Sep 122017
 

 

Ciucas

Ciucas

Ciucas X3 – a treia oară

Ciucaș X3 – înapoi în Cheia – Prahova, după câțiva ani de pauză. În 2013 am fost la maraton, unul din primele de trail la care am participat, iar în 2014 a fost rândul să parcurg ultramaratonul. Am amintiri frumoase de acolo, chiar dacă 2013 a fost anul “fugii banilor”, dar și în aceste condiții ca și participant nu am băgat de seamă, noroc cu bârfele. E drept că nici nu-s pretențios. 🙂 În 2013 a fost ceață, m-am rătăcit de vreo 3 ori, dar nu mă pot compara cu alții: am terminat pe locul 5 la general (4h44min), incredibil, și locul 3 la categorie. În 2014 la ultramaraton țin bine minte și acum ce probleme am avut, de atunci n-am mai purtat pantaloni de compresie decât la curse până la semimaraton.

M-a tot întrebat lumea, cum de nu-s la ultramaraton: și așa am exagerat până acum, în plus plec în Pirin – Bulgaria la “UTMB-ul Balcanilor” – cu 22 septembrie startul. De acolo am alte amintiri.

traseu.jpg

Traseul pe Strava
Am ajuns cu întreaga familie în Cheia pe la 11 noaptea, “optim” pentru un rezultat bun în ziua următoare, ca de obicei în ultima vreme. Dar aveam cazare, găsită pe FB pe ultima sută de metri. Mulțumesc! Și așa tot cu heirupul aflu că doar Tudor va merge în excursia organizată sâmbătă de Tabere și Circuite de Alergare, Schi și MTB. Andreea, deși are doar 14 ani, vrea să participe la primul ei semimaraton, evident fără pregătire specifică, că doar dacă aleargă taică-său așa cum poate și el după ureche (mult da’ prost) sigur s-a lipit antrenamentul și de ea. Dar e tânără, ce-i pasă! Spune vreau și poate. Și normal, știe ce trebuie cel mai bine. Pune stăpânire pe un rucsăcel de alergare pe care-l aveam în plus, pe câteva batoane cu cereale la care avea voie că-s inofensive și îmi ia și un bidon flasc. De papuci de alergare ce să mai spun, ai ei n-au avut crampoane niciodată. Că nu pentru trail era scopul lor, și nici nu scrie că se folosesc legați cu șireturi doar la primele 3 găuri să-i poată scoate din picior ca pe șlapi. Așa-i trendy, cu șireturile atârnând ca pletele, la cât i-a călcat sunt ferfeniță și cu noduri. Nu m-am mirat că i-a spus lumea la finish Cenușăreasa când i-a sărit un papuc din picior. Dar nu spun mai multe, că am impresia că orice zic e laudă.

Așadar programul: sâmbătă maraton pentru mine, semimaraton pentru Andreea și forțat pentru Diana (n-am mai avut rucsac și pentru ea), că doar n-o s-o lase singură (vorba vine, adică pe același traseu, că nu s-au mai întâlnit decât la final), Tudor în excursie; duminică cursele de copii pentru amândoi.

21543895_1643952065636303_5258386382404316324_o.jpg 21544026_1643945022303674_201337466120389292_o.jpg 21586645_1643951835636326_9158478672347663839_o.jpg

Pe traseu, mulțumesc pentru poze!
Foarte bine mi-a prins startul la 10.30. Am putut să fiu de față la plecarea lui Tudor, la startul fetelor. Și am avut timp și de povești. Am pornit cum am putut de bine, am fost martor la formarea deja a unui prim grup de vreo 15 alergători după primele sute de metri și m-am străduit să mă încadrez împreună cu Lazăr Sângeorzan în grupul următor. Greu de tot, lumea zbura pe lângă mine. Și atunci, vechea poveste – mă agăț cu privirea de fetele pe care le cunosc. Până la urmă cu chinuri mă țin de Vio care o urmărea pe Daniela Marin. Daniela din păcate a abandonat devreme, a avut probleme. Pe porțiunea vălurită de pădure ce a urmat abia pe urcări mă apropiam de Vio. Foarte mult m-a ajutat un ritm susținut, m-am adaptat. Atâta că nu mult după start, pe la km6 spre Poiana Stânii tot grupul nostru a luat-o greșit. Așa am ajuns-o și pe Iulia Găinariu, eram vreo 8-10 persoane. Nu știu cum de n-am văzut marcajul, dar pentru mine nu e prima dată. Și în 2013 a fost la fel. N-am pierdut prea mult timp, poate un minut și nițel stres.

