Nov 082017
 
CupaBerii si Aiudeana

CupaBerii și Aiudeana

A mai trecut un an, 2017, cu multe concursuri frumoase și urmează ca de obicei căderea frunzelor – pregătirea de iernat. Am ajuns să mă saturez de atâta alergat și MTB la concursuri și nu vreau să am probleme anul ce vine și din persoană activă să ajung să fac orice pas cu mașina ca atâția alții. Datorită oboselii acumulate n-am mai participat anul acesta la Făget Tour și la November Run, simțeam că nu mă pot desprinde de spiritul competițional chiar dacă pornesc de la început cu hotărârea că alerg de relaxare. În fapt așa s-a întâmplat la Maraton Piatra Craiului, la Walking Month, concursuri la care am început fără obiective, fără țintă, ca să mă pomenesc la sfârșit trăgând de mine la maxim.

Deja mi-a intrat în reflex să particip la Cupa Berii la orientare – încheierea de sezon competițional cu distracție pentru orientariștii mai ales din Cluj și la ture de cicloturism cum e Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana. Cele câteva poze sunt suficient de elocvente ca să nu mai fie nevoie să scriu prea multe.

 

DSCN0433.JPG DSCN0391.JPG

Cupa Berii la orientare este la a 5-a ediție pentru mine. În 2013 m-am “lansat” în lumea orientării participând la Cupa Berii, invitat fiind de Suni. Să văd adică alergarea și cu alți ochi… A fost fain și de atunci am început să particip și la concursuri de orientare “pe bune”, nu numai ca o distracție, chiar dacă rezultatele mele au fost cel mult mediocre. Merită însă cunoscută și orientarea, e utilă, mi-a și folosit chiar dacă la stadiul de a ști ajungi mai “pe nesimțite”, nu-i ca la sporturile mai mult fizice. Îmi dau seama, privind în urmă și privind la începători, că am avansat.

Și anul acesta am fost în echipă cu Diana, iar Tudor a participat la “Cupa Sucului de mere”. A fost așa de bine încât a trebuit am încheiat concursul de două ori: prima dată mi-a spus Yana că ceva nu-i în regulă cu punctele și după ce m-am uitat pe hartă mi-am dat seama că am uitat de ultimul reper. 🙂

23331080_10213897265170810_4593532127536595036_o.jpgtraseu.jpg

DSCN0443.JPG 23215480_10213897262290738_2445658868383328204_o.jpg 23270531_10213897246890353_6348214179759014851_o.jpg DSCN0505.JPG DSCN0484.JPG DSCN0477.JPG DSCN0472.JPG DSCN0469.JPG 23215598_10213897262970755_9206722730017373563_o.jpg DSCN0467.JPG DSCN0456.JPG DSCN0446.JPG DSCN0453.JPG DSCN0452.JPG DSCN0501.JPG DSCN0498.JPG DSCN0503.JPG

Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana – Aiud – Livezile – Olteni – Rameti – Vladesti – Geomal – Garbova de Sus – Aiud – tura MTB 55km – a fost la a 4-a ediție. E a doua oară când particip, e o tură faină, cu mulți prieteni și cu mulți pasionați de bicicletă dar pe care nu-i întâlnesc la concursuri. E o bună ocazie pentru a mai schimba o vorbă, de a vedea cum cade frunza, de a veni cu familia, traseul putând fi scurtat dacă e cazul.

Pentru că mergi cu MTB-ul normal că depinde mai mult de vreme și tura din acest an s-a amânat cu o săptămână. S-a și plecat mai devreme din Aiud, să fie excursie pe lumină pentru cât mai mulți. Mi-am luat și haine mai groase, a fost mai rece dimineața și ceață pe dealuri. A durat ceva până s-a ridicat și a meritat așteptarea: parcă ai ajuns în altă lume.

Ca și anul trecut participanții au plecat fiecare în ritmul dorit. Au fost puncte de regrupare, dar nu erau obligatorii. Cine avea trackul putea merge înainte, putea merge în ce ritm dorea. Pentru mine a fost o excursie ceva mai rapidă, cu popasuri și la magazinele din sat. De fapt, un singur magazin a fost deschis – la Râmeți, doar era duminică și oamenii merg la biserică.

Mă duc să alerg acum de relaxare prin Făget, poate ne vedem la Cupa Toamnei la Orientare.

 

Nov 122016
 

Din cloud in cloud

Din cloud in cloud

N-a trecut o lună de la Walking Month şi deja s-au strâns o mulţime de evenimente simpatice, aşa ca de sfârşit de an. Asta deşi mi-am propus să o las mai uşurel cu concursurile, să nu exagerez şi să-mi dispară plăcerea de a face sport.

Eram destul de obosit după luna de “mers” în care doar activităţile înregistrate cu gps-ul sumau peste 1000km (făcusem 2.176.000 paşi, cei mai mulţi paşi la individual) şi mi-am scos sportsplanner-ul din cap. Era timpul să mai şi repar ceva prin casă, să nu dea ai mei anunţ de tipul “caut instalator”.

