2021 – Walking Month
Încep cu o scurtă incursiune în anul 2021, an în care am dorit să-mi arăt susţinerea pentru proiectul Walking Month, dar n-am avut timp nici măcar pentru alergatul zilnic obişnuit. Anul trecut nici măcar n-am avut timp să scriu câteva cuvinte despre concurs, ataşez acum screenshoturi cu datele de atunci pe care am fost prevăzător să le fac înainte de actualizarea aplicaţiei WM din 2022.
Se poate aşadar să fiu si om … normal. 🙂 Nu am pus Walking Month 2021 nici măcar la rubrica de încheiere de an – Activitati 2021.
2022 – Walking Month în echipa Cucubau, 31 octombrie – 30 noiembrie
O întreagă poveste cu echipa Cucubau din acest an, începând cu alegerea numelui. Am avut o mulţime de propuneri, printre care şi “Noi“, doar să părem mai serioşi. Nu s-a putut. Măcar s-a respectat una din dorinţele mele, să fie un nume în limba română. 🙂
Am ştiut că va fi un an greu pentru că … doream să fim pe podium la această ediţie. Cât va fi de greu cu adevărat ne-am dat seama după primele 5-10 zile. Nu e chiar meritul nostru. Noi doream doar… să fim pe podium. Cine va dori să fie pe podium alături de noi va merita să fie acolo, indiscutabil.
Au venit problemele. Ne-am dat seama că zilele de weekend care erau, previzibil, puncte tari la restul echipelor, pentru noi vor fi provocările extreme, unii dintre noi având program care ne ducea chiar în afara localităţii. Cei rămaşi la “program normal” urmau să suplinească lipsa de paşi a celor plecaţi. În aceasta competiţie contează, dacă eşti apt fizic, doar timpul pe care-l poţi aloca pentru concurs. Ai timp, faci paşi. Nu ai timp, nu faci. Simplu! 10000 paşi pe oră dacă alergi, 7500 paşi pe oră dacă mergi. Asta în primele zile, cel puţin pentru mine la alergat mai mult de 9000 paşi pe oră n-am reuşit să fac în ultimele zile.
Ce nu sunt deloc simple sunt într-adevăr părţile care nu se văd: mintea şi sufletul. Trebuie să le protejezi şi printre primele măsuri e să-ţi interzici să-ţi pui câteva întrebări începând cu “de ce”.
Fac o paranteză.
Numărul acesta de paşi pe oră nu sunt scoşi din turbanul unui scamator. Sunt bazaţi pe experienţă, dar o experienţă cu pretenţii ştiinţifice. La antrenamentele de alergare pe care le găsiţi “pe toate gardurile”, la rubrica dedicată creşterii cadenţei vedeţi antrenament săptămânal chiar dedicat acestui scop. Pentru doar câteva minute acest antrenament te impinge să îţi creşti cadenţa undeva între 180 paşi pe minut la 220 paşi pe minut. E ceva similar cu ceea ce e des întâlnit la ciclism, unde se consideră că dacă nu ai cadenţă de 180 rotaţii pe minut la un concurs nu eşti… profesionist. Trecând peste parametrii fizici ai unui om, alte amănunte, la modul general se consideră că e foarte bine dacă alergi cu cadenţă de 180 paşi pe minut. Dar la concurs. Câteva minute la antrenament. Ce înseamnă 180 paşi pe minut? 180×60/oră, adică 10800 paşi pe oră! Evrika! Mare Einstein! Aşadar, o verificare de paşi ar implica ca un om să nu depăşească pe oră aproximativ 10000 paşi. Mai trebuie ţinut cont că nu e bine să-şi schimbi obiceiurile, cadenţa de alergare, că rişti accidentări.
Ca să închei cu numărul de paşi posibili pe zi, reiese la calcul că în mod normal nu ai cum să depăşeşti 260k paşi pe zi, ceea ce ar implica să nu dormi deloc şi să faci 24 ore ceea ce sportivii fac … câteva minute, eventual ore. La concursurile mele de ultra, unde scopul nu erau paşii, ci să parcurg distanţă cât mai mare în timp cât mai scurt, şi în care nu porneam la ora 12 noaptea şi erau cu diferenţă de nivel, nu ţin minte să fi putut face în 24h mai mult de 200k paşi.
