Feb 242021
 

Primul concurs din anul 2021 a fost pentru mine Făget Winter Trail, organizat de prietenii de la Runsilvania. A fost zăpadă, frumos, traseul schimbat și scurtat, nu a fost blocstart (startul decalat se putea lua în oricare din cele două zile 16-17 ianuarie), adică au fost luate măsuri să putem alerga în siguranță.

Eu am făcut un semimaraton, adică de trei ori o buclă de 7km, timpul final fiind bun pentru mine: 1h55min57. Am fost doar trei care am coborât sub bariera de 2h, cu acest timp am încheiat pe locul 3 la general și 1 la categoria 50-59 de ani.
N-au fost mulți concurenți foarte buni, lumea e încă înțepenită după sărbători. Brandon Kurtinecz și Tamas Bogya au terminat în fața mea, cu un timp apropiat – 1h43min, o dovadă că … nu-s eu chiar rachetă.

Dacă tot am scris despre acest eveniment, profit să adaug și despre acțiunea mea săptămânală – alergarea de grup de joi seara (acum am revenit la ora 19) de la Baza Unirea.
Ce am de subliniat? Am încărcat traseele parcurse în general prin Făget pe tot parcursul anului trecut pe Wikiloc. Poate vor folosi la cineva de inspirație. Cam așa arată, grupate, ca în poza de mai jos.

Am scris despre trasee și pe site-ul creat special – Sportul pentru amatori http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/index.php/2021/02/23/trackurile-pe-wikiloc/.

Nu înainte de a mulțumi organizatorilor și voluntarilor pentru inaugurarea concursurilor din acest an la Cluj, mai spun despre … visurile mele 🙂 referitoare la normalitate: m-au acceptat la UTMB – cursa 170km de la sfârșit de august, mai am restanțele din anul precedent ca Istria 100 mile, UltraBalaton, CarpathiaTrails pe echipe cu Adi Cosma…
N-am stat degeaba după concurs, am fost voluntar la Făget Winter Trail organizat de prietenii mei de la RupiCapra și tot alături de ei m-am tot pregătit la Vlădeasa, Straja și Borșa pentru următoarea provocare – 10K Vertical – adică urcarea a 10.000m diferență de nivel cu schiurile de tură în decurs de 24h.

Un an fain la toți!

Walking Month 2020 – echipa “Pașii ne unesc”

 Alte concursuri, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month  Comments Off on Walking Month 2020 – echipa “Pașii ne unesc”
Dec 182020
 

Ca în fiecare an până acum, am participat la concursul caritabil Walking Month și anul acesta, anul cu restricții. Evenimentul s-a desfășurat pe durata unei luni, evident, din 15 septembrie în 14 octombrie, dar efectiv am avut multe de făcut și n-am avut vreme și nici răbdare să scriu, în parte și pentru că a trebuit să fac din lucrurile amânate sine die.
Luna Walking Month a fost ca o gaură în timp pentru tot ce a însemnat altceva decât activitățile zilnice obligatorii.

Despre Walking Month am tot spus și repet: mi-a plăcut faptul că de fiecare dată contribuțiile adunate de la participanți s-au folosit pentru binele comunității, pentru a suplini o lipsă, pentru a rezolva o problemă fix “de lângă mine” și că alături mi-am putut construi și o provocare sportivă de echipă/individuală.

De data aceasta, datorită situației devenite și mai dificilă a bătrânilor singuri, a restricțiilor care au afectat mult economia, organizatorii Walking Month au avut ca țintă asigurarea mâncării pentru aceștia, sub titulatura “Masa pe roți”.
Au venit astfel în sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez care s-a ocupat de această problemă mulți ani și care acum a fost copleșit de numărul de cereri. Toată stima pentru toți cei implicați, evident și participanților la concurs.

Începutul, scopul sportiv

Inițial m-am gândit să particip singur, fiind voie în acest an. Organizatorii au ținut cont de sugestiile participanților, au permis echipe formate și din una, două sau trei persoane iar o parte din premii au fost prin tragere la sorți cu intenția de a premia echipe din toate zonele de clasament, nu doar pe cele de podium. Anii trecuți am fost printre câștigători sau am participat cu întreaga familie, în orice caz de fiecare dată mi-am stabilit câte o țintă și individual, ca să zic așa – o provocare de tip sportiv.
Ca o compensare pentru toate schimbările intempestive din societate de acum care s-au reflectat în absolut toate aspectele vieții, am simțit nevoia să mă autodepășesc, să încerc să-mi depășesc recordul de pași individual din anul doi de competiție – 2.176.357 pași. Acel record “neomologat” pentru că atunci nu contau clasamentele individuale, însemna o medie de peste 72.000 pași/zi și a însemnat atunci practic un nou serviciu pentru mine, zi de zi alocând pentru alergare (ca să câștig timp) sau mers mai mult de 8 ore. Și atunci, ca și acum, am profitat și de pașii făcuți la ultramaratoane, care au fost însă o picătură în ocean, un impuls trecător, borne care s-au adăugat zilelor în principiu de weekend. Așadar, cel mai mult m-au ajutat zilele când am fost liber, cele de concediu, programate de la început după calendarul lunii Walking Month.

Așadar, ținta mea urma să fie cu totul individuală în acest an, și anume depășirea numărului maxim de pași făcuți de cineva la acest concurs în toți acești ani, record care-mi aparținea. Trebuia să obțin o medie zilnică de minim 73k pași, ceea ce însemna practic peste 7h de alergare (eu fac 10k pași/oră de alergare sau 7500 pași/oră de mers intensiv). Cum și lucrez, oboseala se acumulează, în mod clar nu mă simțeam în stare să alerg atâta pe durata unei luni întregi, așa că trebuia să și merg, și urma să mă aștept la cel puțin 10h de efort zilnic special pentru acest eveniment. Voi încheia pe primul loc la individual sau nu, nu depindea numai de mine. Vorba blogului meu, cine are mai mult decât “un pic de timp liber” va câștiga. Dacă și rezistă…
Merită efortul sau nu? Întrebarea aceasta chiar trebuie scoasă din minte imediat ce ți-ai fixat o astfel de țintă.

Ca idee, ca să știți de la început “nivelul” meu calificare în cadrul acestui concurs ( latura sportivă), că așa e mai semnificativ și cuvintele pot avea altă greutate, am încheiat acum pe locul 2 la general individual, cu 2.446.557 pași și pe locul 4 la general cu echipa “Pașii ne unesc”, echipă mixtă formată din 4 persoane, din care trei au fost elevi, adolescenți.

A, dar am spus că eu aveam de gând să particip doar individual acum! Ce s-a întâmplat? Mai nimic, decât că pe la 12 noaptea înainte de ultima zi de înscriere m-a rugat cineva să fac parte dintr-o echipă. Urma să fiu alături de trei adolescenți, elevi, eu – unul din tartorii concursului, poate cel mai mare dintre toți.
Am tot bombănit și cârcotit, că doar deja era ziua următoare și la ora 5 trebuia să ma trezesc pentru mers la serviciu.
Evident am pus condiții, toate ca să reteze din start orice dorință a lor (și, dictată sau nu de subconștient, mai ales a mea) de a câștiga la echipe, de a fi pe podium. De ce? În primul rând doream să mă asigur că participarea lor nu se va transforma într-un regim de armată, neglijând ce e de fapt important în viață. Apoi, pentru că știam că nu avem cum câștiga… știam cu cine avem de-a face. Nu-s fan al misiunilor imposibile și mai ales inutile, dar am experiența aceasta… 🙂
În clar, am spus “nu” planului lor inițial de a face 30k pași zilnic de persoană (cu excepția mea, care eram liber să fac ce doresc) pentru că și acest lucru mi s-a părut prea mult, că e un consum de timp prea mare. La un calcul sumar, cum sigur nu aveau cum să fie alergători de anduranță la vârsta lor, 30.000 pași zilnic însemna minim 4 ore, care se adăugau la 8 ore școală, 8 ore somn, 4 ore teme și alte activități obligatorii. Nu ar mai fi rămas nimic pentru altceva.
Scopul lor în viață nu e acesta, pot să se autodepășească, să simtă efortul suplimentar, dar acesta să nu-i afecteze la învățat că și așa școala acum e parcă în bătaie de joc, un obicei care e executat din inerție și care cumva s-a perpetuat și a rezistat în democrația noastră. În plus, cu restricțiile, orice clipă/ocazie de socializare e mult mai importantă decât un rezultat la un concurs care, oricum, are partea caritabilă în prim plan.

Și am pus numele echipei, așa cum mi-a venit inspirația la acea oră: Pașii ne unesc. Am dorit să fie și cu mesaj și, în orice caz, n-am vrut să fie în engleză sau prescurtări șmechere. Am considerat că peste 70% din echipe vor avea un nume străin, nu doream să fiu ca majoritatea.

