Jun 272017
 


poză de pe vârful Vida – 349m, cel mai înalt de pe insulă

Anul acesta am fost pentru a doua oară în Croația, de această dată concediu “pur”, cu familia, nu la ultra. Cum am tot umblat prin această țară, am ales ceva nou – insula Pag. Am tot stat și-am studiat, am mai citit prin bloguri de genul “am fost acolo”, am aplicat filtrul uitării cu care sunt obișnuit și în urma căruia cu cele câteva informații rămase am decis că nu-i cazul să mă duc cu MTB-ul. Știam că e insula cea mai mare din Croația, că distanțele de explorare vor fi în consecință mai mari, dar a contat foarte mult că e o insulă pietroasă și puțin probabil să fie accesibilă … pe unde rătăcesc eu. În plus, ce altă explicație să dau faptului că de exemplu la concursul 4 Islands MTB stage race care s-a ținut nu departe, etapele n-au conținut Pag, doar Krk (2 etape), Rab și Losinj. Iar eu știu foarte bine Rab, “am fost acolo” de câteva ori și cu MTB-ul și pe jos, e super pentru MTB.

Și am plecat vineri, 16 iunie, cu o oprire de noapte la Balatonbereny.

IMG_20170616_212100.jpg
Balatonberény, meet friends with bikes.jpg

Pentru că dimineața eu sunt mai matinal, am dat o scurtă alergare de o oră – 12km – (link strava) și pe pistele de bicicletă din Balatonbereny. Nu mică mi-a fost surpriza să mă întâlnesc cu un grup de prieteni pe biciclete în frunte cu Traian care aveau ca țintă turul Balatonului! Cică și ei au fost mirați să mă întâlnească, mi-au recunoscut stilul de alergare. Trebuie să mă înregistrez cumva, cred că alerg cumva ciudat…

După masă (17 iunie) am ajuns în orășelul Pag de pe insula … Foarte amabile gazdele, am stat de vorbă în special cu Kresimir și am mai aflat informații despre plaje, obiective, hărți specifice pentru trekking și biking. Plus că până să venim noi a făcut cumva să aibă și wifi (nu era în “specificații”), doar și Croația e în UE.

IMG_20170617_210528.jpgIMG_20170626_114548.jpg

IMG_20170626_114653.jpg
IMG_20170627_164953.jpg

O privire de la balcon și mai multe pe harta luată de la punctul de informare turistică

Pentru că practic în fiecare zi am alergat în jurul orășelului Pag, scriu câte ceva raportat la ce am văzut, limitat fiind de timp, dorind să ajung totuși și la plajă și mare. Ar fi fost mai ușor să parcurg unele distanțe cu bike-ul, dar n-ar fi fost nicio provocare pe porțiunile accesibile. Am văzut mulți cicloturiști pe șosele, și cicliști “vero”, dar pe nimeni “pe sus”. În zonele de “creastă” ori puteam ajunge pe drum gen de țară fără provocări tehnice (push-bike-ul îl consider normal), ori aș fi făcut carry bike la greu și la deal și la vale. Nu-i ușor nici la alergare, pe sus e o combinație de lapiezuri acoperite cu pietre ascuțite care nu-s plăcute la glezne în cazul că sare greșit vreuna: ori ești pe potecă, ori sari la garduri de piatră și umbli pe lapiezuri și trece timpul de te sperii. Specific nu numai la insula Pag – în partea de sus e jnepeniș și tufe, adică ce rezistă la ariditatea și vânturile de acolo, pe scurt – tot ce înțeapă. Am întâlnit oi și reptile și în sfârșit m-am putut relaxa – nu erau câini – probabil n-au condiții să reziste singuri și să se înmulțească. Partea chiar foarte bună e că am mâncat caș diverse sortimente, doar Pag e renumit pentru Paski sir, vinuri (recunosc că la partea asta n-am ajuns) și pentru sarea produsă din mare.

Ziua 1 – 18 iunie – run – Pag – camping Simuni – peak Vida 349m – Bosana

Prima zi întreagă, prima alergare (link strava): m-am gândit să ajung la campingul Simuni, apoi să urc pe orice potecă găsesc și să traversez dealul, scurtând distanța repertoriată pe hartă care mă ducea mult spre Novalja. Și așa mi-au ieșit 25km cu 760m diferență de nivel.

Pag - camp Simuni - vf Vid - Bosana.jpg

IMG_20170618_083223.jpg IMG_20170618_092618.jpg IMG_20170618_094125.jpg IMG_20170618_094950.jpg IMG_20170618_100934.jpg IMG_20170618_101017.jpg IMG_20170618_101215.jpg IMG_20170618_110250.jpg IMG_20170618_111018.jpg IMG_20170618_103050.jpg IMG_20170618_112814.jpg

De ce camping Simuni? Pentru că inițial asta căutasem, să stăm la unul din campinguri. Ar fi fost multe avantaje, mai ales pentru copii, care ar fi avut posibilități de joacă mai multe, plaje sigur dintre cele mai bune (chiar dacă nisipul e o raritate). Din păcate la alegere trebuie să ții cont și de preț (nu am vrut să stăm la cort), dar am vrut să văd cum e. Firește că fiind în alergare doar am localizat campingul și abia apoi, după câteva zile, am stat la plajă și la baschet cu familia. Pentru prima dată am plătit și intrarea în camping, din anumite rațiuni la Simuni se plătește chiar dacă stai doar 2-3 ore.
Traseul meu a fost șosea până la camping, apoi am găsit punctul alb înconjurat cu roșu (același marcaj îl întâlnești pe poteci, indiferent de unde și unde ajung) și m-am pomenit că urc pe vârful Vida. Foarte frumos până acolo, adică am și fost nevoit să umblu și să bâjbâi puțin cu gps-ul în mână (cu harta Croației preîncărcată).
Partea grea a început când am vrut să cobor spre orășelul Pag, aflat pe partea cealaltă. Am găsit până la urmă o vale accesibilă, având rezerva că oricum dacă mă blochez va fi mai ușor să urc înapoi și să încerc în altă parte. Sufla un vânt care de câteva ori era să mă ia de pe picioare, mai ales că poziții stabile pe pietrele acelea nu prea găseam. Noroc cu zidurile din pietre, m-am învățat să le folosesc cu alte ocazii, umblam pe pietre pe partea “bună” a lor, adică cu zidurile între mine și vânt. Nu erau așa înalte, dar fiecare centimetru de protecție a contat. Așa că dacă de curiozitate vă uitați sau dacă cumva vă trece prin gând să folosiți trackurile, porțiunile unde viteza e sub 3km/h pentru vreme îndelungată nu sunt recomandabile, adică – vorbind în termenii de la Propark Adventure – nici măcar nu se poate spune “după voi va fi drum” în loc de “pe aici este drum”, că doar oi rătăcite am văzut, și acelea cred că erau acolo de mii de ani și nu se grăbeau nicăieri.
În final am trecut prin Bosana și am ajuns acasă. Și aici, după plaja de rigoare, a început o altă plăcere a mea, “parte dintr-un ploiect mai amplu” – cum îi spun eu – segmentarea Croației. Am început să creez segmente semnificative pe Strava pe traseele care am considerat că sunt mai frecventate de pasionații alergării. Așa a apărut de exemplu “Pag – on the road – up” unde nu m-am lăsat până nu am obținut un CR (cel mai bun timp). În fond trebuie să-ți găsești motivații puternice să alergi ore întregi pe căldurile de acolo!

poor running condition.jpg

Cam așa era vremea zilnic, noroc că n-am citit “running conditions” pe mobil decât în ultima zi. De fapt nici acum nu știu cum de mi-a afișat asta, putea să scrie frumos doar temperatura și vântul, fără să comenteze.

