Nov 082017
 
CupaBerii si Aiudeana

CupaBerii și Aiudeana

A mai trecut un an, 2017, cu multe concursuri frumoase și urmează ca de obicei căderea frunzelor – pregătirea de iernat. Am ajuns să mă saturez de atâta alergat și MTB la concursuri și nu vreau să am probleme anul ce vine și din persoană activă să ajung să fac orice pas cu mașina ca atâția alții. Datorită oboselii acumulate n-am mai participat anul acesta la Făget Tour și la November Run, simțeam că nu mă pot desprinde de spiritul competițional chiar dacă pornesc de la început cu hotărârea că alerg de relaxare. În fapt așa s-a întâmplat la Maraton Piatra Craiului, la Walking Month, concursuri la care am început fără obiective, fără țintă, ca să mă pomenesc la sfârșit trăgând de mine la maxim.

Deja mi-a intrat în reflex să particip la Cupa Berii la orientare – încheierea de sezon competițional cu distracție pentru orientariștii mai ales din Cluj și la ture de cicloturism cum e Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana. Cele câteva poze sunt suficient de elocvente ca să nu mai fie nevoie să scriu prea multe.

 

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Q0yKUel9IiU/WoS_F0aqUsI/AAAAAAAA0oI/Urv6oQAsb3w7rDQMUcvxjEapiuHECMXwQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0372.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6486146824460832401#6522548267030041282″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0372.JPG” image_size=”3648×2736″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-xdCSSbYJ0PQ/WoS_ZV8nntI/AAAAAAAA0oU/hbXVPo8X_fUape3hLlrlaJl3BZNC9lLnQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0411.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6486146824460832401#6522548602448355026″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0411.JPG” image_size=”3648×2736″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-X263Nnurk80/WgNsSA5cqKI/AAAAAAAAn2g/4XrZUVT0sQM4pAIYxIU-iLR_R7hIUGsEACCoYBhgL/s144-o/DSCN0433.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6486146824460832401#6486146945078044834″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0433.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-c0waqjo0zjw/WgNsPFkVWmI/AAAAAAAAn2g/g_urkEwmKK86wr1k5ZyFfiEWBuNtjq72gCCoYBhgL/s144-o/DSCN0391.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6486146824460832401#6486146894792055394″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0391.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

Cupa Berii la orientare este la a 5-a ediție pentru mine. În 2013 m-am “lansat” în lumea orientării participând la Cupa Berii, invitat fiind de Suni. Să văd adică alergarea și cu alți ochi… A fost fain și de atunci am început să particip și la concursuri de orientare “pe bune”, nu numai ca o distracție, chiar dacă rezultatele mele au fost cel mult mediocre. Merită însă cunoscută și orientarea, e utilă, mi-a și folosit chiar dacă la stadiul de a ști ajungi mai “pe nesimțite”, nu-i ca la sporturile mai mult fizice. Îmi dau seama, privind în urmă și privind la începători, că am avansat.

Și anul acesta am fost în echipă cu Diana, iar Tudor a participat la “Cupa Sucului de mere”. A fost așa de bine încât a trebuit am încheiat concursul de două ori: prima dată mi-a spus Yana că ceva nu-i în regulă cu punctele și după ce m-am uitat pe hartă mi-am dat seama că am uitat de ultimul reper. 🙂