Dar, pas cu pas şi pe scurt că… titlul e cam lung şi am încă restanţe.

14556589_688166891349774_2043622008059521791_o.jpg 14707018_688160148017115_430056904021257118_o.jpg 14700861_1088811637884499_6527095002495874353_o.jpg 14691202_688163651350098_2636153989726369130_o.jpg 14706925_688164871349976_6620832667095517599_o.jpg 14803341_1639139209712421_1633172272_o.jpg 14712976_1088835694548760_3858062833364491083_o.jpg 14615790_1088835587882104_8376680891087444819_o.jpg 14708037_1088836391215357_2431027868524763019_o.jpg 14800341_1639139193045756_1290566407_o.jpg 14714954_1088834967882166_4876891485071490979_o.jpg 14608666_688163454683451_2474887139467807897_o.jpg

Făget Tour semimaraton – 22 octombrie – a fost un concurs la care n-am lipsit în ultimii ani. Traseul l-am tot bătut la alergările mele, dar acum eram cu “nu” în braţe. Doar cu eforturi mari puteam alerga sub 6 la mie şi nu m-am înscris cum fac eu de obicei cât mai din timp ci abia vineri seara când mersesem să ridic kiturile de concurs la copiii mei, că aşa a dorit “soarta”. De altfel de fiecare dată în ultima lună m-am înscris pe ultima sută de metri. Mulţumesc Cristi Lazăr, am participat cu numărul lui de concurs. Şi uite-aşa am ratat premiera de a nu participa la un concurs la care participă ai mei. 🙂

Am început letargic şi practic până la Casele Miceşti (trecusem de jumătatea traseului) nu m-am ambiţionat prea tare, simţeam că nu prea se înghesuie corpul să tragă. Mai şi ploua. Mă bucuram măcar că alerg împreună cu prietenii. Ce m-a stimulat a fost Zsolt Langviser care a trecut de mine şi cumva am reuşit să mă ţin măcar cu privirea de el. Ce a pus capac a fost Adi Toma, pozaşul nostru, care printre încurajări a strecurat un “pe undeva locul 30”. Şi brusc parcă mi s-a ridicat un văl cenuşiu de pe cap. Am schimbat ritmul şi am încheiat pe locul 17 la general, 4 la categorie – 1h56min. Am prins la sfârşit un grup mai mare de alergători. Pun şi câteva poze, iniţial am fost pe podium pe locul 3 la categorie dar se strecurase o greşeală. A fost apoi concursul de family şi am alergat alături de Andreea. A fost prima fată, bravo ei!

14889989_594912037382996_934688167043435069_o.jpg 14856209_594765470730986_5536684797592230217_o.jpg 14884712_10205505555798032_1999920626722378122_o.jpg 14918965_556458254560656_8206721385848606891_o.jpg 14884578_556459027893912_2347492766809696235_o.jpg 14890313_556457794560702_3593540878801071466_o.jpg 14859819_556457751227373_519811469242489147_o.jpg 10623324_556457227894092_8526041205326694690_o.jpg 14633628_556456801227468_8292606608736382540_o.jpg 14890477_556456494560832_1564621893215138941_o.jpg 14856073_556456111227537_7820489767513228110_o.jpg

Toamna târziu cu bicicletele prin Trascău, Aiudeana ediția a 3-a – 30 octombrie – a fost efectiv o tură de MTB cu prietenii. Era tura prea lungă pentru copiii mei – eu am făcut aproximativ 56km şi ca urmare am mers singur la Aiud.

Ne-am strâns o mulţime, ca la un concurs de renume . 🙂 E fain că există plăcerea asta de a face cicloturism la atâţia oameni! A fost super, m-am relaxat şi am avut parte şi de un traseu interesant care te purta până aproape de Râmeţi. Dacă doreai puteai să mergi mai tare, să-ţi satisfaci şi propriile provocări de a urca mai în forţă sau de a coborî în viteză pe porţiunile mai tehnice. Eu am luat-o ceva mai în faţă mai ales dacă vedeam că vine coborâre – aveam probleme cu frânele.

E o idee, mai ales la cei mai umblaţi, să pună eventuri pe facebook pentru trasee pe care le ştiu bine din zona lor. Sigur ne vom strânge iar zeci sau sute de doritori. Fiind fiecare cu ritmul lui, se poate veni şi cu familia. De altfel cei de la Clubul de Cicloturism Napoca asta fac săptămânal, merg (cu bicicleta sau pe jos) pe dealurile de lângă Cluj, dar anunţurile se dau la grup pe mail. Şi merg şi cei mici. Sunt totuşi avantaje la FB-ul ăsta, nu e doar pentru cei “spălaţi pe creier”. Şi la FB e valabilă zicala “omul sfinţeşte locul”.

Mulţumesc pentru companie! Am zâmbit când i-am auzit pe nişte vânători întâlniţi pe un deal vorbind despre noi, cicliştii, că suntem mulţi! A apărut şi cineva cu ATV-ul şi le-a spus panicat că mai venim o grămadă şi că, deşi e o vreme de rahat de credeau că nu va fi nimeni nebun să umble pe acolo, sunt în grupul nostru nu numai tineri nechibzuiţi ci şi din ăia bătrâni.

