Aug 102021
 

Propark Adventure 2021 – 06-08 august 2021, start-finish la Sboghiţeşti – Argeş.

Am fost o echipă incredibilă. Echipa “Cheile Turzii”, locul 3 la ediţia din acest an a Propark Adventure. Am parcurs 226km cu 6700m diferenţă de nivel în 44h32min. N-am dormit nicio clipă, dacă cumva timpul v-ar sugera acest lucru. Când mă uitam înainte spre data de start a aventurii Propark care se tot apropia şi vedeam că nu reuşim să ne întâlnim (doar Adi şi cu mine, care oricum ne cunoşteam bine de la multiplele noastre concursuri cum sunt cele de Marathon 7500, Ultra Trail Făgăraş, ski tură de la Vlădeasa etc), că Andreea încă nu are bicicletă, că e la început cu MTB-ul, că Vasi e salvamontist dar n-am văzut să participe la concursuri de anduranţă, mă gândeam că suntem complet diferiţi. Acum, după concurs, spun la fel: suntem diferiţi dar … există un element în comun care apare când trebuie: determinarea, forţa interioară care trece dincolo de pregătirea diferită, de backgroundul diferit.
Am vrut să-i caracterizez pe fiecare din echipă printr-un cuvânt. Am fost în echipă aşadar cu Andreea Pavel “Progresul”, cu Vasile Cipcigan “Luptătorul” şi Adrian Cosma “Liniştitul”. Am să spun şi de ce, exemplificând cu câteva episoade din timpul cursei.
Noi am avut momente critice în concurs, sunt convins că fiecare echipă a avut indiferent de poziţia în clasamentul final. Fiind la a patra participare la Propark pot spune că e ceva firesc, ba mai mult, nu e normal să nu existe astfel de situaţii, ar însemna că nu suntem în concurs ci am face turism.
Dar…Am avut senzaţia că mergem parcă cu frâna de mână trasă de la început. Am continuat. Am avut evenimente, mici accidentări. Asta zic eu, poate judecam altfel dacă mi se întamplau mie. Am continuat. Abia am putut coborî, şchiopătând spre Piscul Negru. Am continuat. Nu ne-am împăcat cu un push-bike pe valea Pietrelor. Am continuat. Am schimbat din mers traseul pe baza a ceea ce aveam la noi, fără semnal gsm. Am continuat. Ne-am mai răzgândit o dată. Am continuat. Starea de rău a devenit o constantă, o bicicletă a început să cedeze. Am continuat. Luptă la final, fiind ajunşi din urmă. Am rezistat presiunii. Şi finish. Io încă aşa ceva…

Andreea a fost “Progresul” din echipa noastră. Cu o bicicletă foarte bună dar necunoscută, pe trasee la care totuşi am avut noroc că nu au fost tehnice, a evoluat de la o oră la alta. “Pajiştea” de pietre şi bolovanii erau o sperietoare pentru ea la coborâri. Noi am fost lenţi la MTB la început, foarte lenţi. Mă uitam în spate şi nu vedeam pe nimeni. Speranţa mea era ca alergarea de dinainte de caiac să ne salveze şi să nu fim între ultimele două echipe care urmau să “beneficieze” de caiacele cele mai lente. Vorba unui organizator: ce mai contează 15 minute întârziere la caiac pentru ultimii?
A căzut şi s-a ridicat. S-a şi accidentat la o mână, la genunchi… Cineva era musai să rămână după ea. A avut episod de înfricare, se vedea după cum coboară, nu a spus nimic. Şi a trecut peste, şi-a revenit, a mai căzut o dată, iar sus. La coborârea lungă în noapte de vreo 10km dinspre Muntişorul spre Arefu, undeva la km190 de cursă (noi am avut un traseu mai solicitant între P10 Primăria Perişani şi P11 Berindeşti, asta e, nu suntem perfecţi, dar a fost traseul cel mai frumos din spusele organizatorilor), unul după altul ne-a depăşit pe toţi şi a trecut în faţă. Mă uitam la ea cum mişcă ghidonul cu rapiditate printre pietre, parcă toată se împrăştia. Mere? Mere… Are viteză cât noi? Are. Nu pică? Nu se opreşte? Are din nou încredere şi stăpânire? Înseamnă ca face bine dar altfel. N-am mai spus nimic. Am văzut atâtea… Eu n-aş putea, nu mai am reflexele acelea, eu mă străduiesc să compensez.
Am primit ca echipă trofeul de loc 3, acel căluţ de lemn stilizat. Am căzut de acord să rămână la ea. L-a meritat.

