Sep 032019
 

 

Anul acesta “călindarul” meu de timp liber n-a conținut multe concursuri, în schimb unele au fost grele: Istria 100 mile, UltraBug Fundu Moldovei, CarpathiaTrails, Marathon 7500 și Mureș 24h ștafetă. E anul în care m-am atașat de RupiCapra Team, o echipă cu oameni faini, mulți fiindu-mi prieteni de mai multă vreme și, deloc de neglijat, cu preocupări comune.

Mi-era dor de concursuri mai “normale”, clasice și mai ales să mai variez sporturile. Prin ce am trecut în ultimele săptămâni enumăr mai jos, cu cele mai “proaspete” în față.  Am avut pentru fiecare motive să le aleg, pe lângă cele ce țin de încadrarea între competițiile mele … majore. De acum voi face pauză, pentru că urmează Apuseni Ultra Race –  176km în 20 – 22 septembrie.

1. Háromszék Triathlon – 31 august.
2. Transilvania Bike Trails Race – 17 august.
3. Hit the Egg – Oușoru Challenge – 10 august.

1. Háromszék Triathlon – 31 august.

Anul acesta nu s-a mai ținut Ultra Trail Făgăraș a lui Luci Clinciu, din seria CarpathianMan. Acolo aveam deja înțelegere să fac echipă cu prietenul meu de la RupiCapra Team – Csaba Papp. N-a fost să fie, e al doilea concurs pe echipe, primul fiind Marathon 7500, în care înțelegerea pică din motive independente de noi.

Mi-am aruncat ochii pe Sportsplanner, unde știam că pot găsi competiții din mai multe sporturi, și am dorit să fie un triatlon. În același weekend a fost și Hargita Trail Running, mulți de la RupiCapra au mers acolo, dar eu deja eram chitit să particip măcar la un triatlon și în acest an. Și am găsit Háromszék Triathlon, aflat la ediția cu numărul 28!

M-am bucurat, deși amintirile mele nu erau tocmai vesele de la ultimele participări, din motive ce țineau de turiști, nu de organizare.  Ce am scris în 2010 și 2011 se poate citi la acele linkuri. În primul rând am fost impresionat de longevitatea concursului. Apoi, e bine de știut că “Háromszék” înseamnă “Trei Scaune”, cu referire directă la Ținutul cu același nume care a fost județ în perioada interbelică. În contextul în care orașul Sfântu Gheorghe a fost reședință de județ, nu-i de mirare că în amintirea acelor vremuri istorice de vârf oamenii locului au dat această denumire triatlonului. Și pot spune că oamenii acestui oraș liniștit (m-am cazat acolo) au obiceiuri pe care te aștepți să le vezi mai degrabă în orașele mari, mai legate de trendurile moderne: umblă mult cu bicicletele, nu contează că sunt de oraș sau mai specializate, aleargă zilnic.

în 2010 a fost primul triatlon (atunci a fost “pe asfalt”) după mai bine de 9 ani de la ultimul triatlon la care mai participasem la Baia-Mare. Deci nu degeaba i-am spus în titlu “Return to innocence”, la perioada când eram mai tânăr. Acum, în 2019, am văzut că iar au început să organizeze triatlon lângă Baia-Mare, e drept că la alt lac. După 18 ani! 🙂
În 2011 a fost triatlonul de tip offroad, prin rezervația Mestecănișul de la Reci. Lacul unde s-a înotat a fost Reci și ce nu mi-a plăcut atunci a fost comportamentul oamenilor din camping, care făceau foc de tip tabără lângă corturi, puneau muzică tare până dimineața pe la ora 3.30 și, nu în ultimul rând, lipsa de reacție a celor din jur care au preferat să tacă, să-și mute corturile, în loc să-și spună păsul la scandalagii. Bine că eu am fost și sunt o forță a naturii!

Ce pot să le spun organizatorilor de acum e că mai am și port tricoul alb din acel an (2011) și că n-au făcut rău că au schimbat locația. Să nu uit încă o amintire ce mă leagă de Alpinsport, clubul organizator. Poate unii din cei de acum de la acest club nici nu știu… 🙂 Au organizat maraton de MTB, la o ediție cu startul la Șugaș Băi (a fost cred că prima dată când am vizitat stațiunea). Tot în 2011 a fost, am participat la proba lungă de 80km, linkul aici. Am prins vreme de iarnă, și atunci am fost avertizați că sunt urși.