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-moyHKoW-qGI/WgLCkLrKyyI/AAAAAAAAnos/fjhd3EIOGCkeK2OZY5zpp6o2bvDQp5n1ACCoYBhgL/s144-o/23331080_10213897265170810_4593532127536595036_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960340231867170″ caption=”” type=”image” alt=”23331080_10213897265170810_4593532127536595036_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-CoIIuKHqPYw/WgLCgWASxeI/AAAAAAAAnos/Me-WxDvxsI0pkK5E_5ei0Ko1tB1MC9GVwCCoYBhgL/s144-o/traseu.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960274285348322″ caption=”” type=”image” alt=”traseu.jpg” image_size=”1293×859″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-sUQKeAGd8gc/WgLCUvryUAI/AAAAAAAAnos/SjIxeioBjKgFWvQ_eYsLUh12Fdb3ndptgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0443.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960075020226562″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0443.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gw7rfjIDxz4/WgLCjNTCfpI/AAAAAAAAnos/02ACC1gQX-o6PHaBG0daIsfkFUOhw2GYQCCoYBhgL/s144-o/23215480_10213897262290738_2445658868383328204_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960323487661714″ caption=”” type=”image” alt=”23215480_10213897262290738_2445658868383328204_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-NOajU_oTJzU/WgLChcJyxxI/AAAAAAAAnos/iTbmZrW1cIYme2jghxZDlRobuZ5w0UauQCCoYBhgL/s144-o/23270531_10213897246890353_6348214179759014851_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960293115676434″ caption=”” type=”image” alt=”23270531_10213897246890353_6348214179759014851_o.jpg” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-grXyKmGv_1w/WgLCfulyl7I/AAAAAAAAnos/SPnr0WyBRbsxY9clA5PtFWSmDrBalrEugCCoYBhgL/s144-o/DSCN0505.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960263705204658″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0505.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-QSNjMDjwhZg/WgLCb6-GLMI/AAAAAAAAnos/nHqoJcfqRG4bDi2GrQq4ph2RxtX1ID46gCCoYBhgL/s144-o/DSCN0484.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960198308900034″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0484.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9xJkTfmVblU/WgLCbEVeSdI/AAAAAAAAnos/OZUpy1uHHoclMfkbnUUZyAgG8-7-volMwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0477.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960183642999250″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0477.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jTEbu7g3dOs/WgLCaEwCcgI/AAAAAAAAnos/HCdd3p2oSMwjIMq4SVrecIZXT8Jr_-sYgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0472.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960166574551554″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0472.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-USmSqNTHul0/WgLCZdxqdBI/AAAAAAAAnos/ykxtaBqC_dY8z6SCgufB0rjzDt51snsgwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0469.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960156112385042″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0469.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-09NTnl3MQ2A/WgLCibwH2WI/AAAAAAAAnos/Qo95D55st2wK7k0FcGHzFUMB49DB4Kt4gCCoYBhgL/s144-o/23215598_10213897262970755_9206722730017373563_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960310187874658″ caption=”” type=”image” alt=”23215598_10213897262970755_9206722730017373563_o.jpg” image_size=”2048×1152″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-LJ8mFq8Ouao/WgLCYl2xcpI/AAAAAAAAnos/gdJC288CZbckHxfRHzNjESYPkFCTQqQ7ACCoYBhgL/s144-o/DSCN0467.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960141101429394″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0467.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-E7a8meZgbcQ/WgLCX95lT0I/AAAAAAAAnos/I9BvyY0gH3Qr4Plca88D7fZQSL2aq25RwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0456.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960130375798594″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0456.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-aZks4PjBnoo/WgLCVQcdKUI/AAAAAAAAnos/-f5SY1Gp3_UhS1sycPmqceq_bk3dbyqaACCoYBhgL/s144-o/DSCN0446.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960083814295874″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0446.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-aaHX_W_mM0w/WgLCXPrKdsI/AAAAAAAAnos/3850-SM0-kwEDzyv2T1kmAaNw1bearBOwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0453.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960117967288002″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0453.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-iMNUE8F2Hpg/WgLCWUWdVfI/AAAAAAAAnos/4ojkWjU-rgEiWCInRBTnqWghgTrx-fs7wCCoYBhgL/s144-o/DSCN0452.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960102042752498″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0452.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-T96Up1_NazU/WgLCd80sZNI/AAAAAAAAnos/8UTsadsfuxM1Rj035hj9sIgfjMmzC_CwgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0501.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960233166070994″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0501.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-BJKWF0pB5-o/WgLCczJhyaI/AAAAAAAAnos/7cTgEIeRDXghRDwuA7-QH2nl-g8crpRlQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0498.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960213389232546″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0498.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-6oB_5YwpgbY/WgLCe0Q3V7I/AAAAAAAAnos/-PoEzvtBroIzkw21Sw7R8mKSJNi149VwgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0503.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6485960060125546273?locked=true#6485960248048179122″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0503.JPG” image_size=”2048×1536″ ]

Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana – Aiud – Livezile – Olteni – Rameti – Vladesti – Geomal – Garbova de Sus – Aiud – tura MTB 55km – a fost la a 4-a ediție. E a doua oară când particip, e o tură faină, cu mulți prieteni și cu mulți pasionați de bicicletă dar pe care nu-i întâlnesc la concursuri. E o bună ocazie pentru a mai schimba o vorbă, de a vedea cum cade frunza, de a veni cu familia, traseul putând fi scurtat dacă e cazul.

Pentru că mergi cu MTB-ul normal că depinde mai mult de vreme și tura din acest an s-a amânat cu o săptămână. S-a și plecat mai devreme din Aiud, să fie excursie pe lumină pentru cât mai mulți. Mi-am luat și haine mai groase, a fost mai rece dimineața și ceață pe dealuri. A durat ceva până s-a ridicat și a meritat așteptarea: parcă ai ajuns în altă lume.

