Maraton Apuseni mereu l-am considerat “cursa de casă” în domeniul alergării, la fel cum am considerat Maratonul Făgetului și Maratonul Gilăului la MTB, Traversarea Tarniței la înot cu triatlonul respectiv. Dintre acestea cel mai implicat am fost la Maraton Apuseni, în ultimii ani la marcarea și eventual curățarea traseului de family.
Acum Maraton Apuseni a fost în plus și concursul de rămas bun la categoria 40-49, iar în clipa de față am pășit peste borna de jumătate de secol. Da, am schimbat și unitatea de măsură, nu mai este anul. Mă uit în timp, și așa cum copiilor de astăzi 50 de ani li se pare o eternitate, așa mi s-a părut și mie la vârsta lor. Doar că și atunci, cu atât mai mult acum, am fost mult mai ponderat ca unii în aprecierile de gen ”mai există viață după 30, 40 …”, “ești depășit”, “pentru și de ce mai trăiești” etc.
Ce voi face în continuare? Ca și până acum, pe cât posibil ce-mi place, dacă nu-i ceva în lista de dragoste la prima vedere și totuși trebuie făcut, atunci să mă străduiesc să fac cât mai bine, că poate dragostea vine pe urmă și … “omul sfințește locul”. Iar la întrebarea existențială “ce las în urmă” n-am de gând să marșez scriind o carte, construind o casă etc. … încă, dar cine știe… Cum spunea un unchi de-al meu mai hâtru, “eu nu vreu să iau locul nimănui”, atât.
Cum a fost la Apuseni? Pentru mine fain. Am fost cu întreaga familie, am reușit să acoperim prin participare 3 probe: family prin Tudor și Diana, semimaraton prin Andreea și maraton prin mine.
Ne-am comportat onorabil, fiecare a făcut cât a putut încât să fim mulțumiți, dar nu perfect mulțumiți. 🙂
Eu m-am străduit să ating bariera de 5h, singura cu care aveam șanse la podimum la categorie, dar n-am reușit. N-am fost chiar departe – 5h15min (6 categorie, 15 general), al doilea rezultat al meu după cel din 2016 de 5h07min.
Traseul mi-a plăcut, n-a fost cald și ploaia a fost sporadică, aducându-mi periodic aminte că trebuie să mă grăbesc că poate fi mai rău. Bravo lui Csaba ce a terminat pe 3 la categorie, lui Gabor de pe 4. N-am asistat la lupta lor, eram prea în spate. Departajarea între ei a avut loc pe urcarea spre Coșul Boului din Scărița Belioara. De unde știu – Strava bat-o vina!
Eu am pierdut 3 minute față de ei până pe Buscat, încă 7 minute până la Săgagea și apoi cu un mic plus pentru Csaba s-a păstrat ecartul, nereușind să recuperez.
Mi-am lungit eu gâtul și mi-am ascuțit privirea, dar nu i-am văzut la Scărița și nici n-am simțit “miros de sânge”. 🙂
Tocmai am terminat alergarea devenită tradițională “aleargă vârsta”: 25km, că așa mă simt, ca la 25 de ani. Urmează o viață frumoasă dacă mă străduiesc s-o trăiesc așa… În mod sigur dacă te lasă simțurile poți compensa cu mintea, numai s-o antrenezi, adică fix cum e alergarea zilnică pentru picioare, corp și voință.
Mulțumesc pentru poze, pentru încurajări, fiecare dintre noi am încercat în mai mică sau mai mare măsură să facem Apuseniul un eveniment fain, în care să ne simțim bine și să fie un mod și model de viață. Se anunță schimbări la Maraton Apuseni, în mod sigur vor fi în bine. Singura observație, venită din experiență – să nu fie revoluție. Pas cu pas, dar spre înainte… Succes!
