Nu e un articol ştiinţific. Doar aşa pare. Se adresează în primul rând alergărilor începători. Şi se poate aplica la alegerea oricăror papuci sau haine sau…
Ce ar fi comun între haine şi papuci? Întrebările… Că trebuie să te gândeşti, să cauţi răspunsuri la orice întrebare. Când e clar cumperi.
De ce se adresează în principal începătorilor? Pentru că ceilalţi probabil ştiu, au papucii lor, convingerile lor. Sunt mai greu de modelat şi vor face observaţii grămadă pentru cazuri particulare.
Eu am mers mai totdeauna pe echilibru. Mi-a plăcut, cum se spune, să joc la mijlocul terenului. Să joc prost sau bine, după posibilităţi, dar în centru. Să am viziune de ansamblu, să nu trec în extreme decât când n-am încotro. Când alegi nişte papuci şi iei “de centru” rişti să greşeşti mai puţin (adică să te accidentezi) dacă nu te pricepi decât dacă alegi ceva pe nişă, potriviţi pentru condiţii extreme. Am să vă arăt ce papuci de alergare folosesc, conform Strava. Şi cei retraşi din cauza uzurii… Diverşi. Şi nu înseamnă că n-au hibe, că sunt optimi chiar şi pentru mine. Dar ce e important e că le ştiu minusurile, plusurile, ştiu la ce să mă aştept de la ei.
Nu-mi place “the new normal“. Nu la ceea ce văd că se ajunge. Dacă vrei să alergi natural atunci aleargă desculţ, nu cu drop zero şi atenuare zero folosind noua normalitate cu barefoot sau five fingers . Voi bolda anumite cuvinte, inclusiv tehnice. Nu am de gând să dau multe linkuri, aşa că la acele cuvinte boldate puteţi căuta pe internet şi vă recomand să o faceţi, acesta e scopul. Eu vă ghidez să vă puneţi unele întrebări. Revenind la tendinţa de alergare minimalistă, fiţi cu grijă. Pot apărea aspecte cum nu vă imaginaţi. De exemplu am alergat cu un prieten, el cu five fingers. A doua etapă de la UltraBug. Vreo 50km. V-aţi fi gândit că de la un moment dat se va opri în fiecare pârâu să-şi clătească picioarele, uneori scoţându-şi papucii ca să nu-i mai ardă tălpile? Că va alerga cu apă în papuci? Nu-i mai bine nici prea-prea, nici foarte-foarte? Acelaşi lucru e valabil la orice papuci ori prea tehnici, ori inadecvaţi pregătirii voastre.
În mod clasic vezi ce poartă un alergător bun şi vrei să cumperi acei papuci. Că nu greşeşti. Ei bine, nu-i aşa.
Una, acel “vezi” poate e doar în reclamă sau pe distanţa de la ultimul punct de alimentare la finish. Mulţi de exemplu fac reclamă la produse de nutriţie şi folosesc de la firme concurente. Cum reuşesc? Ambalajul îl vedeţi, nu? De multe ori nu vedeţi firma pe gelurile lor pentru că au acoperit-o cu bandă.
În al doilea rând, tot periculos e cazul când alergătorul de elită chiar foloseşte acei papuci. Pentru că acei papuci sunt adecvaţi nivelului lui de pregătire, pentru particularităţile lui fizice care nu coincid cu ale voastre. Mai ales pentru un începător cu muşchii/ligamentele neantrenate alegerea încălţămintei elitelor e greşită. Nu sunteţi la nivelul la care câteva secunde fac diferenţa dintre podium şi restul concurenţilor. În cel mai bun caz la un maraton sunteţi la mijlocul plutonului şi încheiaţi cursa la peste jumătate de oră de primii. Primii simt nevoia să câştige acele secunde … cu orice preţ, cu orice gram. Voi? Eu?
Fac parte dintre cei care nu au sărit etape până am ales să alerg ultramaratoane. Pe vremea mea copiii se jucau afară, alergau, se dădeau cu bicicleta (nu se zicea ciclism). Totul era de fun. Poate de aceea sunt şi acum activ şi-mi place ca timpul liber să-l petrec afară, în natură. Am făcut multă drumeţie, adică încă o etapă arsă de mulţi din cei tineri de acum. Sunt multe amănunte, obiceiuri pe care le dobândeşti şi fără să-ţi dai seama dacă nu treci abrupt de la … virtual şi metavers (mamă, ce cuvânt…) la alergare, la pace de 3:30 la mie.
