Jul 302018
 


Îmbarcarea – Triatlon Cluj

În sfârşit un triatlon anul acesta! După atâta alergare simţeam nevoia unei evadări. La Tarniţa apa e foarte bună pentru înot dacă ai costum de neopren, se poate însă şi cu costum clasic. M-am înscris la Triatlon Cluj destul de târziu, la limită înainte de epuizarea locurilor disponibile.

E a treia participare a mea, cu o pauză anul trecut, fără să pun la socoteală prima ediţie la care s-a înotat în lacul format la barajul Floreşti. Atunci, în 2014, a fost apa foarte rece, cei care au considerat că e prea mare disconfort (inclusiv eu) nu au înotat şi au aşteptat pe margine până ultimul înotător a ieşit din apă ca să poată continua cu proba de bike. Era cineva care abia de câteva luni învăţase să înoate, aşa că încurajările noastre n-au părut să aibă vreun efect. 🙂 Urmarea a fost că triatlonul de la Cluj a fost mutat la Tarniţa, unde şi dealurile din jur permiteau un traseu de MTB mai deosebit, şi aşa a rămas până acum.
Pentru că anul acesta nu m-am antrenat deloc la înot n-am fost atât de imprudent să mă înscriu şi la Traversarea Tarniţei, realitatea mi-a dat dreptate – la cât de lent am fost nu cred că mă încadram în timpii limită.

Şi a venit ziua startului. Sâmbătă la Cluj turna cu găleata la ora 7 dimineaţa şi, în timp ce mă pregăteam, nu m-am putut abţine şi am căutat pe FB evenimentul, să văd dacă organizatorii nu anulează concursul. Nu era atât problema cu înotul, cât cu traseul de bike care şi-n mod normal nu e uscat. La Tarniţa e un microclimat, iar rezultatul e că plouă des. Nicio ştire de ultimă oră însă, s-a oprit şi ploaia şi m-am prezentat la coada lacului.

Mulţi prieteni, cunoscuţi, cu mulţi dintre ei nu m-am întâlnit în ultima vreme, fiind angrenat în alergare pe distanţe lungi. Aşa că, printre multe salutări, am început să-mi pun lucrurile în ordine, mai grijuliu ca de obicei, unele amănunte uitându-le.

A fost fain, abia am aşteptat să intru în apă, să închei cu proba de înot. Ca să mă exprim mai exact, să scap de proba de înot. N-a fost greu, dar am ieşit printre ultimii din apă. Unde sunt vremurile acelea când 39min la 1500m nu erau chiar de … top 5 de la coadă? 🙂 Nici nu m-am uitat în spate, n-avea rost. În fond la standurile de biciclete era cam pustiu, n-a fost greu să-mi văd MTB-ul. Am mai pierdut 5 minute şi la T1, că nici cu echiparea nu am fost rapid.

bike.jpg

Urma însă proba de MTB unde eram sigur că voi recupera mult faţă de triatloniştii obişnuiţi, pentru că traseul era mai greu ca de obicei în urma ploilor. M-am înarmat cu răbdare, cu atenţie la momentul şi locul depăşirilor. Asta e, eu mi-am creat problemele cu înotul meu performant. M-am simţit excelent pe traseu, cu atâtea noroaie şi bălţi. Acasă mi-am spălat de câteva ori tricoul şi apoi l-am pus în maşina de spălat, nu cred să mai arate însă ca înainte. Pe coborârea în valea Someşului Cald m-a prins ca şi pe alţii o răpăială puternică, a trebuit să încetinesc puţin, se formaseră pâraie şi trebuia să am grijă pe unde trec, să evit locurile cu posibile obstacole ascunse. 1h43min mi-a luat proba, m-au încurajat şi organizatorii, recuperasem multe poziţii şi urma proba de alergare unde trebuia să fiu chiar mai bun.

La alergare însă nu eram antrenat pentru viteză şi asta s-a simţit. Pulsul tot pe la 160bpm a fost, dar cred că 30bpm au fost doar agitaţie browniană. Am mai recuperat puţine poziţii, în fond deja ajunsesem în preajma concurenţilor mai puternici. 45min pentru 9km a fost timpul meu, n-a fost rău, alergarea ca şi MTB-ul au fost off-road cu diferenţă de nivel.

