May 022018
 

Care iti sunt limitele?

Care iti sunt limitele?

Imediat începe vara și mă uit în urmă la rezultatul unei decizii de-ale mele: două postări în acest an – una despre Activități 2017 și una despre un concurs – Istria 100 mile. După “standardul” anilor trecuți, aș fi fost la cam la a 14 postare despre un concurs (din cele 38 de exemplu din 2017). Parcă adie o schimbare, deși concursurile sunt doar vârful aisbergului și baza încă nu s-a topit. Adică la mișcare pe afară nu s-a modificat mare lucru și am fost la diverse concursuri locale și nu doar în calitate de concurent.
M-am “orientat” mai spre orientare și lucruri nestandard, mai neobișnuite.
Să fac o enumerare cu ceea ce voi aminti pe scurt:

1. Crosul Divelor ca voluntar – 3 martie
2. Beard Run 3 – Crosul treptelor – 17 martie
3. Cupa Compass ed 16 – orientare – 24 martie
4. Olimpiada de șah pe licee – zona NV  – neimplicat decât cu gândul 🙂 – 14 aprilie
5. Maraton Internațional Cluj ca voluntar – 15 aprilie
6. Cupa Busola de Aur 2 etape – orientare – 21, 22 aprilie
7. Seminar “Care îți sunt limitele”, alături de Vio și Alin Cârdei – 26 aprilie

Pot spune că fiecare în parte îmi trezește un fel de nostalgie mai copilăroasă, așa că sunt din categoria evenimentelor de care îmi voi aduce aminte mereu și deci au însemnat un plus pentru mine, nelimitat doar la efortul fizic.

 1.
Crosul Divelor e mai degrabă un vestitor al primăverii la care băieții nu trebuie să lipsească, ca suporteri și admiratori – evident. Păcat ca sunt așa timizi! 🙂 Am și eu prințesele mele care participă an de an la acest concurs, așa că venirea mea n-a fost ceva ieșit din comun. Că în mod obișnuit sunt pregătit să alerg oricând iar nu e “out of limit”.
Rezultatul a fost că am făcut pe iepurele (la sugestia prietenului Horațiu) și am parcurs prima tură și la cursa de 2km și la cea de 5km, cu singura preocupare să nu fiu surclasat de dive și să fiu astfel de ajutor. Cum a fost bine organizat și voluntari pe traseu nu au apărut probleme. Faptul că Andreea a încheiat pe locul 2 cursa de 2km m-a făcut și mai bucuros că am fost acolo.
Câteva poze am făcut și eu – un link.

28514736_173289616636343_5247261729451631112_o.jpg PMCJ6253_.jpg 28424396_173290939969544_586283399426613913_o.jpg DSCN0779.JPG

Top

 2.
Beard Run 3 sau Crosul Treptelor  – eveniment caritabil – a însemnat pentru mine un prim test în noul an. Nu sunt feblețea mea treptele acestea “noi”, făcute mai mari și mai abrupte decât cele anterioare, dar am vrut să-mi testez cu această ocazie și viteza și puterea.
Ce am scris atunci pe facebook:
Beard Run 3 – crosul treptelor – un concurs caritabil, in care toti banii de inscriere au fost donati pentru achizitionarea unei ambulante. Pas cu pas, cu rabdare…
A fost primul meu concurs din anul acesta, un loc 4 la general la tura lunga cu 5 urcari. N-am apreciat corect cat de tare sa trag de la inceput, asa ca la ultima bucla m-am pomenit cu un timp cu aproximativ 20sec mai bun ca restul – 5min36sec https://www.strava.com/activities/1457157535/segments .
Ca de obicei, la astfel de concursuri conteaza mai mult sa participi si sa fii alaturi de prieteni si familie. Diana a facut parte din una din multele echipe Garmin si a incheiat pe locul 2 stafete, iar Tudor a incheiat pe locul 3 la baieti. In acest timp unii invata – Andreea. 
Felicitari participantilor, organizatorilor si … sa avem orasul pe care ni-l dorim!

28700793_10214627581817118_6474491476164663245_o.jpg PMCJ9635_.jpg 28947878_10214627581937121_461023232704511909_o.jpg

Top

 3.
Cupa Compass ediția 16 – orientare – a fost ca de obicei o provocare pentru mine. Poate totuși ar trebui să tratez orientarea mai serios și să învăț mai multe, să ajung la un nivel mai puțin … obositor. 🙂 După ce m-am învârtit de pomană peste 30min, răstimp în care cred că am găsit doar 2 repere, am avut norocul să dea Gyongyi peste mine și, cum am observat că reperele coincideau, am parcurs restul de traseu împreună, mai mult încurcând-o. Mie în schimb mi-a prins foarte bine parteneriatul, din care am rămas nu cu multe, e drept, că dacă nu știi nici nu poți pricepe totul deodată. E ca diferența dintre a vedea din avion terenul față de cum îl vezi pierdut prin tufe, ca un șoricel. Ce a pus capac a fost și stilul de atacare a unui reper, la unul de exemplu nici nu mi-am dat seama că a punctat în viteză și a trebuit să mă întorc. Am crezut că doar s-a dezechilibrat puțin că era o zonă abruptă. Singurul meu avantaj e că nu mă descurajez ușor, m-am abținut și nu mi-am aruncat busola în semn de protest. În fond ea nici n-am observat să aibă nevoie de busolă și să devin profesionist așa simplu… 🙂
De pe facebook:
Cupa Compass – ed 16 – orientare. Fain, soare, ca o zi de primavara.  Am participat la categoria M45. Traseul a fost de medie distanta, zona Bradet – Galcer (ca de obicei la orientaristi fiecare petec de pamant are un nume, la alergare sau MTB spun doar atat – Faget – si am rezolvat locatia).

A fost multa lume si mai ales multi copii pentru acest sport interesant si instructiv dar care nu e in voga la noi. Are acea atmosfera de prietenie specifica concursurilor in care fiecare se stie cu fiecare si … a ramas la vechea si modica taxa de participare de 10 – 15 lei prin care se vede clar ca organizatorii sunt si voluntari.  Alte vremuri in aceste vremuri!

Pe Strava – https://www.strava.com/activities/1468856930/overview .

20180324_122200.jpg 20180324_150452.jpg 20180324_150503.jpg

Top

 4.
Olimpiada de șah pe licee – zona NV – o enumăr pentru că Andreea a reușit împreună cu echipa claselor 5-8 de la Hațieganu să se califice în finala pe școli. Ceva tot îi place la șahul ăsta… Că cel mai probabil nu va putea merge la finala pentru că e clasa a VIII-a, nu-i așa important. Eu nu am decât meritul că am încurajat-o.

30705179_1848863225184451_1162733829840961536_o.jpg 30706552_1848853928518714_7389753801298673664_o.jpg

Top

 5.
Maratonul Internațional Cluj l-am trăit ca voluntar. Am fost o echipă de bicicliști pe care Horațiu ne-a rugat să avem rol de însoțire a primilor concurenți de la probele de maraton, semimaraton și ștafete. Pentru mine traseul era destul de întortocheat, l-am și parcurs de 2 ori înainte de concurs ca să nu greșesc și să induc în eroare alergătorii. În timpul concursului însă, ca de obicei, n-au fost probleme, dar au fost cazuri când am folosit fluierul și o dată chiar a trebuit să mă opresc să nu lovesc pe cineva. Kenyanul s-a descurcat perfect, s-a strecurat.
De pe facebook – mai întâi ce am scris în ziua premergătoare (aveam ceva emoții):
Recunoastere traseu alergare Maraton Cluj 2018, fara Parc Babes si Stadion

Maine, in faţa kenyenilor…
Simt ca MTB-ul nu mă va trăda.  Singura întrebare: cu ce mă îmbrac. Roşu?

Tot de pe facebook, după cursă:
M-am bucurat ca am avut ocazia sa insotesc pe primul maratonist de la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon . Cu MTB-ul, cum altfel, doar vorbesc de un kenyan.

Felicitari concurentilor, celor care s-au zbatut sa se autodepaseasca. Imi pare rau ca Balan Nicolae a incheiat pe locul 4, pana la ultimii 3-4 km a fost mai tot timpul pe locul 2. A fost un reper pentru “noi”, adica pentru Kiplagat, cam la 3min in spate.

Felicitari si organizatorilor, voluntarilor si spectatorilor, fiecare s-a straduit in felul lui sa fie totul bine. Fain ca m-am intalnit cu multi prieteni, ca alaturi de mine pe bicicleta am avut prieteni deja pot spune – vechi.

Traseul a fost interesant, ai putut vedea si Clujul istoric, dar si parcurile Mare si Babes pe unde-si duc veacul clujenii cand vor un pic de liniste si racoare. N-a fost insa un traseu de batut recordurile de timp la maraton, e insa un aspect secundar. Fain de asemenea a fost ca au fost benzi separate pentru transportul public si astfel nu cred ca au fost multi carcotasi pe care sa-i deranjeze sărbătoarea … noastra.
Am fost de 2 ori pe traseu in recunoastere, prima data sambata, fara sa intru in Parcul Babes si pe stadion, si o data astazi, pe la ora 7 dimineata, cand erau aproape gata montate gardurile, separatoarele etc. In cursa insa e totul altfel, chiar daca esti doar observator. Si a fost destul de stresant pentru mine, a trebuit sa fiu atent la multe… si ceva am gresit chiar la final. Dar nu asta e important.

Cum decurge o cursa pentru un winner? Well, e o senzatie cam inedita pentru mine, ceva despre am tot citit si gandit.  Clar stiu ce sa fac si am pregatirea necesara daca as fi intr-o astfel de postura. Dar atat!  
Mai intai startul… Impreuna cu Kertesz Levente , Tudor StupariuBoldi Calin Mircea si … (nu stiu numele) am asteptat in afara stadionului sa apara alergatorii. Poza de mai jos este de la crosul de 5km dinainte de maraton (primii). Enorm de multi participanti au fost la cros (si Andreea mea), unii si cu carucioare cu copii, am crezut ca n-au sa se termine pana incep maratonistii si clar va fi imposibil de trecut de ei. Dar… totul a fost gandit ok.
In timp ne-am repartizat, sa nu pateasca ceva primii alergatori. Eu am ramas cu kenyanul. Am schimbat cateva vorbe cu el, am banuit ca e stresat ca nu stia cine e in faţă şi trăgea prea tare. Scăpase un băiat care alerga extraordinar, dar era de la stafeta. Nu m-a crezut Kiplagat, dar in timp s-au mai schimbat lucrurile: stafetele aveau numere de 4 cifre, noi de 3.

Primul semimaraton a fost fara multe povesti, cam 1h12min a durat. Nicu Balan era la 3minute si distanta s-a pastrat pana spre final. In apropierea lui insa mai era un alergator, probabil Stefan Lupu, dar acesta statea “la cutie”, tinandu-l sub control pe Nicu.
Fantastic ce seamana o cursa de alergare cu una de ciclism! Ce mult te ajuta cineva care este in faţa ta pentru ritm! Cand “al meu” era depasit de cineva de la stafeta o vreme reusea sa se tina si avea alt ritm. Probabil daca avea concurent mai aproape putea sa traga si mai tare, dar vreau sa spun ca nu i-a fost usor in special la final. Asa ca, inca o invatatura, credeti in voi, pana nu bate gongul nu se sfarseste nimic, orice e posibil! Si lasati in faţa voastră şi pe alţii, faceţi schimb la “trenă” dacă ritmul e asemănător, ajuta tot grupul, primul trebuie să fii la finish nu pe parcurs! Daca omul de langa nu colaboreaza, incetiniti sau trageti-va la o parte, punct. Poate l-ati fi ajuns…

A venit finalul, mi-am luat ramas bun de la kenyan inainte de intrarea pe stadion si am tasnit sa anunt, daca e cazul, ca soseste primul maratonist. Si de aici o mica bâlbă, am luat-o pe culoarul gresit, de bucla, nu de finish (n-am vazut marcajul), iar omul meu, desi era departe, ajungand sa aiba incredere oarba in mine… idem  Dar a fost un baiat inspirat inainte de finish, si cu forta necesara, si a mutat un gard si invingatorul a avut parte de primirea dorita!

Acum, back to work, astept sa incheie cursa de 10km si Diana. 
Daca ma gandesc bine, as putea sa ma obisnuiesc cu chibiţatul, e şi asta o meserie. In orice caz, pentru cei din breasla asta, e incomparabil mai mic efortul! Trebuie sa fi trait asa ceva, cu un nivel cat mai sus e si mai bine, ca sa devii un chibit bun. M-am straduit sa nu inoportunez prea tare fotografii de pe parcurs, sper ca am si reusit.

Fain să ai aşa un concurs în oraşul tău!
Cursa mea cu MTB-ul (de fapt a lui Kiplagat în alergare): – Strava.

QzibuSjnmW5g3KkM_zwSd9-Sw3wIwSA-qvuwIWOECjQ-2048x1455.jpg ok.jpg 30722914_1922141221192648_7449060045456670720_n.jpg

Top

 6.
Cupa Busola de Aur 2 etape – orientare – asta chiar a fost hard pentru mine. Au fost două etape – lungă și medie, iar prima chiar a fost extenuantă, mai ceva ca un maraton. Nu din cauza efortului fizic… Noroc că pe mine nu mă doare capul. 🙂
De pe facebook:
Azi, Cupa Busola de Aur, Casele Micesti – prima etapa – long distance – sunt epuizat, mai ales psihic.

Parametri tehnici, la categoria M45: 5,4km cu 220m dif nivel. Pentru mine, conform trackului: 18,5km, 4h, 926m dif nivel (in majoritate cred ca urcari aiurea, direct prin padure si lastarisuri, nu pe poteci). https://www.strava.com/activities/1522317404/overview

Cam 1h mi-a luat sa gasesc primul reper (din 14), si acela cu ajutoare.  La punctul 13, gata-gata sa-l ia “recuperatorii”, in mainile lor am inscris cipul. Ultimul, 14, era cam … luat, l-am cautat in nestire. Au spus ca m-au si sunat, sa-mi ceara voie – foarte de treaba – e clar ca n-au cum sa stea toata ziua dupa mine. Momentan sunt finisher, beau o bere si ma laud. Nu va pun poza cu timpii intermediari, ca sa ma protejez. 

Maine cica va fi mai usor (padurea mai usor de strabatut) – medie distanta. Ma duc la nani sa fiu la maxim, poate reusesc sa termin pana la premiere. Nu a mea, evident. 

Super concurs, veniti si voi! http://www.compass-cluj.ro/Tartalom/index_ro.php

PS: Azi, duminica, la etapa a 2-a – medie distanta – a fost mai bine. Doar un punct l-am balbait si “floricica” traseului arata mult mai bine: 1h06min. Tot ultimul, dar… in loc de 4,1km cu 170m dif nivel am facut 6,3km si 271m dif nivel. Uman. https://www.strava.com/activities/1524644318/overview
Ce e fain – l-am mobilizat pe Radu Kis – a venit la concurs in locul alergarii planificate prin Cheile Turzii. Asa ca, data urmatoare o anunt si pe Dobrescu Alina . 

2018-04-22 07_53_27-Cupa Busola de Aur - prima etapa - long distance (pentru mine de 3xLD) _ Run _ S.jpg Cupa Busola de Aur 2018_Page_1.jpg Cupa Busola de Aur 2018_Page_2.jpg 31100373_10215335747331965_742848640048955392_o.jpg 31064427_10215328532511599_4490167121447223296_o.jpg 2018-04-23 08_18_21-Overall results – Google Chrome.jpg

Top

 7.
Seminar “Care îți sunt limitele”, alături de Vio și Alin Cârdei – a fost de fapt o întâlnire prietenească unde am răspuns, împreună cu Viorica Mălai și Alin Cârdei, la câteva întrebări legate în special de motivația noastră și de modul cum ne stabilim limitele, cum ne organizăm concursul.
Cum pe facebook nu am scris decât înainte de seminar:
O tema interesanta la seminarul organizat de Maraton Apuseni msg systems . Eu inca nu cred ca omul are limite, desi realitatea ma contrazice mereu. Dar, no, inca sunt tanar, mai am vreme, nu-s irecuperabil. 
mă simt dator să fac un scurt rezumat.