Ziua 2 – 19 iunie – run – Pag – pe dealul vecin și apoi plimbare prin orășelul vechi

După prima zi, cu acomodare, alergare, înot de plăcere și altele eram cam obosit și mi-am propus doar să ajung pe limba de pământ (vorba vine, de piatră) de vizavi, la capăt. Asta pentru că orășelul Pag este plasat într-un fel de golfuleț al insulei și cu ceva ambiție (dar clar că pentru alergare ar fi însemnat un ultra, peste 50km) s-ar fi putut face circuitul golfului. Kresimir mi-a spus că a fost cu bicicleta spre Bosana – Novalja – Metajna, dar de acolo a trebuit să se întoarcă pentru că urma un canal de legătură cu marea care trebuia trecut spre orășelul Pag. Am vrut să văd cât de lat e canalul și dacă e un curent puternic.
Am ajuns la vârful promontoriului, marea nu părea nici agitată, nici periculoasă, doar că era distanță vizibil de peste 1km, iar cum ochiul înșală … putea fi și de 2-3 ori mai mult. Mi-a trecut gândul de traversare, mai ales că trebuia să car cu mine și papuci și altele. Iar am avut contact cu pietrele neumblate, cu peisajul selenar și singurele vietăți erau cele 5 oi dintr-o poză.
A doua alergare a fost de 13km cu 200m diferență de nivel (link strava).

Pag - doar eu și 4 oi.jpgIMG_20170619_084520.jpg

IMG_20170619_084528.jpg IMG_20170619_085041.jpg IMG_20170619_085724.jpg IMG_20170619_085944.jpg IMG_20170619_091011.jpg IMG_20170619_085707.jpg

După masă, cu familia, am schimbat plaja 3 unde mergeam dimineața, cu plaja principală – plaja 0, de lângă orășel. Așa am avut timp și să ne plimbăm prin orășelul vechi (ei denumesc părțile vechi ale orașelor stara vechi – de exemplu Stara Novalja), pitoresc, care seamănă ca arhitectură cu orașele italiene. Nu-i de mirare, Pag – orașul sării – avantajat de amplasare (era optim pentru a fi aproape de “ochiurile de mare” construite pentru evaporarea apei și separarea sării, la nivelul mării) – a fost guvernat de duci care-și făceau veacul la curtea Italiei.
Foarte bine gătesc vietățile marine, în fiecare zi nu ne puteam abține și mai încercam ceva. În combinație cu cașul și berea…
Magazine gen supermarket sunt în partea nouă a orașului – Konzum, Lorenzo, Plodine… Bancomate de asemenea, e plin și-n orașul vechi, bani să fie.

IMG_20170619_095417.jpgIMG_20170619_095019.jpg

IMG_20170619_095118.jpg IMG_20170619_095050.jpg IMG_20170619_094847.jpg IMG_20170619_094812.jpg IMG_20170619_094730.jpg IMG_20170619_094628.jpg IMG_20170619_094600.jpg IMG_20170619_094539.jpg IMG_20170619_094434.jpg IMG_20170619_213739.jpg

Ziua 3 – 20 iunie – run – Pag – la antene și eoliene

De data aceasta am alergat un semimaraton cu 600m diferență de nivel (link strava), urcând dealul vecin și trecând pe la parcul de eoliene (7 la număr) dus – întors. N-am vrut să mai alerg pe șosea, deși era mai scurt. Așa am văzut mai bine de sus ochiurile de apă de unde se extrage sarea, am văzut fabrica, extragerea de sare continuă dar cu tehnologie modernă. Lângă plaja 0 este un mic muzeu al sării în două din încăperile depozitului vechi de sare, muzeu pe care de altfel avem să-l vizităm în una din zilele următoare. Am continuat “segmentarea” și în sfârșit o porțiune din urcare a avut un segment creat de cineva care a trecut înainte. Traseul este și ciclabil, atâta că este urcare solicitantă.

Pag - la eoliene.jpgIMG_20170620_100546.jpg

IMG_20170620_091313.jpg IMG_20170620_085931.jpg IMG_20170620_082701.jpg IMG_20170620_085910.jpg IMG_20170620_083453.jpg IMG_20170620_082824.jpg IMG_20170620_082710.jpg IMG_20170620_083050.jpg IMG_20170620_082653.jpg IMG_20170620_085857.jpg

IMG_20170620_084501.jpg
IMG_20170620_143142.jpg

Ziua 4 – 21 iunie – run – Pag – Kosljun și vizitarea muzeului sării

Am început ziua ca de obicei cu o alergare, a ieșit tot de un semimaraton cu 200m diferență de nivel (link strava). Am tras mai tare la început, e ziua cu CR pe unul din segmentele create. Traseul a continuat spre Kosljun și apoi a trecut pe lângă Solana Pag (zona de unde se extrage sarea). Înainte de a intra în oraș m-a atras un mic turn vechi care s-a dovedit a fi o biserică franciscană aflată în reconstrucție. N-am avut mobil la mine, n-am făcut poze, dar mi-au rămas întipărite în memorie câteva imagini. Se lucra, era și un arhitect, m-am mișcat repede până să fiu invitat afară. În sfârșit am fost pe un traseu ciclabil mai ușor, am și întâlnit cicloturiști și un alergător.

Pag - Kosljun.jpg

După masă am fost sa vizităm muzeul sării. Pozele sunt din interior, unele sunt “poze la poze” tablouri – făcute în anii ’60-’80. Explicațiile sunt în mai multe limbi de circulație, pe cartonașe. Noi am ales pe cele în engleză. Impresionant! Și grea viață! Plata se făcea în sare, uneori parțial, apoi în monezi. Pe la 1800 judecătorul a eliberat vouchere (assigants).
Ce mi s-a părut de asemenea interesant, pe lângă uneltele folosite, e că au explicat pe scurt și ce se obținea în urma extracției din 10l de apă de mare – mai multe tipuri de săruri cu gramajele lor: pe lângă sarea obișnuită de sodiu (morska sol cum spun ei), mai e cea de potasiu (știu de ea că o folosesc ca înlocuitor cei cu probleme cu inima), dar mai apar acolo sarea de magneziu, gipsul și carbonatul de calciu. E explicat și cum a apărut nevoia iodificării sării. În drum spre ieșire am cumpărat o cutie de sare de Pag (mai aveam luată de la magazin). Muzeul nu era cu plată, dar era o cutie pentru donații pentru întreținere.
Referitor la fabrica de sare existentă, ce aparține de Solana Pag, este scris că se poate vizita dar că e bine să se telefoneze cu o zi înainte.

IMG_20170621_104242.jpgIMG_20170621_104500.jpg

IMG_20170621_104444.jpg IMG_20170621_104359.jpg IMG_20170621_104708.jpg IMG_20170621_104616.jpg IMG_20170621_104649.jpg IMG_20170621_104601.jpg IMG_20170621_104543.jpg IMG_20170621_110020.jpg IMG_20170621_105951.jpg IMG_20170621_105531.jpg IMG_20170621_105801.jpg IMG_20170621_104926.jpg IMG_20170621_105001.jpg IMG_20170621_105213.jpg IMG_20170621_105436.jpg IMG_20170621_105428.jpg IMG_20170621_105418.jpg IMG_20170621_105407.jpg IMG_20170621_105358.jpg IMG_20170621_105227.jpg IMG_20170621_110556.jpg IMG_20170621_110448.jpg IMG_20170621_105340.jpg

Ziua 5 – 22 iunie – run – Pag – Kolan – Simuni și cum am salvat o broască țestoasă

În ziua precedentă am fost cu mașina la Novalja, mai precis Stara Novalja. Am vrut să vedem cum sunt plajele pe acolo, măcar cea de lângă oraș. Orășelul, spre deosebire de Pag, e cunoscut pentru viața de noapte. Partea veche nu e impresionantă, dar clar e lume mai multă și mai mare activitate inclusiv în port. Pag e mai mult pentru familiști. La întoarcere, având de această dată o mașină gen SUV, m-am gândit s-o iau pe scurtătură, adică s-o luăm pe lângă mare, pe la Bosana, evitând și stereotipia drumului înapoi pe șosea pe la Kolan și Simuni. Atât că, la vreo 6 km de Pag ne-am pomenit cu o grămadă de pietre în față, cu semnul de drum în lucru. Era deja noapte, așa că n-am văzut dacă pot sau nu ocoli acel blocaj și ne-am întors. Am trecut pe lângă fabrica de caș, renumită, unde se putea și degusta cașul, n-am putut să cumpărăm că deja era prea târziu. Am mai tras o linie la ce trebuie făcut.