Am făcut şi armată, în 1988-1989, la TR, adică 9 luni. Acolo am văzut că n-am probleme cu distanţele, la marşuri. Şi aşa, peste ani, pot spune că se poate alerga cu bocanci, poţi merge la marşuri cu ei la nemurire. Erau de piele. De ce nu mă jenau? Pentru că aveam atenţie la şosete.
Şosetele sunt aspectul numărul 1 pentru mine. Nu papucii. Numărul 2 e îngrijirea picioarelor – unghii, la ultra sau chiar distanţe mai scurte se dau cu cremă tălpile ca să nu absoarbă apa. Nu contează cel mai mult distanţa, ci timpul petrecut cu aceleaşi şosete şi/sau papuci şi condiţiile externe şi de traseu. Eu foloseam la bocanci în armată două perechi de şosete. Nu mi-a spus nimeni, dar trebuie să fi fost ceva experienţă în spate. Erau cele standard, kaki, de armată. Nu erau groase. Obsesia aceasta cu “cât mai uşor şi în consecinţă, mai subţire” e pentru “domnişoare”, indiferent de sex. Alergarea în sine nu e ceva obişnuit, mersul e ceva obişnuit. Alergarea poate ajunge la extrem fie prin distanţa parcursă, fie prin condiţii, fie prin ritm. Cum poţi reduce “extremul”? Prin antrenament/învăţare! Ca la orice activitate, fizică sau intelectuală. Şi din păcate sau din fericire (te obligă să ai un obicei sănătos) nu e bine să faci pauze lungi. La nivel de luni de zile de pauză poţi reseta liniştit şi criteriul de alegere al papucilor, trecând de la competiţionali înapoi la cei de middle class.
Ştiu că nu doar eu folosesc două şosete la ultra. Unele femei folosesc ciorăpei ca prim strat, apoi şoseta normală. Pentru că intervine aspectul că folosind două şosete poţi să nu te mai simţi confortabil în papucii de alergare cumpăraţi oricum cu jumătate/un număr mai mare. Că nu e doar un moft e şi dovada producerii şosetelor duble de firme cunoscute. Clasic vorbesc de Decathlon.
Acesta este linkul la şosete de acest fel. Doar dacă citeşti cu atenţie vezi că sunt duble. Eu folosesc numai de acestea la ultra. În rest şosete simple, dar nu subţiri dacă e vorba de peste 2 ore de alergare. Indiferent că e vară sau iarnă. E drept, în deşert n-am alergat.
Simptome care trebuie evitate, în general cauza lor se poate înlătura cu alte şosete: tălpile care te ustură (în caz că ai tălpile uscate – şosete prea subţiri), tălpile care te pişcă punctual (ca şi cum şosetele au cute dar ele de fapt sunt perfect întinse – în general ai tălpile ude şi pentru că nu ai folosit creme ţi s-a făcut pielea cutată ca după baie). E începutul apariţiei băşicilor (flictene), în cazul doi e greu de scăpat, mai bine te pregăteşti psihic la ce urmează.
Ca observaţie, dacă pomenesc nume de firme nu înseamnă că le fac reclamă. Nu am interese ascunse. Doar vă arăt răspunsurile mele la întrebările pe care mi le-am pus. Un mare avantaj este astfel acela că pot exemplifica fără limitări.
M-am apucat de alergat oficial pe la 40 de ani. Am fost printre primii cu Strava (atunci nu era cunoscută, a devenit populară după ce a inventat segmentele), cu gps… dinainte, când cu MTB-ul. Şi mai înainte am mai practicat triatlon, drumeţie, orice. Totul de amatori în afară de şahul din şcoală. Am şi început să scriu pe blog, unul din motive fiind că reţin mai bine amănuntele. Oficial, aşadar, am început abrupt cu Maratonul Internaţional Cluj – şosea – aflat la prima ediţie în aprilie 2011 şi Hercules Maraton – trail – mai 2011. Nu mi-am pus problema că nu pot. N-am fost prea calculat, mai precis am fost calculat în anumite limite, să mă simt liber. De altfel motto-ul meu la Maratonul Internaţional Cluj a fost “Liber să fii tânăr”. Nu înseamnă că n-am ajuns să alerg pe avarie, am scris cum a fost. Am alergat cu papucii mei de drumeţie, Scarpa Enigma GTX. Modelul nu s-a schimbat prea mult nici după zece ani.
