A mai trecut o ediţie Propark Adventure, a cincea pentru mine – ediţiile anterioare. Frumoasă, interesantă, cu doi coechipieri noi şi foarte buni la care am apelat cu încredere pe ultima sută de metri, când am ştiut că la Vasi a intervenit ceva şi Andreea avea de lucru şi era departe. Tot echipa “Cheile Turzii” am fost, dar cu noul format, alături de prietenii mei Annamaria Bako, Oszkar Bagonya şi Adrian Cosma. La fiecare ediţie am avut coechipieri deosebiţi, nici acum n-a fost excepţie. În fond nici nu chemi şi, la rândul lor, nici nu acceptă să fim împreună într-o competiţie cu de toate, unde contează pe lângă pregătirea fizică şi determinarea, puterea de a trece peste eşecuri, imaginaţia, cultura generală şi multe altele. S-au dovedit a fi grozavi în ciuda unor momente dificile ce au dus la mari întârzieri clar insurmontabile, care pe alţii poate i-ar fi dus la abandon.
În principiu cine ajunge sus în clasament a făcut un echilibru mai bun între reuşite şi nereuşite, a avut poate şi niţel noroc sau l-a ocolit ghinionul.
Rezultatele spun multe, iar organizatorii sunt convins că la sfârşit de concurs se uită şi le studiază, să vadă dacă se acordează pe visul lor, pe profilul dorit al competiţiei, mai cer reacţia concurenţilor… Pe scurt, anul acesta din 19 echipe au încheiat tura completă 11 şi doar o echipă a abandonat. Limita de timp de 50h nu a mai fost aşa o sperietoare, pregătirea fizică a contat mai puţin ca altădată în reuşită, în schimb a contat extrem de mult traseul ales şi să nu faci greşeli majore, că atunci nu mai puteai să revii.
Pentru că nu mă îndur să las poze pe dinafară pun şi linkuri la albume, doar unele poze le afişez separat.
Cum presimt că va urma o pădure de cuvinte în rătăcirea căreia cu greu voi mai şti de unde am plecat şi ce am vrut să spun în momentul când realizez problema, lăsând la mare ananghie pe eventualii cititori, voi crea nişte pagini pe subiectele adiacente. Pentru cei pe care-i interesează mai întâi rezultatul ca să anticipeze ce urmează, am încheiat pe locul 5, după primele trei PC-uri am fost pe locul 1 etc. Timpul nostru total a fost de 41h30min, timpul limită de 50h. Clasamentul este aici. Pentru cine e interesat de cum a evoluat competiţia, recomand ce am scris anul trecut, comparativ, mai ales pentru că tot de Munţii Făgăraş a fost vorba.
1. Mai întâi un link la subiectul cu tema “Prezentaţi ca turist în zona… Cheile Turzii obiectivele turistice, cu referiri dacă se poate la Munţii Făgăraş şi festivalul Făgăraş Fest”, cu titlul “Să fii turist în rezervaţia Cheile Turzii”. Să fie cel puţin trei articole pe Facebook sau Instagram.
Despre aceste articole ne-au întrebat la PC3 înainte de proba de caiac. Pentru că am făcut referire la Munţii Făgăraş am primit trei vouchere, din care două am folosit apoi de identificarea de triluri de păsărele la PC4, lângă cabana Suru din Făgăraş. Eu consider că e bine să rămână cele scrise de mine despre a fi turist în Cheile Turzii, e util.
Am fost in echipa cu Bako Annamaria, Bagonya Oszkar si Adi Cosma. O echipa tare pentru mine sub aspect fizic, care in combinatie cu problemele aparute pe parcurs m-a facut sa simt si efortul din saptamana precedenta de la Mures 24h unde am incheiat pe locul 1 la trail. Oboseala te face mai putin sprinten la minte ceea ce la un concurs unde cuvantul aventura inseamna si previzibilitatea imprevizibilitatii duce la alegeri mai putin bune si de acolo aparitia unui lant de probleme. Cum se spune, ghinionul ti-l faci si singur si nu vine singur.
A fost pentru prima data la Propark cand m-am vazut in postura de a fi primul pe parcurs, adica pana la CP3. Am mers bine si la final de la CP10, cand n-a mai trebuit sa tot opresc sa umflu o roata.
Partea foarte buna e ca am convingerea ca am castigat doi oameni foarte buni de partea aventurii, pe Anna si Oszkar. Adi a devenit si mai bun ca inainte. Faptul ca am ajuns sa fiu veriga slaba spune multe si e de bine.
Concursul de aventura a avut probe speciale de parc aventura combinate cu cunostinte despre alimentatia si comportamentul ursilor, de gasit frunze de plante si copaci ale caror fructe le mananca zimbri (aclimatizati in muntii Fagaras), de ghicit condimente de gulas facut in tinutul sasesc, de ghicit pasarele dupa ciripit, de rezolvat un puzzle cu figuri geometrice ce reprezenta un munte cu lacuri, stanci, paduri. Am folosit o noua aplicatie de reperat si marcat deseuri.
Toate au avut legatura cu muntii Fagaras, colinele Transilvaniei, turismul si ecoturismul. Incetul cu incetul muntii Fagaras se indreapta spre postura de parc national, iar acest lucru implica schimbarea unor obiceiuri, a modului de castigare a existentei pentru localnici, fiind in stransa legatura cu educarea turistilor in general. Pentru aceasta este si evenimentul Făgăraș Fest care vad ca se tine an de an.
Punctul de start si finish a fost langa Avrig, la poalele Fagarasilor. A fost bike, traversare inot a Oltului, 21km de caiac pe Olt in jos de la Turnu Rosu la Cainenii Mari, trail pana la cabana Suru din Fagaras, bike pana la final dar cu condimentul de trail si portiune de drezina sau mocanita intre gara Hosman si gara Cornatel.
Noi pentru partea de trail am ales mersul pe creasta si ne-am ales cu un traseu pe la soare dar cu privelisti deosebite. Pe partea turistica n-am avut ce ne plange.
A fost cu probleme tehnice – multime de pene si la sfarsit un schimbator blocat pe un pinion, partea cu penele aparand in momentul cand situatia din teren ne-a trimis pe improvizatie si am ajuns pe un camp cu spini, cositi si pe care nu i-am vazut fiind noapte. Am fost toti patru pe pana, dar Adi si cu mine nu eram pe tubeless.
41h30min a fost timpul final, limita fiind 50h si probabil am incheiat pe locul 5, clasamentul de mai jos nu e definitivat.
Au fost 19 echipe, a fost interesant, provocator, m-a scos din rutina concursurilor clasice bazate mult mai mult pe componenta fizica.
Toate cele bune si felicitari colegilor de aventura, din echipa si din echipele concurente, multumesc echipei Propark pentru gandirea probelor, a punctelor de control (cateva unde a trebuit sa facem poze de grup sa dovedim trecerea prin ele). Am avut multe surprize placute, incepand cu caiacul pe Olt in jos. Pentru mine a fost o mare provocare partea de parc aventura, dar cumva am reusit doua trasee. Eram clar mai avantajati daca acceptam direct punctele de penalizare.
Am inceput sa studiez traseul facut de ceilalti concurenti, diferentele dintre traseul nostru gandit si cel realizat. Pentru mine concursul nu s-a incheiat, vreau sa mai invat cate ceva.
Au fost 12 puncte de control unde puteau fi probe speciale. Nu ştiam dinainte ce va fi şi când. Ataşez hărţile de concurs, sunt utile pentru exersare la partea de stabilire trasee, ori eu acolo voi mai avea de spus câteva cuvinte. Cu cât ştiu mai mulţi despre acest concurs şi sunt mai buni, cu atât mai bine pentru mine. Oricum cel mai mult contează cât de bine faci tu şi apoi alţii.
