Apr 142017
 

Plomin

La Plomin, primul PA, km 18

A trecut cu bine primul concurs cu adevărat solicitant din acest an: 100 Miles of Istria – ultratrail. Mi-a plăcut ideea de a merge în Croația la un concurs, am fost de multe ori în aceasta țară în concedii și am tot căutat să găsesc în perioadele respective concursuri, în special de MTB. Abia de curând s-au mai sistematizat concursurile și pe la ei, iar SportsPlanner de la noi a făcut un mare pas înainte, putând să găsești acum și concursurile din alte țări, nu numai de la noi. Punând un link de filtrare – Croația – chiar găsești evenimente, unele chiar și pe mai multe zile, atât de MTB cât și de alergare. Săptămâna ce vine de exemplu este  4 Islands MTB stage race, ceea ce sună tentant. Să vedem anul viitor…

red.jpg blue.jpg green.jpg

participanții români, toți finisheri; se mai adaugă Vio

Dar, revenind, în cazul Istriei (anul trecut în drum spre UTMB chiar am stat aproape de Umag – locația de finish, la Crveni Vrh) cine m-au stimulat să merg au fost prietenii, în special Sove și Adi Țap care au fost și anul trecut și acum aveau ceva de demonstrat. Ne-am mobilizat mulți români, în majoritate din Cluj. La Red Course – 171km cu 7120+m diferență de nivel am fost 12 competitori români și Vio din Moldova, la Blue Course – 108km cu 4470+ diferență de nivel au fost 9 români iar la Green Course – 69km cu 2410+m diferență de nivel au fost 4. În total am fost 26, la care se adaugă aparținătorii… Ceea ce e cu totul deosebit a fost faptul că toți am fost finisheri, chiar dacă unii am avut și probleme, iar la astfel de curse nu se poate să nu ai! Știam cum va fi terenul, în unii ani am fost pe Rab de exemplu cu MTB-ul, știam că va fi frumos și că relieful  mi se potrivește: nu sunt munți înalți în zonă (până pe la 1400m, să zicem un Muntele Băișorii de la noi), urcările și coborârile chiar dacă sunt cu pietre nu sunt lungi ca în Alpi, ci cam ce găsesc eu prin Făget, lângă mine.

plan orar pag1.jpg plan orar pag2.jpg

foaia cu timpii unor concurenți din 2016

100mi profil.jpg

profilul Red Course

Mi-am facut planul în consecință, atât că am fost foarte reticent, se vede că exagerat, cu privire la potențialul meu. Având în vedere experiențele de la UTMB și TDS nu am sperat să termin sub 30h și pe hârtia concepută pe baza rezultatelor unor competitori din anul trecut am trecut cea mai optimistă variantă de finish pe cineva la puțin peste 29h, iar varianta cea mai pesimistă pe la 35h, care însemna s-o las în ritm lejer că nu-i ziua mea. Am încheiat cursa în 27h33min, poziția 44 general (40 masculin), 20 categorie. Nu mi-a folosit la nimic graficul de timp dar e bine ca motivul a fost pozitiv. Mă gândisem că e o cursa prea la început de sezon, avusesem și mici probleme la un genunchi, care încă le simțisem pe prima urcare la maratonul Primavera Trail Race din Șuncuiuș cu două săptămâni înainte.

pagina 1 faces to watch.jpg pagina 2 faces to watch.jpg start list Istria Red Course.jpg

“Faces to watch” și lista de start – prima parte

Un lucru motivant (și la un ultra e greu să-ți găsești motivație în special la final, dacă n-ai motive serioase gen podium, și eu nu sunt la acel nivel) a fost însă poziționarea mea între favoriții cursei. M-am văzut și eu în tabel la “Faces to watch”, am și primit numărul de concurs în consecință – 71. Nu eram elită, dar organizatorii au ținut cont de punctajul ITRA și au considerat că se merită să dea numere mai speciale la cei cu peste 600 puncte ITRA la masculin și cu peste 500 puncte la feminin. La cursa noastră eram favoriți: Sove, Istvan Szokolszky, Mihai Șerban, Adi Țap și cu mine la băieți și Vio la fete. Așadar, la cursa roșie de 171km trebuia să închei normal undeva în primii 70, ceea ce s-a și întâmplat. A fost, ca valoare, al doilea rezultat al meu după 2014 când am participat la EcoMarathon, evident din cursele la care am participat și erau înscrise la ITRA.

