Feb 162024
 

Odată cu evenimentul de geocache pe care l-am propus între activităţile CAR Cluj pentru data de 29 februarie 2024 (an bisect – adică de Leap Day), ca o activitate memorabilă peste ani, e momentul să mai detaliez despre ce înseamnă geocaching-ul, un articol orientat mai degrabă spre partea de explorare a locurilor noi şi cum se găsesc aceste cutiuţe misterioase.

Rămâne valabil ce am scris anterior:
Leap Day cu CAR
Despre evenimentul anterior din anul 2022, pe blogul unpicdetimpliber
Si pe subdomeniul sportulpentruamatori

In albumul atasat sunt prezentate trei cutiuţe, fiecare cu povestea ei, pentru exemplificare.
Prima este denumită Izvorul controversat, este vorba de izvorul Sfântul Ioan de lângă drumul Sf. Ioan. A doua este Vârful Peana şi a treia este Snowdrops, adică ghiocei.

Am pus şi câteva poze cu ecranul unui gps de drumeţie, Dakota 20 de la Garmin, care are şi el înglobată posibilitatea de încărcare a detaliilor unui geocache. Dacă şi dispozitivele Garmin şi-au îndreptat atenţia spre acest “joc” înseamnă că e căutat şi are mulţi utilizatori – în fapt sute de milioane de oameni. Incredibil, nu?

Se înţelege că locaţiile acestor cutiuţe sunt memorate pe servere, noi le vedem pe geocaching.com, e o întreagă “industrie” în spate, trebuie întreţinută, pe geocaching.com se pot face conturi de utilizator iar dacă vrei să ai câteva avantaje mai şi plăteşti. Dar în principiu e suficient doar să-ţi faci cont ca să ai acces la majoritatea cutiuţelor, să explorezi împrejurimile căutând cutiuţele, plasate în principiu de localnici pasionaţi de acest “sport”, care au şi obligaţia …morală să le întreţină.

Aşadar cineva plasează o cutiuţă într-un loc interesant, noi le căutăm şi logăm (scriem în jurnalul lor şi bifăm apoi şi pe site-ul mamă geocaching.com). Putem pune poze, scrie ceva, în principiu în jurnalul din cutiuţă scriem minimal data, porecla noastră şi mulţumim (TFTC înseamnă thanks for the cache). Dar cum află “proprietarii” cutiuţelor dacă se întâmplă ceva (de exemplu cutiuţa lipseşte, s-a deteriorat – a intrat apă în ea etc)? Bifaţi că n-aţi găsit-o sau descrieţi problema.
Nu intru în amănunte, ceea ce e de asemenea important de ştiut e că trebuie să fiţi discreţi, în fond multă lume nu ştie regulile de bază şi cutiuţele dispar etc. În mod normal când cineva găseşte obiectul altcuiva sau o uşă deschisă ar trebui să nu profite de ocazie să ia obiectul sau să intre în casă. Adică… bun-simţ.
Regulile de bază sunt că trebuie să plasaţi cutiuţa găsită exact unde a fost, în aceeaşi stare. Dacă luaţi ceva din ea trebuie să puneţi altceva în schimb. În principiu nu încap cine ştie ce obiecte în acele cutiuţe, pot fi monezi, jucării de genul celor din cutiile Kinder… Şi copiii, vă asigur, vor dori să ia ceva, aşa că fiţi pregătiţi dacă mergeţi cu ei.

Am mai ataşat şi o poză cu cele două cărţi scrise de “Bogo“, profesorul de istorie de la Colegiul “George Bariţiu” din Cluj. În ele sunt descrise obiective din oraşul Cluj, asta în cazul în care vi se pare amuzant jocul şi doriţi şi voi să aveţi cutiuţa voastră cu povestea ei, inspirându-vă din aceste cărţi. Şi aici ştiu că este o regulă, cutiuţele noi nu pot fi plasate la o distanţă mai mică de 160m de altele existente. Dar Clujul e mare, de exemplu despre Muzeul Etnografic al Transilvaniei n-am văzut scris nimic.

Dar gata cu poveştile, trecem la partea mai practică.

Căutarea cutiuţelor se poate face în două moduri principale: cu aplicaţii pe mobil sau cu dispozitiv gps (acel Dakota în cazul meu). Ca aplicaţii există fireşte cea oficială de la geocaching.com, dar eu folosesc c:geo. De ce? Pentru că sunt cutiuţe pe care aplicaţia oficială nu mă lasă să le accesez fără cont plătit. Sigur, sunt multe alte avantaje ale membrilor plătitori, mai importante. Dar… să trecem peste.

1. Căutarea cutiuţei. Voi exemplifica doar cu prima, Izvorul controversat. La celelalte voi puncta câteva observaţii şi despre descrierea lor.
Mai întâi ne uităm pe hartă la geocache-uri, să vedem care ne atrage, care ne provoacă. Unde am dori să mergem într-un oraş nou, necunoscut?
“Izvorul controversat” se poate spune că face parte dintr-o serie numită Izvoarele Clujului. Sunt o mulţime de izvoare lângă Cluj, puteţi merge să le găsiţi. Sunt convins că pe majoritatea nu le cunoaşteţi deşi sunteţi clujeni. Nu prea văd cum vă veţi descurca mai uşor decât folosind geocaching-ul.
Să vă spun un secret? Nici nu trebuie să găsiţi cutiuţele dacă nu sunteţi pasionaţi. Scopul principal poate fi doar să găsiţi acele obiective descrise şi să faceţi şi o excursie plăcută.

Să vedem ce scrie în descrierea izvorului, de ce este izvorul Sfântul Ion controversat? Doar o mulţime de oameni vin zilnic să ia apă în bidoane de 5 şi 10 litri de acolo cu maşinile!
Autorul ne spune că de la acel izvor s-au luat în timp numeroase probe de apă şi au fost analizate. Uneori au ieşit bune, alteori cu contaminări. Cineva s-a dus şi el cu o probă de apă pentru analiză, spunând că este de la noua lui fântână. A primit răspunsul că apa e bună. A recunoscut apoi că apa e de la acest izvor şi … brusc opinia expertului s-a răsucit cu 180 grade. De poveste e suficient, nu? 🙂

Am pus screenshot-uri cu modul de căutare folosind mobilul cu aplicaţia c:geo. Se poate folosi şi modul busolă. Când se ajunge la sub 5 metri deja intervine precizia localizării, atât cea înregistrată de dispozitivul autorului, cât şi a dispozitivului vostru. Erorile se adună… cazul cel mai defavorabil.
De la momentul “approach” deja trebui să intraţi în modul observare cu atenţie, ca la orientare. Dacă nu doriţi provocare prea mare puteţi să vă uitaţi la indiciile date de autor, la pozele din logurile anterioare. Bine, în mod normal cei care au fost pe acolo nu au voie să deconspire locul exact nici prin poze – o altă regulă de care trebuie să ţineţi seama. Adică n-aveţi voie să puneţi “spoilere”, să deconspiraţi amănunte. E normal, cutiuţele trebuie să-şi păstreze misterul şi pentru cei ce vin. Doar autorii, cei care au pus cutiuţele, au voie să pună spoilere, să pună indicaţii criptate şi să lase la latitudinea vizitatorilor opţiunea aceasta de ajutor.

2. Găsirea cutiuţei. Cazul fericit. Am pus poze cu ceea ce am scris. La Izvorul controversat am trecut TFTC Valentines Day (14 februarie). Cum? Aplicaţia m-a trimis cu logarea pe site-ul geocaching.com, adică unde e totul oficial. Apoi, după aproximativ un minut, am văzut actualizarea în care figurez că am fost pe acolo şi eu, emanitou. De ce mi-am ales această poreclă? Simplu de la Manitou. Manitou, echivalentul lui Zeus la amer-indieni. Nu de la furca de MTB Manitou, nu de la ce ştiu eu ce firmă de excavatoare. Şi “e” pentru că deja Manitou era luat de vreun înfumurat. Deci E Manitou. Eu sunt. 🙂
Veţi vedea ce am scris la celelalte două cutiuţe mai jos.
3. Felicitări! Aţi ajuns în locul dorit, poate aţi trecut prin ceva peripeţii, n-a fost uşor să găsiţi o parcare, poate descrierea accesibilităţii cutiuţei n-a fost prea corectă (da, în detalii vi se precizează şi dificultatea accesului). Aţi ajuns la un obiectiv pe care mulţi din zonă nu-l cunosc, puteţi da lecţii de geografie sau istorie. 🙂

Şi acum ce s-a întâmplat cu descoperirea celorlalte două geocache-uri, de la Peana şi cea din poiana cu ghiocei?

La Peana am trecut în log TFTC Alles ist in Ordnung. Se spunea despre punct că est ecel mai înalt vârf de lângă Cluj, că mai demult era o construcţie pe post de punct de observaţie asupra munţilor din jur, chiar depărtaţi, că se văd Făgăraşii. Eu mai adaug de exemplu că mai bună privelişte ar fi de pe dealul Micşului, aflat nu departe, sau de pe vârful Măgura. Dar acolo orice construcţie e foarte expusă la vânt. Am pus poză şi cu noul indicator de vârf, mai elegant, pus de prietenii de la clubul Rupicapra. Tot pe acolo trece traseul 1CC, denumit stilizat aşa, de fapt 100km în jurul Clujului, pentru drumeţie, alergare, MTB, pe modelul Budapesta. V-am surprins? Este şi site – CC100KK.ro

Dar ce este cu “Snowdrops“? A, aici scrie că cel mai bine de vizitat este în perioada 1-15 martie, sunt ghiocei. E vorba de o poiană, cu o cutiuţă “tiny”, uşor de ajuns la ea. E, aici nu sunt prea de acord, e pădure de-a dreptul şi nici prea uşor nu e de ajuns. Dar or fi beneficiat adminii vreo stare de bine şi de vreo superforţă. Cum e forţa dragostei! Cutiuţa, ce-i drept, e mică, cât două falange de la un deget. Am pus poză. Încape totuşi un jurnal rulat cu atenţie. Ce am scris? TFTC. The log is wet. I will return to put the box in a bag. Asta pe site, că în jurnal am trecut doar data şi porecla.

Pe la ultimele două geocache-uri am trecut în 15 februarie, în recunoaştere de traseu lung la un alt eveniment, dar de alergare, Concurs prietenesc Făget – alergare 17 -24 februarie 2024.

Vă aştept şi de Leap Day la geocaching, dar şi la concursul de alergare! 

