Nov 042013
 


De obicei caut la postările mele un nume mai interesant, mai incitant, să atrag măcar câteva clipe privirea potenţialilor cititori şi prima impresie să fie pozitivă. De data aceasta nu trebuie să fac “febră musculară” şi la minte. Să scriu despre Piatra Craiului e o sarcină prea grea pentru mine. Spun doar că munţii aceştia mă impresionează de fiecare dată ca la început. Să laud ceva de valoare iarăşi poate aluneca uşor în penibil mai ales pentru un “scriitor de ocazie”, aşa că punctez două dintre lucrurile deosebite care merită de luat în considerare şi la alte concursuri:

– culoarul central de la start pentru câştigători (se poate extinde selecţia şi la primii 30 etc);
– strigarea la podium/scenă a tuturor concurenţilor şi pozele de grup.

din excursia de duminica cu prietenii – From Maraton Piatra Craiului 2013
in Saua Funduri – multumesc pentru poze Mihai Zlavog – From Maraton Piatra Craiului 2013

Şi acum să mă concentrez asupra cursei…
Pe scurt: a fost greu. Greu pentru că aveam pretenţii de la mine. Doream să scot pe la 5ore şi cu acest timp să sper în relativitate :). Pe ce mă bazam în afară de antrenamentul meu în timpul meu liber: pe timpul scos la Ciucaş Trail în jur de 4h45min, cu tot cu ceva rătăciri şi ceaţă, când am obţinut un podium la categorie. Ştiam că va fi concurenţă mare, că toată lumea vrea să încheie anul la maxim; că şansele mele cresc cu distanţa şi cu dificultatea urcuşului. Nu am considerat că venind pentru prima oară aici sunt dezavantajat: sunt motivat de cei din jur şi întotdeauna merg la maxim iar timpul scos, în afară de cazul când apar evenimente neplăcute, reflectă potenţialul meu real şi sigur în anii următori va deveni o referinţă greu de bătut pentru mine. În continuare văd în schimb un dezavantaj faptul că nu cunosc mulţi concurenţi de nivel apropiat de al meu, să ştiu pe cine setez să fie virtual-partner-ul meu ca să nu las ritmul. Ce pot face în privinţa asta? Să alerg mai des la concursuri :).
Ce am greşit? Poate faptul că am alergat cam mult zilele precedente, având nişte provocări pe Strava. Am fost şi la multe concursuri weekend de weekend, atât la MTB cât şi de alergare. Chiar şi miercuri am parcurs o distanţă de semimaraton prin Făget în ritm lent într-adevăr, dar… a fost neintenţionat, pur şi simplu mă simţeam bine şi era frumos pe afară.
Dacă era scopul vieţii ce făceam? Dacă fac abstracţie de “cam târzior, bătrâne… “? Veneam cel puţin de joi şi mă odihneam.

pe Marele Grohotis – multumesc pentru poza Stoica Teodor-Cosmin – From Maraton Piatra Craiului 2013