Vasi a fost “Luptătorul”. Era opusul Andreei la MTB. Fix opusul, nu ne jucăm cu cuvintele: cobora dar la urcări era aproape mereu pe ultimul pinion. Andreea urca foarte bine, am mers porţiuni alături de ea să văd cam ce efort înseamnă pentru mine, să-l memorez. Îţi dai seama, făcând periodic acest lucru, de statusul fiecăruia dintre noi, comparativ, în timpul întregii curse. Ce rezulta pentru echipă e evident: molcomi la deal şi cu grijă la vale. Când la final ne ajunseseră pe ultimii kilometri cei de pe locul 4, echipa “Someşul inferior”, şi l-am mai ajutat împingând la bicicletă, mi-am dat seama de ce: de bicicleta aia s-ar bucura orice iubitor de fier vechi. Să nu cumva să cadă pe tine că te omoară. Nici nu ştiu cum a rezistat atâţia kilometri, la gabaritul meu n-aş fi făcut faţă. Am încercat să-l împing şi de pe bicicletă, mă pricep la asta. Dar parcă împingeam un zid. Noi am avut traseul stabilit cel mai solicitant fizic din primele 4 echipe: 226km cu 6700m diferenţă de nivel. Bine, iniţial trebuiau să iasă sub 200km, dar am modificat din mers trackul şi am mai şi bâjbăit ceva. Spre sfârşit în mod constant avea o stare de rău, se oprea scurt şi o lua de la capăt. A fost pe Himalaya sau pe unde o fi fost, nu ştiu. Dar luptător e puţin spus. Şi are un ritm la mers…

Adi e “Liniştitul”. Nu l-am văzut niciodată agitat, ce să mai spun nervos. Şi chiar cred că ne cunoaştem de peste zece ani. A fost elementul de echilibru, pe care te poţi baza, siguranţa că din partea lui nu poţi avea surprize, că ai spatele asigurat. Cred că e ca şi cei care nu văd unele culori, îşi imaginează cum ar fi starea aceea pe care o vede la alţii. Spune ce are de spus pe un ton egal, indiferent de importanţa celor zise. Problema e aşadar că trebuie să fii mereu foarte atent când vorbeşte şi mai bine întrebi de două ori dacă nu auzi.
Un exemplu limpede a fost cu lupta noastră cu echipa lui Erzsebet Hodas, “Someşul inferior” din ultimii 7-8km. Eu am aflat şi i-am văzut că sunt în urma noastră abia atunci când deja îl ajunseseră pe Vasi. Adi, care mereu era în faţă spre final şi se oprea privind spre noi în spate, a spus ceva de genul “ne-a ajuns o echipă”. Auzisem eu câinii de la stâna aceea nebună hămăind în noapte după ce trecusem de ea, mă uitasem în spate dar nu văzusem frontale. Apoi am neglijat aspectul. El i-a văzut demult, îi spusese şi Andreei. Dar ea probabil nu înţelesese. Şi la mine informaţia nu ajunsese… Şi, cum bicicleta Andreei spre sfârşit avea probleme la frâna spate care se puteau agrava, am convenit ca la vale dacă e mai abrupt să meargă pe lângă că oricum … nu vine nimeni. A fost un duş rece brusc şi o mobilizare exemplară şi am reuşit să terminăm cu câteva minute înainte de urmăritori. I-am spus Andreei să-l cheme în ajutor pe Adi, să coboare din sfera lui din vârf de deal, că eu trebuie să împing. Şi el a făcut dute-vino, ne-am înţeles toţi bine rolurile. Da, echipa lui Erji a fost penalizată cu 5h din cauza unei mici greşeli la Sălătrucu. Nimic de comentat, o neatenţie, dar pe merit penalizarea. Nu a schimbat cu nimic meritul lor, au fost aproape şi au fost buni. Şi s-au încadrat în timp, am fost patru echipe în timp regulamentar care am atins toate punctele. Bravo tuturor echipelor! Bravo Vulcanilor Noroioşi pentru locul 2, sunt o constantă pe podium la Propark, au şi câştigat de câteva ori. Bravo Creasta Cocoşului pentru locul 1, bravo amicului meu cu care mă tot întâlnesc la concursurile din anul acesta – Adrian Costea. Dar, cum spun în glumă, habar n-aveţi cum e să nu dormi două nopţi şi să pedalezi noaptea spre cer.