Start: Pensiunea Brânduşa – lângă Făgăraş Fest bike laPC1drum forestier lângă pârâul Mârşa proba specială 1 : de numit dintr-o listă ce mănâncă zimbrul (aclimatizat şi în Munţii Făgăraş în câteva locaţii), erau în listă şi anumite fructe, şi apoi de găsit frunzele acelor plante/copaci în jurul acelui punct
pedeapsa: distanţe de alergare bike laPC2Turnu Roşu, punct de dropbag
eram pe locul 1
schimb pentru alergare-trail pe munte, de luat drybag şi costum baie run la PC3balastiera lângă Olt
tot locul 1 proba specială 2: de prezentat cele trei articole despre a fi turist (vedeţi punctul 1), am obţinut trei vouchere
Anna şi Adi înot pe malul opus al Oltului, luat un caiac şi un canoe (gonflabile) cu patru veste de salvare caiaclaPC4Câinenii Mari malul stâng
locul 3, minute de locurile 1 (Vulcanii Noroioşi), 2 (Piertrele Roşii) şi tot aşa de 4 (Creasta Cocoşului care a încheiat pe 1), 5 21km în aval pe Olt, o ocazie unică pentru mine, peste 3h în care am avut parte şi de mici vâltori şi de curenţi mai iuţi; au fost excavatoare care adânceau albia, în unele porţiuni am atins pietre cu fundul caiacului, canoea nu avea probleme run laPC5lângă cabana Suru
am ales un traseu care ştiam că nu-l vor alege restul, pe creastă, cruce roşie şi apoi bandă roşie; totul sau nimic
dezavantaj căldura şi lipsa apei (am luat la Câineni), avantaj peisaje
am ajuns pe locul 5, 30 minute întârziere de locul 1 proba specială 3: identificat cântat de păsărele, din 10 obligatoriu 8, am identificat 6 (n-am ascultat de Adi) şi 2 puncte penalizare scoase cu 2 vouchere
am plecat repede spre PC6 run laPC6=PC2 Turnu Roşu, punct de dropbag
am ales tot traseu unic, trecând pe la cabana Suru, apoi triunghi albastru şi roşu; am oprit în Sebeşu de Sus, apoi prin Sebeşu de Jos am ajuns la Turnu Roşu
1h întârziere faţă de locul 1 proba specială 4: identificat ingrediente gulaş săsesc (cartofi, morcovi…, era vegetarian, foarte bun), listă de 30 obligatoriu 20, am găsit şi ciuperci care nu erau în listă bike laPC7 Hula Bradului, primul punct critic care a departajat mult echipele, nu cred că ar fi ghicit cineva de la început că acesta va fi
am avut şi harta Colinele Transilvaniei, dar am ales un traseu pe care l-am bibilit mult, ce ocolea dealul
începea distraţia cu drumurile interzise, DN interzise, zone pe lângă Sibiu interzise
calea cea mai bună Pietrele Roşii (nu ştim la Creasta Cocoşului)
nu am reuşit să de ţinem de traseu (grabă), până la urmă tot pe deal am ajuns dar eram rezonabil faţă de echipa care a ajuns pe 3 (am văzut ulterior, fosta 1, Vulcanii Noroioşi)
noapte, ghinion, pene toţi patru (crenguţe pe jos cu ghimpi mulţi de porumbar – prun sălbatic, tăiate de curând, altfel se vedeau că e arbust ce creşte de 1-3m) Adi la două roţi, Adi şi cu mine cu camere, dar şi Oszkar a avut probleme de sigilare cauciuc, întârziere majoră de 1h30min în plus, la Adi cu greu am putut da roata spate jos
când credeam că am rezolvat o bicicletă ne întorceam la alta şi până terminam cea dinainte era pe geantă
bănuiesc că organizatorii au gândit că vor fi excepţii cei care reuşesc să aleagă varianta mai uşoară şi rapidă ce ocoleşte dealul, ştiind că sunt garduri, proprietăţi
noi am ocolit un gard pe partea dreaptă, altă soluţie necâştigătoare, mai lentă, echipa lui Erzsebet pe stânga, după noi, mai inspirată proba specială 5: parc de aventură, două slackline (coardă de asigurare şi de care te prindeai cu mâinile) şi panglică pe care păşeai între doi copaci;
două corzi între alţi copaci de care te asigurai şi trebuia să te deplasezi cu ajutorul mâinilor, cine putea se prindea cu un picior să repartizeze greutatea şi să cruţe efortul braţelor
carabele se deplasau astfel, asigurând şi frânarea ca să nu revii înapoi
Anna a încercat pe proba coardă, greu, a trebuit să renunţe, Adi un slackline, eu cu chiu, cu vai un slackline şi o coardă cu carabă
timp enorm pierdut, conform clasamentului 2h30min, noi în continuare nu eram rezolvaţi cu penele pentru că mai rămăseseră ghimpi în cauciucuri
noi am făcut 3 din cele 4 lungimi cerute, am avut şi pedeapsă că nu am încheiat provocarea, nici n-am primit indiciu pentru proba următoare
în general echipele petreceau în medie 1h15min la proba specială, doar echipa care a încheiat pe locul 4 (Munţii Făgăraş) cred că au refuzat să o efectueze executând direct pedeapsa maximă,
doar că pedeapsa a fost mers cu bicicleta şi ei au fost singurii care au stat la CP7 23min
aici a devenit clar pentru noi că trebuie să greşească cei din faţă pentru a ajunge pe podium bike laPC8Hamba
poză ca dovadă cu biserica evanghelică
traseul ales de noi a fost cu parametri asemănători cu al celorlalţi, dar n-am ales banda roşie
ca evenimente: a trebuit să ocolim în zona Bungard un depozit de deşeuri materiale de construcţii prin care trecea drumul, cică sâmbătă şi duminică populaţia nu are acces, deşi noi doar treceam
aşa că l-am ocolit pe nişte poteci de capre şi oi
drumul a trecut prin curtea unui om; poveşti cu el, că dacă avea el nişte câini mai deştepţi, de rasă, că da, până acum drumul era valabil, se circula
în continuare luam pauze de umflat roţi bike laPC9spre Salcău
poză la intersecţie de drumuri cu doi fagi cu rădăcini ieşite din pământ bike laPC10Ţichindeal, punct de dropbag
calea cea mai bună a avut-o Pietrele Roşii, cum ne-am obişnuit proba specială 6: de arătat în aplicaţia instalată în timpul şedinţei tehnice că am marcat un deşeu găsit pe drum
Pfui, ce probleme de memorie am avut, n-am mai ştiut cum îi spune şi eu chiar am o grămadă de aplicaţii instalate pe mobil, una chiar cu acelaşi scop! Şi pe care am folosit-o în zona Clujului! Noroc cu Adi! Cuvânt cheie HARTA! Harta deşeurilor îi spune, dar cu “ş”. No way s-o găsesc fără diacritice. Nu ştiu sigur, dar cred că la Ţichindeal am fost întrebaţi de ea şi am primit ceva vouchere.
Pare ciudat să fie două probe speciale la Ţichindeal, dar momentan sunt mulţumit că mi-am amintit de aplicaţie. proba specială 7: de construit din figuri geometrice din placaj (în general triunghiuri) pictate cu stânci, lacuri, păduri, jnepeniş un munte
am fost singurii care am găsit soluţia dintre cei care nu aveam indiciul de la proba specială 5 – Anna a construit, bravo
n-am fost penalizaţi, dar în continuare eu tot schimbam un petec prost pus
nu ştiu cum de am rămas cu trei vouchere, dar cum nu aveam ce face cu ele, le-am dat pe un pepene roşu (oricum îl primeam) Doar de fun
Noi când am coborât la Ţichindeal am trecut prin zona de pedeapsă (urcare) şi ca urmare ştiam denumirile de la punctele de pedeapsă (de exemplu Maliţa) şi când am ajuns la proba specială am spus că avem deja pozele de la punctele de pedeapsă, nu mai trebuie să facem proba, le putem arăta. run laPC10Bgara Hosman
la fiecare echipă i se spunea unde merge – gara Cornăţel PC10A sau gara Hosman PC10B, urmând să parcurgă cu drezina distanţa de 7km de cale ferată de mocăniţă
şi apoi să se întorcă la Ţichindeal de unde lasă drezina
în două intrevale orare însă, când circula mocăniţa cu turişti, trebuia să luăm mocăniţa
încă o idee foarte frumoasă şi cred, originală, a organizatorilor noştri, încă o experienţă unică pe care urma s-o trăim “mocăniţă” la PC10Agara Cornăţel
nouă însă ne-a venit rândul la mocăniţă, mai lentă, şi – cine s-ar fi gândit că va fi plină cu turişti şi toate cele 41 de locuri vor fi ocupate
în sfârşit, din aceste întârzieri (mocăniţă, o singură drezină, manipulare drezină să fie întoarsă pe şine) vine explicaţia cu bonusurile de timp din clasamentul final run laPC10 Ţichindeal, punct de dropbag bike laPC11Noul Român
poză cu biserica ortodoxă
noi am ales un track peste deal la Hosman în partea de început, mai scurt dar mai greu
deja începea noaptea a doua bike laPC12Porumbacu de Jos
poză la Monumentul Eroilor din primul război mondial bike la Finish la Pensiunea Brânduşa, lângă Avrig
Mie, aflat la a cincea ediţie, mi s-a părut interesant, au multă imaginaţie organizatorii şi se vede şi în poze că s-au străduit să ne aducă zâmbete pe buze chiar dacă uneori nu eram chiar în forma … maximă. Eu ştiu ce mai am de îmbunătăţit, ştiu şi cât va dura – toată viaţa.
Foarte mulţumesc încă o dată!
4. Anumite porţiuni, pentru unii critice, de pe trasee Titlul mai corect ar fi ce rute au ales unele echipe pentru a ajunge la anumite puncte de control.
Pentru că vreau să mă ajute şi pe mine în viitor, fiind vorba şi de lucruri de principiu, voi pune în pagină separată partea aceasta de trackuri.
Închei acum epopeea Propark, mi-a făcut plăcere să-mi amintesc şi sunt convins că, cu atât mai mult, le-a făcut plăcere celor care au conceput-o şi realizat-o. Sper că a fost bine pentru toţi, cei care au avut probleme şi-au revenit. Să ne revedem anul viitor!
Oare ce mai inventează?!
În data de 19 februarie am fost prezent la o activitate iniţiată de mine sub titulatura “Geocaching, între joc, descoperire locuri noi şi iniţiere în orientare“. Era o activitate gândită ca un liant între mai multe domenii sportive şi de petrecere a timpului liber în natură, cu dorinţa de a atrage împreună şi a se cunoaşte membrii clubului CAR filiala Cluj. Normal, cum nu-mi place să fac diferenţieri forţate, am publicat anunţul şi pe Sportul pentru amatoripentru alergători care nu sunt musai din club, subdomeniu în care eu mai anunţ amănunte despre alergările săptămânale de joi seara.
—–
Cine nu-şi doreşte sa descopere o lume noua la câţiva paşi? Cine nu a fost captivat cândva de mistere? Cum e să te joci ca om mare, dar totodată să faci ceva interesant, util, să fii în natură? Cauţi o motivaţie dar vremea rea te descurajează? Mergi într-o altă ţară şi întrebi un localnic despre locurile mai ascunse iar după două-trei viraje mentale încerci să păstrezi doar privirea inteligentă şi rămâi doar cu câteva cuvinte cheie? O soluţie poate fi geocaching-ul.
Geocaching-ul este o activitate practicată încă din anul 2000 pe modelul găsirii unor cutiuţe “cache” la coordonate gps date. În general acestea sunt plasate în locuri deosebite, unele puţin cunoscute, la izvoare, puncte de belvedere… În cea mai mare parte aceste cutiuţe sunt plasate de localnici care ştiu bine zona, iar descrierile atasate sunt făcute să te atragă să le descoperi.
Consider că poate fi un prim pas în orientarea turistică şi sportivă care la rândul lor sunt esenţiale pentru supravieţuire sau pentru cei care doresc să participe la concursuri de aventură. Şi se poate practica şi-n echipă.
>>Punct de întâlnire este parcarea de lângă restaurantul Roata – Făget, la ora 10.
>>Traseu
Traseul denumit de cei care au plasat cutiuţele (mobellino team) “dutch trail” este de aproximativ 6km de tip circuit, cu pornire de la poligonul de pe Valea Gârbăului. Vom încerca să găsim câteva cutiuţe pe parcurs.
