Maros Bike Marathon pentru a treia oara

 Cluj, Gilau, Localitati si zone, Maraton MTB, Maros Bike Marathon  Comments Off on Maros Bike Marathon pentru a treia oara
Oct 012012
 
Am fost 14! Atâţia am participat de la Clubul Clujul Pedalează la concurs şi au mai fost cel puţin opt la partea de voluntariat-organizare. Pot spune că eu am reprezentat şi CAR Universitar, un alt club mare dar la care profilul principal nu este MTB-ul.

la finish, multumesc lui Miki pentru poză

Cred că este ultimul maraton mare pe anul acesta. A fost antrenant, am avut câteva frustrări legate de mici probleme tehnice care poate m-au privat de un loc pe podium la categoria mea, dar cel mai important e că m-am simţit bine în mijlocul sutelor de concurenţi din care cunosc sau sunt prieten cu … sute.
Am încheiat pe locul 7 la categorie, locul 58 din peste 360 concurenţi la general, pare un rezultat destul de slăbuţ, dar am fost 60 numai la categoria mea, iar timpul meu de 3h20min a fost doar la 2 minute de locul 3. Practic am fost 5 concurenţi în acest interval, ceea ce arată ce luptă a fost, cât a contat fiecare secundă pierdută aiurea, că valorile sunt apropiate şi … că am avut dreptate să sper la podium, poate pentru ultima dată pentru că rândurile celor la 40+ se îngroaşă an de an şi de întinerit încă nu-i cazul. Din câte ţin minte rezultatele care mă privesc direct, Vaum a terminat pe locul 1 cu 3h6min, Klos Viktor a avut 3h14min fiind urmat de grupul de 5 în intervalul 3h18min – 3h20min: Ladislau Speth – locul 3, Aurelian Răducanu, Martin Speth, Egon Pommersheim şi cu mine.

multumesc pentru poze Florian Raducanu – NoMad Merida

Mai multe poze de la Florian Raducanu pe FB


E prima mea participare la tura scurtă, de 50km. Anii precedenţi am fost la tura lungă, care-mi place cel mai mult. De data aceasta am ales 50km strict numai din motivul că am considerat că am şanse la podium. La 80km erau cel puţin 4 care în mod obişnuit termină cu mai mult de 40 de minute în faţa mea. De anul viitor voi reveni la proba lungă, să scap de ritmul infernal, de trafic, să mă relaxez mergând singur ore întregi, să fiu întâmpinat de feţe zâmbitoare şi masa pusă din loc în loc, iar singurul meu concurent să fi eu însumi şi timpul optim din anii precedenţi – 6h4min.

poză de la Vali – mulţumesc

Şi acum despre cursă… După startul mai tricky, în care în urma rotaţiei am ajuns spre coada plutonului, totul a decurs normal – un puhoi de oameni în faţă, slalom şi pericol de agăţări şi trânte. Am fost luat prin surprindere de unul din coarnele unui MTB venit din spate care mi-a agăţat mâna stângă şi era să mă smulgă de pe bicicletă. Am scăpat şi a venit prima urcare. 10,5km efectivi, atâta e urcarea propriu-zisă spre Mănăstirea Muntele Rece, pe care în regim de antrenament am reuşit s-o urc pe foaia mijlocie. Acum din cauza traficului, spre sfârşit a trebuit să încetinesc şi să pun foaie mică – nu aveam unde să depăşesc. Avansam, grupurile nu mai erau aşa mari, dar era suficient ca unul să se dezechilibreze ca să încurce toate socotelile.

ultima porţiune de la coborârea “Austria” – multumesc pentru poză lui Tudor Căpăţână