Revenind, era evident că pentru noi era important să observăm obiceiurile echipelor concurente, era important să ştim când se “trezeau” şi începeau să facă paşi, ca să putem estima câţi paşi vor putea face în acea zi. Pe mine mă amuza şi mă motiva să văd ce fac MD, TC, MS, A, DP, N… Ca să le văd ambele iniţiale a trebuit să schimb rezoluţia la ecranul mobilului, să micşorez fontul de sistem, am ajuns astfel să mă citesc la telefon agenda cu lupa, pe deasupra faptului că şi aşa folosesc ochelari pentru apropiere. Ca o joacă am început să-i caracterizez, fără să-i cunosc. Primul pas a fost să determinăm cine sunt cu adevărat în clasamentul zilnic cei patru componenţi ai echipei Smashers care era pe locul întâi. Când a devenit evident după două săptămâni că echipa Pantera Roz nu mai mergea pentru locul unu, ci doar pentru păstrarea pe podium, având în componenţă pe TC, câştigătorul şi din acest an la individual, ceea ce am remarcat a fost că tizul meu din echipa lui, LV, avea un rol aparte. Stătea în spatele nostru, undeva în top ten individual, simula prin adăugarea fictivă de paşi şi scana la individual adversarii lui TC, ajutându-l astfel să ţină distanţa faţă de urmăritori. Îi spuneam “spionul”.
La problemele noastre legate de weekenduri a trebuit să se sacrifice cineva. Am fost doi, Adrian “Grigo” şi cu mine. Glumind, spuneam că rămânea să ştim câte zile de weekend au echipele adverse, speram să nu aibă mai mult de două pe săptămână. Pentru mine partea cu sacrificatul a mers până la a lua zile de concediu, aşadar nu ar fi fost o mare minune să văd că şi alţii fac la fel.
Faptul că am fost forţat să fac prea devreme mai mulţi paşi decât eram pregătit fizic să fac, nefiind în formă maximă, a dus aproape la accidentarea mea după o săptămână şi jumătate. Slăbisem deja 4kg şi jumătate, mult pentru cineva chiar şi uşor supraponderal de 170cm şi 73,5kg la începutul “aventurii”. Am şi dat anunţ pe grupul nostru că … trebuie să iau măsuri.
Dintre măsuri au fost schimbarea papucilor de alergat, pur şi simpu nu mai puteam face rotaţie, nu mă deranjau decât o singură pereche ca să pot călca mai normal. Dar au venit ploile şi a trebuit să renunţ şi la rotaţiile locurilor optime de alergat Făget, “La Terenuri” şi Parcul Central. Am rămas cu “La Terenuri” pentru mai mult de o săptămână pentru că acolo era o pistă de alergare care era mai puţin invazivă pentru picioiarele mele şi-mi permitea să folosesc alţi papuci, foarte uzaţi dar “wide”.
Încă cu o lună înainte îmi pregătisem luna alergării cu abonare la platforma scribd, să pot asculta cărţi în timpul mersului şi alergării. E un mare avantaj faptul că poţi schimba viteza de redare ca să poţi înţelege ce asculţi. Din păcate practica a arătat că pentru cărţile în engleză e o bătaie de joc să le ascult aşa, din mai multe motive, ducând de multe ori la dublarea cu cititul aceloraşi pasaje după alergare. Nici nu erau cărţi de beletristică. Apoi am ales cărţi în română. Încă mai ascult autobiografia lui Will Smith, singurul care şi-a permis să aibă traducere în română pe scribd. Chestie de PR, chiar e bun, a şi fost cel mai bun actor pentru un deceniu, cel mai vandabil. Ştiu, nu credeţi, nu rămâne decât să vă convingeţi dacă am sau nu dreptate. Dacă e important pentru voi.