Pag - Kolan - Simuni - saved a tortoise.jpgPag Open Water Swimming.jpg

Și de aici a venit inspirația pentru alergarea de a doua zi: să văd dacă e blocat sau nu drumul pe la Bosana. Mi-am și găsit un traseu de scurtare, pe gps, și speram să nu fie doar o dungă pe hartă genul Propark “pe aici trebuie să fie drum” și iar să mă agăț și să inventez trasee pe acolo. Traseul (link strava) a fost de 26km și 500m diferență de nivel. Am adăugat și o tură de înot, în dreptul plajei 3 (link strava).
Prima concluzie când am ajuns la zona problemă din seara trecută – se putea ocoli cu mașina. Și poteca de scurtare era găsibilă, adică te uitai cu atenție la gps și la zonele cu pietre mai așezate. Era o scurtătură spre Kolan, un alt orășel pe numele căruia figurează un sortiment de caș fabricat acolo.

IMG_20170622_090137.jpgIMG_20170622_091750.jpg

IMG_20170622_091800.jpg IMG_20170622_092217.jpg IMG_20170622_092228.jpg IMG_20170622_092242.jpg IMG_20170622_092421.jpg IMG_20170622_092515.jpg IMG_20170622_092806.jpg IMG_20170622_093224.jpg IMG_20170622_093613.jpg

Și așa, mai deschizând o portiță, mai evitând o tufă mai obraznică, am trecut pe lângă o stână. Nu puteam alerga pe acolo, era iar o combinație mai nefericită tufe – pietre și așa am putut auzi pași mici cam agitați și care nu păreau că duc nicăieri. Am văzut un rezervor de plastic care putea fi folosit la apă sau altceva, spart, și pe fundul lui se zbătea o mică broască țestoasă să iasă. Inițial am crezut că are stăpân, dar nu avea apă, nimic amenajat, doar că cumva a aterizat acolo străbătând tufele. Am făcut și eu o faptă bună. Mai jos am mai întâlnit una, și mai mică. Nu știu ce le-a venit să umble, să fie atâta agitație. Pe marginea șoselei în care am ajuns în sfârșit am mai văzut șerpi care stăteau la soare și un gușter, gușterul era cam mort că altfel fugea de mult.
De la Kolan la Simuni am mai tras o ocolire, am văzut marcaj spre vârful Vida și apoi am dat în traseul de la Vida la Simuni.

IMG_20170622_093655.jpgIMG_20170622_093643.jpg

IMG_20170622_093847.jpg IMG_20170622_093910.jpg IMG_20170622_094045.jpg IMG_20170622_094053.jpg IMG_20170622_094322.jpg IMG_20170622_094345.jpg IMG_20170622_094816.jpg IMG_20170622_094829.jpg IMG_20170622_095236.jpg IMG_20170622_095523.jpg IMG_20170622_095548.jpg IMG_20170622_100158.jpg IMG_20170622_101520.jpg IMG_20170622_102418.jpg IMG_20170622_103122.jpg

Ziua 6 – 23 iunie – run – Pag – de 3 ori la antene și despre Paski sir

Ultima zi întreagă a trecut ușor, ne-a tot bătut gândul să întrebăm dacă mai putem sta măcar o noapte. Copiilor le plăcea aici, mai ales că aveau cu cine povesti și juca baschet – copilul gazdei. A durat două – trei zile apropierea lor, băieții erau tare timizi. N-am mai făcut explorare, doar am alergat de 3 ori la antene (link strava), tot de un semimaraton cu 750m diferență de nivel. Măcar să mai avansez în clasamentele pe segmentele de acolo.

Pag - 3xantennas.jpg

Se fac cașuri bune acolo. Nu că la noi nu sunt bune, dar în sfârșit găsesc caș “ca acasă”. Din păcate prin Croația nu se găsește brânză de burduf sau ceva asemănător, doar de vacă. Cel mai renumit e Paski, dar mie mi-au plăcut și Kolan, Otokan… Mie îmi plac multe. N-am reușit să mai ajungem la fabrica Gligora, dar am cumpărat de la magazin caș făcut de ei. Prețul nu era mult diferit. Mai era opțiunea să cumpărăm de la localnici, rămâne pe altă dată.
E o întreagă poveste legată de cașul de acolo, de condițiile care-l fac așa deosebit, legate de ceea ce mănâncă animalele acolo. Zona sudică a insulei e într-adevăr mai bogată în vegetație – Kolan, Simuni, Kosljun și sunt multe oi, nu ca-n locurile mele de preumblare. Pentru că nu e vorba numai de oi, Kolan de exemplu e și din lapte de vacă, mai sunt sortimente cu amestec cu lapte de capră. Pe scurt, Paski probabil e făcut din lapte care provine doar de la oi din acea zonă. Mai am caș, mă uit la el când mănânc de-al nostru.

IMG_20170623_190829.jpgIMG_20170623_191014.jpg

Ziua 7 – 24 iunie – o scurtă privire la Paklenica National Park în ziua Velebit UltraTrail

Asta ar fi fost culmea, să particip la Velebit UltraTrail! Dau eu un search pe sportsplanner , că tot am spus că mă bucur că acum sunt trecute evenimente și din alte țări, și la Croația îmi apare … Velebit. E atractiv, se desfășoară în munții …Velebit, cu sfârșitul în parcul național Paklenica, lângă Pag. Este și concurs de MTB, în altă perioadă!

Ei și, ce-i cu Velebit? Stâncărie, dificil, costă ceva intrarea în parc, se pot face cățărări. Și acum ajung la știați că acolo s-a filmat Winnetou? Sunt notate anumite puncte cu zonele de filmare. Și pe acolo se aleargă. Cea mai lungă probă e un ultra de 80km cu termen de 24h și cu start vineri 23 la miezul nopții. Alte probe: maraton, semi, mai scurte, doar cu timp maxim și fără clasament. Am tot stat și am citit regulamentul. Măcar să știu dacă are rost să mă lupt cu ai mei. Hai să zicem că mă primeau chiar dacă eram pe ultima sută de metri expirată și aia, dar trebuia și adeverință medicală. Am discutat cu ai mei, doar ca să fac atmosfera în familie mai veselă. Se anunțau călduri mari, toate probele în afară de cea de ultra care pornea noaptea au fost cu starturile modificate mai devreme cu o oră din această cauză.

IMG_20170624_112334.jpgIMG_20170624_112458.jpg

IMG_20170624_112315.jpg IMG_20170626_114759.jpg

Tot am ajuns la Paklenica, să văd și eu măcar câțiva alergători, i-am încurajat și eu. N-am mai intrat, într-adevăr era foarte cald și ar fi fost foarte greu să facem drumeție în astfel de condiții. Am plecat acasă, cum se spune – muntele rămâne tot acolo.

A fost frumos și interesant. Și n-am văzut decât o mică parte din insulă. Poate totuși un MTB nu strică…

Sep 102015
 

From Vacanta si UTMB – Sur les Traces des Ducs de Savoie (TDS)

1. Primul popas – Kesthely-Ungaria
2. A doua oprire – Camping Serenissima-Italia
3. Scurtă vizită la – Veneţia-Italia
4. Lângă Courmayeur pentru 7 zile – Camping Du Parc-Italia
5. Concursul TDSDesfăşurarea
6. Parcul de aventură – Pre Saint Didier-Italia
7. La Chamonix – la sosirea primilor concurenţi UTMB-Franţa
8. Ultima oprire – Crikvenica-Croaţia
9. Atelier reparaţie barcă – 49th Fishermen’s week-Crikvenica-Croaţia

Anul acesta vacanţa noastră
am alăturat-o concursului de trail-running din Franţa – TDS, un concurs declarat de organizatori dificil, cu 120km cu 7250m diferenţă de nivel. N-am mai fost niciodată în Franţa, nici în Italia, aşa că pentru mine toată excursia a fost interesantă. Am făcut pregătirile mai serios ca de obicei şi împreună cu toată familia şi cu Victor am luat-o pe ruta Kesthely – Ungaria, Camping Serenissima – Italia, lângă Veneţia, Camping du Parc – Italia, lângă Courmayeur unde era startul TDS, în apropiere de Mont Blanc şi unde am stat 7 zile pe durata întregului concurs şi înapoi pe la mare Crikvenica – Croaţia.
Am concurat trecând ca şi club Clujul Pedalează, să se vadă de unde provin, iar ca tricou am purtat pe cel de Maraton Apuseni, să nu las deoparte nici clubul CAR Universitar Cluj.
Mă bucur că am încheiat cu bine cursa, în 23h52min, pe locul 211/1214 finisheri la general şi 59/428 la categoria V1H. Au fost 595 abandonuri. Am fost mulţumit că am încheiat sub 24 ore cursa. Am avut ca referinţă timpii de anul trecut ai concurenţilor români, în frunte cu Zsolt Kovacs – atunci au concurat pentru prima dată români la TDS. Am avut de gând să mă întâlnesc şi să-i întâmpin pe ai noştri, care concurau la CCC, OCC şi UTMB, dar de la gând la faptă a fost cale lungă, ivindu-se câteva probleme. Măcar am reuşit să ajung o dată şi după concurs la Chamonix, atunci când a sosit câştigătorul de la UTMB – Xavier Thevenard, şi să mă întâlnesc cu Grigore Iulian (ne-am văzut şi pe traseul TDS) şi Oana şi să-l salut pe Daniel Florea.
A fost un concurs mare, cu mii de concurenţi la fiecare probă, îi felicit pe toţi concurenţii pentru efort, mă bucur că ai noştri au fost buni. Merită menţionaţi cei de la proba CCC în frunte cu Hajnal – locul 9 la general.