La capătul coborârii mai bolovănoase “Austria” am avut satisfacţia să ajung pe englezi, inclusiv pe Charles, care de data aceasta a ales proba lungă. Ştiam că merg bine pentru nivelul meu, dar Vaum trebuie că era departe şi cine ştie câţi alţii de vârsta mea mai erau înşiraţi în faţă. Pe push-bike-ul spre Dodeşti am reuşit s-o  ajung şi pe Beata (tot tura lungă). Nu pot spune că sunt un bun MTB-ist, că pot da lecţii la alţii, dar categoric la push-bike sunt fruntaş şi aş putea scrie câteva pagini despre această “tehnică”. Pot merge mai repede ca alţii care se zbat pe bicicletă, cred că sunt urmările mersului pe munte cu rucsaci grei. Am avut primele semne însă că ceva nu e în regulă cu angrenajul, mai păcănea lanţul pe pinionul mare, mai făceam câte jumătate de rotaţie în gol – destul de frustrant şi îngrijorător pentru că ştiam ce traseu urmează.
Pe coborârea Păltinei l-am compătimit pe Levente (tura lungă) care urca înapoi leoarcă de transpiraţie. O luase greşit, poate singura explicaţie e că uitase că de data aceasta e la 80km nu la 50km ca anul trecut. Era unul din cei cu o clasă peste mine şi care totuşi a terminat pe locul 5 la categorie cu un timp pe care nu cred că-l obţineam eu fără rătăcire, sub 6 ore. În fine, ghinion, în mod normal eu îl vedeam pe podium.
Au urmat Papele (3,5km de urcare mai dificilă). Am mers bine, am depăşit, era cineva pe margine care ne număra – mulţumesc. Numărul meu de cod a fost 71. Am reuşit să-i ajung cel puţin pe unul din fraţii Speth, să-l depăşesc pe colegul meu de club Cipri Nedea dar aveam probleme tehnice. După trei opriri din cauză că-mi cădea lanţul de pe ultimul pinion am hotărât că mai bine consider că nu-l mai am. Şi aşa mai aveam păcănituri şi pe penultimul. M-a cam încurcat treaba asta şi nu mi-a fost uşor să urc pe pinion de 30 (cel mare avea 34). N-am reuşit să mă depărtez suficient ca să nu mai fiu ajuns de “duşmanii” mei pe ultima coborâre mare. Nu la părţile de coborâre mai tehnice pierdeam eu teren, ci ca de obicei la porţiunile de plat, fals plat şi şosea. La acestea n-am strălucit niciodată.
În fine, a urmat ultima porţiune prin pădure, pe nedrept neglijată ca importanţă de unii. E cam 1,5km de urcare, din care o parte de push-bike. Am urcat alături de Minulescu, am înjurat în gând că trebuie să fac push-bike şi pe porţiuni “de pinion mare” şi am ajuns la finish nu înainte de a fi depăşit pe ultimii metri de un concurent mai determinat. A trebuit să mă opresc pentru poze, felicitări şi m-am pomenit cu crampe musculare la un picior.

traseele la maraton

Am avut satisfacţia că am ajuns în sfârşit înaintea lui Marton Blazso la final, nu contează “amănuntele”, că doar suntem în România: el a concurat la 80km şi eu la 50km, a terminat primul cu 4h7min, în condiţiile în care n-a tras tare la final.
Felicitări organizatorilor, sper că toată lumea s-a simţit bine. Mi-a plăcut mâncarea, dar tare mult a trebuit să aştept după ea.
Au fost şi prezenţe unice pentru mine la acest maraton: prietenul meu Luşu la tura lungă – bravo lui şi pentru rezultat şi Joe Indianul la tura scurtă. Cred că Joe are nişte planuri legate de un viitor maraton de MTB la Vlădeasa, dacă-i adevărat atunci succes, că zona e faină şi cunoscută mai ales pentru … drumeţie, alergare, schi şi alpinism.
PS: Am găsit şi problema din cauza căreia îmi cădea lanţul de pe ultimul pinion şi păcănea şi pe următorul. Am scăpat ieftin, era doar slăbit şurubul de prindere pe cadru al urechii schimbătorului spate, un rol având probabil şi şocurile de la coborâri. E bine de ştiut pentru alte maratoane. Cu prilejul acesta am aflat că la fiică-mea îi place cum miroase bicicleta – un semn bun.

