Jun 162015
 


E grindină afară, aşa că acum am vreme de scris. Să văd ce iese, că un concurs de adventure e mai altfel, mai complex. Acum, după mai bine de-o săptămână, am început să studiez puţin problema, inginereşte. Adică fix după modelul punerii în funcţiune a unui aparat – mai întâi butonezi, te joci cu el şi apoi, dacă vezi că nu te descurci citeşti instrucţiunile şi uneori speri că ţi-l iau la garanţii înapoi, că e … defect. Putem extrapola la oameni şi echipe şi evident cazul nostru se exclude. 🙂

echipa iezerele Cindrelului, multumim pentru poze si pentru companie lui Cornel – From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

Propark Adventure Race a fost în primul rând o aventură în echipă, între prieteni. O aventură foarte bine organizată, cu oameni unul şi unul la punctele de control şi la probele auxiliare de pe parcurs. Până şi fotografii eu fost mai altfel pentru că într-un fel concurau şi ei alături de noi.

În ce direcţie am început acum să sap? Am început să citesc despre European Adventure Racing Association, despre concursurile din seria adventure din Europa – există şi un calendar. despre Raidaran… Şi, ştiaţi că-n august (eu voi fi la TDS) e concurs în Cehia? Pun mai jos un link, e edificator şi pentru Propark Adventure. Nu pot face comparaţii cu alte concursuri de gen, e primul meu concurs de adventure, dar pot spune că doresc să particip anul viitor la ceva asemănător. Când e vorba de echipă lucrurile trebuie pornite din timp. Când echipa e de patru persoane deja riscul e mare să apară vreo problemă la un coechipier. Dacă din echipă trebuie să facă parte şi o fată se poate înţelege de ce au fost doar 11 echipe la secţiunea Eco Challenge şi 7 la Outdoor Escape.


Motto: Sleep while you can!

Dar să lămurim pe scurt despre ce e vorba: MTB, alergare/drumeţie, probe de orientare după azimut şi pe hartă, caiac, rapel, tras cu arcul, tăiat cu joagărul, probe surpriză… Nu se dă track gps, toată lumea se descurcă cum poate, alege ce traseu doreşte, dar trebuie să atingă check-pointurile. La Eco Challenge ai timp limită 50 ore, la Outdoor Escape 26 ore. Şi n-a fost uşor – au terminat concursul 5 echipe (4 în timp regulamentar) la Eco şi 2 la Outdoor.

Am aflat de concurs de la prietenul meu Adi Cosma (cu care voi alerga din nou la Marathon 7500) destul de târziu ca să mai am şanse reale să obţin răspunsuri pozitive de la prieteni, am întrebat-o şi pe soră-mea. Aşa că am aşteptat cu răbdare să se ivească un loc liber într-una din echipele existente şi am sperat de asemenea că voi cunoaşte cel puţin unul din membri. Şi am avut noroc, Ady Beleanu a dat anunţ. Aşa s-a întregit echipa Iezerele Cindrelului. Am mai scris şi pe FB, scriu şi aici: mulţumesc Cristinelor – Cristina Beleanu, Cristina Trancă şi lui Ady pentru companie şi pentru aventură. Am fost o echipă, ne-am ajutat cum am putut şi ne-am înţeles limitele. De pe margine păream echipa extremelor: cea mai tânără şi poate cel mai vârstnic participant, singura echipă cu două fete de la Eco. Am renunţat la concurs după 176 km parcurşi în aproximativ 30h, în momentul când situaţia putea să se îndrepte mai mult spre supravieţuire, trecând peste partea de fun. A fost pentru mine un weekend de aventură, o excursie cu prieteni între prieteni, în care m-am simţit bine şi ce e mai important, voi participa cu plăcere la alte astfel de competiţii şi sper că de asemenea şi ceilalţi concurenţi.  Am încheiat pe locul 11, din punct de vedere tehnic, abandonând la CP7 – Pădurea Bogăţii, dar moralmente n-am fost ultimii pentru că noi am continuat, încercând să găsim CP8 şi apoi ne-am întors, după 4 ore. N-am folosit practic gps-ul pe acea porţiune, noi folosind doar harta, nu mă întrebaţi de ce 🙂 . Am văzut apoi că Horaţiu şi echipa Valea Rea au urcat tot pe acolo, ce să-i faci, munţii noştri sunt sălbatici.

de pe Google Earth, muntii Perşani – From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