Cluj Ecotrail Ultramarathon 2023

 Alergare, Cluj, Cluj Ecotrail Ultramaraton, Cluj-Napoca  Comments Off on Cluj Ecotrail Ultramarathon 2023
Dec 052023
 

Este a treia oara cand aleg sa sarbatoresc ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 prin concursul de alergare Cluj Ecotrail Ultramarathon.
Imi fac curaj sa mai scriu si pe acest blog, unde in acest an am avut o pauza prelungita, intrerupta doar de o scurta incercare de reset prin iulie cu… sumarul evenimentelor din 2022. Am sa ma folosesc de postarile mele de pe site-urile de socializare pentru rememorarea evenimentelor mai deosebite din acest an, cu varfurile – locul 1 cu echipa la Fagaras Adventure si participarea la proba regina de la UTMB… cu alta ocazie. Iar promisiuni! 🙂

Cum a fost la Cluj Ecotrail? Greu pentru cineva care a alergat sporadic in ultimele luni, dar frumos pentru tot restul: intalnire cu prietenii, traseul mai noroios pe alocuri dar normal pentru zona si perioada aceasta a anului, o vreme buna de alergat fara ploile grave anuntate. Cel mai fain a fost ca a participat la concurs si baiatul meu Tudor, la proba de 15km. Daca eu am ocupat locul 4 la categorie si 27 la general cu 5h14min la 50km, un Vezentan tot a fost pe podium dar la 15km – Tudor locul 2 la sub 18 ani. Un plus pentru rezultatul lui este si faptul ca Tudor nu-i alergator, e cu alte sporturi.

 

Cursa mea n-a avut un prolog incurajator, dar am intrat in faza de acceptare: daca nu particip regulat la concursuri mereu am parte de surprize, din cele mai diverse si mai imprevizibile. Daca la UTMB m-am pomenit in timpul cursei ca nu mi se mai potriveste alimentatia cu care nu dadeam gres inainte, la Ecotrail am organizat perfect inclusiv participarea lui Tudor dar am uitat … rucsacul de alergare. Asa ca inainte de start cu 10 min am avut cateva clipe de stat cu folia de supravietuire si paharul in mana, uitandu-ma indelung prin masina dupa o solutie, alta decat alergarea cu punga cu echipament obligatoriu. Norocul meu a fost ca folosesc peste tot in oras un rucsac portocaliu primit acum multi ani la Maraton Apuseni (de fapt am doua la fel, asa au rezistat in timp), rucsac mai potrivit insa pentru drumetie, neavand buzunare in fata pentru flask-uri si altele. I-am dat mesaj la Tudor sa foloseasca rucsacul meu si am pornit spre start.

M-am straduit sa-mi depasesc limitele de pregatire si intr-adevar am alergat cu un puls mediu de 161bpm, mult peste ce sunt obisnuit. Tot o comparatie cu UTMB, si acolo ca si aici am ajuns sa ma multumesc cu incadrarea intr-un grup cu un ritm provocator, de care ma agatam si ma rupeam sistematic: ramaneam in urma la deal si recuperam la vale. Altadata era invers… Pana la sfarsit am fost umbra lui Eniko Bartok, locul 3 la open feminin – i-am si multumit pentru ritm. Faptul ca eram la limita era aratat si de micile deviatii de la traseu avute ori de cate ori treceam in fata cand simteam ca pot mai mult, ceea ce m-a facut sa fiu dependent de grup, in fata noastra doar spre sfarsit mai vazand pe altii. Cum era odinioara? Progresam, aveam finish bun.

A mai fost un aspect important in aceasta cursa: a fost prima data cand am folosit casti intr-un concurs. Motivul principal a fost ca ma asteptam sa vorbesc la telefon, sarbatorile pentru mine sunt de multe ori doar “regim de sarbatoare”. Eu sunt dintre cei care nu recomanda folosirea castilor si am experienta in folosirea lor. Aici am incercat sa ma folosesc macar de aspectul pozitiv al pastrarii concentrarii pe tot parcursul traseului si pot spune ca am reusit.
Anul trecut mi-am pregatit din vreme pentru “Walking Month” (un concurs pe echipe de facut pasi vreme de o luna) ce vreau sa ascult, inclusiv carti audio, dar cand am avut probleme fizice la un picior am taiat cu totul tot ce-mi indeparta atentia de la supravegherea durerii: fara casti, schimbare trasee ramanand doar la tartanul de “La Terenuri” Manastur, schimbare papuci… Urmarea a fost ca-n doua zile mi-am revenit, desi aveam ganduri negre ca nu voi putea continua sa alerg. Da, n-a fost concludenta cauza, dar scopul a fost atins si a fost mai important decat studiul stiintific validat de oameni competenti. Fara casti am putut sa ma gandesc atunci si la o metoda mai mult decat empirica de a demonstra influenta folosirii castilor, de fapt a impiedicarii folosirii unui simt important al omului – auzul, in coordonarea miscarilor, aici a alergarii. Sunt lucruri fine legate de auz de care nu ne dam seama ca au influenta asupra activitatilor zilnice si sa nu uitam ca in mod sigur nu degeaba receptorii auzului nu sunt pozitionati in … ci au parte comuna cu cei ai echilibrului. Imi ramane provocarea masurarii efectului, as avea o metoda implementabila, trebuie sa se vada anumite diferente, ma bazez pe observatia ca atunci cand am alergat prin oras cu casti oamenii din fata mea de pe trotuare sareau speriati la o parte de parca auzeau un animal salbatic, ceva necunoscut.
Revenind la Ecotrail, dupa concurs m-am resimtit: dureri cum n-am mai avut la calcaie si cu consecinta – la coloana vertebrala. Dupa cateva ore a fost bine si ramane intrebarea: cat de mult influenteaza lipsa auzului in mod direct miscarea de alergare? Inlaturand adica din “debate” evenimentele punctuale posibile ca: sa nu auzi cand te striga cineva ca ai gresit traseul, sa nu auzi cand vine un mistret si sa incerci sa-l eviti, sa nu te feresti cand pica un avion sau un meteorit, sa nu observi la adevarata valoare viata din natura. 50km alergati e o distanta reprezentativa.

Sa ne revedem cu bine la activitatile fizice care ne completeaza si ne linistesc viata. 🙂

Cateva linkuri:
Clasamente pe Livetrail
Activitatea mea pe Strava
Concursul lui Tudor pe Strava

Walking Month 2022 – echipa Cucubau vs Walking Month 2021

 Alte concursuri, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month  Comments Off on Walking Month 2022 – echipa Cucubau vs Walking Month 2021
Dec 292022
 
WM2022

 

 

2021 – Walking Month
Încep cu o scurtă incursiune în anul 2021, an în care am dorit să-mi arăt susţinerea pentru proiectul Walking Month, dar n-am avut timp nici măcar pentru alergatul zilnic obişnuit. Anul trecut nici măcar n-am avut timp să scriu câteva cuvinte despre concurs, ataşez acum screenshoturi cu datele de atunci pe care am fost prevăzător să le fac înainte de actualizarea aplicaţiei WM din 2022.
Se poate aşadar să fiu si om … normal. 🙂 Nu am pus Walking Month 2021 nici măcar la rubrica de încheiere de an – Activitati 2021.

 

2022 – Walking Month în echipa Cucubau, 31 octombrie – 30 noiembrie
O întreagă poveste cu echipa Cucubau din acest an, începând cu alegerea numelui. Am avut o mulţime de propuneri, printre care şi “Noi“, doar să părem  mai serioşi. Nu s-a putut. Măcar s-a respectat una din dorinţele mele, să fie un nume în limba română. 🙂
Am ştiut că va fi un an greu pentru că … doream să fim pe podium la această ediţie. Cât va fi de greu cu adevărat ne-am dat seama după primele 5-10 zile. Nu e chiar meritul nostru. Noi doream doar… să fim pe podium. Cine va dori să fie pe podium alături de noi va merita să fie acolo, indiscutabil.
Au venit problemele. Ne-am dat seama că zilele de weekend care erau, previzibil, puncte tari la restul echipelor, pentru noi vor fi provocările extreme, unii dintre noi având program care ne ducea chiar în afara localităţii. Cei rămaşi la “program normal” urmau să suplinească lipsa de paşi a celor plecaţi. În aceasta competiţie contează, dacă eşti apt fizic, doar timpul pe care-l poţi aloca pentru concurs. Ai timp, faci paşi. Nu ai timp, nu faci. Simplu! 10000 paşi pe oră dacă alergi, 7500 paşi pe oră dacă mergi. Asta în primele zile, cel puţin pentru mine la alergat mai mult de 9000 paşi pe oră n-am reuşit să fac în ultimele zile.
Ce nu sunt deloc simple sunt într-adevăr părţile care nu se văd: mintea şi sufletul. Trebuie să le protejezi şi printre primele măsuri e să-ţi interzici să-ţi pui câteva întrebări începând cu “de ce”.

Fac o paranteză.
Numărul acesta de paşi pe oră nu sunt scoşi din turbanul unui scamator. Sunt bazaţi pe experienţă, dar o experienţă cu pretenţii ştiinţifice. La antrenamentele de alergare pe care le găsiţi “pe toate gardurile”, la rubrica dedicată creşterii cadenţei vedeţi antrenament săptămânal chiar dedicat acestui scop. Pentru doar câteva minute acest antrenament te impinge să îţi creşti cadenţa undeva între 180 paşi pe minut la 220 paşi pe minut. E ceva similar cu ceea ce e des întâlnit la ciclism, unde se consideră că dacă nu ai cadenţă de 180 rotaţii pe minut la un concurs nu eşti… profesionist. Trecând peste parametrii fizici ai unui om, alte amănunte, la modul general se consideră că e foarte bine dacă alergi cu cadenţă de 180 paşi pe minut. Dar la concurs. Câteva minute la antrenament. Ce înseamnă 180 paşi pe minut? 180×60/oră, adică 10800 paşi pe oră! Evrika! Mare Einstein! Aşadar, o verificare de paşi ar implica ca un om să nu depăşească pe oră aproximativ 10000 paşi. Mai trebuie ţinut cont că nu e bine să-şi schimbi obiceiurile, cadenţa de alergare, că rişti accidentări.
Ca să închei cu numărul de paşi posibili pe zi, reiese la calcul că în mod normal nu ai cum să depăşeşti 260k paşi pe zi, ceea ce ar implica să nu dormi deloc şi să faci 24 ore ceea ce sportivii fac … câteva minute, eventual ore. La concursurile mele de ultra, unde scopul nu erau paşii, ci să parcurg distanţă cât mai mare în timp cât mai scurt, şi în care nu porneam la ora 12 noaptea şi erau cu diferenţă de nivel, nu ţin minte să fi putut face în 24h mai mult de 200k paşi.

