Sep 062016
 


Concediu, concediu, dar ce fel de concediu? Să n-apuc să dau cu bățul deloc, să scriu nimic? Am fost așa de prins cu relaxarea că efectiv nu făceam mulți pureci pe acasă, fie că “acasă” însemna Crveni Vrh (Monte Rosso) – Croația, Saint Gervais les Bains – Franța sau Babarunca – Brașov.
34194689
Vara aceasta am avut parte de concursuri grele, care fiecare ar fi meritat o atenție specială și o pauză corespunzătoare de la unul la altul. Mă uit în urmă și văd însă grupări de la o săptămână la alta, pauzele fiind mai mici de o săptămână datorită faptului că unele concursuri au fost și pe mai multe zile: Bike 4Mountains – 17-20 iunie și X-Man Romania – 25 iunie, Marathon 7500 – 15-17 iulie, Geiger tura lungă – 24 iulie, Traversarea Tarniței – 30 iulie și Triatlon Cluj – 31 iulie, iar acum UTMB – chiar proba regină – Ultra Trail de Mont Blanc 170km cu peste 10.000m diferență de nivel pozitivă, timp limită 46 ore – 26-28 august urmat de Propark Adventure – 01-04 septembrie, timp limită 50 ore și … Walking Month 12 septembrie – 11 octombrie.

1. Croația – Crveni Vrh
2. Ultra Trail de Mont Blanc
3. Propark Adventure
4. Cuvintele scrise de Gyongyi despre Propark Adventure
 1.
În drumul spre UTMB am purces cu familia în Croația, partea nordică, aproape de granița cu Slovenia, în peninsula Istria. Am stat în Crveni Vrh (Monte Rosso în italiană), nu departe de Umag, vizavi de Portoroz și Piran din Slovenia.
Foarte fain a fost acolo, am alergat zilnic și am străbătut zona în zig-zag, ajungând până aproape de graniță. E puțin mai scump ca în alte locuri din Croația, dar a fost un loc nou pentru mine și, foarte important, nu a trebuit să mă abat prea mult de la drumul ideal spre Franța.
Ca și în restul Croației, aici e o combinație de locuri foarte bine amenajate, de lux, întretăiate de porțiuni sălbatice, “la liber”. Ei au campingurile plasate în locuri ideale, nu “remorci” la câte o stațiune “bengoasă”. Chiar dacă nu am stat la camping, am fost la mare cu ei pe acolo, au putut să joace baschet cu alți copii. Eu în alergările mele exploram iar apoi mergeam pe gps fix în locațiile mai potrivite, chiar cu nisip bun de construit și intrare lină la mare. Pun mai jos o alergare în care am urmărit coasta, trecând de la Umag la Crveni Vrh prin Punta, Basanija, Savudrija. Noi am mers la plajă dimineață chiar lângă noi, iar în rest – cu mașina câțive km – la autocamp Veli Joze, la Savudrija, iar în partea opusă la Kanegra, unde este și o plajă FKK.

Ca să atrag și copiii la mișcare în restul timpului am încărcat coordonate și am făcut și geocaching în zonă, ajungând astfel și-n locuri mai ascunse, pitorești, la castele vechi. Ce mai e de spus, e altfel, altă lume… Multe drumuri de țară, poteci, cu indicatoare la intersecții, pentru bicicletă și drumeție. Trece prin zonă și un “drum european” de bicicletă, cred că e marcat cu E1.
Cum e la noi? Știm! 🙂 Avem umor… Un mic episod – cum am intrat în România, de data aceasta pe la vama Petea (am și stat acolo ca pe vremea când nu eram în UE, erau moldoveni la coadă care erau controlați foarte strict – ne aducem aminte și noi), să mai schimb câte ceva, am trecut printr-un sat din Sălaj, în drum pre Zalău. Și pe drum, un biciclist. Nu era el prea semnalizat, în stil clasic. Adică pe portbagaj fiu-meu a văzut o pisică, ținută de cap de stăpân. Într-o străfulgerare le-am spus: are ochi de pisică, circulă regulamentar.

IMG_20160813_101125.jpg IMG_20160813_105250.jpg IMG_20160815_171730.jpg IMG_20160815_171918.jpg IMG_20160817_165611.jpg IMG_20160817_165642.jpg IMG_20160817_191808.jpg IMG_20160818_204928.jpg IMG_20160817_163112.jpg IMG_20160816_174543.jpg IMG_20160816_174332.jpg IMG_20160816_182024.jpg IMG_20160819_165155.jpg IMG_20160820_192928.jpg

 

Top

 2.
Și acum despre UTMB.

Anul trecut am stat în partea italiană într-un camping, eu participând la TDS, cu startul în Courmayeur. Acum ne convenea să stăm cât mai aproape de Chamonix. Noi ne-am stabilit la Saint Gervais les Bains pentru că acolo își găsise loc de cazare și prietenul Gabor Sztranyiczki, care și el era cu familia. În fond, noi urmând să lipsim o zi și aproximativ două nopți (startul la UTMB era la ora 18 și probabil unul din motive era că estimarea de timp final pentru primii era în jur de 22 ore, aceștia urmând să ajungă astfel la o oră de maximă audiență), în restul timpului familiile puteau să fie împreună, să ne vadă când trecem prin Saint Gervais (km21, al doilea punct de cronometrare și primul de alimentare, noi ajungeam acolo conform planului nostru de cursă pe la ora 21). Ne-am mai întâlnit cu prieteni români, cu Sove, cu Polgar în Chamonix, dar n-am putut sta decât de vorbă puțin – noi ne făceam programul și în funcție de ai noștri.

Până să vină Gabor ne-am și ales un traseu mai ușor prin care să ne acomodăm cu munții. Am găsit în locuința noastră mai rustică, foarte dotată cu tot felul de accesorii de bucătărie și jocuri de societate, un ghid montan cu o mulțime de trasee pentru toate vârstele și puterile, cu startul în diverse localități din zona Chamonix. Așa am ales un traseu declarat pentru familie, cu start în Les Houches – la vreo 10km de Saint Gervais, care ne urca până la 1533m, la Col de la Forclaz. Era recomandat și pentru pitorescul cabanelor de pe traseu. Mai jos sunt câteva poze mai semnificative.

IMG_20160823_144531.jpg IMG_20160823_155211.jpg IMG_20160823_150002.jpg IMG_20160823_170736.jpg IMG_20160823_174008.jpg IMG_20160824_193952_1472105972910.jpg IMG_20160824_194039.jpg IMG_20160824_194111.jpg

A venit apoi și rândul unei excursii cu Gabor, a ales el un traseu unde noi ne puteam testa acomodarea cu altitudinea, urcând la Mont Jolie 2525m. Normal că nu am făcut efortul să urcăm chiar de jos, era deja joi, am luat telecabinele aflate chiar lângă noi. 1000m diferență de nivel tot am făcut, pe vârf ajungând dintre copii doar cu fiică-mea. Pe lângă priveliște mi-a plăcut și placa de orientare din vârf, care arăta în toate punctele cardinale ce vârfuri și obiective sunt vizibile.

IMG_20160825_112726.jpg IMG_20160825_124035.jpg IMG_20160825_133738.jpg IMG_20160825_135904.jpg IMG_20160825_135858.jpg IMG_20160825_135951.jpg

Și în sfârșit a venit vremea ca noi să ne concentrăm strict pe cursa noastră. Eu aveam planul făcut, de care încercam să mă țin. Pe baza TDS-ului de anul trecut mi-am găsit o viteză medie pe care era posibil să o obțin și am aplicat-o pe un grafic în timp făcut de un francez în excel. Acolo figurau și durata pauzelor, se ținea cont și de încetinirea normală datorată efortului pe măsură ce te îndreptai spre finish. Eu anul trecut am reușit să mă comport mult mai bine decât previziona spre final, sărind din grila de finish de 25-26 ore la cea de 24 ore.
Schița cu timpii era bună și pentru familia care mă urmărea și putea estima unde mă aflu, plus că am tipărit și timpii la mai multe persoane care au încheiat anul trecut la interval de o oră, începând de la 31 ore până la 36 ore. Dacă depășeam grila de 36 ore nu mai urma să lupt așa mult pentru rezultat, pentru timp final, însemna că s-a întâmplat ceva, nu-s chiar ok. Pauzele le-am pus foarte scurte, de 3min, utopice, ca anul trecut de altfel, și nu însemna că voi ține cu dinții să plec repede de la PA-uri. De terminat nu-mi făceam probleme, îmi făceam griji însă că trebuie să închei apt pentru Propark Adventure, să nu-mi trag în jos echipa. Asta însemna că nu aveam voie să risc la coborâri, să rămân cu sechele. Oboseala și lipsa de somn urma să le recuperez cât de bine mă pricep.

planificare.png rezultat.png

Un scurt remember de peripeții.
Mai întâi legat de cazare. Am ajuns în Saint Gervais luni, cu ceva după ora 19 care era trecută limită că găsesc gazdele/omul de la agenție, la pensiune/motel. A fost coadă de o oră la tunelul pe sub Mont Blanc. Așa că a trebuit să sun, conform indicațiilor de pe booking. Totul ok, trebuie să găsesc o cheie într-un plic într-o cutiuță poștală cu cifru de la agenție aflată pe strada X. Mi s-a dat cifrul. Coordonatele GPS erau însă greșite, strada nu știu din ce motiv nu era scrisă nicăieri pe indicatoarele stradale (aveam să văd că de fapt era cea principală) și uite-așa am ajuns să introduc codul pentru cifru la o cutiuță din preajmă … care era de la altă agenție. Nu a mers, era și culmea. Mi-am dat seama că de fapt nici nu mi s-a spus numele agenției, am presupus că e totuși Interhome, am găsit-o pe google maps și după multă tevatură am reușit să intru în casă. Adică, pe scurt, parcă am făcut geocaching dar nu în joacă.
Dar chinurile nu s-au terminat, în instrucțiuni era trecută parcare subterană. Am găsit-o, am văzut poarta, aveam cheia dar nu știam unde s-o bag. Nu puteam deschide. Am studiat pereții, mi-am folosit imaginația, degeaba. Ca-n filmele cu proști. Nici cei din jur pe care i-am întrebat nu știau. În fine, găsește soția locul de introducere, la metri buni de poartă. Intru, loc îngust, în pantă. Numărul de garaj 44 nu există, numerotarea se termină undeva la 32. Precis mai este o intrare, un alt șir de garaje. De ieșit doar cu spatele, trebuie talent de șofer nu glumă. Reușesc să parchez unde trebuie. S-a dus ziua.
Apoi, legat de numărul de concurs. Am fost cu Gabor miercuri să ne ridicăm pachetele de înscriere. Atâtea verificări s-au făcut, de atâtea ori le-am arătat plicul cu numărul primit … acasă am observat că din toate lipseau tocmai numărul și eticheta pentru bagajul ce urma să-l las la start pentru Courmayeur. Am simțit că turbez. Verificasem la ieșirea de la standuri, cu Gabor de față, că nu pot pierde nimic, că nu mi-a căzut nimic, dar nu m-am gândit să verific că e tot ce trebuie la mine, că am primit tot ce trebuie.  Sunt destul de tipicar în astfel de situații, prefer să pierd timp mai mult dar să fiu sigur că ceea ce fac e aproape de perfecțiune. A fost ca-n scheciul cu Dem Rădulescu și Jean Constantin, că nu mai știi dacă ai dat ceva sau ai primit.

