Muntii Cernei – parcursi altfel. Ultima vizita – anul trecut, a fost cu ocazia Maratonului de MTB de la Garana. Acum, clubul Altenative TM a organizat o noua editie de maraton de alergare mai sus de Baile Herculane, cu punct de start Motel Dumbrava. Cum dupa o anumita varsta vad ca tot marchez inceputuri, m-am inscris acum la primul meu maraton montan de alergare si am ales Hercules – fiind unul dintre maratoanele de varf de la noi. Pozele sunt si pe picasa.
La premiere – nu puteam sa nu observ si … TVR Timisoara – dar doar pe afis |
Inscrierea imi place s-o fac din timp, si aceasta m-a “prins” inainte de Maratonul International Cluj – primul meu maraton de sosea – 4 aprilie, cand inca nu stiam “oficial” ce inseamna o alergare pe distanta lunga. Deviza mea – “Liber sa fii tanar”, cu care m-am inscris si de aceasta data. Acum, dupa ce am parafat “Mica Intelegere” din aprilie cu CAR Universitar (pentru alergari) si CCN (pentru MTB) – triatlonul va necesita o anexa la protocol, as fi putut sa modific la cluburi si sa scriu CAR Universitar, dar n-am vrut sa deranjez organizatorii, stiind ca orice modificare pe lista creeaza probleme si … sunt destui clienti potentiali in randul carora nu vreau sa ma numar. Intr-un fel imi pare rau, mai ales ca am fost 8 CAR-isti participanti la probele de maraton si semimaraton si acest numar ne permitea o clasare pe cluburi mai sus, poate chiar pe locul 2, dupa RoClub Maraton.
![]() |
de pe traseu, toate pozele sunt facute de participanti si organizatori si le multumesc pe aceasta cale |
In sfarsit, sa ma concentrez pe maratonul propriu-zis. Pentru el m-am pregatit … pe bicicleta. Am participat, dupa problemele cu un genunchi care au urmat maratonului de la Cluj, doar la concursuri de bicicleta: Primavara pe doua roti – maraton MTB 60km Targu-Mures, Cupa FRCT cross-country – tot la Targu-Mures, Maraton Preluca – 90km, Clujul Pedaleaza – etapa Colina – cross-country. Am evitat alergarile ca sa am timp sa-mi refac suspensiile, lucru care a tinut cam 25 km la Hercules. Tot e bine, dar problemele, desi nu asa grave, m-au impiedicat la propriu sa alerg la vale in viteza. E drept ca si-n specificatiile papucilor mei de alergare scrie o juma de ora de alergat pe saptamana pe teren usor denivelat! La Hercules au fost cam 44,5km si 2300m diferenta pozitiva de nivel, pe care i-am parcurs in 6h29min45sec. Acum sunt cu trimiterea la ortoped in buzunar dar nu stiu cum sa-i spun: stiti, cu mersul e ok, daca trebuie sa urc – zbor, la bicicleta n-am probleme de nici o culoare, dar dupa 20km de alergare incepe sa ma doara un ligament lateral de la un genunchi de nu pot fugi la vale decat cu pasi mici. Poate o sa-mi dea la randul lui o trimitere sa ma uit in oglinda si, daca nu are efect, imi da alta la psiholog. In fond, e frustrant sa fii depasit pe coborare de peste 10 concurenti si apoi sa te chinui sa recuperezi!
M-am bucurat foarte mult de intampinarea CAR-istilor la biserica Dobraia, dupa prima urcare mai puternica. Au fost 22! Si nu i-am pus la socoteala pe participantii efectivi la maraton. In orice caz, a fost o incurajare buna care m-a motivat pe portiunea urmatoare mai de plat. L-am depasit pe Lucian Clinciu – m-am mirat atunci foarte tare, ne-am incurajat reciproc, dar am rezistat sa nu-i pun cateva intrebari. Apoi am aflat, cu totul intamplator, ca Lucian era dupa 9 zile de alergat pe munte (nu stiu sigur de unde a pornit – poate din Bucegi), iar Hercules Maraton a fost finalul. Daca nu alerga pe munte si-l vedeau oamenii poate se gaseau dintre ei care sa-l urmeze 🙂 (ma gandesc la Forrest Gump). Lasand gluma la o parte, alergarea lui face parte dintr-un proiect si, atat cat il cunosc, sigur nu este un moft.
![]() |
vremea in schimbare – am prins doua rapaieli pe traseu |
Dupa Bogaltin, la portiunea mai lunga de alergare pe linie de nivel pe poteca cu jnepenis au inceput problemele pentru mine. Aici m-a prins si prima ploicica. Nu puteam alerga numai intermitent pentru ca de cate ori erau tufele pe partea dreapta nu puteam sa le evit din fuga. Pe cand ajunsesem pe d-l Constantinescu – un alergator in etate si care in conditii de sosea cred ca ma mananca cu fulgi cu tot! Si uite asa tricoul lui galben s-a tot departat si au inceput sa ma depaseasca concurentii. Pe Elena o stiu de la MTB, asa ca nu puteam sa n-o pomenesc. A urmat o coborare puternica si lenta pentru mine, unde am si renuntat sa mai contorizez vitezistii.
Au urmat, normal, si urcarile, care m-au ajutat sa ma redresez. Din punctul acesta de vedere, e mult mai bine ca un maraton de sosea: e interesant – nu trebuie sa fii ca un metronom, locuri deosebite, mai putin solicitant pentru picioare desi timpul de parcurgere e mai mare.
Plouand a aparut si noroiul. Am prins aripi cand am vazut o pata galbena prin padure. L-am ajuns pe Constantinescu! Se pare ca nu ma misc asa rau. A terminat pe locul 3 la categoria lui de varsta. E coborare, e noroi, dar e spre final. Merita sa mai intind un pic picioarele. Depasesc! Un singur baiat ma depaseste chiar pe coborarea finala. A terminat in fatza mea cam la un minut. Am crezut ca pica un bolovan si m-am tras disperat la o parte! Asa de tare s-a prabusit pe langa mine la vale! Si nici eu nu alergam chiar incet, eram la limita durerii. Inainte de d-l bolovan, la ultimul punct de alimentare m-a intampinat … Ioana Mica. N-a putut participa din motive de sanatate. Sper sa se faca cat mai repede bine.
Si uite-asa, ca ma tot intreaba oamenii la ce ma gandesc pe parcurs, nu m-am plictisit, iar finalul m-a surprins placut.
![]() |
sprintul de final |
Am terminat pe locul 54 la masculin din 141, locul 12 din 27 la categoria mea de varsta. Ca sa spun asa, e ok.
Foarte buna organizarea, chiar m-am gandit ca daca stiam renuntam la camelbag. Poate data urmatoare… Felicitari la toti cei implicati, iar Hercules a fost un exemplu de urmat pentru Maraton Apuseni!
Duminica am avut in sfarsit parte si de o repriza de drumetie clasica cu prietenii din CAR Universitar si am putut schimba mai multe vorbe cu ei. Am vizitat Crovurile, iar povestea excursiei e frumos relatata pe blogul clubului.
Traseele urmate: maraton si Crovuri.
Maraton:
Crovuri:
Urmeaza Medias MTB Maraton. Cu el se incheie un an de cand m-am apucat de concursurile de MTB! Numai din motive obiective pot lipsi!