Jul 312017
 

Circuitul Carpatilor

Circuitul Carpaților

Anul acesta este anul alergării. Trebuia să-mi fi dat seama de la început, din momentul când am hotărât să particip la 100 Miles of Istria, un ultra din Croaţia care a avut loc în aprilie – foarte devreme după ieşirea mea din hibernare. A fost şi o iarnă lungă, combinată cu vreme dificilă pentru bicicletă, astfel că foarte puţin m-am mişcat pe două roţi şi mai tot timpul am alergat. Şi, la urma urmei, de ce să mă tot opun? Mai sunt ani!

Şi uite-aşa, fără să am mult timp la dispoziţie, continui lanţul evenimentelor din ultimele luni la care am participat şi despre care n-am prea pomenit: Maraton Apuseni, Cozia Mountain Run, Rodnei SkyRace şi Cindrel în Alergare. Şi constat că am participat până acum la toate maratoanele şi skyrace-urile din Circuitul Carpaţilor, cu o excepţie – Bate Toaca. Despre Maraton Braşov am scris la timpul potrivit.

IMG_20170527_162526.jpg 18699379_1443782322344656_8082951841687842722_o.jpg 18738994_10208922653934810_8708207993171983286_o.jpg 18814667_1448966825159539_6364554155222578398_o.jpg 18815048_1979918822229525_8733206348754254045_o.jpg 18672864_1443795529010002_8102729399022847903_o.jpg 18738771_1445331205523101_2025016083785671994_o.jpg 18699545_1443802152342673_8727375270469061656_o.jpg traseu.jpg IMG_20170528_103625.jpg IMG_20170528_120107.jpg

Maraton Apuseni – 27 mai
Este un concurs de suflet, la care mă străduiesc să particip în fiecare an, mai ales că am şi un aport la cursa de family, la partea de traseu. Anul acesta, în plus, am făcut şi o tură de drumeţie duminică cu prieteni, participanţi la concurs, cu copii, cu cine a dorit, pe un traseu – combinaţie între trackul family şi cel de cros, cu punct de maximă altitudine vârful Buscat (de fapt capătul de sus al instalaţiei de telescaun).
Nu ştiu cât de bun am fost de ghid (linkul la câteva poze de pe FB), eram cam terminat de febră şi tuşeam, mi-a fost foarte greu să închei cu un timp rezonabil maratonul din ziua precedentă şi seara m-am dus direct în pat şi n-am stat la festivitate şi distracţia de după.
Ce a mai însemnat Maraton Apuseni? Am participat ca de obicei cu întreaga familie, dar copiii au fost însoțiți de un prieten la proba family pentru că Diana a alergat pentru prima dată un semimaraton! Și nu e din cele mai ușoare!
5h31min36sec, locul 32/242 general, 8 categorie
43,1km, 2343m diferenţă nivel

Maraton Apuseni a fost şi ultimul concurs înainte de Propark Adventure – 2 iunie (de ziua mea), unde am participat în echipa Cheile Turzii. Am reuşit să-mi revin şi a fost fain, multe provocări ca de fiecare dată. Anul acesta însă am încheiat pe podium, pe locul 2, după aproape 39ore de cursă. Despre Propark am scris.

A venit vacanţa, pe insula Pag – a doua oară când merg în Croaţia anul acesta. N-am ajuns la Bate Toaca, dar pot spune că în Ceahlău am umblat de m-am săturat şi ziua şi noaptea la Propark Adventure. Acolo toată partea de trail a însemnat Ceahlău, mai mult de un maraton.