Anul acesta triatlonul s-a ținut mai aproape de Sfântu Gheorghe, cu înotul la lacul Valea Crișului, de acolo proba de bicicletă offroad până la Șugaș Băi unde era și finishul, tritlonul încheindu-se cu o buclă de alergare. M-am documentat pe grabă și am scăpat esențialul. Am fost atât de marcat de nopțile nedormite de acum 8 ani că m-am cazat la Sfantu Gheorghe, la distanță de “lumea dezlănțuită”. A fost bine, doar că ipoteza a fost greșită: când m-am gândit la Háromszék Triathlon am presupus implicit că lacul Valea Crișului … e cel de la Reci (uitasem denumirea). Am găsit amănunte ca: lacul Valea Crișului e cu situația juridică neclară, ceva de genul revendicat. A urmat o epopee pentru mine în ziua premergătoare concursului, nu recunoșteam locul, n-am știut cum să ajung la intrarea oficială la lac cu mașina, Am dat o tură în jurul lui, noroc că am SUV, și m-am întors busumflat să-mi iau pachetul de înscriere. Acolo mi-a picat fisa… și am regretat că n-am citit mai întâi ce scrisesem pe blog înainte.

Dar, despre concursul de acum…
Cum am început, am și sfârșit: aerian la documentare, rătăcitor, deconectat, la concurs. Cei 1500m de înot i-am făcut în 54min, record negativ, printre ultimii 3 din concurs. 🙂 Am parcurs vreo 1750m, , ceea ce pentru un înotător “bun” ca mine e o lovitură, să spun că m-am rătăcit? Au fost două ture pe lac, la a doua m-au fluierat oamenii de pe barcă să mă întrebe dacă chiar vreau să ajung la mal acolo. Mi-am scos ochelarii, parcă am intrat în altă lume, geamandura era în altă direcție, și așa am continuat să înot, fără ochelari. Când am ieșit din apă deja startul la copii fusese dat, nu era nevoie să mă uit la ceas ca să știu că trecuse cam o oră de la start.

Ce a urmat – o cursă de recuperare fără șanse de izbândă. La MTB, 1h42min, un traseu frumos, cu urcări care mă avantajau față de triatloniștii clasici, și cu porțiuni tehnice de coborâre, dar mie nu-mi ajungeau 30km să intru în grupul de mijloc al triatloniștilor, nu-s chiar atât de bun. Când am văzut că prind din urmă concurenți aflați la mare distanțâ unii de alții am știut că e prea mare ecartul de timp pierdut la înot.  Singura mea grijă a devenit să nu mă descurajez și să “las pedala”, să rămână cursa provocatoare ca și cum m-aș lupta pentru podium la categorie.

Abia după alergarea de 6,2km cu 220m diferență de nivel (35min pentru mine) am văzut la rezultate că am reușit să mă lipesc de grupul de mijloc.
Final: locul 23 general, 6 categoria 50-54 de ani, 3h15min timpul.
Mi-a plăcut concursul și m-a ambiționat iar … să progresez la înot. E bine să ai scopuri în viață, chiar dacă ceea ce poți ajunge să fie tot mai des sub ceea ce nu poți.

E un sport complex triatlonul, din păcate nu e multă lume angrenată la acest “multisport”. Cum nu particip așa des la astfel de concursuri, de pe margine se vede mai bine. Sunt doar câteva centre mai puternice de triatlon în țară și puțini copii continuă să facă performanță și după 20 de ani. Iar situația de aici nu e singulară. Un sport însă practicat din tinerețe se ține minte toată viața, iar odata cu revenirea minții la cap, la 30 – 40 de ani, îți revin și obiceiurile sănătoase cu avantajul că ai știință de ceea ce faci.

Top

2.  Transilvania Bike Trails Race – 17 august.

Unde să te duci cu familia, dacă tu vrei MTB, poate și copiii (care nu-s prea hotărâți), și e important să fie și ceva nou, interesant, de vacanță și relaxare și pentru omul obișnuit? Am ales cursa de la Saschiz, iar cele scrise mai jos sunt pe baza relatărilor mele la momentul potrivit de pe FB.

Bineînțeles că am început minivacanța cu o excursie scurtă prin Saschiz și am ajuns și la Cetate.

La concursul de MTB Transilvania Bike Trails, tura lungă la care am participat a trecut prin multe localități pitorești “de pe colinele Transilvaniei”. Așa că în duminica de după concurs am fost să vizităm și cu alți ochi Viscri, unde si prințul Charles de Wales are o casă săsească – singurul ei indiciu e că sunt însemnele heraldice deasupra porții (se pot închiria camerele!).

