Câteva cuvinte acum despre Cupa Berii la orientare, Ziua Orientării pentru toţi şi Crosul Făget – alergare…
Cum ciobanii merg cu oile la vale, tot aşa şi competitiile outdoor se răresc şi ajung mai aproape de marile oraşe. Plictisit de atâta curăţat la bicicletă m-am decis să-mi folosesc timpul liber practicând mai mult alergarea şi testând alte sporturi.
Cupa Berii – 12 oct
Uite-aşa am ajuns pentru început la Cupa Berii la orientare, în pădurea Făget – zona “la nuci” cum spun MTB-iştii – pe traseul Maratonului Făgetului la MTB. M-a chemat un prieten – Suni – să văd şi eu ce înseamnă orientare cu busolă şi hartă. Ce legătură e cu berea? Profundă :)! În primul rând e sfârşit de sezon la orientare şi atunci organizatorii s-au gândit să facă o popularizare a acestui tip de competiţii, în al doilea rând arată că e o competiţie de fun, cu scopul socializării şi în al treilea rând regulamentul concursului implică obligativitatea consumului de bere în timpul parcurgerii traseului.
Să vă descriu pe scurt regulile, că-s interesante şi simpatice. Cum nu toată lumea ştie să folosească o busolă şi o hartă – în orice caz nu la nivelul necesar găsirii unor cutii prin pădure – la înscrierea în concurs trebuia să precizezi dacă doreşti sau nu alături un cal/locomotivă sau cum vreţi să-i mai spuneţi – adică să parcurgeţi traseul alături de un orientarist care să vă ghideze şi să vă explice cum se face. Trebuie să parcurgi 5 bucle de traseu fiecare având repere (cutiuţe) pe parcurs care trebuie găsite – în total 22 în cazul acestui concurs, în dreptul fiecarărui reper existând un capsator cu care îţi marchezi hârtia care ţi se înmânează alături de harta zonei. Fiecare concurent/echipă are altă succesiunea a reperelor. În fine, câştigă cel care parcurge cel mai repede traseul, în mod optim de lungime de aproximativ 5km în cazul de faţă. Pare totul serios până intervine … berea. Ca să închei concursul trebuie să bei 6 beri de 330ml, altfel eşti penalizat cu câte 5min la fiecare bere neconsumată sau … dată pe afară, că doar participă sportivi care nu-s prea obişnuiţi cu … :). Prima bere chiar la start – primeşte premiu şi cel mai rapid consumator, apoi restul de 5 după fiecare buclă parcursă. Evident concurenţii devin tot mai veseli pe măsură ce se desfăşoară competiţia, iar eu – un căutător novice, fiind printre ultimii treji – m-am simţit cel puţin cu un pas în urmă şi la veselia generală – senzaţia pe care o ai când ajungi mai târziu la un chef şi toţi cei din jurul tău au luat avans. M-am străduit însă să recuperez diferenţa la final.
Poza de mai sus e încă un exemplu că drumul cel mai scurt nu e întotdeauna cel drept – că parcă puteai să mergi drept!
Şi acum pe scurt despre cursa … noastră. Da, a noastră, pentru că am făcut pereche cu Diana – soţia. Nu pot spune că nu visam la altă locomotivă :), care se pare că a deraiat pe undeva. Aşa că ne-am pomenit noi doi – guru ai orientării şi fani ai berii într-o echipă, baza fiind eu – că aveam busolă, eu care nici mâncarea în frigider n-o găsesc (că nu există). Prima măsură luată, ca în caz de război, a fost să refuz să las busola din mână – măcar ştiam zona şi cum să găsesc punctul de start-finish. Cu băutura am lăsat-o să mă ajute, dar nici acolo n-am făcut faţă deşi era cald afară. Nu mai înşir cât am alergat şi căutat – cu ceasul meu de alergare am măsurat 7km, găsind doar 10 repere (adică jumătate din total) în două ore – motivul că nu l-am găsit pe al 11-lea fiind că a fost luat de organizatori, că doar nimeni nu se mai aştepta să fie cineva atât de … treaz şi cu buclele nefăcute! Aşa că cei doi porumbei rătăcitori au luat în sfârşit o decizie de comun acord şi s-au întors la cuib. Cred că parcurgeam de-un semimaraton până găseam toate reperele şi ne prindea şi noaptea! Fain concurs, idee, la orientare e greu şi trebuie ştiinţă nu numai muşchi. După o bere – două am început să fac piruete să poziţionez busola :).
Am încheiat concursul pe locul 2 la echipe mixt şi asta pentru că numai două echipe am fost la categoria asta şi suspectez că oricum eram premiaţi, că doar toată lumea a fost pe podium. Ce să mai spun de performanţă – cred că am fost ultimii şi am convenit să trecem în analele istoriei că am încheiat la 10 secunde de cei din faţă. Ne-am putut întoarce să ne recuperăm copiii de la cercetaşi.
