Jul 252016
 


A fost a 5-a oară când am participat la maratonul GeigerTriada MTB de la Sibiu, de fiecare dată la tura lungă. Anul acesta startul a fost din Păltiniş, weekendul de MTB pregătit de Pro Cycling conţinând sâmbătă şi un concurs de XCO care a avut participare internaţională. Pe mine, cum a spus cineva, nu dau nume, m-a ferit D-zeu şi n-am putut ajunge la XCO. 🙂 Ambele concursuri sunt în general foarte tehnice, peste media obişnuită la noi în ţară, şi de aceea nici nu participă multă lume, pentru mulţi e o provocare doar să termine cu bine.

PA2 – poze Ana Ciobotaru – multumesc – From Geiger MTB Challenge

S-a schimbat traseul de maraton faţă de ultimele dăţi când am participat şi a devenit şi mai dificil, deşi ca lungime s-a scurtat: 81km şi 3000m+ diferenţă de nivel. E semnificativ că primilor de la elite le-a trebuit mai bine de 5 ore să încheie concursul, aşa că e de înţeles şi timpul meu de 7h45min. Faptul că am lipsit doi ani de la maraton mi-a dat poate prilejul să văd mai clar nişte diferenţe în timp, aşa cum vedem cu toţii mai uşor cum cresc copiii altora pe care-i vedem mai rar. În primul rând a crescut nivelul tehnic al competitorilor, iar traseul scurt (înglobat în traseul lung) a devenit mai tehnic, fiind aproape la nivelul traseului lung de acum câţiva ani, având şi porţiuni de acolo. Apoi, traseele se schimbă şi forţat de către organizatori pentru că progresul … civilizaţiei modifică de la an la altul traseele. Traseele se mută tot mai mult în zonele mai demult greu accesibile, tot mai sus şi mai departe de localităţile mari.

În orice caz zona Arena Platoş, Păltiniş, e foarte faină pentru MTB. Cine are norocul să fie în zonă poate progresa mult, s-a investit mult acolo pentru turism, pentru modalităţi active de a-ţi petrece timpul liber.

Am ajuns la Arena Platoş sâmbătă după-masă, întârziind ceva pentru că dimineaţă am ţinut neaparat să înot cu Diana în Tarniţa, să vadă şi ea cum e cu costum de neopren. Săptămâna următoare mă aşteaptă Traversarea Tarniţei. Am avut noroc cu cazarea, am stat alături de Vlad Sabău, Marius Mureşan şi Ionuţ Ureche – le mulţumesc pentru companie. M-am înscris la faţa locului, teoretic nu eram mulţi participanţi la proba lungă – câţiva peste 60. Apoi, pregătiri… Mai întâi constat că n-am geluri – asta e, voi circula fără. Şi aşa eram conştient că dupa ultratrailul din Bucegi – Marathon 7500, de săptămâna trecută, trebuia să merg la conservare, în ritmul meu, să fiu sigur că închei cu bine, fără accidentări. Mai aveam un ghimpe – schimbasem frânele şi acestea chiar prindeau. Am apucat doar o dată să merg cu MTB-ul înainte şi încă nu puteam să controlez fin frânarea. De ce am mers totuşi la tura lungă după abia o săptămână de la un ultra? Că aşa s-au potrivit, aşa cum a fost ironmanul de la Oradea după 4 Munţi şi cum va fi Propark Adventure după UTMB. Hai să-i spun soartă.

start Geiger MTB Challenge – From Geiger MTB Challenge

Şi, start! Tura scurtă şi cea lungă, peste 200 de oameni. Începem fireşte cu urcare. Selectivă. La prima coborâre mai serioasă am prins totuşi trafic, nu am fost aşa de harnic pe urcare să scap. Că erai pe MTB sau pe lângă, tot aceeaşi viteză. Suna frâna mea spate de-mi era frică că mă iau la bătaie cei din jur că le stric karma. Aşa că am insistat pe faţă şi cum cu controlul eram mai la început am şi dat o seceră cu biţa prin iarbă ca să nu zbor în cap. Continuarea a fost firească: depăşeam cu MTB-ul în braţe, alergând la vale. M-a şi întrebat cineva unde mă grăbesc, că doar am cale lungă de străbătut. N-am ştiut ce să-i răspund, făceam treaba asta de ani de zile. Probabil că mai demult aveam un motiv, dar acum era ceva reflex: cum mă dau jos de pe MTB, cum fug (dacă pot), indiferent dacă-i la deal sau la vale. Mie mi-ar prinde bine un MTB la pungă, să-l pot duce mai uşor.

Pe traseul comun – încurajări, înghesuială. Abia aşteptam să se bifurce, să apară PA1. Mergeam constant şi chiar sus l-am ajuns pe Marius şi apoi m-am străduit să mă ţin de el la coborâre. Câtva timp am reuşit deşi se interpuneau concurenţi şi mai şi alergam la vale. A venit separarea de trasee. De acum aveam să am linişte, nu mă mai stresam inutil la coborâri. Şi chiar a fost linişte. Şi pustiu. După km30 am fost singur cuc, depăşisem pe cineva şi gata: restul traseului l-am parcurs fără alte întâlniri decât cu oamenii de la PA-uri şi cei veniţi la iarbă verde. Mi-a fost greu pe porţiunea PA2 – PA3, rămăsesem fără apă, deşi fusesem la şedinţa tehnică şi ştiam că pe acel tronson trebuie să am rezerve serioase. Eram cam terminat, mergeam din inerţie. De fapt nu mă aşteptasem să dureze atât tot concursul pentru mine, de acasă pornisem cu gândul la 6 ore, apoi mi-am mai rectificat aşteptările când am aflat că primii la elite e puţin probabil să termine sub 5 ore. Dar să ajung la PA4(coincidea cu PA1) unde era timp eliminator de 6 ore doar cu 15 minute înainte nu mă gândisem! Am mâncat aici toate feliile de grapefruit de pe tavă, mi-era o sete! Şi apoi am luat un pahar de apă în care mi-am turnat o grămadă de alte pahare, ca să nu le întrebuinţez inutil. M-au întrebat câţi mai vin după mine. Le-am spus că mai bine ştiu ei, că ştiu câţi au trecut pe acolo şi eu le pot spune că sunt peste 62 în total. Răspunsul lor m-a cam bulversat – eram undeva pe locul 30 şi eram printre ultimii, că nu toţi au luat startul. Probabil proba de XCO din ziua precedentă a rărit participanţii la tura lungă, aceştia schimbându-şi opţiunea pentru tura scurtă.