19488954_1400115460034231_7322629428896186000_o.jpgalbum1 p3.jpg

Cozia Mountain Run – 01 iul
A fost prima mea participare la acest concurs, într-o zonă prin care eram în general în trecere. A, bine, cu excepţia concursurilor de şah – de obicei naţionalele de copii şi juniori se ţin la Călimăneşti – Căciulata. Şi mănăstirea Cozia am vizitat-o cândva, dar la munte n-am ajuns până acum.
În principiu nu-mi pun probleme şi mă aştept la nişte standarde îndeplinite la concursurile care sunt sub umbrela unui/unor organizatori de încredere – în cazul de faţă Circuitul Carpaţilor aceasta înseamnă – înţelegerea unor organizatori ca să ofere un cadru de desfăşurare a unor concursuri spre binele tuturor participanţilor. Că aceste concursuri se desfăşoară prin Carpaţii noştri, formând un aşa zis circuit, deja e un bonus. Mie îmi dă ocazia să văd şi locuri noi – am umblat prin munţi dar sunt departe de a mă putea lăuda că nu mai au secrete pentru mine. Ca să pun punct, Cozia mi-a plăcut, e frumos Oltul de sus! Dar ce circulaţie este! Să stai în vale în aşa trafic… mai bine în sălbăticie.
3h46min11sec, locul 18/172 general, 7 categorie
28km, 1874m diferenţă nivel

19875495_1450536918336409_5892559795482149502_n.jpg19956077_241759876335724_8468910790359890331_o.jpg

Rodnei SkyRace – 08 iul
De data aceasta e un traseu cunoscut, prin munţi prin care am tot fost, i-am şi străbătut de la est la vest. Borşa are şi ea istoria ei pentru mine. Ţelul meu principal a fost cel pe care-l am de obicei înaintea unui concurs greu care urmează – să merg cât pot de bine dar fără să risc accidentări, fără să termin epuizat. Măcar de data aceasta am reuşit, n-am fost ca după Maraton Apuseni.
3h56min22sec, locul 20/83 general, 4 categorie
25km, 2046m diferenţă nivel

A urmat Marathon 7500 – 14-15 iulie unde am făcut echipă (Regi şi Pioni) cu Adi Toma. A ieşit bine şi am mai bifat un masiv montan des vizitat – Bucegi. Concursul contează în Circuitul Carpaţilor pe echipe, alături de Ultra Trail Făgăraş. Şi despre Marathon 7500 am scris.

20431673_1476923155698889_3290883829265586080_n.jpg20476297_1475019675889237_2440719631073528763_n.jpg

Cindrel in Alergare – 29 iul
Abia m-am întors de la Păltiniş. În ultimii ani am fost la Păltiniş de câteva ori şi am trecut şi prin Cindrel, dar de fiecare dată l-am văzut cu ochi de MTB-er. Adică n-am prea apucat să mă uit în jur, erau prea multe lucruri care-mi acaparau atenţia: marcajele, pietrele, concurenţii, traseul în sine. Da, mai demult, în drumeţie … dar atunci iar era altfel, eram şi eu altfel. Acum era ocazia, doar nu-s Usain Bolt. Atâta că din 4 labe cum am urcat pe Cindrel nu se vede mare lucru, m-am “răzbunat” însă pe coborâre.
Am tras cât am putut până la final, mă gândeam că am şanse la podium la categorie. Pe urcarea de Cindrel eram mulţi la 40+, Luci Clinciu nu era mult în faţă, eu eram mereu alături de Grigoroae (îi mulţumesc pentru ritm), Sângeorzan şi cu Pepi aproape m-au ajuns… şi îl prinsesem din urmă pe Kokovics (sunt bun la 4×4 şi la cărat bicicleta). Ştiam că de Neguş şi de Codrea nu mă pot atinge, dar am uitat de Blajiu. Asta e, nu că aş fi putut mai bine. Abia am reuşit să o ajung pe Daniela Marin – foarte bine aleargă, dacă era şi motivată de concurenţă… Am avut în cursă puls mediu 161bpm, 175 maxim. M-am cam resimţit a doua zi.
Multă mâncare şi diversă la finish, foarte mulţumesc! Eram lihnit de foame, n-am mâncat mare lucru înainte de start, nu mă aşteptam să nu găsesc multe oferte la hotelurile apropiate. Cindrelul era ocupat cu taberele de copii, iar la Hohe Rinne mi s-a părut exagerat de scump micul dejun, mai ales că nu doream decât ceva anume. Adică eu mă pornisem să stau la cort, era prea mare diferenţa. 🙂
4h24min28sec, locul 17/153 general, 5 categorie
38,1km, 1700m diferenţă nivel