Maros Bike Marathon 2011 – un traseu pe dealuri apropiate mie

 Cluj, Gilau, Localitati si zone, Maraton MTB, Maros Bike Marathon  Comments Off on Maros Bike Marathon 2011 – un traseu pe dealuri apropiate mie
Sep 272011
 
Editia a doua a Maros Bike Marathon la care particip consecutiv – de data aceasta fara podium (anul trecut am fost locul 2 dupa Tibi “IronBike”, la 40 de minute de el), dar cu un timp mult peste asteptarile mele – un timp parca al unui alt om: 6h04min fatza de 7h28min anul trecut. Traseul a fost mai greu acum, am mai imbatranit un an (la mine se cheama puteri mai scazute, la cei pana la 30 de ani e invers), e drept ca anul trecut n-a fost o vreme asa buna, m-a prins si ploaia la final si am avut la pene si snake-bites ce m-au intarziat cel putin 30min si m-au determinat ca in continuare un an intreg sa folosesc camere cu lichid antipana. Dar cred eu ca diferenta majora a fost bicicleta – am schimbat-o de curand si e primul concurs de maraton cu ea, inainte cu putina vreme am participat cu ea la o etapa “Clujul Pedaleaza”.

urcarea spre manastirea Muntele Rece,  am fost al 5-lea la categoria mea ca  pozitie,  fiind in fatza doar la Tibi
– multumesc pentru pozele de pe urcarea la manastire lui Alexandru Miroiu – 

Pun si o poza cu ea si-i multumesc la George cu ocazia aceasta, chiar e un MTB deosebit care acum mi-a permis – nu sa-mi depasesc limitele, ca eu merg mereu la maxim cat sa nu gafai si sa ma omor – ci sa descopar ca pot merge altfel in special la coborari. Cu binele totusi te acomodezi mai usor. Tot creste nivelul de incredere si nu m-am obisnuit inca cu franele disc, dar deja stiu ca atunci cand maraie inseamna ca le-am folosit prea intens. Asta m-a si determinat ca pe coborarea de la Balta sa le las sa se racoreasca si … muream prost daca nu faceam asta: am vazut ca pot cobori cu o viteza cu care nu eram obisnuit, n-am mai avut parte de maraituri dar a trebuit sa ma opresc de cateva ori ca mi se scuturau toate: pompa de vreo 3 ori, am pierdut magnetul ciclocomputerului de pe spite, mi s-a desfacut bidonasul cu gelul primit de mi s-au lipit tricoul si pantalonul de corp. Si doar eu sunt destul de calculat, am fost in echiparea aceasta si la antrenament pe traseu si mi s-a parut totul in regula.

un scandium

Pe scurt despre maratonul de MTB: aprox 80km, 2700m diferenta de nivel, locul 6 in final la +40 de ani, dupa Levente din Targu-Mures – locul 1 (locul 2 la general hobby) – de neatins pentru mine, a ajuns la 10 secunde de Szentes – sunt mai multe poze (multumesc pentru ele) pe picasa, un italian si un englez pe locurile urmatoare (uau, n-au mers rau – iar de neatins ca performanta – oare ce cautau in .ro – englezul e de la un club de bici din Londra, iar italianul e … italian – or fi infratite cluburile lor cu Maros sau orasele lor cu Gilaul?). Singurii de care m-am apropiat au fost Ghitoc (16min in fatza, care e mult ca timp dar … nu mai pare cu “n” clase peste) si Tibi.

traseele si profilele – poza de pe site-ul organizatorilor
clasament provizoriu
numar personalizat

Desfasurarea concursului: Stiam ca premiile mari vor aduce greuceni la concurs, asa ca slabe sansele mele de podium, dar … speranta moare ultima. M-am pregatit insa, am fost si pe traseu, pe bucati, ca n-aveam timp decat cateva ore de fiecare data. M-a prins si noaptea pe dealul de final prin padurea aceea, iar fara frontala am fost fiul ploii, am si cazut de vreo doua ori si am ajuns sa merg cu ledul fatza in mana. O poza de pe traseu:

trailul de urcare pe Magura, dupa urcarea de Paltinu

Deja eram obisnuit de anul trecut, habar n-aveam unde-i linia de start, noroc cu startul anuntat decalat care mi-a permis sa ma plasez pe ultima linie de la hobby-istii maratonisti si-n fatza sutelor de race-isti. Pana la urma start decalat au avut doar cei de la elite – ce se luptau pentru punctele UCI si premiile in euro. I-am facut loc la Robike (concura la race) sa treaca in fatza (stiam ca are treaba si n-avea sens sa-l incurc, a si terminat primul la categoria lui) si apoi am luat-o si eu mai tare. Nu m-am stresat prea tare, dar nici n-am lalait-o. Prima data cand iau un start mai vartos pe urcarea la manastire – am tot depasit dar am si fost depasit. M-am pregatit de cursa si gasindu-mi pe hartie repere … concurenti, sa stiu cum merg si de cine sa ma agat. Fara suparare, la nivelul meu mereu m-am comparat cu fetele mai bune, care chiar sunt de apreciat: nu pot fi la fel de puternice ca barbatii, dar au o ambitie si … e semnificativ ca fac parte din reperele mele. Asa ca urc si caut repere. O depasesc pe Elena, iar cand o vad pe Emese ma sochez: la Geiger a terminat cu o ora si ceva in fatza mea. Clar merg bine fatza de cum ma asteptam (poate a avut si Emese o zi mai proasta), mai ales ca nu ma fortam. Stau cateva secunde sa cuget: oare nu-i mai bine sa stau dupa ea, ca poate am luat-o prea tare la inceput?! Ca asa se spune – te simti foarte bine inainte de a pica jos. Nu stiam pe unde-i Ghitoc, dar banuiam ca numai in fatza putea fi. De Ghitoc stiam inca de anul trecut ca va participa la 80km (atunci participase la race, luase locul 3 la categorie si si-a dat seama ca la 80km lua probabil locul 1). De straini nu-mi faceam probleme, nu stiam cum merg, asa ca aprecierea lor era ca si cum as fi dat la zaruri (unde se vede ca n-am noroc, as always). Sus in deal am ajuns la 10-20 de metri de Gyurka (concura la race – a ocupat, normal, locul 1), dar … s-a terminat parcela. La primul punct de alimentare la manastire am stat putin (daca eram la race nu opream). Ce a urmat – traseul frumos – coborare, urmata de urcarea de Paltinu, unde am facut si cara-bike (nu push), ca doar e bici mai usoara. Nu m-am omorat cu urcarea pe bici, ca aveam cale lunga si cum ma antrenez numai pe apucate si la concursuri… La despartirea de traseul race eram intr-un grup cu Dezso Csaba, Liviu Precup, Tegzesiu tanarul, toti de la race.
In fine, PA Balta. Pana aici nici o problema, ma simteam bine, doar ca eram singur cuc. La PA – Adela – sotia lui Levi de la Clujul Pedaleaza. Glumesc cu ea, pana mi se umple bidonul cu izotonic. Ii spun ca eu concurez cu fetele si ea ma intreaba cum de ma lasa organizatorii. Eu zic ceva in sensul ca nu-i treaba lor cu cine concurez :). In sfarsit – urmeaza singurele coborari mai tehnice de care daca scap cu bine sunt sef. Cad ca de obicei in tufe o data (la inceput, am dat de o radacina si n-am fost suficient de hotarat), ma potolesc si o iau la goana cu bici pe umar. Macar n-am cazut de 3 ori ca la “antrenament”. De aici, in grafic pana la trailul cu serpentine prin padure. Stiu ca si acolo ma pandeste alergarea de intretinere. Dau de Levi, prezenta lui ma determina sa … incerc totusi si pe bici cateva curbe stranse. Se pare ca daca as