PA2 – poze Ana Ciobotaru – multumesc – From Geiger MTB Challenge
PA2 – poze Ana Ciobotaru – luam masa – From Geiger MTB Challenge

Ca să am totuşi un ritm, o motivaţie, am întrebat la punctul de hidratare dinainte de PA4 la ce distanţă e cel din faţa mea – 200m. Apoi la PA4 – 2 min. N-am reuşit să-l ajung şi nici să-l văd, la final tot la aproximativ 2 minute de el am terminat.

pun tot clasamentul la tura lunga, finisheri, ca incape – From Geiger MTB Challenge

timpul înregistrat cred ca e cu tot cu micii şi berea de la sfârşit, uitasem să-l închid – From Geiger MTB Challenge

Greu am ajuns la finiş, după 7h45minute! Penultimul! Locul 27 din 28, doar atâţia am încheiat cursa, scăpând de timpul intermediar. La timp totuşi pentru premiere, unde am avut surpriza să termin pe locul 3 la categorie, după Maus (la peste 1h40minute) şi Sorin Simu (peste 30minute). Iar am avut noroc, ca în 2011. Atunci am terminat pe locul 2 la categorie deşi timpul era peste 9h30min şi toată lumea se pregătea de plecare. 🙂 Acum sper ca viaţa să nu fie chiar ciclică, că atunci următorul pas e să ajung iar să fiu descalificat la punctul intermediar, cum am păţit în 2010. Momentan m-au depăşit tehnic multe coborâri iar pe urcări n-am fost chiar fresh. Numai la Geiger reuşesc să port atâta în braţe bicicleta. Dar a fost fain. 🙂

Felicitări pentru organizare, mulţumesc voluntarilor de pe traseu că am mai avut cu cine schimba o vorbă şi mulţumesc prietenilor!

 

Aug 202013
 


După o mulţime de concursuri la care am participat anul acesta a venit rândul Geiger MTB Challenge, un concurs aşteptat de multă lume pentru că este considerat o referinţă. Şi pentru mine este, în sensul că aici, ca şi la alte concursuri mari, pot să-mi “iau pulsul” şi să mă compar cu performanţele mele anterioare, mai ales că e a patra oară când vin şi tot la tura lungă.

Ca bilanţ pot pune până acum un DNF – depăşire limita de timp (acum nu se mai pune problema) la prima participare, un podium la categorie – loc 2 cu un timp peste 9 ore!!! şi un timp record pentru mine anul trecut de 8h21min (loc 4 la categorie). Acum ştiam că e concurenţă puternică şi judecând corect în mod normal locul meu e cel puţin după Maus, Robike, Vasiliu şi … venind tare din urmă Simu şi Lupşa. Lupta mea va fi în principiu cu Moisa, dar ca speranţe nu pot spune că nu m-am gândit şi la 2-3 din primii cinci pomeniţi, plus o minune la altul :). În orice caz ca să sper la ceva trebuia să-mi depăşesc timpul de anul trecut şi să cobor sub 8 ore. Cu aceste gânduri am plecat la drum cu întreaga familie, copiii urmând să participe la probele lor sâmbătă.

Încep în ordine cronologică cu copiii. Pentru ei a fost o dezamăgire că nu mai puteau participa la proba family la care au fost de două ori la rând (acum doi ani Tudor a avut 5 ani), aşa că le-am promis că dacă mai avem timp sâmbătă dăm o tură împreună. Măcar am scăpat de stresul cu alegerea căruia dintre ei să participe cu soţia, deşi cred că deja trocul era făcut între ei ţinând cont că anul trecut oficial Tudor a participat. În fine, ne-am concentrat atenţia pe cursele lor, aşa cum de altfel am văzut că au făcut şi alţi părinţi.

From Geiger MTB Challenge – probele copii
From Geiger MTB Challenge – probele copii

Alergând pe lângă ei am exersat singura urcare mai abruptă de câte ori a fost necesar pentru a putea urca pe scurtătură, le-am interzis să se depăşească lăsând ambiţiile pentru cursă şi am testat cu cronometru şi posibilitatea ca Tudor să folosească bicicleta Andreei. Din păcate am uitat să-i reglez şaua şi timpul n-a fost relevant, ca urmare am hotărât să nu-l mai obosesc şi să meargă clasic cu bicicleta lui deşi eram convins că-i mai rapid cu cea mai mare. Ultimele indicaţii au fost pentru Andreea, spunându-i să încerce să fie pe podium şi considerând băieţii, neştiind dacă se face clasament separat la fete.

From Geiger MTB Challenge – probele copii

Au fost curse grele pentru amândoi, toţi copiii dorind să fie primii. Am remarcat şi trenuleţul de la cursa Andreei – cinci din copii detaşându-se de restul “plutonului”. Bravo pentru spiritul de competiţie dovedit de toţi copiii şi, evident, sunt mândru de ai mei: locul 2 Tudor şi locul 1 Andreea la fete (ea a fost singura fată ce a reuşit să urce pe podiumul “virtual” având în faţă doi băieţi, depăşindu-l pe cel de pe locul 4 abia la finalul ultimei ture).

From Geiger MTB Challenge – probele copii
From Geiger MTB Challenge – probele copii

N-a mai putut fi vorba de nici o excursie pe traseul de începători (fostul traseu family) şi am pornit cu toţii spre Răşinari să ne cazăm.

From Geiger MTB Challenge – probele copii

Duminică a început cursa mea. Eram motivat, mi-am scris şi timpii mei intermediari cei mai buni, de anul trecut, pe harta cu profilul.

From Geiger MTB Challenge 2013
la start alături de Sorin, mulţumesc pentru poză – From Geiger MTB Challenge 2013

Am fost abia spre mijlocul plutonului la start dar trena mai lentă a maşinii de poliţie mi-a permis să ajung destul de bine la intrarea de pe asfalt pe off-road. Aşa cum au remarcat mulţi concurenţi, la Geiger de data aceasta n-au venit oameni fără experienţă şi ca urmare n-am avut ambuteiaje la prima urcare, iar la final după ce am studiat timpii mai cu atenţie am văzut că am fost mai rapid ca anul trecut până şi la primii 9km de asfalt.