Ca și anul trecut participanții au plecat fiecare în ritmul dorit. Au fost puncte de regrupare, dar nu erau obligatorii. Cine avea trackul putea merge înainte, putea merge în ce ritm dorea. Pentru mine a fost o excursie ceva mai rapidă, cu popasuri și la magazinele din sat. De fapt, un singur magazin a fost deschis – la Râmeți, doar era duminică și oamenii merg la biserică.

Mă duc să alerg acum de relaxare prin Făget, poate ne vedem la Cupa Toamnei la Orientare.

 

Nov 122016
 

Din cloud in cloud

Din cloud in cloud

N-a trecut o lună de la Walking Month şi deja s-au strâns o mulţime de evenimente simpatice, aşa ca de sfârşit de an. Asta deşi mi-am propus să o las mai uşurel cu concursurile, să nu exagerez şi să-mi dispară plăcerea de a face sport.

Eram destul de obosit după luna de “mers” în care doar activităţile înregistrate cu gps-ul sumau peste 1000km (făcusem 2.176.000 paşi, cei mai mulţi paşi la individual) şi mi-am scos sportsplanner-ul din cap. Era timpul să mai şi repar ceva prin casă, să nu dea ai mei anunţ de tipul “caut instalator”.

Dar, pas cu pas şi pe scurt că… titlul e cam lung şi am încă restanţe.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ULaKpCcno48/WCd9XX3w-rI/AAAAAAAAhvc/X3d5T9Za234a08B4e4QEuxdXHQHt3aJ4gCCo/s144-o/14556589_688166891349774_2043622008059521791_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183639927749298″ caption=”” type=”image” alt=”14556589_688166891349774_2043622008059521791_o.jpg” image_size=”1452×2048″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Qrl4r2gV2sw/WCd9V-CnodI/AAAAAAAAhvc/2CswFOqjevADCtC4HZtq3HERkfWGOW-hACCo/s144-o/14707018_688160148017115_430056904021257118_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183615814083026″ caption=”” type=”image” alt=”14707018_688160148017115_430056904021257118_o.jpg” image_size=”2048×1238″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-qMFG5BG-XWM/WCd9TV6PF5I/AAAAAAAAhvc/heOMrBvWrQYfyBGWpYPZJgZ0zhEHyIGwQCCo/s144-o/14700861_1088811637884499_6527095002495874353_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183570681763730″ caption=”” type=”image” alt=”14700861_1088811637884499_6527095002495874353_o.jpg” image_size=”1536×1024″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-H42uDIIT9RQ/WCd9Wl1ZmWI/AAAAAAAAhvc/EOMcKxGqNXchK2HcuiMl7Q31MDsNpWckgCCo/s144-o/14691202_688163651350098_2636153989726369130_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183626496055650″ caption=”” type=”image” alt=”14691202_688163651350098_2636153989726369130_o.jpg” image_size=”2048×1365″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-IUbpq4F0FWg/WCd9W2gAVRI/AAAAAAAAhvc/hfU5UeVnFBIMoMyuoXzSpULE4KVePXKHQCCo/s144-o/14706925_688164871349976_6620832667095517599_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183630969722130″ caption=”” type=”image” alt=”14706925_688164871349976_6620832667095517599_o.jpg” image_size=”2048×1347″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-cSF6y4zvv7w/WCd9T7adypI/AAAAAAAAhvc/k31PNSRG9AUULs7b0t0pscCOm7zWl4s2ACCo/s144-o/14803341_1639139209712421_1633172272_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183580749056658″ caption=”” type=”image” alt=”14803341_1639139209712421_1633172272_o.jpg” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4Dkxw7AdRRw/WCd9VLZyUcI/AAAAAAAAhvc/izb1SaZhpjYXTlYGYQjfHE35WS52JjBCgCCo/s144-o/14712976_1088835694548760_3858062833364491083_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183602221044162″ caption=”” type=”image” alt=”14712976_1088835694548760_3858062833364491083_o.jpg” image_size=”1536×1024″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-cVqD-BfQjng/WCd9U-ef_3I/AAAAAAAAhvc/hcm_avfnRFY0yG2xEPVT7hxxAri_Bp2RwCCo/s144-o/14615790_1088835587882104_8376680891087444819_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183598751154034″ caption=”” type=”image” alt=”14615790_1088835587882104_8376680891087444819_o.jpg” image_size=”1024×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-oHEBVKsLMaI/WCd9UXs11pI/AAAAAAAAhvc/I-XA8I-hTlkae6JtNJaWdL-0EzzTlcBDQCCo/s144-o/14708037_1088836391215357_2431027868524763019_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183588342322834″ caption=”” type=”image” alt=”14708037_1088836391215357_2431027868524763019_o.jpg” image_size=”1024×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-XaoW19xTHTs/WCd9UJLQa5I/AAAAAAAAhvc/vL8CHEJ9k0Qtv2mjUfYeik-lh5gXL77fQCCo/s144-o/14800341_1639139193045756_1290566407_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183584443362194″ caption=”” type=”image” alt=”14800341_1639139193045756_1290566407_o.jpg” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-sL4V7P486i0/WCd9VWGGD4I/AAAAAAAAhvc/LRmqfCclyQE1dsIoSPB18O-nFMYQoAKrQCCo/s144-o/14714954_1088834967882166_4876891485071490979_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183605091241858″ caption=”” type=”image” alt=”14714954_1088834967882166_4876891485071490979_o.jpg” image_size=”1536×1024″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-8vRvpH6txBU/WCd9WHOxmFI/AAAAAAAAhvc/cAviNuTTQjcl4Ovndw7BBJr73cA9r9-KgCCo/s144-o/14608666_688163454683451_2474887139467807897_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352183556115513905#6352183618280986706″ caption=”” type=”image” alt=”14608666_688163454683451_2474887139467807897_o.jpg” image_size=”2048×1365″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ peg_single_image_size=”w300″ ]