Se dă startul… Mă simt uşor obosit şi chiar dacă mi-am propus să încep mai tare picioarele-mi sunt cam defazate. Mă depăşeşte fără drept de apel Robike. Îl pot urmări pentru o vreme doar cu privirea. Mi se pare totuşi că nu alerg rău, că e uşoară urcare. Lăsăm brusc drumul şi începe ascensiunea. Sunt pe undeva pierdut, parcă totuşi văd pe cineva cunoscut. Apoi o văd pe Ioana Mica. Încep să capăt puteri. Reuşesc să o ajung puţin înainte de întâlnirea cu Vlad, aflat la PC2 – Casa Folea. Ce să-i faci, văd că la toate sporturile am treabă tot cu femeile şi-n plus mi-e mult mai uşor să le ţin minte :). M-am gândit eu şi la Iulia, dar se vede după rezultate că mai trebuie să treacă încă multă apă pe Dunăre. Am sperat că după ce trec de distanţa de semimaraton… În fine, până în Şaua Funduri nu se întâmplă nimic spectaculos. Tragem toţi ca nebunii. Depăşiri ca şi inexistente. Mă enervează puţin că mi-am pus numărul pe picior şi trebuie să am grijă să nu-l rup, că nu mi-am pus problema că nu pot alerga kilometri întregi. E Piatra Craiului – îmi tot repet în gând şi de fiecare dată îmi sare întrebarea “Ei şi?!”. Mi se pare ciudat că nu poate corpul mai mult. Arunc priviri în jur, apar stâncile. N-am mai fost pe acolo, n-am făcut creasta Pietrei Craiului niciodată – cand am vrut a fost o vreme… Ştiu că o dată am urcat pe Piatra Mică, am înnoptat şi apoi am stat încă o noapte sub o folie de cort la Curmătura sub o ploaie continuă. Am sfârşit străbătând Bucegii. Sunt în Şaua Funduri, e … Închid gura şi caut cu disperare un loc la bidonaşul meu din mână. Am nevoie de ambele mâini libere, urmează maimuţăreală: Marele Grohotiş, corzi. Cobor repejor, mă agăţ de jnepeni, de pietre, de tot ce găsesc, încerc să nu dizloc pietre. Tot sunt depăşit de 4-5 concurenţi. Trece şi Răzvan Ilie de mine, pe restul nu reuşesc să-i identific, n-am vreme. Trebuie să mă feresc şi de pietrele ce cad de sus, devin şi mai atent după ce mă nimereşte o piatră puţin sub gleznă. Am noroc cu protecţia de la gleznă şi că-s încălzit, dar tot şchioapăt câteva minute.

pe traseu, după urcarea la refugiul Diana – multumesc pentru poză George Birla – From Maraton Piatra Craiului 2013

În fine, iar alergabil. Recuperez terenul pierdut. Îl salut pe Răzvan şi-mi spune că Brandiburg nu e departe. Îmi aduc aminte că la Ciucaş a terminat în faţa mea, pe locul 2. Mă ambiţionez. Nu-mi aduceam aminte pe moment cum arată dar imediat ce l-am văzut n-am avut nici o îndoială că e el. Am început să fac un pic de studiu şi am hotărât brusc că nu pentru laborator am venit şi că cel mai bine e să depăşesc dacă pot. Apoi care rezistă, rezistă – vorba cuiva care-şi lăsa la înmuiat hainele în maşina de spălat câte o săptămână (nu era automată atunci).
Trec pentru o scurtă vreme în faţă, iar apoi evoluţia mea până la final a gravitat în jurul unui singur fix: să mă ţin de el. E drept, fixul meu a căpătat şi un satelit pe urcarea la refugiul Diana.
Până atunci nu oprisem la nici un PA că nu simţisem nevoia – aveam tot ce e nevoie la mine, iar acum PC-urile şi PA-urile erau prilej să mai reduc din distanţă. N-am oprit la Plaiul Foii, n-am oprit nici să iau gel de la Simona Ardelean – mulţumesc că a vrut să mă ajute. Depăşea el, depăşeam şi eu. Eram la 20-30m de Cristian, dar urma urcarea cu un nume pentru mine predestinat: Diana – numele soţiei. Mai trebuia să o cuceresc o dată :)! În viaţă trebuie să fii hotărât, aşa că în momentul când Cristian a încetinit – probabil să-şi scoată beţele din rucsac – am profitat. Şi chiar am tras tare, având surpriza să-l ajung pe Adi Vălean. Uau, numai nu dădeam din coadă! El din Cluj, eu din Cluj, el la 30-39, eu la 40-49 – m-oi înţelege eu cumva să mă ajute la final, să nu mă rătăcesc şi dacă se poate să nu mă ajungă Cristian. Am adoptat tactica de la Ciucaş, unde după ce mă rătăcisem de două ori din cauza ceţii pe toată coborârea am alergat alături de Florian Petre care ştia traseul. Trebuia doar să rezist la ritmul lui Adi şi să-l impulsionez dacă era cazul şi-mi puteam permite.

