Aug 192014
 


Au mai trecut două săptămâni, fiecare cu câte o competiţie mai deosebită. Înainte de 2X2 Race am dorit o pauză dar era prea mare tentaţia să plec la Oradea cu familia la concursul de MTB de acolo şi apoi să ne relaxăm la băi. Îmi pare rău că n-am putut fi şi la Răchiţele, la Runsilvania Wild Race, mai ales că nu lipsisem la primele două etape din Runsilvania Tour, dar 2X2 era planificat de mai multă vreme şi eram înscris la echipe, cu Dan Lupşa – partenerul meu de la Bike 4 Mountains. O participare într-o echipă implică o responsabilitate mult mai mare, aşa că la escapada mea la Oradea am ţinut seama să nu risc prea mult pe coborârile tehnice.

alergare si MTB – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cupa Crater din pădurea Betfia – Oradea este o competiţie de XCO care în fiecare an aduce ceva nou la traseul şi aşa destul de tehnic, iar acum nu s-a dezminţit: a pus puţin din traseul de downhill de anul trecut – ştiu că atunci am făcut poze la coborâtori după ce am terminat cursa mea. Au venit ca de obicei păsări mai rare şi scumpe de la noi şi din Ungaria, inclusiv la categoria mea de vârstă. La un XCO trebuie mers cu cel puţin o zi înainte pentru antrenamente şi recunoaştere traseu, că altfel rişti ori să scoţi un rezultat slab, ori o accidentare. A fost bine că duminica a fost cursa, am avut vreme să parcurg traseul sâmbătă chiar de trei ori, o dată de fun cu Tudor al meu. Mi-am tras frână în minte să nu încerc să trec pe săritoarea de la downhill şi să urmez “”chicken line”” acolo, cu gândul la 2X2 şi la Dan. Chiar şi la porţiunea “”Moss”” unde erau nişte rădăcini şi pietre la antrenament am trecut pe lângă, iar la concurs din 3 treceri doar la două m-a prins ambiţia să trec.

multumesc pentru poze – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
harta traseu – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Pe scurt – fain traseu, frumoasă atmosferă, mulţi prieteni, cred că-i cunoşteam pe majoritatea competitorilor. Rămân dator să exersez săritoarea data viitoare când mai trec pe acolo. E greu cu săritorile de tipul acesta, când nu vezi aterizarea din timp, îţi trebuie ceva curaj şi experienţă. Odată ajuns în buza prăpastiei nu mai ai cale de întoarcere, că te accidentezi sigur. La un concurs de la noi, organizat de Clujul Pedalează în Făget la Observatorul Astronomic, pe o coborâre abruptă şi lungă n-am avut de gând să trec, urmând calea mai simplă şi mai lentă. Îmi şi imaginam ce viteză urma să am la capătul coborârii care se termina şi cu un viraj strâns la dreapta. Şi totuşi la antrenamente o dată am trecut. De ce? M-am luat după cineva care mi-a promis s-o ia pe chicken line şi … a uitat 🙂 . Eu eram în roata lui şi până să-mi dau seama deja era prea târziu. S-a terminat repede şi bine, nici timp să înjur n-am avut. În fine, acum trebuia să am grijă să nu stau prea aproape de cel din faţă la porţiunile pe care mă simţeam nesigur.

premiere veterani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
premiere fete 9-11 ani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cursa am încheiat-o pe locul 3 la categorie, după Saroşi şi un ungur. N-am avut evenimente neplăcute, doar mici sâcâieli în special pe ultima tură când mi-a căzut lanţul de două ori de am încurcat puţin şi pe Eli care mă outlappase. Cursa elite a fost câştigată de Logigan, urmat de Marton Blazso. Ai mei au ocupat la cursele lor de copii locul 2 – Andreea şi locul 4 – Tudor. La el acum i-am şi luat o bicicletă mai mare, în ton cu a celorlalţi de vârsta lui.

Bâlea Lac – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Mulţumesc pentru poze Radu Cristi, Mihai Savu, Bogdan Petruţu, Gabriel Solomon, Feel Good Sportegyesulet
A urmat 2X2 Race din acest weekend – trail running – urcare pe Moldoveanu şi pe Negoiu plecând de la Bâlea Lac. Aveam emoţii pozitive, eram determinat. Cu o zi înainte aflu însă că Dan nu mai poate veni – participase la o cursă de biciclete pe şosea şi avea probleme la un tendon. Mi-a părut rău, dar nu doream să renunţ. Aşa că am dat telefon la organizatori şi am fost acceptat la elite. Multe mulţumiri! Apoi mi-am căutat partener de drum şi aşa am ajuns la FB şi … la găsirea unui nou partener de competiţie – Sorin Hosu. Cu toata jena am mai dat un telefon şi totul s-a rezolvat. Echipa UnPicDeTimpLiber avea o modificare de componenţă. Se schimbase situaţia, Sorin era mai tânăr şi cu alt ritm. M-am aşteptat să fiu tot în urmă la început şi am sperat să nu se enerveze prea tare 🙂 . Acum am un nou prieten, îi mulţumesc pentru încrederea acordată. Multă lume şi-a tot schimbat încadrările la înscriere, am şi spus că parcă eram la matrimoniale 🙂 . S-au descurcat organizatorii, deşi au avut de-a face şi cu alte provocări datorate schimbărilor de trasee. Felicitări!