Dar a trebuit să renunţ şi la ascultarea de cărţi. Şi nici n-am mai înregistrat activităţile de alergare până la ultimele cinci zile când era clar că-mi voi face de cap. Toate acestea pentru că eram aproape de accidentare şi trebuia să fiu foarte atent la modul în care alerg, să monitorizez orice durere care putea apărea. După acea primă săptămână şi jumătate mi-am dat seama că dacă tot trebuie să fac paşi mulţi merită şi să concurez la individual. Noi, ca echipă, dar şi eu la individual, puneam paşii în urmă cu 2 zile, aşa că abia ajunsesem în partea superioară de clasament. Dacă la echipe era mai simplu, la individual mi-am făcut grafice să-mi dau seama cum a evoluat TC pe primele 10 zile, să încerc să estimez ce rezerve are. Se pare că am greşit niţel, am “căzut” după el la vreo 50k paşi, eu încheind pe locul 2 cu ceva peste 3 milioane de paşi, scopul meu de ultimă săptămână, când credeam că are doar o zi rezervă şi eu două.
În loc de ascultarea cărţilor am ascultat muzică. În special Sia cu a ei “Unstoppable” şi The Hu cu “Wolf Totem” mă motivau şi mi se potriveau ca ritm. Am zis că voi studia ritmul unor melodii, apreciez că la cele două ritmul este pe la 174 paşi pe minut, suficient pentru alergările mele obosite.
Măsurile luate de mine au dat rezultate pentru problemele fizice. Chiar dacă am continuat o săptămână să folosesc o cremă antiinflamatoare, după două-trei zile nu mai simţeam nevoia. A contat în mod sigur şi faptul că am ajuns la greutatea optimă, coborând şi sub ea – în fond nu e ca la armată, scazi şi creşti în greutate la ordin şi te opreşti oricând tot la ordin. Nu e ca şi când ai apăsa un buton roşu sau de altă culoare. Am continuat să scad în greutate şi la o săptămână după concurs, asta în condiţiile în care la sfârşitul concursului scăzusem cu peste 9kg, adică multişor peste 10% din greutatea de pornire.
A contat însă că m-am concentrat la un singur lucru şi am renunţat în timpul alergării la tot ce-mi distrăgea atenţia. Aveam de făcut prea mulţi paşi în timp prea lung ca să-mi permit extravaganţe. Am continuat să folosesc unica pereche de papuci care era suficient de largă pentru tălpile şi degetele mele dilatate, dar n-a mai contat suprafaţa de alergare şi nici faptul că tălpile papucilor demult nu-şi mai făceau rolul protector. În pădure totuşi am renunţat să alerg, era mai mereu umed. Măcar am făcut nişte oameni fericiţi, poteca de aproximativ 400m pe care o folosisem intens era umblată şi de posesorii de câini care ajunseseră să-şi schimbe obiceiurile de plimbare din cauza mea. Ajunsesem să-i recunosc, să ştiu cam pe la ce oră umblă unii. Nu toţi îmi răspundeau la salut şi mai toţi preferau să mă ocolească, uneori schimbam eu puţin traseul să nu ne intersectăm.
Nu mai lungesc povestea, mai adaug că lupta noastră cu Smashers n-a fost deloc uşoară. Dar i-am “băgat în şedinţă” de vreo două ori iar ei tot aşa, ultima dată când brusc s-au decis să pună la capăt de weekend 450k paşi într-o zi, înainte cu o săptămână de final. Dacă ar fi continuat aşa sigur ne depăşeau. Nu, nu era imposibil, cel puţin doi dintre membrii echipei lor puteau face zi de zi peste 100k paşi. Dar a fost doar momentul când au decis că pot pune tot la vedere, nu mai luptau pentru locul 1 ci doar să-şi păstreze locul 2 care deja părea asigurat.