Mulțumesc pentru poze! Acum urmează Retezat Maraton – 05 aug. Ştiu că e cursă grea, dar premisele nu-s chiar favorabile: momentan calculul e că ajung pe la 2 noaptea la locul de start. dar ce contează – voi avea timp mai mult pe traseu pentru Retezat şi Peleaga.

Să ne vedem cu bine! Circuitul mă mai poartă şi prin Călimani şi Făgăraş.

PS: Poate “îmi trimit şi eu prin poştă flori de ziua mea”. Mai demult aşa se bârfea: când la ziua de naştere a unei fete venea un poştaş cu un buchet de flori de la “un admirator”, noi aşa … speram, că ea îşi trimitea singură buchetul ca să impresioneze. Acum, că tot nu reuşesc să fiu pe podium şi aterizez pe lângă, poate vorbesc cu organizatorii să mă cheme lângă podium şi să-mi dea ca premiu ceva ce-mi cumpăr eu. Ceva surprinzător, încă nu ştiu ce. Voi ce idee aveti? 🙂

Jul 252016
 


A fost a 5-a oară când am participat la maratonul GeigerTriada MTB de la Sibiu, de fiecare dată la tura lungă. Anul acesta startul a fost din Păltiniş, weekendul de MTB pregătit de Pro Cycling conţinând sâmbătă şi un concurs de XCO care a avut participare internaţională. Pe mine, cum a spus cineva, nu dau nume, m-a ferit D-zeu şi n-am putut ajunge la XCO. 🙂 Ambele concursuri sunt în general foarte tehnice, peste media obişnuită la noi în ţară, şi de aceea nici nu participă multă lume, pentru mulţi e o provocare doar să termine cu bine.

PA2 – poze Ana Ciobotaru – multumesc – From Geiger MTB Challenge

S-a schimbat traseul de maraton faţă de ultimele dăţi când am participat şi a devenit şi mai dificil, deşi ca lungime s-a scurtat: 81km şi 3000m+ diferenţă de nivel. E semnificativ că primilor de la elite le-a trebuit mai bine de 5 ore să încheie concursul, aşa că e de înţeles şi timpul meu de 7h45min. Faptul că am lipsit doi ani de la maraton mi-a dat poate prilejul să văd mai clar nişte diferenţe în timp, aşa cum vedem cu toţii mai uşor cum cresc copiii altora pe care-i vedem mai rar. În primul rând a crescut nivelul tehnic al competitorilor, iar traseul scurt (înglobat în traseul lung) a devenit mai tehnic, fiind aproape la nivelul traseului lung de acum câţiva ani, având şi porţiuni de acolo. Apoi, traseele se schimbă şi forţat de către organizatori pentru că progresul … civilizaţiei modifică de la an la altul traseele. Traseele se mută tot mai mult în zonele mai demult greu accesibile, tot mai sus şi mai departe de localităţile mari.

În orice caz zona Arena Platoş, Păltiniş, e foarte faină pentru MTB. Cine are norocul să fie în zonă poate progresa mult, s-a investit mult acolo pentru turism, pentru modalităţi active de a-ţi petrece timpul liber.