Traseul a fost pitoresc, am să încerc să pun câte o poză de la fiecare PA cu localitățile respective. Chiar dacă am parcurs și noaptea o parte din cursă, am avut ce vedea, luna era aproape plină. E frumos să ai munte și mare alături, croații și cele peste 1000 de insule ale lor au ce arăta vizitatorilor. Nu au multe localități mari, dar majoritatea orășelelor sunt fortificate, plasate pe vârfuri de dealuri și sunt păstrate foarte bine.

Cursa mea, așa cum am văzut-o atunci…

Pregătirile.
Nu e mare lucru de spus. Lucrurile obligatorii nu erau multe, includeau și frontală cu baterii de rezervă. Aș fi preferat să iau cu mine două frontale fără rezervă, dar m-am conformat. Noaptea e încă lungă. A doua frontală însă am pus-o în bagajul mare pe care noi, cei roșii, l-am predat la Umag ca să fie dus la jumătatea traseului, la Buzet. Până la urmă s-a văzut că mai bine aș fi luat ambele frontale, am avut dificultăți să schimb bateriile la Petzl-ul meu pe care l-am folosit în prima parte cu acumulatorul lui.
La alimentație, alături de cateva batoane, geluri și două pachete cu jeleuri (gel shots), mi-am pregătit și sandwichuri. Am văzut că anterior la cursele lungi mereu căutam mâncare normală – paine, caș, salam (clar nu găsesc în general, ca să nu mai vorbesc de unt), așa simte organismul. Ce să-i faci, asta mâncam din copilărie, doar la școală mergeam cu mâncare de acasă nu cu bani. Am impresia că un ultrarunner e ca o femeie gravidă, trebuie să i se (sau să-și) îndeplinească toate poftele, altfel corpul cedează mai repede decât e cazul. Așa că am ținut cont și una din puținele plăceri ale vieții pentru mine în special după jumătatea cursei a fost să mănânc sandwichuri. Când mi s-au terminat (n-am calculat bine câte să iau la Buzet), a fost încă un motiv puternic, adăugat la altele care s-au ivit până atunci, pentru a lăsa ritmul spre final. Să nu uit, a fost foarte important că am luat pastile cu săruri (din 10 am folosit 8), tablete efervescente de izotonic și … nurofen.

IMG_20170414_225639.jpg IMG_20170414_225857.jpg IMG_20170414_230415.jpg

 patru găici si două elastice

Rucsacul meu obișnuit de la ultra l-am modificat, am fost în stare să-i tai din bretele pentru că nu stătea cum trebuie pe corp (la UTMB am observat, când era foarte încărcat), i-am pus găici și i-am făcut astfel un sistem de prindere din mers a bețelor de trail similar cu ce văzusem pe youtube la alte firme, n-am eu chef să cumpăr ceva nou la fiecare invenție măruntă apărută. Și la bețe, dintr-o bucată, le-am modificat prinderea la mâini, să pot să-mi las pe mâini chingile. Adică m-am pregătit mai ceva ca Rambo, ca pentru luptă, încât operațiunile să fie cât mai puțin obositoare și să ia cât mai puțin timp tot pe motivul că la ultra fiecare amănunt care te sâcâie iți sapă puternic voința și corpul abia așteaptă să adopte calea cea mai ușoară – abandonul sau mersul în vrie.
Rubrica gadget a fost prezentă și de data aceasta. Mie mereu mi-e teamă că ma rătăcesc, am ceva traume rămase de acum cațiva ani când la MTB nu erau așa bine marcate traseele și acolo după sute de metri mă prindeam că o luasem greșit. Cred că am fost printre primii de la noi care am folosit gps, aveam un Etrex Vista HCX de drumeție. Acum, cu dorința ca fiecare picătură de concentrare să nu se îndrepte spre altceva decât spre cursă, în locul gps-ului meu de drumeție cu trackul pregătit, un Dakota 20, am primit 2 ceasuri, din păcate insuficient testate în regimul în care doream să le folosesc. Le-am luat pe amândouă, unul pus în mod ultratrac și mod course, și care speram să țină toată cursa. Nu m-am putut baza pe indicațiile lui, probabil că nu era buna combinația mod course și ultratrac, că veșnic vibra de out of course, iar la urmă (adică la ultimul PA când și-a dat obștescul sfârșit) indica o distanță de peste 170km deși nu parcursesem decât 160km (cam ciudat, mă așteptam să indice mai puțin).

