Maraton Apuseni şi Crater Maraton MTB Oradea

 Alergare, Belioara, Crater Maraton Oradea, Maraton Apuseni, Maraton MTB, Muntele Baisorii, Muntele Mare, Munti, Oradea, Padurea Betfia, Scarita-Belioara, Segagea  1 Response »
May 262014
 


Evenimentele se succed săptămână după săptămână şi iar mă pomenesc că au trecut două competiţii frumoase, fiecare cu specificul ei.

După ce acum două săptămâni am fost la Ecomarathon Moeciu mi-am zis că nu strică o alternanţă şi să particip la un maraton de MTB la Oradea, prin zona pădurii Betfia (de fapt proba Race, mai scurtă, de 37km), urmat de un nou maraton montan – Maraton Apuseni, organizat de prietenii mei de la la CAR Cluj Universitar. Urma să dau maxim la amândouă, având la fiecare şanse la podium la categorie. Un alt mare avantaj al lor era că de data aceasta puteam la fiecare să merg împreună la întreaga familie şi, în plus, la fiecare exista probă pentru copii şi/sau family. În sfârşit reuşeam să ne reunim, să nu plec singur: chiar dacă e mai greu pentru mine, e incomparabil mai plăcut.

From Crater Maraton Oradea – premiere

Maratonul Crater – MTB – Oradea

Şi uite-aşa am ajuns la Oradea, de fapt la Băile 1Mai. Din planurile noastre iniţiale legate de apă termală, înot, s-a cam ales praful, fiind şi o vreme ploioasă şi fiind cam obosiţi. Am ales să facem recunoaştere la traseul de family şi copii, să stabilim o tactică, să ne încurajăm reciproc şi să sperăm că noroiul de pe traseu nu ne va pune prea multe probleme.

poza Dumitru Lungu – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere
poza X-Factor.ro – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere

A tot plouat noaptea, dar în ziua concursului a fost bine. Traseul în schimb a creat multe probleme tehnice, mai ales celor de la proba de maraton – din aproximativ 30 de concurenţi doar 4 au încheiat cursa. La noi, la Race, bicicletele au rezistat eroic, dar cred că încă câţiva km ne puneau pe butuci şi pe noi. Eu am început cursa acceptabil, dar din păcate o neatenţie la o intersecţie m-a deviat de la traseu şi am pierdut cam 11minute. Aveam doi oameni în faţă, eram în viteză la vale, iar gps-ul meu în astfel de condiţii nu puteam să-l consult, că riscam să derapez. Văzând că nu mai sunt marcaje am început să încetinesc, am mai fost depăşit de cineva, şi plin de speranţă m-am uitat la gps: off course. Schimb scala, traseul nicăieri, trec de la 80m la 800m şi în sfârşit… Mă întorc, trag tare să recuperez. Vin din sens opus 2 concurenţi, mă uit la ei cu speranţa ca gps-ul minte, dar nu pot să mă înţeleg cu ei – sunt din Ungaria. No, nu-i bai, ţineţi-o tot aşa 🙂 . Nu reuşesc să-i fac să se întoarcă. Ajung la intersecţie în sfârşit, parcursesem 3,3km în plus şi cred că eram ultimul. Noroc că eram după numai 5km şi mai aveam şanse de recuperare. Trece ceva timp până văd concurenţi în faţă şi e evident că au altă viteză ca mine. Depăşesc, dar apar probleme de la noroi: de câteva ori era să rup lanţul, care se bloca la angrenaj pe foaia mică – parcă “chain suck” e termenul. Sunt nevoit să opresc, să trag lanţul cu forţă înapoi, mai îmi stric şi avântul la deal. În fine, evit foaia mică cât de mult pot şi rămân … doar cu una, că acum nu mai am trei foi în faţă, că-s mai “deştept”. Asta e, finalul e previzibil, locul 4 la categorie, 2h47min, la 8 minute de locul 3 şi 9 de locul 2. La general n-am stat rău – locul 19 din 79 finisheri, plus vreo 21 de abandonuri.

From Crater Maraton Oradea – premiere
From Crater Maraton Oradea – premiere

Ce m-a bucurat însă e că Andreea şi Tudor au câştigat fiecare la categoriile lor, iar la family au încheiat tot pe locul 1. Au mers împreună, fără soţie, şi s-au descurcat extraordinar. Deja cam devin a 5-a roată la căruţă.

premiere family – From Crater Maraton Oradea – premiere
una din biciclete – From Crater Maraton Oradea – premiere

Le mulţumesc pentru eforturi organizatorilor – clubul Velosport Oradea, mulţumesc voluntarilor pentru încurajări şi fotografilor pentru poze.

dupa start – poza Tudor Sofron – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Maraton Apuseni

De la începutul anului tot aştept concursul acesta. Pentru mine e cel mai frumos traseu de maraton montan de alergare, poate sunt subiectiv, dar clar i se potriveşte denumirea “hoinari prin trecut”. Căsuţele acestea risipite, mulţimea de pâraie, stâncăria de la Scăriţa-Belioara, toate mă poartă cu gândul şi la alte zone din Apuseni. Ţin minte şi acum – cred că au trecut şi 20 de ani de atunci – că am fost în zona Roşia-Montana – Detunata şi în una – două căsuţe mai locuiau bătrâne, dar majoritatea păreau nelocuite. Am intrat cu greu într-una, parcă era casă de pitici! Şi nici eu nu sunt mare. Avea un pat mic, de lemn masiv – mai mult de 1,5m lungime nu era. Pitoreşti casuţe, din bârne nu din scânduri, cu obloane sculptate. Mi s-a făcut inima grea – ce viaţă au avut bătrânii şi pentru ce nimicuri ne frământăm noi. Merită să vedeţi Apusenii, Trascăul e iar deosebit, dar nu aşa pe rutele clasice, ci ca un hoinar, tăind-o aiurea peste dealuri. Şi mă bucur pe de o parte că d-l Dinu şi Marlene au creionat traseul, dar şi mă uit cu tristeţe cum se modifică de la an la an arealul.  Păcat, uitaţi-vă şi ţineţi minte. Măcar atât ne-a rămas, până poate se găseşte o soluţie de îngheţare a timpului.