Și am rememorat, nu mi-a venit să cred. Mi-am adus aminte că la ultimul punct, când primeam punguțele pentru gunoi și alte chițibușuri/reclame n-am văzut să mi se introducă și plicul. Și telefon la organizatori. Engleză, stres… S-a lămurit, urma să iau un nou număr ziua următoare. Adică trebuia să mă întorc la Chamonix, să încerc să ajung și la excursia programată cu Gabor (se vede treaba că am reușit). Eu știu ce complicații pot apărea la o schimbare de număr, ce implică, așa că nu eram deloc liniștit. Dacă trebuia să se întample așa ceva și reușeau să-l schimbe atunci ori eram extrem de norocos (cu totul improbabil) ori aveau o organizare nepământeană.
Și la prima oră am ajuns la Chamonix, de fapt cu jumătate de oră înainte de distribuirea de noi pachete. Câteva întrebări și în fața mea apare plicul meu. Era acolo, nu s-a pierdut. Fuga înapoi la excursie.
Cum UTMB e pentru toți, au fost și curse pentru copii, pe categorii de vârstă. Foarte încântați au fost ai mei, mi-au tot adus aminte să nu uit. Asta tot miercuri a fost, atunci drumul la Chamonix a fost cu dublu rol: ridicare pachete și curse copii. Ai mei au fost la MiniUTMB – Tudor și MiniPTL – Andreea. Pe Andreea am însoțit-o, era mai complicat ca o alergare, era și orientare. La fiecare reper avea câteva poze cu numere pe ele și ea trebuia să memoreze numărul din dreptul pozei corecte. Pozele erau cu sigle de la sponsorii concursului sau cu ceva legat de concursul în sine. La final obțineai 4 cifre care reprezentau ceva. Noi am greșit una, dar nu conta. Doar totul era pentru spiritul UTMB. Cele 4 cifre, rearanjate, însemnau … înălțimea Mont Blanc 4810m, deci era ceva semnificativ pentru concurs. Fain, acum ea vrea direct la UTMB… sau la cursa cea mai scurtă de la UTMB. M-am liniștit, n-are vârsta, nu poate da vina pe mine. 🙂
IMG_20160824_141654.jpg IMG_20160824_192628.jpg

Apare o schimbare de plan pentru cursă… Era o idee frumoasă să ajungem împreună la Saint Gervais să ne vadă copiii, așa că am fost de acord cu Gabor să alergăm împreună prima parte, primii 21km, iar apoi, dacă ritmul era asemănător, să continuăm și noaptea ce urma.

Asta însemna că la cursa mea puteau să fie modificări și de fapt am și împărțit-o la modul cum am mers în 4 etape.
Mai întâi câteva poze de la start. Ne-am așezat acolo cu mai bine de o oră înainte, să putem privi și simți ce înseamnă o atmosferă ca de corridă.

IMG_20160826_170718.jpg IMG_20160826_170832.jpg IMG_20160826_164215.jpg
Prima etapă a fost Chamonix – Saint Gervais – 21km, în care am alergat alături de Gabor. Am mai și povestit, era doar începutul, încălzirea. Gabor era ușor mai lent pe coborâri, dar aveam ritm bun. La Saint Gervais am ajuns cu câteva minute întârziere față de grafic, 2h50min față de 2h45min.
A venit a doua etapă, în care am alergat cu Gabor, dar nu cot la cot. De fapt el avea o țintă de timp mult mai rezonabilă, de 40h, nu 34h ca și mine, așa că nu avea sens să se grăbească mai ales la început. Era important pentru amândoi să avem ritmul nostru, mai ales pe coborâri e o solicitare suplimentară să mergi mai încet, să frânezi după ritmul altuia. Așa că am preferat mici pauze în vârfuri sau pauze suplimentare la PA-uri, deci să poți face și ceva util în așteptare. Așa ne-am înțeles, să ne anunțăm când încetăm să mai mergem împreună, să nu ne stresăm și să alergăm ca iepurii unul după altul. A fost fain, mi-a făcut plăcere să alerg împreună cu el, cel puțin pe distanțe scurte-medii suntem apropiați ca nivel. La 7500 a mers foarte bine.
La refugiul Croix de Bonhomme, km45 știam deja că va urma despărțirea. Urma coborâre. La Les Chapieux, km50 ne-am strîns mâinile și ne-am urat succes.
Porneam în cea de-a treia etapă, de recuperare timp, cu bun simț, dacă se putea. Din păcate euforia vitezei pe coborâri mi-a creat o febră musculară de care nu am scăpat până la sfârșit. Ce să-i faci, din când în când mai ești copil. Am luat doar o jumătate de aspirină o dată, mi-a făcut bine, dar cum nu mai luasem nu am vrut să fac experimente chiar acum, am mers pe siguranță și mai lent.
Știam că sunt în urmă față de grafic, n-am avut răbdare să mă uit cu cât. Acum știu: 8h25min față de timpul estimat de 8h05min. Toți din lista mea au fost mult mai iuți decât calculul hârtiei, sub 8h, deși terminaseră unii în 35-36 ore.
Astfel că am început aventura de unul singur destul de tare. Urma urcare. La Col de la Seigne aveam 10h41min față de 10h26min, recuperasem chiar mai mult decât se vede pentru că la punctul precedent am și stat să aștept. Ajunsesem pe poziția 633, cu peste 100 poziții recuperate.
La Lac Combal, km67, după coborâre, începusem să-mi simt mușchii și a trebuit să o iau mai încet. Coborârile erau și abrupte, cu bolovăniș, și mai ales spre Courmayeur m-au liniștit cu totul, fiind numai trepte de pământ separate cu lemn sau rădăcini. Și asta kilometri întregi, până aici coborând peste 4000m diferență de nivel.
Poze de pe traseu făcute de mine:
IMG_20160827_150820.jpg IMG_20160827_150832.jpg

La Courmayeur am intrat în etapa a patra și ultima: alergarea și mersul să rezist la infinit, indiferent de ce urma. Eram la km80, poziția 547, 15h14min de la start, dar la aproape 2 ore față de țintă. A durat ceva și să-mi iau bagajul, să-mi schimb șosetele, să-mi schimb bateriile la gps, să-mi iau altă pungă de mâncare etc. Dar aveam șanse la 36ore.
Până acum mă lămurisem de niște aspecte diferite și față de TDS. Coborârile erau mai solicitante, nu era atâta drum de țară la vale. Concurenții din jur erau foarte liniștiți, nu făceau gesturi în plus. Alergau foarte economic, nu tare dar constant.
M-a distrat o femeie, probabil englezoaică, care se plângea că i-e somn. Era cu un grup. I-am sugerat să cânte, ceva simplu. 🙂 Așa am făcut și cu Gyongyi la Propark mai apoi. Am cântat “un elefant se legăna”. Infantil, dar ține faza. Cântam în studenție tot felul de cântece simple și repetitive când eram obosiți în excursii și ne prindea noaptea, țin minte și acum coborârea de la Vârful lui Pătru la lacul Oașa, unde ocolirea ni s-a părut interminabilă. O prietenă chiar a vrut să traverseze înot lacul, iar un coleg tot dădea în gropi până ne-am dat seama că umbla pe întuneric cu ochelarii de soare. 🙂 Nu mi-a venit în minte cum să-i dau exemplu, dar un prieten de-al ei i-a dat unul. Ne-am mai întânit de vreo 3 ori până la final, ne recunoșteam chiar dacă era noapte.
Un lucru care pe mine (și nu numai) mă termina psihic era ocolirea. Nu eram singurul afectat. Ajungeai la localitatea de destinație dar nu o luai direct spre punctul de alimentare, ci ocoleai pe poteci localitatea până ajungeai aproape. E drept că nu încurcai astfel deloc circulația, dar mai dura peste o jumătate de oră să ajungi.

Totdeauna pauzele lungi strică. Mi-a fost greu să ajung la refugiul Bertone după Courmayeur. S-a făcut și foarte cald. Mă străduiam să merg cât mai bine, dar fără mișcări suplimentare. De febră musculară scăpam temporar după ce se obișnuiau mușchii cu coborârea, și asta însemna să fie cel puțin jumătate de oră de mers la vale.
La Champex Lac, km122, aveam 25h46min, poziția 530. Era de ploaie, se vedea în depărtare, și începea să picure. Urma din nou noapte. M-a prins ploaia cu tunete și fulgere sus, pe La Giete (1884m altitudine). Și beznă. Mai vedeam luminițe de la concurenți departe, dar în rest pe lângă mine pustiu. Cred că mulți se opriseră, fulgera pe lângă mine. N-aveam ce face, n-avea sens să mă întorc. Noroc că traseul nu mergea chiar pe creastă, ci sub ea, mai erau și conifere din când în când, mă bucuram când le vedeam. Am umblat foarte încet, aplecat, cu bețele târându-le după mine. Am văzut acum că am avansat până pe poziția 458, dar asta pentru că eram cam singurul nebun pe sus. Deja trecuseră 29 ore. Foarte bine mi-a prins echipamentul obligatoriu care era de calitate. Mi-am luat și suprapantalonii la refugiul Bovine de după Giete.
Poze de la organizatori:
34227110.jpg 34181473.jpg 34220802.jpg 34201966.jpg

Apoi vremea s-a calmat, s-a făcut frumos. M-am întâlnit cu Bogdan Petruțu la Vallorcine, cu 20 km înainte de finish. Mi-a dat o pastilă de săruri și două de BCAA  (mulțumesc), dar de senzația de somn n-am scăpat. 🙂 Pe urcarea de La Tete aux Vents, abruptă, era să pic o dată, noroc cu bețele. Pășeam atât de rar și legănat că mi se făcea somn. M-am consolat că măcar ajung pe ziuă și o să-mi iasă pozele bine la finish. De această dată n-am fugit ca nebunul la linia de finish, să dau timp la fotografi să se așeze. De altfel organizatorii au pus linia tehnică de finish înainte, tocmai pentru a se putea bucura concurenții și cei din jurul lor de un final mai liniștit și eliberat de spiritul de competiție. Mulți așteptau să le vină prietenii, copiii, să treacă pe sub poartă împreună. Am încheiat pe poziția 470 la general, 182 la categoria V1H, cu un timp de 38h58min. Am fugit cât era necesar să termin sub 39 ore. Din 2555 de concurenți au încheiat cursa 1468.
L-am așteptat apoi pe Gabor, a terminat și el cu bine sub 42 ore, n-am reușit să-i fac o poză mai bună, am uitat să-l avertizez să nu se grăbească. Felicitări la românii noștri, și la finisheri și la cei care au fost nevoiți să abandoneze. Când încerci să te autodepășești se întâmplă să nu reușești, dar asta pentru că ai vrut mai mult.

