Category: Cluj

Început de an cu Făget Winter Race şi voluntariat

Alergare, Cluj, Cluj-Napoca, Faget Cluj, Faget Winter Race, Faget Winter Trail, Localitati si zone, Voluntariat No Responses »

Feb 032020

1) Prima mea competiţie din anul 2020 a fost Făget Winter Race din 11 ianuarie.

Înainte cu câteva zile a nins în sfârşit mai serios şi astfel chiar s-a justificat numele concursului şi, mai important, a fost frumos şi provocator să alergi prin Făget.
Traseul a fost cel standard, cu mici modificări mai ales în zona finală, a campingului din zona Roata, unde sigur se va mai construi ceva.

Rezultatul meu: locul 11 general, cu 1h52min02sec şi locul 1 la categoria 50-59 ani, conform my-run.
Cum sunt de puţină vreme la noua categorie de vârstă, mă uit pentru comparaţie şi la mai tânăra, unde am fost găzduit 10 ani, cea de 40-49 de ani: onorabil, aş fi fost pe locul 3 la categorie.

”FWR” / Google Photos

Mai adaug două observaţii.
Mai întâi că m-a impresionat modul în care aleargă Agnes Tuzson (prima la fete), abia la sfârşit am trecut în faţa ei cu câteva secunde. N-a dat semne de oboseală în timpul alergării şi a fost constantă.
Mai e de spus că traseul a fost foarte bine marcat.

Felicitări organizatorilor, concurenţilor, voluntarilor şi mulţumesc pentru poze!

2) La a doua competiţie din Făget – Făget Winter Trail din 25 ianuarie 2020, parte a “trunghiului” alături de Făget Winter Race şi Oradea City Trail, am participat ca voluntar împreună cu co-organizatorii şi prietenii mei de la Rupicapra.
Evident prieteni am şi la Runners Cluj, club care a sărbătorit 10 ani de existenţă cu această ocazie, fapt pentru care îi felicit pentru ce au făcut pentru comunitate şi le urez “Mulţi ani înainte!”.

Mi-a făcut plăcere să tot alerg pe potecile din Făget în săptămânile premergătoare concursului, atât în recunoaşteri organizate de traseu, cât şi ca ajutor în stabilirea unui traseu nou pe la “căsuţa de turtă dulce” cum îmi place să-i spun (sau căsuţa de lut pentru cei din jur).
E o caracteristică a acestui concurs, mereu a fost schimbat traseul (de altfel şi la Făget Tour din toamnă). E amprenta pe care o lasă mereu Zoli Bogya în dorinţa lui să arate că Făgetul e mai mult decât traseele clasice, că mereu ne poate oferi ceva nou, doar să ai ochi şi plăcere de explorare. Zona nouă trebuie respectată, e una din refugiile animalelor sălbatice, mai ales pentru căprioare, mistreţi şi iepuri.

”FWT” / Google Photos

Şi linkul la poze – pe facebook.

În ziua precedentă concursului am ajutat la marcare, iar la concurs am fost pe traseu în acea zonă nouă, am făcut câteva poze şi am încheiat cu demarcarea.

Ziua concursului s-a încheiat mai deosebit, cu o masă festivă la Roata, “revelionul” Rupicapra.

3) Următorul eveniment mai mare pentru mine va fi provocarea inventată de prietenii de la Rupicapra – Szenasi Zoltan, Csongor Vagasi si Katona Alpar – proiectul 10k Vertical.
Pe scurt, în 24 de ore ei doresc să urce 10.000m diferenţă de nivel pozitivă cu schiurile de tură.
Cel mai important din punctul meu de vedere e că şi-au găsit o motivaţie să se antreneze intens peste iarnă, că pentru aceasta folosesc un sport de iarnă – skiul de tură. Killian Journet a fost unul din cei care au inspirat proiectul, dar să nu uităm că în România mereu apar provocări suplimentare – în cazul de faţă găsirea unei pârtii mai lungi şi dacă se poate luminată noaptea. Carpaţii sunt Alpii României dar nu sunt ca Alpii.

Eu am o ţintă mai umană, dacă reuşesc 7500m în 24 de ore (ca la Marathon 7500) sau 8000m e super bine. Voi încerca să-i ambiţionez şi să ţin ritmul cu ei. Le doresc succes, sigur va fi o experienţă despre care voi pomeni în anii ce vin.

Pe de altă parte sunt curios cum vor influenţa antrenamentele cu skiurile de tură rezultatul meu de la Istria 100 mile din aprilie. La bun simţ mi se pare că mă vor ajuta.

Un an 2020 fain pentru toţi!

Un mix de sfârşit de an – sportivul anului RupiCapra Team, concursuri de orientare şi ultra EcoTrail Cluj

Alergare, Cluj, Cluj Ecotrail Ultramaraton, Cluj-Napoca, Cupa Mosului Orientare, Cupa Vinci, Localitati si zone, Orientare, Rupicapra Team 4 Responses »

Dec 222019

Acum scriu puţin despre trei dintre evenimentele şi concursurile de la sfârşitul anului.

1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.

1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
Anul acesta, în care am aniversat jumătate de secol de … existenţă, a fost unul marcant, un an în care am scos câteva rezultate extraordinare pentru mine, cele mai bune şi chiar la mare distanţă de cele de anii trecuţi. Am să-mi amintesc mereu de locul 3 general împreună cu Gabor Sztranyiczki (tot membru Rupicapra Team) la Marathon 7500, cu un timp de 18h33min, incomparabil cu maximul meu în jur de 22h din anii trecuţi, şi de 4h55min – prima dată sub 5h – la Maraton Piatra Craiului, un maraton care sper că va dăinui chiar dacă va fi cu alt traseu, tocmai pentru a ne aduce aminte de prietenii pe care i-am pierdut şi care au alergat de atâtea ori cu plăcere pe acolo. Chiar fără o concurenţă numeroasă, un loc 1 la general rămâne un loc 1, cu 28h41min – al doilea timp de până acum în cei câţiva ani de existenţă ai concursului – la Apuseni Ultra Race 170km. Împreună în echipa Rupicapra boys am obţinut locul 1 la ştafetă la Mureş 24h.

”Rupicapra” / Google Photos

Probabil şi de aceea am fost votat sportivul anului al echipei RupiCapra. Nu pot decât să mă bucur, e o onoare pentru mine şi ştiu că voturile au vrut să fie de încurajare, nu s-au referit strict la valoarea mea sportivă. Mulţumesc! Felicitări celorlalţi premianţi – de la sportiva anului, la voluntarii anului, la cei implicaţi în latura socială a clubului! Cel mai mult contează că suntem ca o echipă, că oricare dintre nominalizaţi putea fi în locul premianţilor. Ca să fac o paralelă, la Vocea României anul acesta mi-a părut rău că finaliştii, toţi patru, n-au putut fi cu toţii locul 1. Foarte buni, în orice caz a fost un echilibru între ei, Jasmina de exemplu şi Elena au tot crescut astfel încât din outsidere chiar au ajuns să facă discutabilă supremaţia lui Dragoş, lupta lui părând iniţial să fie doar cu Andy. Şi ştiţi de fapt cine are şansele cele mai mari să ajungă cântăreaţă cunoscută şi m-a impresionat cu felul ei de a fi? Mi-au plăcut şi cuvintele ei spuse când a fost eliminată în semifinale, foarte mature şi respectuoase pentru vârsta ei de 16 ani. Poate unii dintre voi vor râde… Adriana Simionescu, fiica lui Adi Minune! A trecut prin schimbări majore inclusiv de vestimentaţie de-a lungul etapelor, de la un stil etnic la altul. Ştie că nu e de ajuns doar talentul şi ai ei ştiu şi mai bine. Cum spuneau juraţii, premiul final e mare dar contează ce faci după aceea, pentru a fi un artist de succes contează să atragi publicul. Pentru noi, de la RupiCapra, contează să facem ce facem cu plăcere şi în anii următori. Cursa pentru sportivul anului nu trebuie să fie ca finalul unui “sprint”, cum spun “corporatiştii”, ci să fie pentru o viaţă.

Top

2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
După Maraton Piatra Craiului am cam evitat concursurile, am alergat prin Făgetul … meu mai mult gândind şi observând decât în viteză. Şi am trecut astfel puţin şi în regim de orientare. În sfârşit mi-am făcut timp să văd ce-i cu reperele de orientare de pe unii copaci şi mi-am adus aminte că pe unul din site-urile de orientare sunt trecute aceste repere fixe pentru antrenament, existând şi diverse trasee de dificultate diferită (zona Dumbrava, aproape de Roata).
Dacă nu eşti pe grabă vezi mult mai multe. Mai mereu văd căprioare, de câteva ori vulpi şi iepuri, iepuri aşa de mari şi frumoşi că mă şi mir că-i atacă vulpile, nu sunt “construiţi” să fie animale de pradă. Cum treceam pe una din potecile vechi din “Râtul Popii”, prin pădure tânără plină de lăstarişuri, am auzit un zgomot, abia am apucat să văd o umbră neagră, dar mi-am dat seama ce e după mirosul înţepător şi pătrunzător: un porc mistreţ. Cum se spune, pădurea e vie şi la “botul” Clujului, mai ales dacă mergi mai altfel nu există să nu întâlneşti măcar o veveriţă, să stârneşti vreo potârniche, un fazan sau altă pasăre mai deosebită.

”Orientare_antrenament” / Google Photos

”Podium_Cupa_Moşului-mulţumesc_pentru_poză” / Google Photos

Mai întâi am participat la Cupa Vinci – 24 noiembrie – la orientare din Hoia. Cum încă nu apucasem să-mi rememorez şi să antrenez puţinul ce-l ştiu, am dat chix. Adică am pierdut timpul în căutarea unui reper găsit până la urmă într-un trunchi retezat de copac, apoi din dorinţa de a recupera am alergat prea repede faţă de capacitatea mea de înţelegere a traseului şi am pierdut şi mai mult timp, apoi am auzit că începe premierea, eram deja la al doilea reper la care nu mai găsisem decât … fulgii de hârtie, dovadă că deja se strângeau şi m-am retras cuminte la finish, cu “mp” adică missing points. Până la urmă acest “mp” m-a ajutat, în săptămânile următoare am început să exersez orientarea pe traseele acelea fixe.

A venit apoi Cupa Moşului la orientare din 7 decembrie, practic în zona Dumbrava – Făget unde m-am antrenat. Am mers foarte bine pentru mine şi am terminat pe locul 3 la categoria M50-55. Sub o oră am făcut la concursul de medie distanţă. Şi e prima dată când am obţinut un podium la orientare la categorie. Pentru cine nu ştie, la categorii e concurenţa mai puternică şi e lupta mai aprigă, nu la Open sau Open Tehnic. În general orientariştii sunt mândri şi nu se bagă în Open şi Open Tehnic (un fel de regulă nescrisă şi fac chiar invers – cine se simte în formă şi vrea provocări mai mari schimbă categoria cu una mai grea, adică mai “tânără” şi luptă pentru podium acolo), considerate probe unde intră începătorii sau cei mai fără experienţă, traseele fiind şi mai uşoare ca dificultate tehnică şi fizică. Practic am concurat cu orientarişti cu experienţă, noroc că au fost puţini, iar singurul meu avantaj putea fi cel mult pe partea fizică.

Top

3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.
Închei cu Cluj EcoTrail ultra 50km, un concurs în zona estică – sud-estică a Clujului, o zonă populată, veşnic în construcţie şi mai puţin folosită, chiar evitată la concursurile de MTB şi alergare de lângă Cluj: colonia Sopor – pădurea Tufele Roşii – dealul Sângelui – pădurea Gheorghieni cu pârtia de schi – dealul Răşina – Borhanci – Feleacu – livada Palacsai.