Cu timpul de 3h13min46sec m-am clasat pe locul 24 la general şi 1 la categorie. Rachetele însă au fost departe, primul timp a fost de 2h29min.

Triatlonul de la Cluj mi-a retrezit plăcerea concursurilor de triatlon, mai am câteva zile la dispoziţie să mă decid dacă particip şi la Beliş. Apoi urmează UTMB, ţinta mea principală din acest an.

Mulţumesc mult prietenilor, organizatorilor, voluntarilor pentru companie, pentru încurajări. A fost o atmosferă veselă, mai toţi arătam la finish ca după o bătălie în noroi. Mulţumesc pentru poze, sper să ne vedem cât de curând la Beliş!

 

Aug 022016
 


A fost al treilea weekend plin consecutiv, după Marathon 7500 şi Geiger MTB Challenge . Evident, musai să merg la Tarniţa, e ca scopul vieţii: îmi place, am fost şi anul trecut, e plin de prieteni, sunt concursuri de suflet pentru organizatori şi acest lucru îl simt şi concurenţii.

Abia apuc să-mi revin cât de cât de la o săptămână la alta şi-mi dau seama de asta foarte simplu: alerg de recuperare pe trasee uzuale şi, pe lângă timpi mediocri, văd că am o cadenţă undeva pe la 82-84 în loc de 88. Deja ştiu că 82 înseamnă pentru mine că-s rupt. 🙂 Vineri am ajuns la 87-88 dar cu viteză sub medie, adică un fel de “apt condiţionat” din fişele medicale, în traducere liberă bun de concurs dar fără rezultate spectaculoase, de fun. Cam aşa am participat la ironmanul de la Oradea după Bike 4 Mountains, unde am scos un timp cu o oră şi jumătate mai slab decât înainte cu un an. Lucrul pozitiv acum a fost că atât traversarea cât şi triatlonul nu sunt concursuri atât de lungi ca durată ca precedentele, fiecare pe la 3 ore.

Start Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

La Traversarea Tarniţei am participat “ca de obicei” (adică a doua oară) la proba de 6500m – practic cam 7km. Am mers mai slab cu mult ca anul trecut deşi sunt mai antrenat (3h06min faţă de 2h36min), dar am înţeles că aproape toată lumea a avut timpi mai slabi – a fost un curent contrar, dându-se drumul la baraj după ploi. Este un sistem de baraje pe Someşul Cald, iar în Tarniţa ajunge să se verse lacul Beliş. În orice caz eu am înotat mai tot timpul pe mijlocul lacului, iar la stilul liber încă nu pot să-mi apreciez viteza şi nici cum înot faţă de cei din jur, mai trebuie să exersez. Am încheiat al 5-lea de la coadă (locul 69 din 74 finisheri), au fost şi 5 DNF-uri. M-am simţit bine, n-am avut probleme, iar apa mi-a plăcut şi e foarte bună pentru înot. Se poate înota şi fără costum de neopren, am fost aşa înainte cu o săptămână, totul e să te mişti continuu şi … să înoţi mai puţin de 6km. 🙂 Cei care au înotat fără costum la concurs ori sunt foarte buni, ori … există şi cazuri. 🙂 Felicitări concurenţilor, bravo la cei peste 60 de ani, poate am să ajung şi eu la timpii lor şi atunci voi putea spune că am peste 2 decenii de experienţă în stilul liber. 🙂 Teoretic era timp limită la final de 3h, aşa că apreciez că am primit medalia de finisher deşi nu m-am încadrat în timp.  E de fapt în spiritul mișcării pentru sănătate.

La final Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016
Poza de grup Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

A urmat Triatlonul de la Cluj. Fiind un weekend tot pe fugă, normal că aveam de trecut şi alte probe: după traversare am fost la o zi de naştere, iar triatlonul era musai să-l termin cât de repede, fără evenimente, să pot ajunge la serviciu. Ştiam că anul trecut am încheiat în 2h50min, dar la înot nu a fost distanţa de 1,5km ci doar 950m. Dacă ceva nu mergea bine trebuia să abandonez.