Totul a început când Vasi m-a întrebat dacă nu vreau să particip la Propark, că alături de el e Andreea. Şi că tot ce doreşte e să termine cu bine, fără pretenţii la podium, asta aşa, să nu-mi fac iluzii. Îi cunoşteam pe amândoi, ştiam ce pregătire aveau în ultima perioadă. Şi zic: tu ştii că de fapt să închei această cursă înseamnă practic să fii pe podium? Adică se cam bat cap în cap scopul şi realitatea. Participasem deja de 3 ori la Propark , prima dată am abandonat, apoi am fost locul 4 (cam excepţie să fii finisher şi să nu fii pe podium) şi apoi locul 2. Deci obiectivul nostru, dincolo de declaraţii, e podiumul. Şi aş dori ca alături de noi, dacă doreşte, să vină Adi. E siguranţă, nu e rachetă cu pretenţii, ne trebuie o bază. Şi aşa a rămas, cu propunerea onorantă ca eu să fiu căpitan de echipă. Şi am ales numele de echipă de data trecută, “Cheile Turzii”. Ne reprezintă zona Clujului, sunt cunoscute.

Voi spune cum s-a desfăşurat concursul nostru mai pe îndelete zilele următoare. Momentan scriu despre câteva aspecte importante care să reflecte cursa, amploarea ei, complexitatea ei. Adică mai multe informaţii utile care să vă atragă în aventură în anii ce vin. Dacă nu împărtăşeşti ce-ţi place rişti să rămâi singur.

În primul rând le mulţumesc celor care au fost alături de noi şi ne-au sprijinit în efortul nostru.
Încep cu Suni Andras, care a fost alături de mine în două ediţii precedente, şi care de la distanţă a fost baza la stabilirea trackului nostru în noaptea dinaintea startului. Nu ne-am culcat pe la ora 1 noaptea ca în alţi ani. A fost un traseu inteligent făcut, într-adevăr nu cel mai uşor dar cel mai frumos şi poate cel mai sigur. E greu cu stabilirea unui traseu şi pentru principiile de care trebuie să ţii seama, între care e şi nivelul celor la care te adresezi, punctele lor tari şi slabe. De exemplu degeaba faci un traseu de locul 1, cu riscurile de rigoare, pentru putinţa unei echipe de nivel mediu. Noi am mai “stricat” din el, din logica lui, am improvizat. Da, trebuie nervi tari să-l urmezi. Vorba ceea: pe aici ar trebui să fie drum.
Mulţumesc pentru sponsorizare revistei Ski&Outdoor Magazine, care prin Vasi ne-a ajutat cu echipamentul NorthFinder. N-am purtat în concurs tot ce am primit din două motive: cel mai important e că… e prea bun să-mi permit să-l port în hârşâiala asta de concurs. Măcar să apuc să mă bucur de el în condiţii normale – o săptămână să zicem. Apoi aveam eu tabieturile mele, greu de trecut peste ele, verificate si răsverificate în concursuri de acest gen.
Mulţumesc de asemenea cofetăriei Tata Vlad pentru batoanele primite, aici e meritul Andreei pentru că-i cunoaşte. Incredibil de bune, stau şi mă gândesc acum ce voi lua la UTMB dacă voi reuşi să ajung acolo. A fost o proba edificatoare Propark.
Trebuie spus că Adi şi cu mine suntem de la Rupicapra Team, care au fost alături de noi ca de obicei. Vasi va intra şi el în trupa noastră faină.

