Mar 282015
 

la start – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
traseul pe zile – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
echipa TusnadMarathon – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Mă atrag tot mai mult competiţiile pe echipe şi pe mai multe zile, am rămas plăcut impresionat de Bike 4 Mountains organizat de CarpathianMan unde am făcut echipă cu Dan Lupşa şi am avut 4 zile consecutive de MTB prin Iezer-Papusa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi. Anul trecut chiar am excelat cu echipele. am fost de asemenea alături de Adi Cosma la Marathon 7500 şi alături de Sorin Hosu la 2×2 Race. Şi a venit propunerea lui Mihai Pantiş să mergem în Ungaria la un supermaraton (adică mai multe maratoane pe parcursul a 4 zile) şi să facem echipă. Ca să zic aşa, eu mă pregătesc de IronMan-ul de la Oradea şi de TDS-ul de la UTMB, ele sunt concursurile principale din acest an, dar ca un amator îmi permit şi alte concursuri de anduranţă pe parcurs, că doar nu depinde viaţa mea de rezultate şi nici sponsorii nu au de gând să stea la uşa mea. Aşa că … mă uit sumar pe sportsplanner şi văd liber între 19 şi 22 martie, mă gândesc că încă o dată se adevereşte că viaţa îţi rezervă multe surprize (nu aş fi crezut că primul concurs din străinătate va fi pentru mine unul de alergare) şi zic DA. Am uitat că Luci Clinciu nu-şi pune concursurile în calendar, că Postăvaru Night e tot atunci. Asta e, eu nu mă răzgândesc, sănătate să fie că ajung şi acolo!

despre concurs – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
rezultate echipe – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Şi uite-aşa mă pomenesc că merg la Spuri Balaton Szupermaraton şi că alături de Mihai de fapt fac echipă de ştafetă şi cu Hadnagy Jozsef, că Horaţiu Morar, organizatorul de la Maraton Internaţional Cluj, participă şi el dar individual (întreaga distanţă) şi că ne vom împărţi timpul şi ne vom ajuta între noi pe întreg parcursul concursului. Foarte fain, am început să ne facem planuri, să ne împărţim frăţeşte distanţele ţinând cont de performanţele noastre.

a doua zi, eu la stafeta 3, a fost şi probă de semimaraton separat – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Ce este în fond acest supermaraton? Este unul din multiplele concursuri organizate de BSI, fiind turul Balatonului are o lungime de aproximativ 194km, împărţită pe parcursul a 4 zile. În luna mai ştiu că acelaşi tur este de forma unui ultramaraton şi sunt şi români care participă. În fine, concursul nostru fiind pe mai multe zile este gândit mai special, adresându-se unei largi categorii de alergători: are şi probă individuală, şi pe echipe de 2, 3 şi 4 concurenţi. Ce mi s-a părut interesant e că în paralel s-au ţinut şi concursuri pe câte o zi, cu clasamente separate, că se putea participa şi pe weekend în 2 zile (jumătate din distanţa totală), tot cu clasament separat, că sâmbătă s-a organizat probă de maraton , că vineri ultima bucată din etapă fiind de lungimea unui semimaraton s-a făcut şi concurs de semi, practic ajungându-se la o mulţime de competiţii ţinute în acel să-i zicem sfârşit de săptămână. Pe parcursul celor 4 zile m-am întâlnit pe traseu cu o mulţime de concurenţi cu numere de toate culorile, dar m-am obişnuit să caut printre ei numerele albastre cu cinci cifre – numerele de echipe de 3 şi 4 cu care concuram.

din pozele de la organizatori, am să văd cât costă – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Mare noroc cu Hadnagy, coechipierul şi noul nostru prieten. Toată stima, ne-a ajutat foarte mult, am şi făcut o adevărată echipă. Pentru că e organizator la Tusnad Maraton ne-am luat numele TusnadMarathon la echipă şi sper să aibă succes cu concursul. 🙂