”Ecotrail_recunoaştere_traseu” / Google Photos

Am fost în recunoaştere traseu, mai întâi cu MTB-ul pe primii 30km şi apoi, în altă zi, alergare pe ultimii 20km, plecând de fiecare dată din Mănăştur, adică din colţul opus al Clujului. Ştiam că sunt multe bucle, e o zonă greu de marcat şi plină de provocări organizatorice, iar fără marcaj consistent şi mulţi voluntari pe traseu era greu să alergi corect fără track încărcat pe un dispozitiv gps. Am recomandat şi recomand şi acum traseul ca bază de inspiraţie alergătorilor din zona Sopor – cartier Gheorgheni, Borhanci pentru că trece prin locuri mai puţin umblate, noi pentru mulţi şi sigur e mai puţin plictistor decât veşnicele drumuri prin livadă.

Vremea a fost frumoasă, chiar bună pentru alergat, spre deosebire de anul trecut. Totul a decurs cu bine până în momentul când “la vaci” – cum spun eu, că veşnic pe acolo pasc nişte vaci, pe la km30, majoritatea alergătorilor din faţa mea au scurtat o buclă. Şi de aici vin observaţiile mele, punctual, şi sper ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Nu e prima dată când se mai greşeşte un traseu, dar… acum sunt nişte particularităţi, sunt prea evidente erorile. În lumea alergătorilor suntem numai noi, organizatorii, voluntarii, apoi sponsorii etc. E o lume mică, mai uşor controlabilă şi nu putem pune vina pe politicieni şi alţii ca în viaţa de zi cu zi. Suntem noi cu noi şi putem să ne creăm lumea alergării mai aproape de cea dorită, de ideal.

”Ecotrail-La_vaci-recunoaştere_traseu” / Google Photos

1.Au fost anunţate puncte de control ascunse, tocmai pentru ca lumea să nu aibă tentaţia să scurteze traseul. Erau multe locuri unde puteai scurta, voit sau nu. La bucla scurtată a existat PC “ascuns”, adică nelocalizat pe hartă.

2. Decizia organizatorilor cu privire la alergătorii care au greşit traseul: nu s-a schimbat nimic în clasament, mai ales în primele zece locuri care erau premiate, deşi organizatorii au ştiut de problemă, au ştiut de la omul de la acel PC cine a trecut pe acolo. Au considerat că se bulversează clasamentul şi probabil a contat faptul că fiind marcarea deficitară alergătorii vizaţi puteau să replice că n-au văzut schimbarea de direcţie şi nu e vina lor.

3. Ca urmare se pot trage două concluzii: omul de la acel punct de control a fost inutil, putea fi folosit în altă parte, şi că din toată istoria aceasta au avut de pierdut doar cei care au parcurs corect traseul, restul – alergătorii care au greşit şi organizatorii n-au fost afectaţi cu nimic. Tocmai acest lucru m-a făcut să scriu.

4. Nu am fost consultat nici eu, nici Adrian Costea, cu privire la decizie. În mod sigur dacă eram întrebaţi, date fiind circumstanţele, nu eram pentru descalificare sau altă măsură dură, dar eram pentru penalizare în timp. Nu era greu de văzut cam în cât timp s-a parcurs acea buclă. Eu de exemplu am parcurs-o în 10 minute.

”Un_print-screen_de_pe_Strava_flyby” / Google Photos

5. Conform clasamentului nemodificat, diferenţa dintre locul 3 (4h18min) şi locul 15 (al meu, 4h36min) era de 18 minute, deci acele 10 minute contau, intram probabil în primii 10 alergători. Adrian Costea era pe locul 3 la acel km30, iar apoi a ieşit din top ten şi nu a reuşit să ajungă decât pe locul 7 la final (4h25min).

6. La acel km30 eu vedeam în faţa mea vreo 5 alergători, 3 dintre ei se vedea că sunt dezorientaţi. Am strigat la toţi să vină pe unde merg eu. Unul sau doi sigur au venit după mine, dar nu cred că toţi. Eram la acel moment cu Adrian Cosma care a încheiat pe locul 22.

7. Din ce ştiu eu, la acel PC din primii 15 alergători au trecut doar primii doi – Cătălin Şorecău şi Ianco Slovak, apoi locul 3 în acel moment – Adrian Costea şi eu. Conform Strava, unde se vede eroarea, primii doi nu au fost afectaţi, ei fiind alergători din altă clasă ca noi, restul.

8. Strava spune multe, dacă te uiţi cu răbdare. După locul 18, niciun alergător n-a mai luat-o greşit pe acolo. Din acel moment eu am alergat singur 18km, doar în ultimii 2km reuşind să ajung din urmă 3 alergători. Şi eu l-am anunţat pe omul de la acel PC că se pare că e o problemă de marcare şi e posibil să se fi luat măsuri.

9. Strava spune că alergătorii care au greşit traseul n-au mai greşit practic nicăieri în altă parte, nici înainte, nici după aceea. Fără track încărcat pe ceas nu puteai să nu greşeşti, părerea mea e că traseul nu putea fi parcurs corect fără să ai track încărcat, iar dacă înainte ai fost la recunoaşteri traseu acest lucru te putea ajuta, dar trebuia să ai talent de orientarist să nu greşeşti.

10. Strava spune că din primii 15-18 alergători doar unul avea ceas mai dummy (fără posibilitatea de încărcare track – Forerunner 230), unul nu şi-a pus înregistrarea (nu are cont, e mai discret, îl cunosc), unul avea Polar mai deştept (Costea), în rest toţi aveau ceasuri deştepte, unele chiar ultimul răcnet (adică doi doar Fenix 3 “obsolete”, restul 935 – ca mine, 945, Fenix 5, 5X etc). Toţi ştim că dacă te abaţi de la traseul încărcat pe ceas cu peste 20m acesta te avertizează, n-ai cum să nu-ţi dai seama. Da, se poate ca nu toţi alergătorii să fi avut trackul încărcat pe ceas, dar câţiva tot l-au avut, că altfel se rătăceau în numeroase alte locuri. Traseul de ultra se intersecta cu restul traseelor, unele porţiuni trebuia să le parcurgi în sens invers faţă de alergătorii de la cursele scurte.

”Ecotrail_cu_Adi_Cosma,_pe_la_km15” / Google Photos

”Ecotrail_la_km33,_după_acea_buclă” / Google Photos

Mulţumesc pentru poze
Cam atât am avut de spus. Să fie scris pe răboj, să nu se poată spune ca în replicile celebre (pentru cei mai în vârstă): “Nu ştim, pe onoarea mea că nu ştim! D-asta l-am trimis pe Patraulea ca să se sesizeze miliţia şi să ne spună miliţia ce ne-a pus nouă acolo.” Ştiu, a fost 1 Decembrie, ziua Marii Uniri.

Şi acum vine cu paşi grăbiţi sfârşitul de an. “Sărbători Fericite!” “La mulţi ani!”

Top

Walking Month – “Unim cele două Românii” – în echipa “Veze family” și concursul meu “Cartea Anatomia Alergării”

Alte concursuri, Cartea Anatomia Alergării, Cartea Anatomia Alergării, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month No Responses »

Oct 182019

Walking Month e la a cincea ediție și eu am participat la fiecare dintre ele.
La precedentele patru, invariabil am ajuns într-o formă sau alta pe podium (cu echipa, individual), cu toate că în unele ediții nu mi-am propus de la început acest lucru și mi-am găsit motivația pe parcurs. De fiecare dată mi-am repetat că scopul principal al evenimentului nu este competiția, ci fapta caritabilă, că spiritul competiției constă în schimbarea unor obiceiuri (pe o perioadă) cu unele mai sănătoase, că orice exagerare nu e bună nici în sport pentru un om obișnuit. Dar…

Anul acesta mi-am propus să fac echipă cu ai mei, să fim echipa-familie. Să încerc să fim împreună mai mult timp, făcând pași împreună din când în când. Să văd cum și cât se implică fiecare într-o echipă. Ceva sper să le rămână amintire. De la început, așadar, scopul principal nu a fost competiția, cel puțin la echipe. Ai mei sunt foarte ocupați cu școala, cu serviciul, mai au și activități suplimentare, e foarte greu să meargă afară doar să facă pași. Și îmi închipui că multă lume de la concurs e în aceeași situație, încearcă să facă mișcare în timp ce trec de la o activitate la alta.

La începutul evenimentului Walking Month mi-a venit ideea să fac un concurs, să ofer o carte premiu la unul dintre cei care participă la sondajele mele săptămânale. Eu urma să prezint situația pașilor echipei “Veze family”, iar cine dorea putea să voteze că a făcut mai mulți pași ca echipa mea sau mai puțini. La momentul actual concursul meu s-a încheiat, competiția Walking Month de asemenea. Nu s-au anunțat rezultatele oficiale, eu sper să fiu în primii zece la individual, iar cu echipa între primele 40. Am început să scriu acum despre Walking Month ca să pot finaliza concursul meu, care se încheie cu o tombolă.

Concursul meu “Cartea Anatomia alergării” s-a desfășurat în paralel și în legătură cu Walking Month și am oferit premiu cartea Anatomia alergării scrisă de Joe Puleo și Patrick Milroy.
Am dorit să rămână câștigătorul cu ceva util. Ce am scris despre carte și despre regulament pe facebook prezint mai jos.

Pentru mobilizare, pentru ca “luna Walking Month” să fie mai deosebită – vedeți clipul Try something new for 30 days – Matt Cutts – Ted-Ed – am o întrebare pentru cine vrea să răspundă, nu numai de fun. Am creat pe Facebook pagina Veze (@unpicdetimpliber) ca să pot crea sondajele.
Și acum întrebarea… Aveți mai mulţi paşi cu echipa voastră sau mai puţini, comparativ cu echipa “Veze family”, la sfârșitul celei de-a X-a săptămâni?

În prima săptămână 16sep (luni) – 22sep (duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut 569.208 pași, media 81.315 pasi/zi/echipa sau media 20.328 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a doua săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 29sep(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 1.004.965 pași, media 71.783 pasi/zi/echipa sau media 17.945 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a treia săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 06oct(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 1.548.495 pași, media 73.737 pasi/zi/echipa sau media 18.434 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a patra săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 13oct(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 2.112.887 pași, media 75.460 pasi/zi/echipa sau media 18.865 pasi/zi/persoana.

Așa am prezentat situația după fiecare săptămână Walking Month.

În ultimele două zile am făcut enorm de mulți pași, am să prezint situația la sfârșitul articolului. Conform clasamentului intermediar neoficial publicat de organizatori, la sfârșitul săptămânii cu numărul 2 am fost pe locul 41 din peste 700 echipe participante. Poziția 41 în clasament în acel moment, cu toate că numărul de pași pe persoană nu e spectaculos, e o dovadă clară că participanților le este foarte greu să se desprindă de munca lor de fiecare zi. Pentru mine e și mai îngrijorător, copiii mei care sunt elevi nu-și fac vreme pentru “afară”, ar trebui să fie foarte organizați pentru asta.

Regulamentul concursului.
Toți care participă la sondaje în cele 4 săptămâni vor fi înscriși la tombolă (random.org sau ceva asemănător – am ales până la urmă, în urma unor reviewuri tragerilasorti.ro) cu șanse mai mari dacă votează la mai multe sondaje.
De exemplu cineva care a votat de 3 ori în sondaje are șanse triple față de cineva care a participat la sondaje o singură dată. Tombola va avea loc după încheierea votării după săptămâna 4.