spre Sagagea – poza organizatori – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Vineri mi-am şi luat liber şi am întins-o mai devreme în staţiunea Muntele Băişorii, doar cu copiii. Diana urma să vină când poate, mai târziu, iar noi trebuia să marcăm traseul de family. Am fost ca de obicei într-o prospecţie cu o săptămână înainte şi am curăţat potenţialele trasee, că anul acesta am avut două. M-am îngrozit de cât s-a tăiat pe La Plopiş, la PA-ul de sus, şi chiar m-am gândit iniţial să includ zona cu doborâturi şi să-i dau şi nume : zona dezolantă. Să vadă şi copiii! Şi … m-am răzgândit. Mai au vreme, toată viaţa vor încerca să îndrepte greşelile noastre. Aşa că am curăţat o potecuţă pe care am marcat-o atunci doar cu crengi uscate din loc în loc, că altfel nu reuşeam să o găsesc decât cu bâjbâituri. Vreo 3 ore am tot marcat, ajutat de cei mici. Le-am mai spus şi să aibă răbdare cu … părintele, să nu se supere 🙂 Ştiu că a fost greu traseul, nu era prea alergabil, dar eu zic că a fost un mic eşantion din cel mare: 155m diferenţă de nivel la 3,2km e ceva. Am luat şi fluierele, sper că v-a plăcut ideea. De tot restul probei s-au ocupat Mihai, Mihaela, Vasilica, probabil că şi din CAR-iştii de la probele mari – eu nu ştiu alte amănunte – anul acesta a fost prima dată când particip ca şi concurent la proba de maraton, în rest tot rotiţă la organizare family şi concurent la family cu copiii. Sper că a ieşit totul bine.

zona dezolanta – From Maraton Apuseni 2014

Povestea cursei mele? Uşor dezamăgit de mine. Am avut o şansă uriaşă la podium la categorie, dată de circumstanţe, nu chiar de merit 🙂 . N-am ştiut să profit, să fiu mai calculat… poate. Asta e, viaţa e ciclică … încă, mai am eu alte ocazii. Am sperat să scot 5 ore, am fost în recunoaştere cu MTB-ul în ziua cu curăţarea de traseu, cam ştiam la ce să mă aştept. Şi până la Dealul Răfăileştilor eram chiar peste normă, dar… Dar aveam probleme cu călcâiele, în special cel drept, de la muratul picioarelor la Crucea Crencii urmat de coborârile abrupte spre Săgagea, unde am tras tare să ajung şi să depăşesc, să fiu acolo unde credeam că-mi e locul în pluton.

pe Dealul rafailestilor – poza Marian Poara – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

E prima dată când mi se întâmplă, aşa că am circumstanţe atenuante. În timp ce urcam mă tot gândeam că poate s-a adunat şoseta, că merită să mă opresc până nu mă apuc de şchiopătat. Dar fiind deal, încă mai puteam fenta călcând mai pe vârfuri oricum. Aşa că am ajuns La Răscruce binişor, în 2h15min parcursesem deja distanţa de semimaraton. Dar urma coborârea şi deja problema devenea importantă. Mă aud strigat din spate – era Geanina. Mă mir, că doar era în faţă nu de mult. Avea şi ea problemele ei. Mă decid să mă opresc şi să mă descalţ. Dau gaiterul la o parte, şoseta e perfect întinsă. Problema e că pielea e toată cute, nu-i de mirare că s-a format perniţă. N-am ce face, trag aer în piept şi dă-i înainte, că înainte mult mai este. Abia de cobor cu pace de 5min/km, plus că mă strădui să calc cât mai drept. Deşi era vale, iau şi singurul activator ce-l pregătisem pentru final, să devin mai optimist. Cu Geanina parcă eram la ştafetă, ba eu, ba ea în faţă. Înainte pe Dealul Răfăileştilor mă distram în gând văzând că-n urma ei se strânseseră o mulţime de băieţi care parcă numai la fusta ei se uitau :). Şi eu eram printre ei, dar n-o puteam ajunge. Acum eram puţin în faţă şi mă împiedic, cad în mâini. Naşpa, în dorinţa mea de a călca cât mai pe vârfuri ţineam gleznele cam rigide. În fine, timpul trece, Geanina se tot duce, ajung la stânci, sunt ajuns şi de Adi Cosma de la CAR. Măcar viitorul meu partener de la Maraton 7500 se descurcă bine, la EcoMarathon a terminat cu 20min în spatele meu, acum e în creştere şi mă şi depăşeşte. Bravo lui! Încerc să mă ţin de cei din faţă şi milimetru cu milimetru chiar mă apropiu. Eu am răbdare, mă grăbesc, vreau să-i ajung, dar e bine şi câte un milimetru. Puţin sunt şahist, apropo de mesajele acelea cu umor negru pe care la un moment dat am renunţat să le mai citesc 🙂 : că am plătit să fac urcarea La Măteoaie, că dacă văd mesajul înseamnă că sunt ultimul etc.

