2x2 Race - Alergare - Balea Lac - Fagaras - Localitati si zone - Munti

2×2 Race 2015 în echipă


2×2 Race din nou! Poate anul acesta va fi vreme buna si nu se scurteaza cursa ca anul trecut! Şi da, de data aceasta ne-am incadrat în fereastra bună a vremii. M-am înscris alături de prietenul meu Zsolt Langviser destul de târziu. Singur nu aş fi mers, oricât de provocator era traseul, pentru că e prea aproape de concursul din Franţa – TDS – Sur les Traces des Ducs de Savoie şi eram convins că voi trage prea mult de mine şi-mi va părea rău după câteva zile. În echipă însă e altfel, în general se merge mai încet dar … mai sigur. Întotdeauna mai înveţi câte ceva, nu te gândeşti doar la tine şi … e suspans mai mare. Într-adevăr în timpul concursului n-ai prea mult timp de schimbat impresii, dar concursul în sine e doar rezultatul, nu şi drumul, gândurile şi concluziile. Anul trecut am fost alături de un viitor medic – Sorin Hosu, acum alături de un IT-ist consacrat. Pot spune că multă lume bună se învârte pe la concursurile de amatori, indiferent că e vorba de alergare, bicicletă, triatlon … Mi-a propus Zsolt să mergem împreună în echipa Absolut Explorer – n-am rezistat tentaţiei, a fost picătura care a înclinat balanţa nehotărârii mele. Am mai alergat la concursuri de trail unde a fost şi el, e drept că nu distanţe aşa mari, şi ştiam că e genul de luptător care nu se aruncă la ceva fără să aibă în spate o pregătire. Mai ştiam că e genul de concurent care vine din urmă şi dacă merg prea tare la început risc ca pe ultima bucată să devin piatră de moară. Din câte ştiu porecla lui e Dieselul 🙂 . La MTB e mai bun ca mine, aşa că mi-am pregătit scenarii şi pentru cazul că sunt iepurele echipei, şi pentru cazul broaştei ţestoase. Ţinta noastră: între 10 şi 12 ore, mi-am şi încărcat în modul course trackul de la organizatori în care cineva a încheiat în 11 ore traseul.

profilul cursei – poză de la organizatori – From 2×2 Race 2015 echipa

În maşină am venit împreună şi cu Adi Cosma, coechipierul meu de la Marathon 7500, care alerga la elite. Aveam astfel un reper aproape de potenţialul meu şi nu trebuia decât să văd când ne intersectăm cu el ca să-mi dau seama cum stăm cu ritmul fără să fiu prea subiectiv.

Şi începe concursul. Poate încep cam tare pe urcarea spre lacul Capra, dar ţinta mea e 3h la X1 – Moldoveanu. Dacă obţinem sub 3h atunci puteam spera la 10 ore timp total. Era primul reper de timp care hotăra ce facem în continuare. De altfel toată lumea e plină de vervă, e doar 6 dimineaţa. Ne lăsăm din bagaj la punctul de control şi plecăm mai departe. Mă tot salut cu concurenţi, cu prieteni, unii veniţi în drumeţie în Făgăraş. Până la urmă pot spune că asta a fost caracteristica predominantă la acest concurs: plin de prieteni şi cunoscuţi pe tot parcursul, atât concurenţi, organizatori, cât şi excursionişti. De la vârful Mircii unde am întâlnit-o pe Cristina Trancă (era să mă şi înşir pe jos pe pământul umed de acolo), mereu şi mereu prieteni: Adi Beleanu, Liviu şi Raluca Precup, Lily Bindeanu, Adi Vălean… De incurajări n-am dus lipsă – mulţumesc, şi la rândul meu am încercat să motivez pe cei întâlniţi. Ca echipă de pe Mircii ştiam deja amândoi cum stăm unul faţă de altul: la urcări tot cam pe-acolo, iar la coborâri şi drum întins eram ceva mai rapid. Numai bine că puteam păstra rezerve, să mă ajute la final dacă totul ne mergea bine şi doream să forţăm. În 3h5min am ajuns pe Moldoveanu, nu la mare distanţă de Adi Cosma. Mi-era clar însă că timpul nostru va fi peste 10 ore, undeva spre 11, pentru că sigur eu nu aveam cum să parcurg distanţa lacul Capra – Negoiu şi înapoi sub 4 ore – anul trecut făcusem cu Sorin în echipă doar X2 în 3h59min.

multumesc pentru poze – From 2×2 Race 2015 echipa
Zsolt – From 2×2 Race 2015 echipa

