XCO la Betfia – Cupa "Crater"

Andy al lui Ovidiu avea şi el proba lui, eu aveam de parcurs 3 ture  de 4,6km la amatori – veterani. M-am interesat de acest concurs, mai ales că eu nu eram mare fan al concursurilor tehnice de tip XC, nefiind un expert in coborari şi-n plus neavantajându-mă cursele scurte şi intense. Ce m-au determinat să plec a fost relatarea lui Eli de anul trecut şi gândul că repetiţia e mama învăţării şi astfel am şansa să devin mai bun acolo unde mă consider mai slab – la probele tehnice. Ceva urme trebuie că au rămas dupa cantonamentul de MTB cu clubul Clujul Pedalează la Doda Pilii, unde antrenorul principal a fost Blazso Marton – campionul Ungariei la maraton. E drept că poate să te antreneze oricine şi să n-ai rezultate dacă nu continui să practici ce ai învăţat. La câte cursuri n-am fost în diverse domenii, câte am învăţat la facultate şi cu ce-am rămas? Fix numai cu cunoştinţele pe care le-am aplicat regulat.

la start

vedere de sus spre zona de start

pe o urcare în tura 2

Şi vreau să spun că am căpătat ceva frică după cele citite la Eli: traseu interesant, sigur vine şi anul acesta că i-au plăcut coborârile, înlănţuirile… Când spune aşa ceva cineva de la elite pentru mine însemna până de curând că n-am ce căuta acolo. Acum, ce să fac, doar n-o să stau acasă… Îmi iau măsuri de prevedere şi-mi caut printre cauciucurile câştigate de nevastă la concursuri ceva bun şi pentru downhill, că eu cam rar pe podium şi n-am pasiunea cumpărării de cauciucuri. Las la roata spate “The Captain” de la Specialized dar în faţă schimb Race King cu Continental Rubber Queen de 2.2. E greu, spre 900g, sunt mai lent cu el, l-am folosit doar o dată iarna la “Clujul Pedalează pe zăpadă”, dar merg pe siguranţă. Pun cu mine şi Rocket Ron – dacă mă simt confortabil la antrenamentul pe traseu sâmbătă poate la concurs trec pe cauciucul mai rapid.

zona “Piton”

tot acolo, am reuşit să cobor în turele 2 şi 3

Ajung la traseu cu Andy, el fiind sub 14 ani n-are ce căuta în mod normal pe traseul de adulţi aşa că mergem cu prudenţă. Mă bucur că sunt făcute “chicken line” în toate porţiunile abrupte şi astfel putem testa şi cât pot câştiga ca timp dacă merg pe direct (Andy cobora pe chicken line în general). Sunt secunde bune aşa că merită să mă strădui. Facem şi pauze după urcări, să nu fim prea obosiţi şi să ne putem concentra pe coborâri. Totul merge ok, evident nu de la prima încercare (acesta e unul din avantajele majore la o probă de XC – că poţi exersa şi ai timp să cunoşti tot traseul) în afară de porţiunea “Piton” unde nicicum nu-mi pot face curaj să cobor pe bicicletă – am încercat de trei ori. Mă sperie prea tare stâncile de pe coborâre şi ştiu că trebuie să mă plasez din timp corect ca să atac coborârea fără să mă înclin, trebuie să intru cursiv, ce să-i faci, nu-s bun la downhill şi n-am să fiu niciodată. Cu ceva concluzii tot am rămas de acolo: poate adrenalina mă va face să reuşesc ceea ce n-am reuşit acum şi chiar în cazul când n-am curajul necesar tot mai bine cobor alergând pe acolo decât să pierd vremea pe chicken line unde tot trebuie să schimb direcţia.
De urcări n-am mult de povestit, am reuşit să fac unele pe penultimul pinion dar am fost convins că-n cursă n-am să reuşesc de fiecare dată din cauza oboselii şi ritmului.

În sfârşit vine ziua cursei, după o noapte când a tot plouat. Mă gândeam că vor fi concurenţi care să renunţe la concurs din această cauză, eu fără să simt un imbold deosebit m-am înscris şi am plecat urgent pe traseu, să fac măcar prima coborâre abruptă – “Pizza” şi să-mi dau seama de starea traseului după ploaie. Am rămas pe Rubber Queen, deşi traseul era ca-n ziua precedentă, chiar mai bine încă – nu se ridica colbul.
Am fost 44 concurenţi fără să pun la socoteală copiii, din care 10 la elite. A fost şi lume bună, de la echipele Maros, NoMad Merida şi DHS, spectatorii au avut ce vedea, inclusiv căzături mai mult sau mai puţin fericite. Sper ca toţi participanţii să fie acum bine şi fără reparaţii capitale.
Am avut o cursă destul de liniştită, cu unele aspecte ce le-am prevăzut la antrenament. N-am fost prea vesel pe urcări, nu-mi dau seama de ce, încă de la prima tură urcam pe ultimul pinion şi ceea ce speram să nu se întâmple au facut-o 4 de la elite: am fost depăşit (outlapped) în tura 3, ultima a mea,  în ordine de Radu Tudor, Elisei Miron, Dobai Robert (cred) şi, evident, de câştigătorul la elite – Kelemen Arpad. În prima tură am cam fost încetinit şi am încurcat la rândul meu pe cineva pe porţiunea “Piton” unde am coborât în alergare, dar din a doua tură n-am mai avut trafic intens, m-am putut concentra mai bine şi am reuşit fără probleme să cobor pe bicicletă tot. După ce l-am văzut pe băiatul accidentat la mână am devenit mai prudent şi m-am străduit să stau concentrat pe toată durata coborârilor, chiar dacă eram pe porţiunile mai simple. Am constatat că era să ies în decor de câteva ori pentru că mă relaxam imediat după ce mă felicitam în gând că am trecut cu bine de părţile dificile.

podium la veterani +35 ani

clasamentul, cu porţiunea veteranilor

Am încheiat pe locul 2 la veterani +35 ani, la aproape 5 minute de locul 1 dar şi la 10 minute de locul 3. Dacă venea mai multă lume nu cred că prindeam eu podiumul. Am mers relativ constant, cam 24 minute pe tur.
A fost un traseu pentru care a meritat să vin, aşa cum a fost descris de cei mai buni ca mine. S-au făcut o mulţime de poze, filmări, mulţumesc pentru ele. Bravo organizatorilor, ne revedem la concursuri până anul ce vine.

podiumul la băieţi 10-15 ani

Felicitări şi la Andy că a luat locul 1 la băieţi 10-15 ani, l-am stimulat şi eu cum am putut, e drept că nu toate expresiile mele au fost tocmai ortodoxe. Păcat că n-au reuşit să vină şi colegele mele de club, era interesantă ca reper o luptă cu cele de la DHS Tibiscus. Rămâne pe data următoare.