Despre carte.
Știu că poate părea la unii o carte din ciclul cărților “… for dummies”, dar mie mi se pare practică.
Pentru un om care n-a făcut sport de performanță, care n-a fost îndrumat de antrenori, mai mult ca sigur că exercițiile acestea explicate cu desene ajută.
Mai spun doar un lucru: cartea mi-a dat confirmarea că ceea ce făceam era corect și în mod sigur anul acesta unul din motivele (mai sunt vreo 2 sau 3) că mi-a mers mai bine ca altădată la concursuri a fost faptul că am făcut mai multe exerciții fizice la partea de mijloc și superioară a corpului. Nu arăt ca Schwarzenegger, dar nici nu asta era intenția. Am făcut doar exerciții câteva minute, dar zilnic. Și așa simțeam că crăp de plictiseală, ceva de genul cum stăteam la coadă la pâine pe vremea împușcatului. Și sper că n-am părut cam ageamiu la sală, doar am executat ce am văzut în pozele din carte.

Va urma tragerea la sorți, publicând înregistrarea pe youtube și pe acest blog pentru ca să fie totul limpede. Voi face teste pentru ca tragerea la sorți să fie live pe Facebook pe pagina Veze (@unpicdetimpliber) și apoi să o pot publica pe youtube. Aș vrea să fac înregistrarea cu mobilul, stil “mojo”, nu doar “capture screen”. Astfel voi putea filma și ora extragerii câștigătorului.

Anunț de pe acum – tragerea la sorți va fi duminică la ora 20. Sunt 30 de participanți, cu 48 de șanse (unii au votat la mai multe sondaje). Fiind sub 100 șanse, tragerea la sorți e gratuită pe tragerilasorti.ro .
Vă mulțumesc pentru implicare! 🙂

Cum a fost la Walking Month pentru mine.
Pe lângă concursul meu “Cartea Anatomia alergării” m-am ocupat și cu … alergatul și mersul. Am avut două concursuri importante în această perioadă, Apuseni Ultra Race și Maraton Piatra Craiului. Am scris despre ele, mi-e și acum greu să mă gândesc… dar la pași au influențat puternic situația mea.
Așa cum am spus în primele rânduri scrise, în ultima săptămână tot n-am putut să stau deoparte de evenimentul Walking Month – partea competițională. Am mai stat de vorbă cu prietenii și mi-am găsit motivația să ajung în primii 10 la individual. Sper că am reușit. În ultimele două zile mi-am luat liber și am alergat și mers luni de la 7 dimineața la ora 24, iar marți de la 5 la 23. Am și pus 7 alergări de vreo 10km pe Strava luni, dar apoi am renunțat să mai alerg așa distanțe mari, am preferat alternanța alergare – mers.
Începusem ziua de luni cu papuci de antrenament de trail, am simțit ceva dureri la un genunchi după vreo 10 ore, i-am schimbat cu alții – tot mai rău, și am ajuns la cei pe care-i folosesc la competițiile de ultra – Hoka Speedgoat 3. A fost mai bine, dar am renunțat la alergările consistente, iar marți mi-am mutat “cartierul” de alergare “aiurea prin oraș” la Baza Sportivă nouă din Gheorgheni, unde este pistă de alergare foarte bună și totul a mers șnur.

Situația finală a echipei și a mea la concursul Walking Month (nu și pozițiile, că nu sunt anunțate oficial): La sfârșitul concursului, deci perioada 16sep(luni) – 15oct(30 zile) echipa Veze family a făcut 2.454.297 pași, media 81809.9 pași/zi/echipa sau media 20452 pasi/zi/persoana. Eu am facut cîte 130k pași în fiecare din ultimele 2 zile. Numărul meu total de pași a fost 1.559.653, adică 63,5% din totalul echipei.

Update 1: Andreea Streșină a câștigat cartea. Felicitări, să-ți fie de folos! Rezultatul figurează și pe tragerilasorti.ro pentru 30 de zile. Pe facebook am pus clipurile cu tragerea la sorti, unul live si celălalt “capture screen” editat, cu sunet adăugat.

Update 2: Echipa “Veze family” a încheiat pe locul 24 din aproape 700 echipe. La individual nu știu unde m-am clasat, dar sper că în primii 10, mai precis pe locul 8.

Update 3 (24 oct): La individual chiar am fost locul 8. Voi atașa print screenul.

Atașez câteva poze semnificative.

”clasament_final_echipe_prima_pagină” / Google Photos

”clasament_final_individual_Lau” / Google Photos

”cartea_premiu” / Google Photos

”lac_1_Gheorgheni” / Google Photos

”Baza_Sportiva_Gheorgheni” / Google Photos

”aplicatia_Garmin_Vivofit_junior” / Google Photos

”final_sapt_1” / Google Photos

”final_sapt_2” / Google Photos

”final_sapt_3” / Google Photos

”final_sapt_4” / Google Photos

”Veze_family_situatia_finala” / Google Photos

”un_sondaj” / Google Photos

”tabel_participanti” / Google Photos

”tabel_participanti_ordonat” / Google Photos

”pasii_mei_pe_zile” / Google Photos

”situatia_personala_la_final” / Google Photos

Făget Winter Race 2019

Alergare, Cluj, Cluj-Napoca, Faget Winter Race, Localitati si zone 1 Response »

Feb 262019

Şi a fost primul meu concurs din 2019 – Făget Winter Race – 12 ianuarie.

Anul acesta chiar a fost o iarnă frumoasă, cu multă zăpadă, cum mai ţin minte că era în copilărie. Atâta că acum am altă vârstă, nu-mi dă vacanţă nimeni şi se mai ivesc diverse obligaţii. Abia am reuşit să ies cu schiurile la schi clasic la Băişoara cu băiatul şi la schi de tură, singur, hai-hui prin Făget. Sigur, a fost o ocazie unică să schiez în zăpadă mare la câţiva paşi de casă, dar şi să ma pregătesc pentru o tură mai serioasă cu prieteni în Cindrel. A, n-am mai reuşit să merg acolo, dar acesta e un amănunt.

Revenind, din toate planurile mele pe ianuarie şi februarie (care deja e pe trecute), a rămas bifat doar Făget Winter Race. Nu-mi pare rău, n-am stat degeaba, cât am avut timp am făcut bike indoor, treadmill şi puţin înot. O combinaţie acasă – săli de fitness (cu 7card) cu un element comun, aplicaţia Zwift care e acum la modă şi chiar e ceva mai deosebită şi interactivă. Cât m-a ţine obiceiul, nu ştiu, planul iniţial e până trece iarna. Care nu mai trece…

Aşa m-am hotărât abia acum să-mi trec pe răboj doar FWR, după disperarea că avalanşa de concursuri de iarnă nu a mai venit: de exemplu Parângul Night Challenge, Cupa Călimani la schi de tură, tot schi de tură – concurs la Vlădeasa mai ales pentru salvamontişti – printre organizatori şi Joe şi, nu în cele din urmă, Cupa Vlădeasa la schi de tură şi alergare – concurs organizat de prietenul meu Cozmin.

Cum a fost Făget Winter Race? Zăpadă multă! O cursă rapidă, de semimaraton, în care ca de obicei mi-am dat sufletul şi abia la sfârşit am mai recuperat din timpul pierdut la început, când cei din jur au pur şi simplu altă viteză ca mine.
M-am chinuit efectiv să-l ajung pe Aurelian Cotuna, pe când am ajuns în spatele lui am luat-o greşit cam 1 minut, suficient ca să rupem contactul de cei din faţă. Apoi m-am străduit să mă ţin de Adi Cosma, cu care practic am alergat mai toată cursa. Pe ultimii 3-4 kilometri am reuşit să mă încadrez într-un grup din faţă, din care pot spune că făceau parte şi Sove şi Ştefan Sălăgean … pe care însă nu i-am văzut decât la finish.
Am fost mulţumit, a fost fain, am încheiat pe locul 16 la general (Ingrid evident a fost mai rapidă) – timp 2h12min50sec.
La categoria de vârstă 45-54 fost pe podium, pe locul 3.

Să nu zic totuşi că n-am mai făcut nimic între timp: am fost voluntar pe traseu la Făget Winter Trail, organizat de Runners şi Rupicapra. Da, acum sunt membru şi la clubul Rupicapra, şi mă bucur că am alături oameni faini şi sportivi cu care de altfel am şi alergat în concursuri, inclusiv în echipă. A fost o adeziune firească, sper să-i pot ajuta puţin şi eu în proiectele lor.

La bună vedere pe coclauri!

Cupa Moșului la orientare

Cluj, Cluj-Napoca, Cupa Berii orientare, Cupa Mosului Orientare, Faget Cluj, Localitati si zone, Orientare No Responses »

Dec 092018

Cupa Moșului – am pus această poză cu prietenul Kurta Aladar pentru că merită

Pe o vreme plângăcioasă am participat la Cupa Mosului – concurs de orientare unde în centrul atenției au fost copiii.

De data aceasta chiar a fost ultimul concurs de orientare din acest an, asta apropo de Cupa Berii la orientare. Cupa Berii este evenimentul care marchează sfârşitul de an la orientare, e un concurs de tradiţie … locală. Fireşte, nimeni nu se aşteaptă ca sfârşitul de an de orientare, … cel real, să fie chiar cel dat cu precizie matematică de Cupa Berii. Să revenim…

Înainte de start am făcut o scurtă alergare cu prietenii în cadrul evenimentului Alergăm pentru Gizi . Să fie sănătate și totul să se încheie cu bine!

După proba mea de orientare cu 5,6km parcurși în 55min – locul 7 la categorie – (în specificații traseul categoriei M45 “la optim” era de 3,5km cu 130m diferență de nivel), am participat împreună cu Cristian Manea la un eveniment personal intitulat ad-hoc – “În căutarea lui Bugja Andrea” . Evident că ne-am luat cu poveștile, dar am și demarcat ceva ca sa avem scuze. Andrea sosise între timp.

Mulțumim pentru organizare, a fost fain ca de obicei.

48058879_10217114862768739_3092609416441102336_o_10217114862728738.jpg

47684942_10217114861448706_1304746867648626688_o_10217114861328703.jpg

48168948_10217114862928743_8608930802853478400_o_10217114862848741.jpg

48264346_10217114861608710_3513876005154455552_o_10217114861528708.jpg

48370636_10217114862688737_594126481072848896_o_10217114862568734.jpg

48255898_10217114863688762_760589981717626880_o_10217114863488757.jpg

Walking Month 2018 – “pășim pentru campioni”

Alte concursuri, Cluj, Cluj-Napoca, Localitati si zone, Walking Month No Responses »

Nov 102018

Walking Month – pășim pentru campioni

Ca în fiecare an, am participat şi acum în echipajul clasic “UltraRunners” la Walking Month – ediţia a IV-a. Componenţa noastră a fost deci Andrei Sovereşan, Ianko Slovak, Antoniu Radoni şi subsemnatul. Acum organizatorii (şi implicit concurenţii) au ales să sprijine prin acest eveniment caritabil Centrul Lamont. Până să scriu eu acum, Jocurile Paralimpice s-au şi desfăşurat şi sportivii noştri au obţinut rezultate frumoase. Mă bucur că fost şi noi o părticică din acest angrenaj. Pozele de mai jos sunt mai elocvente decât cuvintele mele.