Lista geocachuri din zona traseului – de citit amănunte dacă doriţi. GC6FB7E – Faget Dutch Trail #3 – Border Stone GC6FB86 – Faget Dutch Trail #4 – Thread Spring Junction GC6FB8B – Faget Dutch Trail #5 – Red Triangle Trail GC6FB9C – Faget Dutch Trail #6 – Devil Tree GC6FB9V – Faget Dutch Trail #7 – Slamovits Hut GC2KGN5 – Faget Dutch Trail #8 – Belvedere Brull GC6FBA3 – Faget Dutch Trail #9 – Back to the Woods GC6FBBF – Faget Dutch Trail #11 – Out of the Woods GC2Q9FJ – Sacred Springs #7: Binder Well GC3CK85 – Sacred Springs #12: Thread Spring GC3D5VF – Sacred Springs #13: Hunter Spring
—– Ce a rezultat, cum a fost?
Ca să rezum, cine s-a înscris pe site-ul CAR n-a venit, iar cine nu s-a înscris a venit!
Am fost patru persoane, în rândul cărora m-am bucurat că a fost pentru o vreme Zoli Bogya, un om cu multă experienţă şi în orientare.
Pentru că am folosit harta Munţii Noştri – Masivul Feleacu şi ca să aşteptăm eventualii întârziaţi în mod util, am început o discuţie pe marginea inscripţionărilor de pe hartă.
Aşa am ajuns să pomenesc despre:
– transpunerea globului pe un planiglob şi erorile care apar la reprezentare
– sistemul wgs84
– comparaţie între hărţile turistice (ca cea din Munţii Noştri) şi cele de orientare (aveam de la concursuri de orientare, din care am selectat una ce acoperea mai toată zona cu traseul nostru)
– cartea lui Ştefan Zweig – Magellan, cu marele descoperitor care a reuşit pentru prima dată să înconjoare cu corăbiile Pământul
– tipuri de busole (aveam 3 modele la mine – de amatori, profesională Silva şi militară cu vizor)
– sistemele gps, ca evoluţie, de la cel american la Glonass, Galileo
– despre sateliţii gps
– dispozitive gps ca şi cel de drumeţie (aveam Dakota 20), ceasuri multisport (aveam Forerunner 935), mobilele moderne, comparaţii, cu puncte slabe şi tari
– orientarea pe hartă cu busola, cu anumite principii de urmărit şi cu tratarea diferită a approach-ului de obiectiv (şi la geocaching se aplică)
A trecut urgent o jumătate de oră şi deja îngheţam în faţă la Roata, aşa că poveştile despre geocachuri, cum arată, ce conţin, principiile “jocului” ca să nu stricăm bucuria descoperirii pentru alţii, le-am spus din mers urcând pe Cruce Albastră. Da, de la început stabilisem că e mai uşor să urmăm potecile ştiute până ne apropiem de cutiuţe decât să o luăm direct “ca mistreţii”.
Trebuie spus de asemenea că n-am dorit să am surprize majore, aşa că în săptămânile precedente am tot fost să descopăr singur geocachurile, să văd starea lor etc, adică să nu mă fac de râs în faţa participanţilor şi să ştiu la ce să mă aştept.
În plus, ştiind că unele aveau cutiuţele deteriorate, am cumpărat cele necesare:
– alte cutiuţe de la menaj
– creioane pe care le-am tăiat să încapă şi le-am ascuţit cu ascuţitoarea
– mici blocnotesuri pentru a scrie vizitatorii în ele
– o pungă cu animăluţe ce se pot lipi şi pe pereţi, pe dosul cărora am scris “CAR geocaching event”, ca să le las amintire în cutiuţele puse
Din lista de 11 geocachuri noi, în excursia noastră în jurul Văii Cocinii, am atins 7. Au fost dintre cele cu probleme de mai multe tipuri, adică în mod deliberat am ţinut să trecem pe la acelea care erau mai interesante şi unde puteam face şi ceva util.
Rezumat despre geocachuri:
– practic noi am trecut pe la geocachurile de pe traseul “Dutch trail”, dar în zonă am mai atins pe cele cu tematica izvoarelor
– toate erau clasice, majoritatea fiind Small, dar a fost şi unul Tiny
– primul atins a fost “Border stone”, am pus un creion în el
– al doilea, “Thread Spring Junction”; ştiam că nu mai există, dispăruse, uitându-mă şi în istoria celor scrise de alţii pe geocaching.com; am pus o nouă cutiuţă cu cele necesare în locul unde evident trebuia să fie; trebuie spus că în general de întreţinerea acestor cutiuţe se ocupă cei care le-au plasat, care sunt avertizaţi pe mailuri, dar dacă trece multă vreme şi nu se întâmplă nimic atunci intervin alţii, scriind acest lucru; a fost unul dintre geocachurile la care am dorit să ajung
– al treilea, “Thread Spring”, adică izvorul firicel (cerna în maghiară); am vrut de asemenea să trecem pe la el, cutia lui era avariată şi am înlocuit-o; era şi un izvor bine întreţinut, cu loc de vatră foc şi adăpost în apropiere pe care e bine să le ştie drumeţii
– al cincilea, “Red Triangle Trail”; de două ori am fost singur pe la el şi nu-l găsisem, acum unul dintre noi l-a găsit; cu atât mai mult m-am bucurat cu cât nici alţii dinainte nu-l găsiseră; e la un copac aflat aproape de o intersecţie a traseului CA cu TR
– al şaselea, “Belvedere Brull”; era mai uşor de găsit şi atunci l-am vizitat din mers, după ce trecusem fără să căutăm cutiuţa de lângă casa Slamovics (căsuţa de lut); e la o zonă cu privelişte frumoasă asupra Văii Gârbaului
– ultimul obiectiv, pe care de asemenea eu nu-l găsisem, era “Binder Well”; acum, cu ajutoare, a fost cu succes căutarea şi am înlocuit cutiuţa tiny avariată; mai trebuie spus că izvorul se numeşte Binder după numele unui orientarist clujean, Ludovic Binder, preşedinte prin anii ’70 al Comisiei Judeţene de Turism-Alpinism
Am încheiat circuitul trecând pe la fostul poligon din Valea Gârbaului. Mi-a făcut plăcere să organizez excursia aceasta cu căutările de cutiuţe, simt că am făcut ceva util atât pentru cei care au fost cu mine cât şi pentru cei din lumea geocachului. Şi sper ca lumea să meargă şi la Atelierul de orientare cu gps-ulunde coordonator este prietenul meu Luşu. În fond, fără unele noţiuni minimale de orientare şi citire hărţi după drumeţiile pe munţi şi dealuri rămâi doar cu emoţiile … nelocalizate.
Este un concurs virtual pe care l-am iniţiat în luna mai 2020, după ce s-a încheiat cu perioada de urgenţă. Am pus un traseu real, cu nişte puncte care trebuiau atinse şi de unde, ca dovadă că s-a trecut pe acolo, trebuiau rupte hârtiuţe cu numere prinse pe copaci. Am fost inspirat de modul cum se procedează la orientare, stilul minimalist, mai specific la antrenamente.
Am considerat că merită ca această activitate-concurs să rămână amintire şi pe blogul unpicdetimpliber.ro, postarea iniţială făcând parte din subdomeniul sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro .
Şi e o idee ce merită reţinută pentru concursurile de amatori, drumeţii cu anumite ţinte etc. Marcajele evident sunt temporare.
Altceva, Sondaj ITRA pandemieComments Off on Un sondaj despre cum a influenţat pe alergătorii montani perioada pandemică, făcut de ITRA – 02 aug 2021
Feb122022
Sondajul este din august 2021 şi este vorba de situaţia din 2020. Am pus atunci pe FB pozele. Suntem în 2022 şi am început să-mi rezolv “restanţele” din 2021 – activităţile. Dar… am considerat că e de actualitate şi mai ales că merită reţinut.
Am făcut capturi de ecran dupa pdf-ul primit de la ei – ITRA.
“Dear Community,
We hope this email finds you well!
ITRA is pleased to release the results of its COVID-19 survey.
The COVID-19 pandemic has impacted our daily lives, our sporting goals and the way we’ve trained and race in 2020. ITRA has carried out a worldwide survey to discover more about it. ”
Da, priorităţile se schimbă, lumea merge mai puţin la probele lungi pentru că ştie că nu mai e aşa de antrenată. Şi se merge mai mult la concursurile din ţară. – E comentariul meu de atunci de pe FB.
Eu mi-am schimbat priorităţile, voi?
Nu e un articol ştiinţific. Doar aşa pare. Se adresează în primul rând alergărilor începători. Şi se poate aplica la alegerea oricăror papuci sau haine sau…
Ce ar fi comun între haine şi papuci? Întrebările… Că trebuie să te gândeşti, să cauţi răspunsuri la orice întrebare. Când e clar cumperi.
De ce se adresează în principal începătorilor? Pentru că ceilalţi probabil ştiu, au papucii lor, convingerile lor. Sunt mai greu de modelat şi vor face observaţii grămadă pentru cazuri particulare.
Eu am mers mai totdeauna pe echilibru. Mi-a plăcut, cum se spune, să joc la mijlocul terenului. Să joc prost sau bine, după posibilităţi, dar în centru. Să am viziune de ansamblu, să nu trec în extreme decât când n-am încotro. Când alegi nişte papuci şi iei “de centru” rişti să greşeşti mai puţin (adică să te accidentezi) dacă nu te pricepi decât dacă alegi ceva pe nişă, potriviţi pentru condiţii extreme. Am să vă arăt ce papuci de alergare folosesc, conform Strava. Şi cei retraşi din cauza uzurii… Diverşi. Şi nu înseamnă că n-au hibe, că sunt optimi chiar şi pentru mine. Dar ce e important e că le ştiu minusurile, plusurile, ştiu la ce să mă aştept de la ei.
Nu-mi place “the new normal“. Nu la ceea ce văd că se ajunge. Dacă vrei să alergi natural atunci aleargă desculţ, nu cu drop zero şi atenuare zero folosind noua normalitate cu barefoot sau five fingers . Voi bolda anumite cuvinte, inclusiv tehnice. Nu am de gând să dau multe linkuri, aşa că la acele cuvinte boldate puteţi căuta pe internet şi vă recomand să o faceţi, acesta e scopul. Eu vă ghidez să vă puneţi unele întrebări. Revenind la tendinţa de alergare minimalistă, fiţi cu grijă. Pot apărea aspecte cum nu vă imaginaţi. De exemplu am alergat cu un prieten, el cu five fingers. A doua etapă de la UltraBug. Vreo 50km. V-aţi fi gândit că de la un moment dat se va opri în fiecare pârâu să-şi clătească picioarele, uneori scoţându-şi papucii ca să nu-i mai ardă tălpile? Că va alerga cu apă în papuci? Nu-i mai bine nici prea-prea, nici foarte-foarte? Acelaşi lucru e valabil la orice papuci ori prea tehnici, ori inadecvaţi pregătirii voastre.