follow live.jpg

follow live

Pe mobil (obligatoriu să-l luăm)  am lăsat să ruleze un progrămel care arăta poziția mea reală pe un site, asta alături de informațiile pe care ai mei oricum le obțineau de la PA-urile cronometrate. Mobilul nu s-a descărcat total (se vede în poză că acumulatorul indica 27%), îl setasem sa trimită informațiile pe net la max 10min sau 300m parcurși, iar gps-ul lui era setat în mod economic și precizie medie. N-a ieșit rău înregistrarea lui.

Concursul.
Startul a fost în Labin, pe coasta estică a peninsulei Istria. Până acolo am ajuns cu autocarul organizatorilor, la fel ca toți ai noștri, având cartierul general în zona Umag (coasta vestică). Urma așadar să parcurgem distanța de ultra strabătând de la est la vest peninsula, pe ruta Labin – Plomin(km17,7) – Poklon(km43,1) – Brgudac(km57) – Trstenik(km74,3) – Buzet (km89,3 – mijlocul traseului) – Hum(km101,5) – Butoniga(km118,5) – Motovun(km129,9) – Oprtalj(km138,6) – Groznjan(km149,8) – Buje(km157,5) – Umag(km170,9). La ora locală 16 s-a dat startul.

17880071_856618827820087_5832472795257922054_o.jpg 17814261_856624164486220_4244133659313463688_o.jpg 17880477_856632531152050_397429924636663374_o.jpg

 la start în Labin

Așa cum am spus, localitățile sunt pe dealuri, iar Labin n-a facut excepție. Am pornit-o cu toții la vale pe o potecă în pădure. Toate bune și frumoase, dacă n-ai ghinion. Coboram unul după altul, nu prea puteai să vezi în față prea mult, iar dacă lăsai ritmul să ai spațiu venea imediat cineva să ocupe acel vid. Eram și cu ambele bețe în mâna dreaptă, să nu cumva să lovesc pe cei din jur. Așteptam liniștit să se termine cu coborârea, când m-am împiedicat. N-am apucat să mă redresez că m-am mai împiedicat o dată și am căzut. Deja făcusem cunoștință cu pietrele de care aveam să am parte pe tot traseul. Bine că n-am căzut la MTB ca la alergare! Și nu trecuseră 2km. M-am ales cu un genunchi julit, nu arăta prea bine dar era funcțional, și cu mâna dreaptă care arăta bine (aveam mănuși), dar cum ținusem bețele și n-am apucat să le eliberez, mi-o scrântisem destul de tare și mă durea, astfel că genunchiul clar trecuse în plan secund. Și acum nu e chiar ok, e ușor umflată la încheietură. Atunci n-am avut ce face și am purtat la început bețele doar în stânga, era și porțiune alergabilă. Apoi treptat am început să punctez, pentru simetria mișcării, și de multe ori cel puțin până la Buzet în loc de cursă mă gândeam la mână. Aveam pe lângă camelbag și un bidon în partea dreaptă spate – și după o tentativa – două mi-am luat gândul de la el, nu-l puteam scoate, trebuia să sucesc mâna. Am luat la un moment dat un nurofen și tot mișcând mâna s-au mai așezat carpienele și treptat am uitat de mână.