New photo by Laurentiu Vezentan / Google Photos

O parte din sportivii paralimpici prezenţi la premierea noastră şi obiectivul Walking Month din acest an

Cum a fost pentru noi partea competiţională? Fără să insist prea mult, practic am ţinut cont de câteva linii directoare, cu observaţiile de rigoare:
1. Nu avem un obiectiv stabilit, fiecare face efort şi implicit paşi câţi vrea.
Observaţia este că ştim din experienţa anilor trecuţi că în timpul concursului, oricât de nepăsători încercăm să fim, n-o să reuşim să rămânem detaşaţi, cel puţin o parte dintre noi. Suntem genul competitiv, nu are sens să ne amăgim. Ca urmare n-am mai făcut ca anul trecut, să am zile întregi cu câteva sute de paşi, uneori să uit să port ceasul. M-am străduit să fiu mai constant de la început, cu o limită minimă de 35.000 paşi/zi. Limita mi-am stabilit-o pe baza experienţei din anii trecuţi şi a fost doar în cazul meu, coechipierii mei făceau paşi “la liber”, cum am stabilit.
2. Avem idee despre componenţa echipelor concurente cel puţin despre cele care e probabil să ajungă la vârf. Personal, nu credeam să apară mari surprize, chiar dacă numărul de concurenţi a crescut şi evenimentul s-a extins. Aşa că tot la vechii mei prieteni şi adversari de moment am apelat ca să ne … tachinăm reciproc, dar constructiv.
3. În cursul lunii ştiam că vom participa la concursuri de alergare importante, iar faptul că ultima zi Walking Month e duminică ne avantaja. Chiar dacă intrăm mai lent în competiţie, vom avea salturi mari din când în când. Pentru mine de exemplu situaţia a stat în felul următor: am fost voluntar la Apuseni Ultra Race 170km, ca închizător pe traseul Arieşeni – Răchiţele, care trecea prin Padiş şi Vlădeasa – aproximativ 100km; am participat la Pirin Ultra 161km în Bulgaria. Concursul cu start-finish-ul în staţiunea de schi Bansko a avut loc chiar în ultimul weekend Walking Month, eu am încheiat sâmbătă, iar duminică am făcut o excursie cât un maraton pe vârfurile mai importante din Pirin – Vihren şi Kutelo.
4. Trecem când e cazul la categoria profesionişti, fără să ne punem multe întrebări. Walking Month şi în acest an a avut regula ca dacă o echipă în 3 zile consecutive depăşeşte 100.000 de paşi trece automat la profesionişti.
Anul trecut puţine echipe au fost la profesionişti, noi ne-am străduit să rămânem la amatori (atunci am încheiat pe locul 1 la amatori). Acum chiar din prima săptămână am devenit “profesionişti”, nu cred să fi trecut 5 zile. Aşa s-a întâmplat… Logica era că, şi fără să ne facem planuri mari de la început (cu atât mai mult), măcar să nu ne reducem posibilitatea de a ajunge la vârf prin limitarea numărului de paşi când chiar puteam face mulţi. Astfel, speram că vom reuşi să ţinem pasul cu echipele bune, dar care sunt … nehotărâte.
Am prevăzut că majoritatea echipelor îşi vor rezerva dreptul de a trece “când vor ele” la profesionişti şi am sperat că vor lua decizia cât mai târziu, în ultima săptămână. Eu le-am spus “nehotărâţii”, şi cred că multe echipe puteau să fie în faţa noastră dacă nu erau “cu picioarele în două luntri”.

Rezultatul nostru: locul 1 la Profesionişti, Andrei a fost locul 2 la individual şi eu locul 3. Doar 11 echipe la Profesionişti! 580 echipe la Amatori, cu o concurenţă acerbă! Pozele de mai jos sunt edificatoare. Noi am fost pe locul 2 la general, echipa de Amatori FightyCrown a fost cu 499.163 paşi în faţa noastră. Le mulţumim că au rămas la Amatori, toată stima pentru efort. Locul 1 la individual a fost Livia Szigyarto, o mare ambiţioasă. Felicitări, Andrei n-a fost mult în spatele ei.

New photo by Laurentiu Vezentan / Google Photos

Pun mai jos şi situaţia mea la individual:

New photo by Laurentiu Vezentan / Google Photos

Mulţumesc mult coechipierilor pentru cooperarea la această ediţie! De anul viitor voi încerca să mă implic în alt mod la Walking Month. E un concurs caritabil care şi-a arătat beneficiile în comunitate şi sigur va fi sprijinit de noi să continue. Succes organizatorilor şi felicitări participanţilor pentru implicare!

În timpul premierii am fost intervievat de colegii mei de la Ştiri, câteva cuvinte apar şi în clipul de mai jos.

O descriere mai de ansamblu a ceea ce a însemnat Walking Month în acest an poate fi văzută în emisiunea “Actual Regional” de pe TVR Cluj, difuzată în 16 octombrie, unde a fost invitat Doru Şupeală – coordonatorul proiectului Walking Month.

Triatlon Cluj 2018

Cluj, Lacul Tarnita, Localitati si zone, Triatlon, Triatlon Tarnita No Responses »

Jul 302018

Îmbarcarea – Triatlon Cluj

În sfârşit un triatlon anul acesta! După atâta alergare simţeam nevoia unei evadări. La Tarniţa apa e foarte bună pentru înot dacă ai costum de neopren, se poate însă şi cu costum clasic. M-am înscris la Triatlon Cluj destul de târziu, la limită înainte de epuizarea locurilor disponibile.

E a treia participare a mea, cu o pauză anul trecut, fără să pun la socoteală prima ediţie la care s-a înotat în lacul format la barajul Floreşti. Atunci, în 2014, a fost apa foarte rece, cei care au considerat că e prea mare disconfort (inclusiv eu) nu au înotat şi au aşteptat pe margine până ultimul înotător a ieşit din apă ca să poată continua cu proba de bike. Era cineva care abia de câteva luni învăţase să înoate, aşa că încurajările noastre n-au părut să aibă vreun efect. 🙂 Urmarea a fost că triatlonul de la Cluj a fost mutat la Tarniţa, unde şi dealurile din jur permiteau un traseu de MTB mai deosebit, şi aşa a rămas până acum.
Pentru că anul acesta nu m-am antrenat deloc la înot n-am fost atât de imprudent să mă înscriu şi la Traversarea Tarniţei, realitatea mi-a dat dreptate – la cât de lent am fost nu cred că mă încadram în timpii limită.

Şi a venit ziua startului. Sâmbătă la Cluj turna cu găleata la ora 7 dimineaţa şi, în timp ce mă pregăteam, nu m-am putut abţine şi am căutat pe FB evenimentul, să văd dacă organizatorii nu anulează concursul. Nu era atât problema cu înotul, cât cu traseul de bike care şi-n mod normal nu e uscat. La Tarniţa e un microclimat, iar rezultatul e că plouă des. Nicio ştire de ultimă oră însă, s-a oprit şi ploaia şi m-am prezentat la coada lacului.

Mulţi prieteni, cunoscuţi, cu mulţi dintre ei nu m-am întâlnit în ultima vreme, fiind angrenat în alergare pe distanţe lungi. Aşa că, printre multe salutări, am început să-mi pun lucrurile în ordine, mai grijuliu ca de obicei, unele amănunte uitându-le.

A fost fain, abia am aşteptat să intru în apă, să închei cu proba de înot. Ca să mă exprim mai exact, să scap de proba de înot. N-a fost greu, dar am ieşit printre ultimii din apă. Unde sunt vremurile acelea când 39min la 1500m nu erau chiar de … top 5 de la coadă? 🙂 Nici nu m-am uitat în spate, n-avea rost. În fond la standurile de biciclete era cam pustiu, n-a fost greu să-mi văd MTB-ul. Am mai pierdut 5 minute şi la T1, că nici cu echiparea nu am fost rapid.

Urma însă proba de MTB unde eram sigur că voi recupera mult faţă de triatloniştii obişnuiţi, pentru că traseul era mai greu ca de obicei în urma ploilor. M-am înarmat cu răbdare, cu atenţie la momentul şi locul depăşirilor. Asta e, eu mi-am creat problemele cu înotul meu performant. M-am simţit excelent pe traseu, cu atâtea noroaie şi bălţi. Acasă mi-am spălat de câteva ori tricoul şi apoi l-am pus în maşina de spălat, nu cred să mai arate însă ca înainte. Pe coborârea în valea Someşului Cald m-a prins ca şi pe alţii o răpăială puternică, a trebuit să încetinesc puţin, se formaseră pâraie şi trebuia să am grijă pe unde trec, să evit locurile cu posibile obstacole ascunse. 1h43min mi-a luat proba, m-au încurajat şi organizatorii, recuperasem multe poziţii şi urma proba de alergare unde trebuia să fiu chiar mai bun.

La alergare însă nu eram antrenat pentru viteză şi asta s-a simţit. Pulsul tot pe la 160bpm a fost, dar cred că 30bpm au fost doar agitaţie browniană. Am mai recuperat puţine poziţii, în fond deja ajunsesem în preajma concurenţilor mai puternici. 45min pentru 9km a fost timpul meu, n-a fost rău, alergarea ca şi MTB-ul au fost off-road cu diferenţă de nivel.

Cu timpul de 3h13min46sec m-am clasat pe locul 24 la general şi 1 la categorie. Rachetele însă au fost departe, primul timp a fost de 2h29min.

Triatlonul de la Cluj mi-a retrezit plăcerea concursurilor de triatlon, mai am câteva zile la dispoziţie să mă decid dacă particip şi la Beliş. Apoi urmează UTMB, ţinta mea principală din acest an.

Mulţumesc mult prietenilor, organizatorilor, voluntarilor pentru companie, pentru încurajări. A fost o atmosferă veselă, mai toţi arătam la finish ca după o bătălie în noroi. Mulţumesc pentru poze, sper să ne vedem cât de curând la Beliş!

Get fit with Garmin – obstacole, family şi MTB la Cetăţuia

Cetatuia Cluj, Cluj, Cluj-Napoca, Get fit with Garmin, Get fit with Garmin, Localitati si zone, XCO No Responses »

Jul 022018

Luna iunie din acest an a fost mai deosebită faţă de anii trecuţi. Cresc copiii, brusc sfârşitul de an şcolar devine mai important ca şi cel calendaristic. Deşi eram înscris la maratonul Roşia Montană … mi-am zis că mai sunt ani. Am ales Get fit with Garmin , un concurs “3 în 1”, unde am putut participa cu toată familia… sau cel puţin aşa a fost planul iniţial. În plus m-am bucurat să văd că sunt implicaţi în eveniment prieteni de la CAR Universitar Cluj şi Clujul Pedalează. E fain să existe colaborare între firme şi cluburi, mai ales din acelaşi oraş, nu este prima dată când văd acest lucru – e normal.

Am făcut înscrieri la foc automat la cele trei probe competiţionale (au mai fost ateliere de yoga, body fit şi nutriţie): alergare cu obstacole şi MTB pentru mine, alergare cu obstacole family pentru perechile Tudor şi Diana, Andreea şi cu mine. Nu mă întrebaţi pe ce criterii s-au făcut perechile, nu eu am hotărât, am o vagă impresie că există un algoritm la mijloc – o înţelegere între copii.

M-am bucurat să fiu considerat “ambasador sportiv al probei Family din cadrul Get Fit with Garmin 2018”, am şi scris câteva cuvinte motivaţionale (ok, nu pot să spun doar “câteva”, au mai “plivit” şi ei) – un link .

Desfăşurarea competiţiei

Cumva m-am simţit ca D’Artagnan când a trebuit să confirme că i-a provocat la duel pe cei trei muşchetari … pe rând: particip la toate probele, dacă rezist (fără haştag) de la una la alta. Între timp Andreea a considerat că proba ei de obstacole – Capacitatea – a fost destul de epuizantă şi mi-a dat astfel un răgaz mai mare între alergare şi MTB, pe care l-am petrecut ca spectator la family.

A fost prima oară când am participat la o probă de alergare cu obstacole. Ştiam la ce pot să mă aştept, noroc că acest concurs a fost mai mult de popularizare, de iniţiere. Am avut de făcut două ture în jurul hotelului Belvedere, solicitante fizic, cu urcări şi coborâri bruşte ce includeau trepte. Partea de obstacole a fost reprezentată, în ordine, de o echilibristică pe banci cum vezi în sălile de sport, de sărit printre cauciucuri de maşină, de un topogan cu apă – folie întinsă pe pământ udată cu apă – mai am şi acum urme şi, la sfârşit, am sărit garduri. Primii concurenţi au dispărut rapid din peisaj, că pur şi simplu am uitat de ei. Mi-am adus aminte de ei abia după ce am văzut clasamentul 🙂 . A fost un loc 9 pentru mine, rezonabil.

