Dec 052023
 

Este a treia oara cand aleg sa sarbatoresc ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 prin concursul de alergare Cluj Ecotrail Ultramarathon.
Imi fac curaj sa mai scriu si pe acest blog, unde in acest an am avut o pauza prelungita, intrerupta doar de o scurta incercare de reset prin iulie cu… sumarul evenimentelor din 2022. Am sa ma folosesc de postarile mele de pe site-urile de socializare pentru rememorarea evenimentelor mai deosebite din acest an, cu varfurile – locul 1 cu echipa la Fagaras Adventure si participarea la proba regina de la UTMB… cu alta ocazie. Iar promisiuni! 🙂

Cum a fost la Cluj Ecotrail? Greu pentru cineva care a alergat sporadic in ultimele luni, dar frumos pentru tot restul: intalnire cu prietenii, traseul mai noroios pe alocuri dar normal pentru zona si perioada aceasta a anului, o vreme buna de alergat fara ploile grave anuntate. Cel mai fain a fost ca a participat la concurs si baiatul meu Tudor, la proba de 15km. Daca eu am ocupat locul 4 la categorie si 27 la general cu 5h14min la 50km, un Vezentan tot a fost pe podium dar la 15km – Tudor locul 2 la sub 18 ani. Un plus pentru rezultatul lui este si faptul ca Tudor nu-i alergator, e cu alte sporturi.

 

Cursa mea n-a avut un prolog incurajator, dar am intrat in faza de acceptare: daca nu particip regulat la concursuri mereu am parte de surprize, din cele mai diverse si mai imprevizibile. Daca la UTMB m-am pomenit in timpul cursei ca nu mi se mai potriveste alimentatia cu care nu dadeam gres inainte, la Ecotrail am organizat perfect inclusiv participarea lui Tudor dar am uitat … rucsacul de alergare. Asa ca inainte de start cu 10 min am avut cateva clipe de stat cu folia de supravietuire si paharul in mana, uitandu-ma indelung prin masina dupa o solutie, alta decat alergarea cu punga cu echipament obligatoriu. Norocul meu a fost ca folosesc peste tot in oras un rucsac portocaliu primit acum multi ani la Maraton Apuseni (de fapt am doua la fel, asa au rezistat in timp), rucsac mai potrivit insa pentru drumetie, neavand buzunare in fata pentru flask-uri si altele. I-am dat mesaj la Tudor sa foloseasca rucsacul meu si am pornit spre start.

M-am straduit sa-mi depasesc limitele de pregatire si intr-adevar am alergat cu un puls mediu de 161bpm, mult peste ce sunt obisnuit. Tot o comparatie cu UTMB, si acolo ca si aici am ajuns sa ma multumesc cu incadrarea intr-un grup cu un ritm provocator, de care ma agatam si ma rupeam sistematic: ramaneam in urma la deal si recuperam la vale. Altadata era invers… Pana la sfarsit am fost umbra lui Eniko Bartok, locul 3 la open feminin – i-am si multumit pentru ritm. Faptul ca eram la limita era aratat si de micile deviatii de la traseu avute ori de cate ori treceam in fata cand simteam ca pot mai mult, ceea ce m-a facut sa fiu dependent de grup, in fata noastra doar spre sfarsit mai vazand pe altii. Cum era odinioara? Progresam, aveam finish bun.

A mai fost un aspect important in aceasta cursa: a fost prima data cand am folosit casti intr-un concurs. Motivul principal a fost ca ma asteptam sa vorbesc la telefon, sarbatorile pentru mine sunt de multe ori doar “regim de sarbatoare”. Eu sunt dintre cei care nu recomanda folosirea castilor si am experienta in folosirea lor. Aici am incercat sa ma folosesc macar de aspectul pozitiv al pastrarii concentrarii pe tot parcursul traseului si pot spune ca am reusit.
Anul trecut mi-am pregatit din vreme pentru “Walking Month” (un concurs pe echipe de facut pasi vreme de o luna) ce vreau sa ascult, inclusiv carti audio, dar cand am avut probleme fizice la un picior am taiat cu totul tot ce-mi indeparta atentia de la supravegherea durerii: fara casti, schimbare trasee ramanand doar la tartanul de “La Terenuri” Manastur, schimbare papuci… Urmarea a fost ca-n doua zile mi-am revenit, desi aveam ganduri negre ca nu voi putea continua sa alerg. Da, n-a fost concludenta cauza, dar scopul a fost atins si a fost mai important decat studiul stiintific validat de oameni competenti. Fara casti am putut sa ma gandesc atunci si la o metoda mai mult decat empirica de a demonstra influenta folosirii castilor, de fapt a impiedicarii folosirii unui simt important al omului – auzul, in coordonarea miscarilor, aici a alergarii. Sunt lucruri fine legate de auz de care nu ne dam seama ca au influenta asupra activitatilor zilnice si sa nu uitam ca in mod sigur nu degeaba receptorii auzului nu sunt pozitionati in … ci au parte comuna cu cei ai echilibrului. Imi ramane provocarea masurarii efectului, as avea o metoda implementabila, trebuie sa se vada anumite diferente, ma bazez pe observatia ca atunci cand am alergat prin oras cu casti oamenii din fata mea de pe trotuare sareau speriati la o parte de parca auzeau un animal salbatic, ceva necunoscut.
Revenind la Ecotrail, dupa concurs m-am resimtit: dureri cum n-am mai avut la calcaie si cu consecinta – la coloana vertebrala. Dupa cateva ore a fost bine si ramane intrebarea: cat de mult influenteaza lipsa auzului in mod direct miscarea de alergare? Inlaturand adica din “debate” evenimentele punctuale posibile ca: sa nu auzi cand te striga cineva ca ai gresit traseul, sa nu auzi cand vine un mistret si sa incerci sa-l eviti, sa nu te feresti cand pica un avion sau un meteorit, sa nu observi la adevarata valoare viata din natura. 50km alergati e o distanta reprezentativa.

Sa ne revedem cu bine la activitatile fizice care ne completeaza si ne linistesc viata. 🙂

Cateva linkuri:
Clasamente pe Livetrail
Activitatea mea pe Strava
Concursul lui Tudor pe Strava

Sorry, the comment form is closed at this time.