Să încep cu pregătirile. Le-am făcut serios, chiar dacă am spus la început altceva. A creat Cris Beleanu un google docs unde ne-am scris toate păsurile. Am mai pus şi poze cu ce ducem, un exemplu mai jos:

ce am purtat la MTB – From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

Şi pentru că organizatorii au avut un set de întrebări pentru echipe şi individual – sunt pe site-ul competiţiei la secţiunea articole răspunsurile altor echipe), mai jos sunt răspunsurile mele scrise tot în acel doc (nu am apucat să le discut cu echipa, sunt neoficiale, şi nici nu le-am modificat ulterior, pot fi trase câteva concluzii):

Întrebări pentru echipă:
– De ce numele ales pentru echipă?  Amintiri din copilarie?
– Ce vârstă cumulează echipa voastră?  46 + 20 (e majora sigur Tina?! 🙂 ) + …
– O întrebare către organizatori?  Aveti emotii?
Întrebări pentru fiecare coechipier:
– De ce OutdoorEscape și nu EcoChallenge (sau invers)? EcoChallenge pentru ca sunt sanse mai mari sa ma apropiu de simplitate si salbaticie.
– Care credeți că va fi cel mai greu aspect al acestui concurs?  Echilibrul.
– E mai important să participați, să terminați sau să câștigați?  Se poate sa … ne decidem pe parcurs?
– Vă atrage mai tare ideea unui adventure decât cea a unui maraton montan?  Mie-mi place sa stapanesc situatiile.
– Care-i proba preferată din cele anunțate?  MTB
– Care-i proba care vă sperie cel mai tare?  Zborul, dar nu pot preciza la care dintre probe e mai mare probabilitatea.
– Prin ce munți credeți că veți merge la acest Adventure?  Leaota – MTB, Piatra Craiului – Bucegi – alergare, restul probelor …
– În ce județ ați vrea să-l facem in 2016?  Cluj, Bihor
– Ce părere aveți despre neinterzicerea GPS?  O decizie buna, influenta gps-ului asupra rezultatului fiind minora fata de siguranta in cazuri deosebite. In fond exista si probe specifice de orientare unde gps-ul nu este util.
– Care este concursul favorit de până acum?  4 Munti MTB
– Care este punctul forte al echipei?  Rabdarea.
– Vă sperie sau vă încântă faptul că vor fi probe despre care veți afla doar la ședința tehnică?  Vor fi cu suspans rezultatele.
– În ceea ce privește provocarea, găsiți importantă performanța echipelor adverse?  Sigur, e motivanta si ma va ajuta sa trec peste momentele mai dificile.
– Ce credeți că vă va motiva / demotiva în timpul concursului?  Ma va motiva gandul ca in echipa depindem unii de altii.
– După ce criterii v-ați ales coechipierii?  E un lant: ai incredere intr-un prieten care la randul lui…
– Cât timp credeți că veți fi prinși în aventura pregătită de noi?  Banuiesc ca organizatorii au studiat echipele si au ajustat probele. Care echipa o considerati veriga slaba, echipa de 50 ore?

Tot ce ştiam sigur cu privire la traseu era doar locaţia de start – lângă cabana Plaiul Foii de la poalele Pietrei Craiului.

Startul.
În seara premergătoare ni s-a înmânat o hartă cu Munţii Perşani şi cu punctele care trebuie atinse pe parcurs, cu o scurtă descriere. Bineînţeles că a fost şi o şedinţă tehnică unde s-au spus amănunte, ni s-a explicat şi ce înseamnă rezervaţie naturală, rezervaţie naţională, ce este cu siturile natura 2000. N-am făcut prea mulţi pureci apoi şi ne-am dus să ne odihnim. Nu aveam ce să mai caut noaptea pe harta oficială, aveam un gps de drumeţie Garmin Dakota 20 cu harta aproximativă, practic doar cu drumurile şi localităţile, pe care doream doar să înregistrez trackul şi în caz de nevoie să ajungem la liman, iar pe mobil nu mă puteam baza ca timp de funcţionare cu gps activat. Ca totul să devină şi mai interesant, am constatat zilele următoare că nici nu văd bine curbele de nivel şi înscrisurile de pe harta oficială, aşa că am preferat doar să car harta şi să se uite Ady, el având şi un mobil cu o hartă, eu folosind busola (măcar de-o luam pe cea cu lupă). Data viitoare să-mi aduceţi aminte că trebuie să-mi fac ochelari!