Ca observație, cu unul din membrii echipei nu m-am văzut, nu m-am auzit și n-am corespondat deloc în mod direct. Mi s-a părut mai neobișnuit, dar nu deranjant! 🙂 Când am avut însă ceva de spus s-a auzit prin intermediari. Le mulțumesc pentru înțelegere, pentru implicare, că m-au ales în echipă, știu că s-au străduit și cred că a fost și pentru ei o lecție de viață în direct. Din viața reală, unde e musai să ai priorități, să ai o ierarhie, să știi ce e important pentru tine. Eu pot fi așezat într-un fel la rubrica “așa nu” dar, să zic așa, îmi permit. Sunt expert în marele nimic – irosirea timpului pe lucruri mărunte. Îmi dă parcă un sentiment de libertate, nu poate găsi nimeni niciun rost la ce fac și astfel sigur nimeni nu poate contesta faptul că e doar pentru că “așa vreau eu”.

Desfășurarea competiției

Nu insist pe modul cum am petrecut luna. În fapt, chiar am fost foarte ocupat și oboseala s-a tot strâns. Nu sunt supraponderal, să zicem că la început aveam 69kg la 170cm înălțime și idealul meu de greutate era 67kg, iar la sfârșitul lunii WM am ajuns la 63kg. Eu nu mă simt confortabil așa de slab și n-am mai avut atât de pe la 35-40 de ani. Un singur concurs mai mare am avut în acest timp – Apuseni Ultra Race 170km (l-am și câștigat).

Să zic așa, în cursul lunii am ajuns să mă plictisesc de atâta alergare pe asfalt și prin parcuri. De obicei alerg prin Făget, prin pădure, pe trasee mereu schimbate și anul acesta am aproape 5000km alergați. A trebuit să mă adaptez, să pot alerga cu efort minim cât mai mult timp și pentru aceasta era important să nu fie diferență de nivel și noroi.

Am pornit din start cu încărcarea de pași cu două zile în urmă, conform regulamentului aveam voie să-mi editez numărul de pași cu două zile în urmă, pe lângă ziua precedentă. Adică eu puneam zilnic pașii pe răspoieri în aplicația Walking Month cu evidența pașilor. Și încetul cu încetul am ajuns în partea de sus a clasamentului.
La echipe figuram pe locul 9 în clasamentul intermediar, iar un top ten la final îl consideram arhimulțumitor pentru noi.
Am urmărit ce se întâmplă în special cu echipele Smashers, Random 12 pe care nu le cunoșteam ca și componență, la altele din top 10 mai aveam informații, erau cu prieteni dintre cei cu experiența acestui concurs de pași.
Smashers era pe locul 1 și Random 12 pe locul 3 în clasamentul intermediar.

Cum în primul rând mă interesa clasamentul individual, am ajuns să-mi dau seama că sunt concurenți care sunt la limita plauzibilului cu numărul de pași. Și am început să-i denumesc, fictiv, semnificativ, după cum consideram că ar trebui să fie profilul ideal al unor astfel de concurenți: să nu lucreze, să fie antrenați și rezistenți… genul pensionarilor activi care trebuie să se simtă dacă se poate utili sau să facă ceva cu scop. Unii aleg să fie utili pe la biserică, alții pe la bloc… Și de aceea i-am denumit moși.

Să zic așa: era cineva care făcea 170k pași zilnic. Era primul în clasamentul individual. Ajungându-se deja în săptămâna 3, o astfel de evoluție nu putea fi reală, umană. Și l-am denumit Moșu1. Pentru că în mod sigur avea mult timp liber, nu lucra. Și mai trebuia să aibă echipă în spate să-l ajute cu alimentația, cu masajul… ca la un concurs profesionist. Și în mod sigur ar fi fost campion mondial la anduranță la 30 zile. Vă puteți uita peste recordurile mondiale la alergare pe 48h, 6 zile etc. E drept, acolo se numără kilometrii parcurși, dar se vede că în timp, chiar dacă se aleargă teoretic non-stop, distanțele scad aproape exponențial. Dacă inițial să zicem că teoretic ar fi 240k pași în primele 24h (10k pași la alergare pe oră), după aceea…
Eu la concurs de ultra, cum a fost AUR anul acesta, am avut 140k pași într-o zi, de la 6 dimineața la ora 24 – linkul la statistica Garmin Connect (sunt “la liber” și celelalte zile). În ziua următoare 70k, iar în ziua dinaintea competiției m-am străduit să nu depășesc 30k ca să nu-mi compromit cursa. În fine, Moșu1 era din echipa Random 12. A fost descalificat spre final iar echipa (echipă probabil creată aleatoriu, adică “random”) a ajuns de pe locul 2 la general până pe locul 486 final. Dacă luăm ca referință pașii echipei Smashers care a încheiat pe locul 1 – 5477k (cu care se lupta Random 12) și scădem pașii Random 12 de la final – 544k, putem aproxima câți pași ar fi avut Moșu1 la final – adică 4933k, cu o medie de 164k/zi. Inuman…

Echipa Smashers a încheiat pe locul 1, era în componență cu Maria, câștigătoarea la individual. N-o cunoșteam, eu am denumit-o Moșu2. Făcea 100k zilnic până spre ultima săptămână de concurs. Atunci s-a întâmplat ceva, poate legat și de Moșu1. Despre 100k zilnic vreme de o lună nu pot spune decât că nu cred că eu pot face atât, și dacă aș avea timpul necesar am mari dubii că aș rezista. În orice caz eu am făcut pașii pe afară, am fost mult și pe întuneric, e clar că mai ales pentru o femeie cel mai bine e să facă pașii pe bandă în casă. Nu ajung pașii făcuți la o sală de fitness, nu știu să existe săli cu program non-stop.

În clasamentul final eu am încheiat pe locul 2 la general, după descalificarea lui Moșu1. Am avut 2.446.527 pași (81.550 pași/zi media), Maria – Moșu2 – fiind cu 133k în față (a scăzut la 86k pași/zi media de la 100k/zi). Să zicem că eu am fost Moșu3 din clasament sau Nr1. Am să atașez mai jos screenshot-urile cu pașii mei, în general eu eram activ de pe la ora 5 dimineața până spre ora 24. Tot ce am avut peste 100k pași pe zi a fost în zile libere, fără alt program, dedicate Walking Month și cu plan riguros de pași, iar secvența de final când am avut 4 zile cu peste 100k efectiv m-a făcut fizic să fiu la limită și aproape de accidentare. E o diferență uriașă între pașii făcuți zilnic până la 70k și ce e în plus. Ca să fac o comparație, e ca și cum ai fi elev de 9 și dorești să fii elev de 10. De la 9 la 10 e doar un punct, ca între 6 și 7 sau între 8 și 9. Dar dacă până la 9 te mai poți baza pe talent, pe noroc, pe învățatul doar la clasă, mai sus înseamnă și pregătire suplimentară… iar majoritatea tot nu iau 10, că nu pot. Asta e, conform clopotului lui Gauss. Dar prima condiție e să vrei să iei 10.

Lupta mea la individual se ducea în primul rând pentru atingerea țelului meu. De Moșu1 sau Moșu2 era clar că nu mă pot atinge și nu era treaba mea cum fac ei pașii. Am un deosebit respect pentru Nr2, e cel/cea denumit de mine așa. Poate am să aflu cândva cine e. Pe alții care au încheiat în top 10 la individual îi știam în mare parte. Eram să zicem fără pașii puși la zi, iar Nr2 se străduia să țină ritmul meu. Era evident că e un om normal, dar foarte conștiincios și serios.
Mai demult, când mergeam mai mult pe munte în drumeții, prietenii le spuneau la căinii oploșiți pe la cabane “weekendăi”, pentru că erau slabi, ca vai de ei, și când veneau turiștii mâncau în neștire, parcă ca să-și facă rezerve pentru restul săptămânii.
Nr2 era pe locul 3 la general când am ajuns la el. Era, în sensul pașilor făcuți, un “weekendău”: Nr2 făcea 40-50k pași/zi în timpul săptămânii, a urcat când “m-a simțit” în zona lui pe la 60k, dar doar în weekend putea face 90k pași într-o zi și pe la 80k în alta. Aș spune perfect legal, își arăta limitele atât de timp cât și de oboseală.
Eu sper că nu l-au ajuns cei din spate, mi s-a părut că nu s-a descurajat când a văzut că încetul cu încetul mă depărtez și nu a abandonat lupta, a continuat să facă pași mulți până la final și chiar mi se pare că a încercat să mă inducă în eroare ascunzând pași și modificând orele la care punea de obicei pașii în aplicație. Eu urmăream modificările lui de comportament, de număr de pași puși, ca să-mi dau seama dacă mai crede că are șanse să treacă în fața mea sau nu. Până la un moment dat avea tabieturi, în sensul că avea un interval orar când punea pașii. Nu avea însă de unde ști că eu am pași rezervă. Probabil a încheiat pe locul 3 la individual.

