Oct 132017
 

Maraton Piatra Craiului

Maraton Piatra Craiului 2017 este încheierea Circuitului Carpaților. Nu se poate să nu se țină, ar fi păcat. E drept că n-am fost la toate competițiile din Circuit, dar poate anii următori mă duc acolo unde n-am reușit acum, să mai văd țara și munții noștri. E faină ideea cu Circuitul, din punctul meu de vedere strict ca și competitor nu m-ar deranja să se adauge și alte concursuri care merită, chiar dacă se desfășoară simultan, oricum nu voi putea participa la toate și nu asta contează cel mai mult. Un concurs din Circuit înseamnă niște standarde care le respectă, niște așteptări pentru mine. Să zicem așa, e echivalentul româneasc la concursurile certificate ITRA.

22281709_1463641877089353_6223853348325325705_n.jpg

Dar să revin la MPC. După ediția jubiliară de anul trecut când s-a parcurs traseul în sens invers, se revine la traseul normal. Așa scria în descriere și așa ar fi fost dacă n-ar fi venit vremea ploioasă … de la Cluj. Așa am auzit la PA-ul de la Curmătura, când nu mai aveam mult până la finish – “Uite, el e din Cluj! Ploaia vine de la Cluj!” Așa se spune pe acolo când vine vremea rea. 🙂 Bine că nu vine ceața și smogul, că suntem într-o depresiune ca într-un microclimat. De ele scap însă ușor urcând pe dealurile Feleacului.

Traseul normal … normal că nu a fost normal pentru că nu se putea normal! Normal! A fost altfel, nu s-a urcat mai sus de 1700m, am recunoscut porțiuni din traseul clasic, mai știam partea de Curmătura, au fost și noutăți. A plouat, a fost lapoviță și ninsoare, dar n-a fost așa frig și mai ales – n-a ajuns vântul la noi. Nu au fost condiții extreme! Totuși s-au plâns oamenii că a fost greu, că trebuia amânat, că nu trebuia pusă bucla etc, parcă mai mult decât la orice alt concurs. Mie ceasul mi-a indicat 43,5km și 2460m diferență de nivel. Din cei 43,5km cred că 9km au fost de alergat la munte (partea de început spre Plaiul Foii și Prăpăstiile Zărneștilor) și doar restul de 34km de alergat pe munte. 34km au fost în fapt de munte, și timpul meu final a arătat acest lucru – 5h47min – în condițiile în care am început foarte greu și am accelerat pe parcurs când mi-am revenit tocmai ca să n-o lungesc pe o vreme dificilă. Pentru mine cursa a început după km20. În anii precedenți traseul normal îl parcursesem undeva între 5h06min și 5h25min, nu mare diferență.

Un exemplu de condiții mai grele, dar nu extreme – s-a scurtat și cursa “din mers”: Pirin Ultra – Bulgaria “run like no other” – 150km cu 9000+ diferență de nivel. Am făcut la final 140km cu 6800m diferență de nivel. La km110 aveam de urcat în șa pe creasta principală la 2600m (creasta care ducea la vârful Vihren 2914m) și apoi să cobor la cabana Vihren. Noaptea. Total 13km. Timpul? 5h35min. Aproape cât MPC-ul meu de anul acesta! Cum se spune – același om, aceeași pregătire, cu câteva săptămâni înainte. Și n-am fost singur, ci cu Mihai Șerban. Am fost printre primii, e drept că alții pe lumină au parcurs bucata cu o oră mai repede, noi am și bâjbăit.