Şi aşa am pornit la ora 8 în prima noastră etapă – Plaiul Foii – CP1 Rudăriţa, etapă de MTB uşoară, 8 km în 37 min. Primele 5 echipe urmau să continue pe jos drumul spre CP2 – lacul Pecineagu, unde era proba de caiac în doi, iar restul rămâneau la orientarea sportivă după azimut la CP1. Fiecare echipă când termina proba pleca mai departe, spre CP2, respectiv înapoi la CP1(care era şi CP3). Noi nu ne-am încadrat în primele 5 echipe, prilej cu care mi-am şi făcut în gând primele observaţii. Consideram că după ce treceam de prima buclă Plaiul Foii – Rudăriţa – lacul Pecineagu – Rudăriţa – Plaiul Foii (pentru că pentru a ajunge la CP4 Paltin trebuia să trecem din nou pe la start) ne putem face o părere destul de corectă despre capacităţile fiecăruia dintre noi şi chiar să estimăm cum stăm faţă de celelalte echipe.

A venit pentru noi proba de orientare după azimut. N-a fost greu, eu aş fi avut şi avantajul că am fost depăşit de un concurent şi, pentru că toţi am avut aceeaşi succesiune de posturi de atins, n-ar fi trebuit decât să-l urmez. Totuşi, m-am abţinut şi am stat de fiecare dată să se stabilizeze busola şi să găsesc singur posturile. Timpul meu a fost cam de 20min. I-am remarcat pe cei de la echipa Grind, cu Andreea şi Luci Clinciu, care pierduseră startul şi deja recuperaseră mult din întârzierea faţă de noi.

De la CP1 la CP2 lacul Pecineagu a fost alergare. Da, am şi alergat, mai ales la vale, dorind să fim siguri că nu rămânem fără caiac şi să aşteptăm sosirea altor echipe. Nu prea ne-au ieşit planurile, Grindul a trecut fără probleme în faţă şi apoi am fost depăşiţi şi de alte echipe. Nu ne-am stresat, nu ne-am obosit inutil, iar eu mi-am continuat studiul echipei pentru modul alergare 🙂  Pe gps am avut 8,4km şi 1h17min. La caiac n-am stat, norocul nostru.

Ady cu mezina – From Propark Adventure Race – Muntii Perşani
Cristina şi cu mine – From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

Proba de caiac ne-a luat ceva vreme. Erau caiace de două persoane, aşa că mezina a plecat cu Ady, iar Cris cu mine. Au fost mai sprinteni ei, noi am încheiat la câteva minute, parcurgând 5,2km în 1h07min.

Deja ne simţeam bine, echipa mergea, lucrurile erau roz. Noi doream aventură. Am îmbrobodit şi un fotograf (mulţumesc Cornel Pochiu – fisheye.ro ) şi a venit cu noi pe traseul de întoarcere CP2 – CP1 (CP3) pe care l-am dorit altfel, “pe dincolo”, mai scurt şi mai rapid. N-am fost singurii, nu-i aşa Pietrosul Rodnei? Apăi numai scurt şi rapid n-a fost, au fost doborâturi, puieţi plantaţi etc. Adică cam ce a întâlnit toată lumea în munţii aceştia puţin umblaţi. 9,2km şi 1h30min a fost drumeţia.

From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

La CP1 Rudăriţa ne-a aşteptat prima probă surpriză – a trebuit să găsim 8 frunze sau flori care cresc în rezervaţia din zonă. Le-am găsit, nu mă întrebaţi unde au găsit ai mei frunzele de brad, că eu trecusem pârâul. Am trecut timp şi pentru această probă – 20min şi 100m 🙂 . Apoi ne-am ales traseul spre CP4 – Paltin, unde urma să aibă loc tragerea cu arcul. Acolo urma şi să stăm o oră (au stat toate echipele în afară de una) pentru că la proba de caiac ultima echipă a trebuit să aştepte. Fair!

ce alegem pentru CP4? – From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

Şi aşa am hotărât că e mai scurt şi mai interesant s-o luăm cu MTB pe valea Bârsei, urmând să urcăm pe deal şi să coborâm în Poiana Mărului şi de acolo s-o luăm spre Paltin. Aici am avut ghinion, s-a defectat bicicleta mezinei. Sus în deal am constatat că-i patinează clicheţii, pinioanele nu mai angrenau roata. Până în Poiana Mărului pe coborâre n-a fost aşa un impediment, dar apoi n-am mai avut ce face. A trebuit să dăm telefon la organizatori, la prieteni, să găsim o altă bicicletă sau roată spate. A sunat Ady pe cine trebuie. Mezina chiar s-a oprit pe drum o dată, dorind să cumpere bicicleta cuiva. Am liniştit-o şi am pregătit cordelina pentru tras. Am ajuns până la urmă la CP4, dupa 32km şi 2h50min, din care 50min am stat pentru telefonat etc.

