Aug 272020
 

Ce fac oamenii când li se ia jucăria? Cum care jucărie? Concursurile în special din weekenduri… Da, știu, ar fi putut să sape în grădină, să planteze un pom, să salveze omenirea. Dar nu, ei se mai întâlnesc la câte o vorbă, mai la o bere, mai la croșetat… Și de obicei în astfel de situații apar idei năstrușnice, cu cât mai irealizabile cu atât par mai bune, mai fezabile.

Noroc că vine dimineața și pui o frână, dar să nu uităm că vine iar seara. Și tot așa, până iese la iveală o provocare mai realistă. Acum, mecanismul acesta nu-i sigur că s-a aplicat aici, ca să spun așa eu am băut bere solo. Meritul meu e că în brainstormingul meu singuratic am decis să mă alipesc dorinței prietenilor mei de la Rupicapra Team – Szenasi Zoltan, Katona Alpar, Csongor Vagasi de a face un fel de triatlon în mai multe zile. Și tot meritul meu e că m-am gândit că trebuie să existe un mecanism în spate care să te împingă la nebunii, că nu doar noi avem idei crețe în această perioadă.

Am mai scris și pe FB despre provocare, o repet aici. Evident am ținut o ședință relaxată miercuri, s-a prezentat planul mai în detaliu, s-a intrat în amănunte ce țin de logistică… Aveam mașină de însoțire – mulțumim lui Arpad care ne-a însoțit cu fiul său în acest periplu.
Până la această ședință nu știam decât că mergem cu bicicletele în Făgăraș vreo 200km, parcurgem acolo creasta dar nu toată și ne întoarcem tot cu bicicleta 200km, evident pe alt traseu și tot așa de clar era că ambele trasee nu vor fi pe drumuri naționale decât când nu vom avea încotro. Mie mi se părea suficient de amănunțit atât. 🙂
Cu cazarea, așa cum probabil știe lumea care s-a străduit să-și găsească loc pentru concediu, a fost mai greu – am găsit până la urmă o căsuță în Poiana Neamțului unde urma să dormim în cele două nopți după bike 1 și run. Urma așadar să mai alocăm timp și pentru transport pentru că ideea de bază a fost că de unde ajungem cu bicicleta să plecăm în alergare și de unde ajungem cu alergarea să continuăm cu bicicleta spre casă.

Ziua1 – vineri 21 august – înot 4km. Ca să fie ca la Ironman, unde proba de înot e 3,8km. Fiecare face proba când și unde poate și dacă poate.
Ziua2 – sâmbătă 22 august – bicicletă de la Aiton – județul Cluj (am pus Aitonul pe harta României, cred că Zoli e mândru) la Poiana Neamțului, lângă Avrig, la poalele Făgărașului.
Traseul în mare: Aiton – Tureni – Săndulești – Buru – Râmetea – Poiana Aiudului – Aiud – Rădești – Blaj – Soroștin – Mândra – Ocna Sibiului – Sibiu – Tălmaciu – Avrig – Poiana Nemțului.
Aproximativ 220km cu o diferență de nivel absolut ciudată dată de Alltrails și Trace de Trail, chiar și Garmin Connect – peste 4000m. În schimb aplicația Komoot dădea superoptimista calculație de 1500m diferență de nivel. Adevărul a fost la mijloc, am făcut niște exchibiții cu aducere la altitudinea hărții și până la urmă au reieșit vrei 2400m.
Ziua3 – duminică 23 august – alergare de la Poiana Neamțului până pe Valea Sâmbetei, de unde poate mașina să ne recupereze.
Traseul în mare: Poiana Neamțului – cab. Bârcaciu – vf Scara și apoi pe bandă roșie în principiu – vf Șerbota – Custura Sărății – vf Negoiu – Strunga Dracului sau cea a Doamnei ( am ales-o pe cea din urmă) – lacul Călțun – vf Laița – iezerul Caprei – vf Mircii – vf Viștea Mare – vf Moldoveanu – vf Slăninei (sau coborâre din Fereastra Mică a Sâmbetei) – cabana Valea Sâmbetei și pe vale în jos
Aproximativ 48km cu 4500m+, de astă dată pe bune – toate aplicațiile au fost “pe acolo”.
Ziua4 – luni 24 august – bicicletă de la Stațiunea Climaterică Sâmbăta la Aiton.
Traseul în mare: Stațiunea Climaterică Sâmbăta – Sâmbăta de Sus – Cincșor – Cincu – Merghindeal – Agnita – Pelișor – Moșna – Mediaș – Blăjel – pe lângă Târnăveni – Vama Seacă – Ocna Mureș – Unirea – Moldovenești – Săndulești – Aiton
Pe la 206km cu 2000m+ diferență de nivel, rezonabil.