punct de belvedere la Bâlea la sosirea mea vineri – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Doar patru competiţii în echipă am avut până acum – Ironbike Oradea 2011, Bike 4 Mountains 2014, Marathon 7500 2014 şi 2X2 2014. Am puţin ghinion, din cele 4 doar Bike 4 Mountains a fost fără modificări de traseu datorate vremii, fără opriri, anulări. Şi la 2X2 practic elitele şi echipele au parcurs traseul X2, iar cei înscrişi la cursele X1 şi X2 au parcurs traseul Bâlea Lac – lacul Călţun. Iar a fost dezamăgire din partea multora, dar se anunţa vreme proastă cu ceaţă, ploaie şi descărcări electrice după-masa de sâmbătă. Eu eram pregătit cam de orice, aveam ca de obicei şi trackul încărcat ca să nu ne rătăcim. De la o cursă de anduranţă cu mare diferenţă de nivel s-a ajuns astfel la una de skyrunning de lungimea unui semimaraton, cu tot ce implică ea: alt echipament, alt ritm, altă strategie.

From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber
cu Sorin – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Am încheiat pe locul 10, onorabil, la echipe 2X2, fiind pe locul 11 la punctul intermediar Negoiu şi ajungând chiar pe locul 9 pe urcarea finală Iezerul Caprei. A fost cum mi-am imaginat, cu Sorin aşteptându-mă câte puţin la dus şi invers pe final. Pe urcarea Iezerul Caprei l-am ajuns pe Adi Cosma, partenerul meu de la Marathon 7500 care acum concura la elite. Ne-am mobilizat apoi toţi trei şi am zâmbit în gând de câteva ori – întrebam dacă-i ok şi primeam doi de “da”. Pe final, pe ultima coborâre am lăsat pasul şi astfel am terminat pe locul 10, cu 3h59min. Vremea a fost super, s-au făcut şi poze reuşite, traseul a fost cam aglomerat fiind mulţi concurenţi. Ne-am făcut loc unii la alţii, n-au fost probleme. Eu am alergat cam împiedicat cu papucii mei de ultratrail luaţi să fie puţin mai mari, o dată era să şi trag o trântă intrându-mi vârful de la un papuc între stânci şi reuşind la limită pe când eram aproape la orizontală să mi-l salt. Am fost mai prudent apoi, dar tot n-am scăpat de poticneli absurde o vreme.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
urcarea din Valea Vadului, traseu invers ca la BikeFest – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Cum tot s-a schimbat programul şi iar începea ceaţa şi ploaia să-şi intre în drepturi, n-am mai stat la premiere, lasându-l pe Sorin să ne reprezinte, şi m-am îndreptat spre Cluj să-mi iau MTB-ul şi să ajung pe lumină în Staţiunea Muntele Băişorii să-mi reîntregesc familia. Ei erau acolo de joi la un cantonament organizat de Clujul Pedalează pentru cei mici. Dacă eram cu bicicleta la mine alegeam altă variantă – să mă opresc la Sibiu şi să particip la Geiger MTB Challenge, unde în ultimii ani am fost nelipsit 🙂 . Aşa însă duminică am putut participa şi eu la programul copiilor şi nu mi-a fost uşor: după o mică alergare de încălzire de vreo 3km prin pădure, tura de MTB a fost destul de grea – cam 24km de sus-jos, cu unele urcări abrupte care abia le făceam, ajungând până aproape de Scăriţa-Belioara. Mare minune că au rezistat copiii, cu bicicletele lor cu roţi de 24 inch.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
aproape de finish – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Pentru mine urmează triatlonul de la Floreşti unde trebuie să mă străduiesc să termin repejor până pe la ora 12 că am de lucru.

May 262014
 


Evenimentele se succed săptămână după săptămână şi iar mă pomenesc că au trecut două competiţii frumoase, fiecare cu specificul ei.