Sinuos a fost traseul de MTB care m-a purtat de la Saschiz prin Mesendorf, Viscri, Bunești și Criț. Mai trebuie să vin pe aici, e prea puțin cât am stat. Cel mai bine e de vizitat pe bicicletă sau în drumeție, e mai în ton cu zona.

Frumos a fost evenimentul întins pe mai multe zile, unde concursul în sine e doar un motiv să adune laolaltă vizitatorii pe doua roți! Felicitări pentru organizare, aș fi vrut cu familia să particip și la turele zilnice (asta era intenția, am venit de joi și am stat la camping în Saschiz, cum spune Timy – pe terenul de fotbal) dar nu s-a putut acum. Dar la proiecțiile de filme am fost, printre care și cea cu expediția lui Zsolt Torók pe Pumori. Dumnezeu să-l ierte, mare alpinist și om, în ziua următoare am aflat de dispariția lui în Făgăraș!

Andreea a participat la cursa scurtă, am înscris-o la fața locului, a tot insistat deși anul acesta n-a mers cu MTB-ul deloc. Locul 4 pentru ea la feminin open, sper să-i revină plăcerea pedalării.

Pentru mine a fost o mică revenire la concursurile de MTB după câțiva ani lipsă. Am auzit lucruri frumoase despre acest concurs, plus că din punct de vedere tehnic era mai potrivit pentru mine, pentru început, să capăt curaj.

Am încheiat pe locul 2 la categoria 50-59 de ani, locul 60 general, 4h32min pentru 78km de cursă. M-am străduit, dar am simțit lipsa antrenamentelor de MTB, eram cam țeapăn cel puțin la început, plus că viteza mea de reacție e cam … să zicem adecvată vârstei, deși … unii cum pot? M-am tot intersectat cu Suzi, de pe la km25, ea fiind am impresia mai mult de fun acum pe traseu. Și în condițiile acestea m-am chinuit să mă țin după ea și Manuela până simțeam că vin cârceii. Noroc că se mai opreau și o luam de la capăt. Până nu s-au mai oprit.
Pe Fabian l-am ajuns in zona KOM de la Strava, nu știam că este concurs separat și pentru KOM. Oricum n-am accelerat niciun pic, nu era cazul, eram mulțumit să pot păstra un ritm cât mai constant până la finish. Se pare că el avea un timp de bătut, așa că m-a lăsat în urmă și nu ne-am mai văzut.
Am vrut să parcurg tura culturală de vineri, cu întoarcerea pe ultimii km din pădure de la tura lungă, pe la Cetatea Saschiz. N-a fost să fie, mi-ar fi prins foarte bine. Ultimii km din concurs am tot luat-o pe delături, nu văd bine marcajul roz, noroc cu trackul de pe ceas că puteam reveni. Cum era și soare, prin pădure luminile și umbrele mă bruiau complet, iar la o schimbare bruscă de direcție când am văzut într-un tarziu marcajul mi-a sărit și lanțul. În fine, mi-am adus aminte de serialul acela cu RObotzi – Mo si Foca –S01.Ep2.Defect , vedeam fix ca acolo “p… roz cu luminițe”. M-am bucurat când mi-a spus “starostele” de la premiere că arăt cam tânăr pentru vârsta asta, sper să-mi poată spune la fel măcar într-unul din anii urmatori.

Merită să vă uitați pentru inspirație pe site-ul TBT Race la turele culturale sau altceva ce vă interesează, în cazul când veniți prin zonă. Spor la pedalat sau alergat sau ce vă mai place să faceți! Mulțumesc pentru pozele de la premiere, Radu Cristi, de astă dată ne-am vazut la MTB!  

Top

3. Hit the Egg – Oușoru Challenge – 10 august.

În sfârșit o alergare normală de maraton trail, un concurs pe categorii de vârstă la care particip! Primul clasic după 50 de ani, până acum toată vara numai de “avioane” am avut parte!

Hit the Egg a fost un concurs pe un traseu reprezentativ pentru Țara Dornelor. Sunt convins că e foarte pitoresc, cu o zi înainte am urcat puțin să văd în liniște la ce să mă aștept. Și am vizitat Vatra Dornei, eram cazat la campingul din apropiere. Vatra Dornei – stațiune și oraș, e o alăturare de nou și vechi, de cladiri impresionante ca design, din păcate doar unele renovate. Chiar la o scurtă vizită observi contrastele nou-vechi, sărac-bogat, tânăr-bătrân, liniște-agitație, sclipici-sobrietate. Se încadrează ca stațiune în ceea ce au ajuns și celelalte vechi și renumite.