Începutul

Napi szakaszok:

– csütörtök: Siófok – Fonyód 48,2 km (15,8 + 16,1 + 16,3)
– péntek: Fonyód – Szigliget 52,9 km (16,1 + 15,6 + 21,2)
– szombat: Badacsony – Balatonfüred 43,6 km (13,5 + 17 + 13,1)
– vasárnap: Balatonfüred – Siófok VÁLTOZÁS! 49,5 km (14,5 + 20 + 15)

Ăsta e citat de pe site-ul concursului cu zilele şi distanţele de parcurs. Grea limbă maghiara, bine că n-am fost singur! Un singur cuvânt mi-am adăugat în vocabularul meu ultrascurt, din care fac parte bineînţeles expresii care nu-şi au locul aici: Hajra! Cu ceva accente ştiţi voi pe unde, dacă ştiţi. Ţin minte cuvântul – l-am mai auzit şi la MTB – iar aici când nu alergam în treimea mea de etapă îl strigam la toţi concurenţii pe care-i vedeam până venea Mihai, Jozsef sau Horaţiu pe care-i întâmpinam cu bidoane, geluri, apă sau ce mai doreau. Nu-i uşor nici ca însoţitor, trebuie să te orientezi rapid, să estimezi pe unde-ţi sunt coechipierii, iar lucrurile devin şi mai complicate când e ritm diferit: Horaţiu alergând individual nu-şi putea permite schimbări de viteză, încerca să fie constant la un pace de 4.50 iar noi de la echipă ne scoteam sufletul pe distanţele mai scurte. Era evident că prioritatea era el, noi puteam supravieţui şi fără bidon că doar erau şi puncte de alimentare. În fine, am condus un BMW XDrive seria 5! Mda, n-am încălcat regulile de circulaţie, deci se poate şi aşa. Era permisă însoţirea şi cu bicicletele, m-ar fi tentat aspectul dacă nu erau atâtea complicaţii legate de cazare şi asigurarea alimentării practic la două echipe.

From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
Jozsef – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
Horaţiu – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
toti ne-am ajutat cum am putut mai bine – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

S-a alergat numai pe piste de biciclete, care erau complet separate de şosea, aşa că ştiu pentru ce voi rezerva timp când mai trec cu familia prin zonă.

Prima zi a fost pentru noi şi o testare. Adică eu cel puţin aşa am considerat, să vedem care cum stăm în echipă. Distanţele erau cam egale şi urma ca cel mai bun să alerge distanţele mai lungi în zilele următoare. Fair! Cu Mihai vorbisem deja şi împărţeala era în principiu clară, dar nu se ştie niciodată. În orice caz eu m-am străduit să fiu în formă, am tras tare la Alba-Iulia dar nu cu determinarea de altădată, de frică să nu mă accidentez, să nu fac vreo întindere. Mihai, la fel, nu s-a omorât, e drept că nu mă aşteptam să alerge costumat în halul ăla 🙂 .

poză de la Alba-Iulia City Race – Mihai în acţiune – From Alba-Iulia City Race 2015

Pe scurt, am alergat primul schimb cu 4.17 pace, Mihai schimbul 2 cu 4.37 şi Jozsef schimbul 3 cu 5.07. Toţi ne-am străduit. Am terminat etapa 1 pe locul 15 la echipe de 3 şi 4 la categoria oldies but goldies. Am ţinut neaparat să încerc 4.17 pentru că aşa ar trebui să alerg 42km la Maratonul de la Cluj dacă doresc să-l termin în 3h. Nu ştiu dacă-s în stare anul acesta, dar…

