Sep 102015
 

From Vacanta si UTMB – Sur les Traces des Ducs de Savoie (TDS)

1. Primul popas – Kesthely-Ungaria
2. A doua oprire – Camping Serenissima-Italia
3. Scurtă vizită la – Veneţia-Italia
4. Lângă Courmayeur pentru 7 zile – Camping Du Parc-Italia
5. Concursul TDSDesfăşurarea
6. Parcul de aventură – Pre Saint Didier-Italia
7. La Chamonix – la sosirea primilor concurenţi UTMB-Franţa
8. Ultima oprire – Crikvenica-Croaţia
9. Atelier reparaţie barcă – 49th Fishermen’s week-Crikvenica-Croaţia

Anul acesta vacanţa noastră
am alăturat-o concursului de trail-running din Franţa – TDS, un concurs declarat de organizatori dificil, cu 120km cu 7250m diferenţă de nivel. N-am mai fost niciodată în Franţa, nici în Italia, aşa că pentru mine toată excursia a fost interesantă. Am făcut pregătirile mai serios ca de obicei şi împreună cu toată familia şi cu Victor am luat-o pe ruta Kesthely – Ungaria, Camping Serenissima – Italia, lângă Veneţia, Camping du Parc – Italia, lângă Courmayeur unde era startul TDS, în apropiere de Mont Blanc şi unde am stat 7 zile pe durata întregului concurs şi înapoi pe la mare Crikvenica – Croaţia.
Am concurat trecând ca şi club Clujul Pedalează, să se vadă de unde provin, iar ca tricou am purtat pe cel de Maraton Apuseni, să nu las deoparte nici clubul CAR Universitar Cluj.
Mă bucur că am încheiat cu bine cursa, în 23h52min, pe locul 211/1214 finisheri la general şi 59/428 la categoria V1H. Au fost 595 abandonuri. Am fost mulţumit că am încheiat sub 24 ore cursa. Am avut ca referinţă timpii de anul trecut ai concurenţilor români, în frunte cu Zsolt Kovacs – atunci au concurat pentru prima dată români la TDS. Am avut de gând să mă întâlnesc şi să-i întâmpin pe ai noştri, care concurau la CCC, OCC şi UTMB, dar de la gând la faptă a fost cale lungă, ivindu-se câteva probleme. Măcar am reuşit să ajung o dată şi după concurs la Chamonix, atunci când a sosit câştigătorul de la UTMB – Xavier Thevenard, şi să mă întâlnesc cu Grigore Iulian (ne-am văzut şi pe traseul TDS) şi Oana şi să-l salut pe Daniel Florea.
A fost un concurs mare, cu mii de concurenţi la fiecare probă, îi felicit pe toţi concurenţii pentru efort, mă bucur că ai noştri au fost buni. Merită menţionaţi cei de la proba CCC în frunte cu Hajnal – locul 9 la general.

Mai jos sunt câteva din pozele fotografilor de pe traseu – Lago di Verney, finish – acum stau în cumpănă dacă să le cumpăr sau nu. La sfatul lui Ady Beleanu am mai făcut şi eu câteva poze pe traseu, de amintire, chiar dacă nu eram chiar în cea mai bună dispoziţie pentru asta 🙂

ld_27802487.jpg
ld_27802486.jpg
ld_27818012.jpg


Ca de obicei
la cursele de ultra-trail am avut la mine pe două pagini înfoliate timpi de reper, una din pagini fiind o aproximare luată dintr-un excel – link de la organizatori. Aveam idee pe unde mă voi încadra. Am făcut poză şi cu numărul de concurs şi cu pungile pentru bagaje – una pentru lucrurile ce trebuiau lăsate la finishul din Chamonix şi una, opţională, pentru punctul intermediar de la km66 – Cormet de Roselend.