Făget Tour semimaraton – 22 octombrie – a fost un concurs la care n-am lipsit în ultimii ani. Traseul l-am tot bătut la alergările mele, dar acum eram cu “nu” în braţe. Doar cu eforturi mari puteam alerga sub 6 la mie şi nu m-am înscris cum fac eu de obicei cât mai din timp ci abia vineri seara când mersesem să ridic kiturile de concurs la copiii mei, că aşa a dorit “soarta”. De altfel de fiecare dată în ultima lună m-am înscris pe ultima sută de metri. Mulţumesc Cristi Lazăr, am participat cu numărul lui de concurs. Şi uite-aşa am ratat premiera de a nu participa la un concurs la care participă ai mei. 🙂

Am început letargic şi practic până la Casele Miceşti (trecusem de jumătatea traseului) nu m-am ambiţionat prea tare, simţeam că nu prea se înghesuie corpul să tragă. Mai şi ploua. Mă bucuram măcar că alerg împreună cu prietenii. Ce m-a stimulat a fost Zsolt Langviser care a trecut de mine şi cumva am reuşit să mă ţin măcar cu privirea de el. Ce a pus capac a fost Adi Toma, pozaşul nostru, care printre încurajări a strecurat un “pe undeva locul 30”. Şi brusc parcă mi s-a ridicat un văl cenuşiu de pe cap. Am schimbat ritmul şi am încheiat pe locul 17 la general, 4 la categorie – 1h56min. Am prins la sfârşit un grup mai mare de alergători. Pun şi câteva poze, iniţial am fost pe podium pe locul 3 la categorie dar se strecurase o greşeală. A fost apoi concursul de family şi am alergat alături de Andreea. A fost prima fată, bravo ei!

