Oct 302010
 
O zi frumoasa de toamna tarzie si un pic de libertate.


Daca pierzi momentul, lasi viata sa treaca pe langa tine si apoi te plangi ca ai ghinion. Cam la asta am meditat cand am ales sa plec cu prieteni ai muntelui din CAR Universitar Cluj spre Posaga – Belioara. Am avut eu presimtirea ca ei cauta anume ceva si nu m-am inselat. M-am ales cu o excursie frumoasa prin locuri unde doar localnicii stiu amanuntele, cu denumiri ciudate, cu iz de umor: Dealul Bilii, Cosul Boului – gaura de pe fata stancilor din poza de mai jos – dupa umbrele careia (de la d-l Mititeanu citire) localnicii se orienteaza asupra orei, La Mateoaie, Muntele Boului, Dealul Porcaretului, Sagagea… si inca o multime de care mi-e frica sa scriu ca sa nu fac vreo prostie.

pozele sunt si pe picasa: 

Si uite-asa am pornit sapte la drum, condusi de d-l Dinu si Marlene, in cautare de poze cu frunze colorate si poteci de legatura pentru un posibil traseu… dar mai mult nu spun despre el. Am ramas impresionat de privelisti, desi pe la Scarita Belioara am fost de cateva ori, alte unghiuri au adus noutatile.
In primul rand casele. Sa le spun asa la casutele de lemn mai mici ca grajdurile de langa ele? Si uite ca acolo locuiesc oameni care nu-si pun atatea probleme fals existentiale, iar pretentiile lor de confort ar face de rusine un caine de apartament. Numai in Apuseni poti vedea atatea casute adunate in grupulete peste dealuri, cu ferestruici cat o caramida si cu usi ca pentru copii.

Pe cand ma tot minunam si rememoram plimbarile mele cu bicicleta prin zona Rosia Montana de acum multi ani, am ajuns, dupa un urcus de belvedere pe dealul Bilii si apoi o urcare mai puternica pe langa stancile Belioarei pe “La Mateoaie” (CR), pe traseul de cruce albastra de pe platourile de la “altitudine”. Aici am avut sub ochi dealurile molcome pana la statiunea Muntele Baisorii, Muntele Buscat si varful Pietrele Marunte. Localnicii isi vedeau de treburi, am putut poza caii bine ingrijiti si am reusit sa filmez cat de cat mutarea unei capite mici cu calul.

Cu pasi de seara ne-am indreptat apoi prin Segagea la masini si, dupa o scurta vizita la schitul Posaga – deosebit prin sculpturi si icoanele de mozaic, si o alta oprire regulamentara la Turda la prajituri, ata acasa de unde si scriu.

750cookie-checkIn cautarea verigilor lipsa la Belioara

  One Response to “In cautarea verigilor lipsa la Belioara”

  1. Superbe fotografii Laurentiule!

Sorry, the comment form is closed at this time.