Revenind, era evident că pentru noi era important să observăm obiceiurile echipelor concurente, era important să ştim când se “trezeau” şi începeau să facă paşi, ca să putem estima câţi paşi vor putea face în acea zi. Pe mine mă amuza şi mă motiva să văd ce fac MD, TC, MS, A, DP, N… Ca să le văd ambele iniţiale a trebuit să schimb rezoluţia la ecranul mobilului, să micşorez fontul de sistem, am ajuns astfel să mă citesc la telefon agenda cu lupa, pe deasupra faptului că şi aşa folosesc ochelari pentru apropiere. Ca o joacă am început să-i caracterizez, fără să-i cunosc. Primul pas a fost să determinăm cine sunt cu adevărat în clasamentul zilnic cei patru componenţi ai echipei Smashers care era pe locul întâi. Când a devenit evident după două săptămâni că echipa Pantera Roz nu mai mergea pentru locul unu, ci doar pentru păstrarea pe podium, având în componenţă pe TC, câştigătorul şi din acest an la individual, ceea ce am remarcat a fost că tizul meu din echipa lui, LV, avea un rol aparte. Stătea în spatele nostru, undeva în top ten individual, simula prin adăugarea fictivă de paşi şi scana la individual adversarii lui TC, ajutându-l astfel să ţină distanţa faţă de urmăritori. Îi spuneam “spionul”.

La problemele noastre legate de weekenduri a trebuit să se sacrifice cineva. Am fost doi, Adrian “Grigo” şi cu mine. Glumind, spuneam că rămânea să ştim câte zile de weekend au echipele adverse, speram să nu aibă mai mult de două pe săptămână. Pentru mine partea cu sacrificatul a mers până la a lua zile de concediu, aşadar nu ar fi fost o mare minune să văd că şi alţii fac la fel.
Faptul că am fost forţat să fac prea devreme mai mulţi paşi decât eram pregătit fizic să fac, nefiind în formă maximă, a dus aproape la accidentarea mea după o săptămână şi jumătate. Slăbisem deja 4kg şi jumătate, mult pentru cineva chiar şi uşor supraponderal de 170cm şi 73,5kg la începutul “aventurii”. Am şi dat anunţ pe grupul nostru că … trebuie să iau măsuri.
Dintre măsuri au fost schimbarea papucilor de alergat, pur şi simpu nu mai puteam face rotaţie, nu mă deranjau decât o singură pereche ca să pot călca mai normal. Dar au venit ploile şi a trebuit să renunţ şi la rotaţiile locurilor optime de alergat Făget, “La Terenuri” şi Parcul Central. Am rămas cu “La Terenuri” pentru mai mult de o săptămână pentru că acolo era o pistă de alergare care era mai puţin invazivă pentru picioiarele mele şi-mi permitea să folosesc alţi papuci, foarte uzaţi dar “wide”.
Încă cu o lună înainte îmi pregătisem luna alergării cu abonare la platforma scribd, să pot asculta cărţi în timpul mersului şi alergării. E un mare avantaj faptul că poţi schimba viteza de redare ca să poţi înţelege ce asculţi. Din păcate practica a arătat că pentru cărţile în engleză e o bătaie de joc să le ascult aşa, din mai multe motive, ducând de multe ori la dublarea cu cititul aceloraşi pasaje după alergare. Nici nu erau cărţi de beletristică. Apoi am ales cărţi în română. Încă mai ascult autobiografia lui Will Smith, singurul care şi-a permis să aibă traducere în română pe scribd. Chestie de PR, chiar e bun, a şi fost cel mai bun actor pentru un deceniu, cel mai vandabil. Ştiu, nu credeţi, nu rămâne decât să vă convingeţi dacă am sau nu dreptate. Dacă e important pentru voi.

Dar a trebuit să renunţ şi la ascultarea de cărţi. Şi nici n-am mai înregistrat activităţile de alergare până la ultimele cinci zile când era clar că-mi voi face de cap. Toate acestea pentru că eram aproape de accidentare şi trebuia să fiu foarte atent la modul în care alerg, să monitorizez orice durere care putea apărea. După acea primă săptămână şi jumătate mi-am dat seama că dacă tot trebuie să fac paşi mulţi merită şi să concurez la individual. Noi, ca echipă, dar şi eu la individual, puneam paşii în urmă cu 2 zile, aşa că abia ajunsesem în partea superioară de clasament. Dacă la echipe era mai simplu, la individual mi-am făcut grafice să-mi dau seama cum a evoluat TC pe primele 10 zile, să încerc să estimez ce rezerve are. Se pare că am greşit niţel, am “căzut” după el la vreo 50k paşi, eu încheind pe locul 2 cu ceva peste 3 milioane de paşi, scopul meu de ultimă săptămână, când credeam că are doar o zi rezervă şi eu două.
În loc de ascultarea cărţilor am ascultat muzică. În special Sia cu a ei “Unstoppable” şi The Hu cu “Wolf Totem” mă motivau şi mi se potriveau ca ritm. Am zis că voi studia ritmul unor melodii, apreciez că la cele două ritmul este pe la 174 paşi pe minut, suficient pentru alergările mele obosite.

Măsurile luate de mine au dat rezultate pentru problemele fizice. Chiar dacă am continuat o săptămână să folosesc o cremă antiinflamatoare, după două-trei zile nu mai simţeam nevoia. A contat în mod sigur şi faptul că am ajuns la greutatea optimă, coborând şi sub ea – în fond nu e ca la armată, scazi şi creşti în greutate la ordin şi te opreşti oricând tot la ordin. Nu e ca şi când ai apăsa un buton roşu sau de altă culoare. Am continuat să scad în greutate şi la o săptămână după concurs, asta în condiţiile în care la sfârşitul concursului scăzusem cu peste 9kg, adică multişor peste 10% din greutatea de pornire.
A contat însă că m-am concentrat la un singur lucru şi am renunţat în timpul alergării la tot ce-mi distrăgea atenţia. Aveam de făcut prea mulţi paşi în timp prea lung ca să-mi permit extravaganţe. Am continuat să folosesc unica pereche de papuci care era suficient de largă pentru tălpile şi degetele mele dilatate, dar n-a mai contat suprafaţa de alergare şi nici faptul că tălpile papucilor demult nu-şi mai făceau rolul protector. În pădure totuşi am renunţat să alerg, era mai mereu umed. Măcar am făcut nişte oameni fericiţi, poteca de aproximativ 400m pe care o folosisem intens era umblată şi de posesorii de câini care ajunseseră să-şi schimbe obiceiurile de plimbare din cauza mea. Ajunsesem să-i recunosc, să ştiu cam pe la ce oră umblă unii. Nu toţi îmi răspundeau la salut şi mai toţi preferau să mă ocolească, uneori schimbam eu puţin traseul să nu ne intersectăm.

Nu mai lungesc povestea, mai adaug că lupta noastră cu Smashers n-a fost deloc uşoară. Dar i-am “băgat în şedinţă” de vreo două ori iar ei tot aşa, ultima dată când brusc s-au decis să pună la capăt de weekend 450k paşi într-o zi, înainte cu o săptămână de final. Dacă ar fi continuat aşa sigur ne depăşeau. Nu, nu era imposibil, cel puţin doi dintre membrii echipei lor puteau face zi de zi peste 100k paşi. Dar a fost doar momentul când au decis că pot pune tot la vedere, nu mai luptau pentru locul 1 ci doar să-şi păstreze locul 2 care deja părea asigurat.
Prima dată când am făcut şedinţă a fost când am observat că rămân 3-4 zile în ritmul nostru deşi îi depăşisem. Atunci am lansat întrebarea, prin diverse observaţii, nu direct, vrem sau nu locul 1? Mai trecusem prin astfel de experienţă şi nu o dată. Şi pierdusem cu echipa locul 1. Să fii locul 1 în condiţiile din acest an era de record, am şi făcut în total peste 9 milioane de paşi, chiar dacă nu mai era necesar. Să fii pe podium e una, să fii locul 1 e alt nivel. E nevoie de cel puţin 3 persoane cu paşi mulţi consecvent şi al patrulea să nu fie departe. Pe scurt, avea nevoie în acel moment să se decidă a patra persoană. Când aceasta s-a decis, punând şi într-un mod spontan  paşii pe zilele din urmă, Smashers a intrat în şedinţă. Punerea de paşi a coincis cu paşii mei de weekend, a fost o surpriză, până atunci pentru Smashers persoana cu numărul patru de la noi nu conta, sigur observaseră că noi mergem “pe trei picioare” şi mai sperau.

La individual TC, câştigătorul, a lăsat premiul primit organizatorilor, oferind excursia copiilor pentru care făcusem cu toţii paşi. Bravo lui, un gest frumos pe care îl consider în ton cu scopul concursului! M-am gândit şi eu la ce voi face în cazul când câştigam, dar n-a fost nevoie să mă decid. Nici eu nu eram convins să păstrez premiul, nici nu ştiam precis care este pentru că nu m-a interesat, unul din motive fiind că era puţin probabil să-l pot folosi. Am deja experienţa unor premii primite pe care nu le-am folosit, ultimul fiind cel de anul trecut de la Propark Adventure cu echipa. Dintre opţiunile mele era să dau premiul cuiva care nu mai câştigase şi care s-a străduit mult: MD care a încheiat pe locul 3 la individual şi aparent nu făcea parte din nicio echipă, cel puţin de vârf. Nu ştiu ce calcule şi-a făcut, dar de perseverat a perseverat până în ultima secundă. Dacă mai adaug un lucru secret, dar ca acesta să fi fost certitudine trebuia ca MD să fi participat la premiere, atunci sigur i l-aş fi oferit lui. Altfel, altă opţiune ar fi fost la inspiraţie, mai precis spus – nu ştiu.

Dar să trec la modul clasic, la ce am scris pe FB.


Postarea întâi

Un carton imens al echipei castigatoare din 2015, ramas in grija mea si pastrat si acum.
Prima editie Walking Month – 2015. Atunci in echipa UltraRunners cu Soveresan Andrei-Gratian , Ianco Slovak si Radu Kis .

De atunci am participat la fiecare editie si acum s-a ajuns la editia a VIII-a. Uneori am mers cu ganduri mai mari, alteori a fost suficient sa stiu ca fac o fapta buna, in echipa cu familia sau cu alti prieteni.

Anul acesta a fost un an… greu, iar cu recorduri ca-n 2016. Asta e, cine vrea sa castige atunci sa faca un efort sa merite.

In echipa Cucubau (da, am inceput ca o joaca) am fost alaturi de Mihai Pantis , Adrian Grigorescu si Rusu Adrian. O echipa frumoasa, cu prieteni care in alti ani au fost adversari, o echipa in care ne-am inteles si la bine si la greu si ne-am motivat unii pe altii.

Multumesc! Curand vom vedea si rezultatul nostru.

Scopul pasilor in acest an?

“1.000.000

de minute de mișcare pentru copii

Intră în competiția Walking Month și ajută sute de copii din categorii vulnerabile să descopere bucuria sportului și a prieteniei. Vei oferi un milion de minute de mișcare pentru cei mici, în timp ce vei câștiga sănătate printr-un stil de viață activ. Știi cât mult bine poți face cu câțiva pași?”

Dupa aceasta editie chiar mi-am schimbat obiceiurile. A inceput o noua etapa din viata. Va fi tot frumoasa, fiecare varsta are farmecul ei.