Nu pot spune însă că pe prima coborâre n-am avut probleme. Nu ştiu din ce cauză s-a pus o frână bruscă şi pur şi simplu ca să evit doborârea a mai multor “popice” am luat-o pe arătură, pomenindu-mă în faţă cu o tufă uriaşă de spini. Am trecut în viteză drept prin ea şi cred că n-am vorbit prea ortodox gândindu-mă că e greu de crezut să scap fără pană. Următorii kilometri la fiecare tendinţă de alunecare studiam roţile şi-n orice caz am mers mai prudent, pândind unde pot depăşi în siguranţă pe cei din faţă.

mulţumesc pentru poză – From Geiger MTB Challenge 2013

La despărţirea de trasee scurt-lung eram cu peste 15min mai rapid ca anul trecut (pe strava am văzut că de fapt pe urcarea de Măgura am fost mai bun doar cu 3min) şi până atunci nu mi-a fost ruşine cu concurenţii din jurul meu. A urmat o cursă care a început solitar şi la care m-am gândit că n-ar fi rău să mă ajungă cineva ca să încerc să am un ritm. Dorinţa mi-a fost îndeplinită cu vârf şi îndesat, am fost ajuns, problema însă era că s-au şi dus :). Al dracului peştişor de aur, veşnic mă păcăleşte cu ceva amănunte. Totuşi, fiind şi urcări, am reuşit să mă ţin de “grupul Horaţiu” şi chiar să trec în faţă. Ştiind că anul trecut Horaţiu a terminat cam cu o oră înaintea mea, m-am gândit că nu stau rău. A fost foarte bună noua variantă spre Râu Sadului, perfect ciclabilă şi cu peisaje frumoase. E unul din motivele pentru care şi la al doilea reper de timp al meu – PA3, am ajuns cu 30min mai repede.

harta oficiala Geiger tura lunga – From Geiger MTB Challenge 2013
From Geiger MTB Challenge 2013

Până la PA3 – intersecţia de trasee (bucla de Paltiniş, întoarcere), am rămas în urma grupului Horaţiu, ajungându-mă Alex Hoinarul care pierduse timp cu repararea unei pene la Elena. Partea bună a fost că vedeam pe unul din concurenţi, dar nu am reuşit să-l ajung decât la push-bike-ul pe bolovăniş. Era de la HPM, deci cred că era Moisa (scuze că nu ne ştim încă 🙂 ). Am reuşit să mă urc pe bike înaintea lui şi m-am depărtat de concurenţa directă. La PA3 Florian mi-a spus că-s pe locul 4 la categorie şi m-a întrebat de Lupşa. Iniţial am rămas cu gura căscată când am auzit poziţia, dar n-am întrebat mai multe. Mi-am făcut calcule, ştiam că podiumul e pierdut, dar … ştiam şi ceva în plus de la start, ştiam că Lupşa trebuia să fie cu Sorin dar ceva s-a întâmplat. În fine, mă ajungea Moisa şi am plecat.

Urcarea spre Păltiniş a fost cam interminabilă, mă aşteptam să fie mai scurtă. Am strigat la o domnişoară venită cu familia care tocmai desfăcea tacticos o bandă de marcaj (iniţial crezusem că e de la organizatori). Sus deja ştiam traseul de coborâre, doar fusesem la XCP-ul de Păltiniş. Pe când coboram am auzit câinele de la releu hămaind, semn că urmăritorul era la doar câteva minute de mine. N-am coborât prea bine, fiind probabil şi stresat. Jos iar la PA, stau la o cola. Aveam doar 5h33min faţă de 6h09 de anul trecut, deci eram mulţumit. Până aici n-am avut nici o problemă deosebită, marcajul a fost impecabil, oamenii amabili, săritori, gps-ul nu l-am folosit decât să văd timpii si distanţa, lăsându-l în modul trip.

locul ratacirii traseului lung – PC5 (Up1Paltinis)- cu magenta traseul parcurs de mine,
cu negru pe unde trebuia sa merg – From Geiger MTB Challenge 2013
From Geiger MTB Challenge 2013

A urmat rătăcirea. Mai întâi am fost bulversat să văd că urcă concurenţi pe unde cobor eu. Ştiam că sunt pe porţiunea comună de câteva sute de metri, dar nu eram obişnuit să văd întârziaţi. Ne-am înţeles cumva să trecem unii pe lângă alţii, dar eram panicat să nu cumva s-o iau pe drumul înapoi. A apărut însă omul de la PC5, care mi-a spus s-o iau în stânga. Am răsuflat uşurat şi am pornit pe o vale abruptă. Nici nu mi-a trecut prin cap că am luat-o greşit şi acum mă tot gândesc cum de s-a întâmplat! Am coborât, urme de bicicletă erau şi de marcaj nu m-am îngrijorat pentru că nu erau alternative. Derapând, concentrat la coborâre, abia după câţiva km am început să înjur în gând că nu e marcaj. M-am oprit, am văzut că o luasem aiurea şi ştiam că lupta mea e pierdută. Măcar porţiunea grea o parcursesem, eram mulţumit de mine. Ştiam că ar fi urmat bucata de push-bike “când nu te aştepţi” unde mă puteam remarca :), dar pentru ea nu se merita să fac alţi câţiva km de push-bike înapoi la PC5. Măcar să fie fun şi să ajung la premiere la timp, nu după ce se strânge totul. Zis şi făcut, cu supărarea pe care încercam s-o depăşesc am pornit-o în continuare la vale, de astă dată pe modul hartă la gps. Am dat bineţe la un cioban cu o colecţie de zeci de câini pe lângă el şi am întâlnit pe un băiat simpatic care cobora şi el cu bicicleta.

La Răşinari, după un popas la băieţii de pe traseu, am luat-o pe traseul normal şi am încheiat cursa fără să trec linia de sosire ca să nu creez probleme. Ce am avut de demonstrat mi-am demonstrat, în rest va fi învăţătură de minte: niciodată n-am mai păţit aşa ceva şi de doi ani nu m-am mai rătăcit.