Mai jos sunt câteva din pozele fotografilor de pe traseu – Lago di Verney, finish – acum stau în cumpănă dacă să le cumpăr sau nu. La sfatul lui Ady Beleanu am mai făcut şi eu câteva poze pe traseu, de amintire, chiar dacă nu eram chiar în cea mai bună dispoziţie pentru asta 🙂

ld_27802487.jpg
ld_27802486.jpg
ld_27818012.jpg


Ca de obicei
la cursele de ultra-trail am avut la mine pe două pagini înfoliate timpi de reper, una din pagini fiind o aproximare luată dintr-un excel – link de la organizatori. Aveam idee pe unde mă voi încadra. Am făcut poză şi cu numărul de concurs şi cu pungile pentru bagaje – una pentru lucrurile ce trebuiau lăsate la finishul din Chamonix şi una, opţională, pentru punctul intermediar de la km66 – Cormet de Roselend.

DSC_0189.JPG DSC_0190.JPG DSC_0191.JPG prel.jpg


Concurenţii români
de la concursurile UTMB din acest an:

concurenti.JPG

Top

 1. Prima noastră escală urma să fie orăşelul Kesthely de la capătul îndepărtat al lacului Balaton din Ungaria. Am ales locaţia pentru că mi-a plăcut în precedenta trecere cu ocazia supermaratonului de alergare de la Balaton (turul Balatonului). Chiar a fost un model de cum ar trebui să fie orice orăşel turistic sau nu din România. Ne-am cazat în zona centrală în casa unor artişti. Nu mi-am imaginat însă că la gangul de intrare va scrie, printre altele, Casablanca – Night Club. A trebuit să fiu mai atent cu intratul, partea cu beculeţe roşii era clară, dar mai aveam posibilitatea să nimeresc după perdeaua neagră greşită. 🙂 În orice caz e de reţinut.
Dar până la Kesthely am avut parte de prima sincopă, cu maşina. În iarnă m-a lăsat motorul în Austria de a trebuit să merg pe platformă până la Gyor, acum iar a început să clipească spirala cu injecţia… dar motorul mergea rezonabil. Încep iar telefoane, sun cumnatul, care se pare că ştie o mulţime de service-uri din Ungaria, dovadă că n-a avut nevoie de ele. Numai că în weekend ungurii nu lucrează… Îmi dă la telefon un mecanic, aflu că probabil e doar o bujie de incandescenţă şi nu-i aşa grav. Mai sun şi eu pe mecanicul meu şi el, om practic, mă întreabă direct: merge maşina? Eu: Da! El: Păi atunci dă-i înainte! Eu: Şi becul? El: Păi nu te uita la el! Pune o bandă pe el! Eu: Ok, am leucoplast mai multe modele, că doar mă duc la concurs! Şi aşa am mers, dus-întors încă peste 3000km. Ca să închei cu epopeea maşinii, în Italia am fost programat peste o săptămână, iar în Croaţia m-a ajutat gazda şi am fost la service, mi-a şters mecanicul 6 din 7 erori şi mi-a spus că am injector defect şi o bujie. La Cluj acum e reparată: 2 injectoare şi 3 bujii din 4 defecte. Mă şi mir că a mers motorul, cred că doar din obişnuinţă, ca şi bătrânii care după revoluţie se mai aşezau la cozi şi când îi întrebai la ce stau nu ştiau ce să răspundă: stăteau pentru că văzuseră că e coadă.
În orice caz, am fost cu emoţii tot drumul şi numai chef să merg la Chamonix cu maşina nu mai aveam. Rămânea numai varianta de vizitat Chamonixul cu autobuzele organizatorilor. Dar până acolo mai aveam în plan să vizităm Veneţia.
Poze de la Kesthely, au şi piste de biciclete, este zonă pietonală, sunt panouri explicative…

DSC_0001.JPG DSC_0007.JPG DSC_0008.JPG DSC_0011.JPG DSC_0017.JPG DSC_0018.JPG DSC_0022.JPG DSC_0024.JPG DSC_0027.JPG DSC_0033.JPG DSC_0034.JPG

Top

2. A urmat oprirea la campingul Serenissima. Intenţia noastră era de vizitare a Veneţiei şi de adaptare cu ideea de camping. În copilărie stăteam mult la camping la mare cu familia sau pe plajă unde eram ca-n camping, şi mi-a plăcut foarte mult pentru că mă simţeam liber şi-mi făceam mulţi prieteni de joacă. Cum stăteam câte trei săptămâni minimum, copiii veneau şi plecau dar joaca nu se termina 🙂

DSC_0131.JPG
DSC_0128.JPG
DSC_0130.JPG

Top

3. După-masa am vizitat Veneţia, am făcut o călătorie cu un vaporaş până la Palatul Dogilor şi Piaţa San Marco. N-are rost să povestesc mai multe, a fost impresionant şi aşa, doar scrijelind cu privirea câteva ore exteriorul clădirilor. Şi când te gândeşti că întreg oraşul a fost construit într-o zonă mlăştinoasă, pe trunchiuri de copaci!

DSC_0040.JPG
DSC_0041.JPG

DSC_0044.JPG DSC_0055.JPG DSC_0061.JPG DSC_0069.JPG DSC_0076.JPG DSC_0078.JPG DSC_0087.JPG DSC_0090.JPG DSC_0092.JPG DSC_0097.JPG DSC_0109.JPG DSC_0111.JPG DSC_0115.JPG

Top

4. În ziua a treia am ajuns în fine la destinaţie – Camping du Parc – Pre Saint Didier – comuna Morgex, lângă Courmayeur. Eram cazaţi într-un fel de iurtă – un fel de cort mai mare cu paturi suprapuse. Fiecare construcţie din camping are un nume, a noastră se numea Tepee. Am făcut câteva poze şi cu ciudăţeniile din jur. 🙂 Prima mea întrebare a fost cu ce ne încălzim, venind în întâmpinarea întrebărilor posibile ale familiei. Omul mi-a arătat cu o mână exteriorul. Clar! Mi-a şi trecut prin cap basmul acela cu oborocul – Prostia omenească a lui Creangă: cică personajul din poveste ca să-şi încălzească în casă (de luminat la noi nu era cazul, că aveam curent) şi-a luat oborocul şi se tot chinuia să-şi introducă Soarele în bordei, fugind din casă afară şi invers. Hai să spunem că pentru încălzit nu era chiar o idee rea… fuga, că doar se presupune că mă pricep puţin, că merg la concurs de ultra. Primele două poze de mai jos sunt relevante pentru vremea de luni, 24 august, cu două zile înainte de concursul meu, prima poză e de la camping şi a doua luată de pe FB de la startul cursei PTL din Chamonix. Marţi am fost să-mi ridic pachetul de start la Courmayeur şi să identific poarta de start – ultima poză din colaj.