În primul rând le mulțumesc “alor mei” că am fost invitat. Spun asta și pentru că reiese din prezentarea mea ca fiind “ultramaratonist, ciclist montan și coleg de club”.
Dacă am reușit să fiu cât de cât convingător, logic, dacă am reușit să fiu de folos la cineva cu opiniile mele, m-aș bucura. Eu m-am străduit, cel puțin să nu fiu prea standard, și m-am și pregătit cum am știut mai bine. Am ținut însă cont de câteva reguli de bază care mie mi s-au părut esențiale: să nu spun lucruri pe care le-am citit poate în cărți sau le-am auzit dar nu le-am folosit în curse, să nu mă apuc cu câteva zile înainte să pregătesc răspunsuri corecte, științifice, dar care să nu mă reprezinte. Pentru asta există specialiști, antrenori etc. ori eu nu am fost chemat în astfel de calitate și nici nu sunt o astfel de persoană. Mi-am permis însă să pomenesc de câteva cărți.
Mai fac o precizare: am venit cu o parte din răspunsuri scrise, dar nu le-am citit acolo. Poate am greșit, n-am spus tot ceea ce am scris, n-am scris tot ceea ce am spus. Nu pentru că au o deosebită valoare, ci pentru că așa gândesc eu. Și îmi pare rău că nu am spus anumite lucruri. E ceea ce reproșez uneori la alții: se pregătesc un an la un eveniment în toate amănuntele și apoi fac modificări radicale la fața locului, de parcă tot ce au gândit un an pot să-l facă mai bine în stres printr-o sclipire de “geniu”. Cam lungă introducerea…

din timpul seminarului.jpg 31118627_1774393912616827_1665518691673964544_o.jpg

Conținutul fișierului meu “întrebări” (ciorna), corectat pe alocuri (doar răspunsurile mele, nu coincid decât în parte cu ceea ce am spus):

As porni de la ce inseamna cuvantul ultra: nu e folosit doar la maraton, inseamna mai mult, extrem. Si extrem, greu poate sa iti fie si la o alergare de 50m. Te poti accidenta si la o proba scurta, americanii care sunt vestiti in statistici (eu am fost impresionat de cati parametri tin cont ei la baschet in NBA) au statistica cu cati oameni mor la maraton. Am citit ca 1 la 150mii alergatori mor la maraton. Se stie acest lucru si totusi oamenii vin si maratonul are loc. Nimic de speriat! Dar…

Actul de a lua parte la o activitate fara sa te antrenezi are si un nume: complexul Superman. Ca participi nepregatit la un concurs la care iti risti viata asta deja suna a iresponsabilitate si prostie. Din pacate lumea de astazi merge fatis spre sustinerea propriului interes, dar omul apartine unei comunitati si trebuie sa te gandesti cand iei o hotarare si la apropiatii tai, la organizatori etc. Au fost concursuri in Romania la care s-a renuntat din cauza unor evenimente nedorite.
Si uite-asa vedem ca putem folosi termenul de ultra in mod peiorativ, ceva gen ultras. Ne plangem in Romania de conditii, salarii etc. Si putem spune: avem ultraconducere, ultraparlament, ultradrumuri. Echivalentul incompetentei. Dati-mi si mie sa proiectez un pod peste Dunare, si ce-i mai grav: eu sa accept, la cunostintele mele actuale.

Pentru mine un ultramaraton este impingerea unor limite, dar cu posibilitatea, avantajul de a-mi reveni daca e cazul. Nu m-as duce daca n-ar aparea lucruri noi, din care sa am de invatat ceva. E un joc de sah in care de cateva ori imi pot retrage mutarea. Sa fie clar, eu la concursuri totdeauna voi da maxim, la limita riscului … pe care incerc sa-l calculez. Ca nu se vede, e alta discutie. Pana acum m-am descurcat, sper ca nu am creat probleme. Pentru mine un concurs inseamna sa dau tot ce-i mai bun din mine, sa-mi folosesc toate cunostintele acumulate si din alte domenii. Altfel exista si ramuri necompetitive cum este drumetia, care chiar e faina…

E instructiv sa vezi pe urma ce ai realizat din ceea ce ai planificat, ai anticipat, pe scurt ai gandit. E important sa-ti dai tie feedback. Fara asta nu progresezi. Ultramaratonul e ca-n viata. Alergarea se supune regulilor de zi cu zi. Se spune ca alergarea e un mod de viata sanatos. Atata ca intervine cuvantul ultra care se bate cap in cap cu sanatatea. Oare? Tocmai am spus ca de fapt conteaza antrenamentul, pregatirea sub toate aspectele, nu numai fizice. Daca concurezi in limita bunului simt dispare aspectul ultra. Daca nu, ai esec si cand alergi dupa autobuz.

Si sa nu uitam: alergare nu e singura optiune de a-ti petrece timpul liber in mod n-as spune numai sanatos (ca suna egoist sa te referi doar la ce inseamna pentru tine), ci si pozitiv in comunitate. Daca ai probleme, alergarea fiind totusi mai invaziva, poti trece la bicicleta, inot, drumetie…

Important e sa nu te plictisesti, sa cauti ceva nou. Eu rotesc activitatile mele din timpul liber. Am nevoie de ele pentru echilibru. Am si spus ca atunci cand nu voi mai putea voi trece la drumetie, la activitati necompetitive si voi incheia cu sahul. Adica un ciclu al vietii, de la sah am pornit. De fapt nu chiar, dar la sah am insistat mai semnificativ. Ciclul meu de viata, cel de timp liber suna cam asa: sah, speologie, drumetie, bicicleta tot timpul, triatlon, MTB, alergare si acum orientare (cu rezultate amuzante, ca de copil care invata sa umble). Tipuri de competitii: triatlon pana la genul ultra care inseamna de tip ironman, MTB, alergare sosea si trail, orientare, aventura (Propark la noi). Foarte faine competitiile in echipe, asa cum va place sa alergati in grup puteti incerca sa alergati la concursuri cu inca cineva cu acelasi ritm (mai ales la incepatori e foarte bine).

Ce e important in tot amestecul acesta: sa va rezervati o ora pe zi numai pentru voi. Peste ani va veti da seama cat de mult conteaza. O ora nu-i mult, meritati. Chiar, pentru ce traiti, pentru ce lucrati? Ganditi-va ca ajutati și pe ai voștri si comunitatea, pe cei din jur daca sunteti fit și sănătoși. Daca revin fix la ultramaraton, aici apare o problema: depasesc ora zilnica si ajung la 3 ore. Ceea ce zi de zi, an de an e mult. De aceea înainte am luat-o mai incetisor cu MTB-ul: ca pe langa 1h-2h, mai trebuia macar 30 min pentru curatat bicicleta, ceea ce inseamna timp pierdut. Si, mai trebuie sa si inveti in sensul propriu, sa devii mai bun si pe alte planuri, nu? Eu consider ca ultramaratonul e o etapa din viata mea. Atat! Merita sa incerci, asta da. Dar nu-i in orice caz cel mai important lucru din viata, e doar trendy acum. Timpul trece, viata nu-i vesnica.

Eu ce voi spune aici e in principal din propria experienta, pentru aspectele stiintifice intrebati “un medic sau specialist”. Si cititi, de exemplu, Jason Koop – “Training essentials for ultrarunners”. Sunt explicații pe înțelesul tuturor, există și în varianta digitală.

Întrebări, la care am răspuns mai cu “liniuțe”, sper sa nu se supere lumea ca le deconspir:

  1. Cati km pe sapt ar trebui cumulati pentru a avea rezultate bune la un ultra?

un plan: 100k pe săpt ca antrenament la endomondo pt cursă de 64k (mai mult nu exista plan la endomondo!): ritmul pe baza testului cooper care se face o dată la câteva săptămâni – eu folosesc 1 zi pauza (e bine pt refacere)

ex pentru mine: Ma – intervale (11k 4.11) sau tempo (17k 4.42); Mi, J, V – 11-15k easy (5.39); S,D 28k, 21k

important sa fie 2 legate de gen semi sau mai mult, asa iti dai seama daca poti ultra (de fapt asta e una din sugestiile mele ca sa vă dați seama dacă puteți alerga un ultra)

Si acum ganditi-va ca va antrenati pentru triatlon de tip ironman (4km inot, 180km bike, 42km alergare), unde alergarea e maratonul. Unde incap inotul si bicicleta?

ma refer la rezultat bun pentru un amator, care e si antrenor, si sponsor si competitor
daca doriti performanta … cea mai buna e reteta clasica (antrenor etc…)

Si cititi! Am adus 2 carti.
Matt Fitzgerald scrie: “Essential week-by-week training guide” – plans, scheduling tips, workout goals for triathletes of ALL Levels. Cine recunoaste in sinea lui ca nu e SuperElite si ar alege un plan pentru incepatori?
Joe Friel: “The triathletes training bible” – editia 3
exemple: pag 153 biblie ; pag 54 quick reference; 52 sapt plan, pe 1 an
De ce carti despre triatlon care sunt de aproximativ 500 pagini fiecare? Pentru ca acolo vezi ce inseamna viata organizata, cum sa obtii maxim din minim, simti ce inseamna sa fii profesionist. Amatorul “profesionist” e ca un lucrator care se scoala la 5 si isi incheie ziua la 10 noaptea, zi de zi, an de an. Si in “biblie” scrie de exemplu si de miscarea de pendul pe care trebuie sa o aiba piciorul in alergare, de tinuta in alergare… lucruri pe care nu le gasesti oriunde. Si sunt carti scrise de americani care se bazeaza mult pe statistici, cum am mai spus.

Eu am renuntat sa le studiez, fac de placere, nu? Sunt amator! Placere se refera nu numai la partea fizica, cum s-a incetatenit. De aceea am renuntat la sahul de performanta, iti dai seama ca a fi profesionist inseamna o activitate de toata ziua, trebuie să sacrifici tot. Avem si serviciu unde ar trebui sa ne manifestam profesionismul nostru (cel mai mult timp alocat dintr-o zi), si familie, chiar daca le neglijam si acum. Pentru ca ne ambitionam sa facem ultramaraton intr-un mod sanatos, adica antrenandu-ne corespunzator.

  1. Cum iti antrenezi mintea pentru a face fata competitiei?

Ca simularile, ca la examen, repeti cum te comporti in diverse cazuri
Ai o problema si trebuie s-o rezolvi, atunci apelezi la experienta ta din rezolvarea unor probleme asemanatoare; sau la a altora, De aceea ati venit la seminar, nu?
Încerci sa-ti invingi teama cautand lucruri cunoscute, te ajuta sa elimini emotiile.
Cauți oameni cunoscuti.

  1. De ce creste pulsul mult mai mult pe coborari decat pe urcari si daca e normal sa se intample asa? Alimentația vegana ar putea fi potrivita pentru un ultramaratonist?

Sunt convins ca si vegan se poate. Eu nu sunt si din ratiuni practice: nu vreau sa mor de foame la PA-uri cu mancarea langa mine. Nu are sens sa-mi antrenez corpul pentru cateva alimente si apoi in timpul cursei sa fiu fortat de imprejurari sa mananc altceva. Sigur voi avea probleme. Eu mananc efectiv aproape orice, iar la competitii cat simt ca e bine, nu depinde de cantitate. Daca simt ca e ceva in neregula nu mananc si nu beau nimic 30 min. Evident in tot acest timp incetinesc daca e nevoie.

O explicatie: la vale ritm crescut, exista ruperi de ritm, atentie marita; coordonare, concentrare; uneori nici nu respiri regulat, poti ajunge epuizat jos, iti trebuie adaptare sa poti trece in mod urcare. Ori asta inseamna ca ai ajuns pe rosu.
Si cand gandesti creste pulsul chiar daca stai pe scaun

Cat este pulsul unui pilot de F1? E o dovada ca pulsul nu depinde numai efortul fizic.

La un control medical mi se lua pulsul si dupa ce a tot aranjat ventuzele, se tot uita agitata la mine, in disperare m-a intrebat: ati facut efort inainte? Nu, doar ma gandesc! Bine ca nu mi-a facut ceva injectie! A trebuit sa stau leguma, sa-mi golesc mintea de orice gand, ca-n adormire.

Concluzia: eu la ultramaraton o atentie speciala mi-o indrept spre coborari, sa le fac ponderat, altfel “ma rup”. Ceea ce nu s-a intamplat la Istria la inceput, m-a luat putin valul.
Concluzia dupa seminar: posibil ca persoana in cauza sa nu urce in alergare si sa dea “blana” pe coborare. 🙂

  1. Pt oricare din invitati: Ce consuma in timpul unei curse in afara de geluri?

Ce sunt antrenat. Ce mananc zi de zi si nu e perisabil.
Batoane pt eliminarea senzatiei de foame; paine cu salam, slanina, cas, branza; Sunt fan branza si cas. Prefer painea unsa cu unt etc sa nu fie seaca. Stiu ca unii evita “chimicalele”, dar ele sunt gandite sa suplineasca consumul la efort. Si sunt mai practice.

Ca anecdota va pot spune ca un profesor de la UMF care preda biochimia (pe vremea impuscatului) spunea ca absolut toate mancarurile au un sambure cancerigen. Era inalt si uscativ. Si ce sa faci? Pe cand ajungi sa nu mananci nimic, mori. Ca magarul lui Buridan. Ori la ultra e musai sa mananci, sa va spun ce se intampla daca uiti?

Atentie la apa, izotonic; de la organizatori: seminte, cola, anumite fructe, cas
Un lucru invatat: fara apa nu se asimileaza ce mananci si atunci ai gaze etc.
Si tot un lucru citit in carti dar care il folosesc, pe baza a ceea ce imi place si stiu ca imi face bine. La un PA ma uit direct daca exista 2-3 mancaruri principale – pentru mine sunt cas, branza, paine, cola. Apoi ma uit dupa salam sau similar, seminte … Apoi la restul. Ce stiu ca nu exista (cel putin la noi in tara) iau de la start (exemplu cas, paine). Alimentele le imaginati ca niste cercuri concentrice, daca nu gasiti pe primele din cercul interior treceti la urmatorul etc. E valabil mai ales la cursele lungi. Altfel, e ca si cum ati avea de rezolvat o problema cu un triunghi in care vi se dau o gramada de elemente dar nu stiti concluzia.

  1. Cand v-ati dat seama care e granita dintre pot si nu mai pot ??

Pot sau nu un anumit ţel: acest lucru il stabilesc inainte de cursa, la rece, cand am mintea clara: daca fac estimare corecta, atunci sunt multumit.
In timpul cursei, daca sunt nevoit, scad ritmul, trebuie sa ma multumesc cu mai putin.
Simti ca-ti depasesti „atributiile” cand incepi sa ai greutati la mancat, cand esti moale, cand iti scade atentia – pierzi marcaje, te impiedici.
Apoi treci la nivelele urmatoare, din care poti sa nu-ti mai revii in graba – frisoane, frig, tremura mainile etc

Cel mai bine simti asta la MTB, pe coborari. Spre sfarsitul cursei traseele pe care le biruiai la antrenament fara probleme le simti riscante. Eu preventiv spre sfarsit cobor mai lent sau … descalec. Scade foarte mult coordonarea din cauza efortului.
Am scris si in 100 miles of Istria pentru a doua oară ce mi s-a intamplat: m-a rugat un baiat sa pun o semnatura pe un caiet si n-am fost in stare, n-am putut sa-mi controlez miscarea mainii. Am incercat si a a doua oara, tot degeaba, apoi am renuntat. Bine ca nu te supune nimeni la acest test in curse!

  1. Ce antrenamente recomandati pt incepatori?

Drumetie, mers. In planurile de antrenament gasite pentru cineva incepator si drag mie erau incluse etape de mers saptamanal. Dhaene spunea ca pt ultra trebuie sa fii cat mai mult pe munte.
Si trebuie sa-si imbunatatesca starea de fitness, e bine pentru orice sport.
Aici este acel lucru despre care am omis sa spun in timpul seminarului: practicati drumetia, asa vedeti mai bine natura si o apreciati. In fond lumea de astazi care e pe repede inainte a sarit o etapa, inainte de alergare, si acea etapa e drumetia. Eu inainte de alergare am fost tot drumet si sper sa inchei cu bine tot asa. 

  1. Cu cât timp trebuie să te pregătești pentru un ultra? Si ce antrenamente mai exact?

Fiecare cat poate, e clar ca trebuie sa fie mai mult si mai bine ca pentru un maraton (vezi punctul 1).
In general planurile de antrenament au peste 2 luni si nu degeaba; pur si simplu nu te lasa sa pui ziua cursei mai repede si atunci te apuci sa-ti decalezi antrenamentul la cate saptamani mai ai la dispozitie pana la cursa
Dar cel mai mult conteaza pregatirea psihica. Am spus deja la punctul 2. Eu deja am timpul pentru UltraTrail Hungary la care voi participa peste o luna, corespunzator la 610 ITRA. Cat pot de des ma gandesc daca pot sau nu, studiez traseul etc. Si daca tot sunt coleg de club cu un mare om, iubitor al muntelui – Dinu Mititeanu, nu pot sa nu spun de “cicăleala” lui: veniti cu mine pe munte numai daca vă pregătiți cu informații despre traseu, despre zona, munti, varfuri etc. Ca altfel degeaba veniți… Poate de aceea nici nu merg asa des cu dânsul. 🙂
La seminar am vorbit mai mult despre ITRA, despre scopul acestui clasament, despre faptul ca se doreste a fi echivalentul ELO la șah, despre faptul ca e perfectibil – incă nu mi se pare că ține cont de valoarea adversarilor. Oare la ce timp pentru UTH (corespunzător la 610 ITRA) m-am gândit că mi-e accesibil dacă-s în formă maximă, fără probleme fizice? Acolo nu cunosc alergători de care “să mă țin” ca un câine, nu am rezultate din anii precedenți de la alergători cunoscuți și de valoare apropiată mie. 🙂 Pentru ultra de la Maraton Apuseni ca să fii finisher ar trebui să ai minim 400 ITRA și fără probleme fizice, ca să dau un număr rotund. Chiar dacă nu figurezi în clasament, precis ai prieteni de aceeași valoare care sunt.

  1. Recomandari ptr.un incepator (fost sportiv de performanta, sportiv amator acum, dar cu vointa si placere de a alerga) in ale maratonului.

Probabil ca esti fit. Folosirea cunostintelor acumulate la performanta conteaza enorm: eu le fol pe cele de la sah si apoi de la alte sporturi ca MTB; fa ce stii mai bine ca sa ajungi la nivel de competitie si adauga alergare dupa orice plan care crezi ca ti se potriveste, o sa-ti dai seama in cateva zile. Doar un sfat: nu uita ca nu e bine daca te doare ceva.

  1. Este benefic/Se merita sa alergi intensiv? Simțiți că a meritat antrenamentul pentru ultramaraton?

Normal, numai faptul ca iti creste increderea si deja …
Fara, intri in complexul Superman.

  1. Ce mananci inainte de concurs?

Toata lumea pune intrebare legata de mancare ori nu acesta e aspectul principal. Te antrenezi si la mancat.

Mancare normala, prefer oua, ceva satios.

  1. Pe unde va antrenați în Cluj?

Mai ales Faget, iar pentru intervale, viteza – parc.