poza Misu Popa – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Îi văd pe mulţi înşiraţi în faţa mea. Îl văd şi pe Csaba. Ştiu că e la categoria mea, mai ştiu că la Eco a fost la 10min după mine, vreau să-l ajung numai ca să-l salut 🙂 … normal, să-l las apoi în spate. Nu ştiu cine sunt primii, dar simt că mai mult de 4-5 de la categorie n-au cum să fie. Măcar să reuşesc să trec de Csaba şi apoi ce va fi… Iar ajung La Răscruce . Îl întreb pe Adi de fixul meu – e departe Csaba? Atât. Apoi l-am văzut. Am reuşit să-l ajung înainte de Ştiolne. Tocmai trecusem şi de una din surorile David, îmi cer scuze că încă nu le recunosc exact, dar eu sunt mai nou pe la alergări. Mă şi grăbeam, eram şi preocupat să amuţesc înţepăturile. Trec de Csaba, văd că creşte ritmul şi el să se ţină de mine. În mod normal mă bucuram, dar acum ştiam că am făcut prea mare efort neprogramat, că nu aveam nici un stimulent la mine şi numai apă în bidon. Dacă nu reuşesc să mă depărtez pierd. Am tras cât am putut la vale, am urcat pe La Zapodie dealul Boinic, iar era Geanina în faţă. Dar Csaba s-a ţinut la câţiva zeci de metri, iar coborârea mea de pe Boinic a fost de-a dreptul lamentabilă. Gata, am pierdut bătălia. A fost numai chestie de timp ca pe Valea Vadului să mă ajungă şi să se tot ducă. De Geanina am reuşit să mă mai ţin, măcar până la ultimul PA. Apoi, deşi amândoi alternam mersul cu alergatul, diferenţa e că ea chiar avea ritm de alergare pe când eu eram într-un jogging chinuit. Am reuşit să depăşesc şi eu pe cineva, mai obosit ca noi, dar atât. Am ajuns la 5min de Csaba şi 3min de Geanina. Bravo lor, sunt foarte buni. Mă bucur pentru Csaba, a luat încă un podium cineva din CAR Universitar. Dacă nu alerga bine, eu aş fi ajuns numai pe locul 4. Ma bucur şi că Adi Cosma a ajuns la un minut de mine. Aşa, după o poveste lungă, am obţinut un loc 5 la categorie, 20 + o fată la general, 5h19min. Urmează o săptămână de înot, MTB şi alergare numai pe vârfuri.

poza Radu Dinu – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Familia a fost grozavă, m-au distrat cu modul lor de povestire, fiecare cu altă versiune. Ursuleţii Alergători au terminat pe locul 2 la categorie 7-9 ani, copiii ajungând la finish şi aşteptând – cum îmi place mie să spun – să hotărască părintele (adică soţia) ce loc să ocupe 🙂

finish family – From Maraton Apuseni 2014
finish family – From Maraton Apuseni 2014

Foarte pe scurt, ca să fie şi versiunea scurtată la povestea mea gigantică – a fost pentru mine un concurs greu. Foarte greu, cel mai greu, m-am şi aşteptat la asta. Mi s-a părut mai greu ca Maraton Piatra Craiului, EcoMarathon, Hercules vechi, Ciucaş. Chiar au fost cam 42km (a luat-o puţin razna gps-ul pe coborârea de La Răscruce) şi peste 2400m diferenţă de nivel. La celelalte poate am şi avut noroc cu vremea, că nu a fost aşa de cald. În orice caz a fost frumos, mă bucur foarte mult că am participat. Mulţumesc la toţi pentru încurajări, păcat că n-am putut fi mai vesel. Mulţumesc Monei pentru optimism şi găzduire, după cursă şi premierea la family m-am grăbit să plec să-mi culc copiii şi am sfârşit adormind eu aşa că nu vă pot spune nimic despre premierea celor mari şi concertul de chitară 🙂 .

From Maraton Apuseni 2014

Să ne vedem sănătoşi!

Maraton Apuseni 2013

 Alergare, Cluj, Localitati si zone, Maraton Apuseni, Muntele Baisorii, Muntele Mare, Munti, Scarita-Belioara, Segagea  2 Responses »
Jun 242013
 


Nu voi face decât un scurt rezumat, din motive de timp, din perspectiva implicării mele şi a familiei şi sper ca pozele să vă rămână ca amintiri plăcute. Pe picasa sunt redimensionate dar le încarc pe toate la rezoluţia originală şi voi pune linkul pentru descărcare.

După vacanţa de 10 zile în Croaţia – insula Rab – Lopar despre care evident că n-am avut timp să scriu nimic deşi a fost interesant, am ajuns în Cluj abia vineri noapte. Cam obosit, sâmbătă am hotârît să plecăm totuşi şi, pe mare grabă, destinaţia aleasă a fost Maraton Apuseni – unde măcar puteam să fiu util cu ceva şi, în plus, să fiu alături de copiii mei la primul lor concurs adevărat de alergare, chiar dacă în cadrul probei family. A fost un weekend foarte activ pentru multe discipline: MTB – Triada MTB Brasov, triatlon IronMan Oradea, Nationalele de ciclism de şosea de la Cluj.

Aşa că, în ferestrele dintre ploile feroce ce s-au abătut atât pe drum cât şi seara, am marcat traseul de family şi am mers în recunoaştere cu familia, explicând după priceperea mea modurile de alergare la deal, vale, după grad de oboseală, dureri ce te pot apuca …

poze la modificare traseu family  Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

 

Traseul la family şi crosul voluntarilor:

 

Mulţumesc Monei pentru cazare, ne-am putut odihni bine, iar duminică am purces la proba de family, în cadrul a două echipe: Andreea şi cu mine – Rocada Mare (aşa mergem noi la MTB) la 10-12 ani şi Tudor cu Diana cu Ursuleţii Alergători (o titulatură nouă aleasă de băiat) la 7-9 ani. Nu aveam un ţel înalt, având în vedere că era o premieră pentru noi şi eram cu ambele echipe la limita inferioară de vârstă.  Dar… Andreea fuge foarte bine, eu pornesc ca de obicei mai lent şi mă trezesc la 20 de metri după ea şi sunt nevoit să gâfâi s-o ajung. Mi-era şi frică că după câtiva metri de urcare cedează, eram primii! La stâlpii de teleschi suntem ajunşi de familia de la 0-3 ani şi reuşim doar să ţinem contactul vizual până spre sfârşit. M-am gândit că mai avem şanse pe coborâre, dar ce-i prea mult strică. În fine – locul 1 la categorie (2 la general), Ursuletii Alergatori tot 1 la categorie (4 la general), iar la clasamentul general în care au contat doar echipele unde copiii au mers pe picioarele lor (fără categoria 0-3 ani) am terminat pe primele 2 locuri. Acum tot ce mai vreau e să participe fetita la primul mini-triatlon… Un mare Bravo la concurentii de la probele lungi şi mă bucur că vremea a ţinut cu noi. Pentru maratonişti traseul a fost puternic schimbat, n-a fost uşor. In 3 si 4 iunie am fost cu bicicleta pe traseul lor, mi-a luat 10 ore (am si pozat, a şi plouat, m-am si rătăcit cu tot cu gps şi ajuns acasa m-am si imbolnăvit).