Prima dată când am făcut şedinţă a fost când am observat că rămân 3-4 zile în ritmul nostru deşi îi depăşisem. Atunci am lansat întrebarea, prin diverse observaţii, nu direct, vrem sau nu locul 1? Mai trecusem prin astfel de experienţă şi nu o dată. Şi pierdusem cu echipa locul 1. Să fii locul 1 în condiţiile din acest an era de record, am şi făcut în total peste 9 milioane de paşi, chiar dacă nu mai era necesar. Să fii pe podium e una, să fii locul 1 e alt nivel. E nevoie de cel puţin 3 persoane cu paşi mulţi consecvent şi al patrulea să nu fie departe. Pe scurt, avea nevoie în acel moment să se decidă a patra persoană. Când aceasta s-a decis, punând şi într-un mod spontan paşii pe zilele din urmă, Smashers a intrat în şedinţă. Punerea de paşi a coincis cu paşii mei de weekend, a fost o surpriză, până atunci pentru Smashers persoana cu numărul patru de la noi nu conta, sigur observaseră că noi mergem “pe trei picioare” şi mai sperau.
La individual TC, câştigătorul, a lăsat premiul primit organizatorilor, oferind excursia copiilor pentru care făcusem cu toţii paşi. Bravo lui, un gest frumos pe care îl consider în ton cu scopul concursului! M-am gândit şi eu la ce voi face în cazul când câştigam, dar n-a fost nevoie să mă decid. Nici eu nu eram convins să păstrez premiul, nici nu ştiam precis care este pentru că nu m-a interesat, unul din motive fiind că era puţin probabil să-l pot folosi. Am deja experienţa unor premii primite pe care nu le-am folosit, ultimul fiind cel de anul trecut de la Propark Adventure cu echipa. Dintre opţiunile mele era să dau premiul cuiva care nu mai câştigase şi care s-a străduit mult: MD care a încheiat pe locul 3 la individual şi aparent nu făcea parte din nicio echipă, cel puţin de vârf. Nu ştiu ce calcule şi-a făcut, dar de perseverat a perseverat până în ultima secundă. Dacă mai adaug un lucru secret, dar ca acesta să fi fost certitudine trebuia ca MD să fi participat la premiere, atunci sigur i l-aş fi oferit lui. Altfel, altă opţiune ar fi fost la inspiraţie, mai precis spus – nu ştiu.
Dar să trec la modul clasic, la ce am scris pe FB.
Postarea întâi
Un carton imens al echipei castigatoare din 2015, ramas in grija mea si pastrat si acum.
Prima editie Walking Month – 2015. Atunci in echipa UltraRunners cu Soveresan Andrei-Gratian , Ianco Slovak si Radu Kis .
De atunci am participat la fiecare editie si acum s-a ajuns la editia a VIII-a. Uneori am mers cu ganduri mai mari, alteori a fost suficient sa stiu ca fac o fapta buna, in echipa cu familia sau cu alti prieteni.
Anul acesta a fost un an… greu, iar cu recorduri ca-n 2016. Asta e, cine vrea sa castige atunci sa faca un efort sa merite.
In echipa Cucubau (da, am inceput ca o joaca) am fost alaturi de Mihai Pantis , Adrian Grigorescu si Rusu Adrian. O echipa frumoasa, cu prieteni care in alti ani au fost adversari, o echipa in care ne-am inteles si la bine si la greu si ne-am motivat unii pe altii.
Multumesc! Curand vom vedea si rezultatul nostru.
Scopul pasilor in acest an?
“1.000.000
de minute de mișcare pentru copii
Intră în competiția Walking Month și ajută sute de copii din categorii vulnerabile să descopere bucuria sportului și a prieteniei. Vei oferi un milion de minute de mișcare pentru cei mici, în timp ce vei câștiga sănătate printr-un stil de viață activ. Știi cât mult bine poți face cu câțiva pași?”
Dupa aceasta editie chiar mi-am schimbat obiceiurile. A inceput o noua etapa din viata. Va fi tot frumoasa, fiecare varsta are farmecul ei.