avea pe cineva care sa ma impinga de la spate pot face lucruri nebanuite. Mai si alerg, dar putin. Se incalzesc franele, maraie in spate. Tin la bicicleta, asa ca o protejez: imi dau drumul. Culmea, nu am senzatia de frica. Mi se scutura toate, e gata sa pice pompa. Opresc, apoi iar se intampla. Ma stresez si pentru ca vad marcajul cum merge la vale si nu stiu unde trebuie sa o iau pe scurtatura spre Racatau spre finalul coborarii. La antrenament o ratasem, acum nu inteleg ce se intampla. Incetinesc, stiu de la o femeie intalnita la birt (stapana cainilor de la casa din varf de la Balta pe care traseul o ocoleste) ca poteca trebuie sa fie de la o casa, dar marcajul indica altceva. In fine, ma pomenesc in vale pe drumul de carute normal. Morala: nici sa stii prea multe nu-i bine.
Ajung la drumul Generalului. Imi dau seama ca-s obosit dupa faptul ca-mi tot sare roata fatza pe pietre. Ma uit la vitezometru, e pe ceas. No frate, ceva e defect. Imi dau seama ca magnetul de pe spita a disparut. Si eu, singur-singurel, napadit de caldura (clar am cadere fizica), fara reper de viteza! Si nu-mi pot controla viteza, sa o pot mari incetisor, sa scap de penultimul pinon spate. Vreau sa folosesc gelul. Pun mana la spate, iau bidonasul in care-l pusesem si ceea ce obtin e o mana lipicioasa. S-a scurs tot. Cand e sa se intample, apoi toate deodata. De fapt nu cred ca deodata, dar le observi doar atunci cand ai o lipsa. Un singur baton muscat deja am si nu-i energizant. Trece Tibi pe langa mine, spune cate ceva, eu sunt preocupat sa ma regrupez. Pana la urma macar ceasul merge si-mi fac un calcul ca pot spera sa ajung macar in timp la premiere. Si apoi o lalai pana sus.
Sus la PA Costesti ung si lantul, pe cand sa plec soseste si Emese si se tot strang oameni. Dar deja ma simt altfel, dupa cura de lamai si glucoza. Nu-mi plac portiunile de fals plat pentru ca pana acum ma dezavantajau. Dar am alta bicicleta. Nu ma ajunge nimeni pana la Pape. La PA de acolo se vede ca au trecut lacustele. Vorbesc cu Voichita (felicitari ei pentru locul 1 de la MTB la concursul de ziua precedenta din Faget), beau un pahar de apa. Noroc ca la PA Balta umplusem bidonul. E clar ca nu mai are sens sa opresc la ultimul PA, de la baraj. Papele nu reusesc sa le urc ca anul trecut, nu am avut acea motivatie data de furia penelor. M-a depasit un concurent. Apoi viteza la maxim cat pot. Nu mai am problemele de la antrenament cu coborarea, semn ca ma obisnuiesc cu bicicleta. Trec urgent pe langa PA si apoi … un pic de push-bike rapid si finish-ul in nisip, la care am grija sa schimb urgent pe foaie mica sa pot trece. Bratara de finisher si macaroanele cu branza si slanina – foarte bune.
Finalul cu merituosii invingatori, dar nu pot sa nu ma gandesc – uitandu-ma si la poze – la restul concurentilor, care au avut un traseu greu de parcurs, unii cu biciclete pe care nu le poti ridica decat cu doua maini. Bravo la toti, cel putin pentru perseverenta. Marton Blazso a castigat si anul acesta, dar a trebuit sa se intrebuinteze serios: a avut pene, la PA Balta a trecut abia pe locul 7-8. Am schimbat cateva vorbe cu el (in engleza, ca nu stiu maghiara). Un om deosebit, a lasat vineri o parere buna si la TVR Cluj, unde a fost invitat impreuna cu Levi.