recunoastere traseu maraton cu MTB Muntele Baisorii 4 iun

 

From Maraton Apuseni 2013 – proba family – premiere

 

From Maraton Apuseni 2013 – proba family – premiere

In ziua următoare am participat la crosul voluntarilor – o iniţiativă frumoasă a cărei idee i-a aparţinut unui concurent de podium la probele lungi, ţinut tot pe traseul de family. Numarul 450 l-am primit de la Dan Lupsa – un MTB-ist inrăit cu care mă lupt mereu la concursuri şi am câştig de cauză destul de rar. El a participat la primul lui concurs de maraton de alergare si a făcut o figură cel puţin onorabilă – locul 9 la categorie. Pentru ce a venit el la Maraton Apuseni – atmosfera deosebită şi socializarea despre care a auzit că este la competiţiile de alergare; la MTB lipseşte în general cadrul oferit de organizatori pentru distracţie şi impresii la cald. În sfârşit am găsit ceva ce poate fi îmbunătăţit la concursurile de MTB, despre care spuneam până acum că sunt mereu cu un an înaintea celor de alergare sub aspectul organizării!
N-am mai avut vreme să verific traseul, dar nici nu a mai plouat puternic şi mă aşteptam să fie totul ok. Am pornit un pic mai tare dar când am văzut că cei din jur erau aşa relaxaţi m-am gândit să alerg doar ca un deschizător de traseu, eu cunoscându-l cel mai bine. Pofta vine mâncând şi … a trecut în faţă Alex (sper să nu greşesc numele). M-am chinuit să ma ţin de el, nu sunt un alergător rapid, aşa că planul meu a suferit modificări radicale: în acel ritm se depărta uşor şi nu puteam face alt lucru decât să intru în ritmul meu. A început urcarea mai puternică pe poteca câinilor (aşa-i spun cei de pe acolo, e poteca pe care schiorii se intorc la hotel), iar Alex a lăsat ritmul. Pe pârtia mare am avut surpriza să văd săgeata pe care eu o pusesem pe un butuc fără butucul de sprijin, aşa că m-a întors şi am aranjat-o mai bine. Între timp s-a apropiat şi Alex şi l-am întrebat dacă e ok, dacă se vede bine. Totul e ok, dar se pare că numai aparent. Aş mai fi rămas pe acolo dar spiritul de competiţie şi-a spus cuvântul – n-am vrut să fiu depăşit, mai ales că jumătatea a doua a traseului era numai coborâre şi am văzut deja ce poate Alex dacă nu-i urcare. Degeaba mă uitam în spate – nu mai venea nimeni. Următorii voluntari cred că s-au luat unul după altul şi n-au mai urmărit să vadă primul marcaj, scurtând traseul, urcând direct pe pârtie spre cabina de teleschi. În fine, pe la Plopis doar Alex si cu mine am trecut. Faţă de ziua precedentă, pe cei 3,2km şi 158m diferentă de nivel, am fost mai rapid: 17min58s în loc de 22min14s cu Andreea. Şi uite cum dintr-o distanţă de 3km am scris un roman şi m-am străduit să fiu … scurt. Sper ca totuşi voluntarilor noştri (cei care n-au mai participat la concursuri) să le fi trezit dorinţa să participe la anul la probele lungi şi implicit să se antreneze. Ca un mic constructor, îmi pare rău că porţiunea cea mai frumoasă din traseul de family a rămas în afara reflectoarelor voluntarilor.

poza de la Plopis facuta de Diana Maraton Apuseni 2013 – crosul voluntarilor
premiere voluntari Maraton Apuseni 2013 – crosul voluntarilor

Ce e important: copiii s-au simtit bine, participantii cu care am vorbit au avut numai cuvinte de laudă pentru voluntari, organizatori şi traseu. Bravo d-lui Dinu şi lui Marlene pentru constructia lor. Data viitoare sper să ating si eu aerul din jurul maratonistilor, mai ales ca nu voi mai putea sa-mi iau concediu in iunie.

“activ wall” Maraton Apuseni 2013 – impresii de pe wall

Şi acum linkuri:

– download pozele la dimensiunea originală de pe 4shared (atentie să nu descărcaţi altceva)
– poze pe picasa – impresii de pe wall
– poze pe picasa – premiere proba family
– poze pe picasa – premiere probele lungi
– poze pe picasa – crosul voluntarilor

XCO Paleu si un preview al Maratonului Apuseni

 Drumetie, Localitati si zone, Muntele Baisorii, Muntele Mare, Munti, Oradea, Paleu, Paleu XCO Oradea, Scarita-Belioara, Segagea, Traseu Maraton Apuseni, XCO  1 Response »
Jun 052013
 


Intru în concediu şi n-am de gând să stau prea mult pe acasă.

Pentru început am plecat la Oradea la concursul de XCO Paleu – etapa a doua din XCO Oradea Series. Aşa s-a nimerit să fie şi ziua mea, aşa cum anul trecut a fost maratonul MMM de la Mediaş care anul acesta a luat o pauză.
Am fost şi la prima etapă – Doja XCO unde am prins o vreme ploioasă şi mult noroi. Mi-a plăcut concursul şi de atunci m-am gândit să fac tot posibilul să particip la toate cele 3 etape (a treia fiind XCO Betfia prin august).

From Paleu XCO Oradea Series et2

Prăpăstioşi sunt oamenii! Cum văd că plouă o perioadă mai mare de o săptămână, cum caută o explicaţie dacă se poate inexplicabilă: a plouat în nu ştiu care zi de sărbătoare, gata, plouă 40 de zile. Dacă nu găsesc sărbatoare în calendarul ortodox (unde aproape în fiecare zi din an este un eveniment), nu-i nimic, se găsesc alte calendare, alte rituri – la maghiari, mayaşi, incaşi etc. In orice caz, precis a fost o sărbătoare în care nu trebuia să plouă! Nu poţi să-i contrazici, am prins ploaie şi la Oradea, şi zilele următoare la Muntele Băişorii.