 

 

Postarea a doua

Multumim pentru concurs! Multumesc coechipierilor pentru ambitie, pentru unitatea de final provocata de schimbarea de obiectiv – de la dorinta de podium la cea de loc 1, o mare diferenta. Felicitari tuturor participantilor pentru efort! Sper sa simta fericirea si sa fie bucurosi toti copiii, din care cu o picatura am contribuit cu totii.

A fost antrenant, greu pentru cine a dorit mai mult, un an al recordurilor (am anticipat asta) care probabil nu vor mai fi depasite pentru ca e posibil sa se schimbe regulile. Eu sunt unul din oamenii care provoaca schimbarile de reguli dar respectand regulile.

Una din propuneri, pe scurt, motivele sunt evidente, este ca dupa maxim 2-3 saptamani sa se selecteze primele 10 echipe sau toate acelea la care toti membrii echipei fac zi de zi 40-50.000 pasi. Adica sa existe o limita superioara de pasi pe zi/om sau pe echipa care sa fie luata in considerare.

Sunt convins ca numarul de pasi per global chiar va creste, fiind mai multe echipe motivate sa ajunga in acest play-off.

Echipele selectate vor concura intre ele (valabil si la individual) de exemplu intr-o reuniune de weekend la o sala de fitness cu benzi de alergare pentru un numar de ore (pot fi 24h). Castiga cine face mai multi pasi. Daca nu se poate cu sala de fitness, atunci oriunde, dar sa fie cu proba video acel numar de ore.

Pentru ca am facut peste 3 milioane de pasi si am incheiat pe locul 2 la individual (1 cu echipa), la mica diferenta de locul 1, va atasez mai jos ultimele 5 zile alergate. In principiu tot istoricul e “la liber”. Nu sunt profesionist in sport ci amator. Un profesionist nu si-ar fi putut permite alocarea unui asa de mult timp pentru podium, ar fi facut pasi cat ar fi putut in timpul programului lui restrictiv. Matematica e valabila, dar trebuie citita cu atentie ipoteza pentru ca rezolvarea sa dea rezultatul corect.

Ca sa vedeti ce inseamna 130k/zi sau chiar 140k. Da, am alergat efectiv intre 80 si 100km/zi, evident distanta parcursa e mai mare. Nu e exagerat pentru mine, mi-am impus sa nu ma trezesc mai repede de ora 5 si sa inchei pana la ora 23. N-a iesit locul 1 individual, dar nici n-am pornit cu acest scop si clar a contat la final. Am slabit ceva peste 9kg, adica peste 10% din greutatea corporala initiala. Pasii inseamna timp, timpul e pretios si limitat. Multumesc pentru intelegere si sprijin familiei! De la 1 decembrie n-am mai alergat, am avut si am de lucru sa recuperez.

In general de la 6 dimineata la 11 noaptea am alergat cu pauze, am avut si concediu.

https://connect.garmin.com/modern/profile/vezentan

https://connect.garmin.com/modern/activity/10138015794

Dau cateva repere din acest an, care confirma ca ceea ce e imposibil pentru unii e posibil pentru altii si acest lucru e valabil in orice domeniu. Totul tine de antrenament, doar ca in general lumea asociaza doar sportul cu antrenamentul. Dar invatarea e tot antrenament, cititul la fel etc. Cine a facut pasi putini dar s-a trezit dimineata devreme sigur a ajuns departe. In 2020 cand am fost in echipa “Pasii ne unesc” cu trei elevi am spus clar: treaba voastra e sa invatati. http://www.unpicdetimpliber.ro/…/walking-month-2020…

Pun un link la pasii facuti la un concurs pe mai multe zile – Transylvania Legends din luna mai, cand am parcurs distanta de la manastirea Putna la Medias (peste 600km) in 9 zile, din care o zi de pauza. Sunt aproximativ 100k pasi/zi.

Prima zi: https://connect.garmin.com/modern/activity/8830133425

Atasez si un link din luna aprilie, cand am participat la Istria 100 mile, cu aproximativ 160k pasi facuti in 26h.

https://connect.garmin.com/modern/activity/8617374119

Sarbatori Fericite!

 

Mar 042022
 

În data de 19 februarie am fost prezent la o activitate iniţiată de mine sub titulatura Geocaching, între joc, descoperire locuri noi şi iniţiere în orientare. Era o activitate gândită ca un liant între mai multe domenii sportive şi de petrecere a timpului liber în natură, cu dorinţa de a atrage împreună şi a se cunoaşte membrii clubului CAR filiala Cluj. Normal, cum nu-mi place să fac diferenţieri forţate, am publicat anunţul şi pe Sportul pentru amatori pentru alergători care nu sunt musai din club, subdomeniu în care eu mai anunţ amănunte despre alergările săptămânale de joi seara.

 

Ce am scris la activitatea planificată pe site-ul CAR:

—–
Cine nu-şi doreşte sa descopere o lume noua la câţiva paşi? Cine nu a fost captivat cândva de mistere? Cum e să te joci ca om mare, dar totodată să faci ceva interesant, util, să fii în natură? Cauţi o motivaţie dar vremea rea te descurajează? Mergi într-o altă ţară şi întrebi un localnic despre locurile mai ascunse iar după două-trei viraje mentale încerci să păstrezi doar privirea inteligentă şi rămâi doar cu câteva cuvinte cheie? O soluţie poate fi geocaching-ul.
Geocaching-ul este o activitate practicată încă din anul 2000 pe modelul găsirii unor cutiuţe “cache” la coordonate gps date. În general acestea sunt plasate în locuri deosebite, unele puţin cunoscute, la izvoare, puncte de belvedere… În cea mai mare parte aceste cutiuţe sunt plasate de localnici care ştiu bine zona, iar descrierile atasate sunt făcute să te atragă să le descoperi.
Consider că poate fi un prim pas în orientarea turistică şi sportivă care la rândul lor sunt esenţiale pentru supravieţuire sau pentru cei care doresc să participe la concursuri de aventură. Şi se poate practica şi-n echipă.

Linkuri utile:
geocaching.com – aici se poate crea un cont, este harta cu practic toate geocache-urile din lume
ce este geocaching – site-ul romanesc
tips&tricks
descrierea unui geocache pe care-l vom căuta
Harta care poate fi folosită este cea din colecţia Munţii Noştri – nr. 28 – Masivul Feleacu – mulţumesc lui Luşu!

>>Punct de întâlnire este parcarea de lângă restaurantul Roata – Făget, la ora 10.

>>Traseu
Traseul denumit de cei care au plasat cutiuţele (mobellino team) “dutch trail” este de aproximativ 6km de tip circuit, cu pornire de la poligonul de pe Valea Gârbăului. Vom încerca să găsim câteva cutiuţe pe parcurs.

>>Amănunte:
Traseu pe Alltrails.
Link descărcare şi aici.

Lista geocachuri din zona traseului – de citit amănunte dacă doriţi.
GC6FB7E – Faget Dutch Trail #3 – Border Stone
GC6FB86 – Faget Dutch Trail #4 – Thread Spring Junction
GC6FB8B – Faget Dutch Trail #5 – Red Triangle Trail
GC6FB9C – Faget Dutch Trail #6 – Devil Tree
GC6FB9V – Faget Dutch Trail #7 – Slamovits Hut
GC2KGN5 – Faget Dutch Trail #8 – Belvedere Brull
GC6FBA3 – Faget Dutch Trail #9 – Back to the Woods
GC6FBBF – Faget Dutch Trail #11 – Out of the Woods
GC2Q9FJ – Sacred Springs #7: Binder Well
GC3CK85 – Sacred Springs #12: Thread Spring
GC3D5VF – Sacred Springs #13: Hunter Spring

—–
Ce a rezultat, cum a fost?
Ca să rezum, cine s-a înscris pe site-ul CAR n-a venit, iar cine nu s-a înscris a venit!
Am fost patru persoane, în rândul cărora m-am bucurat că a fost pentru o vreme Zoli Bogya, un om cu multă experienţă şi în orientare.

Pentru că am folosit harta Munţii Noştri – Masivul Feleacu şi ca să aşteptăm eventualii întârziaţi în mod util, am început o discuţie pe marginea inscripţionărilor de pe hartă.
Aşa am ajuns să pomenesc despre:
– transpunerea globului pe un planiglob şi erorile care apar la reprezentare
– sistemul wgs84
– comparaţie între hărţile turistice (ca cea din Munţii Noştri) şi cele de orientare (aveam de la concursuri de orientare, din care am selectat una ce acoperea mai toată zona cu traseul nostru)
– cartea lui Ştefan Zweig – Magellan, cu marele descoperitor care a reuşit pentru prima dată să înconjoare cu corăbiile Pământul
– tipuri de busole (aveam 3 modele la mine – de amatori, profesională Silva şi militară cu vizor)
– sistemele gps, ca evoluţie, de la cel american la Glonass, Galileo
– despre sateliţii gps
– dispozitive gps ca şi cel de drumeţie (aveam Dakota 20), ceasuri multisport (aveam Forerunner 935), mobilele moderne, comparaţii, cu puncte slabe şi tari
– orientarea pe hartă cu busola, cu anumite principii de urmărit şi cu tratarea diferită a approach-ului de obiectiv (şi la geocaching se aplică)
A trecut urgent o jumătate de oră şi deja îngheţam în faţă la Roata, aşa că poveştile despre geocachuri, cum arată, ce conţin, principiile “jocului” ca să nu stricăm bucuria descoperirii pentru alţii, le-am spus din mers urcând pe Cruce Albastră. Da, de la început stabilisem că e mai uşor să urmăm potecile ştiute până ne apropiem de cutiuţe decât să o luăm direct “ca mistreţii”.

Trebuie spus de asemenea că n-am dorit să am surprize majore, aşa că în săptămânile precedente am tot fost să descopăr singur geocachurile, să văd starea lor etc, adică să nu mă fac de râs în faţa participanţilor şi să ştiu la ce să mă aştept.
În plus, ştiind că unele aveau cutiuţele deteriorate, am cumpărat cele necesare:
– alte cutiuţe de la menaj
– creioane pe care le-am tăiat să încapă şi le-am ascuţit cu ascuţitoarea
– mici blocnotesuri pentru a scrie vizitatorii în ele
– o pungă cu animăluţe ce se pot lipi şi pe pereţi, pe dosul cărora am scris “CAR geocaching event”, ca să le las amintire în cutiuţele puse

Din lista de 11 geocachuri noi, în excursia noastră în jurul Văii Cocinii, am atins 7. Au fost dintre cele cu probleme de mai multe tipuri, adică în mod deliberat am ţinut să trecem pe la acelea care erau mai interesante şi unde puteam face şi ceva util.