Postarea a doua
Multumim pentru concurs! Multumesc coechipierilor pentru ambitie, pentru unitatea de final provocata de schimbarea de obiectiv – de la dorinta de podium la cea de loc 1, o mare diferenta. Felicitari tuturor participantilor pentru efort! Sper sa simta fericirea si sa fie bucurosi toti copiii, din care cu o picatura am contribuit cu totii.
A fost antrenant, greu pentru cine a dorit mai mult, un an al recordurilor (am anticipat asta) care probabil nu vor mai fi depasite pentru ca e posibil sa se schimbe regulile. Eu sunt unul din oamenii care provoaca schimbarile de reguli dar respectand regulile.
Una din propuneri, pe scurt, motivele sunt evidente, este ca dupa maxim 2-3 saptamani sa se selecteze primele 10 echipe sau toate acelea la care toti membrii echipei fac zi de zi 40-50.000 pasi. Adica sa existe o limita superioara de pasi pe zi/om sau pe echipa care sa fie luata in considerare.
Sunt convins ca numarul de pasi per global chiar va creste, fiind mai multe echipe motivate sa ajunga in acest play-off.
Echipele selectate vor concura intre ele (valabil si la individual) de exemplu intr-o reuniune de weekend la o sala de fitness cu benzi de alergare pentru un numar de ore (pot fi 24h). Castiga cine face mai multi pasi. Daca nu se poate cu sala de fitness, atunci oriunde, dar sa fie cu proba video acel numar de ore.
Pentru ca am facut peste 3 milioane de pasi si am incheiat pe locul 2 la individual (1 cu echipa), la mica diferenta de locul 1, va atasez mai jos ultimele 5 zile alergate. In principiu tot istoricul e “la liber”. Nu sunt profesionist in sport ci amator. Un profesionist nu si-ar fi putut permite alocarea unui asa de mult timp pentru podium, ar fi facut pasi cat ar fi putut in timpul programului lui restrictiv. Matematica e valabila, dar trebuie citita cu atentie ipoteza pentru ca rezolvarea sa dea rezultatul corect.
Ca sa vedeti ce inseamna 130k/zi sau chiar 140k. Da, am alergat efectiv intre 80 si 100km/zi, evident distanta parcursa e mai mare. Nu e exagerat pentru mine, mi-am impus sa nu ma trezesc mai repede de ora 5 si sa inchei pana la ora 23. N-a iesit locul 1 individual, dar nici n-am pornit cu acest scop si clar a contat la final. Am slabit ceva peste 9kg, adica peste 10% din greutatea corporala initiala. Pasii inseamna timp, timpul e pretios si limitat. Multumesc pentru intelegere si sprijin familiei! De la 1 decembrie n-am mai alergat, am avut si am de lucru sa recuperez.
In general de la 6 dimineata la 11 noaptea am alergat cu pauze, am avut si concediu.
https://connect.garmin.com/modern/profile/vezentan
https://connect.garmin.com/modern/activity/10138015794
Dau cateva repere din acest an, care confirma ca ceea ce e imposibil pentru unii e posibil pentru altii si acest lucru e valabil in orice domeniu. Totul tine de antrenament, doar ca in general lumea asociaza doar sportul cu antrenamentul. Dar invatarea e tot antrenament, cititul la fel etc. Cine a facut pasi putini dar s-a trezit dimineata devreme sigur a ajuns departe. In 2020 cand am fost in echipa “Pasii ne unesc” cu trei elevi am spus clar: treaba voastra e sa invatati. http://www.unpicdetimpliber.ro/…/walking-month-2020…
Pun un link la pasii facuti la un concurs pe mai multe zile – Transylvania Legends din luna mai, cand am parcurs distanta de la manastirea Putna la Medias (peste 600km) in 9 zile, din care o zi de pauza. Sunt aproximativ 100k pasi/zi.
Prima zi: https://connect.garmin.com/modern/activity/8830133425
Atasez si un link din luna aprilie, cand am participat la Istria 100 mile, cu aproximativ 160k pasi facuti in 26h.
https://connect.garmin.com/modern/activity/8617374119
Sarbatori Fericite!
La noi au fost 10000m carpatini.
