Apr 192016
 


Am ajuns şi la Oradea, mai precis la Kings Land, pentru prima dată la maratonul de MTB Probikers. Până acum de fiecare dată se suprapunea cu Maratonul Internaţional Cluj – alergare şi alegeam maratonul de alergare. Anul acesta a fost meciul România – Germania la tenis şi s-a antedatat alergarea. În concluzie – 3 weekenduri pline: maratonul de alergare Cluj, maratonul de MTB  Probikers (proba lungă, doar mă pregătesc de 4Munţi) şi urmează Clujul Pedalează  – NapoCup XCO, Făget UCI Marathon şi – dacă prind cât de cât startul şi mai am puteri – Faget Trail Running, unde voi face oricum mai mult figuraţie.

From Probikers Bike Maraton

Ca de obicei când sunt marcat de ceva iau o pauză şi nu scriu imediat. Teribil de rău îmi pare că s-a întâmplat accidentul. Pur şi simplu MTB-ul e un sport extrem, aşa este considerat şi când îţi faci asigurare când pleci în străinătate. Foarte rar se întâmplă totuşi, mult mai rar ca la accidentele de maşină, pe şosea… Condoleanţe… Eram în tura a doua când s-a oprit Vaum şi m-am oprit şi eu. Erau de toate pe acolo şi oameni pregătiţi. Eu nu avea sens să mai stau, să nu mă autosugestionez şi să mai creez o problemă. Am mai leşinat eu, cel puţin aşa zic alţii. L-am strigat şi pe Vaum şi am plecat. Omul avea experienţă, era din una din categoriile de vârstă considerate cele mai sigure şi fără evenimente. La proba lungă categoria 40-49 toţi au încheiat concursul, fără niciun abandon măcar. Dar cred că fiecare din noi am trecut prin momente şi momente şi cumva am avut noroc. Şi uneori…

Probikers, concursul? Pe scurt: felicit organizatorii. Ştiu că au acum momente grele, măcar un sprijin simbolic din partea mea, mai ales că imediat se găseşte câte cineva să dea cu piatra.
Mult din traseu pe drumuri de ţară, de căruţă, dar măcar am încheiat în timp decent. E şi greu să faci un traseu mai deosebit, tot pe poteci, fiind şi început de sezon şi o perioadă dificilă pentru practicarea MTB-ului. Mai bine aşa, cu un traseu accesibil, cu mai mari şanse să nu devină impracticabil la o vreme ploioasă.
La partea cu punctele de alimentare chiar s-a simţit nevoia încă unui loc, probabil cel mai bine era la una din buclele de intersecţie trasee. Sau poate a fost şi eu n-am văzut, am mai păţit şi asta, dar era la concurs de alergare noaptea. Eu am avut două bidoane, unul umplut pe jumătate, totuşi abia am aşteptat să ajung a doua oară la PA. E drept că prima dată eram voinic şi n-am oprit, că n-aveam nevoie de aşa multă … minte.
Marcajele cred că au fost ok, dovadă că majoritatea şi mai ales cei buni care aveau şi viteză mai mare n-au avut probleme. Eu am luat-o însă greşit de vreo 3 ori, a treia oară în tura a doua, deci puţin scuzabil. Dar în principiu când e curbă într-o direcţie pe mine marcajele mă ajută dacă sunt puse înainte numai pe acea parte, să nu trebuiască să-mi mut privirea de la stânga la dreapta prea des. Că la mine aşa funcţionează procesorul mai ales când obosesc şi sunt în viteză la vale: mai întâi se taie conexiunile cu lumea din jur, cu spectatorii; devin cam autist; orientarea ajunge şi ea pe unul planurile secunde iar toată atenţia e la drum, cu atât mai mult cu cât e mai solicitant. Cred că sunt printre primii de la MTB care şi-au luat gps, de drumeţie, după aventurile de la concursurile din Târgu-Mureş unde am ajuns să ştiu multe sate care nu erau pe trasee. Nu că nu era marcat şi acolo. Acum aveam un gps bătrâior care-şi obosea creierul să scrie pe tot ecranul “off course” în loc să mă lase să văd trackul şi până îşi revenea parcurgeam “din pasiune” sute de metri. Asta era ca la TV, o grafică beton la o emisiune de cacao.
Prima dată când s-a întâmplat am văzut un marcaj în dreapta şi o potecă faină care urca abrupt. Nu m-am lăsat, culmea e că s-a luat după mine şi un băiat de la tura scurtă, din primii 12, care mă ajunsese chiar atunci. Când s-a mai domolit panta ne-am uitat în jur şi ne-am întors. A fost fain dar chiar nu era necesar. A doua oară abia apucasem să depăşesc doi rideri şi începusem să mă uit după marcaje. Mie mi se părea că şi poteca mea merge bine. Noroc că m-au strigat – mulţumesc. Am mai avut o bâlbă scurtă, dar n-o mai povestesc. Ultima oară a fost pe tura doi, mă tot luptam cu Vaum, eram iar în faţa lui. El cu penele, eu cu rătăcirile. Nu eram departe de Monika, o ajunsesem la PA. Şi în plin câmp văd o fată de la tura scurtă. Gata, partea cu orientarea am considerat-o rezolvată, şi am coborât cât am putut de tare. Şi am ajuns-o în pădure. Trec, marcaj nimic. O întreb, ea “don’t understand”. Eu, un cuvânt: mark?! Şi înapoi. Oameni în căruţă: “apoi nu-i vezi colo pe deal”? Eu, “amu-i văd”! Era Vaum şi câţiva de la tura scurtă pe deal. Asta e, încă vreo 4 minute. Iar când ajung lângă el mă întreabă ceva de genul “no, acum pe unde-ai mai fost”? Ce să zic: după o tipă faină, văd că ni-i dat să mergem împreună.  Totul a culminat după finiş când cineva m-a întrebat “numai acum ai ajuns, erai în faţa mea”!

13029568_10154200113368846_6555757685576786620_o.jpg 12983201_1092336880833796_7884889658953121776_o.jpg

A fost primul concurs cu noua bicicletă. Foarte mulţumit, n-am avut probleme. Mi-am pus şi ceva imbusuri şi ulei de lanţ, că totuşi e la început. Încă mai trebuie să lucrez la partea de încredere, mă aşteaptă XCO-ul de la Cluj care e foarte greu cel puţin fizic. Am fost şi azi pe acolo, în alergare uşoară, iar concluzia mea e că după o tură de recunoaştere poţi merge liniştit să te culci. Oare câte vor avea amatorii? Sper că maxim 3!

Am încheiat cei 82km pe locul 8 la categorie şi 27 la general, cu un timp de 4h31min. Rezonabil. Am fost cu întreaga familie, s-au simţit foarte bine şi au avut ce face acolo.

Sănătate să avem şi multă atenţie şi noroc!

Mulţumesc pentru poze Czirják Andris şi AMO Riders.

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)