Un pic de timp liber…

Medalia de finisher de la copiii din Rogojel

Anul acesta Vlădeasa X-Trail s-a transformat în Vlădeasa Winter Trail. Nu a fost doar o modificare de suprafață, prietenul Cozmin s-a gândit că la o așa iarnă se potrivește și un concurs de ski de tură. M-am adaptat și eu, așa că am avut satisfacția să merg la Vlădeasa (unde merg destul de des în ultima vreme) pentru un weekend plin: sâmbătă concurs de ski de tură și duminică concursul clasic de alergare montană – din Rogojel la vârful Vlădeasa și înapoi.

Vineri am ajuns, am avut norocul de a se găsi un locșor liber și pentru mine la pensiunea Anica – locul de start – mulțumesc Cozmin, altfel mă pregătisem de stat la cabana Vlădeasa, și am avut după-masa liberă pentru orice-mi trecea prin cap. N-a fost nevoie de prea multă imaginație, imediat am plecat în drumeție să văd traseul de ski de tură. Până la cabana Vlădeasa am urcat pe o potecă alături de Cozmin ghidați de un localnic cu copilul lui și apoi am avut liber să aleg un traseu pe baza unor cuvinte cheie: pe unde am mai fost, să dureze pentru majoritatea sub 2 ore, să țin cont că sunt anunțați și începători (fără coborâri prea grele).
Era mai ușor să fi mers cu schiurile, nu mă scufundam atâta în zăpada pe coborârea aleasă – o vale care străbătea puțin și o pădure prin stânga cum urci spre creasta Vlădesei.
Sper că a ieșit binișor, măcar partea de deasupra cabanei, păcat că zăpada era insuficientă în Rogojel. Traseul final a fost pe scurt: urcare per pedes 1km de la Anica la locul de start, apoi startul tehnic pe schiuri aproximativ 2km până la cabana Vlădeasa și două ture de 3km (urcare de la cabana Salvamont în creastă imediat deasupra pădurii și coborâre pe prima vale înapoi la Salvamont). Finishul a fost la cabana Salvamont.

Au fost la start 17 concurenți, schiul de tură nu e așa în vogă precum alergarea, dar erau majoritatea cu experiență și ca vârfuri erau Joe și Attila, amândoi și cu vechi state la Salvamont. De altfel ei au și câștigat la minute bune de restul. În “restul” mă includ și pe mine, care am încheiat pe locul 3 la general și tot 3 la categoria 40+, un loc obținut cu greu în fața lui Adi Cosma. 20 secunde ne-au despărțit, am fost mai pragmatic – am reușit să nu mă împotmolesc ca-n prima tură la coborâre și diferența după urcare a fost suficientă. 1h25min a fost timpul meu oficial pentru cei 8km și aproximativ 900m diferență de nivel.

Duminică a urmat proba de alergare, de data aceasta 14km – primii 7km urcare – cu aproximativ 1000m diferență de nivel. Știam ce mă așteaptă, ca de obicei aveam concurență serioasă la categorie. Anul trecut terminasem pe locul 6 la 35+, dar acum categoriile urmau să fie cele clasice și aveam șanse la podium. Sus la Meteo ne aștepta și palinca, evident că eu nu voi avea timpul și dispoziția necesară. 🙂
Pe urcare am fost alături de Vio, care urma să încheie prima la femei. Ne-am tot schimbat la trenă, cel puțin pe mine m-a ajutat să am un ritm mai constant. Sus în creastă deja se întorceau și au trecut ca vântul pe lângă noi Tamas și Nicolae Bălan, apoi i-am văzut pe “ai mei”: Istvan Szokolsky și Silip. Nu puteam să-i mai ajung la coborâre iar toți care urmau puteau să fie la categoria mea așa că am încercat să-i țin minte. Cu Vio imediat în urma mea, în vârf am ajuns pe locul 16 și abia așteptam să ajung la coborârea mai abruptă de final, de după cabana Vlădeasa. Până acolo speram să pot ține ritmul cu cei din față. Mai întâi am trecut de Viorel, care nu era de-am meu, și-n depărtare vedeam pe Robert. Nu-l știam prea bine, nu așa bine cât mă știa el. Dar mi-era clar că trebuie să-l ajung, mai ales că la “dus” mai văzusem pe cineva tot așa de “tânăr” ca  și mine. După creastă parcă se depărtase, dar cum am ieșit din pădure și se vedea cabana Vlădeasa parcă aveam viteză dublă. La PA mai avea câteva secunde și deja era doar chestiune de timp să-l ajung. Cu el reper tot alegeam “ipotenuze”, încă era zăpadă mare și loc deschis. Chiar dacă mă străduiam să nu calc apăsat și să nu nimeresc în gropile de la alți pași, o dată tot m-am scufundat și am făcut un plonjon ca-n piscină. Dar l-am ajuns și din lupta noastră ne-am apropiat și de Lajos, un alergător foarte bun la 50+. Eram pe drumurile cu gheață de la primele case din sat. Coboram ca la MTB, de pe-o margine pe alta, pășeam cu grijă și cât mai pe vârfuri pe gheața din centru, alergam la limită. De câteva ori am simțit că rămân pe călcăie, în pericol să pic pe spate. Am ajuns însă cu bine. Spre bucuria mea, am prins locul 3 la categorie, 12 la general. Noroc cu coborârea, că altfel Robert termina în față. 1h42min a fost timpul oficial, la 50 secunde de Robert și 1min10sec de Lajos. În fața mea primul a fost Mihai Ungur, dar la peste 3minute.

Mulțumesc pentru încurajări, pentru companie! Mulțumesc oamenilor din sat pentru ospitalitate, am fost și la serbarea elevilor din sat. De super-voluntari am avut parte în acele zile, printre ei Lușu cu Miha (de la ea e și poza cu încurajarea mea scrisă pe zăpadă), Cristi, Dan Tăuțan (frumoase poze), Andreea… și lista e mare. Cu gruparea Lusu + Miha + Cristi ne-am tot întâlnit la capăt de linie, ei erau voluntarii și de pe creastă – punct întoarcere la ski de tură, și de la Meteo la alergare.

Frumos concurs, frumoasă inițiativa de implicare alături de oamenii din sat în crearea unui eveniment ca o sărbătoare în beneficiul în primul rând al copiilor. Participând la serbarea lor, chiar dacă nu au fost toate clasele, mi-am dat seama că s-a creat deja o relație comunitate – eveniment sportiv, așa cum este în Vest.