După ce acum două săptămâni am fost la Ecomarathon Moeciu mi-am zis că nu strică o alternanţă şi să particip la un maraton de MTB la Oradea, prin zona pădurii Betfia (de fapt proba Race, mai scurtă, de 37km), urmat de un nou maraton montan – Maraton Apuseni, organizat de prietenii mei de la la CAR Cluj Universitar. Urma să dau maxim la amândouă, având la fiecare şanse la podium la categorie. Un alt mare avantaj al lor era că de data aceasta puteam la fiecare să merg împreună la întreaga familie şi, în plus, la fiecare exista probă pentru copii şi/sau family. În sfârşit reuşeam să ne reunim, să nu plec singur: chiar dacă e mai greu pentru mine, e incomparabil mai plăcut.

From Crater Maraton Oradea – premiere

Maratonul Crater – MTB – Oradea

Şi uite-aşa am ajuns la Oradea, de fapt la Băile 1Mai. Din planurile noastre iniţiale legate de apă termală, înot, s-a cam ales praful, fiind şi o vreme ploioasă şi fiind cam obosiţi. Am ales să facem recunoaştere la traseul de family şi copii, să stabilim o tactică, să ne încurajăm reciproc şi să sperăm că noroiul de pe traseu nu ne va pune prea multe probleme.

poza Dumitru Lungu – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere
poza X-Factor.ro – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere

A tot plouat noaptea, dar în ziua concursului a fost bine. Traseul în schimb a creat multe probleme tehnice, mai ales celor de la proba de maraton – din aproximativ 30 de concurenţi doar 4 au încheiat cursa. La noi, la Race, bicicletele au rezistat eroic, dar cred că încă câţiva km ne puneau pe butuci şi pe noi. Eu am început cursa acceptabil, dar din păcate o neatenţie la o intersecţie m-a deviat de la traseu şi am pierdut cam 11minute. Aveam doi oameni în faţă, eram în viteză la vale, iar gps-ul meu în astfel de condiţii nu puteam să-l consult, că riscam să derapez. Văzând că nu mai sunt marcaje am început să încetinesc, am mai fost depăşit de cineva, şi plin de speranţă m-am uitat la gps: off course. Schimb scala, traseul nicăieri, trec de la 80m la 800m şi în sfârşit… Mă întorc, trag tare să recuperez. Vin din sens opus 2 concurenţi, mă uit la ei cu speranţa ca gps-ul minte, dar nu pot să mă înţeleg cu ei – sunt din Ungaria. No, nu-i bai, ţineţi-o tot aşa 🙂 . Nu reuşesc să-i fac să se întoarcă. Ajung la intersecţie în sfârşit, parcursesem 3,3km în plus şi cred că eram ultimul. Noroc că eram după numai 5km şi mai aveam şanse de recuperare. Trece ceva timp până văd concurenţi în faţă şi e evident că au altă viteză ca mine. Depăşesc, dar apar probleme de la noroi: de câteva ori era să rup lanţul, care se bloca la angrenaj pe foaia mică – parcă “chain suck” e termenul. Sunt nevoit să opresc, să trag lanţul cu forţă înapoi, mai îmi stric şi avântul la deal. În fine, evit foaia mică cât de mult pot şi rămân … doar cu una, că acum nu mai am trei foi în faţă, că-s mai “deştept”. Asta e, finalul e previzibil, locul 4 la categorie, 2h47min, la 8 minute de locul 3 şi 9 de locul 2. La general n-am stat rău – locul 19 din 79 finisheri, plus vreo 21 de abandonuri.

From Crater Maraton Oradea – premiere
From Crater Maraton Oradea – premiere

Ce m-a bucurat însă e că Andreea şi Tudor au câştigat fiecare la categoriile lor, iar la family au încheiat tot pe locul 1. Au mers împreună, fără soţie, şi s-au descurcat extraordinar. Deja cam devin a 5-a roată la căruţă.

premiere family – From Crater Maraton Oradea – premiere
una din biciclete – From Crater Maraton Oradea – premiere

Le mulţumesc pentru eforturi organizatorilor – clubul Velosport Oradea, mulţumesc voluntarilor pentru încurajări şi fotografilor pentru poze.

dupa start – poza Tudor Sofron – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Maraton Apuseni