From Paleu XCO Oradea Series et2

Traseul din pădurea Paleu a fost interesant, fără a fi prea tehnic. A avut porţiuni sinuoase prin pădure unde nu se putea depăşi, coborâri în linie dreaptă unde puteai atinge viteze mărişoare şi câteva urcări scurte dar puternice. Am luat startul mai mulţi clujeni, dar au fost concurenţi şi din Timişoara şi alte localităţi. La veterani am avut şi eu lupta mea cu Sorin şi de data aceasta – o excepţie – am terminat în faţa lui.

Cu Sorin pe urme From Paleu XCO Oradea Series et2

N-am pornit strălucit, dar deja sunt obişnuit cu asta: nu am start puternic sau, altfel spus, ceilalţi sunt mai buni. Imediat la intrarea în pădure iar a trebuit să stau la coadă, răbdător, după unii care parcă se sperie şi trag frâna cum văd un copac. Evident alţii din spate presează, nu văd ce-i în faţă, vor să treacă de mine. Am spus că nu-i las, dar degeaba, cineva cum a găsit o fereastră liberă cum a ţâşnit şi s-a înfipt în cel din faţa mea, blocând de tot circulaţia. Eu m-am ales cu ceva zgârieturi pe faţă, de puţin o creangă a ratat un ochi, şi am reuşit să trec. În fine, după prima tură totul s-a mai potolit, fiecare şi-a găsit locul după putinţe şi voinţe.

La final From Paleu XCO Oradea Series et2

M-am străduit mult să mai depăşesc din concurenţi şi să fiu pe podium. Abia la a treia tură (din cinci câte aveam de făcut) am reuşit să-l ajung pe Sorin care apoi, cel puţin până la mijlocul turei patru, s-a tot ţinut de mine. Am tot accelerat unde am putut, rupând ritmul, şi până la urmă am reuşit să mă distanţez. Am procedat, păstrând proporţiile, ca în formula 1, înainte de unele curbe am încetinit intenţionat ca să nu aibă timp cei din spate să depăşească pe porţiunile drepte. Am aflat la sfârşit că el e pe 29-er şi nu s-a adaptat încă cu MTB-ul. În fond, eu abia dupa doi ani m-am obişnuit cu bicicleta mea, putând acum să folosesc din avantajele ei. În tura cinci a plouat torenţial, s-a schimbat cu totul terenul şi efectiv nu mai puteam să urc în picioare că patinam, nu puteam coborî repede că imediat îmi fugea spatele şi după ce era să mă întorc cu 180  de grade a trebuit să mă mulţumesc cu un ritm mai prudent. După ce depăşisem cu greu pe un concurent de la altă categorie, de data aceasta n-am mai avut ce face şi s-a distanţat. Abia pe urcarea de final l-am văzut şi am reuşit să ma apropiu la vreo 20 de metri. Aproape cu trei  minute am fost mai lent în tura finală pe ploaie.
Mulţumesc pentru efort organizatorilor şi voluntarilor şi mulţumesc pentru pozele făcute şi lui Ovidiu, care ca de obicei pe unde merge face poze la toţi pe care-i cunoaşte.

Premiere veterani From Paleu XCO Oradea Series et2

Şi acum despre Maraton Apuseni, un concurs de alergare prin Apuseni organizat de iubitorii de munte din CAR Universitar. E un concurs care în fiecare an îşi modifică puţin traseul, făcându-l şi mai interesant. Am fost şi eu curios să văd noile modificări, ştiind că de data aceasta ei doresc ca traseul de maraton să înconjoare rezervaţia Scăriţa-Belioara. Cred că şi numai numele cătunelor şi a locurilor prin care trece vă va atrage: Staţiunea Muntele Băişorii – La Plopiş – Buscat – Izvorul Găbrienii – Poiana Buhuia – Şesu Cald – Colţul Rotund – vf Pietrele Mărunte – Stăuina Runcanilor – Crucea Crencii – Bocşeşti – Săgagea – Dealul Răfăileştilor – La Răscruce – La Lăpşor – Rezervaţia Scăriţa Belioara – Ştiolne – Zăpodie – dealul Boinic – Valea Vadului şi înapoi la staţiune.

La Plopis From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
spre Pietrele Marunte From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Vreme de intors From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Pe traseul de family From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Ploaia face totul viu From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

În prima zi m-am pornit pe ploaie cu MTB  şi n-am ajuns decât la Pietrele Mărunte. Eram deja ciuciulete, cu toate că aveam şi poncho şi fâş. A trebuit să mă întorc şi, când a stat ploaia ( a se înţelege că nu mai ploua cu găleata) am pornit într-o nouă prospecţie la traseul de family. Ideea este că nu-s chiar mulţumit cu urcarea de anul trecut pe drumul auto de Buscat şi am căutat alte variante nu prea lungi. Posibilităţi sunt multe şi de aceea e aşa complicat. Ceva variante sunt pe un site. O nouă variantă ar fi ca urcarea să fie pe drumul folosit de schiori care trece pe la mijlocul pârtiei vechi.

Un iepure – atat am reusit sa ma apropii From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

Dar să revin la traseul mare. În ziua următoare m-am pornit iar, evident tot pe ploaie. Nu m-am grăbit pentru că ştiam că trebuie să rezist mai multe ore. M-am bucurat că sunt cu bicicleta, nu pentru că sunt mai rapid, că nu eram, dar măcar nu mă udam aşa tare şi nu mă noroiam. Cu tot cu distanţa de la şi spre hotelul din staţiune am parcurs 47km în peste 10 ore (peste 2500m diferenţă de nivel). Sună a provocare, nu? În orice caz eu m-am bucurat că n-am reuşit ziua precedentă, că mă prindea noaptea.