ziua 4, timpii – Jozsef sch1 16,2km , eu sch 2 19,2km şi Mihai sch 3 15km – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
medalii de finisher – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
lebede şi linişte – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Împărţeala s-a făcut, în umătoarele zile am alergat distanţele mai lungi iar Mihai pe cele de pe locul 2 ca lungime. N-am mai reuşit să alerg cu 4.17, dar am fost constant sub 4.30 şi a fost şi diferenţă de nivel (da, Ungaria nu e chiar ca o farfurie, poţi face şi concursuri tari de XCO prin unele zone, de ex lângă Budapesta). Mihai a progresat la viteză (ce mult contează o echipă), în ultima etapă alergând ultimul cu o medie de 4.17 a reuşit să treacă de echipa 3Man care era în faţa noastră în clasamentul general şi aşa am terminat cu timpul total de 15h02min pe locul 13/86 la echipe de 3 şi 4, cu vreo 30sec în faţa echipei 3Man! E drept că l-a stimulat cineva pe parcurs, şoptindu-i câte ceva. 🙂 La general echipe am fost pe locul 18/121. Jozsef iar a alergat bine pentru condiţia lui, cu noi şi-a bătut recordurile, alergând cu pace sub 5.10 deşi în anii precedenţi reuşise cel mult 5.20. Horaţiu şi-a îndeplinit planul, a scos sub 16h timp total, încheind pe locul 7 la categorie la individual. A avut el luptele lui cu nişte spanioli care i-au dat fix imboldul de care avea nevoie ca să treacă peste unele momente mai grele.

Mă bucur că am putut participa la Spuri Balaton cu astfel de coechipieri, a fost şi un test util pentru maratonul ce vine. Le mulţumesc pentru încredere şi pentru efort!

Şi acum despre alte evenimente la care am participat în 2015 – doar câteva cuvinte.

Hoia Run Friends Contest – 25 ianuarie

Un concurs între prieteni, în care rolul principal l-a avut Radu&friends la organizare. Traseul a fost prin Hoia. Bun vinul cald din termos! A fost un test sa vedem cum stăm (cum alergăm 🙂 )la început de an.

From Hoia Run Friends Contest

Austria – Nauders – 1 februarie

Cu prietenii şi familiile, am facut şi ski tură şi am ajuns pe la 2800m.

From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders

Runsilvania Night Race – 14 februarie

Concursul s-a ţinut la Borşa în Maramureş, eu am participat la proba de ski tură – a fost primul meu concurs de acest gen. Am încheiat pe locul 2 la categorie dar n-au fost mulţi concurenţi. A fost şi un remember pentru mine, la Borşa am învăţat să schiez în studenţie. Mi se spunea kamikaze. M-au “citit” bine, eu mereu încerc să-mi înfrânez instinctele de acest gen 🙂

From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura

Crosul Divelor la Cluj – 7 martie

Au participat şi Andreea cu Diana, a fost frumos să vezi atâtea prinţese şi zâne. Am alergat şi eu doar ca măsură de siguranţă, că nu era voie cu bicicleta prin parcul Iuliu Haţieganu. Concursul a fost organizat de Runners Club Cluj. Andreea a terminat pe locul 21 la proba de 2km şi a luat şi ea un premiu, de cea mai tânără divă. Am făcut multe poze la premiere şi proba de 2km, dacă doriţi le pot pune pe wetransfer.

From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj

Alba-Iulia City Race – 14 martie

Un concurs care mi-a plăcut încă de anul trecut. Am venit şi de data aceasta deşi nu eram convins că e bine să fac efort mare înainte de supermaratonul de la Balaton. Am venit cu familia, copiii au participat şi ei la proba lor. A fost multă lume, o atmosferă faină. Am încheiat cu un rezultat mai slab ca anul trecut, 1h47min, pe locul 68 la general şi 19 la categoria 35-50 de ani. Am făcut poze la proba de copii, dacă doriţi le pot pune pe wetransfer.

From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015

No, cam atât.