Au urmat pentru mine concursurile de orientare care-mi plac tot mai mult. Cred că încetul cu încetul încep să înţeleg şi să mă bazez tot mai puţin pe noroc. Încă nu se vede la rezultat. 🙂

DSC01506.JPG DSC01508.JPG

Cupa Toamnei – 5 noiembrie – a fost un concurs de medie distanţă ţinut în zona Caselor Miceşti, până la Peana. Iar e o zonă prin care trec des, dar la orientare e ca şi cum ai avea alţi ochi. Mi s-a mai sugerat (adică mi s-a spus verde în faţă, că poate pricep şi eu) că ar fi bine să mă înscriu la open până capăt experienţă. Acolo e altfel, la categorii e cel mai greu, openul şi openul tehnic e mai de începători, pentru cei care nu practică consecvent orientarea. Eu însă … tot cu categoria mă duc, şi la vârsta mea concurenţii sunt şi în putere şi orientarea e cea mai mică problemă a lor. Îmi place. Chiar dacă de exemplu acum mi-au trebuit 70min să găsesc primul reper! M-am întors de 4 ori la start. A patra oară nu mai era nimeni acolo, toţi luaseră startul şi organizatorii strânseseră şi panglicile, şi “cucul” de start, tot! Chiar nu rămăsese nimic, că m-am uitat.

Ce am greşit? Am interpretat greşit culoarea de desiş, mă aşteptam să ies din pădure. Aşa că am trecut cu brio în viteză de zona cu reperul şi în loc de 400-500m am făcut, cu atâtea întoarceri, vreo 5km. Alţii au terminat în timpul ăsta!

Am găsit 4 repere şi apoi a trebuit să fug la finiş (am săltat 4). Aveam program, timpul meu era limitat. A durat 2h10min distracţia mea. Clar nu-mi prieşte să fiu stresat de timp, să am program după orientare. Nu mă pot concentra, e a doua oară când păţesc asta anul acesta. Dar măcar am învăţat să renunţ, sper că la timp să nu stea organizatorii după mine.

15000718_1271523659584144_9209459493340270317_o.jpg 14991299_1271460242923819_4993346501829076996_o.jpg 14947756_1318464904854640_8287726283847365500_n.jpg 14991127_1271462496256927_6285632958195829073_o.jpg 15025430_1271462552923588_2283525999271912212_o.jpg 14939562_1271497436253433_7964914392110503620_o.jpg 15000695_1271501986252978_7997966700559267962_o.jpg 14976551_1271501242919719_8961210471113198330_o.jpg 15016187_10211328910521420_642811424306429783_o.jpg

Cupa Berii la orientare – 6 noiembrie – e concursul de sfârşit de an la orientare. Vorba vine – concurs! De regulament nu mai zic nimic, că am tot spus. Include bere. E a 4-a oară când particip, e primul concurs prin care am intrat în contact cu orientarea sportivă. După experienţa din ziua precedentă, acum aproape că am fluierat. Eram antrenat şi la băut bere după Walking Month. 🙂 Am fost împreună cu Diana şi cu Tudor, am avut probleme mai degrabă să nu ne pierdem unii de alţii.

Ne-am simţit bine, deja efectele oboselii mi s-au mai estompat. Mulţumesc orientariştilor!

Şi a venit rândul şahului. Că eu mă ocup şi cu şahul. Mai puţin cu performanţa personală, am renunţat la ea demult. Doream prea mult să stau pe afară. Contactul cu lumea şahului de performanţă de la noi încă îl ţin. Aşa că pot spune acum, cu termeni moderni, că mă tot mut din cloud în cloud: alergare, MTB, înot, orientare, şah.

15039469_691189214373690_7524467369408623039_o.jpg 14976919_691189327707012_8545482875159029189_o.jpg 15002377_691186054374006_2842819148976987095_o.jpg 15000688_10210540506853950_9022853302489097976_o.jpg

Simultanul de şah – 12 noiembrie, azi când scriu – cu marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu la care am participat la una din cele 29-30 de mese a fost la invitaţia prietenului meu Alin Toma, cel care concepe emisiunea de şah de pe TVR Cluj – Regi şi Pioni.

Despre Andrei se pot spune multe, e în wiki şi nu degeaba. 🙂 Are elo actual 2607 (şah clasic), a participat la 7 olimpiade pentru România, a fost campion naţional, e între primii jucători români ever… Momentan e în echipa Franţei, a antrenat naţionala de juniori a lor şi doreşte să revină la noi. A venit la Cluj, ieri am avut înregistrări la noi la studio şi azi … tocmai ce-am pierdut partida şi am plecat pe grabă la serviciu, că lucrez şi-n weekend uneori.