ratacire1.jpg

Veșnica rătăcire
Au urmat frumoasele chei ale Văii Stânei și, marcat încă de rătăcire, le-am spus și la ceilalți să fie atenți la ieșire că și acolo m-am rătăcit acum câțiva ani și am luat-o înainte în sus la o stână. Acum, fiind vreme bună, totul a fost limpede. Înainte de Cabana Ciucaș m-am întâlnit și cu Diana. M-a încurajat, mi-a spus că nu-s mulți în față. Așa să fie! Până la cabană am fost mai mereu în grup cu Vio, dar la PA n-am stat decât puțin și m-am depărtat. L-am luat în vizor pe un băiat cu un tricou alb și în vârf am ajuns aproape de Iulia.
Pe coborâre nu s-a întâmplat nimic spectaculos, Iulia s-a depărtat și am încheiat la aproximativ 2min30sec de ea. 4h30min06sec a fost timpul meu, locul 6 la categorie (nici dacă a avut mâna în ghips n-am reușit să-l ajung pe Silip – locul 5 la 5min de mine), locul 18 la general. Nu cu mult înainte a ajuns Diana – 4h51min, așa că am avut o primire călduroasă, fiind și Andreea acolo. Andreea a avut un timp foarte bun – 3h28min, locul 20 la fete 14-29 ani. Probabil și datorită ei organizatorii au afișat categoria cu 14+ ani.

Foarte multă lume la Ciucaș! E un concurs mare, cu mii de concurenți. Și e fain! Păcat că e atât de departe. Pe când îi ieșisem în întâmpinare la Tudor a trecut primul ultramaratonist – Radu Milea. Cred că pe mulți i-a luat prin surprindere sosirea lui, eu abia am apucat să zic ceva, că mi-a luat câteva secunde să-mi bag ochii bulbucați înapoi. Am asistat pe urmă la premiere, la tombolă. Am înțeles că m-au strigat și pe mine și pe Andreea, dar ce să-i faci, n-am putut sta până la capăt. Nu-i bai, să fie fericiți norocoșii! 🙂

Duminică ne-am înființat la cursele de copii, micii campioni! Au alergat și ei cum au putut, după puterile lor. Să-i vedem cum cresc și cum ne depășesc!

DSCN0093.JPG

La muncă acum! 🙂

Sep 152014
 


Să fie în sfârşit un ultramaraton – Ciucaş X3 – încheiat fără probleme cu vremea? Fără întreruperea de la Marathon 7500, fără scurtarea de traseu de la 2×2? În orice caz era ultima ocazie din acest an pentru mine pentru a simţi ce înseamnă o distanţă aşa de lungă – 105km şi peste 5000m diferenţă de nivel – la celelalte nu apucasem să simt cu adevărat oboseala, să intru în noapte şi să termin la lumina frontalei.

concurentii si totodata partenerii mei de la ultramaraton – From Ciucas X3 Ultramaraton
cu bicicletele familiei pe maşină în drum spre Cheia via Ungaria şi Cluj – From Ciucas X3 Ultramaraton

Sunt încă în concediu şi văd că nu mă dezmint, ies din el mai terminat de cum am intrat, e drept că altfel. M-am decis deci pe ultima sută de metri să mă înscriu la cursă, abia în ultima săptămână fiind sigur că pot ajunge din Croaţia la Cheia, la start. În Ungaria ploua de rupea, dar în ţară vremea era foarte bună. Aranjamente de cazare n-am mai putut face, aşa că maşina urma să-mi fie adăpost pentru jumătatea de noapte dinainte de concurs. Mi-am luat însă perna de acasă 🙂 şi alături de partenerul meu de la 2×2 – Sorin Hosu – care m-a şi ajutat alături de atâţia alţii am pornit langsam din Cluj.