Scarita Belioara From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
poarta simbolica de acces From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
in sfarsit fara poncho From Muntele Baisorii 4 iun

Până la Săgagea m-a plouat nonstop, dar acceptabil. Eram leoarcă la picioare, dar măcar papucii mei de MTB erau suficient de cramponaţi ca să n-am probleme la mers pe jos. Am făcut multe poze şi am bâjbâit de câteva ori cu gps-ul în mână. La Răscruce am lăsat bicicleta pentru că era o povară s-o car  prin rezervaţie. Erau porţiuni unde m-aş fi putut duce pe ea în condiţii normale, dar cu ploile acum alunecai şi n-aveai nici o siguranţă: nu ştiai ce e sub covorul de frunze – pietre sau crengi, pe single- trailuri era şi mai greu cu smocurile de iarbă. În plus eram singur şi nu vroiam să risc. Spectaculos traseu, dar foarte solicitant. N-aveam cum să fug pe acolo în condiţiile în care eram, dar şi aşa, umbând, n-a fost uşor. Să se pregătească maratoniştii la un Hercules cu aspecte de Piatra Craiului. Şi dacă e de ploaie, să aibă musai măcar o foiţă şi ceva pe cap, că nu vor termina în grabă. E drept că eu, în nemernicia mea, am parcurs traseul ce înconjoară rezervaţia în sens invers (nu m-a lovit soarele în cap), dar chiar nu contează. O parte din poze le-am cam ratat, dar tot sunt semnificative.
Baftă la concurs, peisajele sunt superbe!

From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
un triunghi albastru interminabil From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun

Pe carari de maraton Baisoara – Scarita-Belioara

 Alergare, Antrenament, Localitati si zone, Muntele Baisorii, Muntele Mare, Munti, Posaga, Scarita-Belioara, Segagea, Traseu Maraton Apuseni  Comments Off on Pe carari de maraton Baisoara – Scarita-Belioara
Nov 232010
 
Dupa In cautarea verigilor lipsa la Belioara si Scurt tratat ilustrat de rataciri marunte prin Muntele Mare am ramas cu nerabdarea de a incerca inca o data parcurgerea, dar intr-o zi, a intregului traseu. Nu conta cum, calare sau pe jos, singur sau cu prieteni. Deja stiam cu mici exceptii tot traseul, iar riscul de ratacire era mic. Timpul tinta era de asemenea clar – 8 ore, fiind toamna o depasire mai mare a lui insemnand automat bezna. Dupa permutari si aranjamente la lucru (fiind weekendul oficial in care lucrez), am reusit sa obtin duminica liber. Pe cand sa trag linie, aflu ca nu-s singurul doritor, dar ceilalti merg sambata … asa ca o iau de la capat cu formulele matematice.

Se vede Bedeleul de pe dealul Bilii.

N-o mai lungesc, sambata suntem deja pe traseu. Am la mine de data aceasta si o lista cu longitudini si latitudini in puncte cheie (n-am un gps prea destept), dar n-a fost nevoie de ea, partenerii de drum suplinind prin cunostinte de teren sau gps lipsurile mele. Am inceput cu o alergare usoara care s-a terminat cand ne-am dat seama (cei cu dorinta de a parcurge distanta lunga) ca nu-i asa simplu de urmat urcarea pe Buscat.

Eu atat stiam, pe unde am fost data trecuta cu bicicleta, si traseul nu coincidea cu cel incarcat in gps-uri. Concluzia mea dupa cele doua variante parcurse: clar mai mult mi-a placut (din punct de vedere al accesibilitatii) ce am parcurs inainte cu bicicleta. Poate m-a influentat si bucuria de a vedea ca in sfarsit se mai construieste o partie la Baisoara (desi as fi preferat sa vad acest lucru in Rodnei, care mi se pare mult mai potrivit pentru schi – o alternativa la Bukovel -Ucraina – unde se construieste intr-un ritm de rock o statiune stil texan – everything big), ca telescaunul de pe Buscat arata a fi functional, ca ai o priveliste deosebita asupra muntilor din jur. Pana si urcarea pe Pietrele Marunte as vrea sa fie pana sus la stanci, nefiind probleme la gasirea unei poteci de coborare.

Poza din tura precedenta, acum n-am ajuns aici

Avand un pic de avans mi-am incercat talentul de explorator si am deviat stanga la intrarea in padurea de la poalele Pietrelor Marunte pe o alta carare, dar tot ce am obtinut a fost tulburarea unui cerb care a tasnit impetuos la vale peste trunchiurile groase de copaci doborati. Daca ati vazut Bambi, precis ati ramas impresionati de majestuozitatea cerbului batran, si apoi a capriorului devenit adult. Vreau sa spun ca iar viata bate filmul si omul incearca doar sa faca o copie palida a naturii si inca bate la usa cunoasterii. E a doua oara cand vad un cerb mare de aproape in salbaticie, in plina miscare, trecand pe langa mine ca acceleratul prin gara (o comparatie prea anosta si comuna fata de ceea ce am simtit), cu o forta si vitalitate ce m-au lasat efectiv cu gura cascata. Si vreau sa spun ca diferenta fata de tren e ca pe sine poti merge dupa el, dar pe urmele de cerb ba. M-am chinuit efectiv sa ajung la culcusul lui aflat la 3-4 metri distanta si apoi sa gasesc o carare amarata spre vale sau niste portiuni mai accesibile peste trunchiuri. Am renuntat si m-am intors de unde am plecat, urmand poteca clasica prin padure. Si inca ceva: nu-ti vine sa crezi pe unde pot incape ciutele si cerbii, asa mari cum sunt. Pe unde e tufa mai deasa ei intra ca-n alta lume, din desene animate. Parca ar desena o gaura pe stanca si ar trece pe acolo. Un om nu poate trece decat cu toporul sau cu drujba, trebuie o combinatie perfecta de viteza, agilitate si forta.

In final ne regrupam iar, multumit ca si pentru acea azi mi-am luat o portie de necunoscut, in care mi-am rupt iar dintii.

Ne despartim de Csaba, hotarat sa urmeze traseul scurt si sa traga concluziile despre el, si ramanem patru dornici de a ne incerca fortele pe traseul d-lui Dinu si a Marlenei. Gasim si noroi pe parcurs, dar nu ma impresioneaza. Pe jos e mizilic fata de cum e sa treci cu bicicleta. Stiu eu un traseu de bicicleta la Medias si garantez ca dupa parcurgerea lui, chiar daca pe jos, ti se modifica radical reperele.

Pozele sunt facute cu mobil si pe dealul Bilii. Nu intra ca scop efectuarea de poze.