Am terminat ” Mein Geiger” cu un timp de 6h45min după 93km parcurşi, ajungând înaintea lui Sorin la finish. M-am amuzat împreună cu Lupşa, care a avut abandon tehnic, când am văzut faţa lui Sorin la vederea noastră :), mă bucur că mă consideră încă cât de cât bun. Pentru el a urmat încă un şoc, aşteptându-se să termine pe locul 2 la categorie şi terminând pe 3. Ce bine că s-a luptat până la capăt cu Vasiliu că altfel cred că avea nevoie de pastile :)!

Bravo la toţi concurenţii! E un concurs greu, dar frumos! Anii următori dacă mă simt bine vin tot la tura lungă, până rezultatele mele intră pe o pantă descrescătoare şi ajung în zona roşie a depăşirii limitei de timp intermediare, de unde am şi pornit de fapt.

gustul victoriei, cei tineri au şanse să ajungă acolo – poze de la premiere –  From Geiger MTB Challenge 2013

Felicitări organizatorilor, a fost mai bine ca anii trecuţi când am fost şi atunci mulţumit, singura observaţie e legată de acel punct de intersecţie unde am luat-o greşit deşi mergeam încet. Alegerea curselor de copii în ziua precedentă e bună, dar copiii tot regretă că n-au fost pe traseul de începători :). Până anul viitor am vreme să mă gândesc cum să le împac pe toate, poate găsesc … un pic de timp liber.

Linkurile la pozele făcute de mine (se poate ajunge la ele şi de pe pozele de pe blog:
probele copii
premiere adulţi

Aug 222012
 
A treia oară pentru mine, anul 3 pentru familie la număr de participări, un concurs mare la care n-am vrut sa lipsesc.

Multumesc pentru poze!
mai multe poze, unele făcute cu aparatul meu pe picasa

Deja tin minte amănunte despre cazari, traseu. Cum anii trecuţi am participat la tura lungă, acum iar mi-am dat de lucru. Aveam şi o poziţie pe podium de apărat – anul trecut am terminat cu mare noroc pe locul 2 la +40 de ani cu un timp … muncit de 9h32min.

E glumă, doar nu mă puteam aştepta anul acesta să repet rezultatul, având în vedere amploarea evenimentului. Am şi spus de anul trecut că e ultimul an în care mai pot avea şanse reale la podium, că apoi încep să vină greii: mai un Maus, mai un Vasiliu, mai un Sarosi, bine ca a fost ziua lui Robike si a ales traseul mediu ca sa fie mai odihnit la sărbătorire. Distractia adevarata va veni în viitor daca apar si strainii, asa ca de pe acum mi-am facut categoria mea si ca sa fiu sigur de castig m-am inclus doar pe mine. Ce câstig? Ce-mi dă sponsorul: sănătate, puterea şi răbdarea de a ajuta copiii, în fine – multe.

la start
maratonistii din frunte

Mare surpriză pentru mine că a venit Blazso Marton şi că am avut onoarea să fiu pe aceeaşi pagină cu el în clasament. Asta pentru că am încăput toţi concurenţii de la tura lungă pe o pagină :)! Ne cunoastem mai bine de la Doda Pilii, că la maratoane si XCO daca-l vad la start si la finish. Aud ca va veni si la Maros Maraton de la Cluj – nu-i de mirare.
Ca sa închei cu povestile – anul acesta am fost mai bun, am avut si alta bicicleta si cred ca si stiu sa cobor mai bine: 8h21min timpul meu, cu o ora si aproape un sfert mai rapid ca anul trecut, locul 28 din 39 finisheri si locul 4 la categorie, dar la aproape o ora de locul 3 Dan Lupsa.

podiumul la family sub 7 ani
ajung şi eu la finish pe când se montează podiumul
gata cu munca pe ziua de astăzi

Bucuria cea mai mare am avut-o cănd am aflat că au încheiat pe locul întâi Diana cu Tudor la family sub 7 ani. Andreea a parcurs si ea traseul, mergand in ritmul ei, lipindu-se de cate o familie şi încheind înaintea celui mic. Păcat că n-a putut şi ea să concureze oficial, rămâne pe anul viitor. În fond, anul trecut ea a fost baza, iar anul acesta a predat ştafeta la Tudor. Şi ca bucuria să fie deplină, am ajuns la timp de data aceasta să prind premierea. Anul trecut am ajuns la timp să nu ma prindă noaptea, ce să mai spun de premiere şi podium. Numai organizatorii şi familia mai erau pe acolo!

clasament partial family

Şi acum câteva impresii şi experienţe trăite.
În primul rând n-am mai repetat greşeala de anul trecut cu cazarea la camping la Ocna Sibiului. Era cam scump la Cisnadioara, asa ca – meritul prietenului Ovidiu Ciobanu – am ales o pensiune în Şelimbăr. Am avut cu el interminabile discutii pe tema ce inseamna o proba family, fiecare a avut opinia lui. In orice caz concluzia mea a fost ca oricum organizatorul hotaraste. Am avut strategie pentru toate cazurile. Sambata am fost pe traseul de family si cu Andy si Ovidiu si cred ca a prins bine la toti recunoasterea. Asa cum ma asteptam podul si urcarea la biserica erau deja asfaltate si deci mai accesibile. Toate intortochelile de prin padurea Dumbrava aveau si ele farmecul lor, plus ca ne-am data seama că sunt şi porţiuni mai tehnice. Am şi văzut în poze că s-a căzut neaşteptat de des pe acolo. În orice caz şi mie mi-a prins bine, iar în lupta mea cu locul 27 am avut şansa să-l depăşesc dar … era sa-i iau in balon pe câţiva spectatori care nu m-au văzut şi mi-au barat drumul.
Ziua concursului: oricat te pregatesti tot mai apare ceva, de data aceasta o pană la bicicleta lui Tudor. Mi-a luat suficient timp ca sa ajung doar cu 6 minute inainte de start si evident sa ma pozitionez in coada plutonului.  Am stat peste un minut de la startul oficial până am făcut primul pas. La cati eram – peste 500, ne-am miscat repede.
La intrarea in padure era lume, dar cu bunavointa din partea celor din jur am reusit sa urc pe bicicleta. Sper la randul meu ca n-am incomodat prea mult pe altii in continuare. Nu ma grabeam in mod deosebit, fiind la tura lunga, dar tot am scos un timp bun pentru mine, cel care ma luptam cu timpii limita până acum: 2h15min până la separarea de traseu mediu-lung. Am şi coborât mai bine, fără probleme majore.
A urmat un traseu frumos, inclusiv cu poteci pe câmp, urmat  de coborarea la Valea Sadului. Alta, nu ca anul trecut. Dacă mai pui şi alte diferente, nu poti compara asa simplu timpul scos cu cel de anul trecut. A fost mai bine – tot în braţe cu bicicleta, dar mai puţin stresant ca pe bolovani.