Împreună am plecat apoi la Saint Gervais să ne odihnim. Mulțumim prietenilor români care ne-au însoțit la finish. În rest atmosfera a fost deosebită, acolo toată lumea din localități pune suflet la acest eveniment, am și spus în glumă că scoteam un timp mai bun cu o oră dacă nu spuneam de sute de ori “merci” la strigătele lor de “allez” și “courage”.
Ca o concluzie, la cursele foarte lungi am să-mi pun mai mult sandwichuri decât batoane. Efectiv asta am tot căutat la punctele de alimentare: pâine, salam, caș, supă caldă, cola. Și cel mai greu și periculos e drumul spre casă cu mașina, după atâtea ore de nesomn. Cursa am terminat-o cu bine, iar după ce am dormit suficient n-am avut nici o problemă iar la Propark Adventure n-am ajuns să am slăbiciuni evidente, atât că … evitam mișcările inutile.

La finish:

34194688.jpg

Regretul meu a fost că am dormit așa de bine că m-am trezit după premiere. Nici anul acesta n-am reușit să ajung, deși acum eram pe “partea bună” a tunelului. Mai trebuie să mă duc o dată.
Traseul meu, parțial, că m-a lăsat și gps-ul, așa am fost de lent. Lipsesc vreo 5h, 20km și 1000m diferență de nivel.

Top

 3.
Propark Adventure

Le pun împreună cele două concursuri. Prea seamănă ca efort. Să fac două introduceri? Nu-i cazul.

2016-09-02 07.49.27.jpg

Sunt însă și diferențe. Mari. Pentru că Propark Adventure e un concurs pe echipe. Minim o fată. Și e greu, anul trecut echipa mea a abandonat – Iezerele Cindrelului. Am avut și probleme tehnice la o bicicletă care oricum făcea irealizabilă încadrarea noastră în timp.
Acum a fost altfel. Mai întâi am încercat să mă lipesc de cineva cunoscut, de un prieten. Știam că Dan Jecan, care și el participase în altă echipă anul trecut și abandonase, era deja înscris. Ne știm de la CAR Universitar Cluj. Băiat de treabă, liniștit, obișnuit cu muntele, alpinist. Nu e el fan concursuri, nu l-am văzut participând la alergare sau bike, dar sunt lucruri mai importante decât acest aspect. Apoi a venit alături de noi Dan Lupșa. El e bun, uneori prea bun și e riscul că se plictisește. Dar mai important e să știi cu cine ai de-a face. 🙂 Am fost cu el la 4 Munți, ne-am înțeles, am mers bine împreună, chiar pe podium la categorie. Așa că știam că va trebui să-l lăsăm să povestească cu fetele de pe la punctele de control. 🙂 Și apoi a venit bomba: Gyongyi. Fata. Ea mai lipsea, nu știu cum de s-a hotărât și cum de-a vrut cu noi. Adică e foarte bună, orientaristă, hotărâtă, nu-i din aluat obișnuit. Și așa a luat naștere Pietrosul Rodnei, numele fostei echipe a lui Jecan. Mie-mi plac Rodnei… și toți munții din țară.

Ne așteptam la ceva greu. Adică dacă pui un termen limită de 50 ore e greu de crezut că scapi doar cu o noapte nedormită. Foarte secretoși organizatorii. Și frumos numele localității de … instructaj – Babarunca – județul Brașov. Apăi chiar putea fi startul oriunde în țară la ce munți am străbătut, se vede pe diploma noastră de locul 4: Piatra Craiului (startul pe bike până la urmă a fost din Zărnești), Iezer-Păpușa (trailul), Leaota, Bucegi, Baiului și Neamțului (finishul a fost la Babarunca).

Și încă ceva: nu poți spune că faci așa ceva de fun. N-ai cum. Adică numai dacă chiar ești masochist cu acte în regulă. Atunci e simplu, nu trebuie să gândești prea mult, trăiești doar clipa. 🙂 Pentru restul lumii, la care plăcerea se transformă încetul cu încetul din cauza oboselii și problemelor fizice într-o luptă cu tine însuți, totul funcționează pe bază de motivație și voință. Și mai ales să te gândești că ești în ECHIPĂ.
Mai jos sunt detaliile legate de traseu, ca de obicei fiind obligatorii doar trecerea pe la punctele de control în ordine și efectuarea probelor speciale unde era cazul, altfel erai penalizat cu timp de staționare.

IMG_20160907_103620.jpg

IMG_20160907_103629.jpg

Noi aveam un mare avantaj, fata. Ea se descurca singură. Și mereu cu gps-ul în mână. Doar pe urcarea de Leaota puțin am ajutat-o (mai ales Lupșa) la împins bicicleta. Dar a fost doar o demonstrație scurtă, câțiva zeci de metri, să vedem că suntem o echipă. Dar condițiile noastre inițiale nu arătau prea bine și de aceea nu avea sens să pomenesc sau să-mi doresc prea mult un podium. Și nu neaparat din cauza concurenței, care era puternică – cu echipa Grind “a lui Luci” care după ce-am văzut punctele de control era clar în mediul lor, echipa Vulcanii Noroioși “a lui Roșioru” care câștigase anul trecut (acum era cu Iulia Găinariu în componență), a echipei EcoXtrem “a lui Hajnal” și celelalte până la 21, ci mai ales din cauza noastră, a băieților. Noi toți aveam câte o problemă fizică reală sau potențială: Jecan era în refacere după o căzătură la alpinism și la vale nu se putea pune problema de alergare, Lupșa trebuie să aibă și el grijă, iar eu eram după UTMB, abia marți ajunsesem în Cluj după un drum în care condusesem peste 1700km. Mă simțeam odihnit, dar așa se spune că te simți bine înainte de moarte. Nu se știe niciodată. Clar era un lucru: nu puteam spune “hai să”, doar mă puteam baza pe experiența lor și să am încredere că toți vom merge cât putem de bine, iar dacă cineva rămâne în urmă e pentru că așa e mai bine. Pentru toți.

Îi mulțumesc foarte mult lui Suni că a fost alături de noi ca suport. A renunțat chiar la triatlonul de la Sfântu Gheorghe la care trebuia să participe duminică. Acum, la sfârșit, sper ca toți coechipierii și el sunt mulțumiți de ceea ce am făcut, de cum am fost ca echipă. Eu sunt mulțumit. Că am fost buni sau nu, asta pot spune ceilalți, concurenții noștri. Poate le-am dat ceva emoții, eu m-am străduit. 🙂 Am încheiat pe locul 4, în 49ore și 28min, adică în timpul regulamentar inițial. Pe ultima urcare spre pasul Predeluș asta ne-am propus. Cum am avut motivație s-a văzut…

2016-09-02 00.36.44.jpg 2016-09-02 00.36.41.jpg

A contat foarte mult ”pierderea” a 3-4 ore de somn din noaptea dinaintea startului. Am făcut ședință cu privire la viitorul traseu și vreau să spun că așa a rămas. Cu o singură răzgândire, dată de condițiile din acel moment și de … o ultimă încercare. Meritul traseului este aproape în totalitate a lui Suni și a lui Gyongyi. Eu doar mi-am pus coordonatele PC-urilor pe gps și am spus “da” ca la nevastă. 🙂

S-au adunat mulți km – 282km, 8500m diferență de nivel, din care 56km și 3000m au fost la trail.


Nu voi face o descriere a traseului ales, sunt convins că știu alții mai semnificativ să o facă. Mai bine insist pe partea romanțată. Și se vede și pe trackuri, iar dacă sunt unele întrebări sigur răspunsurile sunt anticipabile.

14141608_1256700267697771_3327909323327901956_n.jpg

Prima parte de bike ne-a purtat de la Zărnești la Peștera Liliecilor – PC1. Acolo am intrat cu Jecan și am luat o poză cu un liliac. Brrr… cică o specie de noapte. Adică e specializat… Cum și ceilalți circulă noaptea, bănui că ăsta e muma lor, noaptea nopții și coșmarul coșmarurilor. Și unii îi iubesc. 🙂 Am poză cu el dar n-o pun, să nu speriu blogul. A, da, am vrut să scap de intrare în peșteră și să fac o ambuscadă, să fur hârtia de la cei care deja se întorceau. Erau însă scrise cu număr de echipă.

14289831_1223141011070984_6355471228304544536_o.jpg 14241492_1223141791070906_1447633400413816401_o.jpg

La PC2 Dâmbovicioara a avut loc identificarea arătării din peșteră și proba specială de arhitectură din zonă. Am avut de identificat o casă după cum a fost construită, să le spunem numărul, Dan Lupșa a găsit-o, pe bike.

2016-09-02 12.07.26.jpg 2016-09-02 12.07.25-1.jpg2016-09-02 12.10.33.jpg

Podu Dâmboviței a fost PC3. Am mers de data aceasta fluent, ne acomodasem unii cu ceilalți și deja am avut câteva învățăminte de tras. Aici am trecut la trail.