  1. 3 lucruri pe care le recomanda sa nu le facem ca si sportivi, alergatori

Fara excese.

Fara trisari, comportament inadecvat, belicos, isteric, trebuie sa fii stapan pe sine, pe situatie.

Nu risca, cauta de fiecare data solutia sigura – aici intra si sa te stii autoaprecia corect, sa stii renunta chiar daca ai apreciat gresit la inceput.

Am dorit să pornesc o discuție pe marginea unei întrebări “scrise la tabla”, o reformulare a “Care îți sunt limitele”.

Cum sa faci din ultra sa nu fie “ultra”? Adică, cum sa faci ca un concurs care pare ca te depaseste sa-ti devina accesibil. Si aici nu e vorba doar de ultramaraton. Eu cred ca raspunsurile la intrebarile precedente se potrivesc.

Pentru ca seminarul era de fapt ca o indrumare la Maraton Apuseni, si mai ales la Ultra-ul nou, eu am fost chiar pe traseu inainte de seminar, pe bucla noua, ca sa stiu ce sa spun daca cumva sunt intrebat. Si asta in conditiile in care in mod sigur nu voi putea participa desi mi-as fi dorit – cum am spus – merg inainte cu o saptamana la Salomon UltraTrail Hungary, am invitatie. La MTB asa procedeaza profesionistii: chiar daca nu au timp sa parcurga tot traseul, isi rezerva timp sa parcurga macar ultima portiune, incearca astfel sa aiba un minim avantaj față de restul (sau să nu-l piardă). Între elite diferențele sunt foarte mici, conteaza fiecare amănunt: dacă au venit cu o zi mai devreme, dacă au reușit să fie recuperați și la potențial maxim…

De pe facebook:

Azi am fost pe bucla suplimentara de ultra (29km cu 1000m dif nivel – aprox 3h25min) de la Maraton Apuseni msg systems si apoi pe traseul de copii (3km cu 150m dif nivel – aprox 20min).

Totul e ok, bun si de MTB  . Dar mai multe amanunte maine la 
https://www.facebook.com/events/577511892620726/

Traseele:
https://connect.garmin.com/modern/activity/2650526818
https://connect.garmin.com/modern/activity/2650526894

Evident, ce-i oficial e valabil. 

Și am avut și câteva propuneri:

  1. Clasament in coada finisherilor pt cei care nu continua dupa maraton, eventual fara medalie de finisheri.
  2. Termen limita ca la maraton – 9h30min pt Skiland
  3. Posibilitate lasare bagaj schimb la Skiland in spatiu accesibil.
  4. Impunerea frontalei măcar pentru cei care încheie bucla de maraton în peste 8 ore.

Traseul de ultra de la Maraton Apuseni necesită alergare. Nu e un ultra obișnuit. Cei mai lenți trebuie să se gândească la un timp de 5h pentru bucla de ultra.

Succes în ceea ce vă propuneți!

Top

Nov 082017
 
CupaBerii si Aiudeana

CupaBerii și Aiudeana

A mai trecut un an, 2017, cu multe concursuri frumoase și urmează ca de obicei căderea frunzelor – pregătirea de iernat. Am ajuns să mă saturez de atâta alergat și MTB la concursuri și nu vreau să am probleme anul ce vine și din persoană activă să ajung să fac orice pas cu mașina ca atâția alții. Datorită oboselii acumulate n-am mai participat anul acesta la Făget Tour și la November Run, simțeam că nu mă pot desprinde de spiritul competițional chiar dacă pornesc de la început cu hotărârea că alerg de relaxare. În fapt așa s-a întâmplat la Maraton Piatra Craiului, la Walking Month, concursuri la care am început fără obiective, fără țintă, ca să mă pomenesc la sfârșit trăgând de mine la maxim.

Deja mi-a intrat în reflex să particip la Cupa Berii la orientare – încheierea de sezon competițional cu distracție pentru orientariștii mai ales din Cluj și la ture de cicloturism cum e Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana. Cele câteva poze sunt suficient de elocvente ca să nu mai fie nevoie să scriu prea multe.

 

DSCN0372.JPG DSCN0411.JPG

DSCN0433.JPG DSCN0391.JPG

Cupa Berii la orientare este la a 5-a ediție pentru mine. În 2013 m-am “lansat” în lumea orientării participând la Cupa Berii, invitat fiind de Suni. Să văd adică alergarea și cu alți ochi… A fost fain și de atunci am început să particip și la concursuri de orientare “pe bune”, nu numai ca o distracție, chiar dacă rezultatele mele au fost cel mult mediocre. Merită însă cunoscută și orientarea, e utilă, mi-a și folosit chiar dacă la stadiul de a ști ajungi mai “pe nesimțite”, nu-i ca la sporturile mai mult fizice. Îmi dau seama, privind în urmă și privind la începători, că am avansat.

Și anul acesta am fost în echipă cu Diana, iar Tudor a participat la “Cupa Sucului de mere”. A fost așa de bine încât a trebuit am încheiat concursul de două ori: prima dată mi-a spus Yana că ceva nu-i în regulă cu punctele și după ce m-am uitat pe hartă mi-am dat seama că am uitat de ultimul reper. 🙂

23331080_10213897265170810_4593532127536595036_o.jpgtraseu.jpg

DSCN0443.JPG 23215480_10213897262290738_2445658868383328204_o.jpg 23270531_10213897246890353_6348214179759014851_o.jpg DSCN0505.JPG DSCN0484.JPG DSCN0477.JPG DSCN0472.JPG DSCN0469.JPG 23215598_10213897262970755_9206722730017373563_o.jpg DSCN0467.JPG DSCN0456.JPG DSCN0446.JPG DSCN0453.JPG DSCN0452.JPG DSCN0501.JPG DSCN0498.JPG DSCN0503.JPG

Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana – Aiud – Livezile – Olteni – Rameti – Vladesti – Geomal – Garbova de Sus – Aiud – tura MTB 55km – a fost la a 4-a ediție. E a doua oară când particip, e o tură faină, cu mulți prieteni și cu mulți pasionați de bicicletă dar pe care nu-i întâlnesc la concursuri. E o bună ocazie pentru a mai schimba o vorbă, de a vedea cum cade frunza, de a veni cu familia, traseul putând fi scurtat dacă e cazul.

Pentru că mergi cu MTB-ul normal că depinde mai mult de vreme și tura din acest an s-a amânat cu o săptămână. S-a și plecat mai devreme din Aiud, să fie excursie pe lumină pentru cât mai mulți. Mi-am luat și haine mai groase, a fost mai rece dimineața și ceață pe dealuri. A durat ceva până s-a ridicat și a meritat așteptarea: parcă ai ajuns în altă lume.

Ca și anul trecut participanții au plecat fiecare în ritmul dorit. Au fost puncte de regrupare, dar nu erau obligatorii. Cine avea trackul putea merge înainte, putea merge în ce ritm dorea. Pentru mine a fost o excursie ceva mai rapidă, cu popasuri și la magazinele din sat. De fapt, un singur magazin a fost deschis – la Râmeți, doar era duminică și oamenii merg la biserică.

Mă duc să alerg acum de relaxare prin Făget, poate ne vedem la Cupa Toamnei la Orientare.

 

Oct 222017
 
Walking Month editia a III-a

Walking Month editia a III-a

Walking Month la a 3-a ediție a însemnat pentru mine a 3-a participare în echipa UltraRunners.

După experiența edițiilor anterioare și, mai ales, după epopeea de anul trecut, când am încheiat pe locul 2 cu echipa dar cu cei mai mulți pași dintre toți competitorii – 2.176.000 (72000 pași/zi media), am hotărât că în acest an voi participa doar de plăcere, făcând cel mai important lucru – efectiv să particip, contribuind astfel în acest fel și eu cu o părticică la strângerea de fonduri pentru BeardMobil – vehicul pentru cei ce nu pot umbla. Am luat și un tricou cu WM, să am și o amintire.
S-a văzut la sfârșit că s-a putut chiar achiziționa al doilea vehicul, sper ca ele să circule nu numai un an sau doi, mă bazez pe … clujeni. 🙂

masina.jpg

BeardMobilul – ideea BeardBrothers, sprijinul Betfair prin WalkingMonth, meritul și al participanților

total pasi wm.png

Pașii de anul acesta

Am refuzat astfel propunerea lui Adi Rusu (mulțumesc) de a face parte din echipa lui (Skywalkers, care a și încheiat pe locul 1 la profesioniști, la mare distanță de restul echipelor), nedorind să-i încurc în planurile lor. Eu aveam printre altele o provocare, pe care am considerat-o cu risc mare – Pirin Ultra în Bulgaria, la două săptămâni după startul Walking Month și nu doream să ajung obosit acolo. Și uite-așa, împreună cu Andrei Sovereșan, Slovak Ianco și Antoniu Radoni am format din nou echipa UltraRunners. Să arătăm că Walking Month merită să continue și din postura de “oameni simpli, în anonimat”.

clasament p1.JPG clasament p2.JPG clasament p3.JPG

Clasamentul final Walking Month editia a III-a

Cum am ajuns totuși să încheiem primii la amatori, pe locul 2 general după echipa Skywalkers am să descriu în continuare…

Regulamentul – un fel de treasure hunt pentru mine în fiecare an: caut puncte slabe, lucruri care să mă ajute, să nu le știe ceilalți dacă se poate, să fiu cu un pas înaintea competitorilor, să am eventual monedă de schimb în obținerea de informații.

Din punct de vedere competițional Walking Month e o provocare an de an și ca regulament. Mereu se schimbă, se aduc îmbunătățiri, și e nevoie de exemplu pentru că exagerările din anii trecuți trebuiau cumva frânate, controlate. Ce să-i faci, există Sisifi (și eu printre ei) care-s în stare să facă și 100.000 pași zilnic. Și nu o zi… Și nu e sănătos. Îmi dau seama și eu, dar alergarea am impresia că e ca un drog, iar dacă ești și puțin … deosebit, rețeta e gata.
Pe lângă acest lucru care de fapt vizează doar câțiva oameni, mai trebuia făcut ceva să se stimuleze plutonul echipelor de mijloc și, dacă se poate, să aibă o șansă și femeile să ajungă pe podium. Eu vreau să zic că anul acesta s-au îndeplinit obiectivele, iar femeile au fost pe prim plan. Ele de fapt nu aveau nevoie de condiții speciale, a contat doar să vrea cu adevărat. 🙂 Livia Szigyarto a încheiat prima la amatori, în top trei echipe atât la amatori cât și la profesioniști au fost și femei, ba parcă dacă nu mă înșală memoria vizuală, au fost și echipe integral feminine. Sunt activități unde femeile sunt în general mult mai bune decât bărbații: orice ține de constanță, răbdare, timp îndelungat.
Echipa câștigătoare a încheiat cu puțin peste 4mil de pași, mult sub norma de anul trecut de aproape 7mil. Peste 3 mil pași au făcut doar 7 echipe. Așa că partea cu categoriile de Profesioniști și Amatori e o reușită, chiar dacă după mine se puteau numi și Sisifi și Lebede sau ce vă mai aduce imaginația. Ce idee mi-a mai venit (variațiune din ce am spus și anul trecut) – premiile să fie date prin tragere la sorți atât la individual cât și la echipe – să intre cele mai bune 10 rezultate. Cu asta chiar cred că e cam gata cu vârfurile.

Anul acesta s-au hotărât să se axeze pe aplicațiile pe mobil la citirea pașilor. Găselnița – să citească indicațiile din aplicația Google Fit. Fain ca idee, din păcate aplicația GF e cam, să zicem așa, beta. Multe promisiuni de integrare, inclusiv cu Garmin, dar încă nefuncționale. În plus, as always, versiunile pentru Android sunt și mai imprevizibile. Am studiat puțin problema, am citit regulamentul, m-am jucat cu brățara MiFit până mi-au sărit capacele și le-am și scris câteva observații, în data de 8 septembrie. Am punctat că există posibilitatea ca unele echipe de amatori să treacă pragul de 100k pași două zile la rând și a treia să fie cuminți. Am venit și eu cu sugestia să se lase și introducerea manuală, că precis va fi o avalanșă de cereri de corecturi de la concurenți. Cam asta am scris:

08 sept WM.jpg regulament.jpg

Din ce am scris la organizatori și partea din regulament pe care se pare că unele echipe nu o știau sau nu au interpretat-o corect

Nu pot să nu pomenesc acum de discuțiile ulterioare (la o săptămână după încheierea concursului!) prin care unii au dovedit că n-au citit regulamentul cu atenție și s-au simțit nedreptățiți că n-au fost pe podium. 🙂 Așa nu poți câștiga niciodată, prima cerință la o problemă e să citești corect ipoteza, că altfel sigur nu ajungi la rezultat. Adică … au câștigat, dar alt concurs!

Și acum etapele concursului (11 septembrie – 10 octombrie), așa cum le-am văzut eu…

Dolce far niente (11 septembrie – vineri 29 septembrie)

Toți din echipă ne-am văzut de viața noastră vreme de 3 săptămâni. Hotărâsem doar să participăm și atât. Am avut zile cu 2k pași, într-o zi mi-am uitat brățara acasă, oricum n-o purtam tot timpul, majoritatea zilelor am avut sub 10k… Mai și alergam, dar puțin, pregătindu-mă de Pirin Ultra. Într-adevăr ultra-ul acesta, chiar scurtat din cauza vremii, a mai aranjat puțin pașii mei: 136k într-o zi (vineri 21 sep) și 51k în a doua(sâmbătă 22 sep). Nu țin minte să fi vorbit cu ai mei, să-i avertizez că dacă facem peste 100k duminică suntem profesioniști. 🙂 Chiar dolce far niente, starea taurului Ferdinand din desene animate – “he smell flowers”.

sep 26 mifit.png

Așa am început Walking Month

my 30 day challenges.JPG

Să nu uităm de fapt ce poate fi o motivație la Walking Month, despre care am scris anul trecut 

Vineri 29 septembrie, momentul de cumpănă, AMR 11 zile

Mi-am adus aminte de WM. Pe la prânz mă hotărăsc să vorbesc cu Mihai Pantiș și echipa lui, să-i întreb de sănătate. Era ultima zi în care mai puteam eventual mișca să obținem un rezultat demn de UltraRunners la Walking Month. Doream să mă liniștesc, să scot cuiul din cap. Pentru mine urma Maraton Piatra Craiului peste o săptămână, în mod normal dacă doream un rezultat bun acolo trebuia să alerg cât mai puțin înainte.
Și îi iau așa la bășcău cu întrebare de genul “Bre, ce vă mai face WM? Sau n-are sens să vă întreb, amatorilor!” Și continui cu “Vreau să știu care-i atmosfera în straturile superioare, dacă sunteți pe acolo.”
Le spun că am 400k pași și echipa 1200k. N-am nimic de pierdut, în ei pot avea încredere, le arăt astfel și că dacă cumva sunt în luptă cu echipele din jur, nu suntem noi aceia, suntem pe nicăieri. Și ei, evident, știu că nu-i mint. Informație contra informație. Nu consider că le-am dat prea mult pentru nimic.
Aflu că sunt primii, cu 2000k. Se gândesc că precis ceilalți au pași ascunși, n-au pus tot. Dar eu fac rapid niște calcule. Și cam așa am încheiat: “Păi nu stați tulburător față de anul trecut. Aveti o medie de 27k/om/zi. Anul trecut s-a câștigat cu 56k/om/zi media! Unde sunt nebunii de altădată? … Deci abia depășiți pe zi norma de amator. Mobilizați-vă!” 🙂

29 sept discutie cu echipa Rusu ok.JPG

Și uite-așa în loc să mă liniștească, discuția asta mă pune pe gânduri! Și tot weekendul m-am gândit WM sau MPC? Cum sunt om practic, le-am spus la ai mei că avem șanse la podium dacă tragem tare, dar încă nu le pot spune matematic cât ar trebui să facem zilnic. Adică… cât de mult. Și nu sunt hotărât nici eu. Dar măcar să ne obosim să punem pașii zilnic, să știu cum stăm. Și să facem pași! M-am apucat cu îndoială și eu să alerg, mi-era clar că trebuia să ajung la o medie de peste 30k zilnic ca să avem șanse. Și asta însemna că trebuie să recuperez. Vineri am făcut 35k pași, sâmbătă 51k (am avut concurs de MTB care m-a și obosit și nici n-am făcut pași) și duminică 41k. Cu greu, nu eram obișnuit. Ca echipă n-am depășit 100k zilnic, dar începuse mobilizarea.
Acum mi-a venit ideea să denumesc zilele în care nu aveam voie să facem mai mult de 100k pași zile pe roșu. Interzise! Și m-am mai uitat o dată la regulament, să fiu sigur că am înțeles bine. Da, tot a treia zi pe roșu, dacă doream să rămânem amatori.