În mod clasic vezi ce poartă un alergător bun şi vrei să cumperi acei papuci. Că nu greşeşti. Ei bine, nu-i aşa.
Una, acel “vezi” poate e doar în reclamă sau pe distanţa de la ultimul punct de alimentare la finish. Mulţi de exemplu fac reclamă la produse de nutriţie şi folosesc de la firme concurente. Cum reuşesc? Ambalajul îl vedeţi, nu? De multe ori nu vedeţi firma pe gelurile lor pentru că au acoperit-o cu bandă.
În al doilea rând, tot periculos e cazul când alergătorul de elită chiar foloseşte acei papuci. Pentru că acei papuci sunt adecvaţi nivelului lui de pregătire, pentru particularităţile lui fizice care nu coincid cu ale voastre. Mai ales pentru un începător cu muşchii/ligamentele neantrenate alegerea încălţămintei elitelor e greşită. Nu sunteţi la nivelul la care câteva secunde fac diferenţa dintre podium şi restul concurenţilor. În cel mai bun caz la un maraton sunteţi la mijlocul plutonului şi încheiaţi cursa la peste jumătate de oră de primii. Primii simt nevoia să câştige acele secunde … cu orice preţ, cu orice gram. Voi? Eu?
Fac parte dintre cei care nu au sărit etape până am ales să alerg ultramaratoane. Pe vremea mea copiii se jucau afară, alergau, se dădeau cu bicicleta (nu se zicea ciclism). Totul era de fun. Poate de aceea sunt şi acum activ şi-mi place ca timpul liber să-l petrec afară, în natură. Am făcut multă drumeţie, adică încă o etapă arsă de mulţi din cei tineri de acum. Sunt multe amănunte, obiceiuri pe care le dobândeşti şi fără să-ţi dai seama dacă nu treci abrupt de la … virtual şi metavers (mamă, ce cuvânt…) la alergare, la pace de 3:30 la mie.
Am făcut şi armată, în 1988-1989, la TR, adică 9 luni. Acolo am văzut că n-am probleme cu distanţele, la marşuri. Şi aşa, peste ani, pot spune că se poate alerga cu bocanci, poţi merge la marşuri cu ei la nemurire. Erau de piele. De ce nu mă jenau? Pentru că aveam atenţie la şosete.
Şosetele sunt aspectul numărul 1 pentru mine. Nu papucii. Numărul 2 e îngrijirea picioarelor – unghii, la ultra sau chiar distanţe mai scurte se dau cu cremă tălpile ca să nu absoarbă apa. Nu contează cel mai mult distanţa, ci timpul petrecut cu aceleaşi şosete şi/sau papuci şi condiţiile externe şi de traseu. Eu foloseam la bocanci în armată două perechi de şosete. Nu mi-a spus nimeni, dar trebuie să fi fost ceva experienţă în spate. Erau cele standard, kaki, de armată. Nu erau groase. Obsesia aceasta cu “cât mai uşor şi în consecinţă, mai subţire” e pentru “domnişoare”, indiferent de sex. Alergarea în sine nu e ceva obişnuit, mersul e ceva obişnuit. Alergarea poate ajunge la extrem fie prin distanţa parcursă, fie prin condiţii, fie prin ritm. Cum poţi reduce “extremul”? Prin antrenament/învăţare! Ca la orice activitate, fizică sau intelectuală. Şi din păcate sau din fericire (te obligă să ai un obicei sănătos) nu e bine să faci pauze lungi. La nivel de luni de zile de pauză poţi reseta liniştit şi criteriul de alegere al papucilor, trecând de la competiţionali înapoi la cei de middle class.
Ştiu că nu doar eu folosesc două şosete la ultra. Unele femei folosesc ciorăpei ca prim strat, apoi şoseta normală. Pentru că intervine aspectul că folosind două şosete poţi să nu te mai simţi confortabil în papucii de alergare cumpăraţi oricum cu jumătate/un număr mai mare. Că nu e doar un moft e şi dovada producerii şosetelor duble de firme cunoscute. Clasic vorbesc de Decathlon.
Acesta este linkul la şosete de acest fel. Doar dacă citeşti cu atenţie vezi că sunt duble. Eu folosesc numai de acestea la ultra. În rest şosete simple, dar nu subţiri dacă e vorba de peste 2 ore de alergare. Indiferent că e vară sau iarnă. E drept, în deşert n-am alergat.
Simptome care trebuie evitate, în general cauza lor se poate înlătura cu alte şosete: tălpile care te ustură (în caz că ai tălpile uscate – şosete prea subţiri), tălpile care te pişcă punctual (ca şi cum şosetele au cute dar ele de fapt sunt perfect întinse – în general ai tălpile ude şi pentru că nu ai folosit creme ţi s-a făcut pielea cutată ca după baie). E începutul apariţiei băşicilor (flictene), în cazul doi e greu de scăpat, mai bine te pregăteşti psihic la ce urmează. Ca observaţie, dacă pomenesc nume de firme nu înseamnă că le fac reclamă. Nu am interese ascunse. Doar vă arăt răspunsurile mele la întrebările pe care mi le-am pus. Un mare avantaj este astfel acela că pot exemplifica fără limitări.
M-am apucat de alergat oficial pe la 40 de ani. Am fost printre primii cu Strava (atunci nu era cunoscută, a devenit populară după ce a inventat segmentele), cu gps… dinainte, când cu MTB-ul. Şi mai înainte am mai practicat triatlon, drumeţie, orice. Totul de amatori în afară de şahul din şcoală. Am şi început să scriu pe blog, unul din motive fiind că reţin mai bine amănuntele. Oficial, aşadar, am început abrupt cu Maratonul Internaţional Cluj – şosea – aflat la prima ediţie în aprilie 2011 şi Hercules Maraton – trail – mai 2011. Nu mi-am pus problema că nu pot. N-am fost prea calculat, mai precis am fost calculat în anumite limite, să mă simt liber. De altfel motto-ul meu la Maratonul Internaţional Cluj a fost “Liber să fii tânăr”. Nu înseamnă că n-am ajuns să alerg pe avarie, am scris cum a fost. Am alergat cu papucii mei de drumeţie, Scarpa Enigma GTX. Modelul nu s-a schimbat prea mult nici după zece ani.
La Maratonul de la Cluj nici măcar nu mi-am pus problema încălţămintei. Habar n-aveam ce poartă alţii, nu mi-am pus întrebarea de ce alţii pot alerga mai repede şi eu nu, dacă papucii au influenţat alergarea mea în sens negativ.
La Hercules am descoperit că mulţi prieteni de la MTB şi aleargă, şi încă bine. Acolo m-am întâlnit cu Luci Clinciu şi ţin bine minte întrebarea lui, pe când trecea lejer pe lângă mine şi eu alergam chinuit ca de obicei: “Ce cauţi tu aici?” . E o întrebare de referinţă pentru că e prima întrebare la care am căutat tot atunci să răspund. Şi nici măcar n-a fost întrebarea mea. În zeci de ani dinainte ce includ vreo zece de MTB nu m-a dus capul să-mi pun astfel de întrebări existenţiale. De atunci am început să-mi pun întrebări şi să caut răspunsuri. Şi cum nu prea mai alergam la Hercules, am început să mă uit în jur. Şi să descopăr o lume nouă, cum nu văzusem înainte. Să văd că lumea poartă papuci ţipători la culoare, foarte faini şi atrăgători! A trecut măcar un an ca să-mi dau seama că nu culoarea e caracteristica lor principală. Că ei aveau papuci de alergat. Şi fiind eu mai greu de cap, trecând conştiincios prin toate etapele şi subetapele fără să sar niciuna, nebeneficiind nici să am norocul evoluţiei în salturi, adică să fiu prost de-a binelea, fără putinţă de tăgadă mă consider perfect îndreptăţit să vă fiu ghid la încălţăminte de alergare.
Word count 1464. Aşa scrie la statistica acestei postări până acum. Până aici am reuşit performanţa să vă dau doar 3 cuvinte-expresii mai tehnice, legate de papucii de alergare: barefoot, five fingers şi pace. De pace doar am pomenit.
Filozofie…
Scurt şi la obiect: nu cumpăraţi extreme pentru primii papuci şi în general pentru antrenamente. Testaţi seara cînd aveţi picioarele mai umflate de la efort ca să nu cumpăraţi papuci prea mici. Cel mai simplu mergeţi la Decathlon, Intersport, Hervis, SportGuru… în general magazine cu oferte multe. Decathlon e magazin mare, bine organizat. Luaţi şi testaţi din plaja de mijloc, atât ca preţ cât şi ca distanţă recomandată. Nu spune nimeni că şi trebuie să cumparaţi.
Veţi vedea mic scris caracteristici: drop, atenuare, pronaţie. Dacă dropul şi atenuarea sunt caracteristici ale papucilor indiferent de om, pronaţia însă se referă la modul cum calcă alergătorul, adică la biomecanica alergării. În mod normal la distanţe medii şi dropul şi atenuarea sunt medii. La pronaţie sunt 3 cazuri: supinaţie – mai rar, pronaţie normală şi exagerată. Vi se explică mai bine pe Sportguru. Pentru cazurile speciale, medicale, oricum mă aştept să aveţi branţuri de corecţie de la medic (de exemplu pentru platfus) şi atunci puteţi alege papuci normali.