Am spus de pragul critic de 70k/zi pași. Anul acesta am luat-o mai tare de la început cu pașii făcuți, să nu ajung să mai chinui la sfârșit. Abia așteptam să ajung în situația să nu trebuiască să fac mai mult de 70k, să am o medie peste acei 73k considerați țintă, ca să mă pot relaxa. Doar că la sfârșit, în ultimele zile, am început să țin cont și de clasamentul la echipe unde ne zbăteam să ne menținem în top 10. În afară de primele 4 echipe (cu tot cu Random 12 la acel moment), restul erau tangibile, eram într-un grup destul de compact și aveam avantajul celor două zile necontorizate la zi. Și atunci am păstrat ritmul, cu riscul să fiu zombie la sfârșit. Așa am încheiat pe locul 4 la general echipe cu 4.561.318 pași (53% din pași sunt făcuți de mine), după ce a dispărut Random 12, am avut și noroc. Echipa Pantera Roz de pe locul 5 a fost în urma noastră cu 110k pași, iar în față am avut echipa NON-STOP de pe locul 3 la 586k pași.

Finalul

În situația deosebită declarată de pandemie s-a schimbat și modul cum s-a făcut premierea. S-a făcut online, folosind aplicația Zoom și folosindu-se Facebook pentru distribuire. În edițiile precedente era o întrunire la sediul organizatorilor, organizată ca un show. Au apărut probleme inerente, evident, e greu cu sincronizarea din mai multe locații, cu prezentatori în diverse locuri. Probabil a fost și o linie secundară de comunicație pentru coordonare.
Cel mai important e că din punct de vedere umanitar au reușit să sprijine pe bătrâni. Conform statisticilor oferite, e primul an în care banii donați au fost sub cei din anul precedent, dar e normal, sunt condiții deosebite.

Până și achiziția de brățări de fitness a fost afectată pentru că, nu-i așa, noi trebuie să ne conformăm tendinței generale de a boicota produsele chinezești pentru că suntem mari și tari și ne permitem. Firmele de la noi cu greu supraviețuiesc, nu le este gândul la sponsorizări. Noi suntem rățușca cea urâtă care dorește să fie cu UE, care e de partea SUA, iar China, Rusia&Co sunt de partea opusă. S-a format o alianță economică în locul celei trans-pacifice, din care nu face parte SUA. E declarat cel mai mare bloc comercial din lume. Un link la BBC, sunt știri și la noi dar dacă sunt chestiunile mai sensibile știrile noastre mai și dispar, nu te poți baza că linkurile rămân valabile peste o lună sau două.
E o luptă economică, poate pandemia este doar un aspect al ei. Ciudată coincidență legată de acordurile comerciale și pandemie, în China nu sunt probleme cu virusul, nici în Noua Zeelandă. Sunt supraoameni, educați și cuminți, n-au WC în fundul curții, nu mănâncă mici și nu beau bere.
La noi masca, cu porii ei creati prin picotehnologie, e principala armă împotriva covid a omului de rând, apogeul tehnicii aplicate în medicină în lupta împotriva sars-cov-2 la care nu e voie să-i spui gripă că-l jignești.
Cum am mai spus, bine că am ajuns cu oameni pe Lună cu o tehnologie bazată pe relee și aceștia au ajuns sănătoși și înapoi! Absolut credibil și adevărat, deși gurile rele spun au trecut peste 50 de ani de atunci, acușica se bate suta de ani, plini de eșecuri deși au apărut procesoarele între timp.

Eu intrasem în regimul de recuperare sub toate aspectele, în consecință n-am putut asista la premiere în direct, m-am uitat pe bucăți în zilele următoare. Au fost inadvertențe, nu le-a prea ieșit tragerea la sorți și … de exemplu la premierea pe echipe de o persoană au premiat-o tot pe Maria, deși era din echipa de 4 persoane.
Cu ce trebuie să rămânem însă e binele pe care ne-am străduit să-l facem cu toții celor mai năpăstuiți, cu bucuria că am avut ocazia să fim alături de prieteni într-un scop comun. Mulțumesc încă o dată coechipierilor, familiei care m-a acceptat ca nălucă prin casă vreme de o lună.

Felicitări organizatorilor pentru ceea ce au făcut, pentru continuarea proiectului lor și-n acest an! Să ne vedem cu bine anul viitor!

Feb 182020
 

Update 16 iulie.
Am creat pe FB grupul Sportul pentru amatori. Nu mai depinde doar de prezența mea organizarea evenimentelor saptamanale de joi. Așadar, daca va face placere sa alergati in compania altor alergatori, intrati in grup si tineti aproape.
Alergarile vor continua saptamanal, ca de obicei.

În luna februarie am început alergările săptămânale de grup, la sugestia prietenilor de la CAR Universitar Cluj.

În principiu acestea se desfășoară în ziua de joi la ora 19, cu start-finishul la Baza Unirea din Cluj și se aleargă prin pădurea Făget. Există un calendar de alergări unde, dacă este cazul, apar modificări. Oricine e binevenit, încercăm să ne adaptăm la ritmul tuturor.

Am considerat că alergările în grup prin pădure sunt mai greu accesibile alergătorilor obișnuiți, iar alternative pentru ei pentru alergările prin parcuri sunt suficiente. Momentan la ora 19 este întuneric și e bine când veniți să nu uitați de frontală.

Scopul e să învățăm unii de la alții, practic, să aflăm obiectivele unora sau altora și eventual acestea să ne inspire.
Am creat un subdomeniu http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/ unde e mai ușor să scriu informațiile săptămânale.

Să ne vedem cu bine!

Feb 032020
 

1) Prima mea competiţie din anul 2020 a fost Făget Winter Race din 11 ianuarie.

Înainte cu câteva zile a nins în sfârşit mai serios şi astfel chiar s-a justificat numele concursului şi, mai important, a fost frumos şi provocator să alergi prin Făget.
Traseul a fost cel standard, cu mici modificări mai ales în zona finală, a campingului din zona Roata, unde sigur se va mai construi ceva.

Rezultatul meu: locul 11 general, cu 1h52min02sec şi locul 1 la categoria 50-59 ani, conform my-run.
Cum sunt de puţină vreme la noua categorie de vârstă, mă uit pentru comparaţie şi la mai tânăra, unde am fost găzduit 10 ani, cea de 40-49 de ani: onorabil, aş fi  fost pe locul 3 la categorie.

Mai adaug două observaţii.
Mai întâi că m-a impresionat modul în care aleargă Agnes Tuzson (prima la fete), abia la sfârşit am trecut în faţa ei cu câteva secunde. N-a dat semne de oboseală în timpul alergării şi a fost constantă.
Mai e de spus că traseul a fost foarte bine marcat.

Felicitări organizatorilor, concurenţilor, voluntarilor şi mulţumesc pentru poze!

2) La a doua competiţie din Făget – Făget Winter Trail din 25 ianuarie 2020, parte a “trunghiului” alături de Făget Winter Race şi Oradea City Trail, am participat ca voluntar împreună cu co-organizatorii şi prietenii mei de la Rupicapra.
Evident prieteni am şi la Runners Cluj, club care a sărbătorit 10 ani de existenţă cu această ocazie, fapt pentru care îi felicit pentru ce au făcut pentru comunitate şi le urez “Mulţi ani înainte!”.

Mi-a făcut plăcere să tot alerg pe potecile din Făget în săptămânile premergătoare concursului, atât în recunoaşteri organizate de traseu, cât şi ca ajutor în stabilirea unui traseu nou pe la “căsuţa de turtă dulce” cum îmi place să-i spun (sau căsuţa de lut pentru cei din jur).
E o caracteristică a acestui concurs, mereu a fost schimbat traseul (de altfel şi la Făget Tour din toamnă). E amprenta pe care o lasă mereu Zoli Bogya în dorinţa lui să arate că Făgetul e mai mult decât traseele clasice, că mereu ne poate oferi ceva nou, doar să ai ochi şi plăcere de explorare. Zona nouă trebuie respectată, e una din refugiile animalelor sălbatice, mai ales pentru căprioare, mistreţi şi iepuri.

Şi linkul la poze – pe facebook.

În ziua precedentă concursului am ajutat la marcare, iar la concurs am fost pe traseu în acea zonă nouă, am făcut câteva poze şi am încheiat cu demarcarea.

Ziua concursului s-a încheiat mai deosebit, cu o masă festivă la Roata, “revelionul” Rupicapra.