la inceput ma gandeam ca pot tine pasul cu Lazar Sangeorzan si am pornit impreuna la ideea lui – From Ciucas X3 Ultramaraton

Surpriza plăcută a fost întânirea la start a lui Lazăr Sângeorzan şi mai ales propunerea lui de a alerga împreună. Ar fi fost frumos să pot termina alături de el, amândoi participând practic la primul ultratrail. Aveam eu nişte ţinte orare, nu bine puse la punct că am fost prea ocupat cu altele în concediu, speram la un pace mediu ideal spre 7min/km considerând că traseul e destul de alergabil, să mă prindă noaptea undeva pe vârful Gropşoarele. N-a fost să fie…

From Ciucas X3 Ultramaraton

Am început binişor, sub ritmul de maraton (am participat anul trecut la proba de maraton), dar după primii kilometri parcă ceva scârţâia: trebuia să mă străduiesc să ţin pasul cu Lazăr, nu aveam chef să socializez cu cei din jur. A urmat urcarea prin Cheile Văii Stânii şi o uşoară rătăcire – am ocolit stâna prin stânga, fiind cu privirea fixată doar pe partenerul meu care şi el probabil îi văzuse pe alţii în faţă. Lazăr i-a strigat pe cei de mai sus şi a urmat o regrupare profitând astfel să merg alături de alţii mai buni ca Daniel Florea. Şi apoi am fost “”system close””, am intrat în modul de protecţie. Înainte de cabana Ciucaş mi s-a făcut foame, a trebuit să mă opresc să-mi regândesc bagajul. Şi încă nu eram la km23! Şi mai aveam vreo 80km de parcurs. Eram stresat ca poate Lazăr mă aşteaptă la punctul de alimentare, pentru mine era clar că trebuie să las ritmul, aveam drum lung de parcurs. Speram să-şi găsească pe cineva la ritmul lui şi să meargă mai departe şi mă bucur că şi l-a găsit, încheind alături de Daniel Florea în 15h54min, prinzându-i noaptea conform planului undeva sus pe Gropşoarele.

La cabana Ciucaş eram deja 6min în spatele lui Lazăr, dar vedeam nu departe alţi concurenţi. Câtă vreme era urcare abruptă şi nu trebuia să fug nu aveam mari probleme, dar de pe vârful Ciucaş picioarele nu aveau cadenţa necesară la vale şi astfel alergarea, când o puteam face, era practic jogging. Ambiţia mea de timp bun a fost înlocuită cu cea de a putea alerga şi la final. M-a ajuns Sebastian Butcovan, la Pasul Bratocea sosisem mai mulţi odată. Aici era şi Cozmin Ardelean – 360 Sport – şi cu Simona – mulţumesc pentru încurajări şi sprijin. Cât am putut l-am ţinut sub observaţie pe Sebastian, pe urcări reuşind să mă apropii, dar la vale eram prea lent. S-a tot dus şi după Stâna Nebunu de la km48 m-am lipit de Rapotan Ionel şi de acolo tot împreună am fost până la final.

de pe vârful Grohotiş – greu si la vale?! – From Ciucas X3 Ultramaraton

Îi mulţumesc lui Răzvan Ilie pentru ajutorul de la barajul Mâneciu, sunt momente când fiecare gest contează mult. Am văzut că pe fiecare concurent îl lua în primire din timp, ştie el foarte bine ce înseamnă efortul de concurs. Şi n-a fost singurul care a procedat aşa. Foarte de treabă şi săritori au fost de altfel toţi voluntarii de la PA-uri şi PC-uri, le mulţumesc pe această cale. Foarte bine mi-a prins şi ciorba de burtă băută mai apoi la Valea Stânii – nu era pentru concurenţi, dar mie nu-mi mai putea strica nimic la stomac, chiar am întrebat la cabana Silva dacă nu au şi ei – dar se pare că la Valea Stânii se mănâncă mai bine 🙂 .