Felicit organizatorii, e bine ca la Cluj se lucreaza in echipa (de exemplu clubul “Clujul pedaleaza” a participat acum cu voluntari), e loc de mai bine la partea de alimentare. In rest traseul deosebit, oamenii de la PA-uri si de pe traseu tot unul si unul, n-au fost problemele de anul trecut cu localnicii, premii mari, tombola de final unde am tot strigat 5 (numarul meu) si pana la urma m-am ales cu inca un bidon. 

Sep 262010
 
Rezultat surprinzator pentru mine, locul 2 la cat +40 ani la proba lunga de 80km – 2600m diferenta nivel (a doua la care particip), dupa multe peripetii care m-au adus aproape de pragul abandonului. Ajunsesem sa cred ca probele mai lungi nu-mi poarta noroc, mai ales dupa preambulul Geiger unde am fost descalificat pentru neincadrare in timp limita. Acolo au fost conditii meteo dificile, si aici a plouat, dar traseul a fost mai putin tehnic si am putut cobori mai normal. Dar ceea ce a contat cel mai mult – n-am renuntat si am luptat pana la capat. Am urcat Papele pe bici cat am putut de repede ca sa-i ajung pe cei care ma depasisera spre sfarsit. Poate parea ciudat pentru unii sa vada pe cineva tragand cu dintii sa ajunga pe cel din fata, desi “calul plecase”, adica eram printre ultimii. Sper ca n-a ramas cu gatul sucit concurentul din fata mea pe care-l depasisem pe urcarea la Pape (spre sfarsit) si care m-a “luat” la coborare, dar scopul meu era – daca nu puteam sa-l ajung, sa-l stimulez sa accelereze si sa ajungem pe altii. Poate si de asta am ajuns pe locul 2.