După căzătură Vio trecuse în față, eram alături de Zoli Szenasi și eram bucuros că am la cine mă plânge. Am alergat alături de el o vreme până mi-am revenit din șocul inițial și m-au apucat gândurile de concurs. Știam că trebuie să ajung la Plomin în aproximativ 2h10min, că la Poklon planul era de maxim 6h30min, că timpul de la mijlocul traseului – Buzet – însemna aproximativ jumătate din timpul total pe care urma să-l petrec (deși aparent scăpam de majoritatea urcărilor grele, în anii trecuți concurenții cam așa s-au comportat) și deci era un indicativ serios pentru timpul final. Nu avea sens să mă consult cu hartiuța, mai ales că urma noaptea. Mie mi-au prins bine întâlnirile de pe traseu cu ai noștri, m-au stimulat. Cumva mai tot traseul am fost alături de cineva sau aproape. Îi mulțumesc prietenei lui Adi, Andreea, pentru mesajele cu timpii de cursă ai prietenilor. Nici la acelea nu m-am uitat, n-am simțit nevoia. La Plomin(km17,7) am ajuns în 1h54min, eram mulțumit.

17880346_856935537788416_9155501750099278888_o.jpg 17880364_856940257787944_4261682837270062162_o.jpg 17917119_856970014451635_7372760529673759244_o.jpg

 Plomin

Mergeam tot mai bine, m-am întâlnit și cu Vio. Urca constant, fără grabă. Eu intrasem într-un ritm, am continuat. La Poklon(km43,1) am ajuns în 5h54min, ceea ce m-a cam mirat. Al doilea șoc l-am avut când i-am văzut pe Mihai și Istvan. Chiar nu mă așteptam, în mod normal trebuiau să fie mult în față. De fapt Istvan avea probleme cu stomacul, trebuia s-o ia mai încet. Am plecat și în continuare, fără să ne străduim prea tare, mergând fiecare în ritmul lui, am parcurs mai toată distanța până la Buzet împreună cu Mihai. Pe porțiunile mai drepte și cu panta mică eram mai rapid, la porțiunile abrupte era el mai rapid, atât la urcare cât și la coborâre. Mai alergam împreună, mai ne ajungeam, ne ajutam astfel cu traseul și aveam un ritm. Eu preferam ca la coborârile abrupte, care în general erau în partea de sus a dealurilor, s-o las mai moale. La UTMB făcusem febră musculară din cauza solicitărilor pe coborârile prelungite, doream să evit asta.

Pe unul din vârfurile dintre Brgudac și Trstenik am avut parte de prima rătăcire. Nu mult, dar deranjant, doar la ultra orice lucru negativ contează, se adună pic cu pic. Eram în spatele lui Mihai la vreo 20m iar când am ajuns sus nu l-am mai văzut. Cred că traseul continua în unghi ascuțit și nu m-am uitat unde trebuie. În orice caz m-am tot învârtit pe deal și eram gata s-o iau înapoi, noroc că vedeam frontalele de la cei din spate. Mi s-a mai alăturat un concurent, apoi altul. În trei a fost mai simplu.

La Trstenik(km74,3) Mihai iși vedea de treabă, știa cred că o luasem greșit de la ceilalți. Am pornit împreună mai departe. Iar s-a depărtat pe urcarea mai grea, dar acum aveam altă problemă: mă lăsa acumulatorul de la frontală. Trec pe lumină medie, dar inevitabilul se produce: sunt în pădure, mai am de mers mult și bine până la Buzet și trebuie să trec pe baterii. Știam că voi avea probleme cu schimbul, că e greu de dat jos acumulatorul. Cu mâna nu prea îmi dădeam seama cât de tare să trag și-mi era teamă să nu rup plasticul. Am așteptat pe cineva, m-a ajutat, a încercat și el, degeaba. După câteva minute am plecat cu partea din față de la frontală în mână, cu bateriile puse, atent să nu cumva să mă impiedic și să cadă bateriile. Așa am alergat până la Buzet și acolo am schimbat frontala cu totul.