La PC4 Poiana Pietricica am avut de identificat niște frunze specifice. Cred că le-au mâncat animalele din zonă, că noi 2 din 7 nu am găsit. Am preferat să fim penalizați cu 2x5min, că tot era timp de masă. De fapt de la început spusesem că concursul acesta de aventură se poate transforma ușor în concurs de cine doarme mai mult dacă nu trecem probele speciale. Chiar am făcut niște calcule. Nu știu sigur dacă ne mai puteam încadra în timp, dar sigur ne puteam îngrășa. În orice caz aici a ieșit Jecan la rampă, a dat două răspunsuri corecte la întrebările băiatului creț care ne-a povestit și de arii protejate la Babarunca. De acum preventiv am să trec pe trotuarul celălalt când văd vreun brunet creț pe stradă, să nu-mi pună întrebări. Dar acum știu că măcrișul nu are toxine (la cât am mâncat, cred) și că molidul e specia dominantă în zonă. Practic, degeaba cauți plante prin pădure, trebuie să te uiți prin poieni dacă vrei ceva deosebit.

Am ajuns și la PC5 Șaua Funduri. Conform fișei de concurs, aici urma să fim informați dacă următorul punct e Vărful Păpușa sau e un punct mai jos dacă vremea e neprielnică. Lozul a fost câștigător, meritam după atâta lene din noi să urcăm pe Păpușa. Am urmat triunghiul roșu și am ajuns în valea Dâmboviței. Iar Dâmbovița…

Până la Vârful Păpușa am urcat în neștire. Ne-a prins noaptea, așa că a fost bine că la întoarcere urma să avem aproape același traseu. Au fost peste 5 ore trecute de la PC5 la PC6 Păpușa, mai precis de la ora 15:42 la ora 21:13. Acolo oamenii au fost bucuroși de oaspeți, nu mai văzuseră fețe umane de ceva vreme. Am făcut și poze.

IMG_20160902_211512.jpg IMG_20160902_211450.jpg

Și în sfârșit am ajuns la Podu Dâmboviței PC7. Gata cu trailul. A fost lung drumul, aveam interzis la alergare, doar era la vale. 🙂 Am avut și aici o probă specială, am identificat dintr-un puzzle o specie de cerb. Denumire în latină. Și apoi am avut liber la echipare. Ceea ce am și făcut. Cred că am băgat puțin în sperieți concurența aici, dar noi nu am plecat practic din Podu Dâmboviței la ora 1:30 ci la 5:15. Cam mare pauza, ne-a costat. Oricum eu n-am putut dormi, nu pot dormi până nu duc o treabă la capăt. La partea asta mai trebuie să lucrez, la pauze. N-am dormit deloc nici la UTMB. Adică cele 39 ore plus că startul a fost vineri la 6 seara și înapoi la pensiune am ajuns la ora 14 duminică.

2016-09-03 01.32.48.jpg2016-09-03 01.47.32.jpg

Dacă până aici pot spune că traseul a fost greu, de aici am făcut la push bike într-o veselie. Adică pentru știm noi cine, a fost chiar fun. Îmi place Leaota la nebunie, la 4 Munți anul acesta am avut-o de urcat dar era în sens invers. Ai de urcat, dacă nu faci pauze sigur îți zboară toate gândurile din cap, bune sau rele. Scapi de toate. Acum mă uitam pe trackul din iunie și cu jind la vale, pe unde cu plăcere aș fi schimbat sensul. Am ajuns și la PC8, aproape de vârful Leaota, la intersecția dintre muchia Leaotei cu Militarca. Aici altă probă specială, pe care am trecut-o ireproșabil. Au fost întrebări sigur crețe legate de suprafața pădurilor, de munți etc. Aici în sfârșit mi-am putut ajuta coechipierii, mai știam și eu câte ceva, plus că am fost la ședința de la Babarunca unde ni s-au dat niște informații. Iar eu numere pot ține minte, nu trebuie să aibă logică, deși ajută. Era deja ora 10.44 dimineața. Concurența noastră avea ore avans în față, iar de cei din urmă nu ne făceam probleme.

Cică așa se obișnuiește în Șaua Strungulița, vezi Bike 4 Mountains și poza de mai jos.

14215781_1084051194976691_1707150625_o.jpg

N-am crezut că ne poate lua peste 5 ore să ajungem la Bolboci la PC9 – ora 16.06, dar viața bate filmul. Dacă așa scrie pe hârtie așa este. Mai că eram îngrijorați că nu prindem proba de caiac în timp util. Am făcut echipă cu Lupșa pentru cele 3 repere mai îndepărtate și au rămas Gyongyi cu Jecan pentru cele 2 mai apropiate. A avut o logică alegerea aceasta, de fapt au fost mai multe motive. Și acum consider că a fost bine așa.

2016-09-03 16.39.49.jpg

2016-09-03 17.12.31.jpg

La ora 17.13 ridicam ancora spre PC10 grota Sfânta Ana – Sinaia, Bucegi. Am făcut proba de rapel la crepuscul, aproape noapte și am plecat la ora 20.35.

2016-09-04 00.54.56.jpg2016-09-03 20.09.54.jpg

2016-09-03 20.19.32.jpg

PC11 a fost stâna din munții Baiului, se modificase traseul și punctul se mutase mai jos, nu pe vârful Baiul Mare. Și se schimbase și limita de 50 ore, se mărise cu vreo 3 ore, până la ora 13 duminică. De întrebări scăpasem, nu mai erau probe speciale. Se pare că am mers bine. Ora 23.40 am bifat trecerea. Eram la aproape 2 ore de echipa EcoXtrem, mai aveam șanse, dar trebuia să schimbăm ceva. Totul sau nimic. Și acea schimbare a fost traseul. Singura schimbare față de ceea ce stabilisem cu “da” înainte de start.

N-a funcționat pentru că trebuia să mergi. Bine, adică ca la șosea. Dar am încercat. Noi am luat-o prin nord, Clinciu prin sud. Aceeași logică în spate, motivele ușor diferite.
La somn în municipiul Săcele:

IMG_20160904_034247.jpgIMG_20160904_034143.jpg

Când urcam spre pasul Predeluș PC12 ne-am întânit cu Hajnal și ai lui. De aici încolo a contat motivația cu timpul sub 50 ore. Pentru că puteam.

Au încheiat oficial concursul 6 echipe. Bravo învingătorilor! Și felicit în continuare toate echipele participante, nu contează unde au ajuns. Anul viitor vor dori să deslușească mai multe probe speciale. Și la mine a funcționat anul acesta. Și mă bucur că echipa Iezerele Cindrelului a ajuns așa departe și a încheiat pe locul 9, când coboram de pe Păpușa ne-am întâlnit, ei urcau spre bucuria câinilor. 🙂 O parte din inimă mi-a rămas la acea echipă atunci, așa cum o parte îmi va rămâne alături de Pietrosul Rodnei.

Și am ales Marathon 7500 ca premiu pentru anul viitor. Așa, ca să se știe! 🙂

IMG_20160905_100318.jpg IMG_20160905_085520.jpg IMG_20160905_085454.jpg 14183780_1259218070779324_4735222476783677249_n.jpg 14222233_1259218560779275_4019365212820428378_n.jpg 14215212_1084051141643363_2099675622_o.jpg 14233384_1084051444976666_757500749_o.jpg 14192537_1259218150779316_4305042472561848612_n.jpg 14191903_1259218227445975_1277398770097908012_n.jpg

Totdeauna las un spațiu în timp când scriu despre un eveniment ca să fiu mai lucid, cu atât mai mare cu cât sunt mai obosit. Acum pot spune că mi-a plăcut chiar dacă am avut de împins mult bicicleta, că am avut de învățat și că oamenii de la această competiție sunt deosebiți, indiferent din care parte privesc concursul. Și anul viitor sper să ne reîntâlnim și să aibă în continuare inspirație pentru probele speciale. Și tot ca o concluzie, lăsând la o parte prima parte de bicicletă care a fost mai ușoară pentru că am fost și mai odihniți, toate celelalte treceri de la un punct de control la altul pot fi considerate concursuri în sine de trail sau MTB, unele chiar grele, gen maraton.

Mulțumesc coechipierilor pentru efortul lor, pentru timpul petrecut alături de mine. Dacă dintre voi doriți să scrieți aici câteva cuvinte, m-aș bucura. Să ne vedem cu bine!

Top

 4.

14233782_1084051241643353_1893629903_o.jpg

Mai jos sunt cuvintele scrise de Gyongyi despre cursă, mulțumesc!

Ai avut o vara incarcata. Cum spuneam si pe traseu, nu stiu cum puteti face atatea concursuri ultra. Felicitari pentru rezultate!
Frumos ai descris Veze concursul Pro Park Adventure, realist pe fiecare sectiune de parcurs, doar ca ai exagerat un pic in ceea ce ma priveste pe mine. Nu am fost nu stiu ce, stiti si voi cat m-ati ajutat in sus spre Leaota, in zona no bike! unde ne-au trimis organizatorii cu bike 🙂 , mi-ati legat bicicleta (Dan Lupsa si cu Veze) de a voastra si eu nu trebuia sa o imping pe cativa km, doar sa o tin sa nu se imburde… M-a ajuat enorm ca sa-mi revin si sa pot merge mai departe. Spre Papusa la trail la fel, eram foarte jos cu bateriile dupa ce am grabit pasul catre stana salvatoare. Aici Dan Jecan si cu tine Laurentiu ati stat si ati mers la pas moale de tot in urma mea si m-ati ajutat sa ajung pe Papusa. Ti-am gatat gelurile si apele si sandvichul lui Dan Lupsa 🙂 . Dan Lupsa mi-a luminat drumul cu frontala lui din lateral pe toata coborarea de la CP11. Etc.
A fost o echipa buna spun si eu. Echilibrata. Nu ne-am certat. L-am avut langa mine pe puternicul Dan Lupsa, pe istetul si calmul Dan Jecan si pe cel “cu de toate” bune pentru un astfel de concurs, Vezentan Laurentiu, care tace si face 🙂 , te sprijina la greu si ce e cel mai important, merge. Ca asa cum arata si track-ul, e mult de mers si pe Suni baba 🙂 , el ne-a ajutat cu planuitul, eu doar am executat.
Eu nu pot sa spun nici azi ca mi-a placut 🙂 , prea greu pentru gustul meu, iese din categoria sport pentru mine, asa-numita “bomba” nu s-a recuperat nici pana azi. Dar ce pot spune e ca daca asta am zis ca facem, atunci a fost bine cum am facut noi toti. Si asta mi-a placut. Multumesc coechipierilor si lui Veze ca m-a chemat si ne-a adunat laolalta.
Nu mai merg niciodata! 🙂 )

Top

Jun 302016
 


Au fost două concursuri pe care nu am vrut să le ratez, chiar dacă a trebuit să duc lupte grele şi în afara lor. 🙂 Fiecare din acestea au fost o combinaţie de provocare şi plăcere, dar fiecare în moduri diferite.

ziua 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
la finish X-Man – From X-Man Oradea proba full

Erau programate să fie la distanţă de 4 săptămâni unul după altul dar din cauza vremii Bike 4 Mountains a fost amânat cu 3 şi uite-aşa a apărut întrebarea: e bine să mergi la amândouă?  Pentru răspuns, primul meu gând m-a purtat la scena din “Cei trei muşchetari” cu lupta dintre D’Artagnan cu viitorii lui prieteni Athos, Porthos şi Aramis. Firesc, efortul meu principal va fi la primul concurs, care era şi pe echipe, iar triatlonul de tip ironman probabil va fi o umbră a celui de anul trecut, deşi pentru el m-am tot pregătit un an.
Căutând traducerea originală a textului din Alexandre Dumas pe internet şi recitind-o, am avut încă o dovadă clară a cât de mult pierd copiii de azi folosind pentru lecţii şi teme la şcoală doar rezumatele cărţilor pe care noi le citeam uneori pe ascuns noaptea, mascând lumina să nu ne vadă parinţii care credeau că dormim. Şi asta pentru că efectiv lectura te captiva, nu era o obligaţie. Ce pierd în primul rând? Farmecul scrierilor! Pentru ei scriitorii nu sunt decât o colecţie de procedee artistice şi de opinii ale cine ştie cărui critic sau băgător de seamă.