Medalia de “argint”
pe podium

In orice caz nu m-am asteptat la podium si cand mi-am auzit numele era sa trec “peste” daca nu era Voichita sa ma felicite. Primul lucru ce l-am facut a fost sa intreb unde este podiumul. Al doilea lucru a fost sa multumesc public baiatului din Salaj (singurul din Salaj la 80km) care mi-a dat camera de schimb care a ramas la mine. O sa-l contactez.
Si acum desfasurarea, ca pregatiri n-am facut – n-am avut timp – lucrez la o emisiune de sah.
Eu nu ma am cu inceputurile de cursa, deja m-am obisnuit si nu ma mai stresez. In general in partea a doua imi dau drumul (normal, la nivelul meu). Primele sicanari au inceput cu faptul ca m-am trezit ca n-am la cine lasa cheia de la masina. Multumesc lui Levi de la Bike Sport. Apoi, stateam undeva in pluton (cel de 50km), noroc ca nu mai am inhibitiile din tinerete si intreb daca nu cumva cei de la 80km au locul in alta parte – raspuns pozitiv, in urma caruia m-am plasat strategic la alta coada, dar printre ultimii.
Primul motiv de suduieli (tot din nestiinta) in varf de deal la Manastirea Muntele Rece. Ma asteptam ca traseul de 80km sa continue inainte, dar am luat-o la vale … si tot la vale, pana m-a apucat panica, sa nu cumva sa fiu pe traseul de 50km. Am inceput niste injuraturi mai ales cand am vazut parteneri rataciti (o luasera la un moment dat inainte la o intersectie nemarcata) si m-am temut ca trebuia s-o iau eu inainte. In sfarsit, bifurcatia era mai jos si nu ratacisem. Intre timp conversez cu un baiat de 19 ani – Felix, cred ca din Timisoara (foarte respectuos si linistit).
Pe coborarea din Balta reusesc sa depasesc pe o fata (stiam ca merge bine, dar cu tehnica sta mai prost ca mine). Ma depaseste iar si se distanteaza. Am contact vizual, asa ca ma motivez instant. Eu ma consider in principiu, ca posibilitati, la nivelul primelor fete. Daca ajung in fatza lor sunt peste grafic. Cred ca nu m-am inselat si tipa a teminat pe podium, daca nu prima.
Urmeaza urcarea din Maguri-Racatau si ma simt din ce in ce mai bine. Nici nu ma intereseaza ploaia. Sus in varf, la alimentare, iau repede cate ceva si dau sa plec. Mai era un baiat ce manca tacticos si care m-a intrebat unde ma grabesc. Pai, in mintea mea – e concurs. Raspund la bascau ca vreau sa-l ajung pe Maus. La care, fata din post – ala indesat si scund? tare era nervos, poate nu e in forma. Stau si ma gandesc si-mi zic – nu cred, altceva e la mijloc. Si am avut se pare dreptate, era nervos ca se ratacise. Si eu era sa ma ratacesc o data, am facut chiar un pic de prospectie cu Felix. Stiu ca marcajele in zonele locuite sunt “sensibile”.
Vine ceasul rau, pisica neagra: la km 54, inainte de coborarea spre Uzina, simt pietrele la roata din spate. Mama ce am pufait de ciuda. Am sperat sa se repete istoria de la Garana unde am umflat roata si m-a tinut cat de cat pana la final. Nici poveste acum. Am oprit de 2 ori sa umflu roata si apoi a trebuit sa schimb camera. Deja eram nerabdator si m-am pornit la vale pot sa zic tare, cum nu-mi sta in fire. Zburau pietrele in jur. Si – iar pana, tot pe spate. Nu mai am alta rezerva, incep sa pun petec pe prima camera. Numar secundele. In sfarsit, iar pe cal. Iar tare. Pleosc. Cedeaza petecul la socuri. De data asta nu mai mai gandesc la cei din fata, imi pun probleme serioase daca mai pot continua. Nu mai am decat un petec si sunt inca 25 km. Nu cred ca pot impinge bicicleta cu roata pe geanta atatia km. Opreste un baiat si mai imi da un petec. Iar numar, de data asta astept sa se usuce ca acasa si ma jur sa merg la vale incet ca vacile. Intre timp – baiatul din Salaj – toata stima, imi da camera lui de rezerva. Nu mai ezit si o pun pe a lui… si nu mai am probleme, dar am coborat mult mai incet. Se pare ca la prima camera am avut spin, iar la rezerva snakebites. M-am uitat la ceas si la timpul efectiv de mers pe bici, cam o ora diferenta. Enorm, ca la Medias (dar din alte motive). Ma consideram deja fara posibilitatea de a ajunge pe podium, dar am vrut sa termin frumos, sa urc Papele, sa nu fiu ultimul.
Termin coborarea, urmeaza Pape. Urc si urc si urc, nimic. Toti concurentii parca au avut aripi. Pe ultimul km incep sa depasesc. Ce mult se distantasera! Termin in 7h28min, pe computer 6h27. La ce opriri scurte am facut (in afara de pene), in mod normal cred ca eram la mare lupta cu locul 1 (care terminase in 6h47min). Fata terminase in 6h33min, iar Felix in 6h44min. Dar ar fi culmea sa ma plang acum de ghinion, am avut noroc ca am terminat cu bine si…. cred ca de la o varsta conteaza tot mai mult norocul, cum altfel sa-mi explic locul 2?
Organizare. Eli si Maros… Cred ca-i frustrant pentru Eli sa nu poata participa. Macar pentru asta si trebuie apreciat. Se vede ca s-au straduit, s-au pregatit si eu zic ca au reusit. Au fost cateva hibe, dar ce-i perfect? Ce sa-i faci, marcajele “e” mai ceva ca zidul lui “nenea” Manole. Cred ca in zonele de case trebuie sa existe musai cate un organizator (era sa spun zidita cate o Ana), ca altfel marcajele le pasc vacile si boii. Raman si la sugestia ca s-ar putea scrie si data concursului pe marcaje, ca poate se trezeste bunul simt in cetitori. UCI sau ne-UCI, sunt convins ca premiile (nu cele de la elite), foarte consistente, au fost ca urmare a efortului Maros si celorlalti sponsori. A fost mare si tombola la sfarsit. Multumesc, pe mine chiar “m-au nimerit” cu saua. Nu mai spun de celelalte lucruri, pe care sigur o sa le folosesc. Daca ma tin obiceiurile, vin si la anul. Ar fi pacat sa nu vin, mai ales ca-i aproape.
Singurul regret, ca n-a fost si familia. Nu s-a putut, din 3 motive: urmau sa stea macar 8ore, vremea ploioasa si … fiica-mea tocmai si-a rupt mana (nu la concurs, ci in parc).
Astept poze, mai ales ca la halul cum aratam (am prins la ploi din cauza intarzierii…) eram tot asa de simpatic ca un porc de Craciun.