M-am bucurat că am putut veni cu întreaga familie, în sfârşit veniseră “din cele 4 zări” şi copiii. În plus m-am urcat pe ponton şi cu soţia, care la rândul ei participa la concurs – la partea de înot – Traversarea Tarniţei 1,5km – prima dată. Mai ceva vreme a mai fost ea la concursuri de triatlon, două dacă nu mă înşeală memoria, dar era firesc să aibă emoţii. A avut costumul meu de neopren – apa era ceva mai rece la capătul lacului (locul de finish din ziua precedentă). A terminat cu bine, i-a plăcut şi cred că anul viitor vom veni din nou cu toţii.

De data aceasta pontoanele mobile ne-au transportat până s-a făcut distanţa de 1,5km, Loţi a avut grijă de asta cu ceasul cu gps în faţă. Am trecut de locul de start de anul trecut în uralele mulţimii de înotători – unii dintre ei au găsit o metodă inedită de protest – sărind în apă de pe pontoane. Încetul cu încetul trebuie însă să acceptăm realitatea – lumea începe să fie condusă de roboţi şi ceasuri şi nu este nimic uman în deciziile lor – contează doar cifrele. Ne afundăm încetul cu încetul în lumea lui Matrix şi nu avem scăpare nici în lumea virtuală, invadată momentan de pokemoni. Am încercat să pun la îndoială precizia lor, aveam tot interesul – înotul e încă proba mea cea mai slabă, plus că eram presat de timp şi pontonele se mişcau ca melcul – dar era evident o conspiraţie bine pusă la punct: toate ceasurile indicau la fel, indiferent de firmă.

Şi START!
Trecuse de ora 11 şi 10 când mă uitasem ultima oară la ceas şi eram cam panicat că nu apuc să fac alergarea. Am înotat primii 200-300m craul şi am trecut la bras. La bras ştiu sigur în cât timp maxim termin – 40min, ştiu că momentan sunt ceva mai bun decât la liber când înot fără costum de neopren. Trebuia să fi făcut la fel şi la ironman, unde am avut probleme cu apa şi cu orientarea. Am înotat binişor, m-am apropiat de cei din faţa mea şi am început şi să depăşesc: 35min a durat proba de înot, am progresat şi la bras fără să-l practic la bazin. 🙂
La bike am mers bine, am scos al 5-lea timp la general individual – 1h38min, mai bine ca anul trecut cu 5min. A fost însă greu, ca întotdeauna când ai de depăşit o mulţime de concurenţi după ce ieşi din apă în a doua jumătate. După scripte am trecut de peste 50 concurenţi, incluzând şi pe cei de la ştafete. Am şi tras o trântă, ceva banal, o derapare, trecând prin noroaie şi fiind cu privirea aţintită la cel din faţă. Nu apucasem ziua precedentă să schimb cauciucurile, având program, iar cele de pe bike (de race, fără protecţie la pană) a trebuit să le umflu mai tare să nu fac snake-bite. Aşa am circulat şi la Geiger, a trebuit să fiu mai cu grijă la coborâri, iar la drum cu pietre m-a cam omorât şaua, trebuind să mă dau jos o dată “să mai schimb poziţia”. Şi atunci ca şi acum a contat mai mult să închei cu bine, iar trânta m-a făcut o dată în plus să fiu mai atent.
Mi-a plăcut cum merg fetele, au tras la maxim. Pe Gyongyi (echipa de ștafetă DNF Racing Girls care a încheiat prima la feminin, și alături de care voi fi în echipă de 4 – și cu cei doi Dani, Jecan și Lupșa – la Propark Adventure) am ajuns-o cam cu 1km înainte de capătul urcării şi s-a ambiţionat să urce pe bike. Nu departe erau şi celelalte. Din păcate doar aproape sus l-am ajuns pe Claudiu Lele, am povestit cu el şi aşa am aflat că e tot la categoria mea, aproape “new entry” – adică în termeni de NBA (în primul an eşti rookie) – un sophomore. La coborâre a stat după mine iar la şosea a reuşit să câştige poate jumătate de minut. Ce mult contează să înoți bine! Pe Alin Reus (partea de înot de la echipa Ștafeta TVA – câștigătoare la general ștafete, Alin concurând și individual), care încheiase înotul în timp foarte bun – 20 min, doar înainte de PA-ul din vârf l-am ajuns. A progresat la bike.