DSC_0189.JPG DSC_0190.JPG DSC_0191.JPG prel.jpg


Concurenţii români
de la concursurile UTMB din acest an:

concurenti.JPG

Top

 1. Prima noastră escală urma să fie orăşelul Kesthely de la capătul îndepărtat al lacului Balaton din Ungaria. Am ales locaţia pentru că mi-a plăcut în precedenta trecere cu ocazia supermaratonului de alergare de la Balaton (turul Balatonului). Chiar a fost un model de cum ar trebui să fie orice orăşel turistic sau nu din România. Ne-am cazat în zona centrală în casa unor artişti. Nu mi-am imaginat însă că la gangul de intrare va scrie, printre altele, Casablanca – Night Club. A trebuit să fiu mai atent cu intratul, partea cu beculeţe roşii era clară, dar mai aveam posibilitatea să nimeresc după perdeaua neagră greşită. 🙂 În orice caz e de reţinut.
Dar până la Kesthely am avut parte de prima sincopă, cu maşina. În iarnă m-a lăsat motorul în Austria de a trebuit să merg pe platformă până la Gyor, acum iar a început să clipească spirala cu injecţia… dar motorul mergea rezonabil. Încep iar telefoane, sun cumnatul, care se pare că ştie o mulţime de service-uri din Ungaria, dovadă că n-a avut nevoie de ele. Numai că în weekend ungurii nu lucrează… Îmi dă la telefon un mecanic, aflu că probabil e doar o bujie de incandescenţă şi nu-i aşa grav. Mai sun şi eu pe mecanicul meu şi el, om practic, mă întreabă direct: merge maşina? Eu: Da! El: Păi atunci dă-i înainte! Eu: Şi becul? El: Păi nu te uita la el! Pune o bandă pe el! Eu: Ok, am leucoplast mai multe modele, că doar mă duc la concurs! Şi aşa am mers, dus-întors încă peste 3000km. Ca să închei cu epopeea maşinii, în Italia am fost programat peste o săptămână, iar în Croaţia m-a ajutat gazda şi am fost la service, mi-a şters mecanicul 6 din 7 erori şi mi-a spus că am injector defect şi o bujie. La Cluj acum e reparată: 2 injectoare şi 3 bujii din 4 defecte. Mă şi mir că a mers motorul, cred că doar din obişnuinţă, ca şi bătrânii care după revoluţie se mai aşezau la cozi şi când îi întrebai la ce stau nu ştiau ce să răspundă: stăteau pentru că văzuseră că e coadă.
În orice caz, am fost cu emoţii tot drumul şi numai chef să merg la Chamonix cu maşina nu mai aveam. Rămânea numai varianta de vizitat Chamonixul cu autobuzele organizatorilor. Dar până acolo mai aveam în plan să vizităm Veneţia.
Poze de la Kesthely, au şi piste de biciclete, este zonă pietonală, sunt panouri explicative…

DSC_0001.JPG DSC_0007.JPG DSC_0008.JPG DSC_0011.JPG DSC_0017.JPG DSC_0018.JPG DSC_0022.JPG DSC_0024.JPG DSC_0027.JPG DSC_0033.JPG DSC_0034.JPG

Top

2. A urmat oprirea la campingul Serenissima. Intenţia noastră era de vizitare a Veneţiei şi de adaptare cu ideea de camping. În copilărie stăteam mult la camping la mare cu familia sau pe plajă unde eram ca-n camping, şi mi-a plăcut foarte mult pentru că mă simţeam liber şi-mi făceam mulţi prieteni de joacă. Cum stăteam câte trei săptămâni minimum, copiii veneau şi plecau dar joaca nu se termina 🙂

DSC_0131.JPG
DSC_0128.JPG
DSC_0130.JPG

Top

3. După-masa am vizitat Veneţia, am făcut o călătorie cu un vaporaş până la Palatul Dogilor şi Piaţa San Marco. N-are rost să povestesc mai multe, a fost impresionant şi aşa, doar scrijelind cu privirea câteva ore exteriorul clădirilor. Şi când te gândeşti că întreg oraşul a fost construit într-o zonă mlăştinoasă, pe trunchiuri de copaci!