S-a făcut şi vreme bună, s-a ridicat şi barometrul optimismului. Campingul a devenit locul pe care l-am visat, cu copiii care se joacă împreună înţelegându-se între ei indiferent de limbă. Ai mei s-au înţeles foarte bine cu fetele familiei de belgieni de lângă noi, din iurta mai mare şi mai turtită. În camping mai erau participanţi la TDS, la UTMB. Tatăl familiei, Benny, chiar participa la cursa UTMB, aşa că am mai schimbat impresii şi păreri inclusiv despre zona din jur şi ce mai putem vizita ca să fie interesant şi pentru copii. Aşa am aflat de parcul de aventură din Pre Saint Didier, de două buncăre de pe poteca spre acel orăşel, cel mai apropiat de camping. De treabă vecini am avut, şi gazdele ne-au ajutat la nevoie! Cu alt concurent m-am întâlnit în Chamonix la autobuzul de întoarcere în Courmayeur. Le mulţumesc pentru companie! 🙂

IMG_20150824_184717.jpg chamonix start PTL.jpg

DSC_0133.JPG DSC_0132.JPG DSC_0148.JPG DSC_0137.JPG DSC_0146.JPG DSC_0153.JPG DSC_0155.JPG DSC_0141.JPG DSC_0159.JPG DSC_0170.JPG IMG_20150825_183011 recunoastere start TDS Courmayeur.jpg

Top

5. Concursul. A fost o vreme super, încă chiar prea cald. Pozele de mai jos sunt făcute de mine la startul TDS – ora 6 dimineaţa (s-a schimbat faţă de anii trecuţi ora de start – nu mai era ora 7 şi ca urmare mă aşteptam să se îmbunătăţească timpii primilor finisheri), la Lago di Verney – ora 11.28 şi la vârful Passeur Pralognan – 2567m – ora 17.50.

Marele şi singurul avantaj că ne-am cazat lângă Courmayeur a fost că startul n-a implicat deşteptarea mai devreme ca să iau busul organizatorilor. În rest au fost mai multe dezavantaje. La sfârşitul cursei, la 6 dimineaţa, aflu şi văd că într-adevăr aşa era şi pe pliant, singurul bus spre casă de la organizatori era abia la ora 13. Aşa m-am întânit cu concurentul din camping la staţia clasică din Courmayeur sud, busul plecând la ora 8.30. Bine că am avut bani la mine, cum e specificat şi la echipamentul obligatoriu – minim 20eur. Biletul a costat 15eur. Apoi, toate autobuzele au programul conceput astfel încât ultimele curse ajung la Chamonix şi trebuie şi ca însoţitor să ai grijă să ai maşină de întoarcere. Şi din cauza unor probleme n-am reuşit să folosesc facilităţile de transport ale organizatorilor decât duminică la sfârşitul cursei UTMB, dar şi atunci n-am putut sta la premiere pentru că nu mai aveam cu ce să mă întorc. Dacă tot sunt la capitolul probleme, încă n-am lămurit de ce soţia n-a putut primi mesaje cu informaţii despre cursa mea, deşi am corespondat pe tema asta cu livetrail şi înainte din România, şi la faţa locului. Mare mister, minus 8eur. Update: Au returnat banii. Probleme de acest fel cu numerele de telefon au mai avut si altii, inclusiv din Franţa. Data viitoare daca se mai întâmplă voi schimba din timp numărul de mobil.

Dar să trec la lucrurile faine, adică la cursă. E ceva să ai mii de oameni în jur la start. Deşi m-am considerat plasat destul de bine în faţă la start, după câţiva zeci de metri de fugă mi-am dat seama că am sute de concurenţi în faţă. Şi că toţi aleargă de rup pământul. Ce să fac, doar n-o să mă opresc să protestez: alerg şi eu cât pot. În fapt toată lumea cred că era conştientă de încă un aspect: nu numai ora de start s-a modificat faţă de anii trecuţi, dar au fost micşorate şi limitele de timp intermediare eliminatorii. Poate şi acest aspect a contat în graba noastră. La al doilea punct de alimentare care era şi eliminatoriu, la km15 Lac Combal, a fost prima dată când m-am uitat pe grafic – eram cu cele 2h30min uşor sub timpii de anul trecut ai lui Grigore Iulian (23h55min la finish), Tibi Uşeriu (26h04min) şi Victor Vasluian(29h11min). Practic eram pe poziţia 481, era încă devreme să-mi pot da seama în ce timp pot termina cursa, în orice caz m-am lămurit că va fi un timp peste 22ore. Pe Zsolt Kovacs încă nu-l pot ajunge 🙂 . Ce era important – mă simţeam bine.

Au urmat urcările de Col Chavanne şi Col du Petit St Bernard. Am urcat bine, am coborât şi mai bine. Pe coborârea de Col Chavanne am avut un iepure, un băiat după al cărui ritm mi-a plăcut să alerg. Am reuşit apoi să-l prind din urmă şi pe coborârea de la Petit St Bernard, unde era să iau şi o trântă – mă împiedicasem de o piatră pe care nu o văzusem, alergând foarte aproape de cel din faţă, şi am fost nevoit să sar mai jos pe serpentina potecii care se întorcea, aterizând aproape pe spate. Am povestit şi cu concurentul, l-am stimulat să alerge din nou în faţă. A apărut însă o problemă, datorată alimentării. Eu măcar mai luam izotonic din camelbag şi mai înghiţeam câte un gel, la el n-am observat aşa ceva. Spre sosirea la Bourg Saint Maurice el s-a “”tăiat”” şi nici eu nu mă simţeam prea bine. Eram abia la km51 şi eram pur şi simplu epuizat.

Traseul nu era dificil dpdv tehnic, era chiar alergabil pentru cine e pregătit. În timp ce am băut două supe şi am mâncat sandwichul din rucsac, plus cola şi ce mi-a mai făcut cu ochiul, m-am gândit ce anume e deosebit la această cursă, cum de am omis iar să mă alimentez suficient. Pe grafic nu stăteam rău, cu 7h47min (poziţia 336 în graficul “”de final”” al organizatorilor) însă alunecasem sub Tibi şi era posibilitatea să termin în mai mult de 26ore. Şi aşa am ajuns la concluzia că faptul că traseul e alergabil şi cu lungi urcări şi mai ales lungi coborâri ai tentaţia să neglijezi mâncarea. Depăşisem mulţi concurenţi mai ales cu ritmul de coborâre, dar nu eram obişnuit cu coborâri de viteză care să-mi ia ore! De exemplu numai de la Col du Petit St Bernard la Bourg Saint Maurice am făcut peste 2 ore, în care mai mult am coborât! La MTB e regulă să eviţi mâncatul la vale, dar acolo sunt alte viteze şi implicit interval mai scurt.

Şi atunci m-am gândit la două variante – ori mă odihnesc 30min să-mi revin, ori o iau mai uşor şi dau Cezarului ce-i al Cezarului – să fiu pregătit să fiu depăşit de zeci de concurenţi pe urcarea de Fort de la Platte, fără să mă ambiţionez să intru în ritmul lor şi să sper că organismul îşi revine şi pot continua vesel până la final. Am ales evident să nu stau. În plus nu voi mai merge la limită pe urcări, încercând ca sus să fiu în formă să pot recupera pe coborâri.

Aşa a şi fost în continuare. Până la Fort de la Platte am fost depăşit de câteva grupuri de concurenţi la care am încercat să le intru în ritm şi mi-am dat seama că e prea multă voinţă şi mai puţină putinţă. Dar încetul cu încetul mi-au revenit forţele, iar la Passeur de Pralognan – 2546m deja mă simţeam în formă. Am şi făcut o pauză de pozat şi de … luat rămas bun de la trecătoarea slăbiciune. Cu 11h48min eram sub Tibi, cu un timp estimat la finish de peste 26h (poziţia 379). Race reset, urmează să încerc să recuperez treptat ce am pierdut.

A urmat Cormet de Roselend – punctul unde mă aştepta bagajul portocaliu, cu papuci de schimb, şosete, sandwichuri şi geluri şi batoane. Ai mei n-au mai putut veni, aveam să aflu că i s-a făcut rău pe autobuz la băiat şi s-au întors. Sunt nişte serpentine pe acolo! În viteză şi calm mi-am schimbat şosetele şi pachetele din bagaje şi am întins-o. Era important să pot face cât mai mult din distanţă înainte de înnoptare şi să încerc să mă ţin de grupuri să nu cumva să mă rătăcesc. Era foarte bine marcat traseul, cu panglici în dungi având la capete benzi reflectorizante, dar pentru mine e suficient o neatenţie.