Mă bucur că am jucat cu el, nu oricine … de nivelul meu are acest noroc. Nu valoarea partidei în sine contează. În fond, eu am elo-ul actual 1817 (ceva de genul categoria I). Imensă diferenţă. Nu aveam nimic acum 2 ani, s-a şters trecutul meu, moştenirea mea din secolul precedent. M-am apucat atunci pentru o lună- două de şah de competiţie ca ultimă încercare să menţin copiii la şah. Am jucat strictul necesar de număr de partide ca să figurez şi eu cu ceva în listele CIV şi ELO. N-am reuşit să-i stimulez, dar nu consider că a fost o înfrângere. 🙂

Am mai jucat o singură dată la un simultan. Aşa cum e uşor de înţeles, demult. Cu Elisabeta Polihroniade. Tot la Cluj. Atunci a contat altfel pentru mine, eram copil. Şi de aceea acum mi-a plăcut când am văzut că alături de mine la simultan se înfruntau cu Andrei în imensa majoritate copii. Unii mai mici ca mine atunci… Şi m-am mai bucurat că au trecut pe la sală şi copiii mei să mă vadă. Se închide cumva cercul vieţii? Las’ că deschid altul.

Să spun desfăşurarea? Ca la un concurs de MTB sau alergare? 🙂
În primul rând îi mulţumesc lui Andrei pentru joc. Apoi la Alin pentru propunere. Aş fi dat locul meu oricând la unul din copiii mei sau la alţii dacă erau în sală doritori. Pentru că pentru ei contează mai mult pe plan personal. M-am pregătit şi eu cum am putut. Ieri. Am studiat câteva din partidele lui cu albul, am jucat câteva partide de blitz pe internet să-mi alung emoţiile, să intru cât de cât în atmosfera de şah. Nu am mai jucat de un an. Atât că mă aşteptam să înceapă cu e4 la toate mesele, ca şi Judith Polgar în august. Da, a fost şi ea la Cluj, când au fost zilele maghiare. Eu atunci am fost la UTMB că altfel m-aş fi bucurat să o văd jucând, ca spectator. Şi ea, şi Andrei, sunt ca din altă lume. E lumea celor care au talent dar şi muncesc enorm. Enorm nu înseamnă ca la serviciu 8 ore pe zi. În primul rând înseamnă să nu-şi fure singuri căciula. Intens, cu toată energia de care sunt capabili. Vrea cineva să aparţină de acea lume, indiferent de domeniu? Măcar să ajungă să-şi pună astfel de întrebare?

A trecut Alin pe la mine, m-a încurajat şi el. Ca celălalt Toma de la alergare. 🙂 Mi-a spus “hai că poate scoţi o remiză şi o vom prezenta de 10 ori la emisiunile noastre”. I-am spus că e prea târziu, joc Benoni. Mai puteam încerca să virez spre Tarrasch, deşi deja făcusem 3 mutări. Sau Slavă. Am rămas pe Benoni şi acolo a dori remiză e ca şi cum ai ridica steagul alb în timp ce ai și tupeul să tragi în inamic. Am jucat pasiv, m-au încurcat propriile piese, s-a văzut că n-am ştiut ce să fac, dar nu din lipsă de idei. Mai ţineam minte doar ideile şi n-am fost consecvent. Şi problema cea mai mare e că-i mai bun ca mine. 🙂

A, și să nu uit! Mi-am pornit ceasul pe modul indoor cu puls. Vreo 3 ore a durat simultanul pentru mine. L-am și oprit de 2 ori. 🙂

puls la simultan

Puls la simultan. Oare unde am greșit?

Succes Aline în proiectul vostru şi să revii cu bine la noi, Andrei!

Anul viitor? Anul acesta încă nu s-a încheiat! Pentru cine e interesat, se desfășoară la New-York meciul pentru titlul mondial la șah Carlsen – Karjakin. La liber și cu comentarii live este de exemplu site-ul chess24.com.

Jun 272013
 


Iar s-a apucat sa plouă, noroc ca am fost harnic si ceva tot am facut dimineata. Acum am timp sa scriu puţin despre zilele petrecute în Lopar – o mică staţiune de pe insula Rab.

Am fost pentru a doua oară acolo şi ne-am cazat în acelaşi loc, într-un apartament al unui … băştinaş (acum văd că n-am avut timp nici atunci să scriu mare lucru, aşa că în ferestrele de ploaie tratez câte o zi din cele 10). Dacă tot am fost mulţumiţi atunci, de ce nu? Rezervarea ne-am făcut-o printr-o agenţie locală, că localnicii mai greu o duc cu limbile străine şi mai ales cu internetul. N-am vrut să folosesc roamingul de date şi am avut acces la internet doar de la punctele de info tourist şi cum mai toată ziua eram plecat nu am avut dispoziţia necesară să … pierd timpul ca şi acasă. Singurul punct negativ e comisionul plătit pentru avansul cerut, cam 9+25eur – depunere-ridicare din conturi.