A urmat deci proba family – o tură pe acelaşi traseu, reprezentanţii familiei mele au rămas doar Tudor şi Diana. Foarte bine a mers Tudor – locul 1 la categoria lui şi 4 la general.

A venit apoi ploaia, numai bine că urma MTB-ul. Traseul însă nu a apucat să se îmbibe prea tare cu apă şi să devină periculos. S-a putut da startul cu o uşoară întârziere. Simpatică şi proba aceasta – 5 ture, dar obstacolele au fost înlăturate şi porţiunea cu topoganul scoasă. M-am simţit bine, iar după ambuteiajul de la început am mers tot mai bine. Din păcate m-a depăşit Vlad Sabău şi am fost nevoit să mă opresc după 4 ture din cele 5, pe când să-l înhaţ pe Călin Drule. 🙂 Parcă mai uşor e fără obstacole, am încheiat pe locul 7, la câteva secunde de Călin.

La final

Dacă tot a fost vorba despre familie şi sport, nu pot să nu menţionez că la MTB şi family a participat şi sora mea. La MTB a fost prima (ar fi trebuit să particip cu ea la 4 Munţi ca acum 2 ani – echipa Vezentanii – dar s-a amânat concursul), iar la family pe locul 3 la categoria celor mici. Bravo lor!
Mulţumesc pentru poze, pentru atmosferă. Mă bucur că am rămas la Cluj. Mulţumesc organizatorilor că m-au ales ambasador la family la acest concurs, sper că nu i-am dezamăgit.

Jun 032018

Între primele mele”keyframe-uri” de anul acesta Istria 100 mile, Salomon UltraTrail Hungary şi Bike 4 Mountains care urmează am continuat să aleg activităţi de timp liber mai deosebite, care mi-au plăcut anii precedenţi, dar pe linia povestită în Un început de an mai neobişnuit – din postură diferită de cea de concurent sau … participare la tură şi nu concurs.

Aşa pot încadra prezenţa la Tura memorială Jókai Mór – MTB şi Maraton Apuseni family.
La tura memorială am participat pentru a doua oară, şi acum tot la MTB şi tot împreună cu prietenul meu Zsolt L. Am considerat că trebuie să fac ceva şi în vederea concursului Bike 4 Mountains având în vedere că mai tot timpul m-am antrenat la alergare.
La Maraton Apuseni, deşi s-a introdus şi proba de ultra care mă tenta, era prea devreme după concursul din Ungaria ca să-mi revin la un nivel normal şi am ales să revin la family după mulţi ani, ultima dată participând ca şi concurent cu copiii în 2013, la a doua ediţie family. În rest, în 2012 am fost organizator (eu am introdus proba family la Maraton Apuseni, aflat la a doua ediţie) şi din 2014 am participat ca şi concurent la proba de maraton.

1. Tura memorială Jókai Mór – MTB – 12 mai
2. Evenimentul Maraton Apuseni family – 26 mai

1.
Tura memorială Jókai Mór – MTB a fost şi în acest an un eveniment gândit pentru toată lumea, de la cei mici la cei mari, de la plimbăreţi sau cicloturişti la cei cu veleităţi sportive şi competitive. Au fost ture organizate pentru tracking/alergare şi pentru MTB cu distanţe şi dificultăţi diferite, de la 10k la 75km.

Multă lume ca de obicei, mulţi copii, o atmosferă faină la care au contribuit foarte mult organizatorii şi voluntarii – mai ales gospodinele voluntare. Aşa a fost şi anul trecut. La turele organizate de EKE nu sunt puncte de alimentare cum sunt eu obişnuit la concursuri, cu izotonic, cu batoane, fructe etc, aici sunt produse de casă, “de la ţară”, în care intră zacusca, dulceţurile, magiunul peste care tronează sute de felii de pâine cu untură şi ceapă. Ca băutură principală e apa, dar cine doreşte mai poate servi ceai. Se poate completa “meniul” oricând cu ce cumperi la magazinele săteşti care sunt deschise sigur cu această ocazie. Marea majoritate participă cu prietenii, în grup, aşa că e un bun prilej de socializare, de distracţie. În glumă am pus şi eu o poză cu “apa de izvor” pe care am luat-o în cursa mea cu Zsolt.

Noi am ales ca şi anul trecut (când ne rătăcisem) tot tura cea mai grea – traseul numit N, pe ruta Cluj – Adrenalin Park – BR – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii – Curmătura – Cheile Borzeştilor – Moldoveneşti – Pietroasa – Piatra Secuiului – Colteşti – Râmetea. Am apreciat că organizatorii au avut grijă să străbată traseele înainte, deşi erau multe variante propuse, iar în cazul Cheilor Borzeştilor au curăţat pe coborâre poteca. Traseul nostru de acum pe Strava…

Pentru că ziua următoare, duminică, trebuia să fiu la serviciu n-am putut să stau mult la Râmetea şi am pornit încetişor spre casă pe un traseu mai uşor şi mai rapid.

Top

2.
Evenimentul Maraton Apuseni family am avut ocazia să-l văd anul acesta mai de aproape şi de asemenea am putut aprecia mai bine munca depusă de colegii de la CAR Universitar în organizarea basecampului. Eu consider că acest maraton a ajuns să fie unul dintre cele mai bine organizate concursuri, nu numai din ţară. Bravo alor noştri, le mulţumesc şi din postura de participant. Sunt oameni care an de an vin ca voluntari la punctele de control, la basecamp, unii sunt “în anonimat”, nu-i ştiu decât prietenii şi organizatorii.

Anul acesta noutăţile mari cu care a venit Maraton Apuseni au fost proba de ultra şi înscrierea probelor de ultra şi maraton la ITRA. E o mare responsabilitate, un mare pas înainte din punct de vedere competiţional. Eu sper că participanţii la ultra au apreciat pozitiv traseul, e posibil să apară îmbunătăţiri de anul viitor, poate legate şi de încadrarea probei la 5 puncte ITRA, nu 4 ca acum. Asta ar însemna lungime mai mare şi diferenţă de nivel crescută. Momentan n-au apărut clasamentele la ITRA, dar nu e motiv de îngrijorare, nici la Salomon Ultra-Trail Hungary încă n-au apărut, deşi s-a desfăşurat cu o săptămână înainte.

Cum mă simt eu legat mai mult de proba family, rândurile următoare se vor adresa acestei probe.
Ca de obicei am fost să marchez traseul cu zile înainte, dar micile panouri cu imagini vesele au fost pregătite şi puse de voluntari. Traseul de family e unul dintre cele mai dificile pentru copii, având 3,2 km şi 150m diferenţă de nivel.

Ce am remarcat în mod deosebit este că proba family, mai precis evenimentul family, nu se limitează acum numai la concursul în sine. Copiii au putut să folosească hamacele, să se caţere pe un panou artificial, să participe la un treasure hunt în păduricea de lângă Skiland, au mai fost şi alte ateliere gândite pentru ei. Andreea mea s-a lăsat pictată şi a fost încurajată să ajute şi ea la pictarea micuţilor, având o înclinare artistică.

Proba family transformată în evenimentul family am putut-o aprecia în transformarea ei pozitivă de-a lungul anilor. Am mai scris şi în 2016 despre evoluţie, mai există şi acum poze şi filmare de la prima ediţie – 2012 când au participat o mână de copii şi părinţi – site-ul de atunci mai există pe platforma blogspot, cum sunt eu ordonat există şi clasamentele 🙂 , se vede creşterea evenimentului, acum participând aproape 300 de familii. Atunci am insistat ca toţi copiii să fie prezenţi pe şi lângă podium, în fond contează mai mult atitudinea, participarea, nu rezultatul. Pun o poză din 2012 cu startul de atunci drept mărturie… Încă nu am poză de la startul de anul acesta, pentru comparaţie.

remember 2012

Copiii mei au participat în fiecare an şi acum s-au bucurat că îi pot însoţi. Cu atât mai fericit am fost eu că le-am fost alături. Nu mă puteam împărţi să fiu cu amândoi deodată, aşa că până sus la Plopiş am alergat cu Tudor (el având o concurenţă mai tare cu băieţii) şi apoi am continuat cu Andreea până la finish. Tudor a încheiat pe locul 5 la general şi tot locul 5 la categorie, iar Andreea pe locul 1 la fete.

Foarte buni alergători sunt copiii, pun şi mult suflet, dau totul. Bravo lor! Traseul meu pe Strava…

Să ne vedem cu bine, pentru mine urmează acum 4 Munţi, unde voi participa în echipă cu sora mea, ca şi acum 2 ani.

Top

Un început de an mai neobișnuit

Activitati, Alergare, Cluj, Cluj-Napoca, Crosul Divelor la Cluj, Cupa Busola de Aur, Cupa Compass, Localitati si zone, Maraton Apuseni, Maratonul International Cluj, Olimpiada de sah pe licee - zona NV, Orientare, Sah, Seminar "Care îți sunt limitele", The Beard Run - crosul treptelor, Un început de an mai neobișnuit 4 Responses »

May 022018

Care iti sunt limitele?

Imediat începe vara și mă uit în urmă la rezultatul unei decizii de-ale mele: două postări în acest an – una despre Activități 2017 și una despre un concurs – Istria 100 mile. După “standardul” anilor trecuți, aș fi fost la cam la a 14 postare despre un concurs (din cele 38 de exemplu din 2017). Parcă adie o schimbare, deși concursurile sunt doar vârful aisbergului și baza încă nu s-a topit. Adică la mișcare pe afară nu s-a modificat mare lucru și am fost la diverse concursuri locale și nu doar în calitate de concurent.
M-am “orientat” mai spre orientare și lucruri nestandard, mai neobișnuite.
Să fac o enumerare cu ceea ce voi aminti pe scurt:

1. Crosul Divelor ca voluntar – 3 martie
2. Beard Run 3 – Crosul treptelor – 17 martie
3. Cupa Compass ed 16 – orientare – 24 martie
4. Olimpiada de șah pe licee – zona NV – neimplicat decât cu gândul 🙂 – 14 aprilie
5. Maraton Internațional Cluj ca voluntar – 15 aprilie
6. Cupa Busola de Aur 2 etape – orientare – 21, 22 aprilie
7. Seminar “Care îți sunt limitele”, alături de Vio și Alin Cârdei – 26 aprilie

Pot spune că fiecare în parte îmi trezește un fel de nostalgie mai copilăroasă, așa că sunt din categoria evenimentelor de care îmi voi aduce aminte mereu și deci au însemnat un plus pentru mine, nelimitat doar la efortul fizic.

1.
Crosul Divelor e mai degrabă un vestitor al primăverii la care băieții nu trebuie să lipsească, ca suporteri și admiratori – evident. Păcat ca sunt așa timizi! 🙂 Am și eu prințesele mele care participă an de an la acest concurs, așa că venirea mea n-a fost ceva ieșit din comun. Că în mod obișnuit sunt pregătit să alerg oricând iar nu e “out of limit”.
Rezultatul a fost că am făcut pe iepurele (la sugestia prietenului Horațiu) și am parcurs prima tură și la cursa de 2km și la cea de 5km, cu singura preocupare să nu fiu surclasat de dive și să fiu astfel de ajutor. Cum a fost bine organizat și voluntari pe traseu nu au apărut probleme. Faptul că Andreea a încheiat pe locul 2 cursa de 2km m-a făcut și mai bucuros că am fost acolo.
Câteva poze am făcut și eu – un link.