Jan 212013
 
Am ajuns să fac AMR-ul până vin zilele de schi – grea viaţa asta. Măcar ştiu că şi dacă nu pot schia într-un an de multe ori, mă apropiu de mulţumire cu o săptămână în Austria.

spre Konigsleitenspitze – Konigsleiten – Zillertal Arena
Zillertal Arena
De data aceasta baza am stabilit-o la Neukirchen am Grosvenediger, unde am inchiriat o cabană. Am fost un număr record de prieteni – 26, din care 14 copii. Veselă atmosfera, nu aveam griji că se plictiseau copiii seara, iar dimineaţa făceam pregătirile ca la bandă rulantă, că altfel nu aveam şanse să ajungem pe ora 9 la pârtii.
Practic am fost împărţiţi în două grupe mari – unii şi-au stabilit destinaţia Wildkogel Arena, iar alţii – inclusiv familia mea – Zillertal Arena – un domeniu mai întins de schi, dar mai depărtat de casă.
Cele mai multe zile – 5 – le-am petrecut în Zillertal Arena, un domeniu suficient de mare să nu te plictiseşti şi – mai important – cu trei zone de acces şi schi, fiecare cu particularităţile ei de climă şi altitudine, ceea ce ne permitea să jonglăm cu schiatul încât să fie în condiţii optime. Accesul nostru la pârtii il faceam pe la Konigsleiten, o zonă de schi unde puteai să-ţi petreci ziua urcând numai cu telecabinele – cu vârf de 2315m. Aici mi-a plăcut cel mai mult, nefiind nici multă lume, iar zăpada era foarte bună. Într-o singură zi, cu vreme mai rece şi cu vânt mai puternic am mutat copiii la Gerlos, care are zona principală de schi pe la 2000m. Normal că am făcut rondul cam pe toate pârtiile, ajungând şi în zona Zell – zonă de schi mult mai populată şi dominată de varful Ubergangsjoch de 2500m.
prin filtrul de plexi glas al telecabinei Gipfelbahn – Konigsleiten
pe drumul inapoi din zona Zell

 

 

la Arena Stadl – Zell
pe lunga partie de intoarcere din Zell spre Gerlos Platten
Deşi prima parte a zilei aveam alături pe fetiţă, care e mai mare şi putea “ţine pasul” o oră – două, tot am reuşit să figurez în “clasamente”. E deja o modă să oferi posibilitatea schiorilor, cu ajutorul skipass-ului, să vadă ce au schiat în zilele respective şi … să se facă clasamente pe diferite criterii. Nu e specifică schiului, acum monitorizarea performanţelor (accesibilă şi amatorilor) e tot mai populară. Eu am ceas cu GPS şi am făcut şi comparaţii între ce se indica pe skiline şi ce îmi arăta mai precis aparatul.


Am avut şi o zi interesantă în Wildkogel Arena (intra în skipass-ul nostru şi această zonă), în vizită la prietenii noştri care schiau acolo. Am avut avantajul că la capitolul orientare ne-au ajutat ei, dar am profitat de ocazie şi să urc cu Lusu pe vârful Wildkogel, dacă tot sunt cu schiuri de tură.

Wildkogel Arena

 

Ce e deosebit la Wildkogel Arena, care e dedicată familiilor şi e un domeniu mai mic, e că are piste de sănii, una dintre ele – pista 14 albastră – poate cea mai lungă din Austria – 14km. E şi luminată până la 10 noaptea, aşa că am profitat – la ideea lui Luşu, să facem … schi de tură nocturn – cu plecarea şi urcarea din Neukirchen – aproximativ 10km şi coborârea pe pista iluminată.