– traseul parcurs de mine, de la km 85 am completat cu traseul oficial –

Şi am ajuns la km 46, la baza urcarii de Paltinis. Stiam ca acum urmează să mai ajung pe câte cineva, din cei mai puţin obişnuiţi cu turele lungi: în mod normal cam trebuie să fie la capătul puterilor şi le trebuie timp să-şi revină. Aşa a şi fost, am depăşit doar la început pe câţiva şi apoi singur frate până la push-bike. Normal că m-am gândit şi eu că ce … caut. Dar tura lunga are un farmec deosebit. Am tot avut prilejul să explic de ce-mi place mie la concursuri, de ce nu ma multumesc cu cicloturismul. Sunt multe motive, le-am mai spus, iar cu ocazia Geiger-ului mi-a apărut revelaţia că de fapt eu, când particip la turele lungi, fac de fapt cicloturim, dar in cadru organizat. Ore intregi poti fi singur, mergi totusi fără să faci pauze de orientare, traseul e sigur, in mod normal nu-ti apare pe o coborare o prapastie nesemnalizată şi sa cazi ca berbecul, deci scapi de niste stresuri. Mai nimeresti si oameni amabili pe parcurs care iti dau sa mananci si sa bei, te mai intreaba de sanatate, ai timp si sa le raspunzi… Cine vrea şi puţină linişte şi timp de meditaţie să evite turele mai scurte unde vesnic ai pe cineva in coaste, mereu ai o tinta in faţă, nu-ţi pică bine nici PA-urile că tot îţi reproşezi că stai prea mult. Dacă mai şi închei anonim cursa şi culmea aproape odihnit, apoi chiar te enervezi şi ziua următoare la lucru nu-ţi pică prea bine.
Dar să continui… Pe urcare mi-am dat seama că mi-e ghidonul puţin strâmb. Am urcat aşa, aşteptam pauza de la pârâu, să mă şi răcoresc. De data aceasta m-am oprit la baza push-bike-ului. Am vazut eu ca era cam galbenă apa, m-am cam mirat. Bine că m-am abţinut şi n-am băut. Sus mă aştepta numai o turmă de oi care-mi închipui că nu numai au băut apă. Stimulat şi de vederea câinilor, am scos un 6 la oră pe lângă bicicletă, dar nu pentru mult timp.
Mă distrez şi acum de ce a spus Maus, că n-a stat prea mult la PA-ul de la bucla mică sa nu-l vada Blazso pe cand se intoarce!  Ce sa mai spun de mine, ca pe cand eram pe acolo probabil Blazso mai avea putin si termina! In sfarsit, până la Păltiniş am reuşit să ajung doi viitori parteneri de drum. Pe prima coborâre m-au depăşit iar şi ne pomenim toti trei la acelasi PA. Aveam deja cam 5 ore şi un sfert de cursă şi mă gândeam că aş fi fericit să închei sub 8 ore. De aici incolo ne-am despărţit. Inainte de satul cu multi copii m-am intalnit si cu Sorin Simu, dar si el era mai proaspat ca mine. Mă şi mir că l-am ajuns. E drept că m-am străduit să cobor pe bicicletă şi doar unde am considerat că-mi folosesc prea mult frânele sau că e prea mare riscul din cauza pietrelor ascuţite am alergat. A şi terminat in faţa mea, deşi avea o pană “netratată”. Frustrante penele, nu prea-ţi vine să opreşti şi să schimbi camera. La o tură mai scurtă hai să zicem că poate faci economie de timp, dar părerea mea e că la o tură lungă mai bine te opreşti şi rezolvi problema.
M-am jucat un pic de-a mâţa şi şoarecele pe final cu number 14, simpatic traseul – e un fel de XC mai ales pentru cei mici.
La finish – toti ai mei fericiti, bucurosi sa ma vadă şi să se laude. Bravo lor! Şi Diana a avut pană la sfârşit, dar tot au terminat primii la categorie. Mare succes a avut proba family! Au fost trei categorii, iar părerea mea e că s-a bătut recordul naţional la număr de familii: 40 doar pe lista parţială de finisheri. Dacă se permiteau şi perechi adult (nu doar părinte) + copil mai erau doritori.

la distractie in parc

tortul oficial

M-am intalnit la finish si cu Loti din Ineu – partenerul meu de anul trecut de la Ironbike – echipa “Trussst in me”. Îi mulţumesc pentru pozele făcute şi, cine ştie, poate anul viitor refacem echipa.
Să ne vedem cu bine anul viitor, să fie concurenţă şi mai mare la proba lungă, aşa cum doreşte şi Blazso :). Puţine concursuri de MTB din România depăşesc 500 concurenţi şi asta spune multe despre Geiger!

Aug 232011
 
A fost a doua participare a mea, tot la cursa lunga. Anul trecut am depasit limita de timp intermediara si a trebuit sa ma retrag pe sosea, anul acesta m-am incadrat, desi traseul a fost mai greu. Nu trebuie sa zambesc prea tare – acum au fost limitele de timp mult mai accesibile si a fost vreme frumoasa.
Din parametrii cursei lungi: 100km (100,63 pe ciclocomputer), 3500m diferenta de nivel (GPS-ul m-a lasat de cateva ori si din cauza socurilor, si din cauza acumulatorilor si iau de buna diferenta oficiala), 9h de mers efectiv cu 11,18km/h, timpul final 9h32min – locul 2 la categoria +40 de ani, 39 din 51 finisheri. Un loc pe podium la un astfel de concurs inseamna mult pentru mine, am si primit un premiu frumos si o sa ma tin de vorba fetitei mele: “Tati, sa nu fii rau cu tine asa cum esti cu toti ceilalti, sa-ti iei de banii aia ceva numai pentru tine!”. Bine draga, mi-am luat deja papuci de bici si nu i-am platit inca. Prima data cand iau si bani la un concurs si pomenesc asta pentru ca e putin probabil sa mai am ocazia.