Cătălin Clinciu ne-a ajutat cu un MTB full … de downhill (rupător, vreo 20kg), iar Cristina Trancă s-a dus împreună cu un voluntar s-o ia (mulţumesc la amândoi, Cătălin aveam să aflu că învăţa pentru BAC). Greu a trecut timpul la CP4! Urma să fim şi penalizaţi cu o oră pentru ajutor dinafară când ajungeam la CP7 – Pădurea Bogata, unde lăsam MTB-urile până spre final. Aveam însă şansa să continuăm, altfel aventura se termina prea repede.
Între timp ne-am tot antrenat la tras cu arcul, au plecat echipele rând pe rând. Şi totuşi nu eram încă ultimii. Multă răbdare au avut arcaşii de acolo cu instructajul, mulţumesc! Cred că am tras peste 40 de săgeţi. N-am nimerit centrul ţintei, dar am ajuns să trag grupat, iar o dată am tras a la Robin Hood, despicând o săgeată cu alta.
În sfârşit am trecut şi la tragerea oficială. Parcă 170 de puncte a reuşit echipa noastră din prima, eu trăgând de 3 ori 20p, grupat. Timpul parcă a zburat, s-a făcut ora 19.30 (11h30min de la start) când am plecat spre următorul punct de control.

Ne-a prins noaptea până am ajuns la CP5 Dumbrăviţa, unde urma să trecem de o nouă probă – tăiatul cu joagărul. Ne-am decis să nu ne mai aventurăm, că oricum au grijă de acest aspect organizatorii, şi am luat-o pe traseul cel mai uşor, prin Holbav şi Codlea. Am făcut şi schimb de biciclete cu mezina, că pentru ea era prea obositor noul MTB. Eu am început să mă obişnuiesc, dacă mergeam cursiv mă avantaja suspensia spate. Eram cu cheia la noi dar n-am reuşit să schimbăm pedalele cu spd-urile, n-aveam forţa necesară. Cristina Trancă între timp a reuşit să cadă de vreo două ori, neputând să-şi scoată papucii din spd-urile de la MTB-ul meu. Viitorul nu se arăta prea luminos.

După alte 2h20min şi 30km am ajuns la tăiatul lemnelor cu joagărul. E deja 10 noaptea. Provocăm fetele să taie şi ele un lemn, îl alegem noi băieţii să nu fie prea subţire. Între timp Manu îmi demonstrează că o pedală se poate da jos. Mă ajută un alt voluntar, tot mai dintr-o bucată, şi-mi rezolvă cealaltă pedală. Acum deja simt că am un avion sub mine.

Iar mai departe, la o nouă provocare. Avem de parcurs traseul de la Dumbrăviţa la Cetatea Crizbav.  Alegem calea mai lungă pe valea Crizbav cu speranţa că putem urca mai uşor, trebuie să ajungem la o altitudine de 1000m. Se simte oboseala, suntem nevoiţi să mergem ultimii km. 20km în 3h50min, atât a durat să ajungem la cetate, unde aveam de trecut o nouă probă ca să nu fim penalizaţi suplimentar.

La 2 noaptea facem rapel! Până acum probele au fost simpatice şi instructive, fără dificultăţi deosebite. Mi-am adus aminte de anii de facultate când practicam speologia. Cu întunericul de afară eram ca-n aven. Tocmai am numărat proba a 5-a de la start şi al 6-lea segment parcurs (4 pe MTB). Mai aveam o porţiune pe MTB, până la Pădurea Bogata.

Ne-am decis să dormim puţin, aveam şi condiţii foarte bune, ca la cort. Foarte săritori şi amabili şi voluntarii de aici. Ne-au pus la dispoziţie două izolire, pufoaică. Am folosit şi foliile de supravieţuire. Eu m-am aşezat mai la o parte, nu-mi plăcea să stau lângă foc. M-am pomenit acoperit cu un sac de dormit, am adormit instant. M-au trezit foşnetele coechipierilor după aproximativ o oră.