Spre finiș cu Tudor – mulțumesc pentru poza – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

Am fost rapid la tranziție și am ieșit înaintea lui Claudiu la alergare. M-au încurajat copiii și Diana, pe ea am întrebat-o cât e ora – ora 14 fără 25min. Eram la limită cu timpul, dar puteam face alergarea. Claudiu era destul de aproape în spate, păstrând distanța, dar nu puteam alerga mai repede mai ales la vale. Aveam parcă un limitator de viteză. La jumătatea distanței, la PA, eram încă în față. Nu alergam rău, pace-ul mediu mi-a ieșit sub 5 la mie, am mai depășit concurenți, am făcut alergarea cu un timp de 42min53sec, ușor mai bun ca anul trecut, dar nu mă puteam depărta de el și a fost doar o chestiune de timp până să dea “atacul”. Normal, pe coborâre, cu 2-3km înainte de finiș. Mă mai apropiam de el pe urcări, uneori mergea, dar atât. La final, pe ultimele sute de metri, a alergat alături de mine Tudor, încheind de mână cu el concursul. 🙂

Triatlon Cluj – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

Am plecat pe grabă spre casă, am mâncat doar o felie de lebeniță și am băut un suc, dar “s-au aliniat astrele”: m-am încadrat în timp, am fost mulțumit de ritmul meu. Am încheiat pe locul 9/72 la general individual, cu 3h01min04sec, la aproximativ 40 secunde de Claudiu și 1 min de locul 7. Nici față de ștafete n-am mers rău – poziția 5. Am primit acum și diploma și medalia de locul 2 la categorie. Dacă le revendică cineva să-mi spună. 🙂 După calculele mele sunt pe 3 după Zsolt Langviser și Claudiu Lele.

Să ne vedem cu bine! Pentru mine urmează UTMB și Propark Adventure, până atunci iau pauză la competiții, să nu intervină iar limitatorul. Pentru UTMB am primit deja o propunere, să iau cu mine și mobilul fetei și să vânez pokemoni la înălțime – franțuzești, italieni și elvețieni. Am auzit că cei de pe versanții nordici sunt mai valoroși, fiind mai reci și mai greu de prins. Pentru “next level”!

Aug 052015
 

multumesc pentru poze – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Sunt locuri unde îmi place să merg ori de câte ori am ocazia, iar Lacul Tarniţa este unul din ele: mă simt de-al locului, am emoţii de fiecare dată ca la o revedere după mulţi ani. Mi-am ţinut ziua de naştere acolo, am cules afine şi gălbiori… e locul unde înotam vara (până acum un an eram pasăre rară la un bazin de înot).
In 2011 am participat la proba de 1500m si atunci am scris ca renunt la bras (in 42minute am inotat distanta). De la vorbă la faptă au trecut ceva ani. Ce am mai scris atunci: Dar pana atunci pot spune ce-mi doresc: un triatlon la Cluj. Targu-Mures sa fie in fatza noastra? Oradea are Iron Man! Oameni capabili sa organizeze asa ceva sunt, m-am convins. O mica Antanta intre Orca – inot, Clujul Pedaleaza – MTB, ciclism si CAR Universitar – alergare? Ca prieteni de pe la aceste cluburi au fost acum. Si mai sunt cluburi in Cluj care sper sa nu se supere ca nu le-am pomenit.
Abia am aşteptat să vină Traversarea Tarniţei şi triatlonul, şi pentru fiecare aveam motivaţiile mele. Traversarea Tarniţei era o provocare în sine, de mulţi ani doream să particip dar nu aveam voie pentru că nu ştiam să înot decât bras. Pentru cei 6,5km de înot cu timp limită 3 ore, cea mai lungă distanţă pe care urma să o parcurg la înot, era clar că trebuia să merg la bazin, să mă antrenez constant şi cu cineva care să mă îndrume, adică tot ce n-am fost în stare singur şi nu mă atrăgea. La triatlon era în schimb plăcerea de a concura alături de prieteni, în special de la categorie, cu care mereu mă întâlnesc la concursuri şi-n ultima vreme pierd constant lupta. Dar am răbdare, mai progresez şi eu, problema e că şi ei 🙂 Măcar la înot mă lupt acum cu aceleaşi arme – înot crawl şi mai pot progresa, iar de anul viitor sper să am şi alt MTB.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Traversarea Tarniţei e un concurs pentru înotători … mai puţin amatori.  Trecut prin multe concursuri de tot felul, pot spune că la cele de înot este proporţia cea mai mare de concurenţi, peste 50%, care ştiu înota bine şi foarte bine, au în background înotul de performanţă sau polo-ul. Foarte puţini “rătăciţi”, şi mai puţini din cei la care li s-a pus pata să înveţe să înoate, unii la peste 40 de ani. E un sport frumos înotul, un sport la care coordonarea contează cel mai mult, un sport în care corpul trebuie să-ţi fie relaxat şi totodată forţa să o aplici fără crispări, cumva total opus faţă de alergare şi MTB. Eu mai am de învăţat, aşa că stresul meu cel mai mare urma să fie să nu mă ridice din apă la jumătatea distanţei sau înainte de finish, şi dacă se poate să nu fiu chiar ultimul.