urcare pe Magura, la inceput
pe Magura – primul varf mare
multumesc pentru poze

Cursa family: 22km, incluzand cam 6km de sosea, o urcare la o manastire si apoi spre stalp de antene gsm, urmata de o coborare lunga si frumoasa prin padure, de care au ramas incantati copiii, fiind si pe la umbra. Familia a terminat inainte de ora 13 (sub3h30min), locul 22 din 34 (din cate tin minte), onorabil. Cel mai mult a contat insa impresia lor (“ce frumos miroase pe aici”), bucuria ca au primit medaliile de finisheri si faptul ca nu au terminat sfarsiti, avand rezerve sa se joace si sa se plimbe pe biciclete pana am sosit si eu.

startul echipei “mele”
la sfarsitul urcarii, urmeaza padurea

Pregatirea: Sosirea a fost vineri, cazare la cort in Ocna Sibiului. N-am mai fost niciodata, distanta fatza de start nu a fost mare – cam 20km, din care mult pe centura ocolitoare si alte drumuri mai putin circulate. Mare lucru o sosea de centura, sper sa apuc sa o vad gata si-n jurul Clujului. Campingul de langa Ocnita (asa-i spun localnicii la lacul salin cel mai mare de acolo) a fost mediocru, dar ieftin. Nu-l recomand pentru ca e mare zgomot (nici curatenia nu-i un atu), oamenii nu respecta linistea celorlalti, se comporta ca-n padure cand sunt singuri (desi nu cred ca m-as comporta asa nici in atare conditii). De dormit poti dormi insa, daca esti rupt de oboseala, asa ca macar copiii au dus-o bine. Am facut baie in lac, impreuna cu copiii, deci sunt linistit ca n-am mers degeaba pe acolo.
Sambata am fost sa ne confirmam inscrierea si, pana atunci am facut o recunoastere traseu la family. N-am vrut sa parcurgem tot traseul, dar n-am avut incotro – n-am vrut sa ne intoarcem tot pe unde am venit. Am urmarit traseul incarcat pe gps, unde varianta family era pe piste de biciclete, poteca prin padure, urmand ca portiunea de sosea sa fie destul de scurta. Ne-am blocat la un sant si am considerat ca n-are rost sa trec cu ei pe acolo, mai bine ocolim pe sosea. Ne-au ajutat si organizatorii, care deja studiau problema, si ne-au indrumat si ei sa urmam soseaua. S-a decis pentru concurs ca si familiile sa mearga pe sosea, sa nu se blocheze prea mult timp soseaua de Rasinari si Paltinis.
Cel mai greu pentru copii a fost la sosea, pentru ca nu prea doreau sa se opreasca, desi aveau nevoie de apa. Urcarea pe drum de tara, expusa la soare, ne-a stabilit clar strategia: opriri ori de cate ori e nevoie, numai la umbra si ajutat copiii la urcari, sa nu se oboseasca, fiind si mici. Cand am ajuns la padure – alta viata: umbra, racoare, poteca la vale fara dificultati tehnice – puteai merge si-n paralel. Nu inteleg cum se pot plange oamenii de poteca aceea si de noroi, poate ar trebui sa se gandeasca ca la un copil de 5 ani i-a placut si nu l-am dus in brate. Stiam deja ce va urma ziua urmatoare: cel mai greu va fi pentru sotie, sa care bicicletele pe rand la deal, in timp ce copiii se odihnesc.
Foarte mult m-au impresionat potecile prin padurea Dumbrava si pistele de biciclete. Asa ceva n-am vazut in .ro si Clujul se poate ascunde in privinta asta, desi s-au facut progrese mari si la noi.


