuiam ca au avut destul timp de discutat echipele sosite inainte si, cu toate ca m-am uitat atent, n-am vazut urme vizibile de incaierari :). Tunete si fuljere poate au fost, dar nu le-am vazut.

poza participanti IBO si PCMB – poza de la Edina

Datele TrussstInMe: 111,11km (1km s-a adunat din aventura de inceput si cele 2 tatonari de rataciri), 7h27min mers efectiv, 8h5min timpul total, 14,9km/h media la mers.
Ne vedem la Garana, daca ploua si acolo categoric s-a schimbat clima in tara asta si o sa incepem sa facem concursurile de MTB iarna.
Felicitari la toti, inclusiv la PCMB-isti! Ei au terminat cursa si, ca sa ma exprim in termeni fotbalistici: Huo! 🙂 Trebuia sa le organzam o ambuscada in padurea Betfia!
Felicitari Loti! Si multumesc pentru incredere! A trebuit sa depunem armele mai repede, asta e. Noi suntem singurii IBO-isti cu poza pe podium! Eu sunt mai tare in pronosticuri ca baba Omida! Ofer consultanta de specialitate!
Un link la un comentariu de-al meu – cred elocvent, despre IBO: ciclism.ro/ironbike
PS – pentru Loti: Am uitat ca suntem doi. Astept cenzura! Si, daca vrei, varianta ta.