Despre concurs, cum să spun pe scurt? Eu din 2017 n-am mai participat şi nu pentru că n-aş fi vrut. Mi-a plăcut de la început atât ca structură cât mai ales oamenii care-l înconjoară. Un sincer bravo pentru acest an, peste aşteptări! Foarte bine gândit, o zonă nouă ca de obicei. Făgăraşul sudic, zona Nucşoara, Transfăgărăşan. România rămâne mereu surprinzătoare. Repet cuvintele unui părinte spuse în alt context, dar sunt memorabile: nu poţi să n-o iubeşti! Să zic de progres e o jignire la adresa ediţiilor precedente. Aşa că mai bine un “keep going”, se vede că puneţi suflet şi asta apreciez în primul rând la un concurs. Aţi dorit să fie mai uşor, mai accesibil? Foarte bine, să fie mulţumiţi cu toţii! Ştim să-l complicăm să fie şi pentru noi o provocare. 🙂 E la liberă alegere traseul.
În principiu pot spune că a crescut ponderea alergării, care coroborată cu lungile forestiere mai puţin tehnice de la MTB (am văzut că de fapt drumurile judeţene din acea zonă sunt mai degrabă neasfaltate) a dus la o mai mică importanţă a cerinţei să fii un ciclist bun. Pe noi ne-a avantajat acest lucru. Și mi-au plăcut probele, au fost instructive, draguțe.

Faină tema cu rangerii.
Concursul a început înainte de a… începe. Primeam vouchere care ne puteau ajuta în decursul dacă postăm în media despre concurs, despre valorile naturale din munţii Făgăraş şi … Cheile Turzii, că echipa noastră poartă numele acestei rezervaţii naturale.
Pun aici linkuri la cele scrise de noi, a rămas acolo niţel din sufletul nostru.

Continui cu traseul nostru real, l-am unit pentru a fi mai uşor de urmărit. Amănuntele despre probele speciale şi punctele de control vor fi prezentate după aceea.

Scurtă descriere
Am avut de căutat pe parcurs probe ADN (excremente de urs, cerb, râs) şi păr (în special de urs) şi de pus în recipiente pentru a fi duse la P11 (Berindeşti).
Noi am găsit 1 rahat urs, 1 rahat posibil cerb, 1 păr urs, n-am avut nevoie de voucherele câştigate pe parcurs. Vă daţi seama că le-am purtat vreo 40 de ore cu mine, funny.
Au fost pentru noi:
bike 32,5km P1 Sboghiţesti (start) – P2 (Călugăriţa – pod Vidraru)
run 10km (circuit Valea lui Stan, canion) P2 – P3 – P4
P3 proba via ferrata
P4=P2=P9 era punctul de schimb bike-run-caiac
P4 proba cunoştinţe de prim ajutor (Adi cu Vasi s-au prezentat acolo, au avut şi o mică penalizare de alergare dar au încheiat proba înainte de sosirea Andreei şi a mea cu caiacul şi canoea), la final rapel de pe pod în caiace
caiac 13km (cu tot cu 1,5km pana la pod) P4- P5 (Valea Buda); da, noi atât am făcut, am greşit puţin … direcţia
P5 proba de găsit o floare (buruiană) propăşită din America la noi – într-o mică zonă delimitată, semăna cu muşeţelul dar era mai mică şi cu petalele foarte dese (am găsit, trebuia s-o smulgem cu tot cu rădăcină)
run 27km P5-P6 (Hotel Piscu Negru)
P6 proba de cunoştinţe turistice, ce obiective din listă sunt în E de Transfăgărăşan şi care pot fi atinse în maxim 10h de un turist obişnuit (minim 3, Adi a spus 5 şi a primit 2 vouchere) S-a văzut că e montaniard, a fost fără ezitare spre mirarea fotografului voluntar de acolo, un om tare de treabă. S-a mirat şi Vasi, mai ales că el e salvamontist. A pomenit deci de Podragu, de vârful Roşu, Moldoveanu … Aşa liniştit şi imperturbabil cum e el. Sigur vrei să continui, întreabă voluntarul? Ai spus deja 3! Adi spunea în continuare denumiri şi atunci m-am apucat să spun numerele din dreptul lor.
run 6km P6 – P7 (şaua Podeanu) aici am făcut poză la indicator, primisem informaţia că din cauza vântului voluntarii au coborât la o stână
run 21km P7 – P8 (Cumpăna, adică înapoi la lac)
P8 proba de găsit un castor (Adi, exasperat că ne tot tragem pe c… s-a dus el şi l-a găsit). Precizez că era vorba de a găsi un emiţător de sunete care ar fi putut fi pe un castor cu ajutorul unei antene
run 13km (nu caiac2, aşa am ales de siguranţă, să avem şanse să ajungem dacă putem echipa de pe locul 2) P8 – P9 (Călugăriţa)
P9 proba de prezentare poze cu descriere de pe FB cu Propark, am avut 3 la număr, pe tema rezervaţie naturală Cheile Turzii – Munţii Făgăraş, am primit vouchere (proba ar fi trebuit să fie în Şaua Podeanu, dar acolo n-au fost condiţii de vreme bună)
bike 34km P9 – P10 Primăria Perişani din Băiaşu (am făcut poză, ştiam că s-ar putea să fie puncte de control fără voluntari, dar ne-am agitat mai ales că nu era semnal gsm să avem confirmare)
bike 50km (7h30min) P10 – P11 Berindeşti (trecând prin Sălătrucu) A fost modificare faţă de trackul de acasă care implica dus-întors în porţiunea Perişani – râul Topolog
P11 proba de prezentare probe ADN strânse, n-am avut nevoie de vouchere
bike 20km P11 – P1 (finish)