Fugim de la Sagagea in jos, mai recuperam timp. In fond, nu trebuie sa ne omoram prea tare, scopul e sa mai si tragem concluzii pe drum, iar timpul de 8 ore nu pare de neatins, desi deja am unele indoieli: orice eveniment neplacut ne trece de partea gresita a barcii. Bine ca nu suntem mai multi.

Urmeaza urcarile pe dealul Bilii spre cruce si urcarea spre La Mateoaie. Pe mine ma incanta. Mie intotdeauna mi-a placut sa urc, cat mai abrupt, dar nu la gradul sa ai nevoie de coarda. Dealul Bilii se incadreaza perfect, in plus nici nu derapezi pe frunze, crengi, stanci sau noroi, e doar iarba si carari. Nu mai spun de priveliste.

La Mateoaie, primul telefon: d-l Dinu. Ma asteptam. Am simtit o unda de dezamagire cand a aflat ca ne aflam numai acolo. Era frumos sa ne putem reintalni toti la plecare – cei din tura lunga si cei din tura scurta – la o poveste. E evident ca nu se poate, e absurd sa ne astepte in Baisoara, oricat ar lungi supa. Poate daca era vara, mai schimbau si ei traseul lor, dar asa…

 

Pas intins mai departe, un pic de alergare, nici o problema pe parcurs… in afara de un mic episod cu caini deasupra catunului Zapodie. Am fost alta data singur si cu atractia lor bicicleta, asa ca deja “fazele astea sunt fumate”, mai pun un pic sangele in circulatie.

Ajungem in 8 ore si 5 minute la masini, obositi dar fericiti. Peste 40km parcursi si 2000m diferenta de nivel pozitiva. M-am mirat si eu ca s-a strans atata urcare, mai ales ca lumea era sceptica in privinta asta pentru Apuseni. Dar asa scrie, asa citim. Felicitari Ioanei, stiam ca e o buna sportiva, mai buna ca mine la alergare, dar traseul acesta te solicita din mai multe puncte de vedere si e o referinta. O referinta cum sper sa ramana si ca maraton.

profilul traseului

Scurt tratat ilustrat de rataciri marunte prin Muntele Mare

 Cicloturism, Localitati si zone, Muntele Baisorii, Muntele Mare, Munti, Posaga, Scarita-Belioara, Segagea, Traseu Maraton Apuseni  2 Responses »
Nov 062010
 
… sau cum sa faci un maraton de bicicleta incercand sa urmaresti un traseu gps fara gps, traseu pus la dispozitie de un mare pasionat al muntelui. 
Mai jos e traseul parcurs de mine, cu diferentele de altitudine.

Un link de unde se pot descarca fisierele .kmz si waypoint-urile.kml cu locurile unde am facut poze:
https://docs.google.com/leaf?id=0B0TGOQUw_mFJZmE4MTg3YzYtN2YzZi00NmNhLWE0ZjItOTIyMzk5OTE3ZDEx&hl=ro
Pozele sunt si pe picasa la:
http://picasaweb.google.com/vezentan/MaratonulMeuUnExamenDeOrientareSiRezistenta#
Idealul: parcurgerea cu bicicleta a unui posibil traseu de maraton de alergare in zona Baisoara – Scarita-Belioara dupa un traseu gps. Durata estimata 8 ore.
Pregatiri:- se iau obligatoriu print screenuri de fragmente de harta din google earth cu traseul, fara sa se tina seama de directia N-S si zoomate diferit;
– just in case se ia totusi si o harta normala si o busola, dar nu se foloseste decat in momentele de apogeu (panica) sau cand se apropie noaptea si nu stii exact unde te afli;
– se ia mobilul pentru a suna la 112 sau un prieten;
In fond undeva tot ajungi, doar nu esti prin salbaticiile din emisiunile de pe Discovery.
Traseul propus: statiunea Muntele Baisorii – Buscat – Sesu Cald – vf. Pietrele Marunte – Crucea Crencii – catun Bocsesti – … – Scarita Belioara – … catun Zapodie – statiune.
Desfasurarea: Dimineata, nu foarte matinal, o iau spre Baisoara cu masina si la ora 09.30 sunt pe partie cu bicicleta. Am un gps-logger la mine, destul de destept cat sa-mi afiseze coordonatele si sa-mi permita acasa descarcarea traseului parcurs, inclusiv way-pointurile necesare pentru localizarea pozelor, dar atat. Eu il folosesc in principiu in conjunctie cu un netbook ca sistem gps pentru masina.
Inceputul e promitator: urc zidul mic stil impins, oprindu-ma de cateva ori sa-mi dau jos din hainite, pana ajung la combinatia perfecta. Merg portiuni scurte pe bicicleta pana La Plopis. Aici o iau standard in sus, fara sa stau mult pe ganduri. Dupa un km de urcare primesc primul telefon de orientare. Cum vreau sa fiu sigur ca nu m-am abatut din drum, o iau inapoi La Plopis, doar timp am suficient. Eu filtrasem cu privirea intersectia de acolo si nu-mi aduceam aminte sa fie mai multe drumuri spre dreapta. In sfarsit, totul e ok, iar pe hartie fac primele adunari si scaderi ca sa stiu pe baza indicatiei vitezometrului cat din ce am parcurs e distanta utila. Ajung pe Buscat la capatul instalatiei de telescaun, care pare perfect functionala. Aflu mai tarzior ca au de gand sa-i dea drumul la iarna.

Se vede varful Muntele Mare, dar n-am de gand sa merg acolo

Ajung in Sesu Cald urgent si acolo fac alte poze. Deja au bar, mai asteptam din triumvirat (apropo de emisiunile d-lui Marga) aparitia unei biserici si a unei banci. Parca asist la nasterea unei localitati  a cautatorilor de aur din Far West.