22228273_1463642013756006_7371143600373667994_n.jpg

Cine a avut probleme la MPC și-a depășit limitele și a ajuns în stare de epuizare prin “metode clasice” cum e un ritm prea intens nesusținut de alimentație suficientă. Adevărul e că alergarea “te fură”, intri într-o stare din care e greu să te desprinzi și să asculți de nevoile pământești ale corpului. Și asta pe vreme urâtă te costă! Să nu uităm că acum câțiva ani cineva tremura de frig, avea spasme, era culcat pe jos. Și asta pe urcarea pe Diana și atunci a fost foarte cald! Epuizare, dorință de a ține pasul cu cei mai buni! Ce ar fi însemnat asta în condițiile de acum? În fapt, nu acest lucru s-a întâmplat acum, dar la mai mulți concurenți? Cum poți să tragi peste limite când nu știi când se termină cursa, ce provocări ai pe parcurs?! Eu habar n-aveam de traseu! Nu cred că ceilalți erau mult mai cunoscători. Am mai spus și altădată: citiți cu atenție regulamentul. E făcut mai ales spre binele concurentului. Gândiți-vă de ce s-au scris anumite lucruri. Cum s-a făcut selecția la concurs? Oare de ce? La câte concursuri din România la care ați participat s-a cerut experiență montană, curse de un anumit grad de dificultate încheiate cu bine? Cum a fost acolo? Cum v-ați comportat? Imediat trebuie percutat și luat măsuri. Ați mai fost la MPC și n-au fost probleme? Și ce? Atunci poate ați avut altă motivație, ați alergat doar ca să încheiați cursa, acum vreți mai mult și vă permiteți să riscați. Oare?
Și poate cea mai pertinentă întrebare: în cât timp estimați că parcurgeți traseul? Eu vă mărturisesc că este primul lucru la care mă gândesc. De ce? Pentru că îmi influențează toată cursa: echipament, alimentație, ritm la start, așteptări, rezerva la necunoscut.
Ca să vedeți ce serios am tratat cursa în condițiile de acum (și am mai participat la MPC câteva ediții și atunci nu m-am gândit la așa ceva) – am avut și bani la mine: o hârtie de 50lei și una de 10 lei. De ce? Chiar așa amănunt contează și merită atenția? Pentru mine da! Dacă ajung la un cătun, o colibă, vreau să cumpăr ceva? Doar n-or fi nababi pe acolo bătrânii ăia care trăiesc de pe o zi pe alta. Oi primi gratis ceva de mâncare dar mi-ar fi jenă să cer… 10 lei nu-i așa mult. Dar dacă cumva ajung total aiurea și am nevoie de transport? 50 de lei sper să ajungă. Am cântărit, doar 10g cu tot cu punguță, îmi pare rău că n-am scos bateria din cheia de la mașină, că era 20g. 🙂 Asta apropo de echipament minimalist.
Ajungi mai calculat după ce participi la un ultra. Să vedeți ce înseamnă să ajungi epuizat după ritm de maraton la km50. Și să mai ai de parcurs 120km și dublu diferență de nivel! Depinde de cât de antrenat ești, îți revii cu muultă răbdare, știi că dacă mai ajungi în astfel de stare o dată sau de două ori ești terminat sau intri în modul supraviețuire, n-ai 9 vieți ca pisica. Și sigur nu mai ești cum ai fost, e cursă ratată ca rezultat. Puteai mai bine! Din ciclul “spune-mi cum ești la km50 și-ți spun cine ești la sfârșit”. La maraton pragul e la distanța de semi: după 20km se vede cine e antrenat de semi și cine pentru distanțe mai lungi.

medalia.jpg

Și acum pun mai jos fragmente din ce am postat pe facebook, ca de obicei în ultima vreme.
Și nu uit să-i mulțumesc lui Luci Clinciu pentru înscrierea gratuită, anul trecut n-am putut participa, n-am spus nimic, pur și simplu … Mai bine să ne trăim viața frumos, alături de cei dragi, nu-i fără sfârșit cum pare la 30 de ani.

Ce am postat pe Facebook, nițel adaptat

FB, a doua postare
Maraton Piatra Craiului – editia 11 – un concurs mai special pentru mine: am ajuns și eu CarpathianMan, am trecut cu bine suita de concursuri de MTB (4 Munți în echipă cu sora mea Simona Pop), alergare în etape (Ultra Trail Fagaraș în echipă cu prietenul Adi Cosma) și Postăvaru Night (o dată skyrunning și o data cu schiuri de tură), încheierea fiind Maraton Piatra Craiului.