După 6h15min am ajuns din nou la Lacul Capra. Pe parcurs am fost depăşiţi şi de prima echipă de la mixt. Zsolt avea probleme la un picior dar era motivat să continue. Îi era tot mai greu pe coborâri. Mă mai uitam pe gps (îmi pusesem şi puncte intermediare), eram în graficul de 11h30min – 12 ore. La 9h5min am ajuns la Negoiu, trecând pe lângă Adrian Petruţ care era descurajat că nu poate încheia sub 12h, cât era timpul limită la finish elită. Mă uit la gps, mecanismul spune că se poate, numai să alerge la vale. Noi la echipe nu aveam astfel de probleme, 15h era mult, atât că pe munte se poate întâmpla orice. De pe Negoiu “linie dreaptă” spre finish. Aproape de Călţun suntem ajunşi de o echipă de masculin şi ne prinde din urmă şi Adrian Petruţ. La rubrica info am trecut că mai aveam şanse să terminăm sub 12h dar trebuia un ritm uşor mai alert. Noi nu puteam mai repede la vale, aşa că m-am decis să devin arbitru. De meci: a fost o luptă grea între fetele de la mixt – locurile 2-3. Ne-au ajuns din urmă şi iniţial n-am înţeles nici eu, nici Zsolt, de unde atâta înverşunare să ne ajungă şi să ne depăşească echipa de mixt care atunci era pe locul 2. Noi eram într-o stare de linişte sufletească, împăcaţi cu soarta noastră în mijlocul naturii superbe 🙂 Au reuşit să ne încreţească ritmul, de credeam că imediat îl prindem din urmă pe Palici, evident la băut rânduri de bere. Îl văzusem alergând cu spaniolul lipit de el tot timpul, ştiam că terminase demult, când noi eram sus pe creastă şi ne chinuiam să ajungem la Negoiu – auzisem strigăte de jos de la Bâlea Lac. La punctul de alimentare Izvorul Paltinului Zsolt mi-a spus că perechea nu s-a oprit, poate asta a fost greşeala lor – neglijarea alimentării din cauza grabei. Mai era mult de parcurs ca şi timp şi dacă te prinde sfârşeala nu mai poţi lupta când vine concurenţa – parcă am în faţă un tablou dintr-un film cu Schwarzenegger când un luptător indian se pregăteşte să înfrunte un alien vopsindu-se războinic pe faţă: degeaba e voinţă dacă n-o sprijini cu tot ce poţi. La câteva minute distanţă era perechea a treia. Singura lor şansă era ultima urcare înainte de lacul Capra şi au reuşit. Eu felicit ambele echipe, au avut putere până la final, ambele sunt printre echipele învingătoare.

un schimb de cuvinte cu Adi Valean – multumesc pentru poze – From 2×2 Race 2015 echipa
From 2×2 Race 2015 echipa

Am încheiat cu bine în 12h13min, pe locul 13 la echipe, nu înainte de a face fericiţi încă o echipă, de astă dată de masculin, care a trecut vijelios în jos pe lângă noi cu câteva sute de metri înainte de finish. 🙂 Bravo Zsolt şi mulţumesc pentru propunerea de a alerga împreună, sper să am şi eu voinţa ta să pot alerga până la final la concursul următor! Bravo Adi Cosma, sub 11h e un timp foarte bun! Şi bravo lui Petruţ, a terminat la 2 minute după 12h. Sper ca şi cei de la elite care au încheiat sub 15h să fie trecuţi ca finisheri.

From 2×2 Race 2015 echipa

Să nu uit, Adi Cosma îşi caută coechipier pentru Ultratrailul din Făgăraş organizat de Luci Clinciu! E un concurs greu de 3 etape unde recuperarea e foarte importantă. Aşa cum am spus, Adi are sub 11h la 2×2 de acum şi 24h52min la 7500, când a fost în echipă cu mine. Eu nu pot ajunge aproape sigur, ca şi la Postăvaru Night voi fi pe alte meleaguri. Acestea-s regretele mele pe anul acesta 🙂 Termenul limită pentru înscriere e 25 august şi nu-i … negociabil.

Frumoasă atmosfera pe tot parcursul concursului, numai pentru asta şi merită să mai vin. Felicitări organizatorilor! Pentru mine urmează înot, înot şi … TDS – startul va fi miercuri 26 august ora 6. Vacanţă activă şi plăcută în continuare!

PS: Că tot am pomenit de gps şi cum sunt român şi-mi plac cârpelile, la cursa de acum, pentru că estimam peste 10 ore şi ceasurile mele nu au autonomie mai mare de 5ore iar gps-ul de drumeţie mi se părea prea greu, am folosit pe cel de bike – un Edge 500, şi acesta mai vechi. Pe mână i-am făcut adaptare dar … e cam butucănos şi în plus, nu este gândit să compenseze mişcările de alergare că doar e pentru bike. I-am făcut o nouă adaptare dintr-un card de la schi (se poate folosi orice cartela şi forma decupării e la liberă alegere) şi l-am prins pe rucsac. Nu dă erori … pe creastă, n-a trebuit să editez trackul.

From 2×2 Race 2015 echipa

One comment on “2×2 Race 2015 în echipă

Comments are closed.