Câteva linkuri utile:

Am folosit o hartă turistică luată acum 2 ani din oraşul medieval Rab de la punctul turistic, hartă pe care am găsit-o doar acolo şi e foarte utilă pentru cei care doresc să facă turism, hiking, plimbări cu bicicleta. Am să fac câteva poze cu ea, să vedeţi ce înseamnă hartă turistică, în care punctele de interes sunt amplificate la maxim ca să atragă turiştii. Dacă există o buburuză pe insulă apăi fiţi siguri că pun denumirea în latină, spun originile, cât trăieşte, fac un panou cu ea… ce mai, nu ca la noi care avem un rai şi nu-l ştim aprecia, doar blestema.
Acum doi ani am fost cu bicicletele întreaga familie, de astă dată doar eu – era păcat să nu o aduc, cu atâtea poteci neexplorate.

Day one – 9-10 iunie – drumul

Faţă de acum doi ani pot spune că sunt semne ale unei uşoare regresii economice şi-n Ungaria, şi-n Croaţia. Nu cine ştie ce, dar de exemplu până acum nu s-au apucat să asfalteze autostrăzile în plin sezon, probabil că întreţinerea o făceau mai devreme. Dacă la ei scârţâie câte ceva, nu-i semn bun pentru noi şi nu trebuie să ne bucurăm în stilul pur românesc – să moară şi capra vecinului. Mai bine s-o ducă mai abitir ca a noastră, că poate se mai lipeşte ceva şi de noi! De ce să te superi că face găuri şi dărâmă ziduri prin apartament toată ziua vecinul ce tocmai s-a mutat? Te poţi alege cu o bere şi …  la cât stau eu pe acasă! Măcar ei au autostrăzi! Făcute în Croaţia de Bechtel! Şi am trecut prin multe tuneluri şi viaducte, unde restricţia de viteză e 100km/h! Cred că cel mai lung tunel prin care am trecut anul acesta avea 5,6km.
După vreo 14-16 ore şi peste 1000km de drum parcurs noaptea am terminat călătoria cu un bac din Jablanac spre Misnjak (pe insula Rab), urmat de 25km de şosea şi somn până a doua zi dimineaţa (care nu era în program).

 

poze mai multe pe picasa  Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1

Day two – 11 iunie – Lopar – Kameniak cu bicicleta

Opt zile am umblat cateva ore zilnic cu bicicleta pe insulă şi în ultima am făcut o alergare de rămas bun. Traseele sunt şi pe Strava, nu sunt de mare ajutor pentru că fiecare conţin măcar o doză de rătăciri, căutări geocachuri, iar pe unde am umblat de multe ori unde nici oile nu pătrundeau – ele oricum erau limitate în mişcare, fiind îngrădite de proprietari pe parcele cu gard de … pietre. Am cărat de multe ori bicicleta în spate, am sărit garduri de pietre, am fost pe plaje, n-am ţinut seama că un traseu e pentru bicicletă sau de drumeţie, fiind cu MTB. La final pot spune că am ajuns obosit acasă, cu cauciucul faţă uzat bine de pietrele ca şmirghelul şi cu papucii de MTB care rezistaseră aproape doi ani la concursuri de MTB – cu crampoanele rupte şi lipite. Dar … a fost fain.

Pun mai jos două poze cu hărţile folosite, cea turistică cu insula Rab a fost nelipsită din rucsacul meu şi am cumpărat-o acum doi ani de la info turistic din oraşul Rab, în altă parte n-am găsit-o. Mai multe poze găsiţi pe picasa.

 

From Croatia – insula Rab – Lopar – harti turistice
From Croatia – insula Rab – Lopar – harti turistice

Prima zi de preumblări cu MTB a însemnat un traseu de 30km şi 3h30min durată. Am hotărât să merg în primele zile pe toată insula Rab cu excepţia Lopar, pe care-l cunoşteam mai bine de acum doi ani. Am parcurs Lopar-GeoparkKruna-Mundanije-Kamenjak, urcând la vârful Kamenjak – cel mai înalt de pe insulă – pe trail, nu pe traseul de bicicletă. La întoarcere am observat multe grupuri de biciclişti şi pedeştri care urcau pe vârf pentru panoramă.

vedere spre campingul San Marino Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
continentul şi insula Goli (Goli Otok – fostă închisoare croată, acum e obiectiv turistic) Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
am găsit un geocache pe care-l căutasem şi acum doi ani   Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
aşa se marchează traseele la ei, la intersecţii, în rest  mai rar pe copaci dar şi atunci doar cu un punct, nu zeci de modele Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
oraşul medieval Rab – de pe urcarea spre Kamenjak Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
balamale Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
urcarea spre Kamenjak pe trail de drumeţie – mai greu pe ea Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
vin turistii pe vârf Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak

Days 3-9 12-18 iunie şi întoarcerea în 20 iunie

Ca de obicei am probleme cu timpul, aşa că dau doar linkuri la pozele pe picasa si postez câteva. Am explorat întreaga insulă, în ziua a 10-a am am dat o tură alergând pe traseul de bicicletă care face rondul peninsulei Lopar, iar în ziua 11 am plecat spre casă înnoptând la Balaton – campingul Napsugar.