Am avut și eu ocazia să ajung pe scena și să spun câteva cuvinte. Am încercat să fiu scurt, n-am fost coerent așa cum aș fi vrut. Încerc și acum. M-am gândit ce să spun, totul părea simplu, oricum de scris o cuvântare era cam greu – ar fi trebuit să scriu foarte mare sau să fiu cu ochelari, o postura puțin mai neobișnuită pentru mine – CarpathianMan cu ochelari? 🙂 . Poate era mai bine totuși cum a procedat Andreea Dan – a fost un discurs frumos care l-a influențat emoțional pe al meu. Mi-a scăpat aspectul acesta – că înaintea mea vor vorbi și alții, mare eroare!

Merită să participi la concursurile CarpathianMan, mai ales cele pe echipe și pe etape. Ajungi să vezi “mai altfel” munții, oamenii, să simți că ești o echipă nu numai cu coechipierul ci și cu toți ceilalți: prieteni, concurenți, voluntari, organizatori… cabanieri. Orice se întâmplă la cineva se reflectă și te influențează.
Se muncește mult la trasee, unele sunt inedite, ajungi să parcurgi munții pe unde n-ai fost niciodată chiar dacă ai mulți ani în spate de drumeție. Se vede când se pune suflet…
Și mie îmi place să particip la concursuri din care învăț ceva. Și mereu e ceva nou. La fiecare start de la concursurile mai deosebite îmi sare gândul la replica celebră din BD la munte – “Ce avem noi aici?”. 🙂 Asta apropo și de MPC!

Maraton Piatra Craiului de anul acesta? Parca l-aș dori tot pe acelasi traseu și anul viitor! Sau de fiecare dată pe alt traseu! Am avut parte de zăpadă, ploaie, ninsoare, noroi în două culori… Cel negru a fost de groază pentru mine. De fiecare dată când vedeam că se schimbă terenul călcam cu grijă așa cum la început încerci cu degetul apa. Iar de zăpada proaspătă la vale… eram ca schiorii începători – fugeam în diagonală, fără să mă pot opri, dintr-o pădure în alta, străbătând toată “pârtia”. Simțeam că doar dacă mă trântesc pe jos pot să mă opresc și nu găseam un loc potrivit.

43,5km, 2460m diferenta nivel, 5h47min. Luna Walking Month “umblă pentru cei ce nu pot umbla” – concurs caritabil pe echipe era la sfârșit, lună în care am alergat o săptămână serios, nu cu viteză dar extrem de mult. Am avut de ales între un rezultat mai bun la MPC sau un rezultat mai bun la Walking Month. Am ales WM, titlul de CarpathianMan a fost arhisuficient pentru mine. Nu puteam să nu aleg WM, e pe echipe, deci nu sunt singur să fac ce vreau. Just for records, în ziua MPC am făcut 100.000 pași din care 50.000 la concurs. Am tot alergat pe ploaie și după concurs! Ziua precedentă, vineri, 72000 pași (undeva între 7h alergare și 10 ore mers). Ca reper pentru mine – într-o oră fac 10.000 pași alergați sau 7000 pași de mers consistent. Media pe ultima săptămâna de Walking Month a fost de peste 89000 pași zilnic, ce să-i faci dacă m-am trezit doar cu 10 zile înainte de încheierea lunii că mă interesează rezultatul!

Eu n-am nevoie de clasament, mă interesează cum stau față de prieteni. Le spun la toți “Bravo” și mă gândesc în sinea mea pentru cei mai rapizi “da, sigur, la tine a fost numai soare” sau, la cei din urmă, “yes, te-am luat”. 