Am pornit în schi-touring după ce am schiat toată ziua în Wildkogel – seara pe la ora 18.20, urcând pe pista 6 albastră. După spusele unor femei mai in etate întâlnite de Luşu trebuia să facem cam 2h30min. La sfârşit ne-am cam gândit că altă dată să avem grijă pe cine întrebăm, mi-e şi frică să mă gândesc ce ar fi spus nişte bărbaţi în floarea vârstei. Nouă ne-au trebuit cam 3 ore urmând pista 6, pista 2 roşie până am ajuns să coborâm cu adevărat pe 14. Am coborât în 35minute, întâlnind în cale şi ratracuri, ajungând în Bramberg la ora 21.55. În Austria nici noaptea nu eşti singur pe pârtii, am avut surpriza ca la locul de start, până să ne echipăm, să înceapă urcarea mai întâi un bărbat, apoi două femei, iar după noi să mai plece încă 3 bărbaţi. Evident, bărbaţii au trecut cu uşurinţă de noi, iar pe femei le-am … admirat doar din spate. Nu mai spun câţi am întâlnit care coborau, că nu puteai face o anumită pauză că te şi pomeneai cu frontale pe tine. N-am nimerit o vreme strălucită – era în schimbare – iar sus chiar ne puneam problema dacă să continuăm sau nu – ningea şi viscolea. Femeile chiar s-au întors, iar noi ne-am îmbrăcat cu tot ce aveam – îmi părea chiar rău că nu aveam casca de schi – îmi era părul cu ţurţuri. S-a făcut şi ceaţă, iar cabanele din vârfuri se îndepărtau pe măsură ce înaintam. La cum bătea vântul am avut norocul să se împrăştie şi norii şi chiar pe coborâre să avem vizibilitate bună.

din activitatile mele pe luna ianuarie

Doar prima parte am putut-o monitoriza, ceasul meu fiind cu acumulatorii descărcaţi.

Acum, dintre întâmplări care n-au legătură cu schiul.

În primul rând am reuşit să-mi pierd mobilul pe pârtie marţi, să anunţ miercuri la Konigsleiten, iar apoi să-l regăsesc vineri la Gerlos (unde-l şi pierdusem). Ei n-au o bază de date comună, aşa că e bine să anunţi la toate capetele de domeniu. În orice caz, mulţumesc găsitorului, eu am avut încredere şi nu am blocat nici cartela.

Dintre întâmplările – şicanele – obişnuite la noi şi care culmea au fost cu români…

La Wildkogel, mă grăbesc să ajung la pârtie, aşa că iau sucurile şi plec să plătesc la restaurantul cu autoservire; la casă două doamne plătesc; pe suport la casă o tavă cu alimente, nu se ştie a cui; când termină de plătit femeile, nefiind nimeni în preajmă, trec să plătesc şi eu, doar n-o să aştept după o tavă fără stăpân; introduc codul pin şi apare un nene mormăind: “da, că n-ai putut aştepta puţin”; aş fi înţeles şi-n germană, dar cuvintele erau sigur în română; abia m-am abţinut să nu răspund şi asta pentru că nu-mi venea în minte nici un răspuns decent, ci numai înjurături; nu mai comentez.

Pe centura Budapestei opresc la o benzinărie, alimentez, curăţ numerele şi parbrizul (am prins o vreme destul de grea şi aveam o zăpadă de 1cm pe număr şi faruri). Apoi parchez între două dubiţe, ca să eliberez pompa şi să mai mâncăm ceva rapid. Nici nu apuc bine să muşc din sandwich că bate cineva la geam şi ceva de genul “alo, şefu'” se aude. “Nu aţi putea să facem schimb de acumulatori, că al nostru e descărcat pentru că alternatorul e defect? Bănuiesc că tot pe la Borş treceţi, mergem împreună. Suntem cu dubiţa de alături.” Mi-au trecut o mulţime de gânduri prin minte, variante, soluţii, cauze, ce înseamnă să scoţi un acumulator la o maşină mai modernă, nu la una din anii ’80, eram după 700km de drum şi mai aveam cam 400km, dar periodic îmi trecea întrebarea dacă eu aş fi avut tupeul să cer aşa ceva la un prieten, nu la un străin. Am spus NU şi m-am grăbit să plec. Numere de BH…

Important e să rămai în minte cu ce e frumos.