La Gitte (km75, poziţia 321) în sfârşit eram sub timpul lui Tibi şi speram un onorabil finish de 25h. N-am putut să stau decât puţin să iau doar apă, nici măcar frontala nu mi-o scosesem. Era amurg şi un grup tocmai se pornea la deal. Am mers şi pe beznă doar cu lumina de la concurenţii din jur, abia sus am săpat după frontală. Au urmat Col Joly şi Les Contamines. Chiar mergeam bine şi alergam şi mai bine la vale. Aproape am ajuns (18h34min, poziţia 254) în graficul lui Iulian de 24h! Dar urma urcarea de Col du Tricot. Mi-am dat seama că uitasem la Cormet de Roselend să-mi schimb bateriile la gps-ul de drumeţie în care aveam şi trackul de la organizatori. Încă de atunci începusem să mă grăbesc şi uitam câte ceva. Mi-am pus în mod gps ceasul să mă ajute cu ritmul şi m-am ataşat de 2-3 concurenţi cu gândul să nu-i pierd din ochi. Era km95, mai aveam cam 25km până la finish şi mă tot întrebam cum de la Iulian i-au luat peste 5h acest semimaraton mai lung. Apăi de aia, că şi mie mi-au trebuit cam 5h20min şi chiar şi Zsolt a făcut peste 5h. Şi eu am alergat la vale şi la final!

Frumos noaptea pe urcarea de Col du Tricot! Plin de luminiţe! Dar peste 2h30min la doar 7km parcurşi?! Şi după poziţia de final din vârf cică am avansat până pe locul 236.

Dupa Bellevue (loc de panoramă la capăt de cablu cred că de telescaun) am ajuns la Les Houches – 22h52min, poziţia 216. Acolo canci hârtia mea cu graficul, o uitasem şi pe asta pe undeva. Dar nu mai conta, mai aveam 8km şi după ceas mă puteam încadra în 24h, numai să nu trebuiască să mai urc. Au fost însă şi scurte urcări şi concurenţi înverşunaţi aproape ca şi mine 🙂 şi a trebuit să fac sprint la final – de aceea şi pozele oficiale la finish sunt cam grăbite. Timpul meu a fost de 23h52min19sec, 4,98km/h media – final locul 59/428 categoria V1H şi 211/1214 general, cu 3 minute mai bun ca al lui Iulian de anul trecut. Anul acesta însă Iulian a mers mult mai bine, cu 2h mai puţin.

M-am simţit bine, e important să termini şi să mai ai energie şi după cursă. Am primit şi o vestă de finisher şi abia am aşteptat să ajung acasă, cu emoţii că maşina mea din Courmayeur nu mai porneşte după mai mult de 24h de pauză.

Profil-TDS-2014.png

2015-08-26 05.21.34.jpg 2015-08-26 05.56.42.jpg 2015-08-26 05.56.52.jpg 2015-08-26 11.28.08.jpg 2015-08-26 11.28.13.jpg 2015-08-26 17.50.03.jpg 2015-08-26 17.50.07.jpg 2015-08-26 17.50.11.jpg 2015-08-26 17.50.17.jpg 2015-08-26 17.50.29.jpg 2015-08-26 17.50.39.jpg 2015-08-26 17.50.42.jpg 2015-08-26 17.50.45.jpg

Top

6. După TDS şi după o peripeţie care m-a făcut să-mi petrec noaptea următoare în Aosta – încă o noapte cam albă, un orăşel foarte cochet la 30km de Courmayeur, în sfârşit am reuşit să ajungem la Parcul de aventură Pre Saint Didier. Am făcut drumeţie, am urcat la pasarela de metal care este un punct de belvedere al zonei. Au trasee pe culori, iar două dintre ele am avut voie doar eu să le parcurg, fiind într-adevăr mai dificile. Seamănă cu ce avem noi pe aici pe lângă Cluj.

DSC_0178.JPG DSC_0179.JPG DSC_0180.JPG DSC_0195.JPG DSC_0201.JPG DSC_0202.JPG DSC_0211.JPG DSC_0213.JPG DSC_0215.JPG DSC_0219.JPG DSC_0223.JPG DSC_0226.JPG DSC_0227.JPG DSC_0230.JPG DSC_0231.JPG DSC_0237.JPG DSC_0246.JPG DSC_0254.JPG DSC_0255.JPG DSC_0286.JPG DSC_0290.JPG DSC_0301.JPG DSC_0309.JPG DSC_0335.JPG DSC_0436.JPG

Top

7. Mult am dorit să ajungem şi la Chamonix, să punem cu toţii piciorul şi-n Franţa. Am putut asista la sosirea primilor concurenţi UTMB (171km) – era o mulţime de lume şi greu am putut vedea pe alergători. Xavier Thevenard a sosit primul cu un timp extraordinar – 21h09min.

IMG_20150829_160439.jpg IMG_20150829_160827.jpg

Top

8. Şi a venit rândul zilelor petrecute la malul mării, la Crikvenica-Croaţia. În sfârşit o pensiune normală 🙂 , cu privelişte la mare şi zona centrală. În fiecare săptămână la Crikvenica se sărbătoreşte câte ceva, doar e oraş turistic. Noi am nimerit în săptămâna pescarilor, aşa că am mâncat tot felul de vietăţi ale mării: scoici, rechin, ton, pesti mici, creveti, calamari.

DSC_0461.JPG DSC_0462.JPG DSC_0468.JPG DSC_0469.JPG DSC_0470.JPG DSC_0472.JPG IMG_20150903_212242.jpg DSC_0484.JPG DSC_0519.JPG DSC_0520.JPG

Top

9. Şi tot pentru că era 49th Fishermen’s week şi s-au organizat tot felul de ateliere cu muncă specifică de pescar, inclusiv gătit, copiii au ales să vopsească o barcă. Mult entuziasm din partea lor, din ce în ce mai greu de înţeles pentru mine. 🙂

DSC_0492.JPG DSC_0497.JPG DSC_0498.JPG DSC_0503.JPG DSC_0504.JPG DSC_0517.JPG DSC_0518.JPG DSC_0521.JPG DSC_0522.JPG DSC_0526.JPG

Atât, oamenii mai trebuie să meargă şi acasă.

Top

Mar 282015
 

la start – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
traseul pe zile – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
echipa TusnadMarathon – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Mă atrag tot mai mult competiţiile pe echipe şi pe mai multe zile, am rămas plăcut impresionat de Bike 4 Mountains organizat de CarpathianMan unde am făcut echipă cu Dan Lupşa şi am avut 4 zile consecutive de MTB prin Iezer-Papusa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi. Anul trecut chiar am excelat cu echipele. am fost de asemenea alături de Adi Cosma la Marathon 7500 şi alături de Sorin Hosu la 2×2 Race. Şi a venit propunerea lui Mihai Pantiş să mergem în Ungaria la un supermaraton (adică mai multe maratoane pe parcursul a 4 zile) şi să facem echipă. Ca să zic aşa, eu mă pregătesc de IronMan-ul de la Oradea şi de TDS-ul de la UTMB, ele sunt concursurile principale din acest an, dar ca un amator îmi permit şi alte concursuri de anduranţă pe parcurs, că doar nu depinde viaţa mea de rezultate şi nici sponsorii nu au de gând să stea la uşa mea. Aşa că … mă uit sumar pe sportsplanner şi văd liber între 19 şi 22 martie, mă gândesc că încă o dată se adevereşte că viaţa îţi rezervă multe surprize (nu aş fi crezut că primul concurs din străinătate va fi pentru mine unul de alergare) şi zic DA. Am uitat că Luci Clinciu nu-şi pune concursurile în calendar, că Postăvaru Night e tot atunci. Asta e, eu nu mă răzgândesc, sănătate să fie că ajung şi acolo!

despre concurs – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
rezultate echipe – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Şi uite-aşa mă pomenesc că merg la Spuri Balaton Szupermaraton şi că alături de Mihai de fapt fac echipă de ştafetă şi cu Hadnagy Jozsef, că Horaţiu Morar, organizatorul de la Maraton Internaţional Cluj, participă şi el dar individual (întreaga distanţă) şi că ne vom împărţi timpul şi ne vom ajuta între noi pe întreg parcursul concursului. Foarte fain, am început să ne facem planuri, să ne împărţim frăţeşte distanţele ţinând cont de performanţele noastre.