3) Următorul eveniment mai mare pentru mine va fi provocarea inventată de prietenii de la Rupicapra – Szenasi Zoltan, Csongor Vagasi si Katona Alparproiectul 10k Vertical.
Pe scurt, în 24 de ore ei doresc să urce 10.000m diferenţă de nivel pozitivă cu schiurile de tură.
Cel mai important din punctul meu de vedere e că şi-au găsit o motivaţie să se antreneze intens peste iarnă, că pentru aceasta folosesc un sport de iarnă – skiul de tură. Killian Journet a fost unul din cei care au inspirat proiectul, dar să nu uităm că în România mereu apar provocări suplimentare – în cazul de faţă găsirea unei pârtii mai lungi şi dacă se poate luminată noaptea. Carpaţii sunt Alpii României dar nu sunt ca Alpii.

Eu am o ţintă mai umană, dacă reuşesc 7500m în 24 de ore (ca la Marathon 7500) sau 8000m e super bine. Voi încerca să-i ambiţionez şi să ţin ritmul cu ei. Le doresc succes, sigur va fi o experienţă despre care voi pomeni în anii ce vin.

Pe de altă parte sunt curios cum vor influenţa antrenamentele cu skiurile de tură rezultatul meu de la Istria 100 mile din aprilie. La bun simţ mi se pare că mă vor ajuta.

Un an 2020 fain pentru toţi!  

Dec 222019
 


Acum scriu puţin despre trei dintre evenimentele şi concursurile de la sfârşitul anului.

1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.

1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
Anul acesta, în care am aniversat jumătate de secol de … existenţă, a fost unul marcant, un an în care am scos câteva rezultate extraordinare pentru mine, cele mai bune şi chiar la mare distanţă de cele de anii trecuţi. Am să-mi amintesc mereu de locul 3 general împreună cu Gabor Sztranyiczki (tot membru Rupicapra Team) la Marathon 7500, cu un timp de 18h33min, incomparabil cu maximul meu în jur de 22h din anii trecuţi, şi de 4h55min – prima dată sub 5h – la Maraton Piatra Craiului, un maraton care sper că va dăinui chiar dacă va fi cu alt traseu, tocmai pentru a ne aduce aminte de prietenii pe care i-am pierdut şi care au alergat de atâtea ori cu plăcere pe acolo. Chiar fără o concurenţă numeroasă, un loc 1 la general rămâne un loc 1, cu 28h41min – al doilea timp de până acum în cei câţiva ani de existenţă ai concursului – la Apuseni Ultra Race 170km. Împreună în echipa Rupicapra boys am obţinut locul 1 la ştafetă la Mureş 24h

Probabil şi de aceea am fost votat sportivul anului al echipei RupiCapra. Nu pot decât să mă bucur, e o onoare pentru mine şi ştiu că voturile au vrut să fie de încurajare, nu s-au referit strict la valoarea mea sportivă. Mulţumesc! Felicitări celorlalţi premianţi – de la sportiva anului, la voluntarii anului, la cei implicaţi în latura socială a clubului! Cel mai mult contează că suntem ca o echipă, că oricare dintre nominalizaţi putea fi în locul premianţilor. Ca să fac o paralelă, la Vocea României anul acesta mi-a părut rău că finaliştii, toţi patru, n-au putut fi cu toţii locul 1. Foarte buni, în orice caz a fost un echilibru între ei, Jasmina de exemplu şi Elena au tot crescut astfel încât din outsidere chiar au ajuns să facă discutabilă supremaţia lui Dragoş, lupta lui părând iniţial să fie doar cu Andy. Şi ştiţi de fapt cine are şansele cele mai mari să ajungă cântăreaţă cunoscută şi m-a impresionat cu felul ei de a fi? Mi-au plăcut şi cuvintele ei spuse când a fost eliminată în semifinale, foarte mature şi respectuoase pentru vârsta ei de 16 ani. Poate unii dintre voi vor râde… Adriana Simionescu, fiica lui Adi Minune! A trecut prin schimbări majore inclusiv de vestimentaţie de-a lungul etapelor, de la un stil etnic la altul. Ştie că nu e de ajuns doar talentul şi ai ei ştiu şi mai bine. Cum spuneau juraţii, premiul final e mare dar contează ce faci după aceea, pentru a fi un artist de succes contează să atragi publicul. Pentru noi, de la RupiCapra, contează să facem ce facem cu plăcere şi în anii următori. Cursa pentru sportivul anului nu trebuie să fie ca finalul unui “sprint”, cum spun “corporatiştii”, ci să fie pentru o viaţă.

Top

2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
După Maraton Piatra Craiului am cam evitat concursurile, am alergat prin Făgetul … meu mai mult gândind şi observând decât în viteză. Şi am trecut astfel puţin şi în regim de orientare. În sfârşit mi-am făcut timp să văd ce-i cu reperele de orientare de pe unii copaci şi mi-am adus aminte că pe unul din site-urile de orientare sunt trecute aceste repere fixe pentru antrenament, existând şi diverse trasee de dificultate diferită (zona Dumbrava, aproape de Roata).
Dacă nu eşti pe grabă vezi mult mai multe. Mai mereu văd căprioare, de câteva ori vulpi şi iepuri, iepuri aşa de mari şi frumoşi că mă şi mir că-i atacă vulpile, nu sunt “construiţi” să fie animale de pradă. Cum treceam pe una din potecile vechi din “Râtul Popii”, prin pădure tânără plină de lăstarişuri, am auzit un zgomot, abia am apucat să văd o umbră neagră, dar mi-am dat seama ce e după mirosul înţepător şi pătrunzător: un porc mistreţ. Cum se spune, pădurea e vie şi la “botul” Clujului, mai ales dacă mergi mai altfel nu există să nu întâlneşti măcar o veveriţă, să stârneşti vreo potârniche, un fazan sau altă pasăre mai deosebită.

Mai întâi am participat la Cupa Vinci – 24 noiembrie – la orientare din Hoia. Cum încă nu apucasem să-mi rememorez şi să antrenez puţinul ce-l ştiu, am dat chix. Adică am pierdut timpul în căutarea unui reper găsit până la urmă într-un trunchi retezat de copac, apoi din dorinţa de a recupera am alergat prea repede faţă de capacitatea mea de înţelegere a traseului şi am pierdut şi mai mult timp, apoi am auzit că începe premierea, eram deja la al doilea reper la care nu mai găsisem decât … fulgii de hârtie, dovadă că deja se strângeau şi m-am retras cuminte la finish, cu “mp” adică missing points. Până la urmă acest “mp” m-a ajutat, în săptămânile următoare am început să exersez orientarea pe traseele acelea fixe.

A venit apoi Cupa Moşului la orientare din 7 decembrie, practic în zona Dumbrava – Făget unde m-am antrenat. Am mers foarte bine pentru mine şi am terminat pe locul 3 la categoria M50-55. Sub o oră am făcut la concursul de medie distanţă. Şi e prima dată când am obţinut un podium la orientare la categorie. Pentru cine nu ştie, la categorii e concurenţa mai puternică şi e lupta mai aprigă, nu la Open sau Open Tehnic. În general orientariştii sunt mândri şi nu se bagă în Open şi Open Tehnic (un fel de regulă nescrisă şi fac chiar invers – cine se simte în formă şi vrea provocări mai mari schimbă categoria cu una mai grea, adică mai “tânără” şi luptă pentru podium acolo), considerate probe unde intră începătorii sau cei mai fără experienţă, traseele fiind şi mai uşoare ca dificultate tehnică şi fizică. Practic am concurat cu orientarişti cu experienţă, noroc că au fost puţini, iar singurul meu avantaj putea fi cel mult pe partea fizică.

Top

3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.
Închei cu Cluj EcoTrail ultra 50km, un concurs în zona estică – sud-estică a Clujului, o zonă populată, veşnic în construcţie şi mai puţin folosită, chiar evitată la concursurile de MTB şi alergare de lângă Cluj: colonia Sopor – pădurea Tufele Roşii – dealul Sângelui – pădurea Gheorghieni cu pârtia de schi – dealul Răşina – Borhanci – Feleacu – livada Palacsai.

Am fost în recunoaştere traseu, mai întâi cu MTB-ul pe primii 30km şi apoi, în altă zi, alergare pe ultimii 20km, plecând de fiecare dată din Mănăştur, adică din colţul opus al Clujului. Ştiam că sunt multe bucle, e o zonă greu de marcat şi plină de provocări organizatorice, iar fără marcaj consistent şi mulţi voluntari pe traseu era greu să alergi corect fără track încărcat pe un dispozitiv gps. Am recomandat şi recomand şi acum traseul ca bază de inspiraţie alergătorilor din zona Sopor – cartier Gheorgheni, Borhanci pentru că trece prin locuri mai puţin umblate, noi pentru mulţi şi sigur e mai puţin plictistor decât veşnicele drumuri prin livadă.