Și propunerea mea (că tot e la modă să faci sugestii și să dai sfaturi la organizatori) e puțin alta decât ce am tot auzit: să existe o lingură de lemn ca premiu pentru ultimul sosit, valabil mai ales la concursurile în echipe sau pe etape. Noutatea ar fi că lingura s-ar decerna doar dacă ultimul ar sosi într-un timp să zicem cu 20min mai mare ca penultimul. Ar fi multe avantaje, nu insist. Și ar fi o competiție și la sfârșitul clasamentului, oamenii ar găsi soluția să încheie împreună și mai în siguranță… Și dacă ajungi să ai o colecție de linguri, când le folosești la bucătarie te mai gandești … cum să ajungi mai competitiv sau … la mine, dacă dați și un nume la lingură, nu mă supăr să-i spuneți premiul Veze 🙂 . Să las și eu ceva moștenire în lumea alergării…
Mda, poate că aș acorda lingura și la DNF-iștii din prima jumătate a clasamentului… temporar. Sau care necesită intervenţii sau ajutor de la cei din jur. De ciudă, că sunt buni! De ce să aibă numai premii și medalii ca trofee? Ia să mai fie și o lingură printre ele! Dovadă că un rezultat bun nu se obține fără căderi! Dacă nu vor lingură, să aibă curajul să termine cursa cu un rezultat mai slab!
De unde propunerea? Consider că sunt două categorii de oameni la concursuri care-și pun viața în pericol, și nu numai atât: ultimii și cei din față care cad jos când riscă prea mult.

Să vină zăpada! Nu numai după gât când te oprești în copaci ca la MPC!
Toata stima la organizatori și voluntari!

lingura.jpg

FB, prima postare

Mie mi s-a părut ok MPC-ul anul acesta. Super că au modificat traseul și nu s-a amânat cursa. Atâta că n-am ajuns la ședința tehnică și nu știam sigur cât va dura concursul, chiar dacă se estimau 41km. A semănat puțin cu condițiile de la Maraton Brașov. Am alunecat și eu, asta e. Am fost mulțumit și de PA-uri, e drept că aveam batoane și geluri la mine, nu-mi puteam permite să mi se facă foame. Așa e la munte când e frig și plouă/ninge: trebuie să ajuți și mai mult organismul. Să vedeți cum e la Pirin ultra: anul trecut s-au facut (primii concurenți) 26km între două PA-uri în 10 ore! Noaptea! Așa că fiecare cu reperele lui. Ca îmbrăcăminte am avut pe mine tricou și mânecuțe, peste o vestă care ține de ploaie/zăpadă și ține la vânt (foarte important pentru piept și spate), mănuși de bicicletă fără degete (foarte bune pentru căzături), gaitere, papuci de ultra care sunt mai serioși, șosete duble și șapcă pe cap. Normal, pantaloni lungi. Nu mi-a fost frig. Eram liniștit, în rucsac mai aveam: foiță de ploaie, haină sintetică, căciulă, mănuși groase impermeabile și șosete (toate puse într-o pungă). Sănătate!

PS: În general nu-mi place și evit să apelez la organizatori și să pun una din miile de întrebări pe care le-au pus probabil și alții. Asta în timp ce au de lucru, au de rezolvat o mulțime de treburi mai importante. Și mai ales că e ceva ce scrie clar în regulament. Dar… mi s-a părut foarte calm. 🙂 L-am întrebat pe Luci dacă pot să-mi pun cu mine doar mănuși simple, având și cele de MTB. S-a uitat cu atenție la mine și mi-a spus brusc: pune groase. Am făcut ochii mari, dar așa am făcut. A fost certitudinea că nu va fi o cursă ușoară.

Mulțumesc pentru poze!

  One Response to “Maraton Piatra Craiului mai altfel – “Ce avem noi aici?””

  1. […] UltraRunners la Walking Month. Doream să mă liniștesc, să scot cuiul din cap. Pentru mine urma Maraton Piatra Craiului peste o săptămână, în mod normal dacă doream un rezultat bun acolo trebuia să alerg cât mai […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)