a doua zi, eu la stafeta 3, a fost şi probă de semimaraton separat – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Ce este în fond acest supermaraton? Este unul din multiplele concursuri organizate de BSI, fiind turul Balatonului are o lungime de aproximativ 194km, împărţită pe parcursul a 4 zile. În luna mai ştiu că acelaşi tur este de forma unui ultramaraton şi sunt şi români care participă. În fine, concursul nostru fiind pe mai multe zile este gândit mai special, adresându-se unei largi categorii de alergători: are şi probă individuală, şi pe echipe de 2, 3 şi 4 concurenţi. Ce mi s-a părut interesant e că în paralel s-au ţinut şi concursuri pe câte o zi, cu clasamente separate, că se putea participa şi pe weekend în 2 zile (jumătate din distanţa totală), tot cu clasament separat, că sâmbătă s-a organizat probă de maraton , că vineri ultima bucată din etapă fiind de lungimea unui semimaraton s-a făcut şi concurs de semi, practic ajungându-se la o mulţime de competiţii ţinute în acel să-i zicem sfârşit de săptămână. Pe parcursul celor 4 zile m-am întâlnit pe traseu cu o mulţime de concurenţi cu numere de toate culorile, dar m-am obişnuit să caut printre ei numerele albastre cu cinci cifre – numerele de echipe de 3 şi 4 cu care concuram.

din pozele de la organizatori, am să văd cât costă – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Mare noroc cu Hadnagy, coechipierul şi noul nostru prieten. Toată stima, ne-a ajutat foarte mult, am şi făcut o adevărată echipă. Pentru că e organizator la Tusnad Maraton ne-am luat numele TusnadMarathon la echipă şi sper să aibă succes cu concursul. 🙂

Începutul

Napi szakaszok:

– csütörtök: Siófok – Fonyód 48,2 km (15,8 + 16,1 + 16,3)
– péntek: Fonyód – Szigliget 52,9 km (16,1 + 15,6 + 21,2)
– szombat: Badacsony – Balatonfüred 43,6 km (13,5 + 17 + 13,1)
– vasárnap: Balatonfüred – Siófok VÁLTOZÁS! 49,5 km (14,5 + 20 + 15)

Ăsta e citat de pe site-ul concursului cu zilele şi distanţele de parcurs. Grea limbă maghiara, bine că n-am fost singur! Un singur cuvânt mi-am adăugat în vocabularul meu ultrascurt, din care fac parte bineînţeles expresii care nu-şi au locul aici: Hajra! Cu ceva accente ştiţi voi pe unde, dacă ştiţi. Ţin minte cuvântul – l-am mai auzit şi la MTB – iar aici când nu alergam în treimea mea de etapă îl strigam la toţi concurenţii pe care-i vedeam până venea Mihai, Jozsef sau Horaţiu pe care-i întâmpinam cu bidoane, geluri, apă sau ce mai doreau. Nu-i uşor nici ca însoţitor, trebuie să te orientezi rapid, să estimezi pe unde-ţi sunt coechipierii, iar lucrurile devin şi mai complicate când e ritm diferit: Horaţiu alergând individual nu-şi putea permite schimbări de viteză, încerca să fie constant la un pace de 4.50 iar noi de la echipă ne scoteam sufletul pe distanţele mai scurte. Era evident că prioritatea era el, noi puteam supravieţui şi fără bidon că doar erau şi puncte de alimentare. În fine, am condus un BMW XDrive seria 5! Mda, n-am încălcat regulile de circulaţie, deci se poate şi aşa. Era permisă însoţirea şi cu bicicletele, m-ar fi tentat aspectul dacă nu erau atâtea complicaţii legate de cazare şi asigurarea alimentării practic la două echipe.

From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
Jozsef – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
Horaţiu – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
toti ne-am ajutat cum am putut mai bine – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

S-a alergat numai pe piste de biciclete, care erau complet separate de şosea, aşa că ştiu pentru ce voi rezerva timp când mai trec cu familia prin zonă.

Prima zi a fost pentru noi şi o testare. Adică eu cel puţin aşa am considerat, să vedem care cum stăm în echipă. Distanţele erau cam egale şi urma ca cel mai bun să alerge distanţele mai lungi în zilele următoare. Fair! Cu Mihai vorbisem deja şi împărţeala era în principiu clară, dar nu se ştie niciodată. În orice caz eu m-am străduit să fiu în formă, am tras tare la Alba-Iulia dar nu cu determinarea de altădată, de frică să nu mă accidentez, să nu fac vreo întindere. Mihai, la fel, nu s-a omorât, e drept că nu mă aşteptam să alerge costumat în halul ăla 🙂 .

poză de la Alba-Iulia City Race – Mihai în acţiune – From Alba-Iulia City Race 2015

Pe scurt, am alergat primul schimb cu 4.17 pace, Mihai schimbul 2 cu 4.37 şi Jozsef schimbul 3 cu 5.07. Toţi ne-am străduit. Am terminat etapa 1 pe locul 15 la echipe de 3 şi 4 la categoria oldies but goldies. Am ţinut neaparat să încerc 4.17 pentru că aşa ar trebui să alerg 42km la Maratonul de la Cluj dacă doresc să-l termin în 3h. Nu ştiu dacă-s în stare anul acesta, dar…

ziua 4, timpii – Jozsef sch1 16,2km , eu sch 2 19,2km şi Mihai sch 3 15km – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
medalii de finisher – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
lebede şi linişte – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Împărţeala s-a făcut, în umătoarele zile am alergat distanţele mai lungi iar Mihai pe cele de pe locul 2 ca lungime. N-am mai reuşit să alerg cu 4.17, dar am fost constant sub 4.30 şi a fost şi diferenţă de nivel (da, Ungaria nu e chiar ca o farfurie, poţi face şi concursuri tari de XCO prin unele zone, de ex lângă Budapesta). Mihai a progresat la viteză (ce mult contează o echipă), în ultima etapă alergând ultimul cu o medie de 4.17 a reuşit să treacă de echipa 3Man care era în faţa noastră în clasamentul general şi aşa am terminat cu timpul total de 15h02min pe locul 13/86 la echipe de 3 şi 4, cu vreo 30sec în faţa echipei 3Man! E drept că l-a stimulat cineva pe parcurs, şoptindu-i câte ceva. 🙂 La general echipe am fost pe locul 18/121. Jozsef iar a alergat bine pentru condiţia lui, cu noi şi-a bătut recordurile, alergând cu pace sub 5.10 deşi în anii precedenţi reuşise cel mult 5.20. Horaţiu şi-a îndeplinit planul, a scos sub 16h timp total, încheind pe locul 7 la categorie la individual. A avut el luptele lui cu nişte spanioli care i-au dat fix imboldul de care avea nevoie ca să treacă peste unele momente mai grele.

Mă bucur că am putut participa la Spuri Balaton cu astfel de coechipieri, a fost şi un test util pentru maratonul ce vine. Le mulţumesc pentru încredere şi pentru efort!

Şi acum despre alte evenimente la care am participat în 2015 – doar câteva cuvinte.

Hoia Run Friends Contest – 25 ianuarie

Un concurs între prieteni, în care rolul principal l-a avut Radu&friends la organizare. Traseul a fost prin Hoia. Bun vinul cald din termos! A fost un test sa vedem cum stăm (cum alergăm 🙂 )la început de an.

From Hoia Run Friends Contest

Austria – Nauders – 1 februarie

Cu prietenii şi familiile, am facut şi ski tură şi am ajuns pe la 2800m.

From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders

Runsilvania Night Race – 14 februarie

Concursul s-a ţinut la Borşa în Maramureş, eu am participat la proba de ski tură – a fost primul meu concurs de acest gen. Am încheiat pe locul 2 la categorie dar n-au fost mulţi concurenţi. A fost şi un remember pentru mine, la Borşa am învăţat să schiez în studenţie. Mi se spunea kamikaze. M-au “citit” bine, eu mereu încerc să-mi înfrânez instinctele de acest gen 🙂

From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura

Crosul Divelor la Cluj – 7 martie

Au participat şi Andreea cu Diana, a fost frumos să vezi atâtea prinţese şi zâne. Am alergat şi eu doar ca măsură de siguranţă, că nu era voie cu bicicleta prin parcul Iuliu Haţieganu. Concursul a fost organizat de Runners Club Cluj. Andreea a terminat pe locul 21 la proba de 2km şi a luat şi ea un premiu, de cea mai tânără divă. Am făcut multe poze la premiere şi proba de 2km, dacă doriţi le pot pune pe wetransfer.