Top

2.
Beard Run 3 sau Crosul Treptelor – eveniment caritabil – a însemnat pentru mine un prim test în noul an. Nu sunt feblețea mea treptele acestea “noi”, făcute mai mari și mai abrupte decât cele anterioare, dar am vrut să-mi testez cu această ocazie și viteza și puterea.
Ce am scris atunci pe facebook:
Beard Run 3 – crosul treptelor – un concurs caritabil, in care toti banii de inscriere au fost donati pentru achizitionarea unei ambulante. Pas cu pas, cu rabdare…
A fost primul meu concurs din anul acesta, un loc 4 la general la tura lunga cu 5 urcari. N-am apreciat corect cat de tare sa trag de la inceput, asa ca la ultima bucla m-am pomenit cu un timp cu aproximativ 20sec mai bun ca restul – 5min36sec https://www.strava.com/activities/1457157535/segments .
Ca de obicei, la astfel de concursuri conteaza mai mult sa participi si sa fii alaturi de prieteni si familie. Diana a facut parte din una din multele echipe Garmin si a incheiat pe locul 2 stafete, iar Tudor a incheiat pe locul 3 la baieti. In acest timp unii invata – Andreea.
Felicitari participantilor, organizatorilor si … sa avem orasul pe care ni-l dorim!

Top

3.
Cupa Compass ediția 16 – orientare – a fost ca de obicei o provocare pentru mine. Poate totuși ar trebui să tratez orientarea mai serios și să învăț mai multe, să ajung la un nivel mai puțin … obositor. 🙂 După ce m-am învârtit de pomană peste 30min, răstimp în care cred că am găsit doar 2 repere, am avut norocul să dea Gyongyi peste mine și, cum am observat că reperele coincideau, am parcurs restul de traseu împreună, mai mult încurcând-o. Mie în schimb mi-a prins foarte bine parteneriatul, din care am rămas nu cu multe, e drept, că dacă nu știi nici nu poți pricepe totul deodată. E ca diferența dintre a vedea din avion terenul față de cum îl vezi pierdut prin tufe, ca un șoricel. Ce a pus capac a fost și stilul de atacare a unui reper, la unul de exemplu nici nu mi-am dat seama că a punctat în viteză și a trebuit să mă întorc. Am crezut că doar s-a dezechilibrat puțin că era o zonă abruptă. Singurul meu avantaj e că nu mă descurajez ușor, m-am abținut și nu mi-am aruncat busola în semn de protest. În fond ea nici n-am observat să aibă nevoie de busolă și să devin profesionist așa simplu… 🙂
De pe facebook:
Cupa Compass – ed 16 – orientare. Fain, soare, ca o zi de primavara. Am participat la categoria M45. Traseul a fost de medie distanta, zona Bradet – Galcer (ca de obicei la orientaristi fiecare petec de pamant are un nume, la alergare sau MTB spun doar atat – Faget – si am rezolvat locatia).

A fost multa lume si mai ales multi copii pentru acest sport interesant si instructiv dar care nu e in voga la noi. Are acea atmosfera de prietenie specifica concursurilor in care fiecare se stie cu fiecare si … a ramas la vechea si modica taxa de participare de 10 – 15 lei prin care se vede clar ca organizatorii sunt si voluntari. Alte vremuri in aceste vremuri!

Pe Strava – https://www.strava.com/activities/1468856930/overview .

Top

4.
Olimpiada de șah pe licee – zona NV – o enumăr pentru că Andreea a reușit împreună cu echipa claselor 5-8 de la Hațieganu să se califice în finala pe școli. Ceva tot îi place la șahul ăsta… Că cel mai probabil nu va putea merge la finala pentru că e clasa a VIII-a, nu-i așa important. Eu nu am decât meritul că am încurajat-o.

Top

5.
Maratonul Internațional Cluj l-am trăit ca voluntar. Am fost o echipă de bicicliști pe care Horațiu ne-a rugat să avem rol de însoțire a primilor concurenți de la probele de maraton, semimaraton și ștafete. Pentru mine traseul era destul de întortocheat, l-am și parcurs de 2 ori înainte de concurs ca să nu greșesc și să induc în eroare alergătorii. În timpul concursului însă, ca de obicei, n-au fost probleme, dar au fost cazuri când am folosit fluierul și o dată chiar a trebuit să mă opresc să nu lovesc pe cineva. Kenyanul s-a descurcat perfect, s-a strecurat.
De pe facebook – mai întâi ce am scris în ziua premergătoare (aveam ceva emoții):
Recunoastere traseu alergare Maraton Cluj 2018, fara Parc Babes si Stadion

Maine, in faţa kenyenilor…
Simt ca MTB-ul nu mă va trăda. Singura întrebare: cu ce mă îmbrac. Roşu?

Tot de pe facebook, după cursă:
M-am bucurat ca am avut ocazia sa insotesc pe primul maratonist de la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon . Cu MTB-ul, cum altfel, doar vorbesc de un kenyan.

Felicitari concurentilor, celor care s-au zbatut sa se autodepaseasca. Imi pare rau ca Balan Nicolae a incheiat pe locul 4, pana la ultimii 3-4 km a fost mai tot timpul pe locul 2. A fost un reper pentru “noi”, adica pentru Kiplagat, cam la 3min in spate.

Felicitari si organizatorilor, voluntarilor si spectatorilor, fiecare s-a straduit in felul lui sa fie totul bine. Fain ca m-am intalnit cu multi prieteni, ca alaturi de mine pe bicicleta am avut prieteni deja pot spune – vechi.

Traseul a fost interesant, ai putut vedea si Clujul istoric, dar si parcurile Mare si Babes pe unde-si duc veacul clujenii cand vor un pic de liniste si racoare. N-a fost insa un traseu de batut recordurile de timp la maraton, e insa un aspect secundar. Fain de asemenea a fost ca au fost benzi separate pentru transportul public si astfel nu cred ca au fost multi carcotasi pe care sa-i deranjeze sărbătoarea … noastra.
Am fost de 2 ori pe traseu in recunoastere, prima data sambata, fara sa intru in Parcul Babes si pe stadion, si o data astazi, pe la ora 7 dimineata, cand erau aproape gata montate gardurile, separatoarele etc. In cursa insa e totul altfel, chiar daca esti doar observator. Si a fost destul de stresant pentru mine, a trebuit sa fiu atent la multe… si ceva am gresit chiar la final. Dar nu asta e important.

Cum decurge o cursa pentru un winner? Well, e o senzatie cam inedita pentru mine, ceva despre am tot citit si gandit. Clar stiu ce sa fac si am pregatirea necesara daca as fi intr-o astfel de postura. Dar atat!
Mai intai startul… Impreuna cu Kertesz Levente , Tudor Stupariu, Boldi Calin Mircea si … (nu stiu numele) am asteptat in afara stadionului sa apara alergatorii. Poza de mai jos este de la crosul de 5km dinainte de maraton (primii). Enorm de multi participanti au fost la cros (si Andreea mea), unii si cu carucioare cu copii, am crezut ca n-au sa se termine pana incep maratonistii si clar va fi imposibil de trecut de ei. Dar… totul a fost gandit ok.
In timp ne-am repartizat, sa nu pateasca ceva primii alergatori. Eu am ramas cu kenyanul. Am schimbat cateva vorbe cu el, am banuit ca e stresat ca nu stia cine e in faţă şi trăgea prea tare. Scăpase un băiat care alerga extraordinar, dar era de la stafeta. Nu m-a crezut Kiplagat, dar in timp s-au mai schimbat lucrurile: stafetele aveau numere de 4 cifre, noi de 3.

Primul semimaraton a fost fara multe povesti, cam 1h12min a durat. Nicu Balan era la 3minute si distanta s-a pastrat pana spre final. In apropierea lui insa mai era un alergator, probabil Stefan Lupu, dar acesta statea “la cutie”, tinandu-l sub control pe Nicu.
Fantastic ce seamana o cursa de alergare cu una de ciclism! Ce mult te ajuta cineva care este in faţa ta pentru ritm! Cand “al meu” era depasit de cineva de la stafeta o vreme reusea sa se tina si avea alt ritm. Probabil daca avea concurent mai aproape putea sa traga si mai tare, dar vreau sa spun ca nu i-a fost usor in special la final. Asa ca, inca o invatatura, credeti in voi, pana nu bate gongul nu se sfarseste nimic, orice e posibil! Si lasati in faţa voastră şi pe alţii, faceţi schimb la “trenă” dacă ritmul e asemănător, ajuta tot grupul, primul trebuie să fii la finish nu pe parcurs! Daca omul de langa nu colaboreaza, incetiniti sau trageti-va la o parte, punct. Poate l-ati fi ajuns…

A venit finalul, mi-am luat ramas bun de la kenyan inainte de intrarea pe stadion si am tasnit sa anunt, daca e cazul, ca soseste primul maratonist. Si de aici o mica bâlbă, am luat-o pe culoarul gresit, de bucla, nu de finish (n-am vazut marcajul), iar omul meu, desi era departe, ajungand sa aiba incredere oarba in mine… idem Dar a fost un baiat inspirat inainte de finish, si cu forta necesara, si a mutat un gard si invingatorul a avut parte de primirea dorita!

Acum, back to work, astept sa incheie cursa de 10km si Diana.
Daca ma gandesc bine, as putea sa ma obisnuiesc cu chibiţatul, e şi asta o meserie. In orice caz, pentru cei din breasla asta, e incomparabil mai mic efortul! Trebuie sa fi trait asa ceva, cu un nivel cat mai sus e si mai bine, ca sa devii un chibit bun. M-am straduit sa nu inoportunez prea tare fotografii de pe parcurs, sper ca am si reusit.

Fain să ai aşa un concurs în oraşul tău!
Cursa mea cu MTB-ul (de fapt a lui Kiplagat în alergare): – Strava.

QzibuSjnmW5g3KkM_zwSd9-Sw3wIwSA-qvuwIWOECjQ-2048x1455.jpg

Top

6.
Cupa Busola de Aur 2 etape – orientare – asta chiar a fost hard pentru mine. Au fost două etape – lungă și medie, iar prima chiar a fost extenuantă, mai ceva ca un maraton. Nu din cauza efortului fizic… Noroc că pe mine nu mă doare capul. 🙂
De pe facebook:
Azi, Cupa Busola de Aur, Casele Micesti – prima etapa – long distance – sunt epuizat, mai ales psihic.

Parametri tehnici, la categoria M45: 5,4km cu 220m dif nivel. Pentru mine, conform trackului: 18,5km, 4h, 926m dif nivel (in majoritate cred ca urcari aiurea, direct prin padure si lastarisuri, nu pe poteci). https://www.strava.com/activities/1522317404/overview

Cam 1h mi-a luat sa gasesc primul reper (din 14), si acela cu ajutoare. La punctul 13, gata-gata sa-l ia “recuperatorii”, in mainile lor am inscris cipul. Ultimul, 14, era cam … luat, l-am cautat in nestire. Au spus ca m-au si sunat, sa-mi ceara voie – foarte de treaba – e clar ca n-au cum sa stea toata ziua dupa mine. Momentan sunt finisher, beau o bere si ma laud. Nu va pun poza cu timpii intermediari, ca sa ma protejez.

Maine cica va fi mai usor (padurea mai usor de strabatut) – medie distanta. Ma duc la nani sa fiu la maxim, poate reusesc sa termin pana la premiere. Nu a mea, evident.

Super concurs, veniti si voi! http://www.compass-cluj.ro/Tartalom/index_ro.php

PS: Azi, duminica, la etapa a 2-a – medie distanta – a fost mai bine. Doar un punct l-am balbait si “floricica” traseului arata mult mai bine: 1h06min. Tot ultimul, dar… in loc de 4,1km cu 170m dif nivel am facut 6,3km si 271m dif nivel. Uman. https://www.strava.com/activities/1524644318/overview
Ce e fain – l-am mobilizat pe Radu Kis – a venit la concurs in locul alergarii planificate prin Cheile Turzii. Asa ca, data urmatoare o anunt si pe Dobrescu Alina .