No, acum sper că e destul de clar ce am dorit, iar la întrebarea “de ce” am răspuns în primele rânduri.

Acum, să trec la partea frumoasă, drumul până la finish. Cum am văzut eu aventura am descris pe scurt (sper!, ăsta e gândul de început) mai jos.

Ziua1 – înotul în Tarnița.

Acum, pe bune: în toată țara e greu să te antrenezi la piscine. Lumea care poate înoată de 2-3 ori pe săptămână în ape deschise. Să nu vă imaginați că acest lucru nu afectează sănătatea oamenilor, mai ales a celor care practică intensiv acest sport care e considerat de unii cel mai complet. Și vai de copiii noștri! La bun simț e că un om sănătos, cu obiceiuri sănătoase, se îmbolnăvește mai greu și în principiu face forme mai ușoare la boli.

Eu am tot lăsat deoparte înotul în speranța remedierii cât mai rapide a situației. Până la urmă, cu dead-lineul provocării aproape, am reușit să înot în Tarnița de două ori câte doi kilometri, doar să-mi aduc aminte cum e, cum stau cu neoprenul și rapid mi-am adus aminte cum e să faci julituri la gât și să te doară mușchii umerilor pentru că nu ești antrenat și nu ești suficient de tehnic să faci mișcarea mâinilor corect.

Vineri, ziua cu cei 4km. N-am vrut să fac dus-întors câte doi kilometri, mi se părea plictisitor și deprimant, am văzut că pot ajunge la o peninsulă unde de multe ori am stat cu cortul și de acolo mă pot întoarce în alergare ușoară înapoi la mașină.
Zis și făcut, am mers cu mașina în zona de finish, am ascuns o pungă cu papuci și haine, m-am întors la start și gata. Măcar nu aveam limită de timp ca la concursurile de tip Ironman.

Cum am ieșit din micul golf de start cum parcă înotam pe loc, aveam curent contrar. S-au mai adăugat și trecerile prin zone cu apă neobișnuit de rece unde strănutam periodic, m-am cam chinuit. Cu răbdarea stau bine, a fost singurul atu’. Am avut grijă să nu forțez, să nu solicit umerii, iar rezultatul s-a văzut: 2h19min pentru cei 4km. Am ajuns lihnit de foame la mal, mi-am recuperat lucrurile și am pornit copăcel spre mașină.

Mi-a plăcut că nu am întâlnit în lac decât oameni cu ambarcațiuni cu vâsle. Am fost atât de aiurit că mi-am lăsat punga cu lucrurile de la start și abia înainte de Florești mi-am făcut un recensământ al înotului și mi-am adus aminte de ea. A fost o oră în plus pierdută în trafic.

Ziua2 – bicicletă Aiton – Poiana Neamțului.

