Retrospectiva 2023 – august, septembrie – UTMB, MPC, Retezat Mountain Run şi despre MTB Odyssey

In 2015 am fost pentru prima data la o cursa din seria UTMB, la TDS. De atunci pot spune ca din reflex m-am tot inscris dar la cursa UTMB de 170km cu 10.000m diferenta de nivel pozitiva, fiind prezent cand au dorit sortii, adica in 2016, 2018, 2021 si acum.

Mereu UTMB m-a atras in primul rand prin unicitatea numarului de alergatori prezenti la start si a miilor de spectatori care ne incurajeaza pe traseu si carora le spun multumesc. Bineinteles va multumesc si voua, celor de acasa, cu atat mai mult cu cat ne cunoastem si stim ce inseamna efortul unei astfel de curse pentru unii ca noi.

In acest an au fost aproape 2700 participanti la cursa UTMB, a fost editia cu numarul 20 care s-a dorit a fi speciala si prin aceea ca e un fel de campionat mondial de alergare montana la trei distante: 50k prin OCC, 100k prin CCC si 170k prin UTMB. S-au inscris multi alergatori buni, in mod precis a fost o sortare si dupa coeficientul ITRA, cel mai jos a fost 500. Prin transmisiile live se confirma in acest an echivalenta cu ceea ce inseamna “Tour de France” in ciclismul de sosea si cursele din seria “IronMan” la triatlonul de distanta lunga.

Au fost 931 de abandonuri, destul de multe pentru o vreme… buna. Ceea ce inseamna ca vremea buna, care sigur a influentat, este departe de perfectiune. Sigur, au fost si alte aspecte, incluzand faptul ca au fost multi alergatori de top dar fara experienta unor curse asa de lungi.

Pentru mine a fost foarte cald, doar la muntii peste 2400m am folosit putin foita de vant si la sfarsit la iesirea din punctele de alimentare. Cum simteam nevoia sa beau apa nelimitat, ca sa nu intru in probleme de genul hiponatrenamie, mereu ma udam si in umezeam gura. Fiind de atatea ori mai tineam minte si unde gasesc prin localitati apa rece.

Al doilea aspect prin care m-a tot atras UTMB e faptul ca de fiecare data apare imprevizibilitatea, ceva provocator care aproape ma scoate din cursa. Anul acesta a fost pentru prima data de cand am devent constient in lume cand am .. debordat, ca sa spun frumos, imediat dupa iesirea din Champex- Lac, km 127. Asa ca vreo 16km, incluzand urcarea de La Giete (Bovine), am ramas cu stomacul gol, surprinzator fara sa am senzatia de foame. Apoi tot restul cursei am trait doar cu supa si, dupa ce mi-am facut ceva curaj, am diversificat cu biscuiti.

A treia simpatie care o am pentru aceasta cursa deriva si din precedenta. Fiecare om are obiective si probabil de doua tipuri mari: minune si realiste. La cele minune eu am inclus sa obtin un timp de sub 32h, mai bine de atat n-am obtinut nici cand eram mai bine pregatit. Sigur, la minunea-minunilor am inclus sa castig cursa, dar dupa ce m-am gandit putin mi-am zis ca ar trebui totusi sa fie odata si odata anul lui Jim Walmsley , a luptat atatia ani pana la epuizare sa castige. Asa a fost, a castigat cu un timp de 19h37min, am dat acest reper ca sa vedeti pe unde sunt eu.

La obiectivele realiste am avut ambitia sa inchei in primii 500 de participanti si cat mai aproape de acele 32h, sa nu depasesc 38h cat am facut la prima participare. Faptul ca am incheiat sub 36h a fost un obiectiv de moment. De ce 500? Pentru ca eu aveam numarul de concurs 1521. In mod normal la coeficientul meu ITRA ce-l aveam de 677 ar fi trebuit sa mi se atribuie numar de concurs pe la 500. Cand mi-au scris ai mei ca sunt pe la pozitia 500 am inceput sa am probleme de motivatie.

Nu e cadrul sa povestesc multe de pe traseu, dau ca reper faptul ca la primul punct, la Col de Voza abia am fost pe locul 1224, la Saint Gervais la km21 locul 910 si la Courmayeur km80 in sfarsit am ajuns printre “ai mei”, locul 494. E usor de observat cand esti cu cei de valoarea ta, te lupti sa tii pasul cu cei din jur. Iar daca ai o cadere fizica pierzi teren constant, iti mentii locul doar prin conjunctura abandonurilor altora mai rapizi din fata.

Dintre romani m-am tot intalnit cu Viktor Kotai, ultima data la Champex Lac, a mers bine acum, bravo lui!

Partea nostima a inceput cand eram destul de descurajat la Trient (km143), dupa patania de la Champex-Lac. M-am asezat langa un asiatic, cu supa in fata din care gustam pe indelete. Incepuse epoca cu pauze lungi la punctele de alimentare.

Si ma roaga … italianul Gonzalo sa-l trezesc cand plec. Il trag de maneca peste 10 minute si incepe o noua etapa pentru mine. Simpatic, ultra-vorbaret, doreste sa mergem impreuna. Incerc sa-l descurajez, sa aleaga pe altcineva, imposibil de refuzat. Imi spune ca are un prieten roman din Brasov, a alergat cu el dar acesta a ramas mult in urma. Poate stiti cine e baiatul nostru. In orice caz eu nu eram in stare sa vorbesc prea multe si partea aceasta a rezolvat-o … natural, povestea cu cei din jurul nostru. De altfel am observat la punctele de alimentare ca in jur de jumate din populatia alergatoare il stia pe nume.