2018-04-22 07_53_27-Cupa Busola de Aur - prima etapa - long distance (pentru mine de 3xLD) _ Run _ S.jpg

2018-04-23 08_18_21-Overall results – Google Chrome.jpg

Top

7.
Seminar “Care îți sunt limitele”, alături de Vio și Alin Cârdei – a fost de fapt o întâlnire prietenească unde am răspuns, împreună cu Viorica Mălai și Alin Cârdei, la câteva întrebări legate în special de motivația noastră și de modul cum ne stabilim limitele, cum ne organizăm concursul.
Cum pe facebook nu am scris decât înainte de seminar:
O tema interesanta la seminarul organizat de Maraton Apuseni msg systems . Eu inca nu cred ca omul are limite, desi realitatea ma contrazice mereu. Dar, no, inca sunt tanar, mai am vreme, nu-s irecuperabil.
mă simt dator să fac un scurt rezumat.

În primul rând le mulțumesc “alor mei” că am fost invitat. Spun asta și pentru că reiese din prezentarea mea ca fiind “ultramaratonist, ciclist montan și coleg de club”.
Dacă am reușit să fiu cât de cât convingător, logic, dacă am reușit să fiu de folos la cineva cu opiniile mele, m-aș bucura. Eu m-am străduit, cel puțin să nu fiu prea standard, și m-am și pregătit cum am știut mai bine. Am ținut însă cont de câteva reguli de bază care mie mi s-au părut esențiale: să nu spun lucruri pe care le-am citit poate în cărți sau le-am auzit dar nu le-am folosit în curse, să nu mă apuc cu câteva zile înainte să pregătesc răspunsuri corecte, științifice, dar care să nu mă reprezinte. Pentru asta există specialiști, antrenori etc. ori eu nu am fost chemat în astfel de calitate și nici nu sunt o astfel de persoană. Mi-am permis însă să pomenesc de câteva cărți.
Mai fac o precizare: am venit cu o parte din răspunsuri scrise, dar nu le-am citit acolo. Poate am greșit, n-am spus tot ceea ce am scris, n-am scris tot ceea ce am spus. Nu pentru că au o deosebită valoare, ci pentru că așa gândesc eu. Și îmi pare rău că nu am spus anumite lucruri. E ceea ce reproșez uneori la alții: se pregătesc un an la un eveniment în toate amănuntele și apoi fac modificări radicale la fața locului, de parcă tot ce au gândit un an pot să-l facă mai bine în stres printr-o sclipire de “geniu”. Cam lungă introducerea…

Conținutul fișierului meu “întrebări” (ciorna), corectat pe alocuri (doar răspunsurile mele, nu coincid decât în parte cu ceea ce am spus):

As porni de la ce inseamna cuvantul ultra: nu e folosit doar la maraton, inseamna mai mult, extrem. Si extrem, greu poate sa iti fie si la o alergare de 50m. Te poti accidenta si la o proba scurta, americanii care sunt vestiti in statistici (eu am fost impresionat de cati parametri tin cont ei la baschet in NBA) au statistica cu cati oameni mor la maraton. Am citit ca 1 la 150mii alergatori mor la maraton. Se stie acest lucru si totusi oamenii vin si maratonul are loc. Nimic de speriat! Dar…

Actul de a lua parte la o activitate fara sa te antrenezi are si un nume: complexul Superman. Ca participi nepregatit la un concurs la care iti risti viata asta deja suna a iresponsabilitate si prostie. Din pacate lumea de astazi merge fatis spre sustinerea propriului interes, dar omul apartine unei comunitati si trebuie sa te gandesti cand iei o hotarare si la apropiatii tai, la organizatori etc. Au fost concursuri in Romania la care s-a renuntat din cauza unor evenimente nedorite.
Si uite-asa vedem ca putem folosi termenul de ultra in mod peiorativ, ceva gen ultras. Ne plangem in Romania de conditii, salarii etc. Si putem spune: avem ultraconducere, ultraparlament, ultradrumuri. Echivalentul incompetentei. Dati-mi si mie sa proiectez un pod peste Dunare, si ce-i mai grav: eu sa accept, la cunostintele mele actuale.

Pentru mine un ultramaraton este impingerea unor limite, dar cu posibilitatea, avantajul de a-mi reveni daca e cazul. Nu m-as duce daca n-ar aparea lucruri noi, din care sa am de invatat ceva. E un joc de sah in care de cateva ori imi pot retrage mutarea. Sa fie clar, eu la concursuri totdeauna voi da maxim, la limita riscului … pe care incerc sa-l calculez. Ca nu se vede, e alta discutie. Pana acum m-am descurcat, sper ca nu am creat probleme. Pentru mine un concurs inseamna sa dau tot ce-i mai bun din mine, sa-mi folosesc toate cunostintele acumulate si din alte domenii. Altfel exista si ramuri necompetitive cum este drumetia, care chiar e faina…

E instructiv sa vezi pe urma ce ai realizat din ceea ce ai planificat, ai anticipat, pe scurt ai gandit. E important sa-ti dai tie feedback. Fara asta nu progresezi. Ultramaratonul e ca-n viata. Alergarea se supune regulilor de zi cu zi. Se spune ca alergarea e un mod de viata sanatos. Atata ca intervine cuvantul ultra care se bate cap in cap cu sanatatea. Oare? Tocmai am spus ca de fapt conteaza antrenamentul, pregatirea sub toate aspectele, nu numai fizice. Daca concurezi in limita bunului simt dispare aspectul ultra. Daca nu, ai esec si cand alergi dupa autobuz.

Si sa nu uitam: alergare nu e singura optiune de a-ti petrece timpul liber in mod n-as spune numai sanatos (ca suna egoist sa te referi doar la ce inseamna pentru tine), ci si pozitiv in comunitate. Daca ai probleme, alergarea fiind totusi mai invaziva, poti trece la bicicleta, inot, drumetie…

Important e sa nu te plictisesti, sa cauti ceva nou. Eu rotesc activitatile mele din timpul liber. Am nevoie de ele pentru echilibru. Am si spus ca atunci cand nu voi mai putea voi trece la drumetie, la activitati necompetitive si voi incheia cu sahul. Adica un ciclu al vietii, de la sah am pornit. De fapt nu chiar, dar la sah am insistat mai semnificativ. Ciclul meu de viata, cel de timp liber suna cam asa: sah, speologie, drumetie, bicicleta tot timpul, triatlon, MTB, alergare si acum orientare (cu rezultate amuzante, ca de copil care invata sa umble). Tipuri de competitii: triatlon pana la genul ultra care inseamna de tip ironman, MTB, alergare sosea si trail, orientare, aventura (Propark la noi). Foarte faine competitiile in echipe, asa cum va place sa alergati in grup puteti incerca sa alergati la concursuri cu inca cineva cu acelasi ritm (mai ales la incepatori e foarte bine).

Ce e important in tot amestecul acesta: sa va rezervati o ora pe zi numai pentru voi. Peste ani va veti da seama cat de mult conteaza. O ora nu-i mult, meritati. Chiar, pentru ce traiti, pentru ce lucrati? Ganditi-va ca ajutati și pe ai voștri si comunitatea, pe cei din jur daca sunteti fit și sănătoși. Daca revin fix la ultramaraton, aici apare o problema: depasesc ora zilnica si ajung la 3 ore. Ceea ce zi de zi, an de an e mult. De aceea înainte am luat-o mai incetisor cu MTB-ul: ca pe langa 1h-2h, mai trebuia macar 30 min pentru curatat bicicleta, ceea ce inseamna timp pierdut. Si, mai trebuie sa si inveti in sensul propriu, sa devii mai bun si pe alte planuri, nu? Eu consider ca ultramaratonul e o etapa din viata mea. Atat! Merita sa incerci, asta da. Dar nu-i in orice caz cel mai important lucru din viata, e doar trendy acum. Timpul trece, viata nu-i vesnica.

Eu ce voi spune aici e in principal din propria experienta, pentru aspectele stiintifice intrebati “un medic sau specialist”. Si cititi, de exemplu, Jason Koop – “Training essentials for ultrarunners”. Sunt explicații pe înțelesul tuturor, există și în varianta digitală.

Întrebări, la care am răspuns mai cu “liniuțe”, sper sa nu se supere lumea ca le deconspir:

Cati km pe sapt ar trebui cumulati pentru a avea rezultate bune la un ultra?

un plan: 100k pe săpt ca antrenament la endomondo pt cursă de 64k (mai mult nu exista plan la endomondo!): ritmul pe baza testului cooper care se face o dată la câteva săptămâni – eu folosesc 1 zi pauza (e bine pt refacere)

ex pentru mine: Ma – intervale (11k 4.11) sau tempo (17k 4.42); Mi, J, V – 11-15k easy (5.39); S,D 28k, 21k

important sa fie 2 legate de gen semi sau mai mult, asa iti dai seama daca poti ultra (de fapt asta e una din sugestiile mele ca sa vă dați seama dacă puteți alerga un ultra)

Si acum ganditi-va ca va antrenati pentru triatlon de tip ironman (4km inot, 180km bike, 42km alergare), unde alergarea e maratonul. Unde incap inotul si bicicleta?

ma refer la rezultat bun pentru un amator, care e si antrenor, si sponsor si competitor
daca doriti performanta … cea mai buna e reteta clasica (antrenor etc…)

Si cititi! Am adus 2 carti.
Matt Fitzgerald scrie: “Essential week-by-week training guide” – plans, scheduling tips, workout goals for triathletes of ALL Levels. Cine recunoaste in sinea lui ca nu e SuperElite si ar alege un plan pentru incepatori?
Joe Friel: “The triathletes training bible” – editia 3
exemple: pag 153 biblie ; pag 54 quick reference; 52 sapt plan, pe 1 an
De ce carti despre triatlon care sunt de aproximativ 500 pagini fiecare? Pentru ca acolo vezi ce inseamna viata organizata, cum sa obtii maxim din minim, simti ce inseamna sa fii profesionist. Amatorul “profesionist” e ca un lucrator care se scoala la 5 si isi incheie ziua la 10 noaptea, zi de zi, an de an. Si in “biblie” scrie de exemplu si de miscarea de pendul pe care trebuie sa o aiba piciorul in alergare, de tinuta in alergare… lucruri pe care nu le gasesti oriunde. Si sunt carti scrise de americani care se bazeaza mult pe statistici, cum am mai spus.

Eu am renuntat sa le studiez, fac de placere, nu? Sunt amator! Placere se refera nu numai la partea fizica, cum s-a incetatenit. De aceea am renuntat la sahul de performanta, iti dai seama ca a fi profesionist inseamna o activitate de toata ziua, trebuie să sacrifici tot. Avem si serviciu unde ar trebui sa ne manifestam profesionismul nostru (cel mai mult timp alocat dintr-o zi), si familie, chiar daca le neglijam si acum. Pentru ca ne ambitionam sa facem ultramaraton intr-un mod sanatos, adica antrenandu-ne corespunzator.

Cum iti antrenezi mintea pentru a face fata competitiei?

Ca simularile, ca la examen, repeti cum te comporti in diverse cazuri
Ai o problema si trebuie s-o rezolvi, atunci apelezi la experienta ta din rezolvarea unor probleme asemanatoare; sau la a altora, De aceea ati venit la seminar, nu?
Încerci sa-ti invingi teama cautand lucruri cunoscute, te ajuta sa elimini emotiile.
Cauți oameni cunoscuti.

De ce creste pulsul mult mai mult pe coborari decat pe urcari si daca e normal sa se intample asa? Alimentația vegana ar putea fi potrivita pentru un ultramaratonist?