Conform planului urma să plecăm din Aiton la ora 6, în consecință cu Csonghi și cu Alpar ne-am pornit mai devreme de acasă.
Am avut noroc de vreme bună, poate puțin prea caldă, iar de mișcat ne-am mișcat binișor, deși am făcut destul de multe pauze. Spre sfârșit ne-au cam durut tălpile și posterioarele, normal la așa distanță.
13h30min a fost durata totală pentru cei 222km cu 1839m diferență de nivel (10h21min de mișcare).
Eu m-am ambiționat să ajung fix la cabana Poiana Neamțului de unde urma să alergăm ziua următoare, așa că am avut parte de 4km la dus și tot atât la întors de drum forestier, o plăcere pentru cursieră.
Nu mi-am pus probleme însă, “pe vremea mea” nu erau MTB-uri și am fost de multe ori cu bicicleta – cursieră pe baieuri în tot felul de locuri, inclusiv în Padiș. Atunci mi se părea firesc să car bicicleta, să cos baierurile. Și atunci m-am învățat să nu pun bagaje mari pe suportul de bicicletă, că e mai bine în spate. Și tot de atunci am reținut că o cursieră nu e atât de sensibilă pe cât pare, dar ajută mult cum “te dai” cu ea în zonele improprii.

Momentele de menționat din prima zi? Cred că toți ne-am protejat să fim rezonabil de fresh pentru ziua de trail.
Am avut parte de o “scurtătură” de la Meșcreac la Crăciunelu de Jos, de la km 77 la km 89 unde am circulat pe drum de pământ direct peste câmpuri. Am avut fenomenala viteză medie de 7,7km/h, dar am evitat folosirea mai lungă a drumului național de la Aiud. De întrebat am întrebat localnicii cum e drumul: 2km de drum de pământ. Au trecut vreo 4km și mai întâlnim un țăran – știm deja, numai 2km de pământ urmează.
Cred că de aici ne-a rămas întipărită în minte întrebarea “cât mai e până la Luduș” și răspunsul “2km”. De aici încolo, indiferent dacă eram la trail sau la bike, când eram mai obosiți și fără chef ne reveneam de îndată când cineva punea întrebarea și ceilalți spuneau răspunsul.
Al doilea moment de menționat, să nu se spună că nu am avut probleme tehnice, a făcut pană Alpar și am constatat că de fapt era aproape explodat cauciucul față. Am avut de schimb în mașina lui Arpad un cauciuc de tour ride mai cramponat și s-a rezolvat problema.

Practic ziua1 a fost îndeplinită 100%, am avut vreme de stat la terasă la bere și supă. Pe la 19.30 sosisem și eu din scurta escapadă de făcut o poză la cabana Poiana Neamțului.

Ziua3 – trail de la Poiana Neamțului până pe Valea Viștei Mari la cabana Viștea Mare

Greu de sculat să pornim pe ora 5 de la Poiana Neamțului! Totuși o tură de 200km cu cursiera e solicitantă, mai ales dacă mai mult ai ținut-o pe trainer și “ocupația” de bază în ultima vreme e alergarea. Am mai întârziat puțin cu repararea bețelor de tracking ale lui Csonghi, așa că de pornit am pornit efectiv la ora 5.26. Au fost porțiuni mai tehnice, în special Custura Sărății, care ne-au întârziat mult și timpul a început să ne preseze destul de repede. Pauzele au contat mult în economia turei, ca să mă exprim în limbaj de lemn.

Încă înainte de Negoiu ne puneam problema că poate nu reușim să ajungem pe Valea Sâmbetei. În grup de patru câți eram deplasarea era mai înceată, fiecare avea problemele lui, fiecare dorea să fotografieze ceva, de preferință altceva decât ceilalți. 🙂 A fost de-a dreptul poetic până la un moment dat.

Lume am început să întâlnim mai multă de la Negoiu, până atunci doar corturi răzlețe, drumeți liniștiți în mici grupuri.

Ne-am întâlnit cu Hajnal, cu prietena. Să nu-l recunosc, avea plete, eu eram obișnuit să-l văd tuns scurt și cu echipament de alergare, nu cu rucsac mare și cort. Am stat puțin de vorbă despre Apuseni Ultra Race înainte de a ajunge la lacul Capra unde ne aștepta Arpad cu cola și pachetele noastre pentru restul drumului.