Ziua 3 – 12 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 3 – Lopar – Kamenjak altfel

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 3 – Lopar – Kamenjak altfel

Ziua 4 – 13 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 4 – Lopar spre Supetarska Draga altfel

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 4 – Lopar spre Supetarska Draga altfel

Ziua 5 – 14 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 5 – Lopar – golf Misnjak KT6 KT5 Barbat

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 5 – Lopar – golf Misnjak KT6 KT5 Barbat

Ziua 6 – 15 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 6 – Lopar – Supetarska Draga insMaman Kampor Palit

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 6 – Lopar – Supetarska Draga insMaman Kampor Palit

Ziua 7 – 16 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 7 – Lopar – Dundo Kalifront Suha Punta Frkanj Eufemija

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 7 – Lopar – Dundo Kalifront Suha Punta Frkanj Eufemija

Ziua 8 – 17 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 8 – Lopar – explorare NW campZidine Ciganka Sturic

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 8 – Lopar – explorare NW campZidine Ciganka Sturic

Ziua 9 – 18 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 9 – Lopar – explorare SE golf Dubac Podsilo Saramic FKK Sahara FKK SanMarino

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 9 – Lopar – explorareSEgolfDubacPodsiloSaramicFKKSahara SanMarino

Ziua 11 – 20 iunie – Ungaria – Balaton – Napsugar

From Ungaria – Balaton – Napsugar
Jul 062011
 
O scurta poveste in imagini este pe https://picasaweb.google.com/vezentan/VacantaInCroatiaInsulaRabLopar.
Am fost cu bicicletele si am avut la ce le folosi. Un exemplu mai jos, de-a-lungul coastei peninsulei Lopar:

Bike route 1068100 – powered by Bikemap 

Amintiri frumoase si vreme buna:

Nov 142010
 
profilul excursiei

De data aceasta nu scriu multe, am cateva explicatii pe poze in picasa. Am fost impreuna cu Bogdan, cu bicicletele, in 07.11.2010, pentru a parcurge traseul Cetatea Fetei – Salicea – Peana – intoarcere prin padure la Cluj.
http://picasaweb.google.com/vezentan/ExcursiePeDealuriPeLaCetateaFetei#
Trackul gps pe:
https://docs.google.com/leaf?id=0B0TGOQUw_mFJMDRmYjk4NjMtZjA1MS00N2ZlLTk2YzMtNDk1Y2JjNTIxMjcy&hl=ro

cetatea – pestera

orientare cu blizul
manastirea Floresti de la Cruce – punct belvedere

manastirea Floresti

suspensie spate din lemn

unde ma va purta norocul – Floresti sau Salicea?
Nov 062010
 
… sau cum sa faci un maraton de bicicleta incercand sa urmaresti un traseu gps fara gps, traseu pus la dispozitie de un mare pasionat al muntelui. 
Mai jos e traseul parcurs de mine, cu diferentele de altitudine.

Un link de unde se pot descarca fisierele .kmz si waypoint-urile.kml cu locurile unde am facut poze:
https://docs.google.com/leaf?id=0B0TGOQUw_mFJZmE4MTg3YzYtN2YzZi00NmNhLWE0ZjItOTIyMzk5OTE3ZDEx&hl=ro
Pozele sunt si pe picasa la:
http://picasaweb.google.com/vezentan/MaratonulMeuUnExamenDeOrientareSiRezistenta#
Idealul: parcurgerea cu bicicleta a unui posibil traseu de maraton de alergare in zona Baisoara – Scarita-Belioara dupa un traseu gps. Durata estimata 8 ore.
Pregatiri:- se iau obligatoriu print screenuri de fragmente de harta din google earth cu traseul, fara sa se tina seama de directia N-S si zoomate diferit;
– just in case se ia totusi si o harta normala si o busola, dar nu se foloseste decat in momentele de apogeu (panica) sau cand se apropie noaptea si nu stii exact unde te afli;
– se ia mobilul pentru a suna la 112 sau un prieten;
In fond undeva tot ajungi, doar nu esti prin salbaticiile din emisiunile de pe Discovery.
Traseul propus: statiunea Muntele Baisorii – Buscat – Sesu Cald – vf. Pietrele Marunte – Crucea Crencii – catun Bocsesti – … – Scarita Belioara – … catun Zapodie – statiune.
Desfasurarea: Dimineata, nu foarte matinal, o iau spre Baisoara cu masina si la ora 09.30 sunt pe partie cu bicicleta. Am un gps-logger la mine, destul de destept cat sa-mi afiseze coordonatele si sa-mi permita acasa descarcarea traseului parcurs, inclusiv way-pointurile necesare pentru localizarea pozelor, dar atat. Eu il folosesc in principiu in conjunctie cu un netbook ca sistem gps pentru masina.
Inceputul e promitator: urc zidul mic stil impins, oprindu-ma de cateva ori sa-mi dau jos din hainite, pana ajung la combinatia perfecta. Merg portiuni scurte pe bicicleta pana La Plopis. Aici o iau standard in sus, fara sa stau mult pe ganduri. Dupa un km de urcare primesc primul telefon de orientare. Cum vreau sa fiu sigur ca nu m-am abatut din drum, o iau inapoi La Plopis, doar timp am suficient. Eu filtrasem cu privirea intersectia de acolo si nu-mi aduceam aminte sa fie mai multe drumuri spre dreapta. In sfarsit, totul e ok, iar pe hartie fac primele adunari si scaderi ca sa stiu pe baza indicatiei vitezometrului cat din ce am parcurs e distanta utila. Ajung pe Buscat la capatul instalatiei de telescaun, care pare perfect functionala. Aflu mai tarzior ca au de gand sa-i dea drumul la iarna.