Ziua orientării pentru toţi – 19 oct
La Cupa Berii am povestit şi despre copii, cluburile de orientare de la noi din Cluj – despre Transilva, Compass. N-au multă reclamă dar au promis că se adaptează şi ei secolului XXI :). Am luat hotărârea să venim şi cu copiii, iar prima ocazie s-a ivit săptămâna următoare la Ziua Orientării. În fiecare an se ţine în special pentru copii acest concurs. Se vede că sunt oameni sufletişti la organizare, la voluntari, oameni pasionaţi de ceea ce fac. În acest an locul desfăşurării a fost Parcul Mare, reperele fiind puse prin parc, nefiind nevoie de busolă. Noroc că fusesem săptămâna precedentă că ştiam cum stă treaba, cum arată reperele, ce e cu capsatoarele etc. M-am şi învârtit cu Tudor prin parc şi am povestit câte ceva până a venit Andreea cu Diana şi cu încă o fetiţă – Ana – cooptată ad-hoc după terminarea testării la matematică gimnaziu. Nu mai înşir reguli, contează că ne-am împărţit – Tudor cu mine, fiind doar clasa I (categoria cea mai mică fiind pentru clasele III-IV), Andreea singură – i-am făcut şi ei un scurt instructaj, şi Ana – clasa a II-a – cu Diana. De data aceasta ne-am orientat cu spor, Tudor terminând vesel pe locul 3 aratându-mi cutiuţele, Andreea pe locul 2 – incredibil ce s-a descurcat singură la prima participare la aşa competiţie prinzând din zbor regulile, iar Ana s-a ales şi ea cu o ciocolăţică şi mai ales a impresionat-o pe Diana prin dorinţa ei nu de a termina pe podium ci de a înţelege “jocul” şi a rămâne în minte cu cele învăţate. După terminarea cursei cu Tudor (noi plecând primii – startul a fost decalat din minut în minut) am pornit speriat să-mi caut fata, convins fiind că s-a rătăcit prin parc. Mai trebuie să lucrez la încrederea mea în capacităţile celor mici.
Bravo pentru organizare, a fost un concurs cu foarte mulţi copii, fiecare fiind “pedepsit” la final cu câte o ciocolăţică. Înainte de start am vorbit cu un grup de băieţi “mai mari” (cam de clasa a V-a) să mai aflu nişte amănunte şi mi-au povestit că au mai fost şi la ediţii precedente ţinute prin Făget şi Hoia şi că au venit cu plăcere de fiecare dată. Din păcate n-am putut asista la premiere, plecând la serviciu.
Concluzia: copiii doresc orientare, restul cade în sarcina mea – trebuie să iau legătura.
Crosul Făget – 20 oct
După Ziua orientării am tras urgent o fugă să-mi ridic pachetul de înscriere de la Polus. Urma să particip ziua următoare la proba de semimaraton pe dealurile din Făget şi din jurul Sălicei în cadrul primei ediţii a Crosului Făgetului. Multe competiţii de alergare au apărut în special în acest an în jurul Clujului şi mă bucur. Mai toate au fost organizate de Runners Club. După amânarea etapei a IV-a de MTB Clujul Pedalează n-am mai avut nicio reţinere să particip. Ştiam traseul, fusesem cam cu o săptămână înainte la o tură de recunoaştere de grup cu Horaţiu. E un traseu solicitant, cu peste 600m diferenţă de nivel. De la restaurantul Roata traseul urca pe cruce albastră până spre Sălicea, ocolind o stână, traversând apoi şoseaua şi urcând iar puternic pe vârful Peana. După cei aproximativ 7km de urcare urma ocolirea vârfului Măgura (n-o să scap de el la Făget-Tour de sâmbăta ce vine) pe un traseu ce coincide cu cel de la Maratonul Făgetului de MTB până la despărţirea din pădurea de după ferma de cai din Sălicea – traseul de MTB continuă spre Tăuţi. Traseul de alergare urmează culmea de pe malul stâng al pârâului Gârbău, intersectându-se din nou cu traseul de MTB pe “Golgota” – dealul măreţ de pe final, după care urmează coborârea abruptă de final.
Mi-am găsit motivaţie şi cu speranţa unui rezultat bun m-am pornit dumincă per-pedes spre start. Îmi calculasem pe baza turei de recunoaştere un “pace” – făcusem 2h06min, mă şi oprisem puţin – şi speram să mă pot încadra în 2 ore. Pe ceas mi-am pus “pace” de 5min39sec. Ştiam că sunt buni la +40 ani, că doar primul loc la categorie se premiază, că au venit şi din alte oraşe, dar tot speram la un podium “virtual”. M-am bucurat să întâlnesc mulţi prieteni, unii dintre ei prezenţe familiare de la MTB.