Alpar avea unele probleme și a preferat să se oprească la lacul Capra, să nu ne întârzie. Se gândea că așa are posibilitatea să se recupereze mai bine pentru ziua următoare. În schimb de aici ne-a însoțit Peti, salvamontist și montainbiker, ce știa de aventura noastră. Urcase Transfăgărășanul cu bicicleta dimineață ca să se întâlnească cu noi. Așadar, nu era nici el chiar fresh.

În noua formație, presați de timp, ne-am mișcat mai repede și cu pauze mai mici. Doar la ora 14.30 ajunsesem la lacul Capra, la km25, jumătatea drumului, trecuseră aproximativ 9h.

Turiștii se întorceau, nu erau așa de mulți cum am văzut în pozele ce circulă pe internet. Noi apelam destul de des la întrebarea cu Ludușul, de s-a pus în temă cu asta și Peti.

La ora 19 deja eram întorși pe Viștea de pe Moldoveanu unde ne aștepta liniștit Zoli. I se părea că nu e ok să continuăm spre Sămbăta, mai bine coborâm direct pe Valea Viștei, să nu ne prindă noaptea.
Ne-am uitat pe hartă, am măsurat, eu am fost pentru continuare după plan. Ieșeau 12km pe Valea Viștei până să avem șansa să ne întâlnim cu mașina, în condițiile în care nu știam cum e pe acolo, n-am mai fost și putea fi potecă doar din amintiri și greu de străbătut, fără viteză.
În favoarea continuării planului era vremea bună, e drept că mai erau 5km de creastă dar totul era clar, mai mult de 400m+ diferență de nivel nu mai aveam și tot 12km erau, dar până aproape la Stațiunea Climaterică Sâmbăta. Iar cu mașina sigur se putea ajunge mai sus, poate trebuie să facem doar spre 9-10km de traseu clasic, umblat.

În final am hotărât să nu ne despărțim, Peti nici nu avea frontală, și am continuat pe Valea Viștei Mari. În condiții mai dure nu-s pe principiul votului majoritar, nici nu am adus în discuție asta. Nici cu veto-ul nu-s de acord. În schimb, consider că fiecare știe ce poate și cum se simte mai bine decât ceilalți, așadar pentru decizie trebuie să cântărești și acest lucru, să te gândești la celălalt de lângă tine, la faptul că suntem o echipă și efortul mai mare uneori e să rămâi o echipă. Provocarea era menită să ne unească, să fim împreună în situațiile mai dificile, de aici a început totul, altfel era o competiție obișnuită care pe care.

Eu m-am ales cel puțin cu străbaterea unei văi prin care n-am mai fost, mai sălbatică, cu o singură turmă de oi și un refugiu pe parcurs. Pârâiașele spălau de multe ori poteca care mergea sinuos la vale. Ne-a ajuns destul de repede umbra și noaptea, dar am coborât în siguranță la ai noștri – Arpad, băiatul lui și Alpar. Ei ne așteptau la cabana Viștea Mare.

Am parcurs 51,5km cu 4200m+ diferență de nivel în 16h50min, din care mers efectiv 11h50min. Adică pe la ora 22.30 abia am ajuns la mașină, am avut de mers apoi cu ea la cazare și cred că pe la ora 1 noaptea ne-am culcat.

A fost mai greu decât m-am așteptat, trebuia să fie provocare, să-și merite numele! N-a fost cine știe ce schimbare de plan, poate a fost chiar mai greu pe Valea Viștei Mari, consider că am făcut împreună ce a fost mai bine pentru toți. Urma o nouă zi, întoarcerea, trebuia să ne odihnim bine, nu conta ora de finish, doar mergeam acasă. Am decis să ne trezim numai la 7 și la 8.30 cel târziu să plecăm cu mașina spre Viștișoara sau Viștea de Sus, unde ducea asfaltul. Noile destinații, apropiate de Sâmbăta de Sus, erau în concordanță cu circuitul pe care doream să-l facem conform ideii de bază enunțate mai la început.