De la începutul anului tot aştept concursul acesta. Pentru mine e cel mai frumos traseu de maraton montan de alergare, poate sunt subiectiv, dar clar i se potriveşte denumirea “hoinari prin trecut”. Căsuţele acestea risipite, mulţimea de pâraie, stâncăria de la Scăriţa-Belioara, toate mă poartă cu gândul şi la alte zone din Apuseni. Ţin minte şi acum – cred că au trecut şi 20 de ani de atunci – că am fost în zona Roşia-Montana – Detunata şi în una – două căsuţe mai locuiau bătrâne, dar majoritatea păreau nelocuite. Am intrat cu greu într-una, parcă era casă de pitici! Şi nici eu nu sunt mare. Avea un pat mic, de lemn masiv – mai mult de 1,5m lungime nu era. Pitoreşti casuţe, din bârne nu din scânduri, cu obloane sculptate. Mi s-a făcut inima grea – ce viaţă au avut bătrânii şi pentru ce nimicuri ne frământăm noi. Merită să vedeţi Apusenii, Trascăul e iar deosebit, dar nu aşa pe rutele clasice, ci ca un hoinar, tăind-o aiurea peste dealuri. Şi mă bucur pe de o parte că d-l Dinu şi Marlene au creionat traseul, dar şi mă uit cu tristeţe cum se modifică de la an la an arealul.  Păcat, uitaţi-vă şi ţineţi minte. Măcar atât ne-a rămas, până poate se găseşte o soluţie de îngheţare a timpului.

spre Sagagea – poza organizatori – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Vineri mi-am şi luat liber şi am întins-o mai devreme în staţiunea Muntele Băişorii, doar cu copiii. Diana urma să vină când poate, mai târziu, iar noi trebuia să marcăm traseul de family. Am fost ca de obicei într-o prospecţie cu o săptămână înainte şi am curăţat potenţialele trasee, că anul acesta am avut două. M-am îngrozit de cât s-a tăiat pe La Plopiş, la PA-ul de sus, şi chiar m-am gândit iniţial să includ zona cu doborâturi şi să-i dau şi nume : zona dezolantă. Să vadă şi copiii! Şi … m-am răzgândit. Mai au vreme, toată viaţa vor încerca să îndrepte greşelile noastre. Aşa că am curăţat o potecuţă pe care am marcat-o atunci doar cu crengi uscate din loc în loc, că altfel nu reuşeam să o găsesc decât cu bâjbâituri. Vreo 3 ore am tot marcat, ajutat de cei mici. Le-am mai spus şi să aibă răbdare cu … părintele, să nu se supere 🙂 Ştiu că a fost greu traseul, nu era prea alergabil, dar eu zic că a fost un mic eşantion din cel mare: 155m diferenţă de nivel la 3,2km e ceva. Am luat şi fluierele, sper că v-a plăcut ideea. De tot restul probei s-au ocupat Mihai, Mihaela, Vasilica, probabil că şi din CAR-iştii de la probele mari – eu nu ştiu alte amănunte – anul acesta a fost prima dată când particip ca şi concurent la proba de maraton, în rest tot rotiţă la organizare family şi concurent la family cu copiii. Sper că a ieşit totul bine.

zona dezolanta – From Maraton Apuseni 2014

Povestea cursei mele? Uşor dezamăgit de mine. Am avut o şansă uriaşă la podium la categorie, dată de circumstanţe, nu chiar de merit 🙂 . N-am ştiut să profit, să fiu mai calculat… poate. Asta e, viaţa e ciclică … încă, mai am eu alte ocazii. Am sperat să scot 5 ore, am fost în recunoaştere cu MTB-ul în ziua cu curăţarea de traseu, cam ştiam la ce să mă aştept. Şi până la Dealul Răfăileştilor eram chiar peste normă, dar… Dar aveam probleme cu călcâiele, în special cel drept, de la muratul picioarelor la Crucea Crencii urmat de coborârile abrupte spre Săgagea, unde am tras tare să ajung şi să depăşesc, să fiu acolo unde credeam că-mi e locul în pluton.

pe Dealul rafailestilor – poza Marian Poara – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