DSC_0040.JPG
DSC_0041.JPG

DSC_0044.JPG DSC_0055.JPG DSC_0061.JPG DSC_0069.JPG DSC_0076.JPG DSC_0078.JPG DSC_0087.JPG DSC_0090.JPG DSC_0092.JPG DSC_0097.JPG DSC_0109.JPG DSC_0111.JPG DSC_0115.JPG

Top

4. În ziua a treia am ajuns în fine la destinaţie – Camping du Parc – Pre Saint Didier – comuna Morgex, lângă Courmayeur. Eram cazaţi într-un fel de iurtă – un fel de cort mai mare cu paturi suprapuse. Fiecare construcţie din camping are un nume, a noastră se numea Tepee. Am făcut câteva poze şi cu ciudăţeniile din jur. 🙂 Prima mea întrebare a fost cu ce ne încălzim, venind în întâmpinarea întrebărilor posibile ale familiei. Omul mi-a arătat cu o mână exteriorul. Clar! Mi-a şi trecut prin cap basmul acela cu oborocul – Prostia omenească a lui Creangă: cică personajul din poveste ca să-şi încălzească în casă (de luminat la noi nu era cazul, că aveam curent) şi-a luat oborocul şi se tot chinuia să-şi introducă Soarele în bordei, fugind din casă afară şi invers. Hai să spunem că pentru încălzit nu era chiar o idee rea… fuga, că doar se presupune că mă pricep puţin, că merg la concurs de ultra. Primele două poze de mai jos sunt relevante pentru vremea de luni, 24 august, cu două zile înainte de concursul meu, prima poză e de la camping şi a doua luată de pe FB de la startul cursei PTL din Chamonix. Marţi am fost să-mi ridic pachetul de start la Courmayeur şi să identific poarta de start – ultima poză din colaj.

S-a făcut şi vreme bună, s-a ridicat şi barometrul optimismului. Campingul a devenit locul pe care l-am visat, cu copiii care se joacă împreună înţelegându-se între ei indiferent de limbă. Ai mei s-au înţeles foarte bine cu fetele familiei de belgieni de lângă noi, din iurta mai mare şi mai turtită. În camping mai erau participanţi la TDS, la UTMB. Tatăl familiei, Benny, chiar participa la cursa UTMB, aşa că am mai schimbat impresii şi păreri inclusiv despre zona din jur şi ce mai putem vizita ca să fie interesant şi pentru copii. Aşa am aflat de parcul de aventură din Pre Saint Didier, de două buncăre de pe poteca spre acel orăşel, cel mai apropiat de camping. De treabă vecini am avut, şi gazdele ne-au ajutat la nevoie! Cu alt concurent m-am întâlnit în Chamonix la autobuzul de întoarcere în Courmayeur. Le mulţumesc pentru companie! 🙂

IMG_20150824_184717.jpg chamonix start PTL.jpg

DSC_0133.JPG DSC_0132.JPG DSC_0148.JPG DSC_0137.JPG DSC_0146.JPG DSC_0153.JPG DSC_0155.JPG DSC_0141.JPG DSC_0159.JPG DSC_0170.JPG IMG_20150825_183011 recunoastere start TDS Courmayeur.jpg

Top

5. Concursul. A fost o vreme super, încă chiar prea cald. Pozele de mai jos sunt făcute de mine la startul TDS – ora 6 dimineaţa (s-a schimbat faţă de anii trecuţi ora de start – nu mai era ora 7 şi ca urmare mă aşteptam să se îmbunătăţească timpii primilor finisheri), la Lago di Verney – ora 11.28 şi la vârful Passeur Pralognan – 2567m – ora 17.50.

Marele şi singurul avantaj că ne-am cazat lângă Courmayeur a fost că startul n-a implicat deşteptarea mai devreme ca să iau busul organizatorilor. În rest au fost mai multe dezavantaje. La sfârşitul cursei, la 6 dimineaţa, aflu şi văd că într-adevăr aşa era şi pe pliant, singurul bus spre casă de la organizatori era abia la ora 13. Aşa m-am întânit cu concurentul din camping la staţia clasică din Courmayeur sud, busul plecând la ora 8.30. Bine că am avut bani la mine, cum e specificat şi la echipamentul obligatoriu – minim 20eur. Biletul a costat 15eur. Apoi, toate autobuzele au programul conceput astfel încât ultimele curse ajung la Chamonix şi trebuie şi ca însoţitor să ai grijă să ai maşină de întoarcere. Şi din cauza unor probleme n-am reuşit să folosesc facilităţile de transport ale organizatorilor decât duminică la sfârşitul cursei UTMB, dar şi atunci n-am putut sta la premiere pentru că nu mai aveam cu ce să mă întorc. Dacă tot sunt la capitolul probleme, încă n-am lămurit de ce soţia n-a putut primi mesaje cu informaţii despre cursa mea, deşi am corespondat pe tema asta cu livetrail şi înainte din România, şi la faţa locului. Mare mister, minus 8eur. Update: Au returnat banii. Probleme de acest fel cu numerele de telefon au mai avut si altii, inclusiv din Franţa. Data viitoare daca se mai întâmplă voi schimba din timp numărul de mobil.