Se vede varful Muntele Mare, dar n-am de gand sa merg acolo

Ajung in Sesu Cald urgent si acolo fac alte poze. Deja au bar, mai asteptam din triumvirat (apropo de emisiunile d-lui Marga) aparitia unei biserici si a unei banci. Parca asist la nasterea unei localitati  a cautatorilor de aur din Far West.

Si urc. Imi place. Uit de toate si urc. In general cand ma duc la munte incerc sa ma relaxez mental si doar sa fac efort fizic. La concursuri sunt mult mai atent la detalii, desi sunt si marcaje. Nici nu-mi dau seama cand ajung la primele semne de intrebare. Dau de indicatorul de ghetar Scarisoara si apelez la acelasi prieten. Naspa rau situatia, sunt deja aproape de varful Muntele Mare. Nu-mi vine sa cred ca m-am abatut atat, privesc cu stupoare tipariturile mele si le arunc intr-un tomberon virtual. Imi aduc aminte de harta si busola si ma felicit ca le-am pus. Inca nu mi-era clar de ce e asa mare diferenta intre harta si desenele mele, dar am destul timp de meditatie. Cu toate acestea ma simt bine si, daca tot am urcat pana acolo m-am dus pana pe varf, la o bataie de pusca de statia meteo (pentru siguranta si evitarea intrebarilor).

la o bataie de PM, ca nu cred sa aiba altceva in dotare

Sunt din nou la lectia de matematica. Am facut 5,5kmx2 in plus. Macar am gasit o referinta buna – chioscul alb, de unde putin mai sus poti s-o iei spre varful Pietrele Marunte.

chioscul alb
casuta cu gard, atat de greu gasita
priveliste de pe varful nou cucerit

Imi place varful acesta. E salbatic, nu-i inalt dar ai priveliste de jur-imprejur, iarba mare pigmentata de tufe desi nu-i potrivita pentru bicicleta, seamana cu chica unui copil care se cere mangaiat. Am de mers, asa ca o tai la vale si ajung la padure. Aici e singura zona care trebuie imblanzita. La ora 15 abia ajung la Crucea Crencii. E mult prea evident ca nu mai am cum sa parcurg traseul dorit, am facut peste 25km cu bicicleta, din care abia 15km utili. Dau peste caini si cu incrancenare trec fix printre casute, pe unde latra mai tare. Din infruntare ies invingator, le-am aratat care-i seful, dar cand ma uit pe harta vad m-au pacalit cainii si iar am luat-o gresit, in ciuda numeroaselor telefoane ale misteriosului prieten care stie zona. Am facut poza cu locul unde trebuia sa ajung (catunul Bocsesti), dar nu m-am mai intors, deja aparea posibilitatea sa ma prinda intunericul.

Am ajuns la Zapodie (nu eram sigur, doar acasa m-am lamurit) si acolo cu o mica remuscare m-am intors la vale si am incercat sa ma duc spre Stiolne, dar nu pe poteca. Cand am vazut ca intru la apa, am renuntat la toate pretentiile de traseu si mi-am fixat ca tinta masina.
Culmea e ca traseul pe care l-am urmat mai departe a fost asemanator cu track-ul gps dupa care facusem print screenurile. Am urcat pe valea Cacovei si pe la ora 17.30 am ajuns la hotel si masina. Abia mi-am aranjat lucrurile si s-a facut intuneric. Am parcurs in 7h56 37km, cu o medie de 7,43km/h in 5h mers efectiv. Am ramas fara partea transparenta de la cateye-ul fata, nici nu mai stiu prin ce hatisuri mi-a cazut.
Concluzii: Abia astept sa ma duc iar, de data aceasta sa parcurg tot traseul. Imi place ca are de toate si cu toate acestea specificul Apusenilor e mereu prezent. Va fi cu siguranta mai putina orientare si ma pot concentra mai mult pe partea sportiva. Daca merg in weekend poate gasesc de data aceasta si parteneri de drum. Vreau totusi sa caut o ocolire a padurii spre coborarea din Pietrele Marunte. Cu bicicleta distantele par mult mai scurte si e frustrant sa te tot opresti pentru orientare.