E prima dată când mi se întâmplă, aşa că am circumstanţe atenuante. În timp ce urcam mă tot gândeam că poate s-a adunat şoseta, că merită să mă opresc până nu mă apuc de şchiopătat. Dar fiind deal, încă mai puteam fenta călcând mai pe vârfuri oricum. Aşa că am ajuns La Răscruce binişor, în 2h15min parcursesem deja distanţa de semimaraton. Dar urma coborârea şi deja problema devenea importantă. Mă aud strigat din spate – era Geanina. Mă mir, că doar era în faţă nu de mult. Avea şi ea problemele ei. Mă decid să mă opresc şi să mă descalţ. Dau gaiterul la o parte, şoseta e perfect întinsă. Problema e că pielea e toată cute, nu-i de mirare că s-a format perniţă. N-am ce face, trag aer în piept şi dă-i înainte, că înainte mult mai este. Abia de cobor cu pace de 5min/km, plus că mă strădui să calc cât mai drept. Deşi era vale, iau şi singurul activator ce-l pregătisem pentru final, să devin mai optimist. Cu Geanina parcă eram la ştafetă, ba eu, ba ea în faţă. Înainte pe Dealul Răfăileştilor mă distram în gând văzând că-n urma ei se strânseseră o mulţime de băieţi care parcă numai la fusta ei se uitau :). Şi eu eram printre ei, dar n-o puteam ajunge. Acum eram puţin în faţă şi mă împiedic, cad în mâini. Naşpa, în dorinţa mea de a călca cât mai pe vârfuri ţineam gleznele cam rigide. În fine, timpul trece, Geanina se tot duce, ajung la stânci, sunt ajuns şi de Adi Cosma de la CAR. Măcar viitorul meu partener de la Maraton 7500 se descurcă bine, la EcoMarathon a terminat cu 20min în spatele meu, acum e în creştere şi mă şi depăşeşte. Bravo lui! Încerc să mă ţin de cei din faţă şi milimetru cu milimetru chiar mă apropiu. Eu am răbdare, mă grăbesc, vreau să-i ajung, dar e bine şi câte un milimetru. Puţin sunt şahist, apropo de mesajele acelea cu umor negru pe care la un moment dat am renunţat să le mai citesc 🙂 : că am plătit să fac urcarea La Măteoaie, că dacă văd mesajul înseamnă că sunt ultimul etc.

poza Misu Popa – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Îi văd pe mulţi înşiraţi în faţa mea. Îl văd şi pe Csaba. Ştiu că e la categoria mea, mai ştiu că la Eco a fost la 10min după mine, vreau să-l ajung numai ca să-l salut 🙂 … normal, să-l las apoi în spate. Nu ştiu cine sunt primii, dar simt că mai mult de 4-5 de la categorie n-au cum să fie. Măcar să reuşesc să trec de Csaba şi apoi ce va fi… Iar ajung La Răscruce . Îl întreb pe Adi de fixul meu – e departe Csaba? Atât. Apoi l-am văzut. Am reuşit să-l ajung înainte de Ştiolne. Tocmai trecusem şi de una din surorile David, îmi cer scuze că încă nu le recunosc exact, dar eu sunt mai nou pe la alergări. Mă şi grăbeam, eram şi preocupat să amuţesc înţepăturile. Trec de Csaba, văd că creşte ritmul şi el să se ţină de mine. În mod normal mă bucuram, dar acum ştiam că am făcut prea mare efort neprogramat, că nu aveam nici un stimulent la mine şi numai apă în bidon. Dacă nu reuşesc să mă depărtez pierd. Am tras cât am putut la vale, am urcat pe La Zapodie dealul Boinic, iar era Geanina în faţă. Dar Csaba s-a ţinut la câţiva zeci de metri, iar coborârea mea de pe Boinic a fost de-a dreptul lamentabilă. Gata, am pierdut bătălia. A fost numai chestie de timp ca pe Valea Vadului să mă ajungă şi să se tot ducă. De Geanina am reuşit să mă mai ţin, măcar până la ultimul PA. Apoi, deşi amândoi alternam mersul cu alergatul, diferenţa e că ea chiar avea ritm de alergare pe când eu eram într-un jogging chinuit. Am reuşit să depăşesc şi eu pe cineva, mai obosit ca noi, dar atât. Am ajuns la 5min de Csaba şi 3min de Geanina. Bravo lor, sunt foarte buni. Mă bucur pentru Csaba, a luat încă un podium cineva din CAR Universitar. Dacă nu alerga bine, eu aş fi ajuns numai pe locul 4. Ma bucur şi că Adi Cosma a ajuns la un minut de mine. Aşa, după o poveste lungă, am obţinut un loc 5 la categorie, 20 + o fată la general, 5h19min. Urmează o săptămână de înot, MTB şi alergare numai pe vârfuri.

poza Radu Dinu – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Familia a fost grozavă, m-au distrat cu modul lor de povestire, fiecare cu altă versiune. Ursuleţii Alergători au terminat pe locul 2 la categorie 7-9 ani, copiii ajungând la finish şi aşteptând – cum îmi place mie să spun – să hotărască părintele (adică soţia) ce loc să ocupe 🙂

finish family – From Maraton Apuseni 2014
finish family – From Maraton Apuseni 2014

Foarte pe scurt, ca să fie şi versiunea scurtată la povestea mea gigantică – a fost pentru mine un concurs greu. Foarte greu, cel mai greu, m-am şi aşteptat la asta. Mi s-a părut mai greu ca Maraton Piatra Craiului, EcoMarathon, Hercules vechi, Ciucaş. Chiar au fost cam 42km (a luat-o puţin razna gps-ul pe coborârea de La Răscruce) şi peste 2400m diferenţă de nivel. La celelalte poate am şi avut noroc cu vremea, că nu a fost aşa de cald. În orice caz a fost frumos, mă bucur foarte mult că am participat. Mulţumesc la toţi pentru încurajări, păcat că n-am putut fi mai vesel. Mulţumesc Monei pentru optimism şi găzduire, după cursă şi premierea la family m-am grăbit să plec să-mi culc copiii şi am sfârşit adormind eu aşa că nu vă pot spune nimic despre premierea celor mari şi concertul de chitară 🙂 .