Dar să trec la lucrurile faine, adică la cursă. E ceva să ai mii de oameni în jur la start. Deşi m-am considerat plasat destul de bine în faţă la start, după câţiva zeci de metri de fugă mi-am dat seama că am sute de concurenţi în faţă. Şi că toţi aleargă de rup pământul. Ce să fac, doar n-o să mă opresc să protestez: alerg şi eu cât pot. În fapt toată lumea cred că era conştientă de încă un aspect: nu numai ora de start s-a modificat faţă de anii trecuţi, dar au fost micşorate şi limitele de timp intermediare eliminatorii. Poate şi acest aspect a contat în graba noastră. La al doilea punct de alimentare care era şi eliminatoriu, la km15 Lac Combal, a fost prima dată când m-am uitat pe grafic – eram cu cele 2h30min uşor sub timpii de anul trecut ai lui Grigore Iulian (23h55min la finish), Tibi Uşeriu (26h04min) şi Victor Vasluian(29h11min). Practic eram pe poziţia 481, era încă devreme să-mi pot da seama în ce timp pot termina cursa, în orice caz m-am lămurit că va fi un timp peste 22ore. Pe Zsolt Kovacs încă nu-l pot ajunge 🙂 . Ce era important – mă simţeam bine.

Au urmat urcările de Col Chavanne şi Col du Petit St Bernard. Am urcat bine, am coborât şi mai bine. Pe coborârea de Col Chavanne am avut un iepure, un băiat după al cărui ritm mi-a plăcut să alerg. Am reuşit apoi să-l prind din urmă şi pe coborârea de la Petit St Bernard, unde era să iau şi o trântă – mă împiedicasem de o piatră pe care nu o văzusem, alergând foarte aproape de cel din faţă, şi am fost nevoit să sar mai jos pe serpentina potecii care se întorcea, aterizând aproape pe spate. Am povestit şi cu concurentul, l-am stimulat să alerge din nou în faţă. A apărut însă o problemă, datorată alimentării. Eu măcar mai luam izotonic din camelbag şi mai înghiţeam câte un gel, la el n-am observat aşa ceva. Spre sosirea la Bourg Saint Maurice el s-a “”tăiat”” şi nici eu nu mă simţeam prea bine. Eram abia la km51 şi eram pur şi simplu epuizat.

Traseul nu era dificil dpdv tehnic, era chiar alergabil pentru cine e pregătit. În timp ce am băut două supe şi am mâncat sandwichul din rucsac, plus cola şi ce mi-a mai făcut cu ochiul, m-am gândit ce anume e deosebit la această cursă, cum de am omis iar să mă alimentez suficient. Pe grafic nu stăteam rău, cu 7h47min (poziţia 336 în graficul “”de final”” al organizatorilor) însă alunecasem sub Tibi şi era posibilitatea să termin în mai mult de 26ore. Şi aşa am ajuns la concluzia că faptul că traseul e alergabil şi cu lungi urcări şi mai ales lungi coborâri ai tentaţia să neglijezi mâncarea. Depăşisem mulţi concurenţi mai ales cu ritmul de coborâre, dar nu eram obişnuit cu coborâri de viteză care să-mi ia ore! De exemplu numai de la Col du Petit St Bernard la Bourg Saint Maurice am făcut peste 2 ore, în care mai mult am coborât! La MTB e regulă să eviţi mâncatul la vale, dar acolo sunt alte viteze şi implicit interval mai scurt.

Şi atunci m-am gândit la două variante – ori mă odihnesc 30min să-mi revin, ori o iau mai uşor şi dau Cezarului ce-i al Cezarului – să fiu pregătit să fiu depăşit de zeci de concurenţi pe urcarea de Fort de la Platte, fără să mă ambiţionez să intru în ritmul lor şi să sper că organismul îşi revine şi pot continua vesel până la final. Am ales evident să nu stau. În plus nu voi mai merge la limită pe urcări, încercând ca sus să fiu în formă să pot recupera pe coborâri.