La Maratonul de la Cluj nici măcar nu mi-am pus problema încălţămintei. Habar n-aveam ce poartă alţii, nu mi-am pus întrebarea de ce alţii pot alerga mai repede şi eu nu, dacă papucii au influenţat alergarea mea în sens negativ.
La Hercules am descoperit că mulţi prieteni de la MTB şi aleargă, şi încă bine. Acolo m-am întâlnit cu Luci Clinciu şi ţin bine minte întrebarea lui, pe când trecea lejer pe lângă mine şi eu alergam chinuit ca de obicei: “Ce cauţi tu aici?” . E o întrebare de referinţă pentru că e prima întrebare la care am căutat tot atunci să răspund. Şi nici măcar n-a fost întrebarea mea. În zeci de ani dinainte ce includ vreo zece de MTB nu m-a dus capul să-mi pun astfel de întrebări existenţiale. De atunci am început să-mi pun întrebări şi să caut răspunsuri. Şi cum nu prea mai alergam la Hercules, am început să mă uit în jur. Şi să descopăr o lume nouă, cum nu văzusem înainte. Să văd că lumea poartă papuci ţipători la culoare, foarte faini şi atrăgători! A trecut măcar un an ca să-mi dau seama că nu culoarea e caracteristica lor principală. Că ei aveau papuci de alergat. Şi fiind eu mai greu de cap, trecând conştiincios prin toate etapele şi subetapele fără să sar niciuna, nebeneficiind nici să am norocul evoluţiei în salturi, adică să fiu prost de-a binelea, fără putinţă de tăgadă mă consider perfect îndreptăţit să vă fiu ghid la încălţăminte de alergare.
Word count 1464. Aşa scrie la statistica acestei postări până acum. Până aici am reuşit performanţa să vă dau doar 3 cuvinte-expresii mai tehnice, legate de papucii de alergare: barefoot, five fingers şi pace. De pace doar am pomenit.
Filozofie…
Scurt şi la obiect: nu cumpăraţi extreme pentru primii papuci şi în general pentru antrenamente. Testaţi seara cînd aveţi picioarele mai umflate de la efort ca să nu cumpăraţi papuci prea mici. Cel mai simplu mergeţi la Decathlon, Intersport, Hervis, SportGuru… în general magazine cu oferte multe. Decathlon e magazin mare, bine organizat. Luaţi şi testaţi din plaja de mijloc, atât ca preţ cât şi ca distanţă recomandată. Nu spune nimeni că şi trebuie să cumparaţi.
Veţi vedea mic scris caracteristici: drop, atenuare, pronaţie. Dacă dropul şi atenuarea sunt caracteristici ale papucilor indiferent de om, pronaţia însă se referă la modul cum calcă alergătorul, adică la biomecanica alergării. În mod normal la distanţe medii şi dropul şi atenuarea sunt medii. La pronaţie sunt 3 cazuri: supinaţie – mai rar, pronaţie normală şi exagerată. Vi se explică mai bine pe Sportguru. Pentru cazurile speciale, medicale, oricum mă aştept să aveţi branţuri de corecţie de la medic (de exemplu pentru platfus) şi atunci puteţi alege papuci normali.