― Cum, ― făcu d’Artagnan, ― întîiul dumitale martor este domnul Porthos?
― Da. Ai ceva împotrivă?
― Nu, de loc.
― Iată şi pe cel de al doilea. Întorcîndu-se spre partea unde arăta Athos, d’Artagnan îl recunoscu pe Aramis.
― Cum, ― făcu el şi mai uimit decît întîia oară, ― cel de al doilea martor al dumitale e domnul Aramis?
― Domnul este cel cu care mă bat, răspunse Athos, arătîndu-l pe d’Artagnan cu mîna şi salutînd tot astfel.
― Şi eu tot cu el mă bat, adăugă Porthos.
― Dar abia la ora unu, lămuri d’Artagnan.
― Şi eu tot cu domnul mă bat, spuse şi Aramis apropiindu-se de ei.
― Da, dar abia la ora două, se amestecă d’Artagnan, cu acelaşi glas liniştit.
― Şi acum, fiindcă v-aţi strîns toţi laolaltă, ― începu d’Artagnan, ― îngăduiţi-mi, domnilor, să vă cer mai întîi iertare. La auzul cuvîntului “iertare”‘, un nor trecu pe fruntea lui Athos, un surîs semeţ juca pe buzele lui Porthos şi un semn de împotrivire fu răspunsul lui Aramis.
― Nu mă înţelegeţi domnilor, ― urmă d’Artagnan ridicîndu-şi capul luminat în clipa aceea de soarele ce-i aurea trăsăturile fine şi îndrăzneţe, ― vă cer iertare dacă s-ar întîmpla să nu-mi pot plăti datoria faţă de toţi trei, căci domnul Athos are dreptul să mă ucidă cel dintîi, ceea ce răpeşte din valoarea poliţei dumitale, domnule Porthos, şi ceea ce-o face aproape egală cu zero, pe-a dumitale, domnule Aramis. De aceea, domnilor, vă cer încă o dată, iertare, dar numai pentru asta, şi acum, în gardă.”
No, cam aşa şi cu rezultatele mele la cele două concursuri la interval de mai puţin de o săptămână… 🙂 Şi urmează Swimathonul de la Cluj, unde înot câteva minute pentru tinerii de la Centrul Daniel, adică relaxare.

1. Bike 4 Mountains – 17 – 20 iun
2. X-Man Romania – 25 iun
 1.

Bike 4 Mountains
E declarat concurs, dar mai întâi de toate este plăcerea de a pedala în munţi prin locuri în care cu greu şi puţini ajung. Ai de parcurs trasee în 4 munţi – Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi, trasee pe care un turist obişnuit cu hărţile montane avute la dispoziţie cu greu şi le putea creiona. În plus a intervenit şi munca de a face ciclabili kilometri de poteci, uneori fără să fie la bază nici măcar urme de animale. Toate acestea s-au întâmplat pentru că oameni care şi-au petrecut viaţa prin acei munţi au dorit să împărtăşească lumea lor şi cu alţii care ştiu să aprecieze ce văd. Mă bucur că mă număr printre cei din urmă. Ne-au povestit organizatorii de numeroasele zile petrecute la amenajare şi m-am convins de acest lucru în concurs.
Merită citit articolul lui Horaţiu Câmpian de pe freerider.ro , descrie foarte bine traseele şi atmosfera de acolo. La câteva zile au apărut pe site şi cuvintele câştigătorilor – Timy Păcurar şi Kelemen Arpad.
Eu am avut în plus bucuria de a trăi un fel de remember when I was young, participând alături de sora mea Simona în echipa Vezentanii. Au fost echipe tari la toate categoriile, iar la general misiunea câştigătorilor n-a fost deloc uşoară. La mixt, unde eram direct interesaţi, au fost la start 13 echipe şi pot spune că au fost foarte bune. Au fost răsturnări de situaţie pe podium zilnic, s-au întâmplat accidentări, probleme tehnice, căderi fizice care au decis câştigătorii abia la sfârşitul ultimei etape.
Acum, în postura nouă de “iepure” am putut înţelege cu adevărat şi stările trăite acum doi ani de Dan Lupşa, coechipierul meu de atunci şi am apreciat foarte mult efortul Simonei de acum. Mulţumesc! Poate va scrie şi ea aici câteva cuvinte, aşa cum a făcut Dan acum doi ani.
Ca la orice concurs serios ne-am studiat adversarii, pe mulţi dintre ei îi ştiam şi le ştiam posibilităţile. Mi-am dat seama că multe din fete sunt apropiate de nivelul meu şi pot fi chiar mai bune. Oricât de mult mi-aş fi dorit, oricum le întorceam, nu ne puteam considera decât outsideri, mai ales că Simona n-a avut prea mult timp să se antreneze. Concluzia a fost de genul – să fim bucuroşi dacă terminăm pe locul 5, dar sperăm şi la mai bine. Ne bazăm pe constanţă, sperăm să mergem din zi în zi mai bine.
start etapa 1 Iezer-Papusa – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa 1 Iezer-Păpuşa a fost mai deosebită ca acum doi ani. A avut înainte de coborârea finală de 6km o zonă de neutralizare traseu de 15km. A fost etapa în care s-a conturat pregătirea fiecărei echipe, ne-am putut da seama în realitate cum stăm.
Am încheiat pe locul 6 dar cu specificaţia că echipa Andreei Dan (care era în faţa noastră) a avut probleme tehnice ireparabile şi practic de acolo Andreea a continuat concursul singură pentru a fi finisher. Nu mă aşteptasem ca Hoinarii să termine primii la 10 minute de restul, nu mă aşteptasem ca Patricia să fie aşa bună şi să termine pe locul 3. În fine, de fapt oricât mă uitam la alţii, cel mai important era să mergem noi bine. Mă aşteptasem ca fetele tinere să fie primele. Mi se părea că locul 1 era deja adjudecat de Hoinari care erau peste ceilalţi ca pregătire, tot ce trebuiau să facă era să nu forţeze, eventual să aibă o pierdere controlată dacă urma o zi mai proastă.
profilele etapelor – From Bike 4 Mountains 2016
numar de concurs – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a doua Leaota avea la început o urcare grea de peste 17km şi peste 1000m diferenţă de nivel. Va fi greu pentru noi să progresăm pe coborâre. Nu aveam alt atu totuşi.
A fost cred etapa care a contat cel mai mult, care a afectat cele mai multe echipe. Echipa NoMad Merida CST3 cu Suzi a avut o cădere fizică, Hoinarii au avut primele probleme tehnice, de la Mountain Riders Tibi se accidentase la mână şi erau cam dezamăgiţi, iar noi cu atâtea probleme în jur am terminat abia pe 7! A fost etapa în care Giant Team a Patriciei a terminat prima la peste 18min de următorii – echipa Formula Prima a lui Emese Fodor. Emese cu Joe Indianul aveau să fie de fapt una din puţinele echipe care a mers ceas, constant, etapă de etapă, progresând în clasament încet şi sigur. Noi deja aveam probleme cu Siculus Alpin Club a lui Karacsony Kinga, care clar erau mai buni pe urcări, iar etapele următoare se încheiau pe urcare. La general am rămas pe locul 6. Deja şansele noastre de “mai bine” de locul 5 erau mai degrabă vise.
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a treia Piatra Craiului n-a început prea bine. 29’er pentru Simona, dar cauciucurile ne-au jucat festa. Numai de întârzieri din motive tehnice nu aveam nevoie, conform devizei “noi nu putem avea luxul să greşim”. Ca multă lume, am avut şi noi probleme cu noroiul de la început. S-a adunat pe schimbătorul faţă noroi cu carul şi pur şi simplu ne-am oprit că nu mai putea coborî pe foaie mică. Cunosc tipul de schimbător, era clar că intrase ceva acolo şi se blocase. Jumătate din bidonul Simonei şi aproape tot al meu s-a dus pe curăţare până am scos pietricica. Am crezut că toţi au trecut de noi, am aflat pe urmă la Hoinarii au avut probleme şi ei. Am pierdut câteva minute care au contat. Pe pârâu a trebuit să trec în faţa echipei BikeExpert Racing Team a Ralucăi Cătană tocmai ca să-i grăbesc şi să încerc să-i ajung pe Siculus, sperând ca Simona să nu aibă probleme. I-am ajuns din urmă pe când să scape de pârâu pe Siculus şi măcar ştiam că nu-s la mare distanţă. Cu 20km înainte de final, pe coborâre, la PA-ul dinainte de Prapăstiile Zărneştilor i-am şi depăşit dar degeaba: tot au terminat cu aproape 15min înaintea noastră, urcând în clasament în faţa noastră.
Partea bună a fost că pe vreo două porţiuni de coborâre în viteză Simona a fost mai rapidă ca mine, iar partea proastă a fost că, deşi am rămas pe 6 la general, echipa NoMad Merida CST4 a Doinei s-a apropiat la 6 minute de noi.
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a patra şi ultima din Bucegi e cea care-mi place cel mai mult. Aş spune că mi se potriveşte dacă nu ar fi porţiunea finală de 6km de urcare pe asfalt în Cheile Grădiştei. Aveam să încercăm să ne menţinem cât putem în faţa Doinei până la porţiunea de push-bike, iar de acolo consideram că cel puţin în spate nu vom mai avea probleme. Nu ştiu cât m-au crezut pe cei de la Siculus când le-am spus că nu ne luptăm cu ei, că cele 9 minute avans ale lor sunt prea mult pentru noi având în vedere finalul în urcare.
finish etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
clasament final mixt – From Bike 4 Mountains 2016
Cert e că pentru prima dată am împins din cand în când pe Simona, că la push-bike am ajuns în faţa Doinei şi aproape de Siculus, că la PA-ul de la baza urcării finale i-am văzut pe Siculus care s-au grăbit să ridice ancora şi să plece. Am pierdut incă aproximativ 3 minute faţă de Siculus pe acea urcare şi în final ne-am clasat pe locul 5, cu timpul total 20h21min44s, la peste  o oră de locul 3. Hoinarii abandonaseră.
Podiumul a fost Giant Team, Formula Prima şi Mountain Riders. Dacă e vorba de părere de rău e că puteam fi noi pe locul 4. 🙂 Atât, că oricum şi locul 5 nu ni s-a datorat doar meritelor noastre ci şi conjuncturii. În rest, foarte mult ne-au plăcut traseele, nu ştiu dacă mai rabd 2 ani până să parcurg ceva asemănător. E altceva MTB-ul faţă de alergare. Voi mai căuta vreun concurs care măcar pentru o zi să-mi aducă aminte de 4 Munţi.
Foarte frumos concurs, deosebit şi greu! S-a văzut la premiere că lumea nu prea mai avea putere să spună multe. Acum doi ani echipele de pe podium au spus fiecare câteva cuvinte despre cursă. Impresiile lor pozitive “de acasă” sunt însă împărtăşite şi vor rămâne scrise, am şi citit câteva.