Vremea a fost frumoasă, chiar bună pentru alergat, spre deosebire de anul trecut. Totul a decurs cu bine până în momentul când “la vaci” – cum spun eu, că veşnic pe acolo pasc nişte vaci, pe la km30, majoritatea alergătorilor din faţa mea au scurtat o buclă. Şi de aici vin observaţiile mele, punctual, şi sper ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Nu e prima dată când se mai greşeşte un traseu, dar… acum sunt nişte particularităţi, sunt prea evidente erorile. În lumea alergătorilor suntem numai noi, organizatorii, voluntarii, apoi sponsorii etc. E o lume mică, mai uşor controlabilă şi nu putem pune vina pe politicieni şi alţii ca în viaţa de zi cu zi. Suntem noi cu noi şi putem să ne creăm lumea alergării mai aproape de cea dorită, de ideal.

1.Au fost anunţate puncte de control ascunse, tocmai pentru ca lumea să nu aibă tentaţia să scurteze traseul. Erau multe locuri unde puteai scurta, voit sau nu. La bucla scurtată a existat PC “ascuns”, adică nelocalizat pe hartă.

2. Decizia organizatorilor cu privire la alergătorii care au greşit traseul: nu s-a schimbat nimic în clasament, mai ales în primele zece locuri care erau premiate, deşi organizatorii au ştiut de problemă, au ştiut de la omul de la acel PC cine a trecut pe acolo. Au considerat că se bulversează clasamentul şi probabil a contat faptul că fiind marcarea deficitară alergătorii vizaţi puteau să replice că n-au văzut schimbarea de direcţie şi nu e vina lor.

3. Ca urmare se pot trage două concluzii: omul de la acel punct de control a fost inutil, putea fi folosit în altă parte, şi că din toată istoria aceasta au avut de pierdut doar cei care au parcurs corect traseul, restul – alergătorii care au greşit şi organizatorii n-au fost afectaţi cu nimic. Tocmai acest lucru m-a făcut să scriu.

4. Nu am fost consultat nici eu, nici Adrian Costea, cu privire la decizie. În mod sigur dacă eram întrebaţi, date fiind circumstanţele, nu eram pentru descalificare sau altă măsură dură, dar eram pentru penalizare în timp. Nu era greu de văzut cam în cât timp s-a parcurs acea buclă. Eu de exemplu am parcurs-o în 10 minute.

5. Conform clasamentului nemodificat, diferenţa dintre locul 3 (4h18min) şi locul 15 (al meu, 4h36min) era de 18 minute, deci acele 10 minute contau, intram probabil în primii 10 alergători. Adrian Costea era pe locul 3 la acel km30, iar apoi a ieşit din top ten şi nu a reuşit să ajungă decât pe locul 7 la final (4h25min).

6. La acel km30 eu vedeam în faţa mea vreo 5 alergători, 3 dintre ei se vedea că sunt dezorientaţi. Am strigat la toţi să vină pe unde merg eu. Unul sau doi sigur au venit după mine, dar nu cred că toţi. Eram la acel moment cu Adrian Cosma care a încheiat pe locul 22.

7. Din ce ştiu eu, la acel PC din primii 15 alergători au trecut doar primii doi – Cătălin Şorecău şi Ianco Slovak, apoi locul 3 în acel moment – Adrian Costea şi eu. Conform Strava, unde se vede eroarea, primii doi nu au fost afectaţi, ei fiind alergători din altă clasă ca noi, restul.

8. Strava spune multe, dacă te uiţi cu răbdare. După locul 18, niciun alergător n-a mai luat-o greşit pe acolo. Din acel moment eu am alergat singur 18km, doar în ultimii 2km reuşind să ajung din urmă 3 alergători. Şi eu l-am anunţat pe omul de la acel PC că se pare că e o problemă de marcare şi e posibil să se fi luat măsuri.

9. Strava spune că alergătorii care au greşit traseul n-au mai greşit practic nicăieri în altă parte, nici înainte, nici după aceea. Fără track încărcat pe ceas nu puteai să nu greşeşti, părerea mea e că traseul nu putea fi parcurs corect fără să ai track încărcat, iar dacă înainte ai fost la recunoaşteri traseu acest lucru te putea ajuta, dar trebuia să ai talent de orientarist să nu greşeşti.

10. Strava spune că din primii 15-18 alergători doar unul avea ceas mai dummy (fără posibilitatea de încărcare track – Forerunner 230), unul nu şi-a pus înregistrarea (nu are cont, e mai discret, îl cunosc), unul avea Polar mai deştept (Costea), în rest toţi aveau ceasuri deştepte, unele chiar ultimul răcnet (adică doi doar Fenix 3 “obsolete”, restul 935 – ca mine, 945, Fenix 5, 5X etc). Toţi ştim că dacă te abaţi de la traseul încărcat pe ceas cu peste 20m acesta te avertizează, n-ai cum să nu-ţi dai seama. Da, se poate ca nu toţi alergătorii să fi avut trackul încărcat pe ceas, dar câţiva tot l-au avut, că altfel se rătăceau în numeroase alte locuri. Traseul de ultra se intersecta cu restul traseelor, unele porţiuni trebuia să le parcurgi în sens invers faţă de alergătorii de la cursele scurte.

Mulţumesc pentru poze
Cam atât am avut de spus. Să fie scris pe răboj, să nu se poată spune ca în replicile celebre (pentru cei mai în vârstă): “Nu ştim, pe onoarea mea că nu ştim! D-asta l-am trimis pe Patraulea ca să se sesizeze miliţia şi să ne spună miliţia ce ne-a pus nouă acolo.” Ştiu, a fost 1 Decembrie, ziua Marii Uniri

Şi acum vine cu paşi grăbiţi sfârşitul de an. “Sărbători Fericite!”  “La mulţi ani!”

Top

Walking Month – “Unim cele două Românii” – în echipa “Veze family” și concursul meu “Cartea Anatomia Alergării”

 Alte concursuri, Cartea Anatomia Alergării, Cartea Anatomia Alergării, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month  Comments Off on Walking Month – “Unim cele două Românii” – în echipa “Veze family” și concursul meu “Cartea Anatomia Alergării”
Oct 182019
 

Walking Month e la a cincea ediție și eu am participat la fiecare dintre ele.
La precedentele patru, invariabil am ajuns într-o formă sau alta pe podium (cu echipa, individual), cu toate că în unele ediții nu mi-am propus de la început acest lucru și mi-am găsit motivația pe parcurs. De fiecare dată mi-am repetat că scopul principal al evenimentului nu este competiția, ci fapta caritabilă, că spiritul competiției constă în schimbarea unor obiceiuri (pe o perioadă) cu unele mai sănătoase, că orice exagerare nu e bună nici în sport pentru un om obișnuit. Dar…

Anul acesta mi-am propus să fac echipă cu ai mei, să fim echipa-familie. Să încerc să fim împreună mai mult timp, făcând pași împreună din când în când. Să văd cum și cât se implică fiecare într-o echipă. Ceva sper să le rămână amintire. De la început, așadar, scopul principal nu a fost competiția, cel puțin la echipe. Ai mei sunt foarte ocupați cu școala, cu serviciul, mai au și activități suplimentare, e foarte greu să meargă afară doar să facă pași. Și îmi închipui că multă lume de la concurs e în aceeași situație, încearcă să facă mișcare în timp ce trec de la o activitate la alta.

La începutul evenimentului Walking Month mi-a venit ideea să fac un concurs, să ofer o carte premiu la unul dintre cei care participă la sondajele mele săptămânale. Eu urma să prezint situația pașilor echipei “Veze family”, iar cine dorea putea să voteze că a făcut mai mulți pași ca echipa mea sau mai puțini. La momentul actual concursul meu s-a încheiat, competiția Walking Month de asemenea. Nu s-au anunțat rezultatele oficiale, eu sper să fiu în primii zece la individual, iar cu echipa între primele 40. Am început să scriu acum despre Walking Month ca să pot finaliza concursul meu, care se încheie cu o tombolă.

Concursul meu “Cartea Anatomia alergării” s-a desfășurat în paralel și în legătură cu Walking Month și am oferit premiu cartea Anatomia alergării scrisă de Joe Puleo și Patrick Milroy.
Am dorit să rămână câștigătorul cu ceva util. Ce am scris despre carte și despre regulament pe facebook prezint mai jos.

Pentru mobilizare, pentru ca “luna Walking Month” să fie mai deosebită – vedeți clipul Try something new for 30 days – Matt Cutts – Ted-Ed – am o întrebare pentru cine vrea să răspundă, nu numai de fun. Am creat pe Facebook pagina Veze (@unpicdetimpliber) ca să pot crea sondajele.
Și acum întrebarea… Aveți mai mulţi paşi cu echipa voastră sau mai puţini, comparativ cu echipa “Veze family”, la sfârșitul celei de-a X-a săptămâni?

În prima săptămână 16sep (luni) – 22sep (duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut 569.208 pași, media 81.315 pasi/zi/echipa sau media 20.328 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a doua săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 29sep(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 1.004.965 pași, media 71.783 pasi/zi/echipa sau media 17.945 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a treia săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 06oct(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 1.548.495 pași, media 73.737 pasi/zi/echipa sau media 18.434 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a patra săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 13oct(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 2.112.887 pași, media 75.460 pasi/zi/echipa sau media 18.865 pasi/zi/persoana.