Si urc. Imi place. Uit de toate si urc. In general cand ma duc la munte incerc sa ma relaxez mental si doar sa fac efort fizic. La concursuri sunt mult mai atent la detalii, desi sunt si marcaje. Nici nu-mi dau seama cand ajung la primele semne de intrebare. Dau de indicatorul de ghetar Scarisoara si apelez la acelasi prieten. Naspa rau situatia, sunt deja aproape de varful Muntele Mare. Nu-mi vine sa cred ca m-am abatut atat, privesc cu stupoare tipariturile mele si le arunc intr-un tomberon virtual. Imi aduc aminte de harta si busola si ma felicit ca le-am pus. Inca nu mi-era clar de ce e asa mare diferenta intre harta si desenele mele, dar am destul timp de meditatie. Cu toate acestea ma simt bine si, daca tot am urcat pana acolo m-am dus pana pe varf, la o bataie de pusca de statia meteo (pentru siguranta si evitarea intrebarilor).

la o bataie de PM, ca nu cred sa aiba altceva in dotare

Sunt din nou la lectia de matematica. Am facut 5,5kmx2 in plus. Macar am gasit o referinta buna – chioscul alb, de unde putin mai sus poti s-o iei spre varful Pietrele Marunte.

chioscul alb
casuta cu gard, atat de greu gasita
priveliste de pe varful nou cucerit

Imi place varful acesta. E salbatic, nu-i inalt dar ai priveliste de jur-imprejur, iarba mare pigmentata de tufe desi nu-i potrivita pentru bicicleta, seamana cu chica unui copil care se cere mangaiat. Am de mers, asa ca o tai la vale si ajung la padure. Aici e singura zona care trebuie imblanzita. La ora 15 abia ajung la Crucea Crencii. E mult prea evident ca nu mai am cum sa parcurg traseul dorit, am facut peste 25km cu bicicleta, din care abia 15km utili. Dau peste caini si cu incrancenare trec fix printre casute, pe unde latra mai tare. Din infruntare ies invingator, le-am aratat care-i seful, dar cand ma uit pe harta vad m-au pacalit cainii si iar am luat-o gresit, in ciuda numeroaselor telefoane ale misteriosului prieten care stie zona. Am facut poza cu locul unde trebuia sa ajung (catunul Bocsesti), dar nu m-am mai intors, deja aparea posibilitatea sa ma prinda intunericul.

Am ajuns la Zapodie (nu eram sigur, doar acasa m-am lamurit) si acolo cu o mica remuscare m-am intors la vale si am incercat sa ma duc spre Stiolne, dar nu pe poteca. Cand am vazut ca intru la apa, am renuntat la toate pretentiile de traseu si mi-am fixat ca tinta masina.
Culmea e ca traseul pe care l-am urmat mai departe a fost asemanator cu track-ul gps dupa care facusem print screenurile. Am urcat pe valea Cacovei si pe la ora 17.30 am ajuns la hotel si masina. Abia mi-am aranjat lucrurile si s-a facut intuneric. Am parcurs in 7h56 37km, cu o medie de 7,43km/h in 5h mers efectiv. Am ramas fara partea transparenta de la cateye-ul fata, nici nu mai stiu prin ce hatisuri mi-a cazut.
Concluzii: Abia astept sa ma duc iar, de data aceasta sa parcurg tot traseul. Imi place ca are de toate si cu toate acestea specificul Apusenilor e mereu prezent. Va fi cu siguranta mai putina orientare si ma pot concentra mai mult pe partea sportiva. Daca merg in weekend poate gasesc de data aceasta si parteneri de drum. Vreau totusi sa caut o ocolire a padurii spre coborarea din Pietrele Marunte. Cu bicicleta distantele par mult mai scurte si e frustrant sa te tot opresti pentru orientare.

In cautarea verigilor lipsa la Belioara

 Belioara, Drumetie, Localitati si zone, Muntele Mare, Munti, Posaga, Scarita-Belioara, Segagea  1 Response »
Oct 302010
 
O zi frumoasa de toamna tarzie si un pic de libertate.


Daca pierzi momentul, lasi viata sa treaca pe langa tine si apoi te plangi ca ai ghinion. Cam la asta am meditat cand am ales sa plec cu prieteni ai muntelui din CAR Universitar Cluj spre Posaga – Belioara. Am avut eu presimtirea ca ei cauta anume ceva si nu m-am inselat. M-am ales cu o excursie frumoasa prin locuri unde doar localnicii stiu amanuntele, cu denumiri ciudate, cu iz de umor: Dealul Bilii, Cosul Boului – gaura de pe fata stancilor din poza de mai jos – dupa umbrele careia (de la d-l Mititeanu citire) localnicii se orienteaza asupra orei, La Mateoaie, Muntele Boului, Dealul Porcaretului, Sagagea… si inca o multime de care mi-e frica sa scriu ca sa nu fac vreo prostie.

pozele sunt si pe picasa: 

Si uite-asa am pornit sapte la drum, condusi de d-l Dinu si Marlene, in cautare de poze cu frunze colorate si poteci de legatura pentru un posibil traseu… dar mai mult nu spun despre el. Am ramas impresionat de privelisti, desi pe la Scarita Belioara am fost de cateva ori, alte unghiuri au adus noutatile.
In primul rand casele. Sa le spun asa la casutele de lemn mai mici ca grajdurile de langa ele? Si uite ca acolo locuiesc oameni care nu-si pun atatea probleme fals existentiale, iar pretentiile lor de confort ar face de rusine un caine de apartament. Numai in Apuseni poti vedea atatea casute adunate in grupulete peste dealuri, cu ferestruici cat o caramida si cu usi ca pentru copii.

Pe cand ma tot minunam si rememoram plimbarile mele cu bicicleta prin zona Rosia Montana de acum multi ani, am ajuns, dupa un urcus de belvedere pe dealul Bilii si apoi o urcare mai puternica pe langa stancile Belioarei pe “La Mateoaie” (CR), pe traseul de cruce albastra de pe platourile de la “altitudine”. Aici am avut sub ochi dealurile molcome pana la statiunea Muntele Baisorii, Muntele Buscat si varful Pietrele Marunte. Localnicii isi vedeau de treburi, am putut poza caii bine ingrijiti si am reusit sa filmez cat de cat mutarea unei capite mici cu calul.

Cu pasi de seara ne-am indreptat apoi prin Segagea la masini si, dupa o scurta vizita la schitul Posaga – deosebit prin sculpturi si icoanele de mozaic, si o alta oprire regulamentara la Turda la prajituri, ata acasa de unde si scriu.