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-bSYpijVWduo/WCd-zoqk-hI/AAAAAAAAhvc/m55RG9JYgL0QncVWj4zmNG5P9oREcqy7ACCo/s144-o/14889989_594912037382996_934688167043435069_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185224983804434″ caption=”” type=”image” alt=”14889989_594912037382996_934688167043435069_o.jpg” image_size=”2048×765″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-G2fDqS1-ATc/WCd-zPsSwvI/AAAAAAAAhvc/IplW9JZ2xX4uaICpQT1m_m5O-Yb1eN6VwCCo/s144-o/14856209_594765470730986_5536684797592230217_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185218280112882″ caption=”” type=”image” alt=”14856209_594765470730986_5536684797592230217_o.jpg” image_size=”2048×764″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/–cPfUlfmnGw/WCd-y4UsA4I/AAAAAAAAhvc/PCtAjPKZGPgVDn6n7l7Pa2gTZfTBvbnZgCCo/s144-o/14884712_10205505555798032_1999920626722378122_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185212007089026″ caption=”” type=”image” alt=”14884712_10205505555798032_1999920626722378122_o.jpg” image_size=”2048×1152″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-l-Ry-RAtkJc/WCd-yblIkgI/AAAAAAAAhvc/bVLWnidvaFUnlBT8Ig5WHXn2cBDRz2KWgCCo/s144-o/14918965_556458254560656_8206721385848606891_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185204291441154″ caption=”” type=”image” alt=”14918965_556458254560656_8206721385848606891_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-R3pe4b4omYc/WCd-yHGWTzI/AAAAAAAAhvc/2RUsSSM7UDw_NL8FUEGvHRiAv86jfTiEQCCo/s144-o/14884578_556459027893912_2347492766809696235_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185198793609010″ caption=”” type=”image” alt=”14884578_556459027893912_2347492766809696235_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-E_5YG_metjU/WCd-x40V5OI/AAAAAAAAhvc/fYlJaJISKmcOqdoxpb3uujdUg4lgM04jQCCo/s144-o/14890313_556457794560702_3593540878801071466_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185194959987938″ caption=”” type=”image” alt=”14890313_556457794560702_3593540878801071466_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-h7QUclZlymk/WCd-xUTkQdI/AAAAAAAAhvc/4FQysBtagTUTQNAgj2bPOg3uSVr9dPdTACCo/s144-o/14859819_556457751227373_519811469242489147_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185185158840786″ caption=”” type=”image” alt=”14859819_556457751227373_519811469242489147_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-nXwpwklThWk/WCd-wcU4SzI/AAAAAAAAhvc/WdUfLxN0eXwmVFXyi3PmyylLu1Y9gVMGQCCo/s144-o/10623324_556457227894092_8526041205326694690_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185170131962674″ caption=”” type=”image” alt=”10623324_556457227894092_8526041205326694690_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-fHeFiO-1C6I/WCd-wHkNkBI/AAAAAAAAhvc/nhXm9oMGBQQ5HvZFTH76egoJaVK5EcHjwCCo/s144-o/14633628_556456801227468_8292606608736382540_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185164559126546″ caption=”” type=”image” alt=”14633628_556456801227468_8292606608736382540_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-G8x-Y8Y_2nc/WCd-vmhS_6I/AAAAAAAAhvc/C-h0hAv_HHI64LC_sB-T6kKGSzc_P8wUgCCo/s144-o/14890477_556456494560832_1564621893215138941_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185155688529826″ caption=”” type=”image” alt=”14890477_556456494560832_1564621893215138941_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-o-olAaeW0PY/WCd-vHDlPoI/AAAAAAAAhvc/uaatOM_ID64yLqwZ35g3ppuHp3QH_6qkwCCo/s144-o/14856073_556456111227537_7820489767513228110_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185144418929329#6352185147242397314″ caption=”” type=”image” alt=”14856073_556456111227537_7820489767513228110_o.jpg” image_size=”2048×1360″ peg_single_image_size=”w300″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ]

Toamna târziu cu bicicletele prin Trascău, Aiudeana ediția a 3-a – 30 octombrie – a fost efectiv o tură de MTB cu prietenii. Era tura prea lungă pentru copiii mei – eu am făcut aproximativ 56km şi ca urmare am mers singur la Aiud.

Ne-am strâns o mulţime, ca la un concurs de renume . 🙂 E fain că există plăcerea asta de a face cicloturism la atâţia oameni! A fost super, m-am relaxat şi am avut parte şi de un traseu interesant care te purta până aproape de Râmeţi. Dacă doreai puteai să mergi mai tare, să-ţi satisfaci şi propriile provocări de a urca mai în forţă sau de a coborî în viteză pe porţiunile mai tehnice. Eu am luat-o ceva mai în faţă mai ales dacă vedeam că vine coborâre – aveam probleme cu frânele.

E o idee, mai ales la cei mai umblaţi, să pună eventuri pe facebook pentru trasee pe care le ştiu bine din zona lor. Sigur ne vom strânge iar zeci sau sute de doritori. Fiind fiecare cu ritmul lui, se poate veni şi cu familia. De altfel cei de la Clubul de Cicloturism Napoca asta fac săptămânal, merg (cu bicicleta sau pe jos) pe dealurile de lângă Cluj, dar anunţurile se dau la grup pe mail. Şi merg şi cei mici. Sunt totuşi avantaje la FB-ul ăsta, nu e doar pentru cei “spălaţi pe creier”. Şi la FB e valabilă zicala “omul sfinţeşte locul”.