Top

 2.

ultimele pregatiri inainte de start – From X-Man Oradea proba full
X-Man Oradea – proba full
Urma pentru mine în 5 zile ironmanul de la Oradea. Speram să mă pot recupera, având în vedere că n-am tras la maxim. Am promis că dacă nu mă simt bine abandonez şi că nu forţez. N-a fost greu să mă ţin de promisiune. 🙂 De fapt problema principală a fost capul, care judeca dar nu mai avea hotărârea de a aplica o decizie şi o amâna la infinit.
A fost alt fel de concurs. De această dată n-a mai fost la mijloc farmecul unor peisaje, provocarea unor coborâri, drămuirea unui efort ca să rezişti 4 zile, monitorizarea coechipierului ca să ştii cum să mergi, ci a fost vorba de un efort extraordinar care parcă începe cu o joacă – proba de înot. Ai un termen limită de 2h20min pentru 3,8km de înot în 8 ture, dar parcă nici nu contează, ieşi răcorit din apă, oricât de caldă e tot nu simţi zăpuşeala de afară.
Dar toate se adună. Aici parcă încurajările contează mai mult, iar problema e că nu-ţi dai seama cât eşti de sfârşit sau proaspăt decât după ce începi proba de alergare, poate la câţiva kilometri.
Pe mine proba de înot m-a “liniştit” complet. N-am reuşit să mă adaptez la apă, n-am fost în stare să iau decizia de a-mi da jos ochelarii deşi nu vedeam cu ei balizele (înainte cu o zi am dat o tură fără ochelari, că-i uitasem, n-am avut aşa probleme dar tot am făcut vreo 500m), cred că mai mult m-am agitat stânga-dreapta decât am înotat. Aveam gesturile de la baba-oarba, n-am reuşit să înot relaxat decât spre sfârşit când m-am hotărât să nu mă mai uit decât la mal chiar dacă urma să fac apoi o ajustare de zeci de metri spre balize. 2h05min08sec a durat proba mea de înot, am ieşit printre ultimii (poziţia 71).
From X-Man Oradea proba full
Bicicleta, 180km, iar n-a mers ok. M-am trezit de la început cu o durere uşoară de cap de care nu izbuteam să scap. Era şi tot mai cald. Eram dispus să fac un anumit efort şi acel efort însemna 26km/h media, nu 30 sau mai mult. Abia după 60km, după ce am renunţat să mai iau la schimb bidoane cu izotonic şi am trecut pe apă, stropindu-mă regulat, am început să-mi revin, să intru într-un echilibru. Erau peste 38 grade şi schimbam bidoanele la fiecare trecere pe la biserica din Cetariu, deci de 2 ori pe fiecare tură din cele 5 care rămăseseră din cele 7. Şi nici n-am mai fost depăşit, avioanele deja trecuseră. Timpul cumulat la bike cu cele 2 tranziţii şi prima tură de alergare a fost de 7h16min42sec (al 43-lea timp).
selfie cu prieteni in timpul alergarii – From X-Man Oradea proba full
From X-Man Oradea proba full
La alergare a fost în sfârşit acceptabil, nici n-am alergat rău, 4h40min (al 29-lea timp). Am fost mulţumit că nu m-am simţit aşa sfârşit ca anul trecut, dar şi timpul meu total a fost mult mai slab, cu peste 1h30min (14h02min12sec, poziţia 42 la general şi 11 la categorie).
Mulţumesc încă o dată pentru sprijinul celor din jur, pentru umorul comentariilor, pentru gheaţă… Adaug ce-am scris şi pe FB.
O doamna (eram in stadiul de memory erase de alergat in nestire fara ganduri si nici nu stiu cine era) statea la tasnitoare. Cand i-am spus ca mai am peste 20 de ture nu s-a descurajat. 🙂
Dupa finish m-am dus la PA-ul cu gheata sa mananc ceva si sa-mi revin. Din experienta, dupa efort mare, la cateva minute ma simt mai slabit si trebuie sa mananc si sa beau ce pot pana atunci si abia apoi sa ma relaxez. Si in orice caz nu-mi place sa vorbesc, e un efort suplimentar. Asa ca mi-am lasat tot ce tineam in maini, inclusiv medalia si panglica de finisher la standul de bici.
Masaj, prima data cand mi se face, langa PA, multumesc! Apoi tot la PA ma pomenesc luat in primire de Marmota (care terminase de ceva vreme) si de voluntari: mi-au dat rosii sarate, gheata, tot ce am vrut. M-au pus sa ma asez pe blocurile de gheata si dupa cateva minute, Marmota: ar trebui sa te ridici si sa pleci, ca altfel n-o sa mai poti umbla. Eu: am terminat! M: Si de ce nu spui asa? Eu, in gluma: am constatat ca e mai bine sa te duci la PA-uri ca si concurent, nu ca si finisher… 🙂
Să ne vedem cu bine şi sănătoşi şi dacă se poate la concursuri mai normale! O vreme…
Multumesc pentru poze fotografilor!

Top

Jun 152014
 

locul 2 la master – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

La început – cuvintele prietenului şi partenerului meu de echipă – Dan Lupşa

“În acest an a avut loc o modificare în echipa San Marco – Simu Sorin – colegul meu de echipă de la ediţia trecută, a fost nevoit să renunţe datorită unor probleme de sănătate.

Am promis că am să fiu cu gândul alături de el şi nu voi dezamăgi echipa, echipa care s-a reformat cu Laurentiu.
În acest mod am purces la anunţarea organizatorului principal, CarpathianMan, adică Lucian Clinciu, şi astfel am fost acceptaţi în noua formulă.
A fost frumos…

prima zi la start – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

A fost plăcut să mă văd alături de cunoştinţe din ediţiile trecute şi nu numai. Acest gen de competiţie de anduranţă, desfăşurată pe parcursul a 4 zile, prin zone montane deosebite… a făcut ca la linia de start să fie rideri puternici.
Din această ediţie Lucian a decis să mai introducă o zi, adică un masiv montan: Iezer-Păpuşa.
Împreună cu Veze am decis să nu luăm în serios prima zi, să nu tragem, să mergem doar la 80%, pentru a ne salva energia în zilele ce vor urma, zile ce am considerat a fi mai dure. Bine am făcut, astfel am luat “pulsul” riderilor şi astfel am făcut o mică strategie care a mers de minune.
In prima zi, adică
1 – Etapa 1, cu startul din Câmpulung şi sosire în Stoeneşti, am sosit pe locul 3, la doar 1+ min.
2 – Etapa a 2-a, cu startul din Stoeneşti (AG) şi sosire în Cheile Grădiştei, a fost mai plăcută şi astfel am început să “rulăm” mai cu foc. Am sosit pe locul 2.
3 – Etapa a 3-a fost etapa mai de viteză, dar mai cu surprize, adică a fost mai “umeda”, prin traversarea direct printr-un pârâiaş/curs de apă bolovănos şi foarte interesant. Am sosit din nou pe locul 2 după cei de la Mureş.
4 – Etapa a 4-a am decis să dăm totul din nou. Vezentan a mers exemplar, doar că … după doar 3 km am tăiat anvelopa spate. Ei, de aici a început un declin. Am decis să pun camera şi am uitat să curăţ cât de cât anvelopa de posibilii spini şi astfel am rulat mai tot timpul cu roata moale, având multe pauze de umflat roata. Dar Veze era acolo unde trebuia şi astfel am dus în repetate rânduri “marşuri de recuperare” care au fost foarte interesante şi plăcute pentru mine.
Astfel am reusit sa trecem pe locul 1 la etapă şi un loc 2 la general.
Pe această cale mulţumesc încă o dată colegului de echipă Laurenţiu.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Despre organizare … pot spune că s-a organizat din suflet, cu oameni deosebiţi şi, sincer, nu este simplu să asiguri marcare PA, PC-uri în patru zile şi în locuri diferite. Sunt sigur că nimeni nu s-a rătăcit sau, cel putin, eu/noi echipa, nu ne-am simţit nici o secundă în afara cursei.
Mulţumesc voluntarilor care au susţinut pe Lucian Clinciu, mulţumesc sumedeniilor de pozaşi care au făcut ca noi, acum, să ne readucem aminte de acele clipe plăcute din timpul cursei.
Mulţumesc şi felicit toţi participanţii din acest concurs unic de anduranţă.
Nu în ultimul rând mulţumesc pentru suport :
San Marco Edil Colore
şi:
Emil Cristescu pentru tot ajutorul lor, cei care au făcut ca eu să ajung la acest concurs.”