Ataşez câteva din pozele făcute pe traseu, o parte de către fotografii oficiali cărora le mulţumesc.

Cum a fost pe larg aventura noastră, îmi trebuie muult timp să scriu. Să-mi fac curaj mai întâi.
Bravo alor mei, aţi fost cei mai buni pentru mine!

Propark Adventure, comparatie intre traseele primelor 4 echipe, referinta noi (loc 3). Si cateva observatii, la cat ma pricep eu.

Traseele au fost luate de pe Strava de la inregistrarile Erzsebet Hodas (loc 4), a mea (loc 3), Rosioru (loc 2) si Dan Caba (loc 1). Din pacate Dan Sorin Caba nu are activat flyby la Strava, asa ca e mai greu cu urmarirea comparativa.

Loc 1 Creasta Cocosului cu Costea Adrian cu rosu. La loc 1 lipseste portiunea de caiac2, de aceea e linie dreapta din unirea de trasee.
Loc 2 Vulcanii Noroiosi cu Rosioru Daniel Marius cu verde.
Loc 3 Cheile Turzii cu Andreea Pavel, Adi Cosma si Vasile Cipcigan , cu albastru.
Loc 4 Somesul Inferior cu Erzsèbet Katalin Hodas cu alb.

Loc 1 vs loc 3, deosebiri, descriere
Loc 1 a mers mai direct la caiac1, adica spre malul stang. Din unele poze, fiind si mai devreme, nu se vad asa valuri de la vant ca la noi, loc 3.
Loc 1 in zona Piscul Negru de la alergare au urmat aceeasi linie ca si noi, pe creasta, nu pe CA prin vale. Dar, fiind pe ziua, si-au permis sa continue pe creasta trecand peste Piscul Negru si coborand spre hotel mai incolo, deci parcurgand mai putin din CA care a fost dificil.
Loc 1 de la P9 la P10 a trecut prin Salatrucu.
Loc 1 de la P10 la P11 au trecut tot prin Salatrucu si au ales trecerea la Arefu pe unde am hotarat ca nu-i sigur pentru noi.
Trebuie spus ca ei au incheiat pe ziua, deci bike-ul l-au facut pe lumina si altfel mergi pe lumina.

Loc 2 vs loc 3, deosebiri, descriere
Loc 2 a facut la inceput si la dus si la intors sosea (P1-P2), zona de start.
Loc 2 au facut caiac1 ca si loc 1, mai direct, mal stang.
Loc 2 in zona Piscul Negru au mers ca noi. Deosebiri neesentiale.
Loc 2 de la P9 la P10 au mers ca noi pe la Mlaceni, doar cu un ocol, netrecand prin vale. Noi ne-am tot oprit acolo.
Loc 2 de la P10 la P11 au trecut prin Salatrucu si au ales varianta mai din jos spre Arefu, dar au fost ok si nu au mers pe sosea portiunea aceea rosie ca si locul 4, scapand de penalizare. Au mers o bucata cred ca fix pe malul raului Topolog.