Dropul se referă la diferenţa de nivel faţă-spate, adică la înclinaţia faţă-spate a tălpii în papuc. Ca o comparaţie e şi cum ai purta tocuri, doar că sunt aşa de mici că nu le simţi la mers, dar în timp şi/sau pe teren tehnic eşti nevoit să ţii cont, e o diferenţă care te poate afecta. Atenuarea are legătură cu amortizarea şi ca urmare talpa papucilor cu atenuare mai mare trebuie să fie mai groasă. Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. De exemplu Hoka, papuci americani, au un design futuristic, cu bordura mai mare care induce în eroare, creând impresia că toţi au atenuare mare, că sunt instabili. Nu este aşa, talpa este îngropată. Trebuie citite caracteristicile la fiecare. Mă amuză modul cum se transferă moda de la o firmă la alta, până şi la Decathlon papucii Kalenji sunt cu marginea tălpii trecută mult peste materialul papucului. Astfel de tendinţe se remarcă şi la rucsaci, haine…
În general dropul mare şi atenuarea mare se întâlnesc la papucii de ultra. Este o logică în toate. La ultra pentru că intervine oboseala este nevoie ca piciorul să fie mai protejat, să fii obligat să calci mai corect, pe pingea (partea din faţă a tălpii piciorului, nu strict pe vârfuri). Oboseala te face să greşeşti, să-ţi controlezi mai greu mişcările, să nu le faci corect şi astfel să te accidentezi.
Un alt aspect, ca o obsesie ce se manifestă şi la biciclete/MTB-uri este greutatea. Calcule peste calcule, gram cu gram, cu cât te afectează 10g în plus la încălţăminte, uneori e şi specificată diferenţa de greutate faţă de alte modele de acelaşi producător ca să fie justificată şi diferenţa de preţ. Da, contează, la ultra faci sute de mii de paşi la un concurs. Dar în mod firesc undeva “se umblă”, poate la rezistenţă, poate la atenuare…
Intraţi pe site-ul Decathlon şi vedeţi ce scrie la papucii de alergare, vedeţi şi reviewurile. Veţi avea astfel o idee destul de exactă la ce să urmăriţi la alţi producători.
Aşadar, pentru alergătorul mediu şi antrenamente nu cumpăraţi papuci de race. Papucii de race sunt fix pentru competiţii, sunt uşori, nu au atenuare mare, dropul este spre zero pentru a avea control mai bun în teren, nu rezistă mulţi kilometri. Elitele aleargă repede şi nu stau mult timp cu ei în picioare, nu dorm pe traseu. Nu apucă să li se umfle picioarele şi n-au nevoie de papuci cu un număr mai mare. Lăsaţi-i în pace în lumea lor paralelă. Alegerea lor funcţionează pe alte criterii. Şi uneori e totul sau nimic.
Un exemplu de site unde puteţi vedea papucii de alergare clasificaţi după tip de teren, race sau nu, drop, atenuare… este RunningWareHouse . Dacă ştii ce vrei nu-i greu să te orientezi. Din păcate, ca în mai toate sporturile, americanii şi nu europenii sunt mai obsedaţi de statistici, clasamente (inclusiv la cei mai bine vânduţi papuci, reviewurile de la specialişti dar şi de la alergători cu experienţă), aşadar pe site-urile lor poţi găsi şi sfaturi şi recomandări după completarea unor paşi la care dai răspunsuri. Nu pare a te afecta acest aspect, că site-urile nu-s europene la origine, până vrei să ştii cum stau în top anumiţi papuci ce-i găseşti în România, chiar şi de firmă renumită şi nu-i găseşti acolo. La site-ul de mai sus căutaţi Salomon.
Alte site-uri pe care mă mai uit: RunnersWorld, RunRepeat.
În pozele de mai jos apar papucii de alergare folosiţi de mine şi kilometrajul lor. Cei cu bulinuţe în stânga sunt activi, restul retraşi. Cei de race distanţă scurtă în mod normal nu rezistă multi kilometri. Mai intervine şi îmbătrânirea materialelor şi de aceea nu e bine să cumpăraţi papuci noi dar care stau de ani buni în magazine.
Un exemplu Saucony Grid Fastwich 6, race distanţă scurtă, de şosea, 383km. New Balance 610 V2 Trail Runner e exemplul clasic de papuci de race de trail, retraşi. Am întins folosirea lor până la 362km. Adică am tot cusut până am zis că e suficient. Ce s-a întâmplat? Sunt papuci perfecţi pentru concursuri de trail. Dar dacă te duci cu ei o dată în condiţii de ploaie şi noroi adio. Am fost la un concurs la Râmetea, era şi noapte. Nu aveam 100km făcuţi cu ei. Cu sponsorizări îi folosesc cu cea mai mare plăcere. Hoka Speedgoat îi folosesc la ultratrail. Au unii şi peste 1400km şi trebuie ţinut cont că am trecut uneori prin condiţii dificile de cursă şi nu e totuna ca să foloseşti o încălţăminte câte 10-15km zilnic sau 170km într-un weekend. Au aderenţă bună, sunt allterain, dar nu sunt buni la zăpadă şi trebuie atenţie mărită în teren tehnic, având grosimea mai mare la talpă. Dar la ultra poţi avea de alergat şi zeci de kilometri pe asfalt şi drumuri de ţară. Hoka Clifton 5 sunt tot de ultra dar pentru şosea, am vrut să-i folosesc la UltraBalaton dar din cauza restricţiilor şi diverselor amânări am renunţat la participare. Nu am putut să-mi formez încrederea în ei, adică în conformitate cu scopul la care au fost cumpăraţi. Inov-8 X-Talon 212 Mud îi folosesc la noroi, zăpadă, orientare. Nici nu ştiu cum de au rezistat 1900km. Au crampoane mari şi rare, e o caracteristică pentru condiţiile de teren specificate înainte. Salomon Sense Ride 4 i-am luat de la Decathlon, în 2022 încă există de vânzare. Am avut nevoie de papuci pentru condiţii intermediare, inclusiv teren moale, dar nu cu crampoane ca X-Talon. Şi am avut nevoie urgent, pentru distanţe până la maraton, să ducă şi jumătate din UTMB dacă e nevoie. Aş fi vrut Inov-8 Rocklite sau Trailroc dar trebuia să am posibilitatea să-i testez. De ce Inov-8? Pentru că retrăsesem la 1867km TrailRoc 290, efectiv arătam ca un om al străzii cu ei în picioare. Salomon nu mi se potrivea ca şi calapod, de fiecare dată când testam modelele lor mă strângeau. Am rămas surprins de Sense Ride , au 231km acum din care… 170km la UTMB. Da, cu ei am alergat acolo, având rezervă Speedgoat. Am pornit cu Salomon pentru că ei erau mai potriviţi pentru noapte şi condiţiile mai dificile anunţate de organizatori. La Sportiva Ultraraptor i-am retras la 1521km. I-am folosit la primul UTMB. După acel UTMB am ajuns la concluzia că e mai bine să fie papucii de ultra neîntăriţi suplimentar cu cauciuc la vârf, trecând la Inov-8 Race Ultra 290 retraşi la 1197km. Da, n-au rezistat aşa de mult ca Ultraraptor. I-am şi cusut din când în când. Dar la ultra trebuie să te simţi confortabil până la sfârşit şi atunci chiar nu te mai interesează ţesătura găurită. Asics Kahana 6 au fost pentru orice distanţă, 1777km cu ei, retraşi. Puma Faas 500 au fost premiu de la Maraton Internaţional Cluj şi i-am folosit strict la maratoanele de şosea.
Am lăsat la sfârşit Kalenji şi Quechua. Am folosit o mulţime, mai folosesc, trail şi sosea, sunt buni cel puţin pentru antrenamente. Când simt că la alergare în special la şosea apar dureri la genunchi fără să fi fost vreun eveniment înainte şi păstrând ritmul de antrenament, îi retrag. Pe unii i-am retras mai repede decât pe alţii, deşi erau acelaşi model. În general m-au ţinut peste 1000km, dar eu nu sunt în stare să alerg 10km cu pace de 4 la mie.
Pentru pace-ul meu de alergare şi condiţia fizică am avut de-a face cu multe firme de papuci de alergare. Rareori am avut frustrări că nu se potrivesc la teren şi condiţii, de la început am ştiut ce vreau de la ei şi când să-i folosesc. Probleme au apărut când din diverse motive n-am putut să am disponibil echipamentul potrivit.
Spor la alergat! Să potriviţi mereu statusul vostru cu echipamentul, terenul, condiţiile de vreme şi ce doriţi să realizaţi!
Update 30 iunie – scurtă lecție de Photoshop cu oameni
Am spus la un moment dat, legat de întreaga situație complexă creată de acest virus “nevăzut” la care noi am reacționat atât de vizibil, că aș putea face o mica lectie de editare video/grafica pe baza comparatiei cu modul cum s-au comportat/”așezat” oamenii în raport cu “pandemia”.
În fața unei asemenea provocări, necunoscutul a scos din oameni instinctele primare de supraviețuire, frica de moarte. N-aș fi crezut că frica aceasta e atât de puternică și la tineri, la care moartea pare asa de indepartata, fiind si mai nonconformisti, plasati de exemplu la asigurările auto la maxim de sume de asigurare, deci cu riscuri mai mari.
Ce e de neașteptat pentru unii, deși au fost restrictii dure, un sondaj IRES a scos la iveala că și acum, în iunie, 4 din 10 persoane consideră virusul periculos și, mai important, 8 din 10 ar accepta măsuri chiar mai restrictive decât în perioada de urgență. Mie mi-e teamă că “dresarea” aceasta va avea urmări pe termen lung.
Să revin la subiect. În programele de editare ca Photoshopul, un aspect foarte important e organizarea pe nivele, pe layere. Această organizare permite revelarea sau ascunderea elementelor grafice, mascarea lor. Există un creator (editorul) care lucrează cu imaginile, le dispune pe layere, și există un “end user”, un destinatar, care vede doar rezultatul final, adică ce lasă să se vadă creatorul. La oameni este tot așa. Sunt organizați pe straturi sociale, fiecare cu privilegiile și restricțiile lor, cu cunoașterea și ignoranța lor, au și conducători. Cu cât stratul social este mai sus, mai privilegiat, de la acel nivel în jos poate vedea mai multe, ca din avion. Dar și la ei intervine creatorul care-i poate lasă să vadă filtrat. Baza, imaginea de background care e nivelul cel mai de jos, nu vede mai sus ce se intamplă – sunt oamenii cei mai simpli, să spunem că intră și copiii mici care nici n-au un orizont prea îndepărtat, lumea lor e familia. La noi, în viata reală, cine e Creatorul? Dumnezeu? Oculta mondială? Parlamentul, Președintele, Statul? Trioul care anunța măsurile? Cine a hotărât cum stau layerele, care categorie socială e mai sus? Am văzut cu toții că medicii au urcat câteva nivele, jandarmii, politistii au ramas… de ei e mereu nevoie pentru ținerea situației sub control. Am văzut de asemenea că biserica a avut derogări de la măsurile generale. Au fost tot felul de exceptii inclusiv la granițe care, dacă virusul chiar era periculos, la acest moment cine știe câți mai existam și în ce condiții.