Şi acum cele scrise de mine:
Gânduri înainte de concurs

Principalul eveniment de MTB de anul acesta l-am programat să fie Bike 4 Mountains, un concurs de anduranţă şi echipă cum la noi încă n-am văzut. Anul acesta urma să parcurgem în zile consecutive patru trasee montane cu lungime între 45 şi 65km şi cu diferenţă de nivel în jur de 2000m fiecare. Etapele erau Iezer-Păpuşa – cu startul în Câmpulung Argeş, Leaota – cu startul în Stoeneşti, Piatra Craiului şi Bucegi – ambele cu startul în Grădişte Fundata. Traseele au fost alese de Lucian Clinciu şi pot spune acum că au avut de toate şi am avut mare noroc că am prins vreme bună atâtea zile în munţi care depăşesc 2000m altitudine.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Era prima ediţie la care participam dar nu aveam mari emoţii: aveam să fiu în echipă cu Andrei Gaşpar, un prieten al prietenilor mei Sorin Simu şi Dan Lupşa, şi aveam mare încredere în privinţa alegerii lor. Nici presiunea rezultatelor nu exista, noi urmând să fim echipa numită mai elegant “San Marco 4 Fun”, adică – pentru cei mai pragmatici – echipa San Marco 2. Dan şi cu Sorin urmau să lupte în special cu echipa Mureş Cycling formată din Robike – “cap de coardă” în echipă şi Nyaradi, iar Andrei şi cu mine pentru locul 3, dacă reuşeam să fim mai buni ca englezii de la Dulwich Paragon – Charles şi Dave. Pe concurenţii de la BikeExpert nu-i cunoşteam absolut deloc dar speram să-i putem depăşi.

Nu m-am obosit prea tare să studiez traseele, nu le cunoşteam, ştiam doar că la EcoMarathon am alergat ceva bucăţi. Nu-mi puneam problema că nu rezist, mă consideram mai în formă decât anii trecuţi, chiar dacă antrenamentele mele de anul acesta au fost mai mult de alergare. Ca idee, în acest an am cam 1700km alergaţi, iar cu bicicleta abia am strâns 700km cu tot cu Bike 4 Mountains. Ca să fiu cât de cât sigur că nu mă lasă bicicleta am schimbat la ea toată linia de angrenaj şi, ca să evit desfacerea zilnică a butucului spate de la Mavic, am schimbat până şi roţile cu ceva second dar mai puţin pretenţios. La toate schimbările n-am ţinut cont de gramaj şi sigur aveam peste 11,5kg de  dus cu mine zi de zi.

Ştiam că echipele de la master cu pretenţii mari la podium erau bine sudate, membrii lor participând cu orice ocazie împreună la concursuri, uneori chiar de alergare sau duatlon. Adică în afară de San Marco 4 Fun, echipele Mureşul, San Marco şi Dulwich se ştiau bine şi chiar participaseră la ediţiile precedente. În echipă la MTB eu am mai participat doar o singură dată, la IronBike în 2011, culmea că şi atunci cu un partener pe care nu-l mai văzusem 🙂 . Şi am fost mulţumit, păcat de condiţiile meteo care au întrerupt cursa la toţi. Numele echipei de atunci a fost semnificativ: TrussstInMe – cum îi spunea şarpele Kaa lui Mowgli. Altfel, experienţe de echipă am numai de la … şah din adolescenţă şi voi avea curând la alergare – Marathon7500 – cu Adi Cosma şi 2×2 – tot cu Dan Lupşa 🙂 .

privelisti – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Să vă spun cum e în echipă la şah? Contează? Da, contează astfel de experinţe, de aceea mă lupt să experimenteze aşa ceva şi copiii mei. În primul rând la şah sunt ierarhii. Clare, nu merge cu poveşti. Aşa e de fapt şi la MTB, doar că nu e pus la punct un sistem de punctaj. În funcţie de ierarhie fiecare echipă îşi pune la mesele de joc jucătorii, în principiu la masa 1 jucătorul cel mai bun şi tot aşa. Ce contează la final, după disputarea partidelor, e rezultatul pe echipă, adică fix ca la MTB. Diferenţa e că la şah nu poţi să-ţi ajuţi în timpul concursului coechipierii, în rest … degeaba obţii victorie la masa 1 dacă mai departe ai pierderi în linie. Şi de aici transpunerea la MTB, cu particularizarea de rigoare: putem tăia piesele grele din fiecare echipă – Robike de la Mureş, Dan de la San Marco (echipa finală) şi probabil Dave de la Dulwich şi rămânem noi – pionii slabi: Nyaradi, eu şi Charles. Contează deci suportul acestor verigi slabe, ele sigur merg la maxim, n-au pauze şi se recuperează mai greu. Nici nu intră în ecuaţie greşelile potenţiale ale celor mai buni, eu le clasific ca impardonabile. Superficialitatea iepurelui e ceea ce a dus la victoria broaştei ţestoase. So, every team has a turtle. Every turtle is more important than every rabbit, normally the contest is between turtles, not between rabbits. Sorry for rabbits if they are frustrated 🙂

Ei, şi a venit ziua plecării dar şi prima surpriză: Sorin are probleme medicale. Urmează să fac echipă cu Dan în echipa San Marco. Regretele n-au rost, privim înainte: se schimbă tot. Avantajul meu era că ne ştiam binişor, chiar dacă n-am mai făcut echipă, în plus Dan ştia traseele, în afară de primul – Iezer-Păpuşa, nou introdus în acest an. Ştiam că pe ansamblu e mai bun ca mine, singurele dăţi când am terminat în faţa lui au fost când se rătăcea sau avea evenimente pe traseu. Nyaradi şi Charles sunt buni, în mod normal peste mine, sper să descopăr pe parcurs un punctişor care să mă avantajeze. La prima vedere s-ar putea să conteze push-bike-ul.

Etapele.

În primul rând pot spune că am mers la maxim în fiecare etapă, n-am ţinut seama de cele spuse de Dan. Cu cât înaintezi în vârstă te poţi baza pe organism, pe cât poate duce, nu mai ai nevoie de frână suplimentară. E concurs, nu? E drept însă că am evitat ruperile de ritm la primele două etape. A vazut şi el apoi pe pulsul meu, comparativ cu al lui. Eu zic că am centura de puls defectă, am şi vrut s-o înlocuiesc la un moment dat 🙂 Dar, în fond, dacă pot ţine puls mediu peste 155 4-5 ore zilnic şi la sfârşit să termin cu 165+ şi să nu fiu epuizat înseamnă că aşa funcţionez. Electronica are şi ea limitele ei. De la 60 la 133 trec instant numai să mă enervez puţin, nici nu trebuie să mă mişc.

cam asa arata fiecare pliant de profil – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Etapa 1 Iezer-Păpuşa

Nimic deosebit, traseul a fost bine ales, l-am tratat ca pe un concurs normal de MTB de o zi, dar fără forţări. Am fost cam îngrijoraţi de vreme la început, ne-am dat seama că într-adevăr la urcările în forţă sunt cam pastă, rămân mereu în urmă, poate se vede că la MTB am lăsat-o mai moale în acest an. Au fost 57km şi peste 2100m diferenţă de nivel, 4h29min37sec timp final – locul 3 la categoria master, dar la 1min de locul 1 Mureş Cycling. Meciul între noi a fost practic nul. Un prim semnal că Dulwich sunt buni la sprint pe final – au terminat la 1 secundă de Mureş! Am băgat la tărtăcuţă. La mine a scris “suffer score 352”, adică EPIC! Numai 80% nu mi se pare că am fost. 2h49min am fost la zona 4 – threshold – peste 159 puls. Pe scurt, cam atâta pot. La general am fost  pe 15. Incredibil ce bine merg elitele! Primul timp – Nomad Merida – a fost de 3h31min23sec. M-am bucurat şi pentru locul 3 al echipei Maratonic – Eli şi Oli, iar ei de atunci mi-au spus că sunt 3 echipe ce se luptă pentru locul 3 şi Petrache şi Roşioru au avut ghinion.
Mulţumim Fodor Emese pentru atenţionarea de viraj la jumătatea cursei – tocmai acolo a făcut o pauză de pană, Dan a şi pus apoi şi o creangă pentru neatenţi.

cu Charles in urmarirea mea, Dan cu probleme de angrenaj – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Etapa a 2-a Leaota

Naşpa când nu poţi dormi bine noaptea. M-am trezit obosit. Aveam deci la start o broască flască, care mima buna dispoziţie. Dan m-a încurajat – lasă că te încălzeşti şi-ţi dai drumul. Urmau vreo 28 km de urcare continuă, aveam timp de încălzire cât cuprinde. Şi start! Eu ca de obicei, cât pot duce. Atâta că lumea trecea pe lângă mine, se duceau şi BikeExpertul, pe Mureş şi Dulwich nu i-am mai văzut de la start. Eram îngrijorat, nu ştiu dacă mai erau 3-4 echipe în spate, Dan cred că pufăia, sprinta după cine se nimerea în faţă, povestea şi apoi iar revenea să-mi spună: ai blocat furca, foarte bine că te încălzeşti! Eram deja la km 17 de urcare şi eu cică mă tot încălzeam! Totuşi simţeam o schimbare, cred că cu 0,1km/h devenisem mai rapid ca unii din faţă. Ajunsesem în zona alpină, începeam să depăşesc, mă simţeam tot mai bine. Văd în faţa mea şirag de concurenţi. Şi culmea, la PA îi văd pe Charles şi Dave. Sunt şocat, cu ochii bulbucaţi, am căscat gura şi mai tare deşi nu credeam că pot. Mi se pare că unul dintre ei se aşează. Eu mă simt bine, clar că nu opresc. Urmează porţiune de trail, mai tehnică, cu urcatul în forţă s-a cam terminat. Strig la Dan să nu mai stea. Începe şi push-bike. Merg pe bike, pe lângă, cu MTB ţinut ca o roabă, orice numai să am viteză. Nu mă uit în spate, n-am vreme.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Urmează nişte dâmburi uriaşe, iar push-bike. Pe unul dintre ele mă opresc, mă uit în spate. Nimeni! Adică pustiu! De rătăcit nu m-am rătăcit, sper. Unde-i “iepurele”? Vine şi Silviu Bălan. El e singur de ieri, din păcate, zâmbitor cum l-am tot văzut. Îl întreb de Dan, zice că-i în spate. Aştept, îmi pare rău că nu m-am uitat mai devreme dar nu-s obişnuit, mi se face şi frig. Trag încălzitoarele, mai apar concurenţi, văd şi galben. Apare Dan, căzuse! Bine că-i ok. Probabil întârziase la PA şi apoi, dornic să recupereze cât mai repede, a forţat unde nu trebuia. În orice caz, a fost un moment de cumpănă pe care l-am depăşit amândoi în mod înţelept. După două etape ne-am dat seama că la trail şi coborâri mai abrupte am un avantaj şi doar aici puteam spera că pot face diferenţă faţă de concurenţă. Următoarele etape le vom privi mai ales din punctul acesta de vedere.