spre finish, cu Adi Vălean in faţă – multumesc pentru poze Liana Samoila – From Maraton Piatra Craiului 2013
ma straduiesc sa tin pasul – multumesc pentru poze Liana Samoila – From Maraton Piatra Craiului 2013

Şi uite-aşa fixul a căpătat satelit. L-am urmat ca un câine. Nu vroiam să muşc, doar să latru din când în când :). Cred că la vederea mea a găsit şi Adi motivaţie suplimentară – a accelerat. N-am trecut de mulţi concurenţi, poate vreo cinci. În orice caz, în cele aproximativ 51min de urcare (conform segmentului de pe Strava) mi-a fost foarte greu. M-am uitat pe furiş în spate la Cristian, când poteca făcea câte o curbă, să văd dacă e suficient ritmul lui Adi – nu că aş fi putut mai mult. Se depărta încet – încet, dar între mine şi el degeaba puneam câte un om. Era o luptă, cel puţin pentru mine. Am apreciat la un moment dat că sunt cam două minute diferenţă şi nu m-am mai uitat în spate. Urmau coborârea şi finalul unde trebuia să pierd cât mai puţin timp.

categoria 40-49 ani pe podium – multumesc pentru poze Ady Beleanu – From Maraton Piatra Craiului 2013

Adi pe coborâre s-a tot depărtat şi am intrat în uşoară panică. Nu-l mai vedeam. Punea oameni între mine şi el. Am tăiat-o direct la vale, mai riscând pe ici pe colo. De astă dată mă propteam de copaci. L-am ajuns abia la PA. Acolo a fost musai să opresc, nu mai aveam nimic în camelbag şi simţisem lipsa încă de pe ultima porţiune de urcare la Diana. Am părăsit pit-stopul mai repede, dar după vreo 20m am încetinit şi i-am făcut semn să vină. Urmau câmp şi străzi necunoscute. Nu vedeam pe nimeni în faţă. I-am spus că lupta mea nu era cu el şi dacă vrea ne luptăm la finish :). Cred că a înţeles foarte bine, că m-am chinuit mult să mă ţin de el. Finish-ul l-am câştigat că stătusem mai mult la plasă, ce e mai important e că am reuşit un timp destul de bun. Mulţumesc Adi! La cei aproximativ 37km şi 2500m diferenţă pozitivă de nivel am trecut linia de finish în 5h8min59sec – timp neoficial, pe locul 6 la categorie şi la aproximativ 50sec de locul 5, 13min de podium. În clasamentul general am fost pe locul 38, un loc cu care trebuie să fiu mulţumit – atâta pot.

MPC – la finish – multumesc Anda Ignat
Am atins viteza de 27km/h pentru o secunda – niciodata n-am mai reusit asa ceva. – From Maraton Piatra Craiului 2013
clasament intermediar – pag2 – primele pagini sunt în album – Maraton Piatra Craiului 2013

Am văzut timpii la primii – de neatins pentru mine. Ce să mă mir, şi la MTB e la fel. La ceva oi fi şi eu pe podium, mai trebuie doar să găsesc lozul câştigător. Felicitări speciale Iuliei, Ioanei pentru rezultate! Cred că toţi cei care s-au încumetat să participe la acest maraton au ceva setat pe off :). Cu dârzenia asta se pot proteja munţii.

După maraton am mai alergat 6km la relanti spre Fantâna lui Botorog, să am sigur distanţă de maraton – aveam eu un “goal” pe Strava. Măcar ţinta asta s-o ating…

From Maraton Piatra Craiului 2013

Duminică am făcut o aşteptare activă împreună cu Adi şi Laura Cosma (le mulţumesc pentru companie), de la Fântâna lui Botorog, trecând prin Cheile Pisicii, urcând la cabana Curmătura unde ne-am reîntâlnit cu partenerul nostru de drum spre Cluj, pornit pe creastă cu o zi înainte. Plin de drumeţi pe traseu, la cabană, nu ca altădată. Evident, printre ei erau mulţi maratonişti.
Să ne vedem cu bine, nu numai la concursuri!

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)