Am luat startul aproape 90 de concurenţi, foarte mulţi faţă de anii trecuţi. La start s-au aliniat şi avioane, numesc aşa pe toţi cei care au terminat proba sub 1h50min. Mai e câte unul de wikipedia, vedeţi Ştefan Gherghel, mai sunt de la Clubul Orca care sunt şi organizatori şi au înotători foarte buni. Timpul lui Gherghel – primul la finish – 1h20min, record. Eu am parcurs 7km, bănuiesc că şi el a înotat mai mult de 6,5km, deci viteza lui medie a fost de peste 5km/h! Adică a înotat în ritm de mers susţinut, fără costum de neopren la fel ca şi cel de pe locul 2. Mai remarc pe fraţii Demeny, pe cei de la categoria mea – Cosmaţchi, Bruno şi Vaum şi, normal, pe Adrian Toma, care a insistat să termine după mine într-un mod original: a parcurs de două ori distanţa de 6,5km, partea cu concursul fiind a doua tură. El a vrut să fie ultra.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Eu am înotat bine, peste aşteptările mele: 2h36min, locul 77 din 85 finisheri. Nu m-am oprit, n-am mâncat nimic, n-am simţit nevoia. M-am autodepăşit, am înotat mai bine ca la IronMan. A fost prima dată când am înotat 3km într-o oră (primii trei). Am avut probleme la un umăr (o recidivă) de pe la km6 şi ca urmare ultimul kilometru l-am parcurs în 27min, cu un ultim puseu de viteză la finish, de impresie artistică. Eram îngrijorat că n-o să pot participa la triatlonul din ziua următoare şi am tot schimbat mişcarea mâinii pe care abia o mai puteam scoate din apă.

M-am simţit foarte bine la final, cu atâţia prieteni în jur. Am câştigat şi la tombolă, am fost singurul care a câştigat de două ori fără să fiu strigat. 🙂 Asta pentru că au câştigat Adi Toma şi Vaum care mi-au făcut cadou palmare şi un bidon. Mulţumesc! Mai mulţumesc organizatorilor şi pentru ochelarii de înot din pachetul de start, am să-i dau la fiică-mea.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Şi a urmat Triatlonul de la Tarniţa.  Toată stima pentru … aceeaşi organizatori, ştiu că mulţi dintre ei ar fi dorit să participe şi ei la concursurile din weekend dar cineva trebuia să fie şi voluntar. Am mai povestit cu ei, festivalul Untold le-a cam rărit rândurile 🙂 .