Așa am prezentat situația după fiecare săptămână Walking Month.

În ultimele două zile am făcut enorm de mulți pași, am să prezint situația la sfârșitul articolului. Conform clasamentului intermediar neoficial publicat de organizatori, la sfârșitul săptămânii cu numărul 2 am fost pe locul 41 din peste 700 echipe participante. Poziția 41 în clasament în acel moment, cu toate că numărul de pași pe persoană nu e spectaculos, e o dovadă clară că participanților le este foarte greu să se desprindă de munca lor de fiecare zi. Pentru mine e și mai îngrijorător, copiii mei care sunt elevi nu-și fac vreme pentru “afară”, ar trebui să fie foarte organizați pentru asta.

Regulamentul concursului.
Toți care participă la sondaje în cele 4 săptămâni vor fi înscriși la tombolă (random.org sau ceva asemănător – am ales până la urmă, în urma unor reviewuri tragerilasorti.ro) cu șanse mai mari dacă votează la mai multe sondaje.
De exemplu cineva care a votat de 3 ori în sondaje are șanse triple față de cineva care a participat la sondaje o singură dată. Tombola va avea loc după încheierea votării după săptămâna 4.

Despre carte.
Știu că poate părea la unii o carte din ciclul cărților “… for dummies”, dar mie mi se pare practică.
Pentru un om care n-a făcut sport de performanță, care n-a fost îndrumat de antrenori, mai mult ca sigur că exercițiile acestea explicate cu desene ajută.
Mai spun doar un lucru: cartea mi-a dat confirmarea că ceea ce făceam era corect și în mod sigur anul acesta unul din motivele (mai sunt vreo 2 sau 3) că mi-a mers mai bine ca altădată la concursuri a fost faptul că am făcut mai multe exerciții fizice la partea de mijloc și superioară a corpului. Nu arăt ca Schwarzenegger, dar nici nu asta era intenția. Am făcut doar exerciții câteva minute, dar zilnic. Și așa simțeam că crăp de plictiseală, ceva de genul cum stăteam la coadă la pâine pe vremea împușcatului. Și sper că n-am părut cam ageamiu la sală, doar am executat ce am văzut în pozele din carte.

Va urma tragerea la sorți, publicând înregistrarea pe youtube și pe acest blog pentru ca să fie totul limpede. Voi face teste pentru ca tragerea la sorți să fie live pe Facebook pe pagina Veze (@unpicdetimpliber) și apoi să o pot publica pe youtube. Aș vrea să fac înregistrarea cu mobilul, stil “mojo”, nu doar “capture screen”. Astfel voi putea filma și ora extragerii câștigătorului.

Anunț de pe acum – tragerea la sorți va fi duminică la ora 20. Sunt 30 de participanți, cu 48 de șanse (unii au votat la mai multe sondaje). Fiind sub 100 șanse, tragerea la sorți e gratuită pe tragerilasorti.ro .
Vă mulțumesc pentru implicare! 🙂

Cum a fost la Walking Month pentru mine.
Pe lângă concursul meu “Cartea Anatomia alergării” m-am ocupat și cu … alergatul și mersul. Am avut două concursuri importante în această perioadă, Apuseni Ultra Race și Maraton Piatra Craiului. Am scris despre ele, mi-e și acum greu să mă gândesc… dar la pași au influențat puternic situația mea.
Așa cum am spus în primele rânduri scrise, în ultima săptămână tot n-am putut să stau deoparte de evenimentul Walking Month – partea competițională. Am mai stat de vorbă cu prietenii și mi-am găsit motivația să ajung în primii 10 la individual. Sper că am reușit. În ultimele două zile mi-am luat liber și am alergat și mers luni de la 7 dimineața la ora 24, iar marți de la 5 la 23. Am și pus 7 alergări de vreo 10km pe Strava luni, dar apoi am renunțat să mai alerg așa distanțe mari, am preferat alternanța alergare – mers.
Începusem ziua de luni cu papuci de antrenament de trail, am simțit ceva dureri la un genunchi după vreo 10 ore, i-am schimbat cu alții – tot mai rău, și am ajuns la cei pe care-i folosesc la competițiile de ultra – Hoka Speedgoat 3. A fost mai bine, dar am renunțat la alergările consistente, iar marți mi-am mutat “cartierul” de alergare “aiurea prin oraș” la Baza Sportivă nouă din Gheorgheni, unde este pistă de alergare foarte bună și totul a mers șnur.

Situația finală a echipei și a mea la concursul Walking Month (nu și pozițiile, că nu sunt anunțate oficial): La sfârșitul concursului, deci perioada 16sep(luni) – 15oct(30 zile) echipa Veze family a făcut 2.454.297 pași, media 81809.9 pași/zi/echipa sau media 20452 pasi/zi/persoana. Eu am facut cîte 130k pași în fiecare din ultimele 2 zile. Numărul meu total de pași a fost 1.559.653, adică 63,5% din totalul echipei.

Update 1: Andreea Streșină a câștigat cartea. Felicitări, să-ți fie de folos! Rezultatul figurează și pe tragerilasorti.ro pentru 30 de zile. Pe facebook am pus clipurile cu tragerea la sorti, unul live si celălalt “capture screen” editat, cu sunet adăugat.

Update 2: Echipa “Veze family” a încheiat pe locul 24 din aproape 700 echipe. La individual nu știu unde m-am clasat, dar sper că în primii 10, mai precis pe locul 8. 

Update 3 (24 oct): La individual chiar am fost locul 8. Voi atașa print screenul.

 

Atașez câteva poze semnificative.

 

May 122019
 

EcoRun si Jokai MorPoza de la EcoRun – Lucian Paşca

După câte o cursă lungă cum a fost la Istria, cum spun prietenii – “organismul se sperie”. Dacă nu eşti atent, chiar dacă eşti activ şi mergi la alergat, MTB sau orice altceva, ai tendinţa de a mânca în neştire, iar dacă n-ai dormi – chiar nonstop. Şi atunci e bine să ai motivaţie să fii mai controlat. La mine funcţionează participarea la concursuri, evenimente.

Din timp m-am înscris la noul EcoRun, fost EcoMarathon, ca să nu mai pot da înapoi pe urmă. Şi, sperând în îndreptarea vremii, şi la tura de anduranţă Jokai Mor, o tură deosebită pentru faptul că are o mulţime de trasee şi pentru drumeţie, şi pentru MTB (eu asta aleg, să mă mai scot din rutina alergării), toate având ca destinaţie localitatea Râmetea, cunoscută pentru Piatra Secuiului care o domină şi pentru prezenţa constantă a parapantiştilor.

Mă limitez aici la poveştile mele scrise pe facebook, reprezintă destul de exact cum am trăit eu aceste evenimente.

1. EcoRun – 4 mai.

2. Tura de anduranţă Jokai Mor – MTB pentru mine – 11 mai.

* Despre paharele de unică folosință

 1.

EcoRun sau EcoMarathon, denumirea contează mai puţin, important e că se desfăşoară în împrejurimile Moieciului, o zonă pitorească limitată de munţi spectaculoşi şi plini de zăpadă de astă dată – Piatra Craiului şi Bucegii. A fost un concurs “printre ploi”, frumos ca de obicei.
Mi-am estimat bine forţele şi posibilităţile, păcat… nu mă supăram să fiu mai bun. Cu 4h35min şi ceva am obţinut un loc 42 general, 37 masculin şi 6 categorie (ca să fiu fair, Daniel Stroescu a încheiat pe open masculin pe locul 10 şi de aceea n-a intrat în ierarhia pe categorie, conform regulamentului). Faţă de 2014 şi 2016 am fost mai bun, cu aproximativ 3 minute. Şi asta datoriă Crinei Buzgan care a avut o revenire puternică pe ultima buclă şi, evident, datorită mai ales mie că m-am ţinut de ea.  Cu 1h30min pe ultima buclă am ajuns pe câţiva concurenţi şi am fost pe undeva printre primii 30 ca timp pe această porţiune.

S-a fugit foarte tare la început, ok – rachetele au fugit aşa până la sfârşit iar eu, de unde credeam că m-am plasat bine la start, după câteva minute aveam sute de oameni în faţă. Aş fi zis că fug tare, că e deal la ei aşa cum e deal şi la mine… Niţel deprimant, dar mi-am revenit, a veni ea şi clipa mea.
Aşa s-a făcut că mare parte din timp, cam de două bucle, n-am putut “scăpa” de prietenul meu Adi Cosma, pe prima buclă eram pe undeva aproape de Daniela Marin (ea participând la cros) şi la un moment dat am ajuns într-un grup de prieteni cu Waldemar Vaum , Adi şi Edi Petrov .