Dar în timpul cursei a fost vorba doar de “power, more power”, vorba (singura) unei melodii de antrenament indoor la bike. N-a fost un traseu tehnic în mare parte, dar a fost greu. Așa că am zis “pas” la orice mă putea distrage și, premeditat, mi-am luat bețele … că tot au vrut organizatorii să mai adauge diferență de nivel și a ajuns la 2070m conform ceasului (44,5km) – s-a urcat de două ori pe Oușoru.

E și greu să privești în jur când circuli cu 160bpm puls mediu și 180bpm maxim. Probabil a contat căldura, că rezultatul meu n-a fost spectaculos – 5h27min.

La final, locul 6 general și 1 la categoria unde sunt “new entry” 50-59

Mulțumesc organizatorilor pentru tot, începând cu înscrierea, mulțumesc voluntarilor de la PA-uri și PC-uri – pe căldura asta am fost nevoit să … nu ratez nimic. Și mulțumesc pentru poze!

 

Top

Oct 112011
 
Sugas Bai – o statiune mica protejata de vant din muntii Baraoltului. N-am putut sa vad daca-s pitoresti pe cat se spune despre aceste locuri – vedeti de ce in poza de mai jos,

poze de la organizatori si voluntari, multumesc pentru ele, mai multe pe picasa

dar tind sa cred ca da, pentru ca multe din descrierile pe care le-am gasit in “prospectia” mea inainte de concurs, cautand amanunte si particularitati s-au adeverit la fatza locului: ca daca e sa fie vreme urata si frig (cum a si fost), atunci aici gasesti la inaltime mica ceea ce gasesti in alta parte la 2000m (si cei mai patiti au si renuntat sa vina, desi s-au inscris), ca intr-adevar vantul nu pare o problema datorita imprejmuirii cu munti mai mari (si categoric la ce ploaie a fost si doar cateva grade, vantul putea insemna abandon pentru majoritatea concurentilor), ca aceasta zona are cateva … ciudatenii: gaze care ies din pamant, un miros care se degaja in unele locuri, e prima data cand am auzit de mofete si de “fluierul pamantului”, sunt si izvoare de apa minerala.
Exista si partii de schi, statiunea e in reabilitare. In sfarsit, poate nu cu bicicleta trebuia sa vin acum in vizita, dar ma bucur ca am mai atins un “colt” mai izolat, dar interesant al tarii.
Dar eu, cu ale mele: ma duc la maraton MTB de 80 de km, organizat de Alpinsport cu Csuri. Ce conteaza ca de multe ori pe unde ma duc altii fac bai, se relaxeaza la plaja, viziteaza muzee sau participa la festivaluri folk sau jazz: eu cu MTB. Las’ ca am eu vreme si de alea. A, cine-i Csuri?! Un baiat cu care m-am intalnit pana acum numai la evenimente deosebite … mai ales pentru el: anul trecut la triatlonul de la Reci s-a casatorit, acum la maratonul de MTB i-a adus barza un baiat. Anul viitor …? Ce a insemnat pentru mine? Pai anul trecut am primit tricou dupa o luna prin posta, acum am asteptat cu resemnare publicarea rezultatelor :).
Si cum a fost: perfect, adica previzibil: nici o problema pe traseu (ce tine de organizatori), un loc 4 la categorie (la 15 min de locul 3), 13 din 18 finisheri la general (vreo 10 abandonuri). Multi au ales sa nu participe, chiar daca au venit sa dea o geana la concurs si i-am inteles si au si ei respectul meu, la fel de mare ca si cel acordat organizatorilor si participantilor. Cand ma gandesc cum e sa stai in frig si ceata la punctele de control si alimentare de pe la 8 dimineata – brrr, nu-i de mine.
N-o mai lungesc, m-am asezat la start practic cu tot ce aveam haine la mine: papuci cu husa, pantaloni lungi de bici cu pantaloni scurti si incalzitoare de picioare pe deasupra, tricou cu incalzitoare de maini cu polar si foita peste, iar in spate un rucsacel cu un poncho in el (pentru cazurile extreme, in special daca trebuia sa abandonez – dar si pentru cazul fericit in care speram sa debarc din haine); pe cap casca tipica, dar cu buff sub.