La ora 3 şi 45min am pornit spre CP7 Pădurea Bogata. În mod normal nu aveam de parcurs decât cel mult 15km spre nord. Noi am reuşit performanţa să facem 45km în 6 ore. Cred că eram şi adormiţi, rezultatul a fost că am coborât destul de mult până să văd pe gps că se închide bucla şi ajungem iar în valea Crizbav, pe unde am urcat. Erau urme, dar erau pe urcare, pe acolo cred că au urcat cei din echipa Grind spre cetate. Bravo lor, până acolo merseseră ceas, au ajuns pe locul 1! Noi eram la ore distanţă şi tocmai aveam de luat o decizie: înapoi sau ocolire mărişoară pe şosea. Eu n-am avut dubii, era prea greu să urcăm cu bicicletele în spinare, riscam să abandonăm la cetate. M-am gândit că şoseaua ne poate readuce ritmul şi ne poate încălzi. Că eram obosiţi s-a văzut după timp. Măcar am băut câte o cafea caldă şi am mâncat câte ceva de la un chioşc de la marginea drumului naţional. Traseul nostru a fost Crizbav – Rotbav – Măieruş – Pădurea Bogata.

From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

La CP7 Pădurea Bogata ne-am lăsat în sfârşit bicicletele şi am aflat că deja abandonaseră două echipe: Grind şi Pietrosul Rodnei. Mai aveam de ispăşit penalizarea datorată ajutorului din exterior. Ne-am pregătit de drumeţie şi între timp a sosit şi ultima echipă de pe traseu. Au plecat cu 20min înaintea noastră, n-am putut să-i urmăm din cauza penalizării.

Ora 10.30 a însemnat plecarea noastră spre CP8 Peştera Hoţilor. N-am mai ajuns acolo, am urcat orientându-ne după busolă şi hartă până aproape de creastă, dar acolo ne-am descurajat. Trecuse o oră jumătate şi poteca pe care o căutam nu apăruse. Cum am scris la început, aveam să văd pe urmă ca echipa Valea Rea tot pe acolo urcase ultima porţiune. Am procedat ca-n regim de rătăcire, ne-am întors la drumul forestier de referinţă şi, înainte de a ne îndrepta spre CP7 pentru a ne anunţa retragerea am urmat forestierul şi am găsit marcajul de cruce albastră. Pentru noi însă se terminase aventura, ne puteam ambiţiona să continuăm dar era mult mai greu cu recuperarea de pe traseu. Mulţumesc George pentru că ne-ai ajutat să ajungem la basecamp!

Regrete că ai terminat o cursă înainte de vreme nu poţi să nu ai, dar acestea au fost estompate de trăirile din timpul concursului – excursie. Am fost şi am încheiat ca o echipă, am luat decizii împreună, n-am avut de ce să ne dăm explicaţii suplimentare. Am putut asista la sosirile finisherilor, am avut vreme să povestim cu concurenţii, cu organizatorii. În cele aproape 30 de ore am trecut prin experienţe pe care altfel poate nu le-aş fi sumat nici după zeci de excursii sau concursuri clasice.

Felicitări învingărilor, felicitări şi învinşilor! Uneori puntea de la învins la învingător e foarte îngustă. Important e să-ţi folosească experienţa şi să continui.

În general după un concurs reuşit le mulţumesc organizatorilor, voluntarilor, fotografilor. Acum e  evident că trebuie să le mulţumesc şi pentru ajutor! Bravo Propark şi CPNT! Toată stima, ştiu că a fost extrem de greu dar şi voi sunteţi o echipă învingătoare a cărei prezenţă va fi aşteptată şi anii următori!

From Propark Adventure Race – Muntii Perşani

PS1: Faina ideea cu spartul medaliilor de finisheri, am luat si eu un ciob, la fel ca si majoritatea concurentilor care n-au reusit sa incheie cursa.
PS2: 176km parcursi mi-a indicat GPS-ul. Din cate am retinut, echipele de pe podium au avut chiar mai mult de 300km parcurşi.

  3 Responses to “Propark Adventure Race – Munţii Perşani”

  1. […] aventurile de la Propark Adventure din săptămâna precedentă am revenit la concursurile clasice, de data aceasta la unul de tip XCO […]

  2. […] m-am dus în ultimii ani la mare. Le mulţumesc coechipierilor încă o dată pentru companie. 2. Propark Adventure Race – concurs de tip adventure – echipa Iezerele Cindrelului cu Cristina şi Ady Beleanu, […]

  3. […] diferențe. Mari. Pentru că Propark Adventure e un concurs pe echipe. Minim o fată. Și e greu, anul trecut echipa mea a abandonat – Iezerele Cindrelului. Am avut și probleme tehnice la o bicicletă care oricum făcea […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)