N-am avut ce face şi mi-am luat beţele din tura a doua, în speranţa că îmi va fi mai bine la sfârşit. Lucian Clinciu a trecut lejer de mine pe bucla 2, Andrei de la Bate Toaca la fel, atâta că săracul n-a putut face tot traseul având şi treburi pe la standuri, m-am agăţat multă vreme de Gica Blajiu şi până la urmă l-am ajuns … Mare concurenţă la Ecorun, au fost foarte mulţi prieteni şi cunoscuţi, practic mereu întâlneai pe cineva cu care să schimbi o vorbă, numai să ai chef.

Am alergat aproape şi de fata de la Salomon Germania şi încetul cu încetul am început să am un ritm ceva mai bun decât cei din jur. Pe ultima urcare din bucla 3 m-am întâlnit cu Sebastian Butcovan, el era mirat că nu eram mai în faţă, eu în sinea mea m-am gândit că la altă ediţie ne-am văzut pe la mijlocul traseului şi, ca urmare,  m-am remorcat cu privirea şi mai abitir de Crina care nu cu mult în urmă mă ajunsese.

Ce timpi au scos cei din faţă! Mă tot uit şi acum…  Bravo concurenţilor, felicitări organizatorilor!

Ziua următoare, cu Diana, Gyöngyi  şi Lenart Denes, cu Florin Chircu, am purces la o plimbare – remember 2016 când am fost şi cu copiii – pe circuitul Andolelor (T3 cum e notat). Frumoase peisaje!

Mulţumesc voluntarilor şi mă bucur că m-am întâlnit din nou cu atâţia prieteni alergători sau nu, printre ei ca de obicei Marlene şi Dinu Mititeanu .

Nu pot să nu pomenesc de ciudăţenia de la restaurante, unde în câteva locuri nu servesc pe cei care nu sunt cazaţi acolo sau îi descurajează cu priorităţile lor. Aşa am ajuns să mâncăm gogoşi după premiere. Ne-a trecut prin cap că poate şi ei servesc doar pe clienţii lor, adică probabil pe cei cu … corturi. Aruncându-mi privirea peste gard am văzut cortul şi maşina lui Dinu şi Marlene, aveam deja pile pentru planul B…

Top

 *

Încă o observaţie, de astă dată referitoare la discuţia despre paharele de unică folosinţă, că EcoRun nu-i chiar eco… Sunt convins că mai important este ca fiecare dintre noi să contribuie pozitiv şi mai ales regulat/zilnic la îndeplinirea unui ţel nobil decât să accentuăm la proporţii biblice un minus la un eveniment. Constant peste tot la concursuri se încearcă minimizarea impactului asupra mediului, dar tot nu se poate 100%, nici măcar la curse cum e UTMB, unde e obligatoriu să porţi un pahar la tine.
De ce? Poate are legătură cu infrastructura, cu logistica cum se spune, cu faptul că e un concurs mare unde participă mii de oameni. Ar trebui ca zeci de voluntari să fie la PA-uri ca să facă faţă şi să servească pe alergători, ar fi frustrări pentru cei care se luptă pentru podium ca să stea la coadă pentru o gură de apă. Dacă se alege soluţia a sute de peturi de apă de jumătate de litru efectul e şi mai negativ.
Eu am avut pahar la mine, recunosc că nu l-am folosit. Totuși, chiar dacă am folosit pahar de la PA, când am vrut să mai beau unul mi-am turnat dintr-un pahar în altul. După bucla 1 am ales “să pierd vremea” umplând un bidon. După bucla 2 nu am oprit. Dacă noi, măcar o parte, la concursuri n-am folosi paharele de unică folosință oferite de organizatori și la sfârșit le-ar prisosi, să le ajungă și pentru ediția următoare, atunci aș începe să cred că voința majorității e “fără pahare”, iar organizatorii s-ar conforma. Cum a fost la Eco, au rămas pahare? Fiecare e dator ca mai întâi să se uite în ograda proprie, la obiceiurile zilnice, şi apoi să se uite la ce fac alţii. De exemplu, câţi dintre noi bem zilnic apă de la robinet şi câţi orice altceva, inclusiv apă minerală?
Să nu fim ipocriţi ca unii oameni care dacă merg duminică la biserică consideră că şi-au făcut datoria pentru toată săptămâna.

Top

 2.

Tura de anduranţă Jokai Mor – MTB pentru mine – 11 mai.

Şi a fost tura Jokai Mor cu MTB-ul şi-n acest an. 2019 e de ţinut minte, că nu mai ştiu de când (dacă a fost vreodată) a fost o aşa vreme … splendidă şi la munte şi pe dealuri până în luna mai, de nu-ţi venea să te urci pe MTB. Ca de obicei m-am înţeles cu Zsolt să mergem împreună pe traseul N, considerat dificil: Cluj – Baza Unirea – Camping Făget – Adrenalin Park – Fântâna cu Butoi – Cheile Turenilor – Sănduleşti – Cheile Turzii – Curmătura – Cheile Borzeşti – Moldoveneşti – Piatra Secuiului – Colţesti – Râmetea, aproximativ 85 – 90km.

Am avut noi însă un incident cu urechea ruptă la schimbător chiar după ce am trecut de camping şi am dat de un noroi mai “strong”. Aşa că de data aceasta eu mi-am continuat singur traseul, iar cu Zsolt m-am reîntâlnit la Petreştii de Jos – să continuăm tura împreună din Cheile Turzii. El s-a întors la Cluj şi a venit apoi pe şosea cu alt MTB, cred că a mers foarte tare – trebuie să calculez, că practic în Petreşti am ajuns la vreo 5 minute după el. I-am tot dat mesaje la PA-urile pe unde treceam.
Înainte de reîntâlnire, în Sănduleşti, am stat mai mult, nu puteam rata pâinea cu unsoare şi ceapa.
 
Foarte faină tura, cu de toate, de la noroi la ploicică. Doar la sfârşit ne-a plouat mai tare, pe la Colţeşti.
 
Multă lume, tura de anduranţă Jokai Mor e şi drumeţie, şi MTB, cu o mulţime de trasee pentru toate gusturile: de la 10km pentru copii şi familii (din Moldoveneşti peste Piatra Secuiului la Râmetea), la 55km din Cluj. Anul acesta traseul de 55km s-a inaugurat şi ca ultra, cronometrat – sub formă de concurs, unde s-au înscris mulţi din prietenii de la Rupicapra.
La MTB traseele au variat şi ele ca lungime şi dificultate, cel mai lung fiind N.
 
M-am întâlnit cu multi prieteni “călare sau pe jos”, toţi cu voie bună deşi ploaia era o veşnică ameninţare şi să mergi pe poteci era uneori o provocare din cauza noroiului.
La final, în Râmetea, am fost întâmpinaţi şi de un curcubeu.
 
Mulţumesc pentru efortul lor voluntarilor de la PA-uri, mulţi fiind localnici din satele/comunele respective. Să ne vedem cu bine la anul!
 

Top

Feb 262019
 
FWR

Şi a fost primul meu concurs din 2019 – Făget Winter Race – 12 ianuarie.

Anul acesta chiar a fost o iarnă frumoasă, cu multă zăpadă, cum mai ţin minte că era în copilărie. Atâta că acum am altă vârstă, nu-mi dă vacanţă nimeni şi se mai ivesc diverse obligaţii. Abia am reuşit să ies cu schiurile la schi clasic la Băişoara cu băiatul şi la schi de tură, singur, hai-hui prin Făget. Sigur, a fost o ocazie unică să schiez în zăpadă mare la câţiva paşi de casă, dar şi să ma pregătesc pentru o tură mai serioasă cu prieteni în Cindrel. A, n-am mai reuşit să merg acolo, dar acesta e un amănunt.

Revenind, din toate planurile mele pe ianuarie şi februarie (care deja e pe trecute), a rămas bifat doar Făget Winter Race. Nu-mi pare rău, n-am stat degeaba, cât am avut timp am făcut bike indoor, treadmill şi puţin înot. O combinaţie acasă – săli de fitness (cu 7card) cu un element comun, aplicaţia Zwift care e acum la modă şi chiar e ceva mai deosebită şi interactivă. Cât m-a ţine obiceiul, nu ştiu, planul iniţial e până trece iarna. Care nu mai trece…

Aşa m-am hotărât abia acum să-mi trec pe răboj doar FWR, după disperarea că avalanşa de concursuri de iarnă nu a mai venit: de exemplu Parângul Night Challenge, Cupa Călimani la schi de tură, tot schi de tură – concurs la Vlădeasa mai ales pentru salvamontişti – printre organizatori şi Joe şi, nu în cele din urmă, Cupa Vlădeasa la schi de tură şi alergare – concurs organizat de prietenul meu Cozmin.