Am ajuns la Arena Platoş sâmbătă după-masă, întârziind ceva pentru că dimineaţă am ţinut neaparat să înot cu Diana în Tarniţa, să vadă şi ea cum e cu costum de neopren. Săptămâna următoare mă aşteaptă Traversarea Tarniţei. Am avut noroc cu cazarea, am stat alături de Vlad Sabău, Marius Mureşan şi Ionuţ Ureche – le mulţumesc pentru companie. M-am înscris la faţa locului, teoretic nu eram mulţi participanţi la proba lungă – câţiva peste 60. Apoi, pregătiri… Mai întâi constat că n-am geluri – asta e, voi circula fără. Şi aşa eram conştient că dupa ultratrailul din Bucegi – Marathon 7500, de săptămâna trecută, trebuia să merg la conservare, în ritmul meu, să fiu sigur că închei cu bine, fără accidentări. Mai aveam un ghimpe – schimbasem frânele şi acestea chiar prindeau. Am apucat doar o dată să merg cu MTB-ul înainte şi încă nu puteam să controlez fin frânarea. De ce am mers totuşi la tura lungă după abia o săptămână de la un ultra? Că aşa s-au potrivit, aşa cum a fost ironmanul de la Oradea după 4 Munţi şi cum va fi Propark Adventure după UTMB. Hai să-i spun soartă.

start Geiger MTB Challenge – From Geiger MTB Challenge

Şi, start! Tura scurtă şi cea lungă, peste 200 de oameni. Începem fireşte cu urcare. Selectivă. La prima coborâre mai serioasă am prins totuşi trafic, nu am fost aşa de harnic pe urcare să scap. Că erai pe MTB sau pe lângă, tot aceeaşi viteză. Suna frâna mea spate de-mi era frică că mă iau la bătaie cei din jur că le stric karma. Aşa că am insistat pe faţă şi cum cu controlul eram mai la început am şi dat o seceră cu biţa prin iarbă ca să nu zbor în cap. Continuarea a fost firească: depăşeam cu MTB-ul în braţe, alergând la vale. M-a şi întrebat cineva unde mă grăbesc, că doar am cale lungă de străbătut. N-am ştiut ce să-i răspund, făceam treaba asta de ani de zile. Probabil că mai demult aveam un motiv, dar acum era ceva reflex: cum mă dau jos de pe MTB, cum fug (dacă pot), indiferent dacă-i la deal sau la vale. Mie mi-ar prinde bine un MTB la pungă, să-l pot duce mai uşor.

Pe traseul comun – încurajări, înghesuială. Abia aşteptam să se bifurce, să apară PA1. Mergeam constant şi chiar sus l-am ajuns pe Marius şi apoi m-am străduit să mă ţin de el la coborâre. Câtva timp am reuşit deşi se interpuneau concurenţi şi mai şi alergam la vale. A venit separarea de trasee. De acum aveam să am linişte, nu mă mai stresam inutil la coborâri. Şi chiar a fost linişte. Şi pustiu. După km30 am fost singur cuc, depăşisem pe cineva şi gata: restul traseului l-am parcurs fără alte întâlniri decât cu oamenii de la PA-uri şi cei veniţi la iarbă verde. Mi-a fost greu pe porţiunea PA2 – PA3, rămăsesem fără apă, deşi fusesem la şedinţa tehnică şi ştiam că pe acel tronson trebuie să am rezerve serioase. Eram cam terminat, mergeam din inerţie. De fapt nu mă aşteptasem să dureze atât tot concursul pentru mine, de acasă pornisem cu gândul la 6 ore, apoi mi-am mai rectificat aşteptările când am aflat că primii la elite e puţin probabil să termine sub 5 ore. Dar să ajung la PA4(coincidea cu PA1) unde era timp eliminator de 6 ore doar cu 15 minute înainte nu mă gândisem! Am mâncat aici toate feliile de grapefruit de pe tavă, mi-era o sete! Şi apoi am luat un pahar de apă în care mi-am turnat o grămadă de alte pahare, ca să nu le întrebuinţez inutil. M-au întrebat câţi mai vin după mine. Le-am spus că mai bine ştiu ei, că ştiu câţi au trecut pe acolo şi eu le pot spune că sunt peste 62 în total. Răspunsul lor m-a cam bulversat – eram undeva pe locul 30 şi eram printre ultimii, că nu toţi au luat startul. Probabil proba de XCO din ziua precedentă a rărit participanţii la tura lungă, aceştia schimbându-şi opţiunea pentru tura scurtă.