Luni 02 octombrie, decizia, AMR 8 zile

Mă interesa doar cum stau primii și ce văd ei. Erau intangibili Mihai și echipa, dar restul nu. Asta dacă nu au pași ascunși și nu accelerează. Cam mulți de dacă. Dar poate totuși un podium…
Și vorbesc cu prietenul Adi Cosma din echipa care credeam eu că sunt primii la amatori. Și poate erau atunci, dar din anumite motive au ales să nu tragă la final. Cu Adi, fiind concurență, n-am vorbit decât la modul general despre WM. El credea că este un clasament separat la amatori și separat la profesioniști. L-a indus în eroare faptul că scria în aplicația WM “amatori” pe aceeași pagină cu numărul de pași. El vedea o echipă la sute de k în față, precis era a lui Pantiș! Dar regula celor 3 zile putea să facă credibilă și că-i echipă de amatori. Și-i spun direct că doar dacă trece la profesioniști îl pot ajuta. Și de fapt ne-am sunat pentru că urma să mergem împreună la MPC. Dar aflu ceva important: se pot adăuga activități în aplicația Google Fit (GF), versiunea web. Dar acei pași nu apar instant în aplicația WM, uneori doar la câteva ore. Și faptul că se pot adăuga și apoi șterge pași, la care se adaugă pașii pe care îi pune aplicația GF când mergi cu mobilul face ca să nu știi precis niciodată cât au adversarii: mereu se modifică pașii la echipe și individual în timpul zilei. Mulțumesc! Eu însă trebuie să privesc mai global, cine e în jurul nostru chiar nu mă interesează, doar trebuie să trec în straturile superioare mai rarefiate unde câțiva k pași nu contează! Pfui! Eu studiasem GF înainte de concurs, dar atunci mă interesase doar cum reușește să facă sincronizările.
Și îmi dau seama că nu încalc regulamentul dacă pun și apoi scot acele activități. Și la final oricum pun manual pașii făcuți, nu las “loteria” GF să intervină. Practic însă cu versiunea web am stat și o oră și nu s-au pus în WM pașii. Și descopăr că dacă pun activități în aplicația GF pe mobil, pașii apar instantaneu în WM!
Și uite-așa, cu instrumentele “viitorului” în mână, mă decid: WM, la MPC sunt ultramulțumit că voi fi CarpathianMan dacă termin cu bine! Oricum va fi diferență de minute, maxim 20, față de cum sunt la optim, și asta nu-mi aduce podium la MPC, unde sunt la categoria mea alergători de top ten la general! Iar voi ateriza pe lângă podium, nici măcar nu pot adeveri ce-mi spune Silip – “abonat la locul 4”!
Știi și la ce te ajută că știi? – pentru mine e o întrebare celebră și înțeleaptă. Unde am auzit-o? La “Știrile de sâmbăta asta” de pe TVR Cluj, demult – emisiune de divertisment. Chiar era faină emisiunea, cu mult umor.
Și chiar așa, la ce ajută că știu:
1. Clasamentul e comun, atât la individual cât și la echipe.
2. Din aplicația GF pe mobil se pot pune activități temporar (deci număr de pași) care ajung în aplicația WM. Există niște limite la număr de pași pe oră.
3.  Când mergi cu mobilul aplicația GF pune activități/pași/miscellaneous care apar imediat în aplicația WM dacă ești conectat la internet.
4. În aplicația WM, cam incomodă pentru a vedea câți pași fac cei din echipă, poți tăia din grafic coechipieri, astfel să rămână câte unul, să vezi mai ușor cât a făcut.
5. De ani trecuți: 10k pași o oră de alergare, 7500 pași mers pe oră.

Screenshot_2017-10-05-05-50-32.png Screenshot_2017-10-09-00-17-42.png

Din lucrurile mai puțin știute

Măsuri luate:
1. Pașii de pe Garmin Connect trecuți în mod privat. Doar o activitate pe zi de alergare înregistrată cu ceasul. Setat ceasul să pot vedea dintr-o apăsare de buton numărul de pași.
2. Tabel în care am trecut numărul de pași obținuți prin simulare. Am văzut astfel cât aveau cei din față. Dar asta numai după câteva zile am făcut, eram prea departe ca să conteze 100k – 300k pași adăugați.
3. Evitam să umblu sau să alerg cu mobilul. Mă încurcau activitățile puse de GF, nu aveam plajă mare de simulare și pierdeam vremea cu intervale orare. Măcar eu să nu creez o linie în plus în tabelul cu ce văd în față.
4. Mulți pași. Cel mai important. Fără pași degeaba calcule. Nu eram în stare momentan nici cu simulare să văd vârfurile. Așa că, după cum am procedat anul trecut – tot pe jos – serviciu, orice. Și trezit devreme… oricum mă trezesc devreme.
5. La toate lucrurile legate de WM mă gândeam când alergam sau mergeam. Nu aveam timp de stat și scris.
6. Plan de pași, deja știam de anul trecut cât trebuie să am la o anumită oră ca să îmi îndeplinesc norma sau la câți pași pot ajunge la sfârșitul zilei.

simulare.jpg

Tabel cu simulare

Miercuri 4 octombrie, prima estimare, AMR 6 zile

În sfârșit am putut să fac o estimare cu numărul de pași pe care trebuie să-i facem zilnic ca să putem avea șanse la podium. N-aveam ce face, am pus zile pe roșu miercuri, vineri și luni. N-am putut avea mai puține, ce să-i faci dacă încerci să îngrași porcul în Ajun! Oricând puteam renunța la amatori, dar câtă vreme aveam șanse la locul 1…
Reieșea deci că avem șanse la locul 1 la amatori! La individual era însă un haloimăs! Eram încă înconjurat de o mulțime de oameni, dar eram la vârful lor, și apoi începeau “greii”. Totuși era clar că numai la amatori aveam șanse la podium. La profesioniști nici pe Pantiș nu aveam șanse să-l ajung. Doar dacă mă înțelegeam cu el să nu facă pași! 🙂 Dar ce să-i ofer în schimb? 🙂 Și oricum doar locul 1 se premiază, restul podiumului e pentru “glorie”, așa, între noi.

estimare 4 oct.jpg

Estimare 4 octombrie

Ce trebuia să facem? Simplu! 220k zilnic în zilele normale, cât mai aproape de 100k în zilele pe roșu. Ca să am motivație să fac pași mulți pentru mine a contat și să lupt pentru individual. Aveam cei mai mulți pași din echipă, doar unul dintre noi putea avea șanse la podium. Și trebuia sprijinit! Mi-am calculat că am șanse cu 70k zilnic. Pentru mine nu existau zile roșii! În zilele roșii ai mei aveau limitare de număr de pași.

Joi 5 octombrie, prima situație la individual și echipe, AMR 5 zile

În sfârșit am avut “puterea” necesară să ajung spre vârf să văd adversarii. La individual nu m-a interesat prea mult, n-aveam vreme de pierdut: pașii de simulare au fost mari, după distanțele dintre echipe.

situatie 05 oct ok.jpg

Situație 5 octombrie

Sâmbătă 7 octombrie, ziua MPC, AMR 3 zile

Totul conform planului… oare? Eu mă străduiesc: până să înceapă concursul deja aveam 10k pași, deci echivalentul unei ore de alergare. Eram obosit, mi-a fost greu la început la MPC. A fost vreme urâtă și-n acele condiții după concurs am mai făcut 40k pași, alergând prin ploaie. A fost prima zi în afară de cea de la ultra când am atins 100k pași.
Duminică în schimb abia am reușit 70k pași, nu s-a văzut că e zi fără restricții. Am ratat și “Treasure Hunt”, eu fiind pe drum încă, nici poveste să ajung pe la ora 12 în Cluj… unul din regretele mele. Poate totuși povestește cineva cum a fost! Sove și-a făcut timp… Nimic n-a “transpirat” până acum. 🙂
Nu am găsit niciun motiv plauzibil să trecem la profesioniști, mai aveam echipe în față dar nu departe, așa că luni am făcut ca echipă maxim 100k.

situatie 08 oct.jpg

Situație echipe 8 octombrie

Marți 10 octombrie, ultima zi – ziua liberă, ziua exceselor

Lucrând în unele weekenduri obțin zile libere. Un as pentru mine la concursul WM. Și l-am folosit. A fost greu. Am făcut 150k pași, mai mult ca la ultra. Dar la ultra am folosit bețe, practic am făcut mai mulți pași dar nu au fost contorizați. Doream să reușesc între 120k și 140k. Consideram că doar de la 140k am șanse la locul 1, asta dacă n-am ghinionul ca să fie un amator sus între primii profesioniști. Când pe la prânz mi-a spus Sove că el nu reușește să facă cât și-a propus, el având prezentare la “Arcul Carpaților” (felicitări încă o dată), am știut că e musai 140k și din punctul de vedere al echipei.

Nu poți obține ceva fără plan. Mai ales dacă e timp limitat. Ca să ajung la 150k planul a fost de … 160k. Simplu: de la miezul nopții la miezul nopții – o oră alergare, jumătate oră odihnă. Ies 16 ore alergare cu 8 ore pauză. Rezonabil. Plus că în pauză nu există să nu faci măcar 500 de pași. Și totuși… eram foarte obosit. M-am trezit abia după ora 3 și apoi mai mereu eram în urma planului cu 15k-20k pași. M-am ambiționat însă spre seară. Am alergat pe ceas peste 90km în 9 etape, dar au fost perioade în care n-am folosit gps ca să nu se descarce și pentru că îmi făceam mersul de recuperare.

Screenshot_2017-10-13-06-08-30.png Screenshot_2017-10-13-06-08-18.png Screenshot_2017-10-13-06-07-52.png Screenshot_2017-10-13-06-06-03.png

Din graficele de final din aplicația Walking Month

Final

Am încheiat la echipe pe locul 1 la amatori cu 3262k pași, practic pe locul 2 general după echipa Skywalkers. Mulțumesc alor mei pentru colaborarea fructuoasă cu piticii mei. În 4 octombrie dădusem estimare pentru echipa noastră la amatori de 3180k (o valoare acoperitoare pe care am depășit-o) și pentru adversari 3000k (după noi echipa Tarahumara a avut 3152k, au accelerat la final).

La individual n-am reușit s-o ajung pe Livia, protejată fiind și de Mihai. 🙂 Omul despre care nu știam nimic aflat în fața lui Mihai. Din ce știu, Mihai ne separa în clasament, eu având 1288k pași și ea cu 69k mai mulți. Asta e, încă o zi sau să nu fi plouat la Zărnești. Dar mai bine așa! Felicitări Livia! Așa da! A arătat că a vrut cu adevărat, s-a luptat și n-a fost ajunsă de “fărașul” Ultrarunners!

premiu si tricou.JPG

Deja sunt amintiri

Am făcut cumva și tot am ajuns să fac pași mulți la Walking Month. Dar efortul mare măcar n-a fost o lună ci ceva mai mult de o săptămână. Ce m-a determinat să-mi schimb atitudinea a fost informația că anul acesta e leneveală. Și atunci am vrut ca aceia care câștigă să nu obțină un premiu prea ușor. Cum se spune, apreciezi mai mult un lucru obținut mai greu. După anul trecut să se treacă în extrema cealaltă? Nu! 🙂 Dacă lupta între echipe era publică poate era mai fun. Dar nu era dorința mea să agit spiritele, ba din contră.

Felicitări Betfair pentru Walking Month! Mai ales pentru că e un concurs caritabil cu succes, dar și pentru partea competițională, cu regulile mereu surprinzătoare. Ce ne rezervă “Treasure Hunt Rules” anul viitor? Abia aștept! De fun!

Aug 172017
 

Memorial Kos Karoly

Memorialul Kos Karoly – tura de drumeţie 55km

Weekend fără concurs, asta era în plan. Doar urmează 2×2 Race şi ultra Via Maria Therezia. Şi m-am ţinut de hotărâre, dar în modul meu: am participat la o tură memorială, lângă Cluj. Am spus şi înainte, cu ocazia turei memoriale Jokai Mor, că mi se pare o idee faină să organizezi ture din care să mai şi înveţi câte ceva, să ai timp să şi socializezi – mai mult ca la un concurs obişnuit unde eşti tu şi rezultatul. Tura a fost pentru oricine –  un alt aspect important – fiind organizată pe mai multe distanţe şi pentru MTB şi pentru drumeţie/alergare. De data aceasta am ales alergarea, pe traseul cel mai lung – 55km.

IMG_20170812_065004.jpgIMG_20170812_065030.jpg

Startul – Biserica cu Cocoş – Cluj

În cazul de acum, m-am apucat iar de citit. Evident, despre Kos Karoly, un mare arhitect, cunoscut pentru interesul lui în special pentru ţinutul Călatei (pe wiki apar mai multe amănunte), pentru interesul conservării tradiţiei arhitectonice transilvane. Călata este un afluent al Someşului Mic, o zonă din preajma Clujului. Aici, arhitectul a construit biserici, clădiri reprezentative, devenite monumente istorice. A avut un aport şi la construirea Grădinii Botanice din Budapesta. Un alt amănunt – biserica din Feiurdeni a fost construită tot pe baza planului lui, iar acel plan de fapt a fost elaborat de el ca propunere la construirea Catedralei Ortodoxe din Cluj! După cum se vede n-a fost aleasă propunerea lui, a ieşit de această dată pe locul 2, dar ideea nu s-a risipit. Şi, părerea mea strict de om obişnuit, îmi plac construcţiile lui, acoperişurile parcă din poveşti.

IMG_20170812_082325.jpgIMG_20170812_125825.jpgIMG_20170812_125845.jpg

De pe traseu – vârful Batori şi vârful Riszeg

Aşa cum îi stă bine unei ture memoriale, s-au atins obiective construite de Kos Karoly. Startul la turele lungi de MTB şi drumeţie s-a dat de la Biserica cu Cocoş din Cluj, la care a fost arhitect. Finişul a fost la Stana, în Sălaj, practic dincolo de Huedin. La Stana “veche” sunt clădiri de vacanţă construite în acelaşi stil, din ce am auzit o parte de un arhitect – Muller. La Stana este şi casa unde a locuit şi creat Kos Karoly, cu un nume care suna ciudat în română – Casa Ciorii – Varjuvar. E impresionantă, se poate vizita doar la exterior… Kos Karoly n-a mai fost acolo după ce a avut loc un episod nefast după război.
Traseul a trecut pe lângă Parcul Etnografic Transilvan din Hoia, urmând în principiu culmile dealurilor. După ce am urcat vârful Batori, am trecut porţiunea de autostradă nouă “Neterminata” – ca să iau denumirea după o simfonie celebră, apoi am făcut popas la biserica din Dumbrava. Ca repere au fost traversările de şosele – varianta de legătură Căpuşul Mare – Zalău, şoseaua de Leghia, stâlpii de telefonie de pe dealul Riszeg. Până la “Neterminata” am mai fost, dar restul a fost nou pentru mine. M-am bucurat că am avut ocazia să văd împrejurimile Clujului altfel, să-mi aduc aminte cu un zâmbet de exprimarea unui coleg “frumos ţărişorul meu”.

IMG_20170812_111240.jpgIMG_20170812_111341.jpgIMG_20170812_111208.jpgIMG_20170812_111324.jpgIMG_20170812_111347.jpg

Biserica din Dumbrava

A fost o tură grea, de 55km, cu startul la ora aproximativă 6.30, un ultra ca antrenament de ultra. Am fost împreună cu un prieten, Csaba, căruia îi mulţumesc de companie. Am alergat destul de intens, a fost foarte cald, ar fi fost mult mai greu fără acele puncte de control de pe parcurs unde ni s-au pus şi etichetele cu timpul realizat. La final, la vila Szentmirei, am fost serviţi cu o mămăligă bună cu brânză şi slănină. 6h42min ne-a luat “drumeţia”, în faţa noastră doar doi biciclişti au terminat, dovadă că nu s-a grăbit nimeni.

IMG_20170812_142318.jpgIMG_20170812_142155.jpgIMG_20170812_142138.jpgIMG_20170812_142650.jpgIMG_20170812_142635.jpgIMG_20170812_142607.jpg

Finişul – Stana

După ce am băut şi o bere normal că am privit altfel perspectiva de a ne întoarce tot în alergare. În mod obişnuit, ca orice om normal, ar fi trebuit să alegem mersul cu trenul, aveam şi orele la care treceau trenurile prin halta nouă Stana, n-ar fi durat mai mult de o oră. Dar noi am luat-o înapoi, pe “Lungul drum spre casa – dupa concurs – Stana – Cluj”, pe un traseu pe care am încercat să-l facem cât mai scurt şi cu o diferenţă de nivel cât mai mică. Ne-a luat 8h pentru cei 46km, a fost mult mai greu decât la dus, am avut noroc că la Dumbrava încă am putut găsi apă. Punctele de control în principiu nu mai erau valabile, era un interval orar în care trebuia să ajungi. În rest, am rămas fără apă cam ultimii 10-15km şi n-am mai alergat deloc. L-am încetinit astfel pe Csaba, dar n-am vrut să risc accidentare pe fondul epuizării. Ne-a prins şi noaptea, dar eram pregătit – aveam frontală. Înainte de a coborî de pe deal spre strada Donath am întâlnit doi îndrăgostiţi (ştiam eu că găsesc pe cineva pe acolo 🙂 ) şi au fost bineînţeles săritori şi ne-au dat apă. Ultimii 2-3km doar un gând mai aveam – să ajung la nonstopul de la capăt Grigorescu.

IMG_20170813_081844.jpgtraseu Kos Karoly.jpgIMG_20170813_081706.jpgIMG_20170813_081649.jpg

Amănunte…
Linkuri la strava – trasee – dus şi întors
https://www.relive.cc/view/g13513635448
https://www.relive.cc/view/g13513641180
Foarte fain traseul, greu însă să te încumeţi singur şi fără punctele de alimentare trebuie să-l gândeşti cu treceri prin sate. Mulţumesc organizatorilor – clubul EKE, oamenilor de la punctele de control, a fost o sâmbătă deosebită. Poate data următoare merg cu MTB-ul, deşi nici aşa nu-i uşor, ei au tot făcut pene.

