Belis - Endurace Belis - half - Localitati si zone - Triatlon

Endurace Triathlon Beliș 2018 – proba half


Endurace Triathlon Beliș 2018

Stau acum într-un bungalow în Kanegra – Croația și în pauza de prânz mă grăbesc să scriu despre ultimul concurs la care am participat – Endurace Triathlon Beliș.

La Beliș am participat la half. Cel mai mare stres al meu era proba de înot și asta pentru că în regulament era scris inițial un timp limită de o oră pentru înot 1,9km + tranziția T1 la bicicletă. Așa că în ultimele două săptămâni, după triatlonul de la Cluj, am fost de câteva ori la Tarnița să înot și m-am gândit cum să-mi optimizez timpul la T1. La triatlonul de la Cluj scosesem 39min la înot 1,5km și cam 5min mi-a luat T1.

Chiar dacă regulamentul s-a ajustat la 1h30min primul termen limită, eu am decis să mă comport ca și cum ar fi fost vorba de 1h. Eram însă mai relaxat.

Și a venit startul, cu foarte mulți prieteni în jur. Cea mai mare parte din ei erau însă la triatlonul olimpic și luau startul la 15min după mine. Un prim obiectiv al meu era să trag cum pot mai bine și să nu fiu ajuns de primii de la triatlon, să nu-i încurc. Nici n-am înotat foarte aproape de balize. Traseul era comun primii 750m, apoi noi, de la half, mai continuam 200m până să ne întoarcem. Am văzut însă că pe ultimii 50 sau 100m au venit tare câțiva înotători, se pare că nu am fost suficient de rapid deși matematic… Pe primele sute de metri am avut cam 2min21sec media pe 100m, pentru standardele mele m-am comportat foarte bine, probabil n-au fost 15min între starturi.

Pentru mine înotul a fost ok, o apă prea bună, chiar spre caldă, mai caldă ca la Tarnița. Cu ceva peste 52min am fost însă ultimul ieșit dintre băieți și după mine au mai fost doar trei fete. Adăugând timpul T1 de 4min17sec (tranziția a fost și destul de lung concepută pentru toți), m-am încadrat în ora mea limită.

A urmat proba de bike, unde în prima tură mi-am stabilit reperele, adaptate la cât de în formă mă simțeam: o fată care mi se părea că merge foarte bine – Koter Adel și doi băieți pe care speram să-i pot ajunge la alergare – Aurelian Cotuna și Fabian Karoly. A, și merită să pomenesc pe fata de la echipe half cu tricou cu bufniță, inițial și ea era reper până mi-am dat seama că nu-i din cursa mea, adică … merge mai bine ca mine. 🙂 În rest, pe cine cunoșteam și pe cine nu, mi se păreau rachete față de mine, i-am mai salutat din mers. Repere pe teren am găsit porțiunea îngustată cu lemne pe margine și începuturile urcărilor/coborârilor de pe traseu, calculând apoi cât timp îmi lua sa ajung la punctele de întoarcere. Simplu și distractiv! 🙂 Ehe, dacă eram mai antrenat la bike! Acum, fiind traseu de asfalt pentru cursieră n-am mai putut masca volumul mai scăzut de antrenament la bike așa cum am reușit la offroadul de la Tarnița.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Smm4cHpsmjQ/W31kTARpXoI/AAAAAAAA3DA/dJuLaKvHmB8MunbtAZJdA2MoNk976y8QgCCoYBhgL/s144-o/39807917_10156377389711125_1528843675444969472_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6592535234597035505#6592535707194580610″ caption=”” type=”image” alt=”39807917_10156377389711125_1528843675444969472_o.jpg” image_size=”2048×1367″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-7_BWOBBtVRM/W31kTNrM40I/AAAAAAAA3DA/4HNWAHUC5h8y3GZ9oEMRsWVR9LMmqlzLwCCoYBhgL/s144-o/39805010_10156377389801125_4684755897602277376_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6592535234597035505#6592535710791426882″ caption=”” type=”image” alt=”39805010_10156377389801125_4684755897602277376_o.jpg” image_size=”2048×1367″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-xD7XhvFW_NE/W31kTId77XI/AAAAAAAA3DA/uEFRlBtmeXMtZPezwJQ4rmB9R1sGx227wCCoYBhgL/s144-o/39750265_10156377387566125_1578912918123053056_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6592535234597035505#6592535709393612146″ caption=”” type=”image” alt=”39750265_10156377387566125_1578912918123053056_o.jpg” image_size=”2048×1367″ ]

Cu reperele mele n-am stat prea strălucit. Fabian la început părea că se depărtează și pe ultima tură am recuperat și am trecut pe la lemne cam la același interval de timp. Era la categoria mea și ca să-l ajung singura șansă îmi râmânea alergarea, dar era greu. Măcar 1 minut /două dacă ciupeam! De Adel m-am apropiat dar n-am prins-o din urmă, iar Aurelian mergea mai încet dar era departe.

A venit alergarea, unde la început a trebuit să intru în tufe să mă … liniștesc. A fost antrenantă, m-am străduit să nu las ritmul, atât cât puteam după celelalte două probe. Am văzut că Fabian nu se simte prea bine, Aurelian era cam transpirat, singura Adel era “like as new”. Foarte greu m-am apropiat de ea și am ajuns-o pe ultima tură la PA-ul de la capăt, iar de acolo era mai mult coborâre. Speram să-i prind din urmă pe Fabian și chiar pe Aurelian, dar n-a fost să fie. Au văzut că mă apropiasem și au găsit resurse. Adel la rândul ei m-a reajuns aproape de final, am și schimbat câteva vorbe, i-am spus că am doi prieteni în față și … mai sper. Am și văzut pe cineva în față, am sprintat și atât.

Am încheiat pe locul 19 general cu timpul de 5h37min26sec, la 46sec de cel din față pe care-l văzusem la final, la 1min16sec de Fabian (locul 17 general) și 3min20sec de Aurelian (locul 16 general). Mi-a plăcut traseul, chiar dacă asfaltul era nițel zguduitor pentru cursieră (mi-a și sărit un bidonaș și l-am recuperat după ce s-a terminat concursul).

Triatlonul pe Garmin Connect:

Mulțumesc organizatorilor pentru condiții, voluntarilor pentru suport și concurenților și prietenilor că m-au motivat.
Faine poze, am pus câteva. Se vede că a fost vreme bună, mulți concurenți și o apă care parcă te chema să te răcorești.
Aș mai fi stat și ziua următoare să înot, chiar dacă în afara concursurilor de înot, dar aveam program. Sper ca data viitoare să fiu mai bun. Acum ies în largul mării să mai exersez înotul. 🙂