PA2 – poze Ana Ciobotaru – multumesc – From Geiger MTB Challenge
PA2 – poze Ana Ciobotaru – luam masa – From Geiger MTB Challenge

Ca să am totuşi un ritm, o motivaţie, am întrebat la punctul de hidratare dinainte de PA4 la ce distanţă e cel din faţa mea – 200m. Apoi la PA4 – 2 min. N-am reuşit să-l ajung şi nici să-l văd, la final tot la aproximativ 2 minute de el am terminat.

pun tot clasamentul la tura lunga, finisheri, ca incape – From Geiger MTB Challenge

timpul înregistrat cred ca e cu tot cu micii şi berea de la sfârşit, uitasem să-l închid – From Geiger MTB Challenge

Greu am ajuns la finiş, după 7h45minute! Penultimul! Locul 27 din 28, doar atâţia am încheiat cursa, scăpând de timpul intermediar. La timp totuşi pentru premiere, unde am avut surpriza să termin pe locul 3 la categorie, după Maus (la peste 1h40minute) şi Sorin Simu (peste 30minute). Iar am avut noroc, ca în 2011. Atunci am terminat pe locul 2 la categorie deşi timpul era peste 9h30min şi toată lumea se pregătea de plecare. 🙂 Acum sper ca viaţa să nu fie chiar ciclică, că atunci următorul pas e să ajung iar să fiu descalificat la punctul intermediar, cum am păţit în 2010. Momentan m-au depăşit tehnic multe coborâri iar pe urcări n-am fost chiar fresh. Numai la Geiger reuşesc să port atâta în braţe bicicleta. Dar a fost fain. 🙂

Felicitări pentru organizare, mulţumesc voluntarilor de pe traseu că am mai avut cu cine schimba o vorbă şi mulţumesc prietenilor!

 

Jul 232013
 


Dupa weekenduri cu triatlon a venit rândul concursurilor de MTB. În paralel cu Ironbike Oradea şi Maraton 7500 (ultra-trail maraton) – felicitări echipelor care au avut îndrăzneala să ia startul şi să şi încheie cu bine aceste evenimente (la Ironbike a fost finisher si o fată  – Bako Annamaria – a treia care reuşeşte la cele 4 ediţii), la Păltiniş a avut loc etapa a doua din Triada MTB care a devenit un stage race prin combinarea unui XCO care a contat în desemnarea campionilor naţionali (singura probă de MTB care e prezentă la olimpiade) şi a unui XCP (nu e chiar un maraton pentru că distanţa e mai scurtă). Organizatorii au hotărât să nu mai existe două tipuri de trasee – lung şi scurt – şi bine au făcut, pentru că o mare parte din concurenţi nu sunt obişnuiţi cu efort aşa mare întins pe două zile. De fapt arată şi rezultatele că mulţi au avut scăderi în rezultate duminică la a doua cursă, fie pentru că nu au reuşit să-şi dozeze efortul, fie pentru că au avut probleme tehnice nerezolvate în ziua precedentă, fie din motivul că au mers la maxim la campionatele naţionale pentru că pentru ei a fost mai important rezultatul acolo (în special pentru profesionişti e valabil).

From Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis

Parcă şi uitasem cum e la un XCO după ce zile la rând am tot alergat şi am înotat. Trezirea a fost cam bruscă – am nimerit fix pe Păltiniş la campionatele naţionale, care trebuiau să fie mai tehnice decât uzual. Faptul că unul dintre creatorii traseului a fost Tudor Oprea spune multe şi m-am aşteptat să fie ceva similar cu cele văzute pe youtube la concursurile internaţionale de XCO. N-am putut ajunge cu o zi înainte măcar să pot exersa, aşa că sâmbătă abia am apucat să fac două ture de recunoaştere care m-au pus în gardă cu traseul şi aşa mi-am gândit strategia: cum n-am înţeles mare lucru din două din coborârile mai tehnice, ţinând cont şi de faptul că voi fi la start mai la urmă şi voi fi încurcat de cei din faţă, pentru mine această cursă va fi un duatlon. În astfel de curse trebuie să ştii traseul, trasa ideală (pentru mine unde să descalec în siguranţă), că altfel rişti să dai de lucru la alţii. Am hotărât să fiu prudent şi pentru că ziua următoare urma cursa de maraton (XCP), iar pentru mine conta mai mult rezultatul general, după cele două concursuri.

repriza de alergare Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis

Şi acum desfăşurarea evenimentelor. Sâmbătă au luat startul la campionatele nationale de amatori 190 de concurenţi (la juniori şi elite – legitimaţii au fost cursele mai aerisite) şi cum e şi normal, chiar dacă începutul a fost pe urcare, prima tură nu a fost suficientă pentru sortarea concurenţilor pe grupe de valori apropiate. Ca urmare la duatlonul meu în prima parte preponderentă a fost alergarea pe porţiunile de urcare mai dificilă sau pe coborârile tehnice şi pot să mă mândresc doar că am făcut multe depăşiri aşa. Următoarele două ture au început să semene a XCO şi pentru mine, am reuşit să cobor ultima parte, n-a mai fost aşa înghesuială – urcările au început să facă diferenţe. Îmi pare rău acum şi mai mult că n-am avut vreme să exersez coborârile, în tura a treia m-ar fi ajutat. E mult mai faină senzaţia să cobori pe bicicletă, e într-un fel o desconsiderare a efortului organizatorilor să alergi pe coborârile gândite pentru MTB, mai ales dacă cu puţin mai mult antrenament simţi că eşti capabil să le parcurgi în siguranţă. În orice caz traseul a fost demn de campionat naţional şi mă motivează acum să mai învăţ tehnică şi data următoare sigur vin cu cel puţin o zi înainte.

am ajuns si eu vineri seara, am prins lampioanele Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis
From Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis

După “prima manşă” – XCO – am terminat pe locul 7 la categorie şi locul 64 la general, cu puţin peste 1h04min. Nu am fost chiar mulţumit de mine, am pierdut mult pe prima tură şi m-am obosit la schimbările frecvente de ritm. Am plecat pe traseu să-i văd pe cei mai buni cum coboară şi … urcă (trebuie tehnică şi la urcări, nu numai forţă şi antrenament!). Am făcut câteva poze şi am filmat cu mobilul, dar am renunţat când mi-am dat seama că uit esenţialul: sunt mulţi care au aparatură mai bună şi se pricep mai bine ca mine iar eu trebuie să-i privesc pe concurenţi cu alţi ochi.

From Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis
From Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis

Şi a venit ziua de duminică – XCP. Gata cu turele, acum e un traseu clasic, atât cât poate să fie de clasic un traseu conceput tot de oamenii tehnici pe care-i ştim. Mi-a plăcut şi m-a dus cu gândul la ce va urma peste câteva săptămâni: ultima etapă de la Triadă – Geiger MTB Challenge. Evident am avut câteva ţinte şi ca de obicei mi-a fost greu la început: n-am intrat în primii 60 şi acest lucru m-a costat. Prima coborâre pe trail am fost nevoit să o fac per-pedes, neputând nici măcar să fug şi să depăşesc. Nu m-am obosit să fiu războinic, să strig, erau prea mulţi în faţa mea. Şi uite-aşa micile speranţe de luptă pentru podium la categorie – măcar să ajung să-i stresez puţin – s-au dus. Deja la km5 am făcut schimbare de planuri, am aşteptat cu răbdare urcarea şi m-am pornit pe pescuit: ţinta mea era să-i ajung pe privilegiaţi – primii 60 – şi să încerc să depăşesc cât mai mulţi.  Ca de obicei la început grupurile au fost mai mari şi mai uşor de ajuns, iar apoi de la agăţatul cu privirea până la depăşit trecea tot mai multă vreme. Am ştiut că merg binişor când am depăşit concurenţi la care le ştiam potenţialul şi care erau din primii 60. Mulţumesc pentru încurajările voluntarilor, spectatorilor de pe parcurs, pentru pozele numeroase şi faine şi mai ales mulţumesc echipei Clujul Pedalează-Interteam alături de care am stat şi care m-a încurajat şi pe parcurs, atât la XCO cât şi la XCP. Levi şi Vali, fetele şi băieţii care n-au concurat m-au ajutat fiecare cum a ştiut mai bine.

From Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis

Urcarea pe drum forestier la relee s-a încheiat cu o coborâre tehnică pe bolovani unde după experienţa din ziua precedentă m-am descurcat binişor: am pus piciorul jos doar de 2-3 ori când n-am anticipat corect ce urmează, în rest m-au ajutat mult urmele şi trasa celor din faţă. Apoi a urmat iar urcare. După push-bikeul pe pietriş a urmat urcarea mai accesibilă pe dealul înierbat pe care m-am străduit s-o fac pe bicicletă. Aveam şansa să văd din nou concurenţi în faţă şi m-am motivat. A urmat coborârea ultimă destul de lungă, cu pietre din când în când unde am tot pedalat să depăşesc. M-am mirat că merg unii aşa de încet, m-am gândit că au pierdut multă vreme la coborârea de la relee şi … singurul motiv pentru care sunt unde sunt e că urcă mai bine ca mine. Am încheiat pe locul 6 la categorie, 57 la general, cu 2h10min. Aproape l-am ajuns pe Iulian de pe locul 5 (cam 40sec diferenţă), cred că l-am şi văzut, şi la premiere mi-am dat seama de ce e bine să lupţi până la capăt: la general s-au premiat primii 5 la fiecare categorie, nu mi-a venit să cred! În ziua precedentă Iulian terminase la ceva peste 2min de mine şi, lipsind în această etapă doi din concurenţii de la categorie m-am pomenit strigat pe locul 5. Am dat mâna cu cei buni. Va trebui să mă obişnuiesc cu locurile tot mai depărtate de podium, asta e (doar pentru adormirea “duşmanului” :)).

From Campionatul National de MTB – proba XCO – Paltinis

Nu-i uşor la concursurile stage race! Sunt faine, ai o a doua, a treia şansă. Într-un fel sunt ca un triatlon, duatlon, dar pe mai multe zile, că oricum XCO şi XC nu-i acelaşi lucru. Sunt tot mai multe concursuri şi unele intenţii bune trec neobservate: tocmai s-a anulat un concurs de tip stage race – IronBikeRace din lipsă de concurenţi. Ideea însă va răzbate!

În fine, am avut un weekend super, am fost la Păltiniş o întreagă echipă şi ceva urme pozitive am lăsat :). Felicitări organizatorilor, voluntarilor, n-au avut viaţă uşoară! Va rămâne un reper nu numai pentru mine. Ce trebuie îmbunătăţit e startul la amatori – e valabil la toate concursurile de la noi, acum că vine tot mai multă lume. Organizatorii se străduiesc să găsească criterii cât mai corecte de departajare la grila de start, dar până nu vor exista câteva competiţii de referinţă luate în calcul la stabilirea valorii competitorilor, mereu vor exista nemulţumiri. E doar chestiune de timp, nu cred să aşteptăm pentru asta ca după autostrăzi. Anul viitor mă văd ca amator figurând într-un clasament anual, ceva de genul ELO-ului la şah.

Ne vedem la Reci la triatlon şi la… Geiger!