Bike route 1160551 – powered by Bikemap 

Startul: Am plecat printre ultimii, nehotarat daca sa-i ajut pe copii la inceput sau nu. Pana la urma, febra concursului a invins. Eu aveam drum lung in fatza si nu eram sigur ca-mi pot permite sa pierd de exemplu 15min ca sa-i ajut. Pentru mine coborarile tehnice, mai ales daca nu le cunosc dinainte, le pot ponta la urcari pe langa, dar mai rapide. Asa ca am inceput o cursa de recuperare timp, cat se mai poate, si am intrat in padure cam la 3min de primii (daca filmarea e continua).
Derularea cursei: Pana sus pe Magura n-am avut probleme, anul trecut mi-a fost mai greu, acum n-am luat-o prea mult in seama. N-am urcat prea repede, doar cat am putut fara sa-mi iasa inima din piept. M-am intalnit cu Simona, cu George, am mers cam in ritmul lor. Felicitari pentru ei, la 50km au avut o concurenta serioasa, au fost foarte multe fete si baieti. Simona a terminat pe locul 4 la fete, extraordinar, iar George a terminat in fatza ei. Daca s-ar face si la ele un podium pe varste… mai ales ca acum au fost peste 30.
A urmat o coborare din ce in ce mai abrupta, iar ultima parte, de la tufe prin padure, fara sa reusesc s-o descifrez. Am luat bicicleta partial in brate, nu inainte de a trage o rostogolire prin aer spre vale, pe niste tufe cu cioate in care am avut noroc ca nu m-am infipt. Cred ca am dat cu pedala de o piatra pe care n-am vazut-o de vegetatie, bine ca n-aveam viteza. Am tras o injuratura din cauza sperieturii, m-am felicitat ca am sarit cat de sus am putut si am apucat sa vad unde aterizez si … m-a depasit Elena. Tot pe langa si ea, dar nu stiu cum face de-si duce MTB mai repede ca mine la vale.
Cred ca inainte de coborarea abrupta am gasit un ciclocomputer, nu prea mi-a venit sa ma opresc. L-am bagat in buzunar, cat am putut de adanc si m-am stresat la gandul ca-l pierd: nu-i primul lucru care se scutura din buzunarele de bici. Nu mult mai sus un baiat cu privire disperata cauta ceva pe jos, venind spre vale. No, asta-i scaparea, am strigat numai “sigma” (sper ca tin bine minte si “plasamentul” si denumirea, eu cand sunt obosit uit multe) si gata, l-am plasat. Chiar, cum reusesc unii dupa cursa sa retina atatea amanunte, eu sunt in general mai epuizat mental decat fizic si abia mai stiu pe unde am umblat?! Un exemplu in acest sens: postarea 249 de pe ciclism.ro Eu tot ce tin minte sunt evenimentele, nu si locurile “in spatiu”.
A urmat izbavirea, drum bun pana la PA2 (unde am alimentat si baut din plin, mai ales ca la PA1 nu oprisem) si apoi iar drum si urcare nesfarsita spre Paltinis. Alex m-a ajuns la PA2, a avut pana. Extraordinara urcarea, n-a fost expusa mult la soare. Am baut totusi la lichide, peste norma mea uzuala. Am avut si bidonul Geiger primit la inscriere, putin mai mare ca de obicei. Inainte de a parasi valea paraului, care a culminat cu push-bike, n-am mai rezistat tentatiei: m-am oprit pentru baie si apa. Super, m-am simtit ca nou. Bine si pentru talpi, care ma cam dor si pentru posterior. M-am gandit cat am suferit de sete la un triatlon si ce rau imi pare si acum ca nu m-am aruncat atunci in apa. Si gandul ca atunci lumea de la chioscuri bea numai bere si nu vedeam pe nimeni de la care sa cer un suc sau apa!
Iar urcare, imi place, nu-i usor, stiu ca timpul intermediar eliminatoriu nu-i o provocare. Trec pe la PC pe unde mai urmeaza sa trec o data, la intoarcere (o mica bucla ce include Paltinisul). Le spun la revedere si ei imi raspund ca ne vedem peste o ora. Cred ca am depasit ora, pentru ca acea coborare a fost prea puternica pentru combinatia muschii mei, v-brake-uri si mila de bicicleta. Cred ca la ora 16 am fost sus la PA3 (la 6h30min de la start), limita de timp fiind 8h. Am stiut atunci ca n-am sansa sa ajung la finish pana la premiere, prea lent cobor.
Trec iar pe la bucla cu baietii, le spun ca la a treia intalnire le dau o bere, ei imi spun ceva de genul sa nu cobesc, sa ma duc linistit la vale, ca mai am mult de mers. Asa a si fost, au urmat coborari unde GPS-ul s-a tot oprit de la socuri. O sa-i fac o revizie la compartimentul baterii. Ajung pe coborarea spre Rasinari, inainte de urcarea de Prislop. Cativa metri de sosea si niste copii insistenti ce ma indruma in directia buna, pe un traseu care lor li se parea optim. Nu au de unde sa stie ca un om obosit dupa atatia km nu mai are chef de trasee optime (am tot vazut trase optime si tot alunecam de pe ele, la talentul meu) si vreau musai sa simta asfalt, deci drept la vale. Si copilul rastignit fix in fatza mea, sa nu ma lase sa trec. Ai de mine, i-am strigat un fugi de aici de o sa ma tina minte toata viata.
Ca urmare, pe cand urcam mai vartos cu bici in spate spre PA4, aud pe baietel ca-l incurajeaza pe un “urmaritor” spunandu-i ca nu-s mult in fatza si ca ma ajunge. Imi zic: vezi daca ma pun cu copiii! Stiu ce inseamna asta pentru un concurent: oxigen in plamani. Stiu si ce va urma: de mine nu va trece. Pana acum am tot suportat sa fiu depasit, asta e, sunt mai buni. Dar pe ultimii 15km? Si n-am simtit ca merg la limita. Nu eram epuizat ca dupa maratonul de la Garana, desi acum a fost evident mai greu (si asta pentru ca atunci ramasesem fara lichid pe ultimii 10km si la sfarsit abia puteam inghiti gulasul, eram terminat cum n-am fost in viata mea). Ajung la PA4, nici nu pot vorbi ca lumea cu baietii, amabili si acestia. Ma intreaba de unde-s, ei sunt din Sibiu, le spun ca nu pot vorbi acum. Asa si era, nu puteam sta mult (in total am facut pauza 30min, cu toate opririle voite sau nu), nu doream sa ma vada cel din spate. De data aceasta n-am mai tinut cont de bicicleta, si traseul mi-a permis. Am coborat la rupere (pentru standardele mele). La urcarea spre releu am depasit concurenti cu probleme si o pereche de la family care cred se ratacise sau a facut o pauza de plaja sau mici pe undeva. Speram ca acesti “intrusi” sa-i adoarma vointa celui din spate, sa-l bage in deruta.
In sfarsit padurea, stiu traseul din ziua precedenta: fara probleme. Nu-s multumit de viteza, pedalez in draci. Abia am reusit sa ma opresc la virajul cu catei (sunt vreo 6 pui aciuati in padure in acea zona). Ajung la finish, putin derutat de sensul pe unde trebuie sa trec linia. Bicicleta nu m-a lasat nici de data aceasta, dar imi tacane butucul fatza. O s-o duc la doctor.
Finish-ul: clasare nesperata pe locul 2 la +40 de ani, 39 la general. Urmatorul concurent a terminat la putin peste 6min de mine. Aud pe organizatori ca-mi striga numele. La ce timp am avut, nu-i de mirare ca lumea era pe plecate. Singura insatisfactie e ca n-am terminat macar cu 30min inainte, sa am sansa sa ma afisez pe podium cu copiii si sotia. Dar … primirea familiei a compensat. Si felicitarile organizatorilor, si premiul, si … Tudy. Uneori oamenii mari sunt ca si copiii. Eu nu fac exceptie.
Bravo pentru marcaje, am folosit GPS-ul doar pentru memorarea traseului. Data viitoare vin fara el, sa nu-l stric. De treaba toti oamenii de pe traseu, au facut tot ce au putut pentru mine, se miscau in viteza. Au stiut si distante, n-au fost habarnisti. Am fost multumit de toate si cel mai multumit am fost cand am vazut bucuria celor mici, energia lor. Daca mi-ar fi spus cineva inainte ca un copil “pe roti mici” poate parcurge atatia km, as fi zis ca nu-i bine sa-l epuizezi. Dar, depinde cum merge. Acum sunt convins ca intr-o zi un copil care se joaca depune asa efort ca echivalarea cu 20km pe bicicleta nu-i suficient.

Aug 302010
 
Iar la un concurs de MTB, de data aceasta la Sibiu si la tura lunga (prima data), de 92 km, diferenta de nivel cam 3200m. Dar n-am fost singur: fetita mea (7 ani jumatate) a participat la tura family -14 km (primul ei concurs), impreuna cu sotia. Spre deosebire de mine, ele au terminat cu succes cursa, foarte bucuroase.