From Maraton Apuseni 2014

Să ne vedem sănătoşi!

XCO Oradea Series la final – Cupa “Crater” Betfia Oradea

 Cupa Crater Betfia XCO, Localitati si zone, Oradea, Padurea Betfia, XCO  Comments Off on XCO Oradea Series la final – Cupa “Crater” Betfia Oradea
Aug 152013
 


A treia etapa (şi ultima) din XCO Oradea Series a fost Cupa “Crater” din padurea Betfia – Oradea. Am participat la primele două etape aşa că nu puteam lipsi la cea mai bine cotată din serie – Cupa “Crater”, singura de altfel consacrată – am participat şi anul trecut.

Multumesc pentru poze – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

La primele două etape – Doja şi Paleu – am încheiat tot pe locul 1 la veterani dar concurenţa a fost mai puţin numeroasă şi mai mult locală. Acum în lista de participare erau înscrişi inclusiv concurenţi din Ungaria, ţară cu rezultate mult mai bune ca a noastră în MTB, aşa că ţelul meu era să încerc să prind podium şi la această etapă, având astfel asigurat locul 1 în clasamentul general al campionatului de la Oradea.

La start – copiii asteapta sa plecam noi – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

Spre deosebire de Campionatul Naţional XCO de la Păltiniş, am ajuns la Betfia cu o zi înainte, cu întreaga familie, reuşind să fac şi două ture de recunoaştere traseu înainte de a începe ploaia, plus câteva ture pe traseul de copii cu ai mei. La “valoarea” mea am nevoie mai mare ca alţii să fac aceste recunoaşteri, să tot repet anumite porţiuni mai tehnice ca să evit pierderile de timp pe “chicken line”. La Păltiniş n-am apucat să fac acest lucru decât în ziua concursului şi abia am reuşit să memorez porţiunile şi să-mi fac strategia pentru … “duatlon” – două coborâri erau prea riscante pentru mine şi nu doream să ma afecteze la XCP-ul din ziua următoare. M-am bucurat să văd că n-am probleme deosebite pe coborâri, aducându-mi aminte traseul de anul trecut (nu erau mari modificări). Eram cu cauciucurile mele obişnuite, n-am avut nevoie de Rubber Queen ca anul trecut, şi speram să fiu mai rapid ca atunci.

Participanţii tradiţionali de la echipele Clujul Pedalează şi Interteam erau prezenţi şi acum, dar erau şi câteva surprize de valoare: Marton Blazso (Ungaria), Tudor Oprea (Ideal Geiger Team) şi Marius Petrache (Interteam). Îmi pare rău că n-a fost la start prietenul Sorin Simu, că acum nu mai era ziua mea (ca la Paleu) şi doream să văd dacă şi-n condiţii obişnuite pot fi mai bun :). În fine, odată cu prezenţa elitelor la start, a mai apărut o motivaţie: să nu fiu “outlapped” decât în a treia tură (şi ultima la amatori).

Şi a început cursa… Am fost relativ constant – cam 23min şi câteva secunde pe tur, practic diferenţe în jur de două – trei secunde de la o tură la alta şi cred că mai puteam continua tot aşa o tură – două. La prima tură era trafic dar toată lumea trăgea mai tare, iar la ultima am fost mai atent ca să fac loc la cei mai buni. M-a ajutat la acest ritm Tudor Stupariu, de care m-am tot ţinut pe parcursul turelor, ajungându-l la urcări dar pierzându-l pe porţiunile mai rapide.

locul 1 la veterani la general – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH
podium la baieti 6-10 ani – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH
podium la fete 6-10 ani – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH
podium la veterani general XCO Series – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

Finalul pentru mine a însemnat:
– locul 4 la categorie (m-au întrecut Sarosi, un concurent din Ungaria şi Horvath Dezso – care şi anul trecut a fost mai bun, dar de data aceasta am fost la 40 secunde de el, nu la 5 minute) şi locul 1 la general veterani după cele 3 etape
– un timp pe fiecare tur cu aproximativ 30 de secunde mai rapid ca anul trecut.