Rezumat despre geocachuri:
– practic noi am trecut pe la geocachurile de pe traseul “Dutch trail”, dar în zonă am mai atins pe cele cu tematica izvoarelor
– toate erau clasice, majoritatea fiind Small, dar a fost şi unul Tiny
– primul atins a fost “Border stone”, am pus un creion în el
– al doilea, “Thread Spring Junction”; ştiam că nu mai există, dispăruse, uitându-mă şi în istoria celor scrise de alţii pe geocaching.com; am pus o nouă cutiuţă cu cele necesare în locul unde evident trebuia să fie; trebuie spus că în general de întreţinerea acestor cutiuţe se ocupă cei care le-au plasat, care sunt avertizaţi pe mailuri, dar dacă trece multă vreme şi nu se întâmplă nimic atunci intervin alţii, scriind acest lucru; a fost unul dintre geocachurile la care am dorit să ajung

– al treilea, “Thread Spring”, adică izvorul firicel (cerna în maghiară); am vrut de asemenea să trecem pe la el, cutia lui era avariată şi am înlocuit-o; era şi un izvor bine întreţinut, cu loc de vatră foc şi adăpost în apropiere pe care e bine să le ştie drumeţii

– al patrulea, “Hunter Spring”; doar am pus un animăluţ în el; ca poveste, se spune că acolo era copacul cel mai vechi din Făget; izvorul nu are debit

– al cincilea, “Red Triangle Trail”; de două ori am fost singur pe la el şi nu-l găsisem, acum unul dintre noi l-a găsit; cu atât mai mult m-am bucurat cu cât nici alţii dinainte nu-l găsiseră; e la un copac aflat aproape de o intersecţie a traseului CA cu TR
– al şaselea, “Belvedere Brull”; era mai uşor de găsit şi atunci l-am vizitat din mers, după ce trecusem fără să căutăm cutiuţa de lângă casa Slamovics (căsuţa de lut); e la o zonă cu privelişte frumoasă asupra Văii Gârbaului

 

– ultimul obiectiv, pe care de asemenea eu nu-l găsisem, era “Binder Well”; acum, cu ajutoare, a fost cu succes căutarea şi am înlocuit cutiuţa tiny avariată; mai trebuie spus că izvorul se numeşte Binder după numele unui orientarist clujean, Ludovic Binder, preşedinte prin anii ’70 al Comisiei Judeţene de Turism-Alpinism

Am încheiat circuitul trecând pe la fostul poligon din Valea Gârbaului. Mi-a făcut plăcere să organizez excursia aceasta cu căutările de cutiuţe, simt că am făcut ceva util atât pentru cei care au fost cu mine cât şi pentru cei din lumea geocachului. Şi sper ca lumea să meargă şi la Atelierul de orientare cu gps-ul unde coordonator este prietenul meu Luşu. În fond, fără unele noţiuni minimale de orientare şi citire hărţi după drumeţiile pe munţi şi dealuri rămâi doar cu emoţiile … nelocalizate.

Făget Winter Race 2022

 Alergare, Cluj, Cluj-Napoca, Faget Winter Race, Localitati si zone  Comments Off on Făget Winter Race 2022
Feb 172022
 
Faget Winter Race 2022

Uitându-mă în istoria blogului, este a şasea oară când particip la acest eveniment de alergare din Făget. E o tradiţie la care ţin mult, marchează deschiderea de sezon şi Noul An.
Ca de obicei în ultima vreme, fiind în întârziere cu postarea, mă ajut de memoria cuvintelor scrise pe FB la acel moment.

Făget Winter Race – primul concurs din an – semimaraton… de cativa ani incoace.

Îmi place să alerg la aceleaşi curse, în orice caz nu mă deranjează. Iar dacă acestea sunt în Făget, pe unde tot alerg, e chiar o bucurie. Cu greutăţile inerente, FWR s-a ţinut an de an, felicitări! Aştept acum Halcyon Făget Winter Trail unde probabil voi fi voluntar (am fost, dar la marcare/verificare marcare mai mult figuraţie, iar la demarcare în mod mai consistent).
Văd evoluţia, mă rog, schimbările de la o vreme… Şi încerc să mă acomodez mental la anii ce vin, să alerg mereu cu plăcere.
Aşa că a fost bine anul acesta, nu era normal să fie mai bine. Momentan am reajuns la volumul săptămânal dorit de alergare, dar cu viteza mai durează. Urmează Istria 100 mile în aprilie, că ajung acolo sau nu mai vedem.
Ţinta mea la semimaraton era 2h şi în primii 20. Aveam justificarea că acum 2 ani am avut timpul de 1h52min, 11 open şi 1 categorie. Anul acesta au fost 2h04min39sec, loc 29 open, 2 categorie. Câştigătorul, Nicu Bălan, a avut 1h34min. Un puls mediu pentru mine de 155bpm şi am reuşit să urc la 167bpm la final, nu eram rupt şi mintea era limpede: un sudoku puteam rezolva. 🙂

PS: A participat şi fiica mea, Andreea, şi a fost pe podium la open feminin la proba de cros 7km.

Jul 212021
 

Într-un stil necaracteristic pun alături trei din activitățile mele sportive trecute, mai importante, care au precedat concursul Transylvania Legends. Prioritățile mele sunt acum în schimbare, a trebuit să mă adaptez ținând cont de prelungirea la infinit a nivelului de alertă mai mult sau mai puțin global.

Voi face scurte prezentări ale acestor evenimente, atașând câteva poze sau trackuri semnificative.

4-7 martie 2021. În ordinea și a importanței, dar și a efortului depus, încep cu provocarea 10K Vertical – ski tură.









Ce am scris pe facebook:
“A fost 10k Vertical, adica 10000m diferenta de nivel pozitivă parcurși cu schiurile de tura în 24h… O provocare de tipul Rupicapra Challenge in care e vorba de echipa, de a reusi sa duci la indeplinire un scop suficient de greu pentru a aduce la limita atat fizic cat si pe alte planuri un om … obisnuit. Adica o forma de concurs in care mai ales duci o lupta cu tine însuți si te bucuri daca reusesc cat mai multi dintre ai tai. In care ajuti pe cel de langa tine cand e cazul, iar locul ocupat la final se subordoneaza prioritatii de a încheia cu bine cat mai multi. Fireste, ramane o mare bucurie sa termini si primul, e si dovada si incurajarea pentru ceilalti ca se poate.
Provocarea noastra, a echipei Clubul Sporturilor Montane Rupicapra, a luat forma inca de anul trecut, dar atunci a fost perioada de urgenta. Anul acesta am decis ca, adaptandu-ne conditiilor, putem da o forma ideii initiale nascute cel mai probabil in mintea prietenilor Szénási Zoltán , Csongor Vágási , Hadnagy Péter si Alpar Gyorgy Katona . Cine mai stie …
Acum a avut loc varianta pandemica, cu pauza intre orele 23 si 5 dimineata.
Dupa tatonari in diverse domenii schiabile din tara ne-am decis la Straja. Aici am si eu merit! A fost propunerea mea, am fost și în prospecție, mai întâi cu fiul meu, apoi și cu echipa.
Ne-am strans mai multi, opt care am luat startul: adaug pe Adi Cosma si doi invitati: János Márk-Nagy si Zsolt Kovacs . Stiam ca o parte dintre noi nu vom putea ramane pana la final, ca in plus pot aparea probleme. Dar, daca suntem mai multi, poate nu e chiar nebunie, nu? Adica ne-au sprijinit si voluntari, ca la o echipa adevarata: Bea Lózer, Péter Mária, Balint Aba, Endre Molnar . Nu uit de asta data sa adaug multumirile mele si pentru Ramona Szenasi , discreta, pe care implicit am considerat-o organizator si cumva “fara nume”. Le multumesc tuturor pentru suport, pentru poze, incurajari, a fost un eveniment special! Multumesc si echipei Salvamont de la Straja care ne-a asigurat un spatiu apropiat de partie pentru a ne putea descurca cu logistica.
Traseul stabilit de noi putea fi considerat a fi format din 3 parti, sumand 650m diferenta de nivel, inlantuite de undeva de la partia de sub telegondola ce urca in statiune si pana la varful Mutu. Prima parte, sub telegondola – 300m diferenta de nivel. Urma o traversare de drum de masini ca sa ajungem la “zid”, portiune usor mai abrupta cu 150m diferenta de nivel, de la baza telescaunului lenes si a teleschiului. Partea a treia si ultima, pana la varful Mutu, avea aproximativ 200m diferenta de nivel, dar era mult mai expusa la vant, ceata si aveai si portiuni mai plate care puteau fi considerate pierdere de timp. In principiu majoritatea am preferat sa parcurgem inlantuirea celor 3 bucati de partie pentru a nu schimba pieile prea des si pentru a ne mai si dezmorti.
Pe scurt, am reusit sa incheiem împreună patru dintre noi: Csongi, Zoli, Peter si cu mine.
Eu am incheiat primul, daca e sa calculez fix cei 10000m mi-au trebuit 19h50min.
In prima zi am parcurs 8575m diferenta de nivel in 16h55min, pana la ora 21.55 de la ora 5 dimineata. Au fost 77,65km conform Strava:
https://www.strava.com/activities/4896195060/overview
A doua zi am continuat insa sa fac ture si cu grupul determinat sa incheie provocarea – Csongi, Zoli si Peter – au incheiat cei 10000m sub 23h. Ca asa e frumos si m-au impresionat cu determinarea si unitatea lor. Am pornit dupa ora 7 si in 2h55min am indeplinit provocarea, dar in total am parcurs 23km, 2626m diferenta de nivel. https://www.strava.com/activities/4900422027/overview
Pe langa grupul “monolit”, mai spun cateva cuvinte despre cei care au schiat alaturi de noi, ne-au aratat si alt nivel si ne-au si incurajat si ajutat prin prezenta lor.
Zsolt a fost foarte tare, a avut alt ritm decat noi toti si o alta tactica de abordare a urcarilor: a tot urcat si a coborat pe bucata de partie mai abrupta, zona doi descrisa mai sus, fara sa-si dea jos pieile. A reusit sa faca astfel cel putin la inceput pe la 800m diferenta de nivel pe ora. Cred ca i-a fost tot mai greu cand au inceput sa vina schiori multi pe partie, acolo mereu e inghesuiala si se rascheteaza zapada de ajungi sa patinezi pe urcare. Pe la 7200m diferenta de nivel a acumulat in prima zi inca pe lumina, rapid, iar in ziua urmatoare a pornit in explorarea domeniului, a mers alaturi si de Joe si a facut in total 9000m.
Alpar schia zen pe coborari, era puternic pe urcari, dar obligatiile nu l-au lasat sa incheie provocarea. Ne-am bucurat ca si-a facut timp sa vina, a fost la Straja mai mult pentru noi.
Janos a avut si el strategia lui, la un moment dat s-a fixat pe bucata de partie de sub telecabina care urca la statiune, bucata care avea 300m diferenta de nivel. Fiecare dintre noi suntem unici, diversi, asa ca despre el pot spune ca-i place linistea si sa-si faca treaba singur. Zona aceea de partie nu era folosita de schiori, nefunctionand teleschiul, iar mai jos nu puteai schia pana la baza telecabinei, asa ca trebuia sa ai echipament de schi de tura. L-a afectat puternic interzicerea schiarii in acea zona de pe la 10 noaptea din cauza concursului ce se tinea in ziua urmatoare. N-am stiut de acel concurs cand am facut prospectie, ne-a obligat sa incheiem ziua intai la ora 22, portiunile doi si trei erau sub ceata groasa si vant, cu prognoze nefavorabile si in ziua urmatoare. Probabil de aceea Janos n-a mai facut touring ziua urmatoare, a schiat si ne-a ajutat.
Multumesc lui Adi Cosma pentru compania pana pe la ora 17! Cu el am tot urcat si coborat, m-am straduit sa tin ritmul alaturi de el stiind ca va fi mai alert, Adi netrebuind sa se pastreze pentru a doua zi. Inca un om cu program! N-am prea facut pauze, abia dupa plecarea lui Adi m-am dus la cabana pentru pastele cu branza (foarte multumesc).
Cred ca niciunul dintre noi n-a crezut ca am putea incheia provocarea in regim de partii din Romania cu timp sub 18h, asa ca am fost si eu nitel bulversat de aceasta posibilitate. Nu eram la nivelul sa obtin asa ceva, dar… Aveam 5200m dif de nivel dupa primele 9h, dar evident pierdusem din ritm si ma gandeam ca imi vor ramane pana la 1000m pentru ziua urmatoare. De la cei 600m dif nivel pe ora si chiar usor peste in primele ore, intrasem in pierderi calculate in zona cu 500m dif de nivel pe ora.
A fost “Veni, vidi, vici” al nostru. Bine, musamalizam ce a reusit Killian. Ma conformez regulii enuntate tot de mine, nici nu dau linkuri. 🙂 La noi au fost 10000m carpatini.
Revin ca dintr-un vis, ce mai e pe la Cluj?
PS1: Inca o data multumesc pentru poze, ma tot uit si acum, am vreme.
PS2: Multumesc Merinito in special pentru bluza. Eu nu ma inghesui in general sa fac reclama dar… am folosit-o si ziua a doua, fara s-o spal. Era cu urme de sare si aveam si alte optiuni. Si nu, nu eram bolnav, fara miros.
PS3: “N-am mai vazut oameni care sa schieze in sus! Faci un selfie cu mine?” Din glumele prietenilor mei… poate.”