Toate aceste acțiuni care nu au cum să nu fie intentionate și văzute ca bâlbăieli, au demonstrat că o mare parte din frică nu este justificată. Ce nu mi-a plăcut la toata societatea noastră și ce a demonstrat sistemul aceste de layere e că la mulți oameni cocoțați prin conjunctură mai sus li s-a vazut, cum se spune, fundul. Fiecare are un preț pe care se vinde, nu?
Ne tot plângeam că votanții PSD, văzut ca răul suprem, s-au cumpărat cu un litru de ulei și un kilogram de făină. Așa, și? Cu cât ați fost cumpărați voi, cei ce tăceti? Da, un litru de ulei e puțin pentru voi, dar pentru acei oameni care fac foamea a fost suficient. Da, pentru “background” e de ajuns uleiul și făina. La voi cât a fost, câteva prime pe care trebuie să le justificați acum? Mi se pare că alunecați în jos… Și că, în plus, ați fost fiecare în pătrățelul lui, nici măcar nu ați dorit să vă uitați la ce puteați vedea pe layerele de mai jos, ați rămas pe layerul vostru. Păi sunt unii deasupra voastră pe scara socială, fără atâta știință: ei primesc pe șase luni dublul salariului fără restricții și explicații.
Dar stiti care e problema? Că iar se va schimba ordinea layerelor cum vor hotărî “ei”. Dacă vă place așa, asta e. Dar urmele rămân, acum știm cum v-ați comportat și am luat notițe. Din păcate și “ei”. Cârpe, asta suntem, pradă ușoară la orice manipulare. Nu cei câțiva de sus au impus nazismul, stalinismul, extremismul în general, nu puteau singuri. Nu au dispărut fără urmă acei oameni, acele popoare. Noi suntem, urmașii lor, cei ce acceptăm sub promisiunea că nu pățim nimic și suntem protejați, să facem nefăcutele. Asta e, am notat. La fiecare e bine să ceri doar ce vrea să dea, să n-ai dezamăgiri.
Si mai e un amanunt, legat de specialisti. Mereu se replica la cei care isi pun intrebari si cauta raspunsuri, care vor sa inteleaga realitatea – ca nu sunt specialisti, sa lase specialistii sa le arate calea. Fara argumente, doar se pune pumnul in gura de catre oameni care la randul lor nu sunt cu nimic mai destepti, mai pregatiti decat “rebelii”. Dar cine e specialist cu adevarat? Macar la acest lucru sa ne intelegem, ce trebuie sa cunoasca un specialist? E suficient sa fii doar medic? Doar jurist? Doar matematician? Ce implica sa stii ca sa poti lua decizii corecte la scara nationala, internationala? Layerele medic, jurist, matematician stiu multe, au o baza. Dar specialitatea de epidemiolog implica o contopire a acestor layere, e transdisciplinara.
Spunea o actriță, instinctual, că i se pare că a fost ținta unui experiment. Și că-i e frică de ce urmează. Poate ceva ce nici nu-i capabilă să-și imagineze.
Ce mascăm în continuare? În editoare există butonul “back” sau “step back”. În viața reală…
Update 10 mai – perceived exertion și coronavirusul
Situația reintră la normal … în timp, mai intră în joc și inerția – ieșirea din colivie, dar multe voci spun că nimic nu va mai fi ca înainte. Și așa este. Putea fi mai grav, să spunem că acum a fost doar o simulare. Iar această simulare nu pot spune că am trecut-o cu rezultat favorabil. Nu doar noi, românii. Nu știu, poate frica excesivă de moarte…
Am acceptat fără crâcnire ordonanțele de urgență. Unde ne sunt revoluționarii? Doar un exemplu: am acceptat cele 2 ore pentru vârstnici. Aruncându-se cu vorbe, s-a testat și dacă acceptăm izolarea lor totală. Măcar aici am comentat, au sacrificat și ei un Cercel și s-a modificat favorabil orarul. Pe scurt – tinerilor, în special celor sub 30 de ani: acum înțelegeți de ce a rezistat comunismul? Nu v-ați opus deloc, nu mai acuzați vârstnicii, adică părinții … altora. Din ce am văzut, tinerii sub 14 ani au suportat cel mai ușor izolarea: oricum stăteau pe mobil sau calculator.
Despre cuantumul amenzilor ce mai e de zis? Dacă eram pe vremea Inchiziției probabil amenda era arderea pe rug. La noi. Nici n-are sens să mă obosesc să dau linkuri. Poate memoria mă înșală, dar ce mai contează. Țin minte că amenda maximă la noi e de 20.000 lei, de vreo 6 ori mai mult ca salariul mediu pe economie. În nicio altă țară nu e așa de mare. În Germania e 0,3 din salariul lor mediu. Grosso modo la noi e de 20 de ori mai mare amenda maximă ca la ei, raportată la salariile medii. Suntem noi de 20 de ori mai “răi” ca ei? Nu! Ai noștri conducători așa cred, nu știu, poate sunt desprinși de realitate. Ce e mai grav e că s-a ajuns la aceste valori ale amenzilor prin mărirea lor prin noi ordonanțe de urgență. Adică aceasta a fost măsura luată. În condițiile în care au lăsat să intre în țară fără control adecvat aproximativ 1 milion de cetățeni. Și au lăsat să iasă “când a trebuit” pentru alții mii de cetățeni.
Părerea mea e că diferența de nivel real de trai, de civilizație, e greșit să se măsoare între salariile medii dintre România și Germania. Mai corect e între acele amenzi, mai corect e 20. Îmi și imaginez că europenii noștri s-au întrebat cum de am strâns atâtea amenzi, în așa valoare. Și apoi s-au gândit: fiecare cu mama lui, nu ne băgăm, la ei așa merge; ai lor nu comentează, noi nu ne-am fi permis așa ceva. Noi, românii, suntem de 20 de ori mai toleranți ca alții. De mămăligă. Dar acel 20 mai arată ceva: acesta e respectul clasei conducătoare față de omul de rând, comparativ cu cel arătat în Germania. Jignitor? Se pare că nu. Poate ar fi cazul să oferim și noi, cei de rând, aceeași lipsă de respect în contrapartidă. Trebuie spus că la noi, în Cluj, a fost respect reciproc: jandarmii n-au sărit să amendeze pentru nimicuri, iar clujenii nu s-au dat prea mult în stambă. Mă gândesc că fiecare parte a apreciat că măsurile sunt excesive. Bravo celor care au ajutat pe vârstnici, care le-au dus de mâncare, care au avut un rol la funcționarea cantinelor pentru săraci.
În sport e la modă acum să se măsoare efectele unui efort, intensitatea efortului, prin “perceived exertion”, adică cum ai simțit acel efort, cât de tare te-a afectat. Se consideră mai corectă acea estimare decât o diagramă de puls, puls care e supus modificărilor de mediu etc. Așadar, care e perceived exertion al unui român față de un german când primește o amendă? Eu spun că perceived exertion e chiar mai mare de 20, fie și numai din motivul că un nivel de trai mai scăzut înseamnă economii mai mici, dependența de salariu de pe azi pe mâine.
Sunt voci care spun: ce contează amenzile dacă oamenii respectă legile. Pe bune? Sunt legile corecte, suntem într-o lume ideală? Ce contează mai mult, litera sau spiritul legii? Care rezistă mai mult, litera sau spiritul legii?
Ce va urma sigur va fi bine. Pentru că acesta e mersul lucrurilor, nu pentru că ar fi meritul special al cuiva. Apreciez însă pe Trump, cu “nebuniile” lui. Eu nu le consider așa. Mereu am căutat să văd ce e în spatele declarațiilor lui, măcar din motivele că a realizat ceva în viață și a ajuns și președintele celei mai tari țări din lume, cel puțin până acum. Sigur e mai bine informat ca alții. A dovedit atitudine, nu s-a lăsat copleșit, a căutat mereu soluții de ieșire din impas. Cu toate că situația din SUA părea să devină cea mai gravă. A luptat împotriva curentului cu riscul să fie considerat ridicol, să se râdă de el. I s-a rupt, în situații de criză nu imaginea personală e cea mai importantă. Și mai e ceva de spus: în SUA au fost proteste. Că au fost întemeiate sau nu, au fost! Până și la purtarea măștii au comentat. Ei țin la libertate cu orice preț.
Trecând la modul de reflectare în media a evoluției pandemiei, în continuare sunt dezamăgit. E inacceptabilă și cenzura celor care nu sunt de aceeași părere cu majoritatea. Nu așa se combate. A mai ieșit în evidență și Google. Au fost întrebați dacă pot să monitorizeze mișcările de populație, să arate modificările de comportament pe hartă în timpul pandemiei. Implica evident cunoașterea locației populației. Răspunsul a fost ceva de genul: sigur, imediat, numai să apăsăm un buton. Doar o întrebare: e suficient dacă prezentăm situația începând de acum 10 ani? Eu știu că în Israel s-au monitorizat purtătorii de coronavirus, că exista o hartă unde puteai vedea dacă a trecut printr-un loc un purtător cu zile înainte, ca să nu treci pe acolo. Poate e fake news, dar e plauzibil.
Să ne vedem cu bine la alergări, am ceva idei și trasee în minte pentru Sportul pentru amatori.
Toată lumea este de acord că testele pe care se bazează statisticile actuale surprind doar spuma valului de infecții cu SARS-CoV-2.