Loc 4 vs loc 3, deosebiri, descriere
Loc 4 au mers fix ca noi pana la P10. Inclusiv caiacul1, adica malul drept, cred ca noi ne-am luat dupa ei gresind directia (cam 4h au facut). Doar noi am alergat in loc de caiac2.
Loc 4 asadar de la P9 la P10 au trecut prin Valea Pietrele, dar ei au parcurs-o in 2h18min si au stat si 16min in pauza pe acolo.
Alegerea de la P9 la P10 n-a fost determinanta la primele 4 locuri. Daca consideram diferenta de la intersectie vale Topolog la P10, aveam asa: loc 1 1h50min, loc 2 1h30min, loc 3 2h35min, loc 4 2h18min.
Loc 4 de la P10 la P11 a ales ca loc 2 Rosioru portiunea la Arefu, dar au gresit urmand soseaua rosie, fiind penalizati cu 5h.

Obs cu privire la trasee, de retinut pt altadata.
A fost mai rapid pe culme la alergare decat pe CA. Am vazut noi in departare fostul loc 3. Si acela mersese pe lumina si au pierdut multa vreme, depasindu-i. Daca era lumina poate si noi urcam pe Piscul Negru ca si loc 1.
La portiunea cu Valea Pietrele cred ca era mai bine, chiar si in acele conditii sa ne desprindem de track si sa urcam in dreapta, au fost mai multe drumuri de caruta care se desprindeau din vale si urcau fara bolovanis pe culmea dealului, fiind inieerbat acolo, nu padure si bolovani ca la noi.
La cum aveam trackul, raman la parerea ca era mai bine de la P10 la P11 sa fi mers invers, cu acel ocol de valea Pietrelor, ceva de genul cum a facut loc 2 Rosioru.
Pentru noi, pe noapte, cu cele spuse de acel localnic nitel afumat, cu faptul ca noi am avut dificultati si la push-bike-ul de pe valea Pietrelor, a fost de inteles ca am ales ca de la Salatrucu sa dam din nou in trackul nostru original, chiar daca am facut ocol.
Ps:
Am mai adugat harta pe care figureaza punctele de control.
Clasamentul este pe https://time-it.ro/2021/proparkadventure/
De fun, pe flyby finishul locului 3 si 4. Am fost ajunsi de locul 4 inainte cu 7km. O mica bucata din registrarea locului 4 lipseste. Selectati inregistrarea corespunzatoare de la Erzsebet. https://labs.strava.com/flyby/viewer/#5764555837?c=u813fpp6&z=A&t=1X3i6t&a=PSSYV4o0Rlc

A trecut o săptămână şi, după cele scrise de Andreea şi … ce va scrie Vasi, mi se pare că nu trebuie să mă obosesc prea tare să fac o descriere pe larg. În fond contează prin ceea ce scriu să redau din atmosfera de acolo, ce am simţit eu, să ştiţi cum e la un concurs de aventură şi din perspectiva mea. Redau mai jos cele scrise de Andreea.

Noi am avut traseul cel mai solicitant spre sfârşit, peste 300m diferenţă de nivel mai mult decât ceilalţi şi peste 7km în plus ca lungime. Dar am ales să nu riscăm şi, într-adevăr, dacă eram mai atenţi la motivul pentru care au trecut organizatorii cu roşu (interzis) drumul judeţean DJ703H de legătură cu drumul comunal DC249 probabil că alegeam de la Sălătrucu spre Arefu calea aleasă de echipa de pe locul 2, DC249, care era drum oficial de legătură şi era tot sigur. Cu singura observaţie că era musai să traversăm DJ703H doar o dată şi pe maxim 500m să mergem pe el, conform regulamentului.
Aşa, am ajuns mai obosiţi la finish, ne-a trebuit mai mult timp decât ne aşteptam să parcurgem traseul şi am fost aproape de a pierde locul 3. Dar… eu cel puţin am fost parcă mai fericit aşa!

Sorry, the comment form is closed at this time.