Mulţumesc pentru companie! Am zâmbit când i-am auzit pe nişte vânători întâlniţi pe un deal vorbind despre noi, cicliştii, că suntem mulţi! A apărut şi cineva cu ATV-ul şi le-a spus panicat că mai venim o grămadă şi că, deşi e o vreme de rahat de credeau că nu va fi nimeni nebun să umble pe acolo, sunt în grupul nostru nu numai tineri nechibzuiţi ci şi din ăia bătrâni.

Au urmat pentru mine concursurile de orientare care-mi plac tot mai mult. Cred că încetul cu încetul încep să înţeleg şi să mă bazez tot mai puţin pe noroc. Încă nu se vede la rezultat. 🙂

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mVPO-0P8hRA/WCdxEcdn9fI/AAAAAAAAhsw/ABmfWfSP3fAh4k_LBQrRxgUaq_fN-f1fgCCo/s144-o/DSC01506.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352170106808591969#6352170120603235826″ caption=”5 noiembrie Casele Micesti – Adrenalin Park” type=”image” alt=”DSC01506.JPG” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-E0ud5PKwjEQ/WCdxFCCiYmI/AAAAAAAAhp4/D7TAFav_4fUWXJ7dOf3tFl_x4ItZhq8-QCCo/s144-o/DSC01508.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352170106808591969#6352170130690171490″ caption=”” type=”image” alt=”DSC01508.JPG” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ]

Cupa Toamnei – 5 noiembrie – a fost un concurs de medie distanţă ţinut în zona Caselor Miceşti, până la Peana. Iar e o zonă prin care trec des, dar la orientare e ca şi cum ai avea alţi ochi. Mi s-a mai sugerat (adică mi s-a spus verde în faţă, că poate pricep şi eu) că ar fi bine să mă înscriu la open până capăt experienţă. Acolo e altfel, la categorii e cel mai greu, openul şi openul tehnic e mai de începători, pentru cei care nu practică consecvent orientarea. Eu însă … tot cu categoria mă duc, şi la vârsta mea concurenţii sunt şi în putere şi orientarea e cea mai mică problemă a lor. Îmi place. Chiar dacă de exemplu acum mi-au trebuit 70min să găsesc primul reper! M-am întors de 4 ori la start. A patra oară nu mai era nimeni acolo, toţi luaseră startul şi organizatorii strânseseră şi panglicile, şi “cucul” de start, tot! Chiar nu rămăsese nimic, că m-am uitat.

Ce am greşit? Am interpretat greşit culoarea de desiş, mă aşteptam să ies din pădure. Aşa că am trecut cu brio în viteză de zona cu reperul şi în loc de 400-500m am făcut, cu atâtea întoarceri, vreo 5km. Alţii au terminat în timpul ăsta!

Am găsit 4 repere şi apoi a trebuit să fug la finiş (am săltat 4). Aveam program, timpul meu era limitat. A durat 2h10min distracţia mea. Clar nu-mi prieşte să fiu stresat de timp, să am program după orientare. Nu mă pot concentra, e a doua oară când păţesc asta anul acesta. Dar măcar am învăţat să renunţ, sper că la timp să nu stea organizatorii după mine.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-T_WL3CXk9dk/WCd6sne442I/AAAAAAAAhsw/HSi210V_ap4clIlyVNUj3pyw9qtFxG4nQCCo/s144-o/15000718_1271523659584144_9209459493340270317_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180706360746850″ caption=”” type=”image” alt=”15000718_1271523659584144_9209459493340270317_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-vWquISwjlK4/WCd6tm08H4I/AAAAAAAAhsw/nG2Nh4YPwist-vFu-03uRSsWBig8Db_FACCo/s144-o/14991299_1271460242923819_4993346501829076996_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180723364667266″ caption=”” type=”image” alt=”14991299_1271460242923819_4993346501829076996_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-UYlSZnJJuzc/WCd6uVJXHMI/AAAAAAAAhsw/g8GxgR76ZHkZGh63RIrbTFlHcHcxeTbxwCCo/s144-o/14947756_1318464904854640_8287726283847365500_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180735798353090″ caption=”” type=”image” alt=”14947756_1318464904854640_8287726283847365500_n.jpg” image_size=”960×720″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-lzKvIGTD_EU/WCd6sO0gklI/AAAAAAAAhsw/tiovwOvsTPAL9H2d0zEUm-64BJaq-828wCCo/s144-o/14991127_1271462496256927_6285632958195829073_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180699740541522″ caption=”” type=”image” alt=”14991127_1271462496256927_6285632958195829073_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-wkikdN2c1tM/WCd6swHlMNI/AAAAAAAAhsw/FbxZbVxlWJU9OOyRdbFE1zrY42x1mVo4ACCo/s144-o/15025430_1271462552923588_2283525999271912212_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180708678906066″ caption=”” type=”image” alt=”15025430_1271462552923588_2283525999271912212_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jFl21s2cr-w/WCd6tzTvMMI/AAAAAAAAhsw/Ox1aAfIx3D8oGvnySBAoT9WGmJYXQ8VqgCCo/s144-o/14939562_1271497436253433_7964914392110503620_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180726715068610″ caption=”” type=”image” alt=”14939562_1271497436253433_7964914392110503620_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-0P_5Zz5wnFg/WCd6tP84QnI/AAAAAAAAhsw/oIkS424pS1MUeqRStF4YbcvGmJUSSNYdACCo/s144-o/15000695_1271501986252978_7997966700559267962_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180717223953010″ caption=”” type=”image” alt=”15000695_1271501986252978_7997966700559267962_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-PnkK1IVbY7Q/WCd6uJhORVI/AAAAAAAAhsw/AozSnSXcpq0Ra19iBhTvRpucvUCFq6wVwCCo/s144-o/14976551_1271501242919719_8961210471113198330_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180732677211474″ caption=”” type=”image” alt=”14976551_1271501242919719_8961210471113198330_o.jpg” image_size=”1232×816″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-BVdDnuZoJ2I/WCd6sQOuCeI/AAAAAAAAhsw/D-ugJ94YyZw_R5b2dm1CJBm8M–voOwAgCCo/s144-o/15016187_10211328910521420_642811424306429783_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352180689887495313#6352180700118911458″ caption=”” type=”image” alt=”15016187_10211328910521420_642811424306429783_o.jpg” image_size=”1447×2048″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ]