Aşa a şi fost în continuare. Până la Fort de la Platte am fost depăşit de câteva grupuri de concurenţi la care am încercat să le intru în ritm şi mi-am dat seama că e prea multă voinţă şi mai puţină putinţă. Dar încetul cu încetul mi-au revenit forţele, iar la Passeur de Pralognan – 2546m deja mă simţeam în formă. Am şi făcut o pauză de pozat şi de … luat rămas bun de la trecătoarea slăbiciune. Cu 11h48min eram sub Tibi, cu un timp estimat la finish de peste 26h (poziţia 379). Race reset, urmează să încerc să recuperez treptat ce am pierdut.

A urmat Cormet de Roselend – punctul unde mă aştepta bagajul portocaliu, cu papuci de schimb, şosete, sandwichuri şi geluri şi batoane. Ai mei n-au mai putut veni, aveam să aflu că i s-a făcut rău pe autobuz la băiat şi s-au întors. Sunt nişte serpentine pe acolo! În viteză şi calm mi-am schimbat şosetele şi pachetele din bagaje şi am întins-o. Era important să pot face cât mai mult din distanţă înainte de înnoptare şi să încerc să mă ţin de grupuri să nu cumva să mă rătăcesc. Era foarte bine marcat traseul, cu panglici în dungi având la capete benzi reflectorizante, dar pentru mine e suficient o neatenţie.

La Gitte (km75, poziţia 321) în sfârşit eram sub timpul lui Tibi şi speram un onorabil finish de 25h. N-am putut să stau decât puţin să iau doar apă, nici măcar frontala nu mi-o scosesem. Era amurg şi un grup tocmai se pornea la deal. Am mers şi pe beznă doar cu lumina de la concurenţii din jur, abia sus am săpat după frontală. Au urmat Col Joly şi Les Contamines. Chiar mergeam bine şi alergam şi mai bine la vale. Aproape am ajuns (18h34min, poziţia 254) în graficul lui Iulian de 24h! Dar urma urcarea de Col du Tricot. Mi-am dat seama că uitasem la Cormet de Roselend să-mi schimb bateriile la gps-ul de drumeţie în care aveam şi trackul de la organizatori. Încă de atunci începusem să mă grăbesc şi uitam câte ceva. Mi-am pus în mod gps ceasul să mă ajute cu ritmul şi m-am ataşat de 2-3 concurenţi cu gândul să nu-i pierd din ochi. Era km95, mai aveam cam 25km până la finish şi mă tot întrebam cum de la Iulian i-au luat peste 5h acest semimaraton mai lung. Apăi de aia, că şi mie mi-au trebuit cam 5h20min şi chiar şi Zsolt a făcut peste 5h. Şi eu am alergat la vale şi la final!

Frumos noaptea pe urcarea de Col du Tricot! Plin de luminiţe! Dar peste 2h30min la doar 7km parcurşi?! Şi după poziţia de final din vârf cică am avansat până pe locul 236.

Dupa Bellevue (loc de panoramă la capăt de cablu cred că de telescaun) am ajuns la Les Houches – 22h52min, poziţia 216. Acolo canci hârtia mea cu graficul, o uitasem şi pe asta pe undeva. Dar nu mai conta, mai aveam 8km şi după ceas mă puteam încadra în 24h, numai să nu trebuiască să mai urc. Au fost însă şi scurte urcări şi concurenţi înverşunaţi aproape ca şi mine 🙂 şi a trebuit să fac sprint la final – de aceea şi pozele oficiale la finish sunt cam grăbite. Timpul meu a fost de 23h52min19sec, 4,98km/h media – final locul 59/428 categoria V1H şi 211/1214 general, cu 3 minute mai bun ca al lui Iulian de anul trecut. Anul acesta însă Iulian a mers mult mai bine, cu 2h mai puţin.

M-am simţit bine, e important să termini şi să mai ai energie şi după cursă. Am primit şi o vestă de finisher şi abia am aşteptat să ajung acasă, cu emoţii că maşina mea din Courmayeur nu mai porneşte după mai mult de 24h de pauză.