From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj

Alba-Iulia City Race – 14 martie

Un concurs care mi-a plăcut încă de anul trecut. Am venit şi de data aceasta deşi nu eram convins că e bine să fac efort mare înainte de supermaratonul de la Balaton. Am venit cu familia, copiii au participat şi ei la proba lor. A fost multă lume, o atmosferă faină. Am încheiat cu un rezultat mai slab ca anul trecut, 1h47min, pe locul 68 la general şi 19 la categoria 35-50 de ani. Am făcut poze la proba de copii, dacă doriţi le pot pune pe wetransfer.

From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015

No, cam atât.

Jun 272013
 


Iar s-a apucat sa plouă, noroc ca am fost harnic si ceva tot am facut dimineata. Acum am timp sa scriu puţin despre zilele petrecute în Lopar – o mică staţiune de pe insula Rab.

Am fost pentru a doua oară acolo şi ne-am cazat în acelaşi loc, într-un apartament al unui … băştinaş (acum văd că n-am avut timp nici atunci să scriu mare lucru, aşa că în ferestrele de ploaie tratez câte o zi din cele 10). Dacă tot am fost mulţumiţi atunci, de ce nu? Rezervarea ne-am făcut-o printr-o agenţie locală, că localnicii mai greu o duc cu limbile străine şi mai ales cu internetul. N-am vrut să folosesc roamingul de date şi am avut acces la internet doar de la punctele de info tourist şi cum mai toată ziua eram plecat nu am avut dispoziţia necesară să … pierd timpul ca şi acasă. Singurul punct negativ e comisionul plătit pentru avansul cerut, cam 9+25eur – depunere-ridicare din conturi.

Câteva linkuri utile:

Am folosit o hartă turistică luată acum 2 ani din oraşul medieval Rab de la punctul turistic, hartă pe care am găsit-o doar acolo şi e foarte utilă pentru cei care doresc să facă turism, hiking, plimbări cu bicicleta. Am să fac câteva poze cu ea, să vedeţi ce înseamnă hartă turistică, în care punctele de interes sunt amplificate la maxim ca să atragă turiştii. Dacă există o buburuză pe insulă apăi fiţi siguri că pun denumirea în latină, spun originile, cât trăieşte, fac un panou cu ea… ce mai, nu ca la noi care avem un rai şi nu-l ştim aprecia, doar blestema.
Acum doi ani am fost cu bicicletele întreaga familie, de astă dată doar eu – era păcat să nu o aduc, cu atâtea poteci neexplorate.

Day one – 9-10 iunie – drumul

Faţă de acum doi ani pot spune că sunt semne ale unei uşoare regresii economice şi-n Ungaria, şi-n Croaţia. Nu cine ştie ce, dar de exemplu până acum nu s-au apucat să asfalteze autostrăzile în plin sezon, probabil că întreţinerea o făceau mai devreme. Dacă la ei scârţâie câte ceva, nu-i semn bun pentru noi şi nu trebuie să ne bucurăm în stilul pur românesc – să moară şi capra vecinului. Mai bine s-o ducă mai abitir ca a noastră, că poate se mai lipeşte ceva şi de noi! De ce să te superi că face găuri şi dărâmă ziduri prin apartament toată ziua vecinul ce tocmai s-a mutat? Te poţi alege cu o bere şi …  la cât stau eu pe acasă! Măcar ei au autostrăzi! Făcute în Croaţia de Bechtel! Şi am trecut prin multe tuneluri şi viaducte, unde restricţia de viteză e 100km/h! Cred că cel mai lung tunel prin care am trecut anul acesta avea 5,6km.
După vreo 14-16 ore şi peste 1000km de drum parcurs noaptea am terminat călătoria cu un bac din Jablanac spre Misnjak (pe insula Rab), urmat de 25km de şosea şi somn până a doua zi dimineaţa (care nu era în program).

 

poze mai multe pe picasa  Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1

Day two – 11 iunie – Lopar – Kameniak cu bicicleta

Opt zile am umblat cateva ore zilnic cu bicicleta pe insulă şi în ultima am făcut o alergare de rămas bun. Traseele sunt şi pe Strava, nu sunt de mare ajutor pentru că fiecare conţin măcar o doză de rătăciri, căutări geocachuri, iar pe unde am umblat de multe ori unde nici oile nu pătrundeau – ele oricum erau limitate în mişcare, fiind îngrădite de proprietari pe parcele cu gard de … pietre. Am cărat de multe ori bicicleta în spate, am sărit garduri de pietre, am fost pe plaje, n-am ţinut seama că un traseu e pentru bicicletă sau de drumeţie, fiind cu MTB. La final pot spune că am ajuns obosit acasă, cu cauciucul faţă uzat bine de pietrele ca şmirghelul şi cu papucii de MTB care rezistaseră aproape doi ani la concursuri de MTB – cu crampoanele rupte şi lipite. Dar … a fost fain.

Pun mai jos două poze cu hărţile folosite, cea turistică cu insula Rab a fost nelipsită din rucsacul meu şi am cumpărat-o acum doi ani de la info turistic din oraşul Rab, în altă parte n-am găsit-o. Mai multe poze găsiţi pe picasa.

 

From Croatia – insula Rab – Lopar – harti turistice
From Croatia – insula Rab – Lopar – harti turistice

Prima zi de preumblări cu MTB a însemnat un traseu de 30km şi 3h30min durată. Am hotărât să merg în primele zile pe toată insula Rab cu excepţia Lopar, pe care-l cunoşteam mai bine de acum doi ani. Am parcurs Lopar-GeoparkKruna-Mundanije-Kamenjak, urcând la vârful Kamenjak – cel mai înalt de pe insulă – pe trail, nu pe traseul de bicicletă. La întoarcere am observat multe grupuri de biciclişti şi pedeştri care urcau pe vârf pentru panoramă.

vedere spre campingul San Marino Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
continentul şi insula Goli (Goli Otok – fostă închisoare croată, acum e obiectiv turistic) Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
am găsit un geocache pe care-l căutasem şi acum doi ani   Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
aşa se marchează traseele la ei, la intersecţii, în rest  mai rar pe copaci dar şi atunci doar cu un punct, nu zeci de modele Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
oraşul medieval Rab – de pe urcarea spre Kamenjak Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
balamale Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
urcarea spre Kamenjak pe trail de drumeţie – mai greu pe ea Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
vin turistii pe vârf Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak

Days 3-9 12-18 iunie şi întoarcerea în 20 iunie

Ca de obicei am probleme cu timpul, aşa că dau doar linkuri la pozele pe picasa si postez câteva. Am explorat întreaga insulă, în ziua a 10-a am am dat o tură alergând pe traseul de bicicletă care face rondul peninsulei Lopar, iar în ziua 11 am plecat spre casă înnoptând la Balaton – campingul Napsugar.

Ziua 3 – 12 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 3 – Lopar – Kamenjak altfel

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 3 – Lopar – Kamenjak altfel

Ziua 4 – 13 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 4 – Lopar spre Supetarska Draga altfel

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 4 – Lopar spre Supetarska Draga altfel

Ziua 5 – 14 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 5 – Lopar – golf Misnjak KT6 KT5 Barbat

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 5 – Lopar – golf Misnjak KT6 KT5 Barbat

Ziua 6 – 15 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 6 – Lopar – Supetarska Draga insMaman Kampor Palit

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 6 – Lopar – Supetarska Draga insMaman Kampor Palit

Ziua 7 – 16 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 7 – Lopar – Dundo Kalifront Suha Punta Frkanj Eufemija

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 7 – Lopar – Dundo Kalifront Suha Punta Frkanj Eufemija

Ziua 8 – 17 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 8 – Lopar – explorare NW campZidine Ciganka Sturic

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 8 – Lopar – explorare NW campZidine Ciganka Sturic

Ziua 9 – 18 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 9 – Lopar – explorare SE golf Dubac Podsilo Saramic FKK Sahara FKK SanMarino

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 9 – Lopar – explorareSEgolfDubacPodsiloSaramicFKKSahara SanMarino

Ziua 11 – 20 iunie – Ungaria – Balaton – Napsugar

From Ungaria – Balaton – Napsugar