 

 

 

 

Si acum, cateva ceva din desfasurarea maratonului.

Cazare: Am stat la cort si masina. In prima noapte la campingul Cisnadioara – cam la 7 km de iesirea din Dumbrava Sibiului. Foarte bune conditiile, inclusiv dusuri cu apa calda de la panourile solare, multi straini, au si casute (de fapt ditamai cabanele), un loc de tinut minte. A doua noapte, inainte de concurs, ne-am mutat langa start. Cred ca intre timp organizatorii au facut curatenie, locul de campare a fost ok. Era de asteptat sa fie galagie, fiind ceva nunti la motelurile din apropiere, dar ceea ce a fost mai deranjant a fost ploaia si gandul ca a doua zi n-o sa fie prea vesela.

Organizare: Toata stima pentru organizatori, au tinut cu dintii ca totul sa decurga in grafic, chiar daca a plouat. Am un tricou de care-s mandru, pe care-l adaug la cel primit la Garana si care se potriveste cu buff-ul de la Medias. Multumesc baiatului de la punctul de alimentare dinainte de urcarea la Paltinis, mi-a spalat bidoanele (pana atunci tot suc cu noroi am baut) si chiar mi-a mai eliberat schimbatoarele de iarba si noroi. Fetita mea cred ca in urmatorii ani va fabula pe seama eroismului de care a dat dovada pe traseu. Am dus-o la tara si parca vad ca la aceasta ora isi arata medalia si restul trofeelor la fratele ei.

Rezultate si desfasurare: De fete am spus, de mine mai putin. Am participat la tura lunga, n-am reusit s-o termin pentru ca nu m-am incadrat in timp la Paltinis. Am parcurs deci cam 54 km din traseu, apoi pe sosea la vale inca 26km. Timpul meu pe contor a fost cam de 6h10min la sosea, 8,8km/h media, iar in realitate am ajuns la ora 16 si 12 min, nu la ora 15 cat era limita de timp (5h15min limita de timp). Aici am avut singura obiectie, pe care mi-o mentin: timpii intermediari au fost prea stricti (stresanti, mi-au dat peste cap pana si alimentarea), chiar si timpul de sfarsit de 8h a fost prea putin, mai ales tinand cont de conditiile meteo. Urcarea pe Magura am facut-o pe bicicleta, cu mici exceptii, dar urcarea spre Paltinis in cea mai mare parte pe langa. Nu stiu cati si in ce proportie au reusit sa faca pe bicicleta aceasta urcare, cu o viteza semnificativ mai mare decat 4km/h cat e viteza de impins. Parerea mea e ca cine a reusit sa faca timp foarte bun pe Magura a reusit sa compenseze pierderea de timp in continuare. Oricum, nestiind traseul, am sperat ca sa se intruneasca mai multe conditii:

– sa ma simt in forma – neindeplinita -(am fost cel putin la inceput ca si taurul Ferdinand din desene, fara vlaga si mirosind florile la umbra unui copac, poate victima a Fagarasilor cu o saptamana inainte)

– sa merg la inceput suficient de repede ca sa am de unde pierde timp in continuare – neindeplinita – deja cand am vazut ca merg doar cu 17km/h mi-am dat seama ca sunt mici sanse sa ma incadrez

– conditii meteo favorabile – neindeplinita – am si cazut de doua ori, o data stil feies peste bici, de m-a intrebat Elena (am aflat cine-i Elena) daca-s ok – am punctat spre fericirea mea doar la impresia artistica (pe iarba) si o data pe coborarea de pe Magura, la derapajele controlate, cand am lasat bicicleta sa se descurce singura si am fugit la vale vreo 5 metri; nu pun la socoteala alte nenumarate dezechilibrari

– urcarea de Paltinis auzisem ca-i cu pietre, dar destul de lata si am sperat ca-i ca un drum de tara si ca pot reface timp – neindeplinita (mai degraba semana cu o vale de torent) – din cauza asta n-o sa am sanse decat mici sa ma incadrez in cele 5h15min data urmatoare

– am sperat ca sa se modifice timpii limita, din pacate s-au modificat doar in timpul concursului, cand s-a vazut ca doar 15 persoane s-au incadrat, cu rezerva ca si din acestia o parte erau la limita si la punctul de control Calugarul nu se incadrau; ca urmare am aflat ca s-a marit limita cu 30 min, mai lasand sa treaca vreo 15 concurenti, pentru mine insuficient insa. Totusi nu s-au premiat nici cei peste 40 de ani, nici fetele, dovada cat de greu a fost traseul. A fost o singura fata in fatza mea, dar cred ca la mica distanta, a fost si ea descalificata  si ea chiar urca pe bici bine (fata de mine).

– sa nu ma ratacesc – in sfarsit pot spune ok – cu precizarea ca datorita ceturilor am reusit totusi sa o dau in bara o data, urcand aiurea vreo 30 de metri pe o urma ce cred ca era de moto; m-am oprit si am strigat sa ma auda cineva; noroc cu baiatul ce o insotea pe Elena, care a facut putina prospectie si am luat-o la vale. Foarte de treaba baiatul, cred ca daca mergea singur se incadra in timp, in schimb a fost de ajutor cel putin cu incurajarile, pot spune ca mintea frumos cu privire la timpi si urcusuri care … imediat se termina.

Cu atatea puncte negre nu-i de mirare ca mi-a fost luat cipul ca recompensa pentru efortul meu. Data urmatoare, in urma deliberarilor logice si la rece (am avut tot timpul din lume la concurs), voi alege varianta totul sau nimic, adica tot 92 km. La urma urmei, face Maus 40 de ani peste un an – doi si scad sansele mele la … podium. Asta e de fapt unul dintre secretele care m-au impins la crazy choise.

Concluzie: Un concurs frumos, dar greu. N-am putut sa vad mare lucru (nu ca as fi avut mult timp), dar ceata si ploaia au fost mari inamici si cu atata gri in jur Bacovia era un mic copil fata de ce gandeam eu. Daca mi se mai da o sansa sa refac concursul, ma duc chiar si saptamana urmatoare (ca tot e vremea RR-urilor).