Ziua4 – întoarcerea pe biciclete de la Viștea Mare la Aiton

Am urmat planul, de la Viștea Mare am ajuns la Sâmbăta de Sus și apoi de acolo traseul a fost în mare cel stabilit. Eram din nou în formația noastră de patru, Alpar se simțea bine.
Am trecut prin sate săsești, cu bisericile lor fortificate și cu casele cu ziduri plasate nu imediat lângă șosea, ci cu spațiu verde în față.
Am trecut și prin punctul marcat ca fiind “centrul țării”.
La Dealu Frumos am băut o bere iar la Mediaș am făcut o pauză mai mare, dictată și de o ploaie puternică. Aici Csonghi s-a decis să-și pună bicicleta pe mașină și să ne ajute ca parte din echipa de suport. Avea probleme în special cu tălpile de la atâta pedalat. Pentru noi a fost un mare ajutor în continuare, era greu pentru Arpad să fie și cu șofatul, și cu cumparăturile, și cu opririle noastre, unele nu conform înțelegerilor noastre prealabile.

No, de la Mediaș a urmat Blăjel și apoi… schimbare de traseu. Părea mai rapid pe la Jidvei, dar trackul inițial încărcat pe ceas mergea până aproape de Târnăveni și apoi o lua pe la Herepea, Șilea și Fărău la Ocna Mureș. Am fi putut avea și acolo surprize cu drumurile noastre județene, ce pot spune sigur că pe la Jidvei am avut. Drumul județean 107V pe la Sânmiclăuș și Alecuș e un fel de drum forestier, aproximativ 13km.
După câteva sute de metri în care ne-am dat seama că nu sunt șanse de mai bine, am chemat mașina de suport, nici nu știu dacă apucaseră să ajungă departe. Eu am continuat pe bicicletă, eram în fond cel mai ușor dintre noi, cu șanse mai mici să-mi prăpădesc cauciucurile sau gențile de bicicletă. Pe când pedalam mă gândeam că de fapt foarte greu aș fi încăput în mașină, am fi fost șase. Am ajuns la șosea mai repede ca mașina, care era cu garda mai joasă și trebuia să aibă grijă la balans. O oră a trecut, viteza medie 13km/h, doar de vreo 2-3 ori mi-au scăpat printre dinți mici cuvinte de omagiu adresate drumului și celui care l-a lăsat așa.

Restul a decurs liniștit, am mers cursiv, traseul în final a fost:
Viștea de Sus – Sâmbăta de Sus – Cincșor – Cincu – Merghindeal – Agnita – Pelișor – Moșna – Mediaș – Blăjel – Bazna – Cetatea de Baltă – Jidvei – Sânmiclăuș – Alecuș – Ocna Mureș – Unirea – Turda – Săndulești – Aiton

Traseul a măsurat 197km cu 1600m+ diferență de nivel, în aproape 12h din care 9h15min timp de mișcare. Pe la ora 22 am ajuns în Aiton, mulțumiți că am încheiat cu bine aproape tot ce ne-am propus. Cred că și mai mulțumiți am fost pentru că n-a fost ușor, acum avem încă un weekend de ținut minte pentru o viață.

Mulțumesc Csonghi, Alpar, Zoli, Arpad, Peti pentru tură, mulțumesc de asemenea băiatului lui Arpad că ne-a ajutat și sunt curios despre ce impresie i-am făcut noi, adulții, cu toții. Dar parcă mi-e frică să-l întreb. 🙂

Pentru mine e posibil să urmeze Apuseni Ultra Race 180k, sper să ne recuperăm cu toții cât mai repede.

Pentru cine e curios, pun trackurile de pe Strava mai jos.
Ziua 1 – Rupicapra Tri Challenge – inot 4km Tarnita
Inapoi la start de la finish inot cu punga cu costum neopren in mana

Ziua 2 – Rupicapra Tri Challenge – Aiton – Poiana Neamtului

Ziua 3 – Rupicapra Tri Challenge – Poiana Neamtului – cabana Vistea Mare – mica schimbare de plan

La shopping in Avrig
Ziua 4 – Rupicapra Tri Challenge – Vistea de Sus – Aiton

PS: Mulțumesc și pentru poze, unele sunt făcute de coechipierii mei!

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)