IMG_20170812_154809.jpgIMG_20170812_154836.jpg

Pe întoarcere

May 142017
 




A început o perioadă de tranziţie de la competiţiile mai importante din primăvară la cele din vară. Cum orientarea mea este în special spre concursurile pe echipe, spre cele de anduranţă – ultratrail şi dacă există şi de aventură, minusurile au ajuns să fie antrenamentele de MTB şi viteza la alergare, pentru competiţiile de scurtă durată dar intensive, inclusiv triatlon. Cu mare plăcere m-am urcat din nou pe MTB, fără mari pretenţii la rezultate bune, şi s-a văzut asta la Maraton Făget şi NapoCup XCO. Dar important e să-ţi placă, restul vine de la sine. Şi, ca să nu lâncezesc, am început să bifez evenimentele din zonă, chiar dacă nu pentru aspectul competiţional. În final însă preponderent tot spre trail mă voi îndrepta, pentru că mă aşteaptă Maraton Apuseni, Propark Adventure, Marathon 7500, UTF şi probabil Geiger MTB.

Aşa am ales să particip la o tură de tradiţie – Jokai Mor, pe unul din traseele de la Cluj-Napoca la Râmetea, la care puteai alege MTB sau alergare, trasee mai uşoare sau mai grele, mai scurte sau mai lungi. Am continuat cu o vizită la noul Complex Sportiv Gheorgheni – Cluj unde m-am distrat puţin la Ziua Orientării pentru toţi şi, chiar astăzi, am participat la Campionatul Naţional de Duatlon de la Cluj.

Dar, să le iau pe rând …

1. Tura memorială Jokai Mor  – am ales MTB pe unul din traseele dificile
2. Ziua Orientării pentru Toţi – popularizarea orientării
3. Campionatul Naţional de Duatlon – duatlon

 1.
Tura memorială Jokai Mor – 06 mai – este practic o excursie organizată de clubul EKE, în care nu contează vreun clasament final. Primeşti o hârtie cu puncte de reper (control) pe care trebuie să le atingi, unde sunt oameni, la câteva chiar poţi să mănânci. Cel mai important e să te simţi bine, sunt persoane care vin an de an să socializeze, să sărbătorească anduranţa şi sănătatea prin mişcare. Ca să nu fie monoton, în fiecare an poţi alege alt traseu, traseul îl poţi parcurge pe jos sau cu bicicleta, te poţi înţelege cu prietenii să-l parcurgeţi împreună. E o idee super, nu tot “hammering” în regim de concurs şi apoi fuga acasă că ai treabă.

18300970_1519911414709987_702916887056147439_n.jpg 18268609_1366773560026103_7628256605801710441_n.jpg

Normal că imediat ce am auzit de la Suni de tura aceasta mi-am zis că mi se potriveşte, dar tot nu m-am putut acomoda cu ideea de excursie, aşa că împreună cu prietenul Zsolt am pus la cale un traseu în regim mai alert, traseul N, considerat şi dintre cele mai dificile şi lungi. Am ales deci MTB, că de alergare gen ultra deja eram sătul.

IMG_20170507_164400.jpg IMG_20170507_164412.jpg IMG_20170507_164245.jpg IMG_20170507_164342.jpg

Ca la orice excursie care se respectă, ora de plecare nu-i fixă, iar noi am ales să plecăm mai târzior, pe la 8, în fond dacă ne grăbeam prea tare poate voluntarii de la posturi nici nu apucau să ajungă la timp. Ruta aleasă a fost Cluj – BR – Adrenalin Park – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii dinspre Petreştii de Jos – Curmătura (mai sus de Petreştii de Sus, unde este mănăstirea) – Moldoveneşti – Piatra Secuiului – Colţeşti – Râmetea.

Nu m-am putut dezminţi, iar la Curmătura am luat-o niţel greşit – aşa, cale de-o oră convertită în peste 6km cu peste 200m diferenţă de nivel în plus. Dar a fost fain! Am avut parte de o coborâre pe banda roşie (potecă destul de abruptă şi cu ceva provocări pe parcurs) până la Buru pe care am continuat s-o facem deşi deja ne-am prins că am greşit – era păcat s-o ratăm. La Buru am luat-o înapoi în sus pe triunghi roşu spre “boscheţii” unde trebuia să obţinem “ştampila”. Ar fi fost ok urcarea dacă nu era plin de copaci doborâţi de la iarna târzie care a afectat puternic şi pădurile din Făget. Aşa, sătui să tot descălecăm, cu câteva sute de metri înainte de PC am parcat bicicletele şi am continuat pe jos. De alte evenimente mai deosebite ne-am ferit, la final am avut peste 90km cu 2100m diferenţă de nivel, parcurşi în aproape 9 ore.

Foarte de treabă oamenii de la punctele de alimentare din sate, ce mi-a plăcut mai mult a fost pâinea cu unsoare şi ceapă, dar nu m-am putut abţine să gust din tot felul de dulceţuri. Mi-am zis: uite un eveniment la noi care nu-i concurs, dar la care participă activ comunitatea!

IMG_20170506_204354.jpg IMG_20170507_134804.jpg IMG_20170507_122526.jpg IMG_20170507_134711.jpg

Şi un alt aspect, şi mai important: a fost plin de copii, unii mici, familii! Au participat şi ei. Au fost şi ai mei, practic la Râmetea mi s-a întregit familia. Explicaţia? Au fost stabilite trasee şi pentru cei mai mici, majoritatea au plecat din Moldoveneşti până la Râmetea, maxim 12km, excursie în grup de o zi, pe jos. Şi au avut ce vedea, chiar dacă la Cheile Turzii n-au ajuns. Au urcat la Piatra Secuiului, au coborât pe partea mai abruptă până la Râmetea.

Faină zi, e drept că a fost nelipsitul noroi, dar ce mai contează? Faini oameni, le mulţumesc pentru tot. E tot mai greu să mobilizez copiii, dar dacă astfel de excursii n-ar fi o excepţie mi-ar fi mai uşor.
Ziua următoare m-am întors tot pe MTB, pe la Măgura Ierii, aproape de Borzeşti, n-a fost uşor: noroaie, poteci neumblate şi veşnicile crengi rupte. De la Deleni, să mai exersez şi eu cu MTB-ul, am luat-o direct pe ogoare şi mirişti. Dacă eşti perseverent îţi reuşeşte, chiar dacă ce vrei e o prostie!

Top

 2.
Ziua Orientării pentru toţi – 13 mai – e destinată în special copiilor. Eu aşa o interpretez, acest aspect e cel mai important – popularizarea orientării în rândul lor. De fapt, toate cele 3 evenimente despre care vorbesc acum sunt pentru viitorul nostru.
– La Jokai Mor cel mai fain a fost că au putut merge şi copii, care doar împreună se pot mobiliza să parcurgă trasee care altfel ar fi epuizante şi ar fi făcute în chinuri, cu rezultatul fix opus: îndepărtarea de mişcarea în aer liber.
– La Ziua Orientării s-a dat ciocolată la toţi cei mici, la cei mai mărişori a fost premiere (tot ciocolată, dar şi medalii), dar ei deja văd altfel orientarea – merg singuri pe trasee. Şi adulţii au fost premiaţi, inclusiv eu, dar fiecare dintre noi ştim că de fapt suntem a 5-a roată la căruţă. Meritul nostru este că aducem copiii. Eu tot m-am dus, cu Diana, deşi copiii erau plecaţi. Am mai stat de poveşti şi, ca să mă mai obosesc şi eu, m-am apucat să alerg la repere ca la intervale. Doar urma duatlonul, trebuia să văd cum mă simt dacă forţez. Mare greşeală, era gata să mă accidentez şi … toate mă dureau. Grea zi avea să urmeze!
Dar să-mi continui ideea…
– La CN Duatlon, chiar dacă e declarat campionat naţional şi există age groups pentru amatori, cu diplome şi medalii, de fapt principala ţintă sunt tot copiii. Acolo contează cu adevărat competiţia, se uită antrenorii dacă ce au muncit peste iarnă a dat rezultate… În acest context e superfluu să dai o prea mare importanţă rezultatelor la adulţi. Da, e ok să te compari, să lupţi, să te bucuri pentru rezultat. Dar să fii conştient că prin participarea ta de fapt ai sprijinit derularea unui eveniment care altfel ar ieşi în pierdere puternică financiară, că astfel ai dat un semn clar că eşti de acord ca astfel de evenimente sunt pozitive, iar dacă poţi să-ţi aduci şi copiii… Dar lumea, conştient sau nu, a înţeles. Au venit copii, cu antrenori, cu părinţi, de peste tot din ţară. Au venit şi sportivi deja consacraţi, să se măsoare între ei. Dar n-au venit în număr mare adulţi doar ca să obţină titluri la age-groups, nu de la distanţă mare. E fain că s-a organizat la Cluj campionatul naţional. Altădată s-a organizat la Bucureşti. Poate data viitoare se organizează la Târgu-Mureş sau Iaşi. Şi ce-i dacă anul acesta campionul naţional e de la Oradea, anul trecut a fost din Bucureşti şi anul viitor… Mai am şi eu o şansă la locul 3. 🙂

IMG_20170513_130000.jpg IMG_20170513_130112.jpg IMG_20170513_130025.jpg IMG_20170513_115450.jpg

Ziua orientării pentru toţi s-a desfăşurat la Complexul Sportiv Gheorgheni. E prima dată când ajung acolo, aşa că am mai atins un obiectiv. Sper să se construiască ceva asemănător în fiecare cartier, începând cu Mănăşturul. 🙂

În rest, se ştie – oameni inimoşi la orientare. Tot încerc să îndrept copiii spre acest sport în natură, vreme au până la bătrâneţe.

Top

 3.
Campionatul Naţional de Duatlon – 14 mai – Cluj, lângă Parcul Iuliu Haţieganu. A fost interesant de urmărit evoluţia la copii. Unii sunt chiar foarte buni! Au venit şi ai mei, deşi practică alte sporturi. Lumea e mică, se cunosc şi ei cu alţii de la MTB, înot etc. Andreea a ţinut să vină neaparat deşi era foarte obosită, sosise la 2 noaptea de la Braşov, de la campionatele naţionale de fotbal. E campioană naţională cu echipa şcolii! Ce să-i faci, dacă a vrut fotbal… Şi când mă gândesc că o vreme a fost la balet. 🙂
În orice caz, eu sunt păţit, aşa că ziua precedentă am tot montat roţi şi cauciucuri la bicicletele noastre mai de doamne-ajută. Şi maşina de găurit am folosit, să lărgesc la genţi găurile pentru valvele de maşină. Că aşa aveam camerele pentru slickuri. Până la urmă tot va trebui să cumpăr alte biciclete.

IMG_20170514_143416.jpg

18493910_1261357960628463_174402099_o.jpg

S-au străduit ai mei, eu sunt foarte mulţumit! Aşa cum am spus mai sus, ca a 5-a roată la căruţă, am avut şi eu lupta mea în primul rând cu mine însumi. La final am terminat pe locul 42 la general (1h10min32sec pentru 5km alergare + 20km bike + 2,5km alergare), 3 la categoria 45-49 ani, am resimţit lipsa antrenamentelor specifice de viteză şi s-a văzut că anul acesta am kilometri mai puţin pe bike, iar cursiera … e prima dată când o folosesc în acest sezon. Ce să-i faci – ploile şi alergarea. Mai degrabă invers.

Urmează pentru mine (noi) un fel de concurs de MTB (fără marcaj) şi Maraton Apuseni.

Top

May 012017
 



În jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care  mi s-au părut interesante și provocatoare în același timp. Am să scriu câteva cuvinte, în locul mâncării micilor de 1 Mai, sperând ca poate – poate se va îndrepta vremea.

1. Cupa Busola de Aur – orientare – medie și lungă distanță
2. Brașov Marathon – trailrunning – proba de maraton
3. NapoCup XCO – MTB – amatori
4. Maratonul Făgetului – MTB – proba lungă

 1.
Cupa Busola de Aur  – aprilie 1 și 2 – s-a desfășurat lângă Sălicea, nu departe de Cluj, mai precis – Poiana Bivolilor, cu câteva zile înainte de competiția din Istria. Faină denumire! Și cred că nu-i departe de ce a fost mai demult acolo, sunt câteva mici lacuri/bălți care au putut fi raiul acelor animale. N-o știam, deși mai alerg sau merg cu MTB-ul pe acolo.

IMG_20170402_133231.jpg IMG_20170401_125621.jpg IMG_20170401_125655.jpg IMG_20170401_125937.jpg rezultat oficial cu split.jpg 17492744_10211902837271359_8694367680582868519_o.jpg 17545238_10211894456341841_2566253120481124663_o.jpg

Acum sunt eternele oi, ca să fiu la modă – cele din Miorița varianta modernă – cântate de Iuliana în Lupii la Vocea Rusiei și totodată cele care au scufundat o navă spion rusă (“…râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”.

Mereu reușesc să mă surprindă orientariștii cu ceva. Pentru mine e o disciplină mai nouă și e foarte greu acum să trec de nivelul de începător.
Am depășit totuși faza de alergare fără cap, când parcurgeam un semimaraton fără să găsesc toate reperele, în condițiile în care descrierea probei conținea lungimea optimă de 4-5km.
Au fost două zile, în prima medie distanță și în a doua proba de lungă distanță. Mi-a plăcut, a fost o competiție veselă și cu mulți copii. A fost soare, în sfârșit cald, au venit concurenți din toată țara. Eu sunt mulțumit de rezultatul obținut, mai am însă perioade în care mă ia valul vitezei și mă chinui să înțeleg pe hartă unde puii mei am ajuns. Măcar știu să iau reset și să mă întorc.
Am încheiat pe locul 7 la categoria M45, undeva la mijlocul clasamentului.

Top

 2.
Brașov Marathon – 22 aprilie – a urmat Istriei, am trecut de la căldura surprinzătoare din Croația la zăpada Bucegilor. A fost prima dată când am participat aici, m-a tentat și pentru că deschide șirul de competiții din Circuitul Carpaților. Pun mai jos ce am scris pe FB, e relevant.

AW110_003807.jpg 18121367_10212125744283895_512637714629809401_o.jpg AW110_003809.jpg AW110_004019.jpg 3.jpg AW110_003921.jpg Diploma Brasov Marathon 2017.jpg

A fost un concurs cu un traseu frumos pe o vreme insorita – cu multa zapada.

Au fost 31,5km, traseul de maraton fiind scurtat din cauza condițiilor, cred că a fost bine așa și într-adevăr timpii finali n-au fost mult diferiți față de anul trecut când a fost uscat. Nu s-a urcat până pe vârful Postăvaru, ci doar până la cabana cu același nume, dar eu n-am simțit lipsa.  Oricum anul acesta am urcat o dată cu schiurile la Postăvaru Night.

M-am cam chinuit eu să pășesc pe urme, n-am avut cine știe ce viteză. Spre sfârșit traseul a fost mai alergabil în stil “clasic”, trecând înainte pe acolo cei de la semimaraton și mai topindu-se și zăpada. M-am străduit să ma țin de Vio, apoi de fata care a încheiat pe locul 1, și tot așa. Până la urmă am încheiat în 4h33min47sec, pe locul 32 general și 4 categorie, la aproximativ 1 minut de locul 3.
Am tot avut cârcei, se mutau de pe un picior pe celălalt ca purecii. Treceau imediat ce luam o gură de izotonic, așa de repede de parcă era efect placebo. Se vede că m-am antrenat mai mult pentru ultra anul acesta și mi-e greu să alerg tare.

Mă bucur că am fost cu aproape toată familia și Tudor a participat și el la proba de copii.

Multumesc pentru poze!
Mai jos cateva linkuri:
Poze – album 1
Poze – album de pe FB
Rezultate oficiale
Pagina de pe FB a organizatorilor
Activitatea mea pe Strava
Cei care și-au pus activitățile pe Strava – apar pe flyby

Top

 2.
NapoCup XCO – 29 aprilie – a însemnat un început destul de brutal de sezon competițional la MTB. Pentru Istria a trebuit să fac volum la alergare, vremea a fost mai mereu dificilă pentru MTB și șosea, mie nu-mi place să merg la sală, îmi place să fiu afară în timpul liber chiar dacă acest lucru înseamnă un rezultat mai slab la o competiție. Efectul cumulat l-am simțit și înainte, și în timpul cursei.

18196072_10155316434099886_2079602013_o.jpg IMG_20170424_113712-EFFECTS.jpg traseul meu XCO.jpg

M-am străduit să mă antrenez pe traseul de XCO aproape în fiecare zi în ultima săptămână, am reușit și să vin o dată cu Andreea. La copii mi-a făcut plăcere să ajut și eu puțin la marcare în incinta Muzeului Satului (Etnografic), care a fost gazda concursului și anul trecut. Lipsa de km pe MTB mi-a scăzut și nivelul de încredere în capacitățile mele tehnice, am avut nevoie de 2 zile ca să pot trece porțiunea de rock-garden (am încercat pe stânga, apoi pe centru – am sărit ceva și mi-am atins foaia mare față și am ajuns la concluzia că mai bine pentru mine e “dreapta – stânga – stânga”), coborârea mai lungă și cât de cât abruptă n-o puteam face decât în două etape, cu oprire pe la mijloc, jumpul de la sfârșitul pădurii încă nu exista. Eram și cu cauciucuri de noroi Maxxis Beaver și nu aveam de gând să le schimb pentru că le consideram bune pentru ziua următoare la maraton.
M-am plasat cam printre ultimii concurenți, nu aveam gânduri mărețe, puteam urca peste tot dar mergeau greu picioarele. La start mi-a spus prietenul meu de la aceeași categorie Augustin, care acum a ajuns să fie mai bun, că s-a făcut “chicken line” și la rock garden. Doar atât a trebuit, mi-am setat mintea să folosesc căile mai ușoare și m-am ținut de hotărâre chiar dacă tentații au fost, mai ales după ce prietenii mei mai făceau ca găina când treceam pe acolo. 🙂 Prima dată era să ratez intrarea pe ocolire, aveam ceva viteză. La a doua coborâre mai abruptă am avut surpriza să văd plasați în colțul “meu” de aterizare de la mijloc pe tinerii care erau pregătiți să acorde ajutor în caz de accidentări așa că n-am avut ce face și am reușit să cobor pe linia pe care-mi era teamă la antrenamente.
Am fost într-adevăr lent pe urcări și n-am reușit să închei decât 3 ture din cele 4, am fost depășit spre sfârșitul turei 3 de primii concurenți mai buni. Pentru mine a fost suficient de tehnic și de greu traseul, sper să mă motiveze în continuare să fiu mai mult în șea în săptămânile ce vin. Locul 9 la categorie pentru mine, 1h14min13sec pentru 12,2km și 728m diferență de nivel.
Copiii au participat și ei la concursurile lor, Andreea a mers bine și încheiat prima (nu era greu, fiind singura la categorie, la vârsta ei deja fetele se pare că se orientează spre alte preocupări), Tudor sper să capete din nou drag de MTB.
A fost grea așteptarea copiilor până la premiere, m-am străduit să-i duc pe traseu în punctele cheie, să vadă și ei pe profesioniști și nivelul lor.