Cum a fost Făget Winter Race? Zăpadă multă! O cursă rapidă, de semimaraton, în care ca de obicei mi-am dat sufletul şi abia la sfârşit am mai recuperat din timpul pierdut la început, când cei din jur au pur şi simplu altă viteză ca mine.
M-am chinuit efectiv să-l ajung pe Aurelian Cotuna, pe când am ajuns în spatele lui am luat-o greşit cam 1 minut, suficient ca să rupem contactul de cei din faţă. Apoi m-am străduit să mă ţin de Adi Cosma, cu care practic am alergat mai toată cursa. Pe ultimii 3-4 kilometri am reuşit să mă încadrez într-un grup din faţă, din care pot spune că făceau parte şi Sove şi Ştefan Sălăgean … pe care însă nu i-am văzut decât la finish.
Am fost mulţumit, a fost fain, am încheiat pe locul 16 la general (Ingrid evident a fost mai rapidă) – timp 2h12min50sec.
La categoria de vârstă 45-54 fost pe podium, pe locul 3.

Să nu zic totuşi că n-am mai făcut nimic între timp: am fost voluntar pe traseu la Făget Winter Trail, organizat de Runners şi Rupicapra. Da, acum sunt membru şi la clubul Rupicapra, şi mă bucur că am alături oameni faini şi sportivi cu care de altfel am şi alergat în concursuri, inclusiv în echipă. A fost o adeziune firească, sper să-i pot ajuta puţin şi eu în proiectele lor.

La bună vedere pe coclauri!

Dec 092018
 
Cupa Mosului

Cupa Moșului – am pus această poză cu prietenul Kurta Aladar pentru că merită

Pe o vreme plângăcioasă am participat la Cupa Mosului – concurs de orientare unde în centrul atenției au fost copiii.

De data aceasta chiar a fost ultimul concurs de orientare din acest an, asta apropo de Cupa Berii la orientare. Cupa Berii este evenimentul care marchează sfârşitul de an la orientare, e un concurs de tradiţie … locală. Fireşte, nimeni nu se aşteaptă ca sfârşitul de an de orientare, … cel real, să fie chiar cel dat cu precizie matematică de Cupa Berii. Să revenim…

Înainte de start am făcut o scurtă alergare cu prietenii în cadrul evenimentului Alergăm pentru Gizi . Să fie sănătate și totul să se încheie cu bine!

După proba mea de orientare cu 5,6km parcurși în 55min – locul 7 la categorie – (în specificații traseul categoriei M45 “la optim” era de 3,5km cu 130m diferență de nivel), am participat împreună cu Cristian Manea la un eveniment personal intitulat ad-hoc – “În căutarea lui Bugja Andrea” . Evident că ne-am luat cu poveștile, dar am și demarcat ceva ca sa avem scuze. Andrea sosise între timp. 

Mulțumim pentru organizare, a fost fain ca de obicei.
48058879_10217114862768739_3092609416441102336_o_10217114862728738.jpg47684942_10217114861448706_1304746867648626688_o_10217114861328703.jpg 48168948_10217114862928743_8608930802853478400_o_10217114862848741.jpg 48264346_10217114861608710_3513876005154455552_o_10217114861528708.jpg 48370636_10217114862688737_594126481072848896_o_10217114862568734.jpg 48255898_10217114863688762_760589981717626880_o_10217114863488757.jpg

 

 

Walking Month 2018 – “pășim pentru campioni”

 Alte concursuri, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month  Comments Off on Walking Month 2018 – “pășim pentru campioni”
Nov 102018
 


Walking Month - pășim pentru campioni

Walking Month – pășim pentru campioni

Ca în fiecare an, am participat şi acum în echipajul clasic “UltraRunners” la Walking Month – ediţia a IV-a. Componenţa noastră a fost deci Andrei Sovereşan, Ianko Slovak, Antoniu Radoni şi subsemnatul. Acum organizatorii (şi implicit concurenţii) au ales să sprijine prin acest eveniment caritabil Centrul Lamont. Până să scriu eu acum, Jocurile Paralimpice s-au şi desfăşurat şi sportivii noştri au obţinut rezultate frumoase.  Mă bucur că fost şi noi o părticică din acest angrenaj. Pozele de mai jos sunt mai elocvente decât cuvintele mele.

 

 

O parte din sportivii paralimpici prezenţi la premierea noastră şi obiectivul Walking Month din acest an

Cum a fost pentru noi partea competiţională? Fără să insist prea mult, practic am ţinut cont de câteva linii directoare, cu observaţiile de rigoare:
1. Nu avem un obiectiv stabilit, fiecare face efort şi implicit paşi câţi vrea.
Observaţia este că ştim din experienţa anilor trecuţi că în timpul concursului, oricât de nepăsători încercăm să fim, n-o să reuşim să rămânem detaşaţi, cel puţin o parte dintre noi.  Suntem genul competitiv, nu are sens să ne amăgim. Ca urmare n-am mai făcut ca anul trecut, să am zile întregi cu câteva sute de paşi, uneori să uit să port ceasul. M-am străduit să fiu mai constant de la început, cu o limită minimă de 35.000 paşi/zi. Limita mi-am stabilit-o pe baza experienţei din anii trecuţi şi a fost doar în cazul meu, coechipierii mei făceau paşi “la liber”, cum am stabilit.
2. Avem idee despre componenţa echipelor concurente cel puţin despre cele care e probabil să ajungă la vârf. Personal, nu credeam să apară mari surprize, chiar dacă numărul de concurenţi a crescut şi evenimentul s-a extins. Aşa că tot la vechii mei prieteni şi adversari de moment am apelat ca să ne … tachinăm reciproc, dar constructiv.
3. În cursul lunii ştiam că vom participa la concursuri de alergare importante, iar faptul că ultima zi Walking Month e duminică ne avantaja. Chiar dacă intrăm mai lent în competiţie, vom avea salturi mari din când în când. Pentru mine de exemplu situaţia a stat în felul următor: am fost voluntar la Apuseni Ultra Race 170km, ca închizător pe traseul Arieşeni – Răchiţele, care trecea prin Padiş şi Vlădeasa – aproximativ 100km; am participat la Pirin Ultra 161km în Bulgaria. Concursul cu start-finish-ul în staţiunea de schi Bansko a avut loc chiar în ultimul weekend Walking Month, eu am încheiat sâmbătă, iar duminică am făcut o excursie cât un maraton pe vârfurile mai importante din Pirin – Vihren şi Kutelo.
4. Trecem când e cazul la categoria profesionişti, fără să ne punem multe întrebări. Walking Month şi în acest an a avut regula ca dacă o echipă în 3 zile consecutive depăşeşte 100.000 de paşi trece automat la profesionişti.
Anul trecut puţine echipe au fost la profesionişti, noi ne-am străduit să rămânem la amatori (atunci am încheiat pe locul 1 la amatori). Acum chiar din prima săptămână am devenit “profesionişti”, nu cred să fi trecut 5 zile. Aşa s-a întâmplat… Logica era că, şi fără să ne facem planuri mari de la început (cu atât mai mult), măcar să nu ne reducem posibilitatea de a ajunge la vârf prin limitarea numărului de paşi când chiar puteam face mulţi. Astfel, speram că vom reuşi să ţinem pasul cu echipele bune, dar care sunt … nehotărâte.
Am prevăzut că majoritatea echipelor îşi vor rezerva dreptul de a trece “când vor ele” la profesionişti şi am sperat că vor lua decizia cât mai târziu, în ultima săptămână. Eu le-am spus “nehotărâţii”, şi cred că multe echipe puteau să fie în faţa noastră dacă nu erau “cu picioarele în două luntri”.

Rezultatul nostru: locul 1 la Profesionişti, Andrei a fost locul 2 la individual şi eu locul 3.  Doar 11 echipe la Profesionişti! 580 echipe la Amatori, cu o concurenţă acerbă! Pozele de mai jos sunt edificatoare. Noi am fost pe locul 2 la general, echipa de Amatori FightyCrown a fost cu 499.163 paşi în faţa noastră. Le mulţumim că au rămas la Amatori, toată stima pentru efort. Locul 1 la individual a fost Livia Szigyarto, o mare ambiţioasă. Felicitări, Andrei n-a fost mult în spatele ei.

 

 

Pun mai jos şi situaţia mea la individual:

 

 

Mulţumesc mult coechipierilor pentru cooperarea la această ediţie! De anul viitor voi încerca să mă implic în alt mod la Walking Month. E un concurs caritabil care şi-a arătat beneficiile în comunitate şi sigur va fi sprijinit de noi să continue. Succes organizatorilor şi felicitări participanţilor pentru implicare!

În timpul premierii am fost intervievat de colegii mei de la Ştiri, câteva cuvinte apar şi în clipul de mai jos.

O descriere mai de ansamblu a ceea ce a însemnat Walking Month în acest an poate fi văzută în emisiunea “Actual Regional” de pe TVR Cluj, difuzată în 16 octombrie, unde a fost invitat Doru Şupeală – coordonatorul proiectului Walking Month.