Jan 192012
 

Dupa cautari, planificari, apoi iar cautari … am ajuns la concluzia ca mai bine facem o ierarhie cu cazarile si rezervam cat putem de repede. De ce? Pentru ca suntem peste 20 doritori, iar pana ne intelegem – destinatia dorita e ocupata. Vreo doua saptamani am tot studiat ofertele, am facut destul de minutios studii despre domeniile schiabile, cu avantaje si dezavantaje, preturi etc si … rezultatul a fost ca acum am scrise multe despre … locatii din viitor, daca ma ajuta soarta.

poze pe picasa, o parte de la Lusu

Si asa am ajuns la Kramsach – in Tirol. De fapt, un pic langa – in Moosen. Si configuratia prietenilor cu care mi-am petrecut vacanta s-a schimbat partial si … am fost cu totii 11 adulti si 12 copii, cu program nonstop de dimineata de la 7 pana seara la cat am rezistat.

Inneralpbach
Alpbachtal
o parte din prieteni

Telegrafiez cate ceva despre zilele petrecute acolo: desteptarea adultilor la 7 sau pe aproape, baut cafea, facut mancare, sandwichuri, ceai, plecat care incotro la schi – cu masini sau bus, schiat in stilul romanesc pana la sfarsitul programului, cu lupte de incadrare in timp sa prindem ultima urcare de ora 16.15 (o data am luat teapa ca au pus husele pe cititoarele de skipass-uri la ora 16.14), unii dintre noi am fost inscrisi la scoli de schi sau snowboard – si copii si adulti, retur “acasa”, iar mancare, urmata in unele zile de mers la bazin – in Worgl, apoi program de voie – cu jocuri de moara, sah etc pentru copii si testari de bauturi pentru adulti.
Din impartasirile copilului care a fost la scoala de snowboard, nu cele tehnice – ca nu ma pricep: a avut un instructor tanar, austriac, de prin partile locului, care vara e taietor de lemne (da, in Austria sunt fermieri, e patria laptelui, a ciocolatei, nu trebuie sa ai facultate ca sa poti avea o ferma, sa poti construi o cabana pentru cazare, sa poti trai decent) si care era putin cam traznit – cum posibil e sa fie adolescentii de azi. A invatat cateva cuvinte in romaneste, strigand dupa elevi ceva de genul: “vino odata, ca te bat”. Stia si versurile la “Dragostea din tei”! Adultii au avut parte de mai multi antrenori, probabil ca erau considerati fara speranta si in fiecare zi altcineva isi incerca fortele cu ei. Au terminat cu un antrenor batran, plictisit, la care cuvintele de despartire au fost ca cei doi prieteni n-are sens sa se prezinte la concursul de final de serie.
Unde am schiat? Cel mai aproape a fost domeniul Alpbachtal – 54 km de partii cu tot cu partiutele din Kramsach si Reith im Albachtal. A fost mult mai ieftin skipass-ul aici decat in Zillertal, in parte si pentru ca la copiii sub 14 ani era gratuit, daca parintii isi luau skipass pe minim 5 zile. Toata lumea a schiat in Alpbachtal, cu o exceptie … eu.

Alpbachtal

In ziua a patra am fost in Hochzillertal, iar in ziua a saptea, dupa terminarea impachetarii de plecare, in Mayrhofen – cu familia.
Am avut noroc de vreme acceptabila, in doua zile chiar superba. Cand era ceata ne mutam pe zonele de partii mai vizibile, ce mi-a placut in Alpbachtal a fost ca partiile continuau pana jos, de unde porneau telecabinele, si astfel cand era vreme mai urata schiam jos, urcand repede cu telecabinele. E un avantaj fatza de Mayrhofen de exemplu, unde telecabinele te duc sus si de acolo mai toate “lifturile” sunt telescaune si teleschiuri. In ziua cand am schiat in Mayrhofen era cam frig pentru copiii mei destul de mici si au stat destul de mult prin “hutte”. E drept ca si acolo exista posibilitatea de coborare pana la baza, dar numai pentru cei mai avansati, fiind doar “skiweg”-uri.