Oct 122010
 
Acum, ca perioada concursurilor de MTB a cam trecut pentru mine – care mai sunt sunt intangibile din motive de distanta – mai scriu ceva ca sa nu-mi pierd obisnuinta si … sa las in urma poza cu medalia de la Maros, ca prea suna a lauda.
M-am procopsit si cu un mobil – un monument de buguri – luat pentru sotie (n-am gasit roz) si pe care-l voi testa vreo doi ani inainte de a-l pasa, asa ca inca un motiv sa o iau la drum sa fac ceva poze. Cand sunt cu bici nu-mi prea arde sa car prea multe, asa ca e mai bine decat deloc sa fac niste poze care seamana cu niste pasteluri pe care intemperiile le-a afectat sharful.
Vineri
Daca tot am harta lui Miti (Radu), am luat-o cu mine din nou dimineata, ca si asa nu aveam stare, si inainte de serviciu am luat-o la drum cu bici cu intentia traseul 34 – Baciu – Suceagu -Gilau – Cluj, pe drumuri de tara. Am inceput cu malul drept al Nadasului, am mers cat am putut pana la niste sere cu caini meseriasi. Mi-am dat in sfarsit seama ca directia e buna, doar ca trebuia sa trec si calea ferata, si prin niste scaieti obraznici si calarind niste sarme care cred ca tin de macazuri, am trecut liniile si am tinut-o in continuare printr-o livada. Nu m-am intalnit decat cu un grup de oameni cu plase pline, putin surprinsi de prezenta mea. In Suceagu imi dau seama ca nu am prea mult timp la dispozitie si caut o scurtatura spre Floresti. Asa ca o iau pe langa biserica in sus drept spre dealul Melcului. Se poate si pe bicicleta, nu-i chiar asa abrupt, si-n orice caz am scurtat mult. N-am coborat spre lacul Floresti, ramane pe alta data, si am mers in continuare pe traseul 36 la capatul cartierului Grigorescu. Pe cand coboram in viteza, dau de niste oi si pana sa ma dumiresc ma si latra un caine. Incetinesc ca oricum urma o curba la dreapta si ma pomenesc cu vreo 10 caini care stateau la umbra unor tufe. Descalec urgent si ne uitam cu interes crescand unul la altii. Incep sa le vorbesc mai taraneste si sa-i intreb de stapani. Se pare ca ma inteleg si ma lasa in pace. Ma strecor tinand bicicleta cu ambele maini, pentru cazul cand trebuie s-o fac coasa. Ma mai incalzeste incidentul si asa ajung acasa dupa vreo 2-3 ore, cu gandul ca poate ziua urmatoare reusesc sa ma lipesc de vreun grup dornic de explorarea dealurilor de langa Cluj. Orientativ ma descurc cu harta, dar la cate drumuri si drumulete sunt as avea nevoie de un GPS.
Sambata
De data aceasta sunt liber si pot sta oricat pe drumuri, asa ca ma uit pe mail la singura oferta – traseul 38 – Cluj – Cetatea Fetei – Vlaha – Finisel – Vanta – Luna de Sus – Cluj. Iau legatura si ma pomenesc ca-mi fac un nou prieten – Bogdan.
capite de fan – farame de civilizatie
repaus pe coborarea spre Vlaha
pe carari de deal cu Bogdan
Pana-n Finisel am ajuns cu bine, trecand cu bine si impingand pe portiuni prin padurea de la Cetatea Fetei. Frumoase cararile inierbate spre Vlaha, dar pline de capcane. Am si tras o tranta, sarind printre coarnele de la bicicleta. N-as fi crezut, la cat de linistit si alene coboram.
Din Finisel insa, un pic daca am deviat, apai ai de tras la orientare. Cu cerbicie, dupa multiple aproximari succesive si rezistand ispitei de a vira pe vesnicele si numeroasele drumuri spre dreapta, am reusit intr-un tarziu sa ajungem pe drumul “oficial” care inteapa urcarea din Somesu Rece spre manastire (urcarea de aproximativ 12km – inceputul traseului de concurs Maros). Acum singura grija devenea evitarea cazaturilor pana la locul cu platforma de cantarire a camioanelor. Am tinut dreapta, evitand traseul ce ducea in Somesul Rece, pe un drum lat, special largit pentru accesul masinilor grele la autostrada. Chiar si asa, cu urmele vizibile ale interventiei umane, padurea de foioase prin care am coborat m-a impresionat. Am si uitat ca noi trebuie sa urmam un drumeag ce se desprinde spre valea Gradistei si am continuat drumul spre intersectia autostrazii cu drumul de Gilau. Raman dator sa vad Stolna cat de repede, pana nu intra in circuitul dur al civilizatiei.
Dupa vreo 5-6 ore pe o vreme frumoasa dar rece am incheiat cei aproximativ 55km de traseu si sosea. Am urcat pe scuter si ata la Igritia (aproape de Bobalna), unde ma astepta familia.
Duminica
Presat de timp, iar cu serviciul, am reusit totusi sa vad monumentul de la Bobalna, de data aceasta mergand pe jos. Nu-i departe de satul Igritia, trebuie sa stii insa pe unde s-o iei, sa cauti dealul cel mai inalt. Ca reper, te poti orienta dupa antenele operatorilor mobili. Inchei relatarea cu cateva poze.
Din turla monumentului de la Bobalna, inchinat rasculatilor din 1437.
te simti ca un pilot de avion
Fatada monumentului. E situat pe dealul Bobalna ce apartine satului Igritia.