Top

 2.
Maratonul Făgetului – 30 aprilie – era proba la care speram să mă comport onorabil. După XCO însă mi-am dat seama că trebuie să fiu extrem de calculat să pot rezista la proba lungă, mai ales că se anunța vreme ploioasă. A plouat peste noapte și, chiar dacă n-am apucat anul acesta să mă duc deloc pe porțiunile noi de pe traseul lung, știam că va fi noroi. M-am pregătit ca de război, mi-am luat și un rucsăcel (la competiții cred că e prima dată când port). Practic m-am pregătit de posibil 6h, speram să mă încadrez în 5h, aveam în plan opriri la curățat angrenaj cu periuța de dinți etc. Bani am uitat să iau, se pare că am nevoie de listă. 🙂

18193269_1713976638629131_4823931696829291205_o.jpg traseul meu.jpg Trasee.jpg

Am mers rezonabil spre încet până la Peana, primul PA. Cauciucurile și-au făcut rolul, în afară de ambuteiajele clasice de început prin pădure n-am avut probleme. Fiind traseul mai greu ca de obicei, au început să se creeze distanțe mai mari între concurenți, diferențierile au apărut mai rapid și mai evident. Sus era o ceață ușoară, vizibilitate mai scăzută. Îmi pusesem gps-ul de drumeție (încă o excepție pentru mine) în modul “course” dar nu eram pe pagina cu harta. La Peana n-am oprit, m-am chinuit să mă țin după cei din față. La un moment dat am auzit bipăit de “out of course”, m-am uitat în jur, mi-a fost teamă să nu intru pe traseu de întoarcere, pe acolo erau relativ mici distanțele dintre traseul de dus și ultima buclă de întors. Până să trec pe hartă deja am dat iar de marcaj și dus am fost după cei din față. Nu mi-am pus prea mult problema de rătăcire, am aflat la punctul PA de lângă lacul Micești că s-a scurtat traseul. Am văzut pe urmă pe Strava că am făcut cu aproximativ 2km și 100m diferență de nivel mai puțin decât alții, dar n-am fost singurul. Mi-au ieșit 38km, 1000m diferență de nivel în 2h37min.

Când m-am văzut înapoi la PA Peana și mi-am dat seama că nu mai e mult, nu se mai merge pe Măgura, am început să mă agit și să cresc ritmul. Mi-am luat și gelurile și batoanele desfăcute, că n-avea sens să le arunc la finish.

Coborârea pe Valea Gârbăului n-a mai fost cea cu pietre, dar provocarea a fost noroiul. M-am descurcat binișor, cauciucurile țineau nu ca la alții care mergeau sanie. S-a mai și căzut, un băiat s-a lovit destul de rău, sper să se facă sănătos cât mai repede. Sunt rideri care s-au oprit să dea prim ajutor, să ia legătura cu salvamontiștii, chiar dacă erau în frunte și la cum îi știu eu erau de podium. Cinste lor, într-adevăr contează prioritățile. Dintre ei îl știu mai bine pe Dan Mitru, erau mai mulți de la Garage Racing dar și de la alte echipe. Am dat doar un nume, dar toată stima la cei de acolo. Îmi aduc aminte de episodul nefast de anul trecut de lângă Oradea, atunci nu s-a putut face nimic…

Top

A început în sfârșit sezonul la MTB pentru mine. Să ne vedem la competiții sănătoși, cu bună dispoziție!

Mar 272017
 
Crosul Divelor

Imagine de la Crosul Divelor

Luna martie e o veritabila perioadă de tranziție. Încetul cu încetul rămâne în urmă schiatul, nu că l-aș practica intensiv, dar sper să răsară MTB-ul, iar cu alergarea continui pentru că sunt câteva concursuri importante pentru mine curând.

Dintre evenimentele lunii martie la care am participat ca și competitor sau însoțitor (vine vremea) enumăr:
1. Cupa Primăverii la orientare – 05 martie – orientare
2. Crosul Divelor – 11 martie – galerie la concursul fetelor
3. Primavera Trail Race – 18 martie – alergare maraton
4. Postăvaru Night – 25 martie – ski tură de data aceasta

N-aș vrea să enumăr ce concursuri am “ratat”, ceea ce contează e că n-am stat între 4 pereți la sfârșiturile de săptămânâ și am avut parte de o atmosferă plină de viață și optimism.

 1.
Cupa Primăverii la orientare a fost ca un antrenament, desfășurat în zona izvorului Bilașcu – Făget. Am prins ceva noroi, mi-a și rămas un papuc înnămolit, scoțându-l apoi cu greu. Nu i-am făcut poză, n-aveam echilibru să stau într-un picior.

IMG_20170305_132607.jpg IMG_20170305_132508.jpg IMG_20170305_133520.jpg IMG_20170305_135651.jpg IMG_20170305_132543.jpg IMG_20170305_135714.jpg

A fost ceva nou pentru mine, în sensul că startul a fost grupat (în bloc). Primul reper a fost obligatoriu același la toți de la o categorie, iar apoi fiecare putea să-și aleagă succesiunea atingerii punctelor după cum credea că e mai bine. Important era să nu ratezi niciun punct, altfel nu figurai în clasament.

Evident că ordinea atingerii punctelor am stabilit-o pe baza a 2 criterii: să nu necesite multe întoarceri – traseu cât mai scurt și să nu tot urc și cobor, să nu fac prea multă diferență de nivel.

pe strava.jpg

De la început mi-am dorit să fie antrenament, să exersez, nu rezultat. Dacă doream rezultat alergam ca din pușcă după Suni de exemplu, stăteam lipit de el, dar la viteza lui sigur nu apucam să fac orientare, să judec singur traseul. Așa că l-am privit cum se duce, ca și pe alții, și mi-am îndreptat ochii de melc pe hartă. Cam după 3 repere s-au stabilit ritmurile și pozițiile la cei din jur, așa că era timpul să nu mai vorbesc de unul singur: am început să alerg alături de Attila Manases. Ne știam de la concursurile de MTB. Avusesem același traseu până la acel moment și am continuat împreună, consultându-ne. A fost interesant și sigur am făcut bine ca am mers împreună, dovadă și rezultatul: 6,4km parcurși în loc de 5,1km optim, un timp de 1h09min pentru cele 18 repere și bonus… locul 7 /14 la categorie. Îi mulțumesc, sper că l-am ajutat și eu cu câte ceva! La așa traseu, în general încheiam pe ultimul/penultimul loc și într-un timp ce se apropia de 2h. Mare lucru e să rămâi calm și să nu te repezi fără să te gândești suficient în căutarea reperelor!

Top

 2.
Crosul Divelor a fost sărbătoarea fetelor alergărețe, un concurs în care fiecare s-a “gătit” cum a vrut. Concursul a fost organizat de Runners Club Cluj, ca de obicei, în parcul Iuliu Hațieganu.

17192589_1485280411491851_740897542005270214_o.jpg 17159239_1417117061694094_5642500952720687952_o.jpg rezultate crsoul divelor 2017.jpg IMG_20170311_100337.jpg IMG_20170311_105858.jpg 1S0A9891.jpg IMG_20170311_113907.jpg

Am venit cu Andreea, am făcut o mică încălzire alături de ea și apoi am făcut poze ca atâția alții. Veselă lumea, frumoase competitoarele. S-a acordat tot ca de obicei premiul pentru cel mai trăznit costum (a câștigat din nou Agresiva – Andrea pe numele ei 🙂 ), nu pot descrie înfățișarea ei fără să mă umplu de ciocolată.
Andreea mea a fost foarte motivată de latura competițională a probei de 2km și a încheiat pe locul 3 din peste 300 participante. Normal că am fost mândru de ea. 🙂

Top

 3.
Primavera Trail Race a fost un concurs la care am participat la proba de maraton – 45km cu peste 2200m diferență de nivel. Istvan a ales o zonă de concurs deosebită –  Șuncuiuș, cu un traseu care a trecut și prin Cheile Crișului Repede.

Pe mine mă leagă de acea zonă amintiri plăcute. În studenție am practicat speologia, am fost și membru al Clubului Speologic condus de Iosif Viehmann. Atunci, prin anii ’90, se făceau multe excursii la Șuncuiuș, fiind o zonă carstică. Cea mai lungă peșteră din România se află aici – Peștera Vântului. Mergeam cu trenul, dormeam pe unde apucam, preferam în poduri la case. Ploua des (și acum a plouat în timpul concursului) dar nu ne deranja, doar mai tot timpul stăteam în peșteră. E drept că atunci îi compătimeam pe turiștii plouați sau toropiți de arșiță care se adăposteau pe sub copaci, pe când noi stăteam la rece și întuneric. În final tot turist am ajuns și eu, mai apoi cu concursurile, prea dragă îmi era lumina zilei. 🙂
Atunci fiecare speolog mai răsărit căuta o peșteră/aven la Șuncuiuș de care să-și lege numele. Era ca un pionierat, ca o obsesie. Dealurile/munții de acolo erau ca un ciur, dacă nu erai atent picai într-o groapă. Problema e că groapa trebuia să aibă anumite dimensiuni ca să devină peșteră. Iar unii căutători erau și specialiști în declararea unor găuri ca fiind cu potențial… și după curentul de aer care se simțea la buza lor. Se mai și săpa dacă era cazul. Se întrebau sătenii pe unde-și aruncau animalele moarte etc. 🙂 Erau primitori, ne primeau în gazdă și se bucurau dacă primeau în schimb becuri sau unele alimente pe care prietenii mei de atunci nu uitau să le aducă.
Țin minte că de câteva ori ne-am cazat la cineva pe un deal. Avea o fată frumoasă, nu chiar de măritat. Dar pretendenți avea deja, de pe dealurile învecinate. Nu știu cu ce se dădea pe buze, dar erau de un roșu sângeriu. 🙂 Și tatăl lui mai enumera din pretențiile lui. Ce legătură are cu mine? Păi acolo am dat cu plugul pentru prima oară! Și probabil ultima, pot spune acum… dacă n-o să fie vreo probă la Propark Adventure sau alt concurs. Era dintre pretențiile lui, să știe bărbatul să dea o brazdă cu plugul tras de cal. Cum cei din jur nu se înghesuiau, am rămas doar eu în față. Am tras o brazdă, nu prea dreaptă, pe dealul unde dorea să are. Calul puternic, plugul bine ascuțit, dar contează în principal omul. Ca de obicei, la orice muncă. Trebuie să se priceapă, să nu se lase prea tare că intră plugul prea adânc și suferă calul, plus că brazda nu va ieși la adâncime constantă, ci parcă în valuri. Dacă se lasă prea puțin doar mângâie pământul și sămânța o mănâncă păsările. Dacă nu ține ferm brazda iese în zig-zag. Concluzia despre brazda mea a fost că n-a fost un model prea reușit dar am potențial și pot dacă vreau să mai trag una, cât de cât paralelă, că le-a îndrepta el p-ormă. Nu m-au lăsat prietenii, au dorit să-și arate și ei priceperea. 🙂

17388902_1917271721865433_7408285979745308346_o.jpg 17434556_1917262928532979_7781787827862306119_o.jpg 17434668_432779697055660_7633478403984527050_o.jpg 17492738_432785100388453_3826585416715366396_o.jpg

Revenind la concurs, cu amintirile parcă mai vii ca niciodată, am tot dorit să ajung la Șuncuiuș la nenumăratele recunoașteri de traseu organizate de Istvan. N-am ajuns, am avut program. Dar de antrenat tot m-am antrenat, doar urmează Istria 100 mile. Am fost până în Cheile Turzii, am fost prin Făget pe trasee de MTB… Fiind și etapă în campionatul Ungariei au venit concurenți buni de acolo și cu atât mai mult apreciez rezultatul lui Silip – locul 2 la categorie și, normal, al lui Sove – locul 1 general și al fetelor – Vio și Cristina, primele la general fete.
Ținta mea nu a fost prea ridicată, m-am dus cu papucii mei de ultra și cu bețele, ca o avanpremieră la concursul de la Istria. Urma să nu trag prea tare și doar ultima buclă să mă testez la maxim, să văd la sfârșit cum mă simt. Atâta că ultima buclă a fost foarte udă, trecând prin apă de multe ori.
M-am pornit alături de Lazăr Sângeorzan și cum la început eram cam în urmă prima urcare a fost lentă, cu înghesuială. Lazăr s-a strecurat mai bine și nu l-am mai văzut multă vreme. Așa că la PA-uri întrebam de el. Aveam acum motivație să mă mișc mai cu talent. Abia la intrarea în bucla 2 mi s-a spus că are vreo 5 minute în față și de asemenea dintre fete Cristina e hăt departe. De Vio n-am întrebat, că n-avea sens, bănuiam că între ele e o luptă și după “hăt departe” nu mai știu ce să urmeze. Ploua și în bucla a doua porțiunea comună de la traseu  nu mai semăna la alergat cu ce a fost la prima trecere. Nu m-am obosit să-mi iau pe mine foița de ploaie și am rămas cu cea de vânt. În schimb am rugat pe unul din voluntari să-mi scoată șapca, prea îmi tot dădeau cu tifla localnicii “vezi dacă nu ți-ai luat căciulă, acum ce te faci, plouă”. L-am prins din urmă pe Lazăr și apoi am alergat împreună o bună bucată din traseu, până la trecerile de apă din bucla 3. Mulțumesc pentru companie! Acolo m-am dus în față, doream să-mi respect planul inițial. Am reajuns un grup de alergători maghiari cu care până atunci am avut un ritm asemănător, l-am întâlnit apoi pe Geza și la coborâre n-am reușit să prind pata galbenă pe care o văzusem la un moment dat cu serpentine mai jos – era Cristina, a terminat cam cu 2 minute în fața mea. Rezultatul final – 5h50min, locul 9 categorie și 22 general. Am aflat pe urmă că Adi Toma s-a motivat și el să vină mai repede, ținându-mă sub supraveghere 🙂 , doar împreună vom alerga la Marathon 7500.

Top

 4.
Postăvaru Night a fost pentru mine de astă dată un concurs de ski alpinism. Anul trecut am participat la alergare, terminând în 37min urcarea până la vârful Postăvaru. Acum am vrut să văd cum e cu schiurile, la fel am procedat și la Parângul Night. În definitiv pentru mine Postăvaru Night probabil este ultima ocazie în din acest an să port schiuri în picioare. Aproape 45minute a durat cursa mea, un timp nu prea strălucit pentru efortul pe care l-am făcut, dar eu sunt mulțumit. N-a fost frig, nu știu cum s-a prezentat vremea ziua următoare la proba de sprint, n-am putut rămâne. În schimb am dansat și eu puțin mai finuț, în clăpari, în cabana Julius Romer, unde s-a făcut de chef până la premiere.

IMG_20170327_134440.jpg
traseu.jpg
17505394_1221486301303674_4020134295906443222_o.jpg

 Acum, că s-a încheiat episodul iarnă, aștept activ ultra-trailul de la Istria, sper să fie bine cu toate că e abia început de sezon. Pe weekend mă orientez din nou la Cupa Busola de Aur.

Să ne vedem cu bine!

Top

Jan 162017
 

 

Am început noul an în stilul clasic, cu Revelionul petrecut la Rogojel. Şi tot standard ianuarie e dedicat schiului de tură (anul acesta e multă zăpadă, în sfârşit) şi alergărilor de lângă Cluj.

 

Faget Winter Race 2-001.JPGDiploma Faget Winter Race 2017-001.jpg

Diploma Faget Winter Race 2017 (1)-001.jpg Faget Winter Race 1-001.JPG

De data aceasta Făget Winter Race chiar are numele asortat condiţiilor meteo. Am participat pentru a doua oară la acest concurs la proba de semimaraton. M-am străduit şi mai mult de locul 4 la categorie şi 13 la general n-am putut obţine. Am alergat la maxim, cu un puls mediu de 168bpm. De acum voi considera rezultat foarte bun orice loc la categorie de la 4 la 9. 🙂 Anul trecut am avut câteva aterizări pe lângă podium.

Am fost de două ori la recunoaştere traseu şi acest lucru cred că m-a ajutat, am ştiut ce mă aşteaptă. N-a fost uşor.

Să fie un an frumos şi să fim sănătoşi!

Nov 122016
 

Din cloud in cloud

Din cloud in cloud

N-a trecut o lună de la Walking Month şi deja s-au strâns o mulţime de evenimente simpatice, aşa ca de sfârşit de an. Asta deşi mi-am propus să o las mai uşurel cu concursurile, să nu exagerez şi să-mi dispară plăcerea de a face sport.

Eram destul de obosit după luna de “mers” în care doar activităţile înregistrate cu gps-ul sumau peste 1000km (făcusem 2.176.000 paşi, cei mai mulţi paşi la individual) şi mi-am scos sportsplanner-ul din cap. Era timpul să mai şi repar ceva prin casă, să nu dea ai mei anunţ de tipul “caut instalator”.