La Buzet(km89,3) iar mi-am adus aminte de mână: nu reușeam să desfac bagajul, m-a ajutat o fată de la organizatori. Au fost foarte serviabili toți de pe acolo, mi-au adus ce am cerut – cafea, ceai, ba chiar la plecare mi-au adus pâine și ceva aripioare de pui pane pe post de sandwich, că asta cerusem. A sosit și Vio, Mihai era demult acolo, dar am plecat primul. 13h39min era timpul meu, măsurat de fapt la ieșirea din PA. Eram mult sub timpul optim propus, de 15-16h, nu mă stresam dar nici nu doream să pierd vremea, nu se știe ce va urma.

Încă nu era lumină, era înainte de ora 6. Mă tot uitam cu frontala după marcaje, dar era perioada cea mai dificila din zi din acest punct de vedere. Am luat-o greșit câțiva zeci de metri, la un pod pe dreapta nu era marcaj și am luat-o înainte. Nu am întârziat mult. Nu mult după aceea m-a ajuns Mihai. Iar eram împreună și așa am continuat până la Hum (cel mai mic oraș din lume). După Hum(km101,5) practic ne-am despărțit, avea un ritm prea bun pentru mine, eu am continuat mai încet, alimentându-mă.

Până la Butoniga(km118,5) am mers practic singur. Se anunțase o vreme bună și călduroasă. Mie nu-mi prea place căldura, iar pe la noi a fost o iarnă lungă. În weekenduri mai mult pe la munte m-am dus. Mă așteptam să fie cald, dar nu chiar așa. Ceasul meu mi-a indicat un maxim de 34 grade. Începeam să mă moleșesc. Mergeam totuși bine, am fost depașit de un italian dar ajungeam pe altcineva. Atât că omul din față nu văzuse un marcaj și o luase pe drum înainte iar italianul n-a binevoit să-l anunțe. Am urlat cât am putut și am făcut semne, clar nu aveam chef să mai fac zeci de metri pe deal în sus și pe deasupra și repede să-l ajung.
Aici la Butoniga practic prima data am simțit nevoia să stau jos. Chiar înainte de a ajunge la PA, mai trebuia să traversez barajul, m-au ajuns primii trei de la cursa verde. M-au încurajat, alergau repede, iar urmăritorii lor nu se vedeau.

De la Butoniga nu mai era mult – un “fleac” de vreo 50km. Nici diferență de nivel nu mai era multă, comparativ cu ce a fost. Dar… dupa 120km ești alt om, la fel cum se spune că dupa ce bei o bere ești alt om. La Butoniga ajunsesem după 18h20min (ora 10.21) si până la sfârșit mi-au mai trebuit 9h13min.
Mi-a spus Cipri Cioba că m-a văzut la PA, deci în acel moment era foarte în față în clasament la cursa verde. Înainte de urcarea ce urma m-a depășit prima tipă de la “verde”, fata aceea tunsă punk, cu moțul blond – prima a și încheiat. S-a uitat nițel în spate și apoi a alergat în sus parcă era pe plat.

A urmat Motovun(km130). Motovun e orașul din Istria situat la cea mai mare înălțime. Vreau să spun că într-adevăr se vede de departe de jur-împrejur. Aici am avut impresia că organizatorii au să ne urce și-n turla bisericii. M-a ajuns aici Vio, mersese foarte bine. Eu începusem deja noi protocoale de cursă, ce includeau răcire circuite sub chiuvetă, apa pe care o luam pe parcurs nu mă ajuta decât parțial. Batoane nu mai mâncasem demult, preferam geluri și jeleuri. Mi se terminaseră sandwichurile, cam repede, mâncasem mai mult decât estimarea inițială și îmi părea rău că lăsasem câteva la Buzet. M-am uitat în jur, nici urmă de Vio, am plecat mai departe.