Cei din club au făcut și un filmuleț reprezentativ.

27-28 martie 2021 Cupa Busola de Aur și CN Orientare.
Am participat și eu la acest concurs anual organizat în Făget, lângă Cluj. Îmi place la orientare, chiar dacă nu sunt așa de performant, iar Făgetul mi-e cunoscut binișor pentru că aici alerg regulat, ceea ce măcar mă ferește să nu ajung în alte … țări fără să-mi dau seama.
De pe facebook:
“Incepe concursul de orientare, etapa I.
Am gatat. Ei zic ca au fost 6,6km cu 245m dif nivel. Eu i-am contrazis, am 8,4km cu 467m dif nivel.”







“Etapa a II-a. Azi teren mai dificil. Etapa a II-a Cupa Busola de Aur orientare, categ M45, teoretic 5km cu 140m dif nivel. Eu 6,8km cu 308m ascent, 1h15min.”



15 mai 2021 Memorialul Jokai Mor, am ales MTB traseul N (ca de obicei).
Schimbarea față de anii trecuți a fost că am parcurs traseul împreună cu Adi Cosma, cu care de altfel voi fi alături și la concursul de aventură Propark Adventure.
De pe facebook:
“E o tura cu traditie la care am fost de cateva ori dar mereu cu MTB-ul. Este acum si varianta ultramaraton de aproximativ 52km, dar in general in aceasta perioada in ultimii ani am avut alte ultra-uri inainte si nu era bine sa alerg in regim de competitie fara pauza. In plus, la MTB ai posibilitatea sa alegi o multime de variante de la Sandulesti la Rametea.
Tura memoriala presupune sa parcurgi distanta Cluj-Rametea pe ruta aproximativa Cluj-Adrenalin Park-Tureni-Sandulesti, iar de aici ai variante spre Moldovenesti-Rametea unde e finishul. Pentru familii cu copii exista si variante mai scurte de drumetie de la Moldovenesti pe la Piatra Secuiului la Rametea (10km) sau Sandulesti-Rametea.
De data aceasta am mers alaturi de Adi Cosma , ii multumesc pentru companie, si pentru ca avem de gand sa fim in echipa la Propark Adventure in acest an.
Traseul nostru, de aproximativ 91km, a fost pe ruta Cluj-Sandulesti si apoi varianta N, pe la Cheile Turzii, Cheile Borzesti si Coltesti.
Un singur eveniment mai deosebit: Adi si-a rupt lantul si ne-am cam chinuit sa-l scurtam, oprindu-ne si de verificare. Aproximativ 30min per total am avut pauza neprevazuta.
In rest, atmosfera faina, oameni fericiti (chiar daca unii aveau fetele mai chinuite) si vreme buna.
Felicitari la toti participantii la tura, ca a fost drumetie, ultra sau MTB. Dintre toate, doar ultra a fost competitie, acolo cei de la Clubul Sporturilor Montane Rupicapra au ocupat tot podiumul.
Ne-am intors tot pe MTB, mai linistit, pe ruta Buru-Filea-Ciurila, deci tot asfalt. S-a schimbat si vremea iar de pe la Baisoara ne-a plouat aproape continuu.”

Feb 242021
 

Primul concurs din anul 2021 a fost pentru mine Făget Winter Trail, organizat de prietenii de la Runsilvania. A fost zăpadă, frumos, traseul schimbat și scurtat, nu a fost blocstart (startul decalat se putea lua în oricare din cele două zile 16-17 ianuarie), adică au fost luate măsuri să putem alerga în siguranță.

Eu am făcut un semimaraton, adică de trei ori o buclă de 7km, timpul final fiind bun pentru mine: 1h55min57. Am fost doar trei care am coborât sub bariera de 2h, cu acest timp am încheiat pe locul 3 la general și 1 la categoria 50-59 de ani.
N-au fost mulți concurenți foarte buni, lumea e încă înțepenită după sărbători. Brandon Kurtinecz și Tamas Bogya au terminat în fața mea, cu un timp apropiat – 1h43min, o dovadă că … nu-s eu chiar rachetă.

Dacă tot am scris despre acest eveniment, profit să adaug și despre acțiunea mea săptămânală – alergarea de grup de joi seara (acum am revenit la ora 19) de la Baza Unirea.
Ce am de subliniat? Am încărcat traseele parcurse în general prin Făget pe tot parcursul anului trecut pe Wikiloc. Poate vor folosi la cineva de inspirație. Cam așa arată, grupate, ca în poza de mai jos.

Am scris despre trasee și pe site-ul creat special – Sportul pentru amatori http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/index.php/2021/02/23/trackurile-pe-wikiloc/.

Nu înainte de a mulțumi organizatorilor și voluntarilor pentru inaugurarea concursurilor din acest an la Cluj, mai spun despre … visurile mele 🙂 referitoare la normalitate: m-au acceptat la UTMB – cursa 170km de la sfârșit de august, mai am restanțele din anul precedent ca Istria 100 mile, UltraBalaton, CarpathiaTrails pe echipe cu Adi Cosma…
N-am stat degeaba după concurs, am fost voluntar la Făget Winter Trail organizat de prietenii mei de la RupiCapra și tot alături de ei m-am tot pregătit la Vlădeasa, Straja și Borșa pentru următoarea provocare – 10K Vertical – adică urcarea a 10.000m diferență de nivel cu schiurile de tură în decurs de 24h.

Un an fain la toți!

Walking Month 2020 – echipa “Pașii ne unesc”

 Alte concursuri, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month  Comments Off on Walking Month 2020 – echipa “Pașii ne unesc”
Dec 182020
 

Ca în fiecare an până acum, am participat la concursul caritabil Walking Month și anul acesta, anul cu restricții. Evenimentul s-a desfășurat pe durata unei luni, evident, din 15 septembrie în 14 octombrie, dar efectiv am avut multe de făcut și n-am avut vreme și nici răbdare să scriu, în parte și pentru că a trebuit să fac din lucrurile amânate sine die.
Luna Walking Month a fost ca o gaură în timp pentru tot ce a însemnat altceva decât activitățile zilnice obligatorii.

Despre Walking Month am tot spus și repet: mi-a plăcut faptul că de fiecare dată contribuțiile adunate de la participanți s-au folosit pentru binele comunității, pentru a suplini o lipsă, pentru a rezolva o problemă fix “de lângă mine” și că alături mi-am putut construi și o provocare sportivă de echipă/individuală.

De data aceasta, datorită situației devenite și mai dificilă a bătrânilor singuri, a restricțiilor care au afectat mult economia, organizatorii Walking Month au avut ca țintă asigurarea mâncării pentru aceștia, sub titulatura “Masa pe roți”.
Au venit astfel în sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez care s-a ocupat de această problemă mulți ani și care acum a fost copleșit de numărul de cereri. Toată stima pentru toți cei implicați, evident și participanților la concurs.

Începutul, scopul sportiv

Inițial m-am gândit să particip singur, fiind voie în acest an. Organizatorii au ținut cont de sugestiile participanților, au permis echipe formate și din una, două sau trei persoane iar o parte din premii au fost prin tragere la sorți cu intenția de a premia echipe din toate zonele de clasament, nu doar pe cele de podium. Anii trecuți am fost printre câștigători sau am participat cu întreaga familie, în orice caz de fiecare dată mi-am stabilit câte o țintă și individual, ca să zic așa – o provocare de tip sportiv.
Ca o compensare pentru toate schimbările intempestive din societate de acum care s-au reflectat în absolut toate aspectele vieții, am simțit nevoia să mă autodepășesc, să încerc să-mi depășesc recordul de pași individual din anul doi de competiție – 2.176.357 pași. Acel record “neomologat” pentru că atunci nu contau clasamentele individuale, însemna o medie de peste 72.000 pași/zi și a însemnat atunci practic un nou serviciu pentru mine, zi de zi alocând pentru alergare (ca să câștig timp) sau mers mai mult de 8 ore. Și atunci, ca și acum, am profitat și de pașii făcuți la ultramaratoane, care au fost însă o picătură în ocean, un impuls trecător, borne care s-au adăugat zilelor în principiu de weekend. Așadar, cel mai mult m-au ajutat zilele când am fost liber, cele de concediu, programate de la început după calendarul lunii Walking Month.

Așadar, ținta mea urma să fie cu totul individuală în acest an, și anume depășirea numărului maxim de pași făcuți de cineva la acest concurs în toți acești ani, record care-mi aparținea. Trebuia să obțin o medie zilnică de minim 73k pași, ceea ce însemna practic peste 7h de alergare (eu fac 10k pași/oră de alergare sau 7500 pași/oră de mers intensiv). Cum și lucrez, oboseala se acumulează, în mod clar nu mă simțeam în stare să alerg atâta pe durata unei luni întregi, așa că trebuia să și merg, și urma să mă aștept la cel puțin 10h de efort zilnic special pentru acest eveniment. Voi încheia pe primul loc la individual sau nu, nu depindea numai de mine. Vorba blogului meu, cine are mai mult decât “un pic de timp liber” va câștiga. Dacă și rezistă…
Merită efortul sau nu? Întrebarea aceasta chiar trebuie scoasă din minte imediat ce ți-ai fixat o astfel de țintă.