Hochzillertal
Hochzillertal

Sub aspectul acesta mi-a placut mai mult Hochzillertal-ul (cam aglomerat), acesta fiind unit de Hochfugen – unde nu era deloc inghesuiala si urcarile le puteai face cu telecabinele.
Am facut si putin schi de tura, fortat de fiecare data. In a doua zi drumul a fost blocat spre Alpbach, cazand probabil un stalp de inalta tensiune, oprindu-se curentul electric pe toata valea, iar noi ne-am oprit la Reith, unde am putut schia vreo trei ore pe o partie deservita de un teleschi cu generator. Ca sa nu ma plictisesc, am urcat pe schiuri pana in varful partiei mari, care are si iluminare. Mi-a luat cam 40 de minute de urcat continuu. In alta zi, in zona de sus din Alpbachtal era ceata apropiata de ce se numeste “whiteout”, iar cand am ajuns la telescaun, acesta era oprit. Decat sa ma intorc pe piei (tot timpul le aveam la mine), am preferat sa continui coborarea pe skiweg-ul de acolo (care si acela era oficial inchis, dar m-au lasat sa cobor – era ora 15). Multi nebuni pe lumea asta: nu va spun pe unde coborau unii prin zapada afanata, de la ce inaltimi sareau! Evident, mai am multe de invatat in materie de schi. Dupa ce m-am uitat la acei schiori care chiuiau de placere, am ajuns jos deprimat complet, convins ca habar n-am sa schiez pe pulver si nici n-am vreo sansa in viata asta sa recuperez ceva.
Alte lucruri care m-au atras… In Zillertal skipass-ul iti permitea sa vezi, pe baza seriei, cat ai schiat si pe unde – pe internet. Am fost destul de fraier sa nu-mi notez seria cand am schiat in Hochzillertal – cand am fost singur si am schiat cam 80km (track gps), cu tot cu urcari, dar pentru Mayrhofen, chiar daca am schiat putin, am putut sa-mi astampar curiozitatea, plus ca am vazut si ce au schiat copiii si sotia.

de pe internet pe baza seriei de skipass – skiline-ul din Mayrhofen – ziua a 7-a
acelasi lucru pe baza trackului GPS
trackul GPS din ziua a 6-a Alpbachtal
trackul GPS din ziua a 4-a Hochzillertal

Am fost pe partiile negre mai renumite (de ex Eberharter in Hochzillertal), dar Harakiri din Mayrhofen era inchisa, raschetata si cu tunurile pornite.
In sfarsit, pot trage concluzia ca am nimerit bine cu Alpbachtal-ul: un domeniu destul de mare sa nu te plictisesti, mai discret, cu posibilitati de schi de tura (au pe site si trasee “oficiale” cu trackuri gps), cu posibilitati si pentru schi pe zapada nebatuta, fara riscuri de avalanse. Nu-s munti asa inalti – pana la 2200m, iar cu zapada stau bine.
Pe cand in Romania ceva similar? Si sa nu ne plangem de zapada, munti de altitudine mica. In Bukovel (Carpatii ucraineni) altitudinea maxima e 1350m! Si au 50km de partii numai pe acel domeniu! Bine ca muntii Rodnei sunt “protejati” de astfel de investitii! Iar in Alba vor sa niveleze muntii, sa nu coste asa mult autostrazile… De austrieci ce sa mai spun, ei isi protejeaza oamenii, construiesc domenii schiabile, drumuri. Noi am stat in casa unor fermieri, iar o cladire mai departe era ferma, de unde cumparam zilnic lapte proaspat.
Acum, pentru acasa, intram iar in ritmul zilnic de biciclit si sah.