Ma tineam de el cum puteam, pe urcari ma mai astepta iar la coborari mergeam in spate la vreo zece metri, tinand ritmul lui si a celor cu care povestea fara sa fiu nevoit sa alerg decat din cand in cand. Ma deranjau scuturaturile si cautam sa ma misc optim si constant.

Una peste alta la Vallorcine km154 mi-am mai revenit, am si stat vreo 30minute si la iesire a venit o noua surpriza: Gonzalo a marit grupul nostru cu o irlandeza – Ellen, si ea cu ceva probleme de sanatate inca dinainte de start. Cred ca a simtit el dorinta mea de a protesta si si-a manifestat scopul sa incheiem in 35 ore, maxim 36h. I-am raspuns ca la ora 1.30 abia am iesit din punct, stiu traseul si e imposibil sa incheiem pana la 5 dimineata, si de fapt si ora 6 e greu de obtinut, la stadiul nostru 4h30min pentru mai mult de 19km e o performanta. Cumva discutia a ambitionat-o pe Ellen.

Aveam timp sa povestim, ca doar stateam si incercam sa ajutam pe cineva ce ramasese fara lumina. Am scos bateriile din frontala de rezerva, i-as fi dat-o dar era din cele bune sa te uiti la ea cum iti lumineaza mainile. Intre timp mai aparuse cineva cu Petzl si i-a imprumutat acumulatorul de rezerva, ca ar fi mai bun. Nu am mai avut starea necesara sa-i explic ca nu-i asa din multe motive, asa ca peste doua ore cand se pare ca acelasi concurent a ramas fara lumina n-am mai oprit, s-a ocupat Gonzalo sa-i gaseasca pe cineva mai amabil.

Spre consternarea mea, Ellen, parca fara efort, urca de abia ma tineam de ea pe ascensiunea 26 din 27 conform ceasului, de 250m diferenta de nivel, cea dinainte de La Flegere de 440m. Ma si gandeam ca n-o sa rezist la acelasi ritm la sfarsit. A incetinit totusi sa ma intrebe daca poate lua un gel, ca a avut probleme cu cateva zile inainte. Abia intelegeam ce spune in graiul ei, a trebuit sa repete aproape silabisind si folosind cuvinte de abecedar. Ce sa spun, daca trebuie – trebuie. Pot sa-i dau batoane, ca si asa le car degeaba.

Am ajuns sus La Flegere, urma coborarea spre Chamonix, spre 8km, aveam la dispozitie o ora si cinci minute pentru a ne incadra in 36h. Evident ca am inceput promitator, cu o pauza de schimbat baterii/acumulatori la Ellen si Gonzalo. Dupa vreo 2-3km am primit liber de la Ellen si am trecut linia de finish alaturi de Gonzalo, depasind intre timp o multime de concurenti.

Ne-au asteptat cu drag ai lui si ai mei, am avut astfel rasplata maxima – ca sa parafrazez niste versuri – “in bratele lor nu a trebuit sa dovedesc ca sunt barbat”.

Frumos la Chamonix, in completare adolescentii mei au fost la cursele lor YCC la fel ca acum multi ani, cand erau copii. Poate daca vor dori ei ma voi mai intoarce, dar pana atunci trei cuvinte pentru cei care si-au lasat o farama de suflet si timp pe la acest concurs… multumiri, bravo si felicitari!
UTMB – incheiere cu un italian vesel Gonzalo si cu o irlandeza relaxata Ellen
https://www.strava.com/activities/9776939517/overview

Maraton Piatra Craiului, 5h29min, loc 6 categorie, 46 generalConcurs de tradiţie, de suflet, cu carte cadou, cu oameni calzi, cu bucuria reîntâlnirii… Doar câteva cuvinte de astă dată, dar sper să însemne mult.
Dacă la UTMB copiii mei au participat la probele lor, mai scurte, conform vârstei, aici, la MPC, pe Tudor l-am rugat să plece în drumeţie după start la jumătate de oră, să vadă zona, munţii. Mă gândeam că pe la Plaiul Foii se va aşeza şi voi merge după el. Nu-i el cu alergările lungi, practică alt sport, dar s-a ambiţionat şi a încheiat tot traseul în aproximativ opt ore. Adică a şi alergat.
Mă bucur pentru el şi … i-am făcut un cadou pentru când va împlini 18 ani: să vină cu mine la Istria şi să participe la proba de maraton de acolo. De fun… Dar să ştiţi că a început să se antreneze.

https://www.strava.com/activities/9948510823/overview

MTB Odyseey 23 septembrie
Mult am tot umblat pe Muntele Mare, eu sper că a ieşit bine. Mai frumos e să povestească alţii.
Din istoric: pe Muntele Mare pe la Saua Prislop, valea Ratoiul Mic si valea Podurilor,
stabilit traseele scurt şi mediu, curatare Valea Galbenei,
https://www.strava.com/activities/9587633613
https://www.strava.com/activities/9645213926
https://www.strava.com/activities/9673303573
https://www.strava.com/activities/9687771124

curatare scurt si e-bike, marcare, creare segmente Strava, verificare…
https://www.strava.com/activities/9834776333