Triatlonul s-a desfăşurat la coada lacului Tarniţa, cu proba de MTB – o buclă de 30 km ce conţinea urcarea de Lăpuşteşti dinspre valea Râşca. Din lista de start eu aveam treabă cu Vaum şi Szokolszky Istvan, măcar să încerc să-i stresez. 🙂 Mi-am dat silinţa: am făcut tot posibilul să-mi revin cu umărul, mi-am pregătit bicicleta şi n-am mai luat pe MTB nici pompă, nici cameră, nimic. Am schimbat cauciucurile, ştiam că vor fi multe bălţi şi am constatat că plăcuţele de frână erau terminate după concursul pe ploaie de la Băişoara. N-am avut ce face şi mi-am pus altele pe faţă mai puţin uzate şi m-am chinuit o jumătate de oră să le reglez. Şi aşa mi-am dat seama – compatibil nu înseamnă identic: problema era lamela elastică, am schimbat câteva până s-a potrivit. În ziua următoare deja porneam cu un dezavantaj – coborârea de Lăpuşteşti va fi mai lentă.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Şi gata de start… alături şi de Adi Cosma, coechipierul meu de la Marathon 7500, şi de Langviser Zsolt – viitorul coechipier de la 2×2. Sper să mă comport onorabil. Suntem duşi cu pontonul mobil pe Tarniţa la vale şi se dă startul. Înot binişor, deja e standard la mine 3km/h – termin în ceva peste 20min înotul (dovadă că distanţa reală a fost de 1km), dar pierd cam 4min cu tranziţia. Uitasem că am cipul pe picior şi am pierdut vremea când am dat jos costumul de neopren. M-am uitat apoi la rezultate, Vaum a fost printre primii, a ieşit din apă cu tot cu tranziţie în ceva peste 16min, dar Istvan nu era departe de mine.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

La MTB m-am străduit să recuperez, dar Vaum a fost prea bun. Pe Istvan cred că l-am depăşit la un moment dat şi apoi a revenit. E greu când ai în faţă mulţi concurenţi, cred că am depăşit peste 30. Am mai aşteptat cu răbdare la unele bălţi după unii, dar mi-am şi dat în petec o dată, când am agăţat uşor pe cineva când a schimbat brusc direcţia – scuze. Pe urcarea de Lăpuşteşti am avut emoţii: iar avea tendinţa lanţul să se se blocheze la angrenaj. Păţisem săptămâna trecută “chain suck” la Maraton Băişoara de a trebuit să alerg pe urcările mai abrupte din Valea Vadului iar acum numai gândul că poate va trebui să mă dau jos de pe MTB mi-a stârnit o avalanşă de înjurături. M-am liniştit cât de repede am putut şi am început să urc cât am putut de rotund, fără forţări, fără ridicat din şa. Am reuşit şi m-am bucurat că n-am avut pană ca Marin Marie, Zsolt sau alţii. A urmat coborârea, foarte prudentă. La început, aşa cum m-am aşteptat, frâna faţă se comporta ciudat, aşa că la viraje am mai scos piciorul din spd. Ca timp pe coborâre abia am scos cu 1min30sec mai bine ca acum o lună, când am coborât cu băiatul meu Tudor (fusesem în recunoaştere traseu). Am scos al 5-lea timp la individual şi al 10-lea dacă pun şi pe cei de la ştafete. Am recuperat puţin faţă de Istvan.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

A urmat alergarea, iar aici am văzut că eram prea departe de Vaum. Pe Istvan se pare că l-am mobilizat, a alergat foarte bine şi s-a distanţat suplimentar cu vreo 4 minute faţă de mine. Am fost al 5-lea timp la alergare individual şi al 9-lea cu tot cu cei de la ştafete şi am încheiat în 2h51min, pe locul 7 individual şi 11 total, pe locul 3 la categorie.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Mulţumesc la toţi pentru atmosferă, pentru încurajări, m-am simţit ca acasă. Mulţumesc Clubului Moving pentru voucher, am să-l folosesc. Cu MTB-ul m-am lămurit, luni primul lucru pe care l-am făcut a fost să cumpăr plăcuţe de frână şi lanţ. N-am făcut atâţia kilometri în acest an ca altădată, dar se pare că mai contează mult şi cum îi faci.