Sunt convins ca si vegan se poate. Eu nu sunt si din ratiuni practice: nu vreau sa mor de foame la PA-uri cu mancarea langa mine. Nu are sens sa-mi antrenez corpul pentru cateva alimente si apoi in timpul cursei sa fiu fortat de imprejurari sa mananc altceva. Sigur voi avea probleme. Eu mananc efectiv aproape orice, iar la competitii cat simt ca e bine, nu depinde de cantitate. Daca simt ca e ceva in neregula nu mananc si nu beau nimic 30 min. Evident in tot acest timp incetinesc daca e nevoie.

O explicatie: la vale ritm crescut, exista ruperi de ritm, atentie marita; coordonare, concentrare; uneori nici nu respiri regulat, poti ajunge epuizat jos, iti trebuie adaptare sa poti trece in mod urcare. Ori asta inseamna ca ai ajuns pe rosu.
Si cand gandesti creste pulsul chiar daca stai pe scaun

Cat este pulsul unui pilot de F1? E o dovada ca pulsul nu depinde numai efortul fizic.

La un control medical mi se lua pulsul si dupa ce a tot aranjat ventuzele, se tot uita agitata la mine, in disperare m-a intrebat: ati facut efort inainte? Nu, doar ma gandesc! Bine ca nu mi-a facut ceva injectie! A trebuit sa stau leguma, sa-mi golesc mintea de orice gand, ca-n adormire.

Concluzia: eu la ultramaraton o atentie speciala mi-o indrept spre coborari, sa le fac ponderat, altfel “ma rup”. Ceea ce nu s-a intamplat la Istria la inceput, m-a luat putin valul.
Concluzia dupa seminar: posibil ca persoana in cauza sa nu urce in alergare si sa dea “blana” pe coborare. 🙂

Pt oricare din invitati: Ce consuma in timpul unei curse in afara de geluri?

Ce sunt antrenat. Ce mananc zi de zi si nu e perisabil.
Batoane pt eliminarea senzatiei de foame; paine cu salam, slanina, cas, branza; Sunt fan branza si cas. Prefer painea unsa cu unt etc sa nu fie seaca. Stiu ca unii evita “chimicalele”, dar ele sunt gandite sa suplineasca consumul la efort. Si sunt mai practice.

Ca anecdota va pot spune ca un profesor de la UMF care preda biochimia (pe vremea impuscatului) spunea ca absolut toate mancarurile au un sambure cancerigen. Era inalt si uscativ. Si ce sa faci? Pe cand ajungi sa nu mananci nimic, mori. Ca magarul lui Buridan. Ori la ultra e musai sa mananci, sa va spun ce se intampla daca uiti?

Atentie la apa, izotonic; de la organizatori: seminte, cola, anumite fructe, cas
Un lucru invatat: fara apa nu se asimileaza ce mananci si atunci ai gaze etc.
Si tot un lucru citit in carti dar care il folosesc, pe baza a ceea ce imi place si stiu ca imi face bine. La un PA ma uit direct daca exista 2-3 mancaruri principale – pentru mine sunt cas, branza, paine, cola. Apoi ma uit dupa salam sau similar, seminte … Apoi la restul. Ce stiu ca nu exista (cel putin la noi in tara) iau de la start (exemplu cas, paine). Alimentele le imaginati ca niste cercuri concentrice, daca nu gasiti pe primele din cercul interior treceti la urmatorul etc. E valabil mai ales la cursele lungi. Altfel, e ca si cum ati avea de rezolvat o problema cu un triunghi in care vi se dau o gramada de elemente dar nu stiti concluzia.

Cand v-ati dat seama care e granita dintre pot si nu mai pot ??

Pot sau nu un anumit ţel: acest lucru il stabilesc inainte de cursa, la rece, cand am mintea clara: daca fac estimare corecta, atunci sunt multumit.
In timpul cursei, daca sunt nevoit, scad ritmul, trebuie sa ma multumesc cu mai putin.
Simti ca-ti depasesti „atributiile” cand incepi sa ai greutati la mancat, cand esti moale, cand iti scade atentia – pierzi marcaje, te impiedici.
Apoi treci la nivelele urmatoare, din care poti sa nu-ti mai revii in graba – frisoane, frig, tremura mainile etc

Cel mai bine simti asta la MTB, pe coborari. Spre sfarsitul cursei traseele pe care le biruiai la antrenament fara probleme le simti riscante. Eu preventiv spre sfarsit cobor mai lent sau … descalec. Scade foarte mult coordonarea din cauza efortului.
Am scris si in 100 miles of Istria pentru a doua oară ce mi s-a intamplat: m-a rugat un baiat sa pun o semnatura pe un caiet si n-am fost in stare, n-am putut sa-mi controlez miscarea mainii. Am incercat si a a doua oara, tot degeaba, apoi am renuntat. Bine ca nu te supune nimeni la acest test in curse!

Ce antrenamente recomandati pt incepatori?

Drumetie, mers. In planurile de antrenament gasite pentru cineva incepator si drag mie erau incluse etape de mers saptamanal. Dhaene spunea ca pt ultra trebuie sa fii cat mai mult pe munte.
Si trebuie sa-si imbunatatesca starea de fitness, e bine pentru orice sport.
Aici este acel lucru despre care am omis sa spun in timpul seminarului: practicati drumetia, asa vedeti mai bine natura si o apreciati. In fond lumea de astazi care e pe repede inainte a sarit o etapa, inainte de alergare, si acea etapa e drumetia. Eu inainte de alergare am fost tot drumet si sper sa inchei cu bine tot asa.

Cu cât timp trebuie să te pregătești pentru un ultra? Si ce antrenamente mai exact?

Fiecare cat poate, e clar ca trebuie sa fie mai mult si mai bine ca pentru un maraton (vezi punctul 1).
In general planurile de antrenament au peste 2 luni si nu degeaba; pur si simplu nu te lasa sa pui ziua cursei mai repede si atunci te apuci sa-ti decalezi antrenamentul la cate saptamani mai ai la dispozitie pana la cursa
Dar cel mai mult conteaza pregatirea psihica. Am spus deja la punctul 2. Eu deja am timpul pentru UltraTrail Hungary la care voi participa peste o luna, corespunzator la 610 ITRA. Cat pot de des ma gandesc daca pot sau nu, studiez traseul etc. Si daca tot sunt coleg de club cu un mare om, iubitor al muntelui – Dinu Mititeanu, nu pot sa nu spun de “cicăleala” lui: veniti cu mine pe munte numai daca vă pregătiți cu informații despre traseu, despre zona, munti, varfuri etc. Ca altfel degeaba veniți… Poate de aceea nici nu merg asa des cu dânsul. 🙂
La seminar am vorbit mai mult despre ITRA, despre scopul acestui clasament, despre faptul ca se doreste a fi echivalentul ELO la șah, despre faptul ca e perfectibil – incă nu mi se pare că ține cont de valoarea adversarilor. Oare la ce timp pentru UTH (corespunzător la 610 ITRA) m-am gândit că mi-e accesibil dacă-s în formă maximă, fără probleme fizice? Acolo nu cunosc alergători de care “să mă țin” ca un câine, nu am rezultate din anii precedenți de la alergători cunoscuți și de valoare apropiată mie. 🙂 Pentru ultra de la Maraton Apuseni ca să fii finisher ar trebui să ai minim 400 ITRA și fără probleme fizice, ca să dau un număr rotund. Chiar dacă nu figurezi în clasament, precis ai prieteni de aceeași valoare care sunt.

Recomandari ptr.un incepator (fost sportiv de performanta, sportiv amator acum, dar cu vointa si placere de a alerga) in ale maratonului.

Probabil ca esti fit. Folosirea cunostintelor acumulate la performanta conteaza enorm: eu le fol pe cele de la sah si apoi de la alte sporturi ca MTB; fa ce stii mai bine ca sa ajungi la nivel de competitie si adauga alergare dupa orice plan care crezi ca ti se potriveste, o sa-ti dai seama in cateva zile. Doar un sfat: nu uita ca nu e bine daca te doare ceva.

Este benefic/Se merita sa alergi intensiv? Simțiți că a meritat antrenamentul pentru ultramaraton?

Normal, numai faptul ca iti creste increderea si deja …
Fara, intri in complexul Superman.

Ce mananci inainte de concurs?

Toata lumea pune intrebare legata de mancare ori nu acesta e aspectul principal. Te antrenezi si la mancat.

Mancare normala, prefer oua, ceva satios.

Pe unde va antrenați în Cluj?

Mai ales Faget, iar pentru intervale, viteza – parc.

3 lucruri pe care le recomanda sa nu le facem ca si sportivi, alergatori

Fara excese.

Fara trisari, comportament inadecvat, belicos, isteric, trebuie sa fii stapan pe sine, pe situatie.

Nu risca, cauta de fiecare data solutia sigura – aici intra si sa te stii autoaprecia corect, sa stii renunta chiar daca ai apreciat gresit la inceput.

Am dorit să pornesc o discuție pe marginea unei întrebări “scrise la tabla”, o reformulare a “Care îți sunt limitele”.

Cum sa faci din ultra sa nu fie “ultra”? Adică, cum sa faci ca un concurs care pare ca te depaseste sa-ti devina accesibil. Si aici nu e vorba doar de ultramaraton. Eu cred ca raspunsurile la intrebarile precedente se potrivesc.

Pentru ca seminarul era de fapt ca o indrumare la Maraton Apuseni, si mai ales la Ultra-ul nou, eu am fost chiar pe traseu inainte de seminar, pe bucla noua, ca sa stiu ce sa spun daca cumva sunt intrebat. Si asta in conditiile in care in mod sigur nu voi putea participa desi mi-as fi dorit – cum am spus – merg inainte cu o saptamana la Salomon UltraTrail Hungary, am invitatie. La MTB asa procedeaza profesionistii: chiar daca nu au timp sa parcurga tot traseul, isi rezerva timp sa parcurga macar ultima portiune, incearca astfel sa aiba un minim avantaj față de restul (sau să nu-l piardă). Între elite diferențele sunt foarte mici, conteaza fiecare amănunt: dacă au venit cu o zi mai devreme, dacă au reușit să fie recuperați și la potențial maxim…

De pe facebook:

Azi am fost pe bucla suplimentara de ultra (29km cu 1000m dif nivel – aprox 3h25min) de la Maraton Apuseni msg systems si apoi pe traseul de copii (3km cu 150m dif nivel – aprox 20min).

Totul e ok, bun si de MTB . Dar mai multe amanunte maine la
https://www.facebook.com/events/577511892620726/

Traseele:
https://connect.garmin.com/modern/activity/2650526818
https://connect.garmin.com/modern/activity/2650526894

Evident, ce-i oficial e valabil.

Și am avut și câteva propuneri:

Clasament in coada finisherilor pt cei care nu continua dupa maraton, eventual fara medalie de finisheri.
Termen limita ca la maraton – 9h30min pt Skiland
Posibilitate lasare bagaj schimb la Skiland in spatiu accesibil.
Impunerea frontalei măcar pentru cei care încheie bucla de maraton în peste 8 ore.

Traseul de ultra de la Maraton Apuseni necesită alergare. Nu e un ultra obișnuit. Cei mai lenți trebuie să se gândească la un timp de 5h pentru bucla de ultra.

Succes în ceea ce vă propuneți!

Top

Older Entries

Un pic de timp liber…

Început de an cu Făget Winter Race şi voluntariat

Un mix de sfârşit de an – sportivul anului RupiCapra Team, concursuri de orientare şi ultra EcoTrail Cluj

Walking Month – “Unim cele două Românii” – în echipa “Veze family” și concursul meu “Cartea Anatomia Alergării”

Făget Winter Race 2019

Cupa Moșului la orientare

Walking Month 2018 – “pășim pentru campioni”

Triatlon Cluj 2018

Get fit with Garmin – obstacole, family şi MTB la Cetăţuia

Tura memorială Jókai Mór şi evenimentul Maraton Apuseni family

Un început de an mai neobișnuit

laurentiuvezentan