Ca idee, ca să știți de la început “nivelul” meu calificare în cadrul acestui concurs ( latura sportivă), că așa e mai semnificativ și cuvintele pot avea altă greutate, am încheiat acum pe locul 2 la general individual, cu 2.446.557 pași și pe locul 4 la general cu echipa “Pașii ne unesc”, echipă mixtă formată din 4 persoane, din care trei au fost elevi, adolescenți.

A, dar am spus că eu aveam de gând să particip doar individual acum! Ce s-a întâmplat? Mai nimic, decât că pe la 12 noaptea înainte de ultima zi de înscriere m-a rugat cineva să fac parte dintr-o echipă. Urma să fiu alături de trei adolescenți, elevi, eu – unul din tartorii concursului, poate cel mai mare dintre toți.
Am tot bombănit și cârcotit, că doar deja era ziua următoare și la ora 5 trebuia să ma trezesc pentru mers la serviciu.
Evident am pus condiții, toate ca să reteze din start orice dorință a lor (și, dictată sau nu de subconștient, mai ales a mea) de a câștiga la echipe, de a fi pe podium. De ce? În primul rând doream să mă asigur că participarea lor nu se va transforma într-un regim de armată, neglijând ce e de fapt important în viață. Apoi, pentru că știam că nu avem cum câștiga… știam cu cine avem de-a face. Nu-s fan al misiunilor imposibile și mai ales inutile, dar am experiența aceasta… 🙂
În clar, am spus “nu” planului lor inițial de a face 30k pași zilnic de persoană (cu excepția mea, care eram liber să fac ce doresc) pentru că și acest lucru mi s-a părut prea mult, că e un consum de timp prea mare. La un calcul sumar, cum sigur nu aveau cum să fie alergători de anduranță la vârsta lor, 30.000 pași zilnic însemna minim 4 ore, care se adăugau la 8 ore școală, 8 ore somn, 4 ore teme și alte activități obligatorii. Nu ar mai fi rămas nimic pentru altceva.
Scopul lor în viață nu e acesta, pot să se autodepășească, să simtă efortul suplimentar, dar acesta să nu-i afecteze la învățat că și așa școala acum e parcă în bătaie de joc, un obicei care e executat din inerție și care cumva s-a perpetuat și a rezistat în democrația noastră. În plus, cu restricțiile, orice clipă/ocazie de socializare e mult mai importantă decât un rezultat la un concurs care, oricum, are partea caritabilă în prim plan.

Și am pus numele echipei, așa cum mi-a venit inspirația la acea oră: Pașii ne unesc. Am dorit să fie și cu mesaj și, în orice caz, n-am vrut să fie în engleză sau prescurtări șmechere. Am considerat că peste 70% din echipe vor avea un nume străin, nu doream să fiu ca majoritatea.

Ca observație, cu unul din membrii echipei nu m-am văzut, nu m-am auzit și n-am corespondat deloc în mod direct. Mi s-a părut mai neobișnuit, dar nu deranjant! 🙂 Când am avut însă ceva de spus s-a auzit prin intermediari. Le mulțumesc pentru înțelegere, pentru implicare, că m-au ales în echipă, știu că s-au străduit și cred că a fost și pentru ei o lecție de viață în direct. Din viața reală, unde e musai să ai priorități, să ai o ierarhie, să știi ce e important pentru tine. Eu pot fi așezat într-un fel la rubrica “așa nu” dar, să zic așa, îmi permit. Sunt expert în marele nimic – irosirea timpului pe lucruri mărunte. Îmi dă parcă un sentiment de libertate, nu poate găsi nimeni niciun rost la ce fac și astfel sigur nimeni nu poate contesta faptul că e doar pentru că “așa vreau eu”.

Desfășurarea competiției

Nu insist pe modul cum am petrecut luna. În fapt, chiar am fost foarte ocupat și oboseala s-a tot strâns. Nu sunt supraponderal, să zicem că la început aveam 69kg la 170cm înălțime și idealul meu de greutate era 67kg, iar la sfârșitul lunii WM am ajuns la 63kg. Eu nu mă simt confortabil așa de slab și n-am mai avut atât de pe la 35-40 de ani. Un singur concurs mai mare am avut în acest timp – Apuseni Ultra Race 170km (l-am și câștigat).

Să zic așa, în cursul lunii am ajuns să mă plictisesc de atâta alergare pe asfalt și prin parcuri. De obicei alerg prin Făget, prin pădure, pe trasee mereu schimbate și anul acesta am aproape 5000km alergați. A trebuit să mă adaptez, să pot alerga cu efort minim cât mai mult timp și pentru aceasta era important să nu fie diferență de nivel și noroi.

Am pornit din start cu încărcarea de pași cu două zile în urmă, conform regulamentului aveam voie să-mi editez numărul de pași cu două zile în urmă, pe lângă ziua precedentă. Adică eu puneam zilnic pașii pe răspoieri în aplicația Walking Month cu evidența pașilor. Și încetul cu încetul am ajuns în partea de sus a clasamentului.
La echipe figuram pe locul 9 în clasamentul intermediar, iar un top ten la final îl consideram arhimulțumitor pentru noi.
Am urmărit ce se întâmplă în special cu echipele Smashers, Random 12 pe care nu le cunoșteam ca și componență, la altele din top 10 mai aveam informații, erau cu prieteni dintre cei cu experiența acestui concurs de pași.
Smashers era pe locul 1 și Random 12 pe locul 3 în clasamentul intermediar.

Cum în primul rând mă interesa clasamentul individual, am ajuns să-mi dau seama că sunt concurenți care sunt la limita plauzibilului cu numărul de pași. Și am început să-i denumesc, fictiv, semnificativ, după cum consideram că ar trebui să fie profilul ideal al unor astfel de concurenți: să nu lucreze, să fie antrenați și rezistenți… genul pensionarilor activi care trebuie să se simtă dacă se poate utili sau să facă ceva cu scop. Unii aleg să fie utili pe la biserică, alții pe la bloc… Și de aceea i-am denumit moși.

Să zic așa: era cineva care făcea 170k pași zilnic. Era primul în clasamentul individual. Ajungându-se deja în săptămâna 3, o astfel de evoluție nu putea fi reală, umană. Și l-am denumit Moșu1. Pentru că în mod sigur avea mult timp liber, nu lucra. Și mai trebuia să aibă echipă în spate să-l ajute cu alimentația, cu masajul… ca la un concurs profesionist. Și în mod sigur ar fi fost campion mondial la anduranță la 30 zile. Vă puteți uita peste recordurile mondiale la alergare pe 48h, 6 zile etc. E drept, acolo se numără kilometrii parcurși, dar se vede că în timp, chiar dacă se aleargă teoretic non-stop, distanțele scad aproape exponențial. Dacă inițial să zicem că teoretic ar fi 240k pași în primele 24h (10k pași la alergare pe oră), după aceea…
Eu la concurs de ultra, cum a fost AUR anul acesta, am avut 140k pași într-o zi, de la 6 dimineața la ora 24 – linkul la statistica Garmin Connect (sunt “la liber” și celelalte zile). În ziua următoare 70k, iar în ziua dinaintea competiției m-am străduit să nu depășesc 30k ca să nu-mi compromit cursa. În fine, Moșu1 era din echipa Random 12. A fost descalificat spre final iar echipa (echipă probabil creată aleatoriu, adică “random”) a ajuns de pe locul 2 la general până pe locul 486 final. Dacă luăm ca referință pașii echipei Smashers care a încheiat pe locul 1 – 5477k (cu care se lupta Random 12) și scădem pașii Random 12 de la final – 544k, putem aproxima câți pași ar fi avut Moșu1 la final – adică 4933k, cu o medie de 164k/zi. Inuman…

Echipa Smashers a încheiat pe locul 1, era în componență cu Maria, câștigătoarea la individual. N-o cunoșteam, eu am denumit-o Moșu2. Făcea 100k zilnic până spre ultima săptămână de concurs. Atunci s-a întâmplat ceva, poate legat și de Moșu1. Despre 100k zilnic vreme de o lună nu pot spune decât că nu cred că eu pot face atât, și dacă aș avea timpul necesar am mari dubii că aș rezista. În orice caz eu am făcut pașii pe afară, am fost mult și pe întuneric, e clar că mai ales pentru o femeie cel mai bine e să facă pașii pe bandă în casă. Nu ajung pașii făcuți la o sală de fitness, nu știu să existe săli cu program non-stop.

În clasamentul final eu am încheiat pe locul 2 la general, după descalificarea lui Moșu1. Am avut 2.446.527 pași (81.550 pași/zi media), Maria – Moșu2 – fiind cu 133k în față (a scăzut la 86k pași/zi media de la 100k/zi). Să zicem că eu am fost Moșu3 din clasament sau Nr1. Am să atașez mai jos screenshot-urile cu pașii mei, în general eu eram activ de pe la ora 5 dimineața până spre ora 24. Tot ce am avut peste 100k pași pe zi a fost în zile libere, fără alt program, dedicate Walking Month și cu plan riguros de pași, iar secvența de final când am avut 4 zile cu peste 100k efectiv m-a făcut fizic să fiu la limită și aproape de accidentare. E o diferență uriașă între pașii făcuți zilnic până la 70k și ce e în plus. Ca să fac o comparație, e ca și cum ai fi elev de 9 și dorești să fii elev de 10. De la 9 la 10 e doar un punct, ca între 6 și 7 sau între 8 și 9. Dar dacă până la 9 te mai poți baza pe talent, pe noroc, pe învățatul doar la clasă, mai sus înseamnă și pregătire suplimentară… iar majoritatea tot nu iau 10, că nu pot. Asta e, conform clopotului lui Gauss. Dar prima condiție e să vrei să iei 10.