la start

In fine, dupa o noapte dormita in masina, cu rapait continuu de ploaie si pe urma cand m-am bucurat de liniste am descoperit ca ningea, m-am pregatit de razboi. Numai manusile le-am pastrat normale, sa simt “adevarul”.
Startul la 8 dimineata, de fapt s-a amanat pana pe la 8 si 20 min. Macar n-a fost  4 dimineata ca la IronBike, sa nu vezi nici care-s “dusmanii”. La 9 urmau sa ia startul semi-maratonistii.

sedinta tehnica
astia suntem

Inceputul a fost multumitor, fiind si urcare ma incalzisem. Noroiul inca nu ma deranja. A urmat insa portiunea pe care am parcurs-o numai noi, cei de la maraton, o coborare urmata de urcare (noroi urmat de inghet), care mi-a dat gata lantul si angrenajul: nu mai puteam folosi foaia mica si pinioanele mari din spate. Ma tot opream si nu fortam ca sa nu rup lantul sau schimbatorul fatza. Aveam ulei la mine, dar cred ca am pus prea putin, oricum avea o culoare mai degraba alba decat gri-transparent cum il stiam. Nu vreau sa-mi stric MTB-ul. Acum era momentul de abandon: inca nu aveam 15km parcursi, se incheia lungimea buclei a doua, ma puteam retrage usor si fara avarii. Dar, mai cu fuga, mai cu foaia mijlocie, mai cu cineva pe care-l vad in fatza, trece perioada. Continui. Gata cu abandonul, cum spunea cineva mai bun ca mine: “abandonul nu e o solutie”.


Bike route 1296285 – powered by Bikemap 

Alte cateva poze elocvente, multumesc pentru ele:

prin padurile din vai
din ciclul nu-s eu, dar am trecut si eu pe acolo

Nu opresc la nici un fel de punct de alimentare sau control. Trebuie sa recuperez timp, am tot ce-mi trebuie la mine. Fiind rece si ploaie, nu consum lichid asa mult. Estimez ca daca-s baiat de treaba termin pe la ora 16, ceea ce inseamna 7h40min. Opresc euforic la PA de la punctul cel mai departat, km 40. Am norocul sa nimeresc pe un baiat de treaba care-mi spala efectiv cu spray de ulei cu teflon angrenajul si schimbatoarele. Uluitor, bicicleta e ca noua. Nu-mi vine sa cred, timid folosesc si foaia mica. 20 de km n-am avut probleme, dar atat. Apoi calvar, nimic de facut. Bine ca mai depasesc intarziati de la semimaraton, ma mai mobilizez. Nu-s obosit, dar nu pot forta: urc pe foaie mijlocie cat pot si fug si merg in rest. Nu-i suficient sa ai picioare, trebuie si tehnica. Nu vad cum pot ajunge pe cineva din cei buni din fatza in astfel de conditii. Termin fugind si pe coborarile de final, franele mugesc si chiar si eu imi dau seama ca placutele sunt terminate.
Termin in 8h34min, mult peste estimarea pe care o considerasem realista – fiind facuta dupa parcurgerea a mai mult de o treime din parcurs.
Urmeaza epopeea curatarii bicicletei si dushului. Constat ca tot ce mi-au ramas in afara de pantaloni si papuci sunt doua tricouri. Cu sac de dormit nu pot umbla, dar gasesc patura de picnic care ma salveaza inca o data. Ratez premierea din pacate (bravo invingatorilor), stand la un ceai fierbinte si mancand gulasul de la organizatori in barul cladirii telescaunului. Foarte de treaba oamenii de acolo si sper sa nu ramana cu impresii urate dupa trecerea armatei de participanti plini de noroi. Bravo organizatorilor, asa cum am mai spus, precis tot ce era esential a mers ceas, ca altfel pe o astfel de vreme practic de iarna orice greseala in special de orientare pe traseu putea insemna diferenta dintre zi si noapte. Si sa stiti ca mi-a prins bine fluierul: nu pentru ursi, dar am scapat de doi ciobanesti impresionanti fara efort! E drept ca mi-au tiuit urechile un minut dupa aceea, dar i-am lasat cu vorba-n gura (adica cu gura cascata) pe tovarasi.
Inchei cu clasamentul la maraton si brrr … poate vin cu schiurile pe acolo. Cred ca prin Covasna nu gresesti daca mergi preventiv cu combinatia schiuri – bicicleta.