Cupa Berii la orientare – 6 noiembrie – e concursul de sfârşit de an la orientare. Vorba vine – concurs! De regulament nu mai zic nimic, că am tot spus. Include bere. E a 4-a oară când particip, e primul concurs prin care am intrat în contact cu orientarea sportivă. După experienţa din ziua precedentă, acum aproape că am fluierat. Eram antrenat şi la băut bere după Walking Month. 🙂 Am fost împreună cu Diana şi cu Tudor, am avut probleme mai degrabă să nu ne pierdem unii de alţii.

Ne-am simţit bine, deja efectele oboselii mi s-au mai estompat. Mulţumesc orientariştilor!

Şi a venit rândul şahului. Că eu mă ocup şi cu şahul. Mai puţin cu performanţa personală, am renunţat la ea demult. Doream prea mult să stau pe afară. Contactul cu lumea şahului de performanţă de la noi încă îl ţin. Aşa că pot spune acum, cu termeni moderni, că mă tot mut din cloud în cloud: alergare, MTB, înot, orientare, şah.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-F8J2Q1aeTsk/WCd_MMF8XPI/AAAAAAAAhvc/IdhQoHIo9k0nmneWUGIeZiks3-GbcxZigCCo/s144-o/15039469_691189214373690_7524467369408623039_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185619624579985#6352185646810684658″ caption=”” type=”image” alt=”15039469_691189214373690_7524467369408623039_o.jpg” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9QHxMIdfXKY/WCd_Mt6PpnI/AAAAAAAAhvc/g8YfzlAiaWACCDDfpX2imzWnSG7-Bo-rQCCo/s144-o/14976919_691189327707012_8545482875159029189_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185619624579985#6352185655888422514″ caption=”” type=”image” alt=”14976919_691189327707012_8545482875159029189_o.jpg” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-sVMABKYf0tY/WCd_Lu1eJVI/AAAAAAAAhvc/z47inyhhpEUiF-ssYParnQKfkzqbPAE5ACCo/s144-o/15002377_691186054374006_2842819148976987095_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185619624579985#6352185638956967250″ caption=”” type=”image” alt=”15002377_691186054374006_2842819148976987095_o.jpg” image_size=”2048×1536″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-vAqjcl2VDvk/WCd_K52GcvI/AAAAAAAAhvc/IiYgt8MYYncFr8-9lfxDFybP_yAe5CtWgCCo/s144-o/15000688_10210540506853950_9022853302489097976_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6352185619624579985#6352185624732529394″ caption=”” type=”image” alt=”15000688_10210540506853950_9022853302489097976_o.jpg” image_size=”810×1440″ peg_gal_format=”phototile” peg_phototile=”300″ ]

Simultanul de şah – 12 noiembrie, azi când scriu – cu marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu la care am participat la una din cele 29-30 de mese a fost la invitaţia prietenului meu Alin Toma, cel care concepe emisiunea de şah de pe TVR Cluj – Regi şi Pioni.