Răzvan Ilie cu încurajările – From Ciucas X3 Ultramaraton
şi n-a fost singurul care a procedat aşa – From Ciucas X3 Ultramaraton
după Rapi la baraj – From Ciucas X3 Ultramaraton
la Baraj Măneciu – From Ciucas X3 Ultramaraton

Pentru mine cea mai grea porţiune a fost de la barajul Mâneciu la Vărful lui Crai şi Tabla Butii, un drum de ţară fără sfârşit pe care eram frustrat că nu mă pot mişca mai repede. Aveam mari probleme cu pantalonii de compresie, nu puteam alerga multă vreme şi trebuia să trec la pas periodic. Greu cu îmbrăcămintea tehnică, degeaba o ai dacă nu ştii când s-o porţi. Pantalonii erau de triatlon şi clar nu-s făcuţi pentru ultra. Pe urcarea la Crai am fost depăşiţi de Balint Orsi care avea un mers extrem de rapid. Am povestit câte ceva cu el, ne ţineam minte de anul trecut când am urcat de la Braşov la Cheia în dubiţa organizatorilor. Atunci venise cu încă doi prieteni tot la ultratrail, venind din Ungaria cu trenul. Mi-a spus că el nu prea fuge, la ultratrailuri merge foarte rapid. Se pare că ţine figura, a recuperat mult pe ultima parte şi a încheiat pe locul 12 la peste o oră de noi, depăşindu-l şi pe Sebastian. Ce mică e lumea! La întoarcere ne-am strâns în maşină cinci: Marcela cu desenele, Balint, o voluntară, Sorin şi cu mine. Aşa am aflat şi că Balint la viteza lui medie de 6km/h a fost nevoit totuşi să mai şi alerge, că organizatorii aveau dispoziţie clară să-l urmărească că nu prea era îmbrăcat profesionist, să nu păţească ceva 🙂 Nu s-au uitat în arhivă să vadă că mai fusese şi-n ultimii doi ani. Anul acesta el a ţinut totuşi cont şi de părerea celor din jur şi a purtat pentru prima dată un tricou tehnic 🙂 .

vf Grohotiş – From Ciucas X3 Ultramaraton

În fine a trebuit să ne pornim frontalele la PC de la Tabla Butii, intram în pădure şi nu mai vedeam nimic. La 20.50 am început urcarea spre Gropşoarele. Pornisem ceasul meu cu gps de ceva vreme pentru a încerca să mă stimulez uitându-mă la “”pace”” şi am oprit pe cel de drumeţie, să fiu sigur că îmi ţin bateriile dacă am nevoie de track. Rapi şi alţii îmi spuseseră că era o urcare grea şi nu doream să risc să ne “”tăiem”, să fim nevoiţi să stăm mai multă vreme şi cine ştie, să ne pierdem luciditatea s-o luăm aiurea. Până la urmă nici n-a fost aşa mult, nici aşa greu. Vreo 3km de urcare mai brutală, ne-am mai oprit câte puţin, dar măcar nu mă mai jenau pantalonii. În vale am mai văzut 4-5 luminiţe de la concurenţi, iar staţiunea Cheia nu părea departe. Am terminat cu bine în 18h39min, pe locurile 16-17, mult peste ceea ce îmi propusesem, dar cu o experienţă care cred că mă va ajuta mult în continuare.

From Ciucas X3 Ultramaraton

Frumos traseul, pitoreşti locurile, în sfârşit am avut ce vedea, că anul trecut am prins ceaţă. A fost greu şi iar mă simt extraordinar şi odihnit după o zi. Nu ştiu încă dacă pot sta în şaua de la MTB la Maratonul Gilăului de săptămâna aceasta, dar o mică alergare tot o să fac. Am fost foarte mulţumit de organizare, de oamenii de pe traseu. Marcajele au fost bune, m-au impresionat în special cele reflectorizante pentru noapte. Probabil au fost puse chiar pe noapte, că altfel era greu să fie orientate corect ca să fie vizibile de departe. Mulţumesc lui Rapi – noul meu prieten – pentru tovărăşie, nu vorbeam eu prea mult dar foloseam mereu aceleaşi cuvinte, aveam tot atâta vocabular ca Dănuţ de la Garmin Viago 🙂 .

frumoasă diploma, la timpul acela se mai poate lucra 🙂 – From Ciucas X3 Ultramaraton

Mulţumesc de asemenea pentru poze:
Radu Cristi care mereu e “”pe front””
Simon Levente-Attila
Octavian Andrei şi celorlalţi.