Un studiu efectuat timp de zece zile într-o zonă din vestul Germaniei, care a analizat peste 1 000 de persoane, a estimat mortalitatea Covid-19 la 0.37%. Studiul este realizat pe un număr relativ mic de persoane și sunt greu de extrapolat condițiile dintr-un orășel din Germania la întreaga planetă. Cu toate acestea, această cifră este cu mult mai aproape de valoarea reală decît acel 6% (nota: la România se referă procentul) rezultat din statisticile de azi.
Linkul zilei: Un material care detaliază rezultatele studiului menționat.”
Nota mea: în link sunt trecute comparativ și decesele de gripă normală din anii precedenți. Pentru România, ar fi fost 3000 de decese de gripă, față de cei 961 morți de covid de acum. Dar mai bine vă uitați la linkurile propuse.
Update 15 aprilie – cum ne dăm seama ca “pulime” că situația se ameliorează și de urmărit piesa reală “după război mulți viteji se arată”
Mai întâi un remember.
1) De ținut minte:Noua Zeelandă a adoptat o altă politică de tratare a pandemiei. Guvernul s-a consultat cu mediul de afaceri, iar Stephen Tindall, fondatorul celui mai mare lanț de retail din acea țară a spus că e mai bine scurt și tare, nu lung și progresiv. Nu se referea la sex.
Ce am scris pe FB în 9 aprilie. De ce am pus linkul acesta? Doamna care vorbeste “posibil din pat” e prim ministru în Noua Zeelanda. Serios, pe bune… La început mi s-a părut că are dinții cam lungi, că nu e cine știe ce frumusețe. Nu că ar conta… Dar după ce o asculți devine fotomodel. Știți pilda aceea cu soția iubită? Toată lumea din jur ți-a spus că e urâtă, să nu te însori cu ea, dar ție ți se părea cea mai frumoasă femeie din lume și ai trăit fericit alături de ea. Din păcate s-a îmbolnăvit și a murit. Când te-ai uitat ultima dată la ea, așa așezată acolo fără suflare, ai exclamat în gând: da, prietenii au avut dreptate! Are gura puțin strâmbă, un ochi mai mare și unul mai mic, știu că șchiopăta… Dar… pentru mine rămâne cea mai frumoasă femeie din lume, mama copiilor mei și știu că am să-i simt lipsa pentru totdeauna. Nu că Ardern ar fi urâtă…
Un articol despre cum s-au luat masurile acolo: https://www.washingtonpost.com/…/6cab3a4a-7822-11ea-a311-ad… S-au dat rapoarte zilnice la amănunt, s-au închis brusc granitele, nu treptat. De Pasti au 4 zile fara restrictii deosebite. Nu se poate zice ca n-au fost transparenti. Ministrul sănătății de la ei a fost prins cu MTB-ul și cu familia la plajă. Arden i-a spus în mod public că l-ar fi dat afară dacă acest lucru “nu ar fi perturbat răspunsul la criză”. La link am ajuns citind ca de obicei “Jurnalul din anul coronavirusului”. https://savantgarde.ro/jurnal-din-anul-coronavirusului/ Mie mi se pare simpatica abordarea aceasta, să răspunzi la întrebări într-un cadru neoficial, fără fardări, aranjări de păr etc. Îndemnul la ei a fost “stay in your own bubble”.
2) Un alt caz deosebit a fost al Suediei, care n-a închis cu totul economia și dreptul la mișcare. Momentan neconformarea la tendința țărilor din jur nu a făcut-o să fie exemplu negativ, situația la ei e mult mai bună ca în Italia, Spania, SUA.
3) Ce mai e de ținut minte? Că spre deosebire de atitudinea autorităților din Noua Zeelandă, de cuvântarea fără urmă de amenințare a Angelei Merkel (10 martie) – care a dovedit astfel că e un mare politician, ai noștri au avut cuvântări nelalocul lor cu privire de exemplu la “dezertarea” unor medici, spunând că “ne gândim” să nu-i mai lăsăm să practice medicina. Un link despre discursul lui Orban, că sunt mai multe, iar în contrast mai jos e discursul lui Merkel, am preferat originalul în germană, subtitrat, că limba germană e foarte frumoasă.
4) Să mai și râdem. Asta e a doua stire funny de la Digi dupa cea cu insula (localitatea) fara coronavirus din inima Lombardiei. Deci explicatia acum ca in vestul Europei cetatenii sunt mai sensibili la virus e ca la noi a fost comunism. Cred ca de la salam cu soia si nechezol ni se trage imunitatea. Ca batranii nostri au trait in comunism.
Ei, da, cum poate un om obișnuit să “ghicească” când urmează relaxarea? Simplu, să urmărească modificările de comportament ale personajelor principale din media, dar și a cadrelor medicale și nu numai. De exemplu dacă un politician începe să combată puternic că dorește relaxare economică, că dorește binele lumii și în special al bătrânilor, să poată să-și facă cumpărăturile nu numai între 11 și 13… Da, ați ghicit, deja au apărut pe scenă să zicem astfel de … vizionari. Deși detest acest mod de manifestare, mă bucur pentru că e un semn bun, că mergem spre bine. Cum sunt optimist de felul meu și cum nu cred că viziunile lor merg mai departe de una sau două săptămâni, că nu-și permit să-și riște imaginea ci vor s-o îmbunătățească, mă aștept în consecință să înceapă ordonanțele de relaxare maxim până la 1 Mai muncitoresc. Ce spune președintele țării nu iau în calcul, nu știu de ce, e instinctiv – fără supărare.
Am mari așteptări de la piesa “După război mulți viteji se arată”. Sunt convins că nu voi fi dezamăgit.
Ce mai e de spus la finalul acestui update? Că noi toți putem spune că suntem subiecții unui experiment, gen Milgram experiment. S-au făcut o mulțime de filme pe această temă, eu l-am văzut pe acesta, cu testul de memorie și pedepsele cu șocuri electrice. Cu această pandemie s-a făcut practic o radiografie a societății de acum, la nivel global. Cum pe noi ne interesează mai întâi ai noștri, va fi de reținut cum s-au comportat diversele pături ale societății la această criză, mai ales cele care au căpătat brusc puteri mai mari sau însemnătate mai mare. Nu doar gradul de supunere al populației de rând contează. Asa, mai practic și mai simplu… Cum mai stați cu prieteniile? Mici schimbări esențiale? Mă bucur că nu…
Top Update 3 aprilie: Estimare evoluție pandemie în România, neoficial. Epidemiccalculator cu setările lui Bogdan Micu: ziua 0 în 8 martie, cu 2000 bolnavi intrați în țară atunci. Se consideră ca 2 din 3 români respectă cât de cât corect regulile. Ca observație, populația României la ora actuală conform worldometereste 19,27 milioane nu 20,175 cât a pus el, iar acum la granițe e plin de români care intră în țară.
Rezultă următoarele: încheiere pandemie în 1 iulie în 8 aprilie 5000 cazuri (de fapt spitalizări, că infectați și în perioadă de incubație sunt zeci de mii) între 17-25 aprilie 8600 spitalizări – maximul de cazuri din spitale (sunt așadar mai multe vârfuri ale pandemiei, din mai multe puncte de vedere) între 25-30 aprilie se ajunge la 1000 decese la final vor fi pe la 2650 decese.
Urâtă e statistica asta, și încă e considerat un scenariu mai optimist, mai bun ca în Italia și Spania, că s-au luat măsurile mai repede. Nu-i de mirare că alegerile locale nu se mai țin nici în 28 iunie, tocmai s-a anunțat. Dintr-un astfel de grafic ne putem pune întrebarea dacă a raportat și raportează corect China, fapt de care este si acuzată. Pare că începutul a fost mai devreme și decât noiembrie anul trecut. Și e clar că și “kurzarbeit“, adică munca cu program redus, trebuie nu numai luată în calcul, ci și aplicată. Germanii au folosit-o la criza economică din 2008. Bine că nu i-au spus blitzkrieg – amintire din razboiul al doilea mondial. O altă idee citită și mi se pare ok – perioade de relaxare intercalate cu #statiacasa, pentru a se putea controla rata îmbolnăvirilor. Doar cu #statiacasa nu mai merge.
Încă un epidemiolog care recomandă aerul curat și exercițiile fizice. Spune că nu trebuie să ne concentrăm pe boală, ci pe sănătatea noastră. Avem astfel mai mari șanse să facem forme ușoare. Decât mimoză de apartament să nu te lovească trenul…
Update 02 aprilie În sfârșit a dispărut județul necunoscut din statisticile pe țară, lucrurile devin mai transparente (sper să nu fie optimism “fake”). În mod normal aceasta înseamnă că situația e spre bine și viața va reveni la normal … mai repede. Nici nu prea e altceva de făcut, că lumea obișnuită nu are rezerve și nu poate trăi cu interdicții să muncească. Revin la linkurile date mai înainte. https://covid19.geo-spatial.org/dashboard/main?map=cazuri_confirmate– pe România E amuzantă legătura dintre senzorii seismici și activitatea oamenilor (și de plâns…). De citit în continuare jurnalul de mai jos, despre “liniștea” de pe Pământ, din 2 aprilie. https://savantgarde.ro/jurnal-din-anul-coronavirusului/ Transparența parcă se simte și în rezumatul prezentat pentru azi, 2 aprilie. https://stirioficiale.ro/informatii/buletin-de-presa-2-aprilie-2020-ora-13-00 Despre șomaj tehnic, refuz de detașare/delegare a personalului medical puteți afla opinii ale juriștilor de exemplu pe http://www.chirita-law.com/stiri/ Că trebuie să privim totul cu o reticență ne arată faptul că în statisticile din Italia încă n-au apărut buletinele săptămânale cu decesele după săptămâna 11 din acest an. Reamintesc că în săptămâna 11 a apărut evident faptul că numărul de decese a depășit limitele obișnuite pentru acea perioadă, însemnând mai mult ca sigur că pot fi atribuite unui factor nou – virusul actual. Când vor apărea? Se pare că atunci când situația revine la normal. Probabil vor exista săptămâni lipsă, vor sări peste aceste săptămâni care nu le convin. Odată și odată tot le vor pune, că doar certificatele de deces nu pot fi ascunse, dar e mai important să reintre viața în normal și acolo. http://www.salute.gov.it/portale/caldo/dettaglioContenutiCaldo.jsp?lingua=italiano&id=4547&area=emergenzaCaldo&menu=vuoto (selectați “Archivio report” să vedeți rapoartele grafice săptămânale).