Motovun oras.jpg Motovun.jpg

 Motovun

De la Motovun a început partea caniculară pentru mine. Eram și opărit la fund, începuse și o mică febră musculară, m-am oprit să iau al doilea nurofen. Și coborând sprințară, cine venea? Vio! N-avea probleme deosebite, așa că a trecut fluierând (la figurat) pe langă mine. La Oprtalj(km138,6) am mai apucat s-o văd că pleacă. În vreo 32km am pierdut cam 30min față de ea, eu nu-mi găseam o motivație suficient de puternică să trag tare până la sfârșit pentru cateva minute. Poate dacă fugea în fața mea un câine cu covrigi în coadă… În orice caz pentru astfel de situații mai trebuie să lucrez la motivație, să-mi folosesc imaginația. Sau… de acum încolo am sa pun pe hârtiuța mea și câte un timp utopic, să nu mă pomenesc ca acum în mijlocul drumului cu buzele umflate și fără țintă. Când ești obosit nu mai lucrează mintea, toate acestea trebuie pregătite de acasă.

Au urmat Groznjan(km149,8) și Buje(km157,5), ultima haltă înainte de finish. Înainte de Buje m-a ajuns Bogdan Ofițeru, măcar aveam cu cine alerga împreună. Nu-l știam, am aflat că e din Constanța și mi s-a părut că mai degrabă e pe profil de viteză, nu de anduranță. Cu atât mai mult m-am mirat că a mers atât de bine. Cum fiecare e cu ritmul lui, până la Buje i-am trecut iar în față. Cum a venit puțin asfalt cum a început să alerge mâncând pământul. Nu înțeleg cum de nu l-am mai văzut până la Umag(km170,9), câtă vreme am terminat în fața lui. Imediat după Buje m-a lăsat și ceasul, obosise să vibreze. Am scos al doilea, l-am pornit și l-am pus în pahar. Dacă are ceva de spus, să-și vorbească singur.
Ordinea finală la roșii noștri: Sove, Mihai, Vio, Adi, eu, Bogdan, Lucian Dincea, Istvan, Mihai Pantiș, Zoli Szenasi, Mihai Nenciu, Raul Clinciu și Ambrus Kalman.

Am căutat pe Google Earth poze cu locațiile lipsă, să fie aproximativ cum am văzut și eu locurile în timpul concursului. Le pun mai jos, în ordine.

PA0 Labin.jpg 17880346_856935537788416_9155501750099278888_o.jpg PA2 Bodaj.jpg PA3 Poklon poteca.jpg PA4 Brgudac.jpg PA5 Trstenik.jpg PA6 Buzet.jpg PA7 Hum cel mai mic oras din lume.jpg PA7 Hum.jpg PA8 Butoniga.jpg Motovun oras.jpg PA10 Oprtalj.jpg PA11 Groznjan.jpg PA12 Buje.jpg PA13 Umag finish.jpg

Am fost o echipă mare în Croația, încep să-i înțeleg pe chinezi și japonezi care vin în grup și fac poze în draci pe unde merg. 🙂

Felicitări la toți! Gata cu epopee aceasta! Să ne vedem cu bine, Croația e o țară de vizitat!
Mulțumesc pentru poze!

17855285_1417068355024022_5505300548999900940_o.jpg 17758590_1417068728357318_8339186107320775692_o.jpg 17546679_1923200524590525_3825054960607215513_o.jpg

rezultat 71.jpg

 și activitatea pe strava

  2 Responses to “100 Miles of Istria – red course – 171km”

  1. […] jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care  mi s-au părut interesante și provocatoare […]

  2. […] Trebuia să-mi fi dat seama de la început, din momentul când am hotărât să particip la 100 Miles of Istria, un ultra din Croaţia care a avut loc în aprilie – foarte devreme după ieşirea mea din […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)