Lupta mea la individual se ducea în primul rând pentru atingerea țelului meu. De Moșu1 sau Moșu2 era clar că nu mă pot atinge și nu era treaba mea cum fac ei pașii. Am un deosebit respect pentru Nr2, e cel/cea denumit de mine așa. Poate am să aflu cândva cine e. Pe alții care au încheiat în top 10 la individual îi știam în mare parte. Eram să zicem fără pașii puși la zi, iar Nr2 se străduia să țină ritmul meu. Era evident că e un om normal, dar foarte conștiincios și serios.
Mai demult, când mergeam mai mult pe munte în drumeții, prietenii le spuneau la căinii oploșiți pe la cabane “weekendăi”, pentru că erau slabi, ca vai de ei, și când veneau turiștii mâncau în neștire, parcă ca să-și facă rezerve pentru restul săptămânii.
Nr2 era pe locul 3 la general când am ajuns la el. Era, în sensul pașilor făcuți, un “weekendău”: Nr2 făcea 40-50k pași/zi în timpul săptămânii, a urcat când “m-a simțit” în zona lui pe la 60k, dar doar în weekend putea face 90k pași într-o zi și pe la 80k în alta. Aș spune perfect legal, își arăta limitele atât de timp cât și de oboseală.
Eu sper că nu l-au ajuns cei din spate, mi s-a părut că nu s-a descurajat când a văzut că încetul cu încetul mă depărtez și nu a abandonat lupta, a continuat să facă pași mulți până la final și chiar mi se pare că a încercat să mă inducă în eroare ascunzând pași și modificând orele la care punea de obicei pașii în aplicație. Eu urmăream modificările lui de comportament, de număr de pași puși, ca să-mi dau seama dacă mai crede că are șanse să treacă în fața mea sau nu. Până la un moment dat avea tabieturi, în sensul că avea un interval orar când punea pașii. Nu avea însă de unde ști că eu am pași rezervă. Probabil a încheiat pe locul 3 la individual.

Am spus de pragul critic de 70k/zi pași. Anul acesta am luat-o mai tare de la început cu pașii făcuți, să nu ajung să mai chinui la sfârșit. Abia așteptam să ajung în situația să nu trebuiască să fac mai mult de 70k, să am o medie peste acei 73k considerați țintă, ca să mă pot relaxa. Doar că la sfârșit, în ultimele zile, am început să țin cont și de clasamentul la echipe unde ne zbăteam să ne menținem în top 10. În afară de primele 4 echipe (cu tot cu Random 12 la acel moment), restul erau tangibile, eram într-un grup destul de compact și aveam avantajul celor două zile necontorizate la zi. Și atunci am păstrat ritmul, cu riscul să fiu zombie la sfârșit. Așa am încheiat pe locul 4 la general echipe cu 4.561.318 pași (53% din pași sunt făcuți de mine), după ce a dispărut Random 12, am avut și noroc. Echipa Pantera Roz de pe locul 5 a fost în urma noastră cu 110k pași, iar în față am avut echipa NON-STOP de pe locul 3 la 586k pași.

Finalul

În situația deosebită declarată de pandemie s-a schimbat și modul cum s-a făcut premierea. S-a făcut online, folosind aplicația Zoom și folosindu-se Facebook pentru distribuire. În edițiile precedente era o întrunire la sediul organizatorilor, organizată ca un show. Au apărut probleme inerente, evident, e greu cu sincronizarea din mai multe locații, cu prezentatori în diverse locuri. Probabil a fost și o linie secundară de comunicație pentru coordonare.
Cel mai important e că din punct de vedere umanitar au reușit să sprijine pe bătrâni. Conform statisticilor oferite, e primul an în care banii donați au fost sub cei din anul precedent, dar e normal, sunt condiții deosebite.

Până și achiziția de brățări de fitness a fost afectată pentru că, nu-i așa, noi trebuie să ne conformăm tendinței generale de a boicota produsele chinezești pentru că suntem mari și tari și ne permitem. Firmele de la noi cu greu supraviețuiesc, nu le este gândul la sponsorizări. Noi suntem rățușca cea urâtă care dorește să fie cu UE, care e de partea SUA, iar China, Rusia&Co sunt de partea opusă. S-a format o alianță economică în locul celei trans-pacifice, din care nu face parte SUA. E declarat cel mai mare bloc comercial din lume. Un link la BBC, sunt știri și la noi dar dacă sunt chestiunile mai sensibile știrile noastre mai și dispar, nu te poți baza că linkurile rămân valabile peste o lună sau două.
E o luptă economică, poate pandemia este doar un aspect al ei. Ciudată coincidență legată de acordurile comerciale și pandemie, în China nu sunt probleme cu virusul, nici în Noua Zeelandă. Sunt supraoameni, educați și cuminți, n-au WC în fundul curții, nu mănâncă mici și nu beau bere.
La noi masca, cu porii ei creati prin picotehnologie, e principala armă împotriva covid a omului de rând, apogeul tehnicii aplicate în medicină în lupta împotriva sars-cov-2 la care nu e voie să-i spui gripă că-l jignești.
Cum am mai spus, bine că am ajuns cu oameni pe Lună cu o tehnologie bazată pe relee și aceștia au ajuns sănătoși și înapoi! Absolut credibil și adevărat, deși gurile rele spun au trecut peste 50 de ani de atunci, acușica se bate suta de ani, plini de eșecuri deși au apărut procesoarele între timp.

Eu intrasem în regimul de recuperare sub toate aspectele, în consecință n-am putut asista la premiere în direct, m-am uitat pe bucăți în zilele următoare. Au fost inadvertențe, nu le-a prea ieșit tragerea la sorți și … de exemplu la premierea pe echipe de o persoană au premiat-o tot pe Maria, deși era din echipa de 4 persoane.
Cu ce trebuie să rămânem însă e binele pe care ne-am străduit să-l facem cu toții celor mai năpăstuiți, cu bucuria că am avut ocazia să fim alături de prieteni într-un scop comun. Mulțumesc încă o dată coechipierilor, familiei care m-a acceptat ca nălucă prin casă vreme de o lună.

Felicitări organizatorilor pentru ceea ce au făcut, pentru continuarea proiectului lor și-n acest an! Să ne vedem cu bine anul viitor!

Feb 182020
 

Update 16 iulie.
Am creat pe FB grupul Sportul pentru amatori. Nu mai depinde doar de prezența mea organizarea evenimentelor saptamanale de joi. Așadar, daca va face placere sa alergati in compania altor alergatori, intrati in grup si tineti aproape.
Alergarile vor continua saptamanal, ca de obicei.

În luna februarie am început alergările săptămânale de grup, la sugestia prietenilor de la CAR Universitar Cluj.

În principiu acestea se desfășoară în ziua de joi la ora 19, cu start-finishul la Baza Unirea din Cluj și se aleargă prin pădurea Făget. Există un calendar de alergări unde, dacă este cazul, apar modificări. Oricine e binevenit, încercăm să ne adaptăm la ritmul tuturor.

Am considerat că alergările în grup prin pădure sunt mai greu accesibile alergătorilor obișnuiți, iar alternative pentru ei pentru alergările prin parcuri sunt suficiente. Momentan la ora 19 este întuneric și e bine când veniți să nu uitați de frontală.

Scopul e să învățăm unii de la alții, practic, să aflăm obiectivele unora sau altora și eventual acestea să ne inspire.
Am creat un subdomeniu http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/ unde e mai ușor să scriu informațiile săptămânale.

Să ne vedem cu bine!

Feb 032020
 

1) Prima mea competiţie din anul 2020 a fost Făget Winter Race din 11 ianuarie.

Înainte cu câteva zile a nins în sfârşit mai serios şi astfel chiar s-a justificat numele concursului şi, mai important, a fost frumos şi provocator să alergi prin Făget.
Traseul a fost cel standard, cu mici modificări mai ales în zona finală, a campingului din zona Roata, unde sigur se va mai construi ceva.

Rezultatul meu: locul 11 general, cu 1h52min02sec şi locul 1 la categoria 50-59 ani, conform my-run.
Cum sunt de puţină vreme la noua categorie de vârstă, mă uit pentru comparaţie şi la mai tânăra, unde am fost găzduit 10 ani, cea de 40-49 de ani: onorabil, aş fi  fost pe locul 3 la categorie.

Mai adaug două observaţii.
Mai întâi că m-a impresionat modul în care aleargă Agnes Tuzson (prima la fete), abia la sfârşit am trecut în faţa ei cu câteva secunde. N-a dat semne de oboseală în timpul alergării şi a fost constantă.
Mai e de spus că traseul a fost foarte bine marcat.

Felicitări organizatorilor, concurenţilor, voluntarilor şi mulţumesc pentru poze!

2) La a doua competiţie din Făget – Făget Winter Trail din 25 ianuarie 2020, parte a “trunghiului” alături de Făget Winter Race şi Oradea City Trail, am participat ca voluntar împreună cu co-organizatorii şi prietenii mei de la Rupicapra.
Evident prieteni am şi la Runners Cluj, club care a sărbătorit 10 ani de existenţă cu această ocazie, fapt pentru care îi felicit pentru ce au făcut pentru comunitate şi le urez “Mulţi ani înainte!”.

Mi-a făcut plăcere să tot alerg pe potecile din Făget în săptămânile premergătoare concursului, atât în recunoaşteri organizate de traseu, cât şi ca ajutor în stabilirea unui traseu nou pe la “căsuţa de turtă dulce” cum îmi place să-i spun (sau căsuţa de lut pentru cei din jur).
E o caracteristică a acestui concurs, mereu a fost schimbat traseul (de altfel şi la Făget Tour din toamnă). E amprenta pe care o lasă mereu Zoli Bogya în dorinţa lui să arate că Făgetul e mai mult decât traseele clasice, că mereu ne poate oferi ceva nou, doar să ai ochi şi plăcere de explorare. Zona nouă trebuie respectată, e una din refugiile animalelor sălbatice, mai ales pentru căprioare, mistreţi şi iepuri.

Şi linkul la poze – pe facebook.

În ziua precedentă concursului am ajutat la marcare, iar la concurs am fost pe traseu în acea zonă nouă, am făcut câteva poze şi am încheiat cu demarcarea.

Ziua concursului s-a încheiat mai deosebit, cu o masă festivă la Roata, “revelionul” Rupicapra.

3) Următorul eveniment mai mare pentru mine va fi provocarea inventată de prietenii de la Rupicapra – Szenasi Zoltan, Csongor Vagasi si Katona Alparproiectul 10k Vertical.
Pe scurt, în 24 de ore ei doresc să urce 10.000m diferenţă de nivel pozitivă cu schiurile de tură.
Cel mai important din punctul meu de vedere e că şi-au găsit o motivaţie să se antreneze intens peste iarnă, că pentru aceasta folosesc un sport de iarnă – skiul de tură. Killian Journet a fost unul din cei care au inspirat proiectul, dar să nu uităm că în România mereu apar provocări suplimentare – în cazul de faţă găsirea unei pârtii mai lungi şi dacă se poate luminată noaptea. Carpaţii sunt Alpii României dar nu sunt ca Alpii.

Eu am o ţintă mai umană, dacă reuşesc 7500m în 24 de ore (ca la Marathon 7500) sau 8000m e super bine. Voi încerca să-i ambiţionez şi să ţin ritmul cu ei. Le doresc succes, sigur va fi o experienţă despre care voi pomeni în anii ce vin.

Pe de altă parte sunt curios cum vor influenţa antrenamentele cu skiurile de tură rezultatul meu de la Istria 100 mile din aprilie. La bun simţ mi se pare că mă vor ajuta.

Un an 2020 fain pentru toţi!