Update 30 martie – linkuri: Valabile cele dinainte. Ordonanta 4 are câteva modificări în bine, unele clarificări. Găsiți ordonanța la linkul cu informațiile oficiale din 27 martie.
Ce implică ordonanța 4 descrie pe scurt Radu Mititean:
Mai jos, cum vede o specialistă în sănătate globală rezolvarea pe termen lung la epidemii, ea e la nivel 7-8 după cum se declară, într-o scală de la 1 la 10, unde 1 sunt habarniștii și 10 e OMS. Nu interpretez. Sfatul ei principal este să ne spălăm pe mâini mai des ca de obicei.
Care măști mi se par utile de exemplu pentru vânzători, mai degrabă decât cele obișnuite care, vorba celei de mai sus, nu sunt bune pentru omul sănătos ce circulă pe stradă: viziere gen protecție motocositoare.
Și despre ce fac Rupicaprele ca să-și mențină starea de fitness și, la urma urmei, de echilibru în lumea aceasta parcă tot mai nebună.
***************************************** Vin vremuri noi
La jumătate de secol de existență pot spune, ca și noi toți de altfel, “am trăit s-o văd și pe asta”.
Acum, după ordonanța militară 3, după ce se ia măsura să ajungă armata pe străzi, armată care este bine privită și e considerată alături de populație, e clar că evoluția virusului e îngrijorătoare. Conform multor scenarii, curând există pericolul depășirii capacității de îngrijire a bolnavilor.
Ce trebuie înțeles este că nu mai suntem pe vremea “crede și nu cerceta”, populația – noi, oamenii de rând – trebuie să fim cooptați, să fim informați, pentru ca împreună să trecem acest hop al evoluției. Sigur ne vom adapta. Nu este de ajuns ca 3 crai de la Răsărit să ne vestească urgia, oamenii mereu au priceput când este ceva “mai aproape de piele”, când le explică cineva de-al lor. Forța nu este o soluție, și nici intimidarea. Am văzut în poze la Chișinău cum armata defila cu echipament ca de război, sper ca aici armata să nu-mi aducă aminte de Revoluție.
Nu-mi plac viziunile în alb și negru, nu mi-aș dori să văd printre oamenii autorităților “executanții perfecți”, cei care aplică la sânge legile perfectibile folosind doar mușchii și funcția lor fără să gândească. Dacă nu erau în trecut astfel de oameni sigur nu erau morți la Revoluție și nici nu puteau exista lagărele germane și gulagul rusesc în cel de-al doilea război mondial.
Eu la Cluj văd că lumea respectă regulile. Sigur, e ceea ce văd eu. Pentru ca toți să fim cât mai conștienți, să facem ca această gripă să nu ne suprasolicite sistemele, nu este suficient un #staiacasa fără explicații. Sunt de aceeași părere cu oameni mult mai în temă ca mine, care reușesc să exprime în cuvinte ceea ce eu doar am intuit că nu e în regulă, că situațiile pe județe, orașe, chiar dacă comunicate o dată pe zi, sunt mai stimulante să se respecte noile reguli decât situațiile pe țară. Altfel se poate obține fix contrariul, cel puțin mie mi se pare că toate cazurile sunt în alte părți, că “ai mei” din apropiere sunt cuminți.
Aș dori să aud opinii, sfaturi, ale medicilor din Cluj pe baza situației reale de aici, la fel aș dori să văd, să aud ce spun autoritățile locale. Dar cuvinte vorbite la subiect, nu generalități.
Pentru că în timpul meu liber mergeam des la concursuri, în ultima vreme mai mult de alergare, normal că imediat mi-a venit ideea unei “competiții” între județe la cazuri de infectare cu acest coronavirus. Totul constructiv, să ne ajutăm între noi. Premiul final pentru toți e limitarea răspândirii bruște a virusului. Să vedem că începe să scadă numărul de cazuri, să avem feedback că aici, în orașul nostru, se văd efectele sacrificiilor noastre și suntem pe drumul cel bun, suntem împreună și putem persevera. Dacă în altă parte au metode mai bune, să le luăm exemplul.
Eu am trecut pe Zwift cu alergări virtuale și probabil mai multe antrenamente de cycling indoor. Trebuie să-mi schimb obiceiurile, chiar dacă oricum alergam mai tot timpul singur prin pădure. Evident, nu spun că n-o să mai calc pe alături … niciodată, dar “faceți ce zice popa, nu ce face el”. Întrerup alergările săptămânale de grup de joi seara de la ora 19 prin Făget din cadrul “Sportului pentru amatori“, gândite și ca antrenament pentru Maratonul Apuseni de la sfârșit de mai sub denumirea “Ia-ți doza de alergare“. Mi-a făcut plăcere, chiar dacă n-am putut vorbi în timpul lor pentru că era noapte, frig și uneori zăpadă. Dar am compensat prin modificarea traseelor, în fiecare săptămână a fost altul.
Mă bucur că a rămas încă posibilitatea zilnică a “activității fizice individuale”. Dacă nu sărim peste cal, abuzând de ea, sper ca autoritățile să o lase în listă. Ne ajută să ne aerisim, așa cum o fac și cei cu animale de companie.
Să ne respectăm bătrânii, m-am săturat să-i văd ponegriți ca și cum ar fi la marginea societății. E mersul firesc al vieții, vom ajunge și noi acolo în cea mai mare parte, măcar din acest motiv să fim mai înțelegători. Sigur nu vom fi mai deștepți ca ei când vom atinge vârsta lor și nu vom fi mai buni ca acum. Nu bătrânii de rând cu pensiile lor au fost problema înainte, ci cei cu pensii nesimțite. De altfel orice abuz, exces, are şi o doză de nesimțire. Pe bune, de unde acuzaţia că ei care sunt mulţi votează cu nu ştiu cine? Eu văd că în partide se schimbă generaţiile, sunt şi alte generaţii de bătrâni. Cine de fapt sunt închistaţi în prejudecăţi? Acum, că și virusul a pus tunurile pe ei, mai tragem și noi. Să nu uităm că majoritatea sunt bolnavi, mulți singuri, și știm fiecare dintre noi cât de amabili și săritori suntem când nu ne simțim bine. Mă bucur că au măcar două ore pe zi posibilitatea să iasă din casă și unii pot și-n restul timpului.
E important să rămânem cu moralul ridicat, să mai și zâmbim și să glumim. În acest ton am făcut clipul de mai jos. Nu este o idee originală, mi-a venit brusc dorința să-l fac ca o “provocare” și e pe grabă editat. Evident, ca să-l realizez a trebuit să improvizez, să caut program de editare video pe mobil, apoi am văzut că pot insera și muzică… Cam jumătate de oră mi-a luat cu totul, iar dintr-o înregistrare de 10 minute am tăiat cam 20 de secunde, să nu vă plictisiți.
Mai alăturez două clipuri, poate le știți. Dar eu vreau să rămână mărturie peste ani.
Mai întâi un clip cu Ion al nostru, pus în fața unei alegeri. Bine, poate îl voi întreba și eu ceva mai încolo, sigur îmi va răspunde că varianta B e cea dorită.
Apoi, un clip hazliu, simulând isteria, al unei femei israeliene, pusă în situația să stea acasă cu cei patru copii care, fiecare, are teleșcoală. Trecând peste situațiile în care este pusă să învețe partituri pentru clarinet, fracții la matematică, concluzionează: numai așa își pot da seama copiii ce puțin cunoaștem noi, adulții, din ce învață ei obligatoriu. Aș putea spune și eu: numai așa ne putem da seama cum funcționează acum sistemele de sănătate, poliție, armată, finanțe… Numai așa putem vedea solidaritatea, nu numai între oamenii de rând, dar și a sistemelor, băncilor, firmelor, oamenilor cu bani și influență. E bine că se gândesc la amânări de rate, la salarii pentru oamenii în șomaj tehnic, nimeni nu dorește anarhie. Poate va trebui să se dea și mâncare, alimente de bază gratis. Dacă în războiul al doilea mondial unele uzine din bazinul Ruhr au trecut la fabricarea de armament, acum aud că sunt firme din industria auto care fac aparate de ventilație pentru sănătate. Cum spunea cineva, și această situație poate fi o oportunitate, nu e musai colaps, și nu la șmecherii mă gândesc.
Poate acum e momentul și pentru învățământ să primescă un reset. Ce este cu adevărat important să învețe copiii pentru viață? Ce este cu adevărat de bază? Ce se predă acum la Teleșcoala de pe TVR2, ce predau profesorii online la clasele de elevi?
Și închei cu emisiunile de șah realizate de MF Alin Toma Andreica și de mine, pe sistem Teleșcoală la distanță.
Să fim constructivi, optimiști, uniți și înțelegători. Dar și disciplinați. Spun din nou despre Croația. Este o țară care a fost în parte și sub romani, este în vecinătatea Italiei, “țară de pirați” cum îmi place mie să spun, vin acolo la concursuri italieni la grămadă de parcă ar fi țara lor, locuiesc acolo mulți cu rude în Italia etc. Știți ce mail am primit de la organizatorii de la Istria 100 Mile? Primul, nu cel cu amânarea. Mi-au scris că ministerul sănătății le-a spus că totul este sub control, că sistemul lor de sănătate este bine pus la punct. Eu știu că este așa, am fost prin spitalele lor și nu ca să primesc paracetamol. Și au atașat comunicatul oficial. Mă uit fix acum, la peste o lună de atunci, la Croația și România. “For the record”, ei atunci începeau să aibă cazuri, noi nu aveam. Așadar, 26 martie 2020, sursa Arcgis: Croația 481 confirmați, 1 mort, 22 recuperați, activi 458; Romania 906 confirmați, 17 morți, 86 recuperați, 803 activi. Populația Croației este de 4,1 milioane locuitori, a României de 19,27 milioane locuitori. Așa este, sunt mai puțini ca noi ca populație, dar ar fi putut fi în situația Italiei. Și noi suntem … binișor. Deci se poate!
Este o experiență care ne poate ridica cu cel puțin o treaptă în evoluția noastră ca umanitate. Sănătate, să trecem acest hop cu bine și să ne revedem curând relaxați și dornici de noi aventuri!