Traseul a fost solicitant şi cu tot felul de provocări – mai mari sau mai mici, practic nu aveai prea mult timp de respiro. Faţă de Păltiniş nu a fost aşa dur pe coborâri, dar a compensat prin faptul că a fost bibilit 🙂 de la cap la coadă. Felicitări Velosport!

cateva poze si de la downhill – From Cupa Crater Betfia – Oradea – XCO si DH

A fost bine că şi copiii au avut nu numai ce vedea dar şi au putut să-şi folosească energia la concursurile lor. Ai mei au terminat pe locul 2 la categoriile lor şi apoi, după pauza de masă (altfel ar fi fost grea asteptarea până la premiere), au plecat să-i vadă pe cei de la downhill. Da, competiţia XCO clasică a fost însoţită şi de o probă de downhill – am şi fost per-pedes să văd traseul şi am făcut poze – nu m-am străduit prea mult să scot câteva bune, am vrut să rămână şi pentru mine stilul de abordare a unei coborâri abrupte şi de aceea am setat modul continuu la pozat (că n-a fost chiar continuu şi după două-trei poze intram în “aşteptare” e vina SD-cardului în principal). Cel puţin într-un loc – la o săritoare cam de doi metri – aş fi urmat chicken line. Interesant sport şi downhillul – dacă MTB în general e considerat sport extrem cel puţin la firmele de asigurări, atunci DH nu ştiu la ce termen îl încadrează.

Urmează pentru mine si copii Geiger, la Sibiu. Ne vedem acolo!

Aug 142012
 
Se termina concediul! Intru in panica. Sunt obosit dupa atatea calatorii, concursuri. Copiii sunt la ţară, maşina e defectă. Am limitări de mişcare dar singur e mai uşor. Mă uit pe calendar, vorbesc cu prietenul Ovidiu care mă poate ajuta cu transportul. Am trei opţiuni: Traversarea Tarniţei – înot – asta ar fi fost prima opţiune, fiind şi aproape, şi după ce am fost la mare unde cât de cât am şi înotat; din păcate înscrieri la faţa locului nu acceptau, m-am uitat şi pe forum unde s-a întrebat lucrul acesta; cum am fost tot plecat am ratat înscrierea online – nu reţinusem amănuntele. A doua opţiune era concursul de maraton de la Rânca – Transalpina, dar era departe şi Ovidiu s-a decis pentru a treia opţiune – concursul de XCO de la Betfia, organizat de Velosport Oradea.

poze de la organizatori şi spectatori, mulţumesc pentru ele
traseul de anul trecut, în mare la fel şi-n acest an
Andy al lui Ovidiu avea şi el proba lui, eu aveam de parcurs 3 ture  de 4,6km la amatori – veterani. M-am interesat de acest concurs, mai ales că eu nu eram mare fan al concursurilor tehnice de tip XC, nefiind un expert in coborari şi-n plus neavantajându-mă cursele scurte şi intense. Ce m-au determinat să plec a fost relatarea lui Eli de anul trecut şi gândul că repetiţia e mama învăţării şi astfel am şansa să devin mai bun acolo unde mă consider mai slab – la probele tehnice. Ceva urme trebuie că au rămas dupa cantonamentul de MTB cu clubul Clujul Pedalează la Doda Pilii, unde antrenorul principal a fost Blazso Marton – campionul Ungariei la maraton. E drept că poate să te antreneze oricine şi să n-ai rezultate dacă nu continui să practici ce ai învăţat. La câte cursuri n-am fost în diverse domenii, câte am învăţat la facultate şi cu ce-am rămas? Fix numai cu cunoştinţele pe care le-am aplicat regulat.

la start
vedere de sus spre zona de start
pe o urcare în tura 2
Şi vreau să spun că am căpătat ceva frică după cele citite la Eli: traseu interesant, sigur vine şi anul acesta că i-au plăcut coborârile, înlănţuirile… Când spune aşa ceva cineva de la elite pentru mine însemna până de curând că n-am ce căuta acolo. Acum, ce să fac, doar n-o să stau acasă… Îmi iau măsuri de prevedere şi-mi caut printre cauciucurile câştigate de nevastă la concursuri ceva bun şi pentru downhill, că eu cam rar pe podium şi n-am pasiunea cumpărării de cauciucuri. Las la roata spate “The Captain” de la Specialized dar în faţă schimb Race King cu Continental Rubber Queen de 2.2. E greu, spre 900g, sunt mai lent cu el, l-am folosit doar o dată iarna la “Clujul Pedalează pe zăpadă”, dar merg pe siguranţă. Pun cu mine şi Rocket Ron – dacă mă simt confortabil la antrenamentul pe traseu sâmbătă poate la concurs trec pe cauciucul mai rapid.