S-a dat startul şi am pornit hotărât, într-un ritm mai alert ca de obicei. Mie îmi plac urcările abrupte, încă nu ştiu de ce :). M-am luptat de la început pentru o poziţie mai bună, din obişnuinţa căpătată la MTB, unde dacă urmează o urcare grea şi eşti în spate pierzi orice şansă să ţii propriul ritm din cauza celor din faţă şi apoi, nefiind aşa bun, nu mai reuşeşti să recuperezi diferenţele de timp faţă de cei cu valoare apropiată dar scăpaţi de îmbulzeală. Am făcut un pic de slalom, cu ochii ţintă pe Istvan Szokolszky, dorind să mă ţin de el atât cât pot. Din păcate chiar de la început am luat-o ca o oaie după cei din faţă, flancat fiind şi de concurenţi, abătându-mă puţin de la traseu. N-a fost cine ştie ce timp irosit dar l-am pierdut din vedere pe Istvan. Asta e, îmi urmez ritmul. Văd în faţă pe cineva de la Interteam – dintre prietenii mei de la MTB, mă apropiu treptat dar tot nu-mi dau seama cine e. După primul PA l-am ajuns – era Nicu. Semn bun pentru mine, deşi speram că e Langviser – ce să-i faci, sunt un optimist. Urcă bine Nicu, pierde însă puţin pe coborâri. Ne ajunge şi Ioana Mica, ne depăşeşte pe drumul de ţară ce merge spre Măgura, dar reuşesc să mă ţin de ea. Mi-am bătut şi recordul la “pace” cu ocazia asta – eu nu alerg aşa repede în mod normal. Ajungem la ultima urcare spre Măgura, locul unde traseul se desparte de drumul de ţară ce duce la ferma de animale (nu cea de cai). Doi dintre concurenţii din faţă o iau pe drum în loc să urce. Aici poate trebuia o săgeată, că e lume care înţelege cele două panglici ca o confirmare, nu ca o trecere printre. Strigă Ioana după ei, urlu şi eu când văd că nu reacţionează. Alergăm împreună. La Sălicea pe asfalt însă nu mai reuşesc să ţin pasul cu Ioana. La PA Sălicea deja are cam 50m avans.
În continuare nu sunt multe de spus, atât că o filam pe Ioana tot mai greu. La un moment dat prin pădure n-am mai văzut-o, avea avans mai mare de 200m. Apar în goană din partea stângă două căprioare speriate. Mă uit la ele şi nu apuc să gândesc prea multe că tot de pe deal vine în alergare Ioana. Aha, se abătuse puţin de la traseu – pentru mine redevenise ţinta pe care speram s-o pot ajunge la final la acea coborâre abruptă. Oricât mă zbat iar se depărtează uşor-uşor, cei doi băieţi din jurul meu cu care mai schimbasem câte o vorbă nu mai erau cu mine – unul rămăsese mai în urmă şi unul reuşise s-o ajungă. Ajung pe “Golgota”, acolo este prezent şi Horaţiu, ne salutăm şi-mi dau seama că mai vorbeşte cu cineva din spatele meu. Ei na, cine e? Surpriză! Cel după care alergasem fără succes să-l ajung – Istvan! Iar s-a rătăcit, ca la Ciucaş. După el n-a strigat nimeni când a luat-o greşit spre ferma de animale de sus de lângă Măgura că era prea singur. Ei, dacă mai aveam câţiva metri în faţă… M-a depăşit şi pe cei câţiva zeci de metri de coborâre uşoară deja se distanţase puţin. Ne-am apropiat de obsesia mea de jumătate de cursă Ioana, dar iar mi-a lipsit plusul acela de viteză să intru în grupul lor. De la 20m diferenţa a crescut şi am încheiat cam la 20sec în urma Ioanei, a lui Istvan şi a lui Leca Silviu, cu un timp de 1h48min – mai bun cu peste 10min decât ce-mi calculasem eu, abia al 5-lea la +40ani si al 14-lea la general masculin.
Faină atmosferă, a sosit între timp şi întreg familionul, ne-am încălzit cu toţii la gulaş (că oricât ar mânca acasă tot este loc pentru aşa ceva). Mulţumesc pentru ceaiurile şi ţuica din partea casei, au fost bine venite. Ne vedem săptămâna următoare tot la Roata, sâmbătă la Făget Tour şi duminică la Etapa a IV-a Clujul Pedalează MTB. Dacă anul viitor se continuă în acest ritm îmi fac abonament de weekendău la restaurant. Felicitări Runners, voluntarilor şi mulţumesc pentru poze.