Profil-TDS-2014.png

2015-08-26 05.21.34.jpg 2015-08-26 05.56.42.jpg 2015-08-26 05.56.52.jpg 2015-08-26 11.28.08.jpg 2015-08-26 11.28.13.jpg 2015-08-26 17.50.03.jpg 2015-08-26 17.50.07.jpg 2015-08-26 17.50.11.jpg 2015-08-26 17.50.17.jpg 2015-08-26 17.50.29.jpg 2015-08-26 17.50.39.jpg 2015-08-26 17.50.42.jpg 2015-08-26 17.50.45.jpg

Top

6. După TDS şi după o peripeţie care m-a făcut să-mi petrec noaptea următoare în Aosta – încă o noapte cam albă, un orăşel foarte cochet la 30km de Courmayeur, în sfârşit am reuşit să ajungem la Parcul de aventură Pre Saint Didier. Am făcut drumeţie, am urcat la pasarela de metal care este un punct de belvedere al zonei. Au trasee pe culori, iar două dintre ele am avut voie doar eu să le parcurg, fiind într-adevăr mai dificile. Seamănă cu ce avem noi pe aici pe lângă Cluj.

DSC_0178.JPG DSC_0179.JPG DSC_0180.JPG DSC_0195.JPG DSC_0201.JPG DSC_0202.JPG DSC_0211.JPG DSC_0213.JPG DSC_0215.JPG DSC_0219.JPG DSC_0223.JPG DSC_0226.JPG DSC_0227.JPG DSC_0230.JPG DSC_0231.JPG DSC_0237.JPG DSC_0246.JPG DSC_0254.JPG DSC_0255.JPG DSC_0286.JPG DSC_0290.JPG DSC_0301.JPG DSC_0309.JPG DSC_0335.JPG DSC_0436.JPG

Top

7. Mult am dorit să ajungem şi la Chamonix, să punem cu toţii piciorul şi-n Franţa. Am putut asista la sosirea primilor concurenţi UTMB (171km) – era o mulţime de lume şi greu am putut vedea pe alergători. Xavier Thevenard a sosit primul cu un timp extraordinar – 21h09min.

IMG_20150829_160439.jpg IMG_20150829_160827.jpg

Top

8. Şi a venit rândul zilelor petrecute la malul mării, la Crikvenica-Croaţia. În sfârşit o pensiune normală 🙂 , cu privelişte la mare şi zona centrală. În fiecare săptămână la Crikvenica se sărbătoreşte câte ceva, doar e oraş turistic. Noi am nimerit în săptămâna pescarilor, aşa că am mâncat tot felul de vietăţi ale mării: scoici, rechin, ton, pesti mici, creveti, calamari.

DSC_0461.JPG DSC_0462.JPG DSC_0468.JPG DSC_0469.JPG DSC_0470.JPG DSC_0472.JPG IMG_20150903_212242.jpg DSC_0484.JPG DSC_0519.JPG DSC_0520.JPG

Top

9. Şi tot pentru că era 49th Fishermen’s week şi s-au organizat tot felul de ateliere cu muncă specifică de pescar, inclusiv gătit, copiii au ales să vopsească o barcă. Mult entuziasm din partea lor, din ce în ce mai greu de înţeles pentru mine. 🙂

DSC_0492.JPG DSC_0497.JPG DSC_0498.JPG DSC_0503.JPG DSC_0504.JPG DSC_0517.JPG DSC_0518.JPG DSC_0521.JPG DSC_0522.JPG DSC_0526.JPG

Atât, oamenii mai trebuie să meargă şi acasă.

Top

  2 Responses to “Vacanta si UTMB – Sur les Traces des Ducs de Savoie (TDS)”

  1. […] trecut am stat în partea italiană într-un camping, eu participând la TDS, cu startul în Courmayeur. Acum ne convenea să stăm cât mai aproape de Chamonix. Noi ne-am […]

  2. […] de exemplu, din enumerarea de mai sus niciunul n-a încheiat cursa. Eu am participat acum 2 ani la proba UTMB și acum 3 ani la proba TDS și din ce am înțeles condițiile de anul acesta au semănat mult cu […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)