zona “Piton”
tot acolo, am reuşit să cobor în turele 2 şi 3
Ajung la traseu cu Andy, el fiind sub 14 ani n-are ce căuta în mod normal pe traseul de adulţi aşa că mergem cu prudenţă. Mă bucur că sunt făcute “chicken line” în toate porţiunile abrupte şi astfel putem testa şi cât pot câştiga ca timp dacă merg pe direct (Andy cobora pe chicken line în general). Sunt secunde bune aşa că merită să mă strădui. Facem şi pauze după urcări, să nu fim prea obosiţi şi să ne putem concentra pe coborâri. Totul merge ok, evident nu de la prima încercare (acesta e unul din avantajele majore la o probă de XC – că poţi exersa şi ai timp să cunoşti tot traseul) în afară de porţiunea “Piton” unde nicicum nu-mi pot face curaj să cobor pe bicicletă – am încercat de trei ori. Mă sperie prea tare stâncile de pe coborâre şi ştiu că trebuie să mă plasez din timp corect ca să atac coborârea fără să mă înclin, trebuie să intru cursiv, ce să-i faci, nu-s bun la downhill şi n-am să fiu niciodată. Cu ceva concluzii tot am rămas de acolo: poate adrenalina mă va face să reuşesc ceea ce n-am reuşit acum şi chiar în cazul când n-am curajul necesar tot mai bine cobor alergând pe acolo decât să pierd vremea pe chicken line unde tot trebuie să schimb direcţia.
De urcări n-am mult de povestit, am reuşit să fac unele pe penultimul pinion dar am fost convins că-n cursă n-am să reuşesc de fiecare dată din cauza oboselii şi ritmului.

În sfârşit vine ziua cursei, după o noapte când a tot plouat. Mă gândeam că vor fi concurenţi care să renunţe la concurs din această cauză, eu fără să simt un imbold deosebit m-am înscris şi am plecat urgent pe traseu, să fac măcar prima coborâre abruptă – “Pizza” şi să-mi dau seama de starea traseului după ploaie. Am rămas pe Rubber Queen, deşi traseul era ca-n ziua precedentă, chiar mai bine încă – nu se ridica colbul.
Am fost 44 concurenţi fără să pun la socoteală copiii, din care 10 la elite. A fost şi lume bună, de la echipele Maros, NoMad Merida şi DHS, spectatorii au avut ce vedea, inclusiv căzături mai mult sau mai puţin fericite. Sper ca toţi participanţii să fie acum bine şi fără reparaţii capitale.
Am avut o cursă destul de liniştită, cu unele aspecte ce le-am prevăzut la antrenament. N-am fost prea vesel pe urcări, nu-mi dau seama de ce, încă de la prima tură urcam pe ultimul pinion şi ceea ce speram să nu se întâmple au facut-o 4 de la elite: am fost depăşit (outlapped) în tura 3, ultima a mea,  în ordine de Radu Tudor, Elisei Miron, Dobai Robert (cred) şi, evident, de câştigătorul la elite – Kelemen Arpad. În prima tură am cam fost încetinit şi am încurcat la rândul meu pe cineva pe porţiunea “Piton” unde am coborât în alergare, dar din a doua tură n-am mai avut trafic intens, m-am putut concentra mai bine şi am reuşit fără probleme să cobor pe bicicletă tot. După ce l-am văzut pe băiatul accidentat la mână am devenit mai prudent şi m-am străduit să stau concentrat pe toată durata coborârilor, chiar dacă eram pe porţiunile mai simple. Am constatat că era să ies în decor de câteva ori pentru că mă relaxam imediat după ce mă felicitam în gând că am trecut cu bine de părţile dificile.

podium la veterani +35 ani

clasamentul, cu porţiunea veteranilor

Am încheiat pe locul 2 la veterani +35 ani, la aproape 5 minute de locul 1 dar şi la 10 minute de locul 3. Dacă venea mai multă lume nu cred că prindeam eu podiumul. Am mers relativ constant, cam 24 minute pe tur.
A fost un traseu pentru care a meritat să vin, aşa cum a fost descris de cei mai buni ca mine. S-au făcut o mulţime de poze, filmări, mulţumesc pentru ele. Bravo organizatorilor, ne revedem la concursuri până anul ce vine.

podiumul la băieţi 10-15 ani

Felicitări şi la Andy că a luat locul 1 la băieţi 10-15 ani, l-am stimulat şi eu cum am putut, e drept că nu toate expresiile mele au fost tocmai ortodoxe. Păcat că n-au reuşit să vină şi colegele mele de club, era interesantă ca reper o luptă cu cele de la DHS Tibiscus. Rămâne pe data următoare.