Despre Andrei se pot spune multe, e în wiki şi nu degeaba. 🙂 Are elo actual 2607 (şah clasic), a participat la 7 olimpiade pentru România, a fost campion naţional, e între primii jucători români ever… Momentan e în echipa Franţei, a antrenat naţionala de juniori a lor şi doreşte să revină la noi. A venit la Cluj, ieri am avut înregistrări la noi la studio şi azi … tocmai ce-am pierdut partida şi am plecat pe grabă la serviciu, că lucrez şi-n weekend uneori.

Mă bucur că am jucat cu el, nu oricine … de nivelul meu are acest noroc. Nu valoarea partidei în sine contează. În fond, eu am elo-ul actual 1817 (ceva de genul categoria I). Imensă diferenţă. Nu aveam nimic acum 2 ani, s-a şters trecutul meu, moştenirea mea din secolul precedent. M-am apucat atunci pentru o lună- două de şah de competiţie ca ultimă încercare să menţin copiii la şah. Am jucat strictul necesar de număr de partide ca să figurez şi eu cu ceva în listele CIV şi ELO. N-am reuşit să-i stimulez, dar nu consider că a fost o înfrângere. 🙂

Am mai jucat o singură dată la un simultan. Aşa cum e uşor de înţeles, demult. Cu Elisabeta Polihroniade. Tot la Cluj. Atunci a contat altfel pentru mine, eram copil. Şi de aceea acum mi-a plăcut când am văzut că alături de mine la simultan se înfruntau cu Andrei în imensa majoritate copii. Unii mai mici ca mine atunci… Şi m-am mai bucurat că au trecut pe la sală şi copiii mei să mă vadă. Se închide cumva cercul vieţii? Las’ că deschid altul.

Să spun desfăşurarea? Ca la un concurs de MTB sau alergare? 🙂
În primul rând îi mulţumesc lui Andrei pentru joc. Apoi la Alin pentru propunere. Aş fi dat locul meu oricând la unul din copiii mei sau la alţii dacă erau în sală doritori. Pentru că pentru ei contează mai mult pe plan personal. M-am pregătit şi eu cum am putut. Ieri. Am studiat câteva din partidele lui cu albul, am jucat câteva partide de blitz pe internet să-mi alung emoţiile, să intru cât de cât în atmosfera de şah. Nu am mai jucat de un an. Atât că mă aşteptam să înceapă cu e4 la toate mesele, ca şi Judith Polgar în august. Da, a fost şi ea la Cluj, când au fost zilele maghiare. Eu atunci am fost la UTMB că altfel m-aş fi bucurat să o văd jucând, ca spectator. Şi ea, şi Andrei, sunt ca din altă lume. E lumea celor care au talent dar şi muncesc enorm. Enorm nu înseamnă ca la serviciu 8 ore pe zi. În primul rând înseamnă să nu-şi fure singuri căciula. Intens, cu toată energia de care sunt capabili. Vrea cineva să aparţină de acea lume, indiferent de domeniu? Măcar să ajungă să-şi pună astfel de întrebare?

A trecut Alin pe la mine, m-a încurajat şi el. Ca celălalt Toma de la alergare. 🙂 Mi-a spus “hai că poate scoţi o remiză şi o vom prezenta de 10 ori la emisiunile noastre”. I-am spus că e prea târziu, joc Benoni. Mai puteam încerca să virez spre Tarrasch, deşi deja făcusem 3 mutări. Sau Slavă. Am rămas pe Benoni şi acolo a dori remiză e ca şi cum ai ridica steagul alb în timp ce ai și tupeul să tragi în inamic. Am jucat pasiv, m-au încurcat propriile piese, s-a văzut că n-am ştiut ce să fac, dar nu din lipsă de idei. Mai ţineam minte doar ideile şi n-am fost consecvent. Şi problema cea mai mare e că-i mai bun ca mine. 🙂

A, și să nu uit! Mi-am pornit ceasul pe modul indoor cu puls. Vreo 3 ore a durat simultanul pentru mine. L-am și oprit de 2 ori. 🙂

puls la simultan

Puls la simultan. Oare unde am greșit?

Succes Aline în proiectul vostru şi să revii cu bine la noi, Andrei!

Anul viitor? Anul acesta încă nu s-a încheiat! Pentru cine e interesat, se desfășoară la New-York meciul pentru titlul mondial la șah Carlsen – Karjakin. La liber și cu comentarii live este de exemplu site-ul chess24.com.