La finalul etapei am trecut pe locul 2 la general categorie, dar am pierdut încă 12min faţă de Robike şi Nyaradi. Charles şi Dave au terminat la 9min de noi, per total eram la 13 min de Mureş şi cu 8 min în faţa Dulwich. La general etapă am terminat pe locul 10. Timpul nostru a fost de 4h26min30sec, după 47,6km şi peste 2000m diferenţă de nivel. Am scăzut la efort la “extrem suffer score 210”

Etapa a 3-a Piatra Craiului

În sfârşit mă simt bine de dimineaţă, n-am nici o problemă. Mi-a intrat în reflex concursul acesta. Mai studiem o dată traseul. E cea mai lungă şi grea etapă, e traseu vălurit, trece mult timp şi prin pârâu. Aş da din coadă dar mi-e teamă însă de urcarea de şosea de 3km de la final, cele 8 minute ale noastre faţă de Dulwich pot fi înjumătăţite. Cu Mureşul se pare că am cam încheiat lupta, dar nu trag linie. Înainte de start aud de la englezi doar un cuvânt: slow. Restul mi-am imaginat. După ritmul mai alert de la start de ieri când s-au rupt, acum aveau de gând să o lase mai moale la început. Lor poate le convenea să facă meci nul cu noi până spre sfârşit, dar nouă nu. Aşa că am pornit cât am putut de tare şi cu prima ocazie am povestit câte ceva şi cu Dan. Frumoasă etapă, mi-a plăcut pârâul. Am mai alergat şi prin apă când nimeream prea adânc şi mă împotmoleam, dar în general am ghicit bine partea ciclabilă. Poate era mai uşor cu 29-er, dar cred că senzaţiile sunt mai spectaculoase cu 26.

cursa de neutralizare pentru Robike – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Robike şi Nyaradi se mulţumeau doar să stea prin preajma noastră, ar fi preferat şi să povestim 🙂 Englezii erau în spate, păream în siguranţă, dar mie nu-mi plac surprizele. Opresc şi eu în sfârşit la un PA, dar foarte scurt timp. Pentru mine nu poate fi pauză. Deşi la un moment dat îi depăşisem, spre final mureşenii şi-au făcut treaba, ne-au lăsat în spate, nu m-am putut ţine de ei. Sus în deal la finish Dan m-a felicitat şi a vrut să coborâm la braţ. Am auzit ceva în spate şi i-am spus să amânăm bucuria pentru finish, să nu pierdem un loc în clasamentul general. Ştiam că echipa Spirit a lui Vlad e în spate, nu departe. Nu apucăm să trecem bine finishul şi ce să vezi: englezii! Nici nu ştiu de unde au apărut, dar erau să ne ia cu fulgi cu tot. Au terminat la 15 secunde după noi!

una din lungile treceri prin apa – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

4h28min15sec a fost timpul nostru pentru 61km şi peste 2100m diferenţă de nivel. Mureşul a terminat cu 4min30sec în faţa noastră, bravo lor! Diferenţa a crescut cam la 18minute. Noi ne-am păstrat locul 2 la categorie, cu peste 8minute în faţa Dulwich, în etapă am fost pe locul 8 la general.

Etapa a 4-a Bucegi

A fost ultima etapă, era totul sau nimic. Mă simţeam bine. În nici un caz nu aveam chef de slow, iar dacă tot încheiem competiţia vom încerca să o facem cu fruntea sus. Doream să intrăm primii pe o coborâre de început mai tehnică prin pădure şi să încercăm să dispărem. Finalul urma să fie şi mai greu pentru mine, aveam de urcat tot drumul de la Moieciu de Sus la Grădişte Fundata, adică aproximativ 6km. Doream neaparat să fim în faţa englezilor la baza urcării şi pentru asta la coborârea lungă de vreo 15km din Şaua Strunga trebuia să zburăm dacă putem.

Totul părea ok, dar cam la 3km de la start Dan face pană. Îl văd cum întoarce roata, e pe tubeless. N-are nevoie de cameră, are şi el, nu mai aud fâsâit, Dan îmi spune să plec mai departe. Urmează coborârea prin pădure, mă tot duc. Mă dau la o parte când îi aud pe fraţii Manea că vin. Şi ei au avut probleme. Ajung jos, îl aştept pe Dan. La sfatul lui Horaţiu nu stau, pedalez alene. Eram pachet de nervi, îmi exprimam părerea despre tubeless cu voce tare. Pentru 100g mai puţin îţi trebuie un tir de scule şi echipă tehnică! Veci n-o să-mi pun aşa ceva! Mulţumesc de încurajări şi de îndemnurile la calm 🙂 Când a venit Dan eram deja răcorit şi am fost numai lapte şi miere, ca o mironosiţă. Englezii trecuseră, Mureşul erau hăt departe, speram să nu forţeze. Pentru noi era ca un nou start, cu handicap. A urmat un push-bike lung, i-am prins pe englezi, am ajuns Mureş Cycling. Ei cu strategia lor, mergeau în ritmul meu. Mai povesteam câte puţin, dar nu-mi convenea situaţia. Culmea e că aproape sus ne ajung şi englezii. Luci stătea la limba de zăpadă, noi, masterii, eram toţi în păr acolo. Dan era ceva mai sus. Şi de acolo ultima şansă – cu Dan eram ca un acordeon: mă apropiam la coborâri, iar urma o gâlmă  de urcare şi punea metri între noi. Toţi voluntarii îmi spuneau că Dan are pană, deja mă şi vedeam la şosea împrumutându-i bicicleta mea şi alergând în sus pe lângă el.

Dan , cu cască a’ la Robike – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

În sfârşit şoseaua, Dan pompează la PA. Greu trec kilometri. O echipă ne ajunge şi se depărtează încetişor. Trecem de punctul cu izvor, aflat la 3km de finish. Locul 2 la general master sper că e asigurat. Îl rog pe Dan să se mai uite în vale. Ultimul km, Dan îl vede pe Robike. Acum chiar mă ambiţionez şi cresc viteza. Terminăm pentru prima dată o etapă pe locul 1 la categorie şi … surpriză: Dulwich termină etapa pe locul 2, la 1 minut de noi. Mureşul soseşte pe 3 la 3 minute de noi. A fost o victorie de moral.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

3h43min13sec pentru cea mai scurtă etapă a competiţiei – 45km şi 2000m diferenţă de nivel, locul 9 în etapă, cu un deja clasic “218 extrem suffer score”. La general după 4 etape am terminat pe locul 9, iar la categorie pe 2. Echipa Mureş Cycling a terminat pe locul 1 cu 15min ecart, iar Dulwich Paragon pe 3 la 9min de noi. Timpul nostru total final a fost 17h07min35sec. Mulţumim Robike pentru casca împrumutată!

etapa de final si un loc 1 de moral – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

La sfârşit

Pentru mine a fost o luptă frumoasă pe întreg parcursul competiţiei, o luptă în care dacă nu erai mulţumit, dacă doreai mai mult, aveai încă o şansă ziua următoare şi tot aşa. Luni m-am trezit pregătit să pedalez 🙂 Am avut noroc să fiu cu un partener mai bun ca mine. La început mi se părea că nu trebuie decât să pedalăm, nu contează aşa mult cât de diferiţi sau nu suntem. Apoi păsărelele mele au luat cunoştinţă cu ale lui. Toate nevinovate cică. Am terminat ca o echipă, sper că l-am ajutat şi eu cu câte ceva, că nu-mi aduc aminte. Mulţumesc Dane!

podium final master – From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan
From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Mulţumesc CarpathianMan pentru concurs, după 2 etape am intrat într-o dependenţă. Abia marţi după concurs am început să intru în ritm mai normal, adică să mă simt cam terminat 🙂 . Frumoase peisaje, solicitante trasee! Impresionant efort de organizare pentru cele patru zile de concurs, ceea ce am văzut a fost doar vârful aisbergului. Le mulţumesc şi eu, ca şi concurent, sponsorilor concursului şi sper astfel să-i încurajez să sprijine în continuare astfel de idei. Sunt evenimente care nu aduc sute de concurenţi la start pentru că pur şi simplu trebuie îndeplinite condiţii care nu pot fi îndeplinite de mulţi, dar nu contează numai numărul.

From Bike 4 Mountains 2014 – CarpathianMan

Mulţumesc pentru încurajări, mulţumesc voluntarilor inimoşi, mulţumesc fotografilor. Felicitări concurenţilor, atât învingători cât şi învinşi. Pun mai jos linkuri la pozele lor, sunt foarte reuşite, una din ele am pus-o ca profil.

Edi Pislaru
https://www.facebook.com/edi.pislaru/media_set?set=a.327167624104578.1073741873.100004340288943&type=1

https://www.facebook.com/edi.pislaru/media_set?set=a.326411150846892.1073741872.100004340288943&type=1

Mihai Dinculescu
https://www.facebook.com/MihaiDinculescu/media_set?set=a.10152503057833524.1073741827.561053523&type=1

Ionut Cioban – et3 – Piatra Craiului – sambata
https://www.facebook.com/ionut.cioban/media_set?set=a.887253791301979.1073741828.100000520991113&type=3

FreeriderPunctRo – et1 – Iezer-Papusa – joi
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.713887082011083.1073741904.111063712293426&type=3

Mihai Benea
https://picasaweb.google.com/116606785858514545800/4Munti2014PiatraCraiului?noredirect=1#
https://plus.google.com/photos/116606785858514545800/albums/6023357984696268609?banner=pwa

Fodor Corina – poze Iezer Papusa si Leaota
https://picasaweb.google.com/102022947216033657172/IEZERPAPUSA4MUNTI?noredirect=1#
https://picasaweb.google.com/102022947216033657172/LEAOTA4MUNTI?noredirect=1#

Florin Duicu
https://www.facebook.com/florin.duicu.3/media_set?set=a.10152472924193769.1073741864.726948768&type=1