Dropul se referă la diferenţa de nivel faţă-spate, adică la înclinaţia faţă-spate a tălpii în papuc. Ca o comparaţie e şi cum ai purta tocuri, doar că sunt aşa de mici că nu le simţi la mers, dar în timp şi/sau pe teren tehnic eşti nevoit să ţii cont, e o diferenţă care te poate afecta. Atenuarea are legătură cu amortizarea şi ca urmare talpa papucilor cu atenuare mai mare trebuie să fie mai groasă. Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. De exemplu Hoka, papuci americani, au un design futuristic, cu bordura mai mare care induce în eroare, creând impresia că toţi au atenuare mare, că sunt instabili. Nu este aşa, talpa este îngropată. Trebuie citite caracteristicile la fiecare. Mă amuză modul cum se transferă moda de la o firmă la alta, până şi la Decathlon papucii Kalenji sunt cu marginea tălpii trecută mult peste materialul papucului. Astfel de tendinţe se remarcă şi la rucsaci, haine…
În general dropul mare şi atenuarea mare se întâlnesc la papucii de ultra. Este o logică în toate. La ultra pentru că intervine oboseala este nevoie ca piciorul să fie mai protejat, să fii obligat să calci mai corect, pe pingea (partea din faţă a tălpii piciorului, nu strict pe vârfuri). Oboseala te face să greşeşti, să-ţi controlezi mai greu mişcările, să nu le faci corect şi astfel să te accidentezi.
Un alt aspect, ca o obsesie ce se manifestă şi la biciclete/MTB-uri este greutatea. Calcule peste calcule, gram cu gram, cu cât te afectează 10g în plus la încălţăminte, uneori e şi specificată diferenţa de greutate faţă de alte modele de acelaşi producător ca să fie justificată şi diferenţa de preţ. Da, contează, la ultra faci sute de mii de paşi la un concurs. Dar în mod firesc undeva “se umblă”, poate la rezistenţă, poate la atenuare…
Intraţi pe site-ul Decathlon şi vedeţi ce scrie la papucii de alergare, vedeţi şi reviewurile. Veţi avea astfel o idee destul de exactă la ce să urmăriţi la alţi producători.
Aşadar, pentru alergătorul mediu şi antrenamente nu cumpăraţi papuci de race. Papucii de race sunt fix pentru competiţii, sunt uşori, nu au atenuare mare, dropul este spre zero pentru a avea control mai bun în teren, nu rezistă mulţi kilometri. Elitele aleargă repede şi nu stau mult timp cu ei în picioare, nu dorm pe traseu. Nu apucă să li se umfle picioarele şi n-au nevoie de papuci cu un număr mai mare. Lăsaţi-i în pace în lumea lor paralelă. Alegerea lor funcţionează pe alte criterii. Şi uneori e totul sau nimic.
Un exemplu de site unde puteţi vedea papucii de alergare clasificaţi după tip de teren, race sau nu, drop, atenuare… este RunningWareHouse . Dacă ştii ce vrei nu-i greu să te orientezi. Din păcate, ca în mai toate sporturile, americanii şi nu europenii sunt mai obsedaţi de statistici, clasamente (inclusiv la cei mai bine vânduţi papuci, reviewurile de la specialişti dar şi de la alergători cu experienţă), aşadar pe site-urile lor poţi găsi şi sfaturi şi recomandări după completarea unor paşi la care dai răspunsuri. Nu pare a te afecta acest aspect, că site-urile nu-s europene la origine, până vrei să ştii cum stau în top anumiţi papuci ce-i găseşti în România, chiar şi de firmă renumită şi nu-i găseşti acolo. La site-ul de mai sus căutaţi Salomon.
Alte site-uri pe care mă mai uit: RunnersWorld, RunRepeat.
În pozele de mai jos apar papucii de alergare folosiţi de mine şi kilometrajul lor. Cei cu bulinuţe în stânga sunt activi, restul retraşi. Cei de race distanţă scurtă în mod normal nu rezistă multi kilometri. Mai intervine şi îmbătrânirea materialelor şi de aceea nu e bine să cumpăraţi papuci noi dar care stau de ani buni în magazine.
Un exemplu Saucony Grid Fastwich 6, race distanţă scurtă, de şosea, 383km.
New Balance 610 V2 Trail Runner e exemplul clasic de papuci de race de trail, retraşi. Am întins folosirea lor până la 362km. Adică am tot cusut până am zis că e suficient. Ce s-a întâmplat? Sunt papuci perfecţi pentru concursuri de trail. Dar dacă te duci cu ei o dată în condiţii de ploaie şi noroi adio. Am fost la un concurs la Râmetea, era şi noapte. Nu aveam 100km făcuţi cu ei. Cu sponsorizări îi folosesc cu cea mai mare plăcere.