Dar, pas cu pas şi pe scurt că… titlul e cam lung şi am încă restanţe.

14556589_688166891349774_2043622008059521791_o.jpg 14707018_688160148017115_430056904021257118_o.jpg 14700861_1088811637884499_6527095002495874353_o.jpg 14691202_688163651350098_2636153989726369130_o.jpg 14706925_688164871349976_6620832667095517599_o.jpg 14803341_1639139209712421_1633172272_o.jpg 14712976_1088835694548760_3858062833364491083_o.jpg 14615790_1088835587882104_8376680891087444819_o.jpg 14708037_1088836391215357_2431027868524763019_o.jpg 14800341_1639139193045756_1290566407_o.jpg 14714954_1088834967882166_4876891485071490979_o.jpg 14608666_688163454683451_2474887139467807897_o.jpg

Făget Tour semimaraton – 22 octombrie – a fost un concurs la care n-am lipsit în ultimii ani. Traseul l-am tot bătut la alergările mele, dar acum eram cu “nu” în braţe. Doar cu eforturi mari puteam alerga sub 6 la mie şi nu m-am înscris cum fac eu de obicei cât mai din timp ci abia vineri seara când mersesem să ridic kiturile de concurs la copiii mei, că aşa a dorit “soarta”. De altfel de fiecare dată în ultima lună m-am înscris pe ultima sută de metri. Mulţumesc Cristi Lazăr, am participat cu numărul lui de concurs. Şi uite-aşa am ratat premiera de a nu participa la un concurs la care participă ai mei. 🙂

Am început letargic şi practic până la Casele Miceşti (trecusem de jumătatea traseului) nu m-am ambiţionat prea tare, simţeam că nu prea se înghesuie corpul să tragă. Mai şi ploua. Mă bucuram măcar că alerg împreună cu prietenii. Ce m-a stimulat a fost Zsolt Langviser care a trecut de mine şi cumva am reuşit să mă ţin măcar cu privirea de el. Ce a pus capac a fost Adi Toma, pozaşul nostru, care printre încurajări a strecurat un “pe undeva locul 30”. Şi brusc parcă mi s-a ridicat un văl cenuşiu de pe cap. Am schimbat ritmul şi am încheiat pe locul 17 la general, 4 la categorie – 1h56min. Am prins la sfârşit un grup mai mare de alergători. Pun şi câteva poze, iniţial am fost pe podium pe locul 3 la categorie dar se strecurase o greşeală. A fost apoi concursul de family şi am alergat alături de Andreea. A fost prima fată, bravo ei!

14889989_594912037382996_934688167043435069_o.jpg 14856209_594765470730986_5536684797592230217_o.jpg 14884712_10205505555798032_1999920626722378122_o.jpg 14918965_556458254560656_8206721385848606891_o.jpg 14884578_556459027893912_2347492766809696235_o.jpg 14890313_556457794560702_3593540878801071466_o.jpg 14859819_556457751227373_519811469242489147_o.jpg 10623324_556457227894092_8526041205326694690_o.jpg 14633628_556456801227468_8292606608736382540_o.jpg 14890477_556456494560832_1564621893215138941_o.jpg 14856073_556456111227537_7820489767513228110_o.jpg

Toamna târziu cu bicicletele prin Trascău, Aiudeana ediția a 3-a – 30 octombrie – a fost efectiv o tură de MTB cu prietenii. Era tura prea lungă pentru copiii mei – eu am făcut aproximativ 56km şi ca urmare am mers singur la Aiud.

Ne-am strâns o mulţime, ca la un concurs de renume . 🙂 E fain că există plăcerea asta de a face cicloturism la atâţia oameni! A fost super, m-am relaxat şi am avut parte şi de un traseu interesant care te purta până aproape de Râmeţi. Dacă doreai puteai să mergi mai tare, să-ţi satisfaci şi propriile provocări de a urca mai în forţă sau de a coborî în viteză pe porţiunile mai tehnice. Eu am luat-o ceva mai în faţă mai ales dacă vedeam că vine coborâre – aveam probleme cu frânele.

E o idee, mai ales la cei mai umblaţi, să pună eventuri pe facebook pentru trasee pe care le ştiu bine din zona lor. Sigur ne vom strânge iar zeci sau sute de doritori. Fiind fiecare cu ritmul lui, se poate veni şi cu familia. De altfel cei de la Clubul de Cicloturism Napoca asta fac săptămânal, merg (cu bicicleta sau pe jos) pe dealurile de lângă Cluj, dar anunţurile se dau la grup pe mail. Şi merg şi cei mici. Sunt totuşi avantaje la FB-ul ăsta, nu e doar pentru cei “spălaţi pe creier”. Şi la FB e valabilă zicala “omul sfinţeşte locul”.

Mulţumesc pentru companie! Am zâmbit când i-am auzit pe nişte vânători întâlniţi pe un deal vorbind despre noi, cicliştii, că suntem mulţi! A apărut şi cineva cu ATV-ul şi le-a spus panicat că mai venim o grămadă şi că, deşi e o vreme de rahat de credeau că nu va fi nimeni nebun să umble pe acolo, sunt în grupul nostru nu numai tineri nechibzuiţi ci şi din ăia bătrâni.

Au urmat pentru mine concursurile de orientare care-mi plac tot mai mult. Cred că încetul cu încetul încep să înţeleg şi să mă bazez tot mai puţin pe noroc. Încă nu se vede la rezultat. 🙂

DSC01506.JPG DSC01508.JPG

Cupa Toamnei – 5 noiembrie – a fost un concurs de medie distanţă ţinut în zona Caselor Miceşti, până la Peana. Iar e o zonă prin care trec des, dar la orientare e ca şi cum ai avea alţi ochi. Mi s-a mai sugerat (adică mi s-a spus verde în faţă, că poate pricep şi eu) că ar fi bine să mă înscriu la open până capăt experienţă. Acolo e altfel, la categorii e cel mai greu, openul şi openul tehnic e mai de începători, pentru cei care nu practică consecvent orientarea. Eu însă … tot cu categoria mă duc, şi la vârsta mea concurenţii sunt şi în putere şi orientarea e cea mai mică problemă a lor. Îmi place. Chiar dacă de exemplu acum mi-au trebuit 70min să găsesc primul reper! M-am întors de 4 ori la start. A patra oară nu mai era nimeni acolo, toţi luaseră startul şi organizatorii strânseseră şi panglicile, şi “cucul” de start, tot! Chiar nu rămăsese nimic, că m-am uitat.

Ce am greşit? Am interpretat greşit culoarea de desiş, mă aşteptam să ies din pădure. Aşa că am trecut cu brio în viteză de zona cu reperul şi în loc de 400-500m am făcut, cu atâtea întoarceri, vreo 5km. Alţii au terminat în timpul ăsta!

Am găsit 4 repere şi apoi a trebuit să fug la finiş (am săltat 4). Aveam program, timpul meu era limitat. A durat 2h10min distracţia mea. Clar nu-mi prieşte să fiu stresat de timp, să am program după orientare. Nu mă pot concentra, e a doua oară când păţesc asta anul acesta. Dar măcar am învăţat să renunţ, sper că la timp să nu stea organizatorii după mine.

15000718_1271523659584144_9209459493340270317_o.jpg 14991299_1271460242923819_4993346501829076996_o.jpg 14947756_1318464904854640_8287726283847365500_n.jpg 14991127_1271462496256927_6285632958195829073_o.jpg 15025430_1271462552923588_2283525999271912212_o.jpg 14939562_1271497436253433_7964914392110503620_o.jpg 15000695_1271501986252978_7997966700559267962_o.jpg 14976551_1271501242919719_8961210471113198330_o.jpg 15016187_10211328910521420_642811424306429783_o.jpg

Cupa Berii la orientare – 6 noiembrie – e concursul de sfârşit de an la orientare. Vorba vine – concurs! De regulament nu mai zic nimic, că am tot spus. Include bere. E a 4-a oară când particip, e primul concurs prin care am intrat în contact cu orientarea sportivă. După experienţa din ziua precedentă, acum aproape că am fluierat. Eram antrenat şi la băut bere după Walking Month. 🙂 Am fost împreună cu Diana şi cu Tudor, am avut probleme mai degrabă să nu ne pierdem unii de alţii.

Ne-am simţit bine, deja efectele oboselii mi s-au mai estompat. Mulţumesc orientariştilor!

Şi a venit rândul şahului. Că eu mă ocup şi cu şahul. Mai puţin cu performanţa personală, am renunţat la ea demult. Doream prea mult să stau pe afară. Contactul cu lumea şahului de performanţă de la noi încă îl ţin. Aşa că pot spune acum, cu termeni moderni, că mă tot mut din cloud în cloud: alergare, MTB, înot, orientare, şah.

15039469_691189214373690_7524467369408623039_o.jpg 14976919_691189327707012_8545482875159029189_o.jpg 15002377_691186054374006_2842819148976987095_o.jpg 15000688_10210540506853950_9022853302489097976_o.jpg

Simultanul de şah – 12 noiembrie, azi când scriu – cu marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu la care am participat la una din cele 29-30 de mese a fost la invitaţia prietenului meu Alin Toma, cel care concepe emisiunea de şah de pe TVR Cluj – Regi şi Pioni.

Despre Andrei se pot spune multe, e în wiki şi nu degeaba. 🙂 Are elo actual 2607 (şah clasic), a participat la 7 olimpiade pentru România, a fost campion naţional, e între primii jucători români ever… Momentan e în echipa Franţei, a antrenat naţionala de juniori a lor şi doreşte să revină la noi. A venit la Cluj, ieri am avut înregistrări la noi la studio şi azi … tocmai ce-am pierdut partida şi am plecat pe grabă la serviciu, că lucrez şi-n weekend uneori.

Mă bucur că am jucat cu el, nu oricine … de nivelul meu are acest noroc. Nu valoarea partidei în sine contează. În fond, eu am elo-ul actual 1817 (ceva de genul categoria I). Imensă diferenţă. Nu aveam nimic acum 2 ani, s-a şters trecutul meu, moştenirea mea din secolul precedent. M-am apucat atunci pentru o lună- două de şah de competiţie ca ultimă încercare să menţin copiii la şah. Am jucat strictul necesar de număr de partide ca să figurez şi eu cu ceva în listele CIV şi ELO. N-am reuşit să-i stimulez, dar nu consider că a fost o înfrângere. 🙂

Am mai jucat o singură dată la un simultan. Aşa cum e uşor de înţeles, demult. Cu Elisabeta Polihroniade. Tot la Cluj. Atunci a contat altfel pentru mine, eram copil. Şi de aceea acum mi-a plăcut când am văzut că alături de mine la simultan se înfruntau cu Andrei în imensa majoritate copii. Unii mai mici ca mine atunci… Şi m-am mai bucurat că au trecut pe la sală şi copiii mei să mă vadă. Se închide cumva cercul vieţii? Las’ că deschid altul.

Să spun desfăşurarea? Ca la un concurs de MTB sau alergare? 🙂
În primul rând îi mulţumesc lui Andrei pentru joc. Apoi la Alin pentru propunere. Aş fi dat locul meu oricând la unul din copiii mei sau la alţii dacă erau în sală doritori. Pentru că pentru ei contează mai mult pe plan personal. M-am pregătit şi eu cum am putut. Ieri. Am studiat câteva din partidele lui cu albul, am jucat câteva partide de blitz pe internet să-mi alung emoţiile, să intru cât de cât în atmosfera de şah. Nu am mai jucat de un an. Atât că mă aşteptam să înceapă cu e4 la toate mesele, ca şi Judith Polgar în august. Da, a fost şi ea la Cluj, când au fost zilele maghiare. Eu atunci am fost la UTMB că altfel m-aş fi bucurat să o văd jucând, ca spectator. Şi ea, şi Andrei, sunt ca din altă lume. E lumea celor care au talent dar şi muncesc enorm. Enorm nu înseamnă ca la serviciu 8 ore pe zi. În primul rând înseamnă să nu-şi fure singuri căciula. Intens, cu toată energia de care sunt capabili. Vrea cineva să aparţină de acea lume, indiferent de domeniu? Măcar să ajungă să-şi pună astfel de întrebare?

A trecut Alin pe la mine, m-a încurajat şi el. Ca celălalt Toma de la alergare. 🙂 Mi-a spus “hai că poate scoţi o remiză şi o vom prezenta de 10 ori la emisiunile noastre”. I-am spus că e prea târziu, joc Benoni. Mai puteam încerca să virez spre Tarrasch, deşi deja făcusem 3 mutări. Sau Slavă. Am rămas pe Benoni şi acolo a dori remiză e ca şi cum ai ridica steagul alb în timp ce ai și tupeul să tragi în inamic. Am jucat pasiv, m-au încurcat propriile piese, s-a văzut că n-am ştiut ce să fac, dar nu din lipsă de idei. Mai ţineam minte doar ideile şi n-am fost consecvent. Şi problema cea mai mare e că-i mai bun ca mine. 🙂

A, și să nu uit! Mi-am pornit ceasul pe modul indoor cu puls. Vreo 3 ore a durat simultanul pentru mine. L-am și oprit de 2 ori. 🙂

puls la simultan

Puls la simultan. Oare unde am greșit?

Succes Aline în proiectul vostru şi să revii cu bine la noi, Andrei!

Anul viitor? Anul acesta încă nu s-a încheiat! Pentru cine e interesat, se desfășoară la New-York meciul pentru titlul mondial la șah Carlsen – Karjakin. La liber și cu comentarii live este de exemplu site-ul chess24.com.

Oct 252016
 


Walking Month este o iniţiativă frumoasă sub forma unui concurs prin care organizatorul Betfair a reuşit să coopteze participanţii să-şi schimbe obiceiurile zilnice, să meargă şi să alerge, să facă mişcare, cu un scop nobil: strângerea de fonduri pentru un grup de copii cu deficienţe locomotorii. Deviza a fost “PĂȘIM PENTRU CA EI SĂ POATĂ PĂȘI!”

11221930_10210298911374214_4520818295948944645_o

echipa UltraRunners 2016

Eu zic că a fost un concurs reuşit la fel ca şi cel de anul trecut, când s-au strâns fonduri pentru Spitalul de Copii Cluj. Ce am scris atunci este semnificativ şi acum şi acea experienţă mi-a folosit – Walking Month prin ochii echipei UltraRunners.
Anul acesta au fost mult mai mulţi participanţi – 1444 grupaţi în 362 echipe de câte 4 persoane şi au fost concurenţi şi din alte părţi ale ţării.

Pentru că pe parcursul lunii de mers 12 septembrie – 11 octombrie am tot scris şi discutat, ca şi anul trecut fac un rezumat şi sistematizez puţin cele văzute şi trăite de mine şi prietenii alături de care am concurat. Rămân valabile sublinierile că aspectul competiţional a fost auxiliar şi că a fost concurs pe echipe.

14691885_10210298873933278_2640057919613542046_o.jpgprimele clasate.jpg

Rezultatul nostru. Echipa UltraRunners a încheiat în acest an pe locul 2 cu 6.801.535 paşi. Anul trecut câştigasem cu 3.569.000 paşi (am fi fost pe poziţia 4 în acest an) iar eu abia trecusem de un milion de paşi. La individual am fost pe locul 1 cu 2.176.357 paşi (pe GPS 1098km în 30 zile – doar partea de alergare-jogging).
S-au făcut enorm de mulţi paşi, în special primele 4 echipe.
Anul trecut am avut iniţiativa unui gentlemen agreement prin care doream să limitez numărul maxim de paşi făcuţi individual la 45.000/zi ca să evit nebunia ultimelor zile şi consideram roboţi pe cei care făceau mai mult de 250.000/zi la echipă. Sunt semnificative linkurile la capitolele de atunci. Și da, omul poate fi încă peste roboți.
Concursul a fost pe echipe de 4 persoane şi de aceea a trebuit să “funcţioneze” toţi, de la masa 1 la masa 4. Ca la şahul în echipă. N-am fost echilibraţi şi asta s-a văzut la final unde în câteva zile am pierdut avantajul chiar dacă am avut şi rezerve la maxim. Eu le-am botezat “vieţi”, ca la jocuri.
N-am reuşit să ne detaşăm decisiv în ultima săptămână oricât de mari eforturi am făcut eu şi practic am pierdut un avantaj de 293.000 paşi avut după ce lumea sigur a pus pe ziua de joi (pentru că era voie să amâni punerea de paşi pe site-ul organizatorilor, practic doar duminică seara la ora 23.59 ştiai sigur că s-au pus paşii pe joi – 3 zile în urmă). Luni seara deja pierdusem 50.000 din paşii avans (pe vineri) iar marţi seara când efectiv nu mai aveai ce face nimic, fiind ultima zi în care contau paşii făcuţi, mai pierdusem 140.000 paşi, diferenţa reducându-se la 110.000 paşi (se pusese sigur pe sâmbătă). Era clar pentru mine că sunt şanse minime să câştigăm, una din echipele adverse făcând peste 400.000 paşi/zi de weekend iar, în contrast, noi nu am reuşit să ne mobilizăm să facem minim 300.000 paşi/zi de vineri până marţi cum estimasem că este necesar pentru siguranţă. N-am mai avut cum să obligăm echipele adverse la un gentlemen agreement pentru că n-am mai reuşit să-i … forţăm ca anul trecut pe Mihai.
Din punctul meu de vedere numărul meu de paşi înseamnă mai degrabă un eşec pentru că a indicat lipsa de echilibru în cadrul echipei şi pentru că n-am reuşit să ne asigurăm un ritm mai liniştit la final. Doream să câştigăm dar nu oricum, ci cu paşi cât mai puţini. Am fost aproape să pierdem şi locul 2 la echipe.

clasament individual 1.JPGclasament echipe 1.JPG

contributia membrilor echipei 1.JPG

clasament total.JPG

Motivul de bază: nu toţi ai mei au avut timp liber suficient, pe parcursul unei luni se pot şi s-au întâmplat multe. Anul acesta echipa noastră a fost formată din coechipierii vechi Andrei Sovereşan şi Ianco Slovak, alături de care a fost Antoniu Radoni în locul lui Radu Kis. Le mulţumesc pentru efortul uriaş şi mă bucur că paşii noştri n-au fost doar pentru sănătatea noastră.
Felicitări tuturor celor implicaţi şi sper că obiceiurile bune să se păstreze. Walking Month a însemnat şi petrecerea în folosul comunităţii a timpului nostru liber.
Şi evident că mulţumesc foarte mult familiei care mi-a înţeles efortul şi m-a sprijit. “Muma lui Ştefan cel Mare” din poezia lui Dimitrie Bolintineanu a fost un model pentru echipa care mă întâmpina acasă. 🙂

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
– “Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta… Turcii mă-nconjor…
Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
Tânăra domniţă la fereastră sare.
– “Ce faci tu, copilă?” zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
– “Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”

Şi acum încă câte ceva din … epopeea Walking Month.
Mai întâi un link – un clip de 3 min – merită văzut – Try something new for 30 days – Matt Cutts – Ted-Ed. Evident, l-am văzut la 12 noaptea, când ajungeam acasă ca să urmăresc ce fac echipele adverse. Şi m-am uitat înainte la durată, am bănuit că este şi generic final şi pot să-l salt. De la Ianco l-am primit. E un mod de a privi şi Walking Month, e ceea ce practic şi noi am făcut, cei din faţă în clasamente, mai mult sau mai puţin intenţionat.

my 30 day challenges.JPG

Sugestii.
Iniţial, aşa cum am spus anul trecut, nu dorisem să mai particip la concurs, doar să fac o donaţie. Asta pentru că şi anul trecut a fost greu şi anticipam că acum, cu probabilitatea mare să existe echipe echilibrate şi hotărâte, Walking Month poate uşor deveni un al doilea serviciu pentru cei ambiţioşi. Şi ca urmare n-am fost tocmai pregătit – dorisem ca din timp să fac câteva propuneri de modificare a regulamentului, să nu fie “din mers”, să mobilizeze şi mai bine concurenţii şi să nu fie excese. Sunt convins că idei bune şi mai bune a avut multă lume, eu doar m-am simţit dator să … fac conversaţie. 🙂 Şi m-am şi produs, în grabă.