Hoka Speedgoat îi folosesc la ultratrail. Au unii şi peste 1400km şi trebuie ţinut cont că am trecut uneori prin condiţii dificile de cursă şi nu e totuna ca să foloseşti o încălţăminte câte 10-15km zilnic sau 170km într-un weekend. Au aderenţă bună, sunt allterain, dar nu sunt buni la zăpadă şi trebuie atenţie mărită în teren tehnic, având grosimea mai mare la talpă. Dar la ultra poţi avea de alergat şi zeci de kilometri pe asfalt şi drumuri de ţară. Hoka Clifton 5 sunt tot de ultra dar pentru şosea, am vrut să-i folosesc la UltraBalaton dar din cauza restricţiilor şi diverselor amânări am renunţat la participare. Nu am putut să-mi formez încrederea în ei, adică în conformitate cu scopul la care au fost cumpăraţi.
Inov-8 X-Talon 212 Mud îi folosesc la noroi, zăpadă, orientare. Nici nu ştiu cum de au rezistat 1900km. Au crampoane mari şi rare, e o caracteristică pentru condiţiile de teren specificate înainte.
Salomon Sense Ride 4 i-am luat de la Decathlon, în 2022 încă există de vânzare. Am avut nevoie de papuci pentru condiţii intermediare, inclusiv teren moale, dar nu cu crampoane ca X-Talon. Şi am avut nevoie urgent, pentru distanţe până la maraton, să ducă şi jumătate din UTMB dacă e nevoie. Aş fi vrut Inov-8 Rocklite sau Trailroc dar trebuia să am posibilitatea să-i testez. De ce Inov-8? Pentru că retrăsesem la 1867km TrailRoc 290, efectiv arătam ca un om al străzii cu ei în picioare. Salomon nu mi se potrivea ca şi calapod, de fiecare dată când testam modelele lor mă strângeau. Am rămas surprins de Sense Ride , au 231km acum din care… 170km la UTMB. Da, cu ei am alergat acolo, având rezervă Speedgoat. Am pornit cu Salomon pentru că ei erau mai potriviţi pentru noapte şi condiţiile mai dificile anunţate de organizatori.
La Sportiva Ultraraptor i-am retras la 1521km. I-am folosit la primul UTMB. După acel UTMB am ajuns la concluzia că e mai bine să fie papucii de ultra neîntăriţi suplimentar cu cauciuc la vârf, trecând la Inov-8 Race Ultra 290 retraşi la 1197km. Da, n-au rezistat aşa de mult ca Ultraraptor. I-am şi cusut din când în când. Dar la ultra trebuie să te simţi confortabil până la sfârşit şi atunci chiar nu te mai interesează ţesătura găurită.
Asics Kahana 6 au fost pentru orice distanţă, 1777km cu ei, retraşi. Puma Faas 500 au fost premiu de la Maraton Internaţional Cluj şi i-am folosit strict la maratoanele de şosea.
Am lăsat la sfârşit Kalenji şi Quechua. Am folosit o mulţime, mai folosesc, trail şi sosea, sunt buni cel puţin pentru antrenamente. Când simt că la alergare în special la şosea apar dureri la genunchi fără să fi fost vreun eveniment înainte şi păstrând ritmul de antrenament, îi retrag. Pe unii i-am retras mai repede decât pe alţii, deşi erau acelaşi model. În general m-au ţinut peste 1000km, dar eu nu sunt în stare să alerg 10km cu pace de 4 la mie.
Pentru pace-ul meu de alergare şi condiţia fizică am avut de-a face cu multe firme de papuci de alergare. Rareori am avut frustrări că nu se potrivesc la teren şi condiţii, de la început am ştiut ce vreau de la ei şi când să-i folosesc. Probleme au apărut când din diverse motive n-am putut să am disponibil echipamentul potrivit.
Spor la alergat! Să potriviţi mereu statusul vostru cu echipamentul, terenul, condiţiile de vreme şi ce doriţi să realizaţi!
Sorry, the comment form is closed at this time.