Pentru stimularea participanţilor, două sugestii:
1. Să fie un clasament şi pentru echipele care au în componenţă cel puţin o fată. Premiile pot fi simbolice. Ar stimula echipele mixte sau de fete care altfel s-ar putea descuraja. Ca sa faci paşi iţi trebuie timp. Dacă n-ai aşa mult timp alergi. Consider că femeile au un timp mai limitat decât bărbaţii datorită obligaţiilor.
(argument considerat misogin şi ca urmare motivant de cineva 🙂 )
2. Din motive de sănătate se încurajează oamenii să meargă zilnic, să facă mişcare cel putin jumătate de oră etc. La unele concursuri se practică tombolele pentru ca şi oamenii din pluton să obţină o recompensă pentru efort. Mai sunt şi raţiuni practice, nu insist. Ideea ar fi o tombolă la care să participe doar echipele care au trecut un prag de număr de paşi, de ex 4×10.000 paşi, adică 40.000paşi/echipă. Pot fi scoase din tragerea la sorţi echipele de podium sau care au câştigat deja ceva.
Când e vorba de “concurs” de caritate, consider că regulile nu trebuie să fie atât de stricte, e şi de fun. Adică poţi să mai faci ajustări pe parcurs.
Şi propunerile de final:
Din statistica generală reiese că în medie participanţii (peste 1400 anul acesta) au făcut 11000 paşi/zi. Dar aceeaşi statistică arată că spre sfârşit, în afară de echipele care erau în vârf şi erau interesate de latura competiţională, auxiliară, marea majoritate a slăbit ritmul.
Ca urmare, dacă se doreşte ca numărul total de paşi să crească să spunem spre 15.000 paşi/zi/participant, un mod ar putea fi:
1. să se stabilească un plafon maxim să spunem de 15k paşi care să se ia în considerare pe zi la fiecare participant; brăţările permit setarea de goal-uri până la 30k paşi; tot ce e în plus se poate contoriza individual dar să nu conteze în clasamentul pe echipe
2. dacă se poate clasament individual e foarte bine, vor fi participanţi care sunt stimulaţi de acest lucru, să se facă separat
3. ţinta e să fie zeci de echipe care să întrunească punctajul maxim de 15×4=60k pe zi, echipe echilibrate; dacă ţinta e mai accesibilă mai degrabă motivezi mulţi oameni

4. premierea la echipe să fie simbolică, se poate face în Parcul Mare sau Babeş
5. Se poate face şi o tombolă la care să participe toţi cei care au avut zilnic minim 10-15k paşi.
Aşa vom vedea mulţi oameni pe afară, va fi multă voie bună, ne putem întâlni cu prietenii prin parcuri şi să vânăm împreună comori, pokemoni sau bere (să nu exagerăm). Şi hainele cu goretex şi papucii cu talpă vibram în sfârşit ne vor folosi în oraş, să nu fie o înghesuială aşa mare de maşini în zilele când picură puţin pe drum.
Ca să parafrazez ce a spus Matt în clip – (a scrie o novelă de zeci de mii de cuvinte într-o lună nu te face novelist bun, dar când te intâlneşti cu un scriitor poţi spune că eşti autor de novele) – la sfârşitul Walking Month dacă ai făcut 15k paşi zilnic poţi spune că eşti … un om sănătos. Iar dacă şi cu echipa eşti pe locul 1, înseamnă că aţi petrecut mult timp împreună şi multe clipe faine, de care să vă aduceţi aminte.
În contrast, acum am fost tot pe fugă, am făcut poze la prima enigmă de la Treasure Hunt şi m-am uitat la ele la 12 noaptea ca să găsesc parola, că n-au ghicit-o coechipierii până atunci – nu au avut timp nici ei.
IMG_20161019_143549.jpgIMG_20161014_093626.jpg

Din cele spuse pe diverse căi…
În primul rând m-am gândit că pentru a câştiga trebuie să aduc ceva nou, să surprind concurenţa. În această categorie au intrat planul zilnic de paşi pe intervale orare pe care am încercat să-l “împrumut” şi la ai mei, o organizare foarte bună a timpului, zilele libere luate. Am încercat să stimulăm un fel de competiţie şi între noi, în fiecare zi cine făcea cei mai mulţi paşi dintre noi primea câte o bere. A fost un premiu mai mult simbolic, n-am apucat decât o dată să ne întâlnim pentru asta. Distribuţia a fost 18 beri pentru mine, 7 pentru Sove şi 5 pentru Ianco. Normal că le vom împărţi frăţeşte.
Nu aş spune că am fost cel mai bun, dar am avut cei mai mulţi paşi. De neimaginat pentru mine. A fost un efort foarte mare. Am început cu un anumit ritm, având în vedere faptul că am participat şi anul trecut şi am câştigat cu o medie undeva la 30.000 de paşi de persoană. Anul acesta am început cu 26.000, iar după ce am văzut cât are concurenţa am mărit ritmul. Noi suntem un grup care mergem la alergări mai lungi, la maratoane, la ultramaratoane, ne ştiam între noi, ştiam care ne este ritmul şi totul a mers aşa, ca un tăvălug…
Mai întâi erau prieteni din echipe adverse, în special … Mihai, speriaţi de cât de mulţi paşi fac Vio şi Adi Toma (echipa V.A.M.A.) la Tor des Geants (330km cu 24000+ diferenţă de nivel) pe care urmau să-i facă în prima săptămână de Walking Month. Degeaba am făcut calcule, am arătat că efortul lor nu e “răsplătit” în paşi aşa cum ar fi trebuit, că vor ieşi în pierdere… făceau paşi mulţi. Vedeam pe Mihai şi Cipri cât fac pe Garmin Connect. Ei mă vedeau pe mine. Surpriza mea pentru ei era că jucam atunci doar la masa a 3-a. Şi nu aveam interesul să fac paşi mulţi, să nu-i speriu. Tandemul nostru Andrei și Ianco mergea tot așa ca ei și eu și cu Antoniu speram să fim mai buni ca și coechipierele lor. Şi aşa mi se părea că 100.000 paşi zilnic în total pentru ei doi e mult. Şi se pare că nu eram singurii care se uitau la activităţile echipei “Catching Shooting Stars” (au încheiat pe locul 4)… Şi am trecut pe privat tot şi la fel i-am rugat şi pe ei. Apoi au apărut clasamentele parţiale pe echipe şi am mai avut un secret: eram deja în urmă cu o zi la afişare. Asta ne-a salvat cel puţin un loc în clasament la final şi ne-a permis să ne “ascundem” în spatele primilor de atunci – echipa “Toboşarii” (locul 3 final). Am trecut pe primul loc doar când am considerat că avem puterea şi rezervele să ne menţinem, în ultima săptămână. Atât că mobilizarea echipei V.A.M.A., motivaţia lor în ultimele 4 zile a fost exemplară. Bravo lor!

Pe locul 1 a încheiat echipa V.A.M.A (6.950.535 paşi), cu Viorica Henry ,Adrian Toma Ionufurcurent , Adi Cosma si Misu Popa  – de la iniţialele lor a venit şi numele echipei. Practic trei dintre ei erau ultramaratonişti.
Pe locul 3 a fost echipa Toboşarii (6.737.478 paşi) – acum am înţeles că au motivaţia necesară şi să înveţe să bată la tobe, bine că nu toţi stau în Cluj. Au fost buni, cu ei ne-am tot luptat cel putin 2 săptămâni – Adrian Tap ,Rusu Adrian, Claudiu Gorgan si Bogdan Morutan .
Pe locul 4 Catching Shooting Stars (6.062.755 paşi) – eternii rivali dacă se poate spune aşa după doi ani de concurenţă 🙂 – cu Mihai Pantis, Ciprian Cioba,Holhos Iulia si Odette din Bucureşti.

Calcule
Am depăşit două milioane de paşi, care înseamnă în medie 72000 paşi/zi (aproximativ 72km, peste 8h, din care 40-50km alergare-jogging pentru că nu aveam cum să rezist la aşa ritm o lună de zile). În prima săptămână nu cred că am avut media de 40000 paşi/zi şi eram penultimul din echipă, iar în ultimele două săptămâni au fost zile în care depăşeam 12-14h şi 100.000 paşi. Pentru mine timpul alocat a contat şi nu distanţa parcursă zilnic. Omul e obişnuit să măsoare cu pasul distanţe (asta e şi ce m-au întrebat repetat reporterii şi aveam dificultăţi de … conversie), dar aici mai degrabă unitatea de măsură a fost cea de timp. Locul 1 individual a venit … natural, fără să mă zbat intenţionat pentru asta. Şi a fost o surpriză pentru mine mai ales că am văzut că sunt primul deși nu eram la zi cu pașii încărcați pe site. Se pare că am avut cel mai mult timp liber.
Mie îmi ieşeau cam 7.500 de paşi pe oră la mers şi 10.000 de paşi pe oră dacă alergam. Economiseam timp dacă alergam. Dar nu puteam alerga atât de mult continuu. Am alergat câte 10, 20 de kilometri de două, trei ori pe zi. La sfârşit am alergat cam 70 de kilometri pe zi, dar pe bucăţi, nu mai mult de 20 km/ bucată. Alergare uşoară, iar în rest am mers… Și pur și simplu n-am mai mers deloc nici cu bicicleta, nici la înot, iar cu mașina doar de câteva ori.

de pe Strava: strava septembrie WM.jpg

strava octombrie WM 1097v8 km total.jpg strava october distance challenge.jpg strava october distance challenge 1.jpg

Final de epopee. Şi de ce atâta efort?
Arhimede a spus “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna Pământul.” Cred că pentru oameni găsirea unei motivații e esențială ca să atingă un scop. E drept că puteam da la sapă mult în acest timp… iar s-a irosit un talent.
Am putut pentru că m-a ajutat familia şi pentru că mi-am organizat foarte bine timpul şi ştiam ce vreau să fac, în funcţie de serviciu şi alte activităţi obligatorii. E incredibil cât timp poţi avea zilnic dacă te organizezi şi ştii ce vrei. Cum am tot spus, mai demult ziceam că n-am timp şi eram singur, “fără obligaţii”. Mi-am dat seama că n-a fost aşa după primul copil, când iar mă plângeam de lipsă de timp. Apoi, după al doilea… nu mă mai plâng 🙂
Ştiam dimineaţa câţi paşi urmează să fac, în orice moment cam câţi paşi ar trebui să am (aveam un plan pe intervale orare). Evident că astfel puteam estima şi câţi paşi pot face ai mei într-o zi dacă ştiam câţi paşi au la un moment dat în timpul zilei … şi de multe ori intram în depresie pentru că aproximam ritmul la care să mă aştept de la echipele adverse. 🙂 Urmăream cât puteam ce faceau echipele, ştiam dacă unii dintre ei merg la concursuri şi unde etc. A fost interesant şi am anticipat corect echipa care are sansele cele mai mari să ne depăşească, deşi veneau din urmă şi ca urmare nu ştiam câţi paşi fac zilnic – luam cazul cel mai defavorabil. Asta pentru că nu se ştia complet clasamentul echipelor şi nici cel individual, nu se ştia componenţa echipelor. Abia după o săptămână de la start am ştiut diferenţa de paşi faţă de următoarea echipă (putea fi în faţă sau în spate), iar abia cu cateva zile înainte de final am ştiut diferenţa de paşi la individual. Lumea celor “anormali” e mică însă şi cu mici înţelegeri între echipe şi punctual între oameni am aflat multe (schimb reciproc de informaţii).

Uman, nu? Anul acesta primele 4 echipe ar trebui botezate ROBOŢII, vorba lui Mihai (sau Cipri?). 🙂

Ce a apărut în media:

Radio Cluj – Campania Walking Month la final

Transilvania Reporter – Competitia Walking Month si-a premiat castigatorii – concurentii au parcurs distanta de la Pamant la Luna intr-o singura luna

Stirile ProTv – Mobilizare fara precedent la Walking Month – peste 130.000 de lei stransi pentru terapia a 17 copii care nu pot umbla

Şi, în încheiere, cum am primit noi parola de la The Museum – Joc de evadare in Cluj Napoca The Museum , punctul penultim de la Treasure Hunt.
Treasure Hunt, pentru cei care nu ştiu, a fost un concurs în concurs, un fel de joc tip geocaching, dar în care trebuie să descoperi destinaţiile intermediare şi să găseşti parolele ca să treci mai departe. A durat câteva zile şi te-a plimbat prin Cluj, numai bine să mai faci câţiva paşi. În plus, ai putut cunoaşte Clujul mai altfel şi … dacă ştiai partenerii competiţiei locaţiile cel puţin nu erau greu de găsit.

treasure hunt.JPGproba1.jpg

14536800_868730463263172_1815463998_o.jpg IMG_20161003_190302.jpg proba2.jpg proba3.jpg proba 4 treasure hunt etapa museum.jpg proba 5 lets coffee.jpg

În primul rând e meritul lui Sove că a găsit locul, The Museum. Trec peste faptul că în general explicaţiile lui erau mai credibile dacă spunea direct că a fost la biserică şi acolo s-a luminat. 🙂

Era un cod de 4 cifre care trebuia dezlegat, iar el mi-a spus primele 3.
Metodei mele de a primi parola i-am spus
Oul Gordian,
în româna modernă – metoda brute-force.

M-am dus acolo. Mă aşteptam să văd o cutie care nu se putea deschide decât introducând codul corect. Găsesc o poartă la un gang şi un interfon. Numeric. Cu diez şi încă un buton suplimentar, de deschidere. N-am vreme, că trebuie să fac paşi. Apăs diez, sună. Apăs pe deschidere, nu se deschide. De fapt nici nu ştiu sigur ce am apăsat mai întâi, am butonat la foc automat. Vine omul ca la un client obişnuit. Deschide poarta, ploua.
-A, cu Walking Month sunteţi? Păi trebuie să ghiciţi codul şi să formaţi numărul la interfon şi să se deschidă poarta.
-Ştiu primele 3 cifre 879.
-E bine, staţi aici şi ghiciţi al patrulea.
Mă uit puţin, e greu, trebuie să stau liniştit şi am un singur fix – trebuie să fac paşi.
-Domnule, pot încerca de mai multe ori?
-Da, de oricâte ori doriţi.
Spun la plezneală…
-Bine, a patra cifră e 4.
-Nu e bine. Mai gândiţi-vă.
-Şi vreţi să mai încerc de 9 ori?!
De fapt omul mic şi negru care e în stare să apese toată noaptea la taste e pepsi faţă de mine. Norocul lor că ştiam primele 3 cifre…
-Nu e nevoie, a patra cifră e 5.
-Mulţumesc, am să mă gândesc de ce e 5 când am vreme.
Am primit parola pentru punctul final şi hârtia semitransparentă pe care o puteau primi doar primii 100 oameni care găseau cifrul. Eram a 8-a persoană care a “ghicit”.
Nici acum nu ştiu de ce a patra cifra e 5. Dar acum în sfârşit voi putea sta să mă gândesc. Promit.

Mulţumesc pentru cafeaua de final, am luat suplimentar şi un ceai. Reperul final a fost Let’s Coffee .